SlideShare a Scribd company logo
1 of 3
EFECTUL MOZART
In timp ce ascultăm muzică este activată scoarța cerebrală. Muzica ușoară sau cea populară activează
peste 50% din scoarța cerebrală iar muzica simfonică modernă în proporție de 70%-80%. Dacă ascultam
lucrările compozitorilor clasici, scoarța cerebrală este activată în proporție de 90%, iar în cazul muzicii lui
Mozart – de 100%. De aceea, în meloterapie se vorbește despre efectul Mozart. Specialiștii au mai observat
că proprietățile terapeutice ale muzicii depind nu numai linia melodică și de ritmul acesteia, ci și de
instrumentul la care este interpretată. Astfel, sunetul clarinetului influențează favorabil sistemul circulator;
vioara și violoncelul acționeaza asupra sistemului cardiovascular, iar flautul, asupra căilor respiratorii.
Originile muzicii se pierd în zorii civilizației, când sunetele tobelor, clopotelor și ale altor instrumente
muzicale primitive dădeau semnalul de adunare în comunităților umane, momentul semănatului și
recoltatului, dar și ca muzică de îmbărbatare la război.
Incă de la primul cântec interpretat la primele instrumente muzicale (a fost descoperit un flaut din os
vechi 70000 de ani), oamenii primitivi au intuit faptul că sunetele și muzica descătușează energii nebănuite.
Există dovezi conform cărora dansul și cântul au precedat limbajul, ceea ce înseamnă că muzica este limbajul
original al umanității.
In zilele noastre, chinezii comercializează albume muzicale cu titluri curioase: "Obezitate și Constipa-
ție","Insomnie","Ficat, Inimă și Plămâni" precum și o piesă orchestrală"Suita Vezicii Urinare". Majoritatea
albumelor utilizează instrumente tradiționale chineze și sunt interpretate ireproșabil. Cetățenii chinezi
folosesc aceste compoziții muzicale la fel cum ar înghiți preparate tradiționale din plante farmaceu- tice
pentru a scăpa de afecțiunile menționate în titlurile albumelor sau pentru a-și tonifia organele respective. La
rândul lor, japonezii, recomandă pentru dureri de cap și migrene "Humoresca" de Dvorjak, "Spring Song" de
Mendelsohn și chiar o doză din "Un american la Paris" de Gershwin. In spitalele indiene, muzica tradițională
(indiană) este folosită în scopuri medicale.
S-a constatat că două treimi dintre cilii urechii interne rezonează doar la frecvențe "muzicale" ridicate
(3000 - 20000 de herți). Aceasta pare să însemne că, oamenii, cândva comunicau în principal prin sunete mai
mult sau mai puțin muzicale. Savanții moderni admit că anumite tipuri de muzică pot avea efecte terapeutice.
Astfel, unii oameni reacționează favorabil la reggae sau jazz. Alții sunt transpuși sufletește sau literalmente
vindecați dacă ascultă cânturi greoriene sau heavy metal. Totuși, compozițiile unui compozitor genial -
Wolfgang Amadeus Mozart - se disting de toate celelalte forme de muzică prin puterea de a vindeca
organismul uman. Această calitate aparte a muzicii lui Mozart de a vindeca a fost numită "Efectul Mozart".
Oamenii de știință nu doar încep să înțeleagă și să accepte că unele forme de muzică sunt mai vindecătoare
decât altele, cu creațiile lui Mozart în top, dar încep să înțeleagă de ce și cum.
Povestea lui Depardieu. Alfred Tomatis, un celebru medic francez, și-a dedicat 5 decenii studierii
puterilor creatoare și vindecătoare ale muzicii, cu deosebire Efectul Mozart. Mulți dintre pacienții săi îl
numeau "Dr. Mozart". Tomatis a testat peste 100000 de persoane în întreaga lume pentru disabilități auditive
și handicap vocal și auditiv, dar și cu dizabilități cognitive.
Unul dintre pacienții săi celebri a fost actorul francez Gerard Depardieu. Amatorii de filme știu că
Depardieu are o voce frumoasă și blândă cu o dicție perfectă, însă nu știu că pe la mijlocul anilor '60 era un
tânăr cu limba împiedicată, care se lupta din greu să ajungă actor. Provenind dintr-o familie cu dificultăți și
confruntat cu necazuri personale și având în spate o copilărie marcată de erori în educație, Depardieu avea
serioase dificultăți de vorbire. Cu cât încerca să se corecteze, cu atât defectele se accentuau.
