4. Prof. univ. dr. Liviu
STĂNCIULESCU
Curs de drept
civil
Succesiuni
5.
6. Listă de abrevieri
I.C.C.J. – Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
C.S.J. – Curtea Supremă de Justiţie
CAS – Curtea de Casaţie
C.C. – Curtea Constituţională
C.C.R. – Curtea de Conturi a României
C.J.C.E. – Curtea de Justiţie a C.E.
C.A. – Curtea de Apel
T.S. – Tribunalul Suprem
T.B. – Tribunalul Bucureşti
H.G. – Hotărârea Guvernului
O.G. – Ordonanţa Guvernului
O.U.G. – Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
C. civ. – Codul civil
C. proc. civ. – Codul de procedură
civilă dec. – decizia
Dec. C.S.J. (C.A.)– deciziile C.S.J. (Curţii de Apel)
pe anii … Dreptul – revista „Dreptul”
C.J. – revista „Curierul judiciar”
J.N. – revista „Justiţia Nouă”
L.P. – revista „Legalitatea Populară”
P.R. – revista „Pandectele Române”
S.C.J. – revista „Studii şi Cercetări Juridice”
R.D.C. – „Revista de drept comercial”
R.R.D. – „Revista Română de drept”
R.T.C. – „Revue trimestrielle de droit civil”
C.P.J. – Culegere de practică judiciară
B.J.-C.D. – Buletinul Jurisprudenţei – Culegere
de decizii
L.G.D.J. – Librairie Générale de Droit et
Jurisprudence
7.
8. Cupri
ns
Capitolul I. Moştenirea - reguli generale............15
Secţiunea I. Deinire, terminologie, reglementare
......................................................................15
Secţiunea a II-a. Felurile moştenirii..................17
§ 1. Moştenirea legală..................................................18
§ 2. Moştenirea testamentară......................................19
§ 3. Coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară19
Secţiunea a III-a. Deschiderea moştenirii..........20
§ 1. Data deschiderii moştenirii....................................21
A....................Stabilirea momentului deschiderii moştenirii
21
B.Importanţa datei deschiderii moştenirii....................23
§ 2. Locul deschiderii moştenirii...................................24
A...........................Noţiunea de loc al deschiderii moştenirii
24
B.Importanţa practică a locului deschiderii moştenirii. 25
Secţiunea a IV-a. Condiţii generale ale dreptului de
moştenire.......................................................27
§ 1. Capacitatea de a moşteni......................................27
A..........................Persoane care au capacitate succesorală
28
B.Persoane care nu au capacitate succesorală............30
§ 2. Vocaţia (chemarea) la moştenire...........................33
§ 3. Nedemnitatea succesorală....................................34
A.....................................Deinire, caractere, natură juridică
34
B.Felurile nedemnităţii succesorale.............................35
C.Efectele nedemnităţii................................................37
D.Invocarea nedemnităţii succesorale.........................40
Capitolul II. Moştenirea legală..........................42
Secţiunea I. Principiile moştenirii legale...........42
9. § 1. Condiţiile speciale ale moştenirii legale.................42
A. Vocaţia succesorală legală.......................................43
§ 2. Principiile generale ale devoluţiunii legale.............46
A. Principiul chemării la moştenire a rudelor în ordinea
claselor
de moştenitori legali....................................................46
10. Cuprin
s
1
0
B.Principiul proximităţii gradului de rudenie între
moştenitorii
din aceeaşi clasă...........................................................47
C.Principiul egalităţii între rudele din aceeaşi clasă şi de
acelaşi grad chemate la moştenire...............................48
Secţiunea a III-a. Reprezentarea succesorală.....49
§ 1. Deinire, natură juridică şi domeniu de aplicare.....49
§ 2. Condiţiile reprezentării succesorale.......................50
§ 3. Modul în care operează reprezentarea...................52
§ 4. Efectele reprezentării succesorale..........................53
A.................................................................................................Efe
ctul general...............................................................54
B.Efectul particular al reprezentării succesorale...........55
C.Particularităţi ale moştenirii imobilelor prin
reprezentare
în condiţiile Legii nr. 18/1991 şi Legii nr. 10/2001.........55
Secţiunea a IV-a. Reguli aplicabile claselor de
moştenitori
legali...................................................................56
§ 1. Clasa I de moştenitori legali (descendenţii
defunctului)...................................................................56
A.................................................................................................Dr
eptul la moştenire al descendenţilor.........................58
B.Caracterele juridice ale drepturilor descendenţilor....58
§ 2. Clasa a II-a de moştenitori legali (ascendenţii
privilegiaţi
şi colateralii privilegiaţi)................................................59
A.................................................................................................As
cendenţii privilegiaţi..................................................59
B.Colateralii privilegiaţi.................................................62
§ 3. Clasa a III-a de moştenitori legali (ascendenţii
ordinari)........................................................................64
§ 4. Clasa a IV-a de moştenitori legali (colateralii ordinari)
.....................................................................................65
Secţiunea a V-a. Drepturile succesorale ale soţului
supravieţuitor......................................................66
§ 1. Condiţiile speciale cerute soţului supravieţuitor
11. Cuprin
s
1
1
pentru
a putea moşteni............................................................67
§ 2. Drepturile soţului supravieţuitor în concurs cu oricare
dintre clasele de moştenitori legali...............................70
§ 3. Dreptul special al soţului supravieţuitor asupra
mobilierului
şi obiectelor de uz casnic..............................................72
§ 4. Dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor...........76
Secţiunea a VI-a. Moştenirea vacantă................78
§ 1. Noţiunea de moştenire vacantă.............................78
12. § 2. Natura juridică.......................................................80
A....................Fundamentul vocaţiei succesorale a statului
80
B.Importanţa determinării naturii juridice. Conlictul de
legi............................................................................81
§ 3. Procedura atribuirii moştenirii vacante..................83
Capitolul III. Moştenirea testamentară..............86
Secţiunea I. Testamentul..................................86
§ 1. Deinire, caractere, cuprins...................................86
A.........................................................Noţiunea testamentului
86
B.Caracterele testamentului........................................87
C.Cuprinsul testamentului............................................88
§ 2. Condiţiile validităţii testamentului.........................90
A........................................................................Condiţii de fond
90
B.Condiţii de formă......................................................94
C.Reguli de formă comune tuturor testamentelor........95
D.Sancţiunea nerespectării formei testamentului........97
§ 3. Interpretarea şi proba testamentului.....................98
A..............Metoda interpretării subiective a testamentului
98
B.Proba testamentului incumbă succesibilului.............99
Secţiunea a II-a. Formele testamentelor............99
§ 1. Testamentele ordinare...........................................99
A................................................................Testamentul olograf
99
B.Testamentul autentic..............................................104
§ 2. Testamentele privilegiate.....................................107
A...Testamentele în caz de epidemii, catastrofe, războaie
108
B.Testamentele maritime şi luviale...........................108
C.Testamentele militarilor..........................................109
D.Testamentele persoanelor internate într-o instituţie
sanitară..................................................................109
13. E.Reguli comune testamentelor privilegiate...............110
§ 3. Alte forme testamentare.....................................111
A...Dispoziţii de ultimă voinţă cu privire la depunerile la
bănci.......................................................................111
B.Testamentul făcut în străinătate.............................114
§ 4. Testamentul internaţional....................................114
Secţiunea a III-a. Legatul................................116
§ 1. Deinire şi condiţii................................................116
14. § 2. Clasiicarea legatelor...........................................117
A. Clasiicarea legatelor după modalităţile care
afectează
voinţa testatorului......................................................117
B.Clasiicarea legatelor după obiectul lor...................119
C.Forme ale legatului cu titlu particular.....................121
§ 3. Efectele legatelor................................................123
§ 4. Ineicacitatea legatelor........................................124
A................................................................Revocarea legatelor
126
B.Revocarea judecătorească......................................129
C.Caducitatea legatelor..............................................131
D.Legatul conjunctiv şi dreptul de acrescământ........133
Secţiunea a IV-a. Exheredarea (dezmoştenirea)136
A.................................................................Felurile exheredării
136
B.Efectele exheredării................................................138
C.Nulitatea exheredării..............................................138
Secţiunea a V-a. Execuţiunea testamentară....139
§ 1. Delimitarea execuţiunii testamentare.................139
§ 2. Drepturile şi obligaţiile (puterile) executorului
testamentar...............................................................140
§ 3. Încetarea execuţiunii testamentare.....................142
Secţiunea a VI-a. Limitele dreptului de a dispune
prin acte
juridice de bunurile succesiunii.......................142
§ 1. Oprirea actelor (pactelor) asupra moştenirii
nedeschise.................................................................143
§ 2. Substituţia ideicomisară.....................................145
A.........................................Deinire şi elemente constitutive
146
B.Condiţiile substituţiei ideicomisare........................147
C.Efectele substituţiei ideicomisare..........................148
D.Legatul rămăşiţei (liberalităţile reziduale)..............148
E.Noţiunea de substituţie ordinară (vulgară).............149
§ 3. Oprirea liberalităţilor care încalcă rezerva
15. succesorală................................................................150
A...................Caracterele juridice ale rezervei succesorale
151
B.Rezerva succesorală a descendenţilor....................153
C.Rezerva succesorală a ascendenţilor privilegiaţi.....155
D.Rezerva succesorală a soţului supravieţuitor..........158
§ 4. Cotitatea disponibilă specială a soţului supravieţuitor
...................................................................................159
A..............................................................Domeniul de aplicare
159
16. B.Liberalităţile care intră sub incidenţa art. 1090 C. civ
160
C.Determinarea cuantumului cotităţii disponibile speciale
...............................................................................161
§ 5. Determinarea masei succesorale.........................162
A. Determinarea valorii bunurilor existente în
patrimoniul
defunctului la data deschiderii succesiunii (activul brut)
...................................................................................163
B.Determinarea activul net al moştenirii....................163
C.Reunirea ictivă la activul net a donaţiilor făcute de
titularul moştenirii.....................................................164
§ 6. Reducţiunea liberalităţilor excesive.....................166
A.................Căile procedurale de exercitare a dreptului la
reducţiune..............................................................167
B.Ordinea reducţiunii liberalităţilor excesive..............168
C.Efectele reducţiunii.................................................169
Capitolul IV. Transmisiunea moştenirii.............172
Secţiunea I. Dreptul de opţiune succesorală....172
§ 1. Subiectele dreptului de opţiune succesorală.......173
A.........................................Succesibilii legali şi testamentari
173
B.Creditorii personali ai succesibilului........................174
§ 2. Actul juridic de opţiune succesorală....................174
A....................................................................Caractere juridice
175
B.Condiţii de validitate...............................................176
§ 3. Prescripţia dreptului de opţiune succesorală.......177
A.Începutul prescripţiei dreptului de opţiune succesorală
179
B.Suspendarea şi repunerea în termenul de prescripţie
180
§ 4. Acceptarea moştenirii..........................................183
A......................Acceptarea voluntară şi acceptarea forţată
183
17. B.Acceptarea expresă şi acceptarea tacită................184
C.Efectele acceptării moştenirii..................................188
§ 5. Renunţarea la moştenire.....................................190
A....Condiţii de fond şi de formă cerute pentru renunţare
191
B.Efectele renunţării la moştenire..............................192
C.Revocarea (retractarea) renunţării de către succesibili
...............................................................................193
D.Revocarea renunţării de către creditorii succesibililor
194
Secţiunea a II-a. Transmisiunea patrimoniului
succesoral.....................................................194
§ 1. Obiectul transmisiunii..........................................194
18. 1
1
A..............................................Cuprinsul activului succesoral
195
B.Cuprinsul pasivului moştenirii (datoriile şi sarcinile)196
§ 2. Transmisiunea activului moştenirii......................197
§ 3. Transmisiunea pasivului succesoral.....................198
A.Categorii de moştenitori care suportă pasivul moştenirii
198
B.Divizarea de drept a pasivului succesoral...............199
Secţiunea a III-a. Dobândirea posesiunii moştenirii
....................................................................200
§ 1. Dobândirea de drept a posesiei moştenirii (sezina)
...................................................................................201
A..................................................................Noţiunea de sezină
201
B.Moştenitorii sezinari................................................202
C.Efectele sezinei.......................................................202
§ 2. Trimiterea în posesie a moştenitorilor legali nesezinari
...................................................................................203
§ 3. Predarea legatelor...............................................204
A.................................................Predarea legatului universal
205
B.Predarea legatului cu titlu universal........................205
C.Predarea legatului cu titlu particular.......................206
§ 4. Procedura succesorală notarială..........................207
A....................................Deschiderea procedurii succesorale
207
B.Desfăşurarea procedurii succesorale......................212
C.Suspendarea procedurii succesorale.......................213
D.Certiicatul de moştenitor.......................................214
§ 5. Petiţia de ereditate..............................................217
A..............Delimitarea petiţiei de ereditate de alte acţiuni
218
B.Caractere juridice....................................................219
C.Efectele petiţiei de ereditate...................................219
Capitolul V. Indiviziunea şi împărţeala moştenirii
....................................................................223
19. 1
0
Secţiunea I. Indiviziunea succesorală..............223
§ 1. Regimul juridic aplicabil indiviziunii.....................224
A........................................Principiile indiviziunii succesorale
224
B.Consecinţele juridice ale indiviziunii succesorale....224
C.Imprescriptibilitatea dreptului de a cere ieşirea
din indiviziune............................................................228
Secţiunea a II-a. Raportul donaţiilor şi al datoriilor
....................................................................230
§ 1. Raportul donaţiilor...............................................230
20. A............................................Deinire, avantaje şi delimitare
230
B.Condiţiile obligaţiei legale de raport.......................232
C.Persoanele care pot cere raportul donaţiilor...........234
D.Donaţiile supuse raportului. Excepţii......................235
E.Modurile de efectuare a raportului..........................236
F.Evaluarea bunului raportat......................................238
G.Căile de realizare a raportului donaţiilor.................239
§ 2. Plata datoriilor.....................................................240
A..................Divizibilitatea de drept a pasivului succesoral
240
B.Plata creditorilor......................................................241
C.Raportul datoriilor...................................................242
Secţiunea a III-a. Partajul (împărţeala) moştenirii
....................................................................244
§ 1. Partajul moştenirii (dreptul comun).....................244
A................Partajul de drept comun, succesoral şi judiciar
245
B.Persoanele care pot cere partajul............................246
C.Capacitatea necesară pentru a cere partajul..........247
D.Obiectul partajului succesoral.................................248
E.Formele partajului succesoral.................................252
F.Efectul declarativ al partajului succesoral...............257
G.Obligaţia de garanţie între comoştenitori...............259
H.Desiinţarea partajului............................................261
I.Drepturile creditorilor. Opoziţia la partaj..................263
§ 2. Partajul de ascendent..........................................265
A.................................................Noţiune şi caractere juridice
265
B.Condiţiile partajului de ascendent...........................266
C.Efectele împărţelii de ascendent.............................269
D.Ineicacitatea partajului de ascendent....................270
Teste grilă – succesiuni...................................273
Răspunsuri....................................................288
23. Introducere
Prin bogăţia şi complexitatea problematicii sale,
materia drep- tului succesoral a fost dintotdeauna şi
continuă să ie atrăgătoare pentru jurist.
