castaneda

1. “— Când un om începe să înveţe, nu este niciodată lămurit în privinţa obiectivelor lui. Scopul lui
este neclar; intenţia lui este vagă. Speră la recompense care nu se vor materializa niciodată, căci
el nu ştie nimic despre greutăţile instruirii.
La început învaţă încet — bucăţică cu bucăţică, apoi în paşi mari. Şi, în curând, gândurile lui
intră în conflict. Nu învaţă niciodată ceea ce a stabilit dinainte, ce şi-a imaginat, aşa că
începe să se teamă. Instruirea nu este ce-a aşteptat el. Fiecare etapă a instruirii reprezintă o
nouă sarcină pentru el şi teama pe care omul o resimte începe să crească fără milă, fără să
cedeze. Scopul lui se transformă într-un câmp de bătălie.
Aşa că îi iese în cale primul dintre duşmanii lui fireşti: frica. Un duşman teribil — perfid şi greu
de învins. Se ascunde la fiecare cotitură a drumului, pândind şi aşteptând. Şi dacă omul, îngrozit
de prezenţa duşmanului, o ia la fugă, duşmanul lui va pune capăt căutărilor sale.
— Ce se va întâmpla cu acel om dacă o rupe la fugă de frică?
— Nu i se întâmplă nimic, numai că nu se va instrui niciodată. Nu va deveni niciodată un om al
cunoaşterii. Poate că va fi un om dominator sau un om speriat, inofensiv; în orice caz, va fi un
om învins. Primul său duşman va fi pus capăt năzuinţelor lui.
— Şi ce poate el face ca să-şi învingă teama?
— Răspunsul e foarte simplu. Nu trebuie să fugă. Trebuie să-şi învingă teama şi, în ciuda ei,
trebuie să facă pasul următor al instruirii, apoi următorul şi următorul. Oricât ar fi de speriat, nu
trebuie să se oprească. Asta-i regula! Şi va veni clipa când primul său duşman se va retrage.
Omul începe să se simtă sigur pe sine. Intenţia sa devine mai puternică. Instruirea nu mai este o
sarcină terifiantă. Când vine acest moment fericit, omul poate spune fără ezitare că şi-a învins
primul său duşman natural.
— Asta se întâmpla deodată, don Juan, sau încetul cu încetul?
— Se întâmpla încet, încet şi totuşi teama este învinsă, repede, brusc.
— Dar omul nu va începe din nou să se teamă dacă i se întâmpla altceva?
— Nu. O dată ce omul a învins teama, va fi liber de ea pentru tot restul vieţii, căci, în locul fricii,
el a obţinut claritatea — limpezimea minţii care anulează frica. Atunci omul îşi cunoaşte
dorinţele şi ştie cum să şi le satisfacă. Poate anticipa noii paşi în instruire şi o mare claritate
înconjoară totul. Omul simte că nimic nu-i este ascuns.
Şi astfel s-a întâlnit cu cel de al doilea duşman al său — claritatea!
Acea claritate a minţii care este atât de greu de dobândit alungă frica dar, în acelaşi timp, te
orbeşte. Ea sileşte omul să nu se îndoiască de sine niciodată. Îi dă siguranţa că poate face tot ce
doreşte, căci el vede clar în tot ce-l înconjoară. Şi este curajos fiindcă vede clar şi nu se abate de
la nimic, fiindcă totul îi este clar. Dar toate sunt o greşeală; ceva parcă lipseşte. Dacă omul
cedează în faţa acestei aşa-zise puteri, a sucombat în faţa celui de al doilea duşman al său; va
avea răbdare în loc să se grăbească. Şi va bâjbâi pe calea instruirii lui până când va sfârşi
incapabil să mai înveţe ceva.
— Ce se întâmplă cu omul care este învins în acest fel, don Juan? Moare din asta?
— Nu, nu moare. Cel de al doilea duşman al său l-a blocat în încercarea lui de a deveni un om al
cunoaşterii; în schimb, omul se poate preface într-un luptător dezlănţuit sau într-un clovn. Totuşi,
claritatea, pentru care a plătit atât de scump, nu se va transforma niciodată în întuneric şi teamă.
Se va bucura de claritate atât timp cât trăieşte, dar nu se va mai instrui niciodată şi nu va aspira la
nimic.
— Dar ce are de făcut ca să nu fie învins?
— Trebuie să facă în continuare ceea ce a făcut şi în privinţa fricii; trebuie să-şi sfideze
claritatea, s-o folosească doar ca să vadă, să aştepte răbdător şi să se gândească bine înainte de a