Un profesor de actorie la îndrumat pe Gerard la Centrul Tomatis din Paris unde a avut norocul să-l
cunoască personal pe dr Tomatis. Tomatis a diagnosticat cauza problemelor de memorie și de exprimare ca
fiind cauzate de tulburări emoționale profunde și i-a promis că-l va ajuta. Plin de speranță, Depardieu l-a
întrebat ce tratament va urma, chirurgical, medicamentos sau exerciții de vorbire. Răspunsul a fost unul
neobișnuit: "In următoarele săptămâni vei veni aici în fiecare zi și, timp de 2 ore, vei asculta Mozart." "Cum,
Mozart?". "Da, Mozart" a repetat ferm, Tomatis.
A doua zi, Depardieu a revenit la Centrul Tomatis unde a început tratamentul în acordurile concertelor
lui Mozart. După după numai câteva ședințe, Gerard a început să remarce schimbări în bine în viața lui de zi
cu zi. I-a revenit apetitul, a început să doarmă mai bine și s-a simțit mai plin de energie. Curând, a început să
vorbească mai clar. După câteva luni, Depardieu și-a reluat cursurile la școala de actorie cu mai multă
încredere și, în final, a ajuns unul dintre cei mai solicitați actori din generația sa.
"Inainte de Tomatis," spune Depardieu, privind retrospectiv, "nu-mi puteam termina frazele.
Tratamentul cu muzica mozartiană m-a ajutat să dau continuitate gândurilor mele și chiar puterea de a
sintetiza și înțelege ceea ce gândeam."
Tomatis a mai descoperit că, indiferent care sunt preferințele ascultătorilor sau cultura lor muzicală,
muzica lui Mozart îi calmează invariabil, le ameliorează percepția spațială și îi face să se exprime mai
limpede. Invariabil, efectul Mozart se manifestă pe termen lung oriunde pe glob, fie că este vorba de Tokyo,
Cape Town sau Amazonia
Recent, muzica lui Mozart a fost inclusă în "farmacopeea" multor medici care au constatat vindecări sau
ameliorări ale pacienților.
Krissy, de pildă, cântărea sub un kilogram la nașterea sa prematură într-un spital din Chicago, suferind
de o boală gravă. Sceptici, medicii au acceptat totuși rugămintea mamei să "inunde" secția de terapie
intensivă pentru nou născuți cu muzică de Mozart. In ciuda prognozelor negative, fetița a supraviețuit și s-a
vindecat miraculos. Mama lui Krissy este și acum convinsă că muzica geniului din Salzburg i-a salvat viața
fetiței. Totuși, din cauza bolii de care a suferit la naștere, Krissy, la vârsta e 2 ani, nu putea sta în picioare,
funcțiile motorii erau afectate, era anxioasă și introvertită. In pofida acestor necazuri, ea îi depășea pe cei de
vârsta ei la testele de gândire abstractă. Intr-o seară, părinții au dus-o pe Krissy la un concert de muzică de
cameră. In zilele următoare, fetița se tot juca cu un sul de hârtie plasat cu un capăt sub bărbie și pe care-l
atingea cu un băț ca și cum ar fi cântat la vioară. Impresionați, părinții au înscris-o la cursul de vioară după
metoda Suzuki. Fetița, acum în vârstă de 4 ani, putea reproduce din memorie piese muzicale cu un grad de
dificultate mult mai mare decât posibilitățile vârstei ei. Cu ajutorul părinților, profesorilor și colegilor, Krissy
a încetat să scuture mâinile când era stresată și a început să socializeze. Fără îndoială, muzica lui Mozart a
contribuit în mare măsură la normalizarea vieții lui Krissy.
Efectul Mozart asupra glaucomului. Audierea "Concertului în Mi Bemol Major pentru două piane" de
marele compozitor Wolfgang Amadeus Mozart contribuie la îmbunătățirea vederii în cazul bolnavilor de
glaucom și al celor cu disfuncții neurologice ale funcției vizuale. La această concluzie a ajuns o echipă de
medici brazilieni, care își prezintă rezultatele experimentului în paginile revistei de specialitate British
Journal of Ophthalmology.