În condiţiile generale ale integrării europene şi ale
frecventelor modiicări legislative, dreptul succesoral
este supus şi el unor ample şi inerente reconsiderări.
În acest context, apreciem că recentele dispoziţii
ale noului Cod civil şi celorlalte acte normative în
materie sunt oportune şi utile. Lucrarea urmăreşte, în
special, noua coniguraţie a instituţiilor devoluţiunii
succesorale, în baza doctrinei şi a practicii
judiciare
reprezentative în materie.
Concepută să facă parte din categoria cursurilor
universitare, accentul se pune pe sistematizarea
materiei corespunzător categoriei căreia i se
adresează, dar materialul poate constitui şi un punct
de vedere pentru ulterioarele studii de drept succesoral.
Autorul
24.
25. Capitolul I. Moştenirea - reguli generale
Dreptul civil cuprinde „în reţeaua deasă a
normelor sale întreaga viaţă omenească. El începe prin
a se pleca asupra leagănului copilului, pătrunzând
chiar în tainele concepţiunii, se ocupă de logodnă,
organizează căsătoria, pentru a termina cu moartea şi
urmă- rile asupra patrimoniului, adică cu succesiunea,
denumită şi moşte- nire sau ereditate”.
1
Dreptul patrimonial al familiei se compune din trei
părţi: regi- mul matrimonial (ce reglementează
raporturile pecuniare dintre soţi), succesiunile (care
reglementează consecinţele morţii asupra patrimo-
niului defunctului) şi liberalităţile (actele prin care, în
general, per- soana dispune cu titlu gratuit de bunurile
sale)
2
.
Secţiunea I. Deinire, terminologie,
reglementare
Potrivit art. 557 alin. 1 C. civ., „Dreptul de
proprietate se poate dobândi, în condiţiile legii, prin
convenţie, prin moştenire legală sau testamentară ...”
(s.n.).
Din dispoziţiile de mai sus, rezultă că termenul de
„succesiune” poate i înţeles în două sensuri.
În sens larg, succesiunea este un mod de
dobândire a proprie- tăţii inter vivos (de exemplu, prin
contracte sau prescripţie achizitivă). În sens restrâns
(sensul său propriu) succesiunea „este transmi-
terea patrimoniului unei persoane izice decedate către
una sau mai multe persoane în iinţă” (art. 953 C. civ.).
Din analiza deiniţiei de mai sus rezultă că:
a) moştenirea este o transmisiune de patrimoniu;
b) obiectul transmisiunii este un patrimoniu
(drepturi şi obli- gaţii luate împreună);
c) transmisiunea se face de la o persoană
decedată, către una sau mai multe persoane (izice sau
juridice);
26. 1
A se vedea M. Eliescu, Curs de succesiuni, Editura
Humanitas, Bucureşti, 1997, p. 13 (curs predat de autor la
Facultatea de drept din Bucureşti, în anul universitar 1946-1947).
2
A se vedea M. Grimaldi, Droit civil. Successions, Litec, Paris,
2001, p. 2.
27. Moştenirea - reguli
generale
2
7
d) persoana de la care se transmite moştenirea
este numai o persoană izică, regulile care guvernează
moştenirea neputându-se aplica în cazul încetării
existenţei unei persoane juridice (pentru care operează
reguli speciice);
e) persoanele care dobândesc moştenirea trebuie
să ie în iinţă (să existe), neavând relevanţă dacă
sunt persoane izice, per- soane juridice sau statul.
Noul Cod civil a adoptat termenul de „moştenire”
(de exemplu,
„Moştenirea unei persoane se deschide în momentul
decesului acesteia” - art. 954 alin. 1 C. civ.), dar nu a
renunţat nici la termenul de „succesiune”
1
(de
exemplu, moştenirile vacante se constată prin
certiicatul de „vacanţă succesorală” – art. 553 alin. 2 C.
civ.). Mai rar, în doctrină, în aceeaşi accepţiune se
întâlneşte şi termenul de
„ereditate”.
Putem admite că, în principiu, în materia dreptului
de moşte- nire, noţiunile de „moştenire” şi
„succesiune” sunt sinonime, folosi- rea lor diferenţiată
pe parcursul prezentei lucrări iind dictată exclusiv din
considerente de formă.
Prin moştenire, în sensul său restrâns (mortis
causa) se poate înţelege: atât transmisiunea
patrimoniului persoanei decedate, dar şi masa
succesorală (patrimoniul succesoral)
2
.
În principal, persoanele care interesează dreptul
de moştenire sunt: persoana decedată (defunctul, al
cărui patrimoniu se transmite) şi persoana
(persoanele) care dobândeşte (dobândesc) patrimoniul
lăsat de defunct.
1
Deşi noul Cod civil trimite în special la „moştenire”,
termenul de „succe- siune” (lat. successio – înlocuire) este cel
puţin, la fel de uzitat, în domeniu; a se vedea M. Eliescu,
Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul R.S.R., Editura Academiei,
Bucureşti, 1966, p. 19. Opinăm în favoarea termenului de
28. Moştenirea - reguli
generale
2
8
„succesiune” consacrat în doctrina naţională şi europeană (dar şi
legislaţia nord-americană, a se vedea Codul civil din Quebec).
2
A se vedea Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, Editura
Actami, Bucureşti,
1999, p. 6. Aparent, s-ar putea înţelege şi că termenul de
„succesiune” priveşte numai moştenirea legală (ab intestat).
Interpretarea nu poate i reţinută, printre altele, deoarece însăşi
doctrina franceză recunoaşte că „el (testamentul – s.n.) este, prin
esenţă, act succesoral, reglementat de dreptul de moştenire”;
a se vedea
M. Grimaldi, op. cit., p. 3.
29. Defunctul (persoana despre a cărei moştenire
este vorba) se mai numeşte şi „autor” (de exemplu,
autorul comun al comoşteni- torilor), dar şi de cuius,
abreviere din formula dreptului roman „is de cuius
succesionis (rebus) agitur” (cel despre a cărui
moştenire/bunuri este vorba)
1
.
Persoanele care dobândesc patrimoniul defunctului
se numesc, în general, moştenitori sau succesori
(uneori urmaşi).
În cazul moştenirii testamentare, cel care lasă
moştenirea se numeşte testator, iar dobânditorul
legatar (universal, cu titlu univer- sal sau cu titlu
particular).
Precizăm că dreptul de moştenire a consacrat, de-
a lungul timpului, o serie de termeni „aparent arhaici”,
precum: „nevrednicia” succesorală, „transmisiunea şi
împărţeala” moştenirii, „exheredarea” moştenirii etc.,
pe care noul Cod civil, ie le-a eliminat, ie le-a „mo-
dernizat”. Apreciem că încercarea de cosmetizare
(inconsecventă, uneori) a unor instituţii intrate deja în
limbajul juridic curent nu este de natură să aducă
avantaje (ba, din contră).
Moştenirea este garantată prin dispoziţiile art. 46
din Consti- tuţia României.
Cele mai importante reglementări sunt cuprinse în
Codul civil, Cartea a IV-a, intitulată „Despre moştenire şi
liberalităţi”, Titlul I „Dis- poziţii referitoare la moştenire
în general” (art. 953-962); Titlul II „Moş- tenirea legală”
(art. 963-983); Titlul III „Liberalităţile” (art. 984-1099) şi
Titlul IV „Transmisiunea şi partajul moştenirii” (art. 1100-
1163).
Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011, moştenirile
deschise înainte de intrarea în vigoare a noului Cod
civil sunt supuse legii în vigoare la data deschiderii
moştenirii (Codul civil de la 1864).
Secţiunea a II-a. Felurile moştenirii
Potrivit art. 955 alin. 1 C. civ., patrimoniul
succesoral „se transmite prin moştenire legală, în
30. măsura în care cel care lasă moştenirea nu a dispus
altfel prin testament” (s.n.).
1
Utilizarea termenului s-a impus mai ales din cerinţe
gramaticale, folo- sindu-se, de exemplu, formula „moartea lui de
cuius”, iind oarecum impropriu să se vorbească de „moartea
defunctului”.
31. În consecinţă, după izvorul vocaţiei succesorale
a celor care dobândesc patrimoniul defunctului,
moştenirea este de două feluri: legală şi testamentară.
§ 1. Moştenirea legală
Moştenirea este legală când transmisiunea mortis
causa a patrimoniului succesoral are loc în temeiul
legii
1
.
Moştenirea legală intervine, de regulă, numai în
cazul în care cel care lasă moştenirea nu a dispus în
timpul vieţii de averea sa prin testament
2
.
Moştenirea este legală şi în cazul în care
defunctul a lăsat testament, însă acesta nu cuprinde
întreaga masă succesorală ori cuprinde alte dispoziţii
decât cele referitoare la transmiterea patri- moniului
succesoral (de exemplu, înlăturarea de la moştenire a
unei rude etc.).
În acest din urmă caz, dacă cel înlăturat este
moştenitor rezer- vatar, el va culege totuşi o parte din
moştenire împotriva voinţei tes- tatorului, în calitate de
moştenitor legal rezervatar. Astfel, o parte din
patrimoniul defunctului se poate transmite prin
moştenire testamen- tară, iar cealaltă parte prin
moştenire legală (art. 955 alin. 2 C. civ.).
Rezultă că moştenirea este legală atunci când
patrimoniul suc- cesoral se transmite persoanelor
stabilite de lege (în ordinea şi în cote strict
determinate). Moştenitorii legali pot i: universali, cu
titlu universal sau cu titlu particular.
În doctrină, moştenirea legală mai este cunoscută
ca moştenire
ab intestat (când defunctul nu a lăsat testament)
3
.
1
Moştenirea legală este, „după spiritul Codului civil, modul
de transmitere cel mai natural al patrimoniului unui defunct”
(s.n.); a se vedea C. Hamangiu,
32. I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, Tratat de drept civil român,
vol. III, Bucureşti, 1928, p. 364.
