SlideShare a Scribd company logo
1 of 2
GUVERNUL ROMÂNIEI
                       MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR


Unitatea de Management al Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”

                                                                                    23 Noiembrie 2012

                                     INFORMARE DE PRESĂ


            Ministerul Mediului şi Pădurilor vă invită mâine, 24 noiembrie în comuna
Farcasele, judeţul OLT, cu prilejul Seminarului dedicat reducerii poluării cu
nutrienţi a surselor de apă. Seminarul este un eveniment derulat în cadrul
Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al
Poluării cu Nutrienţi”.
             Evenimentul are loc la căminul cultural din comuna Farcasele, judeţul
Olt, începând cu orele 10.00.
             Specialiştii din cadrul Unităţii de Management a Proiectului vor prezenta
Proiectul “Controlul Poluării cu Nutrienţi” şi vor detalia măsurile de protecţie a
solului şi apelor în contextul actual.
            Rolul acestor întâlniri cu cetăţenii este de informare şi educare a omului
de rând pentru schimbarea obiceiurilor pe care acesta le practică în gospodărie
şi care au dus la poluarea surselor de apă. Experţii de mediu identifică şi transmit
fermierilor, agricultorilor, localnicilor şi autortităţilor locale cele mai la îndemână şi
simple metode de prevenire a poluării :
    - depozitarea gunoiului de grajd din gospodărie pe platforme betonate

   - amplasarea latrinelor la distanţă de fântâni

   - construcţia corectă a fântânilor şi protejarea apei

   - utilizarea fertilizanţilor naturali şi a gunoiului de grajd numai în
     perioadele optime pentru culturi şi respectarea perioadelor de interdicţie
     impuse de lege
   - practicarea rotaţiei culturilor şi a culturilor succesive
   - măsuri de igienizare în cadrul gospodăriilor


   B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403   www.mmediu.ro
Preocuparea pentru păstrarea surselor de apă este o prioritate în
contextul în care peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la
poluarea cu nitraţi.
       Nitraţii sunt periculoşi pentru că apa infestată, odată consumată, scade
rezistenţa generală a organismului, iar sugarii şi copiii pot chiar să moară. Nitraţii pot
provoca, de asemenea, avorturi spontane şi infertilitate masculină.

              Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop
reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea
gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate.
Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu
nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor
la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor
animale.

NOTĂ:
În rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, România are cele mai mari probleme legate de
poluarea apelor şi a solurilor cu nitriţi şi nitraţi. Prin gestionarea haotică a gunoiului de grajd se
ajunge la poluarea apelor şi a solului.
Este afectată sănătatea oamenilor, uneori se ajunge chiar la tragedii în rândul nou născuţilor, cea
mai sensibilă categorie de populaţie.
Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă, nitraţii au fost
incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita sanitară maximă admisă pentru
nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană.


Pentru mai multe informaţii despre proiect, vă rugăm să accesaţi:
http://www.inpcp.ro/
http://www.inpcp-campanie.ro/
http://www.blog.inpcp-campanie.ro/
www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti




PR, Didi Rus 0758 102010




    B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403   www.mmediu.ro

More Related Content

What's hot

Informare de presa gratia teleorman
Informare de presa   gratia teleormanInformare de presa   gratia teleorman
Informare de presa gratia teleormanCampania INPCP
 
Informare de presa bontida - cluj
Informare de presa  bontida - clujInformare de presa  bontida - cluj
Informare de presa bontida - clujCampania INPCP
 
Informare de presa balesti gorj
Informare de presa   balesti gorjInformare de presa   balesti gorj
Informare de presa balesti gorjCampania INPCP
 
Informare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de argesInformare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de argesCampania INPCP
 
Informare de presa ghercesti dj
Informare de presa   ghercesti djInformare de presa   ghercesti dj
Informare de presa ghercesti djCampania INPCP
 