La acest experiment au participat 60 de pacienți, cu diverse disfuncții ale văzului, dar cu vârste apropiate,
persoane de același sex și etnie. Testul a constat în împărțirea indivizilor în două grupuri și efectuarea unei
examinări mecanice a câmpului vizual. O parte dintre persoanele testate au fost examinate, punându-le
dinainte să asculte muzica de Mozart, în timp ce ceilalți participanți la experiment au așteptat examinarea
oftalmologică într-o liniște desăvârșită. Examinarea mecanică a câmpului vizual este o tehnică oftalmologică
de testare a funcțiilor vizuale și prevede proiecția unei figuri albe pe un fundal deschis la culoare, pacientul
apasă pe un buton abia dupa ce reușește să deslușească trăsăturile imaginii din față. Indivizii care se
pregăteau de test sub acompaniamentul muzicii lui Mozart au reușit o mai bună performanță decât cei care s-
au pregatit în liniște. Insă, din păcate, efectul benefic a durat doar zece minute. In opinia specialiștilor
brazilieni, rezultatele la care au ajuns în urma experimentului menționat dau temei pentru a crede că muzica
lui Mozart acționează binefăcător asupra percepției spațio-temporale, contribuind și la prelucrarea informației
vizuale în creierul uman într-un timp mult mai scurt decât în mod obișnuit.
In urma unor teste anterioare s-a dovedit că muzica lui Mozart ameliorează capacitățile pentru studierea
matematicii și ridică nivelul studiului în general, accelerând și dezvoltarea creierului fătului în timpul sarcinii.
In anii din urmă, au fost semnalate numeroase cazuri similare. Intuitiv suntem convinși că muzica ne
poate schimba starea de spirit, însă efectele stimulatoare ale muzicii asupra creativității, învățării și a stării de
sănătate au trezit interesul savanților din întreaga lume. In această privință, muzica lui Mozart se remarcă prin
efectele sale surprinzător de ample/puternice.
* In Statul Washington, la Departamentul de Imigrare și Naturalizare, la cursurile pentru nou-sosiții în
SUA din Cambodgia, Laos și din alte țări asiatice în sălile de predare a limbii engleze răsună acorduri
mozartiene.
* In orașul Edmonton, Alberta din Canada, la difuzoarele din intersecții este transmisă muzică de Mozart
pentru a calma traficul stradal. Oficialii au descoperit că, pe lângă alte efecte benefice, vânzarea de droguri s-
a diminuat în acle zone.
* La firma de băuturi alcoolice "Ohara Brewery" din nordul Japoniei, s-a constatat că muzica lui
Mozart cântată în apropierea fermentatoarelor pentru prepararea băuturii sake, are drept rezultat obținerea de
șarje de băutură cu o calitate net superioară celor produse în liniște. Concentrația celulelor de drojdie pentru
obținerea vinului fermentat din orez crește de 10 ori dacă drojdia "ascultă" Mozart.
* Puterea muzicii lui Mozart a ajuns în atenția marelui public în urma unei cercetări de amploare
realizate la Universitatea din California pe la mijlocul anilor '90. La Center for the Neurobiology of
Learning and Memory din Irvine, dr Frances H. Rauscher și colaboratorii au efectuat un studiu în care a
fost urmărit efectul muzicii mozartiene asupra 36 de studenți în psihologie. S-a constatat că audierea timp de
10 minute a "Sonatei pentru două piane în Re Major" (K.448) a determinat creșterea în medie cu 9 puncte la
testul IQ spațial (o parte din scala de inteligență Stanford-Binet).
De ce, Mozart? Are muzica lui Mozart calități unice în stare să declanșeze efecte universale, abia acum
măsurabile? Fără îndoială. Mozart nu țese o tapiserie orbitoare cum este cea a marelui compozitor
"matematician" Bach. Nu declanșează valuri de emoții precum eroicul Beethoven. Si totuși, muzica lui este
profund misterioasă și accesibilă. Vioiciunea, farmecul și simplitatea lui Mozart ne fac să dobândim o mai
bună cunoaștere a propriului nostru suflet.
In cartea sa "Pourquoi Mozart?", dr Tomatis susține că "muzica lui Mozart are acea putere de eliberare
și tămăduire pe care nu o găsim la predeceserorii, contemporanii sau succesorii lui."