2
„Moştenirea reglementată de lege este un efect al raporturilor
de familie”;
a se vedea M.B. Cantacuzino, Elementele dreptului civil, Editura
All Educational, Bucureşti, 1998, p. 204-205.
3
În dreptul roman, moartea intestat era considerată o
dezonoare; a se vedea
D.Alexandresco, Principiile dreptului civil român, vol. II,
Bucureşti, 1926, p. 19; CS. Tomulescu, Drept privat roman,
Universitatea din Bucureşti, 1973, p. 202.
33. De menţionat că termenul de moştenire ab
intestat nu mai păstrează semniicaţia şi nici
dimensiunea din dreptul roman, care a consacrat-o (în
sensul că, în dreptul nostru, nu mai constituie o
excepţie)
1
.
§ 2. Moştenirea testamentară
Moştenirea este testamentară în cazul în care
transmiterea patrimoniului defunctului (sau o parte a
acestuia) are loc în temeiul voinţei testatorului,
manifestată prin testament.
Persoanele desemnate de testator să culeagă
moştenirea se numesc legatari.
Legatarul poate i de asemenea: universal (cu
vocaţie la între- gul patrimoniu lăsat de defunct), cu
titlu universal (cu vocaţie la o fracţiune din masa
succesorală) şi cu titlu particular (cu vocaţie la bunuri
singulare, anume determinate).
§ 3. Coexistenţa moştenirii legale cu cea
testamentară
Cele două feluri de moşteniri prevăzute de art. 955
alin. 1 C. civ. nu se exclud reciproc, ci moştenirea legală
poate coexista cu cea tes- tamentară
2
.
Dacă testatorul a făcut un legat (sau mai multe)
cu titlu uni- versal, dar care nu epuizează întregul
patrimoniu succesoral (de exemplu, a lăsat numai 1/2
sau 3/4 din patrimoniu), devoluţiunea moştenirii va i
testamentară în limitele legatului (sau legatelor) şi
legală pentru restul neacoperit.
De asemenea, dacă defunctul a lăsat prin
testament întreaga moştenire altor persoane decât
moştenitorii rezervatari, aceştia din urmă vor primi (în
temeiul moştenirii legale) partea din moştenire
1
În doctrină s-a apreciat că, alături de succesiunea legală „de
drept comun”, există şi o „succesiune legală extraordinară sau
34. anormală” (s.n.) (de exemplu, bunu- rile prevăzute de art. 974 C.
civ. se transmit prin moştenire, după alte reguli decât cele
obişnuite); a se vedea D. Chirică, Drept civil. Succesiuni şi
testamente, Editura Rosetti, Bucureşti, 2003, p. 31.
2
În doctrina italiană, legătura dintre moştenirea legală şi cea
testamentară
este asigurată de „successione necessaria”, caracteristică
moştenitorilor care dobân- desc în orice formă; a se vedea G.
Falcione, Successioni e Donazioni, Simone, Napoli, 2002, p. 14.
35. 2
0
cuvenită rezervei împotriva voinţei liberale a
testatorului, astfel că devoluţiunea moştenirii va i în
parte legală şi în parte testamentară (pentru partea
care nu încalcă rezerva succesorală)
1
.
În consecinţă, moştenirea testamentară înlătură pe
cea legală
numai dacă:
a) testatorul a instituit unul sau mai mulţi
legatari universali care împreună au vocaţie la întreaga
moştenire;
b)nu există moştenitori rezervatari.
În concluzie, prin dispoziţiile art. 955 alin. 2 C. civ.,
o persoană poate să culeagă o parte din moştenire în
calitate de legatar şi o altă parte în calitate de
moştenitor legal (deci, acelaşi moştenitor poate să
cumuleze cele două calităţi)
2
.
Secţiunea a III-a. Deschiderea moştenirii
Potrivit art. 954 C. civ., moştenirea unei persoane
se deschide prin decesul acesteia. Per a contrario, o
persoană în viaţă nu poate niciodată să transmită o
moştenire şi evident că nici nu se pot dobândi drepturi
succesorale de pe urma sa (nulla viventis hereditas).
Mai mult, înainte de deschiderea moştenirii, nici nu se
poate vorbi de moştenitori ori masă succesorală,
patrimoniul succesoral şi moşteni- torii urmând să ie
determinaţi numai după data deschiderii moşte- nirii
3
.
Deschiderea moştenirii trebuie înţeleasă ca iind
consecinţa juridică a încetării din viaţă a unei
persoane izice. Ea are ca efect transmiterea
moştenirii către succesorii acesteia.
Faptul juridic care determină naşterea dreptului de
moştenire îl constituie moartea naturală a unei
persoane, constatată izic prin examinarea cadavrului
sau care a fost declarată prin hotărâre jude-
36. 2
1
1
A se vedea D. Macovei, I.E. Cadariu, Drept civil. Succesiuni,
Editura Junimea, Iaşi, 2005, p. 17.
2
Doctrina face distincţie între coexistenţa calităţii de legatar şi
moştenitor legal
şi dublarea acestor calităţi. Pentru amănunte, a se vedea Fr. Deak, op.
cit., p. 10.
3
Numai moartea autorului îl transformă pe „moştenitorul
prezumtiv” în
„moştenitor efectiv”; a se vedea Fr. Terré, Y
. Lequette, Droit civil. Les
successions. Les libéralités, Dalloz, Paris, 1997, p. 34.
37. cătorească (în situaţiile când constatarea izică a
decesului nu este posibilă)
1
.
Declararea judecătorească a dispariţiei unei
persoane izice nu are ca efect deschiderea moştenirii,
pentru că „cel dispărut este soco- tit a i în viaţă, dacă
nu a intervenit o hotărâre declarativă de moarte
rămasă deinitivă” (art. 53 C. civ.).
Din punct de vedere juridic, deschiderea moştenirii
presupune analizarea a două aspecte: data deschiderii
succesiunii şi locul dezba- terii acesteia.
§ 1. Data deschiderii moştenirii
A.Stabilirea momentului deschiderii
moştenirii.
Momentul deschiderii moştenirii coincide cu
momentul morţii
persoanei care lasă moştenirea (art. 954 alin. 1 C. civ.).
Persoana care pretinde moştenirea sau anumite
drepturi asu- pra acesteia (succesibilul) trebuie să
dovedească moartea, precum şi data (uneori chiar ora
şi minutul) morţii celui pe care vrea să îl moş-
tenească. Fiind o chestiune de fapt, dovada morţii se
poate face prin orice mijloc de probă.
De regulă, dovada morţii, inclusiv data ei, se face
cu certiicatul de deces eliberat ca urmare a morţii izic
constatate de organele abili- tate de lege.
În cazul în care decesul nu poate i constatat în
mod direct, prin examinarea cadavrului uman,
certiicatul de deces se completează pe baza hotărârii
judecătoreşti declarative de moarte, rămasă deinitivă,
care cuprinde şi data stabilită de instanţă ca iind
aceea a morţii (art. 49 alin. 1 C. civ.). Astfel, persoana
dispărută, despre care „există indicii că a încetat din
viaţă, poate i declarată moartă prin hotărâre
1
Spre deosebire de legislaţia românească actuală, în dreptul
38. vechi au existat situaţii în care deschiderea moştenirii intervenea
şi în timpul vieţii titularului. De exemplu, în feudalism, când o
persoană se călugărea, patrimoniul său urma două destinaţii:
dacă viitorul monah lăsase testament, pentru partea dispusă prin
legat, moştenirea se deschidea la data intrării în călugărie (iar
pentru partea pentru care nu s-a dispus prin testament, dacă era
cazul, moştenirea se deschidea la moartea acestuia şi revenea
mănăstirii); a se vedea Hrisovul lui Ipsilanti-Vodă din 1766, în Vl.
Hanga, Istoria statului şi dreptului R.P.R., vol. I, Bucureşti, 1957, p.
461.
39. 3
9
judecătorească, dacă au trecut cel puţin 2 ani de la
data primirii ultimelor informaţii sau indicii din care
rezultă că era în viaţă” (s.n.)
1
.
Ca excepţie, de la termenul de mai sus, potrivit
art. 50 C. civ., dispărutul „în împrejurări deosebite,
cum sunt inundaţiile, cutremu- rul, catastrofa de cale
ferată ori aeriană, naufragiul, în cursul unor fapte de
război sau într-o altă împrejurare asemănătoare, ce
îndrep- tăţeşte a se presupune decesul, poate i
declarat mort, dacă au trecut cel puţin 6 luni de la
data împrejurării în care a avut loc dispariţia” (art. 50
C. civ.).
De asemenea, atunci când este sigur că decesul s-
a produs, deşi cadavrul nu poate i găsit sau identiicat,
„moartea poate i declarată prin hotărâre
judecătorească, fără a se aştepta împlinirea vreunui
termen de la dispariţie” (art. 50 alin. 3 C. civ.).
Cel declarat mort este socotit că a încetat din
viaţă la data pe care hotărârea rămasă deinitivă a
stabilit-o ca iind aceea a morţii.
2
Dacă hotărârea nu
arată şi ora morţii, se socoteşte că cel declarat mort
a încetat din viaţă în ultima oră a zilei stabilite ca iind
aceea a morţii (art. 52 alin. 1 C. civ.). Data decesului
astfel stabilit nu trebuie confundată cu data rămânerii
deinitive a hotărârii judecătoreşti (care, cel puţin
practic, este posterioară)
3
.
Moartea iind un fapt material, în ambele cazuri,
dovada con- trară se va putea face prin orice mijloace
de probă admise de lege.
Persoanele interesate pot proba nu numai ziua
morţii, ci, dacă este cazul, chiar „clipa morţii” (ora sau
minutul, care au importanţă practică numai în cazul în
care două sau mai multe persoane, cu voca- ţie
succesorală reciprocă, au decedat la aceeaşi dată). De
exemplu,
40. 4
0
1
Dacă data primirii ultimelor informaţii sau indicii despre cel
dispărut nu se poate stabili cu exactitate, termenul de doi ani „se
socoteşte de la sfârşitul lunii în care s-au primit ultimele informaţii
sau indicii, iar în cazul în care nu se poate stabili nici luna, de la
sfârşitul anului calendaristic” (art. 49 alin. 2 C. civ.).
2
În practică s-a apreciat că termenul de acceptare a succesiunii
urmează a i
calculat de la data rămânerii deinitive a hotărârii declarative de
moarte, iar nu de la data stabilită în hotărâre, ca iind aceea a
decesului; a se vedea T.S., dec. nr. 807/1959, în C.D. 1959, p.
195.
3
A se vedea G. Boroi, Partea generală. Persoanele, Editura
Hamangiu, 2008,
p. 483.
41. cazul în care mai multe persoane decedează în „aceeaşi
împrejurare”: accident auto, aviatic, feroviar etc., fără a
se putea stabili clipa morţii iecăruia, situaţie în care se
instituie prezumţia că au murit în aceeaşi clipă.
În cazul în care, după declararea judecătorească
a morţii, se descoperă certiicatul de deces al celui
declarat mort, orice persoană interesată poate cere
anularea hotărârii (art. 55 C. civ.).
Deschiderea moştenirii (momentul ei) nu trebuie
confundată cu deschiderea procedurii succesorale
notariale reglementate prin Legea nr. 36/1995.
B.Importanţa datei deschiderii moştenirii.
Stabilirea momentului exact al deschiderii
moştenirii prezintă importanţă juridică deosebită,
astfel:
a) în funcţie de acest moment se determină sfera
persoanelor chemate la moştenire, ie în temeiul legii,
ie în baza unui testament, capacitatea lor succesorală
şi drepturile ce li se cuvin asupra moş- tenirii;
b) acest moment este cel până la care
retroactivează accepta- rea sau renunţarea la
moştenire (prin curgerea termenului de un an de
prescripţie a dreptului de opţiune succesorală – art.
1103 alin. 1
C. civ.);
c) în cazul în care sunt mai mulţi moştenitori,
acest moment marchează începerea stării de
indiviziune între ei şi acela până la care retroactivează
efectul declarativ al împărţelii moştenirii;
d) din acest moment, actele (pactele) asupra
moştenirii devin valabile (ştiut iind că, în principiu,
actele asupra unei moşteniri nedeschise sunt nule
absolut – 956 C. civ.)
1
;
e) este momentul compunerii şi al stabilirii valorii
masei succe- sorale;
42. 1
Inclusiv partajul voluntar, care nu poate i făcut înainte
de deschiderea succesiunii; a se vedea C. Toader, Împărţeala
moştenirii, în C. Toader, L. Stănciulescu,
R. Popescu, V. Stoica în Moştenirea testamentară. Transmisiunea şi
împărţeala moş- tenirii, Editura Actami, Bucureşti, 1996, p. 161.
