1. Trăiesc copilăria
Clipele se scurg încet, iar mireasma fericirii, copilăria, mă părăse te. Simt că laș
fiecare ceas sunt mai aproape de lumea responsabilită ii, unde nu va exista timp pentruț
vise i nici pentru clipele de răsfă de odinioară.ș ț
Întrebată ce-mi amintesc din copilărie, voi răspunde mereu: frumuse ea vacan elorț ț
petrecute la bunici, la ară, alături de al i copii, veni i i ei ca sa scape de zgomotulț ț ț ș
neîncetat al ora elor dogoritoare. La bunici era raiul pe pământ, niciodată nu găseamș
nimic de repro at. Căldura casei mici i mirosul merelor coapte pe soba-nnegrită înș ș
zilele de iarnă, plăcintele abia luate de pe tigaia-ncinsă, iar căp unile, cire ele iș ș ș
negricioasele mure făceau din această lume locul fericirilor culinare.
Serile petrecute pe genunchiul bunicului, sau în poala bunicii mă fermecau.
Pove tile spuse de ei erau fantastice, dar erau i o minunată lec ie de via ă. Magiaș ș ț ț
apusurilor de soare, a cerului înstelat, biblioteca sărăcăcioasă a bunicului, istorisirile
bunicii, mă făceau să visez. Poate acestea erau lucrurile pentru care mă întorceam din nou
în fiecare vară i poate i faptul că cei doi bunici erau, atunci, ce aveam mai drag.ș ș
Întrebată ce-mi amintesc din copilarie, voi vorbi, poate, i despre coală…ș ș
despre locul unde am învă at să-mi deschid mintea, unde am învă at să pun în ordine totț ț
ce tiam deja de la părin i, de la bunici… Nu e acesta adevărul? Nu sunt ei cei ce neș ț
deschid ochii pentru a vedea lumea? De la fluturele plăpând de pe o-nmiresmată floare,
de la multicolorul curcubeu, până la fo netul frunzelor pădurii, ei au fost călăuzitoriiș
no tri spre minune…ș
Mergând la coală nu facem altceva decât să îmbogă im aceste cuno tin eș ț ș ț
dobândite una câte una în anii petrecu i alături de cei dragi. Am cosiderat coala ca pe unț ș
cercetător ce caută să descopere perfec iunea, iar noi, cu ajutorul ei, reu im să neț ș
descoperim. Prin intermediul ei, am reu it să aflu cine sunt, de unde vin i încotro să măș ș
îndrept în viitorul meu.
Întrebată ce-mi amintesc din copilarie, voi vorbi poate de Dumnezeu, un
exemplu al purită ii spirituale. Simt că această perioadă a fost cea în care eram foarteț
aproape de El, dar acum, căzând pradă ,,ispitelor” acestei profane lumi, legătura mea cu
Dumnezeu e foarte slabă.
in minte că prima dată auzisem de această lume a sfin eniei i a cură iriiȚ ț ș ț
spirituale de la bunica. Ea se ruga în fiecare seară, stând în genunchi, în fa a unei iconi e,ț ț
rostind cu glas încet cuvintele ce păreau învelite în misterul unei lumi nedeslu ite. Dinș
acea seară, când împreună cu bunica rostisem prima rugăciune, sim eam că Cineva, acoloț
sus, mă veghează… De atunci i până la prima icoană pe sticlă nu a trecut mult, pentru caș
apoi, cuno tin ele mele despre ,,Lumea de Sus” să se îmbogă ească tot mai mult, iarș ț ț
dragostea mea pentru cele sfinte să crească tot mai tare. Dar acum... ie ind din copilăriae,ș
simt parcă cum aceste lucruri nu-mi mai sunt atât de vii în suflet... Sper ca într-o zi să
reu esc să-L eliberez pe Dumnezeu din cămara inimii mele unde-a stat închis atâta timp.ș
Întrebată ce-mi amintesc din copilărie... nu cred că voi spune niciodată de
durerea provocată în urma căzăturilor cu bicicleta, de suferin a din zilele nefericite, înț

2. care, doborâtă de răceală eram obligată să stau închisă în casă, de certurile i bătăileș
pentru păpu i cu prietenele mele, de prostioarele făcute, pentru care uneori eramș
pedepsită. Aceste amintiri ce atunci erau ceva groaznic, acum s-au transformat în cele
mai frumoase pove ti din trecut, ce probabil fascinează i vor fascina multă lume.ș ș
Întrebată ce îmi amintesc din copilarie... Hm! ... Întrebată ce îmi amintesc din
copilărie...
Nu e nevoie să-mi amintesc nimic! Î i aminte ti doar lucrurile care deja auț ș
trecut! Or, copilaria mea e încă aici! O vreau încă, trăită din plin, i nuș amintită!