SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
GUVERNUL ROMÂNIEI
MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE
Unitatea de Management al Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu
Nutrien i”ț
INFORMARE DE PRESĂ
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a organizat vineri 30 august în comuna
Costi a jud Neamș ț un seminar local din cadrul Campaniei de sensibilizare şi
conştientizare publică a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu
Nutrienţi”, care constă în comunicarea directă cu cetăţenii .
Obiectivul Seminariilor Locale este de informare i educare a cetă enilor în direc iaș ț ț
con tientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrien i asupra sănătă iiș ț ț
i calită ii vie ii.ș ț ț
Evenimentele se derulează în perioada 30august- 19 septembrie a.c. în 42 de comune din
jude ele NEAM , SUCEAVA, BOTO ANI, IA I, BACAU, BRĂILA, GALA I,ț Ț Ș Ș Ț
IALOMI A, BIHOR, SATU MARE, MARAMURE , CLUJ, BISTRI A NĂSĂUD.Ț Ș Ț
Prin această ac iune se dore te îmbunătă irea practicilor i comportamentelorț ș ț ș
individuale, de familie i institu ionale în zonele rurale din România (în specialș ț
în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitra iț ), în ceea ce
prive te gestionarea gunoiului de grajd i a de eurilor menajere, precum iș ș ș ș
combaterea poluării cu nutrien i a apelor i solului i crearea premizelor pentru oț ș ș
agricultură durabilă.
In cadrul întâlnirii cu cetă enii, experţii de mediu au făcut cunoscute cele maiț
importante informa ii cu privire la:ț
1. Calitatea apei
2. Igiena apei i sanita ieș ț
3. Managementul de eurilor menajereș
4. Managementul gunoiului de grajd
5. Aplicarea îngră ămintelorș
6. Implica iile prevederilor Directivei Nitra i la acordarea subven iilor pentruț ț ț
fermieri
B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro
De asemenea, în cadrul acestui seminar s-au vizitat cateva gospodării şi s-au
efectuat următoarelor activită i:ț
• inspec ia sanitară a fântânii – utilizându-se fi a simplificată s-aț ș
calculat scorul de risc pentru sănătate;
• testarea apei din fântână;
• interpretarea rezultatelor privind calitatea apei în raport cu scorul
de risc;
• discutarea situa iei constatate, cu accent pe solu iile practice pentruț ț
remedierea problemelor existente.
Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop
reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea
gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate.
Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu
nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor
la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor
animale.
În rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, România are cele mai mari probleme
legate de poluarea apelor şi a solurilor cu nitriţi şi nitraţi. Prin gestionarea haotică a
gunoiului de grajd se ajunge la poluarea apelor şi a solului.
Este afectată sănătatea oamenilor, uneori se ajunge chiar la tragedii în rândul nou
născuţilor, cea mai sensibilă categorie de populaţie.
Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă,
nitraţii au fost incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita
sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel
ca în Uniunea Europeană.
Pentru mai multe informatii despre proiect, vă rugăm să accesa iț
www.inpcp.ro,
www.inpcp-campanie.ro, www.blog.inpcp-campanie.ro.
http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti
B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro
B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro

More Related Content

What's hot

Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...Campania INPCP
 
Jurilovca, mihai bravu comunicat de presa
Jurilovca, mihai bravu  comunicat de presaJurilovca, mihai bravu  comunicat de presa
Jurilovca, mihai bravu comunicat de presaCampania INPCP
 
Informare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mareInformare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mareCampania INPCP
 
Santimbru ab seminar formare de formatori 1
Santimbru ab  seminar formare de formatori 1Santimbru ab  seminar formare de formatori 1
Santimbru ab seminar formare de formatori 1Campania INPCP
 
Gratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presaGratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presaCampania INPCP
 
Seminarii copii (vi) comunicat de presa
Seminarii copii (vi)  comunicat de presaSeminarii copii (vi)  comunicat de presa
Seminarii copii (vi) comunicat de presaCampania INPCP
 
Remetea chioarului (mm) comunicat de presa
Remetea chioarului (mm)  comunicat de presaRemetea chioarului (mm)  comunicat de presa
Remetea chioarului (mm) comunicat de presaCampania INPCP
 