Informare de presa crevedia dambovita
Informare de presa   crevedia dambovitaInformare de presa   crevedia dambovita
Informare de presa crevedia dambovitaCampania INPCP
 
Informare de presa geoagiu hunedoara
Informare de presa   geoagiu hunedoaraInformare de presa   geoagiu hunedoara
Informare de presa geoagiu hunedoaraCampania INPCP
 
Informare de presa bistrita bargaului - bistrita nasaud
Informare de presa   bistrita bargaului - bistrita nasaudInformare de presa   bistrita bargaului - bistrita nasaud
Informare de presa bistrita bargaului - bistrita nasaudCampania INPCP
 
Informare de presa balta albă
Informare de presa balta albăInformare de presa balta albă
Informare de presa balta albăCampania INPCP
 
Informare de presa comana (gr)
Informare de presa  comana (gr)Informare de presa  comana (gr)
Informare de presa comana (gr)Campania INPCP
 
Informare de presa budesti calarasi
Informare de presa   budesti calarasiInformare de presa   budesti calarasi
Informare de presa budesti calarasiCampania INPCP
 
Comunicat de presa - Workshop INPCP, Constanta
Comunicat de presa - Workshop INPCP, ConstantaComunicat de presa - Workshop INPCP, Constanta
Comunicat de presa - Workshop INPCP, ConstantaCampania INPCP
 
Calarasi informare de presa (1)
Calarasi   informare de presa (1)Calarasi   informare de presa (1)
Calarasi informare de presa (1)Campania INPCP
 
Seminarii copii comunicat de presa (1)
Seminarii copii   comunicat de presa (1)Seminarii copii   comunicat de presa (1)
Seminarii copii comunicat de presa (1)Campania INPCP
 
Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012
Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012
Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012Campania INPCP
 
Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...
Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...
Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...Campania INPCP
 
Comunicat de presa priboieni jud arges
Comunicat de presa priboieni jud argesComunicat de presa priboieni jud arges
Comunicat de presa priboieni jud argesCampania INPCP
 
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...Campania INPCP
 
Informare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mareInformare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mareCampania INPCP
 

What's hot (19)

Informare de presa gratia teleorman
Informare de presa   gratia teleormanInformare de presa   gratia teleorman
Informare de presa gratia teleorman
 
Informare de presa bontida - cluj
Informare de presa  bontida - clujInformare de presa  bontida - cluj
Informare de presa bontida - cluj
 
Informare de presa balesti gorj
Informare de presa   balesti gorjInformare de presa   balesti gorj
Informare de presa balesti gorj
 
Informare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de argesInformare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de arges
 
Informare de presa ghercesti dj
Informare de presa   ghercesti djInformare de presa   ghercesti dj
Informare de presa ghercesti dj
 
Informare de presa crevedia dambovita
Informare de presa   crevedia dambovitaInformare de presa   crevedia dambovita
Informare de presa crevedia dambovita
 
Informare de presa geoagiu hunedoara
Informare de presa   geoagiu hunedoaraInformare de presa   geoagiu hunedoara
Informare de presa geoagiu hunedoara
 
Informare de presa bistrita bargaului - bistrita nasaud
Informare de presa   bistrita bargaului - bistrita nasaudInformare de presa   bistrita bargaului - bistrita nasaud
Informare de presa bistrita bargaului - bistrita nasaud
 
Informare de presa balta albă
Informare de presa balta albăInformare de presa balta albă
Informare de presa balta albă
 
Informare de presa comana (gr)
Informare de presa  comana (gr)Informare de presa  comana (gr)
Informare de presa comana (gr)
 
Informare de presa budesti calarasi
Informare de presa   budesti calarasiInformare de presa   budesti calarasi
Informare de presa budesti calarasi
 
Comunicat de presa - Workshop INPCP, Constanta
Comunicat de presa - Workshop INPCP, ConstantaComunicat de presa - Workshop INPCP, Constanta
Comunicat de presa - Workshop INPCP, Constanta
 
Calarasi informare de presa (1)
Calarasi   informare de presa (1)Calarasi   informare de presa (1)
Calarasi informare de presa (1)
 
Seminarii copii comunicat de presa (1)
Seminarii copii   comunicat de presa (1)Seminarii copii   comunicat de presa (1)
Seminarii copii comunicat de presa (1)
 
Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012
Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012
Constanta - Workshop INPCP 10.07.2012
 
Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...
Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...
Seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP - comu...
 