2. face următorii paşi; trebuie să se gândească, înainte de orice, la faptul că claritatea lui este
aproape o greşeală. Şi va veni momentul când va înţelege că, de fapt, claritatea lui nu era decât
un punct din faţa ochilor. În felul ăsta, îşi va învinge cel de al doilea duşman şi va ajunge în
stadiul în care nimic nu-i va mai putea face vreun rău. Şi nu va mai fi o greşeală. Nu va mai fi
doar un simplu punct din faţa ochilor săi. Va fi adevărata putere.
— În acest moment va şti că puterea pe care o urmărise de atâta timp este, în sfârşit, a lui. Poate
să facă orice doreşte cu ea. Aliatul se află la dispoziţia lui. Dorinţa lui este supremă. El vede tot
ce se află în jurul lui. Dar acum a întâlnit şi cel de al treilea duşman al său: puterea! Puterea este
cel mai puternic dintre toţi duşmanii săi. Şi, după cum este firesc, cel mai uşor lucru de făcut este
să cedezi în faţa ei; acum, omul este cu adevărat invincibil. El comandă; începe să-şi asume
riscuri calculate şi sfârşeşte prin a stabili reguli, fiindcă el este stăpânul. Omul aflat în acest
stagiu nu prea îşi dă seama că, de fapt, cel de al treilea duşman al său l-a încolţit. Şi, deodată,
fără să-şi dea seama, va pierde, cu siguranţă, bătălia. Duşmanul său îl va fi transformat într-
un om crud şi capricios.
— Îşi va pierde puterea?
— Nu, nu-şi va pierde niciodată claritatea sau puterea sa.
— Atunci ce-l va deosebi de un om al cunoaşterii?
— Un om învins de putere moare fără să-şi fi dat seama, cu adevărat, cum s-o folosească.
Puterea nu este decât o povară pentru soarta lui. Un astfel de om nu deţine controlul asupra
propriei fiinţe şi nu-şi poate da seama când şi cum să-şi folosească puterea.
— Este învingerea de către oricare din aceşti duşmani definitivă?
— Sigur că este definitivă. De îndată ce unul dintre aceşti duşmani se dovedeşte mai puternic,
omul nu mai poate face nimic.
— Este posibil, de pildă, ca omul învins de putere să-şi dea seama de greşeala lui şi să se
îndrepte?
— Nu! Când omul cedează, s-a terminat cu el.
— Dar ce se întâmplă dacă este orbit de putere pentru o vreme şi, pe urmă, respinge puterea?
— Asta înseamnă că lupta lui continuă. Înseamnă că încă mai încearcă să devină un om al
cunoaşterii. Omul este învins doar atunci când nu mai încearcă şi renunţă definitiv.
— Dar atunci, don Juan, este posibil ca un om să abandoneze lupta cu teama vreme de ani de zile
dar, în cele din urmă, să iasă învingător?
— Nu, asta nu se întâmplă. Dacă el cedează în faţa fricii, nu va învinge niciodată, fiindcă nu va
mai avea curajul să înveţe şi nu va mai încerca acest lucru niciodată. Dar, dacă încearcă să înveţe
ani de zile, luptându- se cu frica, s-ar putea să o învingă, fiindcă, de fapt, nu a cedat nici o clipă.
— Cum poate el să învingă acest al treilea duşman, don Juan?
— Trebuie să-l sfideze deliberat. Trebuie să-şi dea seama că puterea pe care, aparent, o cucerise,
nu îi aparţine, în realitate. Trebuie să fie în gardă tot timpul, folosind cu atenţie şi cu credinţă tot
ce învăţase. Daca va înţelege că puterea şi claritatea, lipsite de controlul asupra lui însuşi, sunt
mai rele decât greşelile, va ajunge într-un punct în care totul este ţinut în şah. Atunci va şti când
şi cum să-şi folosească puterea. Şi astfel, îşi va fi învins şi al treilea duşman. În clipa aceea, omul
va fi ajuns la capătul călătoriei spre cunoaştere şi, aproape fără să fie avertizat, va da peste
ultimul dintre duşmanii lui: bătrâneţea! Acest duşman este cel mai crud dintre toţi, cel pe care
nu va putea să-l învingă cu totul, ci doar să-l mai alunge pentru un timp. Acesta este timpul când
omul nu mai are temeri, nu mai are o nerăbdătoare limpezime a minţii — un timp când îşi
stăpâneşte toată puterea, dar şi timpul când are o mare dorinţă de a se odihni. Dacă el cedează cu
totul în faţa dorinţei de a se aşeza şi a uita, dacă se lasă doborât de oboseală, înseamnă că a

3. pierdut ultima rundă şi că duşmanul său îl va pune la pământ ca pe o fiinţă neputincioasă,
vârstnică. Dorinţa lui de a se retrage îi va învinge toată claritatea, puterea şi cunoaşterea. Dar
dacă omul îşi scutură de pe el oboseala şi îşi împlineşte soarta până la capăt poate să fie numit
om al cunoaşterii, chiar dacă doar pentru acea scurtă clipă când reuşeşte să se lupte cu ultimul
duşman invincibil. Acea clipă de claritate, putere şi cunoaştere îi este de ajuns.”(Invataturile
lui Don Juan - CC)