Crucisor jud satu mare comunicat de presa
Crucisor jud satu mare  comunicat de presaCrucisor jud satu mare  comunicat de presa
Crucisor jud satu mare comunicat de presaCampania INPCP
 
Informare de presa gratia teleorman
Informare de presa   gratia teleormanInformare de presa   gratia teleorman
Informare de presa gratia teleormanCampania INPCP
 
Informare de presa ghercesti dj
Informare de presa   ghercesti djInformare de presa   ghercesti dj
Informare de presa ghercesti djCampania INPCP
 
Informare de presa craiesti- mures
Informare de presa   craiesti- muresInformare de presa   craiesti- mures
Informare de presa craiesti- muresCampania INPCP
 
Odorheiul secuiesc seminar formare de formatori 1
Odorheiul secuiesc  seminar formare de formatori 1Odorheiul secuiesc  seminar formare de formatori 1
Odorheiul secuiesc seminar formare de formatori 1Campania INPCP
 
Comunicat de presa seminarii locale (v) (2)
Comunicat de presa   seminarii locale (v) (2)Comunicat de presa   seminarii locale (v) (2)
Comunicat de presa seminarii locale (v) (2)Campania INPCP
 
Calarasi informare de presa (1)
Calarasi   informare de presa (1)Calarasi   informare de presa (1)
Calarasi informare de presa (1)Campania INPCP
 
Pecica jud arad comunicat de presa
Pecica jud arad  comunicat de presaPecica jud arad  comunicat de presa
Pecica jud arad comunicat de presaCampania INPCP
 
Balesti (ot) comunicat de presa
Balesti (ot)  comunicat de presaBalesti (ot)  comunicat de presa
Balesti (ot) comunicat de presaCampania INPCP
 
Informare de presa bontida - cluj
Informare de presa  bontida - clujInformare de presa  bontida - cluj
Informare de presa bontida - clujCampania INPCP
 
Balta alba buzau comunicat de presa
Balta alba buzau  comunicat de presaBalta alba buzau  comunicat de presa
Balta alba buzau comunicat de presaCampania INPCP
 

What's hot (20)

Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
Comunicat de presa – Seminarii educatie ecologica pentru copii, comuna Magure...
 
Jurilovca, mihai bravu comunicat de presa
Jurilovca, mihai bravu  comunicat de presaJurilovca, mihai bravu  comunicat de presa
Jurilovca, mihai bravu comunicat de presa
 
Informare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mareInformare de presa gârla mare
Informare de presa gârla mare
 
Santimbru ab seminar formare de formatori 1
Santimbru ab  seminar formare de formatori 1Santimbru ab  seminar formare de formatori 1
Santimbru ab seminar formare de formatori 1
 
Gratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presaGratia (teleorman) comunicat de presa
Gratia (teleorman) comunicat de presa
 
Seminarii copii (vi) comunicat de presa
Seminarii copii (vi)  comunicat de presaSeminarii copii (vi)  comunicat de presa
Seminarii copii (vi) comunicat de presa
 
Remetea chioarului (mm) comunicat de presa
Remetea chioarului (mm)  comunicat de presaRemetea chioarului (mm)  comunicat de presa
Remetea chioarului (mm) comunicat de presa
 
Crucisor jud satu mare comunicat de presa
Crucisor jud satu mare  comunicat de presaCrucisor jud satu mare  comunicat de presa
Crucisor jud satu mare comunicat de presa
 
Informare de presa gratia teleorman
Informare de presa   gratia teleormanInformare de presa   gratia teleorman
Informare de presa gratia teleorman
 
Informare de presa ghercesti dj
Informare de presa   ghercesti djInformare de presa   ghercesti dj
Informare de presa ghercesti dj
 
Informare de presa craiesti- mures
Informare de presa   craiesti- muresInformare de presa   craiesti- mures
Informare de presa craiesti- mures
 
Odorheiul secuiesc seminar formare de formatori 1
Odorheiul secuiesc  seminar formare de formatori 1Odorheiul secuiesc  seminar formare de formatori 1
Odorheiul secuiesc seminar formare de formatori 1
 
Comunicat de presa seminarii locale (v) (2)
Comunicat de presa   seminarii locale (v) (2)Comunicat de presa   seminarii locale (v) (2)
Comunicat de presa seminarii locale (v) (2)
 
Calarasi informare de presa (1)
Calarasi   informare de presa (1)Calarasi   informare de presa (1)
Calarasi informare de presa (1)
 
Pecica jud arad comunicat de presa
Pecica jud arad  comunicat de presaPecica jud arad  comunicat de presa
Pecica jud arad comunicat de presa
 
Balesti (ot) comunicat de presa
Balesti (ot)  comunicat de presaBalesti (ot)  comunicat de presa
Balesti (ot) comunicat de presa
 
Informare de presa bontida - cluj
Informare de presa  bontida - clujInformare de presa  bontida - cluj
Informare de presa bontida - cluj
 
Balta alba buzau comunicat de presa
Balta alba buzau  comunicat de presaBalta alba buzau  comunicat de presa
Balta alba buzau comunicat de presa
 
Masloc tm - seminar
Masloc  tm - seminarMasloc  tm - seminar
Masloc tm - seminar
 
Comana ( giurgiu)
Comana ( giurgiu) Comana ( giurgiu)
Comana ( giurgiu)
 

Viewers also liked

Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013Campania INPCP
 
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012Campania INPCP
 
Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012Campania INPCP
 
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012Campania INPCP
 
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...Campania INPCP
 
Revista presei – receptie platforma Traian, Garla Mare
Revista presei – receptie platforma Traian, Garla MareRevista presei – receptie platforma Traian, Garla Mare
Revista presei – receptie platforma Traian, Garla MareCampania INPCP
 
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva NitratiDirectia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva NitratiCampania INPCP
 
Monitorizare iunie 2013
Monitorizare iunie  2013Monitorizare iunie  2013
Monitorizare iunie 2013Campania INPCP
 
8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012
8 monitorizare media  19  25 noiembrie 20128 monitorizare media  19  25 noiembrie 2012
8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012Campania INPCP
 
Revista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravanaRevista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravanaCampania INPCP
 
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 20124 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012Campania INPCP
 
Revista presei - Caravana Campaniei INPCP
Revista presei - Caravana Campaniei INPCPRevista presei - Caravana Campaniei INPCP
Revista presei - Caravana Campaniei INPCPCampania INPCP
 
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Campania INPCP
 
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu NutrientiProiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu NutrientiCampania INPCP
 
Inpcp - aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012
Inpcp -  aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012Inpcp -  aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012
Inpcp - aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012Campania INPCP
 
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012Campania INPCP
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaIBGTV
 

Viewers also liked (20)

Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013Monitorizare aprilie 2013
Monitorizare aprilie 2013
 
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
Inpcp -aparitii in presa 21 - 27 mai 2012
 
Monitorizare mai 2013
Monitorizare mai 2013Monitorizare mai 2013
Monitorizare mai 2013
 
Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012Monitorizare media 20 - 26 august 2012
Monitorizare media 20 - 26 august 2012
 
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
Monitorizare media 23 - 29 iulie 2012
 
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
Tabel apariţii media - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean T...
 
Revista presei – receptie platforma Traian, Garla Mare
Revista presei – receptie platforma Traian, Garla MareRevista presei – receptie platforma Traian, Garla Mare
Revista presei – receptie platforma Traian, Garla Mare
 
Prezentare craiesti
Prezentare craiestiPrezentare craiesti
Prezentare craiesti
 
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva NitratiDirectia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
Directia Managementul Resurselor de Apa - Directiva Nitrati
 
Monitorizare iunie 2013
Monitorizare iunie  2013Monitorizare iunie  2013
Monitorizare iunie 2013
 
8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012
8 monitorizare media  19  25 noiembrie 20128 monitorizare media  19  25 noiembrie 2012
8 monitorizare media 19 25 noiembrie 2012
 
Revista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravanaRevista presei finalizare caravana
Revista presei finalizare caravana
 
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 20124 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
4 monitorizare media 22 28 octombrie 2012
 
Revista presei - Caravana Campaniei INPCP
Revista presei - Caravana Campaniei INPCPRevista presei - Caravana Campaniei INPCP
Revista presei - Caravana Campaniei INPCP
 
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
Realizarile Proiectului "Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti" INPCP -...
 