Comunicat de presa priboieni jud arges
Comunicat de presa priboieni jud argesComunicat de presa priboieni jud arges
Comunicat de presa priboieni jud arges
 
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
 
Informare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mareInformare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mare
 

Viewers also liked

8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012
8 monitorizare media  19  25 noiembrie 20128 monitorizare media  19  25 noiembrie 2012
8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012Campania INPCP
 
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 20124 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012Campania INPCP
 
Revista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravanaRevista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravanaCampania INPCP
 
Workshop INPCP Constanta - Aparitii Media
Workshop INPCP Constanta - Aparitii MediaWorkshop INPCP Constanta - Aparitii Media
Workshop INPCP Constanta - Aparitii MediaCampania INPCP
 
Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012Campania INPCP
 
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012Campania INPCP
 
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu NutrientiProiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu NutrientiCampania INPCP
 
Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012
Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012
Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012Campania INPCP
 
Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013Campania INPCP
 
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva NitratiDirectia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva NitratiCampania INPCP
 
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...Campania INPCP
 
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012Campania INPCP
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaIBGTV
 
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Campania INPCP
 
Monitorizare iunie 2013
Monitorizare iunie  2013Monitorizare iunie  2013
Monitorizare iunie 2013Campania INPCP
 
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012Campania INPCP
 
9 monitorizare media 26 nov 02 dec 2012
9 monitorizare media 26 nov  02 dec  20129 monitorizare media 26 nov  02 dec  2012
9 monitorizare media 26 nov 02 dec 2012Campania INPCP
 

Viewers also liked (20)

Monitorizare mai 2013
Monitorizare mai 2013Monitorizare mai 2013
Monitorizare mai 2013
 
8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012
8 monitorizare media  19  25 noiembrie 20128 monitorizare media  19  25 noiembrie 2012
8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012
 
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 20124 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
 
Revista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravanaRevista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravana
 
Workshop INPCP Constanta - Aparitii Media
Workshop INPCP Constanta - Aparitii MediaWorkshop INPCP Constanta - Aparitii Media
Workshop INPCP Constanta - Aparitii Media
 
Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012
 
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
 
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu NutrientiProiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
 
Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012
Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012
Monitorizare media 17 - 23 septembrie 2012
 
Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013
 
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva NitratiDirectia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
 
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
 
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
 
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
 
Monitorizare iunie 2013
Monitorizare iunie  2013Monitorizare iunie  2013
Monitorizare iunie 2013
 
Prezentare craiesti
Prezentare craiestiPrezentare craiesti
Prezentare craiesti
 
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
 
9 monitorizare media 26 nov 02 dec 2012
9 monitorizare media 26 nov  02 dec  20129 monitorizare media 26 nov  02 dec  2012
9 monitorizare media 26 nov 02 dec 2012
 
Tabel aparitii presa
Tabel aparitii presaTabel aparitii presa
Tabel aparitii presa
 

Similar to Informare de presa farcasele olt

Informare de presa ghercesti dj
Informare de presa   ghercesti djInformare de presa   ghercesti dj
Informare de presa ghercesti djCampania INPCP
 
Informare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de argesInformare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de argesCampania INPCP
 
Garleni (bacau) comunicat de presa
Garleni (bacau)  comunicat de presaGarleni (bacau)  comunicat de presa
Garleni (bacau) comunicat de presaCampania INPCP
 
Farcasa (maramures) comunicat de presa
Farcasa (maramures)  comunicat de presaFarcasa (maramures)  comunicat de presa
Farcasa (maramures) comunicat de presaCampania INPCP
 
