2. Anders Celsius (n. 27 noiembrie 1701, Ovanåker, d. 25
aprilie 1744, Uppsala) a fost un astronom suedez cu preocupări în
geografie meteorologie și termometrie.A fost profesor de
astronomie la Universitatea din Uppsala între anii 1730 și 1744.
Celsius s-a ocupat în egală măsură și de geodezie și de fizică. A
studiat aurorele boreale și a explicat acest fenomen pentru prima
dată prin magnetismul terestru.
În anul 1737 participă la o expediție în Laponia la Torneo condusă
de Pierre Louis Maupertuis, Alexis Claude Clairaut și Pierre-
Charles Lemonnier pentru a determina lungimea unui grad de
meridian. Expediția a confirmat ideea lui Isaac Newton că
Pământul nu este perfect sferic, ci este aplatizat la poli.
În anul 1742 publică rezultatele cercetărilor efectuate pentru
calibrarea unui termometru din sticlă cu mercur. Pentru acest
scop alege ca puncte de reper temperatura de fierbere a apei, pe
care o numește „0 grade”, și cea de topire a gheții, pe care o
numește „100 de grade”; după moartea lui Celsius cele două
repere au fost inversate. Numele său a fost atribuit în 1948
gradului centigrad de temperatură, care astfel și-a schimbat
denumirea în grad Celsius (°C).
Moare de tuberculoză în 1744, la nici 43 de ani.
Anders Celsius
Celsius-Observatorium
din Uppsala
3. În 1742 Anders Celsius a propus o scară „inversă” scării Celsius moderne, unde
100 era temperatura de fierbere, iar 0 cea de îngheț a apei. El a constatat că
temperatura de înghețare a apei nu depinde practic de presiune. De asemenea, el a
determinat cu o precizie remarcabilă cum depinde temperatura de fierbere a apei de
presiunea atmosferică. Datorită influenței mari a presiunii asupra temperaturii de
fierbere a apei el a propus ca punctul de zero (punctul de fierbere al apei) să fie fixat
la presiunea barometrică de la nivelul mării, adică la presiune normală.
În 1954 Rezoluția 4 a celei de a 10-a Conferințe Generale de Măsuri și Greutăți
(franceză Conférence Générale des Poids et Mesures - CGPM) a stabilit că pe plan
internațional presiunea normală are 101325 Pa.
În 1744, anul morții lui Anders Celsius, botanistul Carl Linné a inversat scara
Celsius, dându-i forma actuală.
În următorii 204 ani specialiștii în termodinamică au numit această scară „scara
centigradă”. Temperaturile pe scara centigradă au fost numite simplu „grade”, sau
mai precis „grade centigrade”. Simbolul acestor grade a fost °C (în diferite forme de-
a lungul timpului). Deoarece termenul „centigrade” era de asemenea denumirea în
limba franceză a unității de măsurare a unghiurilor (pe scara de 100 pentru un unghi
drept – sistemul francez) și avea aceeași conotație și în alte limbi, s-a renunțat la
folosirea lui pentru temperaturi, termenul actual fiind „grade Celsius”.
Aceasta elimină ambiguitatea termenului „centigrade”, rezervându-i acestuia rolul
exclusiv pentru definirea unghiurilor în sistemul francez.
4. Celsius se referă la scara de temperatură Celsius (în centigrade). Grade
Celsius (simbol: °C) se referă la o temperatură exprimată pe scara
Celsius.Gradul Celsius este de asemenea unitatea folosită pentru
indicarea unui interval de temperatură.
Denumirea „Celsius” vine de la numele astronomului suedez Anders
Celsius, care a propus primul această scară cu doi ani înainte de moartea
sa.
Până în 1954 temperatura de 0 °C de pe scara Celsius a fost definită ca
punctul de topire al gheții iar cea de 100 °C ca punctul de fierbere a apei
lapresiune normală, definiție aproximativă, încă folosită în școli.
Actual, unitatea „grad Celsius” și scara Celsius este
definită, conform convențiilor internaționale, prin două puncte: zero
absolut și punctul triplu al apei. Zero absolut — temperatura față de care
nimic nu poate fi mai rece și la care în substanță nu mai există energie sub
formă de căldură — este definită ca fiind exact 0 K și −273,15 °C. Punctul
triplu al apei este definit ca fiind la exact 273,16 K și 0,01 °C.
5. Kelvin Celsius Fahrenheit
Zero absolut
(exact, prin
definiție)
0 K −273,15 °C −459,67 °F
Punctul de topire al
gheții
273,15 K 0 °C 32 °F
Punctul triplu al
apei
(exact, prin
definiție)
273,16 K 0,01 °C 32,018 °F
Punctul de fierbere a
apeiA
373,1339 K 99,9839 °C 211,9710 °F
6. În Din Formulă
Fahrenheit Celsius °F = (°C × 1,8) + 32
Celsius Fahrenheit °C = (°F − 32) ÷ 1,8
Kelvin Celsius K = °C + 273,15
Celsius Kelvin °C = K − 273,15
Diagramă comparativă pentru diverse scări de temperatură