Tabel aparitii presa
Tabel aparitii presaTabel aparitii presa
Tabel aparitii presa
 
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu NutrientiProiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
Proiectul Controlul Integrat al Poluarii cu Nutrienti
 
Inpcp - aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012
Inpcp -  aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012Inpcp -  aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012
Inpcp - aparitii in presa 18 - 24 iunie 2012
 
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
Inpcp - aparitii in presa 23 - 29 aprilie 2012
 
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presaWorkshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
Workshop Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți, Covasna, in presa
 

Similar to Costisa jud neamt comunicat de presa

Parta jud timis comunicat de presa
Parta jud timis  comunicat de presaParta jud timis  comunicat de presa
Parta jud timis comunicat de presaCampania INPCP
 
Fundeni seminar formare de formatori-inpcp
Fundeni  seminar formare de formatori-inpcpFundeni  seminar formare de formatori-inpcp
Fundeni seminar formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Garla mare seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...
Garla mare  seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...Garla mare  seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...
Garla mare seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...Campania INPCP
 
Gura humorului seminar formare de formatori-inpcp
Gura humorului  seminar formare de formatori-inpcpGura humorului  seminar formare de formatori-inpcp
Gura humorului seminar formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Stefanesti seminar formare de formatori-inpcp
Stefanesti  seminar formare de formatori-inpcpStefanesti  seminar formare de formatori-inpcp
Stefanesti seminar formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Comana comunicat de presa-22 martie final
Comana  comunicat de presa-22 martie finalComana  comunicat de presa-22 martie final
Comana comunicat de presa-22 martie finalCampania INPCP
 
Bistrita bargaului seminarii formare de formatori-inpcp
Bistrita bargaului  seminarii formare de formatori-inpcpBistrita bargaului  seminarii formare de formatori-inpcp
Bistrita bargaului seminarii formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Bonțida seminar formare de formatori-inpcp
Bonțida  seminar formare de formatori-inpcpBonțida  seminar formare de formatori-inpcp
Bonțida seminar formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Informare de presa santimbru alba
Informare de presa   santimbru albaInformare de presa   santimbru alba
Informare de presa santimbru albaCampania INPCP
 
Todiresti seminar formare de formatori-inpcp
Todiresti  seminar formare de formatori-inpcpTodiresti  seminar formare de formatori-inpcp
Todiresti seminar formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Informare de presa comana (gr)
Informare de presa  comana (gr)Informare de presa  comana (gr)
Informare de presa comana (gr)Campania INPCP
 
Cicanesti comunicat-26 martie
Cicanesti  comunicat-26 martieCicanesti  comunicat-26 martie
Cicanesti comunicat-26 martieCampania INPCP
 
Cajvana seminarii formare de formatori-inpcp
Cajvana  seminarii formare de formatori-inpcpCajvana  seminarii formare de formatori-inpcp
Cajvana seminarii formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Măgurele - seminarii formare de formatori-
Măgurele - seminarii formare de formatori-Măgurele - seminarii formare de formatori-
Măgurele - seminarii formare de formatori-Campania INPCP
 
Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie
Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie  Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie
Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie Campania INPCP
 
Fărcașa seminarii formare de formatori-
Fărcașa  seminarii formare de formatori-Fărcașa  seminarii formare de formatori-
Fărcașa seminarii formare de formatori-Campania INPCP
 
Vasilati comunicat-inpcp
Vasilati   comunicat-inpcpVasilati   comunicat-inpcp
Vasilati comunicat-inpcpCampania INPCP
 
Vernești seminarii formare de formatori-inpcp
Vernești  seminarii formare de formatori-inpcpVernești  seminarii formare de formatori-inpcp
Vernești seminarii formare de formatori-inpcpCampania INPCP
 
Informare de presa urmenis - bn
Informare de presa   urmenis - bnInformare de presa   urmenis - bn
Informare de presa urmenis - bnCampania INPCP
 
Seini informare seminarii formare de formatori
Seini informare  seminarii formare de formatoriSeini informare  seminarii formare de formatori
Seini informare seminarii formare de formatoriCampania INPCP
 

Similar to Costisa jud neamt comunicat de presa (20)

Parta jud timis comunicat de presa
Parta jud timis  comunicat de presaParta jud timis  comunicat de presa
Parta jud timis comunicat de presa
 
Fundeni seminar formare de formatori-inpcp
Fundeni  seminar formare de formatori-inpcpFundeni  seminar formare de formatori-inpcp
Fundeni seminar formare de formatori-inpcp
 
Garla mare seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...
Garla mare  seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...Garla mare  seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...
Garla mare seminarii formare de formatori- educatie ecologica - controlul in...
 