Pentru foarte mul i ascult tori, chiar f r s fie melomani, muzica lui Mozart insuflă ă ă ă ăț
echilibru, un echilibru energetic, cu alte cuvinte exact ceea ce multe sisteme de vindecare
încearc s realizeze. Muzica nu este prea frivol-rapid i nici prea lent ; este doar a a cumă ă ă ăș ș
trebuie s fie spre desf tarea i lini tea noastr , a muritorilor de rând.ă ă ăș ș

More Related Content

Featured

How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
ThinkNow
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Kurio // The Social Media Age(ncy)
 

Featured (20)

2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot
 
Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPT
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
 
Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 

Efectul mozart 2

  • 1. EFECTUL MOZART In timp ce ascultăm muzică este activată scoarța cerebrală. Muzica ușoară sau cea populară activează peste 50% din scoarța cerebrală iar muzica simfonică modernă în proporție de 70%-80%. Dacă ascultam lucrările compozitorilor clasici, scoarța cerebrală este activată în proporție de 90%, iar în cazul muzicii lui Mozart – de 100%. De aceea, în meloterapie se vorbește despre efectul Mozart. Specialiștii au mai observat că proprietățile terapeutice ale muzicii depind nu numai linia melodică și de ritmul acesteia, ci și de instrumentul la care este interpretată. Astfel, sunetul clarinetului influențează favorabil sistemul circulator; vioara și violoncelul acționeaza asupra sistemului cardiovascular, iar flautul, asupra căilor respiratorii. Originile muzicii se pierd în zorii civilizației, când sunetele tobelor, clopotelor și ale altor instrumente muzicale primitive dădeau semnalul de adunare în comunităților umane, momentul semănatului și recoltatului, dar și ca muzică de îmbărbatare la război. Incă de la primul cântec interpretat la primele instrumente muzicale (a fost descoperit un flaut din os vechi 70000 de ani), oamenii primitivi au intuit faptul că sunetele și muzica descătușează energii nebănuite. Există dovezi conform cărora dansul și cântul au precedat limbajul, ceea ce înseamnă că muzica este limbajul original al umanității. In zilele noastre, chinezii comercializează albume muzicale cu titluri curioase: "Obezitate și Constipa- ție","Insomnie","Ficat, Inimă și Plămâni" precum și o piesă orchestrală"Suita Vezicii Urinare". Majoritatea albumelor utilizează instrumente tradiționale chineze și sunt interpretate ireproșabil. Cetățenii chinezi folosesc aceste compoziții muzicale la fel cum ar înghiți preparate tradiționale din plante farmaceu- tice pentru a scăpa de afecțiunile menționate în titlurile albumelor sau pentru a-și tonifia organele respective. La rândul lor, japonezii, recomandă pentru dureri de cap și migrene "Humoresca" de Dvorjak, "Spring Song" de Mendelsohn și chiar o doză din "Un american la Paris" de Gershwin. In spitalele indiene, muzica tradițională (indiană) este folosită în scopuri medicale. S-a constatat că două treimi dintre cilii urechii interne rezonează doar la frecvențe "muzicale" ridicate (3000 - 20000 de herți). Aceasta pare să însemne că, oamenii, cândva comunicau în principal prin sunete mai mult sau mai puțin muzicale. Savanții moderni admit că anumite tipuri de muzică pot avea efecte terapeutice. Astfel, unii oameni reacționează favorabil la reggae sau jazz. Alții sunt transpuși sufletește sau literalmente vindecați dacă ascultă cânturi greoriene sau heavy metal. Totuși, compozițiile unui compozitor genial - Wolfgang Amadeus Mozart - se disting de toate celelalte forme de muzică prin puterea de a vindeca organismul uman. Această calitate aparte a muzicii lui Mozart de a vindeca a fost numită "Efectul Mozart". Oamenii de știință nu doar încep să înțeleagă și să accepte că unele forme de muzică sunt mai vindecătoare decât altele, cu creațiile lui Mozart în top, dar încep să înțeleagă de ce și cum. Povestea lui Depardieu. Alfred Tomatis, un celebru medic francez, și-a dedicat 5 decenii studierii puterilor creatoare și vindecătoare ale muzicii, cu deosebire Efectul Mozart. Mulți dintre pacienții săi îl numeau "Dr. Mozart". Tomatis a testat peste 100000 de persoane în întreaga lume pentru disabilități auditive și handicap vocal și auditiv, dar și