Urmeniș (bn) comunicat de presa
Urmeniș (bn)  comunicat de presaUrmeniș (bn)  comunicat de presa
Urmeniș (bn) comunicat de presaCampania INPCP
 
Dumbrava rosie (neamt) comunicat de presa
Dumbrava rosie (neamt)  comunicat de presaDumbrava rosie (neamt)  comunicat de presa
Dumbrava rosie (neamt) comunicat de presaCampania INPCP
 
Scanteia jud iasi comunicat de presa
Scanteia jud iasi  comunicat de presaScanteia jud iasi  comunicat de presa
Scanteia jud iasi comunicat de presaCampania INPCP
 
Frasin jud suceava comunicat de presa
Frasin jud suceava  comunicat de presaFrasin jud suceava  comunicat de presa
Frasin jud suceava comunicat de presaCampania INPCP
 
Costisa jud neamt comunicat de presa
Costisa jud neamt  comunicat de presaCostisa jud neamt  comunicat de presa
Costisa jud neamt comunicat de presaCampania INPCP
 
Balta alba buzau comunicat de presa
Balta alba buzau  comunicat de presaBalta alba buzau  comunicat de presa
Balta alba buzau comunicat de presaCampania INPCP
 
Remetea chioarului (mm) comunicat de presa
Remetea chioarului (mm)  comunicat de presaRemetea chioarului (mm)  comunicat de presa
Remetea chioarului (mm) comunicat de presaCampania INPCP
 
Comunicat de presa ghercesti, dolj
Comunicat de presa ghercesti, doljComunicat de presa ghercesti, dolj
Comunicat de presa ghercesti, doljCampania INPCP
 
Pecica jud arad comunicat de presa
Pecica jud arad  comunicat de presaPecica jud arad  comunicat de presa
Pecica jud arad comunicat de presaCampania INPCP
 
Gratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presaGratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presaCampania INPCP
 
Cicanesti comunicat-26 martie
Cicanesti  comunicat-26 martieCicanesti  comunicat-26 martie
Cicanesti comunicat-26 martieCampania INPCP
 

Similar to Informare de presa farcasele olt (15)

Informare de presa ghercesti dj
Informare de presa   ghercesti djInformare de presa   ghercesti dj
Informare de presa ghercesti dj
 
Informare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de argesInformare de presa albestii de arges
Informare de presa albestii de arges
 
Garleni (bacau) comunicat de presa
Garleni (bacau)  comunicat de presaGarleni (bacau)  comunicat de presa
Garleni (bacau) comunicat de presa
 
Farcasa (maramures) comunicat de presa
Farcasa (maramures)  comunicat de presaFarcasa (maramures)  comunicat de presa
Farcasa (maramures) comunicat de presa
 
Urmeniș (bn) comunicat de presa
Urmeniș (bn)  comunicat de presaUrmeniș (bn)  comunicat de presa
Urmeniș (bn) comunicat de presa
 
Dumbrava rosie (neamt) comunicat de presa
Dumbrava rosie (neamt)  comunicat de presaDumbrava rosie (neamt)  comunicat de presa
Dumbrava rosie (neamt) comunicat de presa
 
Scanteia jud iasi comunicat de presa
Scanteia jud iasi  comunicat de presaScanteia jud iasi  comunicat de presa
Scanteia jud iasi comunicat de presa
 
Frasin jud suceava comunicat de presa
Frasin jud suceava  comunicat de presaFrasin jud suceava  comunicat de presa
Frasin jud suceava comunicat de presa
 
Costisa jud neamt comunicat de presa
Costisa jud neamt  comunicat de presaCostisa jud neamt  comunicat de presa
Costisa jud neamt comunicat de presa
 
Balta alba buzau comunicat de presa
Balta alba buzau  comunicat de presaBalta alba buzau  comunicat de presa
Balta alba buzau comunicat de presa
 