Gura humorului seminar formare de formatori-inpcp
Gura humorului  seminar formare de formatori-inpcpGura humorului  seminar formare de formatori-inpcp
Gura humorului seminar formare de formatori-inpcp
 
Stefanesti seminar formare de formatori-inpcp
Stefanesti  seminar formare de formatori-inpcpStefanesti  seminar formare de formatori-inpcp
Stefanesti seminar formare de formatori-inpcp
 
Comana comunicat de presa-22 martie final
Comana  comunicat de presa-22 martie finalComana  comunicat de presa-22 martie final
Comana comunicat de presa-22 martie final
 
Bistrita bargaului seminarii formare de formatori-inpcp
Bistrita bargaului  seminarii formare de formatori-inpcpBistrita bargaului  seminarii formare de formatori-inpcp
Bistrita bargaului seminarii formare de formatori-inpcp
 
Bonțida seminar formare de formatori-inpcp
Bonțida  seminar formare de formatori-inpcpBonțida  seminar formare de formatori-inpcp
Bonțida seminar formare de formatori-inpcp
 
Informare de presa santimbru alba
Informare de presa   santimbru albaInformare de presa   santimbru alba
Informare de presa santimbru alba
 
Todiresti seminar formare de formatori-inpcp
Todiresti  seminar formare de formatori-inpcpTodiresti  seminar formare de formatori-inpcp
Todiresti seminar formare de formatori-inpcp
 
Informare de presa comana (gr)
Informare de presa  comana (gr)Informare de presa  comana (gr)
Informare de presa comana (gr)
 
Cicanesti comunicat-26 martie
Cicanesti  comunicat-26 martieCicanesti  comunicat-26 martie
Cicanesti comunicat-26 martie
 
Cajvana seminarii formare de formatori-inpcp
Cajvana  seminarii formare de formatori-inpcpCajvana  seminarii formare de formatori-inpcp
Cajvana seminarii formare de formatori-inpcp
 
Măgurele - seminarii formare de formatori-
Măgurele - seminarii formare de formatori-Măgurele - seminarii formare de formatori-
Măgurele - seminarii formare de formatori-
 
Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie
Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie  Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie
Comunicat comana judetul giurgiu 22 martie
 
Fărcașa seminarii formare de formatori-
Fărcașa  seminarii formare de formatori-Fărcașa  seminarii formare de formatori-
Fărcașa seminarii formare de formatori-
 
Vasilati comunicat-inpcp
Vasilati   comunicat-inpcpVasilati   comunicat-inpcp
Vasilati comunicat-inpcp
 
Vernești seminarii formare de formatori-inpcp
Vernești  seminarii formare de formatori-inpcpVernești  seminarii formare de formatori-inpcp
Vernești seminarii formare de formatori-inpcp
 
Informare de presa urmenis - bn
Informare de presa   urmenis - bnInformare de presa   urmenis - bn
Informare de presa urmenis - bn
 
Seini informare seminarii formare de formatori
Seini informare  seminarii formare de formatoriSeini informare  seminarii formare de formatori
Seini informare seminarii formare de formatori
 

More from Campania INPCP

Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...Campania INPCP
 
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...Campania INPCP
 
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...Campania INPCP
 
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...Campania INPCP
 
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...Campania INPCP
 
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...Campania INPCP
 
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCPTraseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCPCampania INPCP
 
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presaCaiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presaCampania INPCP
 
Caiuti (neamt) comunicat de presa
Caiuti (neamt)  comunicat de presaCaiuti (neamt)  comunicat de presa
Caiuti (neamt) comunicat de presaCampania INPCP
 
Movila miresii, chiscani comunicat de presa
Movila miresii, chiscani  comunicat de presaMovila miresii, chiscani  comunicat de presa
Movila miresii, chiscani comunicat de presaCampania INPCP
 