43. f) având în vedere principiul neretroactivităţii
legii, este mo- mentul în care se va stabili legea care
va cârmui devoluţiunea moşte- nirii, în cazul conlictului
în timp al unor legi succesorale succesive
1
.
De precizat că actele juridice întocmite ulterior
deschiderii moştenirii sunt guvernate de legea în
vigoare la data întocmirii lor, în virtutea principiului
aplicării imediate a legii noi (de exemplu, accep- tarea
sau renunţarea la moştenire ori partajul între
moştenitori etc.).
§ 2. Locul deschiderii moştenirii
A.Noţiunea de loc al deschiderii moştenirii.
Locul deschiderii moştenirii este cel al ultimului
domiciliu al defunctului, indiferent dacă acesta
corespunde sau nu cu locul dece- sului (art. 954 alin. 2
C. civ.).
Stabilirea ca loc al deschiderii moştenirii a ultimului
domiciliu al defunctului are la bază prezumţia că în
acest loc se vor rezolva mai uşor problemele puse de
deschiderea moştenirii, întrucât aici pot i obţinute
date cu privire la moştenitori şi patrimoniul defunctului
2
.
Potrivit art. 87, domiciliul persoane izice „este
acolo unde aceasta declară că are locuinţa principală”.
Domiciliul nu se confundă cu reşedinţa, care este
locuinţa secundară.
Când domiciliul defunctului nu a fost cunoscut,
reşedinţa va i considerată domiciliu (art. 90 alin. 1 C.
civ.).
Menţionăm că domiciliul convenţional sau ales nu
are aplicaţie în materia locului deschiderii moştenirii,
iind instituit „în vederea exercitării drepturilor sau
executării obligaţiilor născute din acel act” (art. 97 C.
civ.).
În situaţia de mai sus, se ală şi domiciliul
profesional. Astfel, cel care exploatează o
întreprindere are domiciliul şi la locul acelei
întreprinderi, în tot ceea ce priveşte obligaţiile
44. patrimoniale ce s-au născut sau urmează a se executa
în acel loc (art. 96 C. civ.).
1
Potrivit art. 91 din Legea nr. 71/2011, moştenirile deschise
înainte de intrarea în vigoare a noului Cod civil sunt supuse legii în
vigoare la data deschiderii moştenirii.
2
A se vedea G. Boroi, op. cit. (2008), p. 453 şi urm.
45. Dacă ultimul domiciliu (şi nici reşedinţa) al
defunctului nu este cunoscut (de exemplu, defunctul a
fost nomad) sau nu se ală pe teritoriul României,
moştenirea se deschide la locul din ţară alat în
circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu
condiţia ca în această circumscripţie să existe cel
puţin un bun imobil al celui care lasă moştenirea.
În cazul în care în patrimoniul succesoral nu
există bunuri imobile, locul deschiderii moştenirii este
în circumscripţia notarului public cel dintâi sesizat, cu
condiţia ca în această circumscripţie să se ale bunuri
mobile ale celui ce lasă moştenirea (art. 954 alin. 3 C.
civ.).
Atunci când în patrimoniul succesoral nu există
bunuri situate în România, locul deschiderii moştenirii
este în circumscripţia nota- rului public cel dintâi
sesizat.
Dispoziţiile de mai sus se aplică corespunzător
atunci când primul organ sesizat în vederea
desfăşurării procedurii succesorale este instanţa de
judecată (art. 954 alin. 4 C. civ.)
1
.
Conform noului Cod civil, dovada ultimului
domiciliu se poate face în două moduri: prin certiicatul
de deces şi prin hotărârea judecătorească declarativă
de moarte (art. 954 alin. 2 C. civ.).
B.Importanţa practică a locului deschiderii
moştenirii.
2
Stabilirea locului deschiderii succesiunii are
importanţă pentru determinarea organelor competente
teritorial să rezolve diferitele probleme juridice legate
de moştenire:
a) secretarul consiliului local al localităţii în raza
căreia defunc- tul şi-a avut ultimul domiciliu sau orice
persoană interesată poate cere deschiderea procedurii
succesorale notariale (art. 69 din Legea nr. 36/1995 a
notarilor publici şi a activităţii notariale);
b) procedura succesorală necontencioasă,
46. reglementată de Legea nr. 36/1995, este de
competenţa notarului public din biroul
1
Potrivit art. 92 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile art. 954 C.
civ., referitoare la locul deschiderii moştenirii, se aplică numai
procedurilor succesorale notariale sau judiciare începute după
intrarea în vigoare a noului Cod civil.
2
Pentru importanţa locului deschiderii moştenirii în
doctrina şi practica
judiciară franceză, a se vedea J. Flour, H. Souleau, Les
successions, Armand Colin, Paris, 1991, p. 16.
47. situat în circumscripţia teritorială a judecătoriei în care
defunctul şi-a avut ultimul domiciliu (art. 10 lit. a din
lege); ca excepţie, în cazul moştenirilor succesive,
moştenitorii pot alege competenţa oricăruia dintre
birourile notariale din circumscripţia teritorială a
judecătoriei în care a avut domiciliu cel din urmă
autor (art. 10 lit. b din Legea nr. 36/1995);
c)instanţa judecătorească competentă a judeca
acţiunile privi- toare la moştenire se determină tot în
funcţie de locul deschiderii moştenirii (chiar dacă în
masa succesorală se găsesc imobile alate în
circumscripţia altei instanţe)
1
.
Instanţa judecătorească a ultimului domiciliu al
defunctului
este competentă să judece:
a) cererile privitoare la validitatea sau executarea
dispoziţiilor testamentare;
b) cererile privitoare la moştenire, precum şi cele
privitoare la pretenţiile reciproce ale moştenitorilor
(petiţia de ereditate, acţiunea în reducţiune, acţiunea
de partaj succesoral etc.);
c) cererile legatarilor sau ale creditorilor
defunctului împotriva
vreunuia dintre moştenitori sau împotriva executorului
testamentar;
d) cererile privitoare la anularea certiicatului de
moştenitor eliberat de notarul public sau de ridicare ori
de modiicare a măsurilor de conservare a bunurilor
succesorale (art. 85 din Legea nr. 36/1995). Precizăm
că acţiunile reale imobiliare fără legătură cu proble-
mele succesorale (de exemplu, revendicarea unui bun
care face obiectul unui legat cu titlu particular) sunt de
competenţa instanţei în circumscripţia căreia se ală
imobilul (art. 13 C. proc. civ.)
2
.
Chiar dacă moştenirea este imobiliară, în ceea ce
priveşte împărţeala moştenirii, competenţa aparţine
instanţei celui din urmă domiciliu al defunctului (art. 14
48. C. proc. civ.)
3
.
1
A se vedea V.M. Ciobanu, G. Boroi, T.C. Briciu, Drept
procesual civil, Editura CH Beck, Bucureşti, 2011, p. 452.
2
A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 40-42.
3
A se vedea M. Eliescu, op. cit. (I)., p. 264.
49. Secţiunea a IV-a. Condiţii generale ale dreptului de
moştenire
Oricare ar i temeiul prin care se transmite
moştenirea (în temeiul legii sau prin dispoziţiile
testamentare), pentru ca o persoană să poată moşteni,
în general, trebuie să îndeplinească două condiţii
pozitive, capacitatea de a moşteni şi vocaţia la
moştenire, precum şi o condiţie negativă, nedemnitatea
succesorală (art. 957-962 C. civ.).
§ 1. Capacitatea de a moşteni
Potrivit art. 957 C. civ., „o persoană poate moşteni
dacă există la momentul deschiderii moştenirii”. Astfel,
orice persoană care există la deschiderea moştenirii
are capacitate succesorală.
Capacitatea succesorală reprezintă aptitudinea
unei persoane de a i subiect de drepturi şi obligaţii pe
care le presupune calitatea de moştenitor.
Capacitatea succesorală nu trebuie confundată cu
capacitatea de folosinţă şi nici cu capacitatea de
exerciţiu, ea deinindu-se sepa- rat de acestea.
Dovada „existenţei” în momentul deschiderii
moştenirii incum- bă aceluia care pretinde drepturi
asupra moştenirii (şi care poate să ie moştenitorul în
cauză sau succesorii săi în drepturi).
Moştenitorul poate face dovada în mod direct sau
prin succe- sorii săi în drepturi [în această din urmă
ipoteză, dobândirea moşteni- rii are loc prin
„retransmitere” (moşteniri succesive), care nu trebuie
să ie confundată cu moştenirea în „nume propriu” sau
prin „repre- zentare”]
1
.
Menţionăm că dovada vizează atât „existenţa”
persoanei în momentul deschiderii moştenirii, cât şi
„corelaţia” ei cu momentul morţii celui care lasă
moştenirea.
În această ordine de idei, urmează să analizăm
persoanele care au capacitate succesorală, precum şi
pe cele care nu au capacitate succesorală.
50. 1
În cazul moştenirii prin reprezentare, moştenitorul sau
moştenitorii cu vocaţie succesorală legală pretind drepturile
succesorale ale ascendentului decedat la data deschiderii
moştenirii, urcând în locul acestuia (art. 965 şi urm. C. civ.).
51. A.Persoane care au capacitate succesorală.
a). Persoanele izice în viaţă la data
deschiderii succesiunii.
Acestea au capacitate succesorală fără deosebire
de rasă, de naţionalitate, de origine etnică, de limbă,
de religie, de sex, de opinie, de apartenenţă politică,
de avere sau de origine socială (art. 4 din
Constituţie).
Dovada se face cu actele de stare civilă, iar, în
caz de deces al moştenitorului care a fost în viaţă la
data deschiderii moştenirii, cu certiicatul de deces
sau hotărârea judecătorească deinitivă decla- rativă
de moarte, din care rezultă că moartea moştenitorului a
inter- venit după deschiderea succesiunii, persoanele
interesate putând dovedi contrariul prin orice mijloace
de dovadă admise de lege.
Dacă moştenitorul moare imediat după
deschiderea succe- siunii, drepturile sale succesorale
(inclusiv dreptul de opţiune succe- sorală) vor trece la
proprii săi moştenitori, ca parte componentă a
patrimoniului succesoral lăsat de el.
De precizat că legea nu condiţionează capacitatea
succesorală de durata vieţii moştenitorului după data
deschiderii moştenirii.
b). Persoanele concepute, dar nenăscute la
data deschiderii succesiunii.
Conform art. 36 C. civ., existenţa persoanei izice
începe în ziua naşterii, iar copilul conceput se
consideră că există, cu singura con- diţie de a se naşte
viu.
De precizat că este suicient ca acel copil
conceput să se nască viu (şi nu neapărat viabil).
Fiind o chestiune de fapt, cel care pretinde
moştenirea în nu- mele copilului trebuie să
dovedească, cu orice mijloace de probă admise de
lege, data concepţiei copilului, situarea acestei date
înain- te de momentul deschiderii succesiunii şi că el s-a
născut viu.
52. Întrucât stabilirea cu exactitate a momentului
concepţiei nu este posibilă, art. 412 alin. 1 C. civ.
prevede o prezumţie legală cu privire la perioada
concepţiei.
Timpul legal al concepţiunii reprezintă intervalul
de timp
„cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi
dinaintea naşterii
53. copilului”
1
. De exemplu, dacă se va face dovada că un
copil s-a născut viu înainte de a i trecut trei sute una
zile din momentul morţii lui de cuius, prin aplicarea
prezumţiei timpului legal al concepţiunii, acesta
dobândeşte capacitate succesorală (chiar dacă, la
momentul deschi- derii succesiunii, încă nu se
născuse).
De precizat că prezumţia timpului legal al
concepţiei are carac- ter relativ, în sensul că se poate
dovedi în justiţie, prin mijloace de probă ştiinţiice,
faptul concepţiei copilului chiar în afara acestui interval
sau într-o anumită perioadă din interval
2
.
c). Persoanele dispărute.
Potrivit art. 53 C. civ., „cel dispărut este socotit a
i în viaţă, dacă nu a intervenit o hotărâre declarativă
de moarte rămasă dei- nitivă”.
Rezultă că persoanele dispărute atât cele astfel
declarate jude- cătoreşte, cât şi cele nedeclarate, dar
considerate a i dispărute au capacitate succesorală,
iind prezumate de lege a i în viaţă
3
.
Capacitatea succesorală a dispărutului este însă
numai „provi- zorie”, având drept inalizare ie
reapariţia persoanei, ie constatarea izică a morţii sau
declararea prin hotărâre judecătorească deinitivă a
morţii acesteia.