cu dizabilități cognitive. Unul dintre pacienții săi celebri a fost actorul francez Gerard Depardieu. Amatorii de filme știu că Depardieu are o voce frumoasă și blândă cu o dicție perfectă, însă nu știu că pe la mijlocul anilor '60 era un tânăr cu limba împiedicată, care se lupta din greu să ajungă actor. Provenind dintr-o familie cu dificultăți și confruntat cu necazuri personale și având în spate o copilărie marcată de erori în educație, Depardieu avea serioase dificultăți de vorbire. Cu cât încerca să se corecteze, cu atât defectele se accentuau. Un profesor de actorie la îndrumat pe Gerard la Centrul Tomatis din Paris unde a avut norocul să-l cunoască personal pe dr Tomatis. Tomatis a diagnosticat cauza problemelor de memorie și de exprimare ca fiind cauzate de tulburări emoționale profunde și i-a promis că-l va ajuta. Plin de speranță, Depardieu l-a întrebat ce tratament va urma, chirurgical, medicamentos sau exerciții de vorbire. Răspunsul a fost unul neobișnuit: "In următoarele săptămâni vei veni aici în fiecare zi și, timp de 2 ore, vei asculta Mozart." "Cum, Mozart?". "Da, Mozart" a repetat ferm, Tomatis. A doua zi, Depardieu a revenit la Centrul Tomatis unde a început tratamentul în acordurile concertelor lui Mozart. După după numai câteva ședințe, Gerard a început să remarce schimbări în bine în viața lui de zi cu zi. I-a revenit apetitul, a început să doarmă mai bine și s-a simțit mai plin de energie. Curând, a început să
  • 2. vorbească mai clar. După câteva luni, Depardieu și-a reluat cursurile la școala de actorie cu mai multă încredere și, în final, a ajuns unul dintre cei mai solicitați actori din generația sa. "Inainte de Tomatis," spune Depardieu, privind retrospectiv, "nu-mi puteam termina frazele. Tratamentul cu muzica mozartiană m-a ajutat să dau continuitate gândurilor mele și chiar puterea de a sintetiza și înțelege ceea ce gândeam." Tomatis a mai descoperit că, indiferent care sunt preferințele ascultătorilor sau cultura lor muzicală, muzica lui Mozart îi calmează invariabil, le ameliorează percepția spațială și îi face să se exprime mai limpede. Invariabil, efectul Mozart se manifestă pe termen lung oriunde pe glob, fie că este vorba de Tokyo, Cape Town sau Amazonia Recent, muzica lui Mozart a fost inclusă în "farmacopeea" multor medici care au constatat vindecări sau ameliorări ale pacienților. Krissy, de pildă, cântărea sub un kilogram la nașterea sa prematură într-un spital din Chicago, suferind de o boală gravă. Sceptici, medicii au acceptat totuși rugămintea mamei să "inunde" secția de terapie intensivă pentru nou născuți cu muzică de Mozart. In ciuda prognozelor negative, fetița a supraviețuit și s-a vindecat miraculos. Mama lui Krissy este și acum convinsă că muzica geniului din Salzburg i-a salvat viața fetiței. Totuși, din cauza bolii de care a suferit la naștere, Krissy, la vârsta e 2 ani, nu putea sta în picioare, funcțiile motorii erau afectate, era anxioasă și introvertită. In pofida acestor necazuri, ea îi depășea pe cei de vârsta ei la testele de gândire abstractă. Intr-o seară, părinții au dus-o pe Krissy la un concert de muzică de cameră. In zilele următoare, fetița se tot juca cu un sul de hârtie plasat cu un capăt sub bărbie și pe care-l atingea cu un băț ca și cum ar fi cântat la vioară. Impresionați, părinții au înscris-o la cursul de vioară după metoda Suzuki. Fetița, acum în vârstă de 4 ani, putea reproduce din memorie piese muzicale cu un grad de dificultate mult mai mare decât posibilitățile vârstei ei. Cu ajutorul părinților, profesorilor și colegilor, Krissy a încetat să scuture mâinile când era stresată și a început să socializeze. Fără îndoială, muzica lui Mozart a contribuit în mare măsură la normalizarea vieții lui Krissy. Efectul Mozart asupra glaucomului. Audierea "Concertului în Mi Bemol Major pentru două piane" de marele compozitor Wolfgang Amadeus Mozart contribuie la îmbunătățirea vederii în cazul bolnavilor de glaucom și al celor cu disfuncții neurologice ale funcției vizuale. La această concluzie a ajuns o echipă de medici brazilieni, care își prezintă rezultatele experimentului în paginile revistei de specialitate British Journal of Ophthalmology. La acest experiment au participat 60 de pacienți, cu diverse disfuncții ale văzului, dar cu vârste apropiate, persoane de același sex și etnie. Testul a constat în împărțirea indivizilor în două grupuri și efectuarea unei examinări mecanice a câmpului vizual. O parte dintre persoanele testate au fost examinate, punându-le dinainte să asculte muzica de Mozart, în timp ce ceilalți participanți la experiment au așteptat examinarea oftalmologică într-o liniște desăvârșită. Examinarea mecanică a câmpului vizual este o tehnică oftalmologică de testare a funcțiilor vizuale și prevede proiecția unei figuri albe pe un fundal deschis la culoare, pacientul apasă pe un buton abia dupa ce reușește să deslușească trăsăturile imaginii din față. Indivizii care se pregăteau de test sub acompaniamentul muzicii lui Mozart au reușit o mai bună performanță decât cei care s- au pregatit în liniște. Insă, din păcate, efectul benefic a durat doar zece minute. In opinia specialiștilor brazilieni, rezultatele la care au ajuns în urma experimentului menționat dau temei pentru a crede că muzica lui Mozart acționează binefăcător asupra percepției spațio-temporale, contribuind și la prelucrarea informației vizuale în creierul uman într-un timp mult mai scurt decât în mod obișnuit. In urma unor teste anterioare s-a dovedit că muzica lui Mozart ameliorează capacitățile pentru studierea matematicii și ridică nivelul studiului în general, accelerând și dezvoltarea creierului fătului în timpul sarcinii. In anii din urmă, au fost semnalate numeroase cazuri similare. Intuitiv suntem convinși că muzica ne poate schimba starea de spirit, însă efectele stimulatoare ale muzicii asupra creativității, învățării și a stării de sănătate au trezit interesul savanților din întreaga lume. In această privință, muzica lui Mozart se remarcă prin efectele sale surprinzător de ample/puternice. * In Statul Washington, la Departamentul de Imigrare și Naturalizare, la cursurile pentru nou-sosiții în SUA din Cambodgia, Laos și din alte țări asiatice în sălile de predare a limbii engleze răsună acorduri mozartiene.
  • 3. * In orașul Edmonton, Alberta din Canada, la difuzoarele din intersecții este transmisă muzică de Mozart pentru a calma traficul stradal. Oficialii au descoperit că, pe lângă alte efecte benefice, vânzarea de droguri s- a diminuat în acle zone. * La firma de băuturi alcoolice "Ohara Brewery" din nordul Japoniei, s-a constatat că muzica lui Mozart cântată în apropierea fermentatoarelor pentru prepararea băuturii sake, are drept rezultat obținerea de șarje de băutură cu o calitate net superioară celor produse în liniște. Concentrația celulelor de drojdie pentru obținerea vinului fermentat din orez crește de 10 ori dacă drojdia "ascultă" Mozart. * Puterea muzicii lui Mozart a ajuns în atenția marelui public în urma unei cercetări de amploare realizate la Universitatea din California pe la mijlocul anilor '90. La Center for the Neurobiology of Learning and Memory din Irvine, dr Frances H. Rauscher și colaboratorii au efectuat un studiu în care a fost urmărit efectul muzicii mozartiene asupra 36 de studenți în psihologie. S-a constatat că audierea timp de 10 minute a "Sonatei pentru două piane în Re Major" (K.448) a determinat creșterea în medie cu 9 puncte la testul IQ spațial (o parte din scala de inteligență Stanford-Binet). De ce, Mozart? Are muzica lui Mozart calități unice în stare să declanșeze efecte universale, abia acum măsurabile? Fără îndoială. Mozart nu țese o tapiserie orbitoare cum este cea a marelui compozitor "matematician" Bach. Nu declanșează valuri de emoții precum eroicul Beethoven. Si totuși, muzica lui este profund misterioasă și accesibilă. Vioiciunea, farmecul și simplitatea lui Mozart ne fac să dobândim o mai bună cunoaștere a propriului nostru suflet. In cartea sa "Pourquoi Mozart?", dr Tomatis susține că "muzica lui Mozart are acea putere de eliberare și tămăduire pe care nu o găsim la predeceserorii, contemporanii sau succesorii lui." Pentru foarte mul i ascult tori, chiar f r s fie melomani, muzica lui Mozart insuflă ă ă ă ăț echilibru, un echilibru energetic, cu alte cuvinte exact ceea ce multe sisteme de vindecare încearc s realizeze. Muzica nu este prea frivol-rapid i nici prea lent ; este doar a a cumă ă ă ăș ș trebuie s fie spre desf tarea i lini tea noastr , a muritorilor de rând.ă ă ăș ș