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie  comunicat de presaCostisa, dumbrava rosie  comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presaCampania INPCP
 
Geoagiu (hd) comunicat de presa
Geoagiu (hd)  comunicat de presaGeoagiu (hd)  comunicat de presa
Geoagiu (hd) comunicat de presaCampania INPCP
 
Calarasi comunicat de presa
Calarasi   comunicat de presaCalarasi   comunicat de presa
Calarasi comunicat de presaCampania INPCP
 
Calarasi agenda conferinta
Calarasi   agenda conferintaCalarasi   agenda conferinta
Calarasi agenda conferintaCampania INPCP
 
Seminarii suceava comunicat de presa
Seminarii suceava  comunicat de presaSeminarii suceava  comunicat de presa
Seminarii suceava comunicat de presaCampania INPCP
 
Seminarii iasi comunicat de presa
Seminarii iasi  comunicat de presaSeminarii iasi  comunicat de presa
Seminarii iasi comunicat de presaCampania INPCP
 
Jilavele (il) comunicat de presa
Jilavele (il)  comunicat de presaJilavele (il)  comunicat de presa
Jilavele (il) comunicat de presaCampania INPCP
 
Targsorul vechi (ph) comunicat de presa
Targsorul vechi (ph)  comunicat de presaTargsorul vechi (ph)  comunicat de presa
Targsorul vechi (ph) comunicat de presaCampania INPCP
 
Budesti (cl) comunicat de presa
Budesti (cl)  comunicat de presaBudesti (cl)  comunicat de presa
Budesti (cl) comunicat de presaCampania INPCP
 

More from Campania INPCP (20)

Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
Investitii realizate şi in curs de realizare în cadrul Proiectului “Controlul...
 
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
Comunicat de presa - Conferinta de presa organizata de Consiliul Judetean Tel...
 
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
Comunicat de presa - Seminarii de educatie ecologica pentru copiii din judetu...
 
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
Informare de presa - Conferinta de presa organizata de Ministerul Mediului si...
 
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
Seminarii EDUCATIE ECOLOGICA pentru copii organizate de Ministerul Mediului s...
 
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
VINERI, 28 februarie, SEMINARII DE ECUCATIE ECOLOGICA PENTRU COPII, in judetu...
 
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCPTraseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
Traseu seminarii educatie ecologica pentru copii - etapa VI a Campaniei INPCP
 
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presaCaiuti, racaciuni, garleni (bc)  comunicat de presa
Caiuti, racaciuni, garleni (bc) comunicat de presa
 
Caiuti (neamt) comunicat de presa
Caiuti (neamt)  comunicat de presaCaiuti (neamt)  comunicat de presa
Caiuti (neamt) comunicat de presa
 
Movila miresii, chiscani comunicat de presa
Movila miresii, chiscani  comunicat de presaMovila miresii, chiscani  comunicat de presa
Movila miresii, chiscani comunicat de presa
 
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie  comunicat de presaCostisa, dumbrava rosie  comunicat de presa
Costisa, dumbrava rosie comunicat de presa
 
Geoagiu (hd) comunicat de presa
Geoagiu (hd)  comunicat de presaGeoagiu (hd)  comunicat de presa
Geoagiu (hd) comunicat de presa
 
Calarasi comunicat de presa
Calarasi   comunicat de presaCalarasi   comunicat de presa
Calarasi comunicat de presa
 
Inpcp proiect
Inpcp proiectInpcp proiect
Inpcp proiect
 
Calarasi agenda conferinta
Calarasi   agenda conferintaCalarasi   agenda conferinta
Calarasi agenda conferinta
 
Seminarii suceava comunicat de presa
Seminarii suceava  comunicat de presaSeminarii suceava  comunicat de presa
Seminarii suceava comunicat de presa
 
Seminarii iasi comunicat de presa
Seminarii iasi  comunicat de presaSeminarii iasi  comunicat de presa
Seminarii iasi comunicat de presa
 
Jilavele (il) comunicat de presa
Jilavele (il)  comunicat de presaJilavele (il)  comunicat de presa
Jilavele (il) comunicat de presa
 
Targsorul vechi (ph) comunicat de presa
Targsorul vechi (ph)  comunicat de presaTargsorul vechi (ph)  comunicat de presa
Targsorul vechi (ph) comunicat de presa
 
Budesti (cl) comunicat de presa
Budesti (cl)  comunicat de presaBudesti (cl)  comunicat de presa
Budesti (cl) comunicat de presa
 

Costisa jud neamt comunicat de presa

  • 1. GUVERNUL ROMÂNIEI MINISTERUL MEDIULUI ŞI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Unitatea de Management al Proiectului „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrien i”ț INFORMARE DE PRESĂ Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a organizat vineri 30 august în comuna Costi a jud Neamș ț un seminar local din cadrul Campaniei de sensibilizare şi conştientizare publică a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi”, care constă în comunicarea directă cu cetăţenii . Obiectivul Seminariilor Locale este de informare i educare a cetă enilor în direc iaș ț ț con tientizării impactului major pe care îl are poluarea cu nutrien i asupra sănătă iiș ț ț i calită ii vie ii.ș ț ț Evenimentele se derulează în perioada 30august- 19 septembrie a.c. în 42 de comune din jude ele NEAM , SUCEAVA, BOTO ANI, IA I, BACAU, BRĂILA, GALA I,ț Ț Ș Ș Ț IALOMI A, BIHOR, SATU MARE, MARAMURE , CLUJ, BISTRI A NĂSĂUD.Ț Ș Ț Prin această ac iune se dore te îmbunătă irea practicilor i comportamentelorț ș ț ș individuale, de familie i institu ionale în zonele rurale din România (în specialș ț în comunele desemnate ca zone vulnerabile la poluarea cu nitra iț ), în ceea ce prive te gestionarea gunoiului de grajd i a de eurilor menajere, precum iș ș ș ș combaterea poluării cu nutrien i a apelor i solului i crearea premizelor pentru oț ș ș agricultură durabilă. In cadrul întâlnirii cu cetă enii, experţii de mediu au făcut cunoscute cele maiț importante informa ii cu privire la:ț 1. Calitatea apei 2. Igiena apei i sanita ieș ț 3. Managementul de eurilor menajereș 4. Managementul gunoiului de grajd 5. Aplicarea îngră ămintelorș 6. Implica iile prevederilor Directivei Nitra i la acordarea subven iilor pentruț ț ț fermieri B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro
  • 2. De asemenea, în cadrul acestui seminar s-au vizitat cateva gospodării şi s-au efectuat următoarelor activită i:ț • inspec ia sanitară a fântânii – utilizându-se fi a simplificată s-aț ș calculat scorul de risc pentru sănătate; • testarea apei din fântână; • interpretarea rezultatelor privind calitatea apei în raport cu scorul de risc; • discutarea situa iei constatate, cu accent pe solu iile practice pentruț ț remedierea problemelor existente. Proiectul “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” are ca scop reducerea poluării apei şi solului cu nutrienţi prin investiţii pentru depozitarea gunoiului de grajd şi informarea publicului pentru păstrarea surselor de apă curate. Investitiţiile se derulează în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi. Campania de promovare a Proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale. În rândul ţărilor membre ale Uniunii Europene, România are cele mai mari probleme legate de poluarea apelor şi a solurilor cu nitriţi şi nitraţi. Prin gestionarea haotică a gunoiului de grajd se ajunge la poluarea apelor şi a solului. Este afectată sănătatea oamenilor, uneori se ajunge chiar la tragedii în rândul nou născuţilor, cea mai sensibilă categorie de populaţie. Potrivit normelor în vigoare, din cauza potenţialului nociv pe care îl reprezintă, nitraţii au fost incluşi în categoria substanţelor toxice din apa potabilă. Limita sanitară maximă admisă pentru nitraţi în apa potabilă este de 50 mg/litru, la fel ca în Uniunea Europeană. Pentru mai multe informatii despre proiect, vă rugăm să accesa iț www.inpcp.ro, www.inpcp-campanie.ro, www.blog.inpcp-campanie.ro. http://www.facebook.com/CampaniaImpotrivaPoluariiCuNutrienti B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro
  • 3. B-dul Libertăţii nr. 12, Sector 5, Bucureşti Tel: 004 021 408 9565 Fax: 004 021 317 0403 www.mmediu.ro