În schimb, capacitatea succesorală (provizorie) a
dispărutului se desiinţează cu efect retroactiv dacă
se constată, izic sau prin hotărâre judecătorească
deinitivă declarativă de moarte, că acesta (persoana
dispărutului) nu mai exista la data morţii celui care
lasă moştenirea, iind, în această situaţie, predecedat
lui de cuius.
În ipoteza de mai sus, se apreciază că persoana
dispărută nu a avut capacitate succesorală şi deci
bunurile ce s-au primit drept
54. 1
Prezumţia legală „are o aplicare generală şi, deci, se
impune a i luată în considerare şi în privinţa stabilirii capacităţii
succesorale”; a se vedea V. Stoica, Drept succesoral, Editura
Editas, Bucureşti, 2003, p. 36; Al. Bacaci, Gh. Comăniţă, Drept
civil. Succesiunile, ed. a 2-a, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p.
35-36.
2
Pentru amănunte privind prezumţia timpului legal al
concepţiei copilului, a
se vedea D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 277.
3
A se vedea D. Macovei, I.E. Cadariu, Drept civil. Succesiuni,
Editura Junimea,
Iaşi, 2005, p. 32.
55. 3
0
moştenire în numele acesteia trebuie restituite, adică
aduse la masa succesorală (sporind cotele celorlalţi
comoştenitori, dacă este cazul).
d). Persoanele juridice.
Persoanele juridice au capacitatea de a dobândi
moştenirea dacă sunt în iinţă la data deschiderii
acesteia, având capacitate succesorală de la data
înregistrării (dacă sunt supuse înregistrării) sau de la
data actului de îniinţare ori de la data autorizării
constituirii lor (art. 205 alin. 1 şi 2 C. civ.).
În cazul fundaţiilor testamentare, capacitatea
succesorală se dobândeşte din momentul deschiderii
moştenirii testatorului, chiar şi în cazul în care
liberalităţile nu sunt necesare pentru ca persoana
juridică să ia iinţă în mod legal (art. 208 C. civ.).
Caracteristic persoanelor juridice este faptul că
pot dobândi moştenirea însă, exclusiv prin legat cuprins
în testament (deci exclusiv prin moştenire
testamentară).
Ca şi în cazul persoanelor izice, legea
recunoaşte şi persoa- nelor juridice o capacitate de
folosinţă anticipată (care include incon- testabil şi
capacitatea succesorală), de la data actului de
îniinţare, în măsura în care bunurile succesorale sunt
necesare pentru ca persoana juridică să ia iinţă în
mod valabil (art. 205 alin. 3 C. civ.).
Ca o condiţie ad validitatem, dreptul care
formează obiectul liberalităţii (legatului) trebuie să
corespundă scopului pentru care a fost creată
persoana juridică, deci trebuie respectat principiul
spe- cialităţii capacităţii de folosinţă (art. 206 alin. 1 C.
civ.).
Legatul care nu corespunde scopului va i nul sau
caduc, după cum incapacitatea a existat în momentul
întocmirii testamentului sau a survenit ulterior, dar
înainte de deschiderea moştenirii.
B.Persoane care nu au capacitate succesorală.
56. 3
1
a). Predecedaţii şi persoanele juridice care
au încetat să mai aibă iinţă.
Potrivit art. 957 alin. 1 C. civ., numai persoanele
care „există” la data deschiderii succesiunii au
capacitate succesorală.
Per a contrario, rezultă că nu au capacitate
succesorală per- soanele izice care nu mai sunt în
viaţă (predecedate), precum şi
57. persoanele juridice care au încetat să mai aibă iinţă
în momentul deschiderii moştenirii.
Deşi predecedatul este exclus de la moştenire în
cadrul moş- tenirii legale, descendenţii săi vor putea
veni la succesiune în con- diţiile prevăzute de lege
pentru reprezentarea succesorală.
De exemplu, copiii unui predecedat, la momentul
morţii buni- cului lor (tatăl predecedatului), vor putea
totuşi veni la noua moşte- nire deschisă, urcând în locul
ascendentului lor.
Dacă descendenţii nu îndeplinesc condiţiile impuse
de lege pentru reprezentarea succesorală, ei nu vor
avea drepturi asupra păr- ţii din moştenirea lui de
cuius (ce s-ar i cuvenit persoanei predece- date, dacă
ea ar i existat la data deschiderii moştenirii), iar
patri- moniul succesoral va i cules de moştenitorii în
viaţă.
Copilul conceput înaintea deschiderii moştenirii,
dar născut mort după aceasta, se consideră că nu a
existat (şi nu mai prezintă interes în materie).
b). Comorienţii şi codecedaţii.
Potrivit art. 957 alin. 2 C. civ., dacă „în cazul
morţii mai multor persoane, nu se poate stabili că una
a supravieţuit alteia, acestea nu au capacitatea de a
se moşteni una pe alta”. Aceste persoane sunt
cunoscute în doctrină sub numele de „comorienţi” şi
„codecedaţi”.
Comorienţii sunt persoane decedate în aceeaşi
împrejurare şi în condiţii de natură a nu se putea
stabili dacă una a supravieţuit alteia.
Codecedaţii sunt persoane decedate în împrejurări
diferite, de natură a nu se putea stabili care a
supravieţuit celeilalte. Astfel, sfera mai largă a
codecedaţilor cuprinde şi categoria (mai restrânsă) a
comorienţilor.
Din cele de mai sus rezultă că deosebirea dintre
comorienţi şi codecedaţi este dictată de împrejurările
(locul) decesului, care pot i asemănătoare sau diferite.
58. Asemănarea dintre codecedaţi sau comorienţi
constă în impo- sibilitatea determinării ordinii în care
s-au produs decesele persoa- nelor respective şi, deci,
a determinării vocaţiei succesorale.
59. 5
9
De reţinut că problema codecedaţilor (sau a
comorienţilor) prezintă importanţă teoretică şi
practică numai în măsura în care există vocaţie
(chemare) succesorală reciprocă
1
.
Precizăm că în dreptul roman, problema
comorienţilor era re- zolvată diferit. Astfel, se
prezuma că persoanele socotite mai pu- ternice după
sex şi vârstă au supravieţuit şi, deci, iind în viaţă la
data deschiderii moştenirii, aveau capacitate
succesorală. Ca excepţie, dacă între comorienţi nu
exista legătură de sânge (de rudenie), se considera că
ei au murit deodată.
Soluţia adoptată de dreptul nostru, care a
consacrat prezumţia morţii concomitente, este
indiscutabil mai justă, prezumţia supravie- ţuirii în
funcţie de vârstă şi sex iind criticată chiar şi în
literatura juridică a ţărilor unde legislaţia încă o mai
prevede.
Concret, s-a argumentat că, dacă moartea se
produce cu ocazia unei catastrofe aeriene sau
feroviare ori cu ocazia prăbuşirii unei construcţii din
cauza cutremurului de pământ etc., ce importanţă mai
prezintă rezistenţa izică (în funcţie de vârstă sau sex)
a persoanelor în cauză
2
?
Rezultă că persoanele care au decedat dar „nu se
poate stabili că una a supravieţuit alteia” (indiferent
că sunt „codecedaţi” sau
„comorienţii”) nu se vor putea moşteni deoarece,
nesupravieţuind una alteia, niciuna nu dobândeşte
capacitate succesorală (chiar dacă au vocaţie
succesorală reciprocă)
3
.
Soluţia de mai sus a fost consinţită prin
dispoziţiile art. 957 alin. 2 C. civ., care nu face
distincţie, sub acest aspect, între como- rienţi şi
codecedaţi.
În concluzie, codecedaţii (comorienţii) sunt:
– două sau mai multe persoane cu vocaţie
succesorală reci-
procă:
60. 6
0
1
A se vedea I. Adam, A. Rusu, Drept civil. Succesiuni, Editura
All Beck, Bucu- reşti, 2003, p. 38.
2
Prezumţia morţii concomitente, în acest caz, este, de cele mai
multe ori, cea
mai echitabilă; a se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 55.
3
Calitatea de comorient se constată de instanţă, pe baza
probelor admi- nistrate; a se vedea C.A. Bucureşti, s. a III-a civ.,
dec. nr. 1106/2002, în Practică judi- ciară civilă 2001-2002, p. 302.
61. – decedate în împrejurări asemănătoare
(comorienţi) sau dife- rite (codecedaţi);
– în imposibilitate de a se stabili ordinea deceselor.
§ 2. Vocaţia (chemarea) la moştenire
Dreptul la moştenire nu se analizează în sensul
unei aptitudini generale a persoanei, ci în sensul
dreptului concret asupra unei moş- teniri deschise.
Pe lângă capacitatea succesorală, vocaţia
(chemarea) la moşte- nire este cea de-a doua condiţie
pozitivă pe care trebuie să o îndepli- nească o persoană
izică sau juridică ori statul pentru a culege moşte-
nirea lăsată de defunct
1
.
Cel care pretinde moştenirea poate dobândi
vocaţie succe- sorală ie în virtutea legii (dacă nu a
fost lăsat testament ori dacă a fost făcut un
testament, însă este ineicace), ie în virtutea testa-
mentului lăsat de defunct (art. 962 C. civ.).
Legea conferă vocaţie la moştenire rudelor
defunctului, soţului supravieţuitor al defunctului şi
statului
2
.
Vocaţia succesorală testamentară poate să
aparţină, în prin- cipiu, oricărei persoane cu capacitate
succesorală, testamentul lăsat de defunct iind
recunoscut de lege, cu anumite limitări, ca temei al
vocaţiei la moştenire.
Vocaţia la moştenire are un înţeles dublu:
– în sens general, desemnează vocaţia potenţială
(eventuală) a unor persoane de a culege moştenirea
lăsată de o altă persoană (în acest sens, se vorbeşte,
de exemplu, despre vocaţia succesorală legală a
rudelor în linie directă, fără limită în grad);
1
A nu se confunda vocaţia (chemarea) la moştenire cu
devoluţiunea moşte- nirii. Devoluţiunea succesorală este
determinarea persoanelor chemate să moşte- nească patrimoniul
62. unei persoane izice decedate.
2
Dovada statutului civil al unei persoane se face, de regulă, cu
certiicatul de
stare civilă. Cu toate acestea, instanţa poate încuviinţa şi alte probe
pentru stabilirea raportului de rudenie, cu condiţia ca aceste probe
să nu ie contrarii certiicatului de stare civilă prezentat; a se vedea
T.S., dec. civ. nr. 2013/1956 în C.S. Ricu, Moştenirea legală. Partajul
succesoral, Editura Hamangiu, Bucureşti, 2009, p. 31.
63. – în sens concret (vocaţie concretă, utilă),
desemnează prin devoluţiunea succesorală – ca mijloc
de selecţie – acele persoane care vor culege efectiv
moştenirea lăsată de defunct.
Existenţa vocaţiei succesorale concrete presupune
două condiţii:
– una pozitivă: vocaţia succesorală generală şi
– una negativă: persoana în cauză să nu ie
înlăturată de la moştenire de un alt succesibil.
De menţionat că nici vocaţia succesorală
generală şi nici cea concretă nu se confundă cu
aptitudinea general abstractă a unei persoane de a se
bucura, în conţinutul capacităţii sale de folosinţă, de
dreptul de moştenire garantat prin art. 46 din
Constituţie.
Dreptul de moştenire, ca o aptitudine abstractă,
„devine po- tenţial prin intermediul vocaţiei
succesorale generale şi efectiv prin vocaţia concretă la
moştenire” (s.n.)
1
.
§ 3. Nedemnitatea succesorală
A. Deinire, caractere, natură juridică.
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire
(pe lângă con- diţia vocaţiei succesorale), ea trebuie să
îndeplinească şi o condiţie negativă, şi anume să nu
ie nedemnă de a moşteni (art. 958-961
C. civ.).
Nedemnitatea (nevrednicia) succesorală
reprezintă decăderea moştenitorului, care s-a făcut
vinovat de o faptă gravă faţă de de- funct sau faţă de
memoria acestuia, din dreptul de a-l moşteni
2
.
Literatura juridică face distincţie între
nedemnitatea şi incapa- citatea succesorală (între cele
două instituţii ale dreptului de moşte- nire existând,
evident, asemănări, care însă nu le fac identice)
3
.
64. 1
Pentru profunzimea delimitărilor, a se vedea Fr. Deak, op. cit.,
p. 58.
2
A se vedea V. Stoica, op. cit, (2003), p. 51.