Remetea chioarului (mm) comunicat de presa
Remetea chioarului (mm)  comunicat de presaRemetea chioarului (mm)  comunicat de presa
Remetea chioarului (mm) comunicat de presa
 
Comunicat de presa ghercesti, dolj
Comunicat de presa ghercesti, doljComunicat de presa ghercesti, dolj
Comunicat de presa ghercesti, dolj
 
Pecica jud arad comunicat de presa
Pecica jud arad  comunicat de presaPecica jud arad  comunicat de presa
Pecica jud arad comunicat de presa
 
Gratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presaGratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presa
 
Cicanesti comunicat-26 martie
Cicanesti  comunicat-26 martieCicanesti  comunicat-26 martie
Cicanesti comunicat-26 martie
 

More from Campania INPCP

Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...Campania INPCP
 
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...Campania INPCP
 
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...Campania INPCP
 
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...Campania INPCP
 
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...Campania INPCP
 
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...Campania INPCP
 
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCPTraseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCPCampania INPCP
 
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presaCaiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presaCampania INPCP
 
Caiuti (neamt) comunicat de presa
Caiuti (neamt)  comunicat de presaCaiuti (neamt)  comunicat de presa
Caiuti (neamt) comunicat de presaCampania INPCP
 
Movila miresii, chiscani comunicat de presa
Movila miresii, chiscani  comunicat de presaMovila miresii, chiscani  comunicat de presa
Movila miresii, chiscani comunicat de presaCampania INPCP
 
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie  comunicat de presaCostisa, dumbrava rosie  comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presaCampania INPCP
 
Geoagiu (hd) comunicat de presa
Geoagiu (hd)  comunicat de presaGeoagiu (hd)  comunicat de presa
Geoagiu (hd) comunicat de presaCampania INPCP
 
Calarasi comunicat de presa
Calarasi   comunicat de presaCalarasi   comunicat de presa
Calarasi comunicat de presaCampania INPCP
 
Calarasi agenda conferinta
Calarasi   agenda conferintaCalarasi   agenda conferinta
Calarasi agenda conferintaCampania INPCP
 
Seminarii suceava comunicat de presa
Seminarii suceava  comunicat de presaSeminarii suceava  comunicat de presa
Seminarii suceava comunicat de presaCampania INPCP
 
Seminarii iasi comunicat de presa
Seminarii iasi  comunicat de presaSeminarii iasi  comunicat de presa
Seminarii iasi comunicat de presaCampania INPCP
 
Jilavele (il) comunicat de presa
Jilavele (il)  comunicat de presaJilavele (il)  comunicat de presa
Jilavele (il) comunicat de presaCampania INPCP
 
Targsorul vechi (ph) comunicat de presa
Targsorul vechi (ph)  comunicat de presaTargsorul vechi (ph)  comunicat de presa
Targsorul vechi (ph) comunicat de presaCampania INPCP
 
Budesti (cl) comunicat de presa
Budesti (cl)  comunicat de presaBudesti (cl)  comunicat de presa
Budesti (cl) comunicat de presaCampania INPCP
 

More from Campania INPCP (20)

Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
 
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
 
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
 
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
 
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
 
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
 
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCPTraseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
 
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presaCaiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presa
 
Caiuti (neamt) comunicat de presa
Caiuti (neamt)  comunicat de presaCaiuti (neamt)  comunicat de presa
Caiuti (neamt) comunicat de presa
 
Movila miresii, chiscani comunicat de presa
Movila miresii, chiscani  comunicat de presaMovila miresii, chiscani  comunicat de presa
Movila miresii, chiscani comunicat de presa
 
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie  comunicat de presaCostisa, dumbrava rosie  comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presa
 
Geoagiu (hd) comunicat de presa
Geoagiu (hd)  comunicat de presaGeoagiu (hd)  comunicat de presa
Geoagiu (hd) comunicat de presa
 
Calarasi comunicat de presa
Calarasi   comunicat de presaCalarasi   comunicat de presa
Calarasi comunicat de presa
 