3
Principalele deosebiri dintre nedemnitate şi incapacitate
succesorală se referă la sfera de aplicare, caracterul efectelor
şi sarcina probei; a se vedea
M. Eliescu, op. cit., p. 80-81.
65. Nedemnitatea succesorală este sancţiunea civilă
1
care se aplică nedemnului vinovat de săvârşirea unei
fapte faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de
memoria acestuia.
Sancţionarea nedemnului cu excluderea de la
moştenire este opera legii sau a instanţei de judecată
(şi nu a voinţei celui care lasă moştenirea).
În concluzie, nedemnitatea succesorală se
caracterizează prin următoarele:
a). Nedemnitatea priveşte atât moştenirea legală,
cât şi lega- tele cu care nedemnul a fost gratiicat prin
testament.
b). Nedemnitatea operează de drept sau poate
i judiciară
(declarată de instanţa judecătorească).
c). Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare pot
i înlăturate expres prin testament sau prin act autentic
notarial de către cel care lasă moştenirea.
d). Nedemnitatea se aplică şi produce efecte
numai în privinţa autorului faptei, nu şi faţă de alte
persoane chemate la moştenirea defunctului în nume
propriu sau prin reprezentare.
e). Domeniul de aplicare a sancţiunii nu poate i
extins la alte moşteniri, nedemnul iind înlăturat numai
de la moştenirea persoanei faţă de care a săvârşit
faptele (sub acest aspect nedemnitatea produ- când
efecte relative).
f). Sancţiunea nedemnităţii este prevăzută numai
pentru fapte săvârşite cu vinovăţie, astfel că
moştenitorul trebuie să i acţionat cu discernământ.
2
B. Felurile nedemnităţii succesorale.
După sursa sa, distingem între: nedemnitatea de
drept şi ne- demnitatea judiciară.
a). Nedemnitatea de drept. Potrivit art. 958
alin. 1 C. civ., este de drept nedemnă de a moşteni:
66. 1
În doctrină, nedemnitatea a fost caliicată şi ca pedeapsă
civilă (a se vedea
M.Eliescu, op. cit., p. 73). Ne raliem doctrinei majoritare potrivit
căreia nedem- nitatea este o sancţiune civilă.
2
Fiind vorba despre săvârşirea unei fapte (şi nu acte juridice),
se vor aplica
regulile de la angajarea răspunderii civile delictuale (privind
discernământul).
67. – persoana condamnată penal pentru săvârşirea
unei infrac- ţiuni cu intenţia de a-l ucide pe cel care
lasă moştenirea;
– persoana condamnată penal pentru săvârşirea,
înainte de deschiderea moştenirii, a unei infracţiuni cu
intenţia de a-l ucide pe un alt succesibil care, dacă
moştenirea ar i fost deschisă la data săvârşirii faptei,
ar i înlăturat sau ar i restrâns vocaţia la moştenire a
făptuitorului.
În cazul în care condamnarea pentru faptele de
mai sus este împiedicată prin decesul autorului faptei,
prin amnistie sau prin prescripţia răspunderii penale,
nedemnitatea operează dacă acele fapte au fost
constatate printr-o hotărâre judecătorească civilă dei-
nitivă (art. 958 alin. 2 C. civ.).
Nedemnitatea de drept poate i constatată
oricând, la cererea oricărei persoane interesate sau din
oiciu de către instanţa de judecată ori de către
notarul public, pe baza hotărârii judecătoreşti din care
rezultă nedemnitatea.
b). Nedemnitatea judiciară. Potrivit art. 959
alin. 1 C. civ.,
„poate i declarată nedemnă de a moşteni”:
– persoana condamnată penal pentru săvârşirea,
cu intenţie, împotriva celui care lasă moştenirea a
unor fapte grave de violenţă, izică sau morală, ori,
după caz, a unor fapte care au avut ca urmare
moartea victimei;
– persoana care, cu rea-credinţă, a ascuns, a
alterat, a distrus sau a falsiicat testamentul
defunctului;
– persoana care, prin dol sau violenţă, l-a
împiedicat pe cel care lasă moştenirea să întocmească,
să modiice sau să revoce testa- mentul.
Sub sancţiunea decăderii, orice succesibil poate
cere instanţei judecătoreşti să declare nedemnitatea în
termen de un an de la data deschiderii moştenirii
1
.
Dacă hotărârea de condamnare pentru faptele
68. prevăzute la alin. 1 lit. a) se pronunţă ulterior datei
deschiderii moştenirii, terme-
1
De precizat că introducerea acţiunii constituie un act de
acceptare tacită a moştenirii de către succesibilul reclamant. Ea se
poate face şi de comuna, oraşul sau, după caz, municipiul în a
cărui rază teritorială se alau bunurile la data deschiderii
moştenirii (art. 959 alin. 2 şi 6 C. civ.).
69. nul de un an se calculează de la data rămânerii
deinitive a hotărârii de condamnare.
Atunci când condamnarea pentru faptele grave de
violenţă (ce au produs moartea victimei) este
împiedicată prin decesul autorului faptei, prin amnistie
sau prin prescripţia răspunderii penale, nedem- nitatea
se poate declara dacă acele fapte au fost constatate
printr-o hotărâre judecătorească civilă deinitivă. În
acest caz, termenul de un an curge de la apariţia
cauzei de împiedicare a condamnării, dacă aceasta a
intervenit după deschiderea moştenirii.
În celelalte cazuri, termenul de un an curge de
la data când succesibilul a cunoscut motivul de
nedemnitate, dacă această dată este ulterioară
deschiderii moştenirii (art. 959 alin. 5 C. civ.)
1
.
C. Efectele nedemnităţii.
Principalul efect al nedemnităţii constă în faptul
că, în puterea legii, titlul de moştenitor al nedemnului
este desiinţat retroactiv.
Se consideră că, de drept, nedemnul nu a avut
niciodată drep- tul la moştenirea defunctului. În fapt,
nedemnul „este înlăturat atât de la moştenirea legală,
cât şi de la cea testamentară” (art. 960 alin. 1 C.
civ.).
Efectele nedemnităţii prezintă particularităţi, după
cum se produc faţă de nedemn, faţă de urmaşii săi sau
faţă de terţi.
a). Efectele nedemnităţii faţă de nedemn.
Nedemnul nu va putea reclama partea sa de
moştenire (nici măcar rezerva), întrucât titlul său de
moştenitor este desiinţat de la data deschiderii
succe- siunii.
Partea de moştenire la care ar i avut dreptul
nedemnul se va cuveni, în temeiul legii, celor cu care
ar i venit împreună sau pe care prezenţa sa i-ar i
înlăturat de la moştenire.
Rezultă că înlăturarea de la moştenire a
70. nedemnului va i proitabilă pentru comoştenitorii legali
sau pentru moştenitorii legali subsecvenţi. De această
situaţie pot proita şi legatarii sau donatarii,
1
Potrivit art. 93 din Legea nr. 71/2011, dispoziţiile
referitoare la nedem- nitatea de drept sau judiciară se aplică
numai faptelor săvârşite după intrarea în vigoare a noului Cod
civil.
71. în cazul în care nedemnul era un moştenitor rezervatar
(a cărui rezer- vă putea determina reducţiunea unor
liberalităţi excesive).
Dacă nedemnul a intrat în posesia bunurilor
moştenirii înainte de constatarea nedemnităţii, va i
obligat să le restituie persoanelor îndreptăţite.
Restituirea se face, în principiu, în natură (iar dacă
aceasta nu mai este posibilă, întrucât bunul a pierit –
din diferite motive –, ne- demnul va i obligat să
plătească despăgubiri).
Posesia exercitată de nedemn asupra bunurilor
moştenirii este considerată posesie de rea-credinţă.
Astfel, nedemnul va i obligat să restituie şi fructele
naturale, industriale sau civile (iar dacă restituirea în
natură nu este posibilă, va restitui valoarea lor).
Nedemnul are dreptul să i se înapoieze sumele
plătite pentru achitarea datoriilor moştenirii, precum şi
cheltuielile necesare şi utile. Drepturile şi obligaţiile
nedemnului faţă de moştenire, care se stinseseră prin
confuziune, vor renaşte în urma excluderii nedem-
nului de la succesiune
1
.
b). Efectele nedemnităţii faţă de
descendenţii nedemnului. Descendenţii nedemnului
pot veni la moştenire în nume propriu, dar şi pentru a
culege partea din moştenire ce i s-ar i cuvenit
acestuia (ascendentului lor, s.n.), prin reprezentarea
succesorală.
În condiţiile noului Cod civil, „nedemnul, chiar
alat în viaţă la data deschiderii moştenirii” poate i
reprezentat (art. 967 alin. 1
C. civ.)
2
.
Cu alte cuvinte, iii şi iicele nedemnului pot veni la
moştenirea defunctului şi prin reprezentarea tatălui lor
nedemn. Astfel, sancţiu- nea nedemnităţii nu produce
efecte şi faţă de ei (neiind vinovaţi de fapta părintelui
lor).
De exemplu, dacă unicul iu al defunctului este
72. nedemn, copilul său va putea culege în nume propriu
moştenirea lăsată de bunic, întrucât, în lipsă de
moştenitori de un grad mai apropiat, el este che-
1
A se vedea Fr. Deak, op. cit., p. 73.
2
De remarcat că noul Cod civil a renunţat la condiţia ca „locul
reprezentat să ie util”, în sensul că cel reprezentat trebuia să aibă
chemare la moştenire, adică să nu i fost înlăturat ca nedemn, dacă
era în viaţă la data deschiderii succesiunii.
73. mat la moştenire fără ajutorul reprezentării şi cu
înlăturarea de la moştenire a altor rude ale defunctului
(din clase de moştenitori infe- rioare). Astfel, în
general, nedemnitatea tatălui nu produce efecte
asupra copiilor lui.
Dacă defunctul a avut doi copii, dintre care
numai unul este nedemn, copiii nedemnului vor putea
moşteni de asemenea după bunicul lor prin
reprezentare (indiferent dacă tatăl lor nedemn mai
este sau nu în viaţă, la data deschiderii moştenirii),
deoarece repre- zentarea operează chiar dacă
reprezentantul este nedemn faţă de reprezentat sau a
renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost
dezmoştenit de el (art. 967 alin. 3 C. civ.).
Soluţiile de mai sus, referitoare la efectele
nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului, sunt
valabile şi în privinţa copiilor fraţilor sau ai surorilor
defunctului.
De precizat că dispoziţiile art. 965 C. civ., în
materia repre- zentării succesorale, vizează toţi
reprezentanţii - moştenitorii legali
„de un grad mai îndepărtat”, nu numai descendenţii
nedemnului. Astfel, sunt incluşi în această categorie şi
„descendenţii subsecvenţi ai nedemnului” (pe linie
colaterală). De exemplu, strănepotul de frate al
nedemnului.
c). Efectele nedemnităţii faţă de terţi. Este
posibil ca nedem- nul să i încheiat acte juridice cu
terţe persoane referitoare la bunu- rile moştenirii (de
exemplu, a vândut un bun, a constituit o ipotecă
asupra unui imobil etc.), în perioada dintre deschiderea
succesiunii şi constatarea nedemnităţii sale. Întrebarea
care se pune este: care va i soarta acestor acte?
Întrucât nedemnitatea desiinţează titlul de
moştenitor al nedemnului cu efect retroactiv, de la
data deschiderii moştenirii, în principiu şi actele
subsecvente încheiate de nedemn vor i desiinţate cu
74. efect retroactiv (nemo dat quod non habet şi resoluto
iure dantis, resolvitur ius accipientis).
Înseamnă că, în principiu, nedemnitatea produce
efecte şi faţă de terţi, soluţie care se justiică în cazul
terţilor de rea-credinţă, dar nu şi în cazul terţilor de
bună-credinţă, care au crezut în valabilitatea titlului de
moştenitor al nedemnului.
75. 4
0
Ca excepţie, potrivit art. 960 alin. 3 C. civ., „sunt
valabile” şi „se menţin”:
– actele de conservare, precum şi actele de
administrare, în măsura în care proită moştenitorilor,
încheiate între nedemn şi terţi;
– actele de dispoziţie cu titlu oneros încheiate între
nedemn şi
terţii dobânditori de bună-credinţă.
În cazul în care actul juridic este menţinut,
nedemnul va i obligat să plătească despăgubiri
moştenitorilor adevăraţi, ca posesor de rea-credinţă, iar
dacă actul va i desiinţat cu efect retroactiv, ne-
demnul va putea i acţionat de către terţ pentru
evicţiune (art. 1018, art. 1748 C. civ., art. 1695 şi urm.
C. civ.).
d). Înlăturarea efectelor nedemnităţii.
Efectele nedemnităţii de drept sau judiciare „pot i
înlăturate expres prin testament sau printr-un act
autentic notarial” (separat), de către cel care lasă
moştenirea.
Înlăturarea efectelor nedemnităţii se face numai
prin declara- ţie expresă. Lipsa acesteia „nu constituie
înlăturare a efectelor ne- demnităţii legatul lăsat
nedemnului după săvârşirea faptei care atrage
nedemnitatea” (art. 961 alin. 1 C. civ.).
De precizat că efectele nedemnităţii „nu pot i
înlăturate prin reabilitarea nedemnului, amnistie
intervenită după condamnare, graţiere sau prin
prescripţia executării pedepsei penale” (art. 961 alin.
2 C. civ.).
D. Invocarea nedemnităţii succesorale.
Nedemnitatea succesorală poate i invocată de
orice persoană interesată, cum sunt: comoştenitorii
legali, moştenitorii legali sub- secvenţi, legatarii sau
donatarii etc.
Nedemnitatea poate i invocată şi de creditorii
acestor per- soane, pe calea acţiunii oblice, dreptul de
76. 4
1
a invoca neiind exclusiv personal (art. 1560 C. civ.).
În doctrină şi în practica judecătorească s-a pus
problema dacă nedemnul poate invoca propria sa
nedemnitate?
Majoritatea autorilor au opinat că este admisibilă
invocarea nedemnităţii de către nedemn, deoarece
aceasta operează de drept,
77. nedemnul referindu-se doar la faptul consumat al
îndepărtării sale de la moştenire prin efectul legii
1
.
Nedemnitatea poate i invocată şi constatată de
instanţa de judecată numai după deschiderea
moştenirii şi numai dacă vocaţia succesorală legală a
nedemnului este concretă, neiind înlăturat de la
moştenire prin prezenţa unor moştenitori în rang
preferabil.
Nedemnitatea poate i invocată împotriva
nedemnului cât timp acesta este în viaţă, iar dacă –
după deschiderea succesiunii – a intrat în stăpânirea
bunurilor succesiunii şi a decedat înainte de constatarea
nedemnităţii, împotriva moştenitorilor săi legali sau
testamentari care stăpânesc aceste bunuri.
Dacă decesul nedemnului a avut loc înainte de
deschiderea moştenirii, nedemnitatea poate i invocată
împotriva copiilor nedem- nului, pentru a-i împiedica să
vină la moştenire prin reprezentare.
78. 1
A se vedea M. Eliescu, op. cit.; Fr. Deak, op. cit., p. 79-81; D.
Chirică, op. cit. (2003), p. 57.
79. Capitolul II. Moştenirea
legală Secţiunea I. Principiile
moştenirii legale
§ 1. Condiţiile speciale ale moştenirii legale
Moştenirea este legală în cazul în care
transmiterea ei are loc în temeiul legii (la persoanele,
în ordinea şi în cotele determinate de lege).
Noţiunea de moştenire legală nu se confundă cu
devoluţiunea legală a moştenirii, care reprezintă
determinarea persoanelor chema- te în temeiul legii să
moştenească patrimoniul persoanei izice dece- date
1
.
De regulă, moştenirea legală intervine în toate
cazurile în care defunctul nu a lăsat testament. Ea
poate interveni însă, ca excepţie, în cazul în care a fost
lăsat testament, dar acesta nu cuprinde legate, ci alte
dispoziţii de ultimă voinţă (de exemplu, desemnarea
unui exe- cutor testamentar, recunoaşterea unui copil
din afara căsătoriei, dis- poziţii cu privire la funeralii
etc.).
Moştenirea poate i legală şi în cazul în care
testamentul cuprinde exheredări (dezmoşteniri) prin
care o parte dintre moşte- nitori sunt înlăturaţi de la
moştenire (fără ca testamentul să cuprindă legate în
favoarea altor persoane), situaţie în care la moştenire
vor i chemaţi restul de moştenitori legali
(nedezmoşteniţi), ce vor împărţi între ei întreaga masă
succesorală.
Moştenirea legală poate coexista cu cea
testamentară dacă defunctul a dispus prin testament
numai de o parte a moştenirii sale (sau a dispus de
întreaga moştenire, dar există moştenitori rezer-
vatari), situaţie în care o parte din moştenire se va
transmite după voinţa testatorului, iar cealaltă după
regulile moştenirii legale (art. 955 alin. 2 C. civ.).
Pentru ca o persoană să poată veni la moştenire,
trebuie să îndeplinească, în primul rând, condiţiile
generale (capacitate şi voca- ţie succesorală).
81. Moştenirea
legală
8
1
Pentru a dobândi moştenirea în temeiul legii,
trebuie însă ca persoana să îndeplinească şi
următoarele două condiţii speciale:
a) să aibă vocaţie succesorală legală;
b)să nu ie dezmoştenită (exheredată).
Când sunt întrunite condiţiile de mai sus,
transmisiunea moş- tenirii se face în virtutea legii
(fără însă a se înţelege că, în această situaţie,
moştenitorii sunt şi obligaţi să primească moştenirea).
A. Vocaţia succesorală legală.
a). Vocaţia legală generală. Potrivit art. 963
alin. 1 C. civ., moştenirea legală se cuvine, în general,
soţului supravieţuitor şi rude- lor defunctului
(descendenţii, ascendenţii şi colateralii acestuia).
Rudele
1
defunctului chemate la moştenire în
temeiul legii pot
i: din căsătorie, din afara căsătoriei sau din adopţie (în
anumite con- diţii).
Descendenţii şi ascendenţii au vocaţie la
moştenire indiferent de gradul de rudenie cu defunctul,
iar colateralii numai până la gradul al patrulea inclusiv
(art. 963 alin. 2 C. civ.). Astfel, au vocaţie succeso- rală
generală (nelimitată în grad), rudele defunctului în linie
dreaptă:
– iu, nepot de iu, strănepot de iu etc.
(descendenţii) şi
– părinţi, bunici, străbunici etc. (ascendenţii).
Rudele colaterale au vocaţie succesorală numai
până la gradul al IV-lea inclusiv. Aceştia sunt:
– fraţii şi surorile defunctului – rude de gradul doi;
– nepoţii de frate sau soră, precum şi unchii şi
mătuşile defunc- tului - rude de gradul al III-lea;
– strănepoţii de frate, verii primari, precum şi fraţii
sau surorile bunicilor defunctului – rude de gradul al IV-
lea.
82. Moştenirea
legală
8
2
1
Rudenia este legătura bazată pe descendenţa unei
persoane dintr-o altă persoană (rudenia în linie dreaptă) sau pe
faptul că mai multe persoane au un ascen- dent comun (rudenia în
linie colaterală). Pentru amănunte în materie de rudenie, a se
vedea D. Lupaşcu, C.M. Crăciunescu, Dreptul familiei, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2011, p. 253 şi urm.
83. Soţul supravieţuitor (fostul soţ al defunctului)
este chemat la moştenire împreună cu rudele acestuia.
Rezultă că moştenirea legală este concepută ca o
moştenire de familie
1
.
Concubinajul nu creează vocaţie succesorală, pe
considerentul că cei care au ales să trăiască
împreună, dar să rămână străini sub aspect juridic,
„din respect pentru alegerea lor, trebuie trataţi ca
atare”
2
.
În lipsa moştenitorilor legali sau testamentari,
succesiunea devine vacantă, iar patrimoniul
defunctului se transmite comunei, oraşului sau, după
caz, municipiului în a cărui rază teritorială se alau
bunurile la data deschiderii moştenirii (art. 963 alin. 3 C.
civ.).
Precizăm că existenţa vocaţiei succesorale
generale a rudelor defunctului (chemate la moştenire
alături de soţul supravieţuitor) nu înseamnă că ele
toate, împreună şi deodată, vor culege moştenirea
lăsată de defunct, deoarece chemarea lor la
moştenire este numai potenţială (vizând o posibilitate
de principiu pentru a moşteni patri- moniul persoanei
decedate).
Numai vocaţia lor concretă (determinată prin
devoluţiunea succesorală legală) va atrage culegerea
efectivă a moştenirii.
b). Reciprocitatea vocaţiei legale generale
la moştenire. În virtutea acestei caracteristici, dacă
o persoană are vocaţie succeso- rală legală la
moştenirea lăsată de o altă persoană, atunci şi această
persoană are aceeaşi vocaţie în raport cu prima
(sensul pozitiv al principiului). Vocaţia lor concretă va
depinde de ordinea în care a survenit decesul lor sau
al uneia dintre ele. De exemplu, copilul are vocaţie la
moştenirea lăsată de părinţii săi, dar şi aceştia din
urmă (părinţii) au vocaţie la moştenirea copiilor lor (în
concurs cu ceilalţi moştenitori, dacă există).
84. Ca excepţie, reciprocitatea vocaţiei succesorale
nu vizează comuna (oraşul sau municipiul) şi nici
persoanele juridice, întrucât aceştia nu pot transmite o
moştenire.
1
Expresia „lien de famille” se regăseşte în tradiţionalele
raporturi părinteşti, de căsătorie sau de credinţă (s.n.); a se vedea
Fr. Terré, Y
. Lequette, op. cit., p. 62.
2
A se vedea M. Grimaldi, op. cit., p. 103.
85. De asemenea, reciprocitatea vocaţiei nu este
aplicabilă nici în domeniul moştenirii testamentare
(chiar dacă două persoane şi-ar conferi prin
testamente separate
1
vocaţie succesorală reciprocă),
întrucât cele două testamente sunt acte juridice
unilaterale indepen- dente (iar vocaţia succesorală nu
este, în acest caz, interdependentă). Reciprocitatea
vocaţiei la moştenire are şi un sens negativ.
Astfel, dacă o persoană nu are vocaţie la moştenirea
unei alte per- soane, nici aceasta din urmă nu va avea
vocaţie la moştenirea celei dintâi (de exemplu, ginerele
şi socrul)
2
.
c). Vocaţia legală concretă (efectivă, utilă).
Rudele defunctului cu vocaţie succesorală (generală)
legală nu sunt chemate toate şi în acelaşi timp la
moştenire. Regula se justiică prin aceea că, dacă s-ar
întâmpla acest lucru, „averile succesorale s-ar fărâmiţa
în părţi de o valoare neînsemnată, iar instituţia
moştenirii nu şi-ar mai putea îndeplini rosturile ei
social-economice”
3
.
Pentru evitarea acestei situaţii, legiuitorul a instituit o
anumită
ordine de chemare a rudelor defunctului la succesiune
(art. 963 alin. 1
C.civ.). Astfel, pentru ca o persoană să ie chemată
efectiv la moşte- nire în temeiul legii (deci să aibă
vocaţie succesorală concretă), nu este suicient să facă
parte din categoria moştenitorilor legali cu vocaţie
generală, ci mai trebuie să nu ie înlăturată de la
moştenire de o altă persoană cu vocaţie generală (dar
chemată de lege în rang preferabil).
Legea stabileşte două criterii tehnico-juridice
pentru stabilirea ordinii de preferinţă între rudele
defunctului cu vocaţie generală la moştenire: clasa de
moştenitori şi gradul de rudenie
4
.
86. 1
Întrucât testamentul este un act juridic personal şi
revocabil, iecare per- soană trebuie să dispună pentru cauză de
moarte numai prin testament separat (testamentul conjunctiv,
prin care două sau mai multe persoane dispun prin acelaşi
testament, iind interzis de lege).
2
În dreptul italian se vorbeşte despre „la vocazione e la
delazione”, în sensul
că vocaţiei îi este necesară întotdeauna „oferta”; a se vedea G.
Falcione, op. cit., p. 18.
3
A se vedea M. Eliescu, op. cit., p. 86.
4
Exheredarea (dezmoştenirea) este analizată în capitolul
rezervat regimului juridic al principalelor dispoziţii cuprinse în
testament.
87. § 2. Principiile generale ale devoluţiunii legale
În temeiul legii, sunt chemaţi la moştenire: rudele
defunctului, soţul supravieţuitor şi, în lipsa acestora,
comuna (oraşul sau muni- cipiul).
Cu ajutorul unor mijloace tehnice (clasa de
moştenitori şi gra- dul de rudenie), s-au formulat trei
principii în baza cărora se deter- mină persoanele cu
vocaţie succesorală concretă.
Operaţiunea juridică prin care se determină
persoanele care vor moşteni efectiv patrimoniul
succesoral, precum şi cotele din masa succesorală
dobândite, poartă numele de devoluţiunea legală a
moştenirii.
A. Principiul chemării la moştenire a rudelor
în ordinea cla- selor de moştenitori legali.
Clasa de moştenitori este categoria de rude care,
în mod colec- tiv, exclude de la moştenire o altă
categorie de rude (sau este exclusă de cea din urmă).
Codul civil stabileşte patru clase de moştenitori
legali (art. 964 alin. 1 C. civ.).
– clasa I, clasa descendenţilor în linie directă,
alcătuită din iii, nepoţii, strănepoţii etc. ai defunctului
(fără limită de grad);
– clasa a II-a (mixtă), clasa ascendenţilor
privilegiaţi (părinţii defunctului) şi a colateralilor
privilegiaţi (fraţii şi surorile defunctului şi descendenţii
lor până la gradul al IV-lea inclusiv);
– clasa a III-a, clasa ascendenţilor ordinari
(bunicii, străbunicii etc. ai defunctului, fără limită de
grad);
– clasa a IV-a, clasa colateralilor ordinari (unchii
şi mătuşile, verii primari şi fraţii/surorile bunicilor
defunctului).
Rudele sunt chemate la moştenire în ordinea
88. claselor. Astfel:
– rudele din clasa I (chiar şi o singură persoană)
înlătură de la moştenire rudele din clasele subsecvente;
– rudele din clasa a II-a sunt chemate la moştenire
numai dacă nu există rude din clasa I sau cele existente
nu pot (din cauza nedem- nităţii) sau nu vor (întrucât
sunt renunţători) să vină la moştenire;
89. – rudele din clasa a III-a sunt chemate la moştenire
numai dacă nu există moştenitori din primele două
clase sau cei existenţi nu pot sau nu vor să vină;
– rudele din clasa a IV-a moştenesc numai în
absenţa moşte- nitorilor din primele trei clase
1
.
De regulă, o rudă face parte dintr-o singură clasă.
Ca excepţie, este posibil ca o persoană să facă
parte şi din două clase. De exemplu, copilul născut din
căsătoria încheiată între nepotul defunctului şi nepotul
de frate al defunctului (acesta făcând parte din prima
clasă, ca strănepot al defunctului, dar şi din clasa a
II-a, în calitate de strănepot de frate), caz în care
moştenitorul poate opta în favoarea uneia dintre cele
două calităţi pe care le are concomitent
2
.
Potrivit art. 964 alin. 2 C. civ., dacă în urma
dezmoştenirii rude- le defunctului din clasa cea mai
apropiată nu pot culege întreaga moştenire, atunci
partea rămasă se atribuie rudelor din clasa subsec-
ventă care îndeplinesc condiţiile pentru a moşteni.
Soţul supravieţuitor al defunctului, neiind rudă cu
acesta, nu face parte din nicio clasă, dar vine în
concurs cu oricare dintre aces- tea chemate la
succesiune.
Deci, soţul supravieţuitor nu înlătură nicio clasă de
moştenitori, dar nici nu este înlăturat de la moştenire
(indiferent de clasa cu care vine în concurs).
B. Principiul proximităţii gradului de rudenie
între moşteni- torii din aceeaşi clasă.
Potrivit art. 964 alin. 3 C. civ., în cadrul aceleiaşi
clase, de regulă, rudele de grad mai apropiat înlătură
de la moştenire pe cele mai îndepărtate în grad
(proximior excludit remotiorem). De exemplu,
90. 1
Venirea la moştenire concomitentă a rudelor din două clase
deosebite este posibilă numai în caz de exheredare prin
testament a moştenitorilor dintr-o clasă, care sunt şi rezervatari
(de exemplu, descendenţii sau părinţii defunctului); a se vedea I.
Adam, A. Rusu, op. cit., p. 82.
2
În aceeaşi situaţie este şi soţul supravieţuitor dintr-o
căsătorie încheiată
între veri primari. Pentru amănunte, a se vedea Fr. Deak, op. cit., p.
82.
91. copiii defunctului exclud de la moştenire pe nepoţii,
strănepoţii acestuia, tot aşa, fraţii şi surorile defunctului
pe nepoţii şi strănepoţii de frate sau soră etc.
Rezultă că, în cadrul aceleiaşi clase, vocaţia
concretă la moşte- nire depinde de gradul de rudenie.
Principiul proximităţii gradului de rudenie are două
excepţii:
– în cadrul clasei a II-a, părinţii defunctului (deşi
sunt rude de gradul I cu defunctul) nu înlătură de la
moştenire pe fraţii şi surorile defunctului (rude de
gradul II), ci vin împreună la succesiune;
– în cazul reprezentării succesorale
1
.
C. Principiul egalităţii între rudele din
aceeaşi clasă şi de acelaşi grad chemate la
moştenire.
Dacă moştenitorii defunctului fac parte din
aceeaşi clasă şi au acelaşi grad de rudenie, ei vor
împărţi moştenirea în părţi egale (art. 964 alin. 4 C.
civ.). De exemplu, dacă la moştenire vin doi copii ai
defunctului, iecare va primi o jumătate; la fel şi dacă
vor i chemaţi doi fraţi etc.
De la principiul egalităţii, legea prevede două
excepţii:
– împărţeala moştenirii pe tulpini, în cazul venirii
la moştenire prin reprezentare succesorală;
– împărţeala moştenirii pe linii, în cazul în care
sunt chemaţi doi sau mai mulţi colaterali privilegiaţi:
fraţi ori surori proveniţi din părinţi diferiţi (adică fraţi
buni, fraţi consangvini sau fraţi uterini cu defunctul)
sau descendenţii fraţilor ori surorilor de categorii
diferite (indiferent dacă vin la moştenire în nume
propriu sau prin repre- zentare).
În raporturile dintre părinţi, pe de o parte, şi
fraţi/surori sau descendenţii lor, pe de altă parte, nu
se aplică principiul egalităţii, părinţii culegând o cotă
92. ixă indiferent de numărul colateralilor pri- vilegiaţi cu
care vin în concurs.
1
A se vedea secţiunea următoare.
93. Secţiunea a III-a. Reprezentarea succesorală
§ 1. Deinire, natură juridică şi domeniu de
aplicare
Prin reprezentarea succesorală, un moştenitor
legal de un grad mai îndepărtat, numit reprezentant,
urcă în virtutea legii în locul şi gradul ascendentului
său numit reprezentat, pentru a culege partea din
moştenire ce i s-ar i cuvenit acestuia dacă nu ar i
fost nedemn faţă de defunct sau decedat la data
deschiderii moştenirii (art. 965
C. civ.)
1
.
Prin efectele pe care le produce, reprezentarea
înlătură unele consecinţe injuste ale principiului
proximităţii gradului de rudenie şi ale principiului
egalităţii între rudele de acelaşi grad.
De exemplu, la moartea lui A rămân ca moştenitori
iul său B şi doi nepoţi D şi E (care sunt copiii unui alt
iu al defunctului – C –, pre- decedat). În lipsa acestei
instituţii, s-ar aplica principiul proximităţii în gradul de
rudenie, urmând ca moştenirea lăsată de A să ie
culeasă numai de iul său B (care, iind descendent de
gradul I, îi înlătură de la moştenire pe D şi E,
descendenţi de gradul al II-lea). Întrucât legiui- torul a
apreciat că astfel de excludere ar i nedreaptă, prin
derogare de la principiul proximităţii în grad şi al
egalităţii între rudele de acelaşi grad, s-a permis
nepoţilor D şi E să urce în locul şi gradul părintelui
lor predecedat (C), venind astfel la moştenire, în
concurs cu unchiul lor B.
Ca noutate, Codul civil 2011 dă posibilitatea
reprezentării ascendentului decedat, dar şi a
ascendentului nedemn faţă de defunct, decedat sau în
viaţă (art. 965 C. civ.).
De menţionat însă că, în caz de reprezentare,
moştenirea nu se va împărţi în mod egal între
succesori (pe capete), ci după numărul descendenţilor
de gradul I (pe tulpini); în cazul concret de mai sus,
94. nepoţii defunctului vor primi părţi egale din
jumătatea moştenirii cuvenite tatălui lor.
1
Din această deiniţie rezultă că reprezentarea succesorală
este deosebită de reprezentarea din dreptul comun (ce presupune
reprezentarea voinţei altuia la încheierea de acte juridice).
95. 5
0
Deşi Codul civil de la 1864 a caliicat instituţia
drept „o icţiune a legii”
1
, literatura juridică
contemporană a apreciat că reprezentarea succesorală
este „un beneiciu al legii” de care se bucură
anumite categorii de moştenitori legali
2
.
Reprezentarea succesorală este admisă în privinţa
descen- denţilor copiilor defunctului şi în privinţa
descendenţilor din fraţi şi surori (art. 966 alin. 1 C.
civ.).
De menţionat că reprezentarea constituie o
excepţie de la principiile devoluţiunii legale şi deci
dispoziţiile care o prevăd sunt de strictă interpretare.
În consecinţă, nicio altă persoană în afara celor
expres prevă- zute de lege nu poate beneicia de
efectele reprezentării succesorale (de exemplu, părinţii
defunctului sau soţul supravieţuitor).
§ 2. Condiţiile reprezentării succesorale
Descendenţii copiilor defunctului şi descendenţii
din fraţi şi surori pot beneicia de reprezentarea
succesorală numai dacă sunt îndeplinite două condiţii:
a). Cel reprezentat să ie nedemn sau
decedat, la data des- chiderii moştenirii. Potrivit
art. 965 C. civ., reprezentarea operează în cazul
reprezentatului „nedemn faţă de defunct sau decedat
la data deschiderii moştenirii”.
Celor două situaţii de mai sus le sunt asimilate alte
două cazuri. Astfel, reprezentarea operează chiar dacă
reprezentantul este ne- demn faţă de reprezentat sau
a renunţat la moştenirea lăsată de acesta ori a fost
dezmoştenit de el (art. 967 alin. 3 C. civ.).
Potrivit art. 967 alin. 1 C. civ., „poate i
reprezentată persoana lipsită de capacitatea de a
moşteni, precum şi nedemnul, chiar alat în viaţă la
data deschiderii moştenirii”.
96. 5
1
1
Reprezentarea „icţiune a legii” a fost mult criticată în
doctrină, pe con- siderentul că legiuitorul nu are nevoie să apeleze
la „icţiuni” pentru a crea drepturi în favoarea unor moştenitori.
„Quand le législateur veut édicter une règle, il n’a pas besoin
d'inventer une iction”; a se vedea J. Flour, H. Souleau, op. cit., p. 38.
2
A se vedea D. Macovei, I.E. Cadariu, op. cit., p. 64; V. Stoica,
op. cit. (2003),
p. 68.
97. Din dispoziţiile discutabile ale textului de mai sus,
înţelegem că poate i reprezentată atât o persoană
decedată, cât şi o persoană în viaţă „lipsită de
capacitatea de a moşteni” (nedemnul, renunţătorul sau
dezmoştenitul).
Condiţia este îndeplinită şi dacă cel care este
reprezentat a decedat în aceeaşi împrejurare cu cel
care lasă moştenirea, deoarece sunt prezumaţi că au
murit în acelaşi moment (art. 957 alin. 2 C. civ.). În
acest context admitem că şi persoana dispărută
poate i reprezentată, deoarece până la pronunţarea
unei hotărâri judecăto- reşti declarative de moarte
rămase deinitivă este prezumată a i în viaţă (şi poate
avea calitatea de nedemn, renunţător sau dezmoştenit).
Precizăm, de asemenea, că reprezentarea nu poate
opera per saltum şi omisso medio, astfel că
reprezentantul nu poate să sară peste un ascendent
care este în viaţă pentru a ajunge la alt ascendent pe
care să îl reprezinte, ci el trebuie să urce din grad în
grad vacant
până la gradul cel mai apropiat de defunct.
b). Reprezentantul să îndeplinească
condiţiile generale pentru a moşteni. În temeiul
art. 967 alin. 2 C. civ., deoarece reprezentantul
urmează să îl moştenească pe defunct, el trebuie să
îndeplinească toate condiţiile de a veni la moştenirea
legală a acestuia prevăzute de art. 957 şi urm. C. civ.,
prezentate în continuare.
– să aibă capacitate succesorală; astfel,
reprezentantul trebuie să existe în momentul
deschiderii moştenirii (spre deosebire de reprezentat,
el nu poate să ie comorient sau persoană decedată în
acelaşi timp cu defunctul);
– să aibă vocaţie succesorală generală proprie la
moştenirea lăsată de defunct, iindcă o persoană care
nu ar putea moşteni în nume propriu nu ar putea
culege moştenirea nici prin reprezentare; astfel,
descendenţii din fraţi sau surori pot veni la moştenire