Inpcp proiect
Inpcp proiectInpcp proiect
Inpcp proiect
 
Calarasi agenda conferinta
Calarasi   agenda conferintaCalarasi   agenda conferinta
Calarasi agenda conferinta
 
Seminarii suceava comunicat de presa
Seminarii suceava  comunicat de presaSeminarii suceava  comunicat de presa
Seminarii suceava comunicat de presa
 
Seminarii iasi comunicat de presa
Seminarii iasi  comunicat de presaSeminarii iasi  comunicat de presa
Seminarii iasi comunicat de presa
 
Jilavele (il) comunicat de presa
Jilavele (il)  comunicat de presaJilavele (il)  comunicat de presa
Jilavele (il) comunicat de presa
 
Targsorul vechi (ph) comunicat de presa
Targsorul vechi (ph)  comunicat de presaTargsorul vechi (ph)  comunicat de presa
Targsorul vechi (ph) comunicat de presa
 
Budesti (cl) comunicat de presa
Budesti (cl)  comunicat de presaBudesti (cl)  comunicat de presa
Budesti (cl) comunicat de presa
 

Informare de presa farcasele olt

  • 1. GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ŞI PĂDURILOR Unitatea de Management al Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” 23 Noiembrie 2012 INFORMARE DE PRESĂ Ministerul Mediului şi Pădurilor vă invită mâine, 24 noiembrie în comuna Farcasele, judeţul OLT, cu prilejul Seminarului dedicat reducerii poluării cu nutrienţi a surselor de apă. Seminarul este un eveniment derulat în cadrul Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”. Evenimentul are loc la căminul cultural din comuna Farcasele, judeţul Olt, începând cu orele 10.00. Specialiştii din cadrul Unităţii de Management a Proiectului vor prezenta Proiectul “Controlul Poluării cu Nutrienţi” şi vor detalia măsurile de protecţie a solului şi apelor în contextul actual. Rolul acestor întâlniri cu cetăţenii este de informare şi educare a omului de rând pentru schimbarea obiceiurilor pe care acesta le practică în gospodărie şi care au dus la poluarea surselor de apă. Experţii de mediu identifică şi transmit fermierilor, agricultorilor, localnicilor şi autortităţilor locale cele mai la îndemână şi simple metode de prevenire a poluării : - depozitarea gunoiului de grajd din gospodărie pe platforme betonate - amplasarea latrinelor la distanţă de fântâni - construcţia corectă a fântânilor şi protejarea apei - utilizarea fertilizanţilor naturali şi a gunoiului de grajd numai în perioadele optime pentru culturi şi respectarea perioadelor de interdicţie impuse de lege - practicarea rotaţiei culturilor şi a culturilor succesive - măsuri de igienizare în cadrul gospodăriilor B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro
  • 2. Preocuparea pentru păstrarea surselor de apă este o prioritate în contextul în care peste 1.900 de localităţi din România sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi. Nitraţii sunt periculoşi pentru că apa infestată, odată consumată, scade rezistenţa generală a organismului, iar sugarii şi copiii pot chiar să moară. Nitraţii pot provoca, de asemenea, avorturi spontane şi infertilitate masculină. Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale. NOTĂ: În rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, România are cele mai mari probleme legate de poluarea apelor şi a solurilor cu nitriţi şi nitraţi. Prin gestionarea haotică a gunoiului de grajd se ajunge la poluarea apelor şi a solului. Este afectată sănătatea oamenilor, uneori se ajunge chiar la tragedii în rândul nou născuţilor, cea mai sensibilă categorie de populaţie. Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă, nitraţii au fost incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană. Pentru mai multe informaţii despre proiect, vă rugăm să accesaţi: http://www.inpcp.ro/ http://www.inpcp-campanie.ro/ http://www.blog.inpcp-campanie.ro/ www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti PR, Didi Rus 0758 102010 B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro