Sandra brown matase frantuzeasca

Coperta de Vasile SOCOLIUC
French Silk by Sandra Brown
© copyright 1991 by Sandra Brown
Toate drepturile asupra acestui titlu aparţin editurii MIRON.
âandra Brown
Mătase, franţuzeascaTraducere de Anca Nistor Rădulescu
Semdra Brown
Mătase franţuzeasca
ISBN 973-95056-2-lm «•« . *t Â ^
5
O gaiţă albăstruie zbură poposind pe degetul de la picior al heruvimului gol din curte.
Prea îngîmfată pentru a se bălăci în fîntînă cu plăcere asemeni modestei vrăbii, gaiţa
ciuguli o înghiţitură de apă şi îşi luă repede zborul. Părea sa nu aibă încredere în
seninătatea dintre zidurile vechi din cărămidă acoperite de viţă de vie în floare. Bondari
harnici zumzăiau printre bobocii pastel. Apa mai picura încă pe ferigi din ploaia ce
căzuse înainte de ivirea zorilor, iar pe frunzele ceruite ale filodendronilor şi pe tufele
Sandra Brown
de camelii picăturile de apă sclipeau în lumina puternică a soarelui.
- Şi Rapunzel îşi lăsă în jos minunata-i cascadă de păr auriu, iar prinţul se folosi de
grelele cosiţe pentru a urca zidul de piatră al turnului.
Claire Laurent, care ascultase cu foarte mare atenţie, îşi privi mama cu scepticism,
întrebînd-o:
- Dar nu doare, mama?
- în poveşti, nu, draga mea.
- Aş fi vrut să am şi eu părul lung şi auriu, spuse fetiţa oftînd melancolic.
Mary Catherine îi spuse atunci, mîngîindu-i uşor buclele roşietice răzvrătite:
- Frumuseţea părului tău este foarte greu de exprimat în cuvinte.
Liniştea din curte fu brusc întreruptă cînd mătuşa Laurel dădu buzna val-vîrtej pe uşa
despărţitoare.
- Mary Catherine, au venit din nou! Şi, de data asta, au o hîrtie în care scrie că o pot lua
pe Claire.

Mary Catherine îşi privi absentă mătuşa.
- Cine a venit?
Claire ştia. Chiar dacă despre mama ei nu putea spune acelaşi lucru, ea îl ţinea minte pe
bărbatul acela în costum închis la culoare care mirosea a bomboane de mentă şi a ulei
de păr. Mai venise de două ori la ele umplînd salonaşul mătuşii Laurel cu mirosurile lui
neplăcute. Era însoţit totdeauna de o femeie care purta o servietă mare din piele.
Vorbeau cu mătuşa Laurel şi cu Mary Catherine despre ea de parcă ar fi fost surdă sau
nici nu s-ar fi aflat acolo.
Ciaire nu înţelegea chiar toate cuvintele, dar pricepea subiectul acelor discuţii. Totdeauna
o lăsau
Mătase franţuzească
pe mătuşa Laurel supărată, însă mama ei suferea teribil. După ultima lor vizită, stătuse
în pat trei zile plîngînd neîncetat. Aceea fusese una din cele mai grave crize şi pe mătuşa
Laurel o supărase şi mai tare.
Claire se furişă în dosul scaunului din fier forjat pe care stătea mama ei, încercînd să se
facă mică şi invizibilă. O cuprinse teama şi inima începu să îi bată cu putere în pieptul
mic.
- Oh, Doamne. Oh, Doamne, spuse mătuşa Laurel tremurîndu-i bărbia şi mototolind o
batistă în mîinile durdulii. Habar n-am ce să fac. Mary Catherine, ce să fac? Spun că pot
să o ia.
Bărbatul apăru mai întîi. Ochii lui de vultur cercetară curtea cu autoritate; se ţinea la fel
de mîndru ca şi gaiţa cea albăstruie, în cele din urmă o fixă cu privirea pe frumoasa
tînără care părea un portret viu pe fundalul pitoresc.
- Bună dimineaţa, domnişoară Laurent. Urmărindu-l din locul unde se ascunsese, Claire
îl
văzu zîmbind. Nu îi plăcu acel zîmbet. Era la fel de fals ca şi rînjetul forţat de pe măştile
ce se poartă de Lăsata Secului. Chiar şi în aer liber îi simţea mirosurile greţoase de ulei
de păr şi bomboane pentru reîmprospătarea respiraţiei.
Cuvintele mătuşii Laurel o îngroziseră. Să o ia, unde? Nu se putea duce nicăieri fără
mama. Dacă o luau, cine avea să mai aibă grijă de mama? Cine avea să o mai bată
uşurel pe umăr şi să îi cînte încetişor cînd era tristă? Cine avea să se ducă după ea cînd
se furişa afară din casă în timpul crizelor?
- Nu mai aveţi de ales în ceea ce priveşte tutela
Sandra Brown
fiicei dumneavoastră, îi spuse lui Mary Catherine femeia aceea ştearsă, îmbrăcată într-o
rochie urîtă.
Vorbea cu asprime, iar servieta din piele îi atîrna grea în mînă.
- Acesta nu este un mediu bun pentru copilul dumneavoastră. Doar vreţi să primească
tot ce este mai bun, nu?
Mary Catherine îşi duse mînă subţire la piept, pipăind şiragul de perle de pe gulerul din
dantelă.
- Eu nu înţeleg nimic. Totul este atît de... confuz. Cei doi schimbară o privire, iar bărbatul
spuse:
- Staţi liniştită, domnişoară Laurent, fetiţa dumneavoastră va fi foarte bine îngrijită.
După care îi făcu femeii un semn brusc din cap şi ea veni după scaun apucînd-o pe
Claire de braţ.
- Nu! strigă aceasta smucindu-se din strînsoarea caldă şi umedă a femeii şi dîndu-se
înapoi. Nu vreau să vin cu voi. Vreau să stau cu mămica mea!
- Haide, Claire, spuse femeia zîmbind slab. O să te ducem într-o casă unde or să fie
mulţi alţi copii cu care să te joci. O să-ţi placă, îţi promit.
Claire nu o credea. Avea nasul ascuţit şi ochi vicleni ca ai şobolanilor care mişunau
printre lăzile de gunoi de pe străduţele din cartier. Nu era drăguţă, blîndă şi frumos

mirositoare şi, chiar cînd încerca să vorbească blînd, vocea ei nu avea tonul melodios al
mamei.
- Nu merg, spuse Claire cu încăpăţînarea unui copil de cinci ani. Nu merg nicăieri fără
mama mea.
- Mă tem că va trebui.
Femeia se întinse iar după ea şi de astă dată reuşi să o ţină, deşi fetiţa se zbătea să se
elibereze.
-Nu! Nu!
Unghiile femeii se înfipseseră în braţul ei, străpungîndu-i pielea.
- Dă-mi drumul! Vreau să'rămîn cu mama şi cu mătuşa Laurel!
/Tipa, se zbătea, dădea din mîini şi din picioare, îşi înfigea tocurile pantofiorilor negri în
cărămidă şi făcea tot felul de lucruri care îi treceau prin cap, numai să scape din
strînsoare, dar era inutil.
Mătuşa Laurel îşi revenise şi îl ocăra pe bărbat pentru faptul că despărţea un copil de
mama lui.
- Mary Catherine suferă de crize de melancolie, dar cine nu suferă de aşa ceva? Numai
că ale ei sînt mult mai profunde. Dar e o mamă minunată. Claire.o adoră. Vă asigur că e
total inofensivă.
Surdă la rugăminţile fierbinţi ale mătuşii Laurel, femeia o trăgea pe Claire în bucătărie.
Copila se uită înapoi şi văzu că mama ei rămăsese tot pe scaun, scăldată de lumina
blîndă a soarelui.
- Mama! strigă ea. Mama, nu-i lăsa să mă ia!
- încetează odată cu ţipetele astea! îi spuse femeia şi o scutură atît de tare, încît Claire
îşi muşcă limba, ceea de o făcu să urle şi mai tare de durere.
Trezită din amorţeală de ţipetele fiicei ei, Mary Catherine îşi dădu seama deodată că
micuţa era în primejdie. Se ridică de pe scaun cu atîta avînt încît îl răsturnă, spărgînd şi
două cărămizi. Alergă la uşa despărţitoare şi, tocmai cînd să ajungă, bărbatufîi puse o
mînă pe umăr.
- Nu ne mai puteţi opri de data asta, domnişoară Laurent. Avem dreptul să vă luăm
fetiţa.
- Dar înainte o să vă omor, spuse Mary Catherine
Sandra Brown
şi, înşîăcînd o vază de pe măsuţa de pe verandă, îl lovi în cap.
Cristalul greu, în contact cu carnea, făcu un zgomot oribil şi pe tîmpla lucrătorului de la
asistenţa socială apăru o rană de cîţiva centimetri. Mary Catherine lăsă apoi să îi cadă
vaza, care se făcu fărîme. Apa udase toată partea din faţă a costumului închis la culoare al
bărbatului, iar trandafirii căzură la întîmplare la picioarele lor.
Urlă de furie şi de durere.
- Total inofensjvă pe dracu', îi strigă el în faţă mătuşii Laurel care venise să o calmeze pe
Mary Catherine.
Cu gura plină de sînge, Claire continua să se lupte cu femeia care o tîra prin casă. Bărbatul
venea şi el după ele ţinîndu-şi^ 6 batistă la tîmpla pentru a opri sîngele care şiroia. înjura
fără pic de jenă.
Claire îşi ţinu cît putu privirea aţintită asupra mamei ei. Chipul lui Mary Catherine era
distorsionat datorită chinurilor de a scăpa din mîinile mătuşii Laurel. Braţele îi erau întinse
rugător spre fiica ei.
- Claire! Claire! Fetiţa mea!
- Mama! Mama! Mama!...
Claire se ridică deodată în capul oaselor în patul ei mare. Răsufla greu şi nu putea să îşi

revină. Gura îi era uscată şi gîtul o durea fiindcă ţipase în somn. Cămaşa de noapte i se
udase de transpiraţie.
Dădu la o parte pătura, îşi ridică genunchii la piept
şi îşi rezemă fruntea de ei. Nu îşi înălţă capul decît după ce dispărură toate urmele
coşmarului şi demonii amintirii se retraseră înapoi în vizuinele din subconştientul ei.
Se dădu jos din pat şi se. duse în camera mamei ei.'Mary Catherine dormea liniştită.
Uşurată, Claire bău puţină apă de la chiuveta din baie şi se întoarse în dormitor, îşi puse o
altă cămaşă de noapte curată şi îndreptă aşternutul înainte să'se urce iar în pat. Ştia foarte
bine că avea să mai treacă ceva timp pînă va adormi din nou.
în ultima vreme începuse să aibă în mod frecvent coşmaruri care o sileau să retrăiască cele
mai groaznice momente ale copilăriei ei chinuite. Sursa acelor vise nu îi era deloc
necunoscută. O cunoştea. Era aceeaşi prezenţă malefică ce ameninţa acum liniştea şi
siguranţa pe care le păstrase cu atîta sîrguinţă.
Crezuse că toate necazurile acelea fuseseră îngropate atît de adînc, încît nu aveau să mai
fie nicicînd scoase la lumină. Dar erau reînviate de un intrus răuvoitor, care reprezenta o
ameninţare pentru cei dragi ei. Făcea prăpăd în viaţa ei.
Dacă ea nu avea să ia măsuri drastice pentru a schimba cursul evenimentelor, el avea să-i
distrugă viitorul pe care şi-l plănuise.
13
Sandra Brown
Capitolul unu
Reverendul Jackson Wilde fusese împuşcat în cap, în inimă şi în testicule. Imediat,
Cassidy îşi dădu seama că acesta era un indiciu însemnat.
- Ce porcărie.
Remarca medicului examinator era foarte întemeiată, îşi spuse Cassidy. Bănui că arma
crimei era un revolver mic, de calibrul 38, cu care se trăsese de la mică distanţă. Gloanţe
cu vîrful găurit. Era clar că agresorul voise să îşi facă praf victima. Ţesuturi umane erau
împrăştiate pe tăblia de la căpătîiul patului şi pe aşternuturi. Salteaua era îmbibată cu
sîngele
care forma o baltă sub trupul, care, în afară de răul făcut de gloanţe, nu fusese nici
măcelărit, nici dezmembrat. Era înfiorător, dar Cassidy văzuse lucruri şi mai oribile.
Ceea ce făcea ca scena să pară deosebit de murdară era identitatea victimei. Cassidy
auzise acea ştire uluitoare la radioul din maşină în timp ce se lupta cu traficul intens de
dimineaţă. Imediat executase o întoarce/e ilegală, deşi nu avea ce să caute la locul
crimei fără autorizaţie. Poliţiştii care înconjuraseră hotelul Fairmont îl recunoscură şi
automat crezură că reprezenta oficial Procuratura din<Orleans Parish. Nimeni nu îl
întrebase ce căuta în apartamentul Sân Louis de la etajul al şaptelea, plin de anchetatori,
care în dorinţa de a aduna cît mai multe mărturii, erau gata-gata să le distrugă.
Cassidy se apropie de medicul examinator.
- Ce părere ai, Elvie?
Doctoriţa Elviîâ Dupuis era o femeie solidă şi cu părul cărunt. Viaţa ei sexuală constituia
permanent un subiect de bîrfă, dar nimeni nu vorbea din proprie experienţă. Pe Elvie o
plăceau cîţiva şi o dispreţuiau cei mai mulţi. Cu toate acestea, nimeni nu îi punea la
îndoială competenţa profesională.
Lui Cassidy îi plăcea foarte mult să o aibă alături dacă era o martoră a acuzării. Putea fi
sigur că răspunsurile ei erau directe şi clare. Cînd depunea jurămîntul pe Biblie părea
sinceră. Avea totdeauna o influenţă puternică asupra juraţilor.

Drept răspuns la întrebarea lui, patologul între două vîrste îşi aşeză ochelarii mai bine pe
faţa pătrată.
Sandra Brown
- Prima mea bănuială este că rana de la cap l-a dat gata. Glonţul a distrus aproape
întreaga materie canuşie. Rana din piept pare puţin prea la dreapta pentru a-i fi putut
atinge inima, deşi, pînă nu-i deschid pieptul, nu pot să exclud posibilitatea de a fi fost,
totuşi, o rană mortală, împuşcătura primită în testicule nu l-ar fi ucis, probabil, nu pe. loc,
spuse ea şi, ridicîndu-şi privirea spre procurorul adjunct, zîmbi cu subînţeles. Dar, cu
siguranţă, n-ar mai fi avut nici un fel de viaţă amoroasă.
Cassidy clipi în semn că era de aceeaşi părere.
- Mă întreb care o fi fost trasă prima.
- N-aş putea spune.
- Cred că aceea din cap.
- De ce?
- Pentru că aceea din piept, dacă nu l-ar fi ucis, l-ar .f i imobilizat.
- Plămînii i s-ar fi umplut. Şi?
- Şi dacă cineva m-ar împuşca în testicule aş încerca în mod reflex să mă apăr.
- Să mori strîngîndu-le?
- Cam aşa ceva. Ea clătină din cap.
- Braţele lui Wilde erau în lături. Nu există nici un semn că s-ar fi luptat sau că ar fi
reacţionat în vreun fel. Cred că se simţea cît se poate de liniştit în compania persoanei
care l-a scos din circulaţie. S-ar putea să fi dormit chiar. Să nu fi văzut nimic.
- Se întîmplă foarte rar aşa ceva, murmură Cassidy. La ce oră crezi că s-a-ntîmplat?
Ea ridică mîna dreaptă a cadavrului şi i-o răsuci la încheietură pentru a-şi da seama cît
de rigidă era.
----------------------------------------C 16 >--------------------------------------
- Pe la miezul nopţii. Poate chiar mai înainte. Lăsînd mîna să cadă înapoi pe cearceaf,
întrebă:
- E al meu acum?
Cassidy mai aruncă o ultimă privire cadavrului, după care spuse:
- Chiar te rog.
- Voi avea grijă să primeşti o copie a raportului privind autopsia imediat ce îl voi termina.
Nu suna şi nu mă bate la cap înainte, pentru că va dura mai mult.
Doctoriţa Dupuis bănuise că el avea să preia i cazul. Deocamdată nu îşi lămurise poziţia,
dar era numai o chestiune de timp. Avea să aibă acel caz.
Dîndu-se într-o parte pentru a lăsa medicii să îşi facă treaba, Cassidy cercetă cu privirea
dormitorul d,e hotel. Articolele de pe noptieră fuseseră deja acoperite cu o pulbere pentru
amprente. O peliculă fină de culoare neagră se întindea peste tot. Diverse obiecte erau
puse cu grijă în pungi de plastic şi etichetate. Jaful se excludea dintre motive, deoarece
printre lucrurile de pe noptieră se afla şi un ceas de mînă Rolex.
Un poliţist fotograf îşi făcea meseria, în timp ce un altul, cu mănuşi chirurgicale, căuta în
patru labe fire de păr pe covor.
- Presa a fost primită?
- Nu, răspunse ofiţerul care era în genunchi.
- Ţineţi-i la distanţă cît mai mult posibil şi nu divulgaţi nici o informaţie vitală. Biroul
nostru va pregăti o declaraţie, mai tîrziu, în cursul zilei de azi, cînd vom şti mai multe.
Ofiţerul încuviinţă din cap în semn că înţelesese instrucţiunile.
Sandra Brovm

Lăsînd poliţiştii să lucreze, Cassidy porni prin salonaşul apartamentului. Draperiile opace
fuseseră trase peste amîndoi pereţii de geamuri, făcînd ca încăperea să pară întunecată şi
sumbră, în ciuda decoraţiunilor pastel şi albe. Ghemuită într-un colţ al canapelei din
catifea de culoarea piersicii, era o tînără cu capul plecat si cu faţa îngropată în mîini, care
suspina fără să se poată stăpîni. Lîngă ea se afla un tînăr care părea nervos, speriat chiar,
încercînd în zadar să o liniştească.
Erau chestionaţi de către un detectiv de la departamentul de omucideri al poliţiei din New
Orleans. Howard Glenn lucra în acel departament de mai mult de douăzeci de ani, deşi era
un om pe care colegii nu prea îl plăceau. Aspectul lui nu atrăgea compania nimănui şi nu
cerea prietenie. Era prost îmbrăcat şi neîngrijit, fuma continuu ţigări Camei fără filtru şi,
în general, arătarea un personaj dintr-un film pesimist al anilor '40. Insă era foarte
respectat în lumea justiţiei pentru metodele lui perseverente de investigaţie.
Cînd se apropie, Glenn îi aruncă o privire şi spuse:
- Hei, Cassidy, ai ajuns foarte repede. Te-a trimis Crowder?
Anthony Crowder era procurorul din Orleans Parish, şeful lui Cassidy. Ocoli întrebarea şi
făcu un semn spre cei doi de pe canapea.
- Cine sînt?
- Tu nu te uiţi la televizor?
- Nu la programele religioase. Nu i-am văzut niciodată spectacolul.
-....
Intorcînd capul, Glenn îi spuse atunci încet, ca să audă numai el:
- Păcat. Acum e neutralizat.
Cassidy aruncă o privire peste umăr în dormitor, unde Elvie Dupuis supraveghea mutarea
cadavrului introdus în sacul de plastic de pe pat pe targa.
- Cu siguranţă.
- Ei sînt soţia evanghelistului, Ariei Wilde, şi fiul lui, Joshua, îl informă Glenn.
Tînărul îşi ridică privirea spre Cassidy, care.îi întinse mîna.
- Sînt procurorul adjunct Cassidy.
Joshua Wilde îi strînse mîna cu destulă fermitate, dar avea mîini moi, catifelate, bine
îngrijite, în nici un caz ca ale unui muncitor. Ochii căprui erau expresivi, iar părul de un
şaten cenuşiu era lung şi ondulat în creştet. Arăta bine, aproape drăguţ. Dacă s-ar fi născut
cu un secol sau două mai devreme, pe un alt continent, ar fi frecventat cu siguranţă
saloane elegante şi ar fi scris poezie romantică. Cassidy se îndoi că aruncase vreodată o
minge de baseball, dormise sub cerul liber, sau jucase vreun joc băieţesc în viaţa lui.
Vocea îi era la fel de sudică şi de cultivată ca un butoi de Jack Daniels.
- Găsiţi-l pe monstrul care i-a făcut aşa ceva tatălui meu, domnule Cassidy.
- Asta am de gînd să fac.
- Şi aduceţi-l în faţa justiţiei.
- Pe ei? Sînteţi sigur că un bărbat v-a ucis tatăl, domnule Wilde?
• Joshua Wilde se fîstîci.
Sandra Brown
- Deloc. Voiam să spun doar... am folosit pronumele masculin într-un sens generic.
- Deci ar fi putut fi şi o femeie.
Pînă în momentul acela, văduva nu fusese atentă, continuînd să plîngă într-o batistă de
hîrtie. Deodată, Ariei Wilde. îşi aruncă spre spate părul deschis la culoare şi drept şi îl
fixă pe Cassidy cu o privire sălbatică şi fanatică. Faţa ei nu avea mai multă culoare decît
veioza albă de pe masă, dar avea nişte ochi albaştri, frumoşi, scoşi în evidenţă de gene

foarte iungi şi de sclipirea lacrimilor.
- Aşa rezolvaţi cazurile, domnule.., cum aţi spus că vă cheamă?
- Cassidy.
- Rezolvaţi crimele prin jocuri de cuvinte?
- Uneori, da.
- Nu sînteţi mai bun decît detectivul acesta, spuse ea, strîmbîndu-se dispreţuitor în
direcţia lui Howard Glenn. în loc să se ducă după ucigaş, ne tot pune întrebări lui Josh şi
mie.
Cassidy schimbă cu Glenn o privire plină de înţeles. Detectivul ridică din umeri dîndu-i
voie tui Cassidy să intervină.
- înainte să „ne ducem după ucigaş", doamnă Wilde, explică el, trebuie să aflăm exact
ce i s-a întîmplat soţului dumneavoastră.
Ea strigă atunci arătînd spre patul plin de sînge din camera alăturată:
- Nu este evident ce i s-a întîmplat?
- Nu totdeauna.
- Noi nu ştim ce i s-a întîmplat, jeli ea teatral înainte de a-şi duce batista la buzele" lipsite
de culoare.
—P Mătase franţuzească J—
Credeţi că dacă am fi ştiut că va fi ucis în seara asta, l-am mai fi lăsat singur în
apartament?
- Amîndoi aţi plecat lăsîndu-l singur pe reverendul Wilde? Unde aţi fost? întrebă Cassidy
aşezîndu-se pe marginea canapelei alăturate şi aruncîndu-le o privire foarte atentă
femeii şi fiului ei vitreg.
Amîndoi păreau de aproximativ treizeci de ani.
- Eram în apartamentul meu. Repetam, răspunse Josh.
- Repetaţi?
- Doamna Wilde cîntă la toate slujbele în turnee şi pentru programele televizate, iar
domnul Wilde aici de faţă cîntă la pian, îl lămuri Glenn.
Frumos din partea lui Jackson Wilde să facă din preoţie o afacere de familie, îşi spuse
Cassidy, care avea deja idei preconcepute în legătură cu predicatorii de la televiziune şi,
deocamdată, nu descoperise nimic care să iasă din acel stereotip.
- Unde este apartamentul dumneavoastră, domnule Wilde? întrebă el.
- Puţin mai încolo pe hol. Tata rezervase toate camerele de la acest etaj.
- De ce?
- Aşa se obişnuieşte. Pentru garantarea intimităţii. Adepţii tatei sînt în stare de orice
pentru a se afla cît mai aproape de el. Iubea oamenii, dar avea nevoie de odihnă şi
singurătate între slujbe. El şi Ariei locuiau în acest apartament, iar eu l-am luat pe
următorul mai mare pentru a avea loc şi un pian.
Cassidy îşi îndreptă atenţia asupra proaspetei văduve.
- Acest apartament are. două dormitoare. De ce
Sandra Brown
nu dormeaţi cu soţul dumneavoastră?
Doamna Wilde răspunse pufnind dispreţuitor:
- M-a mai întrebat şi el acest lucru, zise ea a-runcînd din nou o privire de subapreciere
detectivului Glenn. M-am întors tîrziu aseară şi n-am vrut să-i tulbur odihna lui Jackson.
Era epuizat, aşa că m-am culcat în celălalt dormitor.
- La ce oră v-aţi întors?
- Nu m-am uitat la ceas.
Cassidy se întoarse spre Josh întrebător.
- V-aţi uitat la ceas cînd a plecat din camera dumneavoastră?
- Mă tem că nu. Tîrziu, oricum.
- După miezul nopţii?

- Mult mai tîrziu.
Deocamdată, Cassidy nu mai insistă.
- Aţi vorbit cu soţul dumneavoastră cînd v-aţi întors, doamnă Wilde?
-Nu.
- N-aţi intrat să îl sărutaţi şi să îi spuneţi noapte bună?
- Nu. Am folosit uşa care dă direct în dormitorul meu. Ar fi trebuit să trec pe la el, spuse
ea pe un ton plîngăreţ. Dar am crezut că doarme liniştit.
Cassidy se uită la Glenn şi cu o pTivire severă îl avertiză să nu facă vreo rejnarcă
usturătoare, în schimb detectivul spuse:
- Din păcate, doamna Wilde nu a descoperit cadavrul soţului decît dimineaţă.
- Cînd nu a răspuns apelului de trezire, zise ea ştergîndu-şi nasul cu batista. Cînd mă
gîndesc că a fost acolo... mort în tot acest timp... în vreme ce eu
l
dormeam alături!
Se prăbuşi pe fiul ei vitreg, care o cuprinse pe după umeri şi îi şopti încet în păr.
- Bănuiesc că ajunge deocamdată, spuse Cassidy ridicîndu-se.
Glenn îl conduse pînă la uşă.
- E cam împuţită treaba, nu?
- Nu ştiu, spuse Cassidy. Totul este prea potrivit pentru a fi o minciună.
Glenn scoase un sunet cît se poate de neatrăgător în timp ce îşi luă o altă ţigară Camei
din pachetul mototolit din buzunarul cămăşii.
- îţi baţi joc de mine, nu? Se vede foarte clar. Le ard călcîiele unu! după celălalt şi l-au
aranjat pe predicator ca să nu le mai stea în cale.
- Poate da, spuse Cassidy incert. Poate nu. Glenn îl fixă cu viclenie aprinzîndu-şi ţigara.
- Un bărbat deştept ca tine n-o să se lase dus de nişte frumoşi ochi albaştri, nu,
Cassidy? Şi toate lacrimile acelea? Dumnezeule, pînă să vii tu se rugau împreună cu
glas tare, spuse el şi, după ce trase adînc din ţigară, adăugă: Doar nu-i crezi?
- Sigur că-i cred, spuse Cassidy şi ieşind întoarse capul şi adăugă: Cam la fel cum cred
că pot să urinez în toiul unui uragan.
Coborî singur cu liftul, dar jos era un adevărat balamuc. Holul hotelului Fairmont era lung
cît un bloc. în mod obişnuit, era un exemplu de rafinament şi lux, cu pereţii de un negru
mat, cu mobila îmbrăcată în catifea roşie şi ornamentată cu frunze aurii, un hotel
extraordinar. Dar în dimineaţa aceea era înţesat de oameni frustraţi şi furioşi. Poliţiştii
încercau să îi ignore
Sandra Brown
pe reporterii care căutau să afle cît mai multe amănunte în legătură cu uluitoarea
asasinare a lui Jackson Wilde. Oaspeţii hotelului, care fuseseră adunaţi de poliţie înainte
şi chestionaţi în sala de bal, erau acum lăsaţi să plece în mod sistematic; cu toate
acestea, ezitau să plece înainte să-şi fi vărsat mînia. Angajaţii hotelului erau şi ei
chestionaţi în timp ce încercau să împace clienţii nemulţumiţi.
Cassidy îşi făcu loc prin mulţimea gălăgioasă. Auzi cum o femeie cu un accent
caracteristic Vestului Mijlociu spunea că în hotel era un psihopat liber şi că erau toţi
condamnaţi să fie măcelăriţi în paturile lor.
Un Individ striga cît îl ţinea gura că „ei" aveau să audă totul, deşi nu era deloc clar cine
erau „ei".
Discipolii reverendului Jackson Wilde, aflînd de dispariţia liderului lor, contribuiseră fa
crearea acelei agitaţii' adunîndu-se în hol şi transformîndu-I temporar într-un altar.
Plîngeau din belşug şi cu zgomot, ţinînd reuniuni spontane de rugăciune, înălţînd imnuri
şi invocînd mînia Celui Atotputernic asupra celui care îl ucisese pe teleevanghelist.

îndreptîndu-se spre intrarea dinspre University Street, Cassidy încercă să evite presa,
dar nu reuşi. Reporterii îl asaltară.
- Domnule Cassidy, aţi văzut...
- Nimic.
- Domnule Cassidy, era...
- Fără comentarii.
- Domnule Cassidy...
- Mai tîrziu.
îşi făcu drum printre ei, ferindu-se de camerele de luat vederi, ocolind microfoanele
întinse şi refuzînd cu
prudenţă să declare ceva înainte ca procurorul Crowder să îl însărcineze cu preluarea
cazului asasinării lui Wilde.
Presupunînd că acest lucru avea să se întîmple.
Nu, nu putea să existe nici o îndoială. Crowder trebuia să o facă.
Cassidy îşi dorea atît de mult acel caz, încît aproape că îi simţea gustul. Şi, în plus, avea
mare nevoie de el.
Yasmine trecu ţanţoşă pe uşa automată a Aeroportului Internaţional din New Orleans. Un
comisionar, micşorat din cauza înălţimii ei uluitoare şi uimit de picioarele care ieşeau de
sub fusta mini din piele, mergea în spate cărîndu-i cele două valize.
La"auzul unui claxon, Yasmine sări în maşina lui Claire, un LeBaron parcat lîngă bordură
aşa cum se înţeleseseră. Valizele se îngrămădiră în portbagajul deschis de Claire printr-
o apăsare a unui buton de pe bord, comisionarul îşi primi bacşişul şi cînd Yasmine urcă
lîngă Claire, se zări puţin din coapsele cafenii şi se simţi un iz de parfum de gardenii.
- Bună dimineaţa, spuse Claire. Cum ai călătorit?
- îţi vine să crezi povestea asta despre Jackson Wilde?
Claire Laurent privi scurt peste umărul stîng şi ţîşni cu îndrăzneală în mijlocul traficului
intens, îngreunat de autobuze şi taxi-uri care luau sau aduceau pasageri de la sau la
aeroport.
Sandra Brown
- Ce-a mai făcut de data asta?
- N-ai auzit? îngăimă Yasmine. Dumnezeule, Claire, dar ce-ai făcut azi dimineaţă?
- M-am uitat pe facturi şi... De ce?
- N-ai urmărit ştirile la televizor? N-ai ascultat la radio?
Yasmine observă că la casetofonul maşinii era pusă o casetă.
- Intenţionat am evitat să ascult ştiri toată săp-tămîna. N-am vrut ca mama să-l vadă cît
este în oraş. Apropo, am primit o altă invitaţie pentru o dezbatere cu el, pe care am
refuzat-o.
Yasmine continua să îşi privească uimită cea mai bună prietenă şi parteneră de afaceri.
- Deci, într-adevăr, nu ştii.
- Ce? întrebă Claire rîzînd. A atacat din nou Mătasea franţuzească'? Ce-a mai spus de
data asta, că o să ardem într-un foc veşnic? Că ar trebu[să joc mai curat sau ceva de
genul acesta? Că am de gînd să corup principiile morale ale Americii cu prezentările
mele pornografice ale corpului omenesc?
Yasmine îşi scoase ochelarii de soare mari şi întunecaţi pe care îi purta atunci cînd nu
voia să fie recunoscută şi o privi pe Claire cu ochii ei de tigru care, timp de un deceniu,
înfrumuseţaseră coperţile a nenumărate reviste de modă.
- Reverendul Jackson Wilde nu va mai spune nimic despre tine, Claire. Nici nu va mai
ataca Mătasea franţuzească sau catalogul nostru. Nu va mai face absolut nimic,
scumpo, spuse ea în jargonul negrilor pe care îl folosise în copilărie. A fost redus la
tăcere pentru totdeauna. Individul este mort.

- Mort? întrebă Claire frînînd brusc.
- Mai mort decît de-a binelea, cum obişnuia să spună mama.
Claire o privi fix, albă ca varul şi neîncrezătoare şi repetă:--Mort?
- Se pare că a ţinut o predică în plus şi a enervat pe cineva atît de mult, încît a fost scos
din circulaţie.
Claire îşi umezi buzele cu nervozitate.
- Vrei să spui că a fost ucis?
Un şofer le claxona furios, iar un altul făcu spre ele un gest obscen, depăşindu-le. Claire
făcu un efort pentru a-şi lua piciorul de pe pedala de frînă mutîndu-l pe acceleraţie.
Maşina porni hurducat.
- Dar ce ai? Credeam că o să aplauzi? Vrei să trec eu la volan?
- Nu, nu, mă simt bine.
- Nu prea se vede. De fapt, arăţi ca dracu'.
- A fost o noapte îngrozitoare.
- Mary Catherine? Claire scutură din cap.
- Nişte coşmaruri care m-au ţinut trează.
- în legătură cu ce?
- Nu contează. Yasmine, eşti sigură în legătură cu Jackson Wilde?
- Am auzit la aeroport în timp ce-mi aşteptam bagajele. Aveau un televizor în funcţiune în
compartimentul destinat liniilor aeriene Avis. Lumea se strînsese grămadă în jurul lui. Am
întrebat pe cineva ce se întîmpla, aşteptîndu-mă la ceva de genul exploziei navetei
Challenger. Dar omul mi-a spus: „Tele-predicatorul ăla a fost împuşcat azi-noapte". Şi,
din
Sandra Brown
moment ce eu am o păpuşă vrăjitoare cu chipul unui anume telepredicator, am devenit evident
foarte curioasă. M-am strecurat mai aproape de televizor şi am auzit cu urechile mele.
- La Fairmont a fost ucis? Yasmine o privi curioasă.
- De unde ştii?
- Am auzit că acolo stătea. De la Andre.
- Andre. Am uitat de el, dar avea altceva de făcut în djmineaţa asta.
înainte ca Yasmine să mai spună ceva despre prietenul lor comun, Claire puse altă întrebare:
- Cine a descoperit cadavrul?
- Soţia lui l-a găsit dimineaţa în pat găurit de trei gloanţe.
- Dumnezeule. La ce oră l-a descoperit?
- Oră? La naiba, habar n-am. N-au spus. Şi ce importanţă mai are?
Yasmine îşi scoase atunci baticul roşu lăsîndu-şi liber părul lung şi bogat tipic african, pentru
care era atît de renumită. Din poşeta foarte mare luă cîteva brăţări pe care şi le strecură pe
încheieturile fine ale • mîinilor. Apoi, îşi puse o pereche de cercei de forma unor discuri
uriaşe. Numai cu aceste cîteva schimbări cosmetice şi imaginea celui mai celebru model etnic
de după Iman începu să apară.
- Au arestat pe cineva? -Nu.
Yasmine îşi coloră buzele apoi cu un ruj ajutîndu-se de o mică perie cu un vîrf foarte fin şi
după ce îşi dădu şi cu fard de obraz, îşi privi în oglindă chipul perfect din toate unghiurile. '
v^---------------------------( 28 ")----------------------------
Nu mai era oră de vîrf, dar ca întotdeauna traficul era intens pe autostradă. C(aire înainta cu
uşurinţa pe care i-o dădeau experienţa şi obişnuinţa, doar toată viaţa ei trăise în New Orleans.
Acum, de cînd Yasmine îşi împărţea timpul între New Orleans şi New York, .Claire se ducea
de obicei să o ia de la aeroport.
- Ucigaşul a lăsat vreun indiciu? Au găsit arma crimei?1
Enervată, Yasmine închise oglinda la loc.

- A fost un buletin de ştiri, înţelegi? Cu foarte puţine amănunte. Reporterii au fugit după un
individ de la procuratură pentru a-i smulge o declaraţie, dar n-a spus nici un cuvînt. Ce-i cu
atîtea întrebări?
- Nu-mi vine să cred că e mort, spuse Claire ezitînd puţin înainte să rostească ultimul cuvînt,
de parcă îi venea greu să o facă. A predicat la Superdom aseară.
- Au arătat cîte ceva la ştiri. Parcă îl văd şi acum pe ecran, cu faţa roşie, cu părul alb zbîrlit,
strigînd ceva despre foc şl pucioasă, l-a rugat pe toţi americanii să cadă în genunchi şi să se
roage pentru mîntuire, spuse Yasmine ale cărei sprîncene lucioase se împreunară. Cum putea
Dumnezeu să mai audă şi rugăciunile altora dacă Wilde ţipa atît de tare? întrebă ea atunci şi,
înălţînd din umeri, adăugă: Mă bucur că s-a terminat, în sfîrşit. Acum n-o să ne mai supere.
Claire îi aruncă o privire tăioasă.
- N-ar trebui să spui aşa ceva.
- De ce nu? Dacă asta simt. Sigur n-o să încep să plîng şi să mă prefac că îi jelesc moartea,
spuse ea şi pufni batjocoritor. Ar trebui să i se dea ucigaşului o medalie pentru că a scăpat ţara
de o pacoste.
Sandra Brown
Reverendul Jackson Wilde se folosise de programul său televizat pentru a face o
adevărată campanie împotriva pornografiei. Considerase acea problemă ca fiind
misiunea sa specială, promiţînd să desfiinţeze obscenităţile din America. Predicile lui
înfocate conduseseră mii de adepţi la frenezie. Drept urmare, artişti, scriitori şi alte
persoane din domeniul artei creatoare au fost atacaţi virulent şi personal, interzicîndu-!i-
se munca ce uneori le-a fost chiar denigrată.
Mulţi vedeau în campania teleevanghelistului o ameninţare mai mare decît interzicerea
comercializării revistelor murdare. Considerau că punea în pericol drepturile garantate de
Primul Amendament. Definiţiile legale privind ceea ce era obscen şi -ce nu, erau neclare
şi, din moment ce Curtea Supremă a Statelor Unite nu reuşise să stabilească nişte limite
clare, oponenţii lui Wilde s-au împotrivit folosirii concepţiei lui mărginite ca un standard
după care să se cîntărească lucrurile.
Se declarase război, în oraşe, mai mici sau mai mari, aveau loc conflicte în
cinematografie, librărN şi muzee. Cei care se opuneau reverendului Wilde s-au trezit
consideraţi cu toţii „păgîni necredincioşi". Pentru orice adevărat credincios ei erau
ereticii, vrăjitoarele, păgînii şi persoanele anatemizate ale acestei ere.
Catalogul cu lenjerie Mătase franţuzească devenise pradă cenzurii lui Jackson Wilde şi,
prin urmare, Claire, creatoarea lui, fusese pusă într-o lumină foarte
nefavorabilă. Timp de luni întregi, el atacase catalogul, punîndu-l în rînd cu o mulţime de
reviste pornografice. Yasmine fusese de acord cînd Claire îi spusese că e mai bine să îl
ignore pe Wilde şi acuzaţiile lui ridicole decît să încerce să apere ceva ce nici una din ele
nu simţea că trebuie apărat.
Dar Wilde nu era uşor de ignorat. Cînd predicile lui nu au reuşit să aducă răspunsul pe
care îl dorea - o dezbatere televizată - s-a folosit de amvon pentru a le ataca personal pe
Yasmine şi pe Claire, calificîndu-le drept desfrînate, indecente şi stricate. Predicile
împotriva lor deveniseră şi mai aprige cînd, cu o săptămînă în urmă, venise la New
Orleans, leagănul Mătăsii franţuzeşti. Yasmine fusese la New York cu alte afaceri, iar
Claire trebuise să suporte atacul insultelor răutăcioase ale lui Wilde.
De aceea era Yasmine atît de uimită de reacţia lui Claire la aflarea veştii despre moartea
lui. Mătasea franţuzească era opera lui Claire, creaţia ei. Discer-nămîntul ei în afaceri,
bogata imaginaţie şi instinctul pentru ceea ce doreau femeile americane, făcuseră ca
afacerea aceea cu comenzi prin poştă să se bucure de un imens succes. Pentru
Yasmine însăşi a însemnat prelungirea unei cariere care se apropia de sfîrşit. Fusese

salvarea ei, deşi nici măcar Claire nu îşi dăduse seama în ce măsură.
Acum ticălosul acela, care ameninţase să strice tot, era mort. După părerea ei acest
lucru trebuia sărbătorit.
Claire, însă, vedea lucrurile altfel.
- Din moment ce Wilde ne declarase duşmanii lui şi luînd în considerare faptul că a fost
ucis, nu cred
SandraBrown
că ar trebui să fim auzite că ne bucurăm de moartea lui.
- Am fost eu acuzată de multe lucruri, Claire, dar niciodată de a fi o persoană cu două
feţe. Eu spun deschis ceea ce simt. în timp ce tu ai crescut într-o casă delicată, eu am
fost nevoită să lupt ca să supravieţuiesc în Harlem. Eu mă mişc ca gangsterii, în vreme
ce tu abia tulburi aerul cînd treci. Eu am o gură mare cît Tunelul Lincoln. Vocea ta e
mieroasă. Dar şi răbdarea ta are o limită, Claire Louise Laurent. Predicatorul ăsta te-a
chinuit un an de zile, de prima dată cînd a scos cataloc ui din "amvonul lui aurit. A fost ca
şi cum propriul copil ţi-ar fi fost certat.în public pentru că nu a fost cuminte. Ai suportat
criticile lui cu un calm şi o graţie de care trebuie să te simţi mîndră, dar, sincer acum, în
adîncul sufletului, nu te bucuri că ticălosul ăla e mort?
Claire privi o clipă în gol pe deasupra ornamentului de pe capotă.
- Da, zise ea apoi încet, în adîncul sufletului, mă bucur că ticălosul ăla e mort.
- Hmmm, cred că mai bine ţi-ai urma propriul sfat şi te-ai gîndi să le spui altceva.
- Să le spun? întrebă Claire ieşind din transă şi Yasmine îi făcu semn spre următorul
bloc.
Cîteva microbuze ale unor posturi de televiziune cu antene satelit erau parcate de-a
lungul străzii Peters în faţa Mătăsii franţuzeşti. Reporteri şi operatori video se foiau în
jurul lor.
- La naiba, mormăi Claire. N-am nici un chef să fiu amestecată în treaba asta.
- Eh, curaj, scumpo, spuse Yasmine. Erai una din
intele preferate ale lui Jackson Wilde. Vrei-nu-vrei, işti amestecată în treaba asta pînă
peste cap.
33
Sandra Brown
Capitolul doi
- N-ai reuşit să obţii nici o condamnare în ultimele trei cazuri.
Cassidy se aşteptase la acest argument. Dar, chiar şi aşa, critica îl durea, în loc să se
arate agitat, el îşi luă un aer încrezător în sine.
- Ştiam amîndoi că şansele noastre în cazurile acelea erau slabe, Tony. în fiecare din
ele, avocaţii apărării nu au spus decît „Dovediţi". Eu am făcut tot ce-am putut cu puţinele
dovezi pe care le aveam şi tu ştii foarte bine asta.
Procurorul Anthony Crowder îşi împreună mîinile
......----------( 34
dolofane şi păroase peste vestă şi se rezemă în fotoliul de piele.
- Această discuţie este prematură. Poliţia n-a făcut nici măcar o arestare şi cine ştie, s-ar
putea să treacă luni de zile pînă o vor face.
Cassidy scutură din cap cu încăpăţînare.
- Aş vrea să lucrez cot la cot cu ei ca să fiu sigur că nu le scapă ceva important.
- Şi comisarul de poliţie să-mi vină mereu pe cap să-mi spună că-ţi bagi nasu! în treaba
departamentului lui.

- Ce bine că ai amintit şi de comisar! Sînteţi prieteni doar. Vorbeşte cu el, poate îi dă
cazul lui Howard Glenn.
-Jerpelitul ăla...
- A fost primul acolo şi e bun. Cel mai bun; -Cassidy...
- Nu-ţi face grijj că îmi voi depăşi limitele, îmi voi pune în practică întreaga putere
diplomatică.
- Dar n-ai nici o putere diplomatică, îi aminti procurorul. De cînd ai venit la noi acum cinci
ani, ai făcut ceva treabă, dar, în general, ai fost o pacoste.
Cassidy zîmbi încrezător, netulburat de acea severă observaţie, pentru că ştia ce părere
avea procurorul despre el. Neoficial, el era succesorul probabil al lui Crowder. Anul
următor, cînd actualul mandat avea să se încheie, el intenţiona să se retragă şi se
hotărîse în mod tacit că adjunctul său îi va lua locul. Oricît de mult !-ar fi exasperat,
Crowder trebuia să recunoască în Cassidy aceeaşi combinaţie de ambiţie şi energie care
îl caracterizase pe el însuşi odată.
35
Sandra Brown
- Am cîştigat mai multe procese decît oricare alt avocat din departament, spuse Cassidy
fără falsă modestie.
- Ştiu asta, izbucni Crowder. Nu trebuie să-mi reaminteşti. Dar mi-ai dat şi multă bătaie
de cap.
- Nu poţi face nimic dacă tot timpul ţi-e teamă să nu faci valuri.
- în cazul tău, valuri de flux.
Cassidy se îndreptă şi îl privi pe Crowder insistent. Ochii lui cenuşii intimidaseră o
mulţime de martori şovăitori, impresionaseră judecători cinici, influenţaseră juraţi sceptici,
iar, în viaţa particulară, făceau vorbele dulci de prisos.
- Dă-mi acest caz, Tony.
înainte ca procurorul să îşi rostească decizia, secretara lui îşi băgă capul pe uşă şi
spuse:
- Ariei Wilde ţine o conferinţă de presă, care e transmisă în direct de toate posturile de
televiziune. M-am gîndit că v-ar interesa.
După aceea se retrase închizînd uşa în urma ei.
Crowder luă telecomanda de pe birou şi dădu drumul televizorului din partea cealaltă a
încăperii.
Chipul frumos şi palid al văduvei apăru pe ecran. Arăta la fel de fragilă şi lipsită de
apărare ca un înger refugiat, dar în glasul ei se simţea o convingere de oţel.
- Această tragedie nu va pune capăt campaniei dusă de soţul meu împotriva uneltirilor
diavolului.
Aceste cuvinte atraseră un cor de „amin" de la adepţii care se aflau printre poliţiştii,
reporterii şi fotografii care o înconjurau.
- Satana a ştiut că noi vom cîştiga această luptă şi
-----------------------i 36 ----------„--------
a trebuit să treacă la acţiuni disperate. Mai întîi, a 'folosit acest oraş corupt ca pe o
unealtă împotriva j noastră. Autorităţile oraşului au refuzat să-i ofere soţului meu
protecţie douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru, cum ceruse el.
• - La dracu', spuse Crowder. De ce o trebui să învinuiască oraşul? Toată lumea
urmăreşte această transmisie.
- Nimeni nu ştie acest lucru mai bine ca ea, zise Cassidy părăsindu-şi fotoliul şi
apropiindu-se de televizor cu mîinile în buzunare.
în timp ce lacrimi grăitoare îi alunecau pe, obrajii ca fildeşul, văduva continua să
vorbească:

- Acest frumos oraş este bogat în păcate şi corupţie. Faceţi o plimbare pe Bourbon
Street dacă vreţi să vedeţi cum a pus stăpînire Diavolul pe New Orleans. Jackson Wilde
era o conştiinţă care şoptea la urechea acestui oraş că a devenit o hazna a moralei, un
rezervor murdar de crimă şi imoralitate, în afară de cei Cîţiva aici de faţă care şi-au oferit
sprijinul şi l-au jelit, celelalte oficialităţi locale nu îl puteau suferi pe Jackson pentru
sinceritatea lui de o divină inspiraţie.
Aparatul de filmat se opri atunci asupra unui grup foarte sobru din care făceau parte un
judecător, un congresman şi cîteva oficialităţi ale oraşului. Crowder •scoase un sunet
grosolan.
- Politicieni.
- Unii sînt de părere că Jackson Wilde şi alegătorii erau buni tovarăşi de pat.
- Mai degrabă aş face-o cu o capră, mormăi 'Crowder.
- Soţul meu a fost tratat cu o indiferenă înve-
Sandra Brown
cinată cu ostilitatea, strigă Ariei Wilde. Această indiferenţă faţă de siguranţa lui l-a costat
viaţa! Cînd vuietul aprobator se stinse, ea continuă:
- Şi atunci, Diavolul s-a folosit de unul din demonii lui pentru a-şi reduce la tăcere cel mai
aprig duşman, reverendul Jackson Wilde, cu un glonţ în inimă! Dar noi nu vom fi reduşi
la tăcere! strigă ea înălţîndu-şi braţele subţiri şi agitîndu-şi pumnii. Scumpul meu Jackson
este acum cu Domnul! Se bucură de o binemeritată odihnă şi linişte, lăudat fie Domnul.
- Lăudat fie Domnul! rosti mulţimea ca un ecou.
- Dar misiunea mea nu s-a încheiat. Voi continua cruciada începută de Jackson. Pînă la
urmă vom cîştiga acest război împotriva mizeriei care ne mînjeşte inimile şi minţile!
Această misiune nu se va încheia pînă cînd America nu va fi curăţată de porcăriile care îi
umplu cinematografele şi rafturile de cărţi, pînă cînd muzeele pentru a căror întreţinere
plătiţi impozite, nu vor scăpa de pornografia care trece drept artă. Vom face din această
ţară un model pentru celelalte din lume, o ţară fără pată, o naţiune ai cărei copii vor fi
crescuţi în puritate şi lumină.
Un strigăt de aprobare se înălţă. Poliţiştii se chinuiau să ţină piept mulţimii agitate.
Unghiul aparatului de filmat se lărgi pentru a cuprinde întreaga scenă haotică. Ariei
Wilde, care părea epuizată şi gata să se prăbuşească, era condusă de braţ de către fiul
ei vitreg. Cei apropiaţi lui Wilde făcură un cerc protector în jurul ei.
Prim-planuri luate la întîmplare arătau chipuri brăzdate de lacrimi, ochi umezi strîns
închişi într-o suferinţă acută, buze rostind încet rugăciuni. Discipolii
--------------------------; 38 -------------------------------
îndoliaţi se luară de mîini apoi şi începură să cînte la unison cîntecul lui Jackson Wilde,
„înainte, luptători creştini".
Cu o mişcare precisă din mînă, Tony Crowder închise televizorul.
- Ai naibii ipocriţi. Dacă îi interesează atît de mult bunăstarea copiilor, de ce nu stau
acasă să-i înveţe deosebirea dintre bine şi rău, în loc să facă paradă pentru un sfînt
mort?
Oftă exasperat şi făcu semn spre televizor.
- Eşti sigur că vrei să te amesteci în porcăria asta, Cassidy?
- Cît se poate de sigur.
- între noi fie vorba, să ştii că o să fie al naibii de complicat, mai ales cînd poliţia va
începe să adune suspecţi.
- Care în momentul de faţă nu sînt decît aproximativ şase sute - practic toată lumea care
s-a aflat în interiorul şi în jurul hotelului Fairmont aseară.
- Eu aş reduce acest număr foarte repede - la văduvă şi la fiul ei vitreg.
- Sînt.primii şi pe lista mea, spuse Cassidy zîmbind fermecător. Asta înseamnă că am
cazul?

- Deocamdată.
- Haide, Tony!
- Deocamdată, repetă celălalt mai tare. Te bagi într-o chestie fierbinte care s-ar putea să
se încingă şi mai mult. Nici nu vreau să mă gîndesc ce se va întîmpla dacă o provoci pe
Ariei Wilde. Este la fel de •iubită şi adorată ca şi soţul ei. Ar putea fi şi o revoltă dacă s-ar
întîmpla să fie arestată pentru uciderea lui.
- Sigur că vor fi scandaluri. Sînt pregătit, spuse
--------------------------------( 39 "")-------------------------------
Sandra Brown
Cassidy întorcîndu-se şi aşezîndu-se din nou pe fotoliu. Am mai trecut prin momente
dificile, Tony, nu mă deranjează.
- Nu te deranjează, la naiba, îţi place chiar la nebunie.
- îmi place să cîştig, spuse Cassidy privindu-şi ţintă superiorul şi zîmbetul îi dispăru
încet-încet pînă cînd buzele nu îi mai erau decît o linie subţire şi fermă. De fapt, acesta
este şi motivul pentru care vreau cazul, Tony. Nu glumesc. Am "nevoie să cîştig. Am
mare nevoie de victorie.
Crowder încuviinţă apreciind candoarea protejatului său.
- Dar sînt cazuri mai puţin dificile pe care ţi le-aş putea da dacă nu vrei decît o victorie.
Cassidy scutură din cap.
- Am nevoie de o mare victorie şi aducerea ucigaşului lui Jackson Wilde în faţa justiţiei
va fi una din cele mai mari lovituri juridice ale anului, dacă nu chiar ale deceniului.
-vDeci, te interesează să apari în ziare şi la ştirile de la ora şase, zise Crowder privindu-l
încruntat.
- Mă cunoşti mult prea bine ca să spui aşa ceva şi refuz să onorez această afirmaţie cu o
negare. De azi dimineaţă mă ocup de Jackson Wilde. Nu-mi place nici ce era acest
predicator şi nici ce păreri avea. De fapt, nu sînt de acord cu nimic din ce susţinea.
Versiunea lui în legătură cu creştinismul nu se potrivea deloc cu ce am învăţat eu la
şcoala de duminică.
- Ai fost şi tu la şcoala de duminică?
Cassidy ignoră şi această înţepătură continuîndu-şi ideea:
------------------------------( 40
Mătase "franţuzească
- Dar, orice ar fi fost Wilde, era o fiinţă omenească ce avea dreptul sa ajungă la
bătrîneţe, iar cineva i-a luat acest drept. Gol şi lipsit de apărare, a fost ucis de cineva în
care avea încredere.
- De unde ştii asta?
- Nici una din uşi nu era forţată, încuietorile nu fuseseră deschise cu şperaclul, aşa că
ori agresorul a avut cheie ori i-a dat drumul chiar Jackson. Se pare că acesta se afla în
pat, ori dormind, ori vorbind cu persoana care I-a ucis. Era un fanatic religios, poate chiar
cel mai periculos de la Rasputin încoace, dar nu trebuia să-i zboare creierii cineva cu
sînge rece.
- Şi inima şi testiculele, adăugă Crowder. Ochii lui Cassidy se îngustară.
- Nu ţi se pare ciudat? împuşcătura din cap şi cea din inimă erau de ajuns pentru a-l
omorî. De ce a mai fost nevoie de una şi în testicule?
- Ucigaşul era furios rău de tot.
- Furios de-a binelea. Miroase a slăbiciune, nu? De exemplu, a răzbunare de femeie.
- Crezi că nevastă-sa I-a terminat? Crezi că şi el, ca alţi cîţiva de felul lui, avea vreo
tinerică despre care să fi aflat Ariei?
- Nu ştiu. Am doar o puternică impresie că ucigaşul a fost o femeie.
- De ce, mă rog?
- E logic, spuse Cassidy. Dacă ai fi femeie şi ai vrea să te răzbuni pe un individ, nu acolo
l-ai împuşca?

41
Sandra Bfown
Claire abia mai răsufla cînd ajunse în apartamentul ei din clădirea unde îşi avea sediul
Mătasea franţuzească. Le auzi pe Yasmine şi pe mama ei vorbind într-o altă încăpere,
dar traversă prin hol neobservată şi se duse direct în dormitor, închizînd uşa în urma ei.
Sosirea lor la Mătasea franţuzească stîrnise agitaţie printre reporterii care puseseră sub
supraveghere clădirea. Le înconjuraseră pe ea şi pe Yasmine imediat ce coborîseră din
maşină. Claire era tentată să îşi plece capul şi să intre repede, dar ştia că dacă îi evita
nu făcea decît să prelungească acea situaţie inevitabilă. Presa nu avea să plece pînă
cînd nu dădea o declaraţie. Aveau să continue să îi împiedice lucrul, să îi deranjeze pe
vecini şi să devină chiar o sursă de nelinişte pentru mama ei.
Nefiind niciodată sigură de ceea ce putea spune ! Yasmine, Claire o trimise înăuntru să
aibă grijă ca l Mary Catherine să nu ştie ce se întîmpla afară, j Ocolind aparatele de
filmat, Yasmine făcu întocmai.
Claire era asaltată de o mulţime de întrebări, dar j abia prindea ceva dintr-una cînd i se
striga alta. Era j imposibH să răspundă la toate şi, oricum, nici n-ar fi făcut-o. în cele din
urmă, ridică mîinile pentru a face linişte şi spuse în microfoanele îndreptate spre ea:
- Cu toate că reverendul Jackson Wilde mă numise o păcătoasă şi duşmanul lui, îmi
pare extrem de rău pentru moartea sa. Condoleanţele mele familiei.
Se îndreptă spre intrare, dar fu împiedicată de } zgomotoşii ziarişti.
- Domnişoară Laurent, este adevărat că, în ciuda
repetatelor sale invitaţii, aţi refuzat să participaţi la o dezbatere cu reverendul Wilde?
- Nu au fost invitaţii, ci provocări şi n-am vrut decît să fiu lăsată în pace să-mi văd de
treabă.
- Cum consideraţi afirmaţiile sale...
- Nu mai am nimic de declarat.
- Cine f-a ucis, domnişoară Laurent? întrebarea o făcu pe Claire să se oprească brusc.
îl privi stupefiată pe reporterul chel care i-o pusese cu brutalitate. Zîmbind, acesta îi
susţinu privirea fără să se clintească. Ceilalaţi făcură cu toţii linişte în aşteptarea
răspunsului.
în clipa aceea, Claire îşi dădu seama că lupta ei cu Jackson Wilde nu luase sfîrşit. El
murise, dar ea nu fusese eliberată, într- adevăr, puteau veni momente şi mai grele. De
ce îi pusese reporterul întrebarea aceea atît de precisă în legătură cu crima? Să fi avut
oare relaţii la poliţie? Să fi auzit ceva zvonuri privind posibilii suspecţi?
Deşi îşi păstra calmul, teama, ca nişte degete de gheaţă, îi urcă încet pe spinare, în
ciuda căldurii sufocante şi umezelii, ea îngheţase.
- Mă scuzaţi. Atît am avut de spus.
îşi făcu drum cu greu printre reporteri şi nu se opji decît cînd se simţi în siguranţa
apartamentului ei. în urma acelei întîmplări, era nervoasă si agitată. Hainele îi erau
umede şi le scoase în grabă. In baie, se aplecă deasupra chiuvetei şi se spălă pe faţă,
pe gît, pe piept şi pe braţe cu apă rece.
Simţiridu-se puţin mai înviorată, îşi puse un articol de lenjerie din bumbac fără bretele,
unul din cele mai agreate articole din catalogul de vară al Mătăsii
43 ------- _
Sandra Brown
franţuzeşti şi îşi strînse în coadă părul lung pînă la umeri. Ieşind din baie, privi calmă
dulapul masiv din lemn de vişin.aflat în partea cealaltă a încăperii.
Cu trei ani în urmă, cînd alesese acel depozit vechi pentru a fi sediul Mătăsii franţuzeşti,
transformase ultimul etaj în propriul său apartament. Aceea era a doua adresă.la care
locuise Claire. înainte trăise în casa mătuşii Laurel de pe Royal Street din apropiere de

Esplanade.
După moartea mătuşii Laurel, Claire şi Mary Catherine se mutaseră, dar Claire nu
avusese încă puterea de a aranja casa pentru a o vinde. Nu putea arunca lucrurile
mătuşii Laurel, fiindcă femeia aceea nostimă, pe nedrept considerată o fată bătrînă,
ţinuse atît de mult la ele, poate tocmai pentru că nu avusese un soţ şi copii. Casa din
Royal Street rămăsese intactă.
Dulapul din lemn de vişin era singura piesă pe care Claire o adusese cînd se mutase.
Totdeauna îl admirase. Liniile lui simple se potriveau foarte bine cu designul modern al
apartamentului, în mod special îi ceruse arhitectului să proiecteze un perete în dormitorul
ei destul de mare pentru a avea lac dulapul.
Claire se duse la el, îl deschise, îngenunche în faţa sertarelor şi trase de cel de jos.
Trebui să facă puţin efort pentru că era foarte greu, plin cu decupaje din ziare şi reviste
purtînd date din ultimii cîţiva ani.
Claire îşi petrecuse ore întregi asupra acelor articole, digerînd informaţiile pe care le
conţineau şi studiindu-şi reacţiile^ îi părea rău că trebuia să le distrugă. Strîngerea lor
fusese pentru ea o adevărată
44
pasiune, care se transformase într-un obicei fascinant. Dar acum trebuia să scape de
ele. Imediat. Ar fi fost o prostie din partea ei să păstreze o dovadă tipărită a tuturor
mişcărilor făcute de reverendul Jackson Wilde.
Apartamentul hotelului era înţesat de lume. Unii numai curioşi, alţii într-adevăr dornici să
ofere ajutor. Toţi păreau derutaţi de pierderea subită a liderului şi se plimbau fără ţintă
prin apartament, ba adunîndu-se în grupuri mici, ba risipindu-se, clătinînd din cap şi
şoptind înlăcrimaţi ceea ce devenise parcă un refren:
- Nu-mi vine să cred.
După ce răspunse întrebărilor lui Cassidy, Ariei fusese mutată din apartamentul Sân
Louis. Noua ei reşedinţă era mai mică şi mai puţin luxoasă, iar intimitatea îi era limitată.
Fluxul continuu al oamenilor era înnebunitor, îi făcu semn lui Josh Care veni imediat
lîngă ea şi, după un scurt schimb de cuvinte şoptite, el îşi ridică glasul pentru a solicita
atenţia tuturor.
- Ariei este epuizată. Vă rugăm să părăsiţi apartamentul şi să o lăsaţi să se odihnească
puţin. Dacă vreunul din noi va avea nevoie de ceva, vă vom anunţa.
Adepţii lui Wilde ieşiră părînd oropsiţi şi abandonaţi, îi' aruncară priviri de înţelegere
văduvei, care stătea ghemuită într-un colţ al canapelei, cu picioarele strînse sub ea.
Rochia neagră părea să o înghită înce-
Sandra Brown
tul cu încetul, de parcă s-ar fi topit în ea.
Imediat după ce Josh închise uşa în urma lor, Ariei se ridică în capul oaselor şi îşi dădu
picioarele jos de pe canapea.
- Slavă Domnului că au plecat, în sfîrşit. Şi închide afurisitul ăla de televizor că n-am nici
un chef să o văd.
Volumul fusese dat la minimum, dar imaginea unei femei care încerca să evite o
grămadă de reporteri umplu ecranul.
- Cine e? întrebă Jpsh.
- Individa aia cu Mătasea franţuzească. Acum un minut au umplut ecranul cu numele ei.
- Deci ea e Claire Laurent, spuse Josh dîndu-se puţin în spate pentru a o vedea mai
bine., Chiar mă întrebam cum o arăta. N-are- nici coarne, nici coadă ascuţită cum i-a
făcut tata pe toţi să creadă. Şi nici nu arată ca o stricată. Ba, dimpotrivă, aş spune eu.
- Cui îi pasă de ce spui tu! zise Ariei şi se duse să închidă televizorul cu mîna ei.
- Nu eşti curioasă ce are de spus domnişoara Laurent? întrebă Josh.
- Absolut deloc. O să-şi primească şi ea porţia, dar nu astăzi. Toate la vremea lor.

Comandă-mi ceva de mîncare în cameră, te rog, că mor de foame, mai spuse ea şi
dispăru în încăperea alăturată.
Joshua Wilde, fiul în vîrstă de douăzeci şi opt de
! ani al lui Jackson Wilde din prima căsătorie, sună la
| room-service şi comandă un prînz uşor pentru mama
lui vitregă. Se gîndi că o văduvă" îndurerată nu ar fi
trebuit să aibă o poftă prea mare de mîncare. Pentru
' sine comandă muffuletta, un sandviş tipic oraşului
46
New Orleans care începuse să îi placă foarte mult.
în aşteptarea dejunului, se duse la fereastră şi privi în jos. Cei de pe stradă îşi vedeau de
treburile zilnice ca şi cum nimic neobişnuit nu s-ar fi întîmplat. Oare nu auziseră?
Jackson Wilde era mort.
Josh încă nu realizase acest lucru, deşi văzuse cadavrul plin de sînge. Nu se aşteptase
chiar ca pămîntul să nu se mai rotească, dar îşi imaginase că un lucru senzaţional tot
avea să se întîmple pentru a marca moartea tatălui său. Jackson nu avea să mai umple
niciodată o încăpere cu energia lui nemaipomenită, care îi golea de forţă pe toţi ceilalţi,
vocea lui nu avea să se mai audă niciodată, nici înălţată spre rugăciune, nici încărcată
de maliţiozitate. Josh nu avea să mai fie niciodată obiectul privirilor reci ale tatălui său,
care prea adesea trădau dezamăgire sau dezgust şi totdeauna critică.
Cu şapte ani în urmă, mama lui Josh, Martha, murise cu tot atît de puţină pompă cum şi
trăise. Josh primise vestea că murise subit în urma unui atac de cord, pe cînd se afla la
New York unde studia muzica la JuiUiard. Nu a mai apucat să îşi ia rămas bun. Viaţa i îi
fusese atît de lipsită de însemnătate, încît moartea ei j abia de cauzase o pauză în
munca atît de bine j coordonată a tatălui lui. în perioada aceea, Jackson j îşi extinsese
activitatea şi la televiziunea prin cablu, j Era' plin de energie şi neobosit. Imediat după l
înmormîntare, s-a întors la birou pentru a mai lucra cîteva ore ca să nu fie chiar toată
ziua irosită.
Josh nu îşi iertase niciodată tatăl pentru acea deosebită- lipsă de sensibilitate. De aceea
nu avea acum remuşcări pentru faptul că avea o poftă de
47 }__
Sandra Brown
mîncare ce îi făcea stomacul să se revolte, chiar dacă, numai cu cîteva ceasuri în urmă,
îi văzuse cadavrul însîngerat.
Şi tot de aceea nu se simţea vinovat pentru faptul că trăia cu a doua soţie a tatălui său.
îşi spuse în feinea lui că unele păcate erau justificate, deşi nu avea nici o bază biblică
pentru a-şi susţine teoria.
Ariei era numai cu doi ani mai în vîrstă decît Josh, dar cînd ieşi din dormitor purtînd un
tricou foarte mare, cu părul lung strîns cu o bentiţă, părea chiar cu cîţiva ani mai tînără.
Picioarele îi erau goale.
- Ai comandat şi ceva desert?
Jackson totdeauna o tachina în legătură cu faptul că îi plăceau prea mult dulciurile şi nu
o lăsa să mânînce fără să o certe.
- Tort de ciocolată, îi spuse Josh.
- Mmmm.
- Ariei?
- Hmmm?
El o aşteptă să se întoarcă să îl privească şi apoi spuse:
- Cu numai cîteva ore în urmă ai descoperit cadavrul soţului tău.
- Vrei să-mi strici pofta de mîncare?
- Cred că da. Nu eşti cîtuşi de puţin tulburată? Imediat se îmbufna şi începu să se apere:

- Doar ştii cît de mult am plîns mai înainte. Josh rîse fără poftă.
- Ai plîns la comandă chiar din seara aceea cînd ai venit la tata ca să-i ceri să rostească
o rugăciune mai specială pentru frăţiorul tău care primise o condamnare pe viaţă, l-ai
sfîşiat inima tatei şi ţi-a
îndeplinit dorinţa chiar la slujba următoare. Am văzut că ai mare succes cu lacrimile tale.
Alţii le pot considera sincere, dar eu ştiu mai bine. Le foloseşti ori de cîte ori îţi convine
sau cînd ai nevoie de ceva. Niciodată cînd eşti tristă. Eşti prea egoistă pentru a fi tristă
vreodată. Furioasă, frustrată şi geloasă, poate, dar niciodată tristă.
Ariei slăbise foarte mult de cînd se căsătorise cu tatăl lui Josh cu trei ani în urmă. înainte
fusese chiar dolofană. Sînii îi erau mai mici acum, dar aureolele erau tot late şi sfîrcurile
mari şi ieşite în relief. Josh se ura pentru faptul că le observase sub tricoul subţire din
bumbac cînd ea îşi pusese mîinile în şold.
- Jackson Wilde a fost un ticălos ordinar, duşmănos şi egoist, spuse ea fără să clipească
măcar o dată. Moartea iui n-o să-mi strice pofta de mîncare pentru că nu-mi pare rău că
a murit. Numai să nu fie afectate predicile.
- Şi ai avut grijă de asta la conferinţa de presă.
- Exact, Josh. Am aranjat totul pentru continuarea activităţii. Cineva trebuie să se
gîndească la viitor, adăugă ea.
Ca şi cum ar fi avut o durere de cap îngrozitoare, Josh îşi apăsă ceafa cu degetele lui
lungi şi subţiri de muzician şi închise ochii.
- Dumnezeule, cît de rece eşti. Tot timpul faci proiecte. Tot timpul faci planuri. Fără
încetare.
- Pentru că totdeauna a trebuit să fiu aşa. Eu nu am fost bogată ca tine, Josh. Tu
numeşti fermă cată bunicilor tăi din apropiere de Nashville, spuse ea ironic. Ai mei au
avut chiar o fermă. Era murdară şi mirosea a bălegar. Eu nu ajutam la îngrijirea cailor
49
Sandra Brown
cînd aveam chef doar, aşa cum făceai tu. Fie că voiam sau nu, trebuia să plivesc grădina
de zarzavat, să curăţ mazăre şi să dau de mîncare porcului ca să fie gras în noiembrie
cînd îl tăiam. Nu aveam decît o pereche de pantofi odată. La şcoală, fetele rîdeau de
mine pentru că purtam vechituri, iar la doisprezece ani, a trebuit să ocolesc mîinile
beţivanilor sîmbăta seara şi să le văd feţele spilcuite cînd cîntam în corul bisericii
duminica dimineaţă. Ah, da, totdeauna mergeam la biserică duminica şi ascultam predici
care proslăvau sărăcia. Dar nu credeam nici un cuvînt.
îşi scutură părul lung, drept şi platinat.
- Am fost săracă, Josh. Şi săracul fuge. Asta te face rău, te face să fii disperat. Ajungi la
un moment dat să faci orice numai să scapi de sărăcie. De aceea fratele meu se află în
închisoare pe viaţă. După ce a fost condamnat, am înţeles că trebuia să fac ceva sag să
sffrşesc mai rău ca el. Şi atunci m-am dus la tatăl tău. Aş fi făcut orice mi-ar fi cerut. De
la el am învăţat că banii sînt totul. Să fii bogat şi rău este mult.mai bine decît să fii sărac
şi rău. Cînd eşti sărac, ajungi la închisoare dacă faci ceva rău, în schimb, cînd eşti bogat,
poţi să faci ce-ţi place şi nimeni nu te poate atinge. E adevărat, fac proiecte şi asta o să
fac toată viaţa, pentru că nu mai vreau să fiu săracă.
Se opri puţin ca să mai răsufle, după care adăugă:
- Nu încerca să-mi spui că-ţi pare rău că a murit, Josh. Şi tu !-ai urît la fel de mult ca şi
mine, dacă nu chiar mai mult.
El nu îi putea susţine privirea.
- Bănuiesc că pot spune despre sentimentele
--------------------- , 50 L ----------------
mele că sînt contradictorii. Nu simt nici o remuşcare, dar nici uşurare cum m-aş fi

aşteptat.
Venind lîngă el, ea îl cuprinse cu braţele pe după
gît.
- Vezi, Josh? Dacă sîntem deştepţi, acesta poate fi un început pentru noi. Oamenii ne
iubesc. Putem continua ca înainte, numai că acum va fi mult mai bine, pentru că el riu ne
va mai bate la cap.
- Crezi, într-adevăr, că publicul ne va accepta împreună, Ariei? întrebă el şi zîmbi slab,
văzînd-o cît era de naivă, lăcomia ei amuzîndu-l.
Dar nu îi purta pică. Ea nu se bucurase de avantajele pe care le cunoscuse el şi pe care
le considerase totdeauna că i se cuveneau. Chiar înainte ca Jackson Wilde să devină un
nume celebru, avusese credincioşi foarte generoşi. Cutiile pentru danii erau mereu pline,
împreună cu moştenirea Marthei aveau un venit foarte mare. Lui Josh nu îi lipsise
niciodată nimic.
Prima dată cînd o văzuse pe Ariei, era îmbrăcată cu o rochie ieftină şi ţipătoare şi avea
prea multe bijuterii false. Felul ei de a vorbi şi accentul ei îi deranjaseră auzul, dar, în
ciuda tuturor acestor lucruri, el îi admirase îndrăzneala de a-i aborda tatăl şi de a-i cere
să se roage pentru fratele ei condamnat.
Acum era subţire, se exprima clar şi era extrem de îngrijită. Dar Josh ştia că, de fiecare
dată cînd se uita în oglindă, Ariei mai vedea încă o tînără grăsuţă, murdară şi disperată
care făcea un ultim efort pentru a-şi schimba cursul vieţii. Cînd îşi privea mîinile îngrijite,
vedea pămînt din 'grădină sub unghii.
- Cu timpul, publicul va accepta noua noastră
O l ' ~~ ~ ~
Sandra Brown
relaţie, dacă îl includem pe Dumnezeu mai mult, spuse ea. Putem să spunem că am
luptat împotriva j iubirii noastre pentru că ni se părea că nu era bine, dar apoi, prin
rugăciuni şi studiul Bibliei, Dumnezeu ne-a convins că asta era dorinţa Lui. Or să înghită
tot. Tuturor le place un sfîrşit fericit.
îi sărută buzele uşor, dînd drumul unui firişor de suflare în gura lui.
- Am nevoie de tine acum, Josh.
El închise ochii strîns, încercînd să îndepărteze dorinţa pe care o simţea adunîndu-i-se
în adîncul trupului,
- Ariei, n-ar trebui să fim împreună un timp. Vor crede...
Ea se apropie şi mai mult, frecîndu-şi şoldurile de ale lui.
- Cine ce o să 'creadă?
- Poliţia... acel domn Cassidy de la Procuratură. Vom fi suspectaţi...
- Nu vorbi prostii, Josh, doar ne avem unul pe celălalt ca alibi, ai uitat?
Nonşalanţa ei era exasperantă, dar atracţia pe care o simţea faţă. de ea se baza pe
frustrare şi interdicţie, în loc să o scuture aşa cum ar fi vrut, el îşi strecură mîinile pe sub
tricoul ei şi apucînd-o de mijloc, o trase cu brutalitate spre el şi buzele li se contopiră.
Limba lui explora apăsat gura ei dornică şi umedă, în timp ce, cu podul palmei, îi mîrtgîia
oasele şoldurilor.
Sexul îi era umflat şi înfierbîntat. Era nerăbdător să îşi scoată hainele, dar cînd să
desfacă fermoarul, se auzi o bătaie în uşă.
- Trebuie să fie prînzul nostru, oftă Ariei.
îl mai sărută o dată, îşi trecu mîna peste fermoarul lui umflat şi apoi se desprinse din
îmbrăţişare.
- Spune chelnerului să aducă masa în dormitor. O să mîncăm mai întîi.
- Cassidy? -Eu.
Jongla cu receptorul în timp ce încerca să apese pe butonul pentru volum de pe

telecomandă şi să ţină şi sandvişul bologna şi berea.
- Glenn sînt. Mi s-a încredinţat oficial cazul Wilde. Bun, îşi spuse Cassidy, deci Crowder
i-a ascultat
dorinţa. Detectivul Howard Glenn avea să fie persoana cheie sau principala legătură
între el şi departamentul de poliţie. Imediat după ce Glenn îşi va alege oamenii pentru
investigaţii, el avea să fie tot timpul informat.
Ştia că nu era uşor de lucrat cu Glenn. Era în toate privinţele un nepriceput şi 'un
dezordonat, în afară de munca lui, iar Cassidy era gata să treacă peste toate defectele
de caracter în schimbul competenţei lui.
- Ai aflat ceva? îl întrebă el punînd deoparte sandvişul fără gust.
- Am primit raportul de la laborator. Ne uităm pe el acum.
- Cum arată?
- Nici o altă amprentă în afară de ale lui, ale
Sandra Brown
nevesti-si şi ale femeii care făcea curat. Sigur, mai sînt o grămadă de amprente parţiale
care aparţin celor care au locuit în apartament înaintea lui.
Deşi Cassidy se aşteptase la aşa ceva, era o veste descurajatoare.
- Vreo urmă de armă?
- Nu. Oricine a intrat în apartamentul lui Wilde şi l-a omorît, a plecat cu tot cu armă.
Absenţa unei arme a crimei avea să reprezinte o adevărată provocare pentru rezolvarea
cazului şi obţinerea unei condamnări. Din fericire, lui Cassidy îi plăceau provocările, cu
cît îi era mai greu, cu atît mai bine.
- Cît de curînd poţi monta nişte microfoane la telefon? întrebă el.
- Mîine dimineaţă. Pentru cine altcineva în afară de soţie şi fiu?
- Vorbim dimineaţă. Ţine-mă la curent.
închise, mai luă o înghiţitură din sandviş, o gură din berea călduţă şi apoi îşi îndreptă din
nou atenţia asupra televizorului. Mai devreme ceruse postului de televiziune care
transmitea spectacolul lui Jackson Wilde „Rugăciunea şi ceasul proslăvirii" copiile tuturor
benzilor existente. Conducerea postului i le trimisese imediat la birou, dar el le adusese
acasă unde le putea urmări în linişte.
Programele erau alcătuite cu pricepere. Wilde
făcea un spectacol uluitor, cu porumbei albi, cu
lestră, cu un cor format din cinci sute de voci, un
, cu frun?.o aurii şi pianul lui Joshua reflectat în
.
Schema nu varia niciodată. Programul începea cu o trîmbiţă care anunţa A Doua Venire.
Corul pornea să cînte, porumbeii îşi fîlfîiau aripile albe, iar Wilde cobora o fecară în
spirală, de parcă tocmai venea dintr-o vizită făcută Atotputernicului, ceea ce şi lăsa să se
înţeleagă în cuvintele de deschidere.
Ariei, care totdeauna apărea îmbrăcată într-un alb pur, avînd ca singure bijuterii o
verighetă simplă şi o pereche discretă de cercei din perle - Wilde spusese totdeauna că
singura lor avere era numai răsplata spirituală - era însoţită de trîmbiţe. Apoi, tele-
spectatorii aveau un prim-plan cu Joshua Wilde care cînta la pian introducerea primului
cîntec al lui Ariei.
Vocea ei, care nu era strălucită, era foarte bine pusă în valoare de orchestră, cor şi un
sistem de sonorizare al cărui preţ uluitor ar fi lăsat o urmă însemnată în datoria
naţională. Ariei arunca zîmbete fericite spre soţul ei, spre Josh, spre telespectatori şi
spre cer. în mod invariabil, către sfîrşitul cîntecului, cel puţin o lacrimă îi aluneca din ochii
albaştri ca cerul.
-Cassidy era din fire un sceptic şi rareori se lua după aparenţe. Dar, chiar şi dacă era

generos acum, tot nu pricepea cum se putea ca unui om inteligent să îi placă spectacolul
lui Wilde. Predicile lui nu erau decît denaturări ale Evangheliei. Predica mult mai
vehement despre admonestare decît despre îndurare, mai mult despre pedepsire decît
despre iubire, mai mult despre focurile iadului decît despre iertare. Vorbea mai mult
despre Satana decît despre Cristos. Nu era greu de văzut de ce clericii multor secte
creştine organizate îl priveau cu dispreţ.
—< 54
Sandra Brown
De asemenea, lui Cassidy îi era clar şi cum reuşise Wilde să îşi aducă la fanatism adepţii
înguşti la minte. Le spunea exact ceea ce ei voiau să audă: că ei erau cei care aveau
dreptate şi .oricine se opunea părerii lor greşea. Bineînţeles, Dumnezeu era totdeauna
de partea lor.
După ce a urmărit casetele de cîteva ori luîndu-şi notiţe, Cassidy închise televizorul şi se
duse în dormitor. Făcînd repede un inventar al cămăşilor şi lenjeriei curate, văzu că mai
puteau trece vreo două zile pînă să se ducă la curăţătorie.
Cînd fusese căsătorit, Kris avea grijă de garderoba lui aşa cum avea şi de casă, făcea
cumpărăturile şi gătea. Nu divorţase pentru că ea ar fi fost cumva neglijentă, iar conform
majorităţii standardelor, el putea fi socotit chiar un soţ bun. îşi amintea totdeauna
aniversările şi zilele de naştere. Avea un ăl şaselea simţ care îi spunea cînd nu putea fi
vorba de sex şi în nopţile acelea se abţinea să facă dragoste.
Dizolvarea celor patru ani de căsnicie s-ar fi putut datora mai degrabă apatiei decit
animozităţii. Mariajul lor cedase sub presiunea exterioară, iar dragostea nu fusese destul
de rezistentă. Kris nici nu voise să discute despre separare, dar, în urma unui incident
fundamental, el s-a hotărît să se mute într-o altă locuinţă.
Aflînd despre un post liber la Procuratura din
Orleans Parish, Louisiana, a făcut o cerere pentru
l slujbă şi pentru divorţ în aceeaşi zi. Ultima veste pe
care o auzise despre Kris era că mai locuia încă în
Louisville, se recăsătorise şi era însărcinată cu al
doilea copil, îi ură numai fericire. Cu siguranţă nu fusese vina ei că pentru el munca
fusese mai importantă decît ea şi că atunci cînd cariera i-o luase anapoda, trebuise să
reevalueze totul în viaţă, chiar şi căsnicia.
în unele privinţe se mai simţea legat încă de greşelile făcute în trecut. Scăpase de
problemele acelea de cinci ani şi tot nu se simţea complet eliberat. Niciodată nu avea să
fie, probabil. Dar căsnicia lui nu fusese o verigă din acel lanţ, ci o ruptură curată, lipsită
de emoţii. Nu se gîndea la fosta lui soţie decît atunci cînd avea mare nevoie de sex şi nu
avea pe nimeni sau cînd rămînea fără cămăşi curate. Nu era drept faţă de Kris. Merita
mult mai mult. Dar asta era.
Se dezbrăcă şi se băgă în pat, dar era mult prea preocupat pentru a adormi, îşi dădu
seama, spre surprinderea lui, că era şi excitat pe jumătate, dar nu dorinţa de femeie
cauzase acest lucru. Erau tulburări care căutau să se reverse. Era supraîncărcat, atît
psihic, cît şi fizic.
Stînd întins aşa, fără să doarmă, revizui cazul Wilde şi realiză că avea extrem de puţine
elemente palpabile. Tot ce ştia cu siguranţă era faptul că avea să fie un caz extraordinar
de dificil, care avea să îi înghită luni de zile din viaţă, dacă nu chiar ani.
Netulburat de această perspectivă, ardea de nerăbdWe să înceapă. Supraveghease
scrierea şi publicarea comunicatului de presă în care se relata crima. Acum era sigur că
avea să conducă investigaţiile şi să aibă cazul cînd se va ajunge la
56
Sandra Brown

proces. Ceruse o ocazie şi i se oferise. Nu o putea lăsa să îi scape. Trebuia să îi
dovedească lui Crowder că nu greşise alegîndu-l pe el.
Cassidy trebuia să îşi dovedească acest lucru şi sieşi.
58
Capitolul trei
Clădirea se afla pe North Peters Street, la un bloc distanţă de locul unde se îmbina cu
Decatur. Era ultimul dintr-un şir de depozite din cărămidă care rezistaseră progresului în
acel vechi district industrial din Cartierul Francez. Majoritatea clădirilor, inclusiv fabrica de
bere Jax din vecinătate, fuseseră golite şi transformate în birturi şi magazine moderne.
în urma acestor renovări s-a obţinut un amestec j discordant de autentic New Orleans cu
un mercantilism de prost gust. Vîrstnicii, care doreau să i păstreze atmosfera mistică din
Vieux Carre, con-
59
Sandra Brown
siderau comercializarea o ruşine, o desacralizare a unicităţii districtului. Aceştia şi-au
expus ideile cu şi mai mare dîrzenie şi sfidare cînd a apărut Mătase franţuzească.
Vechile cărămizi au fost zugrăvite în alb, deşi latura clădirii dinspre strada perpendiculară
purta amprenta crudă a timpului. Conform stilului arhitectural creol, la toate ferestrele
erau jaluzele negre lucioase. Grilaje negre care simulau nişte balcoane, se adăugaseră
la al doilea şi la al treilea etaj. Deasupra intrării, suspendată între două lanţuri negre, era
o firmă discretă pe care numele firmei era scris cu litere cursive.
Cassidy descoperi în curînd că şi uşa din faţă era falsă şi că adevărata intrare era o uşă
grea din metal de pe partea laterală a clădirii, cea de pe Conţi Street. Apăsă pe buton şi
auzi o sonerie ca de şcoală. Peste cîteva secunde uşa se deschise.
- Ce doriţi?
Femeia din faţa lui arăta ca un hamal. Pe antebraţ avea tatuată o inimă roşie în mijlocul
căreia era scris cu litere albastre Ralph. Deasupra buzei de sus transpiraţia i se prinsese
de o vagă mustaţă. Se potrivea într-o fabrică de lenjerie aşa cum se potrivea un jucător
de fotbal la un bal. Lui Cassidy îi fu milă de Ralph.
- Mă numesc Cassidy. Sînteţi Claire Laurent? Ea scoase un sunet ca un corn de ceaţă.
- Asta ar vrea să fie o glumă?
- Nu. O caut pe Claire Laurent. Este aici? Ea îi aruncă o privire plină de suspiciune.
- Aşteptaţi o clipă.
Ţinînd uşa deschisă cu piciorul, luă un telefon prins în perete şi apăsă două butoane.
- E un tip aici care vrea s-o vadă pe domnişoara Laurent. Kennedy şi nu mai ştiu cum.
- Cassidy, o corectă el cu un zîmbet politicos. Fără să fie un Schwarzenegger, putea face
faţă
într-o încăierare obişnuită, dar nu şi-ar fi dorit să se pună cu Remorcherul Annie,
Ea ÎJ privi aşteptîtid instrucţiuni. Astupînd receptorul, scuipă peste umărul lui. în cele din
urmă, deveni atentă şi îi spuse:
- Domnişoara Laurent doreşte să afle în ce problemă.
- Sînt de la procuratură, spuse el scoţînd din buzunarul de la piept un portvizit din piele
pe care îl deschise pentru a-i arăta, legitimaţia.
Acest lucru îi mai atrase o privire şi o cîntărire lentă şi neîncrezătoare.
- E de la procuratură, zise ea şi după o secundă închise telefonul. Pe aici.
Nu părea deloc încîntată de hotărîrea şefei de a-l primi. Tălpile ei de cauciuc răsunau pe
podeaua de beton ca şi cum la fiecare pas ar fi sfărîmat un gîndac. îl conduse pe lîngă
şiruri de cutii care erau etichetate şi umplute pentru a fi transportate.

Nişte ventilatoare mari, montate pe pereţi la nivelul tavanului, suflau cu putere şi cu
zgomot, dar nu reuşeau decît să facă aerul cald si umed să circule. Elicele lor împiedicau
pătrunderea razelor de soare, creînd astfel un efect de orgă de lumini şi o atmosferă
ireală.
Cassidy simţi o picătură de sudoare lunecîndu-i
61
pe trup şi o iertă pe femeie pentru transpiraţia de deasupra buzei, îşi scoase haina de la
costum şi o ţinu azvîrlită pe umăr. Apoi îşi lărgi şi nodul-de la cravată. Pe măsură' ce
înainta, observă că locul era extrem de curat şi foarte bine organizat. Lucrătoarele
ocupate, care nu păreau afectate de căldură, pălăvrăgeau vesele între ele: Cîteva îl
priviră curioase, dar nimeni nu o făcea ca Remorcherul. Bănui că suspiciunea făcea
parte din slujba ei, care era evident aceea de a-i ţine departe pe nepoftiţii aşa ca el.
Ajungînd la liftul pentru marfă, ea deschise uşile duble şi grele şi spuse:
- La etajul doi.
- Mulţumesc.
Uşile se închiseră cu zgomot făcîndu-l prizonierul unui lift mai mare decît baia lui de
acasă. In timp ce urca, îşi suflecă mînecile cămăşii pînă la coate.
Dădu într-un coridor care ţinea cît toată lungimea clădirii. Din el mai derivau şi alte holuri
cu birouri, de unde răzbătea zgomotul unei activităţi intense. Exact în faţă îl aştepta un
set de uşi mari şi duble. Instinctiv ştiu că în spatele lor avea să o găsească pe
domnişoara Laurent.
într-adevăr, uşile se deschiseră lăsînd să se vadă o încăpere cu covor şi aer condiţionat,
superb mobilată, unde o secretară zîmbitoare se afla în dosul unui birou din sticlă şi lac
negru.
- Domnul Cassidy? întrebă ea cu un glas foarte plăcut.
- Exact.
Nu se aşteptase să găsească un birou atît de dichisit deasupra unui depozit obişnuit. N-
ar fi trebuit
să îşi scoată haina şi să îşi lărgească nodul de la cravată, dar nu mai avu timp să
îndrepte ceva, căci secretara îl conduse la un alt set de uşi duble.
- Domnişoara Laurent vă aşteaptă. Intraţi.
îi deschise uşa şi apoi se dădu într-o parte. El intră şi îşi primi o altă porţie de surprize.
Se aşteptase la un birou strălucitor pe măsura celui de la intrare, dar dădu într-un spaţiu
de lucru - spaţiu fiind cuvîntul cel mai potrivit. Părea să se întindă pe acri întregi,
încăperea era la fel de mare cît toată clădirea şi înaltă pe jumătate. Un perete numai cu
geamuri îi oferea o panoramă a fluviului Mississippi. Erau cîteva mese de desen, fiecare
dotată cu tot felul de lucruri, trei manechine fără cap, şevalete, o maşină de cusut, valuri
de ţesături... şi o femeie.
Stătea pe un scaun înalt, aplecată deasupra unei mese de desen, cu un creion în
mînă/Cînd uşa se închise în spatele lui Cassidy, îşi ridică privirea şi se uită la el printr-o
pereche de ochelari pătraţi de baga.
- Domnul Cassidy?
- Domnişoara Laurent?
. îşi scoase ochelarii punîndu-i pe masă alături de creion şi veni spre el cu mîna dreaptă
întinsă.
- Da, sînt Claire Laurent.
Nici chipul, nici silueta nu erau aşa cum îşi imaginase el. Pentru o clipă, strîngîndu-i
politicos mîna, simţi o uşoară ameţeală. Cum se aşteptase el să arate Claire Laurent?
Ca Remorcherul? Ca papuşica aceea de secretară? Nu arăta ca nici una din ele. Părea
foarte greu de crezut că ea şi portăreasa aparţineau aceleiaşi specii, cu atît mai puţin
aceluiaşi sex. Pentru că aşa cum era îmbrăcată

63 ----------
Sandra Brown
Claire Laurent, într-o pereche de pantaloni largi de culoarea tutunului copt şi o bluză de
mătase, cu siguranţă că nu avea nimic masculin în ea. Şi nu era nici nostimă şi drăguţă
ca secretara.
Era înaltă. Subţire. Avea umerii laţi cum era moda. Sînii erau acoperiţi, dar foarte vizibili,
înveliţi în dantelă, bănui el, căci zări ceva între reverele moi ale bluzei de culoarea
fildeşului. Ochii aveau nuanţa whisky-ului scump, iar dacă whisky-ul ar fi avut glas, ar fi
semănat cu al ei, o combinaţie de satin şi fum.
- Aţi vrut să îmi vorbiţi?
El îi răspunse dîndu-i drumul la mînă: -Da.
- Doriţi să beţi ceva?
îi arătă o zonă a încăperii unde se afla un divan cu perne moi şi o măsuţă joasă între
două fotolii. Pe unul din fotolii era un coş plin cu ceea ce părea a fi ceva croşetat sau
tricotat. Pe măsuţă cîteva carafe de cristal reflectau lumina soarelui de sfîrşit de amiază
aruncînd curcubee pe pereţii albi şi podelele din lemn.
- Nu, mulţumesc. Nimic.
- Să vă agăţ haina undeva? spuse ea şi se întinse să o ia.
El fu gata să i-o dea, dar apoi se răzgîndi.
- Nu, mulţumesc. E foarte bine. Scuzaţi-mi ţinuta, dar jos e foarte mare zăpuşeală.
Datorită faptului că nu era cum şi-o închipuise el, îi trebuiră cîteva clipe pentru a-şi
recăpăta controlul. Lui Cassidy îi plăcea să aibă totdeauna stăpînire de sine şi acum
voia, într-un fel, să se răzbune pentru că ea i-o furase. Nervos fiind, făcuse acea
afirmaţie cît se
s-----------------------------C 64 ")-----------------------------
poate de inocent, dar intenţionase să fie o aluzie răutăcioasă şi ea ar fi trebuit să fie o
proastă să nu o înţeleagă. Numai că nu era. Nici pe departe. Ochii îi sclipiră, dar hotărî
să o ignore.
- Da, uneori poate fi groaznic de cald. Luaţi loc, vă rog.
- Mulţumesc.
Se aşeză pe unul din fotolii punîndu-şi haina pe genunchi. Ea se aşeză pe divan cu faţa
la el. El observă că rujul i se ştersese de parcă şi-ar fi ţinut buza plină de jos între dinţi
cînd se concentra foarte tare. Părul ei avea o nuanţă de roşcat şi scînteia ca focul în
lumina soarelui. Probabil că îşi trecuse degetele sau creionul prin el pentru că era puţin
răvăşit.
Imediat află cîteva lucruri despre ea. Mai întîi, Claire Laurent era o femeie care lucra şi
nu dădea semne de afectare tipic feminină şi vanitate. De asemenea, era o femeie care
încerca să îşi ascundă nervozitatea în spatele ospitalităţii. Numai pulsul care se zbătea
la baza gîtului fin o dădea de gol.
Apoi el îşi mută privirea asupra obiectului prins în jurul gîtului pe o bentiţă de mătase
neagră. Urmărindu-i privirea, ea spuse:
- Este un dar de la prietena mea, Yasmine.
- Ce este înăuntru?
Micuţa fiolă conţinea un lichid limpede şi deschis la culoare.
- Un elixir al dragostei?
Ochii lui cenuşii li întîlniră pe ai ei cu un clic aproape sorior. Deo aţă Cassidy îşi dori să
nu se fi culcat noaptea trecută pe jumătate excitat şi-vizita
65
Sandra Brown
aceea să nu fi fost oficială.
Ea scoase capacul fiolei care avea în capăt o sondă minusculă. O duse la buze şi suflă

prin ea. O mulţime de balonaşe cu irizaţii ieşiră plutind deasupra şi în jurul capului ei.
El începu să rîdă, pe de o parte pentru că balonaşele îl surprinseseră, pe de altă parte
pentru a mai elibera din energia interioară.
- Un nimic care să-mi distragă atenţia cînd lucrul mă doboară, spuse ea. Yasmine îmi
dăruieşte mereu nimicuri din acestea pentru că susţine că mă iau prea în serios.
Zîmbind astupă fiola la loc.
- Aşa faceţi?
Ea îi întîlni privirea.
- Ce anume?
- Vă luaţi prea în serios?
îşi dădu seama, după reacţia ei, că întrecuse măsura. Zîmbetul ei îngheţă pe buze. Tot
prietenoasă, dar cu o uşoară nerăbdare în glas, ea îl întrebă:
- De ce aţi vrut să mă vedeţi, domnule Cassidy? Este cumva în legătură cu acea ultimă
verificare pe care am anunţat-o la procuratură?
- Verificare? Nu, mă tem că nu.
- Atunci nu ştiu.
- în legătură cu reverendul Jackson Wilde.
Rosti numele fără nici o altă introducere. Era ca o mănuşă de fier aruncată între ei. Ea
nu o ridică şi continuă să îl privească întrebător. Se văzu silit să completeze:
- Bănuiesc că aţi auzit despre asasinarea lui. •
- Bineînţeles. Nu m-aţi văzut la televizor?
îl luă prin surprindere.
- Nu. Cînd?
- Chiar în ziua cînd a fost descoperit cadavrul reverendului Wilde. Adică alaltăieri, nu?
Reporterii au dat năvală aici să-mi ia o declaraţie. Probabil că nu a fost chiar atît de
dramatică, pentru că nu am apărut la jurnalul de seară.
- Aţi fost mulţumită sau dezamăgită că n-aţi apărut?
- Dumneavoastră ce credeţi? • Zîmbetul îi dispăruse. Cassidy încercă o altă cale.
- Ce ştiţi despre crimă?
- Ce să ştiu? repetă ea înălţînd din umeri. Numai ce am citit în ziare şi ce am văzut la
televizor. De ce?
- îl cunoşteaţi pe reverendul Wilde?
- Vreţi să spuneţi dacă îl întîlnisem vreodată? Nu.
- Niciodată? -Nu.
- Dar el vă cunoştea.
Ea rămase tăcută, deşi nu mai părea la fel de calmă, rece şi sigură de sine cum fusese
cu cîteva clipe în urmă.
- Nu-i aşa, domnişoară Laurent? îndeajuns de bine ca presa să caute să vă afle părerea
imediat dupjî moartea lui.
îşi umezi buzele cu o limbă drăgălaşă şi roz care, pe moment, îi distrase atenţia.
- Reverendul Wilde mă cunoştea după nume, ca fiind proprietara Mătăsii franţuzeşti. Mă
acuza din amvonul său că aş fi fost o adeptă a pornografiei. „Comerciantă de
obscenităţi", aşa îmi spunea.
- Şi dumneavoastră ce părere aveaţi?
- Ce părere credeţi că aveam?
Cedînd deodată agitaţiei pe care el o simţise în spatele calmului afişat, ea se ridică şi
înconjură divanul, aşa încît acesta să se afle între eL
- Pun pariu că nu v-a făcut nici un pic de plăcere.
- Aveţi absolută dreptate, domnule Cassidy, nu mi-a făcut. Termenul „obscenităţi" nu se
potriveşte nici afacerii de care mă ocup, nici catalogului meu.
- Ştiaţi că vă aflaţi pe lista neagră a Iui Wilde?

- Ce vreţi să spuneţi?
Cassidy scoase atunci o hîrtie din buzunarul hainei pe care o mai ţinea încă pe
genunchi. O desfăcu şi i-o întinse, dar ea nu făcu nici un gest pentru a o lua.
- Printre obiectele personale ale lui Wilde, am găsit şi această listă scrisă de mînă care
conţine diverse publicaţii ca Playboy, Hustler, toate revistele de acest gen şi catalogul
Mătase franţuzească.
în dimineaţa aceea, cînd el şi Howard Glenn discutaseră despre dovezile concrete pe
care le aveau, Glenn nu prea îşi arătase interesul pentru listă. Experimentatul detectiv îşi
concentra investigaţiile asupra lui Ariei şi Joshua Wilde. După el, aceştia erau cei mai
probabili suspecţi.
Se putea să aibă dreptate, dar Cassidy nu voia să lase nimic la voia întîmplării.
Propunerea lui de a arunca o privire la Mătasea franţuzească îi cîştigă o ridicare din
umeri din partea lui Glenn, care, evident, considera că îşi pierde timpul.
Cunoscînd-o însă pe Claire Laurent, Cassidy nu era deloc de aceeaşi părere. Nu avea
profilul
psihologic al unui criminal, dar îl intriga teribil de mult şi avusese probleme cu răposatul
predicator.
Ea îşi aruncă o clipă privirea pe hîrtie, după care spuse furioasă:
- Nu ştiu nimic despre această listă. Catalogul meu nu are nimic în comun cu aceste
reviste.
- Se pare că Wilde credea altfel.
- Se înşela.
- Domnişoară Laurent, firma dumneavoastră ar fi fost ţinta defăimării şi hărţuirii pînă
cînd v-ar fi obligat să renunţaţi. Potrivit datei de pe listă, Wilde a făcut un jurămînt sfînt cu
cîteva săptămîni înainte să moară, pe care l-a semnat cu sîngele lui chiar.
- Evident, era nebun.
- Avea mii de adepţi credincioşi.
- Şi Adolf Hitler avea. Unii oameni sînt ca nişte oi cărora trebuie să le spui ce să creadă
pentru că nu pot gîndi singuri. Dacă li se spune destul de des ceea ce vor ei să audă,
atunci urmează pe oricine şi cred orice li se bagă pe gît. Sînt îndoctrinaţi. Mi-e milă de ei,
dar sînt liberi să aleagă. Eu nu vreau decît să fiu lăsată în pace să-mi văd de treabă.
Acesta este singurul conflict pe care l-am avut cu Jackson Wilde. Credea că îşi poate
impune convingerile asupra tuturor. Nu-i plăcea catalogul meu, foarte bine. Dar cine îi
dădea dreptul să-l condamne?
- El ar spune că Dumnezeu.
- Dar noi n-avem decîî cuvintele lui Wilde, nu? Era mai încordată decît o coardă de
chitară gata
să plesnească. Pieptul îi palpita, tulburînd lichidul din sticluţa de la gît. Cassidy mai
învăţă ceva în legătură cu Claire Laurent în acele momente de tensiune, în
Sandra Brown
spatele rezervei sale de gheaţă bătea o inimă plină de pasjune.
îşi dădu seama că stătea în picioare, deşi nu îşi amintea cînd se ridicase.
-Aţi avut o adevărată problemă cu teleevanghelistul, nu-i aşa, domnişoară Laurent?
- El era cel cu problema, nu eu.
- Vă declarase duşmanul său şi promisese să nu se lase pînă nu va cîştiga.
- Era propria lui cruciadă la care eu nu participam.
- Sînteţi sigură?
- Ce vreţi să spuneţi?
- Nu se declarase război între dumneavoastră?
- Nu. L-am ignorat.
- Unde aţi fost în seara de opt septembrie? Ea îşi înălţă imediat capul.

- Poftim?
- Cred că m-aţi auzit foarte bine.
- Opt septembrie a fost seara cînd Wilde a fost ucis. Trebuie să înţeleg că mă credeţi
implicată?
- Aceasta ar fi ideea generală.
- Puteţi să vă duceţi la dracu'.
în timp ce acele puţine cuvinte mai electrizau spaţiul dintre ei, uşile duble se deschiseră
în spatele lui Cassidy, care întoarse iute capul aşteptîndu-se aproape să vadă
Remorcherul dînd năvală pentru a-l scoate de acolo cu forţa.
însă, femeia care intră era prea delicată pentru a rupe chiar şi aripile unui fluture.
- Oh, Doamne! exclamă ea văzîndu-l pe Cassidy şi ducîndu-şi mîna la piept, adăugă: n-
am ştiut că avem un oaspete. Claire, draga mea, ar fi trebuit
să-mi spui că avem vizitatori după-amiază. M-aş fi îmbrăcat cu ceva mai potrivit.
Revenindu-şi, Claire se duse spre ea şi o luă de braţ.
- Arăţi la fel de bine ca întotdeauna, mama. Vino să ţi-l prezint pe oaspetele nostru.
Uitîndu-se la ele, Cassidy îşi dorea din tot sufletul să fi fost stăpîn pe situaţie, dar îşi
pierduse controlul cînd amazoana de jos îl poftise înăuntru şi nu şi-l mai recăpătase
complet. Slaba autoritate pe care reuşise să o obţină dispăruse odată cu apariţia femeii
de la braţul lui Claire.
- Mama, dînsul este domnul Cassfdy. A venit aici... cu afaceri. Domnule "Cassidy, ea este
mama mea, Ma.ry Catherine Laurent.
- Doamnă Laurent, spuse el şi ea îi întinse mîna cu delicateţe.
Avu un impuls nebunesc de a se apleca şi de a i-o săruta, căci ea parcă asta aştepta,
însă îi strînse doar degetele uşor, după care le dădu drumul.
Părul moale şi castaniu îi încadra chipul neted şi tînăr. Privindu-l, îşi lăsă capul într-o
parte şi spuse:
- Sînteţi leit tatăl dumneavostră, domnule Cassidy. i îmi amintesc cum venea la dans în
uniforma iui plină cu decoraţii. Doamne, şi noi, fetele, ce mai roiam în jurul lui!
îşi duse degetele la obraz de parcă ar fi încercat să stăvilească o roşeaţă.
- Ştia că arăta bine şi fără ruşine ne rupea inimile tuturor. A fost un mare crai pînă cînd a
cunoscut-o pe mama dumitale în vara aceea, cînd ea a venit în vizită din Biloxi. Prima
dată cînd a văzut-o purta o rochie
Sandra Brown
din organdi de culoarea caisei şi avea o camelie albă prinsă în păr. L-a fermecat imediat.
Se potriveau atît de bine! Cînd dansau stîrneau nori de praf.
Uluit, Cassidy se uită la Claire cerîndu-i ajutor, dar ea zîmbea, de parcă tot ce spunea
mama ei era perfect adevărat.
- Stai jos, mama. Vrei puţin vin?
Cassidy simţi un iz de parfum de trandafiri cînd Mary Catherine Laurent se aşeză pe
fotolul alăturat, trăgîndu-şi cu grijă fusta peste genunchi.
- Din moment ce e aproape ora cinci, cred că aş putea să gust puţin vin. Domnule
Cassidy, îmi veţi ţine companie, nu? Nu-i frumos ca o doamnă să bea singură.
Vin de Xeres? Nu gustase niciodată aşa ceva şi nici nu îi păsa. l-ar fi prins foarte bine un
Chivas tare. Dar zîmbetul lui Mary Catherine era prea mult pentru ca pînă şi un procuror
cu experienţă ca el să reziste. Doamne fereşte, să fie nevoit vreodată să o aducă în boxa
martorilor. Un singur zîmbet al ei i-ar face pe juraţi să creadă că luna este făcută din
smîntînă de Philadelphia dacă ea ar spune aşa ceva.
- Mi-ar face plăcere, se auzi el spunînd şi îi aruncă un zîmbet lui Claire la care ea nu
răspunse.
Expresia ei îngheţată contrasta cu culoarea caldă a chipului, şi mai îmbujorat datorită
luminii pe care o dădea soarele sfîrşitului de amiază.

- Mai povesteşte-mi despre academia de marină, domnule Cassidy, spuse Mary
Catherine. Am fost atît de mîndră pentru părinţii dumitale cînd ai primit numirea.
Cu ajutorul unei burse pentru baschet, Cassidy
72
reuşise să urmeze cursurile unui colegiu în micul său orăşel din Kentucky, după care a
lucrat un an ca să strîngă bani pentru universitate. Sigur nu candidase niciodată la o
academie militară. Economiile strînse în timpul armatei pe care o făcuse după războiul
din Vietnam, îl ajutaseră să îşi plătească şcoala de drept după liberare.
- A fost exact aşa cum am sperat, îi spuse el lui Mary Catherine • luînd paharul cu vin pe
care ea i-l umpluse dintr-una din sclipitoarele carafe de cristal.
- Claire, nu vrei şi tu puţin? întrebă Mary Catherine întinzîndu- i un pahar fiicei sale.
- Nu, mulţumesc, mama. Mai am încă de lucru. Mary Catherine clătină din cap cu tristeţe
şi îi
spuse lui Cassidy:
Tot timpul lucrează. Mult prea mult pentru o tînără, după părerea mea, dar este foarte
talentată.
- Am văzut.
Observase deja desenele înrămate şi puse pe pereţi.
- Am încercat să o învăţ să tricoteze şi să cro-şteze, spuse femeia arătînd spre coşul
care acum era la picioarele ei, dar lui Claire Louise nu-i place să facă altceva decît
haine. A început cu păpuşi de hîrtie. Cînd garderobele din cărţi se terminau, desena, co-
lora şi tăia altele singură.
îi zîmbi cu drag fiicei ei.
- Cele pe care le făcea ea erau mult mai frumoase decît cele din cărţi. De la asta a trecut
la cusut. Cînd ai cerut o maşină de cusut ca dar de Crăciun?
- Cred că aveam doisprezece ani, răspunse ea încordat şi Cassidy îşi dădu seama că
nu îi făcea
r
Sandra Brown
plăcere să se discute despre ea în faţa lui.
- Doisprezece! exclamă Mary Catherine. Şi din ziua cînd a primit-o şi-a petrecut fiecare
clipă liberă cosînd şi făcînd haine după tipare cumpărate sau create de ea însăşi.
Totdeauna s-a priceput atît de bine la asta.
Roşi şi îşi plecă privirea, ruşinoasă.
- Sigur, nu prea sînt de acord cu unele lucruri pe care le face acum. Sînt atît de sumare,
dar bănuiesc că sînt eu cam demodată. Tinerele din ziua de azi nu mai sînt învăţate cu
modestia, cum a fost generaţia mea.
Sorbi puţin vin şi apoi îl privi cu interes.
- la spune-mi, domnule Cassidy, unchiul dumitale, Clive, a găsit petrol în Alaska? E o
afacere neplăcută şi riscantă, petrolul!
înainte ca el să poată răspunde ceva despre unchiul care nu exista, uşa se deschise din
nou în spatele lor. De data aceasta pătrunse şi un val de aer, de parcă fusese deschisă
brusc din partea cealaltă. Fu atît de uluit de apariţia femeii care intră, încît sări în picioare
aproape vărsînd vinul.
- Slavă Domnului! exclamă ea zărind-o pe Mary Catherine. M-am speriat că a şters-o
iar.
Avea cel puţin un metru optzeci înălţime şi nişte membre lungi şi graţioase ca ale unei
gazele. Trupul 1
superb îi era înfăşurat într-un kimono alb de prosop care îi venea pînă la
jumătatea pulpelor. Un prosop răsucit ca un turban în jurul capului. Chiar şi fără fard, faţa
ei era captivantă - ochi ca nişte agate, distanţaţi; un nas mic şi drept; buze pline; un

maxilar pătrat şfo bărbie conturată; pomeţi înalţi şi proeminenţi, înainta
74
în încăpere mergînd cu o aroganţă demnă de o regină africană.
- lartă-mă, Claire. l-am dat drumul lui Harry să plece mai devreme şi eu m-am gîndit să
fac repede un duş. Cînd am ieşit, Mary Catherine nu mai era. Toţi ceilalţf au plecat
acasă. Dumnezeule, mi-am zise că de data asta chiar am băgat-o pe mînecă.
- Totul e în regulă, Yasmine.
- Cine e? întrebă ea întorcîndu-se spre Cassidy cu o sinceră curiozitate.
Claire făcu banalele prezentări, iar el strînse o mînă la fel de lungă cît a lui, însă mult mai
subţire. Chiar şi de aproape, pielea ei era fără cusur, aparent fără pori, de culoarea
cafelei cu multă frişca. Mai avea picături de apă, semn că nu stătuse nici să se usuce
bine. Halatul era, fără îndoială, tot ce avea pe ea, dar nu dădu nici un semn de modestie
cînd îi aruncă un zîmbet ameţitor.
- încîntată de cunoştinţă, domnule Cassidy.
- Asemenea. Vă admiram munca.
- Mulţumesc, spuse ea şi se uită la Claire pentru lămuriri, după care îşi întoarse iar
privirea spre Cassidy. Aş putea să ştiu şi eu cine sînteţi şi de ce aţi venit?
-Nu.
Urmă un scurt moment de linişte stînjenitoare, pe care Claire o întrerupse în cele din
urmă:
- Yasmine, vrei să o duci pe mama înapoi sus? Poate să-şi ia şi vinul cu ea. Voi veni la
cină imediat ce voi încheia afacerile cu domnul Cassidy.
Yasmine îşi privi cu nedumerire prietena, dar Claire rămase impasibilă.
Sandra Brown
- Hai să mergem, Mary Catherine, spuse ea apoi. Claire are afaceri de discutat.
Mary Catherine nu se împotrivi. Se ridică şi îi dădu mîna lui Cassidy. De astă dată el îşi
spuse ce naiba şi i-o sărută. Ea zîmbi afectat şi îl rugă1
să transmită salutările ei familiei.
După aceea, însoţită de miresmele combinate de trandafiri şi vin ieşi din încăpere la
braţul lui Yasmine, care era stupefiată.
De cum se închise uşa în spatele lor, el se întoarse spre Claire.
- îmi pare rău. Trebuie să fie foarte greu. Tatăl meu a suferit de boala lui Alzheimer cîţiva
ani înainte să moară.
- Mama nu are boala lui Alzheimer, domnule Cassidy. Numai că uneori confundă
prezentul cu trecutul. Cîteodată confundă oamenii, îi ia drept persoane pe care le-a
cunoscut înainte.
- înainte de ce?
- înainte să fie aşa cum este, răspunse ea tăios. Este ceea ce unii ar numi ţicnită,
scrîntită, ţăcănită, o adevărată povară. Sînt convinsă că aţi auzit toţi aceşti termeni. Eu-
ştiu că i-am auzit. .De nenumărate ori Vedeţi dumneavoastră, este aşa de cînd mă ştiu
eu. Şi, deşi apreciez faptul că v-aţi purtat frumos cu ea, nu am de gînd să discut despre
boala ei cu dumneavoastră. De fapt, n-am de gînd să discut nimic cu dumneavoastră.
Se ridică dîndu-i de înţeles că, în ceea ce o privea, considera întrevederea încheiată.
- Nu l-am cunoscut pe Jackson Wilde, domnule Cassidy. Dacă asta aţi dorit să aflaţi
venind aici, acum ştiţi. Vă conduc.
76
Cînd trecu pe lîngă el, o apucă de braţ.
- Nu pricepeţi, nu? Sau dacă o faceţi, sînteţi prea deşteaptă ca să arătaţi.
- Daţi-mi drumul.
Materialul din care era confecţionată mîneca era atît de moale şi şifonabil, încît degetele
lui păreau să îl topească pînă la piele.A Cu încheieturile degetelor atinse plinătatea

sînului. încet şi cu un şocant regret îi dădu drumul.
- Ce ar trebui să „pricep", domnule Cassidy?
- Că n-am venit aici pentru a sta la taclale şi pentru at>ea vin.
-Nu?
- Nu. Am venit într-o vizită oficială pentru a vă pune întrebări în legătură cu asasinarea
lui Jackson Wilde.
Ea trase adînc aer în piept şi se cutremură instinctiv.
- E ridicol.
- Nu şi dacă ne gîndim cît aţi fi pierdut dacă ar fi-apucat să-şi pună în aplicare planurile
legate de firma dumneavoastră.
- Asta nu s-ar fi întîmplat niciodată.
- Poate că aţi vrut să fiţi absolut sigură că nu se va întîmpla.
Claire îşi trecu mîna prin păr liniştindu-se vizibil şi descreţindu-şi cutele de pe frunte
provocate de consternare. Cînd îl privi din nou, chipul îi era la fel de neted ca al unei
păpuşi de porţelan.
- Domnule Cassidy, v-am mai spus, nu l-am cunoscut -niciodată pe reverendul Wilde.
Niciodată n-am corespondat cu el direct. N-am vorbit nici măcar
Sandra Brown
la telefon, deşi am fost contactată de oameni din personalul său pentru a mă provoca să
particip la o dezbatere publică alături de el, ceea ce eu am refuzat în mod repetat. N-am
avut absolut nimic de-a face cu el. Cu siguranţă nu l-am ucis eu.
- V-a pus firma în primejdie.
- întreţinea iluziile unor fanatici, strigă ea pierzîndu-şi puţin calmul. Chiar credeţi că ar fi
putut răsturna imperiul Playboy?
- Dar firma dumneavoastră era mult mai mică.
- Absolut. Şi?
- Şi aveţi sediul aici în New Orleans. Poate că atunci cînd a ajuns aici, v-aţi gîndit la
ocazia de a-l face să tacă pentru totdeauna.
Satisfăcută, ea îşi încrucişa braţele.
- Ar fi fost ceva evident, nu? Poate că mă credeţi în stare să comit o crimă, domnule
Cassidy, dar, vă rog, nu-mi subestimaţi inteligenţa.
- Nu, spuse el încet privind ţintă în ochii ei ca ambra. Puteţi fi sigură că nu voi face asta.
Privirea lui o fixă cîteva secunde prea mult, preschimbîndu-se din acuzatoare în ceva
mai aproape de interes. Cassidy începu să se simtă foarte prost. Cu toate acestea, ea fu
cea care îi puse capăt.
- Este clar că nu aveţi nici o dovadă concretă care să mă lege de această crimă.
- De unde ştiţi?
- Pentru că nu există nici una. N-am fost acolo, spuse ea ridicîndu-şi bărbia. Aţi venit aici
pentru că vă agăţaţi Şi de un fir de pai, căutaţi cu disperare ceva fiindcă nici biroul
dumneavoastră, nici poliţia nu au arestat nici un suspect, iar crima s-a petrecut cu mai
mult de şaptezeci şi două de ore în urmă. Văduva acuză autorităţile locale de trîndăvie,
incompetenţă şi indiferenţă. Presa vă atacă, iar adepţii lui Wilde cer să se facă dreptate.
Pe scurt, domnule Cassidy, aveţi nevoie de un ţap ispăşitor, spuse ea şi făcu o pauză
pentru a răsufla. Vă înţeleg situaţia, dar înţelegerea mea nu merge pînă într-acolo încît
să-mi las caracterul insultat şi intimitatea violată. Vă rog să plecaţi.
Cassidy era impresionat de precizia vorbelor ei. Era adevărat că şeful lui, Crowder, era
din ce în ce mai nervos din cauza situaţiei complicate creată de asasinarea lui Wilde.
Articolele din presă despre-investigarea cazului erau din ce în ce mai ironice şi mai
sarcastice.
Ariei Wilde şi cei din jurul răposatului evanghelist îi criticau din ce în ce mai tare pe toţi,
începînd de la onorabilul primar şi pînă la cel din urmă poliţist. Văduva vroia să ia trupul

lui Wilde să îl îngroape în Tennessee, dar poliţia ezita să i-l dea tot în speranţa că, în
ciuda autopsiei amănunţite efectuate de Elyie Dupuis, ar fi putut descoperi ceva indicii pe
care nu le observaseră, întreaga situaţie, aşa cum prevăzuse Crowder, devenise foarte
urîtă.
Claire Laurent avea dreptate în toate privinţele. Trist era faptul că el nu avea nici cea mai
mică dovadă care ar fi putut-o conecta pe ea sau pe oricine altcineva cu crima. Pe de
altă parte, de cînd intrase în încăperea aceea, avusese impresia că ea ascundea ceva.
Fusese neobişnuit de politicoasă, dar instinctul îi spunea că prezenţa lui era nedorită.
Cînd fusese avocat al apărării, acelaşi instinct îi spusese totdeauna cînd clientul lui era
vinovat în
J
Sandra Brown
ciuda jurămintelor acestuia de nevinovăţie. Un al şaselea simţ îl făcea să ştie cînd un
martor minţea cu neruşinare. Acelaşi instinct îi anunţa victoria sau înfrîngerea exact
înainte să se citească verdictul. Rareori îl înşela instinctul. Se încredea şi se baza pe ei.
Ştia că era ceva mai mult în legătură cu Claire Laurent decît ce se vedea la suprafaţă.
Ochii ei puteau să fi fost ferestrele sufletului, dar jaluzele erau trase. Numai din cînd în
cînd se putea zări femeia care trăia în spatele lor. Era mai mult decît o pricepută femeie
de afaceri şi o fiică devotată, mai mult decît nişte valuri de păr sexy, mai mult decît o
gură care îl făcea să se bucure că unele legi puteau să nu se aplice. Mai avea ceva ce
ţinea ascuns cu grijă. De ce?
Cassidy se hotărî să continue pînă avea să descopere.
-înainte să plec...
- Da, domnule Cassidy?
- Aş vrea să văd un exemplar din catalogul dumneavoastră.
Capitolul patru
Claire rămase surprinsă.
- De ce?
- Am încercat-să cumpăr unul de la cîteva standuri, dar n-am găsit.
- Catalogul nu se vinde la standuri. Este trimis prin poştă numai abonaţilor.
- Ce conţine de l-a deranjat atît de mult pe reverendul Wilde?
- Ar fi trebuit să-l întrebaţi pe el.
- Păi, din moment ce cu el nu se mai poate, discuta, spuse el sec, aş vrea să văd cu
ochii mei.
Crezuse că odată ce presa avea să o lase în pace, grijile ei în legătură cu crima aveau
să ia sfîrşit. Nici măcar o clipă nu se gîndise la o vizită a unui procuror adjunct, deşi se
felicita pentru că pînă atunci se descurcase destul de bine. Dar acum voia cu disperare
Aca el să plece pentru a-şi putea aduna gîndurile. în acelaşi timp, nu voia să pară nici
ostilă sau, mai exct, ca şi cum ar fi avut ceva de ascuns.' în fond, nu îi ceruse decît
catalogul. Atîta timp cît întrebările nu erau prea personale, nu vedea nici un pericol în a-i
face pe plac.
- Bineînţeles, domnule Cassidy. Luaţi loc, spuse ea şi îi dădu ultimul număr trimestrial al
catalogului Mătase franţuzească.
Pentru a evita să îl privească nervoasă, se uită pe fereastră. Cerul era scăldat în culorile
strălucitoare ale amurgului, iar fluviul era acum ca arama topită.
- Oficial este ora cocktail-ului. Doriţi să beţi ceva?
- Trebuie neapărat să fie vin de Xeres? întrebă el.

- Vin sau ceva mai tare?
- Whisky, dacă aveţi.
- Cu gheaţă, cu apă sau cu sifon?
- Cu gheaţă.
îi prepară băutura şi îşi puse şi pentru ea un pahar cu vin roşu. Cînd se întoarse la divan,
îl văzu pe Cassidy răsfoind catalogul. La un moment dat, văzu că îl lasă deschis pe
genunchi, clipi şi îşi dădu capul pe spate scoţînd o exclamaţie de uimire:
-Uau!
Uitîndu-se la pagină de sus în jos, Claire văzu ce anume îl făcuse să exclame.
- încercăm să stimulăm fantezia feminină.
Cu ochii aţintiţi la paginile lucioase, el zîmbi.
- Eu cu siguranţă nu sînt femeie, dar deja a început să îmi fie stimulată fantezia.
Scuzaţi-mă că fac această observaţie, dar acest model este practic gol.
- Este îmbrăcat, -într-un...
- Neglije.
- Care nu lasă nici un pic de loc imaginaţiei.
- Aceasta este afacerea noastră, domnule Cassidy. Vindem articole de lenjerie şi de
budoar. Dorim ca toate clientele noastre să se simtă răsfăţate, frumoase şi dorite cînd
poartă articolele produse de noi.
- Hei, eu nu sînt Jackson Wilde. Nu trebuie să vă apăraţi produsele sau strategia de
marketing în faţa mea. De fapt, cum aş putea să mă abonez la catalog?
Cînd o privi zîmbind, ea simţi ceva ciudat în interior. Nu i se întîmpla des să flirteze,
deoarece majoritatea bărbaţilor pe care îi cunoştea erau strict parteneri de afaceri. Mai
existau flirturi ocazionale în avion sau în lift, dar rareori depăşeau stadiul de contact
vizual sau de salut. Nu încuraja nimic mai mult. Aşa că reacţia ei la zîmbetul lui Cassidy
era neaşteptată şi surprinzătoare. Sorbi din paharul cu vin încercînd să o ignore.
- De fapt, de catalog se ocupă Yasmine, explică ea. Nu de abonamente, bineînţeles.
Pentru acestea folosim un serviciu de tele-marketing. S-ar putea spune că Yasmine îl
face. începe cu un concept şi apoi îl schiţează.
- Şi pozează.
întoarse revista spre Claire. O pagină întreagă o j
83 V
Sandra Brown
Mătase, franţuzească
prezenta pe Yasmine întinsă pe un pat răvăşit, făcînd reclamă la pijamale de mătase.
Bluza descheiată pînă la buric nu lăsa să se vadă nimic altceva decît puţin din
rotunjimea sînilor. Destul de decent. Dar buzele umede şi uşor întredeschise şi privirea
de tigroaică înfometată făceau ca fotografia să fie provocatoare.
- Vinde, spuse Claire.
El mai studie fotografia cîteva clipe, după care spuse:
- Pot să-mi dau seama şi de ce.
- Este şi deşteaptă. A început să pozeze pentru a-şi putea plăti cursurile la şcoala de
artă, îi explică ea. A continuat să studieze chiar şi după ce s-a lansat în cariera de model.
Cînd ne-am asociat...
- Cum şi cînd s-a întîmplat acest lucru?
- Acum şase ani. Eu aveam o firmă mică, unde confecţionam articole de lenjerie
deosebite, îndeosebi pentru trusouri. Voiam să mă extind, aşa că mi-am luat desenele şi
m-am dus la New York sperînd să găsesec pe cineva care să mi le fabrice şi să mi le
.vîndă. N-am avut succes, adăugă ea cu amărăciune amintindu-şi de toate acele „nu,
mulţumesc" politicoase, dar categorice pe care le primise pe Seventh Avenue.
- Din întîmplare am întîlnit-o pe Yasmine într-unul din saloanele de prezentare, în timpul

unei discuţii amicale, m-a întrebat ce mă1
adusese la New York. Bineînţeles că mi-am
spus că a dat, norocul peste mine şi m-am simţit măgulită cînd m-a felicitat pentru
modele. Ba chiar a comandat şi ea cîteva pentru sine. Ne-am înţeles şi am luat de cîteva
ori masa de prînz împreună. E senzaţională, fără îndoială, dar mai este
şi o femeie de afaceri inteligentă care ştie că viaţa unui model e scurtă. Şi a înţeles ce
voiam să fac.
- Adică?
- Adică să proiectez şi să confecţionez o linie de lenjerie unică pe care să o vînd la^un
preţ pe care şi-l poate permite femeia de rînd. în fiecare anotimp scoatem noi modele
care sperăm să aprindă imaginaţia clientelor. Oferim produse deosebite şi interesante,
dar care pot fi cumpărate. Se pot cumpăra sutiene, chiloţi şi furouri de la „Penney's". •
Mătase franţuzească vinde însă articole fanteziste. Am făcut din lenjeria sexy ceva
respectabil.
- Jackson Wilde nu o considera deloc respectabilă.
- Nici eu nu-l respectam pe el. Cassidy îi dădu de înţeles că pricepuse.
- Să revenim la Yasmine. Cînd aţi inclus-o în afacere?
- La o săptămînă după prima noastră întîlnire.
- Atît de repede?
- Ştiam că o să fie bine. Căuta ceva nou unde să îşi poată pune în aplicare talentele
artistice. Aveam nevoie de experienţa ei profesională, în schimbul unei părţi din afacere,
mi-a făcut cunoştinţă cu diverse persoane care ne puteau susţine. După ce a apărut
primul catalog, nici nu mai pridideam cu comenzile. După cel de-al treilea an, ne-am
achitat toate datoriile şi afacerea continuă să prospere.
- O adevărată poveste a unei reuşite.
- Mulţumesc.
Cassidy mai dădu o pagină.
- Hmmm. Folosiţi şi bărbaţi.
- Aceasta este o idee recentă. Yasmine mi-a
Sandra Brown
sugerat-o, mie mi-a plăcut şi am proiectat cîteva articole intime şi pentru bărbaţi.
- Sînt gata să pun pariu că Jackson Wilde avea ceva de obiectat îndeosebi faţă de acest
aspect.
Fotografia arăta o femeie aplecată deasupra unui tînăr frumos tolănit într-un fotoliu de
piele. Ea se sprijinea în mîini de braţele fotoliului, iar capotul din satin îi cădea în lături
desfăcut.
- Mai există vreo îndoială unde este mîna lui stîngă?
- Credeţi că este erotic, domnule Cassidy?
- Bineînţeles, spuse el cu vocea îngroşată. Dumneavoastră nu?
îşi ridică privirea spre ea şi Claire avu impresia că nişte dinţi ascuţiţi dar jucăuşi o
muşcau de stomac. Se uită la fotografie.
- Pe mine mă stimulează într-un fel. Preţul capotului este de o sută douăzeci şi cinci de
dolari. Asta e important aici. Articolele sînt confecţionate în Hong Kong. Ne costă o parte
din,preţul de vînzare. Chiar dacă stăm să ne gîndim cît costă fabricarea, ambalarea şi
transportul, profitul nostru este tot uluitor. Cînd mă uit la fotografia aceasta sper ca
fiecare femeie care o vede să simtă dorinţa de a face o comandă.
- în speranţa de a atrage vreun individ zbîrcit şi cu ochi albaştri.
Claire începu să rîdă.
- Domnule Cassidy, dar sînteţi un permanent nemulţumit.
Rîsul ei îl făcu să se încrunte şi mai mult.
- Chiar aşa? Mie nu-mi place să cred asta.
J

- Dar v-ar plăcea ca tînărul să nu apară în fotografie.
- Este într-adevăr la înălţime.
- Acum înţelegeţi ce simte o femeie cînd iubitul ei se uită la cine ştie ce frumuseţe,
încercăm să ne facem abonatele să simtă că ar putea fi la fel de frumoase. Mesajul
nostru este că orice femeie poate
. fi frumoasă şi atrăgătoare. „Purtaţi asta ca să fiţi adorată". Poate că singurul ei gînd
este să-şi facă bărbatul să nu se mai uite la „Monday Night Football".
După ce îi ascultă explicaţia, el îşi îndreptă din nou atenţia asupra catalogului. Claire îi
urmări în linişte ochii cenuşii cum parcurgeau paginile. Din cînd în cînd el ducea paharul
la gură. Avea buze subţiri şi masculine, cea de jos puţin mai plină şi o gropiţă în obrazul
stîng.
Dintr-un punct de vedere cît se poate de obiectiv, era un bărbat care arăta bine. perciunii
grizonaţi erau atrăgători, iar părul castaniu îi atingea partea de sus a urechilor într-un
mod fermecător. Puţini bărbaţi erau mai înalţi decît Yasmine, dar cînd- Cassidy dăduse
mîna cu aceasta, Claire observase că o depăşea cu cîţiva centimetri. Era bine clădit, iar
braţul pe care şi-l ţinea sprijinit pe genunchi părea puternic şi se simţea forţă în mîna
străbătută intens de vene.
După ce se uită la fiecare pagină, închise catalogul.
- Mulţumesc.
- Cu plăcere. Credeţi că Jackson Wilde avea dreptate? Credeţi că e, într-adevăr, o
porcărie?
- Neoficial, bineînţeles că nu. Este senzual, erotic, dar jiu porno. Oficial, însă, trebuie să
fiu imparţial.
îi făcu plăcere să afle că nu era gata să arunce cu
•
87
Sandra Brown
pietre în ea. îşi puse paharul de vin pe masă şi se ridică.
- Luaţi-l cu dumneavoastră. Poate vă decideţi să comandaţi ceva.
Se ridică şi el luînd catalogul.
- Mă îndoiesc. Eu mă limitez la genul de chilot Fruit ofthe Loom din bumbac alb.
- Poate v-ar plăcea ceva de mătase pentru odihnă.
- Poate. Aveţi armă?
întrebarea o ului venind imediat după acea afirmaţie.
- Nu, domnule Cassidy, nu am.
- Nici nu aveţi acces la una? -Nu.
- Revin la întrebarea: unde'vă aflaţi în seara cînd Jackson Wilde a fost ucis?
Se abţinu să nu îi răspundă furios, ba o făcu chiar cu mult calm:
- Nu-mi amintesc să fi ieşit. Cred că am petrecut o seară liniştită acasă.
- Poate confirma cineva acest lucru?
- Este nevoie de confirmare? Credeţi că mint?
îi susţinu privirea, deşi dură cam mult, şi o făcu să se neliniştească.
- Mulţumesc pentru trataţie, spuse el în cele din urmă şi îşi azvîrli haina din nou pe umăr
ţinînd-o cu degetul arătător.
- Cu plăcere.
Peretele numai din geamuri îi atrase privirea. Soarele apusese. Din acea parte a clădirii,
fluviul se putea vedea foarte bine. Luminile de pe mal şi de pe
podea sclipeau în amurgul care varia de la purpuriu aprins la auriu strălucitor.
- O privelişte superbă.
- Mulţumesc.

îşi asigurase acea privelişte cumpărînd porţiunea dintre clădirea ei şi mal, transformînd-o
în loc de parcare. Aducea profit şi îi oferea siguranţa că nu avea să îi strice peisajul cu
vreun hotel înalt sau cu vreun centru comercial. Valoarea terenului crescuse de mii de ori
de cînd îl cumpărase ea, dar nu ar fi renunţat la el pentru nimic în lume.
- Vă conduc eu.
Ieşi înaintea lui, trecu de luxosul birou de primire şi urcară în lift. Odată ce începu
coborîrea, el o întrebă:
- La etajul al treilea ce este?
- Apartamentul meu.
- Nu sînt mulţi cei care păstrează acest straniu obicei de a locui deasupra propriei firme.
- în Vieux Carre sînt.
- Vorbiţi ca un adevărat cunoscător.
- M-am născut aici şi .n-am locuit niciodată în altă parte. Şi la colegiu tot aici am fost,
mergînd în fiecare zi cu tramvaiul pînă la Tulane.
- Aţi avut o copilărie fericită?
- Foarte.
- Fără evenimente majore sau crize?
- Fără.
- Nici chiar în legătură cu mama dumneavoastră? Claire ridică din umeri.
- Pentru că nu am cunoscut-o altfel, m-am adaptat bolii ei aşa cum ar face orice copil cu
un părinte handicapat.
Sandra Brown
- Şi tatăl dumneavoastră?
- A murit cînd eram foarte mică. Mama nu s-a recăsătorit niciodată. Am locuit cu mătuşa
ei, Laurel. După ce a murit ea, ne-am mutat aici.
- Hmmm. Mama locuieşte cu dumneavoastră?
- Exact.
- Nimeni altcineva?
- Yasmine, cînd se află în oraş.
- Harry cine este?
- Domnişoara Harriett York, menajera noastră şi infirmiera mamei. Nu rămîne aici peste
noapte decît cînd plec eu din oraş.
- Cît de des se întîmplă acest lucru?
- De două ori pe an mă duc în Europa şi în Orient pentru a cumpăra materiale. Mai sînt
obligată să mai fac cîteva drumuri şi la New York.
- Cît de des vine Yasmine la New Orleans?
- Depinde.
- De ce anume?
- De mai multe lucruri. .
- Ca de exemplu?
- Ca de exemplu, cînd lucrăm la următorul catalog.
Nu era nevoie să-l informeze că drumurile lui Yasmine la New Orleans deveniseră în
ultima vreme şi mai dese şi nici de ce. Ar fi fost o prostie să îi ofere singură informaţii. De
mic copil, Claire învăţase să nu se încreadă în autorităţi. Puteau întoarce o informaţie
împotriva ta ori de cîte ori îi venea bine birocraţiei. Şi chiar dacă avea mîini de bărbat şi
gropiţă în obraz, domnul Cassidy nu era altceva decît un birocrat.
- Mai vreţi să ştiţi şi altceva, domnule Cassidy?
- O mulţime. Ce face Yasmine acum la New Orleans?
Claire oftă resemnată.
- Ne consultăm pentru următorul catalog. A dezvoltat ideea şi a ales deja şi locul pentru

fotografii. Hotărîm împreună ce articole să prezentăm şi ce modele să folosim.
- Şi restul timpului? Cînd nu se află în New Orleans.
- Stă la New York.
- Pozează?
- Pînă anul trecut a avut un contract exclusiv cu o firmă de cosmetice, dar s-a săturat şi
acum pozează numai pentru catalogul Mătase franţuzească, între responsabilităţile ei de
aici şi dirijarea investiţiilor ei personale, este foarte ocupată.
Claire răsuflă uşurată cînd ajunseră la parter. Distanţa aceea nu i se păruse niciodată atît
de lungă şi liftul atît de mic şi neîncăpător. Privirea lui pătrunzătoare o făcea să îşi
dorească o manta în care să se înfăşoare.
El deschise uşile grele, iar ea murmură un „mulţumesc" grăbit, păşind în depozitul
cavernos. Era tăcut, pustiu şi întunecat acum. Ventilatoarele de la ferestre nu se mai
mişcau. Depozitul fusese ca o cameră de ardere, strîngînd toată după-amiaza căldura
aceea îngrozitoare, încît acum aerul părea să fi căpătat caracteristici de ţesătură. Nu
numai că se .lipea de piele, dar se şi infiltra în ea şi sufoca plămînii.
Numai luminile de siguranţă erau aprinse şi formau cercuri de lumină pe podeaua netedă
şi curată din beton. Claire nu se opri în acele insule
Sandra Brown
circulare de lumină, căci îi aminteau de filmele cu închisori şi de reflectoarele sinistre
care îi căutau pe nefericiţii evadaţi.
Descuie uşa principală şi o ţinu deschisă pentru nedoritul vizitator.
- La revedere, domnule Cassidy.
- Abia aşteptaţi să scăpaţi de mine, nu-i aşa, domnişoară Laurent? .
Lui Claire îi venea să se ia ia palme pentru că fusese atît de transparentă. Căută, o
explicaţie cît mai logică.
- Mama este în tratament şi trebuie să mănînce la anumite ore. N-aş vrea să-se amîne
cina din cauza mea.
- Foarte bună.
- Ce anume?
- Scuza. Aş fi un ticălos dacă aş pune-o la îndoială, nu?
- Este purul adevăr.
Zîmbetul lui arăta că ştia că minţea, dar că voia să treacă peste acest lucru.
- încă o întrebare şi plec. Promit.
- Ei bine?
- Aţi avut vreodată probleme cu poliţia? -Nu!
- Aţi fost arestată vreodată?
- Aţi spus numai o întrebare, domnule Cassidy. Sînt două.
- Refuzaţi să răspundeţi?
Lua-!-ar naiba. Nu putea" suporta să lase pe cineva cu autoritate să fie stăpîn pe situaţie,
dar un refuz nu ar fi făcut altceva decît să complice lucrurile.
- Nu am fost niciodată arestată, dar mă deranjează faptul că m-aţi întrebat.
- Am înţeles, spuse el fără să regrete însă. Noapte bună, domnişoară Laurent. Ne vom
revedea curînd.
Era bucuroasă că stătea în umbră pentru că aşa nu îi putea vedea expresia alarmată.
- V-am spus deja tot ce ştiu.
îi aruncă iar o privire pătruzătoare.
- Nu cred, spuse el atunci şi o salută ironic, ducînd la frunte catalogul rulat ca un tub. Vă
mulţumesc încă o dată pentru trataţie. Aveţi un whisky foarte bun.
Claire îi trînti uşa în nas şi o încuie repede rezemîndu-se apoi de metalul rece. Sufla de
parcă ar fi alergat mile întregi, iar inima îi bătea atît de tare, încît o durea. Pielea îi era
acoperită de o sudoare pe care o atribui zăpuşelii... deşi ştia ea mai bine.

93
r
Sandra Brown
Capitolul cinci
îşi plimbă limba peste şi în jurul sfîrcurilor tari. Aceste mîngîieri îi smulgeau sunete cu
origini păgîne.
- Mă omori, dragul meu, murmură ea. Dumnezeule, nu te opri. Nu te opri.
îi prinse lobul urechii cu dinţii ei puternici şi albi şi muşcă.
El gemu de durere, dar răspunsul neîmblînzit al trupului ei îl excita din ce în ce mai mult.
Degetele lui îi lăsară urme vizibile pe fese cînd q trase cu putere spre şoldurile lui
penetrînd-o adînc. îi acoperi cu gura un sîîrc sugîndu-l cu poftă.
Ea ţipă şi îi înfipse mîinile în păr, împingîndu-se în e! sălbatic, în culmea excitării. Cîteva
secunde mai tîrziu, termină şi el cu zvîcniri lungi, extaziate, gîfîind epuizat.
Pielea lui Yasmine era lucioasă de transpiraţie. Sclipea ca o statuie din bronz lustruit
reflectînd lumina veiozei de pe noptieră, numai că nici una nu avea forme atît de perfecte
ca ea.
Se ridică peste trupul moale şi extenuat al congresmanului Alister Petrie şi îi privi cu
adoraţie chipul îmbujorat.
- N-a fost rău, scumpule, îi şopti ea sărutîndu-l cu afecţiune. Mi-ai descoperit punctul
slab.
El chicoti cu ochii închişi.
- Dă-te la o parte de pe mine, nesătule, şi pune-mi ceva de băut.
Yasmine se dădu jos din pat cu graţie şi se duse la măsuţa pe care pusese mai devreme
o sticlă cu marca lui preferată de whisky, un vas cu cuburi de gheaţă şi două pahare.
Articole de îmbrăcăminte erau împrăştiate peste tot pe mobilă şi pe covor. Nu mai avea
decît o pereche de cercei mari de aur care îi atingeau umerii neiezi de cîte ori mişca din
cap.
Jocul lor de iubire începuse chiar din clipa cînd intraseră în apartamentul de hotel, în
timpul unui sărut prelungit ea îi dusese mîna sub fustă apăsînd-o între coapsele
desfăcute.
- Ştii ce să faci, scumpule, înnebuneşte-mă!
- Vrei să spui aşa? întrebă el şi cu degetele îi separă carnea umedă alunecînd înăuntru.
Ce noroc că clientele tale' poartă articolele pe care le vinzi, îi şopti el mîngîind-o. Ce s-ar
întîmpla dacă toată lumea
Sandra Brown
ar umbla fără lenjerie?
- S-ar simţi mult mai bine.
Se dezbrăcară nerăbdători fără să afecteze cumva voluptatea sărutului sau excitarea
manuală. Goi, se prăbuşiră pe pat într-un amestec de membre cafenii şi albe.
Acum, Yasmine îi prepara băutura privindu-l în oglindă. Totdeauna îl" iubea mult mai mult
imediat după ce făceau dragoste, cînd părul lui de culoarea nisipului era neobişnuit de
răvăşit, iar buzele erau moi şi relaxate. Aveau aproape aceeaşi înălţime, dar el avea mai
multă forţă fizică decît arăta trupul lui slab. Sudoarea de pe pieptul neted îi aminti cît de
viguros făcea dragoste şi simţi iar un fior între coapse. •
El îşi propti pernele în spate şi se rezemă de ele. Venind lîngă pat cu paharul, amestecă
în el cu degetul arătător şi apoi i-l trecu peste buze.
- Cum e?
El îi supse degetul.
- Te gust pe tine, spuse el cu un glas răguşit. Şi pe mine. Delicios. Perfect.'

Zîmbind de plăcere, Yasmine îi dădu paharul şi se ghemui lîngă el. O sărută pe frunte.
- Tu faci totul perfect, Yasmine. Şi tu eşti perfectă.
- Nu glumeşti? îl întrebă ea şi strîngîndu-se mai aproape îşi lipi gura de sfîrcul lui
stîrnindu-l cu limba.
- Nu glumesc, gemu el.
- Ţi-aş putea fi chiar şi o soţie perfectă.
Reacţia lui fu bruscă şi negativă. Se încorda şi nu de dorinţă.
- Nu strica momentele pe care le petrecem împreună, Yasmine, spuse el încet. Sînt atît
de rare şi
atît de preţioase pentru mine. Nu le strica aducînd vorba de ceva care ne întristează pe
amîndoi. Ea se rostogoli pe spate şi privi tavanul.
- Pe mine nu mă întristează gîndul de a deveni doamna Alister Petrie.
- Nu asta am vrut să spun. Ştii foarte bine la ce m-am referit.
- Tot timpul mă gîndesc la asta. Este ceea ce îmi doresc cel mai mult, spuse ea cu
pasiune şi cu lacrimi în ochi, care sclipeau în lumina slabă.
- Şi eu la fel, draga mea.
îşi puse paharul pe noptieră şi se întoarse pe o parte pentru a o privi.
- Eşti atît de frumoasă.
Mîna îi alunecă peste sînul ei. Sfîrcurile erau doar puţin mai întunecate decît pielea şi
răspundeau foarte repede. Se aplecă şi sărută unul, făcîndu-l să se ridice, trăgînd de el
uşor cu buzele.
-'Oare sînt o nebună că te iubesc?
- Eu sînt nebunul.
- Ai de gînd să o părăseşti vreodată?
- Curînd, Yasmine, curînd. Trebuie să ai încredere în mine si să mă laşi să aleg
momentul potrivit. Este o situaţie foarte complicată. Va fi nevoie de foarte multă
delicateţe pentru a o rezolva fără să fie rănit cineva; mă refer la tine.
Se cunoscuseră cu un an în urmă la Washington, D.C., la o recepţie oferită de
ambasada unei ţări africane. Yasmine fusese invitată, deoarece se ştia că era originară
din acea ţară. Povestea fusese scornită de un necunoscut, dar agentului ei îi plăcuse şi o
întreţinuse' pentru motive de publicitate. Era cu
__ ________ j 07 '.______________
y / /
Sandra Brown
siguranţă mult mai interesantă şi mai intrigantă decît adevărul - că familia ei trăia în
Harlem de patru generaţii.
Strălucind într-o rochie din lame auriu, fusese prezentată frumosului şi tînărului
congresman de către un coleg al acestuia. Timp de cîteva clipe, Alister nu fusese în stare
să scoată nici un cuvînt, dar rîsul şi uşoarele ei tachinări îl făcuseră să se simtă mai bine.
Au ignorat pe toată lumea şi, în cele din urmă, au plecat cu o limuzină pregătită pentru
ea încheind seara în patul unui motel de la periferie.
Abia dimineaţă îi spuse că avea o soţie şi copii j acasă în New Orleans. Pasiunea pe
care Vasmine o l arătase în pat nu îl pregătise şi pentru pasiunea cu j care îşi dezlănţui
furia. Se năpustise asupra lui, j făcîndu-l în toate felurile şi ameninţîndu-l cu farmece i
care aveau să îi distrugă br
rbăţia.
- Le f... şi le uiţi, aşa-i, congresmanule? Ei bine, scumpule, acum n-ai de-a face cu încă
o gîsculiţă proastă. Eu sînt Yasmine. Nimeni nu se culcă cu mine ca apoi să-mi dea cu
piciorul.
Cînd reuşi să o calmeze, îi explică trista situaţie în care se afla.
- Familia mea şi cea a soţiei mele întreţineau relaţii de prietenie. Belle şi cu mine am
crescut împreună.
- Mare scofală.

- Te rog, Yasmine. Ascultă-mă pînă la capăt. Nu înţelegi cum este societatea noastră
acolo.
- Ba înţeleg destul. Am citit şi eu romane istorice. Ştiu că bărbaţii albi bogaţi se
căsătoresc cu femei albe bogate, dar îşi satisfac plăcerile în pat cu amante de culoare.
Rostindu-i numele gemînd, el se trîntise pe marginea patului şi îşi înfipsese toate
degetele în păr cuprins de disperare.
- îţi jur... Oh, Doamne, n-ai să mă crezi niciodată, spuse el privind-o implorator. N-am
iubit-o niciodată pe Belle. Dar, cînd au murit ai mei, familia ei m-a luat sub protecţie şi am
făcut tot ce se aştepta de la mine, ceea ce trebuia. Am fost un soţ bun şi am încercat s-o
iubesc". Numai Dumnezeu ştie cît am încercat. Ai tot dreptul să fii furioasă pe mine,
Yasmine, spuse el. Ar fi trebuit să-ţi spun că sînt însurat înainte să plecăm de la
petrecere împreună, ba nu, chiar după ce te-am cunoscut ar fi trebuit să dispar, pentru
că ştiam că, ei bine... mă ameţeai.
Era un om chinuit, care se zbătea între dorinţă şi onoare.
- Dar atracţia a fost mult prea puternică. Eram ca trăsnit. Pur şi simplu trebuia să fiu cu
tine, mai spuse el şi plecîndu-şi capul privi ţintă covorul de sub picioare. Acum cînd ştii
totul despre familia mea, ai tot dreptul să mă dispreţuieşti.
îşi ridică privirea torturată. - Dar nu voi uita niciodată această noapte petrecută
împreună. A fost experienţa cea mai încărcată de erotism şi cea mai satisfăcătoare
sexual din viaţa mea. lartă-mă, dar refuz să-mi cer scuze pentru ea, adăugă el şi înghiţi
în sec, vizibil tulburat. Am treizeci şi patru de ani, dar pînă aseară n-am ştiut ce
înseamnă să fii îndrăgostit.
Inima lui Yasmine se topi. Lăsîndu-se în genunchi, îl îmbrăţişa. Plînseră şi rîseră şi
făcură dragoste din nou. Din dimineaţa aceea se întîlniseră ori de cîte ori
99
Sandra Brown
le permitea programul, furînd cîteva ore încîntătoare fie la Washington, fie la New York,
fie la New Orleans. Yasmine nu se simţea vinovată pentru legătura ei cu un bărbat
căsătorit. Pentru ea, adulterul nu era decît un simplu cuvînt. Ceea ce împărţea ea cu
Alister era corect. Căsnicia lui nu era corectă. Acum şopti tînjind:
- Mi-e atît de dor de tine, dragul meu. Aş vrea să fiu cu tine tot timpul. Abia aştept să
vină ziua cînd nu va mai trebui să ne ascundem.
- Şi eu am început să nu mai am răbdare, dar avansez.
-Cum?
- l-am sugerat lui Belle - cu foarte multă subtilitate, înţelegi - că poate nu şi-a găsit
împlinirea. Că, probabil, ne-am căsătorit înainte de a avea şansa să se cunoască pe
sine. Chestii din astea.
• - Şi merge?
- Am observat o anumită răceală.
Ea îşi simţi inima oprindu-i-se în loc şi un zîmbet de speranţă îi licări pe chipul grav.
- Şi nici nu mai... ştii, nu prea mai dormim împreună. Au trecut luni de zile, spuse el şi o
trase mai aproape şoptindu-i cu pasiune în păr: slavă Domnului. De fiecare dată cînd sînt
cu ea mă gîndesc numai la tine. Cum te simt, cum miroşi şi ce gust ai. Şi cît mă
înnebuneşte dorinţa de tine.
Gurile li se întîlniră contopindu-se. Buzele lui Yasmine trecură apoi peste pieptul şi
abdomenul lui, şi îi cuprinseră penisul, după care se folosi de agilitatea limbii pentru a-l
întări. Ridicîndu-se, îşi frecă sfîrcurile de capătul sclipitor, ţintuindu-l cu neruşinata
—f 100 V
ei sexualitate. Faţa lui se făcu roşie şi strînse cu putere cearceaful. Cînd, în sfîrşit, o

penetra, erau amîndoi înnebuniţi de dorinţă. Ajunseră la orgasm într-o grabă febrilă.
Alister intră la duş în timp ce ea lenevea în patul răvăşit, îi plăcea să stea cît mai mult
posibil în aşternutul care mai emana mirosul sudorii şi sexului tor.,
în cele din urmă, se sili să se ridice şi începu să se îmbrace, înaintea sosirii lui îşi
scosese bikini! şi îi băgase în geanta mare de piele pe care o purta pe umăr. Acum cînd
căută să îi scoată, mîna ei dădu de ceva familiar.
Revolverul.
Alister ieşi din baie.
- Hei! făcu el lăsînd să cadă prosopul cu care se ştergea şi ridicînd mîinile în semn de
predare. N-am fost satisfăcător?
Rîzînd, Yasmine ţinti spre locul de îmbinare a pulpelor.
- Bang bang!
Rîse şi el şi îşi adună lucrurile începînd să se îmbrace.
- Ce naiba faci cu ăla?
- Nu ştiu, spuse ea şi el îi aruncă o privire nedumerită. Adică, am crezut că l-am pierdut.
- Aş vrea să fi fost aşa. N-ar trebui să porţi aşa ceva după tine.
- Acolo unde am crescut eu, o chestie din asta îţi asigura supravieţuirea, spuse ea
răsucind revolverul în palmă. Am crezut că l-am pus în cine ştie ce bagaj în timpul
'vreuneia din călătoriile mele între New
101
Sandra Brown
Orleans şi New York. Mi-am imaginat că o să-l găsesc mai devreme sau mai tîrziu, dar n-
am ştiut că e în geanta asta cînd am plecat astă-seară, adăugă ea şi ridicînd din umeri
aruncă revolverul Ja loc în geantă. Mă bucur că domnul Cassidy n-a avut mandat de
percheziţie.
- Cassidy? Procurorul adjunct? Yasmine îşi puse rochia.
- Ah, n-am apucat să-ţi spun mai devreme. A venit azi după-amiază să o vadă pe Claire.
- Pentru ce?
- N-ai să crezi. Pentru reverendul Jackson Wilde. îndreptîndu-şi manşetele, Alister se
privi în
oglindă.
- Ce-i cu el?
- Voia să ştie ce-a făcut Claire în seara cînd a fost omorît Wilde.
Alister se întoarse.
- Colac peste" pupăză.
Yasmine rîse încheindu-şi centura lată.
- Exact asta a fost şi reacţia lui Claire. Evanghelistul ăla nebun a fost o adevărată
pacoste toată viaţa şi acum ne supără şi din mormînt.
- Dar ce legătură are? Alta decît cea evidentă.
- Wilde avea o „listă neagră", după cum a spus Cassidy. O listă cu revistele pe care voia
să le desfiinţeze. Catalogul Mătase franţuzească era printre ele. Ştiai ceva despre asta?
- De unde să ştiu?
- Păi, tu şi Wilde eraţi atît de buni prieteni,- îl tachina ea.
- Am participat la cîteva recepţii prin care se sa-
Iuta venirea lui în oraş, fiindcă Belle considera că este bine pentru cariera mea politică.
Dar, personal, eu cred că era un rahat.
- Amin. Mă întreb cine o fi avut plăcerea de a-i închide gura pentru vecie, spuse ea cu
un zîmbet răutăcios. Poliţia trebuie să umble cu limba scoasă după probe. Oricare de pe
lista aceea ar fi avut motiv s-o facă, dar, din moment ce Mătasea franţuzească îşi are
sediul aici în New Orleans, Cassidy s-o fi gîndit că poate... Ai înţeles tu. Oricum, continuă
ea punîndu-şi brăţările, n-ar fi fost prea bine pentru mine să mă găsească purtînd o armă

asupra mea, nu? Mai ales dacă procuratura ar afla că în seara aceea am fost în New
Orleans cu tine şi nu la New York cum crede toată lumea. Dacă ar fi nevoie, ai confirma-
unde am fost? .
- Nici măcar să nu glumeşti cu aşa ceva, Yasmine, îi spuse el prinzînd-o de umeri. Ştiu
de ce reputaţie se bucură Cassidy: e ambiţios, viclean şi merge direct la ţintă: Probabil
că vrea să facă o legătură între Mătasea franţuzească şi asasinarea lui Wilde şi oricît de
aiurea ni s-ar părea, poţi fi sigură că e foarte serios.
- Ei bine, eu nu-mi fac probleme. N-a găsit nimic contra lui Claire. Nu poate face un caz
în jurul faptului că i-a găsit catalogul pe o listă stupidă.
- Sigur că nu.
- Atunci de ce să ne facem griji?
- Pentru că nu vreau să-ţi dea tîrcoale.
- Dar nu m-a întrebat nimic pe mine.
- Asta nu înseamnă că nu o s-o facă. Şi dacă o s-o facă,-n-o să mă poţi folosi ca alibi.
Ascultă,
Sandra Brown
Yasmine, spuse el agitat, pînă cînd nu voi rezolva situaţia căsniciei mele, cînd şi cum voi
crede de cuviinţă, este absolut necesar ca nimeni să nu ştie de noi.
- Ştiu asta, spuse ea abătută.
- Nu trebuie să spui nimănui - dar absolut nimănui - că ne vedem.
Era bucuroasă că el începuse acea discuţie, pentru că voia să îi vorbească mai demult.
- Aş vrea să-i spun lui Claire despre noi, Alister. Nu-mi place că trebuie s-o mint şi să joc
atîta teatru punînd-o să vină să mă ia de la aeroport cînd eu sînt în oraş deja de
douăsprezece ore. Nu pot să am încredere în ea? Nu va spune nimănui.
El scutură cu încăpăţînare din cap, chiar înainte ca ea să îşi termine rugămintea.
- Nu, Yasmine. Nu ai voie să spui nimănui. Promiţi?
Furioasă, ea îi îndepărtă mîinile de pe umeri. Ochii îi străluceau periculos.
- Ţi-e atît de teamă să nu afle Belle?
- Da, pentru că dacă ar afla care este adevăratul motiv pentru care vreau să divorţez, ar
face orice să mă poată împiedica şi cînd îşi va da seama că sînt hotărît şi că acest lucru
este inevitabil, va prelungi totul la infinit.
Oftă şi o îmbrăţişa.
- înţelegi? De ce să-i oferim muniţie cu care să ne facă şi mai mult rău decît ne facem
singuri? Mă gîndesc la tine. Nu vreau să te tîrăsc într-un scandal oribil. Nimeni n-ar
pricepe ce este între noi. Lumea şi-ar imagina ce este mai rău.
-< 104
Ea îi spuse atunci luîndu-i faţa în mîini:
- Te iubesc, Alister, dar te-aş omorî dacă aş afla că m-ai minţit.
El îşi răsuci faţa în palma ei şi i-o sărută.
- Vreau să fiu cu tine mai mult decît orice pe lume. Vreau să fiu căsătorit cu tine, să avem
copii, tot.
Se sărutară pînă cînd tandreţea se transformă în pasiune.
- Nu putem, Yasmine, spuse el îndepărtîndu-i mîna de pe fermoar. Am întîrziat deja.
- N-ai întîrziat chiar aşa de mult, dragul meu, şopti ea seducător desfăcîndu-i fermoarul.
Trebuia, totuşi, să plece. Nu avea rost să se supere, să plîngă, să ameninţe sau să îl
ademenească. Atunci cînd venea clipa să plece, pleca. Era foarte simplu. Ei nu îi făcea
plăcere, dar învăţase să accepte, îşi luă rămas bun cît mai puţin dureros posibil:
- Cînd te mai văd?
- Săptămîna asta am cîteva întîlniri cu comitetul de realegere, spuse el uitîndu-se prin
cameră să nu fi uitat ceva. Luna noiembrie va veni fără să ne dăm seama. Pe urmă, la
sfîrşitul săptămînii va fi o reuniune de familie în Baton Rouge. Va fi îngrozitor, dar trebuie

să merg.
- Vor veni şi Belle cu copiii?
- Bineînţeles, spuse el şi îi atinse uşor bărbia sărutînd-o încă o dată. Ce zici de duminică
seară? Aici. O să găsesc eu o scuză. Vor fi obosiţi după week-end, aşa că s-ar putea să-
mi fie uşor să dispar vreo oră.
- Duminică seară, spuse ea încercînd să pară
Sandra Brown
veselă, doar erau cinci zile pînă atunci.
- Dacă se iveşte vreo problemă, te sun.
Ea avea un telefon personal în dormitorul pe care îl ocupa în apartamentul lui Claire; nu
răspundea nimeni dacă ea nu era acolo.
El era aproape afară cînd se întoarse.
- Ai nevoie de bani, Yasmine? Zîmbetul ei melancolic dispăru.
- Pentru serviciile prestate? explodă ea. Cam cît crezi că ar valora o figură?
- Eu vreau să te ajut doar.
- N-ar fi trebuit să-ţi spun niciodată că sînt în criză de bani.
într-un moment de slăbiciune, cu cîteva luni în urmă, îi spusese că ajunsese să cheltuie
mai mult decît cîştiga. Cu fiecare lună mai mult. Unii din creditorii ei trecuseră la
ameninţări.
- E ceva mai serios decît o obişnuită criză de bani, Yasmine, îi spuse Mister cu
chibzuinţă. Sînt luni întregi de cînd durează situaţia asta.
Cînd îi expirase contractul cu firma de cosmetice, compania hotărîse să nu i-l mai
reînnoiască lui Yasmine, în favoarea unei „noi imagini", o tînără blondă, plină de viaţă.
Yasmine se prefăcuse neafectată de hotărîrea lor, dar fusese o lovitură pentru ea. Ştiuse
dintotdeauna că durata activităţii unui model era scurtă, dar cîrid expirase şi acel ultim
contract, realitatea amară a faptului că era o fostă, o deprimase teribil. Dar, cel puţin, nu
depindea numai de contractul acela pentru a-şi cîştiga existenţa.
Nici nu îşi dăduse seama cît de profitabil era. Nu îşi redusese cheltuielile pentru a
compensa pierderea.
Pe lîngă toate acestea, unele din investiţiile ei nu dăduseră rezultatele scontate. Deşi
părea incredibil, Yasmine rămăsese fără bani.
- Situaţia este doar temporară, Alister, spuse ea cu asprime. Contabilul meu şi cu mine
încercăm să găsim o soluţie. Şi deja lucrurile par să se schimbe, în orice caz, să ştii că
n-aş primi bani de la tine. M-aş simţi ca o prostituată. Nu te mai oferi din nou.
- Şi Claire? Ar fi foarte bucuroasă să te ajute.
- Nu-i nici problema ei, aşa cum nu e nici a ta, Este a mea şi o să găsesc eu o rezolvare.
Simţi că el voia să mai spună ceva şi se bucură că nu o făcu. în schimb, se întoarse şi îi
spuse bătînd-o uşor peste şezut:
- Dură şi sexy. Nu-i de mirare că te iubesc atît de mult.
O sărută iute şi îi spuse:
- Pe duminică.
Yasmine şi Claire ajunseră în acelaşi timp la Măta-sea franţuzească. Yasmine îşi plăti
taxiul şi veni după Claire la uşă.
- Ce faci la ora asta?
Claire descuie şi închise sistemul de alarmă.
- Aş putea să te întreb acelaşi lucru, dar ştiu deja răspunsul, nu?
După ce cuplă din nou alarma, traversară împreună depozitul pînă la lift.
- Nu fi sarcastică, spuse Yasmine. Unde ai fost?
Sandra Brown

- Să mă plimb. Şi n-am fost sarcastică.
- Ai fost singură să te plimbi la ora asta? Puteai să fii atacată.
- Cunosc fiecare piatră din Cartierul Francez. Nu mi-e frică.
- Păi, ar cam trebui să-ţi fie, spuse Yasmine intrînd. în lift. Cînd umbli pe străzi seara de
una singură, o cauţi cu luminarea. Cel puţin ar trebui să porţi cu tine o poliţă de
asigurare.
- Poliţă de asigurare? întrebă Claire şi privi geanta de umăr pe care i-o arăta Yasmine. O
armă? Ţi-ai cumpărat alta?
Discutaseră despre revolver cînd Yasmine îi spusese că nu îl mai avea.
- Nu a mai fost nevoie. Nu-l pierdusem.
- Aş vrea să-l fi pierdut.
Ajungînd la etajul trei coborîră: Claire se duse repede să vadă dacă Mary Catherine se
culcase. Nu lipsise mai mult de o jumătate de oră, dar se ştia că mama ei putea să
dispară şi în mai puţin timp.
- Totul e în regulă? o întrebă Yasmine cînd Claire veni în bucătărie. Mă mir că ai lăsat-o
singură.
- Simţeam nevoia să iau aer. Trebuia să mă gîndesc. Am sperat să te întorci, dar...
Ridică din umeri.
Yasmine lăsă jos mărul pe care îl luase din fructieră.
- Bine, altă înţepătură, în loc să arunci mici săgeţi otrăvite, ai putea să vorbeşti deschis şi
să mă laşi în pace. Spune că nu eşti de acord cu relaţia mea.
- Nu sînt de acord cu relaţia ta
Cele două femei schimbară o privire ostilă.
108
Yasmine îi puse capăt prima, trîntindu-se pe un scaun de bar şi mormăind:
- La dracu'.
După care începu să cojească mărul cu unghiile ascuţite.
Claire se duse la frigider şi îşi puse un pahar cu suc de portocale pe care Harry îl făcuse
de dimineaţă.
- lartă-mă, Yasmine, nu trebuia să-ţi spun asta. Cine sînt eu să-mi dau cu părerea în
legătură cu viaţa ta personală?
- Eşti cea mai bună prietenă a mea, asta eşti. Şi acest lucru îţi dă dreptul să ai o părere.
- Pe care ar fi trebuit să o ţin pentru mine.
- Prietenia noastră e bazată pe sinceritate.
- Da? Şi eu am crezut asta mereu, dar tu n-ai fost sinceră. Nu mi-ai spus niciodată cum îl
cheamă.
- Dacă aş fi putut, ţi-aş fi spus.
Claire studie chipul tensionat şi ochii roşii ai prietenei sale. Plînsese. Se aşeză apoi pe
un scaun lîngă Yasmine şi îi luă mărul din mîinile nervoase pe care i le cuprinse într-ale
ei.
- Am fost brutală pentru că sînt îngrijorată. Şi sînt îngrijorată pentru că eşti tristă nouăzeci
la sută din timp. De aceea nu sînt de acord cu relaţia ta. Eşti nefericită, Yasmine. Ideal
este ca atunci cînd eşti îndrăgostit să fii fericit.
- împrejurările nu sînt deloc ideale. De fapt, este cea mai complicată situaţie pe care ţi-o
poţi imagina, spuse ea cu un zîmbet sumbru.
- E însurat.
- Exact.
Sandra Brown
Claire se temuse de acest lucru şi acum că o aflase nu se simţea deloc mai bine.
- Nici^ nu văd un motiv mai bun pentru a păstra secretul, îmi pare rău.
Era evident că suferinţa lui Yasmine era reală şi din suflet. Nu era vorba de o aventură
amoroasă ca atîtea altele pe care le avusese înainte. Cînd se împrieteniseră, Yasmine

ducea o viaţă socială foarte bogată. Cei cu care se întîlnea variau de la atleţi
profesionişti, oameni de afaceri importanţi, staruri de cinema pînă la monarhi străini.
Dar, cu vreun an în urmă, aventurile ei încetaseră şi începu să plece pentru perioade
nedeterminate către destinaţii necunoscute. Era evazivă şi ascunsă. Era cînd în culmea
fericirii, cînd foarte tristă, iar schimbările de dispoziţie erau bruşte, în afară de acel iubit
tainic, nu se mai vedea cu nimeni, din cîte ştia Claire. Fără îndoială, prietena ei era
îndrăgostită şi legătura aceea o făcea îngrozitor de nefericită.
- Te întîlneşti cu el aici, în New Orleans? o întrebă ea cu blîndeţe.
- De fapt, aici locuieşte, spuse Yasmine. Claire fu surprinsă.
- L-ai cunoscut aici?
- Nu, de fapt ne-am cunoscut în... ăă, în Est. Anul j trecut. A fost o coincidenţă ca
amîndoi să locuim în j New Orleans.
- O coincidenţă convenabilă.
Claire se ura pentru ceea ce gîndea - că individul recunoştea un lucru bun cînd îl vedea
şi profita de legăturile pe care Yasmine le avea cu oraşul lui natal.
- Nu-i chiar atît de convenabil, spuse Yasmine
_____j
110
abătută. Se teme îngrozitor de mult să nu afle soţia lui despre noi înainte să obţină
divorţul.
- Acesta e planul? Yasmine întoarse brusc capul.
- Da, răspunse Yasmine ţîfnoasă. Acesta e planul. Doar nu crezi că aş fi de acord cu o
relaţie de lungă durată, cu un bărbat însurat, dacă n-ar fi vorba de dragoste, nu? De cum
va fi posibil, divorţează de ea şi se căsătoreşte cu mine.
-Yasmine...
- O va face, Claire. Mă iubeşte. Ştiu asta.
- Sînt convinsă că da, murmură Claire deloc convinsă.
Dacă o iubea atît de mult, de ce o făcea să sufere în asemenea hal? se întrebă ea.
- Are copii?
- Doi. Un băieţel de zece ani şi o fetiţă de şase. E nebun după copii. M-am gîndit la ei,
Claire, să nu crezi că nu m-am gîndit. Mă întreb cum îi va afecta un divorţ. Oh, Doamne.
îşi puse coatele pe bar şi îşi îngropa faţa în mîini.
- Cînd mă gîndesc să destram o familie, mi se face rău. Dar nu-şi iubeşte soţia.
Niciodată nu a făcut-o. Relaţiile sexuale dintre ei au fost totdeauna groaznice.
în tăcerea lui Claire se simţi probabil îndoială, pentru că Yasmine îşi ridică imediat capul
şi o privi.
- Aşa a fost, insistă ea. Mi-a spus-o şi el, dar eu ştiam dinainte. Prima dată cînd m-am
înfuriat pe el, era atît de deprimat încît am crezut că o să plîngă. Şi mi-a mai spus că
soţia lui mai degrabă ar muri decît să-l lase- să-şi pună gura „acolo jos", că nici nu se
111
Sandra Brown
poate gîndi măcar la aşa ceva. Ea consideră că sexul este ceva vinovat, o atitudine pur
misionară.
Yasmine nu se ferise niciodată să vorbească despre sex. înainte să înceapă această
relaţie, îi povestea frecvent tot felul de amănunte despre viaţa ei amoroasă.
Acum bătea în marmura rece cu unghia arătătorului.
- Eu sînt cel mai grozav lucru care i s-a întîmpiat vreodată, Claire. l-aş fi o soţie bună.
- Atunci de ce nu o rupe frumos? De ce vă chinuiţi amîndoi?
- Nu poate, spuse ea clătinînd melancolic din cap. Divorţul va avea un efect puternic
asupra carierei sale. Este foarte cunoscut. Ţine la părerea socrilor şi a tuturor prietenilor

lor. Dumnezeule, va fi o nebunie. Trebuie să acţioneze cu grijă şi să aştepte momentul
potrivit. Pînă atunci trebuie să am răbdare şi să aştept ziua cînd vom fi împreună.
Claire era mai puţin optimistă si simţi că era de datoria ei ca prietenă să facă pe avocatul
diavolului. • - Yasmine, astfel de relaţii rareori se sfîrşesc cu bine.
- „Astfel de relaţii"? De unde naiba ştii tu cum este?
Claire îşi dădea seama că se înfuria, aşa că îşi păstră ea calmul.
- Nu am spus decît că ar fi ceva într-adevăr deosebit. Bărbaţii care au o poziţie bună în
cadrul comunităţii, rareori îşi lasă soţiile şi copiii pentru amante. Yasmine, întrebă ea
uşor, e alb?
- Şi dacă e, ce-i cu asta?
Din reacţia lui Yasmine, înţelese că aşa era.
__ 119 _______________
i i £. i
- Dar aici sîntem în Sud. New Orleans. Prin tradiţie, bărbaţii...
- El nu-i aşa, o întrerupse Yasmine vehement. Este persoana cu cele mai puţine
prejudecăţi rasiale din cîte am cunoscut.
Claire se sili să zîmbească.
- Sînt sigură că este, altfej nu l-ai putea iubi.
Ştia cînd să dea înapoi, în starea în care se afla Yasmine, era greu de discutat raţional.
Era rănită şi, ca orice animal rănit, s-ar fi repezit la oricine ar fi încercat să o ajute.
- lartă-mă că am adus acest subiect în discuţie.
- Nu mă mai dădăci, Claire. ,
- Nici nu o fac.
- Pe naiba n-o faci! strigă Yasmine sărind de pe scaun. Mă îndoiesc că ai crezut vreo
vorbă din ce ţi-am spus. îţi închipui probabil că se culcă cu mine de amorul artei.
Claire îşi împinse scaunul şi se ridică şi ea.
- Noapte bună. Mă duc să mă culc.
- Fugi de discuţie.
- Exact, îi strigă ea. Refuz să mă cert cu tine pentru asta, pentru că e o situaţie fără
ieşire. Dacă spun ceva negativ, tu sări în apărarea lui. Nu-mi pasă cine sau ce este
iubitul tău. Nu mă îngrijorează decît nefericirea ta. Dacă vrei să trăieşti aşa, treaba ta.
Atîta timp cît nu-ţi afectează munca, pe mine nu mă deranjează.
- Zău? Dar gelozia ta?
- Gelozie?
- Nu o face pe inocenta cu mine, Claire. îmi dau seama. Eu sînt îndrăgostită nebuneşte
de un tip care
113 }--------
Sandra Brown
e gata să-şi schimbe toată viaţa pentru mine, în timp ce viaţa ta e la fel de sterilă ca a
unei călugăriţe.
Claire numără în gînd pînă la zece. De cîte ori Yasmine era supărată pe ea însăşi, căuta
să îşi îndrepte furia asupra altora. Era un defect de caracter pe care Claire, în cursul
prieteniei lor, învăţase să-l accepte. Cu toate acestea, nu era mai puţin exasperant. A
doua zi dimineaţă, Yasmine avea să arboreze zîmbete sentimentale şi să îşi ceară
scuze, spunînd despre sine că era o egoistă, implorînd-o să o ierte, dar în seara aceea,
Claire nu se simţea în stare să facă faţă acelei discuţii obositoare.
- Crezi ce vrei. Eu sînt obosită. Noapte bună.
- Acest Cassidy nu are şi un nume mic?
- Nu ştiu.
Claire stinse luminile în drum spre dormitor. Yasmine nu înţelese aluzia. Se ţinea după
ea ca un căţel insistent.
- L-ai tratat tot timpul rece şi de sus?
- Am fost ospitalieră.

- Şi-a dat seama că a fost dus de nas? Claire se opri deodată şi se întoarse.
- Despre ce vorbeşti?
- Te pricepi al naibii de bin'? să te sustragi, Claire, dar, după impresia pe care mi-a făcut-
o domnul Cassidy, mă-ndoiesc că înghite aiureli din astea de la o femeie.
- T'nt sigură că nu mă consideră o femeie din acelea. A venit aici în interes de serviciu.
- Dar a stat al naibii de mult.
- A pus o mulţime de întrebăr.
- Şi ai avut răspunsuri?
y
--------------------------------------(' 114 N
)-------------------------------------
Claire îi aruncă din nou prietenei ei o privire aspră.
- Numai cîteva. Ar fi vrut să descopere o legătură între mine şi asasinarea lui Jackson
Wilde, dar nu există nici una.
- Crezi că era sexy? întrebă Yasmine.
- Bănuiesc că te referi la procurorul adjunct şi nu la evanghelist.
- Te eschivezi, Claire. Răspunde la întrebare.
- Nu m-am gîndit la felul cum arată domnul Cassidy.
- Ei bine, eu da. Este sexy într-un mod cît se poate de profund şi de intens. Nu crezi?
- Nu-mi amintesc.
- Pun pariu că f... cu ochii deschişi şi cu dinţii' încleştaţi. Mă excită numai cînd mă
gîndesc.
Yasmine încerca să o provoace, dar refuzînd să se lase păcălită, Claire intră în dormitor.
- Credeam că eşti îndrăgostită.
- Sînt. Dar nu sînt nici oarbă şi nici moartă. Prin uşa închisă Yasmine adăugă:
- Şi chiar dacă vrei ca domnul Cassidy şi alţi bărbaţi să creadă că în chiloţii tăi sînt
ţurţuri, nici tu nu crezi, Claire Laurent.
Ascultînd paşii lui Yasmine depărtîndu-se, Claire îşi surprinse imaginea în oglinda de pe
uşa dulapului. Total neobişnuit pentru ea, părea agitată, derutată şi speriată.
Iar motivul era domnul Cassidy.
115
Sandra Brown
Capitolul şase
Andre Philippi îşi termină cina şi puse tacîmurile de argint frumos pe farfurie. Se şterse la
gură cu un şervet din pînză scrobit, pe care apoi îl împături şi îl puse alături. Sună după
un chelner de la room-service să vină să ia tava. Friptura de raţă fusese puţin cam
uscată, iar sosul avusese puţin prea mult tarhon. Avea să îi facă observaţie bucătarului
şef. ;.
Ca administrator de noapte al hotelului Fairmont, din New Orleans, Andre Philippi avea
pretenţia ca toţi angajaţii să lucreze cît se poate de bine. Greşelile, pur şi simplu, nu erau
tolerate. Insolenţa sau negli-
116
jenţa erau motive de concediere imediată. Andre considera că patronii de hotel trebuiau
trataţi ca nişte oaspeţi răsfăţaţi.
Se duse apoi în camera de toaletă de lîngă biroul lui şi se spălă pe mîini cu un săpun
franţuzesc, făcu gargară cu apă de gură pentru a nu mirosi urît şi se chinui să îşi usuce
mustaţa subţire şi buzele, îşi trecu mîinile peste părul dat cu ulei, pe care îl pieptăna spre
spate pornind din locul de unde începea chelia. Mai mult pentru că acesta i se părea
stilul cel mai bun, dar şi pentru a combate tendinţa naturală a părului său negru de a se
ondula, îşi privi unghiile. A doua zi avea să i se facă manichiura. O dată pe săptămînă

avea zi de manichiură pe care o respecta cu sfinţenie.
Atent totdeauna faţă de cheltuielile hotelului, stinse lumina şi se întoarse în birou, în mod
normal, poziţia nu i-ar fi permis să aibă un birou personal, dar^ Andre avea o vechime
mai mare decît oricinr altcineva, inclusiv decît directorii cei mai de sus.
Şi ştia să ţină un secret.
De cînd lucra i se făcuseră numeroase înlesniri, deoarece superiorii îi solicitau adesea
discreţia. Păstrase tăcerea în legătură cu viciile lor care variau de la predilecţia unuia
pentru băieţi pînă la narco-mania altuia. Biroul particular era un fel de dovadă a aprecierii
pe care Andre şi-o cîştigase cu discreţia lui.
Alte semne de recunoştinţă din partea angajaţilor hotelului şi a oaspeţilor care îi ceruseră
diverse servicii îi aduseseră accesul în cîteva bănci din oraş, făcînd din el un om bogat.
Rareori cheltuia bani pe altceva decît pe îmbrăcăminte şi pe flori pentru mormîntul lui
maman. Buchete minunate de flori la fel
117
Sandra Brown
de exotice ca ea erau trimise la cimitir de două ori pe săptămînă. Aranjamentele acelea
erau mult mai frumoase decît cele pe care i le trimitea tatăl lui pe vremea cînd Andre nu
era decît un copil. Şi acest lucru era important pentru el.
Nu era înalt, dar ţinuta lui rigidă îi conferea prestanţă. Deşi nu era înclinat spre vanitate,
era un om foarte meticulos. Se privi în oglinda de pe uşa băii. Pantalonii mai aveau încă
dunga perfectă. Garoafa roşie de la butonieră era încă proaspătă. Gulerul şi manşetele
cămăşii scrobite erau atît de ţepene, încît o minge de tenis ar fi fost aruncată înapoi dacă
le-ar fi atins. Totdeauna se îmbrăca într-un costum închis la culoare, cămaşă albă şi
cravată conservatoare. S-ar fi simţit mult mai bine în haină de dimineaţă şi ghetre, dar ar
fi atras atenţia oaspeţilor mai mult asupra lui decît asupra serviciilor excelente de care
beneficiau. Ceea ce ar fi fost echivalent cu eşecul. Andre Philippi se considera servitorul
oaspeţilor hotelului Fairmont şi îşi lua slujba în serios.
După ce bătu la uşă, un tînăr în uniformă de chelner intră întrebînd:
- Sînteţi gata?
- Am terminat, da.
Privi cu un ochi critic cum era îmbrăcat tînărul chelner şi modul cum punea capacele
peste farfuriile goale aşezîndu-le apoi pe tavă.
- Atît pentru seara aceasta, domnule Philippi?
- Da, mulţumesc.
- Sînt convins.
Andre se încruntă auzind limbajul, dar în general,
chelnerul se descurcase bine. Fără îndoială că avea să se întoarcă în bucătărie unde
avea să rida cu prietenii pe care îi avea printre angajaţii hotelului pînă cînd i se va mai da
ceva de făcut. Andre nu avea mulţi prieteni.
Urmase la cele mai bune şcoli particulare, printre care Universitatea Loyola. Dar, datorită
faptului că nu putuse să spună niciodată cine era tatăl şi viceversa, fusese considerat
totdeauna un proscris din punct de vedere social. Dar nu îi păsa. Singura lume care
exista pentru el era hotelul. Ceea ce se petrecea în afara zidurilor acestuia era de un
interes şi o importanţă neglijabile. Nu era ambiţios. Nu urmărea o poziţie importantă.
Pentru el, ideal ar fi fost să moară făcînd de serviciu la Fairmont. Micul lui apartament se
afla la mică distanţă de hotel, dar nu îi plăcea să îşi petreacă timpul acolo. Dacă ar fi
avut voie, n-ar fi plecat deloc de la Fairmont.
Andre nu avea decît un viciu căruia i se deda acum ca un gurmand care îşi savurează
băutura de după cină. Deschizînd primul sertar al biroului privi fotografia cu autograf
înrămată. Ah, Yasmine. Atît de perfectă. Atît de frumoasă. „Pentru un tip deosebit",
scrisese ea înainte să îşi pună semnătura plină de înflorituri.

Era mai mult decît un admirator înflăcărat. De ani de zile nutrea pentru ea o afecţiune
care se apropia de obsesie. Nu era o atracţie sexuală, pentru că ar fi fost ceva profan.
Nu, o iubea cu înfocarea iubitorului de artă faţă de un tablou pe care nu îl poate avea. O
admira, o adora şi tînjea pentru fericirea ei aşa cum tînjise ca.maman a lui să fie fericită.
Sandra Brown
în cele din urmă închise sertarul, ştiind că în seara aceea avea să mai aibă multe ocazii
să privească acel chip fermecător care nu îi ieşea aproape niciodată din minte. Acum
trebuia să facă inspecţia de fiecare oră la recepţie. Lucrurile păreau să se desfăşoare
normal. Zări un muc de ţigară pe covor în faţa lifturilor, dar la un pocnet din degete, un
băiat de serviciu se şi repezi să îl ia. Smulse un trandafir care începuse să se ofilească
dintr-un aranjament flora! şi îi întrebă politicos pe oaspeţii care se întorceau dacă
găsiseră totul pe plac. Aceştia îl asigurară că, la fel ca întotdeauna, totul era perfect.
Traversînd holul, se cutremură cînd îşi aminti de dimineaţa aceea oribilă de după
asasinarea lui Jackson Wilde. Ce eveniment îngrozitor pentru hotel!
El personal nu regreta că teleevanghelistul murise. Avea grijă să fie servit el înainte să îi
servească pe ceilalţi. Zîmbetul lui ascundea o proastă dispoziţie. Rîdea prea zgomotos,
vorbea prea aspru, strîngea mîna prea tare. Andre le oferise atît lui, cît' şi familiei lui
toate serviciile, dar nu pusese suflet, pentru că nu îl putea suferi pe Jackson Wilde.
Andre era încă supărat. Asasinarea lui Wilde aruncase o pată asupra hotelului. Nici un
hotel nu putea oferi garanţia că asemenea lucruri nu se puteau întîmpla în vreuna din
camere indiferent cîte măsuri de precauţie s-ar fi luat. Cu toate acestea, unii ziarişti locali
sugeraseră cu neruşinare că hotelul trebuia să fie considerat răspunzător.
Eh, avocaţii aveau să aibă griji. Acest aspect nu îl mai privea pe el. Dar îi venea rău cînd
îşi amintea de
120
ziua aceea haotică - holul acela senin înţesat de poliţişti, reporteri şi oaspeţi supăraţi pe
bună dreptate pentru că fuseseră interogaţi ca nişte răufăcători. Era ca şi cum ar fi
asistat la maltratarea unei femei distinse de către nişte vagabonzi.
Ceea ce trebuia să fie evident pentru autorităţi era faptul că cineva intrase din stradă,
luase liftul pînă la etajul şapte şi fusese poftit în apartamentul lui Wilde. După ce l-a
împuşcat, fără să atragă atenţia nimănui, ucigaşul a plecat în aceiaşi mod. Oare, chiar
era necesar ca toţi oaspeţii hotelului din seara aceea să fie trataţi ca suspecţi? Avea,
oare, poliţia dreptul să suspecteze pe toată lumea? Andre nu era de această părere. De
aceea nu avea remuşcări că îi protejase pe cei care nu ar fi putut să aibă vreun conflict
cu Jackson Wilde.
Bineînţeles că poliţiştii îl chestionaseră şi pe el şi nu păruseră să îi pună la îndoială
declaraţiile. Cu domnul Cassidy, însă, era altceva. Fusese mai profund şi mai stăruitor
decît acel' detectiv prost îmbrăcat care avea două prenume. Cassidy nu îl acuzase pe
faţă că minţea, dar părea să ştie că Andre ascundea o informaţie.
- Ascultaţi-mă, domnule Philippi, îi spusese el venind mai aproape ca pentru a-i inspira
mai multă încredere, nu-mi pasă ce afaceri cu droguri s-au încheiat în camere în seara
aceea. Nimeni nu va fi învinuit de perversitate dacă a fost cu vreo prostituată care l-a
legat de mobilă şi i-a făcut apoi poze. Nu mă priveşte cine cu nevasta cui s-a culcat.
Ceea ce am eu nevoie, să ştiu este identitatea fiecărei persoane
--------------------------------( 121 ---------
Sandra Brown
care a intrat în hotel în seara aceea. Ştiu că sînteţi foarte vigilent în zona holului. Vedeţi o
mulţime de oameni. Cineva pe care îl consideraţi neînsemnat s-ar putea să nu fie aşa.
Orice informaţie cît de mică poate fi vitală.

- înţeleg, domnule Cassidy, răspunsese Andre impasibil. Dar i-am înregistrat deja pe toţi
cei pe care i-am văzut atunci. Am instruit personalul să vă ofere tot sprijinul. Aveţi acces
la computerul nostru.
- Care, ştim amîndoi, că reţine numai ce i se spune să reţină. Informaţiile pot fi şterse
mult mai uşor decît sînt introduse, spusese Cassidy ridicînd glasul şi demonstrînd în
acest fel că îşi pierduse răbdarea.
Dîndu-şi seama de acest lucru, aborda un alt ton, ca al unui părinte iubitor care e gata să
dea o pedeapsă:
- De ce nu eşti sincer cu mine, Andre? Dacă ascunzi ceva, ai putea fi implicat şi nu mi-ar
plăcea deloc să se întîmple aşa ceva, ţie ţi-ar plăcea?
Cassidy putea să schimbe tactica pînă se făcea albastru şi totuşi nu obţinu nimic de la
Andre, care era hotărît să nu divulge lucruri care ar fi putut compromite oameni pe care
el îi respecta. Fapte care nu aveau nici o legătură cu asasinarea reverendului Jackson
Wilde nu îl priveau pe domnul Cassidy.
Acesta nu era de fel din New Orleans şi avea părerea greşită că legea era absolută,
inflexibilă şi se putea a: ca oricui. Fără îndoială îşi închipuia că toţi erau ob! aţi să
vorbească. Evident nu aflase încă de codul or arei care guverna Oraşul Semilunii. Cei
care veneau n afară nu îl înţelegeau şi nu aderau la el,
dar Andre Philippi o făcea cu siguranţă.
Intrînd în bucătărie, Claire îşi găsi mama stînd la masa pentru micul dejun. Era complet
îmbrăcată şi se şi machiase. Semne încurajatoare. Erau zile cînd Mary Catherine nu se
dădea jos din pat, ţintuită de deprimare.
- Hmmm, ce bine miroase cafeaua, mama, spuse Claire prinzîndu-şi cerceii.
- Bună dimineaţa, draga mea. Ai dormit bine?
- Da, minţi ea şi amestecînd puţină frişca în cafea îi aruncă un zîmbet peste umăr.
Dar zîmbetul îi îngheţă pe buze cînd văzu chipul care umplea ecranul televizorului
portabil de pe etajeră. Era fixat pe programul care difuza ştirile dimineţii.
- N-ar trebui să vorbească atît de tare, remarcă Mary Catherine. Este atît de urît. O
doamnă ar trebui să aibă o voce liniştitoare.
Ariei Wilde era înconjurată de reporteri, toţi dornici să transmită cele mai recente şi mai
aprinse critici adresate autorităţilor oraşului, parohiei şi statului, care refuzaseră să îi dea
trupul soţului ei pentru a-l transporta la Nashville.
Claire se aşeză cu grijă în faţa mamei ei urmărind-o mai mult pe ea decît televizorul.
- Ar trebui să i se dea voie doamnei Wilde să îşi îngroape soţul cît mai curînd posibil,
spuse Mary Catherine,- dar este greu să nutreşti simpatie pentru
Sandra Brown
nişte oameni atît de nesuferiţi.
- De ce spui că sînt nesuferiţi, mama? Mary Catherine o privi foarte surprinsă.
- Cum, Claire, ai uitat cîte necazuri ţi-a făcut acest predicator şi toate lucrurile oribile pe
care le-a spus? Era o fiinţă detestabilă şi la fel se pare că este şi soţia lui.
Este în una din zilele de luciditate, îşi spuse Claire. Acestea erau foarte rare, dar, în
asemenea zile, Mary Catherine era foarte conştientă de tot ce se petrecea în jurul ei.
Cînd ochii îi erau limpezi şi glasul convingător, nu exista nici o îndoială. Uitîndu-se la ea
acum, Claire se întrebă ce anume cauza acele crize de sănătate mintală şi mult prea
frecventele rătăciri. Timp de ani de zile doctorii tot încercaseră să dea un diagnostic şi să
o vindece, dar nu reuşiseră.
- Lucrurile pe care le-a spus despre tine erau atît de groaznice, zise ea. De ce nu îşi
vedea de treaba lui şi să te lase în pace?
Pe Claire o uimea vehemenţa mamei ei.

- Nu mai trebuie să-mi fac griji din cauza lui, mama.
Mary Catherine îi aruncă atunci un zîmbet încîntător.
- Ah, da, ştiu. A murit din cauza a trei împuşcături, spuse ea şi apoi, schimbînd brusc
subiectul, împinse un platou cu cornuri spre Claire. la unul, draga mea. Sînt minunate.
- Beau numai cafeaua acum, spuse Claire absentă. Mama, doream să-ţi vorbesc despre
ceva foarte important.
- îmi place foarte mult acest crainic, ţie nu? Are un fel atît frumos de a vorbi.
124
- Mama?
Aşteptă pînă cînd Mary Catherine îşi îndreptă din nou atenţia asupra ei.
- îţi aminteşti de domnul Cassidy pe care l-ai cunoscut ieri?
- Sigur, chiar şi acum cîteva minute i-au arătat fotografia şi i-au citat. Cînd l-am cunoscut
n-am ştiut că e atît de important. El va ancheta cazul asasinării lui Jackson Wilde din
partea procuraturii.
- Exact. Şi pentru că reverendul Wilde a fost atît de ostil faţă de mine, domnul Cassidy a
dorit să mă cunoască. S-ar putea să mai revină.
- Ah, ce bine. E atît de drăguţ.
- Ei bine, nu... nu este totdeauna drăguţ, în munca lui trebuie să le pună oamenilor o
mulţime de întrebări, întrebări personale despre vieţile lor, trecutul lor. El trebuie să le
scormonească trecutul şi să încerce să dezgroape lucruri pe care ei ar dori să nu le afle
nimeni, spuse ea şi făcu o pauză pentru a o lăsa să digere totul, dar Mary Catherine o
privi întrebător. Dacă domnul Cassidy s-ar întoarce şi ar începe să te întrebe despre anii
cînd am stat cu mătuşa Laurel, ce i-ai spune?
Mary Catherine era pusă în încurcătură.
- Bănuiesc că i-aş spune cît de frumos a fost. Răsuflînd uşurată, Claire îi luă mîna şi i-o
strînse
cu căldură.
- A fost, nu? Am petrecut o perioadă minunată în casa mătuşii Laurel.
- încă mi-e dor de ea, să ştii. Hai să mergem duminică după slujbă să-i ducem nişte flori
la mormînt. Mary Catherine se ridică apoi şi se îndreptă
J
Sandra Brown
spre birou. Claire, te rog să mă scuzi acum. Trebuie să fac o listă de cumpărături înainte
să vină Harry. E atît de uitucă încît, dacă nu îi scriu totul pe hîrtie, nu-şi aminteşte nimic.
începu să adauge tot felul de lucruri pe lista de cumpărături, în timp ce Claire o urmărea
încruntată. Cassidy avea să se întoarcă în mod inevitabil. Spera numai să nu o facă în
ziua aceea. Era bucuroasă că Mary Catherine avea o zi bună, dar ar fi preferat ca el să îi
vorbească într-o zi cînd ea nu îşi amintea cu atîta luciditate de Jackson Wilde şi de
asasinarea acestuia.
i
Deşi robinetul de apă rece era deschis aproape la maximum, aceasta era tot călduţă.
Cassidy bănui că trebuia să fie mulţumit că măcar curgea cu presiune. Atingîndu-i ceafa,
apa îi alungă o parte din tensiune. Dar^nu toată.
în cele din urmă se săpuni, se şamponă, se frecă şi ieşi de sub duş. între timp se făcuse
şi cafeaua. Urmări mirosul de cafea de New Orleans şi cicoare pînă în bucătăria lui cît o
cutie de chibrituri şi îşi umplu o ceaşcă. Fierbinte şi amară, îi provocă două şocuri, de
cofeină şi optimism. Poate ziua aceea avea să îi aducă ceva.
Se duse la uşa căsuţei sale din Metairie şi îşi luă ziarul de dimineaţă. Femeia care locuia
vizavi, peste drumul îngust de piatră, punea cîteva scrisori în cutia poştală.
îi aruncă o privire zîmbind amuzată.
- Bună dimineaţa, domnule Cassidy.

- Bună dimineaţa, îi răspunse el strîngînd nodul prosopului înfăşurat în jurul mijlocului.
- Nu prea v-am mai văzut în ultima vreme. Ignorînd faptul că i se adresase de două ori,
el
spuse:
- Am fost ocupat.
- Am citit asta, zise ea arătînd spre ziarul pe care el îl ţinea sub braţul gol de unde
privirile ei alunecară mai departe la părul ud de pe abdomen. Aţi avut ocazia să folosiţi
săpunul pe care vi l-am dat săptă-mîna trecută?
Lucra la Maison Blanche, care reprezenta o linie de articole cosmetice din toată lumea.
Mereu îi lăsa la uşă eşantioane din articolele pentru bărbaţi, aşa încît mulţumită ei, avea
mai multe cosmetice decît dansatoarele din barurile de pe Bourbon Street. El rămînea
însă la D/a/ şi la puţin after-shave, dar nu ar fi vrut să o rănească. Simţind o furnicătură
în fiecare fir de păr pe care ea i-l studia, îi răspunse:
- Da, a fost minunat.
- Miroase frumos?
- Hmmm.
Ea îl privi şi ochii îi zăboviră. Parcă vorbeau. El recunoscu acea expresie dulce şi îi trecu
prin cap să se invite la ea pentru cornuri şi puţină tihnă, dar goni acest gînd chiar înainte
să se formeze complet.
- Bine, mă duc să nu întîrzii. La revedere, închise uşa cu cîteva secunde înainte ca
prosopul
înnodat să îi alunece peste coapse şi apoi jos. Vecina lui, Penny, Patty, Peggy sau cam
aşa ceva era drăguţă şi'disponibilă, din cîte ştia. Mai făcuse aluzii
Sandra Brown
şi altă dată, dar el le ignorase dintr-un motiv sau altul, îndeosebi datorită lipsei de timp şi
de interes.
Poate că în dimineaţa aceea trebuia să îi accepte subtila invitaţie. Poate că tocmai acest
lucru avea să îi îmbunătăţească imaginea.
- La dracu', murmură el.
Dacă ar fi fost atît de uşor, ar fi* putut ieşi din încurcătură cu cîteva zile în urmă. Femeile
nu erau prea greu de găsit.
Dădu cu piciorul prosopului ud din calea lui şi se duse gol în bucătărie, îşi bău cafeaua în
timp ce aştepta ca prăjitorul să îi arunce afară două felii de pîine. Deschizînd ziarul
Times Pîcayune observă că povestea legată de asasinarea lui Wilde ajunsese pe pagina
a patra, în articol se scria negru pe alb că autorităţile erau în încurcătură. Se vorbea
serios despre incompetenţă. Pentru cei care nu ştiau - şi, din moment ce presa publicase
o mulţime de articole, era imposibil ca lucrurile să nu fie cunoscute de toată lumea -
crima era reconstituită conform comunicatului de presă la compunerea căruia Cassidy
dăduse o mînă de ajutor.
Reporterul îl cita că ar fi spus că forţele departamentului de poliţie şi cele ale procuraturii
aveau cîteva indicii bune, ceea ce era adevărat, şi că o arestare era iminentă, ceea ce
era o minciună. Nu era nici măcar aproape de arestarea cuiva. Nu aveau absolut nimic.
. Feliile de pîine prăjită ţîsniră afară. Le unse cu un't, le presără puţin zahăr şi scorţişoară
deasupra şi muşcă o înghiţitură. Claire Laurent îi veni în minte. Gura ei avea probabil
gustul untului cald combinat cu
_________________________________l -t OR
V l £-O i
scorţişoară şi zahăr.
- La naiba.
îşi încrucişa braţele pe dulap şi îşi aplecă bărbia în piept. Deşi făcuse duş numai cu
crteva minute în urmă, începu să transpire; picăturile mici îi alunecau pe piept, pe spate
şi pe abdomen. Excitarea i se strînse în jurul sexului ca o ceaţă, batjocorindu-l şi

necăjindu-l şi, spre marea lui frustrare, cauzînd»chiar o erecţie.
De cînd vizitase Măfasea franţuzească îl treceau sudorile noaptea. La fel ca malaria,
simptomele care îl sleiau de puteri se repetau noapte de noapte, îl slăbeau, îl
înnebuneau, îl excitau la culme. Voia să dea vina pe articolele produse de Mătasea
franţuzească. Orice bărbat normal care se uita la cîteva modele din acelea care purtau o
lenjerie sumară se excita. Era o lege a naturii. Fiecare articol prezentat în catalogul
Mătase franţuzească era sexy. Fie sexy/ dulce, sexy/fierbinte. Dar mereu sexy.
Paginile acelea lucioase erau absolut excitante, dar el văzuse fotografii cu femei goale
de la doisprezece ani şi niciodată nu fusese atît de afectat. Deosebirea o constituia
femeia care inspira catalogul. Claire Laurent era la fel de provocatoare ca marfa pe care
o vindea. Nu şi-o putea scoate din minte şi nu era neapărat în legătură cu investigaţia lui.
Se întrebase de nenumărate ori dacă afurisitele acelea de balonaşe pe care le suflase
ea nu or fi conţinut, de fapt, vreo vrajă care să provoace dragostea.
- Cum a fost la fabrica aceea de lenjerie ieri după-amiază? îl întrebase Crowder la
obişnuita întîlnire de dimineaţă;"
Sandra Brown
- Te referi la Mătasea franţuzească?
- Are vreun amestec în acest caz?
- Este, de fapt, o firmă mare. Habar n-aveam că e atît de extinsă.
- Nu mă interesează firma. Ai vorbit cu femeia aceea Laurent?
- Da. Mult timp. -Şi?
- Zice că nu l-a cunoscut niciodată pe Wilde. -Si?
- în esenţă, asta-i tot.
- Ai crezut-o?
Din motive pe care nu le înţelegea total, Cassidy răspunsese evaziv:
- Nu mi-a dat nici un motiv să nu o fac. Deoarece Crowder aştepta amănunte, el îi
povesti
şi despre Mary Catherine şi despre modelul Yasmine.
- O ştiu, spuse Crowder. Am văzut-o într-una din emisiunile lui Johnny Garson odată, îţi
opreşte inima în loc.
- Da, aşa e. Doamna Laurent, adică mama, este bolnavă mintal.
- Nu mai spune, în ce fel?
Crowder îi ceruse precizări, dar el nu avea nici una. Se îndoia de faptul că şeful lui ar fi
vrut să audă că sexul i se întărea ori de cîte ori se gîndea la Claire Laurent. Nu era un
semn bun la un procuror adjunct care încerca să rezolve o crimă, ba mai mult, un caz de
care depindea propria lui carieră. Era acel gen de caz interesant, în jurul căruia se făcea
multă publicitate, la care visa orice tînăr procuror. Şi era al lui.
l se oferise ocazia de aur de a-i dovedi lui
Crowder că era capabil să preia conducerea după ieşirea lui la pensie. Trebuia să
convingă publicul alegător că el era omul potrivit pentru munca aceea grea. Şi trebuia să
îşi dovedească lui însuşi, cum se chinuia să o facă de cinci ani, că era unul din băieţii
buni şi că locul lui nu era în spatele gratiilor.
Totul era şi mai greu de rezolvat dacă unul din suspecţi îl făcea să transpire şi să se
excite.
Claire Laurent nu putea comite o crimă cu sînge rece. Uită-te cum se poartă cu mama ei,
îşi spuse el. Dar această logică nu era bună de nimic şi el ştia acest lucru. Cunoscuse
ucigaşi care puteau să plîngă la comandă, mai ales în prezenţa mamelor.
Aşa că sentimentele trebuiau excluse. Trebuia să privească totul dintr-un punct de
vedere practic. Nu ar fi avut rost să-l ucidă pe Wilde. Ar fi riscat mult mai mult dacă l-ar fi

ucis şi ar fi fost prinsă decît dacă el şi-ar fi dus la îndeplinire planurile de a-i distruge
firma. Corect? Corect. N-ar fi făcut-o.
Dar, chiar şi aşa, ceva în legătură cu situaţia de !a Mătaseajranţuzească nu era în
regulă. Ce anume era ciudat? îşi aminti în gînd fiecare persoană pe care o întîlnise:
Remorcherul Annie, secretara, Claire, Mary Catherine, Yasmine. Deodată îşi dădu
seama.
- Nici un bărbat.
Nici un bărbat. Toate lucrătoarele din depozit erau femei. Harry, numele menajerei, era
derivat de ia Har-riett. Să fi fost ceva semnificativ? Să fi fost Mătasea franţuzească un
prim exemplu^de discriminare între sexe? Relaţia dintre Claire şi Yasmine să fi fost alta
decîl de prietenie şi de afaceri?
Acest gînd îi lăsă un gust amar în gură, mai
1
puternic decît cafeaua şi cicoarea. Aruncă zaţul în chiuvetă.
Nu, nu se putea. Ar fi simţit. Comunicau în tăcere ca două confidente, nu ca iubite, în
orice caz, Claire Laurent nu era o ucigaşă.
Pe de altă parte, îi făcea impresia că era o femeie care, dacă ar fi ucis deja un bărbat, nu
ar mai fi avut nici o ezitare să îi zboare testiculele numai aşa, de plăcere.
Sună telefonul.
- Glenn sînt.
- Bună dimineaţa.
Detectivul scoase un sunet de parcă nu ar fi fost de acord.
- M-au sunat şi mi-au spus că femeia Wildel-
şi acest joc de cuvinte trebuie luat ca atare
- cere să-i dăm cadavrul. Trebuie să i-l dăm, Cassidy.
- La dracu', făcu el şi îşi trecu degetele prin părul umed. Cred că n-avem de ales, dar
mai lasă-mă să încerc o dată cu ea şi cu fiul ei vitreg.
- Bine, dar le-am luat declaraţiile. Eu însumi i-am chestionat de nu ştiu cîte ori. O să-
nceapă să semene a hărţuire.
- Ştiu, dar aş vrea să mai încerc o dată. Sînt acolo în jumătate de oră.
Discuţia cu Ariei şi Joshua Wilde începu prost, îl
1. sălbatic (engl.)
4 132
aşteptau deja la el în birou. Văduva era îmbrăcată în mătase neagră, care o făcea să
pară fragilă, slăbită şi indiscutabil inocentă.
- Domnule Cassidy, plecăm spre Nashville peste aproximativ o oră. N-am vrea să
pierdem avionul.
- Vă rog să mă scuzaţi, spuse el şi după ce ocoli biroul se aşeză. A fost încurcată
circulaţia. O să am grijă să ajungeţi la timp la aeroport, chiar dacă pentru acest lucru va fi
nevoie de o escortă a poliţiei.
Acest lucru păru să o liniştească şi se lăsă pe spate.
- Vă mulţumesc.
- Mi s-a spus că şi sicriul reverendului Wilde va fi transportat cu acest avion.
Ea îşi şterse ochii uşor cu o batistă brodată.
- Jackson a fost ucis cu mai mult de o săptămînă în urmă. Nu numai că nu aţi arestat pe
nimeni,, dar nu m-aţi lăsat nici să îl îngrop.
Cassidy o aplaudă în gînd. Juca al naibii de bine. Fusta îi acoperea cu decenţă
genunchii; părui blond şi drept îi era ţinut de o bentiţă din catifea neagră. Nu făcea nici o
încercare să fie atrăgătoare şi, totuşi, emana un farmec inexplicabil. Fiul ei vitreg îi puse
o mînă liniştitoare pe umăr.
- A fost un chin îngrozitor pentru noi, domnule Cassidy. Mai ales pentru Arjel.
- Sînt convins,
- Vrem să ducem trupul tatei acasă, să îl îngropăm şi să ne odihnim. Totuşi, avem de

gînd să ne întoarcem la New Orleans cînd veţi prinde vinovatul. Vreau să-l întreb
personal de ce a făcut-o.
- Şi eu aş vrea să întreb acest lucru, spuse
•
Cassidy deschizînd un dosar pe care unul dintre funcţionari i-l dăduse înainte să intre în
birou. Pentru o mai mare claritate, aş vrea să mai recapitulăm împreună unele lucruri.
Răsfoi hîrtiile pentru a face ca totul să pară cît se poate de serios.
- Dumneavoastră - toţi trei, împreună cu cei apropiaţi - aţi sosit la hotel,., la ce oră?
- La zece şi cinci, răspunse Ariei pierzîndu-şi răbdarea. Domnule Cassidy, am mai spus
aceste lucruri de sute de ori.
- Ştiu că este supărător, dar uneori cînd se repovestesc evenimentele, un martor îşi
aminteşte ceva ce anterior uitase. Vă rog să mă mai suportaţi.
Ea scoase un oftat de îndelungată suferinţă.
- Am sosit la zece şi cinci. Ne era foame. Am luat masa în Sazerac, la parterul hotelului.
Sînt sigură că personalul poate confirma.
- Au şi făcut-o. A plecat cineva în timpul mesei?
- Nu cred. Josh, tu îţi aminteşti să fi plecat cineva în timpul mesei?
- Nu. De ce este important acest lucru, domnule Cassidy?
Era încă neclar cum pătrunsese agresorul în apartamentul soţilor Wilde. Cassidy îşi
închipuise că cineva din cercul lor ar fi avut acces la o cheie şi l-ar fi aşteptat pe Wilde să
se întoarcă de la masă.
- M-am gîndit doar că ar fi bine să verific.
- Nu îmi amintesc să fi plecat cineva înainte să terminăm de luat masa, spuse Ariei. Am
luat liftu! cu toţii, coborînd fiecare la etajul lui.
- Eraţi un grup vesel?
Mătase franţuzeasc
- Toţi erau încă plini de Duh.
- De Duh?
- De Duhul Sfînt. Slujba din seara aceea fusese deosebit de binecuvîntată.
- înţeleg, spuse Cassidy şi răsfoi prin mai multe hîrtii. Deci, doamnă Wilde,
dumneavostră, soţul şi Josh aţi coborît din lift la etajul şapte?
- Exact. Jackson rezerva totdeauna un etaj numai pentru noi, aşa încît familia să se
bucure de o absolută intimitate.
- Hmmm.
- L-am sărutat pe Jackson de noapte bună cînd am ieşit din lift şi m-am dus în
apartamentul lui Josh pentru a repeta cîntecele pentru slujba din seara următoare.
- Totdeauna cîntaţi cu stomacul plin, doamnă Wilde?
-Poftim?
Cassidy se rezemă de spătarul fotoliului trecîndu-şi un creion printre degete în timp ce îi
privea atent pe cei doi.
- Am cunoscut cîţiva cîntăreţi, dar nici unuia nu îi plăcea să cînte imediat după ce mînca.
Un stomac plin blochează diafragma, nu?
- Ce legătură are acest lucru?
- Aţi spus că v-aţi dus în apartamentul lui Josh să repetaţi.
- Pot explica eu, spuse Josh grăbit. Cînd Ariei şi cu mine repetăm fără auditoriu, lucrăm
numai la timp, ritm, chestii din astea. Nu cîntă cu toată vocea decît în sală, unde
tehnicienii de sunet pot regla nivelul microfoanelor.
Sandra Brown
- Aha, spuse Cassidy. De aceea probabil nu v-a auzit nimeni cîntînd în seara aceea.
- Nimeni nu se mai afla la etajul şapte, aţi uitat? îi reaminti Ariei cu dulceaţă în glas.
- Aşa este, dar şi camerele de deasupra şi cele de sub apartamentul lui Josh erau

ocupate şi, cu toate acestea, oamenii nu au auzit nici voce, nici pian.
- Ce insinuaţi, domnule Cassidy?
- Că poate v-aţi dus în apartamentul lui Josh să faceţi un alt fel de muzică.
Văduva ţîşni în picioare şi îi aruncă o privire fulgerătoare.
- Cum îndrăzniţi!
- Nimeni nu vă poate confirma versiunea, doamnă Wilde.
- Dar nici nu o poate contesta nimeni.
- Cred că asta aţi şi intenţionat.
- Credeţi ce vreţi.
- Cred că pentru a vă putea continua relaţia, unul din dumneavoastră sau amîndoi v-aţi
dus şi l-aţi împuşcat în somn. L-aţi lăsat acolo toată noaptea şi a doua zi dimineaţă aţi
înscenat acest spectacol pentru presă şi public.
Ochii ei albaştri se îngustară ameninţător.
- Sînteţi unealta Diavolului.
- Tot ce se poate, spuse Cassidy blînd. Totdeauna m-a găsit disponibil.
- Aveţi de gînd să ne arestaţi în baza acestor baliverne? întrebă Arie! trufaşă.
- Fără nici o dovadă? Ştiţi la fel de bine ca şi mine, doamnă Wilde, că nu pot aduce nici
o acuzaţie.
- Exact, spuse ea şi se întoarse ieşind valvîrtej.
Josh rămase, dar era la fel de agitat.
- Nu era nevoie de această acuzaţie, domnule Cassidy. Decît să-mi supăraţi mama
vitregă cu asemenea aluzii urîte, mai bine aţi căuta adevăratul ucigaş.
- Haide, Josh, spuse Cassidy adresîndu-i-se intenţionat cu familiaritate.
Dacă era să învingă pe cineva pînă la urmă, acesta avea să fie Josh.
- Ştiu că sînteţi împreună. Nu-mi pasă... numai dacă nu cumva ţi-ai omorît tatăl pentru a
putea fi împreună şi în continuare.
- Nu mai spuneţi asta!
- Atunci vorbeşte, fir-ar să fie, izbucni el plesnind biroul cu palmele.
După o clipă de linişte încordată, Josh întrebă posac:
- Ce vreţi să ştiţi?
Cassidy se calmă ştiind intuitiv că Josh avea să bată în retragere dacă era tratat cu
delicateţe.
- Uite cum stau lucrurile după părerea mea, Josh, şi vezi ce concluzii poţi să tragi. Ariei e
tînără, frumoasă, talentată şi îndrăgostită de tînărul, frumosul şi talentatul ei fiu vitreg,
care îi răspunde la dragoste. Numai că e o problemă. Ea e măritată. Faptul că soţul era
nedorit reprezintă un motiv de care nu pot să nu ţin cont. Şi ea era singura persoană în
afară de tatăl, tău care avea cheia apartamentului.
- Şi menajerele? Personalul hotelului? Spărgătorii profesionişti n-au nevoie de chei. Intră
mereu în camerele de hotel.
- Jackson a fost ucis de cineva cunoscut, cineva
Sandra Brown
de care nu se ferea să-l vadă gol şi întins în pat.
- Nu a fost Ariei. -'Atunci tu? Tînărul se albi.
- Tata şi cu mine aveam diverse neînţelegeri, dar nu l-am ucis eu.
- Ştia despre relaţia dintre tine şi soţia lui?
- Nu ştiu despre ce vorbiţi.
Fotoliul rabatabil al lui Cassidy ţîşni în faţă, practic catapultîndu-l peste birou.
- Nu te mai juca, Josh! Ştia?
Tînărul se agita sub privirea cenuşie şi apăsătoare a lui Cassidy. în cele din urmă, lăsă
uşor umerii în jos şi spuse întorcînd capul:

- Nu. Nu cred.
- Aha.
Mărturisise că întreţineau o relaţie clandestină, îşi ascunse încîntarea.
- Crezi că aţi fost destul de deştepţi ca să ascundeţi acest lucru de tatăl tău, cînd eu am
ghicit la treizeci de secunde după ce v-am cunoscut?
- Nu e vorba de deşteptăciune, spuse Josh rîzînd cu tristeţe. Era atît de încrezut, încît
nu şi-ar fi imaginat niciodată că Ariei m-ar fi putut prefera pe mine în locul lui.
Cassidy se uită în ochii lui şi îl crezu.
- Era un ticălos, nu?
- Da, era.
- îl urai?
- Uneori.
- Destul de mult pentru a-l ucide?
- Uneori. Dar nu l-am ucis eu. Nu puteam. N-aş fi
avut tăria.
Cassidy crezu şi acest lucru. Joshua Wilde fusese botezat după numele luptătorului
evreu din Vechiul Testament, dar nu era un nume care i -se potrivea. Fără îndoială că
Jackson Wilde, cu glasul lui tunător şi temperamentul de înger răzbunător, fusese teribil
de dezamăgit de un fiu atît de blînd şi delicat. Un copil putea aduna mult resentiment faţă
de un părinte poruncitor şi extrem de critic. Părinţi mai buni decît Jackson Wilde fuseseră
omorîţi de copiii prea stresaţi. Dar Cassidy nu îşi închipuia că Josh ar fi putut trage un
glonţ în cap cuiva.
- Dar ea? întrebă Cassidy arătînd spre uşa pe care Ariei ieşise atît de furioasă. Gîndeşte-
te bine înainte să răspunzi, Josh. Am putea descoperi o dovadă acuzatoare în orice
clipă, ceva ce ne-a scăpat mai înainte. Dacă o aperi pe Ariei, îi eşti complice şi pedeapsa
este aceeaşi. Ea l-a omorît?
-Nu.
- Ar fi putut s-o facă fără să ştii tu? Aţi făcut dragoste în seara aceea, Josh?
El îşi plecă privirea, dar răspunse fără cea mai mică ezitare--Da.
- A părăsit apartamentul vreo clipă?
- Nu. Pînă cînd a plecat de tot, spre dimineaţă. Prea tîrziu pentru a fi comis crima, care,
după
părerea lui Elvie Dupuis, avusese loc între douăsprezece şi unu dimineaţa.
- Eşti sigur?
- Absolut.
- O bănuieşti că l-ar fi putut ucide?
J
Sandra Brown
- Nu, spuse el clătinînd din cap atît de hotărît încît cîteva şuviţe de păr îi căzură peste
sprîncene.
- Cum poţi fi atît de convins?
Ridicîndu-şi capul, întîlni privirea pătrunzătoare a lui Cassidy.
- Tata era biletul lui Ariei pentru celebritate. Fără el, ea este un nimic.
Era un drum înfundat. Erau cît se poate de vinovaţi. Cassidy nu ştia însă dacă numai de
adulter sau de un păcat mult mai grav. Dar chiar dacă ei l-ar fi ucis pe Wilde, nu avea nici
o dovadă ca să îi reţină.
- Drum bun, spuse el sec.
Joshua Wilde fu luat prin surprindere.
- Adică pot să plec?
- Numai dacă nu vrei să semnezi vreo mărturisire.

- Nu am nimic de mărturisit şi nici Ariei nu are. Vă jur, domnule Cassidy.
- S-ar putea să mai juri - la tribunal, Dar, deocamdată, la revedere.
Cassidy se uită după el întrebîndu-se dacă nu cumva dădea drumul unui ucigaş. Cu
toate că, îşi spuse el, singurul pericol pe care Ariei şi Josh îl reprezentau pentru public
era faptul că îl jecmănea de bani în numele Domnului.
Nemulţumit şi parcă supărat pe toată lumea, înşfacă receptorul chiar după primul apel.
- Cassidy.
Era Crowder, care nu părea prea încîntat de rezultatul întrevederii.
- Principalul este că au plecat, spuse Cassidy pe scurt.
Crowder făcu unele comentarii despre văduvă şi
zarva pe care o lăsase în urma ei.
- Zboară la Nashville mirosind ca un trandafir şt arătînd ca o afurisită de martiră şi ne
lasă pe noi să strîngem rahatul. Cassidy, mai eşti pe fir?
- Poftim? Ah, da, scuză-mă. Rahat. Aşa e.
- Ce s-a întîmplat?
Cassidy se holba la un dosar umflat pe care Ho-ward Glenn tocmai -i-l trimisese pe birou
cu un zîmbet triumfător.
- Te sun eu, spuse Cassidy şi închise în timp ce Crowder vorbea.
Se uită la Glenn, care stătea pe marginea biroului şi pe al cărui chip nebărbierit zăbovea
un zîmbet încrezut.
- Hei, Cassidy, asta s-ar putea să fie dovada pe care o căutăm. Hai să mergem.
Sandra Brown
Capitolul şapte
- Este al dumneavostră, nu, domnişoară Laurent?
- Unde l-aţi găsit? îl întrebă Claire pe omul acela respingător cu privirea fioroasă de
gladiator.
- Unul din oamenii mei l-au găsit într-o ladă de gunoi la cîteva blocuri distanţă. Nu v-aţi
închipuit că o să verificăm şi lăzile de gunoi de pe lîngă cei implicaţi în cazul Wilde?
- Nu sînt implicată, spuse Claire netuiburată.
- Asta spune altceva, zise el vîrîndu-i plicul incriminator la cîţiva centimetri sub nas, dar
ea îl dădu la o parte.
J
- Glenn, lasă-mă pe mine, spuse Cassidy brusc şi odiosul Glenn se dădu cîţiva paşi
înapoi privindu-l încruntat.
Cassidy se întoarse atunci spre Claire.
- Sincer să fiu, am crezut că sînteţi mai deşteaptă. De ce nu aţi aruncat şi plicul în apă
odată cu arma crimei?
Crezuse că încăperile apartamentului ei, care fusese proiectat pentru a oferi un
maximum de lumină şi spaţiu, aveau să o facă să se simtă mai puţin închisă. Dar, în
clipa în care l-a lăsat pe Cassidy să , intre, a avut impresia că zidurile au început să se
strîngă în jurul ei, mai ales că era însoţit de acel detectiv pe care îl privea cu un dezgust
vizibil, îi făcea silă, nu atît din cauza aspectului său neîngrijit, cît datorită zîmbetului său
răutăcios şi suspicios.
Văzînd ce aduseseră cu ei, inima i se opri în loc şi palmele i se umeziră. Se simţea
prinsă în capcană, îi era teamă, dar era hotărîtă să nu o arate.
- Spuneţi, domnişoară Laurent. Ce-i cu asta? o întrebă detectivul Glenn aruncînd plicul
pe barul din bucătărie.

O mulţime de tăieturi din ziare ieşiră din el risipindu-se pe suprafaţa lucioasă.
Claire nu mai suporta să fie încolţită de cineva cu putere. Instinctul îi spunea să lupte,
aşa cum făcuse la cinci ani, dar acum nu mai era un copil. Nu mai putea să dea cu
picioarele, să zgîrie şi să îşi arcuiască spatele. Ar fi fost inutil să mintă. O aveau la mînă.
Ştiau. Şi ea ştia. Nu mai putea.decît să îndulcească totul.
- A fost al meu, recunoscu ea. Ţinînd cont de
Sandra Brown
faptul că reverendul Wilde a fost ucis, m-am gîndit că ar fi imprudent să mai păstrez
dosarul.
- „Imprudent"? pufni Glenn. Ăsta-i un cuvînt frumos pentru nebunia dracului?
Claire îl fulgeră furioasă cu privirea şi spatele i se încorda.
Cassidy trecu între ei doi.
- Scuzaţi-ne, îi spuse el şi îl împinse pe detectiv spre uşă.
După o discuţie şoptită dar aprinsă, Glenn mai aruncă spre ea o privire urîtă şi ieşi
trîntind uşa cu zgomot.
- Mulţumesc, îi spuse ea lui Cassidy cînd acesta se întoarse. Nu cred că l-aş mai fi
suportat nici o clipă. Era de-a dreptul respingător.
- N-am făcut-o pentru dumneavostră, ci pentru mine. Am o groază de întrebări să vă
pun. Era evident că Glenn nu avea să ajungă nicăieri, aşa că l-am rugat să mă lase pe
mine.
- Ce întrebări?
- Ce întrebări? Avem o dovadă care vă acuză, domnişoară Laurent.
- O colecţie de tăieturi din ziare? întrebă ea ironic. Nu prea, domnule Cassidy. Tocmai îmi
pregăteam un sandviş pentru prînz. Doriţi şi dumneavoastră unul?
Fără să îşi ia ochii de la ea, Cassidy îşi descheie haina de la costum şi îşi propti mîinile
în şold. O privea ca şi curn ar fi încercat să o înţeleagă.
- Sînteţi foarte liniştită, spuse el încordat. Dar şi mincinoasă.
- Nu m-aţi întrebat niciodată dacă am vreun dosar despre Jackson Wilde.
- Mă mir că n-aţi negat în legătură cu astea, spuse el arătînd spre grămada de tăieturi
din ziar de pe bar.
Claire ocoli barul pentru a se duce la frigider.
- Dacă aş fi negat aş fi părut, într-adevăr, vinovată, nu? Salată de creveţi?
-Da.
- Pîine de grîu sau albă?
- Dumnezeule, murmură el trecîndu-şi degetele prin păr. Nu încetaţi cu ospitalitatea asta
sudică?
- De ce aş face-o?
- Pentru că Glenn aşteaptă jos să vă aresteze şi dumneavostră vorbiţi despre pîine de
grîu sau albă.
- Nu voi fi arestată, domnule-Cassidy, şi ştim amîndoi acest lucru.
Luînd tot ce trebuia din frigider, rămase cu spatele la el pentru a pregăti sandvişurile.
Spera să nu vadă cît îi tremurau mîinile.
Gîndind la rece, aruncarea dosarului părea un gest disperat al cuiva cu mîinile pătate de
sînge. îl aruncase ca o proastă în lada de gunoi. Nimic nu ar fi trebuit lăsat la voia
întîmplării. De ce nu o făcuse cum spusese el mai devreme? Sigur că a doua zi după
crimă lucrurile s-au precipitat şi ea nu mai gîndea limpede. Făcuse o greşeală care părea
că o va costa foarte mult.
De asemenea, îl subestimase pe Cassidy şi gravitatea primei sale vizite, întrebările lui o
incomodaseră şi o făcuseră să fie prudentă, dar nu o făcuseră să intre în panică. Găsirea
plicului schimbase totul. Acum era mai mult decît curios să afle părerea ei despre Wilde.
De fapt, o suspecta de uciderea acestuia. Avea să o urmărească atent,

Sandra Brown.
căutînd şi cea mai mică dovadă. Dar Claire se pricepea foarte bine să pună beţe în roate
autorităţilor. Primul lucru pe care îl învăţase era să nu se lase niciodată intimidată. Se
întoarse spre el.
- Nu aveţi destule dovezi pentru a mă aresta, domnule Cassidy. Am strîns cîteva articole
în legătură cu Jackson Wilde. Nu e o armă fumegîndă.
- Arma trebuie să fie în golf acum, spuse el luînd o măslină de pe farfuria pe care ea i-o
pusese în faţă. Purtată de curent.
- Foarte probabil.
Fiindcă barul era plin de hîrtii, îi făcu semn să se aşeze la masa acoperită cu sticlă din
sufragerie.
- Ceai sau o băutură răcoritoare?
- Ceai.
- Cu zahăr?
- Fără nimic.
întorcîndu-se cu două pahare cu ceai de mentă cu gheaţă, se aşeză în faţa lui. El luă
jumătate din sandviş şi muşcă serios din el.
- O parte din tăieturi sînt vechi de ani de zile.
- Interesul meu este vechi de cîţiva ani.
- Vă interesează chiar atît de mult religia?
- Nu, domnule Cassidy, spuse ea zîmbind rezervat. Sînt catolică prin naştere, dar nu am
aderat la nici o biserică organizată. Cu siguranţă nu eram îndrăgostită de fermecătorii
teleevanghelişti. Wilde mi-a atras atenţia pentru că l-am considerat a fi unul din cei mai
periculoşi oameni din America.
- Şi aţi crezut că era o datorie civică să îl ucideţi?
- Vreţi să mă ascultaţi sau nu? izbucni ea, iar el îi
făcu semn să continue. Sînteţi foarte grosolan, domnule Cassidy.
- Da, ştiu.
Privirile li se întîlniră pentru cîteva secunde. Glaire nu avea de gînd să se lase intimidată,
aşa că începu să vorbească:
- Spre deosebire de alţi telepredicatori, Wilde ameninţa să jefuiască oamenii, nu de
bani, ci de ceva mult mai valoros - drepturile garantate de Primul Amendament. Cam în
perioada cînd a apărut primul catalog al Mătăsii franţuzeşti, el şi-a început cruciada
împotriva a tot ce considera că era pornografic, încă de la început, mesajul lui m-a
deranjat cumplit.
- Pentru că influenţa lui vă putea afecta afacerea?
- Nu, pentru că n-am vrut niciodată să fiu pusă în situaţia de a-mi -apăra munca. Mi-am
închipuit că acest lucru era foarte posibil şi, după cum s-a văzut, am avut dreptate.
Catalogul Mătase franţuzească nu avea nimic în comun cu toate revistele acelea
pornografice, dar a fost inclus printre ele şi acuzai la fe! de mult. Reverendul Wilde
declara război libertăţii presei.
- Dar nu poate exista o libertate deplină, domnişoară Laurent. Răspunderea merge mînă
în mînă cu libertatea.
- Sînt de acord, spuse ea şi lăsînd jos sandvişul se aplecă puţin înainte. Gîndul că o
mulţime de bărbaţi, femei şi copii sînt exploataţi pentru profit îmi face greaţă şi această
crimă nu poate fi rezolvată prin excluderea eroticii de calitate din muzee şi librării.
Cenzura îşi are locul în mintea, inima şi conştiinţa cuiva. D'acă nu eşti de acord cu
filmele porno,
Sandra Brown

cheltuieşte-ţi cei şapte dolari pe altceva. Dacă nu-ţi convine un spectacol de televiziune,
schimbă canalul şi nu cumpăra produsele pe care le sponsorizează. Dar lasă-i pe cei
care nu au aceeaşi părere cu tine să se uite la ce vor. Nu stă în puterea unui guvern sau
a vreunui comitet de aşa-zişi experţi, sau a unui predicator să hotărască ce au voie sau
nu să vadă oamenii - adulţii, vreau să spun. Cînd Hitler a venit la putererunul din primele
lucruri pe care le-a făcut a fost să ardă cărţile pe care el le considera nepotrivite.
- Şi toţi cei care au ceva împotriva romanului „De veghe în lanul de secară" sînt neo-
nazişti?
- Vă rog, domnule Cassidy, nu fiţi jignitor. Am vrut să spun numai că este caracteristic
fascismului ca unii care nu sînt de acord cu ceva să îşi impună cu forţa punctul de
vedere asupra tuturor.
Claire îşi simţi obrajii înflăcăraţi. O deranja atît de mult această problemă, încît uneori
devenea la fel de dictatorială şi intransigentă ca şi Wilde.
- Nu am intrat în acest război de bunăvoie, domnule Cassidy. Dacă aş fi avut de ales, n-
aş fi participat niciodată la el, dar am fost implicată cînd Wilde a început să mă facă în
toate felurile din amvonul lui. Am hotărît să-l ignor pe cît posibil şi am refuzat invitaţiile
repetate la o dezbatere publică, dar, probabil că una tot ar fi fost inevitabilă.
- Şi vă înarmaţi păstrînd acele tăieturi din ziare.
- Exact. Singurul lucru pe care îl dovedeşte acel dosar este faptul că mă documentam
amănunţit cu privire la oponentul meu ca să ştiu la ce să mă aştept cînd avea să vină
clipa. .
- De ce nu mi-aţi arătat această colecţie şi nu
mi-aţi explicat toate aceste lucruri cînd am fost aici prima dată?
- Le aruncasem deja.
j - Aţi fi putut să-mi spuneţi doar.
- Da, aş fi putut, dar dumneavoastră sînteţi presat de primărie să găsiţi neapărat un
suspect. Adepţii lui Wilde cer aducerea vinovatului în faţa justiţiei. "N-am vrut să fiu un
ţap ispăşitor, nici măcar temporar. Dacă m-aţi fi luat să mă interogaţi oficial, acest lucru
mi-ar fi afectat şi munca şi familia.
- Aş putea să o mai fac încă.
- Ar fi o pierdere de timp. V-am spus tot ce ştiu. El o privi îndeaproape.
- Deci, sublinierea cu roşu a datei cînd- Wilde a venit în New Orleans este o pură
coincidenţă.
Obrajii i se înfierbîntară iar.
- îmi amintesc că am subliniât-o, da, dar nu pot explica de ce. Ţineam în mînă un stilou
cu cerneală roşie în timp ce citeam articolul, spuse ea ridicînd din umeri. Un gest reflex.
.El termină de mîncat repede şi curăţă farfuria. Se şterse la gură cu un şervet pe care îl
puse apoi alături.
Teoretic, totul pare cît se poate de logic. Aproape că este chiar prea iogic, domnişoară
Laurent. De parcă aţi fi repetat ce să spuneţi în cazul în care plicul ne-ar fi căzut în mîini.
• Doriţi puţină cafea alături de impresiile dumneavoastră greşite?
- Nu, mulţumesc, răspunse el cu jumătate de zîmbet.
Ea luă farfuriile şi le duse în bucătărie.
Sandra Brown
- Credeam că Harry face toate aceste lucruri, spuse el amical urmînd-o pînă la barul
care despărţea cele două încăperi.
- De obicei ea le face, dar după-amiaza aceasta a ieşit cu mama.
- Ce convenabil.
- Ce vreţi să spuneţi? Ce legătură au ieşirile mamei cu dumneavoastră?
- Aveam nevoie să-mi spună unde aţi fost în seara cînd Jackson Wilde a fost ucis.

Claire trase iute aer în piept.
- N-o^să vă las să-mi interogaţi mama, domnule Cassidy. înţelegeţi acest lucru şi scutiţi
şi timp şi efort. Mama nu-şi aminteşte lucruri care s-au petrecut azi-dimineaţă, cu atît mai
puţin ceva ca s-a întîmplat acum cîteva săptămîni. Dacă este forţată, s-ar putea să nu vă
dea un răspuns credibil şi orice încercare de a afla ceva de la ea ar tulbura-o, ceea ce nu
voi permite.
- Doar nu vă aşteptaţi ca Glenn şi cu mine să acceptăm răspunsul dumneavoastră la o
asemenea întrebare importantă drept un alibi concret.
- Nu aveţi de ales, răspunse ea cutremurîndu-se cînd auzi numele detectivului. Va trebui
să mă credeţi pe cuvînî. Am fost acasă în seara aceea.
- N-aţi ieşit absolut deloc?
Privirea lui pătrunzătoare o făcu să ezite. Nervoasă, îşi dădu în spate bretonul.
- Poate am ieşit, dar dacă am făcut-o, nu a durat mult, pentru că nu o pot lăsa pe mama
prea mult singură, mai ales seara. Sincer, domnule Cassidy, nu-mi amintesc. Data nu-mi
spune nimic.
l
El o privi îndelung şi apoi întrebă:
- Unde e Yasmine?
- A plecat la New York ieri.
Aşa cum se şi aşteptase, în dimineaţa care a urmat discuţiei lor, Yasmine fusese spăşită
şi îşi ceruse iertare. Se îmbrăţişaseră, se împăcaseră şi apoi se apucaseră de lucru la
noul catalog. Yasmine fugise în dormitor să răspundă la telefon de cîteva ori. De două ori
înainte să se întoarcă la New York, îşi petrecuse nopţile afară, revenind dimineaţa
deprimată şi tristă. Dar legătura cu acel bărbat însurat era treaba ei. Trebuia să se
descurce singură.
Lui Claire îi ajungeau propriile probleme, toate cauzate de acel individ care o privea la fel
de pătrunzător ca şi cel de la Asistenţa Socială cu mulţi ani în urmă, de parcă ea ar fi fost
un specimen deosebit pe care îl cercetau pentru a descoperi tulburări de personalitate
sau comportament.
- Ce-i asta? întrebă el arătînd spre ceva înrămat pe perete.
- Reţeta mătuşii Laurel pentru Mătase franţuzească. Cassidy îşi înălţă capul nedumerit.
- Nu reuşeam să găsesc un nume pentru firmă, explică ea şi zîmbi amintirii. Yasmine şi
cu mine ne-arn gîndit luni întregi şi nu am găsit nimic potrivit. Apoi, într-o după-amiază
răcoroasă, mi s-a făcut poftă de o prăjitură cu ciocolată şi arn început să caut prin cutia
cu reţete a mătuşii Laurel. „Mătase franţuzească", continuă ea arătînd spre numele scris
cu litere cursive. Asta era. Am ştiut de cum l-am văzut. Mătuşa Laurel a fost atît de
încîntată cînd i-am spus că voi da numele firmei după reţeta ei. O făcea să aibă impresia
Sandra Brown
că avusese şi ea o contribuţie, spuse ea melancolică. A murit la cîteva săptămîni după
aceea.
Ducîndu-se mai aproape, Cassidy începu să citească:
- Se adaugă zahăr treptat în amestecul de unt, ciocolată topită şi vanilie şi se amestecă
continuu la foc mic. Pare să fie delicioasă.
- Aşa şi este. Este consistentă, senzuală şi se simte la limbă aşa cum vreau să se simtă
lenjeria mea pe piele. Numele în sine implică slăbiciune.
Cînd nu mai vorbi, Claire îşi dădu seama cît de nemişcaţi, cît de apropiaţi şi cît de tăcuţi
erau amîndoi. El îi privea gura, apoi ochii şi, dacă auzul îi era la fel de pătrunzător ca

privirea, atunci i-ar fi putut auzi bătăile inimii.
El îşi drese glasul şi puse distanţă între ei de parcă şi el considerase incomodă acea
tăcere prelungită.
- Interesant, dar să revenim la motivul'pentru care am venit aici. Singura nemulţumire pe
care o aveaţi în privinţa lui Jackson Wilde era cea legată de Primul Amendament,, da?
- Exact.
- Nimic altceva?
- Unde vreţi să ajungeţi, domnule Cassidy? Aceasta este metoda dumneavostră, de a
trage la întîmplare pînă nimeriţi ceva? Nu e un mod prea economic de a cheltui banii
celor care plătesc impozite. V-aţi petrece timpul mult mai bine căutîndu-l pe adevăratul
ucigaş, iar timpul meu ar fi...
- Dumneavoastră şi Yasmine sînteţi amante? întrebarea fu la fel de neaşteptată ca o stea
căzătoare, iar efectul pe care îl avu asupra ei, fu la fel de puternic, îl privi uluită, cu gura
uşor întredeschisă şi cu ochii mari.
- Ce v-a făcut să vă gîndiţi la aşa ceva?
- Sînteţi?
Cînd o văzu că începe să rîdă, el se întunecă şi mai mult la faţă.
- Wilde a mai declanşat şi o homofobie în întrega ţară. Grupuri de homosexuali aveau
împotriva lui o mulţime de lucruri.
- înţeleg. Şi v-aţi închipuit că îmi era duşman din două motive? întrebă ea amuzată.
Sincer, nu rîd de dumneavoastră, domnule Cassidy, ci numai îmi imaginez cum ar
reacţiona Yasmine la această întrebare. Nu citiţi ziarele? De-a lungul anilor a avut o
grămadă de amanţi, toţi bărbaţi, şi şi-a făcut o adevărată reputaţie de femeie fatală.
- Asta ar putea fi pentru ochii lumii.
- Ar fi foarte dezamăgită dacă v-ar auzi. Bine, mă credeţi pe mine capabilă de
lesbianism, dar cum puteţi să vă gîndiţi măcar că Yasmine ar putea fi heteros.exuală?
- Pentru că acest decor este cam ieşit din comun, de aceea.
- Decor?
- Firma asta.
- Cum adică? întrebă ea într-adevăr curioasă.
- Am venit aici de două ori şi n-am văzut nici un bărbat. Ştiu că mulţi răufăcători ar fugi
de amazoana de la .intrare, dar toate angajatele sînt femei, de la cele care pun foiţe în
cutii la cele care conduc cărucioarele. Ce aveţi împotriva bărbaţilor?
Sandra Brown
- Nimic.
- Sînteţi căsătorită? -Nu.
- Aţi fost vreodată? -Nu.
- Logodită? Ea ezită puţin. -Nu.
El ridică degetul arătător de parcă ar fi vrut să îi prindă minciuna pe el.
- Mai gîndiţi-vă.
Claire simţea că îşi pierde cumpătul.
- Aţi făcut cercetări, domnule Cassidy?
- Mi-am făcut meseria. Vorbiţi-mi despre relaţia dumneavoastră cu David Allen.
- Să vă ia naiba! Aţi fost la el?
- Nu a fost nevoie, dar mă voi duce dacă nu vorbiţi.
Claire clocotea de furie, dar el cîştigă întrecerea de voinţă.
- A fost cu mult timp în urmă, spuse ea tăios, înainte să înfiinţez Mătasea franţuzească.
Voia să ne căsătorim.
- Şi ce s-a întîmplat?
Era gata să îi spună că nu îl privea, dar se răzgîndi. Orice ostilitate din partea ei i-ar fi
înrăutăţit situaţia. Yasmine, care avea mai multă experienţă în privinţa bărbaţilor, se

îndoise că acest Cassidy avea să înghită orice aiureli de la o femeie. Claire se gîndi că
poate avusese dreptate. Şi, pe urmă, nu era un teritoriu chiar atît de periculos. Puteau
trece peste el fără probleme.
,;
- David voia să o închid pe mama într-un sanatoriu, spuse ea încet, plecîndu-şi privirea.
Nici n-am vrut să aud de aşa ceva. Mi-a dat un ultimatum, aşa că i-am înapoiat inelul de
logodnă.
- Nu l-aţi iubit la fel ca pe mama dumneavoastră?
- Evident că nu.
- Şi de atunci nu aţi mai avut nici o relaţie serioasă? „
- Nu ştiţi?
- Nu încă. Pot să caut, însă, sau puteţi să mă scutiţi pe mine de efort şi pe
dumneavoastră de jenă spunîndu-mi totul, pur şi simplu.
- Viaţa mea personală are vreo legătură cu investigaţia?
- Poate. Haideţi să vedem unde ne duce, spuse e! şi se aşeză pe un scaun la bar cu
braţele încrucişate.
Arătînd foarte clar că subiectul nu îi făcea plăcere, ea spuse în cele din urmă:
- Am mai avut vreo două legături după despărţirea de David, dar nimic serios. Sînteţi
mulţumit?
- Deocamdată.
Se întoarse şi timp de cîteva clipe se juca prin hîrtiile de pe bar.
- Unde este tatăl dumneavoastră, domnişoară Laurent?
Claire se mişcă de pe un picior pe altul.
- V-am mai spus. A murit imediat după naşterea mea.
- Nu vi-l amintiţi?
- Nu. Eram prea mică.
- De ce. a murit?
- Atac de cord, cred.
Sandra Brown
Privind-o fix, coborî de pe scaun şi veni încet spre ea pînă ajunse atît de aproape, încît a
trebuit să îşi dea puţin capul pe spate pentru a-i privi ochii incisivi.
- Mă minţiţi iar. Pe certificatul dumneavoastră de naştere, în dreptul spaţiului pentru
numele tatălui, este un mare semn de întrebare.
- Ticălosule, spuse ea şi fu gata să îi dea o palmă, dar el o prinse de încheietura mîinii la
cîţiva centimetri de obrazul lui.
Lacrimi de furie şi frustrare îi apărură în ochi.
- Nu ai nici o scuză să-mi scormoneşti viaţa personală.
- Un cadavru cu trei gloanţe în el este o scuză al naibii de bună.
Claire îşi trase mîinile din strînsoare şi îşi încrucişa braţele lipite de trup cuprinzîndu-şi
coatele.
- Ei bine, domnule Cassidy, dacă eşti aşa de deştept, ce ai mai aflat în misiunea
dumitale de cercetare?
- Familia Laurent, bunicii dumitale, erau crema societăţii din New Orleans, o familie
veche cu o grămadă de bani. Lumina ochilor le era singurul lor copil, Ivjary Catherine. A
urmat la cele mai bune şcoli din parohie şi a fost educată pentru a-şi ocupa locul în
societate. Dar, după unul din dansurile acelea despre care mi-a pomenit şi mie, a fost
sedusă de unul din domnii tineri şi bogaţi din public. A rămas însărcinată. Cînd le-a
mărturisit acest lucru părinţilor, a refuzat să le spună numele respectivului partener. Din
păcate, el nu a apărut pentru a-şi asuma responsabilitatea copilului. Părinţii'ei au făcut
atunci ceea ce au crezut că era de cuviinţă - au dezmoştenit-o şi au

—( Mătase franţuzească )—x
alungat-o. Numat mătuşa Laurel, sora tatălui ei, a primit-o. Scandalul a luat amploare, a
izbucnit afec-tînd familia. După doi ani, părinţii lui Mary Catherine au murit, de ruşine,
spun unii, dar înainte să moară, tatăl ei a modificat testamentul lăsînd toată averea
bisericii.
- Care, de asemenea, a tratat-o pe mama ca pe o proscrisă, deşi ea cerea milă, îndurare
şi iertare, adăugă Claire.
- Dar i-au permis fiicei nelegitime să urmeze cursurile de catehism.
- Nu, domnule Cassidy. Am învăţat religie de la mătuşa Laurel. Era o fată bătrînă uşor
scrîntită. Mulţi considerau că viaţa ei nu avea sens, dar ea ne-a iubit pe mine şi pe mama
necondiţionat. Cînd mama avea crize, mătuşa Laurel mă liniştea dacă erau furtuni, mă
îngrijea dacă eram bolnavă şi mă ajuta să trec prin greutăţile copilăriei. A fost singura
fiinţă din cîte am cunoscut care a trăit creştineşte exact aşa cum a dorit Isus. Nu se ruga.
Ea dădea pilde.
- Dar povestea despre mama dumitale este corectă?
- Foarte. Vărul ei Charles a fost foarte precis.
- De unde ştii că el mi-a dat informaţiile?
- El este singurul care a mai rămas din neamul Laurent.
- Păstrezi legătura cu el? Ea rîse amar.
- Nu, slavă Domnului. E la fel de înţelept şi de înfumurat ca toţi ceilalţi din familie. Din
cîte mi-a povestit mătuşa Laurel, nu mă mir că au alungat-o pe mama cînd avea mai
multă nevoie de ei.
157
Sandra Brown
- Dar nu era decît un copil.
- Şaptesprezece ani, spuse ea şi întorcînd capul adăugă: dar, ce faci, domnule Cassidy,
parcă ţi-ar fi milă.
- Era la începutul anilor şaizeci, pentru numele lui Dumnezeu.
- Mai precis, sfîrşitul anilor cincizeci. Eisenhower mai era încă preşedinte. America nu îşi
pierduse inocenţa. Tinerele domnişoare nu aveau zone erogene.
Cassidy clătină din cap nedumerit.
- Chiar şi aşa, familiile nu îşi aiungau fiicele dacă rămîneau însărcinate.
- Familia Laurent a făcut-o. Bunicii mei nu au mai vorbit cu mama niciodată. Pentru ei,
nici ea, nici eu nu existam.
- Nu ţi-a spus niciodată cine a fost tatăl dumitale? -Nu.
- Şi el nu a luat niciodată legătura cu dumneavostră, nici măcar în secret?
- Nu. Sînt sigură că s-a temut de consecinţe. Doar făcea şi ei parte din aceleaşi cercuri şi
.se pare că a profitat. A văzut ce a păţit mama şi nu a vrut ca acelaşi iucru să i se
întîmple şi lui. Nici nu-i condamn.
- Prostik '
- Poftim?
- Ar însemna că nu eşti om dacă nu-l faci răspunzător.
Simţindu-se ca o insectă prinsă de un carton, Claire se dădu prudentă un pas înapoi.
- Ce vrei să spui, domnule Cassidy?
158
- Că oricine l-a ucis pe Wilde avea ceva împotriva bărbaţilor.
- Ai dedus şi asta. Cît de inteligent.
- Nu chiar atît de inteligent. A fost un caz de crimă cu sînge rece. Numai că o

împuşcătură a fost în plus.
- Te referi la cea din partea inferioară.
- De unde ştii?
- S-a scris în toate ziarele că Wilde a fost împuşcat în testicule.
îşi dădu părul înapoi şi îl înfruntă sfidător.
- Deci, datorită împrejurărilor în care m-am născut şi faptului că am numai femei
angajate, aţi tras repede concluzia că eu sînt cea care l-a împuşcat pe Jackson Wilde.
- Nu fi ironică.
- Atunci nu fi ridicol, spuse ea ridicînd glasul. Am recunoscut deschis că nu eram de
acord cu nimic din ce spunea acel individ. Şi ce-i cu asta? Mulţi o făceau.
- E adevărat, dar numai existenţa cîtorva era ameninţată, şi acest lucru a făcut să te
situezi în capul listei de suspecţi.
- îţi pierzi timpul anchetîndu-mă.
- Nu prea cred. Te-am prins cu prea multe minciuni.
- Ţi-am explicat totul în legătură cu tăieturile din ziare.
- Nu vorbesc de asta.
- Te-am minţit în legătură cu tata numai pentru a-mi proteja mama. Eşti desigur de acord
cu mine că a îndurat prea multă umilinţă şi fără să ştie că am
Sandra Brown
discutat cu dumneata despre trecutul ei.
- Nu vorbesc nici despre această minciună.
- Atunci despre ce? Nu pot să sufăr suspansul.
El îi întoarse spatele şi se îndreptă spre uşă. îi venea bine costumul de culoare închisă.
Vesta îi îmbrăca perfect bustul şi pantalonii nu conţineau nici o fărîmă de material în
plus. Ar fi fost o plăcere să se poată concentra asupra atractivităţii lui evidente aşa cum
făceau majoritatea femeilor.
Dar Claire îl vedea cu ochii unui copil înspăimîntat. Nu putea separa omul de birocraţia
pe care o reprezenta, învăţase încă de la o vîrstă fragedă să îi fie teamă şi silă de ea şi
să i se împotrivească. Şi toată acea antipatie şi-o îndrepta acum asupra lui.
Cum îndrăznea să scormonească trecutul trist al mamei ei? Acesta îi cauzase lui Mary
Catherine atîta amărăciune, încît pentru a supravieţui, fusese nevoită să se baricadeze
într-o lume de vis. Iluziile ei erau roze, dar la fel de protectoare ca nişte porţi de fier. Ele
o apăraseră de supărări şi batjocură timp de trei decenii. Era nedrept ca necazurile ei să
fie expuse din nou străinilor.
El ajunsese la uşă. Puse mîna dreaptă pe clanţă. Glaire ştia că trebuia să îi testeze
limitele răbdării, dar nu se putu abţine şi îi spuse ironic:
- E o cacialma.
El se întoarse iute.
- Mi-ai spus că nu l-ai cunoscut niciodată pe Jackson Wilde.
Ridică apoi mîna liberă şi şi-o înfipse în părul ei dîndu-i capul pe spate, Apropiindu-şi faţa
foarte mult
-----------------_----_—,-----__ _-----
Mătase frânt
sească
de a ei, îi spuse repede şi uşor, cu expresivitate şi insistenţă.
- N-ai petrecut „o seară liniştită acasă" atunci cînd a fost ucis. Am cîteva casete video de
la compania de televiziune angajată pentru a prezenta spectacolul lui Wilde din New
Orleans. Pe una din ele era înregistrată ultima slujbă în întregime. Cînd Wilde a făcut o
invitaţie în încheiere, sute de oameni au năvălit spre el din toate colţurile Superdomului.
Printre primii care au ajuns la el a fost o tînără care i-a apucat mîna şi i-a vorbit.
O privi intens, de parcă ar fi vrut să îşi întipărească faţa ei în memorie, după care îi dădu
drumul la păr şi deschise uşa, adăugînd în timp ce ieşea:

- Dumneata erai, Claire.
Cînd auzi telefonul sunînd, Andrp Philippi sări cu vinovăţie şi trînti sertarul biroului.
Soneria era parcă o conştiinţă care îi amintea că se uita la fotografia iubitei lui în timpul
serviciului.
Răspunse şi, cu un ton înţepat şi neutru, se prezentă.
- Cu ce vă pot fi de folos?
- Bonsoir, Andre.
- Bonsoir, răspunse el pe un ton mai cald recunoscînd persoana deşi vocea era mai
slabă şi mai înăbuşită decît de obicei. Ce mai faci?
- Nu-mi revin după ce s-a petrecut săptămîna
Sandra Brown
cealaltă.
Gura lui mică se strîmbă înţelegător.
- A fost o seară îngrozitoare.
- Te-am sunat să-ţi mulţumesc încă o dată pentru discreţie.
- Te asigur că nu e nevoie de mulţumiri. Nu m-am simţit în nici un fel obligat faţă de
poliţie. Mi-au hărţuit oaspeţii ca pe nişte vite şi i-au interogat ca pe nişte criminali.
- Te-ai îngrijit de detalii?
- Nu-ţi face griji. Nu reiese de nicăieri că ai fost aici în seara aceea.
- Te-a interogat cineva despre... despre asta?
- Poliţia, răspunse Andre dezgustat. Şi am mai vorbit şi cu un individ pe nume Cassidy.
- Cassidy ţi-a pus întrebări?
- De două ori. Dar nu-ţi face griji. Am răspuns numai la cele precise şi n-am dat
amănunte.
- A fost rostit şi numele meu?
- Nu! Şi, naturellement, nu l-aş fi menţionat.
- Sigur că nu, Spuse interlocutorul. Numai că... ei bine, nimeni nu trebuie să ştie că am
fost acolo.
- înţeleg.
- Mă bazez pe discreţia ta. Are o valoare imensă pentru mine.
- Acesta e cel mai plăcut compliment. Mergi.
- Trebuie să te mai rog ceva, Andre.
- O consider o cinste.
- în căzu! în care Cassidy, sau oricine altcineva, întreabă despre mine direct, mă anunţi?
- Certai'nement. Imediat. Deşi, te asigur, temerile
tale sînt neîntemeiate.
Aproape imperceptibil, cealaltă persoană spuse: - Sper.
Sandra Brown
Capitolul opt
Ariei Wilde avea ascultători foarte atenţijn membrii consiliului Ministeriatului Jackson
Wilde. îi obliga la acest lucru respectul faţă de recenta văduvie, stima pentru cel care
fusese îngropat numai cu o zi în urmă şi propria lor teamă că o întreprindere foarte profi-
tabilă s-ar fi putut prăbuşi odată cu dispariţia liderului ei.
Ariei conducea reuniunea din capătul mesei lungi de conferinţe din sala de consiliu de la
ultimul etaj al complexului din Nashville. îmbrăcată în negru, părea subţire şi palidă,
aproape incapabilă să ridice la
Mătase, franţuzească
buzele albe ceaşca de porţelan cu un ceai fără culoare. Ochii îndureraţi, care
contribuiseră foarte mult la transformarea ei într-o sfîntă protectoare a neajutoraţilor,

păreau să se fi dus în fundul capului şi erau înconjuraţi de umbre violete de oboseală şi
disperare.
Nimeni în afară de ea nu ştia că toate acele semne se luau cu apă şi săpun.
Puse ceaşca la loc pe farfurioară. Clinchetul porţelanului fu singurul sunet care se auzi în
încăpere. Iluminarea indirectă, pereţii căptuşiţi cu lemn de culoare închisă şi covorul
pluşat încurajau o atmosferă tăcută, asemănătoare celei din biroul de pompe funebre
unde, timp de două zile, trupul lui Jackson Wilde zăcuse pe un catafalc de onoare într-un
sicriu sigilat. Cei din jurul mesei de conferinţe aşteptau cu sufletul la gură ca văduva să
vorbească, fiind alături de ea, dar, în acelaşi timp, încercînd să îşi ascundă neliniştea
personală..
- Domnilor, daţi-mi voie să încep prin a. vă mulţumi, individual şi colectiv, pentru sprijinul
pe care mi l-aţi acordat mie şi lui Josh în aceste zile întunecate şi tulburătoare de după
moartea lui Jackson. Sînteţr un tribut viu plătit lui. Felul în care v-aţi adunat în jurul meu
este... ei bine...
Copleşită de emoţie îşi şterse ochii, lăsînd lacrimile să vorbească singure. Revenindu-şi,
continuă:
- Cînd Jackson se afla la conducere, se aştepta să vă dedicaţi sută la sută lui şi
Domnului, în absenţa lui aţi făcut acelaşi lucru. Ştiu că vorbesc pentru el cînd vă spun că
sînt foarte mîndră.
Sandra Brown
li aruncă fiecăruia cîte un zîmbet, după care mai sorbi o dată din ceaşca de ceai înainte
să treacă la subiect.
- Din nefericire, nici unul din noi nu s-a aşteptat la tragica dispariţie a lui Jackson. Ne-a
surprins nepregătiţi. Cine ar fi putut bănui că un nebun va reduce la tăcere cel mai bun
mesager al Domnului?
Cîţiva murmurară „amin".
- Diavolul se aşteaptă să ne predăm şi să ne retragem pentru a ne linge rănile. Se
aşteaptă să fim zdrobiţi de povara amărăciunii noastre. Făcîndu-l pe Jackson să tacă, şi-
a închipuit că ne va face pe toţi să tăcem.
Aşa cum repetase înainte de întrunire, făcu o pauză strategică.
- Dar Diavolul ne-a subestimat. Noi nu ne vom lăsa intimidaţi şi reduşi la tăcere.
Ministeriatul Jackson Wilde îşi va continua activitatea ca şi pînă acum.
O duzină de piepturi în veste se relaxară. Tensiunea eliberată era la fel de palpabilă ca
aburul unui ceainic, în fierbere. Sudoarea începu să se evapore de pe sprîncenele
încruntate. Răsuflările uşurate se simţeau, chiar dacă nu se auzeau.
Ariei abia îşi mai putea reţine zîmbetul satisfăcut. Acum îi avea la degetul mic. Aveau să
se considere oamenii Domnului. Fără îndoială că unii din ei credeau cu adevărat în
misiunea lor. Dar erau, totuşi; oameni şi ei, supuşi greşelii ca orice urmaş al lui Adam. Se
temuseră pentru viitorul lor. Aşteptîndu-se cu siguranţă la o dizolvare a ministeriatului, se
rugaseră pentru o minune şi ea tocmai le-o oferise.
Bineînţeles, totdeauna trebuia să fie cel puţin un
v ___________
sceptic.
- Cum, Ariei? întrebă Toma necredinciosul. Vreau să spun, cum putem continua fără
Jackson? Cine va predica?
-Eu.
Toţi o priviră uluiţi. Era evident că se îndoiau de abilitatea ei. Scutură uşor din cap făcînd
ca părul platinat să îi cadă pe umeri. Era un gest care trăda hotărîre şi mare încredere.
- Eu... adică, noi... ne gîndeam să aducem un alt evanghelist.
- Ei bine, v-aţi gîndit greşit, spuse ea cu dulceaţă. De aceea am convocat această

întrunire, ca să vă pot explica tuturor planurile mele şi să nu fiu nevoită să mă jepet.
îşi împreună mîinile pe marginea mesei. Recenta fragilitate fusese înlocuită cu o teribilă
vitalitate. Sclipirea de viaţă din ochii ei, atît de slabă cu cîteva clipe în urmă, acum se
transformase într-o flacără.
- Adepţii noştri vor fi curioşi să afle ce cred eu despre moartea lui Jackson. A murit subit
şi violent. E un subiect pentru cel puţin o duzină de predici. Şi cine ar fi cel mai nimerit să
ţină aceste predici decît chiar văduva lui?
Membrii consiliului îşi aruncară priviri unul altuia, stupefiaţi şi fără grai.
- Fratele Williams îi scria toate predicile lui Jackson. Acum mi le va scrie mie, spuse ea,
făcînd un semn unui domn din dreapta ei care se afla pe la jumătatea mesei.
Acesta tuşi jenat, dar nu spuse nimic. - Treptat, vom muta accentul de pe moartea lui
j
Sandra Brown
Jackson asupra altor subiecte. O să pornim de unde a rămas el în legătură cu
pornografia, pentru că a devenit o chestiune de caracteristică nouă. Eu voi continua să
cînt. Josh va continua cu pianul. Din cînd în cînd putem invita cîte un predicator, dar
motivul pentru care oamenii aceia veneau săptămînă de săptămînă era acela de a ne
vedea pe Jackson şi pe mine, nu? El s-a dus. Dar eu nu. Şi dacă vă imaginaţi că el
predica flăcările şi chinurile iadului, aşteptaţi să mă auziţi pe mine.
îi deranja mqdul deschis în care vorbea, dar nu îndrăznea nici unul să o contrazică. Voia
să se înţeleagă clar că de atunci încolo ea avea să se afle la conducere. Aşa cum
cuvîntul lui Jackson fusese lege, la fel voia să fie şi al ei.
- Frate Raye? Acesta sări imediat.
- Da, doamnă.
- Ai anulat călătoria la Cincinnati. De ce?
- Păi... ăăă... am crezut că... după ce Jackson...
- Să nu mai iei niciodată hotărîri fără să mă consulţi înainte. Reprogrameaz-o. Vom face
totul cum am plănuit.
- Dar nu mai sînt decît două săptămîni, Ariei. Ai nevoie de timp ca să...
- Reprogrameaz-o, repetă ea pe un ton îngheţat. Fratele Raye aruncă iute o privire către
toţi cei din
jurul mesei căutînd disperat ajutor, dar nimeni nu N oferi. Toţi îşi fereau privirile. Se uită
implorator la Josh, dar acesta îşi privea mîinile, întorcîndu-le cînd pe o parte, cînd pe-
alta, de parcă ar fi fost nişte adăugiri străine la braţele lui.
In cele din urmă, fratele Raye spuse:
- O voi reprograma imediat, Ariei. Dacă te simţi în stare.
- Mă voi simţi pînă vom ajunge acolo. Acum, totuşi, sînt epuizată.
Se ridică, iar ceilalţi o urmară încet, cu mişcări nesigure ca ale boxerilor care au ascultat
numărătoarea şi se chinuie să îşi recapete forţele.
- Josh poate vorbi în locul meu şi viceversa, le mai spuse ea îndreptîndu-se spre uşă.
Cu toate acestea, aş prefera ca toate întrebările şi problemele să mi le spuneţi direct şi
personal. Cu cît îmi asum mai curînd responsabilităţile lui Jackson, cu atît mai bine.
Dacă vreunul din voi are ceva împotrivă...
Deschise uşa şi le făcu semn din cap că erau liberi să plece dacă nu le convenea să
joace după regulile ei. Nici unul nu se mişcă însă. Abia suflau cînd ea îi privi pe fiecare în
parte, în cele din urmă, luă tăcerea ca pe o acceptare.
Chipul palid îi fu luminat de un zîmbet angelic.
- Ah, mă bucur atît de mult că v-aţi hotărît cu toţii să rămîneti. Asta ar fi vrut şi ar fi
aşteptat şi Jackson din partea voastră. Şi, se înţelege de la sine, asta este şi dorinţa
Domnului.
Le mai aruncă un zîmbet, după care îi dădu mîna lui Josh. Supus, acesta veni lîngă ea şi

îi oferi braţul. Părăsiră .împreună sala de consiliu.
- A fost un teatru nemiapomenit, spuse Josh ieşind din clădire.
- Teatru? făcu Ariei cufundîndu-se în pluşul din interiorul limuzinei care îi aştepta lîngă
bordură.
- Mergem acasă, îi spuse Josh şoferului înainte să
închidă geamul despărţitor.
Se lăsă pe spate şi privi pe fereastră, încercînd să se calmeze înainte de a i se adresa
mamei sale vitrege.
în cele din urmă, îşi întoarse capul spre ea.
- Ai fi putut să vorbeşti mai întîi cu mine.
- Pari furios, Josh. De ce?
- Nu juca teatru cu mine, Ariei. Şi nu mai bate din gene ca o cochetă afurisită la un dineu
de după-amiază. Aerul ăsta inocent nu ţine, cînd e vorba de mine. N-ai aflat asta pînă
acum?
Ea îşi ţuguie buzele iritată.
- Bănuiesc că eşti furios pentru că n-am discutat planul întîi cu tine înainte să-l prezint
consiliului.
- Ţi-ai pierdut cu totul simţul realităţii, Ariei?
'Era cu adevărat uluit şi acest lucru se vedea foarte clar.
- Chiar crezi că tu şi cu mine putem continua această treabă?
- Ştiu că eu una pot..
- Ah, înţeleg. Şi cu bunătatea inimii tale mă ajuţi şi pe mine.
- Nu-mi pune în gură cuvinte pe care nu le-am spus.
- De ce aş face-o? izbucni Josh. Se pare că ai toate cuvintele care-ţi trebuie. Dar măcar
ştii ce înseamnă chiar toate?
Se înfurie, pentru că faptul că nu avea o educaţie era un punct dureros.
- Nu crezi că pot ţine pe picioare această organizaţie?
- Nu. Deşi cred că te-ai convins singură că poţi,
v-------,--------------------C"l7cT}------------------------—
spuse el aruncîndu-i o privire lungă. Nimic nu te poate opri, nu? Nici chiar moartea tatei.
Părînd nepăsătoare, ea îşi răsuci capul într-o parte şi în alta, ca pentru a-şi dezmorţi
gîtul.
- Uite, Josh, Jackson a murit şi nimeni nu mai poate face nimic. L-am îngropat.
- Cu mai multă pompă decît la o încoronare.
- S-a bucurat de atenţia presei, nu?
- De aceea am adus corul, orchestra şi afurisiţii ăia de porumbei?
- Vicepreşedintele Statelor Unite a fost acolo! strigă ea. Nu-ţi dai seama cît valorează
asta?
- Pentru el? Vreun milion de voturi.
- Şi pentru noi un minut şi jumătate la ştiri. Ne vede întreaga lume, Josh, spuse ea
extrem de furioasă. Tu sau vreunul din membrii consiliului eraţi atît de nebuni să credeţi
că o să dau cu piciorul la atîta publicitate pe gratis? Aţi crezut că sînt chiar atît de
proastă? în cazul ăsta, voi sînteţi proştii. Am de gînd să profit de pe urma morţii iui
Jackson cît pot mai mult. E ca un dar. Nu l-am cerut eu.
El îşi întoarse iar capul spre fereastră şi murmură:
- Oare?
- Ce-ai spus? El nu răspunse.
- Josh! Dar el privea încăpăţînat în altă parte. j Atunci ea îl ciupi tare de braţ.
- La dracu! făcu el furios întorcîndu-se spre ea.
- Spune-mi ce-ai zis.
- Mă întrebam cu glas tare dacă nu cumva i-ai dorit moartea.

Ea îi aruncă o privire albastră şi rece.
Sandra Brown
- Ca să vezi. In ultima vreme ai devenit teribil de ipocrit.
- Bănuiesc că măcar unul din noi ar trebui să aibă conştiinţă.
- Şi mai eşti şi înfumurat. Crezi că m-aş fi descotorosit de Jackson ca să te am pe tine?
întrebă ea ironică.
- Nu pe mine, dar poate propriul tău spectacol televizat.
Se aplecă puţin spre ea şi şopti:
- Ce zici de intervalul acela de timp cînd ai plecat de la mine în seara aia, Ariei?
O licărire alarmată îi apăru în ochi.
- Doar ne-am înţeles să nu pomenim niciodată de asta.
- Nu, tu ai insistat ca eu să nu pomenesc niciodată.
- Din cauza gîndurilor pe care şi le-ar fi putut face cei de la poliţie.
- Exact, spuse el încet.
- Nici nu merita să fie pomenit, zise ea uşor, îndepărtînd de pe rochia neagră o scamă
imaginară.
- La început şi eu m-am gîndit la fel, dar acum nu mai sînt atît de sigur. Poate că ar fi
meritat. Ai spus că te duci în cameră să cauţi nişte partituri.
-Şi?
- Şi, contrar celor ce am declarat poliţiei, noi n-am repetat şi nu aveam nevoie deci de
nici o partitură.
- Aveam nevoie de ele mai tîrziu.
- Te-ai întors cu mîna goală.
- Nu le-am găsit.
- Ai lipsit vreun sfert de oră.
172
l- Am căutat peste tot şi a trebuit s-o fac-în linişte pentru că Jackson dormea.
- Sau era mort. Aveai destul timp să-l omori. Cred că pe Cassidy l-ar interesa foarte mult
acest sfert de oră.
- Nu poţi să-i spui fără să te implici şi tu. încercînd să explice mai departe, Josh continuă
ca şi cum nici nu fusese întrerupt:
- Aveai cu siguranţă un motiv. Pe lîngă faptul că tata era un tiran, îţi mai stătea şi în cale.
El era în centrul atenţiei, nu tu. Nu-ţi mai convenea bancheta din spate, voiai scaunul
şoferului. Voiai întregul ministeriat. Pe lîngă faptul că erai lacomă, te saturaseşi de
cicălelile lui legate de vocea ta mediocră, de greutatea ta, de tot. Aşa că l-ai ucis şi m-ai
folosit pe mine ca alibi.
- Ascultă la mine, prostănac ce eşti, zise ea revenind la limbajul pe care îl folosise
înainte să îl cunoască pe Jackson Wilde. Cîteodată îl uram atît de mult, încît îmi venea
să-l omor. Foarte uşor. Dar a mai fost şi cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată.
Dacă n-ar fi fost el, şi acum m-aş fi chinuit să-mi cîştig existenţa, lăsîndu-mă ciupită de
fund de bădărani şi trăind din bacşişurile pe care mi le dădeau în schimbul unei priviri în
decolteu. Aş fi fost doar sora unui condamnat pe viaţă şi nu una din cele mai cunoscute
femei din America, primind felicitări şi flori de la preşedinte. Nu, nu l-am omorît eu. Dar
să fiu a naibii dacă o să plîng sau dacă o să dau cu piciorul posibilităţilor care mi se
oferă. O să lupt ca dracu' pentru a păstra ceea ce am.
Limuzina o luă pe drumul care ducea spre casă.

Sandra Brown
Jackson fusese destul de deştept ca să ştie că oamenilor de rînd nu le plăcea bogăţia
izbitoare, aşa că avea o casă adecvată unui profesionist înstărit, nu un palat. Josh o ura.
Deşi era mare şi confortabilă, nu avea eleganţa căminului pe care mama lui îl făcuse
pentru ei. Aceasta era casa lui Jackson de la un capăt la celălalt. Amprenta lui se afla în
fiecare încăpere. Josh ura fiecare clipă pe care o petrecuse sub acoperişul ei.
Deocamdată, însă, se ura pe sine, pentru că, deşi dispreţuia atitudinea trufaşă a lui Ariei
în legătură cu asasinarea tatălui lui, o admira în sinea lui. Şi-ar fi dorit să se poată simţi
la fel de nevinovat ca şi ea. Nu îi putea suferi curajul şi ambiţia fermă, dar era gelos pe
ele.
- Ştiu că aveai alte planuri pentru viaţa ta, Josh, zise ea. Care nu coincideau cu ale lui
Jackson. Bineînţeles că s-a întîmplat aşa cum a vrut el şi tu încă mai eşti supărat.
- Habar n-ai ce spui, zise el. Toate astea s-au întîmplat cu mult timp în urmă, înainte să
apari tu.
- Dar am .auzit despre ele, de la tine şi de la Jackson. Aţi avut cîteva confruntări
serioase cu privire la alegerea între a deveni un pianist de concert sau a rămîne aici.'
- Nu trebuie să-mi aminteşti tu despre ce ne-am certat.
- Ştii ceva, Josh? Tatăl tău avea dreptate. Tu şi cu mine am scos trei albume cu muzică
religioasă, care s-au cumpărat imediat. Albumul pentru Crăciun, pe care l-am înregistrat
astă-primăvară o să se vîndă ca pîinea caldă după toată această publicitate. Nu va
mai trebui să cheltuim nici un cent pentru reclamă. Va ieşi singur din magazine. Afacerea
aceasta te-a făcut bogat şi celebru, Josh. A fost mult mai profitabil decît dacă te-ai fi
apucat să cînţi muzica aia clasică. Mai gîndeşte-te.
Şoferul veni şi-i dechise portiera.
- Aş vrea să rămîi la Ministeriat pentru binele tău. Dar dacă te hotărăşti să pleci, pe mine
nu mă afectează.
Cu un picior pe pavaj, se întoarse şi adăugă:
- Pianişti frumoşi se găsesc cu zece cenţi duzina, Josh. La fel şi amanţi.
Cassidy intră în holul hotelului Fairmont nervos,
agitat şi ud. Fusese nevoit să parcheze maşina la un
bloc distanţă şi să alerge printr-o ploaie torenţială, în
| drum spre bar îşi scoase trenciul, scuturîndu-l de apă,
şi îşi trecu degetele prin păru! ud.
Se săturase de ploaie. De zile întregi, New Orleans era inundat. Vremea nu fusese deloc
altfel nici cu o săptămînă în urmă, cînd asistase la înmormîntarea lui Jackson Wilde.
- Doar cafea, vă rog, îi spuse el chelneriţei care venise să îi ia comanda.
- Normală sau Nawlins? îl întrebă ea cu un puternic accent regional.
- New Orleans. Fără zahăr.
îi venea să îşi facă injecţii intravenoase cu cofeină; nu dormise prea mult nopţile trecute,
aşa că nu mai
conta. Se uită la ceas. Mai erau douăsprezece minute pînă cînd Andre Philippi avea să
vină la lucru. Sursele lui Cassidy îi spuseseră că îţi puteai potrivj ceasul după
administratorul de noapte.
Aşteptîndu-l, sorbi din cafeaua fierbinte pe care i-o adusese chelneriţa. Avea în sfîrşit un
indiciu. El, Glenn şi echipa de poliţişti care fuseseră desemnaţi să investigheze acel caz
se luaseră după o mulţime de ponturi, fără nici un rezultat. Acum, însă, avea ceva
concret.
Spera din tot sufletul să fie aşa. Trebuia să găsească ceva. Crowder era din ce în ce mai
nerăbdător. Nu voise să îl lase pe Cassidy să se ducă la Nashville.
- Dacă nu poţi găsi ucigaşul pe propriul tău teren, ce te face să crezi că o să-l găseşti
acolo?'Nu pot justifica toate cheltuielile. Lasă-i pe cei de la poliţie să trimită un om.

- După cum a recunoscut şi el, Glenn nu se pricepe să discute cu oamenii, cu atît mai
puţin cu cei în cauză şi ar ieşi în evidenţă foarte mult. E de părere că ar trebui să mă duc
eu. Lasă-mă să plec, Tony. Poate găsesc ceva.
Crowder îi aruncă o privire care îl făcu să tacă. - Găseşti pe dracu'. Mai bine te-ai duce la
o ghicitoare.
- M-am gîndit şi la asta, spuse Cassidy cu amărăciune.
Continuase să se ţină de capul şefului său pînă cînd acesta obosi şi îl lăsă să plece la
Nashville.
- Dar eu tot cred că alergi după cai verzi pe pereţi.
- Poate, dar aici tot nu fac nimic.
- Nu uita că depinzi de un buget, îi strigase Crowder în timp ce el ieşea în grabă din
birou.
Din nefericire, Crowder avusese dreptate. Călătoria fusese o adevărată pierdere de timp.
Mii de oameni participaseră la funeraliile evanghelistului. Spectacolul atrăsese o mulţime
de gură-cască, discipoli îndureraţi şi jurnalişti din toată lumea, toţi căutînd să arunce o
privire sicriului învăluit în drapelul Statelor Unite şi acoperit de flori.
Legitimaţia îl ajută pe Cassidy să ajungă lîngă grupul asociaţilor şi oamenilor de
încredere ai lui Wilde. Dacă ucigaşul se afla printre ei, acesta sau aceasta se prefăcea
foarte bine, pentru că fiecare purta o mască de tristeţe, de parcă i s-ar fi luat şi ultimul
colac de salvare. Nimeni nu părea să jubileze sau să răsufle uşurat. Şi, dacă cineva din
organizaţia lui Wilde îl ucisese, care era motivul? Ei nu aveau decît de cîştigat, atîta timp
cît el predica la televiziune şi îşi conducea cruciadele. Jackson Wilde era o adevărată
industrie. Din cele mai neînsemnate lucruri el cîştiga. Glenn descoperise în cercetările lui
că Wilde răsplătea loialitatea foarte bine.
Dar, ca în oricare altă afacere, şi în cadrul organizaţiei sale existau din cînd în cînd
conflicte. De personalitate. Gelozie. Discuţii şi gălăgie. Chiar şi aşa, dacă vreunul din ei
apăsa pe trăgaci, acest lucru ar ff însemnat să dea cu piciorul unei surse de venit. Nu era
logic.
Poate fusese vreun contribuabil supărat pe Wilde. Cassidy ceruse să se verifice dosarele
şi Glenn pusese doi oameni să se ocupe de acest lucru, însă, de-a lungul anilor, numărul
celor care contribuiseră se
Sandra Brown
ridica la zeci de mii de persoane şi organizaţii.
Singurii suspecţi veritabili de la înmormîntare fuseseră Ariei şi Joshua. Cassidy le
studiase fiecare mişcare. Josh părea extrem de calm. Privea ţintă sicriul fără să
clipească măcar. Era imposibil să- ţi dai seama dacă întreaga afacere îl uimea, îl
plictisea sau îl lăsa indiferent.
Văduva fusese pioasă şi patetică în egală măsură. Invocase binecuvîntarea Domnului
pentru toţi cei cu care vorbise şi le cerea să se roage. Cassidy se gîndi că parcă era un
fluture cu o coloană vertebrală de oţel. Sub aspectul acela angelic, era rece, dură şi
poate capabilă de crimă. Problema era că singura dovadă împotriva ei era neesenţială.
Nu putea dovedi relaţia pe care o avea cu fiul ei vitreg şi, după toate aparenţele, îşi
adorase şi acum îşi plîngea soţul.
Poate cel mai important suspect nu se afla la înmormîntare. După ultima întrevedere cu
Claire Laurent, el şi detectivul Glenn discutaseră despre ea foarte mult. Nu puteau trage
decît concluzia că era o mincinoasă.
La început mihţise în legătură cu profunzimea interesului ei faţă de Jackson Wilde.
Descoperirea plicului demonstrase acest lucru şi numai atît. încercase să ascundă
aspectele neplăcute dirr trecut, dar toate acestea nu dovedeau decît că o preocupa
foarte mult starea sănătăţii mamei ei.
Videocaseta dovedise că minţise în legătură cu faptul că nu îl cunoscuse niciodată pe

Wilde şi că fusese acasă în seara cînd acesta fusese ucis. Dar nu rezulta de nicăieri că
fusese în apartamentul de ia Fairmont cu victima. Nu o lega de o armă. Atît
Cassidy, cît şi Glenn, ştiau că un mare juriu nu ar fi inculpat pe cineva numai pe baza
unei asemenea dovezi neconcludente.
Şi, în plus, Glenn mai avea îndoieli în privinţa ei.
- E o mucoasă provocatoare, dar mă-ndoiesc că e o ucigaşă. Eu tot mai cred că
implicaţi sînt soţia şi fiul. Despre ei ştim sigur că au fost acolo. Despre ea nu ştim acest
lucru.
Dar poate că tocmai dovada pe care i-o adusese detectivul în după-amiaza aceea era
partea care lipsea pentru a-l face să îşi schimbe părerea despre proprietara Mătăsii
franţuzeşti.
- Nemernicul ăla mic de ta hotel a minţit cu neruşinare, îi spusese el lui Cassidy.
- Aşa se pare. Să-l iau eu? întrebă el arzînd de nerăbdare să o facă.
- Te rog. Dacă ajung lîngă el, s-ar putea să-l fac praf. Niciodată n-am avut încredere într-
un tip cu floare la butonieră.
Cassidy plecase imediat spre Fairmont pentru a ajunge la timp.
îl zări apropiindu-se de biroul de la recepţie. Aruncă două bancnote pe masă pentru a-şi
plăti cafeaua, îşi luă trendul şi traversă holul cu paşi mari şi hotărîţi.
Andre nu părea încîntat să- îl vadă. Chipul i se strîmbă dezgustat.
- Ce mai este, domnule Cassidy? Sînt foarte ocupat.
- Apreciez acest lucru, dar şi eu sînt.
- Poate sunaţi mîine şi fixăm o întîlnire.
- îmi pare rău, dar trebuie să vorbim neapărat
179
Sandra Brown
acum. îmi cer scuze pentru deranj şi promit că n-o să dureze decît un minut. Aveţi un
casetofon?
- Un casetofon? făcu Andre privindu-l cu suspiciune. Am unul în birou. De ce?
- L-aş putea folosi?
Nu mai aşteptă un răspuns şi se îndreptă imediat spre biroul iui Andre, convins că
omuleţul avea să îl urmeze şi el, ceea ce şi făcu - chiar repede. Cassidy intră, se duse
direct la aparat şi puse caseta.
- Nu e frumos, domnule Cassidy. Dacă voiaţi să vorbiţi cu mine...
Andre tăcu în clipa cînd auzi un telefon sunînd pe casetă propria voce răspunzînd şi apoi
o conversaţie care începea cu „Bonsoir, Andre".
Recunoscu vocea foarte bine. Se părea că îşi amintea şi conversaţia. Sub privirea lui
Cassidy părea să se facă şi mai mic în costumul lui negru impecabil. Broboane de
sudoare îi apărură pe fruntea lucioasă, buzele i se uscară şi se dădu în spate spre birou
pentru a se sprijini de el.
- Mon D/eu, şopti el, în timp ce caseta continua să meargă.
îşi scoase batista din buzunar şi îşi tampona .fruntea. t
- Vă rog, vă rog, domnule Cassidy, opriţi-l.
Nu îl închise, dar îl dădu mai încet. Se aşteptase la o reacţie din partea lui, dar nici chiar
la aşa ceva. Evident, era ceva mai mult decît îşi închipuise. Fu tentat să îl apuce de
revere şi să îl oblige să vorbească. Făcu însă un efort pentru a se stăpîni.
- De ce nu mi-ai spus despre asta, Aridre? îţi ofer posibilitatea să-mi explici.
Andre îşi umezi buzele, trăgînd nervos de monograma de pe batistă. Nu ar fi fost mai
tulburat nici dacă ar fi fost condamnat la moarte în clipa aceea.
- Ea ştie că aveţi asta?

Inima lui Cassidy bătu cu putere. Era gata să afle cine era femeia de pe casetă. Philippi
bănuia că el ştia deja. Nu te da de gol! îşi spuse el atunci ridicînd din umeri.
- E vocea ei, nu?
- Oh, Doamne, oh, Doamne, gemu Andre şi mai ' distrus. Biata, biata Claire.
Claire vorbea cu Yasmine la telefon de aproape o oră. Aceasta era foarte deprimată şi
Claire bănuia că băuse ceva mai mult.
- E totdeauna pe fugă, se plînse ea.
Din egoism, Claire ar fi vrut ca Yasmine să nu îi fi spus nimic despre misteriosul ei iubit.
Din seara aceea, cînd o făcuse, majoritatea conversaţiilor se învîrteau în jurul lui şi
relaţiei lor nefericite.
- îşi împarte timpul între familia lui şi tine, Yasmine. Nu îl ai numai pentru tine. Asta e
numai una din consecinţele faptului că eşti încurcată cu un bărbat însurat. Trebuie să
accepţi sau să pui capăt.
- Accept, numai că... ei bine, la început, timpul pe care îl petreceam împreună era mult
mai lejer.
- Şi acum e ţac-pac-mersi-madam.
Claire se aştepta ca replica ei să o supere, dar ea izbucni într-un rîs care îi aminti de
felinele din junglă.
Sandra Brown
- Nu prea. In week-end-ul ăsta m-a obosit chiar foarte bine...
- Atunci nu înţeleg de ce te plîngi.
Glasul lui Yasmine era puţin plîngător. Claire nu îşi amintea să o fi văzut plîngînd pentru
ceva, nici chiar cînd firma de cosmetice alesese un alt model în locul ei. Atunci
începuseră şi problemele ei financiare. Yasmine habar nu avea că prietena ei ştia despre
acestea. Claire se gîndise să deschidă discuţia şi să îi ofere ajutor sub forma unui
împrumut, dar, cunoscîndu-i temperamentul şi orgoliul, nu o făcuse. Spera ca Yasmine
să vină singură la ea cînd situaţia avea să devină disperată.
- Uneori mă întreb dacă ăsta-i adevăratul motiv pentru care mă vrea, spuse Yasmine
încet. Ştii, pentru ce facem în pat.
Claire îşi dădu seama că trebuia să tacă.
- Dar ştiu ca nu-i numai asta, se grăbi Yasmine să adauge. Relaţia noastră este mult mai.
mult decît fizică. Doar că împrejurările astea mă dau peste cap, atîta tot.
- A avut nişte afaceri la Washington săptămîna asta şi mi-a spus că se va folosi de
ocazie pentru a trece două zile şi pe la New York, dar afacerile au durat mai mult decît se
aşteptase şi a fost reţinut. Am stat împreună numai o zi. Cînd se pregătea să plece azi
după- amiază, îmi venea să mor, Claire, şi atunci am făcut ceva ce n-ar fi trebuit să fac.
L-am implorat să nu plece. El s-a înfuriat şi acum nici nu pot să-l sun să-mi cer scuze.
Trebuie să aştept să mă sune el.
oo
Aflîndu-se la masa de desen, Claire îşi propti fruntea în mînă şi îşi masă tîmplele. Era şi
îngrijorată şi iritată. Singurul lucru care rezulta din legătura aceea amoroasă era o inimă
zdrobită. Yasmine trebuia să fie destul de deşteaptă să îşi dea seama de asta. Trebuia
să pună punct acum şi să nu se mai facă de rîs. Dar n-ar fi primit cu plăcere nici un sfat
nedorit.
- îmi pare rău, Yasmine, spuse Claire sincer. Ştiu că suferi şi asta mă doare. Aş vrea să
te ştiu fericită. Aş fi vrut să pot face ceva.
- Dar faci. Mă asculţi, spuse ea trăgîndu-şi nasul. Hai, gata cu chestiile astea. Am vorbit
cu Leon şi am pus la punct programul pentru fotografiile de săptămîna viitoare. Eşti
pregătită să notezi?
Claire luă un carneţel şi un creion.

- Gata. Ah, stai puţin, spuse ea nerăbdătoare, auzind celălalt telefon. Sună pe linia
cealaltă. Stai numai o clipă.
Apăsă pe buton şi răspunse. Cîteva secunde mai tîrziu reveni la Yasmine.
- Trebuie să plec. Mama.
Yasmine îşi dădu seama că nu mai trebuia să prelungească discuţia.
- Mîine, spuse ea repede şi închise.
Claire ieşi val-vîrtej din birou alergînd pe scări, în apartament nu zăbovi decît un minut,
după care coborî în viteză pînă la parter. Alergînd prin depozitul întunecat, îşi îmbrăcă
impermeabilul negru şi lucios şi îşi puse pe cap pălăria de ploaie.
Din moment ce încuietorile fuseseră deschise şi sistemul de alarmă decuplat, trase brusc
de uşă şi se
Sandra Brown
trezi faţă în faţă cu Cassidy.
Acesta stătea cu capul plecat pentru a se apăra de ploaia care deja îi lipise părul de cap.
Gulerul trenciului era ridicat şi umerii îi erau aduşi în faţă. Tocmai se pregătea să sune.
Cînd se văzură, rămaseră amîndoi foarte surprinşi.
- Ce doreşti? întrebă Claire.
- Trebuie să-ţi vorbesc.
- Nu acum.
Cuplă alarma, închise uşa şi o încuie. Trecînd pe lîngă el, porni prin ploaie spre partea
din spate a clădirii. O prinse de braţ cu putere şi o opri.
- Dă-mi drumul, strigă ea, încercînd să se elibereze. Trebuie să plec.
- Unde?
- Am o treabă.
- Acum? -Acum.
- Te conduc. -Nu!
- Unde te duci?
-Te rog, scuteşte-mă acum. Dă-mi drumul.
- în nici un caz. Oricum, nu fără să-mi dai o explicaţie.
Un fulger îi lumină o secundă chipul hotărît. Nu avea să accepte un răspuns negativ şi
pierdeau timpul. ,
- Bine, poţi să mă conduci.
Fără să îi dea drumul braţului, el o întoarse înapoi. Maşina îi era parcată într-o zonă
aglomerată lîngă bordură. După ce o aşeză pe scaunul însoţitorului,
ocoli maşina şi se urcă la volan. In timp ce pornea motorul, apa îi picura de pe nas şi de
pe bărbie.
- încotro?
- Hotel Ponchartrain.
Sandra Brown
Capitolul nouă
- Este pe St.Charles Avenue, îi spuse ea.
- Ştiu foarte bine unde este, zise el. Dar, ce naiba te grăbeşti atît de mult să ajungi
acolo?
- Te rog, domnule Cassidy, poţi să mergi mai repede?
Fără nici un alt comentariu, se desprinse de bordură şi o apucă pe Conţi Street. Cartierul
Francez era liniştit în seara aceea. Cei cîţiva trecători se încurcau în umbrele pe străzile
înguste. Firmele de neon care făceau reclame la băuturi şi aperitive exotice, raci
înăbuşiţi, dansatoare fără sutien şi
Mătase franţuzească j
muzică de jazz erau înceţoşate de ploaia torenţială.

' Cînd opri la traversarea unei intersecţii, Cassidy întoarse capul şi se uită la Claire. Ea îi
simţi privirea ca pe o palmă peste obraz şi avea senzaţia că îi mai simţea mîna înfiptă în
păr. Nu se aşteptase cîtuşi de puţin să o atingă, cu atît mai puţin în asemenea mod.
O uimise mai mult faptul că i se adresase pe numele mic, decît că ştia că fusese la
ultimul spectacol al lui Jackson Wilde. Trecuse aproape o săptămînă. Wilde fusese
îngropat în Tennessee. Claire nu mai văzuse pe nimeni nici de la Poliţie, nici de la
Procuratură şi sperase ca acest Cassidy să îşi fi îndreptat cercetările în altă direcţie. Dar,
evident, sperase prea mult.
Acum, incapabilă să îl evite, întoarse şi ea capul întîlnindu-i privirea pătrunzătoare.
- îţi mulţumesc că m-ai condus.
- Nu-mi mulţumi. O să plăteşti drumul.
- Ah. Oare, mereu bărbaţii trebuie să ceară ceva de la femei? Nu fac niciodată un
serviciu fără să aibă ceva de cîştigat?
- Nu te simţi flatată, domnişoară Laurent.
- Nici n-o fac. Nu se spune între bărbaţi că toate femeile sînt frumoase la două
dimineaţa?
- Discriminare sexuală inversată. Ai o părere foarte proastă despre bărbaţi.
- Ai aflat asta chiar înainte de ultima noastră întrevedere. N-am epuizat subiectul?
- Ştii ceva, spuse el furios, nu vreau nimic de la dumneata în afară de nişte răspunsuri.
Sincere şi clare.
- Asta n-ar fi prea grav. Ce vrei să ştii?
Sandra Brown
- De ce m-ai minţit? Nu, stai puţin. Trebuie să fiu mai explicit, nu? Aş vrea să ştiu de ce
m-ai minţit că nu l-ai cunoscut niciodată pe Jackson Wilde. Nu numai că l-ai cunoscut,
dar l-ai şi privit în ochi şi ai dat mîna cu el.
- Bănuiesc că ar fi trebuit să-ţi spun, recunoscu ea spăşită. Dar nu era important. Nu
era! accentua ea după ce primi din partea lui o privire aspră. Am vrut să-mi întîlnesc
adversarul, atîta tot.
- Tare mult mă îndoiesc. Dacă ar fi fost vorba numai de atît, n-ai fi minţit.
- Nu ţi-am spus pentru că eram derutată. A fost o prostie şi o copilărie, dar mi-a plăcut
să-l ştiu pe Wilde în dezavantaj. Eu îl cunoşteam pe el, dar el pe mine nu. Credea că-mi
cîştigase sufletul. Era o plăcere să-mi imaginez cum s-ar fi simţit dacă ar fi ştiut că saluta
una din aşa-numitele lui comerciante de obscenităţi.
- Bine, accept asta. -Bun.
- Numai dacă n-âr mai fi şi altceva.
- Altceva?
- Ai mai minţit şi în legătură cu faptul că nu ai fost la Fairmont în seara aceea.
Lui Claire îi stăteau pe limbă o mulţime de negaţii, dar îl privi şi nu mai scoase nici una.
Părea prea încrezător că o prinsese. Pînă cînd nu ştia despre ce era vorba, era mai bine
să tacă. Altfel, s-ar fi putut înfunda şi mai mult.
Imediat ce se putu, el traversă intersecţia luînd-o la stînga spre Canal Street. Ţinînd
volanul cu mîna stîngă, se folosi de dreapta pentru a scoate ceva din
buzunarul de la piept al trendului. Puse o casetă şi regla volanul.
Claire îşi simţi inima urcîndu-i-se în gît cînd se auzi spunînd „Bonsoir, Andre".^ Privea
drept în faţă prin parbrizul udat de ploaie, înaintînd pe Canal Street, asculta înregistrarea
unei recente convorbiri telefonice pe care o avusese cu Andre Philippi.
Cînd caseta se termină, Cassidy o scoase şi o puse din nou în buzunar. Se concentra
înconjurînd Lee Circle, înainte să continue pe St.Charles Avenue.
- Nu ştiam că vorbqşti franceza.

- Fluent.
- Asta m-a derutat. Nu ţi-am recunoscut vocea pînă cînd nu te-a identificat prietenul
dumitale Andre.
- Andre n-ar trăda niciodată un prieten.
- A bănuit că eu ştiam deja.
- Cu alte cuvinte, l-ai păcălit. Cassidy recunoscu ridicînd din umeri.
- De ce i-ai pus telefonul sub urmărire?
- Simţeam că ascunde ceva şi trebuia să aflu ce anume. Normal.
- Asta nu-i o scuză. Este o gravă violare a intimităţii. Andre ştie că l-ai atras în cursă?
- Nu l-am atras în cursă. S-a prins în propria lui minciună.
Claire oftă, ştiind cît de distrus trebuia să se simtă Andre.
- Bietul Andre.
- Exact asta a spus şi el despre dumneata. Biata Claire. Sînteţi cu siguranţă foarte
apropiaţi, vă gîndiţi tot timpul unul la celălalt. Ce bine că o să puteţi merge la îfichisoare
împreună. Poate reuşim chiar să
Sandra Brown
obţinem două celule alăturate.
Ea îi aruncă o privire tăioasă, căreia el îi răspunse cu o mişcare bruscă a capului.
- Hei, în sfîrşit ţi-am atras atenţia, înţelegi acum? Crima de gradul doi se pedepseşte cu
condamnare pe viaţă în Louisiana. Cum te simţi ca principal suspect?
Ameninţările nu o speriaseră niciodată pe Claire Louise Laurent. Nu o făceau nici să
tremure, nici să cedeze, ci să fie şi mai hotărîtă să se menţină pe poziţie.
- Dovedeşte că sînt vinovată de crimă, domnule Cassidy. Dovedeşte.
El îi susţinu privirea, periculos de mult timp. Ciaire îşi întoarse capul cînd maşina se
apropie de hotel.
- Lasă-mă pe trotuar. Mă întorc imediat.
- Nici prin cap nu-mi trece. Intrăm împreună.
- Mă gîndeam la dumneata. Eşti deja ud pînă la piele.
- N-o să mă topesc.
Stinse farurile şi coborî. După ce o ajută şi pe ea, alergară pe sub prelata care se
întindea peste trotuar. Portarul o salută pe Claire.
- 'na seara, domnişoară Laurent.
- Bună, Gregory.
- O seară foarte udă. Dar nu vă faceţi griji. A ajuns înainte ca ploaia să se-nteţească.
Claire i-o luă înainte lui Cassidy şi intră în renumitul hotel, ale cărui apartamente purtau
numele celebrităţilor care le locuiseră. Holul îngust era elegant şi foarte european,
mobilat cu antichităţi şi covoare orientale, amintind de farmecul şi
ospitalitatea sudului.
Mary Catherine Laurent se afla lîngă peretele de marmură, pe un scaun care avea drept
braţe lebede din bronz. Pe rochia din voal imprimat se rnai vedeau încă locuri ude.
Borurile pălăriei roz de pai se lăsaseră în jos îmbibate de apă. Purtînd o pereche de
mănuşi albe ca zăpada, stătea cu mîinile împreunate în poală şi cu picioarele strînse,
lipite de podea. Parcă era o fetişcană care se ducea la un bal şi fusese surprinsă de o
ploaie torenţială. O valiză se afla foarte aproape de ea.
De serviciu era o femeie cu părul strîns într-un coc simplu şi cu ochelari cu rame de
baga. Ocoli biroul recepţiei din capătul holului şi zise:
- V-am sunat imediat cum a ajuns aici, domnişoară -Laurent.
- Vă mulţumesc foarte mult.
Claire îşi scoase pălăria de ploaie şi se ghemui în faţa mamei ei.
- Bună, mama. Sînt eu, Claire.
- O să vină şi el curînd.

Mary Catherine vorbea cu o voce slabă şi foarte îndepărtată. Ochii ei priveau într-un alt
timp şi spaţiu, pe care nimeni altcineva nu le putea vedea.
- Mi-a spus să ne întîlnim aici, astăzi după-amiază. Claire îi luă pălăria de pai de pe cap
şi îi dădu la o
parte părul ud de pe obraji.
- Poate ai încurcat zilele, mama.
- Nu, nu cred. Sînt sigură că asta e ziua. A zis că vine să mă ia azi. Trebuia să fiu gata şi
să-l aştept aici.
Evident tulburată şi dezorientată, îşi duse o mînă
Sandra Brown
la piept.
- Nu mă simt prea bine. Claire se uită la Cassidy.
- Vrei să aduci un pahar cu apă, te rog?
Total uluit, el rămăsese ţintuit locului, cu ochii la ele, în timp ce apa îi picura din trenci pe
podea. Auzind rugămintea lui Claire, îi spuse recepţionerei de noapte să aducă un pahar
cu apă.
- Mama, spuse Claire punîndu-i o mînă pe genunchi. Nu cred că mai vine astăzi. Poate
mîine. Hai acasă cu mine să-l aşteptăm acolo, da? Uite, domnul Cassidy ţi-a adus un
pahar cu apă.
îi strînse degetele în jurul paharului, iar ea îl duse la buze şi sorbi puţin. Apoi se uită la
Cassidy şi zîmbi.
- Eşti foarte drăguţ, domnule Cassidy. Mulţumesc.
- Cu plăcere.
îi observă trenciul ud.
- Plouă?
El aruncă o privire peste umăr spre intrare, unde portarul făcea eforturi admirabile de a
se face neobservat. Mai ploua încă torenţial.
- Da, cred că da, spuse el apoi.
- Vă puteţi imagina aşa ceva? Era atît de cald cînd am venit. Poate ar fi bine să merg
acasă acum, zise ea şi îi întinse mîna.
El o ajută să se ridice, uitîndu-se neajutorat spre Claire, pentru a primi şi alte instrucţiuni.
- Dacă vrei să pleci, pot să chem un taxi pentru mama şi pentru mine, îi spuse ea.
- Vă conduc.
Ea încuviinţă şi-îi înapoie paharul cu apă funcţionarei.
H
.- Vă mulţumesc foarte mult şi apreciez înţelegerea dumneavoastră.
- Nu-i nici o problemă, domnişoară Laurent. Nu face niciodată nimic rău. Numai că e atît
de trist.
- Da, aşa este.
Cuprinzînd-o pe după umeri, Claire îşi conduse mama afară în timp ce portarul le ţinea
uşa deschisă.
- Nu uitaţi valiza, domnişoară Laurent, îi reaminti el cu blîndeţe.
- O iau eu, zise Cassidy.
Mary Catherine ignora total tunetele şi fulgerele, aşteptînd sub prelată ca el să aşeze
valiza în portbagaj. Ştiind că mama ei se afla pe un alt tărîm şi era practic neajutorată,
Claire o aşeză pe bancheta din spate.
Numai că Mary Catherine vorbi tot drumul.
- Eram sigură că trebuia să ne întîlnim astăzi, spuse ea. La hotelul Ponchartrain.
Claire îşi plecă uşor capul şi închise ochii, conştientă de prezenţa lui Cassidy şi de
curiozitatea acestuia faţă de tot ceea ce se întîmpla. Ajungînd la Mătasea franţuzească,

el luă valiza, în vreme ce Claire o conduse pe Mary Catherine sus. în lift, privirile li se
întîlniră întîmplător. Ea însă şi-o întoarse iute, refuzînd să vadă în ochii lui cenuşii şi
intenşi toate întrebările la care nu îi răspunsese.
Odată ajunşi în apartament, ea o îndreptă pe Mary Catherine spre dormitor.
- Mă întorc imediat, îi spuse ea peste umăr.
- Aştept.
O ajută pe Mary Catherine să se dezbrace şi puse cu grijă hainele demodate în dulap.
După ce avu grijă
Sandra Brown
să îi dea medicamentul, o înveli şi îi spuse:
- Noapte bună, mama. Somn uşor.
- Probabil că am încurcat zilele. O să vină mîine după mine, şopti ea şi, zîmbind liniştită,
închise ochii.
Claire se aplecă şi o sărută pe obrazul rece şi neted.-
- Da, mama. Mîine.
Stinse veioza şi ieşi închizînd uşa încet.
Era epuizată. O dureau umerii de oboseală. Drumul de la dormitorul mamei ei pînă în
living-room i se păru foarte lung. Cassidy o aştepta probabil ca un pluton de execuţie,
înarmat şi gata să tragă. Nu avea de ales decît să îl înfrunte. Luîndu-şi inima în din|i, se
duse la el.
Nu îl văzu imediat ce intră în încăpere. Gîndindu-se că poate se răzgîndise şi plecase,
avu o secundă de uşurare şi cîteva de dezamăgire.
Deşi negase şi faţă de Yasmine şi faţă de sine, îl găsea pe Cassidy atrăgător. Fizic,
bineînţeles. Dar mai era ceva... dăruirea, tenacitatea, hotărîrea lui? Aceleaşi calităţi care
îi provocau repulsie o şi atrăgeau în acelaşi timp. Se temea de el şi, totuşi, el arătase o
bunătate neobişnuită faţă de mama ei. Căutîndu-l cu privirea în întuneric, nu ştia cu
certitudine decît că sentimentele ei faţă de Cassidy erau contradictorii.
Printre umbre îl zări lîngă bufet, numai în cămaşă, întf-un mod ciudat de intim, trendul îi
era agăţat în cuier alături de impermeabilul şi pălăria ei. Cînd se întoarse, Claire văzu că
avea părul încă ud şi ţinea în mînă două pahare cu Remy Martin. Veni spre ea în mijlocul
camerei şi îi întinse unul.
- îţi mulţumesc, domnule Cassidy.
- E din băutura dumitale.
- îţi mulţumesc oricum.
Claire se bucura că nu aprinsese lumina. Pătrundea destulă prin peretele din geamuri.
Din cînd în cînd, norii umflaţi erau iluminaţi de cîte un fulger care făcea ca întregul cer să
semene cu negativul unei fotografii. Dar cea mai rea parte a furtunii trecuse, lăsînd în
urmă o ploaie abundentă şi neameninţătoare. Şuvoaiele argintii alunecau pe geam
aruncînd pe ea umbre mişcătoare în timp ce se îndrepta spre fereastră. Fluviul nu era
decît o panglică lată şi întunecată, tivită cu lumini pe ambele maluri. O şalupă goală
luneca înspre amonte.
Prima înghiţitură de coniac îi arse esofagul, iar cea de-a doua împrăştie căldură în tot
trupul, începîhd cu o uşoară înţepătură a buzelor şi terminînd cu o furnicătură în degetele
de la picioare.
- în asemenea momente îmi doresc să fi putut fuma, spuse ea.
- Poftim?
Ea îi auzi paşii apropiindu-se.
- Am spus că 'uneori îmi doresc să pot fuma. Acesta este unul din acele momente.
întorcîndu-se, îl găsi mult mai aproape decît şi-ar fi închipuit. Ochii lui aveau aceeaşi
culoare ca ploaia care plesnea geamurile şi o fixau cu o intensitate ce îi tăia răsuflarea.
- Fumatul nu-ţi face bine.

- Da, ştiu. Cred că invidiez relaxarea imediată pe care o oferă unui fumător, spuse ea
plimbîndu-şi degetele pe pahar. Ai văzut vreodată un fumător de
trabuc sufiînd fumul într-un pahar cu coniac înainte să bea? îl întrebă ea şi el clătină din
cap. E frumos să vezi cum se învîrteşte fumul înăuntrul cristalului. Cînd băutura se
înghite se inhalează şi fumul. E provocator şi senzual. Cred că dă un gust mai bun
coniacului. Sau poate trabucului. Nu ştiu;
- Pe cine ai văzut făcînd aşa?
- Pe nimeni, de fapt. Am văzut într-un film despre Richard Burton. Poate era un obicei
numai al lui. Poate era o modă a secolului al nouăsprezecelea.
Privirea lui tulburătoare rămase aţintită asupra ei.
- Ce te-a făcut să te gîndeşti la asta, Claire? Ea dădu din umeri cu stîngăcie.
- Seara asta ploioasă, coniacul.
- Sau încercai doar să mă distragi?
- Poţi fi distras atît de uşor?
El ezită puţin cam mult înainte de a spune nu. Apoi dădu pe gît coniacul care îi mai
rămăsese şi puse paharul gol pe bufet. Cînd reveni lîngă ea la fereastră, era pregătit să
discute probleme serioase.
- Ce s-a întîmplat în seara asta?
- Ai fost acolo doar. Ai văzut.
- Şi tot nu ştiu ce s-a întîmplat. A şters-o, nu?
- Da A şters-o.
- Ştii, n-am vrut să sune...
- Ştiu că n-ai vrut.
- Cît de des... Cît de des face aşa?
- Depinde. Uneori o face,prerrie"ditat. Alteori îi vine din senin. Cîteodată este perfect
lucidă. Altă dată, ca prima dată cînd ai cunoscut-o dumneata, pare derutată, senilă.
Vocea i se înăspri.
- Uneori e aşa cum ai văzut-o în seara asta, complet detaşată de această lume, trăind în
cu totul alta.
- Ce anume îi provoacă aceste stări?
- Nu ştiu.
- Doctorii ce spun?
- Nici ei nu ştiu. Se întîmplă de cînd mă ştiu eu şi stările de inconştienţă devin mai
profunde pe măsură ce înaintează în vîrstă. La început îmi amintesc că era numai o
uşoară deprimare, în timpul „pauzelor", cum le spunea mătuşa Laurel, mama se retrăgea
în camera ei, unde plîngea zile întregi, refuzînd să se dea jos din pat şi să mănînce.
Mătuşa Laurel şi cu mine îi duceam de mîncare.
- Ar fi trebuit să fie tratată chiar de la început. Claire îl fulgeră cu privirea.
- A fost doar o observaţie, nu o critică, spuse el. Claire îl studie o clipă. Cînd se convinse
că era
, sincer, încetă să mai fie ostilă.
- Acum ştiu că ar fi trebuit să o vadă un medic imediat. O deprimare atît de profundă era
ceva anormal. Dar eu nu eram decît un copil şi, cu toate intenţiile ei bune, mătuşa Laurel
nu ştia cum să procedeze în cazul unei boli mintale. Nici nu îşi dădea seama că asta era.
Mama era o tînără pe care o părăsise iubitul. Familia ei o alungase şi o dezmoş-tenise,
aşa că mătuşa Laurei a luat boala ei drept o inimă zdrobită.
- O inimă zdrobită care nu avea să se mai vindece.
Claire încuviinţă.
- într-o zi, mama a făcut ce-a făcut şi astăzi. S-a
197

1
Sandra Brown
îmbrăcat şi s-a strecurat afară din casă cu o valiză. Eram foarte mică, dar îmi amintesc
cît de îngrijorată a fost mătuşa Laurel pînă cînd un poliţist a adus-o înapoi acasă. Ne
cunoştea. O zărise pe mama pe Canal Street, tîrîndu-şi valiza. Cînd s-a dus lîngă ea să
îi ofere ajutorul, şi-a dat seama cît de absentă era. Din fericire, a adus-o acasă în loc să
o ducă la poliţie, scutind-o de o asemenea ruşine.
- în timpul acestor pauze, îşi închipute că fuge de acasă?
- Da. Cred că înainte să o părăsească, tata i-a propus să fugă împreună. Pînă la urmă
trebuie să se fi făcut nevăzut. Mama îşi imaginează că vine să o ia din locul stabilit, în
seara asta sînt sigură că a luat autobuzul pînă la tramvai şi apoi a mers pe jos pe
bulevardul St.Charles pînă la Ponchartrain.
- Acela este mereu locul unde trebuie să se întîlnească?
- Nu. Locul de întîlnire este mereu altul. Nu e niciodată sigură unde sau cînd trebuie să
îşi întîlnească iubitul, în loc să accepte ceea ce este evident, ea se învinuieşte că nu a
înţeles cum trebuie.
Claire îşi luă privirea de la fereastră şi se întoarse spre Cassidy.
- în seara cînd Jackson Wilde a fost ucis, mama s-a furişat afară şi s-a dus la Fairmont.
Andre m-a sunat şi mi-a spus că era în hol şi îşi aştepta logodnicul, aşa că m-am dus să
o iau. De aceea am fost acolo. După ce am aflat ce s-a întîmplat, l-am rugat pe Andre să
nu spună nimănui de vizita mea. Din moment ce prezenţa mea nu a avut nici o legătură
cu Wilde, a fost' de acord să îmi respecte
dorinţa. Sînt convinsă că atît dumneata, cît şi colegii dumitale, aţi fost încîntaţi ascultînd
conversaţia noastră, dar aţi interpretat-o greşit.
Cuprinzînd paharul cu amîndouă mîinile, sorbi tot conţinutul. Cassidy i-l luă înapoi şi îl
puse pe bufet.
- N-ar fi mai uşor pentru toată lumea dacă ai duce-o într-o clinică?
Claire se aşteptase la acea întrebare. De-a lungul anilor, se mai pusese de sute de ori.
Iar răspunsul era mereu acelaşi.
- Fără îndoială că ar fi mai uşor. Dar ar fi şi mai bine?
- Văd că eşti foarte decisă în privinţa acestui subiect.
Agitată, ea începu să se plimbe prin faţa ferestrelor.
- De cînd mă ştiu, tot s-au găsit indivizi ba din domeniul sănătăţii, ba de la asistenţa
socială, ba de la instituţiile juridice care au încercat să mă convingă să o duc la un
sanatoriu.
- Şi, mai înainte, au încercat să te ia de lîngă ea. Claire se opri şi se răsuci brusc
privindu-l.
- N-ai putut să-ţi vezi de treabă, nu, domnule Cassidy?
- Nu, n-am putut. Asta mi-e meseria.
- O meserie oribilă.
- Uneori, recunoscu el. în loc să-mi fi povestit toate balivernele acelea despre copilăria
dumitale, de ce nu mi-ai vorbit sincer despre încurcăturile cu autorităţile?
- Pentru că sînt prea groaznice ca să mi le mai amintesc. Mai am şi acum coşmaruri în
legătură cu
Sandra Brown

ele. Visez indivizi de la asistenţa socială care vin să mă ia din casa mătuşii Laurel, iar eu
lovesc cu picioarele şi ţip. Mama e derutată şi supărată. Eu nu vreau să plec.
- Potrivit documentelor, micuţa Claire Louise Laurent le-a dat multă bătaie de cap, ceea
ce mi-e foarte uşor să cred.
- Lucrurile mergeau bine, spuse ea. Apoi mama avea vreo rătăcire mai serioasă şi făcea
cîte ceva care îi aţîţa.
- Şi mătuşa dumitale? Mi-ai descris-o ca pe o rudă foarte iubitoare.
- Aşa şi era, dar experţii, zise ea accentuînd cuvîntul cu dispreţ, nu erau de aceeaşi
părere. Era ciudată şi deci nu corespundea criteriilor lor pe care trebuia să le
îndeplinească cineva pentru a putea deveni un părinte adevărat. Veneau după mine. Mă
luau. De trei ori am fost dusă la diverse familii adoptive, dar de fiecare dată am fugit,
pînă cînd i-am obosit şi m-au lăsat să mă întorc acasă. Cînd aveam vreo doisprezece
ani, mama a plecat şi a dispărut cîteva zile. Pînă la urmă am descoperit-o într-un hotel
nenorocit, dar deja era implicată şi poliţia. Cei de la Resurse Umane au aflat şi au venit
să mă ia. Nu creşteam într-un mediu sănătos, aşa spuneau. Aveam nevoie de îndrumare
şi stabilitate. Am jurat că o să fug de oriunde mă vor duce şi că aveam să o fac tot timpul
şi că, orice ar fi făcut ei, nu mă puteau despărţi de mama mea. Bănuiesc că pînă la urmă
m-au crezut, pentru că n-au mai venit niciodată.
Toate resentimentele ei adunate se răsfrînseră cu toată forţa asupra lui Cassidy.
- Puţin îmi pasă ce spun documentele despre mine. Le-am dat b&taie de cap, da, aşa e.
Şi aş continua să dau bătaie de cap oricui ar încerca să ne despartă. Locul meu e lîngă
ea şi sînt foarte fericită că pot să am grijă de ea. Cînd a rămas însărcinată, ar fi putut
face cel mai uşor lucru, care la vremea aceea era şi la modă printre bogătaşi. S-ar fi
putut duce în Europa un an şi apoi să mă dea cuiva spre adopţiune. Potrivit celor spuse
de mătuşa Laurel, acest lucru au sfătuit-o şi bunicii mei. Sau s-ar fi putut duce de partea
cealaltă a fluviului, în Algiers, să avorteze. Ceea ce ar fi fost şi mai simplu. Nimeni n-ar fi
ştiut, nici măcar părinţii ei. Dar nu, ea a vrut să mă nască, indiferent dacă acest lucru
însemna să îşi sacrifice moştenirea şi întregul mod de viaţă.
- Ai un simţ al datoriei admirabil.
- Nu mă simt datoare faţă de ea. O iubesc.
- De aceea nu o încui în cameră aşa încît să nu mai poată fugi?
- Exact. Nu are nevoie de încuietori, ci de iubire, răbdare şi înţelegere. Şi, pe urmă, ar fi
crud şi inuman. Refuz să o tratez ca pe un animal.
- Dar ar putea păţi ceva hoinărind singură pe străzi, Claire.
Ea se trînti pe braţul canapelei îmbrăcată în alb.
- Crezi că nu ştiu asta? Cu excepţia faptului că nu o încui, iau toate măsurile de
prevedere împotriva hoinărelilor ei. Şi Yasmine face la fel. Şi Harry. Dar cînd vrea să o
şteargă, are viclenia unei fetişcane. Uneori, cu toată grija noastră, trece pe lîngă noi, ca
în seara asta, cînd eu credeam că doarme liniştită.
Cîteva clipe nu mai spuseră nimic. Un tunet se
Sandra Brown
auzi bubuind departe, dar nu îi deranja. Claire îşi încrucişa braţele şi îl surprinse pe
Cassidy privind-o cu acea afurisită fascinaţie proprie lui. Privirea aceea o făcea să nu se
simtă bine din cele mai multe motive şi se întrebă dacă era la fel de conştient de
întunericul tăcut ca şi ea.
- De ce am mereu senzaţia că parcă mă priveşti printr-o lupă? întrebă ea nemulţumită.
- Pentru că inviţi la o cercetare profundă.

- Dar nu sînt o ciudăţenie, nu?
- Eşti o enigmă.
- Viaţa mea e o carte deschisă.
- Nu prea, Claire. A trebuit să obţin foarte greu fiecare informaţie de la tine. M-ai minţit
tot timpul.
- Am fost la Fairmont în seara aceea să o iau pe mama, spuse ea plictisită. Nu avea nici
un sens să-ţi spun asta de la început.
- Ai minţit în legătură cu copilăria ta, despre care mă făcuseşi să cred că a fost
nemaipomenită.
- Este cineva absolut sincer cînd vorbeşte despre copilărie?
- Şi m-ai mai minţit spunîndu-mi că n-ai fost niciodată arestată.
Ea îşi lăsă capul să îi cadă în faţă şi izbucni într-un rîs amar.
- Nu ţi-a scăpat absolut nimic, aşa e?
- în ziua cînd ne-am cunoscut, mi-ai spus să nu te subestimez, dar, te rog, nu mă
subestima nici dumneata.
îi ridică bărbia cu degetul.
- Povesteşte-mi despre asta, Claire.
- De ce? Sînt sigură că ştii deja totul. Am atacat
un poliţist.
- Acuzaţia s-a retras.
- Nu aveam decît paisprezece ani.
- Nu scrie în dosar?
- Aş vrea să aud versiunea dumitale. Ea trase adînc aer în piept.
- O colegă de şcoală stătea la mine.
- O ascundeai. Fugise de acasă.
- Da, spuse ea tăios. O ascundeam. Cînd poliţiştii au venit să o ia, a devenit isterică.
Unul din ei a încercat să-i pună cătuşele şi eu am făcut tot posibilul să-l împiedic.
- De ce o ascundeai? Nici cînd te-au ameninţat cu închisoarea nu le-ai spus de ce
colega dumitale se ascundea acolo.
- l-am dat cuvîntul că nu voi spune nimănui, dar asta a fost cu mulţi ani în urmă şi ea...
Făcu un gest care însemna că nu mai conta.
- Tatăl ei vitreg o molesta sexual. Era violată, uneori constrînsă la sodomie, lucruri care
se întîmplau în fiecare noapte, timp în care mama ei se făcea că nu vede nimic.
Murmurînd înjurături, Cassidy îşi trase încet mîinile peste faţă.
- Nu mai putea suporta şi nu avea încotro să se ducă. Se temea că dacă le spunea
călugăriţelor sau unui preot, nu aveau să o creadă. Se îngrozea să se mai ducă acasă.
Cînd mi-a spus, m-am oferit să o ascund cît timp voia ea.
Claire privi în gol o clipă, amintindu-şi cît de mult o înfuriase inutilitatea acţiunilor ei.
Sandra Brown
- La două săptămîni după ce au dus-o înapoi acasă, a fugit din nou. Probabil că a plecat
din oraş, pentru că nimeni n-a mai ştiut nimic de ea.
- Ai fi putut să scapi fără cazier şi să le spui poliţiştilor despre ce era yorba.
- La ce bun? întrebă ea pe un ton batjocoritor. Tatăl ei vitreg era milionar. Locuiau într-o
casă superbă în Garden District. Chiar dacă ar fi crezut-o cineva, povestea ar fi fost
muşamalizată şi tot ar fi trimis-o acasă. Şi, pe urmă, i-am promis că nu voi spune
nimănui, zise ea clătinînd din cap. Consecinţele pe care le-am avut de suportat eu nici
nu pot fi comparate cu ceea ce a suferit ea, domnule Cassidy.
- Povesteşte-mi despre Andre Philippi. îl privi furioasă.
- Ce vrei să ştii?
- Aţi studiat amîndoi la Academia Sacred Heart.

- Din clasa a şaptea pînă într-a douăsprezecea. Sora Anne Elizabeth este maica stareţă.
Sau cel puţin era în perioada cînd Andre şi cu mine studiam acolo, spuse Claire
înclinîndu-şi capul; părul îi atinse umărul. Este ceva rău în faptul că am fost colegi de
clasă?
- Povesteşte-mi despre el, spuse Cassidy, ignorînd întrebarea. Este un omuleţ nostim.
Instantaneu atitudinea ei^se schimbă. Renunţă la orice urmă de distracţie şi flirt şi vocea
îi deveni mai tăioasă.
- Bănuiesc că indivizii cu statură atletică, aşa ca dumneata, cred despre Andre că este
„nostim".
- N-am vrut să o spun în sens peiorativ.
- Pe dracu' n-ai vrut.
- E homosexual?
- E important?
- Nu ştiu încă. Este?
- Nu. De fapt, o iubeşte la nebunie pe Yasmine.
- Dar acum nu e încurcat cu nimeni, nici bărbat, nici femeie?
- Din cîte ştiu eu, nu. Locuieşte singur.
- Ştiu.
- Bineînţeles.
- Am un dosar al lui, spuse el. Am cîte un dosar al tuturor angajaţilor de^la hotelul
Fairmont, chiar şi al celor care nu erau de serviciu în seara aceea.
- Ai şi un dosar al meu?
- Chiar unul foarte consistent.
- Sînt măgulită. Cassidy se încruntă.
- Ce ştii despre părinţii lui Andre? Ce origine are? Nu mi-am dat seama.
- Este o întrebare cu implicaţii rasiale?
- La naiba, spuse Cassidy. Nu, nu e. Vrei să nu mai fii aşa defensivă?
Claire îşi cîntări opţiunile şi văzu un avantaj în a-i povesti lui Cassidy despre Andre. Dacă
nu o făcea, ar fi căutat el singur şi cu cît scormonea mai mult, cu atît părea să devină
mai precară situaţia ei.
- Mama lui Andre era progenitura unui alb şi unei mulatre. Ştii ce înseamnă?
El încuviinţă.
- Era o femeie extraordinar de frumoasă, într-un fel semăna cu Yasmine. Deşi era
inteligentă, nu a absolvit nici un liceu. S-a pregătit, în schimb, la ce îi era necesar în
profesia ei.
Sandra Brown
- Care era?
- Aceea de a ţine companie bărbaţilor. A învăţat totul de la mama ei. A început să aibă
clienţi încă de la cincisprezece ani.
- Era o prostituată?
Cuvîntul o ofensă şi dădu de înţeles acest lucru.
- O prostituată stă la colţuri de stradă şi trage de bărbaţii care trec. E o diferenţă. Mama
lui Andre întreţinea relaţii pe mai multe planuri cu diverşi domni, care' durau chiar ani de
zile, iar aceştia o răsplăteau foarte bine.
- Aceşti „domni" erau albi?
- Majoritatea.
- Şi unul dintre ei a fost tatăl lui Andre.
- Exact. Era un renumit om de afaceri, care nu a putut recunoaşte copilul, dar a acceptat
să-şi asume responsabilitatea lui.
- Ştii cine era?
- Andre ştie, dar nu mi-a spus niciodată.

- Şi, chiar dacă ai şti, nu mi-ai spune.
- Nu, nu ţi-aş spune. Cassidy se gîndi cîteva clipe.
- Datorită faptului că tatăl său era bogat, Andre a putut urma la cele mai bune şcoli.
- Da, dar era un proscris. Ceilalţi copii spuneau lucruri neplăcute despre maman a lui şi
pe el îl făceau în toate felurile. Şi eu eram considerată cam la fel, pentru că nu aveam o
viaţă normală de familie. Era firesc ca Andre şi cu mine să ne împrietenim. Mama lui îi
era devotată şi invers. La fel cum mama ei făcuse cu ea, a făcut şi ea cu Andre
învăţîndu-l totul despre mîncăruri, despre băuturi, despre etichetă, cum să se
J
îmbrace, cum să deosebească lucrurile de calitate de cele proaste, fie că era vorba de
bijuterii, ţesături sau mobilă veche, înainte ca tatăl lui Andre să îi aranjeze o casă, îl lua
pe Andre cu ea cînd se întîlnea cu domnii aceia. O aştepta în holurile unor hoteluri de lux
unde oamenii de culoare nu erau primiţi pînă la începutul anilor şaizeci. Poate pentru că
a avut acest privilegiu, s-a îndrăgostit de hoteluri. Pentru el erau mai frumoase şi mai
sacre decît nişte catedrale, pentru că nu toată lumea avea acces în ele. El putea să
meargă acolo unde alţi copii nu aveau voie. A visat să ajungă să conducă unul, spuse ea
şi, cu o voce distantă, adăugă: mă bucur tare mult că şi-a realizat visul.
- Ce s-a mai întîmplat cu mama lui? întrebă Cassidy. Mai are clientelă?
- Nu, domnule Cassidy. Şi-a luat viaţa tăindu-şi venele cu o lamă. Andre a găsit-o în
cadă într-o după-amiază cînd s-a întors de la şcoală.
- Dumnezeule!
- Dacă nu eşti pregătit să suporţi duhoarea, nu ar trebui să dezgropi trecutul.
El se" încruntă furios.
- Crezi că-mi face plăcere?
- Dacă nu-ţi face plăcere, atunci de ce te încă-păţînezi să scoţi la lumină tot ce e mai urît
în viaţa oamenilor?
- Este unul din aspectele cel mai puţin plăcute ale muncii mele, Claire. Dar este, totuşi,
munca mea.
- Răspunde-mi, te rog, la o întrebare, spuse ea deodată. .
- La care?
Sandra Brown
- Trebuie să-mi spui neapărat Claire?
Se priviră în tăcere cîteva clipe, învăluiţi de tensiune, în cele din urmă, el îi răspunse
întorcîndu-se:
- Nu, nu trebuie.
- Atunci de ce o faci?
El se întoarse atunci din nou, încet. Ochii lui păreau să fi căpătat calităţi tactile atingînd-o
peste tot în acelaşi timp.
- Poţi fi o mincinoasă, Claire, dar proastă nu eşti, spuse el răguşit. Ştii foarte bine de ce.
Ea îi susţinu privirea pînă cînd presiunea din piept deveni insuportabilă. Nu trebuia decît
să nu se mai uite la el, dar nu putea. Se simţea atrasă spre el, legată de el cu fire
invizibile.
Stătuseră atît de nemişcaţi, încît atunci cînd el se mişcă, în sfîrşit, ea tresări fără să vrea.
Dar el îşi ridică doar mîna pentru a-şi masa ceafa de parcă l-ar fi durut muşchii.
- Să revenim la Andre. Te-a sunat în seara aceea ca să-ţi spună că mama dumitale era la
Fairmont.
Ea încuviinţă, îi era greu să vorbească. Inima îi mai bătea încă năvalnic.
- Te-ai dus să o iei? -Da.
- Singură?
- Da. Cu maşina mea.
- La ce oră se întîmpla totul?

- Nu ştiu sigur.
- Claire...
' - Nu ştiu! strigă ea scuturînd din cap cu nerăbdare. A fost după spectacol, pentru că,
după cum ştii, am fost acolo mai devreme.
El încercă să îşi păstreze cumpătul, dar ea văzu că nu îi era tocmai uşor.
- Spune-mi o oră aproximativă.
- Miezul nopţii, poate. Nu mai tîrziu.
- Cum a ieşit Mary Catherine fără să ştii?
- Ţi-am spus că poate avea resurse ascunse. A coborît, a descuiat uşa şi a decuplat
alarma înainte să deschidă uşa.
- Chiar şi în timpul „pauzelor" poate fi atît de lucidă?
Claire evită să îl privească.
- Uneori. .
- Bine, deci te-ai dus la Fairmont. •
- Am parcat ilegal vizavi. Ştiam că n-o să stau decît un minut şi aşa a fost. M-am dus
repede în biroul lui Andre, am luat-o pe mama şi am plecat. Probabil că n-am stat mai
mult de două minute.
- Te-a mai văzut cineva? Altcineva dintre angajaţii hotelului?
- Nu ştiu, bănuiesc că poţi întreba.
- Să fii convinsă.
îşi băgă mîinile în buzunare şi privi prin geamurile ude de ploaie, în ciuda torturilor la
care o supunea, Claire observă că avea un profil foarte masculin, o ţinută de bărbat,
începînd de la părufud, pînă la vîrfurile pantofilor.
- L-ai văzut pe Wilde în seara aceea la Superdom. Apoi, mai tîrziu, te-ai aflat în hotelul
unde a fost ucis. Şi ai făcut tot ce-ai putut să ţii totul secret.
- De cîte ori trebuie să-ţi explic? Voiam să-mi apăr mama de bîrfe şi speculaţii. Este chiar
atît de greu să înţelegi?
Sandra Brown
- N-ai stat decît în hol? -Da.
- Nu te-ai dus la nici un alt etaj, în nici o altă parte a hotelului?
-Nu.
- Ai folosit liftul? -Nu.
Se întoarse şi îşi propti mîinile pe braţele canapelei în aşa fel încît îi atingea şoldurile.
Aplecîndu-se spre ea, o întrebă:
- Atunci de ce naiba nu mi-ai spus toate astea mai înainte? Dacă totul era atît de nevinovat,
de ce m-ai minţit?
- Pentru că încercai să mă implici. Numele meu era pe lista neagră a lui Wilde şi păreai să
crezi că acest lucru era important. Ai găsit plicul acela cu tăieturi din ziare pe care dintr-o
prostie încercasem să-l distrug. Erau deja două lucruri împotriva mea. Mă temeam că dacă
vei afla că am fost chiar în apropiere de hotelul Fairmont ai fi făcut ceea ce faci, de fapt, şi ai
fi tras concluzii greşite.
- Sînt greşite, Claire? Te-ai dus la Fairmont numai ca să-ţi iei mama?
- La fel ca în seara asta.
- Cît timp ai stat acolo, nu cumva l-ai rugat pe prietenul tău Andre Philippi să te strecoare în
apartamentul lui Wilde?
- Şi Wilde ar fi stat aşa gol să discute cu mine, care eram o străină?
- De unde ştii că era gol?
- Dar a scris în toate ziarele timp de o lună de. zile că a fost descoperit gol în pat. Şi, pe
urmă, chiar
-----------------------r 210

dacă aş fi fost hotărîtă să-l omor pe Jackson Wilde, crezi că aş mai fi amestecat pe
altcineva?
- La dracu', habar n-am! strigă el.
După ce se mai calmă, lăsă să-i cadă capul între umeri. Era atît de aproape, încît îi putea
mirosi apa din păr şi de pe piele. Chiar şi în întuneric îi putea distinge firele de păr din
creştetul capului. Dacă şi-ar fi mişcat capul cît de puţin, i-ar fi atins cu buzele tîmpja unde o
venă pulsa puternic.
în cele din urmă, el îşi ridică privirea şi i se uită în ochi iscoditor.
- E atît de clar. Aveai motiv. Aveai ocazia. Ai avut chiar şi un om în interior care te-ar fi putut
ajuta, Claire, trebuie să recunoşti că, din punctul meu de vedere, eşti vinovată ca naiba.
- Şi de ce mai eşti supărat? Nu asta ai vrut? Credeam că o să te bucuri că prinzi, în sfîrşit,
un suspect. Ce s-a întîmplat?
Cu mişcări lente şi voite, îi puse mîinile pe umeri, ridicînd-o şi ţinînd-o periculos de aproape.
- Ce s-a întîmplat? Cred că am găsit ucigaşul, spuse el şi, trecîndu-şi degetele prin părul ei,
îi înconjură capul. Dar n-aş fi vrut să fii tu.
Deodată, îşi apăsă buzele ferm pe ale ei şi, înainte ca ea să îşi revină din şocul iniţial, el îşi
înclină capul adîncindu-şi sărutul. Un sunet involuntar îi scăpă lui Claire cînd limba lui îi
separă buzele purtînd cu ea gustul unui bărbat, o combinaţie delicioasă de coniac şi forţă
musculară. Furios şi excitat, el o sărută cu pricepere, fără să întîmpine nici o rezistenţă, deşi
la început ea fusese prea uluită pentru a-l opri şi după cîteva secunde era prea prinsă în
farmecul sărutului
Sandra Brown
pentru a mai încerca.
Ridicîndu-şi capul numai atît cîî să poată schimba unghiul, el îşi lăsă mîinile în jos spre
mijlocul ei, lipind-o de el. Era tare. Dorinţa se deschidea în ea ca petalele unui boboc
primăvara. Se frecă de el.
- Ah, Doamne, murmură el, îngropîndu-şi faţa în gîtul ei.
Cu îndemînare, îi descheie nasturii bluzei, îi desfăcu sutienul şi îşi strecură mîinile în
locul cupelor. Palmele lui trecură mai întîi uşor pe deasupra, apoi începură să mîngîie.
Sărutul lui deveni mai sălbatic şi mai înfometat. Claire se ţinea strîns de cămaşa lui, căci,
dacă i-ar fi dat drumul, s-ar fi prăbuşit pe spate, nu atît din cauza faptului că o ţinea
foarte aplecată, ci fiindcă sărutul şi atingerile lui o dezechilibraseră.
Buzele lui trăgeau de ale ei, în timp ce cu limba căuta parcă răspunsurile atît de mult
dorite. Trupurile erau gata să le ia foc, atît de înfierbîntaţi erau amîndoi. Sub mîngîierile
lui, sînii ei erau plini de viaţă şi aţîţaţi, cu sfîrcurile ridicate în semn de răspuns.
Intensitatea îmbrăţişării era înspăimîntătoare. Răspunsul ei aprins o speria pe Claire. îşi
imagină cum îşi pierdea stăpînirea de sine, la fel de repede cum un lemn uscat era
mistuit de flăcările lacome, în curînd nu avea să mai aibă nici un pic de control şi acest
lucru o îngrozea cel mai mult. Toată viaţa autorităţile încercaseră să îi spună ce era mai
bine pentru ea. Era hotărîtă să reziste.
- Gata! spuse ea atunci, întorcînd capul şi îndepărtîndu-i mîinile. A fost o bună încercare,
dar în felul ăsta n-o să-mi smulgi nici o mărturisire.V_____________ :' Ol O X
^___________________—____
£. c- l
El îi dădu drumul imediat şi făcu un pas înapoi, îşi încleşta pumnii pe lîngă trup. Sufla din
greu, iar vocea îi era răguşită şi inegală.
- Ştii foarte bine că nu pentru asta te-am sărutat.
- Nu? i-o întoarse ea sfidător.
El îşi luă atunci trendul din cuier şi deschise uşa cu furie. Lumina de pe hol năvăli
înăuntru conturîndu-i silueta.
Cîteva clipe se priviră prin beznă, după care el ieşi trîntind uşa, iar Claire se prăbuşi pe
braţul canapelei. Acoperindu-şi faţa cu mîinile, gemu cu o pocăinţă de care sora Anne
Elizabeth ar fi fost mîndră:

- Oh, Doamne, nu. Nu.
Cu voia ei şi de plăcere, sărutase bărbatul care putea şi, probabil, avea să o condamne
la închisoare pentru tot restul vieţii.
Deschise uşa purtînd un tricou şi pantaloni colanţi.
- Cassidy, spuse ea surprinsă. Te-ai încuiat pe afară?
Se uită peste drumul care le separa casele, căutînd parcă o explicaţie la faptul că îi
apăruse la uşă la ora aceea tîrzie.
- Nu, am văzut lumina încă aprinsă, spuse el, de parcă asta ar fi explicat totul.
- Intră.
Patty-Penny-Peggy se dădu la o parte şi el intră într-un living-room foarte asemănător cu
al lui, dar mult mai frumos mobilat şi mult mai ordonat.
Sandra Brown
- Ce vreme urîtă, spuse ea arătînd spre trenci.
- Ce-a fost mai rău a trecut, cred.
- la loc. Vrei să bei ceva?
- Nu, mulţumesc.
- Ah, făcu ea zîmbind uşor încurcată. Ţi-e foame? Ai mîncat?
- Nu-mi amintesc, spuse el sincer. Nu cred, dar nu mi-e foame.
- Bine, stai jos. O să pun puţină muzică. Ce-ţi place?
- Nu sînt pretenţios.
îşi scoase trenciul şi îl aruncă pe braţul unui fotoliu, dar nu se aşeză.
Ea dădu drumul unui picup cu compact-discuri şi începu un cîntec de-al lui Randy Travis.
- îţi place genul country?
- E în regulă.
Ea îl privi o clipă, după care, proptindu-şi mîinile în şolduri, îl întrebă:
- Ascultă, Cassidy, mă bucur că ai trecut pe aici, dar nu înţeleg nimic. Ce se întîmplă?
- Am venit să te regulez.
Ea clipi de două ori, evident luată prin surprindere, după care zîmbi larg.
- Păi de ce n-ai spus aşa de la început?
Şi, răsucindu-se pe călcîie, porni spre dormitor. Cassidy o urmă.
Capitolul zece
Ariei desfăcu o ciocolată Snickers şi o băgă în gură. Dinţii străpunseră stratul de
ciocolată şi pe cel de alune cufundîndu-se apoi în crema caramel şi nuga. Savura
excelenta combinaţie de gusturi în timp ce i se topea pe limbă. După ce se delecta la
maximum cu ea, începu să sugă crema caramel de pe dinţi.
Măsuţa de cafea din faţa divanului era plină de ambalaje de dulciuri. Copil fiind, ai ei nu
îşi puteau permite să cumpere aşa ceva, iar Ariei era norocoasă dacă mînca-ceva dulce
o dată la cîteva săptămîni. Dar
Sandra Brown
în acei ultimi cîţiva ani, recuperase tot şi nu se mai sătura.
Se întinse numai de plăcerea de a vedea, de a auzi şi de a simţi pijamaua de mătase pe
picioare. Oglinda din faţă arăta o femeie liberă înconjurată de lucruri frumoase. Lui Ariei îi
plăceau foarte mult aceste lucruri, într-adevăr, îi plăcea să se laude cu ele.
Casa A
n care trăise ea avusese bun doar faptul că avea toaleta înăuntru. Fusese extrem
de urîtă, cu camerele mari'mobilate spartan şi ieftin. Se cutremură de silă numai
amintindu-şi. Nu îşi invitase niciodată prietenii acolo, pentru că îi era ruşine cu casa
aceea veche şi urîtă. Se mai ruşina şi cu oamenii care locuiau în ea. Fratele ei fusese
mai rău decît orice închipuire şi îi terorizase pe toţi. Părinţii ei păruseră totdeauna bătrîni,
dar abia acum îşi dădea seama că grijile îi îmbătrîniseră înainte de vreme. Totuşi, acest
lucru nu o făcea să nutrească sentimente mai bune faţă de ei. Se bucura că muriseră

demult.
Ar fi vrut să îngroape amintirea sărăciei la fel de uşor şi de definitiv. Dar, ori de cîte ori
începea să simtă satisfacţie faţă de viaţa pe care o ducea acum, acele amintiri ieşeau la
suprafaţă ca să o tulbure, îi aminteau cine era înainte de a se arunca în braţele
reverendului Jackson Wilde.
Zilele acelea de sărăcie au dispărut pentru totdeauna, îşi spuse ea rotindu-şi privirea prin
living-room. In fiecare colţ erau obiecte de artă, majoritatea fiind daruri de la adepţii lui
Jackson. El mereu îi spusese să mai dea din eie, dar Ariei refuzase să se despartă de
ceva, indiferent cît de încărcată devenea casa. Ar fi păstrat totul, chiar dacă
216
•s,
Mătase franţuzească J—
ar fi trebuit să instaleze nişte rafturi sau să strîngă lucrurile în pod ori sub paturi. Pentru
ea, toate acele lucruri erau echivalentul siguranţei. Nu avea să mai trăiască niciodată
fără ele. Reafirmîndu-şi această hotărîre, mai desfăcu un Snickers, savurîndu-l cu o
plăcere enormă.
Intrînd cu o ceaşcă de cafea şi cu ziarul de dimineaţă, Josh observă imediat învelitorile
de ciocolată.
- Acesta ţi-e micul dejun?
- Şi ce-i cu asta?
- Nu prea arată a fulgi de ovăz, nu?
Se cufundă într-un fotoliu, îşi aşeză ceaşca alături şi despături ziarul.
- O minune. Nu mai sîntem pe prima pagină. Aproape că îi venea rău de la stomac cînd
se uita
la el. în ultima vreme, Josh devenise cam nesuferit, încă mai făceau dragoste în fiecare
noapte. Era priceput, înflăcărat şi poseda senzualitatea unui artist. Degetele lui îi
atingeau trupul, aşa cum atingeau clapele pianului, cu forţă şi sensibilitate.
Dar conştiinţa faptului că îl înşelau pe Jackson adăuga plăcere relaţiei lor. Acum, însă,
cînd afacerea nu mai era secretă şi vinovată, devenise lipsită de haz. Chiar şi după
orgasm, ea voia ceva mai mult.
Totuşi, nu îşi putea da seama ce o tulbura şi o nemulţumea. Cruciada din Cincinnati se
bucurase de un succes excepţional. Două spectacole de televiziune fuseseră înregistrate
şi erau gata să fie
| transmise pe post. în timpul înregistrărilor, sala fusese
| plină pînă la refuz.
Ariei cîntase din voce, Josh la pian. Cîţiva adepţi
Sandra Brown
mărturisiseră înlăcrimaţi ce însemnase Jackson Wilde şi ministeriatul său pentru ei. Apoi,
Ariei urcase pe podium pentru a-şi ţine predica sfîşietoare. Zile întregi îi trebuiseră pentru
a o învăţa pe de rost. Fiecare inflexiune a vocii, fiecare gest fuseseră stabilite cu grijă şi
repetate în faţa oglinzii, dar nici timpul, nici efortul nu fuseseră risipite în van. înainte de
final, nu exista nici un ochi care să nu fi lăcrimat, iar cutiile pentru danii erau pline de
bani.
Cei care, cu cîteva săptămîni în urmă, se îndoiseră de faptul că ea ar fi putut continua
totul fără Jackson, acum o copleşiseră cu felicitări. Le arătase că se înşelaseră. Era la fel
de fermecătoare şi convingătoare ca răposatul ei soţ. Sute de oameni veniseră să o
vadă, considerîndu-i fiecare cuvînt o nestemată. Avea lumea întreagă în buzunar.
Atunci, de ce se simţea uşor nemulţumită?
Nu era de ajuns. Avea sute de mii de adepţi, dar de ce nu milioane? Spuse deodată:
- Eu nu cred.
Josh lăsă în jos un colţ din ziar.
- Poftim?

- Nu cred că e atît de minunat faptul că nu mai sîntem pe prima pagină, zise ea şi,
dîndu-se jos de pe divan, începu să se plimbe încoace şi încolo.
Se foia, aranja perne cu ciucuri, rearanja vaze de cristal şi ciobănite din porţelan.
- Ei bine, dacă te face să te simţi mai bine, uite reclama noastră pe pagina a
cincisprezecea.
întoarse ziarul spre ea ca să i-o arate. Sus, tipărit cu caracterele specifice ministeriatului,
era titlul spectacolului, iar sub el o fotografie a ei cu microfonul în
dreptul gurii şi cu lacrimi şiroindu-i pe obraji. Data şi ora difuzării erau trecute dedesubt.
Ariei privi reclama cu un ochi critic.
- „Rugăciunea lui Jackson Wilde şi ceasul proslăvirii", citi ea. Dar Jackson Wilde a
murit. De ce n-am schimbat numele programului?
-Cum?
- De ce nu „Rugăciunea lui Ariei Wilde şi ceasul proslăvirii"?
- De ce nu „Rugăciunea şi ceasul proslăvirii"?
- Pentru că e prea simplu. Şi, pe urmă, oamenii au nevoie de o persoană cu care să se
identifice.
-Tu, bănuiesc.
- Ei bine, de ce nu? Doar eu vorbesc cel mai mult acum.
Josh se uită la ea peste buza ceştii din care tocmai sorbea.
- Spune-i afurisitului ăstuia de spectacol cum vrei, Ariei, nu-mi pasă cîtuşi de puţin.
- Se vede foarte clar.
El aruncă ziarul deoparte şi se ridică furios.
- Ce naiba vrei să spui?
- Că, dacă n-aş fi fost eu, întreaga afacere s-ar fi încheiat după moartea lui Jackson. Tu
n-ai curaj să conduci nici măcar o grupă de cercetaşi, dar o organizaţie ca a noastră! E
bine că m-ai avut pe mine, altfel ai fi cîntat pe străzi.
- Mi-ar plăcea mai mult să fac asta. Cel puţin nu m-aş simţi ca o pasăre împuţită care se
înfruptă dintr-un cadavru.
O sprînceană creionată cu grijă se arcui.
- Dacă eşti atît de nefericit, ştii foarte bine unde e
219
Sandra Brown
uşa.
Josh o privi, dar, aşa cum ea ştia ce o să facă, dădu înapoi. Se duse la pian şi după ce
îşi trecu mîna peste clape începu să cînte o piesă clasică în care puse toată verva şi
curajul care îi lipseau cînd era vorba de o situaţie dificilă.
După ce se linişti, în sfîrşit, se uită la ea, continuînd să cînte.
- Ştii ce e cu adevărat jalnic? Faptul că nu-ţi dai seama că te faci de rîs.
- Mă fac de rîs? repetă ea ofensată. Faţă de cine?
- Faţă de toţi cei din organizaţie. Eşti orbită de importanţa pe care ţi-o dai. Oamenii.rîd în
spatele tău. De ce crezi că doi şi-au dat deja demisia?
- Pentru că nu le plăcea ca o femeie să le dea ordine. Le-am ameninţat orgoliul
bărbătesc. Dar cui îi pasă? Nici n-aveam nevoie de ei.
- Afacerea asta, pe care tu te lauzi că o ţii pe picioare, se prăbuşeşte, Ariei. Numai că tu
eşti prea orbită de îngîmfare, ca să-ţi dai seama.
îşi trecu degetele peste clape încheind piesa, după care începu alta.
- Probabil că tata stă undeva acolo sus şi rîde zdravăn de noi.
- Te-ai prostit. EIAZÎmbi cu înţeles. '
- încă ţi-e teamă de el, nu, Ariei?
- Ţie ţi-e teamă.
- Eu, cel puţin, recunosc, spuse el. Tu nu.

- Mie nu mi-e teamă de nimic şi de nimeni.
- Te mai afli încă sub influenţa lui.
- Pe naiba;
-------------( 220
- De ce mănînci atît de mult şi apoi verşi tot? Termină piesa cu un fortissimo care
accentua
întrebarea.
Solida rezistenţă a lui Ariei se clătină.
- Nu ştiu ce vrei să spui.
- Ba ştii foarte bine. O faci de luni de zile. Imediat .după ce mănînci, te duci la baie. Te
îndopi cu dulciuri şi apoi te forţezi să dai tot afară. Asta e o boală care se cheamă
bulimie.
Ea îl întrebă atunci dîndu-şi ochii peste cap:
- Dar ce eşti tu, mă rog, cine ştie ce doctor? Aşa îmi ţin sub control greutatea. Camerele
de luat vederi adaugă totdeauna cel puţin şapte kilograme. N-am chef să arăt ca o
balenă albă cînd cobor pe scara aia.
El se ridică şi îi cuprinse mijlocul subţire.
- Tu nu ţii cont numai de calorii, Ariei. Te îndopi, după care te, forţezi să verşi.
Ea se desprinse.
- Ei şi, dacă ar fi aşa? Jackson mă cicălea tot timpul în privinţa greutăţii. Trebuia să fac
ceva ca să mi-o menţin.
- Nu l-ai cunoscut chiar deloc? o întrebă Josh cu un zîmbet trist. Se pricepea de minune
să exploateze slăbiciunile oamenilor. Aşa le controla şi gîndurile. Tot timpul dădea de
înţeles că marna era o proastă, aşa încît şi ea începuse să creadă, în ultimii ani de viaţă,
se temea să-şi exprime orice părere, de teama de a nu fi ridiculizată. Ştii ce avea cu
mine. Tot timpul mă făcea să cred că n-am talent .muzical. Nu pierdea nici un prilej
pentru a-mi reaminti că nu eram bun decît să cînt muzică^ religioasă şi că nu eram decît
o mediocritate, în cazul tău, era problema greutăţii. Ştia
221
că erai conştientă de tine şi se folosea de acest lucru pentru a te umili. Era viclean ca
S.atana, Ariei. Şi atît de subtil, încît nu-ţi dădeai seama că fuseseşi manevrat decît atunci
cînd realizai că respectul faţă de tine însuţi era la pămînt. Ar fi trebuit să-l ignori cînd te
necăjea în legătură cu „grăsimea ta" şi cu faptul că îţi plăceau foarte mult dulciurile.
Totdeauna ai fost destul de slabă. Acum eşti numai piele şi os. Şi chiar tu ai spus acum
cîteva clipe că el a murit. Nu te mai poate necăji.
- Nu, dar o faci tu pentru el. Josh scutură din cap resemnat.
- înţelegi greşit, Ariei, eu nu sînt critic. Mă îngrijorează numai sănătatea ta. Eu...
- Stai puţin, Josh, am o idee, spuse ea şi îi apăsă mîinile astfel încît clapele scoaseră un
sunet disonant.
El îşi trase mîinile.
-Afurisite! Dacă mai...
- încetează. *-Nu ţi-am rănit preţioasele mîini. Ascultă, ce:
ai spus mai devreme în
legătură cu faptul ea nu mai sîntem pe prima pagină? Ei bine, ai dreptate. Trebuie să
facem ceva.
El îşi dezmorţi degetele.
- La ce te gîndeşti? o întrebă mormăit.
- De cînd ne-am întors din Cincinnati ne-am îngropat aici, în Nashville, fără să mai
atragem atenţia nimănui. Ar fi timpul să ne punem în mişcare, să cauzăm nişte titluri
senzaţionale. Ar trebui să le atragem atenţia poliţiştilor din New Orleans că înlăcrimata
văduvă şi fiul nu au uitat că Jackson Wilde a fost ucis cu sînge rece.
- Eşti sigură că ar fi chiar atît de bine să le

aducem aminte?
Ea îi aruncă o privire de gheaţă.
- Jackson avea o mulţime de duşmani, spuse ea şi, făcînd o turlă din degetele
arătătoare, şi le duse la buze adăugind: unul chiar în New Orleans.
- Spune-mi ce înseamnă asta.
Cassidy era prost dispus şi lucrul alături de detectivul Howard Glenn nu era menit să îl
binedispună. A doua zi după ce o însoţise pe Claire la Ponchartrain pentru ca aceasta să
o ia pe Mary Catherine, Cassidy îi povestise totul lui Glenn, cu excepţia sărutului.
- Deci nu a negat că pe casetă era vocea ei? întrebase Glenn.
- Nu, pentru că avusese un motiv foarte întemeiat ca să se afle la Fairmont în seara
aceea.
- Să-l omoare pe predicator.
- Sau să-şi ia mama, aşa cum susţine. Glenn se uitase la el sceptic.
- Glenn, n-ar fi putut înscena ceea ce s-a întîmplat aseară. Instabilitatea mintală a lui
Mary Catherine este cît se poate de reală, iar CI... domnişoara Laurent îşi apăjă mama,
aşa cum o ursoaică îşi apără puii.
îi spusese despre prietenia lui Claire cu Andre Philippi.
i- Datează -din copilărie, deci e logic că el a minţit j pentru a nu o da în vileag şi asta-i tot.
Glenn căutase un loc unde să îşi stingă mucul de j ţigară, iar Cassidy îi oferise o ceaşcă
Styrofoam goală. |
Sandra Brown
- Dumnezeule, spusese Glenn turtind ţigara, cu cît scormonim mai mult, cu atît devine
mai interesant.
- Dar trebuie s-o facem cu delicateţe.
- Adică?
- Aş vrea să ajung la capăt. Poate e ceva, poate nu. Dar nu poţi discuta cu o femeie cum
e Claire Laurent duhnind a Camei şi spunînd obscenităţi. Cred că ar fi mult mai bine
dacă m-ai lăsa pe mine.
-Ah?
- Te găseşte de-a dreptul respingător.
Glenn se aşeză mai comod în fotoliu şi îşi puse un picior peste celălalt.
- Dar pe tine cum te găseşte, Cassidy?
- Ce insinuezi? izbucnise el trîntind stiloul. Glenn ridicase braţele în semn de predare.
- Nimic, nimic. Numai că n-am putut să nu ot»4erv că arată foarte bine şi nici tu nu eşti
prost. Ţinînd cont de toate...
- Ţinînd cont de toate, îl întrerupsese Cassidy cu bruscheţe, voi judeca asasinul lui
Jackson Wilde oricine ar fi el.
- Atunci n-ar trebui să fii atît de sensibil, nu?
De atunci încolo nu mai discutaseră decît chestiuni de serviciu. Cassidy era foarte
supărat pe sine pentru că înghiţise momeala lui Glenn, dar nu ar fi făcut-o dacă
insinuările detectivului nu l-ar fi deranjat atît de mult şi îşi dădea seama că acesta ştia.
De atunci nu mai adusese vorba despre posibilitatea unui conflict de interese, dar
Cassidy era convins că nu uitase acel schimb de cuvinte.
în dimineaţa aceea, Glenn îşi dădea cu presupusul, împrăştiase pe biroul lui Cassidy o
mulţime de
fişe de computer, care conţineau mii de nume, cîteva înconjurate cu roşu. Cassidy alese
unul la întîmplare.
- Cine e acest Darby Moss?
- Nu-i un nume pe care să-l uiţi, nu? întrebă Glenn retoric. Cu cîţiva ani în urmă l-am
acuzat de viol. Aranjase o tîrfă atît de bine încît a băgat-o în spital. Moss s-a dus la un

avocat din Dallas, oraşul lui natal, şi acuzaţiile au fost retrase. M-a tras pe sfoară. Aşa
că, în momentul în care numele lui apare pe lista contribuabililor la afacerea lui Wilde, îţi
dă de gîndit. M-am dus la sfîrşitul săptămînii la Dallas şi l-am găsit pe bătrînu' Darby. Are
trei librării cu cărţi pentru adulţi.
Cassidy se încruntă.
- Nu mai spune!
- Da, porcării obişnuite. Are reviste porno de tot felul. Curios, hm? Cînd m-am întors m-
am aşezat la computer şi am descoperit că toate celelalte nume erau semnale de
alarmă, într-un fel sau altul, fiecare se ocupă chiar cu ceea ce acuza Wilde.
- Şi ce vrea să însemne asta? Că atunci cînd şi-au adus contribuţia, Wilde i-a lăsat în
pace?
- Cam aşa ceva. Dar asta nu-i tot.
Căută pe listă cînd degetul i se opri în dreptul altui nume înconjurat cu roşu.
- Aici.
- Gloria Jean Reynolds?
Glenn scoase atunci o bucăţică de hîrtie din buzunarul de la piept al cămăşii sale de un
alb murdar şi i-o întinse. Cassidy citi numele, după care îşi ridică privirea întrebătoare
spre Glenn, dar acesta dădu din umeri.
Sună telefonul şi Cassidy ridică receptorul la al
Sandra Brown
doilea apel.
- Domnule Cassidy, sînt Claire Laurent.
Imediat simţi un gol în stomac. Vocea ei moale şi ca o boare era ultima pe care s-ar fi
aşteptat s-o audă. Nu îi ieşise nici o clipă din minte, dar nu în legătură cu acuzaţia de
crimă.
Aventura cu vecina lui nu îl liniştise decît pentru puţin timp. Cînd plecase de la ea, tot nu
ştia sigur cum o cheamă şi acest lucru îl făcea să se simtă la acelaşi nivel cu un maniac.
O folosise în cel mai josnic mod. Singura lui alinare era faptul că ea obţinuse de la el în
sfîrşit ceea ce dorise şi ceruse de nenumărate ori.
- Bună, îi spuse el lui Claire cu o prefăcută nepăsare.
- în cît timp poţi ajunge aici?
întrebarea îl luă prin surprindere. Voia, oare, să mărturisească?
- La Mătasea franţuzească? Ce s-a întîmplat?
- O să vezi cînd o să vii. Grăbeşte-te, te rog. închise înainte ca el să mai spună ceva.
îndepărtă
receptorul puţin de ureche şi îl privi curios.
- Cine era? întrebă Glenn, aprinzîndu-şi o altă ţigară.
- Claire Laurent.
Ochii lui Glenn se îngustară privindu-l pe Cassidy printr-un nor de fum.
- Serios?
- Serios. Vorbim mai tîrziu.
Lăsîndu-l pe detectiv, Cassidy îşi puse repede haina de la costum şi fugi să prindă liftul
înainte să se închidă uşile. Se mustră pentru atîta grabă, dar o
justifică amintindu-şi tonul vocii ei. Deşi fusese la fel de slab şi de şoptit ca de obicei, mai
sesizase ceva. Iritare? Teamă? Agitaţie?
în cîteva secunde se afla pe drum, îndreptîndu-se în viteză spre Cartierul Francez şi
înjurînd traficul aglomerat tot timpul. Aşa cum spusese şi Claire, văzu motivul telefonului
chiar înainte de a ajunge la Mătasea franţuzească. O mulţime de oameni, pe puţin două
sute, se aflau strînşi în faţa clădirii. Nu trebui să citească decît cîteva pancarte pentru a-
şi da seama cine organizase acel marş de protest.

- Fir-ar să fie.
Parcă ilegal şi îşi croi drum printre curioşii trecători pînă cînd ajunse lîngă un poliţist.
- Cassidy, de la procuratură, spuse el arătîndu-şi legitimaţia. De ce nu opriţi porcăria
asta?
- Au aprobare.
- Care idiot le-a dat-o?
- Domnul judecător Harris.
în sinea lui, Cassidy oftă. Harris era ultraconservator şi un adevărat fân al lui Jackson
Wilde. Cel puţin aşa dăduse impresia, pentru a aduna voturi.
Poliţistul îl întrebă apoi arătînd spre o pancartă pe care o ţinea o femeie care aducea a
bunică.
- Catalogul ăsta e chiar atît de sexy? Poate ar trebui să-i iau şi eu unul femeii mele. Să
ne mai
| înviorăm şi noi viaţa sexuală. Pe Cassidy nu îl interesa.
- De cînd fac chestia asta?
- De vreo oră, dar atîta timp cît sînt liniştiţi îi lăsăm în pace. Numai că aş vrea tare mult
să cînte alt cîntec. j
Demonstranţii cîntaseră deja de trei ori „înainte,
Sandra Brown
luptător creştin" de cînd apăruse Cassidy. Beneficiau foarte mult şi de atenţia presei care
era extrem de prezentă. Toate posturile de televiziune locale erau reprezentate de
minicamere şi o mulţime de reporteri. Ba un fotoreporter cu un aparat de 35 mm se
căţărase pe un felinar pentru a avea un unghi mai bun.
Iritat, Cassidy îşi făcu loc printre şirurile de adepţi ai lui Wilde îndreptîndu-se spre uşă.
Sună la sonerie.
- V-am mai spus doar să nu vă mai prind pe aici!
- Sînt Cassidy de la procuratură. Domnişoara Laurent m-a chemat.
Aceeaşi femeie pe care o cunoscuse prima dată îi deschise uşa şi acum, privindu-l cu
indignare. Ochii nu îi erau decît nişte dungi pline de ostilitate pe faţa mare şi închisă la
culoare.
- E în regulă, se auzi glasul lui Claire din spatele amazoanei tatuate care se dădu la o
parte.
- Mulţumesc, spuse el încordat intrînd, iar femeia mormăi şi închise uşa în urma lui.
Claire arăta foarte bine, deşi nu calmă ca de obicei. Atitudinea rece şi rezervată
dispăruse. Ochii de culoarea whisl$y-ului sclipeau de supărare, iar obrajii îi erau
îmbujoraţi. Era evident tulburată, dar părul şi hainele în dezordine o făceau să pară mai
sexy, mai incitantă şi mai atrăgătoare ca oricînd.
- Fă ceva, domnule Cassidy, îi spuse ea. Orice, numai să plece.
- Mă tem că nu pot face nimic. Au aprobare. Va trebui, deci, să-i ignoraţi.
- în timp ce ei îşi exercită drepturile încalcă dreptul meu la intimitate, spuse ea arătînd
spre uşă.
- Linişteşte-te. O simplă demonstraţie nu îţi va afecta treburile.
- Nu mă îngrijorează treburile, spuse ea furioasă. N-ai văzut camerele de luat vederi?
Nouă ne fac reclamă pe gratis, dar sînt un dezastru pentru Bienville House, adăugă ea,
referindu-se la hotelul cu ziduri roz de peste drum. Maşinile cu alimente nu pot să treacă,
bucătarul şef e înnebunit, oaspeţii se pJîng, iar directorul cu care mă înţeleg foarte bine
de ani de zile, rn-a sunat de două ori, cerîndu-mi pe bună dreptate să pun capăt acestei
nebunii. Şi, nu numai asta, dar mă tem şi pentru angajatele mele. Cînd primul schimb a
vrut să plece.mai devreme, au fost huiduite şi fluierate de parcă ar fi fost nişte
prostituate. Atunci te-am sunat. Nu vreau ca oamenii mei să fie afectaţi de treaba asta.
- îmi pare rău, Claire. Lui Ariei Wilde trebuie să-i mulţumeşti.

- Lui Ariei Wilde şi dumitale.
- Mie? repetă el uluit. Cum poţi să dai vina pe mine?
- N-au mai fost niciodată marşuri de protest, domnule Cassidy.
- Să ştii că nici mie nu-mi place, spuse el aplecîndu-se puţin şi apropiindu-şi chipul de al
ei. Ariei vrea ca departamentul poliţiei şi Procuratura să pară nişte măscărici. Aşa
înţelege ea să amintească publicului că încă n-am rezolvat cazul asasinării j soţului ei.
Mai avea nevoie de ceva publicitate gratuită şi s-a gîndit că aşa o va obţine.
- Să-şHacă oricîtă publicitate vrea, nu-mi pasă, numai să'mă lase-n pace. Eu nu vreau
să fiu
------------------:
----------- 229 ~)----------------------------
O l T.
Sandra Brown
amestecată.
- E destul de complicat, pentru că eşti amestecată deja.
- Pentru că te-ai învîrtit dumneata prea mult pe aici! strigă ea.
- Ba nu, pentru că m-ai minţit încă de la început.
- Numai ca să-mi apăr prietenii, familia şi pe mine însămi de bănuielile dumitale!
" - Eu nu-mi fac decît datoria.
- Oare?
îl lăsă fără replică deoarece munca lui nu presupunea şi sărutarea suspecţilor pe care îi
ancheta, ceea ce tocmai făcuse cînd o văzuse ultima dată. Păru să-şi fi amintit şi ea
dintr-odată. Se dădu repede un pas înapoi şi i se puse un nod în gît.
- Lasă-mă-n pace, domnule Cassidy, şi ia-i cu dumneata, spuse ea indicînd spre uşă,
dar, chiar înainte să apuce să termine ce avea de spus, o cărămidă fu aruncată în
geamul de deasupra lor, spărgîndu-l. Cassidy îşi ridică privirea şi o cuprinse în braţe
refugiindu-se în spatele unei grămezi de cutii, ţinînd-o strîns la piept şi aplecîndu-şi capul
peste al ei, protejînd-o cît putea mai bine de ploaia de cioburi. Lucrătoarele o luară la
fugă în toate părţile pentru a scăpa nevătămate de sticla care se fărîmita şi mai mult cînd
lua contact cu podeaua din beton.
Cînd totul se potoli, în sfîrşit, Cassidy îşi slăbi strînsoarea.
- Eşti teafără? o întrebă el atunci, îndepărtîndu-i părul de pe chip şi căutînd pe pielea
delicată zgîrieturi sau tăieturi.
-Da.
- Sigur?
- Da, sînt teafără. E cineva rănit? Femeile începură să iasă din adăposturi.
- N-a păţit nimeni nimic, domnişoară Laurent. întorcîndu-se spre Cassidy, ea scoase un
geamăt
uşor.
Te-ai tăiat, spuse ea şi îi atinse obrazul, retrăgîndu-şi apoi degetele pline de sînge.
El scoase o batistă din buzunar cu care^mai întîi îi curăţă degetele şi apoi se şterse pe
obraz, în jurul lor era numai sticlă fină ca pulberea şi sclipitoare ca diamantele.
Aplecîndu-se, luă cărămida care cauzase totul. Cu un Magic Marker, cineva scrisese
FIICA PĂTATĂ A SATANEI.
- Bine, zise Claire uşor după ce citi. Ajunge.
Se îndreptă apoi spre uşă, sfărîmînd sub paşi sticla spartă.
- Claire, nu!
Fără să îi bage în seamă strigătul, ea deschise uşa, păşi pe trotuar şi se duse la unul din
poliţişti pe care îl trase de mînecă pentru a-i atrage atenţia.
- Am crezut că trebuia să aveţi grijă ca această demonstraţie să se menţină paşnică.
- Cărămida aceea a apărut din neant, îmi pare rău, doamnă.
- Vă pare rău, dar oamenii ar fi putut fi grav răniţi.

- Aprobarea nu include şi aruncarea de cărămizi, spuse Cassidy.
Poliţistul îl recunoscu.
- Hei, dumneata eşti Cassidy, nu?
- Exact. Şi îi reprezint pe procurorul Crowder. începînd din clipa asta aprobarea lor s-a
încheiat.
Sandra Brown
împrăştie mulţimea. Cheamă ajutoare dacă e necesar, dar curăţă zona imediat.
- Eu ştiu... spuse poliţistul îndoielnic.
• Demonstranţii se rugau cu mîinile împreunate. Cassidy era bucuros. Atîta timp cît
stăteau cu capetele plecate şi cu ochii închişi, nu o puteau observa pe Claire.
- Judecătorul Harris...
- La dracu1
cu judecătorul Harris şi cu aprobarea lui, spuse Cassidy încet, dar dur. Dacă
nu-i place, poate să se certe cu Procuratura mai tîrziu. Acum, însă, ia oamenii aceştia de
aici, înainte să se mai întîmple ceva.
- Dacă cineva va fi rănit, doamna Wilde şi cu mine vom face un scandal monstruos,
spuse Claire.
Luînd o hotărîre, în cele din urmă, poliţistul se duse repede la cel care conducea o
rugăciune răsunătoare şi lungă.
- Scuzaţi-mă, domnule, dar aţi încălcat condiţiile impuse de aprobare. Va trebui să vă
împrăştiaţi.
Liderul, căruia îi plăcea evident să-şi audă propriul glas, nu se lăsă. în numele
binecuvîntat al lui Isus, începu să protesteze cu încăpăţînare şi toţi ceilalţi se puseră în
mişcare.
Cassidy scoase o înjurătură.
- De asta mă temeam. Du-te înăuntru, Claire.
- E lupta mea. Mă descurc eu.
- Te descurci? Eşti nebună?
- Au fost induşi în eroare în privinţa mea. Poate că dacă o să.le explic...
- Dar nu poţi discuta cu o mulţime de oameni, spuse el ridicînd glasul pentru a se putea
face auzit
printre strigăte.
în curînd avea să fie confruntat cu o revoltă.
- Uitati-o! strigă cineva din gloată. -Ea e!
- Comerciantă de obscenităţi! Pornografă!
- Doamnelor şi domnilor, vă rog, spuse ea ridicînd mîinile pentru a cere linişte, însă
insultele deveniră şi mai grosolane.
Fotoreporterii aproape că se călcară în picioare în încercarea de a-i imortaliza chipul şi
glasul pe casetele video.
- Du-te înăuntru! îi zise Cassidy, încercînd să o prindă de braţ, dar ea opuse rezistenţă.
- Claire Laurent e o tîrfă!
- Mătasea franţuzească e o mizerie!
- Jos cu pornografia!
Cassidy trebui să se aplece pentru a .auzi ce îi spunea ea.
- Nu vreau decît să le pot vorbi.
- La naiba, nu-i momentul potrivit pentru discursuri. Mulţimea se împingea în cordonul de
poliţişti care
intraseră în acţiune. Glasurile se înălţau pline de furie şi ură. Chipurile erau contorsionate
de răutate. Pancartele erau folosite ca arme. Nu mai era nevoie decît de o scînteie
pentru ca întreaga scenă oribilă să atingă punctul culminant şi aceasta fu apariţia
neaşteptată a lui Mary Catherine Laurent.
Frumos îmbrăcată şi coafată, de parcă s-ar fi pregătit să ia parte la o petrecere în aer

liber, ieşi pe uşă împingînd un cărucior pe care se aflau şiruri de ceşti D/x/e pline cu ceva
ce părea să fi fost punci. O femeie înaltă şi slabă în uniformă albă o urma ducînd
SandraBrOwn
o tavă cu prăjituri.-
Claire urmări privirea uluită a lui Cassidy.
- Oh, mama, nu! strigă ea încercînd să o oprească, însă Mary Catherine înainta cu
hotărîre spre mulţimea ostilă.
- lartă-mă, Claire, spuse Harriett York cînd trecu pe lîngă ea cu tava plină de prăjituri. A
insistat să facă asta şi s-a supărat foarte tare cînd am încercat să o împiedic, aşa încît
am crezut...
- înţeleg, o întrerupse Claire iute şi ducîndu-se lîngă Mary Catherine o prinse de cot
spunîndu-i: mama, ar fi bine să te duci înăuntru acum. Asta nu e o petrecere.
Mary Catherine îşi privi fiica neîncrezătoare.
- Bineînţeles că nu este, Claire Louise. De ce vorbeşti prostii? Oamenii aceştia au venit
aici din partea reverendului Jackson Wilde, nu?
- Da, mama, aşa este.
- Am ascultat destule din predicile lui pentru a şti că s-ar ruşina pentru faptul că adepţii lui
se poartă astfel. Cred că ar fi bine să li se amintească acest lucru. Reverendul Wilde a
spus multe lucruri urîte despre tine din amvonul lui, dar a mai predicat şi despre faptul că
trebuie să ne iubim duşmanul. Niciodată nu ar fi îndemnat la violenţă.
Se duse direct spre liderul grupului. Cei din jurul acestuia tăcură şi, treptat, încetară toate
strigătele. Mary Catherine îi aruncă un zîmbet care ar fi dezarmat şi un ofiţer na/ist,
- N-am cunoscut niciodată pe cineva care să fie crud şi nemilos în timp ce mănîncă
prăjituri şi bea punci. Domnule?
Luă o ceaşcă D/x/e de pe tavă şi i-o întinse. Refuzul acestui gest care venea din partea
unei femei atît de sincere nu ar fi fost tocmai potrivit pentru un susţinător al lui Wilde şi se
părea că acesta îşi dădea seama. Era conştient şi de minicamerele care înregistrau
bizara întîmplare. Nemulţumit, luă ceaşca din mîna lui Mary Catherine.
- Mulţumesc.
- Cu multă plăcere. Harry, serveşte prăjiturile, te rog. Cine mai doreşte punci?
Cassidy privea clătinînd din cap fără să-i vină să creadă. Una cîte una, pancartele se
lăsară jos şi mulţimea începu să se risipească.
- Ar putea să o folosească şi la Naţiunile Unite. Claire îl ocoli şi se apropie de mama ei.
- îţi mulţumesc, mama. A fost un gest minunat, dar mai bine ai lăsa-o pe Harry să te
ducă sus acum.
- Mă bucur că am fost de folos. Făceau atîta zgomot.
Claire o sărută pe obraz şi apoi îi făcu semn lui Harry să o ducă înăuntru. O lucrătoare
luă căruciorul şi Claire le rugă pe celelalte să adune ceştile goale şi şerveţelele şi să
măture cioburile de pe trotuar.
- Cînd terminaţi, vă întoarceţi la lucru, le spuse ea apoi. Să încercăm să recuperăm
timpul pierdut. Domnule Cassidy, încă mai sîngerezi. Poate ar fi bine să vii sus să mă uit
la tăietura asta.
în lift îl întrebă:
- Doare? -Nu.
- Ai recunoaşte dacă ar durea?
- Cum, să-mi distrug - cum ai spus? - imaginea
Sandra Brown
de „tip atletic"?
Ea zîmbi cu tristeţe, iar el îi întoarse zîmbetul. Continuară să se privească pînă cînd
ascensorul se opri la al treilea etaj. Intrînd în apartament, o găsiră pe Mary Catherine
jucînd gin cu Harry.

- Au plecat? întrebă ea ridicîndu-şi ochii de pe cărţi.
- Da, mama.
- Totul a revenit la normal, spuse Cassidy. Vă mulţumesc pentru ce aţi făcut, dar aş fi
vrut să nu vă expuneţi aşa primejdiei. Poliţia controla situaţia.
- Uneori este mult mai bine să-ţi rezolvi problemele singur.
- Vino, domnule Cassidy, spuse Claire conducîndu-l spre dormitor. Sîngele îţi picură pe
cămaşă.
- Gin, o auziră pe Mary Catherine în timp ce el o urmă pe Claire într-un dormitor spaţios,
decorat monocromatic, în nuanţe de alb şi fildeş.
Mobila era modernă cu excepţia unui dulap masiv lipit de un perete. Jaluzelele erau
lăsate pentru a pune stavilă în calea soarelui de după-amiază, care arunca umbre pe
patul mare din mijloc. Nu se putu abţine să nu se întrebe cîţi bărbaţi dormiseră, oare,
acolo cu ea. Spusese că nu avusese decît cîteva legături lipsite de importanţă după
ruperea logodnei, dar aceasta ar fi putut fi încă o minciună pe lîngă atîtea altele.
- Aici, spuse ea peste umăr dîndu-i de înţeles că trebuia să o urmeze în baia alăturată.
Semăna cu ceva dintr-un film al anilor treizeci. Pereţii erau îmbrăcaţi în oglinzi, iar cada,
construită în podea, avea un metru adîncime şi de două ori mai
—T Mătase franţuzească
mult în lungime.
Era o încăpere minunată şi era locuită şi folosită de o fiinţă reală - o femeie reală. Un
furou de culoarea piersicii atîrna de un cuier din porţelan montat pe spatele uşii. Pe
măsuţa de toaletă din marmură albă se afla o gamă largă de parfumuri. Un pămătuf alb
nu fusese pus la loc în cutiuţa de sticlă cu pudră de corp, iar capacul nu era închis. Un
şirag de perle se vedea ieşind dintr-o cutie de bijuterii îmbrăcată în satin. Două perii, un
ruj şi o pereche de cercei de aur, de asemenea, nu fuseseră puse la loc. Era acolo şi
colierul cu balonaşe.
Totul o întruchipa pe Claire Laurent. Frumos. De clasă. Elegant. Senzual. Cassidy era
încîntat de atîta feminitate. Asemeni unui copil într-un magazin de jucării, ar fi vrut să
atingă şi să examineze fiecare lucru.
- Cred că am ceva apă oxigenată pe aici. Deschise o parte din peretele cu oglinzi dînd la
iveală un dulap cu medicamente.
- Stai jos.
Avea de ales între scăunelul cu o pernă din catifea albă din faţa mesei de toaletă,
scaunul WC-ului şi bideu. Scăunelul nu părea destul de rezistent pentru a-l susţine,
bideul ieşea din discuţie, aşa că se aşeză pe capacul WC-ului.
Claire veni cu un şerveţel alb ca neaua, pe care îl umezise sub robinetul auriu.
- O să strici asta, îi spuse el ridicîndu-şi privirea spre ea. Petele de sînge nu prea mai
ies.
Ea îi aruncă atunci o privire ciudată şi îi spuse:
- De lucruri te poţi lipsi, domnule Cassidy, dar de
Sandra Brown
oameni nu.
Tăietura era la marginea pometului. Tresări cînd îl atinse cu şerveţelul ud şi rece.
- De ce nu renunţi la „domnule"? Spune-mi Cassidy.
- Care ţi-e numele mic?
- Robeft.
- Un nume foarte respectabil.
îi tampona rana cu şerveţelul pe care apoi îl aruncă în chiuvetă şi luă un ghemotoc de
vată dintr-un recipient de cristal pe care îl îmbibă cu apă oxigenată.
- S-ar putea să usture.
El strînse din dinţi, dar nu fu chiar aşa de rău.
- E prea celtic.

- Şi „Cassidy" nu?
- Nu mi-a plăcut Bob sau Bobby. Din liceu am vrut să mi se spună Cassidy.
Ea aruncă şi vata şi luă un leucoplast dintr-o cutie metalică din dulap. El îi urmări mîinile
cînd dezlipi fîşiile protectoare, dar se uită fix la ea cînd îi apăsă bandajul pe rană.
Suflarea ei îi atingea faţa. Simţi un iz de parfum venind dintre sîni, sîni pe care el-îi
atinsese. Bluza i se desfăcea uşor cînd se apleca şi trebui să facă un efort extraordinar
ca să nu se uite.
- Aşa. Acum e bine, spuse ea, atingîndu-i obrazul cu degetele reci.
Se întoarse apoi să pună la loc toate obiectele pe care le -luase din dulap.
Era o nebunie. Era o prostie. Ar fi avut mult de pierdut dacă şi-ar fi pierdut controlul, dar,
Dumnezeule...
238
Se întinse şi îi cuprinse mijlocul, întorcînd-o din nou cu faţa la el.
- Claire?
Ea îşi duse mîinile la spate ca să nu i le pună pe umeri.
- Mai bine ţi-ai şterge cămaşa cu apă rece, altfel se pătează.
- Claire?
involuntar, i se păru, privirea i se mută de la pata de pe cămaşă la ochii lui.
- Nu vreau să discut despre asta, spuse ea cu acel glas şoptit şi puţin răguşit care îi
însoţea visele în fiecare noapte.
- Nu mă înţelege greşit, Claire. Nu-mi stă în fire ca atunci cînd interoghez o suspectă să
o sărut.
-Nu?
- Nu. Şi cred că ştii asta.
O învălui cu privirea, absorbindu-i chipul drăgălaş, gîtul neted, sînii care îl tulburau,
mijlocul subţire si proeminenţa uşoară a şoldurilor. Instinctiv, mîna îi alunecă şi se lipi
desfăcută de abdomenul ei. Nu era o mîngîiere intimă. Nu chiar. Erau probabil trei
straturi de haine între piele şi palma lui. Dar ceea ce o făcea să pară intimă era liniştea
acelei încăperi care era numai a ei.
Se simţea copleşit de acea greşeală.
Ea era principalul lui suspect. Meseria lui era să îi urmărească pe criminali şi să îi aducă
în fata justiţiei, întreaga lui carieră atîrna de acest caz. îl putea face fie candidat pentru
postul de procuror districtual, fie să rămînă. pentru totdeauna în rîndul adjuncţilor. Ori
avea să cîstige poziţie şi putere, ori avea să rămînă
Sandra Brown
încă un procuror care încerca să prindă traficanţi de droguri cu evaziuni fiscale. Ori era în
stare să se reabiliteze, ori avea să fie pentru totdeauna condamnat pentru acea mare
greşeală care îi păta sufletul.
lată-l acum gata să comită încă o greşeală imensă. Nu putea lăsa să se întîmple aşa
ceva. Nu mai^putea da dovadă de neglijenţă încă o dată.
îşi lăsă mîinile în jos. Claire se dădu în spate pînă la măsuţa de toaletă.
- Nu cred că ar trebui să mă mai atingi vreodată aşa. Te-ar putea costa acest caz.
Pentru că dacă voi fi acuzată, Cassidy, voi avea grijă ca toată lumea să afle despre
conflictul tău de interese.
- Iar eu voi nega, spuse el fără -cea mai mică ezitare. Va fi cuvîntul tău împotriva
cuvîntului meu, Claire. Nici un martor.
- Cam la fel ca şi asasinarea lui Wilde. Eu nu pot dovedi că m-ai sărutat. Tu nu poţi
dovedi că l-am ucis pe Jackson Wilde. Aşa că, ce-ar fi să fim amîndoi chit şi să lăsăm
totul baltă înainte ca viaţa să mi se distrugă şi mai mult?

Se întoarse şi părăsi încăperea. El o urmă în dormitor şi ea aproape că ajunsese la uşă,
cînd el îi puse o întrebare:
- De ce ai contribuit la afacerea lui Wilde?
Ea se opri brusc şi, întorcîndu-se cu faţa la el, se făcu palidă şi îşi umezi nervoasă
buzele.
- De unde ai aflat?
Văzînd-o, optimismul lui se dizolvă.
- Am ghicit, spuse el încet.
Claire se aşeză pe marginea unei canapele. După o clipă îşi ridică privirea spre el.
- Foarte inteligent.
- Nu te mai obosi să minţi. Am totul pe hîrtie. Numele tău ar fi apărut mai devreme sau
mai tîrziu împreună cu informaţiile respective. Aşa că spune-mi adevărul, da? Cît i-ai dat
şi de ce, pentru numele lui Dumnezeu?
- Acum vreo şase luni, am trimis o contribuţie de cincizeci de dolari.
- De ce?
- îi urmărisem programul. 'Cine trimitea cel puţin cincizeci de dolari, primea trei cărţi de
rugăciuni. Li se făcuse reclamă că erau volume legate în coperţi cartonate, scrise cu
litere aurii, chestii din astea. Dacă ele nu aveau să fie aşa cum fuseseră prezentate,
j aveam de gînd să-l acuz de fraudă sau orice altceva mai potrivit.
- Şi cum au fost cărţile?
- Exact aşa cum spusese în reclamă, spuse ea şi ridicîndu-se se duse în bibliotecă de
unde scoase cele trei volume pe care i le dădu lui Cassidy spre examinare. Era prea
deştept ca să nu trimită ceea ce promisese. Cel puţin ceva atît de palpabil cum sînt
cărţile.
Desfăcu braţele şi adăugă:
- Asta-i tot. Jur. A fost o încercare pe care el a trecut-o cu succes. Uitasem complet de
ea.
Cassidy nu sesiză nici o urmă" de minciună, nici în expresie, nici în privirea ei directă.
Tare ar fi vrut să o creadă. Dar mai era ceva ce trebuia clarificat.
- Gloria Jean Reynolds, spuse el, iar reacţia lui Claire fu vizibilă şi iute, un amestec de
uimire şi confuzie.
Sandra Brown
- Ce-i cu ea?
- A avut şi ea o contribuţie. Mult mai mare decît tine. O mie de dolari.
rCum?
întrebarea îi ieşi de pe buze odată cu suflarea.
- Yasmine a contribuit cu o mie de dolari la afacerea lui Jackson Wilde? De ce?
- Asta aş vrea şi eu să ştiu.
Capitolul unsprezece
Auzind o bătaie în uşa biroului său, congresmanul Alister Petrie lăsă jos stiloul şi se
încruntă. Ceruse în mod deosebit să nu fie deranjat.
- îmi pare rău, domnule congresman, îi spuse secretara repede, strecurîndu-şi capul prin
deschizătura uşii. Cineva doreşte să vă vorbească. Ştiu că aţi cerut să nu vi se dea nici o
legătură telefonică, dar m-am gîndit că veţi face poate o excepţie.
De obicei era atît de tăcută şi rezervată, încît agitaţia ei îi atrase imediat atenţia. Chipul
ridat era îmbujorat şi, în ochii lipsiţi de culoare, îi juca o lumină
Sandra Brown
neobişnuită. Oricine îi făcea acea vizită neaşteptată într-o după-amiază de marţi, trebuia

să fie al naibii de important.
Se ridică şi îşi aranja cravata.
- Am încredere în discreţia dumitale, domnişoară Baines. Dacă este cineva pe care
trebuie să-l văd, pofteşte-l numaidecît înăuntru.
Ea -se făcu imediat nevăzută şi Alister aproape că urină în pantaloni cînd o văzu pe
Yasmine apărînd în uşă. Ca un idiot, aruncă o privire vinovată spre fotografia lui Belle şi
a copiilor pe care o ţinea la loc de cinste pe birou.
Din fericire, domnişoara Baines era prea ameţită în spatele lui Yasmine pentru a-i
observa reacţia de vinovăţie. Bîigui ceva despre cît de surprinsă fusese cînd renumitul
manechin, pe care ea îl prefera de ani de zile, intrase în birou şi ceruse o audienţă la
domnul congresman Petrie.
Revenindu-şi oarecum de pe urma şocului iniţial, Alister arboră zîmbetul care îl ajutase
să cîştige primul său loc în Congres.
- Este, într-adevăr, o cinste, domnişoară...
- Doar Yasmine, domnule congresman Petrie. Este un rar privilegiu acela de a vă vedea.
Suna prietenos, dar Alister înţelese şi celălalt sens, mai ales că ea pusese accent pe
cuvintele „rar" şi „vedea". O strălucire vicleană îi apăru în ochii superbi atunci cînd el
ocoli biroul pentru a veni lîtlgă ea. Dacă mersul lui i se părea domnişoarei Baines puţin
cam ciudat, spera să atribuie acest lucru faptului că întîlnea un star şi nu o amantă pusă
evident pe rele.
Yasmine purta o rochie albă dintr-un material
moale care i se lipea de trup. Decolteul în formă de V era acoperit de lanţuri de aur de
diferite forme. Nelipsitele brăţări îi atîrnau pe ambele mîini. Sferele de aur de mărimea
unor mingi de golf se balansau în urechi. O eşarfă cu un imprimeu care imita blana de
leopard, mare cît o faţă de masă, îi acoperea un umăr ajungînd pînă la tivul rochiei atît în
faţă, cît şi în spate.
Arăta senzaţional şi era conştientă de acest lucru. Rece şi maiestuoasă ca o preoteasă
de templu, rămase pe loc aşteptînd să se ducă el la ea şi să îi întindă mîna ca un
penitent. Afurisita.
Ea i-d strînse. Cînd avea tocuri era cu cîţiva centimetri mai înaltă decît el. Nu putea
suferi să se uite în sus, nici măcar puţin, pentru a-i întîlni privirea.
- Mi-ar plăcea să cred că este o vizită amicală.
Ea izbucni în rîs aruncîndu-şi pe spate părul ca abanosul.
- Ţi-am ascultat unul din discursuri săptămîna trecută. Mi-au plăcut cuvintele dumitale şi
am hotărît să-mi aduc contribuţia la această campanie. Avem nevoie de mai mulţi
oameni ca dumneata în Congres.
- Mulţumesc. Am rămas... fără cuvinte, îngăimă el aruncîndu-i un zîmbet dezarmant mai
mult de dragul secretarei care rămăsese cu gura căscată.
- Se poate? întrebă Yasmine şi, fără să aştepte vreo invitaţie, se duse la canapeaua din
piele maron pe care Belle i-o dăruise !a ultima lui aniversare.
- Sigur, Yasmine, ia loc. Domnişoară Baines, ne scuzi puţin?
- Bineînţeles. Ce doriţi să beţi? Cafea? Ceai?
- Nimic, mulţumesc, răspunse Yasmine, zîmbindu-i fermecător. Dar poate însoţitorii mei
doresc ceva.
Sandra Brown
îşi dădu jos de pe umăr cureluşa subţire a poşetei din piele de şopîrlă pe care o aşeză
apoi în poală.
- însoţitori? întrebă Alister încet. Dumnezeule, trebuia să fie un coşmar. Cîţi oameni
mai ştiau că ea se afla acolo? Defilase cumva pe Pennsylvania Avenue?
- Gărzi de corp, după felul cum arată, şopti domnişoara Baines. Sînt sigură că datorită

faptului că e cine e, trebuie să-i ia peste tot.
Yasmine zîmbi lăsînd femeia să tragă ce concluzii voia. Zîmbind zăpăcită, secretara ieşi
şi închise uşa.
Alister îşi ţinea pumnii strînşi. Apropiindu-se de Yasmine ar fi vrut să o poată lovi cu
putere peste chipul ei perfect.
- Ce dracu' crezi că faci?
îşi păstră timbrul vocii scăzut, dar expresia lui feroce trăda toată furia de care era
stăpînit.
Niciodată nu mai folosise un asemenea limbaj în faţa ei decît în joacă în pat. Dar în
mediul în care crescuse ea era folosit foarte mult şi nu o intimida. Sări brusc de pe
canapea lăsîndu-şi poşeta să cadă pe jos. Eşarfa îi alunecă de pe umăr căzînd şi ea pe
podea.
- Ce s-a-ntîmplat, scumpule? îl întrebă ea zîmbind ironic. Nu te bucuri că mă vezi?
- Aş vrea numai să ştiu dacă ţi-ai pierdut minţile. Vrei să mă distrugi? Cine te-a văzut
venind aici? Dumnezeule, presa o fi aflat?
îşi trecu mîna peste faţă în timp ce una după alta oribilele posibilităţi i se succedau în
minte ca nişte diapozitive infernale.
- Ce cauţi aici?
se franţuzească
5
- îmi aduc contribuţia la campanie.
îşi descheie mînecile şi, înainte ca el să îşi dea seama ce avea de gînd, îşi dezveli
umerii. Rochia îi alunecă pînă la talie, oprindu-se în centura lată. Zîmbi în timp ce îşi
scotea încet mîinile din mîneci.
Furia lui se transformă în dorinţă. Privirile i se îndreptară spre sînii ei drepţi şi conici.
Sfîrcurile erau întunecate şi excitate, oferindu-i-se cu aroganţă.
- Mi-a fost atît de dor de tine, iubitule, zise ea în şoaptă, trecîndu-şi rochia peste coapse.
Cu inima bătîndu-i puternic, cu plămînii pulsînd, cu palmele asudate şi cu sîngele
concentrîndu-i-se în şale, Alister urmări cu privirea alunecarea lentă a tivului. Portjartierul
îi ajunse pînă la jumătatea pulpei unde era prins cu jartiere. El gemu fără să vrea cînd
văzu micul triunghi de dantelă care nu acoperea suficient onduleurile dense.
- Dumnezeule, murmură el şi sudoarea i se prelingea de pe frunte pe faţă. Dacă intră
cineva...
- N-o să intre nimeni. Nici preşedintele n-ar putea să treacă de Hans şi Franz. Le-am
spus că nimeni, dar absolut nimeni nu trebuie să intre pe uşa asta.
în timp ce el stătea înmărmurit, ea îşi strecură degetele pe sub elasticul bikinilor şi îi
trase peste picioare. După ce ieşi din ei, îi răsuci pe degetul arătător.
- Mai bine ai sta jos, scumpule. Pari puţin cam palid.
II împinse uşor şi el ateriza pe canapeaua din piele - cadoul de la soţia sa. Dar nu se
gîndea la acest lucru. Nu se gîndea la absolut nimic altceva decît la dorinţa năvalnică din
penis. Se întinse după ea.
Sandra Brown
__
- Nu aşa repede, îi spuse ea stînd în faţa lui, cu pumnii proptiţi în şolduri şi cu picioarele
desfăcute. De ce n-ai venit să mă vezi, ticălosule?
- Yasmine, fii înţelegătoare, gemu el. îţi dai seama ce program încărcat am avut? Sînt în
campanie electorală, pentru numele lui Dumnezeu.
- Cu zîmbitoarea ta soţie alături?
- Dar ce-aş putea să fac, s-o las acasă?
- Da! spuse ea furioasă.
- Nu ar da de bănuit tuturor şi mai ales ei? la gîndeşte-te, spuse el şi se întinse iar după
ea, care de astă dată îl lăsă să îi înconjoare coapsele cu mîinile. Crezi că eu am îndurat

uşor despărţirea asta? Doamne, eşti nebună că ai venit aici, dar nu poţi să-ţi dai seama
cît de mult mă bucur.
- La început nu păreai atît de încîntat, îi aminti ea. Am crezut că o să faci chiar un infarct.
- Eram şocat, uluit. Este periculos ca naiba, dar... Ah, Doamne, cum te miros.
Se aplecă şi îşi îngropa faţa în despicătura pulpelor ei, adulmecînd şi sărutînd-o
nebuneşte prin materialul subţire al rochiei.
- Păcat că nu poţi strînge asta într-o sticlă, îi cuprinse capul în mîinile ei lungi şi subţiri.
- Scumpule, dacă ai şti cît am fost de nefericită. Nu puteam să mănînc, nu puteam să
dorm. Trăiam numai pentru un telefon.
- Nu puteam să risc, spuse el şi, ridicîndu-şi capul pînă la sîni, luă în gură unul din
sfîrcuri.
- Aşa, gemu ea. Tare, iubitule, suge tare.
El luă cîte un sîn în fiecare mînă şi strînse cu putere, în timp ce sugea de îl dureau
maxilarele. Ea i
f Mătase franţuzească^
se aşeză în braţe şi se ocupă de hainele lui pînă cînd penisul care pulsa ajunse în mîinile
ei mîngîietoare.
El îşi strecură mîinile pe sub fusta ei apucînd-o de şolduri şi o trase cu putere în jos
penetrînd-o. Desfăcîndu-i nasturii cămăşii cu monogramă ea îşi înfipse unghiile lungi în
pieptul lui, iar el gemu de plăcere şi durere şi îi frecă sfîrcurile ridicate cu părul foarte
scurt de pe bărbie.
Ea îl călărea frenetic, strîngîndu-l şi trăgîndu-l ca un pumn încleştat şi umed, ca o gură.
Prin ceaţa pasiunii, el auzi vag telefonul sunînd în anticameră şi pe secretara lui
răspunzînd înăbuşit:
- Biroul domnului congresman Petrie. îmi pare rău, dar domnul congresman este
momentan ocupat.
Lui Alister aproape că îi venea să rîdă în timp ce Yasmine îşi mişca şoldurile cînd în faţă,
cînd în spate, împingîndu-i sînul în gură. Sînt „momentan ocupat" să-mi regulez amanta,
îşi spuse el. Nu ar fi făcut să se zguduie întregul Capitoliu? Nu ar fi fost uluiţi toţi cei de
acolo? Duşmanii lui nu ar fi jubilat?
Ea termină înaintea lui. înconjurîndu-i capul strîns cu braţele, îi şopti erotic la ureche:
- AhscumpuleahiubituleahDoamneahdaahf... Timp în care un spasm după altul îl strîngea
mai
adînc şi mai tare în ea.
Orgasmul lui nu a fost la fel de sonor, dar a fost la fel de năvalnic. Pentru un minut întreg
după aceea, ea a rămas agăţată de el, cu capul plecat pe umărul lui.
Cînd se ridică, bustul îi lucea de sudoare, pelicula fiind şi mai accentuată de lanţurile de
aur care îi atîrnau de gît. Ochii ei de tigru mai ardeau încă înăbuşit. Era atît de superbă
că îl lăsa fără suflare...
Sandra Brown
ceea ce îi mai rămăsese din suflare.
- Te iubesc, ticălosule.
El chicoti strîmbîndu-se uşor cînd ieşi din ea şi realizînd că îşi făcuseră de cap.
- Şi eu te iubesc.
Perfect conştient de faptul că între el şi distrugere nu se afla decît o uşă, se înrtrebă
îngrijorat cît timp trecuse, oare de cînd se aflau acolo. Cu toate acestea, nu o putea goni
fără să îi dea cîteva asigurări.
- Cînd nu sun, nu fac altceva decît să te protejez. Trebuie să crezi asta, Yasmine. Sînt
permanent înconjurat de oameni. Nu pot să fac nici o mişcare fără să fiu însoţit. Cînd sînt
aici, lucrez zi şi noapte, iar în New Orleans e şi mai greu să ne vedem.
Luîndu-i faţa în mîini i-o sărută încet.
- înţeleg. Zău că da. Numai că mi-a fost atît de dor de tine. Putem petrece noaptea asta

împreună?
El era nehotărît. Ar fi fost bine să îi facă pe plac, dar riscurile de a fi surprins în
Washington erau imense.
- Zău, nu pot. Trebuie să plec la cinci astăzi după-amiază, fiindcă diseară la New
Orleans este o recepţie pentru strîngerea de fonduri de la care nu pot lipsi.
- Ce avion iei? Merg si eu şi ne putem întîlni după recepţie.
La naiba! Situaţia devenea periculoasă.
- Nu pot, Yasmine. Ştii foarte bine că avem nevoie de mai multe zile pentru a ne aranja
întîlnirile.
Ea părea furioasă, mîhnită şi suspicioasă. Iute, el o sărută din nou.
l.Mătase franţuzească
- Doamne, cît de mult aş vrea. Mai tîrziu, în cursul săptămînii, o să vin la New York.
Lasă-mă cîteva zile ca să aranjez totul.
- Promiţi?
- Promit.
Ea îşi puse rochia la loc şi îşi drapa din nou eşarfa pe umăr. Cămaşa lui era teribil de
şifonată; spera să nu se vadă sub haina de la costum. Şi pantalonii îi erau incomod de
lipicioşi, dar nu avea ce să facă.
Yasmine scoase un cec din poşetă pe care i-l puse pe birou.
- Sper că această contribuţie nu o să-mi provoace neplăceri.
- Neplăceri? întrebă el, aranjîndu-şi cravata.
- Hmm. Una deja a început să mă supere, îţi aminteşti că ţi-am spus că i-am făcut o
ofertă lui Jackson Wilde pe numele meu adevărat?
- Da. Şi? Ziceai că poate merită să încerci să-l mituieşti.
- Ei bine, n-a meritat. Am pierdut o mie de dolari pe care nu-mi permiteam să-i pierd.
Scrisoarea mi-a fost returnată împreună cu un mesaj scris de mînă: „Frumoasă
încercare". Nu ştiu dacă Wilde însuşi sau altcineva din oamenii lui l-a scris, dar se pare
că nu era genul de individ care putea fi mituit.
- Sau nu i-ai oferit destul.
- Exact. Oricum, procurorul Cassidy a aflat şi m-a sunat la New York. Am recunoscut că
am încercat să-l mituiesc pe Wilde ca să ne lase în pace, pe Claire şi pe mine. Mi-a cerut
scrisoarea, dar eu am aruncat-o imediat după ce am citit-o. Şi asta nu-i tot. Fără să ştiu
eu, Claire îi trimisese şi ea bani lui Wilde. Mi-a
Sandra Brown
făcut capul mare pentru că nu i-am spus de contribuţie, dar eu am întors-o amintindu-i că
nici ea nu-mi spusese mie. Ne-am certat serios pentru asta.
- Şi care-i problema?
- Problema aste că acest Cassidy nu ne crede şi că vede altceva.
- Conform ziarelor, încearcă din răsputeri să scoată ceva din nimic. Nu-ţi face griji din
cauza asta.
- Nu-mi fac. O să se liniştească totul, spuse ea şi îi făcu cu ochiul. Şi, în plus, am un alibi
al naibii de bun pentru seara cînd a fost ucis predicatorul, ţii minte?
- Exact. Erai la New York.
- Ba nu, eram cu tine, spuse ea şi, rîzînd, deschise primul sertar al biroului lăsînd bikinii
să cadă înăuntru. Ceva care să-ţi aducă aminte de mine, domnule congresman.
- Eu n-am nevoie de nimic pentru a-mi aduce aminte de tine.
Nu degeaba era el politician. Ştia foarte bine cînd să întreţină focul şi cît de mult.

Prefăcîndu-se înflăcărat, o trase spre el. Se îmbrăţişară şi se sărutară încă o dată.
încercă să îşi ascundă nerăbdarea în spatele sărutului său şi să ignore disperarea dintr-
al ei.
în cele din urmă, ea se pregăti de plecare. Apoi, cu o mînă pe clanţă, se întoarse.
- Mister, dacă voi afla vreodată că m-ai minţit, o să fie de rău.
- Să te mint? făcu el şi luîndu-i rnîna, i-o trecu peste fermoarul pantalonilor şi spuse
şoptit: în legătură cu anumite lucruri un bărbat nu poate să mintă.
v-------------------------------C 252 ^}---------------------------
Pentru prima dată, ea nu se bucură de şansa de a-l mîngîia. Cînd el îi dădu drumul
mîinii, ea o lăsă să îi cadă lipsită de viaţă pe lîngă trup.
- M-am gîndit doar că ar fi bine să te previn, scumpule, spuse ea. Eu nu mă înfurii, mă
răzbun.
în tonul ei era ceva ce îl deranja, înainte să deschidă uşa afişă iar un zîmbet larg de ochii
secretarei, îi strînse mînă lui Yasmine, îi mulţumi foarte mult pentru sprijinul financiar
acordat, ţinînd cont de faptul că ea nici nu locuia în statul lui. Plecă însoţită de doi indivizi
solizi încorsetaţi ca nişte cîrnaţi în costumele lor negre şi ieftine.
- Vai, sînt uluită, spuse domnişoara Baines, ducîndu-şi o mînă la pieptul osos. Vă vine
să credeţi aşa ceva?
-Nu.
- Şi e atît de drăguţă. Te-ai aştepta ca o celebritate ca ea să fie cu nasul pe sus, dar ea
e la fel ca toţi ceilalţi.
- Hmm. Bine, înapoi la lucru, domnişoară Baines. Nu mă da la telefon decît dacă sună
doamna Petrie.
- Ah, păi, a sunat în timp ce eraţi înăuntru cu Yasmine.
j Panica şi ameţeala puseră stăpînire pe el. j - O sun imediat.
- Nu e nevoie. A sunat doar ca să îi spun ora la care decolează avionul. A spus că vine
să vă ia de la aeroport.
- Bun, spuse el şi dădu să intre în birou, dar se întoarse de parcă şi-ar fi amintit ceva.
- l-ai spus cumva că a venit Yasmine? -Nu. '
Sandra BroVn
- O să-i spun eu diseară. Am auzit-o vorbind despre acest manechin. Mereu zice că şi-ar
dori să fie şi ea la fel de slabă.
Chicotind, se trase de lobul urechii într-un mod care îl făcea să pară copilăros şi
simpatic.
- Femeile totdeauna ar vrea să fie schiloade ca manechinele, dar nu pot să-mi dau
seama de ce. Este atît de urît. Ah, apropo, a lăsat un cec de cinci sute de dolari. Fiecare
bănuţ contează, bineînţeles, dar nici nu ajunge ca să rezolvi ceva. Poate doar pentru
publicitate.
Intră în birou şi închise uşa, sperînd că îi lăsase domnişoarei Baines impresia care
trebuia - că el considera vizita şi contribuţia lui Yasmine un gest izolat din partea unei
celebrităţi capricioase.
Aşezîndu-se din nou la birou, deschise sertarul şi scoase bikini! strîngînd dantela în
pumn. Lucrurile ajunseseră prea departe. La un moment dat, îşi pierduse controlul. Nu
avea nevoie şi de problema asta .pe lîngă tot ce avea pe cap. Trebuia să rezolve cît mai
curînd. Dar cum?
Yasmine îi făcuse deja mai multe necazuri decît toate celelalte amante la un loc. Pînă
acum, această afacere meritase complicaţiile. Chiar -dacă ameninţările ei voalate nu îl
speriau, cine putea să spună de ce era în stare o asemenea femeie? Trebuia să îi ia cam
în serios avertismentele.
Dacă ar fi vrut, ea i-ar fi putut face viaţa un calvar. Avea relaţii în presă şi era destul de
cunoscută pentru a-i distruge şansele de a fi reales, îi putea distruge familia. La naiba, îi

plăceau lucrurile aşa cum erau şi nu vroia să se schimbe ceva.
- Drace, murmură el, trecîndu-şi degetele prin păr.
De data asta nu vedea nici o scăpare.
Singura soluţie era să pună capăt relaţiei. Renunţa la ceva de calitate, dar altfel ar fi
trebuit să renunţe la modul său de viaţă şi la carieră, în cazul în care ar fi fost prins,
înghesuind articolul de lenjerie al lui Yasmine în buzunarul hainei pentru a scăpa de el
mai tîrziu, se hotărî ca la următoarea întîlnire să îi spună că relaţia lor era încheiată.
255
«MIT.
Sandra Brown
Capitolul doisprezece
Claire potrivea un model pe un manechin în atelierul ei cînd sună telefonul.
- Claire, dă pe CNN. Repede.
Era Yasmine. Nu mai vorbiseră de cîteva zile, mai precis de cînd se certaseră în legătură
cu generoasa ei contribuţie la afacerea lui Jackson Wilde.
- Ce se întîmplă?
- O să afli destul de curînd şi o să-ţi vină rău. Mai repede, altfel pierzi, îi mai spuse ea şi
închise.
Intrigată, Claire deschise televizorul portabil care îi ţinea companie cînd lucra pînă tîrziu.
Fiindcă fusese
prevenită de Yasmine, nu fu deloc surprinsă să o vadă pe Ariei Wilde.
Reporterul o întreba în legătură cu recenta manifestaţie din faţa Mătăsii franţuzeşti, pe
care ea recunoscu deschis că o instigase.
- Duşmanilor noştri le-ar plăcea să creadă că odată cu moartea lui Jackson am încetat
lupta împotriva pornografiei, dar vă asigur eu că nu am făcut-o. Acest ministeriat, sub
conducerea mea, intenţionează să îşi dubleze eforturile de a desfiinţa orice obscenitate.
Reporterul întrebă:
- De ce vă legaţi de catalogul Mătase franţuzească? Doar sînt alte publicaţii mult mai
expresive.
Ariei zîmbi cu dulceaţă.
- Editorii acestor publicaţii mult mai expresive nu încearcă să se ascundă. Le urăsc
produsele, dar le admir sinceritatea. Cel puţin, nu sînt ipocriţi ca domnişoara Laurent,
care nu are nici măcar curajul de a mă înfrunta.
- Catalogul ei este făcut cu mult gust, doamnă Wilde. Este senzual, dar eu nu prea l-aş
numi obscen.
- Prezintă bărbaţi şi femei gata de împerechere. Ce vreţi ceva mai obscen?
Evident încurcat, reporterul îşi drese glasul.
- Fotografiile sugerează doar...
- Deci sînteţi de acord că sînt sugestive?
- N-am spus asta.
în timp ce el se uita peste însemnări pentru a-i pune o altă întrebare, Ariei spuse:
- Cred. că este foarte semnificativ faptul că firma domnişoarei Laurent se afiă în New
Orleans.
Sandra Brown
Reporterul se legă de acest lucru.
- Semnificativ în ce sens?
• Ariei părea să reconsidere ceea ce spusese.
- Mai bine nu mai spun nimic. Avocatul meu m-a sfătuit să evit acest subiect. Totuşi, mă
simt obligată să subliniez faptul că una din ţintele cele mai atacate de soţul meu se află

chiar în oraşul în care el a fost ucis.
Claire era roşie de furie, în liniştea încăperii se auzea doar răsuflarea ei anevoioasă. Se
trezi îndreptîndu-se spre televizor, deşi nu îşi amintea cînd se ridicase de pe scaun.
- Insinuaţi că domnişoara Laurent ar avea vreo legătură cu asasinarea soţului
dumneavoastră?
- A fost anchetată de Procuratură, răspunse Ariei evaziv.
- Pe ce bază?
- Nu ştiu. Sînt sigură că o cercetează datorită originii ei.
Reporterul o privi uluit.
- Claire Laurent, spuse ea, este fiica nelegitimă a unei femei dezechilibrate mintal.
îşi plecă ochii luînd o mină tristă.
- Cu atîta îndrumare cît a avut copil fiind, este cumva de mirare că viaţa ei, chiar şi cea
profesională, este dominată de pasiune? la gîndiţi-vă. Este evident că are talent. De ce
îşi risipeşte creativitatea confecţionînd asemenea lenjerie şi făcîndu-i reclamă într-un
mod atît de vulgar? Şi de ce şi-a ales ca parteneră de afaceri o femeie care, timp de ani
de zile, a dus o viaţă extrem de imorală?
- Vă referiţi la modelul Yasmine?
- Da. Aceste trei femei - domnişoara Laurent, mama ei şi Yasmine - au un profil moral
atît de scăzut, încît sînt sigură că aceeaşi întrebare şi-au pus-o şi cei de la procuratură:
Oare această revistă mizerabilă este singura lor crimă?
Claire închise televizorul. Dacă mai asculta un cuvînt, exploda. Furia făcuse ca sîngele
să i se urce la cap. Lobii urechilor îi pulsau; nu mai vedea clar.
Ariei Wilde îşi vărsase veninul. Cum îndrăznea să spună astfel de lucruri pe un post
naţional? Pînă atunci, Claire ignorase criticile aduse catalogului, dar acum invectivele
deveniseră personale. Ariei le calomniase pe Mary Catherine şi pe Yasmine, iar pe ea,
nici mai mult nici mai puţin, o acuzase de crimă. Cît mai avea de gînd să stea cu mîinile
în sîn fără să facă nimic? Rezistenţa pasivă nu funcţiona în cazul lui Jackson şi Ariei
Wilde. Venise vremea să treacă la acţiune.
Umbla de colo-co!o, cîntărindu-şi opţiunile. Deşi ura chiar şi ideea în sine, îşi dădu
seama că trebuia să facă o declaraţie publică. Cînd se linişti destul pentru a putea vorbi,
dădu un telefon.
- Biroul de presă.
- Sînt Claire Laurent.
începuse prin a suna o filială a postului de televiziune. Numele i se pomenise în cadrul
ştirilor atît de des, încît fu imediat recunoscută.
- Da, doamnă. Cu ce vă putem fi de folos?
- Cum aş putea să iau legătura cu CNN?
- Prin noi. îi putem anunţa dacă este nevoie.
- Dacă îi interesează răspunsul meu la ceea ce Ariei Wilde a spus despre mine, să
trimită un reporter.
Sandra Brown
- Da, doamnă. Sînt sigur că va veni cineva foarte repede.
- Aştept.
închise supărată pentru ceea ce tocmai făcuse. Considera intimitatea extrem de
preţioasă şi avea o grijă feroce să şi-o păstreze, mai mult pentru Mary Catherine, dar şi
pentru că simţea intuitiv că celebritatea era şi murdară. După părerea ei, apariţia în
public scădea valoarea unei persoane. Nu îi înţelegea deloc pe cei care căutau
publicitatea. Spre deosebire de Yasmine, căreia îi plăcea nespus să se afle în reflector,
Claire era mulţumită să rămînă anonimă undeva în spate. De aceea, unii oameni o
asociau pe Yasmine cu Mătasea franţuzească.
Claire nu suporta să apară în public, îi era şi teamă, între acea clipă şi interviu trebuia să

găsească vorbele potrivite cu care să nege afirmaţiile lui Ariei Wilde, păstrîndu-şi, în
acelaşi timp, secretele intacte.
Seara următoare stătea întinsă în pat urmărind o reluare a interviului pe care i-l acordase
reporterului CNN, cînd auzi telefonul de pe noptieră sunînd. La început, se gîndi să îl
lase să sune. Apoi, nervoasă, ridică receptorul, dar nu spuse nimic.
- Claire, tu eşti?
- Cassidy?
- De ce nu spuneai nimic?
- Pentru că de cîte ori a sunat telefonul în seara asta, cineva îmi spunea să mă duc la
dracu'.
- Oamenii lui Wilde?
- Fără îndoială. Majoritatea strigau o insultă şi închideau.
- Bănuiesc că Ariei e teribil de furioasă. Mai întîi, demonstraţia s-a sfîrşit prost. A obţinut
reclama pe care şi-o dorea, dar Mary Catherine i-a făcut adepţii să pară nişte huligani.
Iar ai pus-o cu botul pe labe. Ţi-am văzut jocul mai devreme.
- N-afost un joc.
. - A fost doar o figură de stil, zise el. Te-ai descurcat bine.
- Tot ce ,am spus a fost sincer. Dacă Ariei Wilde sau altcineva din organizaţia ei le mai
defăimează pe mama şi pe Yasmine, le cer nişte despăgubiri care or să-i arunce într-un
haos financiar absolut.
- Ai fost foarte convingătoare.
- Mulţumesc.
- Dar n-ai negat insinuările ei că ai fi cumva implicată în asasinarea soţului ei, spuse el
şi făcu o pauză aşteptînd un răspuns, dar Claire rămase încăpăţînat de tăcută.
în cele din urmă, tot el spuse:
- Dacă vrei, pot să trag nişte sfori ca să ţi se schimbe numărul de telefon.
- Nu, mulţumesc. Telefoanele sînt, într-adevăr, o pacoste, dar, peste puţin timp, noutatea
va dispărea şi vor înceta.
- De ce nu cuplezi robotul?
- Din principiu. Dacă sînt aici, răspund la telefon. Refuz să-i las să-mi schimbe modul de
viaţă.
El nu mai spuse nimic o clipă, după care o întrebă:
- Ai mai avut protestatari la uşă?
- Nu, zise ea zîmbind pentru prima oară în douăzeci şi patru de ore. Cred că mama i-a
învăţat minte.
- Fiindcă veni vorba de mama ta, Harry e acolo?
- Rămîne aici peste noapte. De ce?
- O să-ţi spun cînd ajung acolo. Aşteaptă-mă jos.
- Cassidy, sînt deja în pat. Sînt obosită.
Dar vorbea în vînt. Trînti telefonul. Dacă voia să îi vorbească, trebuia să îşi fixeze o
întrevedere pentru a doua zi. Ar fi trebuit să îl lase să stea jos şi să sune pînă nu mai
putea.
Dar se dădu jos din pat şi se duse la baie. încăperea părea la fel ca înainte, dar ştia că
totdeauna îşi va aminti de el cum stătea acolo, răvăşit şi cu sîngele curgîndu-i pe
cămaşă. Arătase ca un scandalagiu, dar instinctul ei feminin răspunsese atunci la fel
cum o făcea şi acum cînd îşi amintea cum mîinile lui puternice îi ţinuseră mijlocul.
îl ameninţase că îl va da în vileag, subliniind cît de mult i-ar fi afectat cariera acea
aventură amoroasă, dar nu îi spusese cît de mult ar fi afectat-o şi pe ea.
îşi puse o pereche de blugi şi un pulover alb din bumbac, nevrînd să îl lase să creadă că
se dichisea pentru el. Coborî cu liftul. El tocmai suna cînd ea deschise uşa.
- Cît de punctual eşti, spuse ea.

- E una din calităţile mele.
Nici el nu se aranjase prea^ mult. Niciodată nu îl văzuse altfel decît în costum, în seara
aceea, însă, purta blugi, o cămaşă obişnuită, o geacă Levi's veche şi adidaşi.
- De ce ai vrut să mă vezi?
- Vino pînă afară.
- De ce?
- Gîndesc mult mai limpede aici, spuse el şi, cînd ea îl privi întrebătoare, adăugă: E prea
multă ambianţă acolo înăuntru.
Zona comercială de la cîteva blocuri distanţă era în plină activitate, dar pe o suprafaţă de
două blocuri atît de o parte, cît şi de cealaltă a Mătăsii franţuzeşti era întuneric şi linişte.
Cînd se întoarse după ce încuie uşa, îl găsi pe Cassidy plimbîndu-se exact pe unde
fuseseră demonstranţii.
- Pari tulburat, remarcă ea.
- Bineînţeles, spuse el şi se opri pentru a o privi. Chestia asta cu contribuţiile...
- Dar ţi-am explicat.
- Da. La fel şi Yasmine. Dar nu pare deloc plauzibil.
- Asta-i treaba ta.
- Deocamdată, spuse el scurt. La ce or.ă mi-ai spus că te-ai dus în seara aceea la
Fairmont după mama ta?
Claire nu se aşteptase la acea schimbare bruscă a subiectului, întrebarea îi strînse
gîtlejul ca o gheară.
- Ţi-am... ţi-am spus doar că nu ştiu sigur, dar cred că pe la miezul nopţii.
- De ce ţi-a trebuit atît de mult?
- Poftim?
- Andre Philippi a spus că te-a sunat la unsprezece. La ora aceea tîrzie nu puteai face
mai mult de cinci minute de aici pînă la Fairmont. Ştiu sigur, pentru că am parcurs acest
traseu în seara asta. Ţie ţi-a
263
Sandra Brown
trebuit o oră. Ce te-a făcut să întîrzii?
- Cassidy, ţi-am spus că am ajuns acolo pe la miezul nopţii. Ar fi putut să fie unsprezece
şi jumătate. Ţi-am spus că nu ştiu sigur.
- Minţi! exclamă el, izbind cu pumnul în palmă, iar Claire se dădu un pas înapoi. N-ai
plecat la Fairmont după Mary Catherine decît aproape de miezul nopţii pentru că n-ai
vorbit direct cu Andre pînă atunci. Cînd a sunat el la unsprezece, i-a răspuns robotul, nu?
A trebuit să-l suni mai tîrziu.
Veni chiar în faţa ei.
- Nu erai aici cînd a sunat el la unsprezece. Mi-ai spus în seara asta că răspunzi la
telefon cînd eşti acasă, aşa e? Andre ţi-a lăsat un mesaj, aşa încît să ştii unde era Mary
Catherine cînd veneai acasă şi n-o găseai.
Iniima lui Claire bătea cu putere.
- îţi pot explica totul.
- Las-o baltă. M-am săturat de minciunile tale. Am dreptate, aşa-i? spuse el şi, apucînd-o
de braţe, o trase aproape de el. Aşa-i?
Contactul cu forţa trupului lui o tulbură, dar nu putea suferi să fie dominată şi se smulse
din strînsoare.
- Da, ai dreptate, îi spuse ea. Obişnuiesc să mă uit în camera mamei cînd mă întorc
acasă, în seara aceea, patul ei era gol şi valiza dispăruse, aşa că mi-am imaginat ce se
întîmplase. Tocmai voiam să plec s-o caut, cînd am observat semnalul robotului. L-am
sunat pe Andre imediat. "Mi-a spus că o zărise
j pe mama prin holul hotelului şi o luase la el în birou | unde o servise c.u puţin vin. Era

ameţită şi dez-
,Mătase franţuzească
orientată cînd am ajuns eu, aşa cum e totdeauna după cele mai grave crize. Am adus-o
acasă şi am culcat-o. Acesta e adevărul.
- Ah, Claire, te cred, spuse el. Vreau numai să ştiu unde naiba ai fost între spectacol şi
miezul nopţii. Ai făcut cumva două drumuri la Fairmont? O dată pentru a-l ucide pe
Wilde, altă dată pentru mama ta?
Ea nu spuse nimic.
- Ar putea trece o barjă prin acel interval de timp pentru care trebuie să găseşti o
explicaţie, zise el, ridicînd glasul.
- Am făcut o plimbare.
Se aşteptase la o minciună mult mai serioasă, astfel încît simplitatea acelei explicaţii îl
luă prin surprindere.
- La plimbare?
- Exact. O plimbare mai lungă. Singură. Prin cartier.
- La ora aia? o întrebă el sceptic.
- O fac adesea, întreab-o pe Yasmine. Mă ceartă mereu din cauza asta.
- Yasmine ţi-ar acoperi orice minciună.
- Nu-i o minciună. E adevărul.
- Şi de ce ţi-ai ales tocmai seara aceea pentru a face o plimbare?
- Eram tulburată.
- Crima totdeauna tulbură.
întorcîndu-se pe călcîie, ea porni înapoi spre Mătasea franţuzească.
- Nu trebuie să-ţi suport toate astea.
- Pe naiba, spuse el şi o apucă de mînecă, trăgînd-o-
înapoi. Mă înfurii la culme,
domnişoară
J
Sandra Brown
Laurent. Ar trebui să te duc chiar acum să-ţi ia amprentele şi să te bag la răcoare. N-ai
mai arăta aşa de sexy în hainele alea din postav verde, Claire. Şi nici lenjeria nu e din
catalogul Mătase franţuzească, să ştii.
Un fior de teamă o străbătu. Cel mai mult îi era frică să nu fie dusă la închisoare. Nu
claustrofobia o speria, ci pierderea libertăţii. Nu ar fi fost .în stare să suporte
supravegherea continuă, imposibilitatea de a alege şi privarea de intimitate şi
independenţă.
Chipul lui Cassidy era încordat de furie. O şuviţă de păr negru îi căzuse pe ochii care îi
străluceau pătrunzători. Pentru prima oară, lui Claire îi era frică de el. Şi-ar fi putut pierde
răbdarea punîndu- şi în aplicare ameninţarea. Trebuia să vorbească, şi încă repede,
pentru că nu putea să îşi petreacă în închisoare nici o noapte, nici un minut chiar.
- Am venit acasă după spectacol şi...
- La cît?
Nervoasă, îşi trecu degetele prin păr.
- îţi jur că nu ştiu exact ora. Puţin după zece, cred.
- Aşa mai merge. Spectacolul s-a terminat la nouă şi douăzeci. Pînă ai reuşit să ieşi din
traficul de la Superdom, e posibil să fi ajuns în jurul orei zece.
- Harry stătuse cu mama. Cînd am ajuns, am trimis-o acasă, deşi, mai tîrziu, mi-aş fi
dorit să nu o fi făcut. Nu aveam astîmpăr, nu puteam să adorm. Am încercat să lucrez,
dar nu mă puteam gîndi decît la Jackson Wilde.
- De ce?
- îl mai văzusem la televizor, dar nici nu se compara cu imaginea lui în carne şi oase.
Era un

vorbitor foarte energic. Emana atîta putere şi ţinea sub control toate gîndurile celor de
faţă. Deşi nu eram de acord cu ceea ce predica, mă impresiona farmecul cu care o
făcea. Cei din jurul meu erau ca vrăjiţi. Pînă în seara aceea nu fusesem perfect
conştientă de forţa influenţei lui. Am început să mă tem că, pînă la urmă, va fi în stare să
distrugă Mătasea franţuzească. Atunci cînd m-am dus lîngă podium şi l-am privit în ochi,
m-am simţit ca David privindu-l în ochi pe Goliat. Se uită la Cassidy rugător.
- Ar trebui să ştii ce înseamnă această afacere pentru mine ca să înţelegi perfect ce am
simţit eu în seara aceea. Pur şi simplu, panică. Tot ce mă chinuisem să construiesc era
ameninţat de o forţă copleşitoare. Nu-mi imaginam decît că tot ce ridicasem eu avea să
fie distrus.
- înţeleg, Claire, spuse el încet, mult mai bine decît îţi închipui.
Apoi o ţintui din nou cu privirea şi o întrebă:
- Te-ai simţit atît de ameninţată, încît te-ai furişat în apartamentul lui şi l-ai împuşcat?
Ea îi răspunse întorcîndu-şi privirea:
- Ţi-am spus că m-am dus să mă plimb.
- Mai bine găseşte altceva.
- Dar e adevărat! Aveam impresia că pereţii se strîngeau în jurul meu. Mă simţeam
sufocată. Nu mai puteam gîndi. Cuvintele lui Jackson Wilde îmi răsunau în urechi.
Trebuia să ies, spuse ea şi deodată se întoarse cu faţa spre el. Vino cu mine.
-Unde? J
*
- Să refacem drumul pe care l-am făcut în seara aceea. O să-ţi arăt exact pe unde am
fost şi o să
Sandra Brown
încerc să menţin acelaşi pas ca să vezi cum de nu am fost acasă cînd a sunat Andre.
încruntat, el se gîndi o clipă.
- Bine. încotro?
O ţinu uşor de cot cînd coborî de pe trotuar şi traversară. Majoritatea clădirilor de pe
partea aceea a străzii Conţi erau goale şi întunecate. Uşile băgate înăuntru erau umbrite
şi aveau un aspect sinistru, iar geamurile şi uşile erau acoperite cu plase de sîrmă.
- Nu ţi-e frică să mergi seara pe aici, Claire?
- Deloc, spuse ea, privindu-l. Ţi-e frică?
- Normal, murmură el aruncînd iute o privire peste umăr.
Ea rîse şi îl făcu să ocolească o groapă din vechiul trotuar.
- Văd că ştii topografia locului destul de bine.
- Foarte bine. Am crescut jucîndu-mă pe trotuarele astea, spuse ea şi, arătînd spre o
fabrică de dulciuri cu tente roz, adăugă: fac nişte praline delicioase. Uneori ni le dădeau
nouă, copiilor, pe cele sparte, pe care nu le puteau vinde. La următorul colţ o luăm la
dreapta.
Trecură în linişte pe lîngă clădirea cenuşie din piatră care adăpostise cîndva Tribunalul
Suprem al statului Louisiana. O luară în dreapta pe Royal Street şi ea se opri puţin în
faţa unui magazin de antichităţi.
- M-am oprit aici'în seara aceea pentru a mă uita în vitrină, la o broşa cu marcasite şi
smaralde...
- Marca şi mai cum?
- Uite-o. Al treilea rînd de jos, a dotta din stînga. O vezi?
- Hmm. Drăguţă.
- Şi eu am zis la fel. Am vrut să mai trec pe aici să o văd mai bine, dar n-am mai apucat.
înainte să îşi continue drumul mai zăbovi puţin privind poşetele cu mărgele, serviciile de
argint şi bijuteriile.

Vizavi, doi poliţişti ieşiseră din sediul poliţiei din districtul Vieux Carre. Salutară politicoşi
şi unul din ei îi vorbi lui Claire într-o franceză cu accent Cajun. Tovarăşul lui spuse:
- Bună seara, domnişoară Laurent.
Primul îl privi insistent pe Cassidy, dar nu dădu semn că l-ar fi recunoscut.
Trecură pe lîngă zidurile roz-portocalii şi jaluzelele verzi ale renumitului restaurant
Brennan's şi Claire deveni conştientă de faptul că el o privea cu atenţie, începu şi ea să îl
studieze.
- Nu eşti căsătorit, nu-i aşa, Cassidy?
- Se vede?
- Nu, dar majoritatea soţiilor nu ar fi de acord cu faptul că lucrezi pînă tîrziu.
Rămase impasibilă, dar în sinea ei se bucura că printre păcatele ei nu se număra şi
acela de a fi sărutat un bărbat însurat.
- Am fost căsătorit, spuse el. Dar n-a mers.
- Regrete?
El ridică din umeri.
- Nu în legătură cu ea. Se pare că a fost cea mai bună soluţie pentru amîndoi. Cred că
s-ar putea spune că sînt căsătorit cu cariera mea. Ceva în genul tău.
Făcu o.pauză dîndu-i ocazia să comenteze, dar ea îi puse o altă întrebare:
Sandra Brown
- Copii?
- Nu. Nu ne-am hotărît niciodată şi probabil că şi asta a fost bine, pentru că nu mi-aş fi
chinuit copiii cu un divorţ.
Se opri puţin în faţa unui magazin şi privi în vitrina apărată de gratii.
- Un magazin de arme. Ce convenabil.
- Asta e tot ce-ţi trece prin minte, Cassidy?
- Dar dacă stau să mă gîndesc mai bine, eşti prea deşteaptă pentru a cumpăra o armă
atît de aproape de casă şi dintr-un cartier unde eşti atît de cunoscută.
Ea îl întrebă atunci, aruncîndu-i o privire vicleană:
- Ai verificat, nu? -Da.
După aceea ajunseră în dreptul unei prăvălii care vindea numai cercei.
- Yasmine este una din cele mai bune cliente ale lor, îi spuse Claire, în timp ce el privea
uimit toată acea varietate.
în acea zonă comercială de elită, majoritatea magazinelor erau închise deja. Liniştea
străzii părea să îi învăluie. Bourbon Street nu era decît la un bloc distanţă, dar aveai
impresia că se afla la o sută de mile. Din cînd în cînd, cîteva acorduri ale unei trompete
de jazz răsunau în aerul înăbuşitor, pentru a pluti apoi mai departe ca nişte suflete
rătăcite în căutarea unui adăpost. Grilajele din fier forjat care înconjurau balcoanele de
deasupra capetelor dădeau şi mai mult impresia de izolare. Prin porţile filigranate se
putea vedea în curţile interioare, unde fîntînile şipoteau, felinarele de vînt licăreau şi
zidurile de cărămidă zgîriate păstrau secrete.
„
Le ieşi în faţă o pisică ce scormonea după mîncare într-o pungă de gunoi de lîngă
bordură. Două perechi în treninguri rîdeau şi vorbeau tare şi urît, bînd ceva din pahare
de carton cumpărate de la Pat O'Brien's. Un bătrîn cu o barbă încîlcită şi purtînd un
palton gros, deloc potrivit vremii, urina cu nonşalanţă lîngă un zid. O pereche de bătrînei
eleganţi trecură pe lîngă ei ţinîndu-se de braţ şi spunînd „Bună seara". Un tînăr într-o
pereche de blugi negri, strîmţi, cu un pulover pe gît şi foarte puternic fardat îi depăşi iute
trimiţîndu-i un sărut lui Cassidy din buzele rujate.
Ajunseră pe St.Peter Street în faţa cafenelei Royal. Claire îi spuse, arătîndu-i balconul
dublu:
- Cred că este cea mai frumoasă din cartier. Piaţa Jackson era închisă noaptea, dar

magazinele şi birturile din jurul ei erau încă deschise.
- M-arn gîndit să beau un cappuccino aici, îi spuse ea oprindu-se în faţa unui bar micuţ
şi intim înghesuit sub istoricele apartamente Portalba Arms. •
Două din mesele de afară erau ocupate de îndrăgostiţi îngrămădiţi unui într-altul şi
indiferenţi faţă de lumea din jur.
- Dar am simţit miros de cornuri proaspete şi...
îl dirija spre Gafe du Monde. Aşteptară să traverseze la marginea trotuarului unde un
saxofonist cînta pentru ca trecătorii să îi arunce bani în pălăria aşezată pe trotuar. Vizitiul
unei trăsuri cu un singur cal şi un pictor stradal care se oprise din lucru discutau amical
despre sezonul fotbalistic.
' - Sînt de acord cu artistul, spuse Claire. „Sfinţii" trebuie să-şi schimbe linia de apărare,
dacă vor să
cîştige un loc mai bun anul ăsta.
- l-ai înţeles pe tipii ăştia? întrebă Cassidy.
- Ju nu?
Calul somnoros, înhămat la trăsură, purta pe cap o pălărie mare, cu flori roz din plastic
de jur-împrejur. Claire îl mîngîie pe bot coborînd de pe trotuar.
- Nici măcar un cuvînt Timp de un an întreg după ce am venit aici m-am simţit ca într-o
altă ţară. Mi-a trebuit foarte mult ca urechile să mi se înveţe cu accentul şi încă mai
întîmpin greutăţi uneori.
- Pe mine mă înţelegi foarte uşor.
- Pe tine, Claire, mi-e cel mai greu să te înţeleg. Ea îi arătă o masă pe terasa în aer liber
de la Cafe
du Monde, iar el îi ţinu scaunul să se aşeze. Un chelner cu un şorţ lung şi alb se apropie
cu braţele deschise în semn de bun venit.
"- Domnişoară Laurent, bonsoir. Cît de mult mă bucur să vă văd!
- Mergi, spuse ea cînd el se aplecă puţin pentru a-i săruta mîna.
- Şi dînsul? întrebă el uitîndu-se la Cassidy. Ea i-l prezentă pe Claude, chelnerul.
- O porţie de beignets, te rog, Claude, şi două cafele cu lapte.
- Foarte bine, spuse el îndreptîndu-se repede spre bucătărie.
- Se pare că vii aici destul de des, observă Cassidy.
- De obicei e aproape plin de turişti, dar mamei îi place să vină şi o aduc cel puţin o dată
pe săptămînă.
Claude le aduse comanda. Mirosul înnebunitor al cornurilor şi aroma cafelei o făcu pe
Claire să
saliveze, începu să mănînce lingîndu-şi nestingherită zahărul de pe degete. Cînd se uită
la Cassidy începu să rîdă văzînd că se murdărise de zahăr în jurul gurii şi îi întinse un
şeveţel de hîrtie din suportul de pe masă.
Terminară cele trei beignets şi începură să îşi bea în tăcere amestecul fiebinte de cafea
cu lapte. Claire era mulţumită să stea şi să savureze ce avea New Orleans-ul mai bun,
dar Cassidy trecu prea repede la afaceri.
- în seara aceea, începu el, cît ai stat aici?
- Vreo jumătate de oră, cred.
- Atît de mult? întrebă el, ridicînd o sprinceană.
- Aici e Vieux Carre, Cassidy. Ca şi europenii care au locuit iniţial aici, putem sta în faţa
unui fel de mîncare ore întregi. Ritmul este lent. După ce traversezi Canal Street, trebuie
să laşi în urmă tendinţa americană de a te grăbi şi să te bucuri de viaţă. M-am abţinut de
a mai comanda o porţie de beignets, dar am băut două ceşti de cafea cu lapte stînd la
fiecare cel puţin zece minute.
La rugămintea ei, Claude le înlocui ceştile goale cu altele pline. Urmărind aburul care se
înălţa din ceaşca ei, Claire spuse:
- Mă gîndeam la multe lucruri în seara aceea. Jackson Wilde nu era singura mea

problemă.
- Dar ce mai era?
- Mama. Mă întreb cine ar mai avea grijă de ea dacă mi s-ar întîmpla ceva. Dacă aş
ajunge la închisoare, de exemplu.
Se uită la el sever, după care îşi plecă privirea asupra cafelei pe care o plimbă prin
ceaşca groasă şi
Sandra Brown
albă.
- Mă mai gîndeam şi la noul catalog. Totdeauna vreau ca ultimul să fie mai bun decît cel
precedent şi mă tem că nu mai am idei.
- Teama asta este ceva obişnuit la toţi oamenii care creează.
- Bănuiesc. Şi apoi mă gîndeam şi la Yasmine.
- De ce?
- Ceva personal.
Expresia ei îi dădea curaj să o facă să îi înşele încrederea prietenei sale, dar nu o făcu.
- A fost o adevărată plimbare, spuse el, rezemîndu-se de scaun şi întinzîndu-şi
picioarele lungi.
Blugii vechi îi veneau foarte bine, strîngîndu-i sexul j şi îmbrăcîndu-i coapsele. Claire
încercă să se • concentreze asupra cuvintelor lui.
- Bănuiesc că dacă l-aş întreba, Claude ar jura pe mormîntul mamei lui că ai stat cel
puţin jumătate de oră.
- Crezi că mint, Cassidy?
- Nu, spuse el. Cred că m-ai purtat cu tine în seara asta ca să văd cît de cunoscută şi de
respectată eşti în acest cartier şi ce m-ar aştepta dacă as încerca să te condamn. Eşti
prietenă pînă şi cu poliţiştii din zonă. Un bun avocat ar putea aduce toţi aceşti martori
serioşi, care, chiar dacă nu ar putea să jure că te-ai plimbat în seara aceea prin Cartierul
Francez, nu ar putea să jure nici că nu ai făcut-o.
- Dacă ai fi avocatul meu, asta ai face?
- Exact. Dacă acuzarea nu ar avea nici o dovadă concretă, te-aş face să pari o
adevărată sfîntă şi aş zăpăci juraţii cu fapte care altfel ar fi pertinente.
- Cunoşti toate trucurile, din cîte îmi dau seama. Buzele lui se îngustară şi deveni foarte
serios.
- Absolut toate trucurile.
Mai erau multe de aflat în legătură cu Cassidy. Ziarele vorbeau despre procurorul
adjunct, nu despre omul din interior, îşi spuse Claire. Ar fi vrut să îl cunoască pe acel om
din interior, să descopere ce anume îi aducea pe chip din cînd în cînd expresia aceea
meditativă şi plină de regret, dar avea propriile ei probleme.
- Tot mai crezi că eu am comis crima, nu-i aşa? Oftînd, Cassidy se uită în altă parte
părînd să se
concentreze asupra statuii lui Andrew Jackson călare pe calul său, care se putea zări
prin poarta închisă a pieţei de peste drum. Apoi îşi propti braţele pe măsuţa rotundă şi se
aplecă peste ea.
- Uite ce cred că s-a întîmplat. Cred că ai plănuit această crimă de foarte mult timp, de
cînd ai aflat că reverendul Wilde va veni la New Orleans. Ai cumpărat, împrumutat sau
furat un revolver de calibru 38. Te-ai dus la spectacol şi l-ai privit în ochi pe cel pe care
aveai de gînd să-l omori. Am reuşit să-mi dau seama că ai fi avut curajul să o faci. Te-ai
gîndit că aşa trebuia ucis un bărbat, ceva asemănător cu modul în care străbunii tăi se
întîlneau în afara oraşului cu multă pompă şi ceremonie pentru a se duela pînă cînd unul
murea. Oricum, te-ai întors acasă şi i-ai dat liber lui Harry. Asta a fost ceva fără sens, dar
te-ai gîndit că, dacă avea să fie întrebată, avea să spună că ai fost acasă la ora zece.
Apoi te-ai dus a.Fairmont şi, folosindu-l pe Andre drept complice, ai reuşit să ajungi în

apartamentul lui Wilde.
Sandra Brown
L-ai împuşcat probabil în somn. După care ai plecat şi te-ai întors acasă. Dar destinul ţi-a
jucat o festă. Mary Catherine dispăruse. Ai ajuns acasă, n-ai găsit-o şi, ca o ironie, a
trebuit să refaci drumul pînă la Fairmont după ea. Pun pariu că nu ţi-a fost prea uşor să
te întorci la locul crimei atît de curînd după comiterea ei.
- Nu s-a întîmplat deloc aşa. Nu vezi cît de multe goluri are teoria ta?
- Aşa e, parcă ar fi o sită. De asta nici nu eşti încă la închisoare.
Claire avu nevoie de o clipă pentru a-şi reveni de pe urma unei asemenea remarci.
- Cum ajungeam în apartament? întrebă ea apoi.
- Simplu. Andre ţi-a dat cheia, în timp ce Wilde era la masă, tu ai pătruns înăuntru şi l-ai
aşteptat probabil ascunsă în dulap. El a intrat, a făcut un duş şi s-a pregătit de culcare. Ai
aşteptat să adoarmă şi l-ai ucis.
Claire clătină din pap.
- Ceva este foarte greşit în această versiune, Cassidy. Niciodată nu mi-aş fi amestecat
prietenul într-o crimă.
- L-ai fi putut folosi fără să-şi dea seama.
- Furînd o cheie de la recepţie?
- Nu, familiarizîndu-te cu hotelul. Sînt cîteva colţuri ciudate în holul de la etajul şapte.
Poate te-ai ascuns după unul din ele. Cînd femeia a intrat să aranjeze patul lui Wilde, te-
ai furişat în spatele ei, în timp ce uşa era deschisă.
- Foarte inventiv. El îi cercetă chipul.
- Da, Claire. O inventivitate caracteristică.
Mătase frantuzeasc
5
Ea sorbi din cafeaua rece, sperînd să nu îi tremure mîna şi să îi trădeze nervozitatea.
- Cum puteam să ştiu că Wilde avea să vină singur? Sau aveam de gînd să o ucid şi pe
doamna Wilde, dacă era nevoie?
- Asta mi-a dat şi mie de gîndit. Pînă cînd Josh şi Ariei Wilde mi-au spus că „repetau" în
fiecare seară. Andre ţi-ar fi putut spune acest lucru. Erai sigură că Jackson avea să se
culce singur.
- Lui Wilde nu-i plăcea ce publicam eu în revista mea şi m-a criticat din amvon. Mie nu-
mi plăcea ce predica el şi l-am ucis. Pe scurt, afirmi că as fi mai puţin tolerantă şi mai
radicală decît Jackson Wilde. Mă situezi la acelaşi nivel cu nebunii care mă sună şi mă
ameninţă cu moartea.
Cassidy reacţiona de parcă ar fi fost lovit în părţile moi.
- Ai primit telefoane de ameninţare cu moartea? Nu mi-ai spus.
Nici nu avusese intenţia şi îi venea să îşi muşte limba.
- Ameninţările cu moartea prin telefon nu trebuie luate în serios.
El părea să nu fie de acord. Privi în jur ca şi cum ar fi căutat vreun asasin ascuns în
umbră.
- Eşti aici de cel puţin o jumătate de oră, spuse el, ridicîndu-se. Hai să mergem.
îi ţinu scaunul, după care coborî pe trotuar, dar se opri dîndu-şi seama că ea nu era
alături.
- Ce faci? o întrebă el peste umăr.
- M-am mai oprit într-un loc înainte să mă întorc acasă în seara aceea. Acolo, spuse ea,
arătînd spre
fluviu.
El se întoarse lîngă ea.
- Arată-mi drumul.
Traversară monumentul comemorativ militar care se unea cu partea pavată a digului
numită Moonwalk. Sub ei, apele fluviului mîngîiau încet stîncile zdrobite şi la ora aceea

nu circulau nave. Luminile de pe malul opus străluceau în apa care mirosea, deloc
neplăcut, a apă sărată, petrol şi noroi. Sufla o briză umedă şi lui Claire îi plăcea să o
simtă prin păr şi pe piele. Era uşoară şi blîndă, tot ce avea mai bun Sudul.
Moonwalk era locul preferat al turiştilor cu aparate de fotografiat, cerşetorilor,
prostituatelor, beţivilor şi îndrăgostiţilor, în seara aceea, numai cîţiva trecători se mai
bucurau de privelişte. Trecînd pe lîngă o pereche care se ţineau de după gît pe o bancă,
atitudinea lui Cassidy deveni irascibilă.
- De ce nu-mi uşurezi munca mărturisind?
- Chiar dacă nu am făcut-o eu?
- Te rog, nu. Deja e prea mult. Patru nebuni sînt deja bănuiţi că l-ar fi omorît pe Wilde.
- Eşti cît se poate de plicticos.
- l-am verificat pe toţi patru, dar nici unul din ei nu s-a aflat atunci pe lîngă Fairmont.
Se înţeleseră tacit să se oprească şi să se uite la apă. După o clipă, se întoarse spre ea
şi, fără nici o altă introducere, îi spuse:
- O funcţionară de la tribunal m-a invitat alaltăieri seară la ea pentru spaghetti şi sex.
O privi cu atenţie, aşteptînd un răspuns.
- Sigur nu şi-a disimulat intenţiile, spuse ea în cele din urmă.
- Ei, bine, n-a menţionat şi partea cu sexul.
- înţeleg. Şi te-ai dus? -Da.
- Ah. Cum a fost? -,Excelent. Cu sos.
La început fu surprinsă, dar apoi îşi dădu seama că voia să facă o glumă, încercă să
rîdă, dar descoperi că nu putea fi indiferentă faţă de faptul că el se culca cu o altă
femeie.
- Spaghetele au fost senzaţionale, spuse el. Sexul a fost aşa şi aşa.
- Cît de dezamăgit trebuie să fi fost, spuse ea, încordată.
El înălţă din umeri.
- Cu cîteva seri înainte de asta, m-am culcat cu vecina mea. A fost ceva mitocănesc şi
nici măcar nu ştiu cum o cheamă.
Claire nu mai putea răbda. - încerci să mă impresionezi cu aventurile tale sexuale? Nu
sînt popă ca să-ţi ascult spovedania.
- Am crezut că ai vrea să ştii.
- Ei bine, nu vreau. De ce aş vrea?
El o trase atunci cu brutalitate şi îi luă capul în palme.
- Pentru că sîntem într-o încurcătură, şi tu ştii asta la fel de bine ca şi mine.
Apoi o sărută.
Sandra Bro
Capitolul treisprezece
Un sărut al lui Claire era mult mai bun decît sexul cu o duzină de alte femei. Gura ei era
atît de caldă, de dulce şi de plăcută, încît ar fi vrut să continue să o iubească o mie de
ani, dar nu se putea, aşa că îi dădu drumul şi făcu un pas înapoi.
Ea rămase puţin fără suflare, buzele îi erau umede şi desfăcute, dar, altfel, era
netulburată. Se pricepea extraordinar de bine să îşi ascundă sentimentele. Fără îndoială
că învăţase acest lucru fiind nevoită să se maturizeze la o vîrstă fragedă. Trebuise să
rezolve probleme serioase şi să ia hotărîri cînd alte fete încă
se mai jucau cu păpuşi şi dădeau ceaiuri pentru prieteni imaginari.
Dar, la naiba,ASperase să obţină mai mult decît o privire neclintită, îi aruncase în faţă că
se culcase cu două femei, după care o sărutase cu pasiune. De ce nu îi spusese nimic,
nu îl pălmuise, nu voise să îi scoată ochii cu unghiile?

Cu funcţionara se culcase din acelaşi motiv pentru care se dusese şi la vecină - pentru a
se descărca sexual. Ambele încercări de a şi-o scoate pe Claire din gînd dăduseră greş.
Deşi funcţionara fusese nerăbdătoare să i se dăruie, el nu îi găsise goliciunea la fel de
sexy cum şi-o închipuia pe Claire, neacoperită de haine şi oferindu-i-se. El făcuse ceea
ce trebuia, dar fusese numai ceva fizic. Gîndul îi era în cu totul altă parte.
Acum, lipsa unui răspuns din partea ei îl înfurie. Ultimele cîteva zile fuseseră un adevărat
calvar. Se gîndi că venise timpul să mai destrame ceva din atmosfera aceea.
- Atunci te-ai descotorosit de armă? -Cum?
Datorită faptului că nu vorbiseră de cîteva minute, întrebarea lui neaşteptată o luă prin
surprindere.
- M-ai auzit foarte bine. Ai venit de fa Fairmont direct aici şi ai aruncat arma în apă?
- Nu am avut niciodată o armă.
- Acesta nu e un răspuns la ce te-am întrebat eu, Claire, spuse el, ridicînd glasul. Ai o
mulţime de prieteni şi oricare din ei ţi-ar fi putut procura una.
- Nimeni nu a făcut aşa ceva. Nici măcar n-aş şti să trag.
- Pentru a-i spulbera cuiva testiculele de la mică distanţă nu-ţi trebuie cine ştie ce
pricepere.
Ea îşi înconjură mijlocul cu braţele cuprinzîndu-şi
coatele.
- S-a făcut frig. Mergem?
El era exasperat la culme din cauza ei şi a situaţiei respective. Totuşi, îşi scoase geaca şi
i-o puse pe umeri. Mîinile îi alunecară sub păr pentru a i-l scoate din guler şi zăboviră
puţin. După aceea îi ridică bărbia
cu degetele.
- Dacă ai venit aici, Claire, ce-ai făcut?
- Am stat pe o bancă şi m-am uitat la fluviu.
- Ai stat pe o bancă şi te-ai uitat la fluviu.
- Ai auzit bine.
Cassidy ar fi dat orice avea sau spera că avea numai să ştie adevărul din spatele privirii
ei de ambră. Dar nu îl ştia şi pînă cînd avea să îl afle, avea să se joace cu focul ori de
cîte ori se apropia de ea.
- Mai bine hai să mergem.
Se întoarseră în linişte la Măfasea franţuzească. Ajunşi la uşă, o întoarse spre el.
- Claire, te-aş ruga foarte mult să-ţi găseşti un
avocat.
- Cît mai ai pînă să mă arestezi?
- Puţin. Povestea ta e plină de coincidenţe. Chiar dacă nu minţi, ascunzi adevărul. Nu
ştiu, poate încerci să acoperi pe cineva. Dar nu eşti sinceră cu mine. Ştiu că te bazezi
foarte mult pe circumstanţe atenuante, dar nu există aşa ceva cînd e vorba de crimă.
Atîta timp cît cazul rămîne nerezolvat, eu voi continua să cercetez şi, mai devreme sau
mai tîrziu, o să descopăr şi acel element care lipseşte, spuse el
după care făcu o pauză, lăsîndu-i timp ca să-l contrazică, dar, din păcate, nu o făcu şi el
adăugă: angajează-ţi un avocat.
Ea privi în gol o clipă, înainte de a se uita la el foarte hotărîtă.
- Nu, n-o să fac asta. Am un avocat care se ocupă de contractele firmei şi un contabil
pentru impozite. Datorită extinderii au devenit necesari, dar nu mi-a plăcut să las nici
măcar atîta în seama altora din ceva ce îmi aparţinea mie.
Trase adînc aer în piept şi continuă:
- N-o să-mi încredinţez viaţa în mîinile unui străin. Am încredere în instinctele mele mai
mult decît în oricine altceva, cînd e vorba de ce e bine şi ce e rău pentru mine. Cînd
eram mică, tot felul de asistenţi sociali şi judecători, aşa-zişi experţi, mi-au spus că cel

mai bun lucru pentru mine era să stau departe de cei pe care îi iubeam. Ei bine, ori s-au
înşelat amarnic, ori erau nişte mincinoşi lipsiţi de scrupule. Aşa că n-am încredere în
sistem, Cassidy, spuse ea şi îi dădu geaca, îţi mulţumesc pentru sfatul oferit gratis, dar
nu vreau un avocat.
- Fă cum vrei atunci, spuse el nerăbdător. Dar cred că e o mare greşeală.
- Cel puţin e greşeala mea.
- Să nu părăseşti oraşul.
- Poimîine plec în Mississippi. Parcă fu trăsnit din senin.
- Ce naiba cauţi acolo?
• Este locul unde facem fotografiile pentru catalogul de primăvară.
- Anulează sau amînă.
Sandra Brown
- Exclus. A fost programat de săptămîni întregi. Oamenii au fost angajaţi şi Yasmine nu
poate să schimbe toate aceste lucruri. Oricum, trebuie să terminăm pînă vine toamna, cît
frunzele mai sînt încă verzi. Nu poţi face un catalog de primăvară într-un peisaj
autumnal.
- Interesant, dar sistemul juridic nu ţine seama de perioadele cînd se pot face fotografii.
- Iar eu nu-mi fac programul după sistemul juridic. Nu prea ai de ales, Cassidy. Dacă nu
mă arestezi, trebuie să mă laşi să plec.
Avea mîinile legate şi ea ştia acest lucru la fel de bine ca el. Fără nici o dovadă concretă
nu o putea reţine nici pe ea, aşa cum nu îi putea reţine pe Ariei şi Josh Wilde.
Simţindu-i dilema, ea spuse zîmbind:
- Noapte bună, Cassidy.
- La naiba, îţi place, nu?
îi prinse brusc maxilarul şi degetele i se adînciră în obraji.
- Ascultă, spuse el, apropiindu-se foarte mult de faţa ei, pînă acum am făcut tot posibilul
să'mă îndoiesc, dar de acum gata. Nimic, ai înţeles?
Se apropie şi mai mult şi glasul îi devteni un mormăit:
- Sigur, aş vrea'să mă culc cu tine, dar să nu ţi se urce la cap. Mai întîi şi mai presus de
toate vreau să găsesc criminalul lui Jackson Wilde. Nu face greşeala să uiţi acest lucru,
Claire. Poate să ţi se pară un joc, dar de acum încolo voi juca murdar.
Ea îşi eliberă capul din strînsoare şi pe el îl împinse puţin.
- îţi mulţumesc pentru beignets şi cafeaua cu lapte, domnule Cassidy. Ar fi trebuit să le
plătesc eu.
După care intră şi îi închise uşa în nas. El înjură, auzind-o cum trăgea zăvoarele.
Ariei aruncă nervoasă revista deoparte. Era tîrziu şi avea nervi. Omul din New Orleans îi
promisese să o sune în seara aceea, indiferent la ce oră, iar acum era trecut de miezul
nopţii.
Jos, Josh cînta la pian de cîteva ceasuri. Acea oribilă muzică clasică. Nu găsea nici o
melodie în nici una din piese, i se părea că toate seamănă între ele. Şi nu aveau nici
text, aşa că la ce serveau? Nu îşi putea închipui cum putea fi cineva absorbit de ea. Iar
Josh, cînd cînta muzică clasică, uita de toate - de mîncare, de somn şi chiar de sex.
Nu că ar fi simţit nevoia, căci acum era preocupată de probleme mult mai importante.
Demonstraţia fusese un fiasco. Voise ca oamenii ei să pară nişte cruciaţi aflaţi într-o
misiune de inspiraţie divină, dar nebuna aceea bătrînă de la Mătasea franţuzească îi
făcuse să pară cruzi şi proşti. Se scrisese mult în presă, însă articolele erau pline de
ironie, iar Ariei Wilde nu avea să lase să se rîdă de ea.
Pentru a-şi reface credibilitatea, aranjase interviul de la CNN, care, după părerea ei,
ieşise extraordinar de bine. Fără să calomnieze de-a dreptul, dăduse de înţeles că a.cea
Claire Laurent era o laşă care refuza să o înfrunte, că era o principală suspectă în cazul

Sandra Brown
asasinatului şi că, atît ea cît şi toată lumea care avea de-a face cu Mătasea
franţuzească, erau nişte persoane imorale. Din fericire, un adept devotat care locuia la
New Orleans ştia despre Claire Laurent că era nelegitimă. Ariei avea de gînd să continue
să bată toba pe tema că imoralitatea atrage imoralitate.
Dar Claire Laurent apăruse pe canalul CNN în ziua aceea, părînd la fel de maiestuoasă
ca prinţesa Grace în culmea gloriei, vorbind cu glasul acela mieros al ei care părea să fi
vrăjit reporterul - şi probabil pe majoritatea celor care o văzuseră. Fusese clară şi
concisă, fără să fie aspră. Spusese despre Ariei că întreţinea iluzii, dar nu lăsase nici o
îndoială asupra faptului că avea să ia măsuri legale dacă persecuţiile aveau să continue.
Deci, de două ori făcuse ca Ministeriatul Jackson Wilde să pară o gloată de nebuni
fanatici. Ariei, pur şi simplu, nu suporta acest lucru. Oricine era atît de rece şi de
controlat cum era Claire Laurent, trebuia să aibă secrete. Altfel de ce să îşi construiască
un scut de gentileţe atît de impenetrabil?
Aşa că Ariei angajase pe cineva care să o ţină sub observaţie şi să îi dea rapoarte
zilnice. Cînd sună telefonul de pe noptieră răspunse imediat. Era exact ceea ce aştepta.
- Am dat lovitura de prima dată, ^spuse cel de la capătul firului, rîzînd pe înfundate, în
ciuda tuturor negaţiilor ei de la televiziune, este încă un principal suspect. Cassidy s-a
dus la ea în seara asta.
Ariei se ridică în capul oaselor, sprijinindu-se de perne.
- Adevărat? Şi cît timp a chestionat-o?
- Au făcut o plimbare lungă prin Cartierul Francez. Cu cît auzea mai mult despre recenta
întîlnire a lui
Claire Laurent şi acel procuror tînăr, frumos şi sexy, cu atît mai repede îi funcţionau
rotiţele creierului. Era atît de preocupată cu analizarea informaţiei, că aproape nici nu
băgă de seamă partea cea mai valoroasă.
- Scuză-mă, zise întrerupîndu-l. Ce-ai spus? Ce-au făcut?
- Exact, doamnă Wilde. M-aţi auzit foarte bine. S-au sărutat.
Curioasă, Ariei ascultă întreaga povestire fără să îl mai întrerupă.
- Mulţumesc, spuse ea la urmă. Ţine-mă la curent cu evenimentele. Vreau să ştiu absolut
tot şi, nu uita, eşti ochii şi urechile mele.
De parcă îţi aminti ceva, adăugă apoi:
- Domnul să te binecuvînteze, mă voi ruga pentru dumneata.
Josh intră exact cînd ea închidea.
- Cine a sunat la ora asta? întrebă el, scoţîndu-şi tricoul şi începînd să se dezbrace.
- Tipul din New Orleans care a organizat demonstraţia de la Mătasea franţuzească.
-• Ce dezastru, murmură el stînd întîi într-un picior şi apoi în celălalt, pentru a-şi scoate
pantalonii.
Lui Ariei nu îi plăcu acel cuvînt şi consideră că îi fusese adresată personal critica.
- De unde să ştim că ţicnită de mamă a lui Claire Laurent o să înfrunte o mulţime ostilă?
Josh chjcoti, băgîndu-se în pat lîngă ea.
- Voiai scandal şi, în schimb, ai primit punci şi
Sandra Brown
prăjituri.
- Nu-i deloc amuzant, să ştii, spuse ea şi îi dădu la o parte braţul pe care şi-l pusese
peste mijlocul ei.
Azvîrlind pătura, se dădu jos din pat şi îşi aprinse o ţigară, un obicei pe care îl
recăpătase de cînd nu mai era Jackson să îi interzică. Desfăcu apoi un pachet de Ding
Dong şi băgă unul în gură.
- Mîine vreau să pornim cu spectacolul, îi spuse ea lui Josh cu gura plină. Mergem în

cîteva oraşe şi nu ţinem decît cîte un spectacol în fiecare, continuă ea, în timp ce creierul
îi funcţiona cu viteză. Le facem deosebite. O să le numim întruniri speciale de rugăciune
pentru prinderea şi condamnarea ucigaşului lui Jackson.
Gemînd, Josh îşi sprijini braţul pe frunte închizînd ochii.
- Ariei, dar astfel de lucruri se pregătesc cu mult timp înainte. Trebuie să închiriez! o
sală...
- Nu-mi pasă dacă ţinem spectacolul pe un teren de fotbal, strigă ea. Vreau să vină o
mulţime de oameni şi presa şi mai vreau ca tu, zise ea întorcîndu-se şi ţintuindu-l cu
degetul, să pari distrus de durere.
- Va trebui să-mi împrumuţi fardurile tale.
- Du-te dracului. •
Se băgă din nou în pat, dar nu înainte de a înghiţi două purgative pentru a neutraliza
caloriile dulciurilor.
- Nu acum, mormăi, cînd Josh se întoarse spre ea acoperindu-i pieptul cu mîna. Am
prea multe probleme pe cap.
- Cu atît mai bine, zise el. Şi aşa, eşti atît de slabă că oasele îţi zăngăne cînd facem
dragoste.
5
- Hai, nu mă mai f...
- Ba eu chiar asta aveam de gînd, dar... Rîzînd, îşi înfundă capul în pernă.
Ariei era prea agitată ca să poată dormi. Consuma cofeină şi zahăr în cantităţi atît de
mari, încît rareori dormea mai mult de trei-patru ore pe noapte. O parte din cearcăne nu
erau făcute artificial.
Recapitula m gînd tot ce ştia despre Claire Laurent. O damă de clasă, mormăi în sinea
ei. înaltă. Subţire din fire. Bine îmbrăcată. Trăsături clasice. Era exact genul de femeie
care ar fi vrut să fie şi Ariei, dar în adîncul sufletului ei ştia că putea să încerce pînă la
sfîrşitul vieţii că tot nu avea să dobîndească acea eleganţă rece, cu care ori te năşteai,
ori nu.
Claire Laurent se plimba în voie prin Cartierul Francez cu procurorul adjunct Cassidy,
care nu se uitase la Ariei decît cu suspiciune şi batjocură prost mascată. ^Care părea să
ştie că indiferent cît de des sau cît de tare se spăla, ea nu se simţea niciodată curată
complet. O sărutase pe Claire Laurent! Ruşine, ruşine. Multitudinea posibilităţilor de
folosire a acelei informaţii o îmbăta şi aproape că îi compensa invidia.
Afurisita îi sucise capul. Pur şi simplu. Credea, cumva, că o persoană atît de aiurită cum
era Claire Laurent era incapabilă de crimă? la mai gîndeşte-te, domnule Cassidy.
Oricum ar fi luat-o, fusese neglijent în serviciu. A doua zi dimineaţă, chiar înainte de a
convoca o conferinţă de presă pentru a anunţa programul spectacolului „Rugăciunea lui
Ariei Wilde şi ceasul
r>
ÎSandra Brown
proslăvirii", avea să dea un telefon extrem de important.
Cassidy fusese avertizat că şeful era nervos, aşa că neaşteptata convocare a lui Tony
Crowder nu îl surprinse.
- Te aşteaptă, Cassidy, îi spuse secretara cu simpatie. Intră.
Cassidy îşi luă un aer nepăsător.
- Bună dimineaţa, Tony. Ai vrut să mă vezi?
Din dosul biroului său, Crowder îi aruncă o privire. Cassidy se aşeză sprijinindu-şi un
picior pe celălalt.
- De fapt, mă bucur că m-ai chemat, pentru că aş vrea să discutăm ceva.
-îţi iau cazul Jackson Wilde.
- Cum? făcu el, lovind atît de tare podeaua cu piciorul, încît făcu să se zgîlţîie ceaşca lui

Crowder pe farfurioară.
- M-ai auzit foarte bine. Gata. I-! dau lui Nance.
- Dar nu se poate.
- Am făcut-o sau, mă rog, o voi face odată cu încheierea acestei întrevederi. Adică
acum.
. - La dracu', spuse Cassidy, ridicîndu-se. De ce faci asta?
- O să-ţi spun eu de ce, tună Crowder. Toţi îmi fac viaţa un calvar. Primarul. Judecătorii.
Mai ales dobitocul ăla de Harris. Congresmenii. Chiar si trăsnitul ăla de guvernator 'şi-a
făcut simţită prezenţa. M-am săturat ca dracu' de chestia asta cu Jackson Wilde.
,__________________(
_ — v * o
•*
Vreau să se sfîrşească odată şi, pînă acum, n-ai reuşit să faci nimic.
- încerc.
- Cu Claire Laurent?
Cassidy studie cu prudenţă sclipirea din ochii superiorului său. Neliniştea luă locul furiei.
- Printre alţii.
- Mai exact ce anume „încerci" cu Claire Laurent?
- Am impresia că este o întrebare insinuantă. Crowder continuă să îl privească în timp ce
îşi luă
ceaşca şi sorbi din ea.
- Am primit un telefon azi-dimineaţă de la Ariei Wilde.
- Bine, am înţeles, spuse Cassidy, răsuflînd mai uşor. Ţi-a adus aminte că nu l-am
arestat încă pe ucigaşul soţului ei şi tu ai simţit nevoia să-ţi verşi năduful. Asta e?
- în parte. Dar nu e tot.
- Atunci?
- Ai luat-o pe Claire Laurent aseară la o plimbare romantică sub clar de lună prin
Cartierul Francez?
Deşi lui Cassidy i se înmuiaseră picioarele, rămase impasibil.
- M-am dus la Mătasea franţuzească pentru a o confrunta pe domnişoara Laurent cu o
informaţie pe care o obţinusem din alte surse, spuse el şi îi explică totul în legătură cu
telefoanele şi nepotrivirile de timp. Susţinea că şi-a umplut timpul făcînd o plimbare
pentru a se linişti după ce îl văzuse pe Wilde la spectacol şi a sugerat să refacem
drumul.
- Asta includea şi un popas la Cafe du Monde? -Da.
Sandra Brown
- Şi o plimbare pe Moonwalk? -Da.
- Unde, probabil, a scăpat de armă.
- l-am spus şi eu asta, zise Cassidy, defensiv.
- Şi ea ce-a zis?
- Susţinea că n-a avut niciodată o armă şi că nici n-ar şti să tragă.
- Nu-ţi trebuie prea multă pricepere ca să zbori testiculele unuia de aproape.
- l-am spus şi asta, zise Cassidy rîzînd.
- Crezi că-i amuzant?
- Nu, dar mă gîndeam cît de mult semănăm noi doi.
- Zău? Eu niciodată nu am avut o aventură amoroasă cu un suspect.
Cassidy îi susţinu privirea.
- Nici eu, spuse el fără să îşi plece ochii.
- Nu asta a fost şi părerea spionului lui Ariei.
- Spion? Ce naiba tot spui?
- Scumpa noastră doamnă Wilde şi-a pus unul din credincioşi să o ţină sub observaţie,
pe Claire Laurent 'şi să îi spună tot ce este acuzator sau suspect. Deocamdată, singurul

lucru suspect este că a avut o întîlnire...
- Nu a fost o întîlnire!
- ... cu bărbatul care s-ar puteş foarte bine să o acuze în tribunal. Numai că eu elimin
această eventualitate luîndu-ţi cazul.
- Nu mi-l poţi lua, strigă Cassidy. Ţi-am spus ce a fost cu plimbarea.
- Nu mă duce cu vorba. Omul lui Ariei Wilde a fost foarte amănunţit, l-a spus fiecare
mişcare pe care aţi
făcut-o, iar ea mi-a spus totul mie. l-ai dat lui Claire Laurent geaca ta. Ai îmbrăţişat-o. Ai
sărutat-o. Nu? Cassidy încuviinţă încordat din cap.
- Conform povestirii aceluiaşi spion, nu a fost nici un sărut politicos.
- Nu, spuse Cassidy îmbufnat. N-a fost.
- Isuse! exclamă Crowder ridicîndu-se şi izbind cu pumnul în birou. Ce naiba aveai în
cap?
Cassidy privi în jos.
- Drace^ spuse el şi, după cîtva timp îşi ridică din nou capul, îmi dau seama cum i s-a
părut cuiva care privea de departe. Dar o chestionam, Tony.
- Şi făceaţi şi schimb de salivă! urlă el.
Pe un ton mai scăzut şi mai moderat, Cassidy spuse:
- Voiam să-i distrug apărarea şi să descopăr elementul care lipseşte din povestea ei.
- Deci eşti convins că lipseşte un element?
- Aproape convins. Nu ştiu dacă minte ca să se apere pe sine sau pe altcineva, dar nu
spune tot adevărul. Din păcate, nu o pot aresta numai pe baza unei impresii.
- Din păcate? făcu procurorul şi îl studie cu o privire vicleană căreia nu îi scăpa absolut
nimic. Vrei să spui că nu găseşti că femeia asta e atrăgătoare?
- Nu, spuse Cassidy privindu-l drept în ochi. Mie mi se pare extrem de atrăgătoare.
Crowder se lăsă atunci pe spate în fotoliu şi îşi trecu o mînă peste părul care începuse
să i se rărească.
- Ar fi trebuit să mă fac dentist, aşa cum a vrut mama, zise el şi adăugă mormăind: cel
puţin nu m-ai
Sandra Brown
minţit. Şi ar fi trebuit să ştiu că n-o s-o faci. Au circulat zvonuri.
- în legătură cu atracţia ta faţă de domnişoara Laurent. Glenn s-a plîns comisarului, care
apoi a venit la mine.
- Dumnezeule! exclamă Cassidy furios. Gleen nu avea nici un drept să...
- Pe naiba, avea orice drept, doar e cazul lui, ai uitat? Şi nu vrea să i-l distrugă un
procuror care judecă cu inima, nu cu mintea, spuse el şi clătină din cap. Nu vreau să-ţi
fac asta, băiete, dar nu- mi dai de ales. Trebuie să-ţi iau cazul.
- N-o face, Tony, spuse Cassidy, aplecîndu-se peste birou. Am nevoie de el. Voi aduce
vinovatul în faţa justiţiei şi îl voi condamna, întreaga mea carieră depinde de asta. Nu voi
rata această ocazie. Nici în ruptul capului.
- Nici pentru o femeie faţă de care te simţi atras?
- Mai ales. Crowder îl privi o clipă.
- Pari foarte decis.
- Sînt.
Cassidy se întrebă apoi dacă să deschidă o discuţie care totdeauna fusese tabu. Totuşi,
seara trecută îi spusese lui Claire că de atunci încolo va juca pentru a învinge. Şi
Crowder trebuia convins de acest lucru.
- Nu se poate să nu te fi întrebat, Tony, de ce am renunţat să mai pledez ca avocat al
apărării de cînd am venit aici.

- Mi s-a părut ciudat să renunţi la ceva atît de
-
profitabil în schimbul unui salariu pe care ţi-l dă parohia, dar, după ce am studiat cîte
victorii şi cîte înfrîngeri ai avut, m-am considerat un norocos că te am de partea mea şi
nu m-am mai interesat. De ce aduci acum acest subiect?
Cassidy începu să se plimbe de colo-colo prin birou.
- Aşa cum ai spus şi tu, cîştigam mulţi bani. Am înregistrat un număr impresionant de
victorii atît la audieri, cît şi la procese. Clienţii mei erau puşi în libertate, iar eu eram al
naibii de încrezut şi de sigur pe mine.
- Cunosc genul.
Cassidy încuviinţă abătut la acest comentariu.
- Un anumit client m-a rugat să-l apăr. Era un ticălos cu o listă de antecedente cît braţul
meu de lungă. Fusese condamnat pentru violenţă, dar nu ispăşise decît cîţiva ani şi a
fost eliberat condiţionat. La cîteva săptămîni după eliberare, m-a sunat şi mi-a spus că i-
am fost recomandat, că a auzit că nu mă temeam de nimic şi că era sigur că îi puteam
obţine eliberarea.
Se opri, închise ochii o clipă şi apoi adăugă:
- Prostia a fost, Tony, că şi eu eram convins, l-am preluat cazul. De data asta fusese
acuzat de agresiune sexuală, deşi femeia reuşise să fugă înainte să o violeze.
încetă să se mai plimbe şi se uită pe fereastră.
-Victima avea pînă în douăzeci şi cinci de ani, era drăguţă şi arăta bine, începu el încet.
Clientul meu o acostase cînd plecase de la birou pe înserat. A fost
295 y
Sandra Brown
prins practic cu pantalonii în vine la un bloc distanţă
de locul scenei. Procurorul nici n-a vrut să audă de
audiere, pentru că îl voia pe individ neapărat în
spatele gratiilor. Aşa s-a ajuns la proces. Nu mă
puteam baza decît pe spectacol şi deja mă
pricepeam foarte bine, zise el strîngînd din pumni. Am
făcut pe dracu' în patru şi, pînă am terminat de
interogat contradictoriu fata, juraţii erau convinşi că
nu era decît o stricată care purta fuste mini pentru a-şi
atrage colegii de sex opus. De fapt, îmi amintesc cît
de norocos mă consideram că avea un piept mare,
pentru că dădea consistenţă cazului meu. M-am
asigurat că toată atenţia juraţilor avea să fie atrasă
spre sînii ei. Dumnezeule!
Se frecă la ochi încercînd să-şi şteargă din memorie acea imagine tulburătoare a tinerei
în lacrimi, pe care el o expusese şi o atacase în boxa martorilor.
- Am crucificat-o, i-am distrus reputaţia, am zugrăvit-o ca pe o tîrfă care îşi mai bătuse
joc de încă un bărbat şi care, în final, obţinuse mai mult decît îşi imaginase.
îşi lăsă mîna în jos de pe ochi şi privi în gol dincolo de jaluzelele de la fereastră.
- A fost o apărare strălucită. Am alimentat presa cu tot felul de detalii sordide şi le-am
stîrnit interesul. Dacă juraţii -aveau să dea un verdict de vinovăţie, aş fi putut să-mi
schimb tactica spunînd că clientul meu fusese judecat în presă. Dar rui l-au găsit vinovat,
spuse el cu un glas care trăda o nedumerire pe care o mai simţea încă ori de cîte ori îşi
amintea. Juraţii

s-au lăsat prostiţi de teatrul pe care îl jucasem şi l-au achitat pe ticălos.
- Nu ţi-ai făcut decît datoria, remarcă Tony.
- Asta nu-i o scuză.
- Jumătate din juriştii de aici te-ar bate pe umăr şi ţi-ar invidia succesul.
- Succesul? Manipulînd grosolan juraţii şi abuzînd de rolul meu de avocat al apărării?
- Eh, ai întrecut măsura, spuse Tony. Dar asta a fost acum cîţi ani, cinci sau mai bine,
nu? Hai, Cassidy, uită şi iartă-te pentru această singură greşeală.
- Poate aş putea s-o fac dacă asta ar fi fost tot.
- La naiba, spuse Crowder şi se lăsă pe spate, pregătindu-se pentru ce era mai rău.
- La două săptămîni după achitare, clientul meu a răpit o fetiţă de unsprezece ani din
curtea şcolii şi a dus-o într-o zonă pustie a unui parc din oraş, unde a violat-o, a supus-o
sodomiei şi apoi a strangulat-o cu bretelele costumului de sport. Şi astea nu sînt decît
delicte care au un nume. Celelalte erau... sînt... de nedescris.
Crowder lăsă să se aştearnă cîteva clipe de linişte.
- După aceea ţi-ai închis biroul.
Cassidy se întoarse de la fereastră şi îşi privi superiorul.
- Mi-am închis biroul, mi-am schimbat viaţa, mi-am eliberat soţia de chinul de a fi fost
căsătorită cu mine şi am plecat din oraş venind aici.
- Unde ai fost al naibii de muncitor. O adevărată comoară pentru biroul ăsta.
—fv Sandra Brown
Cassidy înălţă din umeri, întrebîndu-se dacă avea să scape vreodată de impresia aceea
de nepotrivire. Avea să obţină vreodată o condamnare care să compenseze moartea
acelei fetiţe? Avea să fie vreodată în stare să îi privească părinţii în faţă şi să le spună:
„în sfîrşit, am îndreptat lucrurile"? Niciodată. Dar continua să încerce.
- N-o să mai fiu niciodată neglijent în munca mea, Tony. N-o să mai las niciodată un
psihopat să scape, n-o să mai dau drumul niciodată unui agresor sexual sau criminal
printre oameni, dintre care mulţi au o încredere greşită în noi şi în sistemul juridic.
- Nu totdeauna e greşită. Din cînd în cînd îi mai şi prindem pe răufăcători.
Cassidy îşi puse toată puterea de convingere în
privire.
- N-o să te dezamăgesc, Tony, pentru că nu pot să mă dezamăgesc pe mine însumi. Iţi
jur că ţi-l voi da pe ucigaşul lui Wilde, indiferent cine se va dovedi a fi.
Tony îşi rodea interiorul obrazului.
- Bine, îţi mai dau două săptămîni, spuse el nerăbdător. Dar gîndeşte-te că ai capul pe
butuc şi securea atîrnă deasupra.
- înţeleg.
Acum, că problema se rezolvase, Cassidy nu mai văzu nici un motiv să îşi mai
prelungească vizita. Amîndoi s-ar fi simţit prost dacă s-ar fi arătat prea recunoscător.
Porni spre uşă, dar Crowder îl opri.
- Cassidy, trebuie să te întreb ceva. Dacă descoperi şi acel element care face legătura
între
Claire Laurent şi crimă, îţi va fi greu să susţii cazul din moment ce o condamnare va
însemna închisoarea pe viaţă?
Cassidy îşi cercetă sufletul, dar ştia deja răspunsul.
- Absolut deloc. O voi face fără nici un fel de remuşcări.
Ieşi din birou hotărît să îşi ţină promisiunea pe care i-o făcuse lui Claire, lui Tony şi sieşi.
Sub nici o formă nu avea să lase ca interesele personale să se amestece cu datoria.
Părăsi clădirea procuraturii şi traversă strada spre departamentul poliţiei. Howard Glenn
se afla în spatele unui birou arhiplin, rezemat într-un scaun rotitor, cu receptorul
telefonului înghesuit între ureche şi umăr. Cassidy nu se opri decît la marginea biroului

sfredelindu-l cu privirea. i
- Vorbim mai tîrziu, spuse Glenn în telefon şi închise.
- Data viitoare cînd mai ai vreo plîngere împotriva mea, nu umbla cu vorba, vino direct la
mine să discutăm ca de la bărbat la bărbat, îţi fac această favoare.
- Am crezut că şeful meu...
- Ai crezut prost, îi spuse Cassidy cu asprime. Pot foarte bine să-mi stăpînesc emoţiile ,
scula şi situaţia asta şi mă deranjează faptul că ţi-ai închipuit că mă loveşti pe la spate.
N-o mai face. Dacă te supără ceva în legătură cu mine, dă-i drumul şi spune.
Glenn îşi mută ţigara dintr-un colţ în altul al gurii, uitîndu-se cu atenţie la el,
- Nu mă supără nimic.
- Bine, spuse Cassidy atunci şi se uită la ceas. E aproape douăsprezece. Te aştept după
pauza de prînz la mine în birou să stabilim care sînt următoarele mişcări.
Capitolul paisprezece
Clopotele Catedralei St.1
Louis răsunară cînd mirele şi mireasa apărură sub o ploaie de
boabe de orez însoţiţi de urările prietenilor şi rudelor. Domnişoare de onoare în rochii roz
învolburate se întrecură vesele să prindă buchetul. Mireasa se opri puţin să îşi sărute de
rămas bun mama înlăcrimată, în timp ce mirele zîmbitor, care îşi pierduse răbdarea, o
luă în braţe - cu rochia din dantele şi cu voal cu tot - şi o duse la limuzina albă şi lungă ce
îi aştepta.
Din dosul gardului de fier care înconjura Jackson Square, exact în faţa catedralei,
Yasmine urmărea
»------'---------------------------C 301 "}-------------------------------'
Sandra Brown
scena cu un amestec de dorinţă şi cinism, în dimineaţa aceea, citise în ziare că domnul
congresman şi doamna Alister Petrie vor lua parte la căsătoria religioasă care avea loc
după-amiaza tîrziu. Yasmine, care sosise la New Orleans cu o seară în urmă, se dusese
la catedrală şi se postase dincoace de gard sperînd să îşi zărească iubitul rătăcitor.
Deşi îl anunţase că avea să sosească, el nu' o sunase. Se aşteptase ca el să aranjeze o
noapte de iubire înainte de plecarea ei în Mississippi. Nu se dezlipise de telefon, dar el
nu sunase nici cu o seară înainte, nici în cursul acelei zile.
- O fi fost prea ocupat cu pregătirile pentru nuntă, murmură ea furioasă, urmărind
procesiunea acelor persoane elegante care ieşeau pe uşile înalte şi înguste ale
catedralei.
Cînd îl zări, furia făcu loc iubirii şi dorinţei, întruchipa exact visul american: un bărbat
frumos, fermecător şi plin de succes... cu o soţie iubitoare alături. Yasmine o văzuse pe
Belle Petrie numai în fotografii... Soţia lui Alister era slabă şi blondă, drăguţă într-un fel
palid şi aristocratic şi nu chiar atît de ştearsă cum şi-o imaginase ea.
Văzîndu-i împreună pe Alister şi Belle, avu impresia că tot sîngele i se urcă la cap. îi
pulsa în vene de invidie, îi simţea izbiturile în creier, lovindu-se de crarviu, de ochi, de
timpanele urechilor.
Aşa cum se mişca prin mulţime, dînd mîna cu lumea şi zîmbind, Alister nu părea deloc
atît de nefericit cum se pretindea. Ba, dimpotrivă, părea încîntat şi mulţumit, ca un om
care avea întreaga lume la degetul cel mic. Şi nici lui Belle nu părea să îi
lipsească ceva, cu atît mai puţin fericirea în căsnicie.
Yasmine abia se abţinea. Primul ei impuls a fost de a da buzna pe poartă şi de a se
repezi cu brutalitate la cel care făcuse din ea o femeie într-atît de disperată şi geloasă,
încît se preta să spioneze, îşi imagina ce şocaţi ar fi fost toţi acei invitaţi îmbrăcaţi de
ceremonie şi încărcaţi de bijuterii, dacă le-ar fi dezvăluit că Alister Petrie, cel mai bun
dintre ei, era un mincinos soţ adulterin. Ah, dacă le-ar fi putut povesti amănunţit ce făcea

el în pat!
Dar nu putea face o scenă fără să se expună ca o femeie proastă şi geloasă şi nu era
pregătită pentru aşa ceva. Se mai agăţa încăpăţînată de cîteva fărîme de mîndrie, deşi
ar fi fost imens de satisfăcător să îl vadă pe Alister înmărmurit.
Se linişti într-un fel cînd văzu că o zărise şi el. întoarse comic capul de două ori, zîmbetul
îi dispăru djntr-odată, o neîncredere îngrozită îi înmuie trăsăturile şi, timp de cîteva
secunde, rămase cu gura căscată, arătînd stupid.
Pornind de-a lungul gardului, Yasmine nu îşi luă privirea de la ochii lui temători. Cînd o
văzu intrînd pe poartă, el păru gata să o ia la fugă. Ea simţi o plăcere perversă înaintînd
drept spre el, văzîndu-l cum îşi tot umezea buzele. Se apropie destul de^mult cît să îi
vadă sudoarea formîndu-i-se pe frunte, în ultima clipă, însă, îşi schimbă direcţia apucînd
pe Chartres Street. Deşi ar fi vrut să vadă reacţia lui Alister, nu privi înapoi nici măcar o
dată.
Claire şi Mary Catherine luau cina cînd sosi ea la Mătasea franţuzească. Claire îşi ceru
scuze că nu o aşteptaseră.
Sandra Brown
- Mai sînt atîtea de făcut înainte de plecare şi am vrut să luăm cina mai devreme ca de
obicei.
- Nu contează. Nu mi-e foame.
Yasmine nu se opri pînă în dormitorul ei, închizînd uşa cu zgomot, pentru a descuraja
orice vizită din partea lui Claire.
Odată ajunsă în intimitatea camerei ei, o podidiră lacrimile pe care şi le reţinuse cu atîta
încăpăţînare. Timp de o oră şi jumătate, oscilă între furie şi disperare. Cînd îşi imagina
cum l-ar fi omorît pe Alister încet şi chinuitor sub privirile soţiei lui, cînd îşi închipuia că
făceau dragoste pînă cînd uitau de orice altceva.
Epuizată emoţional, se întinse în pat, acoperindu-şi ochii cu braţul. O bătaie discretă se
auzi în uşă.
- Nu vreau să discut acum, Claire, strigă ea.
- Nu te-aş fi deranjat, dar tocmai a sosit ceva pentru tine.
- Ce? întrebă ea, lăsîndu-şi mîna în jos şi ridicîndu-se. Un pachet?
-Da.
Se duse desculţă pînă la uşă şi o deschise puţin. Claire îi întinse o cutie lungă şi subţire.
Ignorîndu-i privirea plină de înţelesuri, luă cutia, îi mulţumi şi închise uşa la loc. înăuntru
era un singur trandafir învelit în foiţă verde. Era o floare perfectă, cu petale ca levănţica.
Dulceaţa gestului îi străpunse sufletul ca un ghimpe. Gemu de durere, strîngînd bobocul
la piept şi se prăbuşi înapoi pe perne plîngînd.
Peste cîteva minute tresări auzind telefonul. Se rostogoli pînă la noptieră şi ridică
receptorul.
Tocmai l-am primit, spuse ea ştiind cine era
Mătase franţuzeascj
chiar înainte ca el să apuce să vorbească.
- Draga mea.
La auzul vocii lui, ea izbucni din nou în lacrimi.
- Credeam că o să fii furios, zise ea.
- Am fost, la început, recunoscu el.
- Arătai de parcă ai fi înghiţit o minge de golf cînd m-ai văzut în spatele gardului.
- Nici dacă mireasa mi-ar fi pus mîna pe testicule, n-aş fi fost mai surprins, spuse el şi
rîseră amîndoi uşor, după care tot el continuă: nu te pot condamna că m-ai spionat,
Yasmine, am fost un porc, dar campania asta mi-a consumat tot timpul şi toată energia.
Sînt îngrozitor de ocupat. Toţi trag de mine în toate părţile. Te-am neglijat. De nevoie,
dar... Ce mai încolo şi încoace, iartă-mă. Fii răbdătoare cu mine, draga mea. Cînd se vor

termina alegerile astea, totul va fi altfel. O să vezi.
- Tu şi cu -Belle păreaţi atît de fericiţi împreună, Alister, spuse ea, înfăşurînd încet firul
de la telefon pe deget.
Scuzele lui păruseră sincere, dar ea tot nu putea uita cît de fericiţi arătau ţinîndu-se de
mîna în faţa bisericii.
- Bănuiesc că ea e fericită, zise el. Nu are aceleaşi sentimente cu mine. Ca noi. De cînd
nu mai facem dragoste, se pare că nici nu-şi doreşte. Niciodată nu şi-a dorit altceva decît
un soţ cu o poziţie bună şi copii frumoşi. Le are. Dar nu ştie ce e adevărata pasiune.
Dumnezeule, gemu el. Nu -istă nici o comparaţie între voi două, Yasmine. .rebuie să fii
convinsă de asta.
- Nu, nu există nici o comparaţie. Ea te are şi eu nu.
_________ y
Sandra Brown
- Doar locuiesc cu ea, spuse el fără nici o inflexiune în glas. Dar nu e stăpînă pe inima
mea, nu la ea mă gîndesc în fiecare clipă. Cît de mult aş vrea să pot fi cu tine acum.
- Hai să ne vedem, spuse ea repede.
- Nu se poate. Sîntem ocupaţi cu nunta asta tot restul serii şi după recepţie se mai dă o
petrecere pentru un cerc şi mai restrîns de la care nu pot să lipsesc. Sînt oameni cu
influenţă. Trei sferturi din bogătaşii Louisianei vor fi aici în seara asta. Abia m-am furişat
ca să comand trandafirul şi să te sun.
- Mîine plec, Alister, spuse ea, încercînd să nu i se simtă jalea în glas. Şi o să stau în
Mississippi cel puţin o săptămînă.
După o pauză scurtă, îl auzi spunînd:
- Atunci joia viitoare. O să poţi veni la New Orleans?
- Da. Rosesharon e numai la două ore de mers cu maşina. Va fi o noapte tare lungă
pentru mine, dar trebuie neapărat să te văd.
- Pe joi atunci.
Cînd planul fu pus la punct, ea spuse pe nerăsuflate:
- Abia aştept.
- Şi eu la fel, dar acum trebuie să plec. Belle o să-nceapă să-mi simtă lipsa. Telefonul
ăsta trebuia să fie unul scurt, de afaceri.
- Te iubesc, Alister.
- Hopa, uite-o. îmi face semn să mă întorc. Pe joia viitoare.
Nici măcar nu i-a mai spus la revedere. Deprimată, Yasmine puse receptorul jos. Mult
timp stătu pe
marginea ^patului privind în gol, imobilizată de disperare, în viaţa ei nu se simţise /nai
abătută. Nici chiar trandafirul nu o putea înviora, îl strînsese atît de tare la piept, încît
aproape că începuse să se şi ofilească.
în cele din urmă adună destulă energie pentru a se duce pînă la măsuţa de toaletă, unde
se privi în oglindă. Nici lacrimile nu îi afectaseră perfecţiunea chipului. Se studie cu
obiectivitate şi apoi se întrebă:
- De ce naiba suporţi să treci prin aşa ceva, proasto ce eşti?
Nu era drept. Alister se afla la petrecere, rîdea, bea şampanie şi dansa înconjurat de
oameni care îl credeau absolut minunat, iar ea, Yasmine, zeiţa modei şi a revistelor,
plîngea singură.
- Ce nu e-n regulă aici? îşi întrebă ea imaginea din oglindă.
Toţi bărbaţii erau nişte ticăloşi. Absolut toţi. De la tatăl grosolan care o părăsise pe mama
ei cînd Yasmine era încă în scutece, pînă la actualul ei iubit, toţi erau doar nişte
nenorociţi meschini care rareori plăteau pentru gesturile lor.
Bineînţeles că mai erau şi excepţii. Din an în paşte îşi mai primea cîte unul pedeapsa pe
care şi-o merita cu prisosinţă. Ca Jackson Wilde.

Claire tocmai spăla vasele după cină cînd o auzi pe Mary Catherine strigînd. Lăsă
buretele să cadă în chiuvetă şi dădu fuga în living-room. Mary Catherine
Sandra Brown
stătea într-un fotoliu citind e'diţia de seară a ziarului Times Picayune. Nu mai avea nici
pic de culoare în obraji şi mîinile îi tremurau.
- Mama! strigă Claire -speriată. Ce s-a întîmplat? Se duse repede la Mary Catherine şi
prinse ziarul
exact cînd îi alunecă din mîna lipsită de viaţă.
- Dumnezeule, şopti Claire după ce citi numai cîteva paragrafe din articolul de pe prima
pagină şi se lăsă pe braţul fotoliului pe care stătea mama ei.
- E adevărat că domnul Cassidy crede că tu l-ai ucis pe reverendul Wilde, Claire?
- îşi face doar meseria, mamă.
- E adevărat că te-a sărutat?
- Ce mai contează? întrebă Claire cu amărăciune. Doar scrie aici că a făcut-o.
Mary Catherine îşi acoperi faţa cu mîinile.
- E numai vina mea. Păcatele mele se răsfrîng asupra ta. Dacă eu n-aş fi păcătuit...
. - Mama, încetează! spuse Claire, luîndu-i mîinile de pe faţa răvăşită. Erai tînără. Te-ai
îndrăgostit şi te-ai dăruit. Nu tu ai păcătuit, ci s-a păcătuit cu tine.
- Dar în ziar scrie că datorită mediului în care ai crescut ai încercat să-l se'duci pe
procuror ca să nu dai de bucluc. Oh, Claire, iartă-mă. N-am vrut niciodată să fii judecată
după ceea ce am făcut eu.
- Asta, spuse Claire bătînd cu mîna în ziar, este opera unei femei rele, ranchiunoase şi
răzbunătoare. Ariei Wilde încearcă să mă facă să par vinovată pentru a îndepărta atenţia
de la ea. Doamna Wilde nu te cunoaşte nici pe tine, nu mă cunoaşte nici pe mine. Ce
importanţă are ce crede despre noi? Las-o să creadă ce vrea.
------------------------------(' 308 ")-----------------------------
- Dar alţii, domnul Cassidy..., spuse Mary Catherine, şi pe chip i se putea citi chinul.
Şopti apoi repede:
- Măcar dacă ar fi venit atunci după mine aşa cum a spus. Am fost acolo la timp şi cu
bagajul. Sînt sigură că astăzi a spus să ne întîlnim. Dar el ji-a venit şi.„
- Ascultă, mama, zise Claire iute, ghemuindu-se în faţa fotoliului şi luîndu-i mîinile într-ale
sale. Tocmai mi-a venit o idee minunată. Ce-ar fi să vii şi tu cu noi în Mississippi?
- Mississippi?
- Da. în vacanţă. Nu ţi-ar plăcea să pleci cîteva zile?
Chipul tulburat al lui Mary Catherine începu să se relaxeze, Claire pusese degetul pe
rană.
- Harry poate veni şi ea ca să-ţi ţină companie în timp ce eu o să lucrez. Hai, te rog,
vino. Aş vrea tare mult să fii acolo cu mine.
Mary Catherine îşi duse cu sfiiciune mîna la gît, ca o fată nedansată care tocmai primise
o invitaţie.
- Bine, Claire Louise, dacă tu chiar ai nevoie de mine acolo...
- Am, mama.
Se ridică şi o ajută şi pe Mary Catherine să facă acelaşi lucru aruncînd ziarul undeva
departe de privirea ei.
- Du-te şi alege-ţi ce vrei să iei cu tine. Eu o s-o sun pe Harry să o rog să vină aici peste
noapte pentru că mîine plecăm foarte devreme. Am închiriat o camionetă, aşa că loc va fi
destul. O să oprim pe drum să luăm micul dejun. Ah, va fi o călătorie
Sandra Brown
minunată! De atîta timp n-am mai plecat undeva împreună.
- Da, de atîta timp, spuse Mary Catherine, plutind spre camera ei. O să iau şi rochia

aceea nouă de după-amiază.
- Neapărat, îţi stă atît de bine cu nuanţa aceea de albastru.
De cum dispăru Mary Catherine, Claire luă ziarul şi citi revoltătorul articol. Era o porcărie,
dar îi băga în cap cititorului ideea că ea, Claire Laurent, editoarea scandalosului catalog
Mătase franţuzească, era o stricată care apelase la seducţie pentru a nu fi acuzată de
crimă.
încercă să ia legătura cu Cassidy, dar nu îl găsi. După ce se mai linişti puţin, se gîndi că
poate era mai bine dacă nu îl găsea. Cu siguranţă că nici lui nu îi făcea plăcere
publicitatea. Ar fi fost mai bine pentru amîndoi dacă s-ar fi descurcat fiecare separat şi nu
împreună, pentru că aşa ar fi alimentat şi mai mult bănuielile lui Ariei în legătură cu o
relaţie imorală şi cît se poate de incorectă.
O sună pe Harriett York, îi vorbi despre schimbarea de planuri şi apoi dădu telefon celor
din Rosesharon pentru a-i întreba dacă mai aveau un dormitor liber. Imediat după ce sosi
Harry, o lăsă cu Mary Catherine să o ajute la împachetat şi ea se duse jos în atelier
pentru a da un telefon interurban, îşi prinse avocatul din New York exact înainte să plece
la masă, dar îi ascultă răbdător lectura aproape integrală a articolului.
- Şi doar am avertizat-o să^ nu mă mai atace, spuse ea cînd termină de citit, îmi flutură
un steag
roşu prin faţă, provocîndu-mă să o dau în judecată.
- Asta mă îngrijorează, spuse avocatul. Vrea să prelungească situaţia conflicfuală dintre
voi şi profită de pe urma publicităţii pe care aceasta o generează. Nu are nimic de
pierdut dacă o ţine tot aşa. Tu, pe de altă parte, nu poţi suferi publicitatea. Dacă nu vrei
ca viaţa particulară să-ţi fie expusă şi mai mult decît a fost pînă acum...
- Nu vreau.
- Atunci te sfătuiesc să o ignori.
- La naiba! murmură ea. Ştiu că ai dreptate, dar nu-mi convine că trebuie să dau înapoi.
La ce mai sînt bune ameninţările atunci, dacă nu le poţi pune în aplicare? .
- E ca în cazul celebrităţilor care ameninţă să dea în judecată ziarele de scandal pentru
poveştile pe jumătate adevărate pe care le publică. Conflictul nu face decît să creeze şi
mai multă publicitate nefavorabilă. Este o situaţie fără ieşire. Dacă nu vrei ca toate rufele
murdare să-ţi fie spălate în public, ai mîinile legate.
- Dar cum s-o las să spună ce vrea despre mine şi familia mea?
- Nu poţi avea totul, Claire. Dacă faci măcar aluzie la ce trebuie şi ce nu trebuie spus
presei, trebuie să te pregăteşti pentru consecinţe. Ariei Wilde ar putea spune atunci că
eşti pentru libertatea presei şi libertatea de exprimare numai cînd îţi convine ţie.
Claire oftă.
- Nu m-am gîndit niciodată în acest sens.
- Nu m-ar mira dacă asta n-ar fi chiar intenţia ei, spuse avocatul, l-ar plăcea la nebunie
să te audă
SandraBrown
V_ _._________________„___________„_
contrazicîndu-te în problema asta a cenzurii.
Mai vorbiră cîteva minute, după care Claire spuse:
- Cred că, într-adevăf, n-am altă soluţie decît să o ignor în continuare.
- Acesta e şi sfatul meu. E o pacoste, dar nu-ţi poate face nici un rău.
- Nu pentru mine îmi fac griji. Puţin mi-ar păsa ce ar spune Ariei Wilde sau altcineva
despre mine, dar mai e şi mama. Nu-mi pot ţine cumpătul cînd cineva o defăimează. Ea
şi Yasmine sînt singura mea familie. Formăm un grup mic care ori existăm împreună, ori
nu existăm deloc.
- Ştiu. Tocmai de aceea m-a uimit atît de mult cealaltă problemă.
- Care cealaltă problemă?

Şi atunci el îi dădu vestea cu adevărat proastă.
Cele două doamne Monteith semănau foarte mult una cu cealaltă. Părul lui Grace era de
un roşu puţin mai închis decît al lui Agnes, dar, altfel, cele două femei durdulii nu se
deosebeau prea mult. Erau cumnate, îi explicară ele lui Claire cînd ea se înregistra în
vila cunoscută sub numele de Rosesharon.
- Soţii noştri erau fraţi, îi spuse Agnes. l-am pierdut la cîteva luni unul după celălalt.
- Şi decît să ne certăm pe ce moştenea fiecare din casa asta, ne-am hotărît să ne
combinăm avutul, zise Grace.
- Amîndurora ne place să gătim. Era absolut
normal să cîştigăm ceva din pasiunea noastră.
- Numai că locul nu era tocmai potrivit pentru a primi oaspeţi.
- Aşa că am vîndut o parte din teren şi cu banii cîştigaţi am angajat pe cineva foarte bun
care a refăcut casa de sus pînă jos.
- Cu siguranţă că decoratoarea a făcut o treabă minunată, spuse Claire, aruncîndu-şi
privirea prin holul larg de la intrare.
Casei îi fusese dăruită splendoarea dinainte de război.
- Decoratorul, spuse Agnes în şoaptă, împreunîndu-şi sprîncenele purpurii. Deşi era mult
mai afectat decît majoritatea femeilor pe care le cunosc.
- Agnes! o mustă Grace cu un chicotit, pe care încercă să şi-l înăbuşe cu o mînă
străbătută de vene şi pătată de vîrstă.
în timp ce înregistra cartea de credit a lui Claire, Agnes spuse:
- Camerele vă sînt pregătite. Suc, băuturi reci, fructe şi prăjituri se pot găsi permanent în
bucătărie în caz că cineva pierde vreo masă. Micul dejun se serveşte între şapte şi opt şi
jumătate, dar un filtru de cafea va sta tot timpul pe bufetul din sufragerie. Prînzul constă
în gustări reci. Ceai şi sandvişuri se pot servi între ora trei şi jumătate şi cinci, cînd
deschidem barul, dar pentru orice altceva, în afară de vinul pe care îl oferim la masă, se
plăteşte în plus. Fiecare trebuie să îşi prepare băutura şi avem încredere că oaspeţii
noştri îşi vor ţine socoteala. Cina este singura masă formală şi se serveşte la şapte şi
jumătate.
Lui Claire îi plăcea de ele şi spera că nimeni din
ecbipă nu va profita de ospitalitatea sau naivitatea lor. - O să încercăm să respectăm
acest program, le spuse ea. Totuşi, dacă întîrziem, v-aş fi recunoscătoare pentru puţină
flexibilitate.
- Sigur, draga mea. Sînteţi primii noştri oaspeţi „activi", Am fost foarte încîntate. Singurul
lucru mai bun ar fi să se toarne un film aici, zise Agnes.
- Şi ne place foarte mult catalogul, spuse Grace. | Cînd îl primim, ne batem care, să se
uite prima pe el.
. - Mă bucur să aud asta.
Claire se bucura că mai avea motive să zîm-bească. Nu putea sta tot timpul serioasă.
- Din cîte am văzut pînă acum, casa dumneavoastră va fi un cadru minunat pentru
fotografiile
noastre.
Fusese impresionată chiar de cînd părăsiseră autostrada şi intraseră pe drumul mărginit
de copaci şi acoperit cu pietriş care ducea la Rosesharon. Deşi vara era pe sfîrşite,
pajiştea şi grădinile cu flori care înconjurau casa erau încă verzi şi luxuriante. O mobilă
albă de grădină era grupată la umbra arborilor.
Casa în sine parcă era un tort de nuntă. Cărămizile fuseseră vopsite într-un roz foarte
pal. Cele şase coloane corintiene canelate şi toate celelalte ornamente erau albe. O
verandă mare care înconjura toată casa era umbrită de balconul de la al doilea nivel.
Claire era foarte încîntată de alegerea lui Yas-

mine.
- Vrem să vă facem şederea cît mai plăcută, îi spuse Grace. Nu uitaţi, aceasta este casa
noastră, dar dumneavoastră, ca oaspeţi, o conduceţi.
O mişcare pe verandă le atrase atenţia spre uşa
din faţă. Un tînăr scund şi slăbănog, purtîrrd un costum alb din pînză de in şi o cămaşă
galbenă deschise uşa larg şi îşi făcu o intrare grandioasă.
- Claire! exclamă el văzînd-o. Dumnezeule, dar e de-a dreptul fantastic. Draga mea!
O sărută pe amîndoi obrajii, după care îi ridică în dreptul feţei reflectorul care îi atîrna de
gît suspendat de un cablu negru şi citi ce indică acesta.
- Ah, o să fie atît de minunat. Abia aştept să încep, dacă nu mor înainte de căldură. Cum
puteţi suporta voi, localnicii? Dar casa este fantastică, serios că este. Mi-a spus
Yasmine, dar ştii cît de mult se pricepe afurisita să exagereze.
Leon era unul din cei mai solicitaţi fotografi de modă din New York. Extravaganţa îi era
întrecută doar de talentul său de a lucra cu lumina şi cu obiectivul. Cînd nu se enerva
sau nu bîrfea ca muierile, putea fi chiar amuzant.
Dar Leon nu tăcea:
- Scara e mortală. Trebuie s-o punem pe una din fete să coboare pe ea legănîndu-se
uşor, zise el şi luă poză. Cu ochii pe jumătate închişi, ştii tu. Eu o fotografiez de
deasupra. Poate după-amiază tîrziu, cînd soarele atinge exact părţile potrivite. Da, da,
zise el, bătînd din palme. Cineva cu păr bogat, care să îi curgă pe spate şi cu şuviţe ude
lipite de obraji. Ah, Doamne, mă trec fiorii numai cînd mă gîndesc.
Intrară apoi şi ceilalţi, lăsîndu-se să cadă pe mobilier ca nişte soldaţi răniţi.
- Doamne, ce cald e, făcu unul din modele ridicîndu-şi de pe ceafă o bogăţie de păr
blond.
Erau patru modele femei şi doi bărbaţi. Yasmine îi
Sandra Brown
mai folosise în catalog şi altădată. Formau un grup foarte vesel şi toţi îşi spuneau pe
nume - Felicia, Dana, Liz şi Âlison. Erau tinere şi superbe. Kurt, modelul masculin brunet
şi îngîndurat, îşi purta părul bogat şi negru lung pînă la umeri. Putea să pară ba mieros şi
european, ba primejdios şi neîmblînzit. Celălalt, Paul, era blond şi avea ochi albaştri.
„Genul" lui erau bărbaţii.
Costumiera era cunoscută în întreaga industrie a modei sub numele simplu de Rue. Era
o femeie între două vîrste cu nişte trăsături aspre şi cu o voce ca o maşină de amestecat
ciment. Niciodată nu apărea fără o ţigară neagră atîrnîndu-i de buze.
De machiaj se ocupa o asiatică tăcută, cu o piele ca porţelanul şi cu 9chi expresivi ca de
căprioară. Coafeza, în mod paradoxal, practic nu avea păr. Fusese tuns foarte aproape
de scalp, dar această lipsă era compensată de o pereche de cercei care îi ajungeau pînă
la piept.
Asistentul lui Leon era un tînăr bucălat şi rozaliu ca un nou-născut, care se autoaprecia,
nu vorbea prea mult şi stătea numai în umbra lui Leon.
- Cred că ar trebui să mergem cu toţii în camerele noastre, spuse Claire. Imediat ce
despachetaţi, aş vrea să am o întîlnire cu Leon şi Yasmine pentru a trece în revistă lista
de fotografii.
Cele două Monteith chemară doi servitori să ia bagajele, înainte ca toată lumea să se
împrăştie, Claire spuse, ridicînd glasul pentru a acoperi zgomotul:
- Modelelor, v-aş ruga ca înainte de cină să treceţi pe la Winnebago pentru o probă. Rue
deja a pus
bileţele pe lucruri cu numele voastre.
Se împărţiră doi cîte doi. Claire habar nu avea cine cu cine dormea şi nici nu voia să ştie.
Prea multă bîrfă ar fi pus în pericol spiritul de camaraderie. Dacă aveau loc drame
mărunte în timpul şederii lor acolo, prefera să nu afle.

Mary Catherine împărţea o cameră cu Harry. Leon şi asistentul său aveau o cameră, iar
Claire şi Yasmine se aflau în alta. Rue, coafeza şi experta în machiaj optaseră să
doarmă în Winnebago, spre bucuria lui Claire. Altfel nu ar fi fost loc pentru mama ei şi
Harry.
Din fericire, se putea concentra asupra lucrului fără să îşi facă griji că procurorul adjunct
ar fi putut-o lua la întrebări pe mama ei. Acesta fusese principalul motiv pentru care o
luase pe Mary Catherine din New Orleans.
317 V
Sandra Brown
Capitolul cincisprezece
Claire se trezi devreme şi în timp ce îşi bău cafeaua se consultă cu Leon, Rue şi
Yasmine în legătură cu fotografiile care erau programate pentru ziua aceea.
- Ce-aî zice să folosim măsuţa aia de toaletă demodată de la noi din dormitor pentru una
din fotografiile de interior? o întrebă ea pe Yasmine, care îi răspunse entuziasmată:
- Am putea prinde modelul din spate, privindu-se în oglindă, în care s-ar vedea şi unul
din băieţi urmărind-o prin uşa balconului. S-ar putea trage
perdelele transparente, aşa încît să se vadă doar silueta unui bărbat.
- Ar fi ceva foarte potrivit pentru a prezenta acest sutien fără spate pe care l-ai creat,
Claire, spuse Rue tuşind hodorogit.
- Leon?
- Sună fantastic. Dar să aşteptăm o zi noroasă ca să facem fotografiile de interior. Aş
vrea să profit cît mai pot de soarele ăsta splendid.
Vremea corespundea dorinţelor lui Leon. Dimineaţa lucrul mersese foarte bine, aşa încît
pînă la prînz făcuseră trei fotografii.
- Continuăm după masa de prînz, le spuse Claire în timp ce urcau cu toţii cele cîteva
trepte spre umbra atît de mult dorită a verandei, unde Agnes Monteith aştepta avînd în
mînă un telefon fără fir.
- Un telefon pentru dumneavoastră, domnişoară Laurent. Un anume domn Cassidy. l-am
spus că luăm masa de prînz, dar a insistat.
- Da, e normal, spuse Claire, şi se încruntă luînd telefonul, după care aşteptă pînă cînd
intrară toţi şi abia după aceea răspunse. Bună, Cassidy.
Vocea ei, însă, nu era deloc prietenoasă.
- Cum e în Mississippi?
- Foarte cald.
- Nu mai mult decît e aici. -Zău?
- Nu te mai preface atît de inocentă. Crowder îmi face viaţa un calvar.
- în legătură cu articolul din ziar?
- L-ai văzut?
- înainte să plec din New Orleans. După Ariei
Sandra Brown
Wilde, sînt o adevărată cocotă, nu?
- Prea mult zgomot pentru un mic sărut.
Nu fusese chiar un „mic sărut", dar Glaire se abţinu să scoată acest aspect în*evidenţă.
- Ar fi trebuit să te gîndeşti la consecinţe înainte să mă săruţi.
- M-am gîndit, dar în clipa aceea consecinţele nu păreau să conteze prea mult.
Cu răsuflarea tăiată şi simţind că îi era şi mai cald, Claire se aşeză în cel mai apropiat
balansoar, dorindu-şi să poată spune ceva ca să umple tăcerea aceea penibilă.

- Ariei l-a sunat pe Crowder chiar înainte de a contacta presa, spuse Cassidy. Se pare
că a pus pe cineva pe urmele tale.
Gîndul că cineva, un necunoscut, o urmărea din umbră, o făcu să simtă nevoia de a face
o baie.
- Să o ia naiba! De ce nu ne lasă în pace? De ce nu ne lăsaţi?
- Ştii ce, ultimele două zile n-au fost nici pentru mine o sărbătoare.
- îmi închipui că şeful tău nu a fost prea încîntat.
- M-a ameninţat că îmi ia cazul.
- Şi tu nu vrei asta, nu? -Nu.
- Cum are Crowder de gînd să răspundă public în legătură cu articolul din ziar?
- Neagă totul.
- Cum poate? întrebă Claire.
- E cuvîntul lor contra cuvîntul nostru. Pe cine o să creadă marele public, pe o fanatică
religioasă say pe procurorul districtual?
- Crowder ar minţi ca să te protejeze pe tine?
- Nu pe mine. Ar minţi ca să protejeze instituţia. El e mai întîi politician şi o susţine cu tot
atîta dîrzenie cu cît o urăşti tu.
Claire încerca să asimileze tot, cînd, deodată, un gînd rece ca gheaţa îi trecu prin minte.
- Ca să intri din nou în graţiile lui Crowder, va trebui să mă acuzi. Numai aşa poţi dovedi
marelui public că eşti imparţial şi că puterea mea de seducţie nu are nici o influenţă
asupra ta.
- La naiba, nu, spuse el cu asprime în glas. Nici vorbă.
- Chiar aşa?
- Ei bine, într-o anumită măsură, este adevărat. Dar'nu are nimic de-a face cu politica
sau cu Crowder. Singura persoană căreia trebuie să-i dovedesc ceva sînt eu însumi. Eu
am cerut-cazul. Cu insistenţă chiar. Şi. acum, că-l am, este de datoria mea să-l aduc pe
ucigaşul lui Jackson Wilde în faţa justiţiei, spuse el şi apoi adăugă pe un ton mai scăzut:
indiferent cine ar fi el. De asta...
- De asta ce?
- De asta am obţinut un mandat de percheziţie pentru Mătasea franţuzească în
dimineaţa asta.
Afirmaţia lui o făcu să vrea să verse. Nu putea suporta gîndul că nişte străini aveau să
umble prin lucrurile ei personale.
- Nu-mi poţi face una ca asta, Cassidy!
- îmi 'pare rău, Claire, dar pot. Am făcut-o. De fapt, într^acolo mă îndrept acum.
închise fără să îi spună măcar la revedere, întorcîndu-se în mijlocul celorlalţi pentru
gustarea
Sandra Brown
rece, îşi păstră cu încăpăţînare zîmbetul şi încercă să se poarte cu nonşalanţă, dar se
părea că nu reuşeşte să păcălească pe nimeni.
Mary Catherine o trase deoparte.
- Totul e în regulă, draga mea? Pari tulburată. Ea îi răspunse strîngîndu-i mîna cu
afecţiune:
- Mă simt foarte, bine, mama.
- Domnul Cassidy era la telefon, nu? Te-a întrebat iar ceva în legătură cu reverendul
Wilde?
- Nu, nici vorbă. Te simţi bine aici? Ce-aţi făcut toată dimineaţa, tu şi Harry?
Mary Catherine începu să îi povestească pe larg despre activităţile ei, dar lui Claire îi era
dificil să se concentreze asupra cuvintelor mamei ej. Făcu remarcile potrivite unde
trebuia, dar se gîndea numai la faptul că poliţia îi călca proprietatea. Numai Dumnezeu

ştia ce aveau să creadă lucrătoarele. Avea să le sune mai tîrziu să e spună să nu îşi
facă griji.
- îşi continuă treaba în cursul după-amiezei, dar gîndul îi era numai la străinii în uniformă
care umblau prin sertarele ei, ale lui Yasmine şi ale lui Mary Catherine, răsfoiau
documente, cotrobăiau prin dulapuri şi îi atingeau lucrurile intime.
Nu avea să îl ierte niciodată pe Cassidy pentru
asta.
- Draga mea, ştii cumva unde îmi sînt butonii de
aur?
Alister Petrie apăru cu mînecile cămăşii desfăcute.
El şi Belle trebuiau să fie la o recepţie de colectare de fonduri peste jumătate de oră şi'
aveau să întîrzie. După ce sosise acasă de la discursul ţinut după-amiază, abia dacă
avusese timp să facă un duş şi să se schimbe pregătindu-se să facă faţă unei alte
mulţimi de potenţiali Contribuabili şi alegători.
- Sînt aici pe măsuţa mea de toaletă.
Belle stătea pe taburetul din catifea din faţa măsuţei, periindu-şi părul blond, tuns stil paj.
Era aceeaşi tunsoare din liceu pe care şi-o întreţinea prin tot felul de tratamente
costisitoare şi îndreptări lunare.
- Ai reuşit să vezi ceva la televizor? o întrebă el apropiindu-se în timp ce se încheia la
cămaşă.
- Nu, dragul meu. Am fost prea ocupată cu pregătirile pentru petrecerea din seara asta.
Sînt sigură că ai avut un succes nebun.
Veni pe lîngă ea să îşi ia butonii.
- Două posturi de televiziune...
Deodată îşi trase mîna de parcă l-ar fi muşcat o cobră. Butonii lui se aflau pe o
grămăjoară de dantelă pe care o recunoscu imediat. Stomacul i se revoltă. Timp de
cîteva secunde insuportabile se temu să nu verse peste cutiile cu cremă şi sticluţele de
parfum ale lui Belle.
Ochii li se întîlniră în oglindă. Foarte rece, ea îşi puse o pereche de cercei cu diamante.
- l-am găsit în buzunarul unei haine de costum pe care am trimis- o la curăţat. Este un
obicei al meu, ca soţie, acela de a-ţi controla buzunarele înainte să trimit lucrurile. Ar fi
trebuit să ştii asta şi să fii mai atent.
- Belle,'eu...
Sandra Brown
- Tu ce, Mister? întrebă ea şi se răsuci pe scăunel privindu-l prea dulce pentru a fi
sinceră. Ai început să porţi lenjerie feminină?
Ridică fărîma de elastic care susţinea micul
triunghi.
- Cum se numeşte această predilecţie? Travestire? Acum, că îşi revenise după şocul
iniţial de a fi
văzut bikinii lui Yasmine pe măsuţa de toaletă a soţiei sale, el începu să se înfurie. Alţi
bărbaţi aveau legături extraconjugale şi nu mai erau obligaţi să dea socoteală tot timpul.
El de ce trebuia să facă mereu pe spăşitul?
- Nu-mi vorbi aşa, Belle.
- Bine, atunci, spuse ea trăgînd de elastic înainte de a lăsa bikinii să cadă din nou pe
măsuţă: nu pot să înţeleg decît că ai o legătură extraconjugală.
Se ridică şi îl dădu la o parte. Din toate gesturile ei afectate, acesta îl calcă pe nervi cel
mai mult. Cu cîteva mişcări studiate şi cuvinte calculate, îi putea face să se simtă
stîngaci, stupid şi mărunt.
Doar era un congresman al Statelor Unite, ce naiba! Nimeni, nici măcar soţia lui, nu avea
să îl umilească. Nu avea să recunoască faptul că avea o amantă şi cu atît mai puţin avea

să implore iertare. .
Belle scoase o rochie din sifon şi intră în ea trăgînd-o peste şoldurile delicate.
- încheie-mă, îi spuse apoi, după ce îşi strecură şi braţele în mînecile cu paiete.
După ce îi trase fermoarul, ea se întoarse
spunîndu-i:
- Nu sînt destul de proastă să cred că îmi eşti credincios. Bineînţeles că ai avut şi alte
femei, ai una
acum şi vei mai avea şi altele. Nu asta-i problema.
- Atunci de ce faci caz? întrebă el supărat.
• Ar fi putut foarte bine să evite această scenă urîtă. Avusese o zi foarte dificilă şi.nu mai
avea nevoie de probleme şi acasă.
- Am deschis discuţia ca să-ti scot în evidenţă stupiditatea.
Alister văzu roşu în faţa ochilor.
- la stai puţin. Eu... Ea îşi ridică mîinile.
- Scuteşte-mă de indignarea ta justificată, Alister. Nu ţine. Ascultă bine ce-ţi spun.
Ochii i se îngustară.
- Dacă aflu vreodată că îţi încâlci jurămintele făcute la nuntă, vor afla şi alţii. Ai fost
incredibil de stupid şi alarmant de neglijent. Mai devreme sau mai tîrziu, destinul te va
prinde aşa cum te-am prins şi eu. în întreaga campanie ai păcălit publicul destul de bine.
Ţi-ai creat o imagine solidă, spuse ea şi se opri puţin pentru a-şi trage suflarea. Ce ,.ezi
că ar spune credincioşii, cum ar fi, de exemplu, adepţii lui Jackson Wilde, dacă s-ar afla
că eşti un soţ adulterin-? Chiar mort fiind, Wilde are putere şi ne putem folosi de influenţa
lui. Ai criticat în gura mare autorităţile locale pentru că n-au reuşit să găsească ucigaşul,
dar totul ar fi în zadar dacă imaginea ta de bun creştin s-ar dovedi a fi fost jnşelătoare.
Eşti gata să sacrifici mii de voturi pentru cîteva ore de..., spuse ea şi arătă spre lenjeria
de pe măsuţă.
- F... Se numeşte f..., Belle, zise el simţind deodată plăcere să o vadă albindu-se şi
îndreptîndu-şi spatele. Dacă tu n-ai fi fost aşa de rece în pat, n-aş...
- Să nu cumva, spuse ea ţintuindu-l cu degetul arătător în mijlocul pieptului. Să nu cumva
să dai vina pe mine pentru'asta. Este numai greşeala ta, Alister. Şi te informez că nu .voi
suporta consecinţele, îmi place să fiu doamna Alister Petrie, soţia congresmanului, şi
asta voi continua să rămîn. Dar dacă vei fi cumva surprins şi expus ca un soţ infidel şi
mincinos, să nu te aştepţi ca eu să spun că eşti un soţ şi un tată minunat şi iubitor. N-o
să fac în aşa fel încît lumea să mă creadă o proastă. Şi, în plus, continuă ea pe un ton şi
mai confidenţial, ştii ce-ar însemna să-mi retrag sprijinul financiar din campanie. Alister
simţi că îi dispare sîngele din obraji, iar i
Belle zîmbi.
- Nimeni nu ştie încă de faptul că, dacă n-ar fi fost moştenirea mea, n-ai fi cîştigat primul
tău loc în Congres. Şi, fără contribuţia mea, nu-l vei mai cîştiga pe acesta. Mai gîndeşte-
te. Data viitoare cînd mai simţi nevoia să f... - aşa cum atît de încîntător te-ai exprimat -
exercită-ţi drepturile de soţ.
îi bătu uşor cămaşa scrobită cu unghia bine
manicltiurată.
- Nu ar fi deloc indicat să mă faci nefericită,
Alister. încheie legătura. Imediat.
Se ridică apoi pe vîrfuri şi îl sărută uşor pe buze.
- Mai bine te-ai îmbrăca, altfel o să întîrziem. Ai grijă să-ţi rezervi cîteva minute ca să
spui noapte bună copiilor.
Din uşă adăugă, arătînd spre măsuţa de toaletă:
- Şi, te rog, fă-i să dispară, aşa încît să nu mai fiu nevoită să-i văd vreodată.

Alister fierbea şi nu putea face absolut nimic. Teoretic, aveau o căsnicie perfectă. Atîta
timp cît lucrurile mergeau aşa cum voia Belle, viaţa era plină de armonie. Dar nu îşi
făcea iluzii. Putea să pară la fel de fragilă ca o orhidee de seră, dar, dacă era păcălită,
devenea mai periculoasă ca un vampir.
Era prea închisă în sine^pentru a-i face plăcere un act sexual bun şi sănătos, îi plăcea ca
lucrurile să fie ordonate, organizate, bine puse la punct şi controlate. Nu faptul că el avea
o amantă o deranjase, ba era probabil chiar bucuroasă că nu era inoportunată prea des.
Ceea ce o supărase fusese perioada aleasă pentru acea relaţie şi neglijenţa lui în a o
ţine secretă. Belle nu avea putere. Asta o enerva.
Se duse la măsuţă şi luă bikini! din dantelă. De prea multe ori, relaţia lui cu Yasmine îl
făcuse să nu mai judece cum trebuie. Se cutremură la gîndul că vreun reporter isteţ ar fi
putut da în vileag legătura lui cu renumitul model de culoare. Dar ce trebuia să facă, să
trăiască numai cu sexul lipsit de inspiraţie şi , steril al patului conjugal? Să.stea complet
retras pînă după alegeri? Era imposibil să facă aşa ceva în timpul unei campanii
electorale. Era ca un paratrăsnet pentru atragerea atenţiei şi avea nevoie de acea
permanentă apariţie în public pentru a-şi cîştiga cît mai mulţi alegători.
Cele două interese erau contradictorii. La ceva tot trebuia să renunţe, nu le putea avea
pe toate.
Pipăind dantela şi amintindu-şi de după-amiaza aceea bizară din biroul său de la
Washington, zîmbi încet mai întîi şi apoi chicoti, spunînd cu glas tare:
.-------.-------------------( 327^--------------------------
Sandra Brown
- Cine spune asta?
Restaurantul era la fel de mohorît ca şi dispoziţia lui Cassidy. Era unul din acele localuri
de familie care le ofereau poliţiştilor rabat în schimbul unei biete protecţii şi unor
bacşişuri amărîte. Detectivul Glenn i-l sugerase. Era genul de local care îi plăcea -
mohorît şi deprimant. Cassidy ar fi vrut să se afle oriunde în altă parte şi să vorbească
despre orice altceva decît despre ceea ce discutaseră în timp ce luaseră nişte chifteluţe
insipide, cartofi prăjiţi îmbibaţi de grăsime, plăcinte cu nucă de cocos muiate şi
nenumărate ceşti de cafea uleioasă.
- Ştii, m-am tot gîndit, zise Glenn aprinzîndu-şi încă o ţigară dintr-un şir nesfîrşlt. Poate
una din muierile astea avea vreo afacere cu Wilde. Ceva romantic. Ţie ţi-a trecut prin
cap?
- Nu, spuse Cassidy, ofensat că i se spusese lui Claire muiere. Ce naiba te-a făcut să-ţi
vină o asemenea idee?
- Yasmine aia obişnuia să înşire bărbaţii ca pe aţă. Acum cu cine se vede? Nu s-a mai
auzit de nici o aventură amoroasă de vreun an de zile. Ciudat, nu?
- Şi crezi că se întîlnea cu Wilde? Glenn ridică din umeri.
- Poate contribuţia aia era vreun altfel de plată.
- Ai băgat în tine prea multă nicotină, spuse Cassidy abătut, gonind cu mîna aerul poluat
din faţa lui.
l
i - Păi, după ce-am descoperit azi, aş crede absolut orice despre ea, spuse el şi fluieră.
Ce ciudăţenie!
Cassidy nu spuse nimic, dar continuă să se joace cu suportul de şerveţele rupt de la
capătul separeului.
- Şi se pare că nici dama Laurent nu miroase a bine, nu?
- Nu, răspunse Cassidy încet. Aşa se pare. Dar ce am găsit tot nu dovedeşte nimic.
- Nu, dar sîntem pe aproape, zise Glenn sorbindu-şi cafeaua. Crowder ce zice? l-ai
spus, nu?
- Da, i-am raportat. -Şi?

- A zis să ne punem în mişcare, mormăi Cassidy în silă.
-Şi?
Cassidy îşi ridică privirea şi se uită peste masă la detectiv. -Şi?
- Şi ai-de gînd să stai aici[de parcă ţi-ai fi pierdut şi ultimul prieten, sau să ţii capul sus,
scula sub control, fundul în acţiune şi să te pui în mişcare?
Sandra Brpwn
Capitolul şaisprezece
La Rosesharon stătea să plouă. Gradul ridicat de umiditate îi enerva pe cei care nu erau
obişnuiţi cu ea. în timpul dimineţii, norii deveniseră şi mai opaci, iar atmosfera şi mai
înăbuşitoare. Modelele de care nu era nevoie se retrăseseră în camerele lor pentru a se
odihni în tihna oferită de instalaţia de aer condiţionat. Din moment ce vremea era prea
instabilă pentru a se face fotografii afară, se hotărîră să facă unele în interior folosind
măsuţa de toaletă din dormitorul pe care îl împărţeau Claire şi Yasmine.
La sugestia lui Rue, Dana avea să prezinte
sutienul fără spate. Pe lîngă el mai purta o pereche de bikini din satin alb, ciorapi albi cu
portjartier şi pantofi albi din satin cu toc înalt. Claire le întrebase mai înainte pe cele două
doamne Monteith unde puteau găsi în oraşul cel mai apropiat un loc de unde să
închirieze o rochie de mireasă.
- Dar avem noi una! exclamară amîndouă în acelaşi timp.
Nepoata lor făcuse nunta la Rosesharon cu cîteva luni în urmă şi rochia se mai afla încă
în pod. O asigurară pe Claire că nepoata lor ar fi fost flatată să i se folosească rochia
pentru catalogul Mătase franţuzească. O aduseră jos şi o scoaseră din plasticul
protector. Din fericire, nu era de un alb puternic, potrivindu-se lenjeriei. Rue mormăia tot
timpul ştergîndu-si umezeala de pe faţa zbîrcită:
- Exact ce ne trebuia. Afurisită de umezeală. Acum rochia de mireasă era agăţată lîngă
măsuţa
de toaletă, sugerînd că Dana era o mireasă care se pregătea de ceremonie. Măsuţa
fusese reaşezată aşa încît oglinda formată din trei părţi reflecta uşile franceze care
dădeau în balcon. Avea să fie o fotografie foarte greu de făcut fără ca Leon şi tot
echipamentul lui să nu se vadă.
- Vreau ca Dana să îşi ţină părul ridicat ca să se vadă perfect cum e făcut sutienul, spuse
Yasmine.
Dana nu fusese complet machiată încă, .aşa că Yasmine o rugă pe Claire să stea pe
scăunel ;n timp ce calculau ei poziţia reflectorului faţă de oglinzi şi unghiul aparatului de
fotografiat.
Claire se aşeză privindu-se în oglindă.
- Eu numai a mireasă nu arăt, zise ea, studiindu-se
Sandra Browri
cu un ochi critic.
Cămaşa de pînză de in se pleoştise şi, din cauza transpiraţiei, i se ştersese aproape tot
machiajul.
- Poate mireasa lui Frankenstein.
- la ridică-ţi părul la spate, îi spuse Yasmine.
- Cu plăcere, zise ea şi îşi adună părul în creştetul capului, ţinîndu-şi cotul la acelaşî
nivel cu umerii.
Surprinse cu privirea o mişcare în dreptul uşilor franceze. Cassidy dădu la o parte
perdeaua subţire şi pătrunse în încăpere. Se opri însă brusc şi privirile li se întîlniră în
oglindă.
- Perfect, Claire! strigă Yasmine.'E perfect. Asta e expresia pe care o vreau! Ai văzut-o,

Dana? Surprinsă. Expectativă. Puţin cu răsuflarea tăiată, zise ea, dar cînd se uită peste
umăr şi văzu care era cauza expresiei lui Claire, entuziasmul i se răci subit. Dumneata
ce cauţi aici? îl întrebă ea, evident iritată, după care se întoarse spre Claire: l-ai invitat
tu?
- Nu, răspunse ea ţintuindu-I cu privirea.
Leon dădu reflectorul asistentului său şi veni imediat la Cassidy punîndu-i o mînă pe
braţ.
- Dumneata cine mai eşti?
- E un poliţai din New Orleans, spuse Yasmine. Cassidy zîmbi politicos, dar dădu uşor
mîna lui
Leon la o parte.
- Nu sînt poliţai.
Claire se ridică şi îi făcu semn modelului să îşi ia
locul.
- Trebuie să facem fotografia. Toată Iurnea e
pregătită?
Dana se aşeză pe taburet. Rue, coafeza şi artista în machiaj începură să roiască în jurul
ei, iar Yasmine
J
se duse să se consulte cu Leon în legătură cu fotografia.
Claire, încercînd să îşi stăpînească furia, îl trase pe Cassidy într-un colţ.
- Ce-a fost în capul tău cînd ai venit aici?
- N-am ştiut că o să nimeresc chiar în mijlocul scenei cînd am trecut prin... ăă... perdele.
în clipa aceea, privirea îi era atrasă de Dana, care arăta ca o mireasă splendidă şi
extrem de sexy în lumina aurie pe care Leon o îndreptase asupra ei.
- La sesiunile noastre fotografice accesul vizitatorilor este strict interzis, spuse Claire
tăios, observînd direcţia privirii lui. Nu au voie nici părinţii, nici prietenii, nici chiar soţii,
tocmai pentru a se proteja intimitatea modelelor şi impulsurile creatoare ale tuturor celor
implicaţi.
- îmi pare rău, dar va trebui să faci o excepţie de data asta.
- Sau ce se va întîmpla?
- Sau vin cu un ordjn.
- Pentru încă o percheziţie? Să le spun oamenilor să se aştepte la un pat improvizat?
t El se încruntă.
- De unde ai ştiut unde sîntem?
- Am un întreg pluton de anchetatori la dispoziţia mea, aşa că n-a fost deloc greu să vă
găsesc.
- Mă mir că doamnele Monteith tj-au dat drumul să intri. Am crezut că în casă nu mai are
nimeni voie să intre, în afară de oaspeţi.
- Şi eu sînt un oaspete.
- Cum? exclamă ea şi, cînd îşi dădu seama că atrăsese atenţia, întrebă mai încet dar tot
cu furie:
Sandra Brown
r
trebuia să fim numai noi aici, chiar am specificat acest lucru cînd am rezervat camerele.
- Doamnele Monteith mai aveau o cameră liberă, iar legitimaţia mea le-a convins să mi-
o dea.
- Nu te vreau aici, Cassidy.
- Nu, sînt absolut convins. -Mai ales că am venit cu veşti proaste.

Ea îşi înconjură mijlocul cu braţele.
- Numai asta mi-ai adus totdeauna. Ei, ce este? Hai spune odată.
El privi peste umăr. Ceilalţi erau ocupaţi sau simulau acest lucru. Ca şi Claire, îl inhibau,
aşa că o
trase spre hol.
Privind în jos la covorul cu model, îi şopti numele cu ceva ce semăna a regret, după care
îşi ridică privirea spre ea.
- Ştiai că practică magia?
- Cine, Yasmine?
El încuviinţă, iar Claire înălţă uşor din umeri.
- O mulţime de oameni din New Orleans fac acest lucru într-o anumită măsură. După ce
şi-a petrecut atîta timp acolo, a început să o intereseze. Are cîteva talismane vrăjite,
nişte iumînări care reprezintă...
, - Camera ei de la Mătasea franţuzească este plină cu tot felul de porcării ce ţin de
magia neagră. i
- Dar asta nu înseamnă nimic. De cînd o cunosc eu s-a ocupat de toate religiile, de la
cea iudaică pînă la cea budistă. Uneori poartă la gît o cruce, în timp ce la mînă are o
brăţară cu ceva de origine egipteană. Simbolurile astea nu au nici o semnificaţie pentru
ea.
- Este ceva mai mult decît nişte nimicuri şi bijuterii, Claire. Au mai găsit şi o păpuşă, o
efigie a lui Jackson
uzească
Wilde.
- E fără însemnătate! strigă ea în şoaptă, nevrînd să atragă atenţia celorlalţi. Asta-i tot
ce-au găsit? Nu poţi acuza pe cineva de crimă numai din cauza unei păpuşi nenorocite.
- Nu au găsit nimic la Mătasea franţuzească, nici în birouri, nici în apartament, care să fi
demonstrat că ai avea vreo legătură cu asasinarea lui Wilde.
Răsuflă încet, încercînd să nu îşi arate uşurarea.
- Ţi-aş fi putut spune şi eu că nu vor găsi nimic, dar nu m-ai crezut.
- Aşteaptă.
- Ah, mai e ceva, spuse ea. Vestea cea proastă. Privirea lui păru să îi străpungă craniul.
- Fibrele din covoraşul din maşina ta se potrivesc perfect cu cele găsite în camera lui
Wilde. M-ai minţit, Claire. La naiba, ai fost acolo!
Josh bătu în uşa băii.
- Ariei, nu te simţi bine?
O auzise vărsînd din camera pe care o ocupa alături de a ei în acel hotel din Tusla.
- Ariei, strigă el, bătînd cu putere. Deschide uşa. O auzi trăgînd apa. După cîteva
secunde, Ariei
deschise.
- Numai Dumnezeu ştie.de cît de puţină intimitate mă bucur, Josh. Aş vrea să fiu lăsată
în pace măcar în propria mea baie.
Deşi fusese martor la distrugerea ei în ultimele
Sandra Brown
cîteva săptămîni, fu şocat cînd o văzu. în jurul ochilor avea nişte cearcăne întunecate,
care se temea că nu fuseseră făcute cu fard şi obrajii îi erau traşi, dînd feţei un aspect
cadaveric. Cînd îi întoarse spatele, văzu cum oasele umerilor i se distingeau prin
materialul
rochiei.
- îţi faci rău, îi spuse el atunci, urmînd-o pînă la dulap, unde începuse să caute prin
lucruri, încercînd evident să se decidă cu ce avea să se îmbrace pentru cele două
emisiuni televizate şi interviul pentru ziar care erau programate mai tîrziu în cursul acelei
zile.

- Nu am decît o durere de cap, pe care predicile tale mi-o accentuează.
- Şi atîta mîncare a contribuit la producerea ei.
- Am mîncat ca un porc aseară.
- Ca să verşi pe urmă.
Ea îi aruncă o privire furioasă şi scoase o rochie pe care o aruncă pe pat.
- Ariei, mănîncă ceva, o rugă el. Ai nevoie de hrană. Te aşteaptă o zi haotică.
- Nu mă mai bate la cap.
- Trebuie să mănînci.
- Am mîncat! strigă ea, arătîndu-i tava adusă de
room-service.
El o cercetă cu atenţie. Prînzul era intact, cu
excepţia cafelei.
- Cafeaua nu e mîncare.
- Aş vrea să mă îmbrac acum; spuse ea nerăbdătoare. Aşa cum ai spus şi tu, după-
amiaza asta o să fie haotică.
- Anulează tot.
Se uită la el ca şi cum i-ar fi crescut coarne
deodată. -Cum?
- Anulează programe l şi stai în pat tot restul zilei.
- Ai înnebunit? Nu pot să fac aşa ceva.
- Mai bine zis, nu vrei.
- Ei bine, nu vreau. Vreau ca sală aia să fie plină pînă la refuz în seara asta. Vreau ca
oamenii de afară să facă scandal ca să intre numai să se roage cu noi.
Josh înjură încet.
- Ariei, dar asta e o nebunie. Sîntem pe drumuri de zece zile. Interviuri ziua, urmate de
întruniri pentru rugăciuni care durează ore întregi. Apoi, toată noaptea pe drum pînă în
următorul oraş, pentru a o lua de la capăt a doua zi. Te distrugi.
- Călătoria asta dă rezultate.
- Dar ne distruge fizic.
- Dacă nu rezişti...
- Sper că nu e deloc în legătură cu povestea aia din New Orleans, nu? Doar nu
înscenezi toate întrunirile astea prosteşti numai pentru a-i face pe poliţişti să acţioneze.
Le atragi atenţia asupra ta însăţi. Nu sîntem într-o sfîntă misiune, ci într-o călătorie care
să-ţi gîdile orgoliul. Călătoria pentru orgoliul tău, Ariei.
- Şi ce dacă ar fi? strigă ea. Nu te bucuri şftu de avantaje? Nu te-am auzit plîngîndu-te
ori de cîte ori camerele de luat vederi te luau în obiectiv cînd cîntai la pian? S-ar mai fi
bucurat amărîtul tău de talent de asemenea atenţie din partea presei dacă n-aş fi fost eu
şi ingeniozitatea mea? Răspunde-mi.
- Am mai mult decît un „amărît de talent". Ea pufni într-un mod deloc măgulitor.
- Zău? Nu la fel gîndea şi Jackson. Mi-era milă.de
j
Sandra Brown
tine de cîte ori vorbea despre fiul lui lipsit de talent. Acum încep să cred şi eu că avea
dreptate.
- Ce vrei să spui? Ea se întoarse.
- O să întîrziem.
- Ce vrei să spui? strigă ei.
Faţa ei era schimonosită de răutate.
- Numai că tatăl tău se simţea prost cînd erai cu noi pe scenă. Nici nu mai ştiu de cîte ori
mi-a spus că

l singurul motiv pentru care te ţinea acolo era acela că i erai unicul său fiu. Ce să fi făcut
altceva, să te fi concediat şi să fi angajat pe altcineva cu mai mult fajmec şi mai multă
strălucire, aşa cum ar fi vrut? Totdeauna mi-a spus că în ochii lui n-ai avut niciodată
valoare. Nu aveai cap pentru afaceri, nu erai un vorbitor incitant şi nu aveai calităţi de
lider. Era bucuros că învăţaseşi să cînţi cîteva melodii la pian ca să nu fti nevoit să
jefuieşti băcănii pentru a-ţi
cîşticja existenţa. ! înainte să îşi dea seama ce face, Josh îşi încleşta
mîinile pe gîtul ei slăbănog.
- Mincinoasă afurisită. Eşti o mincinoasă blestemată, spuse el, scuturînd-o cu putere şi
apăsîndu-i
laringele.
Ariei îl zgîrie, dar degetele lui puternice nu îşi
slăbiră strînsoarea.
- Tata ştia că am talent şi asta îl speria. Se temea că dacă eu îmi realizam visurile,
ajungeam mult mai mare şi mai renumit decît el. 1
- Dă-mi dru-mul jngăimă ea înecat.
Deodată minţile lui Josh se limpeziră şi văzu ochii mamei sale vitrege ieşind din orbitele
străbătute de o
mulţime de vase de sînge. îi dădu drumul atît de brusc, încît. ea se clătină pînă la
măsuţa de toaletă înainte să îşi recapete echilibrul. Tuşind şi tcăgînd aer, îl privi
dispreţuitor.
- Eşti nebun.
Josh răsufla aproape la fel de greu ca şi ea. Violenţa latentă .care izbucnise atît de
neaşteptat îl înspăimîntase.
- El^ne-a făcut asta, spuse atunci cu un glas răguşit, încă ne-o mai face. De parcă
ticălosul n-ar fi mort.
Se duse la Ariei şi o întoarse. Ţinîndu-şi mîna lipită de capul ei o duse pînă la cîţiva
centimetri de oglindă.
- Uită-te la tine! Arăţi ca naiba. El ţi-a făcut asta şi tu îl laşi. Din cauza lui te înfometezi la
maximum. Spune-mi acum care din noi e nebun.
Scîrbit de sine, dar şi de ea, o lăsă să îşi privească imaginea scheletică din oglindă şi
plecă.
După masa de prînz, echipa se duse în partea din spate a verandei. Ca accesoriu
foloseau un vechi aparat de îngheţată, pe care cineva îl găsise în garajul doamnelor
Monteith. Vopseaua albastră de pe lemn era sărită pe alocuri şi suporturile metalice
ruginite care ţineau şipcile verticale pătaseră lemnul expus. Aparatul nu se mai putea
folosi, dar toată lumea era de acord că era bun ca accesoriu.
ModeluL, Liz, stătea pe un scăunel de muls, îmbrăcată cu o cămaşă de noapte lungă din
batist,
Sandra Brown
care avea un şir de năsturaşi de la scobitura gîtului pînă la volanul bogat de la jumătatea
gambei. Primii cîţiva nasturi erau descheiaţi, iar poalele cămăşii de noapte erau adunate
sus, deasupra pulpelor, pe care le ţinea depărtate pentru a face loc aparatului. Impresia
pe care Claire voia să o creeze era că Liz muncea la aparat, în timp ce Kurt stătea tolănit
în hamac, undeva în spate.
- E discriminatoriu, spuse Yasmine.
- Nu dacă ea arată că-i place, zise Claire.
- Nu arată bine, se plînse Leon bosumflat, potrivindu-şi aparatul. Nu-i destul de fierbinte.
- Este singurul lucru pe care chiar că nu-l poţi spuq,er zise Rue-tuşind şi aprinzîndu-şi o

ţigară. Dumnezeule, cum or supravieţui cei de pe aici? Măcar or fi văzut vreodată frunze
de toamnă?
- Poate că Liz are nevoie de puţină sudoare, spuse cu timiditate fata care se ocupa de
machiaj.
- Iar eu pot să-i stropesc părul cu puţină apă, se oferi coafeza. Să pară că asudă.
- Să încercăm.
- Pentru numele lui Dumnezeu, mai repede, că mă topesc, zise Leon.
- Te-ai simţi mai bine fără cămaşa aia îngrozitqare, îi spuse Yasmine, ironic.
Leon purta o cămaşă de mătase de un roz flamingo, cu mîneci lungi.
- Dar e una din culorile cu care îmi stă cel mai
bine.
- Datorită culorii şi-a cîştigat „putregaiul" un nume
urît.
- Afurisito. Dacă n-ai şti ce e moda...
- Hei, voi doi, potoliţi-vă, spuse Claire plictisită. Haideţi să încercăm să facem poza asta.
- Astea or să-rhi rămînă întipărite pe fund toată viaţa, se plînse Kurt foindu-se incomod
în hamac.
Cu cîteva minute în urmă se hotărîse că el trebuia să se vadă ca o formă neclară în
hamac, cu un picior puternic si bronzat atîrnîndu-i într-o parte. Era complet gol, cu
excepţia mijlocului acoperit cu un prosop care avea să fie dat la o parte cînd începeau să
facă fotografiile.
- îndur-ă cu noi, Kurt.
Părul lui Liz fusese uşor umezit şi acum i se lipea de gît şi de piept în şuviţe ude,
spiralate.
- Aşa îmi place mult mai mult, îi spuse Claire coafezei. Mulţumesc.
Chipul şi partea de sus a trupului lui Liz erau stropite cu apă pentru a*tia impresia de
sudoare.
- Hmm, făcu Liz. Ce bine e!
- Da, da, aşa e mult mai bine, strigă Leon. Arată superb. Ah, da. Acum simt fotografia.
- Arată-ne puţin decolteul, Liz, spuse Yasmine şi modelul se aplecă în faţă de parcă ar fi
vrut să atingă aparatul.
- Ooo, perfect! exclamă Leon.
- Staţi, ordonă Claire. Se văd sfîrcurile. -
Apa rece făcuse ca sfîrcurile modelului să se vadă prin cămaşa de noapte.
- Şi ce dacă? întrebă Leon lăsînd în jos aparatul !
de fotografiat, supărat din cauza
întreruperii.
- Nu vreau să se vadă chiar aşa tare, zise Claire. Să le lăsăm timp să se relaxeze.
- Dar tot'timpul prezinţi numai sfîrcuri.
Sandra Brown
- Sub sutiene sînt relaxate.
- Dar am mai avut şi înainte sfîrcuri care se vedeau, spuse Yasmine.
- Aşa e, aţi mai avut, zise şi Leon. Eu ştiu foarte bine, că doar eu le-am fotografiat.
- Sub materiale opace, nu e nimic dacă se văd, le explică ea calm. Dar asta pare vulgar.
Li se vede şi conturul şi culoarea şi nu-mi place. Nu vreau să pară că am fi făcut
fotografii la un concurs de tricouri ude.
- Dar acolo e un bărbat gol-goluţ! protestă Leon cu o voce ascuţită ce ameninţa să
spargă cristalele familiei Monteith.
- El e numai o impresie. E sugestiv fără să fie vulgar, spuse Claire păstrînd un ton
controlat. Şi am încheiat discuţia.

- Ah, pentru numele lui Dumnezeu, murmură Leon. De cînd naiba te- ai schimbat aşa?
- De cînd cu Jackson Wilde, spuse Yasmine. Claire se răsuci iute şi îşi privi prietena cu
uimire şi
furie.
- Ce lucruri ridicole spui, Yasmine! Wilde n-a fost niciodată un barometru după care să
judec ce era de bun gust şi ce nu. Cu siguranţă că nu era nici conştiinţa mea. Ştii asta
foarte bine.
- Nu ştiu decît că nu mai eşti aceeaşi de cînd l-au găsit mort. Calmează-te. Nu te mai
poate arăta cu degetul.
Remarcile indiferente ale prietenei ei o înfuriară pe Claire, mai ales cînd îl ştia pe
Cassidy în preajmă, îşi încălcase propriile reguli stricte şi îl lăsase să asiste de undeva
de pe margine, gîndindu-se că poate dacă îi dezvăluia acel aspect al vieţii ei, el avea să
înceteze
să mai cerceteze altele. Prezenţa lui nu părea să deranjeze pe nimeni altcineva decît pe
ea. O făcea să fie tot timpu) nervoasă şi irascibilă, deşi îşi făcea treburile cu aceeaşi
competenţă dintotdeauna.
Parcă îl simţea devenind atent la remarca lui Yasmine, dar, cînd se uită la el, îl văzu cît
se poate de impasibil şi fără să arate ce gîndea.
- Leon, fă fotografiile, te rog, spuse ea apoi pe un ton arţăgos.
Terminară în jumătate de oră, după care grupul tăcut se risipi. Claire îi spuse foarte încet
lui Yasmine:
- Te rog să vii în cameră cît poţi de repede. Cinci minute mai tîrziu, Yasmine intră în
dormitor.
- Ştiu că eşti nervoasă.
în cele cîteva minute, Claire stătuse rezemată de tăblia din lemn de deasupra unuia din
paturi, îşi proptise în spate o mulţime de perne învelite în feţe albe ca zăpada şi mirosind
a detergent şi scrobeală. Lăsă mapa în poală şi îşi scoase ochelarii.
- Date fiind împrejurările, Yasmine, consider că remarcile tale despre moartea lui
Jackson Wilde au fost cît se poate de neavenite şi de prost gust.
Yasmine îşi arcui una din sprîncenele ei perfecte.
- Cui îi pasă cîtuşi de puţin de el sau de ce-am spus despre el?
- Procurorului adjunct, Cassidy, îi pasă, spuse Claire şi, dînd mapa la o parte, se aşeză
pe marginea patului. Aş fi vrut să nu fi privit atît de uşor asasinarea lui Wilde şi nici să nu
fi părut atît de bucuroasă că el nu mai există ca să ne hărţuiască.
- Doar nu crezi că o simplă remarcă, intenţionat ca o glumă, i-ar putea influenţa părerea
lui Cassidy în
-f 343")------------------------------
Sandra Brown
legătură cu vinovăţia sau nevinovăţia ta?
Claire refuză să răspundă, dar în cele din urmă îşi ridică privirea spre ea şi spuse cu
gravitate:
- De fapt, nu din cauza asta sînt supărată pe tine.
Claire îi spuse atunci despre discuţia pe care o avusese cu^ avocatul ei în ajunul plecării
spre Mississippi, în clipa cînd i-a rostit numele, ochii lui Yasmine 'icăriră de furie.
- Nenorocitul. Şi doar i-am spus să nu-ţi zică
nimic.
- Deci e adevărat? L-ai rugat să mă convingă să vînd acţiuni publicului ca tu să ţi le poţi
vinde pe ale
tale?
- Merita o încercare. Trebuia să-mi vînd acţiunile.

Numai aşa mă pot descurca.
- Numai aşa? strigă Claire. Dar ai fi putut veni la
mine.
- Cu pălăria în mînă, recunoscînd că n-am un
sfanţ?
- La naiba, Yasmine, dar eu ştiu asta de luni de
zile,
- Ah, excelent, spuse fostul model, lăsîndu-se să cadă pe marginea celuilalt pat, părînd
răzvrătită şi
ostilă.
Claire îşi îndulci tonul.
- Nu ai de ce să te ruşinezi. Ai cheltuit prea mult, atîta tot. Toată lumea păţeşte aşa ceva
la un moment dat. Ţi-aş împrumuta cu plăcere nişte bani pînă cînd lucrurile se vor
aranja.
- Eşti ultima persoană căreia i-aş cere bani.
- De ce?
- Pentru că deja tu eşti cea care duce în spate
toată afacerea. Nu, nu începe să obiectezi. Aşa e, Claire. Ai adus-o de la început pînă la
stadiul în care e acum. Tu munceşti cel mai mult. Tu eşti creierul.
- Şi tu frumuseţea. Nu mi-aş fi putut extinde firma dacă nu m-ai fi ajutat tu,
Yasmine ridică din umeri de parcă ajutorul ei fusese o nimica toată.
- Acum un an, pe vremea asta, mă scăldam în bani şi nu-mi închipuiam să rărnîn
vreodată fără. l-am administrat prost şi i-am aruncat pe „consilierii financiari" care,
probabil, mi-au mîncat jumătate din ei.
- l-ai aruncat pe cauze pierdute ca mia aceea de dolari pe care i-ai trimis-o lui Jackson
Wilde.
Yasmine ridică braţele în semn de capitulare.
- Sînt vinovată. Oricum, nu mai am decît cîteva sute de dolari. De aceea speram să-mi
pot scoate la licitaţie acţiunile din Mătasea franţuzească.
Claire scutură din cap.
- N-o să vinzi niciodată altora nimic. Dacă vrei neapărat să-ţi vinzi acţiunile, ţi le cumpăr
eu.
- Şi să mă îndatorez faţă de tine.
- Eu nu privesc aşa lucrurile. Este pur şi simplu un instinct de autoconservare. Ştii cît de
posesivă sînt cînd e vorba de afacerea mea.
- Ştiu, ştiu, spuse Yasmine, irascibilă. Dumnezeule, crezi că mi-a fost uşor să-l abordez
pe avocatul ăla nesuferit? Niciodată n-aş fi recunoscut că am extraordinar de mare
nevoie de bani. Mi-am vîndut şi ultima haină de blană şi toate bijuteriile bune. Nu mai am
de vîndut decît acţiunile alea.
- Le poţi folosi drept garanţie pentru a obţine un
Sandra Brown
împrumut de la mine.
- Am zis nu, clar?
- Dar nu înţeleg... Yasmine se ridică de pe pat.
- Nu mă mai pisa, Claire. N-o să iau bani cu împrumut de la tine, dar o să-ţi vînd
acţiunile alea afurisite. Da? Acum putem încheia discuţia? Eu o să am ceva bani gheaţă,
iar firma va fi salvată. Aleluia şi amin! Şi nu mai vreau să aud nimic despre asta pentru
că am alte probleme acum.
- Asta nu-i o scuză pentru faptul de a fi lucrat prin spatele meu şi contrar dorinţelor mele.
Toţi avem probleme, spuse ea şi îşi lipi o mînă pe piept. Eu am fost acuzată de crimă.
- De Cassidy? pufni Yasmine. Dar n-are nici o dovadă împotriva ta.

- Au comparat fibre din covoraşul pe care îl am în maşină cu cele găsite în camera lui
Wilde.
Yasmine păru surprinsă.
- Cînd?
- Cînd au obfinut un mandat de percheziţie pentru Mătasea franţuzească.
-Cum?
- Da. Au găsit şi nişte aiureli legate de magie în camera ta, Yasmine, inclusiv o păpuşă
care semăna ! cu Wilde.
- Dar e o glumă!
- Asta i-am spus şi eu lui Cassidy, dar el nu găseşte că ar fi amuzant.
- Dacă stau şi mă gîndesc mai bine, nu l-am văzut deloc zîmbind toată după-amiaza.
- Crede că am fost în apartamentul lui Jackson Wilde în seara cînd a murit. Fibrele
acelea ar dovedi că am fost.
- Dar cîte maşini din Orleans Parish nu au covor exact ca al tău? Duzini, dacă nu chiar
sute, nu?
- Sînt sigură că de asta nu m-a arestat pînă acum, îi spuse Claire. A spus că un bun
avocat ar putea avea statistici despre toate maşinile Chrysler şi, deci, cîţi posibili
criminali s-ar mai adăuga.
Se duse spre uşa balconului.
- Mi-e frică, Yasmine.
- Prostii. Niciodată nu ţi-a fost frică de nimic. De cînd te ştiu eu.
- Acum îmi este.
- De Cassidy?
- în parte, dar mai mult mă tem că nu deţin controlul asupra acestei situaţii. Acesta e cel
mai înspăimîntător sentiment de a fi pierdut controlul asupra, destinului.
- Linişteşte-te, Claire. Cassidy n-o să te bage la închisoare.
- Ba da, zise ea rîzînd cu tristeţe. Cînd va ajunge la concluzia că are destule dovezi
pentru deschiderea unui proces, mă va aresta.
- înainte sau dapă ce te f...? o întrebă Yasmine şi Claire o privi surprinsă. Tipul te vrea
atît de mult, încît, pur şi simplu, se chinure, continuă Yasmine după ce ridică din umeri, în
orice clipă pare gata să se năpustească asupra ta.
- Şi să-mi citească drepturile.
- Nu, nu,-spuse Yasmine scuturînd din cap. Te
J
Sandra Brown
vrea pe spate sau, mă rog, dar oricum, mişcîndu-te odată cu el.
înainte să i se servească un argument, ea adăugă:
- Uite, ştii ce, eu am avut primul bărbat la , treisprezece ani şi, cînd începi aşa devreme,
ţi se j dezvqltă un al şaselea simţ în legătură cu chestiile
astea. Eu miros cînd un bărbat vrea ceva şi ştiu cînd o femeie este gata să i se ofere. Şi
voi amîndoi sînteţi gata să explodaţi. 'Cînd intră într-o cameră, aureola ta se transformă
în neon... şi invers. Vibraţiile sexuale sînt atît de intense, încît poluează aerul.
- Cassidy a cerut cu insistenţă cazul Wilde şi i s-a i dat pentru că e bun. O condamnare
ar face din el un j puternic pretendent la postul de procuror districtual.
Vibraţiile pe care le-ai simţit în el sînt de ură, nu de i dorinţă sexuală, continuă Claire. E
supărat pe mine pentru că nu-i uşurez munca. De cum va descoperi ceva care să-l
convingă de., faptul că am fost în camera aceea cu Jackson Wilde, va face tot ce-i va sta
în putinţă pentru a dovedi că sînt vinovată.
- Dar noi ştim că nu eşti, nu?
Timp de cîteva secunde îşi susţinură privirile. Claire îşi simţea bătăile inimii pulsîndu-i cu

putere în cap. Avea ameţeală.
în cele din urmă spuse:
- O să-ţi completez un cec pentru un sfert din acţiuni. O să primeşti ceva bani gheaţă şi
îţi vei mai păstra şi o parte din Mătasea franţuzească. Dacă vei putea, îţi vei cumpăra
înapoi partea plătind aceeaşi sumă pe care ţi-am dat-o.
- Mergi, spuse Yasmine fără să zîmbească.
- Dacă vrei să-mi mulţumeşti într-un fel, nu mai lucra în spatele meu.
îi dispăruse stiloul.
Cînd îşi puse haina pentru cină, Cassidy observă că stiloul gravat cu aur, pe care îl
primise cadou de la părinţi la absolvirea şcolii de drept, dispăruse, îl ţinea aproape tot
timpul în buzunarul stîng de la piept.
Căută în sertarul biroului din dormitor, gîndindu-se că poate îl pusese acolo împreună cu
mărunţişul şi celelalte lucruri din buzunare. Dar nu era nici acolo. II căută prin buzunarele
celorlalte haine, dar în zadar. Era sigur că^nu îl uitase nicăieri. Nu îl dădea niciodată
nimănui şi de fiecare dată după ce îl folosea îl punea la loc în buzunar.
Recapitula în gînd fiecare loc pe unde fusese de cînd îşi pusese haina dimineaţa. Din
cauza căldurii înăbuşitoare, la puţin timp după prînz 5 agăţase într-un cuier în hol şi se
dusese să facă o plimbare prin jurul casei.
Să i-l fi furat cineva? De ce? Nu credea că putea fi _ cineva printre cei de, la Rosesharon
care să scotocească prin buzunarele altora pentru a fura. Personalul? Nu îşi putea
irrfagina că doamnele Monteith ar fi tolerat furtul printre angajaţii lor, care păreau cu toţii
dedicaţi servirii cît mai mulţumitoare a oaspeţilor.
Stiloul nu avea o valoare prea mare, dar îi regreta pierderea foarte mult din motive
sentimentale. Cobora scara pentru a se alătura grupului lui Claire la cină,
^supărat şi ameţit.
Două din modele erau la bar, o adăugire a secolului douăzeci. Se strecură între ele şi îşi
prepară un Chivas cu gheaţă.
- Nu uita să notezi, îi spuse senzaţionala brunetă.
- Nu, n-am să uit.
- Eşti un poliţist bun sffi? unul rău? îl întrebă şi prietena ei blondă cu picioare foarte
lungi.
- Nu sînt poliţist, spuse el zîmbind fermecător.
- Hmm, făcu ea sceptică, lovindu-şi uşor dinţii cu unghia şi apoi sugîndu-şi degetul cu
buzele lucioase şi senzuale. Pun pariu că ai putea fi şi rău.
El îşi ciocni paharul de al ei şi spuse:
- Şi ai avea dreptate.
Spre dezamăgirea lor, se scuză şi se îndreptă spre Yasmine care stătea în dreptul unei
ferestre privind dincolo de verandă pajiştea unde umbrele erau lungi şi întunecate.
- Frumos loc.
Primi imediat fulgerarea mortală a ochilor ei de tigru.
- Dacă eşti la fel de banal şi cu nişte juraţi, e de mirare că reuşeşti să cîştigi vreun
proces, domnule Cassidy.
- încercam să fac conversaţie politicoasă.
- Scuteşte-mă.
El sorbi din paharul cu whisky.
- Vibraţiile acestea negative pe care.le simt din partea ta sînt intenţionate?
- Nu-mi plac poljjiştii.
El strînse din dinţi şi repetă:
- Nu sînt poliţist.

- Ca şi cum ai fi.
Era o femeie incredibil de senzaţională. Nici chiar stînd atît de aproape nu îi putea găsi
vreun defect nici feţei, nici trupului şi era o adevărată plăcere să continui să cauţi unul.
Dar lui nu îi plăcea. Avea o atitudine, genul de aroganţă care nu putea fi străpunsă nici
cu ameninţări, nici cu linguşeli, nici cu măguliri, exact genul de martor pe care nu putea
suferi să îl interogheze contradictoriu. Dacă se hotăra să mintă, nici cu dinamită nu se
mai putea scoate adevărul de la ea.
Folosind limbajul cu care ştia că avea să îi obţină1
un răspuns, o întrebă:
- Dar ce ticălos te-a supărat aşa?
- Dumneata, în primul rînd. De ce n-o laşi în pace pe Claire?
- Pentru că s-ar putea să fi ucis pe cineva.
- Nu zău! Atunci eu sînt unul din Cei Şapte Pitici.
- Nu crezi că a făcut-o? Yasmine pufni, batjocoritor.
" - Şi, pe urmă, asta mă face sa mă gîndesc la tine. Ai fi avut la fel de multe motive ca şi
ea. Poate că n-am venit aici s-o urmăresc pe Claire, ci să te ţin pe tine sub observaţie.
Buzele ei frumoase se desfăcură într-un zîmbet larg. Cu o mînă în şold, îşi scoase
pieptul în afară şi scutură din cap ca un armăsar mîndru.
- Ei bine, scumpule, iată-mă. Fă-ţi plinul. El chicoti.
- Aici te deosebeşti be Claire. Ea vrea să mă ţină tot timpul cu jaluzelele trase.
- Puţin îmi pasă dacă te uiţi pînă-ţi sîngerează
351
Sandra Brown
ochii, dar nu mai vreau să te văd învîrtindu-te în jurul lui Claire, pentru că o calci pe nervi.
- Ţi-a spus ea asta?
- Nici nu era nevoie. O cunosc destul de bine. în afară de mama ei, singurul lucru la care
ţine enorm de mult este Mătasea franţuzească. Este o perfecţionistă. Sesiunile astea
fotografice sînt destul de încordate şi
'obositoare şi fără să o mai pui dumneata pe jăratec.
- Claire nu mi se pare a fi genul de femeie care poate fi pusă pe jăratec.
- N-o cunoşti la fel de bine ca mine. Nu-şi pierde niciodată cumpătul, dar fierbe şi se
încinge pînă cînd...
Se opri.
El ridică din sprîncene întrebător.
- Ei? Pînă cînd ce?
- Nu contează.
- Ce-aţi discutat la reuniunea la nivel înalt de după-amiază? V-aţi certat pe marginea
celor ce-ai spus despre Jackspn Wilde?
- Nu-i aşa că ai vrea să ştii?
- Da, aş vrea.
- Du-te dracului, Cassidy.
El îi mulţumi, ridicîndu-şi paharul. . .
- Ai spus-o de parcă ai dori-o cu adevărat.
- Fii convins, scumpule. Zilele astea întreaga populaţie de sex masculin e pe lista mea
neagră.
- Zău? Dar ce-am făcut?
- Aţi răsuflat.
Şi după ce spuse aceste cuvinte dădu pe gît şi ultima înghiţitură de.vin.
- Cina! strigă Grace Monteith, sunînd un clopoţel
^352"
şi deschizînd larg uşile sufrageriei.
Cassidy aranjase în aşa fel să stea chiar în faţa lui Claire. Deşi modelele erau tinere şi

frumoase şi ar fi putut face din orice peisaj o privelişte minunată, păreau insignifiante în
comparaţie cu Claire Laurent, cam ca diferenţa între punciul de grepfruit şi vinul de un
roşu închis pe care Agnes Monteith tocmai i-l turna în pahar.
.Mîncîndu-şi friptura înăbuşită şi garnitura, îşi studie unul cîte unul tovarăşii de masă,
întrebîndu-se care din ei îi luase stiloul. Era convins că i se furase, probabil numai din
răutate.
Dintre cele trei stiliste, numai una nu părea destul de ticăloasă pentru a şterpeli un stilou
gravat. Modelele? Toate fuseseră ocupate în după-amiaza aceea. Era imposibil ca
vreuna să fi avut timp să îi umble prin buzunare. Şi, la urma urmei, de ce ar fi făcut-o?
Avea o ocazie nemaipomenită de a-i studia pe toţi fără să fie observat, pentru că Leon
domina conversaţia, în timp ce .asistentul său mînca tăcut alături.
- îmi place la nebunie acea capră veche de tăiat lemne de pe pajiştea dinspre vest,
spuse Leon înîinzînd unt pe pîine. Trebuie neapărat să prezentăm ceva pe ea.
- Ce zici de pantalonii cei strîmţi? sugeră Claire.
- Excelent, făcu Leon. Tocmai potriviţi pentru încălecat. Capra de tăiat lemne, voiam să
spun.
Chicoti, dar redeveni serios, mesiecînd de zor.
- Cu to.ate că mi-ar plăcea mai mult ideea de a pune ceva de mătase pe lemnul acela
dur şi putred.
Hmm. Mă mai gîndesc eu. Tot explorînd, a mai văzut cineva duşul acela de afară?
- A fost instalat pentru ca aceia care se întorceau de la culesul bumbacului să se spele
pe mîini, explică Grace care tocmai aducea desertul.
- Am eu ceva în gînd pentru o fotografie în care să fie folosit acel duş, anunţă Yasmine.
Dar ideea e secretă.
- Eu trebuie să fumez, spuse Rue şi se ridică de ia masă pentru a ieşi pe verandă. Voi,
fetelor, nu vă mai îndopaţi'cu atîta mîncare, altfel or să vă pocnească burţile mîine, mai
adăugă ea, dar nimeni nu o luă în seamă.
- întîi şi întîi, mîine dimineaţă, spuse Leon, vreau modelul care va purta cămaşa aceea
de noapte lungă şi subţire...
- Felicia, îi spuse Yasmine.
- Felicia dragă, tu eşti prima mîine dimineaţă.
- La dracu', murmură ea în crema de zahăr ars.
- Vreau ca soarele de dimineaţă să o lumineze din spate, mai spuse Leon şi îşi uni
vîrfurile degetelor în dreptul feţei ca şi cum s-ar fi uitat' printr-un cadru. Dacă avem noroc
avem şi puţină rouă. Dacă nu, această scumpă doamnă s-a oferit să dea drumul la
aparatul de stropit, zise el şi cînd Agnes dădu să îi toarne cafeaua, el îi prinse mîna şi i-o
sărută. Oricum ar fi, deci, iarba va fi udă şi strălucitoare. O şi văd
, sclipind. Vreau ca tivul cămăşii de noapte să fie ud şi să atîrne. Poate chiar să alunece
puţin de pe umăr. Să se vadă ceva.
- Kurt s-ar putea afla şi el undeva în spate, sugeră Yasmine. Ca şi pe verandă, cu părul
liber şi purtînd
354
numai o pereche de pantaloni de pijama.
- Excelent, spuse Leon cu un glas ascuţit. Să nu te bărbiereşti mîine dimineaţă, Kurt.
Ador fotografiile care sugerează scene ulterioare raportului sexual. Oh, dragă doamnă
Agnes, obrajii vă sînt roşii ca focul, lertaţi-mă că am fost atît de grosolan. Credeţi că sînt
prea necuviincios?
Văzîndu-l cît era de afectat, Cassidy îşi dădu ochii peste cap şi, din întîmplare, o
surprinse pe Claire încercînd să îşi înăbuşe rîsul. Schimbară un zîmbet. Chiar şi
înconjuraţi de atîţia oameni, trăiau un moment de intimitate.
Imediat nimici senzaţia care i se cuibărea în partea inferioară a trupului. Dacă ea nu ar fi

fost principalul suspect, ar fi făcut pe dracul în patru pentru a o avea în patul lui. Ştia
asta. Şi Crowder ştia. Şi, probabil, şi ea. La naiba, doar o lăsase să înţeleagă" atîta lucru.
Nici o altă clipă de intimitate, îşi spuse el hotărît. Nici măcar priviri aruncate peste masă.
Doamnele Monteith îi încurajaseră să îşi bea cafeaua în cele două saloane sau pe
verandă, unde se mai răcorise odată cu apusul soarelui.
Cassidy o urmă pe Claire, care se opri puţin lîngă scară pentru a vorbi cu Mary
Catherine şi cu Harry, care se pregăteau să se retragă în camera lor.
- O să vin să-ţi spun noapte bună cînd o să fii în pat, îi promise Claire.
- Noapte bună, domnule Cassidy.
- Noapte bună, doamnă Laurent, domnişoară York.
Zîmbind dulce, Mary Catherine se întoarse să urce scara şi Cassidy îi ţinu uşa deschisă
lui Claire, ieşind
Sandra Brown
amîndoi pe veranda largă şi oprindu-se lîngă balustradă. Claire se aşeză pe ea sorbind
din cafeaua parfumată. •
- Ei, ce părere ai despre noi?.
- Interesant, spuse el.
- Cît de diplomatic!
Se întrebă dacă să îi spună sau nu că în echipa ei era un hoţ, dar hotărî să nu o facă.
Fiecare jucru la timpul lui. Deja o acuzase în mod neoficial de crimă.
- Te uiţi fix, Cassidy, îi spuse ea încet.
- Mă gîndeam la ceva ce a spus Glenn aseară. Observă că se cutremură cînd auzi
numele
detectivului, dar continuă:
- îi trecuse prin cap că Yasmine ar fi putut fi iubita lui Jackson Wilde.
- Cum! exclamă ea şi puse cu zgomot ceaşca pe farfurie, aşezîndu-le apoi pe
balustradă. Prietenul tău se pare că şi-a pierdut contactul cu realitatea, Cassidy, şi, dacă
şi tu gîndeşti la fel, e valabil şi pentru tine.
- Nu-i chiar atît de exagerat.
Ea îl privi nevenindu-i să creadă.
- Te gîndeşti înainte să spui prostiile -astea? Ascultă-te ce spui!
Acum, că îşi exprimase teoria cu glas tare, i se părea şi lui ridicol, dar o făcuse ca să îl
convingă pe Glenn că îl ascultase. Şi, pe urmă, niciodată nu poţi să ştii unde te poate
duce o fundătură.
- Yasmine are bărbaţii în general pe lista ei neagră. Mi-a spus-o cu gura ei.
- Şi ăsta ar fi un motiv pentru care Jackson Wilde să fi fost iubitul ei? întrebă ea. Era
duşmanul ei la fe!
--------------------------C 356~)--------------------l-----
de mult ca şi al meu.
- Numai în aparentă.
- Crezi că aveau o relaţie secretă?
- E posibil.
- Absurd. Oricum, ea a fost la New York în seara cînd Wilde a fost ucis.
- Eşti'sigură?
- Am luat-o de la aeroport a doua zi dimineaţă.
- Poate juca teatru.
- Te agăţi de orice, Cassidy.
- Are un iubit acum?
- Nu văd ce... -Are?
- Da, izbucnLea.
- Pe cine? Cum îl cheamă?

- Nu ştiu.
- Prostii! -Jur că nu ştiu!
O privi intens şi îşi dădu seama că spunea adevărul.
- De ce atîta secret? E căsătorit?
- Nu ştiu decît că îi este credincioasă, spuse ea evaziv. Aşa că toată teoria aia a ta
despre vreo relaţie amoroasă între ea şi Jackson Wilde se duce naibii. Nici măcar nu s-
au văzut vreodată.
- Şi în privinţa asta eşti la fel de sigură?
- Absolut. Mi-ar fi spus.
- Aşa e. Ea nu minte şi nu păstrează secrete ca tine, spuse el, venind mai aproape.
Poate că tu aveai ceva cu Wilde.
Chipul i se încorda de furie. Dădu să se ridice, dar el îi puse o mînă pe umăr şi o forţă să
rămînă pe loc.
357
Sandra Brown
- O încăierare care să vă facă publicitate era mulţumitoare pentru amîndoi. Poate aţi pus
totul la cale împreună.
- Cine s-a gîndit la asta, tu sau detectivul Glenn? Ignorîndu-i întrebarea, e! continuă:
- Tu i-ai oferit lui Wilde o cauză împotriva căreia să militeze, o cauză care a stîrnit vîlvă în
întreaga naţiune şi care a făcut din el un predicator celebru.
- Iar mie, în schimb, mi s-a făcut publicitate pe gratis, bănuiesc.
- Exact. Ai recunoscut şi în faţa mea că predicile lui erau, de fapt, bune pentru afacerea
ta, nu invers.
- Şi atunci de ce să-l fi omorît punînd, astfel, capăt tuturor acestor lucruri?
- Poate ai aflat că nu erai singura cu care se înţelesese. Poate av/sa o mulţime de
femei, cîte una pentru fiecare păcat.
- Eşti nebun.
- Poate povestea de dragoste s-a stricat. Oare, „oferta" ta nu era un şantaj? Te-ai înţeles
cu el să vă întîlniţi cînd venea la New Orleans pentru a pune la punct un program de
plăţi? Numai că tu te-ai hotărît să pui punct atunci şi acolo.
Ea reuşi să coboare de pe balustradă şi cînd încercă să îl ocolească, el îi bloca drumul.
- Unde I-ai cunoscut pe Jackson Wilde? Dîndu-şi capul pe spate, îl privi fix.
- Ţi-am mai spus doar. L-am întîlnit o singură dată, cînd a invitat oamenii la el după
predica de la Superdom.
- Şi ai minţit, în timp ce te atingea cu mîinile şi îţi promitea viaţă veşnică, ţi-a şoptit
numărul camerei?
358
O strînse cu putere de braţ.
- Aveai o colecţie întreagă de tăieturi din ziare, Claire, care relatau mişcările lui de-a
lungul cîtorva ani. Nu putea face nimic fără să ştii tu. Acesta este un comportament
obsesiv.
- Ţi-am explicat ce era cu articolele acelea.
- Nu ţine.
- Sigur nu am fost iubita lui.
- Nici nu te culci cu altcineva.
- De unde ştii?
întrebarea ei răsună între ei ca reverberaţia unor săbii încrucişate. Aerul era încărcat de
animozitate şi pasiune reţinută.
în cele din urmă, Claire spuse:
- Te rog să mă scuzi, domnule Cassidy. Şi, ocolindU'l, intră în casă.
Sandra Brown

Capitolul şaptesprezece
Ariei leşină în timpul predicii pe care o ţinea pe Kemper Arena din Kansas City.
Timp de o jumătate de oră ţinuse mulţimea sub vrajă, îmbrăcată în alb şi luminată de
reflector în arena, de altfel întunecată, în aşa fel încît părul să îi pară o aureolă
strălucitoare, cu braţele ridicate implorator spre cer, crease impresia unui înger uitat care
implora să fie chemat acasă.
îşi ridicase glasul rugător şi trupul îi tremura de înflăcărare, cînd, deodată, se prăbuşi pe
scenă. La început, Josh crezu că mai adăugase ceva la
obişnuitul ei teatru, în gînd o felicită pentru instinctul şi talentul ei. Publicul gemu într-un
singur glas cînd trupul ei subţire fu înghiţit de rochia largă ce se lăsa în jurul ei ca o
paraşută dezumflată.
Dar, cînd trecură cîteva secunde şi ea tot nu se mişcă, Josh se ridică împingîndu-şi
scăunelul. Cu cît se apropia mai mult, cu atît se mişca mai repede. Ori reflectorul îi
îndepărtase orice ^culoare de pe chip, ori era alarmant de anemică, îngenunche lîngă
ea, chemînd-o pe nume neliniştit. Cînd încercă să o ridice în capul oaselor, era la fel de
moale ca o păpuşă din cîrpe şi capul îi atîrna într-o parte. Nu era teatru.
- Şi-a pierdut cunoştinţa! Să sune cineva la 911! Să vină imediat o ambulanţă.
Ariei!'Ariei!
îi dădu cîteva palme, dar ea tot nu reacţiona în nici un fel. îi căută pulsul la încheietura
absurd de slabă a mîinii. Simţi o bătaie, dar foarte slabă.
- Daţi-vă la o parte şi lăsaţi-i aer, le spuse el celor care veniseră să îşi ofere sprijinul.
Toată lumea era în picioare, făcînd atîta gălăgie, încît Josh nici nu îşi mai auzea
gîndurile. Unii se rugau, alţii plîngeau, unii se uitau prosteşte, îi rugă pe organizatori să le
spună tuturor să plece.
- Spectacolul s-a terminat.
Toate eforturile lui Josh de a o readuce la viaţă se dovediră inutile. Nu îşi reveni decît
cînd ajunseră cei de la salvare şi îşi începură examinarea,
- Ce s-a întîmplat? murmură ea.
. - Ai leşinat, îi explică Josh. Ambulanţa e aici şi te va duce ia spital. Va fi bine.
- Ambulanţa? întrebă ea încercînd, lipsită de putere, să lupte cu medicii în timp ce
aceştia o legau
Sandra Brown
de patul ambulatoriu.
în timp ce se îndreptau spre ambulanţa care aştepta, ea protestă spunînd că-se simte
bine şi că nu are nevoie să fie dusă la spital.
- Aveţi idee ce anume ar fi putut cauza acest lucru? îl întrebă unul din medici pe Josh
care insistase să îi însoţească în ambulanţă. Este diabetică?
• - Nu, din cîte ştiu eu. Cred că este epuizată şi nehrănită. Varsă tot ce mănîncă.
Medicul îi luă tensiunea şi i-o raportă colegului din camera de urgenţă a Spitalului St.
Luke. Acesta spuse să i se facă injecţii intravenoase, dar cînd ajunseră la spital, Ariei
arăta tot aproape de moarte. Nu îşi recăpătase culoarea, buzele îi erau albe şi ochii
adînciţi în orbite. Fu imediat transportată într-o sală de consultaţii unde Josh nu mai avu
voie să intre.
Avea destule pe cap. înregistrarea video cu leşinu! lui Ariei fusese difuzată la buletinul de
ştiri. Reporteri, fotografi şi simpatizanţi năvăliră la spital într-un număr atît de mare, încît
fu nevoie de un cordon de poliţişti. Neobişnuit să vorbească în public, Josh ţinu cu
emoţie un discurs improvizat în faţa camerelor de luat vederi şi a microfoanelor.
- Doamna Wilde s-a extenuat datorită eforturilor de a descoperi adevărul în privinţa
asasinării tatălui meu. Medicii mi-au dat toate motivele să fiu optimist. De cum voi afla
mai mult, vă voi spune şi dumneavoastră. Rugaţi-vă pentru ea.

Bîndu-şi cafeaua de la aparat şi aşteptînd veşti în legătură cu starea ei,,Josh încercă să
îşi pună ordine în sentimente. Numai cu cîteva zile în urmă fusese atît de furios pe Ariei,
încît fusese gata-gata să o omoare.
Acum se temea că nu avea să supravieţuiască. Dacă nu avea să mai fie în stare să
conducă afacerea? Dacă se sfîrşea totul? Ce avea să facă el tot restul vieţii?
• Bănuia că şi-ar fi găsit de lucru în vreo formaţie fiind condamnat să cînte pentru tot felul
de beţivi şi prostituate. Sau ar fi putut hoinări prin toate hotelurile Holiday Inn. La acel
gînd deprimant, îşi trecu degetele prin păr şi îşi lăsă capul în jos deasupra genunchilor
într-o atitudine de rugăciune.
- Dumnezeule!
Nu pufea suporta circul în care se transformase afacerea, dar îi plăcea pentru că îl făcea
cunoscut. Ariei avea dreptate în această privinţă. Deşi dispreţuia ipocrizia ministeriatului,
acesta îi oferise ocazia de a cînta la pian aproape seară de seară. Era un angajament
sigur şi pentru un muzician acest lucru era un lux. Publicul său era loial şi generos.
Faptul că le cînta, că le auzea aplauzele îi dăduse mai multă încredere în sine decît orice
altceva. Se hrănea cu acea confirmare, deşi era infimă. Totuşi, fără ea, ar fi murit. Sau şi-
ar fi dorit să moară.
Ce ar fi făcut dacă i s-ar fi distrus şi viaţa odată cu Ariei?
- Domnule Wilde? -Da?
Doctoriţa era tînără şi atrăgătoare şi i-ar fi stat mult mai bine să îi înveţe pe copiii de
grădiniţă decît să muncească într-un mare spital.
- Cum se simte? Va fi bine?
- Doamna Wilde tocmai începea să dezvolte o tulburare în 'alimentaţie numită bulimie,
dar cred că
Sandra Brown
am oprit-o la timp. Pare să fi fost sănătoasă înainte să înceapă acest ciclu de
îndopare/vărsare. Cu o supraveghere şi un regim potrivite, această boală se poate
vindeca. Nu cred că va afecta în mod permanent starea sănătăţii, nici a ei şi nici a
copilului. Josh rămase împietrit şi o privi ţintă.
- Copil?
- Exact, spuse doctoriţa zîmbind. Mama dumneavoastră vitregă este însărcinată.
Claire Louise Laurent nu simţise niciodată gelozie, în copilăria ei nu existase nimic şi
nimeni care să o facă să fie geloasă. Nu avea nici un rival pentru dragostea şi atenţia
mamei ei.
Avea o bună părere despre sine, ceea ce era de mirare, ţinînd cont de faptul că avusese
o copilărie atît de chinuită. Totdeauna fusese mulţumită de propria ei persoană şi nu îşi
dorise niciodată să fie altcineva. Nu avea de concurat decît cu ea însăşi, luptînd mereu
să se autocorecteze, fără să îşi compare aspectul, posesiunile sau realizările cu ale
altora.
De aceea, cînd acel sentiment a prins viaţă învătuind-o ca o ceaţă, a fost şocată şi s-a
ruşinat. Mai ales că obiectul geloziei ei era Yasmine.
- E absolut minunat, spuse Leon cu respect, de parcă ar fi fost martor la înfăptuirea unei
minuni sfinte. Eşti absolut cea mai bună, iubito. Totdeauna ai fost şi n-o să mai existe
niciodată o altă Yasmine.
- Ai nimerit-o, scumpule, îi zise ea peste umăr
» M-~ A ** •**
mişcînd uşor din şezut.
Norii care ameninţaseră să aducă ploaie cu o zi în urmă dispăruseră şi, chiar dacă la
orizont se mai zăreau cîţiva, soarele strălucea deocamdată la Rosesharon şi echipa se
adunase în jurul duşului de afară. Temperatura era foarte ridicată şi umezeala pe

măsură. Claire dădu vina pentru proasta ei dispoziţie pe zăpuşeala insuportabilă, dar ştia
că nu aceea era adevărata cauză.
Yasmine îşi ţinuse ideea secretă pînă cînd se pregătiră să facă fotografiile.
- Aş vrea să port asta, spusese ea scoţînd la iveală o pijama albă subţire din bumbac.
r M-am tot întrebat unde o fi, spuse Claire.
- Am ţinut-o ascunsă.
Costumul format din pantaloni şi bluză nu semăna deloc cu ceva ce Yasmine ar fi ales în
mod normal. Ea prefera de obicei să prezinte lucruri mai spectaculoase.
- Nu e prea simplă pentru tine?
- Nu aşa cum o voi purta, spuse Yasmine aruncînd un zîmbet diabolic.
- Cum adică?
- Ne întîlnim la duşul de afară şi o să-ţi arăt.
Ei bine, secretul ei era dezvăluit acum, îşi spuse Claire cu amărăciune, privind-o'pe
Yasmine cum poza în tot felul de poziţii, în timp ce Leon făcea fotografie după fotografie,
făcîndu-şi asistentul să jongleze cu aparatele de fotografiat, obiectivele şi reflectoarele.
Yasmine îşi scosese bluza şi îşi rulase pantalonii pînă sus. Prima poză a făcut-o stînd
sub duşul oprit, cu spatele la aparat. Apoi a dat drumul apei care
Sandra Brown
sclipea în bogăţia părului ei negru, îi strălucea pe braţele pe care le folosea cu o graţie
de balerină pentru fotografiile care se succedau una după alta. Apa îi şiroia mătăsoasă
pe spatele neted. Deja pantalonii erau uzi şi i se mulau pe fesele tari. Materialul era lipit
pe fiecare adîncitură şi unduire sinuoasă şi sexy. Avea un control deplin asupra propriului
ei trup. Era aparatul cu care lucra şi de care depindea pentru a obţine un maximum de
precizie.
Ciaire ar fi vrut să protesteze împotriva faptului că acele fotografii erau prea sexy, aşa
cum făcuse şi în legătură cu sfîrcurile modelului din ziua anterioară, dar, de data
aceasta, motivele erau cu totul altele. Adevărul era că Yasmine arăta ca o operă de artă.
O asemenea formă perfectă nu putea fi niciodată considerată obscenă. Imaginea pe
care o crea era erotică, dar nu pornografică. Era o adevărată celebrare a senzualităţii
umane, nu propagandă pentru decădere morală. Şi, din moment ce o fotografie de
detaliu avea să apară alături de cea mare, Ciaire nu avea de ce să se teamă că articolul
respectiv nu avea să fie clar prezentat în catalog.
Nu toată lumea avea să arate la fel de senzaţional în pijamaua aceea, ca Yasmine, dar
gîndul că acest lucru se putea întîmpla, avea să o vîndă cu miile. Ciaire ar fi salutat şi ea
inspiraţia lui Yasmine ca toţi ceilalţi din echipă, dacă nu ar fi fost Cassidy, care o privea
cu gura căscată, ca un adolescent înnebunit după sex.
Ciaire era furioasă, plină de nervi, distrasă, geloasă şi totul numai din vina lui. El era
vinovat pentru acel resentiment juvenil care o macină.
i Dacă i-ar fi cerut să părăsească locul acela imediat, ar fi întrebat de ce, iar dacă ea i-ar
fi spus că îi deranja pe toţi, ceilalţi ar fi negat, ceea ce ar fi fost echivalent cu a
recunoaşte că prezenţa lui era tulburătoare numai pentru ea.
Yasmine era fără îndoială splendidă, dar Ciaire nu mai fusese geloasă pe ea niciodată.
Cultiva impresia unei atracţii sălbatice, pe care Ciaire o considerase amuzantă, în cazul
în care se gîndise vreodată. Cu siguranţă că niciodată nu îi stîrnise invidia. Yasmine era
aceeaşi Yasmine cum se întindea şi poza acum în faţa aparatului de fotografiat. Era în
elementul ei. Nu o făceajntenţionat pentru a-l fermeca pe Cassidy.
- îţi place, Ciaire? îi strigă Yasmine peste umăr.
- Da, spuse ea fără vervă. E foarte drăguţ. Yasmine îşi lăsă braţele în jos şi se întoarse.
Nu se
osteni să îşi acopere sînii.
- „Drăguţ"? Dar n-ar trebui să fie drăguţ.

- Şi ce-ar trebuie să fie, mă rog?
- Orice, dar cu siguranţă nu drăguţ. Ar trebui să capteze atenţia şi să fie excitant. Ar
trebui 'să facă să se vîndă afurisita asta de pijama, care, sinceră să fiu, este cel mai fad
articol al tău. N-are stil, n-are clasă, n-are nimic. Eu nu fac altceva decît încerc să-i
imprim ceva mai aparte, altfel ar fi un mare dezastru.
Yasmine vorbise cu atîta antipatie, încît tăcu pînă şi Leon. O linişte încordată se lăsă
deodată. Chiar şi Rue, care, de obicei, aduna perle sarcastice pentru- a le arunca apoi în
momentele cele mai nepotrivite, fuma în .tăcere, în timp ce toată lumea îşi găsi altceva
de făcut decît să se uite la Ciaire şi la Yasmine. Le mai auziseră înfruntîndu-se şi
altădată, dar nu cu atîta
Sandra Brown
!
duritate.
Claire avea senzaţia că pieptul i se spărgea de atîta presiune internă, dar i se adresă lui
Leon întrebîndu-l calm:
- Ai toate fotografiile care îţi trebuie?
- Cred că da. Numai dacă nu eşti de părere că ne mai trebuie.
Era neobişnuit de ascultător şi vorbea atît de blînd, de parcă i-ar fi fost teamă să nu
detoneze vreo bombă.
- Am încredere în judecata ta, Leon.
- Atunci eu am terminat.
- Bine. Vă mulţumesc tuturor. Asta-i tot pentru azi. Ne vedem la cin^ă, le spuse Claire şi
le întoarse spatele îndreptîndu-se spre casă.
Mergea cu un pas alert, vrînd să ajungă mai repede în dormitorul ei răcoros şi învăluit în
semiîntuneric, unde putea sta singură cu gelozia ei.
Aproape cînd să ajungă la verandă, Cassidy apăru lîngă ea.
- De ce ai făcut asta?
Sudoarea îi udase părul de pe lîngă faţă şi părea la fel de nervos şi iritat ca şi ea.
- Nu am chef de întrebările tale, Cassidy.
- - Răspunde-mi. De ce ai lăsat-o pe Yasmine să te pună într-o asemenea postură
stînjenitoare în faţa tuturor?
- Yasmine s-a pus numai pe ea într-o postură stînjenitoare şi acum lasă-mă să trec.
Reuşi să îl ocolească, dar după alţi cîţiva paşi, el îi bloca drumul din nou.
- Ieri nu ai fost de acord cu sfîrcurile prea vizibile,
Mătas
fran
ceaşca
__________
dar astăzi Yasmine nu ar fi putut părea mai goală, nici dacă ar fi fost goală cu adevărat.
Nu pricep.
- Nici nu mă aşteptam.
- De ce te deranjează unele poziţii şi altele nu?
- Pentru că există o deosebire între senzualitate şi excitare deschisă. Eu vreau fotografii
care să excite fără să ofenseze.
- Ştii din experienţă că aici e vorba de c pură subiectivitate.
- Invariabil. Dar eu sînt prima care judecă şi am un gust excelent, spuse ea laudativ, dar
încrezător. Am încredere în judecata mea, cînd e vorba să-mi dau seama ce este de
calitate şi ce este îndoielnic.
- Ţi-au plăcut pozele lui Yasmine?
- Doar am spus că mJ-au plăcut, nu?
- Dar n-a sunat ca şi cum ai fi fost sinceră şi toată lumea a simţit asta, îndeosebi
Yasmine.
- Nu e treaba mea să-i gîdil orgoliul lui Yasmine.

- Nu, treaba ta este să-ţi vinzi marfa şi fotografia asta o să vîndă pijamaua.
Ea îşi dădu la o parte o şuviţă de păr de pe frunte.
- Unde vrei să ajungi, de fapt, Cassidy?
- Deodată te-a deranjat senzualitatea lui Yasmine. De ce?
- Crezi că a fost senzuală? Dar nici nu-mi dau seama"de ce te mai întreb, cînd se vede
atît de clar că asta e părerea ta. Te-a făcut praf.
El îi aruncă o privire ciudată şi întrebătoare, care o enervă şi mai tare.
- Ce, nu-j adevărat?
- Nu am fost atent în mod deosebit la reacţia mea, spuse el încet. Dar este evident că tu
ai fost.
Dîndu-şi seama că era gata să spună prea mult Claire întoarse capul.
- Asta-i tot, Cassidy?
- Nu chiar. Ce fel de relaţie este între tine şi Yasmine, dacă îşi permite să te insulte
astfel? Oricine altcineva i-ar fi răspuns pe măsură.
- Yasmine îi atacă pe ceilalţi cînd e supărată pe sine. Eu o înţeleg.
- Ieri te-a atacat cu chestia aia în legătură cu Wilde. De ce? Ce motiv are să fie supărată
pe ea
însăşi?
- Nu te priveşte, zise Claire şi, făcînd un pas în lături, el îi zădărnici încercarea de a-l
ocoli.
Clocotind de furie, Claire îşi ridică privirea spre el.
- Bine, o să-ţi spun numai atît: Yasmine ia camioneta şi se duce în seara asta la New
Orleans să-şi vadă iubitul. Are de gînd să se întoarcă dimineaţă devreme.
- Şi atunci care-i problema?
- Cred că s-au certat ultima oară.
Cassidy privi o clipă într-un punct peste umărul ei.
- la camioneta?
- Hmm.
- Nu îţi conduce niciodată maşina?
- îţi pierzi talentul, Cassidy, spuse ea şi el reveni cu privirea asupra ei. Motivul din spatele
acestei întrebări este transparent. Vrei să ştii dacă Yasmine a conduc maşina mea în
seara asasinării lui Wilde. Dar se pare că uiţi mereu că ea a fost la New York în seara
aceea şi că eu îmi conduceam maşina.
O ţintui cu privirea.
- Mă bucur că-ţi aminteşti ar,ta, Claire. începusem
.----.----------------------( 370 ")---------------------
să cred că ai uitat că maşina ta te leagă de crimă.
- Aşa se pare.
- Deocamdată. Mai devreme sau mai tîrziu ceva te va arăta pe tine ca fiind criminala.
Ea se cutremură şi spuse încet:
- Scuză-mă, trebuie să intru.
După care trecu de uşă fără să întîlnească vreun obstacol, dar fu prinsă din urmă în hol.
îi acoperi mîna de pe balustradă.
- Claire, de ce faci asta? De ce-mi întorci spatele şi pleci cînd aduc asemenea acuzaţii?
De ce nu le negi?
- Pentru că nu e nevoie. Sînt inocentă pînă mi se dovedeşte vinovăţia, nu? N-am de ce
să mă tem din partea ta.
- Pe naiba, spuse el şi, aplecîndu-se înainte, adăugă printre dinţi: n-o să poţi fjgi aşa la
nesfîrşit. Să ştii că n-am venit după tine în Mississippi de florile mărului.
- Atunci de ce-ai venit? De ce mă baţi la cap, de ce te amesteci în munca mea? Ca să

mă înnebuneşti cu tot felul de relaţii inexistente cu Jackson Wilde? Ca să încerci să bagi
zîzanie între mine şi Yasmine? Dezbină şi stăpîneşte? Asta ţi-e strategia acum?
- Nu. Am venit pentru că nu aveam de ales. Dovada împotriva ta nu mai e
circumstanţială. Este ceva tangibil în fibrele acelea. Pînă acum am făcut tot posibilul să
nu fii arestată.
- De ce?
- Unu, pentru că nu vreau să apar ca un prost în faţa unui mare juriu şi să nu-ţi obţin
inculparea din lipsă de dovezi mai concludente.
. T.
andra^Brown
- Şi doi?
Pendula mare oscila cînd într-o parte, cînd în alta, numărînd cu zgomot secundele cît se
priviră, în cele din urmă el spuse:
- Pentru că am vrut să-ţi mai acord o şansă. Dar Glenn şi toţi ceilalţi vor neapărat să
termin odată cu cazul ăsta.
- Ca să-i facă pe plac unei femei isterice.
- Care, din întîmplare, e însărcinată. Claire rămase fără suflare.
- însărcinată?
- Ariei Wilde a leşinat aseară în timpul unei predici pe care o ţinea în Kansas City. Dacă
te-ai fi uitat la televizor, ai fi văzut.
Nu exista nici un televizor la Roseshamn. în timpul cît stătea acolo, ea era practic ruptă
de lumea exterioară dacă nu citea măcar ziarul local, în care apăreau foarte puţine ştiri,
fie din ţară, fie din lume.
Lui Claire îi veni ameţeala.
- E însărcinată?
- Exact, spuse el încordat. Ceea ce o elimină complet din rîndul suspecţilor.
- Nu neapărat.
- Nu pentru tine, probabil, şi poate nici pentru mine, dar cfupă toţi ceilalţi e în afară de
orice bănuială. Către cine crezi că s-ar îndrepta simpatia publicului? Către doamna care
întruchipează maternitatea şi bunătatea sau către femeia care publică poze murdare?
- Dar s-ar putea să nu fie copilul lui Jackson, spuse Claire disperată, părînd că se agaţă
de un colac de salvare. Ar putea fi copjlul lui Josh.
-----*•—--------------------C 372 "
- Ştiu şi eu, ştii şi tu asta, dar omul obişnuit nu. La ' Panasonicul lui color el vede o
văduvă însărcinată
plîngînd, care arată că ultimele lucruri pe care le-ar face ar fi să se culce cu fiul ei vitreg
şi să-şi omoare l cu sînge rece soţul. Aşa că, fii pregătită, Claire. Ariei 1
va profita de
toate avantajele pe care i le oferă această situaţie. Ai văzut de două ori cum e în stare să
manipuleze presa. Ameninţările că o poţi da în judecată pentru calomnie nu o sperie. Va
zugrăvi imaginea unui monstru imoral şi oportunist, care i-a luat viaţa soţului ei aducînd
tragedia asupra ei şi asupra pruncului'nenăscut încă. Datorită celor ce a spus pînă acum,
ce chip crezi că va avea acest monstru în mintea oamenilor?^ o întrebă el şi se aplecă şi
mai mult spre ea. înţelegi acum toate implicaţiile acestei sarcini?
Nu numai că le înţelegea, ci îşi găsiseră chiar un loc în adîncul inimii ei unde îşi aveau
adăpostul cele mai mari temeri. Dar ar fi fost o prostie să îl lase pe Cassidy să vadă că îi
era frică.
- Ce vrei de la mine? îl întrebă ea atunci sfidătoare.
- O mărturisire.
Ea scoase un sunet batjocoritor.

- La naiba, nu mă mai lăsa să te acuz fără să mi te împotriveşti. Bate din picioare. Ţipă.
Loveşte-mă cu pumnii în piept. Răzvrăteşte- te, aprinde-te. Nu te mai retrage în spatele
acestei măşti de răceală, care nu face decît să te arate şi mai vinovată. Nu mai poţi
rămîne rece, Claire. Luptă, pentru numele lui Dumnezeu!
- Nu-mi voi coborî demnitatea la un asemenea
Sandra Brown
nivel.
- Demnitate! urlă el şi trăsăturile i se încordară de furie, închisoarea nu e demnă, Claire,
nici un proces pentru judecarea unei crime nu este demn, şi nici viaţa în închisoare nu
este.
Ea îi simţea suflarea fierbinte pe faţă.
- Fir-ar să fie, spune-rrti că bănuielile mele sînt greşite. Spune- mi ceva absolut, care să
spulbere tot ce am găsit pînă acum împotriva ta.
- Pînă cînd nu voi fi acuzată, n-am de ce să mă apăr. Procedura judecătorească...
- La naiba cu procedura! Vorbeşte-mi!
. - Domnule Cassidy? se auzi glasul tremurat al lui Mary Catherine care apăruse sub
arcada sufrageriei. De ce strigi la Claire? Doar n-ai de gînd să o iei cu' dumneata, nu?
- Sigur că nu, mama! exclamă Claire.
- Pentru că n-aş putea să te las să faci asta. Claire se duse repede lingă mama ei, luînd-
o pe
după umeri.
- Domnul Cassidy şi cu mine tocmai... discutam ceva.
-Ah.
Unde o fi Harry? se întrebă Claire. De ce nu era cu mama ei?
- Totul e în regulă, mama. îţi promit Te simţi bine? Mary Catherine zîmbi tremurător.
- Avem cotlet de porc la cină. Nu sună delicios? Trebuie să le spun să taie toată
grăsimea de pe bucata pentru mătuşa Laurel. Ştii doar că numai aşa mănîncă ea carnea
de porc. Altfel face indigestie. Vai, iartă-mă, domnule Cassidy, că discut o problemă
lipsită de delicateţe de faţă cu cineva străin. Cassidy îşi drese glasul.
- Nu face nimic.
- Mătuşa Laurel vrea să taie nişte tufe de trandafiri pentru a le planta în grădină. Nu-i aşa
că ar fi minunat, Claire Louise?
- Aşa e, mama. Ar fi minunat.
Mary Catherine trecu după aceea pe lîngă ea ducîndu-se la cuierul unde era agăţată
haina sport a lui Cassidy. Scoase ceva din buzunarul fustei şi îl puse în cel de la piept al
hainei. Fără să spună nimic referitor la gestul ei ciudat, continuă conversaţia:
- Claire, draga mea, eşti îmbujorată. .
- E foarte cald afară.
- Eşti transpirată, draga mea? Aşa ceva nu-i deloc frumos pentru o doamnă. Ce-ar fi să
te duci să faci o baie şi să te schimbi înainte de cină?
- Asta şi am de gînd, mama. Tocmai urcam.
- Munceşti prea mult. Mătuşa Laurel şi cu mine am discutat despre acest lucru în timp
ce ne beam ceaiul după-amiază. Ar trebui să ai grijă de tine.
O mîngîie drăgăstos pe obraz înainte să urce. în clipa cînd auziră uşa dormitorului
închizîndu-se, Cassidy se duse repede la cuier şi căută în buzunarul hainei.
- Să fiu al naibii!
- Ce este? întrebă ea şi el ridică stiloul. E al tău? Zîmbind cu tristeţe-el spuse:
- Am observat că lipseşte în după-amiaza zilei cînd am venit aici, după ce, mi-am agăţat
haina în cuier pentru cîtva timp. Mi-am dat seama că îl furase cineva, deşi nu îmi puteam
imagina cine. Nu e prea
Sandra Brown

scump, dar pentrutmine are valoare pentru că este un dar făcut de ai mei, care acum nu
mai sînt.
Claire îşi duse degetele la buze şi se întoarse cu spatele. Se sprijini de una din ferestrele
înalte şi înguste ale uşii de la intrare, lipindu-şi capul de sticla care îşi păstrase puţin din
răceală în timpul după-amiezei înăbuşitoare.
Cassidy veni lîngă ea.
- Hei, asta nu-i o problemă, Claire,
Vocea lui era blîndă şi inspira încredere. Cînd îi puse mîinile pe umeri întorcînd-o spre el,
fu tentată să îşi sprijine capul de pieptul lui aşa cum şi-l sprijinise de geam. Ar fi fost o
nemaipomenită uşurare să se poată descărca în sfîrşit şi să îi spună tot.
- Ah, Cassidy, cît aş vrea...
- Ce? o întrebă el cu blîndeţe.
Ea îşi lăsă capul pe un umăr. Bineînţeles că nu îi putea spune ceea ce ar fi dorit atît de
mult, aşa că zise:
- Cît aş vrea să nu fie atît de cald. Cît aş vrea să plouă. Cît aş vrea să fi terminat lucrul
aici şi să mă întorc acasă, să-mi aranjez biroul şi căminul, pe care sînt^sigură că l-au
devastat.
îşi muşcă buza de jos ca să nu plîngă de frustrare şi de teamă.
- Cît aş vrea să nu fi auzit niciodată de Jackson Wilde şi cît aş vrea să-mi fi spus despre
stilou. Ţi-aş fi putut explica totul chiar de atunci.
- Acum îl am din nou şi numai asta contează. Uită. Dar ea nu putea uita şi se simţea
obligată să îi
explice gesturile mamei ei.
- Vezi tu, uneori mama ia lucruri. Nu le fură,
pentru că nu-şi dă seama că face ceva rău. Ea doar „împrumută". Dar niciodată nu se
întîmplă să nu dea înapoi ceea ce a luat. E ceva inofensiv şi inocent, pe cuvînt.
- Taci, Claire, spuse el şi trecîndu-şi degetele prin părul ei o sărută uşor pe buze. Te cred.
Dar cînd îşi înclină capul pentru a o săruta mai profund, ea îl împinse şi îi spuse privindu-
l în ochi:
- Nu, nu mă crezi, Cassidy.
Dintr-odată, nu se mai refereau la mama ei sau la stilou. Claire clătină încet din cap
spunînd:
- Deloc nu mă crezi.
Sandra Brown
Capitolul optsprezece
Yasmine plecă înainte de cină. Locul gol de la masă stîrni curiozitatea, pe care Claire o
satisfăcu fără să intre în amănunte.
- Yasmine are o întîlnire la New Orleans în seara asta, dar se va întoarce repede înapoi.
Mîine dimineaţă va fi aici.
Leon era încîntat de fotografiile făcute în ziua aceea. Entuziasmul lui sporit de cîteva
pahare cu vin excelent îl făcu să fie foarte vorbăreţ tot timpul mesei, îşi captivă auditoriul
cu tot felul de povestiri în legătură cu actualele şi viitoarele celebrităţi care
(
frecventau zonele fierbinţi, mereu altele, ale Manhattanului.
- Sigur că nu e ca'în zilele de aur ale Studioului 54, spuse el melancolic. E o ruşine că,
din cauza unor lucruri ca SIDA, droguri şi altele, nimeni nu se mai distrează, de fapt.
Imediat după cină, Claire se scuză, începeau un joc, iar ea ştia din experienţele trecute

că, în mod invariabil, începeau să se certe. Invocînd oboseala, le însoţi pe Mary
Catherine şi pe Harry sus, unde zăbovi pălăvrăgind cu mama ei, pînă cînd somniferul pe
care îl luase aceasta îşi făcu efectul. Mary Catherine nu spuse nimic despre stiloul lui
Cassidy şi nici nu părea să îşi amintească ceva.
In graba de a pleca" la New Orleans, Yasmine lăsase dormitorul într-un hal, de ai fi zis că
trecuse uraganul pe acolo, îi luă jumătate de oră să strîngă toate hainele împrăştiate şi
să facă ordine pe măsuţa de toaletă. Nici baia nu se afla într-o stare mai bună. După ce
o aranja, se cufundă în cada cu apă rece, încercînd să se relaxeze şi să nu se mai
gîndească la sarcina lui Ariei Wilde şi la ce efecte nefavorabile ar fi putut avea asupra ei.
După baie se pudră cu talc şi îşi puse o cămaşă de mătase pînă la coapse, de culoarea
perlelor vechi şi scumpe, îşi răsuci părul în creştetul capului prinzîndu-l cu o clamă, după
care sprijini pernele de tăblia patului şi se rezemă de ele. Avu de gînd să aprindă veioza
de pe noptieră, dar întunericul era mai liniştitor. Mai mult decît să revadă programul
pentru a doua zi, avea nevoie de somn.
Dar gîndurile nu îi dădeau pace. Ca nişte copii
Sandra Brown
neascultători, nu voiau să stea cuminţi şi să o lase î pace. Ochii îi rămîneau închişi
numai cîteva secunde, pentru ca apoi, deodată, să se deschidă iar cu încăpăţînare. Patul
în care dormise bine atîtea nopţi era, deodată, plin de umflături şi noduri. Perna se
încălzea prea repede. O întoars. de cîteva ori, enervîndu-se din ce în ce mai tare din
cauza insomniei. Din saion, unde jocul era în plină desfăşurare, răsunau hohote de rîs.
Ar fi vrut să tacă toţi şi să se ducă la culcare.
Dădu vina pe saltea, pe pernă şi pe zgomot, dar ştia foarte birie că sursa nemulţumirii ei,
ca şi gelozia din după-amiaza aceea se aflau adînc în interiorul ei. Nu îi stătea în fire să
nu se simtă în apele ei cu prietenii şi cu asociaţii, cu mediul şi chiar cu ea însăşi. Nu se
plăcea aşa.
Totuşi, se temea să caute prea mult o explicaţie. Intuiţia îi spunea că orice ar fi cauzat
acea schimbare' de caracter era ceva ce ar fi preferat să nu recunoască. Evitarea era de
preferat confruntării. Nu voia să se gîndească la ce o tulbura. Poate dacă nu o făcea,
dispărea de la sine.
Auzi un zgomot ca şi cum cineva ar fi mişcat mobila pe o podea de lemn. Tuna. Dorindu-
şi în zadar să adoarmă, asculta cum se apropia furtuna de Rosesharon. Prin perdeaua
transparentă a uşilor franceze văzu un fulger despicînd cerul. Poate că, de data aceasta,
norii aveau să aducă o 'ploaie răcoroasă. Pînă atunci nu făcuseră altceva decît să
adauge şi mai multă tensiune unei atmosfere deja prea încărcată pentru a putea fi
respirată.
Pe măsură ce furtuna se apropia crescînd în
intensitate, acelaşi lucru se întîmpla şi cu agitaţia lui Claire.
Cassidy refuză să ia parte la joc, preferînd să facă o plimbare pe afară. Dar umiditatea
sufocantă şi ţînţarii îl făcură să intre înapoi foarte repede.
Nu se mai opri în salon să le spună tuturor noapte bună, ci urcă direct în camera lui. Se
opri să asculte la uşa lui Claire, care se afla alături, dar nu se auzi nimic. Nici lumină nu
se vedea pe dedesubt, aşa că bănui că se culcase, cum spusese, de fapt.
Ajungînd în camera lui, se dezbrăcă pînă la piele. Dumnezeule, pînă şi înăuntru era
umezeală. Se gîndi să se ducă jos să ia o bere de la bar, dar se răzgîndi. Ar fi putut da
peste Agnes sau Grace cărora ie plăcea să îşi ţină oaspeţii foarte mult de vorbă.
Ospitalitatea sudului mergea atît de departe şi el nu avea chef de conversaţie, în seara
aceea nu era o companie potrivită decît pentru sine şi aproape că se considera
insuportabil.
După ce făcu un duş rece, se întinse în pat şi îşi aprinse o ţigară. Cu două zile în urmă

se lăsase de fumat, dar acum se simţea agitat. Şi, pe urmă, trebuia să le dea de lucru
mîinilor în timp ce mintea i se învîrtea la nesfîrşit în cerc.
Ctaire avea un motiv. Claire avea ocazia. Claire putea fi legată de locul crimei prin fibrele
covorului din maşina ei. Claire nu avea un alibi solid. Claire era pentru el cea mai bună
modalitate de a obţine
Sandra Brown
condamnarea de care avea atîta nevoie atît din motive profesionale, cît şi personale.
Dar nu voia ca ea să fie vinovatul.
- La naiba.
înjurătura păru să plutească în întuneric mult timp încă după ce sunetul ei s-a stins. Se
afla într-o situaţie îngrozitoare. Dacă ţinea cont de conştiinţă şi de etica profesională, se
distanţa de acest caz. Crowder îi dăduse deja un termen pentru a-i aduce un suspect, iar
numărul zilelor rămase se reducea din ce în ce mai mult. Dacă ar fi fost brusc înlocuit, ar
fi fost groaznic.
Dar dacă, înainte de scadenţă, ar fi cerut el însuşi să fie schimbat? Crowder se aştepta
să fie prea mult implicat personal în acest caz şi poate că ar fi răsuflat chiar uşurat.
Hotărîrea lui nu avea să le afecteze relaţiile, ba poate ar fi cîştigat bunăvoinţa şefului
său. Crowder ar fi dat cazul, pur şi simplu, altcuiva.
Nu, nu era bine. Acel altcineva ar fi putut fi agresiv şi i-ar fi putut pune cătuşele lui Claire
imediat ce aceasta se va fi întors la New Orleans, urmînd să fie judecată pentru crimă de
gradul doi. Aveau să i se ia amprentele. Să fie fotografiată, încarcerată. Acest gînd îi făcu
rău.
Pe de altă parte, nu se putea gîndi să lase liberă o femeie numai fiindcă i se aprinseseră
lui călcîiele după ea. Numai că nu era chiar aşa simplu. Niciodată nu fusese. De cînd
intrase prima oară în clădirea care adăpostea Mătasea franţuzească şi o cunoscuse pe
Claire Laurent, nimic nu mai fusese simplu sau rutină.
De parcă ar fi fost vrăjit. Mătasea franţuzească
avea ceva care îl, uimea şi îl intriga. Nu era vorba de acea clădire veche şi nici măcar de
Cartierul Francez. Mai .fusese de^ multe ori pe acolo de cînd venise la New Orleans. îl
găsise încîntător, dar niciodată nu îl făcuse să aibă impresia că trecuse printr-o buclă a
timpului într-un spaţiu unde totul se mişca mai încet şi nimic nu era ceea ce părea.
Nu locul fizic îl fermecase, ci Claire, care emana un mister care îl zăpăcea. Acea calitate
ce nu avea nume era periculos de romantică, absolut fascinantă şi cît se poate de
distrugătoare, îl prinsese ca o .invizibilă pînză de păianjen. Cu cît se lupta mai mult să se
elibereze,, cu atît era prins mai tare. Chiar şi acum, cînd trebuia să se gîndească la o
modalitate de a o prinde, el se gîndea cum să o protejeze împotriva unei acuzaţii.
O nebunie, îşi spuse el, clătinînd din cap pentru propria-i vinovăţie. Dar continuă să o
facă oricum. Doar nu era nimic rău în cîntărirea alternativelor, nu? în fond, nu era un
lucru cu judecată, responsabil şi profesional?
Cine era un alt suspect?
Ariei Wilde. Era însărcinată acum, dar şi-ar fi putut ucide soţul dintr-o mulţime de motive.
Cu toate acestea, ar fi fost teribil de greu să o judece şi să fie în final un erou. Ar putea
ridica oricînd problema paternităţii copilului, dar un bun avocat ar obiecta. 'Judecătorul ar
accepta obiecţia şi gata. înăbuşit în faşă. Juraţii nu aveau să afle niciodată de relaţia lui
Ariei cu fiul. ei vitreg, iar Cassidy ar fi fost dispreţuit pentru faptul de a fi încercat să
arunce vina pe o
-----------------------------C 383 ")----------------------------y
viitoare mamă cu aer de sfîntă.
Joshua Wilde. Instinctul lui Cassidy îi spunea că tînărul riu ar putea omorî nici o muscă,
cu atît mai-puţin un tată tiranic. Pe de altă parte, avusese chef să se culce cu soţia
acestuia.

Problema în legătură cu judecarea lui Ariei sau a lui Josh era că nu avea nici o dovadă
concretă împotriva lor. Totul era circumstanţial şi conjunctural. Dacă juraţii urmau
instrucţiunile judecătorului şi aveau cea mai mică îndoială, Ariei şi Josh aveau să fie
liberi, iar procurorul adjunct, Cassidy, îşi pierdea credibilitatea, lăsînd să îi scape
adevăratul criminal, oricine ar fi fost acesta.
Nici nu se putea gîndi la aşa ceva. Principalul lui obiectiv era să se asigure că acest
lucru nii se va întîmpla. Şi, mai presus de orice, era hotărît să prindă criminalul şi să îl
bage la închisoare. Sau să o bage la închisoare. Gîndul la Claire îl făcu să înjure stingînd
prima ţigară, pe care practic nu o fumase şi să îşi aprindă alta. Şi-o închipui aşa cum
fusese în după-amiaza aceea, atrăgătoare, cu toate că era răvăşită. Sudoarea de pe
piele îi dădea o străJucire de sănătate. Din cauza umidităţii, părul din jurul chipului i se
ondulase. Păruse furioasă şi tulburată, Dar cînd o întrebase, fusese prea mîndră pentru
a recunoaşte cele două slăbiciuni omeneşti: gelozia şi dorinţa
sexuală.
Agitat şi răutăcios, Cassidy se dădu jos din pat şi îşi puse o pereche de blugi. Ieşi pe
balcon fără să se mai - ostenească să îi mai încheie. Aerul era şi mai
mtuzească
înăbuşitor ca înainte. Nu se simţea nici o adiere.
Se uită spre uşa balconului lui Claire şi văzu întuneric. Dormea, îşi ridică apoi privirea
spre cer; norii, care erau foarte aproape, păreau umflaţi şi vineţi. Mirosul ploii era
pătrunzător, dar nu simţea nici o picătură. Atmosfera era extrem de încărcată, ca şi cum
avea să se întîmple ceva foarte important.
Abia îi trecu prin minte acei gînd, că un fulger străbătu cerul chiar deasupra vîrfurilor
nemişcate ale copacilor.
Cînd cerul fu despicat de un fulger orbitor, Claire se ridică brusc în şezut ţinîndu-şi
răsuflarea în aşteptarea tunetului, care se abătu ca un bici peste acoperişul casei, făcînd
să se zgîlţîie geamurile şi toată sticlăria, îî urmă imediat o pală puternică de vînl, care
deschise uşile franceze şi pătrunse în încăpere, lovindu-se de pereţi. Perdelele subţiri
păreau nişte pînze de barcă umflate deodată.
Claire alunecă din pat şi traversă camera. Copacii din jurul lui Rosesharon se legănau în
vîntul furios care părea să nu aibă nici o direcţie şi care îi răvăşea părul-şi îi lipea
cămaşa de trup. Un alt fulger lumină o secundă balconul.
Atunci îl văzu pe Cassidy. Stătea lîngă balustradă, fără cămaşă şi fuma uitîndu-se fix la
ea. Dădu să fugă înapoi în dormitor şi să închidă^ uşa,* dar nu se putea mişca. Privirea
lui o imobilizase, îl văzu desprinzîndu-se de balustradă fără să spună nimic şi pornind
spre ea
cu un pas lent şi măsurat.
Inima începu să-i bată la fel de tare ca şi vîntul acela frenetic. Mintea îi era aiurită ca de
altfel totul în calea vîntului. Spuse primul lucru care îi veni în cap:
- Nu ştiam că fumezi.
Tot fără să scoată vreun cuvînt, Cassidy continuă să se apropie în acelaşi mod periculos.
Nu se opri decît cînd ajunse la o distanţă de un braţ. Claire se simţea atrasă spre el de o
forţă fizică implacabilă, de parcă în pieptul lui s-ar fi aflat un magnet extrem de puternic.
Spuse atunci cu sufletul la gură:
- Cred că pînă la urmă o să izbucnească furtuna. El aruncă ţigara peste balustradă şi
întinzînd
braţele, o trase spre el cu o forţă la fel de mare ca aceea a tunetului care urmă. Sărutul
lui fu la fel de neîndurător ca vîntul. îi desfăcu clama din păr lăsînd-o să cadă fără
zgomot şi îşi trecu degetele prin părul ei, înclinîndu-i capul cînd într-o parte, cînd în
cealaltă, aşa încît gura ei trebuia să asculte de dorinţele lui năvalnice.
Emana căldură, prin piele, prin părul care îi acoperea pieptul. Dorinţa lui sexuală

dezlănţuită puse stăpînire şi pe Claire care îi răspunse, recunoscîndu-o deodată ca .fiind
izvorul recentelor ei nemulţumiri, înflorea şi se răspîndea în ea o dulce şi dureroasă
nevoie de acest... de Cassidy.
îi strînse umerii cu degetele şi se arcui lipindu-se de el, făcîndu-l să scoată un sunet
scăzut şi erotic. Gura lui o părăsi pe a ei numai pentru a-i căuta scobitura gîtului. Capul
iui Claire căzu pe spate la atingerea buzelor lui.
_________•*
Mîinile lui îi alunecară pe spate, peste şezut, ridicînd-o puţin mai sus şi maj aproape de
el, lipindu-şi sexul excitat de al ei. îi coborî o bretea, dezvelindu-i un sîn. Imediat îi
cuprinse sfîrcul cu gura trecîndu-şi înnebunit limba peste el. Printre buzele lui Claire
ieşiră ţipete slabe de bucurie, pînă cînd el i le acoperi din nou cu un sărut.
Furtuna se abătea feroce asupra lor acum, vîntul şuiera, fulgerele luminau cerul şi
tunetele îl cutremurau. Ploaia se prăvălea în torente peste acoperişul balconului,
stropindu-le picioarele goale, dar ei erau total nepăsători.
Pînă cînd auziră zgomot de glasuri care se | apropiau.
Pentru a se bucura de ploaie, două modele aleseseră să meargă spre dormitor prin
balcon şi nu prin holul din interior. Claire îl împinse pe Cassidy şi privi spre colţul casei,
unde urmau să apară din clipă în clipă.
El o luă atunci de mînă şi intră în camera ei trăgînd-o după el. închise uşile franceze
exact în momentul cînd modelele apăreau de după colţ, unde se opriră să privească
peisajul.
Cassidy o rezemă pe Claire de uşă şi o îmbrăţişa în perdelele subţiri. Orice obiecţie ar fi
avut, el i-o j astupa cu un sărut. Limba îi cerceta gura seducător, ! iar mîinile i se
strecurară pe sub cămaşă. Ea le simţi calde şi puternice pe şezut cînd el îi ridică o
coapsă sprijinindu-i-o pe a lui. Cu încheieturile degetelor îi atingea uşor părul pubian. Ea
se înfiora şi aproape că scoase un ţipăt. Pentru a-i înăbuşi sunetul, el o sărută.
Afară, una din fete spuse:
- Dar plouă, nu glumă. N-am văzut în viaţa mea aşa fulgere.
- Sşş! Să n-o trezim pe Claire.
Dar Claire era cît se poate de trează. Fiecare fibră a trupului ei răspundea atingerii lui
Cassidy. Degetele lui îi separară buzele sexului şi unul se strecură înăuntru. Cu o
mişcare imperceptibilă o lărgi şi mai mult înainte de a-l retrage treptat, şi apoi iar şi iar.
Claire se agăţă de el. El sfîrşi un sărut torid şi o străpunse cu privirea, continuînd să o
mîngîie.
- Mai bine am merge şi noi la culcare.
- La cît începe programul?
- La opt şi jumătate. Un ţipăt uşor.
- Ai grijă, alunecă. Eu era să cad.
- Rue ar face ca trenul dacă ai apărea mîine cu vînătăi.
Cassidy îşi retrase degetul descoperind miezul larg al sexualităţii ei şi mîngîindu-l cu
mişcări circulare. Claire clipea des încercînd să-şi ţină ochii deschişi, dar îl vedea pe
Cassidy ca prin ceaţă. Observă că părul îi căzuse peste sprîncene, că trăsăturile îi erau
încordate şi că ochii îi erau cuprinşi de febră.
Se simţi străbătută de, un orgasm înăbuşit. Luptă contra lui, dar o inundă ca un drog
puternic, intravenos. O căldură bruscă. O zvîcnitură de pasiune. O cascadă de sublim.
Glasurile modelelor se depărtaseră lăsînd în urmă numai zgomotul furtunii şi cel mătăsos
al răsuflărilor grele. Cassidy o luă în braţe şi o aşeză în pat înainte să se întindă şi el. îi
scoase cămaşa şi îşi trecu mîinile
Mătase1
franţuzească
•*
peste sînii ei înfierbîntaţi. Vîrfurile degetelor zăboviră mai mult pe sfîrcuri şi senzaţiile

care se concentrau acolo erau atît de puternice, încît Claire gemu. El îşi lăsă capul în jos
şi le sărută cu poftă, dar tandru. Ea îşi înfipsese mîinile în părul lui, ştiind că trebuia să
oprească totul, recunoscînd însă. că ar fi fost ca şi cum ar fi încercat să oprească ploaia
torenţială. El îi săruta abdomenul. Neliniştită, ea murmură:
- Cassidy?
- Sşş, făcu el suflînd în triunghiul de păr.
- Cassidy?
Fără să dea atenţie ezitării ei, îi cuprinse şoldurile şi o ridică spre gura lui deschisă. Cu
limba îi cercetă miezul dulce şi ud. Linse leneş, pătrunzînd mai adînc. îşi vîrî nasul în ea
cu afecţiune, după care o sărută înnebunit, ca şi cum ar fi supt nectarul unui fruct
delicios. Cu vîrful limbii trezi din nou acea mică sămînţă de feminitate.
Plăcerea atinsese culmi insuportabile.
Te rog/îngăimă ea, iar el îngenunche între coapsele ei şi o penetra.
Ea îi simţea pe gît răsuflarea grea şi înfierbîntată. îl auzi gemînd:
- Ah, Isuse. Isuse.
Şi apoi începu să se mişte, îndreptîndu-se şi mîngîind-o pînă cînd o făcu să nu mai ştie
de nimic decît de el.
Spatele lui era umed şi muşchii i se mişcau sub atingerea mîinilor ei care se strecurară
pe sub blugi cuprinzîndu-i fesele şi trăgîndu-l în ea şi mai mult. El scoase un murmur de
plăcere. Se sărutară. Buzele lui aveau un gust de mosc şi prohibit, l le linse mai întîi
Sandra Brown
cu delicateţe, apoi cu lăcomie.
El îi acoperi un sîn cu palma şi cu degetul mare îi frecă mijlocul ridicat răsucindu-i-l apoi
cu toate degetele.''Claire îşi arcui spatele. Trase aer şi îi şopti numele. Primul orgasm
fusese o nimica toată. De data aceasta cînd atinse apogeul avu impresia că făcea parte
dintr-un foc de artificii. Era învăluită într-o mulţime de scîntei şi căzu în spaţiu o veşnicie
înainte ca şi ultima sclipire să se stingă,
Cîteva clipe mai tîrziu, se lăsă şi Cassidy să termine. O îmbrăţişa cu putere, şoptindu-i la
ureche cuvinte erotice în timp ce ea simţi eliberîndu-se înăuntrul ei un val cald şi
puternic.
Epuizaţi, rămaseră locului, el cu capul pe sînii ei, ea cu picioarele încolăcite în jurul lui. în
cele din urmă, el se ridică să îşi scoată blugii, după care se întinse înapoi ţinînd-o
aproape. Claire se cuibări lîngă trupul
lui gol.
Furtuna trecuse, dar continua să plouă. Tunetele depărtate îi amintiră de seara cînd
Cassidy o sărutase prima oară, seara cînd se duseseră la hotelul Ponchartrain după
Mary Catherine.
Cutremurîndu-se, Claire încercă să nu se mai gîndească. Nu voia să îşi amintească cine
erau ei doi şi ce roluri opuse jucau, de fapt, în drama realităţii.
Simţind-o, e o întrebă sărutîndu-i tîmpla:
- Ce este?
- Nimic.
- Ceva tot e.
Ea oftă şi un zîmbet îi juca pe buze.
- Ăsta a fost cel mai murdar raport sexual pe care l-am avut vreodată.
Un chicotit se auzi în adîncul pieptului lui, chiar sub urechea ei.
- E bine.
Ea îşi plimbă degetele peste coastele lui excitînd-o senzaţia care îi străpungea pielea.
- Cassidy? -Hmm?
- Ce se va întîmpla mîine?
Atunci el o rostogoli pe spate şi se aplecă deasupra ei punîndu- i un deget pe buze.

- Dacă vorbim despre asta, va trebui să plec. Asta vrei?
îi rriîngîie buzele şi apoi o sărută adînc, ud, intim, dăruindu-şi limba, îi depărta coapsele
şi se frecă de ea sugestiv. Era aproape tare din nou.
Ea oftă şi spuse:
- Nu. Nu pleca.
Sandra Brown
Capitolul nouăsprezece
Andre Philippi era extraordinar de tulburat. Yasmine venise din nou în hotelul lui.
Yasmine! Cea mai splendidă creatură din lume.
Tocmai îşi făcea plimbarea de rutină prin hol cînd o văzu intrînd. Chiar dacă soarele
apusese deja, ea tot purta ochelari de soare negri şi cu şnur petrecut pe după cap.
Evident, nu voia să fie recunoscută. Dacă nu i-ar fi cunoscut atît de bine faţa, poate n-ar
fi recunoscut-o nici el, dar îşi petrecea mai mult timp privindu-i fotografia decît pentru a
se privi pe sine în oglindă. Chipul ei îi era mai cunoscut decît al lui
_____________ 5
.___,
însuşi.
Ea se îndreptă cu paşi hotărîţi spre lifturi. Unul era deschis. Andre alergă pentru a ajunge
înainte să îşi înceapă urcarea.
- Yasmine. Bine ai venit, spuse el înclinîndu-se uşor.
- Bună, Andre, îi răspunse ea zîmbind şi scoţîndu-şi ochelarii, pe care îi puse apoi în
poşeta de pe umăr. Ce mai faci? Mu te-am mai văzut de un car de ani.
Claire le făcuse cunoştinţă cu cîţiva ani în urmă, la o mică petrecere pe care ea o
organizase. De atunci se mai văzuseră în nenumărate ocazii. Cu toate acestea, Andre,
pe care ea îl considera un prieten, era mereu îhcîntat şi măgulit.
- Bine. Dar tu?
- Nu mă plîng, spuse ea, dar zîrnbetul păru să îi îngheţe de parcă acele cuvinte nu ar fi
fost spuse cu toată sinceritatea.
- Ai venit în oraş ca să lucrezi la catalog?
- Facem fotografii pentru numărul de primăvară în Mississippi. Eu m-am întors numai
pentru seara asta.
Nu întreba niciodată un oaspete de ce se afla în hotelul lui. Ar fi însemnat să îşi încalce
propria politică ce prevedea garantarea unei absolute confidenţialităţi, mai presus de
toate.
- Ce mai face Claire?
- Ca să fiu sinceră, eram cam supărată cînd am plecat astăzi după-amiază, răspunse
Yasmine.
- Oh, Doamne. Mary Catherine...
- Nu, nu a fost nimic legat de mama ei. Aşteptă politicos, în speranţa că Yasmine îi va
Sandra Brown
spune mai multe despre necazul prietenei lor comune, fără ca el să fie nevoit să întrebe.
Şi ea îi răsplăti discreţia:
- Cred că tensiunea lucrului şi-a spus cuvîntul astăzi. Doar o cunoşti. Niciodată nu
explodează, aşa cum face orice om cînd se înfurie. Ea clocoteşte în tăcere şi îi face pe
toţi ceilalţi să se simtă ca naiba.
Simţind că exista un conflict între cele două femei, la care el ţinea şi pe care le admira
atît de mult, Andre
spuse cu tact:
- Sînt sigur că şi acest catalog va merita efortul pe
care l-aţi depus amîndouă.

- Da, sper.
Lipsa ei de entuziasm era evidentă.
- Nu aspectul creator este cel care produce totdeauna tensiune? întrebă el politicos.
- De data aceasta mai mult ca oricînd.
- De ce?
- Cassidy.
Andre se făcu alb ca varul.
- Vrei să spui că e acolo?
- Da. A venit după Claire la Rosesharon şi se poate spune că a început să facă parte din
peisaj.
El îşi umezi buzele nervos.
- De ce naiba i-o da tîrcoale aşa?
Liftul ajunsese la etajul ei. Andre ieşi împreună cu Yasmine şi porniră de-a lungul
coridorului.
- Continuă să o bănuiască de asasinarea lui Wilde.
- Dar asta-i o absurditate!
Andre se împiedică de parcă inima îi căzuse pînă la podea încurcîndu-i paşii. Oh,
Doamne. E îngrozitor.
Şi totul numai din vina mea.
Broboane de sudoare îi apărură pe frunte. Scoase din buzunarul de la piept o batistă
imaculată cu care se şterse.
- Dacă nu m-aş fi lăsat păcălit de el recunoscînd-o pe Claire ca fiind interlocutoarea mea
de pe caseta aceea...
- Hei! îi spuse ea, punîndu-i o mînă pe umăr. Claire mi-a spus cît de tulburat ai fost cînd
s-a întîmplat. Ascultă, Cassidy e isteţ, într-un fel sau altul tot ar fi aflat că ea a fost aici în
seara cînd Jackson Wilde a fost împuşcat. Tu nu i-ai spus nimic ce el n-ar fi putut afla
mai devreme say mai tîrziu.
Apoi adăugă în şoaptă:
- Să-ţi spun ce cred eu, de fapt: eu cred că pe Cassidy îl interesează mai mult să îi
dovedească nevinovăţia decît vinovăţia.
- Ceea ce chiar e, se grăbi Andre să spună. Claire a fost aici în seara aceea ca să o ia
pe Mary Catherine şi atît. Aş spune asta şi sub jurămînt la tribunal. Aş face orice ca să
protejez un prieten.
- Prietenii tăi contează pe asta.
Andre consideră acea afirmaţie neclară şi neliniştitoare. Tocmai voia să îşi exprime din
nou încrederea în nevinovăţia lui Claire, dar Yasmine dădu să plece.
- Abia aştept să stăm mai mult de vorbă, Andre. El îi luă mîna, se înclină asupra ei şi i-o
sărută.
- Au revoir, Yasmine. Incandescenta ta frumuseţe îi scaldă în lumină pe toţi cei din jurgl
tău.
Zîmbetul care o făcuse celebră îi apăru pe chip.
- Ticălosule! Eşti un adevărat poet!
- Recunosc, spuse el timid.
Nu avea să ştie niciodată cît timp îşi petrecea el compunînd ode frumuseţii şi farmecului
ei.
Ea îi atinse obrazul cu palma.
- Eşti un adevărat domn, Andre. De ce n-or fi toţi bărbaţii la fel de buni, de atenţi şi de
loiali ca tine?
Zîmbetul i se întrista, îşi retrase mîna şi apoi se îndepărtă. El nu o urmă. Nu s-ar fi
cuvenit. Dar aşteptă pînă cînd fu poftită într- una din camere după ce bătuse şi îşi

spusese numele încet.
Andre nu îl invidia pe bărbatul care o aştepta de partea cealaltă a uşii. Dragostea lui
pentru Yasmine nu era sexuală, ci îşi avea originile în -adîncul sufletului său şi se afla la
un nivel mult mai ridicat decît cel al atracţiei fizice, îi dorea din toată inima să se bucure
de dragoste şi fericire sub toate aspectele şi din orice parte ar fi venit.
Practic, pluti înapoi pînă la lift, cuprins de o stare de euforie. Yasmine îi atinsese obrazul
cu afecţiune. Mîna. ei era netedă şi răcoroasă, ca mîngîierea lui maman cînd el era încă
un copil. Totdeauna fusese ceva în ochii ei care îi amintea de mama lui - o amărăciune
familiară pe care şi-o amintea foarte bine. Dar îndepărtă acest gînd pentru a nu-şi strica
bucuria acelei clipe.
- Ticălos nenorocit. Netrebnicule, îl blagoslovi Yasmine pe Alister Petrie printre tot felul
de alte obscenităţi.
- încîntător limbaj, Yasmine.
gura aia mincinoasă, fiu de căţea
- Tacă-ţi nenorocit.
Furia radia din ea ca nişte unde roşii dintr-un radiator. Trupul îi era încordat şi plin de
mînia care îi ardea în adîncul ochilor.
- Niciodată n-ai avut de gînd s-o părăseşti, nu-i aşa?
-Yasmine, eu...
- Ai avut de gînd?
- în timpul unui an electoral, ar fi o sinucidere politică. Dar asta nu înseamnă că...
- Mincinos afurisit. Rahat împuţit, îmi vine să te omor.
- Pentru numele lui Dumnezeu, spuse el trecîndu-şi degetele prin părul care mai era încă
ciufulit după sexul care fusese aproape la fel de aprig ca şi discuţia.
Se unduiseră, se încolăciseră, se strînseseră şi se zvîrcoliseră de parcă ar fi fost mai
repede o luptă decît un act de iubire.
- Exagerezi, îi spuse el pe un ton menit să o liniştească şi încercînd să prevină o altă
izbucnire de ţipete violente.
- Este vorba numai de o despărţire temporară, Yasmine. Ar fi mai bine...
- Mai bine pentru tine.
- Mai bine pentru amîndoi dacă nu ne mai vedem un timp, cel puţin pînă după alegeri.
Nu rup legătura definitiv. Dumnezeule, crezi că eu aş vrea aşa ceva? Nu vreau. Eşti viaţa
mea.
- Rahat.
- îţi jur că după alegeri, o să...
- O să ce? O să mă fericeşti cu cîteva ore de f... pe săptămînă? Cît timp? Toată viaţa?
Să te ia dracu', domnule congresman. Nu cred porcăria asta.
- Nu mă aştept să fii încîntată. Doamne, aş fi distrus dacă ar fi aşa, spuse el şi îşi
desfăcu braţele chemător. Ceea ce aştept este puţină înţelegere. Programul e un
coşmar, Yasmine. Sînt într-o tensiune permanentă.
- Scumpule, nici nu ştii ce înseamnă tensiunea, spuse ea cu un glas încărcat de
prevestiri rele. De cum termin cu tine, fundu' tău schilod n-o să mai aibă nici o valoare
nici în statul ăsta, nici în altul. Negresa ta nu se mai joacă. Petrecerea s-a -terminat,
scumpule. Acum trebuie să plăteşti.
Se îndreptă spre uşă, dar el alergă după ea.
- Stai, Yasmine! Lasă-mă să-ţi explic. Nu eşti înţelegătoare, spuse el şi prinzînd-o de
umeri o întoarse cu faţa spre el. Te rog, adăugă el aproape suspinînd. Te rog.
Ea nu mai făcu nici o încercare să plece, dar ochii ei continuau să fumege ca nişte
cărbuni aprinşi. Alister trase repede aer în piept şi clipi des ca un om disperat, gata să
implore oprirea execuţiei.
- Yasmine; draga mea, începu el şovăitor, trebuie să-mi laşi puţină libertate. Promite-mi

că nu vei spune nimic presei.
Vorbele lui o străpunseră ca nişte săbii făcîndu-i răni de durere şi furie.
- Puţin îţi pasă ce simt eu, nu? Nu te gîndeşti decît la tine şi la-blestemata asta de
campanie!
- N-am vrut să spun asta. Eu...
Scoţînd un ţipăt sălbatic, se repezi ia el zgîriindu-l
pe faţă şi făcînd să-i ţîşnească sîngele din patru dîre lungi. Cu cealaltă mînă îi smulse
cîteva fire de păr.
Pentru o clipă, Alister fu prea uluit ca să se mişte. Abia apoi simţi durerea şi urlă ducîndu-
şi mîna la obraz.
- Eşti nebună! strigă el cînd îşi retrase mîna plină de sînge. Eşti o nebună isterică.
Yasmine rămase cîteva clipe să se bucure de uimirea şi chinul lui şi ieşi ca o furtună din
cameră, în drum spre lift întîlni un bărbat şi o femeie pe holul hotelului, care o priviră
surprinşi şi o ocoliră. Abia atunci îşi dădu seama că lacrimile îi şiroiau pe obraji şi bluza îi
era descheiată. Se încheie la nimereală şi o băgă în fustă în timp ce liftul se îndrepta
spre' parter, îşi puse de asemenea şi ochelarii. Trecu prin hol cu capul puţin plecat, îl zări
pe "Andre cu coada ochiului, dar nici nu încetini, nici nu îl încuraja să se apropie şi ieşi
repede din hotel. Scoase din garaj camioneta închiriată de Claire şi porni spre Canal
Street.
Era o seară liniştită. Mulţi se pregăteau să înceapă week-end-ul. Străzile Cartierului
Francez erau pline de turişti care blocau circulaţia şi aglomerau trotuarele înguste.
Yasmine găsi cu greu un loc de parcare şi, în cele din urmă, lăsă camioneta într-o zonă
mai liberă. Mai avea încă ceva de mers pe Rue Dumaine pînă să ajungă la destinaţie.
Nu se întîlni cu nimeni şi încercă să atragă atenţia asupra sa cît mai puţin posibil.
Magazinul era deschis, dar dacă n-ar fi ştiut că se află acolo, nici nu l-ar fi observat.
Cîţiva cumpărători se plimbau printre rafturile cu plante din care se puteau face tot soiul
de băuturi.
- Aş dori să o văd pe preoteasă, îi spuse ea încet
Sandra Brown
vînzătoarei care fuma un chiştoc.
Aceasta dispăru o clipă, după care se întoarse şi îi făcu semn să o urmeze.
Camera Altarului era despărţită de magazin de o draperie din catifea maron prăfuită.
Pereţii erau plini de măşti africane şi sculpturi în metal, numite vene, care evocau spirite
puternice. O cruce mare din lemn se vedea într-un colţ, dar nu era un crucifix tradiţional,
încolăcit în jurul stîlpului din mijloc era Damballah, şarpele, cel mai puternic spirit, într-o
cuşcă de sîrmă, în celălalt colţ, se afla un piton, reprezentant al lui Damballah. Şarpele
era folosit în ritualurile magice care se desfăşurau pe lîngă mlaştinile din afara oraşului.
Pe altar se aflau statui ale unor sfinţi creştini, fotografii ale unor oameni care susţineau
că fuseseră binecuvîntaţi de spirite, lumînări care pîlpîiau, batoane arzînde de tămîie şi
ju-ju, oase şi cranii de animale.
Preoteasa stă'ea pe scaunul reginei, de lîngă altar. Era imensă, enârmul ei piept
acoperind o burtă formată din cîteva rînduri de grăsime. Capul mare îi era înfăşurat într-
un turban. Duzini de lanţuri de aur îi atîrnau de gîtul îndesat şi gros. De cel puţin
jumătate din ele erau agăţate amulete, medalioane şi alte talismane. Avea mîini la fel de
mari ca nişte mănuşi de baseball şi cîteva inele îi străluceau pe fiecare deget. Ridică una
din mîinile ei uriaşe şi îi făcu semn lui Yasmine să înainteze.
Preoteasa era haitiană, neagră ca abanosul. Faţa mare şi rotundă era lucioasă de
transpiraţie. Aflîndu-se într-o stare ca de transă, îşi studie vizitatoarea cu nişte ochi
adormiţi, acoperiţi de pleoape grele, care erau la fel de mici şi sclipitori ca nişte năsturaşi
de onix.
mţuzeaseă

Yasmine i se adresă cu mai mult respect decît i s-ar fi adresat un credincios catolic unui
cardinal. . - Am nevoie de ajutorul dumneavoastră.
Fumul dens de tămîie era înecăcios. Yasmine îşi simţea capul limpede, dar acest lucru
se întîmpla de fiecare dată cînd vizita acea lume a magiei negre. Puteri întunecate
păreau să emane din preoteasă, din toate acele lucruri, din umbrele negre ale fiecărui
ungher.
Cu o voce plată, lipsită de orice ton, Yasmine îi povesti de iubitul ei.
- M-a minţit de prea multe ori. E un om rău şi trebuie pedepsit.
Preoteasa încuviinţă cu înţelepciune.
- Ai ceva de-al lui? -Da.
Preoteasa ridică atunci o mînă 'încărcată de inele şi o asistentă îşi şi făcu apariţia
oferindu-i lui Yasmine un mic vas de lut. Aceasta îşi desprinse de sub unghii fărîme de
piele şi sînge închegat lăsîndu- le să cadă cu grijă înăuntru. Apoi îşi desfăşură de pe
degetele mîinii stîngi firele din părul lui Alister cărora, de asemenea, le dădu drumul în
vas.
După care îşi ridică privirea spre preoteasă. Pîlpîitul lumînărilor era reflectat în ochii ei ca
agatele, făcîndu-i să pară animalici. Abia îşi mişcă buzele, dar cuvintele ei se distingeau
foarte clar:
- Vreau să sufere îngrozitor.
Belle Petfie îl aştepta pe Alister în hol cînd se
Sandra Brown
întoarse la casa lor în stil grecesc, de pe malul lacului Ponchartrain. Copiii mîncaseră
mai devreme şi se culcaseră, înainte să plece, bucătăreasa pregătise masa în sufragerie
cu cele mai bune porţelanuri şi pusese şi flori în mijloc.
Belle era îmbrăcată într-o pijama de mătase purpurie care îi foşnea pe picioare cînd se
duse să îşi întîmpine soţul.
- Dumnezeule, ea ţi-a făcut aşa ceva? întrebă ea examinîndu-i zgîrieturile de pe obraz,
dar în glasul ei nu se simţea compătimire, ci numai mirare.
- Eşti mulţumită,. Belle? Astea ar trebui să-ţi dovedească faptul că am făcut ce ţi-am
promis.
- l-ai spus că s-a terminat pentru totdeauna şi să nu ne mai deranjeze?
- Exact. După care s-a repezit la mine ca o panteră afurisită.
Coafura stil paj a lui Belle abia se clătină cînd scoase un ţîţîit mişcînd uşor din cap.
- Du-te sus şi tamponează-le cu apă oxigenată cît eu torn vinul.
- Nu mi-e foame.
- Ba cum să nu-ţi fie, dragul meu, spuse ea cu un zîmbet fix. Du-te şi îngrijeşte-ţi faţa. Te
aştept să vii repede înapoi.
Aiister ştia ce însemna acel lucru - îl punea la încercare să vadă dacă ascultă, într-un
mod subtil, stabilea termenii în care avea să rămînă cu el, să îi sprijine financiar
campania renunţînd să îl mai denunţe ca pe un soţ necredincios şi mincinos ce era. Din
clipa aceea, ea era scenaristul, producătorul şi regizorul acelei şarade. Dacă voia să
joace, trebuia
•5
să accepte rolul şi să ducă scrisoarea pe tavă.
Ce altceva putea să facă decît să îi accepte condiţiile, indiferent cît de neplăcute erau?
Sigur, avea să accepte totul doar pentru un timp. îi convenea să pună capăt relaţiei pînă
după alegeri.
Dacă atunci mai voia să reia legătura cu Yasmine sau să înceapă alta cu altcineva, avea
să o facă în mod sigur. Nu însemna că, dacă fusese prins o dată, avea să-şi trăiască tot
restul vieţii ca un căţel al lui Belle. Totuşi, deocamdată, era mai prudent să se prefacă.

- Vin jos imediat.
Ajungînd în baie, îşi examina faţa în oglindă. Zgîrieturile erau încă proaspete şi sîngerau.
Ce naiba avea să le spună angajaţilor săi, celor din comitetul pentru pregătirea
campaniei electorale şi cu atît mai mult presei şi publicului alegător? Că se zgîriase în
ramurile unor copaci? Că avea o pisică periculoasă? Cine naiba avea să creadă?
Pe de altă parte, dacă îi contraziceau, trebuiau să îl acuze că minte şi să dovedească
acest lucru. Aşa că de ce îşi făcea atîtea griji? îl vor crede pentru că nu vor avea de ales.
Nici măcar nu se gîndea că Yasmine l-ar fi putut azvîrli ca pe o bucată de carne crudă
haitei de jurnalişti. Era adevărat că simţise puţină teamă cînd ea îl privise într-un fel de
făcuse să îi îngheţe sîngeie în vine, dar cînd se va calma şi va reîncepe să se
gîndească, se va răzgîndi să mai caute răzbunare, în fond, îl iubea doar. Dragostea ei
fusese un blestem care acum se putea dovedi o binecuvîntare. Nu avea să facă nimic
pentru a-l distruge politic, pentru că,
Sandra Brown
probabil, se mai agăţa de gîndul că într-o bună zi ar j putea deveni doamna congresman
Petrie.
Şi, pe urmă, era prea mîndră. Nu ar fi putut să facă publică relaţia lor fără să pară ea
însăşi o proastă. Avea o carieră de apărat, o afacere de protejat şi creditori de împăcat.
Ultimul lucru care i-ar fi trebuit lui Yasmine ar fi fost un scandal.
Dar dacă dorinţa ei de răzbunare era mai puternică decît raţiunea? Dacă făcea, totuşi,
zarvă?
Alister ridică din umeri privindu-se în oglindă. Şi ce? O dezvăluire publică a unei
asemenşa relaţii de renume ar fi afectat-o mai mult pe ea decît pe el. Tot ce avea de
făcut el era să stea retras, mînă în mînă cu Belle şi să nege orice aluzie pe care ar fi
putut-o face Yasmine. Cine avea să creadă o femeie din Harlem, practic falită, decăzută
moral şi isterică, în contrast cu un domn din sud, cu o poziţie foarte bună, bogat şi cu o
căsnicie fericită?
Cu această convingere în gînd coborî aproape vesel. Belle îl sărută uşor şi făcu o mutră
îngrijorată uitîndu-se la obrazul lui.
- S-a terminat totul, îi spuse ea oferindu-i un pahar de vin alb perfect răcit. Povesteşte-mi
ce-ai făcut astăzi.
îi servise o cină uşoară din salată de raci cu pîine prăjită, pepene galben, roşii în sos
marinat cu vin de Xeres şi şerbet de zmeură.
Tocmai îşi beau în linişte cafeaua, cînd ceva izbi deodată geamul din sufragerie. Lovitura
fusese puternică făcînd fereastra cea mare să vibreze.
- Ce naiba a fost asta? întrebă Alister întorcînd capul.
Belle ţîşni în picioare răsturnîndu-şi scaunul. - Alister privi cu groază sîngele care se
prelingea pe geam. Belle îşi duse mînă la gură ca să nu verse.
- Dumnezeule, făcu Alister. Rămîi înăuntru.
- Alister...
- Rămîi înăuntru!
Niciodată nu fusese prea curajos, astfel că nu atît curajul, cît furia îl făcu să iasă din casă
şi să se ducă pe pajiştea lui atît de frumos îngrijită. Auzi în stradă un scrîşn3t de
cauciucuri, dar era prea departe şi prea întuneric pentru a distinge maşina sau numărul
ei de înmatriculare.
Se apropie de fereastra de la sufragerie cu prudenţă şi cu teamă. Pe partea aceea,
geamul murdar de sînge părea şi mai înspăimîntător şi mai real. Simţea miros de sînge.
"Un semn trimis din iad.
Se aplecă peste stratul de flori pentru a se uita mai bine, îşi pierdu echilibrul, alunecă pe
tufele de sub fereastră şi căzu peste o găină moartă, al cărei gît fusese tăiat. Tăietura

era proaspătă şi mare. Penele erau ude şi sclipeau de sînge închis la culoare.
Congresmanul ţipă.
Se chinui să se ridice, fugi printre tufe şi urcă împleticit treptele de la intrare. Odată ajuns
înăuntru, trînti uşa şi trase zăvoarele. Ca un nebun, cuplă sistemul de alarmă.
Belle, care îşi revenise din şocul iniţial, îi ceru o explicaţie.
- Cine a făcut porcăria asta pe geamul nostru din faţă? îţi dai seama ce greu o să fie să
se scoată toată mizeria asta?
Sandra Brown
Ar fi vrut să o scuture pînă şi-ar fi pierdut tot acel calm.
- Nu înţelegi ce înseamnă asta? Mă vrea mort.
- Cine? -Ea.
- Fosta ta iubită?
El încuviinţă şi spuse bîlbîindu-se:
- M-a... m-a blestemat.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Alister, vino-ţi în fire. Eşti ridicol.
El scutură din cap furios.
- Asta e treaba poliţiei, spuse Belle şi cu sînge rece se îndreptă spre telefonul din hol.
- Nu! strigă el şi, repezindu-se la telefon, îl scoase din priză. Nu.
- Alister, dar nu te comporţi deloc normal. Ce te-a speriat atît de tare?
El murmură un singur cuvînt:
- Magia.
iMătase franţuzească
*
Capitolul douăzeci
Yasmine dădu buzna peste ei cu cîteva minute înainte de ora şase. Deschise larg uşa,
intră repede, dar se opri imediat cînd o văzu pe Claire cuibărită lîngă Cassidy în aşternut.
- Drace!
Exclamaţia o trezi pe Claire dintr-un somn adînc. Se ridică în capul oaselor, îşi dădu
părul la o parte din ochi şi căută un colţ de cearceaf cu care să îşi acopere sînii rozalii şi
fragezi după o noapte de iubire.
Mişcarea ei bruscă îl făcu pe Cassidy să se
407
Sandra Brown
rostogolească pe spate.
- Ce s-a întîmplat? o întrebă el şi urmărindu-i privirea uimită o văzu pe Yasmine, care se
mai uită la ei cîteva clipe, după care se întoarse şi ieşi trîntind uşa.
- Ceva nu e în regulă, spuse Claire luîndu-şi cămaşa de pe tăblia de la picioarele
patului.
- Ce vrei să spui? Ce nu e-n regulă cu ce? Cît e ceasul? întrebă Cassidy proptindu-se în
coate şi scuturînd din cap ameţit.
- Ceva nu e în regulă cu Yasmine.

- Claire?
Ea îşi pusese un capot peste cămaşă şi cînd trecu pe lîngă pat ca să ajungă la uşă, el o
prinse de braţ şi o privi într-un fel anume care o făcu să simtă fiori de plăcere în stomac.
- Nu pot, îi şopti ea cu tristeţe. Yasmine are nevoie de mine.
- Şi eu am nevoie de tine.
- Tu m-ai avut, îi aminti ea cu un zîmbet timid.
- Nici pe departe îndeajuns.
Sfîşiată între loialitate şi dorinţă, ea privi spre uşă şi apoi, spre el.
- Trebuie să mă duc să văd ce are, Cassidy.
- Bine, mormăi el. Dar mie nu-mi place să pierd, spuse el apoi şi, ducîndu-i mîna la gură,
îi sărută palma provocator. Să vii repede înapoi.
- Promit.
Holul era scăldat în lumina gri-violet a zorilor. Se duse repede la scară şi coborî în vîrful
picioarelor ca să nu trezească pe nimeni. Aruncă o privire în saloane, dar nu o văzu şi fu
cît pe-aci să treacă pe
lîngă sufragerie, cînd sesiză mişcare la bar. Schimbîndu-şi direcţia, se duse lîngă
Yasmine. Fostul model o întrebă ridicînd o carafă:
- Vrei să bei ceva?
- Yasmine, ce s-a-ntîmplat?
- Ce-ţi pasă? După cum arăţi, se pare că ai avut o noapte nemaipomenită în pătuţul tău.
Goală şi ghemuită lîngă detectivul tău, nu? Hmm-mm, îmi şi închipui.
- Nu e detectiv şi nu eşti dreaptă. De ce ar trebui să aibă importanţă pentru tine faptul că
m-am culcat cu Cassidy?
Se întoarse, ţinînd în mînă un pahar plin cu vodcă.
- N-are. De fapt, mă doare-n fund pe cine f...
- Cu cine mă f..., o corectă Claire. Dacă ai de gînd să mă insulţi, măcar ai grijă să fie
corect gramatical.
Yasmine trînti paharul pe bar. încercă să îşi păstreze calmul, dar nu reuşi. Un zîmbet îi
apăru în colţul buzelor.
- Claire Louise Laurent. Mereu aranjată şi dichisită, spuse ea şi îi zîmbi scurt, după care
chipul i se schimonosi.
Lăsîndu-şi capul în jos, îşi ascunse faţa în palme şi începu să suspine.
Claire o înconjură cu braţul şi o făcu să se aşeze pe unul din scaunele înalte de la bar.
- Ce s-a întîmplat, 'Yasmine? o întrebă ea, mîngîind-o pe păr. Pentru ca tu să te porţi atît
de răutăcios, trebuie să fi păţit ceva îngrozitor.
- Ticălosul m-a lăsat.
Claire se temuse de acest lucru. Inevitabilul se întîmplase, 'deci. Ea ştiuse tot timpul că
era numai o
Sandra Brown
chestiune de timp pentru ca iubitul căsătorit al lui Yasmine să o părăsească şi îi fusese
groază de acea zi. îi trase capul pe umărul ei, lăsînd-o să plîngă în voie.
- Nenorocitul m-a minţit încă de la început, spuse Yasmine printre lacrimi. Niciodată n-a
avut de gînd să-şi părăsească nevasta. Niciodată n-a avut de gînd să se însoare cu mine
sau să avem o viaţă împreună. Am fost atît de proastă, Claire, atît de îngrozitor de
proastă, spuse ea b'ătînd cu pumnii în bar. Cum de am putut să fiu atît de proastă?
- Dragostea ne face să nu mai gîndim corect, să facem lucruri despre care ştim că nu
sînt corecte şi, totuşi, le facem.
Yasmine se îndreptă şi îşi şterse nasul cu tivul bluzei.
- Ba a mai făcut şi dragoste cu mine aseară, înainte să-mi spună, îţi poţi închipui? Cînd
am ajuns, practic a sărit pe mine. Mi-a spus că sînt frumoasă, că zilele petrecute fără

mine fuseseră un adevărat calvar şi am făcut-o ca iepurii, tare şi repede.
Două lacrimi i se strînseră pe genele de jos şi apoi îi şiroiră pe obrajii netezi.
- L-am iubit, Claire.
- Ştiu. îmi pare rău.
- Cînd mă gîndesc, nici nu pot să cred că i-am crezut minciunile. Deşi mi-a plăcut să-mi
imaginez asta, nu-l vedeam eu afişîndu-se cu mine la Washington.
- La Washington? Yasmine rîse uşor.
- Asta l-ar putea costa un vot, dar nu mai
contează. De ce să nu ştii şi tu acum? Misteriosul meu era domnul congresman Alister
Petrie. Claire expiră uşor:
- Alister Petrie.
- îl cunoşti?
- Nu, pe el nu l-am cunoscut niciodată, dar o cunosc pe soţia lui, pe Belle. l-am făcut cîîe
ceva pentru trusou cînd s-au Căsătorit. Nu aveam clienţi mulţi pe atunci. O prietenă de-a
ei m-a recomandat.
- Cum e?
- Ah, Yasmine, las-o...
- Pentru numele lui Dumnezeu, Claire, te rog. Spune-mi cum e?
- Drăguţă, blondă, sub...
- Nu la asta m-am referit. Ştiu cum arată.
- Ai cunoscut-o?
- Am văzut-o.
Claire ridică din sprîncene întrebătoare.
- Ei da, i-am spionat de vreo două ori, recunoscu ea nerăbdătoare. Am făcut tot ce nu
trebuie să facă o amantă. Am implorat. Am avut pretenţii. Am ameninţat. Am făcut
scandal. Am sunat la ei acasă în toiul nopţii doar ca să-i aud vocea. Chestii din astea.
Dar de cînd a început campania electorală, a avut şi mai puţin timp pentru mine. Gu cît
petreceam mai puţin timp împreună, cu atît îl hărţuiam mai tare. Probabil că ăsta-i un
motiv pentru care Alister s-a săturat. Riscam să fim prinşi. Lui îi era foarte teamă să nu
afle Belle. Sau poate că a şi aflat. Cine ştie? Acum n-aş mai crede un cuvînt din ce mi-ar
spune ticălosul ăla mincinos.
- Acum îmi dau seama de ce s-a simţit atras de
Sandra Brown
tine. Eşti atît de diferită de ea.
- în ce sens?
- în toate sensurile, spuse Claire. Nu mi-a plăcut de ea. Provine din aristocraţie şi are
grijă ca toată lumea să ştie acest lucru. E rece şi distantă. Nesuferită. Intolerantă şi,
bănuiesc, lipsită de pasiune.
- Poate că în legătură cu asta n-a minţit, murmură Yasmine.
- E prematur să o spui, spuse Claire ezitînd puţin. N-o să mă crezi, dar e adevărat.
Luîndu-i mîinile într-ale ei, îi spuse:
- Relaţia asta nu era bună, altfel n-ai fi fost atît de nefericită tot timpul. O să-ţi fie mult mai
bine fără el.
Yasmine scutură din cap.
- Nu, Claire, te înşeli. Mă simt groaznic. De fapt, întreaga viaţă mi-e făcută praf.
- Nu-i adevărat, Yasmine!
- Evident, ai uitat de problemele mele financiare. Banii pe care mi-i vei da pe acţiunile
alea n'u vor ajunge să-mi plătesc datoriile.
- O să se schimbe situaţia. Ai răbdare. Eşti frumoasă şi talentată, Yasmine, îi spuse ea
cu sinceritate. Mii de femei ar da orice să poată fi în locul tău. Acum ai inima zdrobită,

dar va trece.
Ochii lui Yasmine se îngustară privind-o calculat ca o felină.
- Inima mea o fi zdrobită, dar n-am de gînd să sufăr singură, spuse ea şi, retrăgîndu-şi
mîinile dintr-ale lui Claire, scoase din poşetă un obiect care o făcu pe Claire să se
înfioare.
- Dumnezeule, Yasmine, ce faci cu aia? Păpuşa magică era o grotescă efigie a congres-
manului. O ridică şi o privi cu mîndrie.
- Vezi părul ăsta de pe cap? E chiar părul lui
Alister. Asta face ca vraja să fie şi mai puternică. Şi
asta, spuse ea arătînd spre penisul exagerat de roşu
care se vedea între picioarele păpuşii, eh, ştii ce
| reprezintă.
Claire era îngrozită.
- Doar nu vorbeşti serios, nu? Cîteva talismane şi lumînări, bine, sînt inofensive. Dar să
nu-mi spui că tu chiar crezi în farmece şi magie neagră.
Yasmine se întoarse spre ea furioasă.
- De ce nu? Şi tu crezi că o virgină a putut să nască, nu?
Nu avea rost să se contrazică în legătură cu religia. Claire nu avea de gînd să se
lanseze într-o asemenea discuţie, mai ales cînd prietena ei era atît de tulburată. Tăcu şi
urmări cu o îngrozită lascinaţie cum Yasmine puse păpuşa pe bar şi scoase din buzunar
un talisman de argint agăţat de un" lanţ în juru! gîtului. Talismanul era o sferă filigranată
plină cu ceva ce Claire nu recunoscu, dar care avea miros de plante.
- Dacă port asta lipită de trup, spuse Yasmine cu un glas ameninţător, îi pot controla
gîndurile. Nu va putea să mă scoată din gînd. îl voi urmări zi şi noapte. II voi înnebuni.
- Yasmine, mă înspăimînţi.
Ea scoase un hohot de rîs .gutural.
- Spaima ta nu e nimic în comparaţie cu ce va simţi Alister pînă voi termina.
- Cum adică „termina"? Yasmine, ce ai de gînd să faci?
Sandra Brown
Ignorîndu-i întrebarea, ea îi spuse:
- Fii atentă, Claire. Şi învaţă, în caz că vei vrea vreodată să blestemi pe cineva.
Desfăcîndu-şi gulerul bluzei, dădu la iveală un,şir de ace lungi, sinistre. Scoase unul şi îl
puse deoparte numai atît cît să aprindă un băţ de chibrit pe care îl trecu de-a lungul
acului pînă cînd acesta se încinse atît de mult încît nu mai putu să îl ţină şi îl înfipse în
respingătorul penis roşu al păpuşii.
- Bună dimineaţa, Mister, şopti ea. Ai dormit bine? Nici măcar să nu-ţi treacă prin cap să
faci dragoste cu insipida ta soţie, pentru că nici chiar una din faimoasele mele figuri nu ţi-
ar putea-o ridica acum, sculă bleaga ce eşti.
Apoi aprinse un alt chibrit, încinse un alt ac şi îl înfipse în pieptul păpuşii.
Claire o apucă atunci de umeri şi o zgîlţîi cu putere.
- încetează! E ridicol. Practicarea magiei e periculoasă şi stupidă şi nu vreau ca
prietena mea cea mai bună să se lase amăgită de ea, spuse ea şi o scutură din nou. Mă
auzi, Yasmine?
Aceasta clipi de cîteva ori pentru a se dezmetici, ca şi cum Claire ar fi scos-o din transă.
- Bineînţeles că te aud, zise ea şi zîmbind larg o întrebă: doar nu m-ai luat în serios, nu?
- Eu... începu Claire nesigură, şi Yasmine izbucni în rîs.
Te-am speriat, nu? spuse ea şi puse apoi talismanul la loc sub bluză şi păpuşa în poşetă.
- Ai grijă să nu vadă Cassidy asta, îi spuse Claire. îl interesa foarte mult ce era cu
păpuşa Jackson
Wilde, dar i-am spus că nu era decît o glumă. El s-ar putea să n-o ia aşa.

- Haide, Claire, linisteşte-te. E ca şi cum o ţigancă ţi-ar ghici în palmă la un carnaval. Nu
crezi cu adevărat, dar te distrează.
Claire nu părea totuşi convinsă şi pe chipul ei probabil că se vedea acel lucru. Yasmine îi
mai aruncă o privire luîndu-şi paharul.
- Chestia asta cu magia neagră e o aiureală, dar îmi place teribil de mult să mă prefac
că îl pot răni într-adevăr pe Alister. De ce să sufăr numai eu? Mă simt mai bine dacă ştiu
că şi el suferă puţin, spuse ea şi sorbi din pahar. Destul despre viaţa mea amoroasă.
Povesteşte-mi cu ce vorbe dulci te-a vrăjit Cassidy.
Claire se întoarse încet în cameră. Datorită faptului că se afla în partea vestică,
rămăsese cufundată în semiîntuneric. Cassidy era încă în pat, întins pe spate şi cu
mîinile sub cap, uitîndu-se la ventilatorul din tavan care se rotea încet deasupra lui. Avea
un profil superb, puternic, masculin, fiecare trăsătură clar definită, li plăcea foarte mult
forma buzelor lui şi, privindu-le acum, ştiind ce gust aveau şi cum le simţea pe ale ei, fie
implorînd, fie cerînd, îi făcură poftă.
Bicepşii erau rotunzi şi tari ca merele. Un păr moale şi negru îi acoperea subsuorile şi
pieptul care se ridica deasupra unui stomac plat şi tare, care se pierdea într-un mijloc
îngust şi într-un bazin şi mai
Sandra Brown
îngust. Sexul lui era plin şi ferm şi Claire ştia acest lucru după pipăit, miros şi gust.
încercă să îşi reprime amintirile erotice închizînd uşa în spatele ei. El întoarse capul.
- Bună.
- Bună.
- Totul e în regulă?
- Acum este. înainte nu. Era îngrozitor de supărată.
- Chiar crezi că te priveşte?
îşi dădu mîinile la o parte de sub cap şi se propti într-un cot.
- Nu scoate ghearele, Claire. Am pus doar o simplă întrebare politicoasă, de curiozitate.
Ea se aşeză pe marginea patului, dar cu spatele la el.
- Iubitul ei a rupt relaţia. Şi nu mă întreba cine era pentru că nu pot să-ţi spun.
- Nici n-am de gînd să o fac.
- Aşa... bine. Noi n-avem nici o problemă.
- Zău? Tare m-aş mira. După tonul cu care vorbeşti aş crede că avem.
îşi încorda spatele.
- Ar trebui să te duci în camera ta acum. Yasmine ar vrea să facă un duş şi să doarmă
vreo două ore înainte să începem lucrul.
- N-are nici o legătură cu Yasmine.
- Aşa e, n-are, spuse ea, sărind de pe pat şi întorcîndu-se spre el. în caz că n-ai
observat, Cassidy, soarele e pe cer. E dimineaţă.
- Şi ce? O să te transformi îhtr-un bostan?
—
- Nu, dar tu o să te transformi într-un procuror districtual adjunct căruia i-ar plăcea foarte
mult să-mi pună o crimă în spinare.
- Ai comis crima?
- Nu trebuie să-ţi răspund.
- Aş prefera să n-o faci dacă va fi tot o minciună.
- Numai pleacă odată.
'El aruncă cearceaful la o parte şi se dădu jos din pat, gol şi sexy. Amintiri vii ale nopţii ce
trecuse îşi făcură îoc în mintea ei. Nu erau binevenite, dar erau acolo şi se vedea silită
să le facă loc. Văzîndu-l aşa, simţea o dorinţă puternică de a-l atinge din nou, de a-i simţi
coapsele puternice între ale ei şi mîinile mîngîindu-i trupul.

îi privi cum îşi puse biugii vechi şi decoforaţi pe avusese cu o seară în urmă cînd venise
,era ei. Nu îi închise nici acum. l se mulau pe trup
,1e bine, încît nu exista riscul de a-i cădea.
- De ce nu termini odată cu prostiile astea în tură cu Yasmine. şi cu misteriosul ei iubit şi
să-mi
spui purul adevăr?
•- Nu înţeleg ce vrei să spui.
- Nu, spuse el apăsat şi ţintuindu-şi degetul arătător spre vîrful 'nasului ei. .Să nu începi
să te retragi în spatele atitudinii ăsteia negativiste de pension, Claire. Acum ştiu că e o
mască pe care ţi-o pui ori de cîte ori îţi vine la îndemînă, cînd vrei să eviţi o confruntare.
Pe adevărata Claire am cunoscut-o azi-noapte. Acolo, spuse el, arătînd spre patul
răvăşit.
- De asta te-ai culcat cu mine, ca să mă poţi cunoaşte mai.bine?
- Da. în toate privinţele.
Sandra Brown
- Ce romantic. Hai, spune, care a real?
El îi apucă mîna atunci şi i-o strecură în chizătura pantalonilor.
- Lasă prostiile astea, sărută-mă şi în aproximativ douăzeci de secunde o să-ţi
reîmprospătezi memoria.
Ea îşi trase mîna.
- Sînt sigură că o să spui că ai vrut să faci dragoste cu mine.
- Ideea generală asta a fost, da.
- Nu te cred, Cassidy. Tu mă acuzi totdeauna că mint, acum cred că tu o faci.
El izbucni în rîs, clătinînd din cap nedumerit.
- Ce? Ce s-a întîmplat în jumătatea asta de oră cît ai fost plecată?
- Mi-am recăpătat luciditatea, murmură ea, întor-cînd capul.
Dar el îi apucă bărbia între degete şi o întoarse spre el.
- Nu-mi vorbi enigmatic,
;- Bine, atunci o să-ţi spun deschis, zise ea ridicîndu-şi bărbia. Yasmine mi-a spus
anumite lucruri 'care m-au pus pe gînduri.
- Cu vorbele dulci.
- Mai spune o dată.
întrebarea pe care i-o pusese Yasmine despre modul cum reuşise Cassidy să ajungă în
patul ei o scosese brusc din starea caldă şi ameţitoare de îndrăgostită şi o aruncase în
cruda realitate. Simţind că tremura, dar cu o ostilitate intenţionată în glas, îl întrebă:
'- De ce te-ai culcat cu mine aseară?
- Nu ţi se pare că e evident, Claire?
- Ai vrea să cred asta.
- Dar ne-am dorit unul pe celălalt, spuse el.
- însă tu ai iniţiat totul.
- Nu te-am silit.
- Nu, n-ai venit la mine fluturîndu-ţi legitimaţia cu o servietă plină de documente oficiale
sau ameninţîndu-mă. Erai mult prea deştept să faci^aşa ceva, pentru că ştiai cît de mult
urăsc autoritatea, în schimb, ai venit ca un bărbat la o femeie. Ai profitat de gelozia mea.
Da, spuse ea spintecînd aerul cu mîinile. Din nu ştiu care motiv iraţional, am fost geloasă
pe Yasmine ieri, iar tu ai profitat şi de asta şi de atmosfera sexuală care pluteşte
deasupra muncii noastre. Yasmine spunea că a fost o proastă, continuă ea. Iar eu am
liniştit-o, spunîndu-i că, la un moment dat, tuturor ni se întîmplă să nu mai gîndim lucid şi
că asta e numai din vina libidoului nostru. Atunci mi-am dat seama cît de colosal de
proastă am fost eu însămi. M-ai atras în pat sperînd că, pînă dimineaţă, o să-ţi ai

criminalul. Poate contai pe înfrîngerea rezistenţei mele şi pe obţinerea unei mărturisiri
înainte de ivirea zorilor.
- Pentru numele lui Dumnezeu!
După ce o ascultase cu din ce în ce mai puţină răbdare, acum îşi trecu degetele prin păr
şi apoi îşi propti mîinile în şold.
- Mai precis, cînd trebuia să faci mărturisirea, Claire? în timpul preludiului? Sau în
momentul orgasmului, eu mă aşteptam să strigi „Sînt vinovată"? Nu, stai, am ghicit.
Speram ca după ce o să fim extenuaţi, să vorbeşti în somn, aşa e?
Sandra Brown
- Nu-i deloc amuzant.
- Bineînţeles că nu e, strigă el.
- Dacă voiai atît de mult să-ţi prinzi criminalul, de ce ai fost atît de prefăcut? De ce nu m-
ai arestat, pur şi simplu?
- Nu |i-a trecut prin cap ce cumplit conflict de interese creează toate astea în mine? De
săptămîni întregi mă chinui. Iar aseară doream să fac dragoste cu tine mai mult decît
doream o inculpare.
- Minţi.
Veni spre ea cu paşi mari şi siguri.
- Dacă tu crezi că motivul pentru care am vrut să mă culc cu tine a avut ceva de-a face
cu crima asta, atunci memoria ta e mai scurtă decît timpul de care ai nevoie ca să ajungi
la orgasm.
Palma i se lipi puternic de obrazul lui.
- Piei din faţa ochilor mei.
El o prinse de încheietura mîinii şi o trase cu putere. Furia îi clocotea în ochi. Pentru o
clipă, Claire crezu că avea să o lovească şi el, dar, în cele din urmă, el spuse abia
mişcîndu-şi buzele subţiri şi strînse:
- Bucuros, domnişoară Laurent.
Dar înainte să iasă pe uşile franceze, se întoarse şi îi mai spuse:
- De fapt, ştii ce te-a deranjat pe tine, Claire? Eşti furioasă pe tine însăţi pentru că mi te-
ai arătat aşa cum eşti în realitate. Eşti supărată pentru că ai lăsat jos garda, pentru că ţi-
a plăcut al naibii de mult tot ce-am făcut azi-noapte. Ţi-a plăcut de la primul sărut pînă la
ultimul oftat. Şi singurul dintre noi care minte eşti tu - pe tine însăţi.
Şi ce-ai vrea să auzi, mă rog? izbucni ea. Că eşti un amant extraordinar? Orgoliul tău
simte nevoia unor laude a doua zi dimineaţă? Bine, o spun, poftim. A fost teribil de
minunat. Ştii exact pe ce butoane să apeşi, cînd să fii agresiv şi cînd pasiv.
- Mulţumesc.
- Nu, că nu e un compliment. O tehnică atît de perfectă ca a ta nu se putea dezvolta
decît după ani de zile de practică. Cu cîte femei-suspect te-ai mai culcat, hmm? După
asta îţi numeri victoriile? Nu după faptul dacă le trimiţi sau nu la închisoare, ci după faptul
dacă ai reuşit să te culci cu ele înainte!
- Ascultă, îi spuse el printre dinţii încleştaţi, nicipdată n-a trebuit să f... ca să obţin o
condamnare.
-Ah, nu?
- Nu. Niciodată n-a trebuit să fac apel la trucuri. Sînt prea bun în ceea ce fac.
- Ei bine, atunci, dacă eşti atît de bun, domniile Cassidy, du-te şi vezi-ţi de treabă şi
pleacă naibii odată din dormitorul meu!
SandraBrown
Capitolul douăzeci şi unu

- Arăţi superb, spuse Joshua Wilde aducînd în camera de spital a lui Ariei un scaun pe
rotile.
Asistentele îi spuseseră că era îmbrăcată şi aştepta să fie condusă afară, unde o
mulţime de jurnalişti se înghesuiau să facă fotografii şi să îi pună întrebări în legătură cu
recentul episod din dramatica ei viaţă.
-Trăsura vă aşteaptă, doamnă.
Ariei închise valiza.
- Trăsura e chiar necesară?
- Politica spitalului. Şi, pe urmă, are şi un ecou
biblic.
Ea îl privi încruntată.
Josh îi acceptă proasta dispoziţie cu indiferenţă. Arăta neobişnuit de bine în dimineaţa
aceea. Ca de 'obicei, îşi purta hainele şic cu pricepere, iar părul îi era bine îngrijit şi
strălucitor, o buclă mai lungă căzîndu-i puţin pe ochi. Dar avea un pas ciudat de sprinten.
Ultimele cîteva zile de odihnă şi relaxare îl reîntineriseră.
Chiar dacă Ariei mai purta încă negrul de doliu, arăta foarte atrăgătoare pentru cineva
care tocmai ieşea din spital. Fusese adusă o coafeză care îi şamponase şi îi aranjase
părul lung şi platinat. Se fardase cu propriile cosmetice şi intenţionat nu îşi acoperi cu
farduri umbrele întunecate de sub ochii mari şi albaştri. Astfel avea să-i amintească
publicului ei care o adora, cît de groaznic fusese acel chin prin care tocmai trecuse.
Nu era deosebit de încîntată să îl vadă pe Josh şi era hotărîtă.să nu îi împărtăşească
buna dispoziţie.
- Zîmbeşti tot timpul. Ce te face să fii aşa vesel?
- Nimic, spuse el în mod plăcut. Sînt fericit, în general.
- Probabil că tot timpul cît eu am stat închisă aici, tu ai cîntat la pian.
- Practic, zi şi noapte, spuse el şi şterpeli o barjană dintr-un coş cu fructe, o decoji şi
muşcă din ea cu poftă. Dar nici un pic de muzică religioasă.
- Numai porcărie din aia clasică, mormăi ea privindu-se încă o dată-în oglinjoară.
Aproape că sînt fericită că n-am fost acolo să aud.
- Am cîntat chiar bine, ca să zic aşa.
Sandra Bro
Ea închise oglinda cu o mişcare sigură din încheietura mîinii şi îi dădu drumul în poşetă.
- Ţine-ţi degetele în formă, pentru că peste cîteva zile n-o să mai cînţi pentru propria ta
plăcere, ci muzică religioasă, din nou.
Lui Josh îi dispăru zîmbetui. Aruncă imediat coaja de banană pe tava de lîngă pat.
- Cum adică „peste cîteva zile"? Medicii au spus că trebuie să te odihneşti încă o lună
cel puţin.
- Puţin îmi pasă mie ce-au spus ei. Pînă la sfîrşitul săptămînii viitoare vreau o altă
întrunire programată. Mergea totul atît de bine şi apoi, asta, zise ea şi se lovi cu palma
peste stomac ca pentru a pedepsi copilul pe care îl purta. Trebuie să ne revenim. Cu cît
mai repede, cu atît mai bine. N-am de gînd să-l las în pace pe Cassidy, sau pe oricine s-
o ocupa acum de caz, pînă cînd nu-l va aduce în faţa justiţiei pe ucigaşul lui Jackson. Şi
ăsta va fi numai începutul. Pe urmă vreau să fiu în sala de proces în fiecare zi. Procesul
va fi subiect interesant pentru presă săptămîni sau luni întregi, chiar şi eu vreau să fiu
acolo în tot timpul ăsta. La vedere. O figură tragică. Trebuie să profit cît mai mult de o
publicitate gratuită.
Estimata?
în timp ce îşi expunea planul, verificase baia, dulapul şi sertarele biroului ca să fie sigură
că nu uitase ceva. Acum se întoarse spre Josh, care tăcuse tot timpul discursului ei.
- Să-ţi spun ceva, zise el încordat. Nu te-ai învăţat

minte deloc.
- O să mănînc, da? N-o să mă mai baţi la cap
pentru asta.
r
[ataşe franţuzească
- Dar bulimia nu este decît o parte din problemă, Ariei. O să ajungi în halul în care o să
leşini din nou, asta intenţionezi?
- Nu, nu asta intenţionez, spuse ea cu o dulceaţă siropoasă. N-am nici un chef să ajung
din nou în spital, dar n-am de gînd să încetez să mai trăiesc doar pentru că m-am
extenuat puţin şi am leşinat.
- Şi copilul?
- Ce-i cu el?
- E al meu?
- Nu, răspunse ea scurt. Este al scumpului tău tată. El mi-a făcut una ca asta, adăugă
ea apoi cu ochii sclipind de răutate.
- Eşti sigură?
- Da. Tu totdeauna foloseşti prezervative. El nu. Ticălosul.
- Nu îţi doreai un copil?
- Bineînţeles că nu! Crezi că sînt nebună? De ce aş vrea un plod şi să renunţ la tot?
- Dar tata dorea un copil.
- Ah, sigur că da, spuse ea caustică. Doar ştii cum eră" el. Doar el şi monstruosul lui
orgoliu. Voia un mic Jackson Wilde junior care să îi semene ca o picătură de apă,
adăugă ea privindu-l cu dispreţ. Primul lui fiu a fost o dezamăgire.
Josh îşi plecă privirea asupra degetelor sale lungi şi subţiri de muzician; nu putea spune
nimic care să nege acel groaznic adevăr.
- Mă tot pisa să facem un copil, spuse Ariei din nou. Spunea că ar fi bine pentru
imaginea noastră şi că ar consolida afacerea. Am fi fost îndrăgiţi de oameni chiar mai
mult decît Prima Familie, aşa
spunea. L-am tot păcălit eu, dar, ca întotdeauna, ticălosul a avut ultimul cuvînt. Pun pariu
că acum rîde în hohote de mine, zise ea şi privind în podea bătu cu putere din picior, de
parcă i s-ar fi adresat soţului ei, în iad. Te urăsc, ticălosule.
- Cînd ai descoperit că eşti însărcinată, Ariei? Dîndu-şi părul la o parte de pe umeri, îşi
privi din
nou fiul vitreg.
- în seara cînd am leşinat, la vreo oră după ce m-au adus aici şi m-au consultat.
- Nu ştiai înainte?
Ea îl întrebă atunci îngustînd ochii cu viclenie:
- Ce vrei să insinuezi?
- Bănuiai că erai însărcinată înainte ca tata să...
moară?
îi întoarse spatele şi îşi luă poşeta.
- Ce importanţă are asta? M-a păcălit. Dacă ar trăi, eu aş fi obligată să fac un plod. Din
fericire, nu mă mai poate împiedica să-l pierd.
Josh o răsuci atît de repede încît aproape că i se auzi gîtul trosnind.
- „Să-l pierzi"?
Ea îi îndepărtă mîinile.
- Nu fi naiv, Josh. Dacă tu crezi că eu o să renunţ la cariera mea de teleevanghelist de
dragul unor scutece murdare şi sfeclă strecurată, atunci ai înnebunit. Nu vreau copil.
Niciodată n-am vrut, zise ea zîmbind ironic. Asta este o luptă pe care Jackson o s-o
piardă.
• Te-ai gîndit cît de nesuferită ai deveni în faţa oamenilor tăi dacă ar afla că ai făcut un

avort?
- Doar nu sînt chiar atît de proastă, izbucni ea.
Oricine s-a uitat la televizor săptămîna trecută, a văzut că am leşinat de oboseală şi
supărare, în curînd se va anunţa că, în ciuda faptului că sînt însărcinată, mă dedic
misiunii lui Jackson şi denunţării duşmanilor lui. N-o să-mi găsesc liniştea pînă cînd nu îi
voi vedea ucigaşul prins şi pedepsit. Un timp voi folosi sarcina în avantajul meu. Voi
lăcrima ori de cîte ori voi spune cît de fericit ar fi fost Jackson dacă ar şti că rodul lui
trăieşte în pîntecul meu. Vorbeai de răsunet biblic! adăugă ea rîzînd grosolan. O să fac
referire la Avraam j şi la Sarah şi la faptul că, în cele din urmă, Dumnezeu i-a răsplătit
pentru credinţa lor dăruindu-le un copil. După care, peste vreo cîteva săptămîni, o să
sufăr atît de mult încît voi pierde copilul. Gîndeşte- te cum o să fie toată lumea alături de
noi atunci. „Rămasă fără soţ, rămasă fără copil, ea îşi continuă cu curaj cruciada".
Fantezia îi făcu ochii să strălucească asemeni unor flăcări albastre. Se uită la Josh şi
izbucni iar în rîs.
- Ce e, ce s-a întîmplat, Josh? Arăţi de parcă eşti gata să verşi.
- Numai cînd mă gîndesc la ce vrei să faci îmj vine rău.
- Să nu-mi spui că erai încîntat de copil. De asta erai tu atît de vesel în ultima vrejne? Te
şi vedeai ca
j un tătic pentru micuţul tău frăţior vitreg? îl întrebă ea 1
bătîndu-l uşor pe obraz. Dacă n-
ai fi atît de prost, ai putea fi chiar drăguţ.
El îi împinse mîna la o parte.
- Nu sînt chiar atît de prost cum crezi tu, Ariei, spuse el şi cu o mişcare nervoasă din cap
îi arătă scaunul cu rotile. Eşti gata?
Sandra Brown
- Mai mult decît gata, dar o să merg pe picioarele mele, spuse ea şi îşi luă valiza.
- N-ar trebui să duci tu asta.
- De ce nu? Ard de nerăbdare să scap de ultima înlănţuire a lui Jackson, spuse ea şi,
ridicînd valiza, porni spre uşă.
- E deschis, spuse Cassidy, ridicîndu-şi privirea de pe grămada de hîrtii care se aflau pe
birou.
Detectivul Glenn intră şi se trînti cu nonşalanţă într-un fotoliu.
- Bine ai venit.
- Mulţumesc.
- Cum a mers?
- Aşa cum ţi-am spus că o să meargă. Domnişoara Laurent a spus că în statul ăsta sînt
sute de maşini că a ei şi că Yasmine e temporar interesată de magie. A studiat cîteva
religii, dar nici una nu o captivează în mod serios. Am aflat, totuşi, ceva. Yasmine are un
iubit misterios, dar nu a fost Wilde. în prezent, relaţia e încheiată. Poate vrei să pui pe
cineva să facă săpături.
- O s-o fac. în timpul ăsta am verificat şi eu cîteva
lucruri.
-Şi? •
Glenn scoase atunci un carneţel din buzunarul de
la piept al hainei sport din tweed.
- Pînă acum, şi mai am încă mult de lucru, să ştii, am mai descoperit încă zece persoane
care au
contribuit substanţial la afacerea lui Wilde.
- Cît de substanţial?
- între cinci şi douăzeci şi cinci de mii, spuse el, după care făcu o pauză pentru o reacţie

din partea lui Cassidy.
- Ascult.
- Trei din cei zece sînt proprietarii unor teatre de varietăţi. Doi au şi conduc librării
pornografice. Mai am două saloane de masaj şi două baruri de ţîţe, spuse el şi îl privi pe
Cassidy zîmbindu-i cu înţeles.
Cassidy îi spuse atunci fără să zîmbească:
- Sînt numai nouă. Ai spus zece.
- Mai e o stea de cinema care e considerată în general cea mai mare figură de la
începuturile filmului porno.
Cassidy se ridică- de pe scaunul lui rotitor şi se duse la fereastră. Cu mîinile în
buzunarele pantalonilor privi afară fără să vadă nimic.
- Lasă-mă să ghicesc. După ce şi-au adus „contribuţiile", Wilde i-a lăsat în pace.
- N-am putut să verific asta, dar aşa cred.
- Poate că Wilde a crescut atunci preţul bunelor servicii şi cuiva nu i-a convenit.
- Poate.
Cassidy se întoarse.
- Era vreunul din ăştia măcar prin apropiere de New Orleans în seara crimei?
- Eh, aici e chichiţa, spuse detectivul trăgîndu-se gînditor de lobul urechii. Sînt
împrăştiaţi pe tot cuprinsul S.U.A. Nici unul nu e pe aproape.
- Dar oraşul ăsta are şi el un aeroport, o autogara, ca să nu mat vorbesc de autostrăzi.
Sandra Brown
- Nu-i nevoie să faci urît, Cassidy.
- Scuză-mă, dar sînt într-o proastă dispoziţie.
- Ai tot dreptul, zise Glenn, ridicînd din umeri indiferent. Numai starul de cinema susţine
că a vizitat o dată oraşul ăsta.
- Cînd?
- Cu mult timp în urmă. Se afla la Roma cînd a fost
ucis Wilde.
- Roma, Italia?
- Chiar aia.
- Ai verificat?
- Zice că trăieşte cu un regizor italian în vila lui, din aprilie.
Un sentiment de înfrîngere se lăsă asupra lui Cassidy cu greutatea unei platoşe.
- Propun să-i dai înainte, Glenn. Spune-le oamenilor tăi să se uite pe listele alea de o
sută de ori dacă trebuie. Purică pe orice persoană care nu arată a fanatic religios.
- De acord, spuse el, dînd să se ridice. Numai că o să ia ceva timp.
Cassidy îl întrebă încruntat:
- Dar companiile care au contribuit?
- Am verificat cîteva. Nimic interesant.
- Să le ţinem şi pe ele sub observaţie. Cine e în spatele numelui unei firme? O companie
oferă o foarte bună protecţie dacă cineva doreşte să rămînă anonim. 'Să începem cu
cele care au filiale în sud, mai ales aici, hai, dă-i drumul.
Glenn încuviinţă şi ieşi tîrşîindu-şi picioarele. Lui Cassidy îi venea să îi tragă un şut în
fund ca să vadă dacă putea să meargă mai repede. Dar, mai ales
a
acum, nu îşi putea permite să îndepărteze pe nimeni. Aliaţii lui erau foarte pujini. Politica
instituţiei fiind cea care era, nimeni nu voia să fie prieten la cataramă cu un învins. Ori de
cîte ori se apropia de automatul de cafea, colegii lui se împrăştiau ca nişte bile de biliard.
Cînd se întorsese în oraş, îi spusese lui Crowder că drumul în Mississippi nu se soldase
cu nimic si procurorul districtual nu primise bine vestea, li spusese lui Cassidy că îşi
pierduse răbdarea.

- Şi nu mai ai timp. Pînă la sfîrsitul săptămînii vreau ceva concret, altfel îţi iau cazul.
- Pe oricine ai pune în locul meu s-ar lovi de aceleaşi ziduri de cărămidă, Tony, şi nu ar
lucra la fel de bine cu Glenn.
- Poate că nu.
- Eu sînt obişnuit cu el.
Crowder rămase de piatră şi Cassidy oftă.
- Nu există nici o altă dovadă concretă decît cîteva fibre de covor care ar putea proveni
de la oricare din cele zece mii de maşini din parohia asta.
- Din care una aparţine lui Claire Laurent, care avea şi motivul si ocazia.
- Dar nu o pot plasa în apartamentul lui Wilde cînd acesta a fost ucis.
- Fibrele ar trebui să fie de ajuns.
- Nici pe departe, spuse Cassidy, scuturînd din cap cu încăpăţînare. N-o să ajung în faţa
unui mare juriu fără să-mi acopăr fundul.
Crowder îl fulgeră cu privirea. - Numai ai grijă să fie fundul tău sau al meu cel pe care îl
protejezi si nu al lui Claire Laurent.
Acea remarcă îl înfuriase pe Cassidy, în asemenea
Sandra Brown
hal, încît îi venea să îi mute nasul din loc lui Crowder, dar nu făcuse altceva decît să iasă
vijelios din biroul acestuia. Trecuseră două zile de atunci şi nu mai vorbiseră. Timpul
trecea atît de repede.
Problema era că şeful lui nimerise exact punctul nevralgic. El chiar voia să o protejeze
pe Claire. Deşi era furios pe ea încît îi venea să o strîngă de gît cu mîinile lui, nu voia să
o bage la închisoare. Dar dacă era vinovată, nu avea de ales. Trebuia să o trimită la
închisoare pentru tot restul vieţii, fără a putea beneficia de suspendare sau de eliberare
condiţionată.
- Isuse.
îşi propti podul palmelor în orbite punîndu-şi coatele pe birou şi în această postură de
înfrînt î! găsi Joshua Wilde cîteva clipe mai tîrziu.
Cassîdy ridică privirea cînd auzt o "bătaie timidă în uşă şi îl văzu pe Josh ezitînd în prag.
- Secretara mi-a spus să intru.
- Ce doreşti? î! întrebă Cassidy răstit.
- Te mai ocupi de cazul asasinării tatălui meu?
- Aşa scria în Times Picayune azi-dimineaţă. Intră. Dar te previn că sînt foarte prost
dispus şi dacă ai venit să mă enervezi, ţi-ai face un mare serviciu plecînd chiar acum.
- N-am venit să te enervez.
- la loc.
Josh se aşeză pe un scaun din faţa biroului. Cassidy îl întrebă atunci arătînd spre faţa
clădirii:
- De ce nu eşti acolo să le dai o mînă de ajutor? De cînd se întorsese de la Rosesharon,
pentru a
intra în clădire, Cassidy trebuia să treacă printr-o
mulţime de demonstranţi care îi strigau că era un incompetent. Era o gloată gălăgioasă
şi ostilă care defila ore în şir, cîntîndu-şi cîntecul preferat şi strigînd tot felul de lucruri de
cîte ori îl zăreau.
- E ultima născocire a mamei mele vitrege, spuse Josh despre acea bine organizată
demonstraţie de protest.
- Am crezut că abia a ieşit din spital.
- Aşa e, dar s-a pus imediat pe treabă. N-are de gînd să-ţi lase nici o clipă de linişte pînă
cînd nu condamni un ucîgaş.
- Nu e singura, murmură Cassidy pentru sine. De ce nu o sfătuieşti să înceteze porcăria
asta de afară? Nu serveşte la nimic.

- O face să apară la ştirile de ora şase. Asta vrea.
- Dar mai are puţin şi o să se întîmple ceva urît. în clădirea asta mai lucrează şi unele
persoane într-adevăr rele şi poate că cineva o să se supere la un moment dat. Cu
siguranţă că Ariei nu îşi Doreşte o publicitate nefavorabilă.
- Găseşte ea un mod de a o întoarce în favoarea ei.
- Nu i-a ieşit prea bine cu demonstranţii din faţa Mătăsii franţuzeşti. Familia Laurent v-a
făcut să păreţi nişte caraghioşi.
- Felul cum Claire Laurent a manevrat lucrurile atunci a enervat-o pe Ariei la culme,
spuse el şi expresia ironică deveni gînditoare. E o doamnă foarte interesantă.
Majoritatea oamenilor ar fi început să împroaşte cu noroi. Ea are clasă. O admir.
Da, îşi spuse Cassidy abătut. Chiar că trebuie s-o admiri.
Sandra Brown
- Oricum, să revenim la Ariei, spuse Josh. Nu primeşte nici un sfat din partea mea. De
fapt, nu primeşte sfaturi din partea nimănui. Odată ce se hotărăşte să facă ceva, e
neobosită şi imposibil de oprit.
- Vorbim despre mama ta vitregă sau despre
generalul Patton?
- Crede-mă, Cassidy, tu nu o cunoşti atît de bine ca mine. A înnebunit, mai ales... mai
ales de cînd tatăl meu a fost ucis.
Privirea lui Josh deveni şovăitoare şi o evită pe a lui Cassidy, dîndu-i acestuia o
speranţă. Instinctul lui, care niciodată nu dăduse greş, îi spunea acum că se afla
aproape de o rezolvare. Era greu, dar nu se arătă impresionat de ce auzise pînă atunci.
Ridică mîna, făcîndu-i semn să continue.
- Sînt sigur că ai auzit că e însărcinată.
- Să te felicit?
- Dacă eu sînt tatăl, adică? întrebă Josh clătinînd din cap. Ea zice că tata e. De aceea
mă aflu aici.
Deodată se ridică şi începu să se plimbe de colo-colo prin birou.
- De ce nu te linişteşti şi nu-mi spui ce te frămîntă? spuse Cassidy cu un ton care să
inspire încredere şi să dea curaj fiului răposatului predicator.
- Je-am minţit, trînti Josh.
- în legătură cu seara aceea şi cu faptul că ArieJ şi cu mine am stat împreună tot timpul.
Adevărul este că... ea... a plecat din apartamentul meu pentru a se duce într-al ei.
- Cînd?
* Mătase franţuzească
- Mai devreme. Pe la miezul nopţii.
- Pentru cît timp?
- Pentru cincisprezece, poate douăzeci de minute.
- A vorbit cu tatăl tău?
- Nu ştiu. îi jur lui Dumnezeu.
- Lasă-l pe Dumnezeu. Jură-mi mie. Josh îşi umezi buzele.
- îţi jur că nu ştiu.
- Bine. Continuă.
- A invocat scuza că s-a dus să caute nişte partituri. A spus că tata dormea. Nu m-am
gîndit la treaba asta pînă a doua zi dimineaţă. Mi-a spus să nu-ţi spun nici dumitale, nici
poliţiei despre acele minute.
Inima lui Cassidy bătea cu putere, dar nu voia să spere prea mult în cuvintele unui om
care recunoscuse deja o minciună crucială. Erau numai nişte simple vorbe. Nu ar fi avut
tărie la un proces. Tot nu avea nici o dovadă concretă împotriva văduvei. Totuşi, avea să
îşi concentreze cercetările în altă direcţie, lăsînd-o în pace pe Claire. După zile de
foamete, aceasta părea o recoltă bogată.

- De ce ai fost de acord să minţi, Josh?
- Sincer nu am crezut că avea vreo importanţă. Ariei a fost de-a dreptul isterică în clipa
cînd i-a descoperit cadavrul. Era atît de însîngerat. Nu m-am gîndit că ar fi putut avea
vreo legătură cu crima.
- Şi acum ce crezi?
Josh încetă să se mai plimbe. Stînd lîngă marginea biroului îl privi pe Cassidy.
- Acum cred că ar fi putut.
Lui Cassidy îi era frică să înghită sau să clipească
Sandra Brown
de teamă să nu clatine fragila afirmaţie a lui Joshua dezintegrînd-o, aşa fel încît să nu
mai fie reală.
- Ce te-a făcut să te răzgîndeşti?
Josh era un "om în luptă cu sine. Sau,^cel puţin aceasta era impresia pe care o dădea,
îşi şterse palmele umede de pantaloni.
- Contrar celor ce Ariei a declarat presei, este nefericită în legătură cu sarcina. Ba, mai
mult, e de-a dreptul furioasă. Plănuieşte să însceneze o pierdere care o va ajuta de două
ori: să scape de copil şi să îşi cîştige mai mulţi simpatizanţi.
Cassidy era şocat.
- Pare să fie un monstru.
- Nu ştii nici jumătate, domnule Cassidy. Se imaginează un megastar cu influenţă asupra
a milioane de oameni. Ar trebui să auzi ce planuri are în legătură cu spectacolul
„Rugăciunea şi ceasul proslăvirii". Ceva fantastic. Pentru început, vrea ca amvonul să se
transforme într-un forum politic pentru candidaţii care îi împărtăşesc părerile cu privire la
problemele actuale. Deja a făcut cîteva invitaţii cîtorva personalităţi. E ambiţioasă şi
vicleană, hotărîtă să nu lase nimic şi pe nimeni să îi stea în cale. Şha pierdut minţile şi
orice contact cu realitatea.
- Să revenim la crimă.
Josh se aşeză din nou. îşi împleti degetele între genunchi şi le privi în timp ce vorbea:
- Tata era un tiran. Făcea pe Dumnezeu cu toată lumea, inclusiv cu Ariei şi cu mine. Sau,
mai bine zis, mai ales cu Ariei şi cu mine. A tot necăjit-o în legătură cu tendinţa ei de a
cîştiga în greutate, pînă cînd a început să înregistreze tulburări în alimentaţie.
- Ziarele au scris că ar fi avut o bulimie, dar acest
diagnostic nu a fost confirmat de către cei de la spitalul din Kansas City.
- Aşa e. Şi consideră acest copil ca o altă glumă plină de cruzime de-a tatei. De parcă el
şi acum ar mai avea putere asupra ei. Eu cred că ştia că era însărcinată cu mult înainte
de seara cînd a leşinat. Cred că a fost furioasă pe tata că a forţat-o să rămînă
însărcinată cînd ea îi spusese clar că nu voia. Cred că din cauza asta l-a omorît.
Cassidy se hotărî să facă pe suspiciosul şi să atace afirmaţiile lui Josh, aşa cum ar fi
făcut un avocat cu un caz asemănător.
- Teoretic e credibil, Josh, dar este tot circumstanţial, l-ai auzit pe tatăl tău şi pe Ariei
certîndu-se în privinţa acestei sarcini?
- Nu. N-am ştiut că era însărcinată pînă în seara cînd a fost dusă la spital.
- Ai auzit-o ameninţînd să îl omoare pe tatăl tău? -Nu.
- Niciodată?
- Nu. El n-ar fi admis un asemenea mod de a vorbi.
- Mama ta vitregă posedă vreo armă?
- Nu. Cel puţin din cîte ştiu eu. Dar fratele ei e condamnat.
Cassidy aflase acest lucru în timpul cercetărilor preliminare.
- Potrivit documentelor închisorii, Ariei nu a mai luat legătura cu fratele ei de ani de zile,
nu i-a trimis nici măcar o carte poştală. Mă'îndoiesc că el i-ar fi putut procura vreo armă

fără să afle cineva.
Josh ridică din umeri.
- A fost o simplă su'poziţie. Ar fi putut face rost de
437
Sandra Brown
o armă pe ascuns, pe care apoi să o fi aruncat undeva unde să nu mai fie găsită.
- Poate, spuse Cassidy, neutru.
- Gîndeşte-te la răni. Un bărbat lasă gravidă o femeie. Ea e furioasă că o obligă să facă
un copil nedorit, îi zboară testiculele. Nu ţi se pare logic?
Cassidy închise puţin un ochi cîntărind parcă viabilitatea ipotezei şi îşi frecă ceafa.
- Josh, îmi pare rău că trebuie să ţi-o spun, dar nu ţine.
- Credeam că o să fii mai entuziasmat, spuse el morocănos.
- Cînd a plecat de la tine în seara aceea, Ariei purta pantofi?
- Pantofi? Nu. Era desculţă, cred. îşi scosese pantofii cînd am făcut dragoste şi nu cred
că şi i-a mai pus. De ce?
- Verificăm nişte fibre de covor găsite în camera tatălui tău, spuse el după ce făcu o
pauză şi apoi întrebă: aţi închiriat vreunul din voi vreo maşină crt aţi fost aici?
- Da, eu. îmi place să merg singur.
- Te-ai plimbat prin New Orleans?
- Foarte mult. In fiecare zi. Am închiriat o decapotabilă şi îmi plăcea foarte mult să merg
în aer liber.
Informaţia putea fi verificată foarte uşor.
- Ariei te-a însoţit vreodată în aceste drumuri?
- O dată, cred. Poate de două ori. De ce?
- Te mai culci cu ea?
- Nu. De cîteva săptămîni deja.
Josh îşi ridică privirea spre el şi apoi se uită în altă parte.m Vv A rt A —•
__________^___________
- Nu ştiu. S-a implicat atît de mult în conducerea acestei afaceri, încît nu prea mai pare
să fie timp. Ori e obosită şi nervoasă. Ori mă enervez că varsă şi ea se înfurie. Acum
cînd ştiu şi despre copil...
-Ce?
- Ei bine, nu cred că ar fi corect să fac dragoste cu ea în timp ce îmi poartă fratele vitreg.
Cassidy se aplecă puţin în faţă.
- Vezi ce ironie, Josh? Era corect să te culci cu soţia tatălui tău cînd acesta mai era în
viată, dar acum cînd el e mort şi ea e însărcinată cu copilul lui/ ai început să eziţi.
Josh deveni defensiv.
- Ce să fac, dacă asta simt.
- Bine, spuse Cassidy, lăsîndu-se pe spate. Deocamdată, hai să ne închipuim că s-a
întîmplat aşa. Gata? Deci, Ariei a plecat de la tine, s-a dus în apartamentul pe care îl
împărţea cu tatăl tău, I-a ucis cu o armă despre care nimeni nu ştia că există şi care nu a
fost găsită, după care s-a întors pentru runda a doua în pat cu tine, presupunînd în mod
corect că aveai să constitui alibiul ei.
- Aşa văd eu lucrurile.
Cassidy plescăi din buze cu mirare.
- Ceea ce mă deranjează e că nu văd de ce îmi spui toate astea acum.
- Minciuna îmi tulbura conştiinţa.
- Conştiinţa? repetă Cassidy sceptic. Josh deveni din nou defensiv.
- E adevărat că am comis un adulter. Recunosc că mi-am încornorat propriul tată, dar n-

am chef să împart cu Ariei o condamnare pentru crimă.
Nehotăfît, îşi muşcă buza de jos.
- Bine, e mai mult decît conştiinţa, domnule Cassidy. S-ar putea să nu mă credeţi, dar mi-
e frică de ea:
Cassidy începu să rîdă. Iar Josh exclamă atunci:
- E adevărat! Ştiam şi înainte că era ambiţioasă şi vicleană, dar acum a depăşit orice
măsură. E nemiloasă. Rea. Nimic nu-i poate sta în cale. Dacă cineva o contrazice pentru
cea mai neînsemnată problemă, îl concediază. Fără milă. Fără discuţie. Pac, făcu el
izbind cu pumnul în palmă. E înlăturat.
Se uită în jos la mîinile care îi tremurau.
- E ca şi cum aş fi fost orb. Sau poate eram atît de concentrat asupra tatei, încît abia
acum am văzut-o pe Ariei aşa cum este cu adevărat. Cred că e în stare să facă orice ca
să-şi apere interesele. Cred că e dezechilibrată. Primejdios de dezechilibrată.
Cassidy îl privi cîtva timp îngîndurat, după care se ridică^ dînd de înţeles că întîlnirea
luase sfîrşit.
- Iţi mulţumesc, Josh, îi spuse el întinzîndu-i mîna, pe care tînărul i-o strînse uluit.
- Asta-i tot? Am crezut că o să-mi pui milioane de întrebări.
- O să fie destul timp şi pentru asta. Deocamdată trebuie să mă pun pe treabă imediat,
între timp, poartă-te normal cu mama ta vitregă, ocupă-te de ale tale ca de obicei. Nu
face sau nu spune nimic care să îi dea de bănuit că ai fost la mine. Fă-o să creadă mai
departe că am eliminat-o din rîndul suspecţilor de cîteva săptămîni, îi spuse el şi îl privi
grav. Ştiu că nu ţi-a fost uşor.
- Nu, nu mi-a fost. Timp de ani de zile, eu şi cu Ariei ne-am găsit refugiul unul în celălalt.
Cred că aş putea spune că eram chiar dependenţi unul de altul, împărţeam aceeaşi
amărăciune şi ne bazam unul pe
altul pentru a o face suportabilă. Dar de cînd a murit el, nu am mai avut nevoie unul de
altul pentru a cere o răzbunare lipsită de importanţă. Ura pentru el era singurul lucru
care.ne atrăgea unul faţă de celălalt. Cred că Ariei are probleme psihice serioase care îşi
au originile în copilăria plină de lipsuri pe care a avut-o. Mă înfurii pe ea, dar mai mult mi-
e tearnă de ea. Totuşi, adăugă el, clătinînd din cap cu tristeţe, nu o pot lăsa să scape
dacă a comis o crimă.
- Josh, datorită faptului că legătura ta cu Ariei este veche, trebuie să ştiu - ai putea
depune mărturie împotriva ei într-un proces?
Fără să ezite măcar o clipă, Josh răspunse:
-Da.
Se despărţiră. Abia plecă Josh din birou şi Cassidy îşi puse repede haina de la costum şi
îşi îndreptă cravata. După ce îi lăsă lui Josh destul timp să iasă din clădire el luă liftul şi
urcă un etaj mai sus, îndreptîndu-se spre biroul lui Anthony Crowder. Nici nu o ascultă pe
secretară cînd aceasta îi spuse că şeful era foarte ocupat şi ceruse să nu fie deranjat.
Cu o încredere pe care nu o mai simţise de zile întregj, dădu buzna înăuntru neanunţat.
- înainte să începi să ţipi la mine, ascultă. Cred că ştiu cine l-a ucis pe Jackson Wilde.
Crowder lăsă jos stiloul. -Ei bine?
- Fiul său.
l

Sandra Brown
Capitolul douăzeci şi doi
Cassidy îi repetă discuţia avută cu Joshua Wilde practic cuvînt cu cuvînt. Cînd termină,
Crowder încetă să mai bată darabana cu degetele în birou.
- Sînt derutat. Ai spus că tu crezi că fiul este ucigaşul, dar el susţine că e văduva.
- Din răzbunare. Un laş se răzbună aruncînd vina pe altcineva şi despre Josh nu se prea
poate spune altceva.
- Atunci cum de a avut curajul să-şi omoare tatăl? -L-a. prins pe Wilde cînd era cel mai
vulnerabil.
Gol. întins pe spate. Poate chiar dormind. Josh ştia
v--------------------------C 442 ^--------------------------
obiceiurile tatălui său, ştia, deci, cînd să atace. Ceea ce ar fi perfect valabil şi pentru
Ariei, murmură Cassidy. Oricum, Josh l-a împuşcat în testicule ca să ne deruteze pe noi,
să ne facă să credem că o femeie l-a ucis. Chiar mi-a amintit acest lucru cînd ne-am
văzut atunci.
Crowder îşi împreună mîinile pline sub bărbie şi se gîndi o clipă.
- De ce ar fi vrut Josh să-şi omoare tatăl? Din gelozie?
- Posibil. Dacă acel copil este al tatălui său, cum susţine ea. Dar cred că a avut un motiv
mult mai serios.
- Mai serios decît gelozia? Banii?
- Nu în mod direct. Fără îndoială că Josh ar fi vrut să preia jconducerea afacerii cînd tatăl
lui avea să nu mai fie. îşi imagina că era succesor legal la lumina reflectoarelor. Pentru
un tînăr care a fost ucenicul tatălui său, care a trăit totdeauna în uriaşa umbră a
acestuia, asta ar fi o ambiţie foarte normală.
- în schimb, Ariei este cea care deţine puterea.
- Cu amîndouă mîinile. Şi, ca şi înainte, Josh este undeva în spate, tot pe pianul doi. Dar
lăsînd la o parte motivul rep?ezentat de afacere, ar mai fi şi cel personal.
- Adică?
- Josh a recunoscut că Jackson Wilde era un tiran care îi chinuia psihic pe amîndoi.
Toată viaţa lui de adult a fost ţapul ispăşitor al lui Jackson. Pînă cînd s-a săturat. Aşa că
şi-a adunat puţinul curaj şi s-a descotorosit de bătrîn, ca acum mama lui vitregă şi
amanta să îl pună în umbră.
Sandra Brown
- A înlocuit un despot cu altul.
- Exact. Şi ca să scape de ea, spune că ea este criminalul. Sau poate că..., zise el, dar
acum că deschisese un nou canal de gîndire, îi veniră în minte şi alte posibilităţi. Poate
că au plănuit amîndoi să-l omoare pe Jackson şi, din motivele pe care ţi le-am expus,
Josh s-a transformat în luda.
- Pare credibil oricum. Ai discutat cu Glenn?
- Nu încă, dar o să se umfle în pene. El tot timpul a spus că ucigaşul este ori Ariei, ori
Josh. O să vrea să-i pună la microscop şi să-i testeze pînă o să-i ştim pe toate fetele. Aş
vrea să pun pe cineva pe urmele lor.
- Comisarul o să turbeze dacă îi mai ceri oameni.
- Mă ai doar pînă la sfîrşitul săptămînii, Tony. Joacă cinstit. Ajută-ne şi discută cu
comisarul!
Cassidy se întoarse în biroul său simţindu-se ca şi cum nişte baterii interioare îi fuseseră
reîncărcate. Pentru prima oară după atîtea zile, adrenalina îi curgea prin vene. Avea un
ţel şi un nou plan de atac. Avea să se ţină de el pînă cînd epuiza toate posibilităţile şi pe
sine.
Mai întîi dădu cîteva telefoane.

La primul nici nu fu nevoie să se prezinte. Nu întrebă decît:
- îi mai dai informaţii reporterului aceluia de la televiziune?
Sistemul de informaţii era cu două sensuri. Procuratura folosea aceleaşi surse ca şi
presa, uneori transmiţînd informaţii care, ca un pistol cu gloanţe oarbe, conţineau
jumătăţi de fapte şi insinuări care, în mod intenţionat, induceau în eroare.
- Am avut o discuţie lungă şi confidenţială cu Joshua Wilde în după-amiaza aceasta,
după care a părăsit biroul părînd furios şi tulburat. Atît deocamdată, spuse el.
Apoi puse pe cineva să verifice toate agenţiile din oraş care închiriau maşini.
- Găseşte-o pe cea care i-a închiriat o maşină lui Joshua Wilde în săptămîna cînd s-a
comis crima. Vreau să ştiu marca şi modelul maşinii, kilometrajul si în ce stare era cînd a
adus-o înapoi. Dacă a fost un Chrysler cu covoraş albastru, vreau să fie căutată peste tot
şi adusă imediat la laboratorul poliţiei. Mulţumesc.
Poate că băieţii de la laborator aveau să găsească vreo picătură de sînge închegat care
să se dovedească a fi fost al lui Jackson Wilde şi atunci -ura! - ar fi avut un suspect în
toată regula.
- Asta va fi cea mai uşoară sarcină pe care aţi avut-o vreodată, îi spuse Cassidy
locotenentului căruia îi dăduse sarcina să conducă echipa de supraveghere pe care
Crowder o obţinuse de la comisar. Joshua şi Ariei sînt mai vizibili decît prostituatele de
pe Bourbon Street, aşa că nu vă pot trage pe sfoară.
După ce termină cu toate acele treburi, Cassidy se lăsă pe spate în scaunul său şi oftă
cu mai mult optimism. Ceva trebuia să iasă la iveală. O dovadă care nu fusese
descoperită pînă atunci avea să îndrepte degetul acuzator fie spre Josh, fie spre Ariei şi
nu spre Claire.
încercase să nu se mai gîndească la ea după cearta de la Rosesharon, dar nu era cu
putinţă, îi
445
Sandra Brown
domina gîndurile - cu trupul ei, cu felul ei dulce de a face dragoste şi cu acuzaţiile ei
furioase.
Nici dacă ar fi deschis dulapul sufletului lui şi ar fi găsit acolo un schelet zgîlţîindu-i cu
putere oasele, tot n-ar fi avut mai multă rezonanţă, îl acuzase de înşelăciune şi
manipulare. Cîndva ar fi putut fi adevărat. Ca avocat al apărării, apelase la orice mijloace
necesare pentru obţinerea unei achitări. Se folosise de gesturi teatrale, lacrimi, rîsete,
batjocură, orice i-ar fi putut face clienţii să părăsească sala de judecată scăpaţi de orice
acuzare.
Cînd avea procese de conştiinţă, îşi justifica acţiunile. Doar era de datoria lui să apere
infractorii, nu? Chiar şi ticăloşii aveau dreptul la apărare. Cineva trebuia să pledeze
pentru ei în faţa judecătorului şi juraţilor, aşa că de ce să nu fi fost el acela? Nu îşi făcea
decît datoria, îşi spunea el atunci.
Ştia că nu erau decît justificări. Existau modalităţi etice şi logice de a apăra un acuzat şi
fără să facă^ apel la trucurile pe care el le folosise adesea pentru nimic altceva decît
pentru a ieşi în evidenţă.
Uitaţi-vă la mine, deşteptul Robert Cassidy, băiatul minune care nu a urmat la o şcoală
din Ivy League şi nu a absolvit dreptul la Harvard. S-a descurcat destul de bine pentru un
băiat din Kentucky, nu?
Ţelul lui era să cîştige, nu să caute dreptate... pînă la acel caz pe care îl cîştigase, numai
că miza fusese mult prea mare. Cînd Claire îl acuzase de înşelătorie şi manipulare nici
nu bănuia cît de aproape era de a avea dreptate în legătură cu el, aşa cum fusese odată.
Dar cum nu mai era acum. îi băga pe răufăcători la închisoare unde nu mai puteau face
rău

unor oameni nevinovaţi.
Cazul acesta nu făcea excepţie. Avea să meargă pînă în pînzele albe pentru a se face
dreptate ' indiferent cine avea să fie găsit vinovat de moartea lui Jackson'Wilde.
Domnul să îl ajute dacă acea persoană se dovedea a fi Claire Laurent.
Dar nu avea să fie, îşi spuse el cu încăpăţînare. Nici o femeie care era atît de fierbinte şi
darnică în pat nu ar fi putut ucide cu sînge rece. Nu îi atinsese numai buzele, sînii şi
coapsele, ci şi sufletul. Dacă ar fi fost otrăvit, ar fi ştiut.
Dar, oricare ar fi fost părerea ei, nu se culcase cu ea pentru a descoperi dacă era
vinovată'sau nu. Totul fusese la fel de inevitabil ca mareea. Din ziua cînd se
cunoscuseră, partea aceea a destinelor lor fusese pecetluită.
De cum avea să fie reabilitată, avea să se ducă la ea să îşi ceară scuze pentru faptul că
o făcuse să treacă prin atîtea chinuri, în fond, nici nu I-ar fi putut respecta dacă nu îşi lua
profesia de procuror public în mod cît se poate de serios. Şi, după ce aveau să îşi ceară
scuze reciproc, aveau să facă dragoste din nou.
Acel gînd îl tulbură fizic, readucîndu-l în prezent. Claire trebuia să se fi întors din
Mississippi. Se uită la telefonul de pe birou simţindu-se tentat să o sune. Dar nu. Trebuia
să mai fie încă furioasă. Mai bine îi lăsa cîteva zile să se liniştească.
între timp, el avea să facă cercetări, căutînd elementul care lipsea pentru confirmarea
vinovăţiei altei persoane şi absolvirea lui Claire.
Sandra Brown
Ea era nevinovată.
Claire se încruntă văzînd cîtă corespondenţă nedesfăcută o aştepta pe birou. Facturi de
plătit, note de sortat şi un ameninţător plic de la Servjciul Administraţiei Financiare de
deschis. Nu avea energia de a se ocupa de toate acele hîrtii şi dădea vina pe călătorie.
Lucrase foarte mult, cu un program rigid, într-o căldură sufocantă. Avea nevoie de cîteva
binemeritate zile de odihnă înainte să se reapuce de treabă. Apoi îşi dădu seama că
numai cîteva zile de odihnă nu rezolvau nimic.
Alungă ocol gînd deprimant şi se sili să se ocupe de teancul Je hîrtii de pe birou. Pe
lîngă ele mai erau tei numere recente ale ziarului. Potrivit unei surse anonime dar demne
de încredere, procurorul adjunct Cassidy îşi reîndrepta cercetările asupra lui Ariei şi
Joshua Wilde.
Numele lui tipărit negru pe alb îi atrase atenţia şi îl privi pînă pierdu orice noţiune a
timpului şi, cu siguranţă că ar mai fi stat să se uite şi să îşi amintească, dacă mama ei nu
ar fi întrerupt- o apărînd în uşă cu o tavă în mînă.
- Nu vrei nişte ceai, Claire Louise? Pari atît de obosită în ultima vreme, încît m-am gîndit
că ar putea să te refacă.
- îţi mulţumesc, mama. Sună minunat. Dar numai dacă stai şi tu cu mine.
- Speram să spui asta.
Claire zîmbi şi, luînd unul din ziare cu ea, se duse în partea unde stătuse prima dată de
vorbă cu Cassidy. Părea că tot ce spunea sau făcea îi amintea de el. Nu îi plăcea
puterea pe care o avea asupra gîndurilor ei. Nu sunase şi nu dăduse nici un alt semn din
dimineaţa aceea cînd plecase de la Rosesharon, fără să spună măcar la revedere. Nu
ştia dacă să se simtă uşurată, cu inima zdrobită, insultată sau cîte puţin din toate.
Gîndindu-se la el îşi amintea de fiecare emoţie pe care o cunoscuse; unele erau
încîntătoare, altele deosebit de triste. Se trezea uneori zîmbind cu sfială, ca în clipa
următoare să fie gata să plîngă. De cînd cei de la asistenţa socială o luaseră din casa
mătuşii Laurel, nimeni nu mai avusese atîta putere asupra ei.
Mary Catherine puse tava de argint pe măsuţa de cafea, îi dădu apoi lui Claire un şervet
brodat de mînă şi turnă pentru amîndouă un ceai parfumat dintr-un ceainic de porţelan.
Vorbiră despre tot felul de lucruri lipsite de importanţă, sorbind din ceşti şi ciugulind

prăjiturele pe care Mary Catherine şi Harry le copseseră în dimineaţa aceea. Claire
observă o roşeaţă sănătoasă în obrajii mamei, care nu mai existase de mulţi ani. Ochii îi
erau limpezi şi animaţi. Nu mai conţineau pustietatea aceea care totdeauna o alarmase,
chiar şi copil fiind, pentru că o recunoştea ca vestitoare a crizelor. Mary Catherine părea
mult mai conştientă de ce întîmpla în jurul ei. Din cîte ştia Claire, nu mai avusese o
rătăcire de cînd îi luase stiloul lui Cassidy.
Ca şi cum i-ar fi citit gîndurile, ea îi spuse:
- Văd că te uiţi pe ziare. Scrie că domnul Cassidy
Sandra Brown
bănuieşte acum că fiul sau văduva lui Jackson Wilde l-au ucis pe acesta. Nu e o prostie?
- Prostie?
- Nu ei au făcut-o. Şi nici nu-mi vine să cred că domnul Cassidy poate să aibă această
părere.
x
- De unde ştii că nu au făcut-o ei, mama? Ignorînd întrebarea, Mary Catherine îi puse
alta:
- Şi de ce stau oamenii aceia iar în faţa clădirii? Discipolii lui Wilde începuseră iar să
demonstreze
în faţa Mătăsii franţuzeşti, de la întoarcerea ei în oraş.
- Aş vrea să plece, spuse Mary Catherine, ofensată. Ne e foarte greu, mie şi lui Harry, să
ieşim dimineaţa la piaţă. Mie îmi plac ieşirile, dar faptul că sînt nevoită să trec prin
mulţimea aceea le strică farmecul.
în mintea lui Mary Catherine, imposibilitatea de a ajunge la Piaţa Franceză fără probleme
era mult mai îngrijorătoare decît faptul că fiica ei fusese acuzată de crimă. Dar acest
lucru o deranja pe Claire mai puţin decît afirmaţiile anterioare ale mamei sale.
- Demonstranţii sînt o problemă temporară, mama. După ce vor aresta pe cineva pentru
asasinarea reverendului Wilde, se vor risipi.
- O să se mai întoarcă vreodată?
O clipă lui Claire i se opri inima în loc, crezînd că se referise la Jackson Wilde.
- Cine, mama? întrebă ea răguşită.
- Domnul Cassidy.
Claire se relaxa răsuflînd uşurată.
- Nu ştiu. De ce?
Deodată apărură lacrimi în ochii lui Mary Catherine şi buza de jos începu să îi .tremure.
450
_____s
- Speram atît de mult că atunci cînd o să te îndrăgosteşti, iubitul tău n-o să te
dezamăgească aşa cum mi-a făcut al meu mie!
Scoase o batistă cu monogramă din buzunarul fustei. Era atît de fină, încît părea să fi
fost toarsă, nu ţesută şi mirosea ca pliculeţele cu parfum de trandafiri pe care le ţinea în
sertarele biroului.
Claire îi acoperi mîna cu care se ştergea la ochi.
- Nu plînge, mama. Nu a fost niciodată... aşa... cu domnul Cassidy şi cu mine.
- Ah, făcu ea uşor dezamăgită. Credeam că a fost. Speram, îmi place foarte mult. E un
tînăr atît de frumos şi ştie cum să se poarte cu .o doamnă.
Ah, da, îşi spuse Claire, e frumos, îi revăzu în minte chipul întunecat şi cuprins de
pasiune, buzele mîngîindu-i sînii senzual, pieptul păros şi gol. Şi cu siguranţă ştia cum să
se poarte cu o doamnă, mai ales în pat. Un act de iubire atît de perfect nu putea fi decît
calculat, nu?
Alungă acest gînd. Era prea dureros. Era atît de fără speranţă îndrăgostită de Cassidy,
cuvîntul cheie fiind „fără speranţă", pentru că nu puteau avea nici un fel de viitor
împreună. Chiar dacă. nu s-ar fi aflat pe poziţii opuse în investigarea acelui caz, el

reprezenta sistemul de care ea se temea şi pe care îl ura. Oricît de mult l-ar fi iubit pe
Cassidy omul, nu credea că ar fi putut avea vreodată încredere absolută în Cassidy
procurorul.
îi întinse mamei ei ceaşca.
- Mai pune-mi puţin ceai, te rog, mama. Nimeni nu-l face mai bun ca tine.
Claire îndreptă discuţia spre subiecte mai puţin
Sandra Brown
tulburătoare şi după o jumătate de oră, Mary Ca-therine se retrase cu tava, lăsînd-o din
nou singură, răsfoind ziarele.
Joshua Wilde nega cu vehemenţă că ar fi avut vreo legătură cu asasinarea tatălui său.
Ariei îl acuza pe Cassidy că îi implica pe ei numai ca să-şi ascundă propria incapacitate
şi mai sugera că, din motive personale, e! acoperea cel mai probabil suspect. Refuzase,
însă, să divulge numele suspectului, chiar şi atunci cînd fusese întrebată în mod direct
dacă era vorba de Claire Laurent. Dar acel refuz al ei nu făcea decît să confirme
insinuarea.
Claire era, bineînţeles, bucuroasă că nu mai era principalul suspect al lui Cassidy, dar nu
îşi putea permite să se culce pe o ureche. Se afla temporar în ochiul uraganului, dar mai
trebuia să aştepte cea de-a doua jumătate a furtunii, care avea să fie poate mult mai
aprigă. Dacă Joshua Wilde devenea nervos din cauza acuzaţiilor lui Cassidy, cine ştie ce
ar fi putut spune sau face pentru a scăpa de presiune. Şi, în loc de un duşman, atunci ea
avea să aibă doi.
Cufundată în astfel de gînduri, tresări violent cînd sună telefonul de-lîngă cotul ei, dar nu
răspunse decît la a! treilea apel.
-Alo?
- Claire, tu eşti?
- Andre? Bonsoir. Mă bucur că te aud. Ce mai faci?
- Bine, bine, foarte bine. Adică nu prea..., zise el şi făcu o pauză. Sînt teribil de îngrijorat
în legătură cu Yasmine.
Claire se încruntă înţelegîndu-i foarte bine îngrijorarea. De cînd se despărţise de iubitul
ei, Yasmine se comportase foarte ciudat. Claire nu putea spune exact, dar ceva nu era în
regulă. Aparent, Yasmine era aceeaşi, în timpul lucrului la Rosesharon, glumise cu
echipa, se înţepase cu Leon şi se ocupase de fiecare fotografie cu imaginaţie şi fler ca
întotdeauna. Numai că entuziasmul şi rîsul sunau fals.
Odată ce terminaseră în Mississippi, Claire se aşteptase ca ea să îi însoţească pe ceilalţi
la New York, unde urmau să se facă şi restul de fotografii într-un studio. Dar Yasmine se
întorsese cu ea la New Orleans. Şi, de cum ajunsese la Mătasea franţuzească,
renunţase să se mai prefacă, devenind mohorîtă şi tăcută.
Yasmine nu spuse nimic despre completarea catalogului. Claire era îngrijorată în privinţa
afacerii, dar din moment ce termenul de tipărire era peste cîteva săptămîni, o lăsă
deocamdată în pace. Yasmine stătea în camera ei toată ziua, în fiecare zi, iar seara
ieşea şi-nu se mai întorcea pînă spre dimineaţă. Nu spunea niciodată unde se ducea şi
nici nu o invita pe Claire să o însoţească.
Claire bănuia că spiona prin apropierea casei congresmanului Petrie sau că încerca să îl
vadă. Se simţea tentată să o prevină în legătură cu acel comportament de adolescentă,
dar Yasmine nu arăta că ar fi dorit să stea de vorbă. De fapt, făcea totul ca să
descurajeze acest lucru. Se încuia în camera ei şi nu lua masa cu Mary Catherine şi cu
Claire.
, , T,
îandra Brown
Cealaltă Yasmine se înconjura de oameni, situîndu-se mereu în mijlocul admiratorilor şi

bucurîndu-se de atenţia lor. In mod normal, nu îi plăcea să stea singură, aşa că acea
schimbare în comportament era, într-adevăr, tulburătoare. Claire îi respectase dorinţa de
singurătate, aceasta fiind metoda pe care Yasmine o alesese pentru a- şi vindeca inima
zdrobită. Dar poate că venise timpul să intervină.
Se părea că şi Andre era preocupat din această cauză.
- Ai văzut-o recent? îl întrebă ea.
- Săptămîna trecută, cînd eraţi în Mississippi. A venit la hotel, a stat vreo oră şi apoi a
plecat. Claire, tu ştii că eu nu divulg niciodată nimic, dar ştiind cît de. apropiate sînteţi voi
două...
- Nu-ţi pun la îndoială loialitatea, Andre, şi nici discreţia. Amîndouă mi-au fost de folos de
atîtea ori. Stai liniştit, că nu o să te acuz de bîrfă.
- Dacă aş fi crezut asta, nici n-aş fi sunat.
- Ceva te-a împins să o faci. îţi simt îngrijorarea în glas. înţeleg că ai vorbit cu ea atunci?
îi spuse despre discuţia avută pe coridor şi cît de tulburată păruse să fie cînd plecase.
- Niciodată nu am văzut-o aşa. Era pur şi simplu înnebunită. Acum e bine?
Gîndindu-se la dreptul la intimitate al lui Yasmine, Claire ^spuse:
- în seara aceea s-a întîmplat ceva foarte supărător. Mi-a povestit totul a doua zi
dimineaţă şi cred că asta a ajutat-o.
- S-a întors la New York?
- Nu, a rămas aici. Probabil pentru că e mai linişte, mai puţin haos. Cred că încearcă să
pună
lucrurile la punct înainte să se ducă acasă.
Alister Petrie e aici, îşi spuse Claire, amintindu-şi că îi văzuse fotografia pe prima pagină
a ziarului de dimineaţă. Cu toate acestea, nu îi spuse lui Andre despre congresman.
Dacă şi el ştia identitatea iubitului lui Yasmine era discret ca întotdeauna şi nu avea să îi
aducă numele în discuţie. Şi, cu riscul de a-l pune pe Andre într-o poziţie de compromis,
nici ea nu o făcu.
- Crezi că îşi revine din această... neplăcere? întrebă el.
Era o întrebare dificilă. Deşi trăiau sub acelaşi acoperiş, Claire vorbea cu Yasmine mai
puţin decît cînd aceasta se afla la New York de unde o suna de cîteva ori pe săptămînă
pentru a trăncăni minute în şir. Astfel că răspunsul fu limitat:
- Nu pare să fie mai rău.
- Ah, ce bine, m-am liniştit, spuse el rîzînd uşor. Cred că nu e nici un secrel- pentru tine
faptul că o preţuiesc foarte mult pe Yasmine.
- Nu, nu e nici un secret pentru mine, spuse Claire şi zîmbetul ei fu înlocuit imediat de o
încruntare. Poate am lăsat-o prea mult în derivă. Cred că ar fi cazul să mai avem o
discuţie, aşa, ca între femei.
- Te rog să-mi spui dacă te pot ajuta cu ceva. Cu orice.
- Aşa o să fac.
- Claire, sper că... sper că nu eşti supărată pe mine. Ştii, în problema aceea cu domnul
Cassidy...
- Las-o baltă, Andre. Te rog. Ai fost păcălit fără nici un fel de scrupule. Ca şi mine,
adăugă ea încet. Nu-ti mai face griji.
II asigură că ar fi fost nevoie de mult mai mult
________________J
Sandra Brown
decît de manevrele lui Cassidy pentru ca îndelungata lor prietenie să fie afectată.
Stabiliră să ia masa într-o seară foarte curînd şi, la puţin timp după ce îşi luă la revedere
şi închise, dădu un telefon.
Cassidy se apropie de poliţistul care se afla pe urmele lui Joshua Wilde şi fără să arate
că l-ar cunoaşte, îi ceru un foc.

- Nu ştiam că fumezi, spuse celălalt încet şi pe un ton confidenţial, scoţînd o brichetă din
buzunar, care se aprinse ca un aruncător de flăcări în miniatură.
- M-am lăsat acum vreo doi ani, spuse Cassidy înecîndu-se cu fumul pe care îl inhala.
- Şi te iei din nou?
- Nu ţi-am cerut decît un foc, nu? Ce naiba puteam să-ţi mai cer? Să'te f...?
Negrul subţire zîmbi uşor. Părul lung îi era strîns într-o coadă la spate, îi făcu cu ochiul
lui Cassidy şi îl strînse puţin de umăr.
- Sînt cam scump. Crezi că poţi să-ţi permiţi? Cassidy îi respinse mîngîierea.
- Pupă-măîn fund.
- Ooh, sună nemaipomenit.
Evident că tînărul poliţist, pe care Cassidy îl cunoştea ca fiind foarte corect, se distra
acum pe seama lui. Era înalt, subţire şi arăta bine, aşa că se întîmpla des să fie trimis în
Cartierul Francez. Cu insolenţă şi nonşalanţă stătea rezemat de un stîlp pe o stradă
vizavi de Gumbo Shop de pe St. Peter Street.
Raportase în microfonul ascuns sub reverul hainei de la costum că îl urmărise pe Josh
pînă la renumitul restaurant. Cassidy, care era prea agitat pentru a mai sta fie în birou, fie
singur în casă, se hotărîse să participe activ la urmărire.
- De cînd e acolo? Poliţistul îşi privi Rolexul.,
- De treizeci şi două de minute.
- la cina?
- Aşa s-ar părea.
Cassidy închise ochii puţin din cauza fumului care-îi ieşea şerpuind de pe buze şi privi
încordat prin ceaţa albastru-cenuşie, încercînd să vadă ceva prin ferestrele
restaurantului.
- Cît timp îi trebuie unei singure persoane să ia cina?
în rol, poliţistul îl măsură pe Cassidy ca un prostituat care îşi cîntăreşte cu privirea un
posibil client. Adoptînd şi limbajul potrivit rolului, zise:
- Hei, omule, ai fundu' prea încordat. Dacă vrei să ne simţim bine, trebuie să te relaxezi.
Cassidy îi aruncă o privire încruntată şi fu cît pe aci să plece cînd îl văzu pe Josh apărînd
în uşa restaurantului. Se întoarse imediat cu spatele făcîndu-se că voia să cumpere din
tricourile care erau agăţate în faţa prăvăliei de suveniruri. Uitîndu-se la Josh cu coada
ochiului, văzu că era cît se poate de furios.
- Oho, şopti poliţistul. Omul nostru e sictirit rău. Cu gîndul tot la ce se întîmpla în spate,
Cassidy se
făcu din nou că se uită la un tricou pe care scria ceva cu litere sclipitoare. O vînzătoare
asiatică se apropie zîmbind pentru a-şi prezenta mărfurile.
- Nu, mulţumesc. Mă uit doar.
- Ar fi trebuit să-mi dau seama, murmură poliţistul. Numai aşa ceva ar putea supăra un
bărbat aşa tare.
- O femeie? întrebă Cassidy întorcîndu-se să privească spre restaurant, dar răsucindu-
se imediat. La dracu'! exclamă el încet, dar cu sete.
- Poftim? făcu asiatica zîmbitoare şi poliţistul rîse pe înfundate. •
Femeia^care ieşise cu Josh din restaurant nu se uită în jur. îi spuse ceva, după care se
întoarse şi se depărta pe trotuar. Josh păru o clipă că ar fi vrut să se ducă după ea, dar
se răzgîndi şi privi doar în urrrta ei. Degetele lui lungi de muzician se închiseră în pumni.
Apoi, cu aerul unui profet ofensat, porni în direcţia opusă.
Cassidy azvîrli ţigara şi se repezi la poliţist.
- Am crezut că ai zis că e singur.
-îmi strici acoperirea, omule, spuse el şi, zîmbind, puse o mînă pe braţul lui Cassidy.
Cu o privire înfierbîntată şi cu un zîmbet seducător, şopti:
- Era singur cînd a intrat. Probabil că s-au întîlnit înăuntru.

- Du-te după el, îi spuse Cassidy arătînd cu bărbia spre Josh, care ajunsese deja la
intersecţia lui Royal Street.
- Tu te duci după ţipă?
- Nu-i o ţipă, spuse Cassidy coborînd de pe trotuar şi traversînd. E Claire Laurent.
*
Capitolul douăzeci şi trei
Claire rămase blocată cînd dădu colţul şi îl văzu pe Cassidy în uşa Mătăsii franţuzeşti.
Era pentru prima oară cînd îl vedea după dimineaţa aceea cînd ieşise furtunos din
dormitorul ei de la Rosesharon. Revederea lui atît de neaşteptată o făcu să-şi piardă
suflarea şi inima îi sări din loc, dar rămase impasibilă şi încercă să pară netulburată cînd
se apropie de el.
- Bună, Cassidy.
- Claire, spuse el salutînd-o din cap. Frumoasă seară, nu?
Era transpirat şi părea să răsufle mai greu ca ea.
Sandra Brown
- E neobişnuit de cald. Toamna încă n-a venit la
New Orleans.
El îşi şterse o picătură de sudoare care îi şirpia
spre ochi.
- Exact. E cald şi lipicios ca o tîrfă ieftină sîmbătă
seara.
Claire se înfurie.
- Nu apreciez deloc această comparaţie, domnule
Cassidy.
- Ah, ne-am întors la „domnul" Cassidy.
Ea ar fi vrut să îi plesnească zîmbetul insinuant de pe chip, dar îi spuse înţepată:
- Vreau să intru.
Demonstranţii se^ plimbau prin faţa clădirii cîntînd încet şi ponderat „înainte, luptători
creştini". Claire spera să obosească odată şi să facă băşici la picioare.
Neobservată, se strecură pe uşa lăturalnică, dar înainte să o închidă, Cassidy o urmă
înăuntru.
- Ce vrei? îl întrebă ea neospitalieră. Cred că nu mai avem ce discuta despre vreme.
- Eram pe aproape, zise el nepăsător. Şi m-am gîndit să trec să văd ce mai faci.
Ea observă că pieptul i se înălţa şi se lăsa iute şi nu îşi recăpătase încă suflarea. Sub
haina de la costum, cămaşa era umedă. •
- Apreciez acest gest prietenesc, zise ea. Acum, dacă vrei să mă scuzi,..
- Nu vrei să mergem să luăm o gustare undeva?
- Nu, mulţumesc. Am mîncat mai devreme cu mama.
- Ah, ai mîncat acasă în seara asta?
- Exact.
- Şi ai fost numai să te plimbi puţin?
- Am avut de lucru toată ziua şi simţeam nevoia să-mi dezmorţesc picioarele.
- Te-ai dus undeva în mod deosebit?
- Nu. Doar m-am plimbat, spuse ea şi ocolindu-l, încercă să îi deschidă uşa. îmi pare
rău, Cassidy, dar trebuie să mă duc sus să văd ce face mama. A trebuit s-o las singură...
Atunci el o apucă de umeri şi o împinse cu spatele în uşă.
- Ai lăsat-o singură ca să te poţi duce la întîlnirea cu Joshua Wilde la Gumbo Snop.
Ea începuse deja să miroasă o capcană, dar tot fu uimită cînd fălcile acesteia se
închiseseră atît de aproape. Căută o explicaţie logică, dar. negăsind nici una, îi răspunse

cu un contraatac.
- M-ai urmărit? Poveştile din ziare nu aveau decît rolul de a mă face să nu mai fiu
prudentă?
- Nu tu erai urmărită, ci Josh. închipuie-ţi ce surprins am fost cînd am văzut cu cine se
întîlnise.
- Dacă ai ştiut unde am fost şi cu cine, de ce ai mai jucat atîta teatru, Cassidy?
- Am luat-o pe alt drum şi am alergat încoace. Voiam să văd dacă-mi spui adevărul, dar,
ca întotdeauna, m-ai minţit.
- Pentru că ştiam că n-ai să înţelegi.
- Ştiai că n-am să-ţi mai înghit minciunile, spuse el şi apropiindu-se adăugă mai încet:
dar pune-mă la încercare, Claire. Cînd l-ai cunoscut prima oară pe Josh'ua Wilde?
- în seara asta.
Sandra Brown
- Şi vrei să cred porcăria asta?
- Ţi-o jur! Am dat cîteva telefoane astăzi după-amiază ca să aflu unde stă şi l-am rugat
să ne întîlnim, iar el a fost de acord.
- De ce?
- Probabil pentru că era curios să o cunoască pe scandaloasa proprietară a Mătăsii
franţuzeşti.
Cassidy clătină din cap.
- Am vrut să zic de ce ai dorit să te întîlneşti cu el? Ce puteaţi avea voi doi de discutat?
- l-am oferit bani.
- Bani? repetă el surprins.
- Da. Pentru a o influenţa pe Ariei. L-am rugat să încerce să o convingă să înceteze să
mai facă aluzii la mine şi la mama, să pună capăt demonstraţiilor astea, în general, să
ajungem la o înţelegere privind toată porcăria asta. l-am spus că vreau să trăiesc şi să-
mi văd de afaceri liniştită, indiferent cît m-ar costa acest lucru.
- Ai încercat să-l mituieşti? Asta vrei să spui?
- Stai prea aproape, murmură ea. Nu pot respira. Ochii lui, care o ţintuiau pătrunzător,
clipiră
redevenind conştienţi. Se uită în jos şi văzu cum încheieturile degetelor se albiseră
strîngîndu-i umerii, cum trupul lui o lipise de uşă şi se dădu înapoi, lăsînd mîinile să îi
atîrne în lături.
- Mulţumesc, spuse ea încet.
- Dar n-ai scăpat. Spune mai departe. .
- Ăsta-i esenţialul. Ştiu că Jackson şi probabil şi Ariei şi Josh au primit bani de la
publicaţii în schimbul imunităţii.
- De unde ştii?
- Dar e logic, nu? Unele publicaţii care ar fi trebuit să fie pe listă - pe lista neagră a lui
Jackson Wilde,
cum i-ai spus tu - nu erau. Ce zici de Lickety Split şi de Hoţ Pants? De ce să fie atacat un
catalog de lenjerie şi nu aceste reviste porno? Trebuia, pentru că se asiguraseră că
Wilde avea să îi lase în pace, spuse ea şi îl privi în ochi. Probabil că te-ai gîndit şi tu la
asta.
- Oamenii mei verifică, aşa e. Şi Josh ce-a spus?
- N-a recunoscut că tatăl lui lua mită, dar nici n-a negat acest lucru.
- De ce ai aşteptat pînă acum pentru a te gîndi la această soluţie? L-ai fi putut plăti pe
Jackson de acum un an şi ai fi scăpat de toate problemele astea. L-ai abordat vreodată
în acest sens?
- Nu. Numai sub forma ofertei de care ştii deja.
- Atunci, de ce acum, Claire?

- Pentru că m-am săturat, de asta, exclamă. Tu nu te-ai sătura? Ceea ce scrie pe
pancartele ăstora mă face să par un monstru de depravare. Mama le citeşte şi o tulbură.
Cei care le poartă îmi hărţuie angajatele cînd vin la lucru, îmi îngreunează activitatea
creînd blocări de trafic care ne împiedică să ne primim livrările sau să ne expediem
mărfurile. O companie de transport ne-a ameninţat deja că va majora taxele pentru că
şoferii s-au plîns foarte mult.
îşi dădu capul pe spate de parcă ar fi implorat cerul să o ajute.
- Luni de zile înainte ca Jackson Wilde să fie ucis a fost ca un ghimpe în coastă şi acum,
la cîteva săptămîni după ce a murit, continuă să fie tot aşa. Vreau ca spectrul lui să
dispară din viaţa mea. Vreau să scap de el odată pentru totdeauna.
îşi dădu seama deodată că nu îşi alesese bine cuvintele. Se uită repede la Cassidy, care
o privea
r-i i T»
Sandra Brown
atent.
- Şi ucigîndu-l n-ai rezolvat asta.
- Nu asta am vrut să spun.
- Să mă fi înşelat eu, Claire? Cu tine să fi fost mînă în mînă Josh şi nu cu mama lui
vitregă?
- Nu fi ridicol. L-am cunoscut pe Joshua Wilde pentru prima oară în seara asta.
- Minţi, Claire.
- Nu mint!
Cassidy pufni în rîs. Se depărta cîţiva paşi, întoarse capul şi se uită la un vraf de cutii
înainte să o privească din nou.
- Crede-mă măcar puţin. Te cunosc mult mai bine decît acum cîteva săptămîni.
Toată tulburarea şi pasiunea care puseseră stăpînire pe ei în timpul furtunii de la
Rosesharon îi învălui acum. Claire îşi feri prima privirea.
- Nu mint. M-am întîlnit cu Joshua Wilde în seara asta pentru a-i oferi un cec în schimbul
liniştii.
- Aşa o fi. Dar ce-mi ascunzi?
- Nimic.
- Claire!
- Nimic!
Cassidy înjură înfundat.
- Bine, te cred. Cum a reacţionat Josh?
- A luat foc.
- Te-a refuzat? întrebă el nevenindu-i să creadă.
- Categoric. A zis că el nu jecmăneşte pe nimeni, spuse ea privindu-l calm. Eu una îl
cred.
- Atunci eşti în minoritate, pentru că eu nu cred nimic. I-ai oferit lui Josh mită şi el te-a
refuzat. Asta vrei să cred?
- Puţin îmi pasă ce crezi tu.
______ °
- Mai bine ţi-ar păsa, Claire, pentru că eu cred că ascunzi adevăratul motiv pentru care
te-ai întîlnit cu Joshua Wilde.
- Ce.alt motiv aş fi putut avea?
- Nu ştiu, dar nu-mi vine să cred că i-ai oferit cuiva mită. în primul rîndr eşti prea mîndră.
în al doilea rînd, nu-ţi pasă prea mult care e părerea publicului despre tine şi în ultimul
rînd, tu însăţi mi-ai spus că aiureala asta e bună pentru afacerile tale şi Wilde nu ţi le
pune în pericol. Şi îmi vine şi mai greu să cred că Josh ar refuza'o mită. în ambele

cazuri, e suspect al naibii.
- Nu renunţi niciodată, nu?
- Nu, nu pot. Sînt plătit ca să nu renunţ.
- Dar ai putea fi forţat. Vei fi înlocuit. Oameni importanţi îţi cer capul pe tavă. Nici chiar
mentorul tău, Anthony Crowder, nu te va mai apăra mult timp.
- Unde vrei să ajungi? întrebă el cu asprime.
- încerci să scoţi ceva din nimic. Nu eşti mai aproape de rezolvarea acestui caz decît
erai a doua zi după crimă.
- Nu fi chiar atît de sigură.
- De un singur lucru sînt sigură. Nu fiul lui l-a ucis.
- Atunci mai rămîi tu, Claire, nu-i aşa? spuse el şi plecă fără să spună măcar la revedere.
- Oh, Doamne. Pleacă şi lasă-mă-n pace.
- Deschide.
Uşa camerei de hotel se închise numai o clipă, pentru a putea fi scos lanţul, după care
Josh o deschise. •
Sandra Brown
- E tîrziu, mormăi el.
Cassidy intră şi aruncă o privire în jur. Patul era încă făcut, deşi cuvertura era puţin
răvăşită.
- Nu te culcaseşi încă. Bănuiesc că n-o să dormi prea bine în seara asta, Josh. Ştiu că
şi eu voi păţi la fel.
Josh se trînti pe unul din cele două fotolii din cameră făcîndu-i semn lui Cassidy să stea
şi el pe celălalt.
- Eşti un ticălos, domnule Cassidy. Am venit la dumneata de bunăvoie şi mi-am vărsat
năduful împărtăşindu-ţi ceva intim. Apoi, ştire de pe prima pagină. Ariei a fost teribil de
furioasă şi nici nu-mi mai vorbeşte. De fapt, m-a şi concediat, în clipa cînd ziarele au
apărut, luda Iscarioteanul, cel pe care îl vezi acum, a devenit legendă pentru „Rugăciune
şi ceasul proslăvirii". Cred că acum se aşteaptă să mă duc să mă spînzur.
- Pun pariircă această concediere a venit ca o lovitură.
Josh chicoti cu amărăciune.
- E cel mai bun lucru care mi s-a întîmplat vreodată. Poate o să-ţi vină greu să crezi, dar
îţi jur pe Dumnezeu că e adevărat. Mă simt mai liber ca oricînd.
- Ciudat. Nu prea arăţi ca şi cum ai sta pe roze, spuse Cassidy. Ba mai mult, parcă ai fi
fost aruncat într-un butoi cu rahat.
- Dumitale trebuie să-ţi mulţumesc pentru asta. Cele mai recente poveşti din ziare susţin
sus şi tare că aş putea fi suspectat din nou.
- Prin definiţie, Josh, suspect înseamnă cineva ale cărui gesturi stîrnesc suspiciune.
Josh ridică din umeri cu inocenţă.
- Ca de exemplu?
- Ca de exemplu, încercarea de a arunca vina asupra mamei vitrege, amantei tale.
- Credeam că fac bine.
- Conştiinţa? îl întrebă el caustic.
- Nu voiam să intru la apă odată cu ea, ţi-am spus asta.
- Bine, atunci explică-mi de ce te-ai întîlnit cu Claire Laurent astă-seară?
Josh îl fulgeră cu privirea.
- De unde ştii? Ai pus să fiu urmărit?
- Te-am văzut eu însumi cînd ieşeai de la Gumbo Shop.
- Tocmai treceai pe acolo? întrebă Josh furios.
- Răspunde-mi.
Strigătul lui Cassidy potoli izbucnirea scurtă şi indignată a lui Josh, care căuta să

privească în altă parte şi nu în ochii pătrunzători ai acestuia.
- Ea m-a sunat şi a aranjat întîlnirea, nu eu.
• Tu* şi proprietara Mătăsii franţuzeşti alcătuiţi o pereche foarte ciudată.
Josh se ridică de pe scaun şi începu să se plimbe agitat prin încăpere. Mişcările îi erau
agitate şi lipsite de armonie.
- Aproape că mi-a căzut receptorul din mînă cînd am auzit cine era la telefon.
- N-ai mai întîlnit-o niciodată pînă în seara asta?
- Bineînţeles că nu. După toate cîte se întîmplă, ea era ultima persoană la care mă
aşteptam să mă sune şi să mă invite să bem ceva.
Ca şi Claire, Josh mintea sau cel puţin ascundea adevărul. Cassidy continuă:
- O femeie de clasă.
- Aşa cred, zise Josh precaut.
Sandra Brown
- Păreai foarte supărat cînd ai ieşit din restaurant.
- Eram.
- Hai să nu ne mai ascundem după degete. Ce-a
vrut?
- Nu are nimic de-a face cu asasinarea tatălui meu.
- Lasă-mă pe rnine să hotărăsc asta.
Josh păru să se lupte cu sine cîteva clipe, după care răbufni:
- Mi-a oferit un cec de douăzeci şi cinci de mii de dolari pentru a înceta totul.
Cassidy fluieră uşor.
- Un preţ destul de mărişor numai pentru a opri o demonstraţie de protest.
- Totul. Demonstraţiile. Telefoanele de prost gust. Lucrurile pe care Ariei le spune ziarelor.
Domnişoara Laurent vrea să înceteze totul şi nu pot spune că o condamn.
- Şi ce i-ai spus?
- Să-şi ia gîndul. Ceea ce evident nu ştie ea, este faptul că eu n-am nici o influenţă
asupra lui Ariei. De la moartea tatei, ea trage sforile, nu eu şi n-aş putea să o facă să
tacă în nici un chip.
- Deci ai refuzat oferta lui Claire?
- l-am rupt cecul în două şi i l-am aruncat simbolic în faţă. l-am spus că nu aveam nici o
legătură cu conducerea afacerii. Că n-am avut niciodată, că nici n-o să am. Eu doar cînt
- am cîntat - la pian. Atît. Asta am vrut să fac totdeauna. Eu nu fac politică. Nu am căutat
să mă pun bine cu duşmanii tatei. Era în stare să o facă foarte bine şi singur. Dacă
primea mită, era treaba lui. Eu nu vreau aşa ceva.
- Dar ai rămas fără slujbă. I-ai fi putut promite ceea ce voia să audă, luai cecul şi pe
urmă rîdeai tot
drumul pînă la bancă.
Josh îi aruncă o privire rece şi ostilă.
- Eşti un ticălos, Cassidy. Ieşi afară.
- Nu chiar aşa repede. Ai stat acolo mai mult de jumătate de oră. Doar despre atît aţi
vorbit?
- Au fost multe momente de linişte penibilă.
- Ei, nu mai spune!
- Vorbesc serios. -Dar imediat ce a spus ce dorea de fapt, n-a durat decît cîteva minute.
A luat cecul rupt, l-a pus înapoi în poşetă şi apoi a lăsat pe masă destui bani pentru
ambele consumaţii. Cînd am ieşit, ne-am spus la revedere şi asta a fost tot.
- Ai stat puţin pe trotuar ca şi cum ai fi fost tentat să te duci după ea.
Josh îşi dădu la o parte şuviţa de păr care îi căzuse pe frunte.
- Nu-mi amintesc.

- Eu da. Chiar foarte clar, spuse Cassidy aplecîndu-se în faţă. Te gîndeai cumva să iei
totuşi banii?
- Nu. Nu sînt nici criminal, nici hoţ.
Cassidy ar fi vrut să îl ia de guler şi să îl scuture.
- E ceva ce nu-mi spui, Josh, şi m-am săturat să mă tot joc cu tine. Ce-mi ascunzi?
Sandra Brown
Capitolul douăzeci şi palru
-Ea...
- Ce?... întrebă Cassidy.
- Nu ştiu, spuse Josh făcînd o grimasă de frustrare. Dacă mă uitam după ea, aşa cum spui,
o făceam pentru că nu eram numai furios, dar şi nedumerit. ,
- Cu ea. Are ceva ciudat, ştii?
- Nu, nu ştiu. Explică-mi tu.
- Nu cred că o să pot.
- încearcă.
- Era ca şi cum ar fi putut să vadă în mine, strigă el. Dar eu aveam senzaţia că o văd printr-
un văl. Vorbeam aceeaşi limbă, dar cuvintele nu se potriveau cu mesajele pe care mi le
transmiteau ochii ei. M-a dat peste cap.
- Ce naiba tot îndrugi acolo?
De fapt, ştia perfect ce voia să spună Josh. De fiecare dată cînd fusese cu ea, în afară de
clipele acelea cînd- i se deschisese şi împărţise pasiunea cu el, se simţile total expus, în timp
ce o parte esenţială a ei rămînea mascată. Era ca şi cum ar fi privit chipul acoperit al unui
adversar de scrimă. Ştiai cine e, dar nu îl puteai vedea clar.
- Ştiam că n-o să mă crezi, murmură Josh. De asta nici nu ţi-am spus înainte.
Sperînd să mai obţină vreo informaţie de la tînărul tulburat, Cassidy minţi:
- Cred că-mi arunci toate balivernele astea ca să mă derutezi.
Josh înjură şi făcu un gest ca şi cum ar fi încercat să găsească nişte cuvinte care să îi
exprime exact gîndurile.
- N-am văzut-o niciodată pe femeia asta la faţă, dar aveam un sentiment ciudat că o
cunoşteam. Sau, mai precis, că mă cunoştea. La naiba, nu ştiu. La tata veneau o mulţime de
oameni. Poate că m-am lovit vreodată de ea şi numai subconştientul meu îşi aminteşte.
Se opri şi se întoarse spre Cassidy.
- Tocmai m-am gîndit la ceva. Poate Claire Laurent a încercat aceeaşi tactică şi cu tata şi,
cînd el a refuzat mita, ea l-a omorît. Nu ţi-a trecut şi dumitale
Sandra Brown
prin minte?
Fără să răspundă, Cassidy se ridică şi se îndreptă spre uşă, unde se întoarse şi îi spuse
pe un ton de ameninţare:
- Josh, dacă mă minţi cumva, vin din nou şi te fac praf. Apoi o să-ţi trag buza de jos
peste cap şi o să ţi-o bag drept în fund.
îndreptînd spre el degetul arătător, adăugă: - Te mai întreb o dată - ai mai cunoscut-o pe
Claire Laurent pînă în seara asta? Josh înghiţi în sec vizibil.
- Nu. Jur pe mormîntul mamei că nu.
Odată ajuns afară, Cassidy renunţă la aerul dur care era prea obositor de menţinut şi
porni spre maşină. Oboseala puse stăpînire pe el puternic. Tot drumul pînă acasă, simţi
durere şi fierbinţeală în ochi, enervîndu-l fiecare pereche de faruri care îi apăreau în faţă,
dar ştia că de cum se va culca, ei se vor deschide şi vor rămîne aşa pînă în zori, cînd
întreaga poveste avea să înceapă din nou.
Intră plictisit în living-room-ul neaerisit, se uită în trecere peste corespondenţă şi se duse
apoi în dormitor. Cînd se văzu cît era de tras la faţă în oglinda de deasupra chiuvetei din

baie, îşi dădu seama de ce se simţea sleit ca un alergător de maraton pe un drum care
urca. Claire nu minţise în seara aceea, dar aflase că ar mai fi putut avea un motiv ca să îl
ucidă pe Jackson Wilde.
Cassidy o lăsase pe Claire foarte întoarsă pe dos. Muit timp după ce încuiase uşa în
urma lui, rămăsese acolo, cu capul rezemat de metalul rece. Voise ca de întîlnirea cu
Josh să nu afle absolut nimeni. De atunci încolo trebuia să fie şi mai atentă. Nu trebuia
să mai facă încă o dată greşeala de a-l subestima pe domnul Cassidy. Resursele lui le
întreceau în număr pe ale ei. Probabil că avea oameni simplu îmbrăcaţi care o urmăreau
zi şi noapte.
Acest gînd o enerva din mai multe motive. Mai întîi, pentru că îi era violată intimitatea.
Apoi, pentru că, indiferent de noul curs al investigaţiilor, ea şi oricine avea legătură cu
Mătasea franţuzească erau încă suspectaţi. Dar, cel mai supărător lucru era că un bărbat
cu care avusese relaţii intime avea o nemaipomenită autoritate asupra ei.
Superioritatea lui pîngărea tandreţea şi dulceaţa iubirii lor, aşa cum un strat de flori ar fi
culcat la pămînt de paşii cuiva nepăsător şi insensibil. Florile rămîneau totuşi flori, însă
frumuseţea le fusese ireparabil afectată.
Cu acel gînd deprimant, se dezlipi de uşă şi se duse spre lift. Cînd se apropie îl auzi
coborînd şi o zări pe Yasmine prin uşile metalice pliante.
- Bună, îi spuse ea încercînd să imprime vocii mai multă vioiciune decît simţea.
Din păcate, nu se bucura văzînd-o pe Yasmine, aceasta fiind o altă sursă de îngrijorare.
- Iar ieşi în seara asta?
- Da, puţin.
- Vrei puţină companie?.Mi-ar plăcea şi mie să mă plimb puţin. Aş putea să o chem pe
Harry să stea cu
Sandra Brown
mama.
Yasmine clătină din cap.
- îmi pare rău, Claire, dar mi-am făcut alte planuri. Claire încercă eroic să îşi păstreze
zîmbetul.
- Mă bucur să văd că ieşi iar. începusem să-mi fac griji pentru tine.
- N-ar fi trebuit. Totul se rezolvă.
- Bine. Ştiam eu că aşa se va întîrflpla. Ai nevoie de maşina mea?
- Nu, mulţumesc, iau un taxi.
Cu riscul de a nu mai putea de curiozitate, Claire nu o întrebă nici unde se ducea, nici
care îi erau planurile, iar felul cum era îmbrăcată nu îi dădea nici un indiciu. Purta o
rochie simplă din mătase, a cărei culoare roşie îi dădea o strălucire deosebită. Părul i se
uscase natural, înconjurîndu-i chipul cu onduleuri lucioase, ca abanosul. Discuri mari de
aur îi erau prinse de urechi şi brăţările nelipsite îi străluceau pe mîini. Arăta extraordinar
de frumoasă şi Claire i-o spuse.
- Mulţumesc. Am vrut să arăt bine în seara asta.
- Chiar şi în cele mai proaste zile ale tale arăţi bine, îi spuse Claire şi, ascultînd de un
impuls de moment, o îmbrăţişa.
Yasmine îi întoarse îmbrăţişarea.
- îţi mulţumesc pentru tot, Claire.
- Nu-i nevoie să-mi mulţumeşti. Ai trecut printr-o perioadă foarte dificilă.
- Dar tu mi-ai rămas alături cînd oricine altcineva mi-ar fi întors spatele.
- Niciodată n-aş face aşa ceva, poţi să fii convinsă, spuse ea şi o strînse mai tare. Ai
grija în
seara asta.

- Doar mă cunoşti, scumpo, spuse Yasmine şi desprinzîndu-se din îmbrăţişare îi făcu
semn cu ochiul. Totdeauna deasupra.
Claire rîse. Aceasta era Yasmine. Se întrebă în treacăt dacă nu cumva Alister Petrie
sunase să se împace. Numai aşa şi-ar fi explicat de ce se chinuise atît să arate bine.
- Să-mi fac griji dacă întîrzii?
- Nu, nu mă aştepta. Pa. Cuplez eu sistemul de alarmă cînd ies.
- Mulţumesc. Pa.
Claire aşteptă pînă cînd o văzu ajungînd la uşă. De acolo, Yasmine se întoarse şi îi făcu
uşor cu mîna. Chiar şi de la distanţa aceea, Claire îi auzi clinchetul brăţărilor.
Sus, Claire trecu pe la Mary Catherîne, pe care o găsi dormind liniştită, închizînd cu grijă
uşa dormitorului mamei ei, un miros de fum o făcu să încremenească.
Cînd renovase clădirea, plătise foarte mult pentru un sistem de stingere şi detectoare' de
fum, ştiind că un incendiu'ar fi putut costa foarte mult, şi în marfă şi poate şi în vieţi
omeneşti. Dar chiar şi cu acele măsuri de siguranţă, se temea teribil de foc.
Descoperi că mirosul venea din dormitorul lui Yasmine. Nu mai fusese acolo în ultima
vreme, dar înainte să o rupă cu Alister, Yasmine rareori încuia uşa. Claire nu avea
mustrări de conştiinţă dacă avea să deschidă să vadă de unde venea fumul.
Trecînd pragul, avu un şoc puternic, în mod reflex îşi duse mîna la nas şi la gură şi se
apropie
Sandra Brown
şovăitoare de altarul improvizat care odată fusese o simplă noptieră.
Era înconjurat de lumînări care fumegau şi aruncau umbre tremurătoare pe pereţi. Tot
felul de plante şi uleiuri necunoscute erau împrăştiate pe suprafaţa noptierei, acestea
fiind sursa unor mirosuri urîte din încăpere. Dar numai a unora.
în mijlocul altarului se afla un vas de lut plin cu ceea ce păreau a fi măruntaiele unui mic
animal. Altădată, organele poate puteau fi desluşite, dar acum nu mai era decît o
amestecătură. Mirosul o făcu pe Claire să îi vină să verse.
Sîngele fusese picurat cu grijă pe suprafaţa noptierei pentru a alcătui desene simbolice.
Mica efigie a lui Alister Petrie, păpuşa pe care o recunoscu ca fiind cea pe care i-o
arătase Yaşmine, fusese decapitată şi castrată. Ca o suliţă înfiptă în inimă, un ac se
vedea străpungîndu-i mijlocul pieptului.
- Dumnezeule, gemu Claire dîndu-se înapoi din faţa acelei privelişti îngrozitoare. Oh,
Doamne, Yaşmine. Nu!
Imediat după ce Harry sosi la chemarea ei agitată, Claire dădu fuga la maşină pornind
spre zona exclusivă de pe malul lacului Ponchartrain, unde locuia congresmanul Alister
Petrie cu soţia şi copiii. Spera numai să nu ajungă prea tîrziu.
- Doriţi să aştept? întrebă* şoferul de taxi sprijinindu-şi braţul pe spătarul scaunului şi
uitîndu-se cu gura căscată la uluitoarea pasageră.
- Nu, mulţumesc, spuse Yaşmine dîndu-i o bancnotă de douăzeci de dolari. Păstrează
restul.
- Mulţumesc, domnişoară. Apreciez foarte mult. la staţi, vă cunosc de undeva? Adică, ar
fi exclus? Nu sînteţi celebră?
- Am fost manechin. Poate m-ai văzut prin reviste. El se lovi atunci peste frunte.
- Isuse! M-am gîndit eu că trebuie să fiţi dumneavoastră, spuse el apoi rînjind şi
dezvelindu-şi dinţii îngălbeniţi de tutun în lumina slabă din maşină. Cine s-ar fi -gîndit că
o să mergeţi vreodată cu taxiul meu? Singura altă celebritate pe care am luat-o a fost
doamna aia de la T.V. Julia şi nu mai ştiu cum. Aş fi foarte bucuros să vin să vă iau mai
tîrziu. Să vă dau cartea mea de vizită, să mă sunaţi cînd aveţi nevoie de maşină.
Yaşmine scutură din cap şi coborî.
- Mulţumesc.
- Eh, la revedere. A fost o adevărată plăcere. Băgă maşina în viteză, o salută şi porni.

Yaşmine îl
urmări depărtîndu-se. Zîmbea bucuroasă că îl făcuse să se simtă bine în ziua aceea.
Avea să vorbească despre ea luni în şir, poate chiar ani, spunîndu-le tuturor că o dusese
pe Yaşmine cu maşina în seara cînd a devenit cu adevărat celebră.
- Succes, scumpule, şopti ea atunci în aerul nemişcat al serii.
Stînd pe bordură, privi casa maiestuoasă de peste drum. Ar fi fost foarte frumoasă pentru
o carte poştală. Chiar şi muşchiul spaniol de pe ramurile stejarilor era perfect aşezat.
Nu se vedea nici urmă .de sînge pe geamul din sufragerie, care acum era în întuneric.
Probabil că îl
Sandra Brown
spălaseră a doua zi după ce plătise ea pentru „livrarea" găinii moarte. Trecuse în ziua
aceea pe acolo ca să vadă cum stăteau lucrurile. Nici urmă însă din teroarea pe care
sperase să o stîrnească gestul ei în sufletul ticălosului.
Nu ştia ce era teroarea, încă.
Coborî de pe trotuar şi traversă. Căutînd în poşeta mare de umăr, scoase revolverul.
Deşi verificase de sute de ori în timpul acelei după-amieze în aşteptarea serii, mai
verifică şi acum o dată. Era încărcat.
Porni pe aleea care despărţea pajiştea superbă din faţa casei în două. înainta cu paşi
mari şi siguri, aşa cum o făcuse de atîtea ori pe estradele caselor de modă din lumea
întreagă. New York, Paris, Milano. Nimeni nu mergea ca Yasmine. Pasul ei nu putea fi
imitat. Multe încercaseră, dar nici una nu reuşise să combine acea senzuală
contramişeare a şoldurilor şi umerilor cu eleganţa şi graţia cu care o făcea ea.
Ezită numai puţin pe prima treaptă a scărilor care duceau pe verandă, după care se duse
la uşă şi sună.
- Tată, am meci de fotbal sîmbătă. Crezi că la ăsta o să poţi veni? O să fiu portar.
Alister Petrie se întinse peste colţul mesei din bucătărie şi îşi ciufuli fiul.
- O să încerc. Asta-i tot ce pot să-ţi promit. O să încerc.
- Pfii, ar fi grozav, spuse băieţelul încîntat.
De la incidentul cu găina moartă, care îi luase
zece ani din viaţă, Alister se schimbase. Zile întregi trăise într-o teroare extraordinară,
aventurîndu-se pe afară numai cînd era absolut necesar şi atunci numai sub paza
gărzilor de corp pe care Belle insistase să le angajeze.
în timp ce îşi ţinea discursurile electorale, genunchii îi tremurau de teama unui atentat.
Noaptea, în vis, vedea un glonţ venind spre el cu o viteză uluitoare şi străpungîndu-i
fruntea, făcînd să îi explodeze capul ca un pepene verde, întotdeauna ajungea să îşi
vadă execuţia, după care se trezea tremurînd şi plîngînd.
Belle era totdeauna lîngă el pentru a-i oferi mîngîiere şi alinare, îşi strîngea trupul lîngă al
ei şi ea îi şoptea că amanta lui îşi vărsase năduful cu gestul acela dezgustător şi sălbatic
şi atîta tot.
Totuşi, nu uita nici să îl înţepe cu lucruri de genul: „Culegi ce-ai semănat, Alister". „Tot ce
faci se întoarce împotriva ta". „Păcatele te ajung din urmă". Avea o întreagă varietate de
zicale, toate cu implicaţii biblice.
Ca nişte cîrlige de undiţă, îi rămîneau înfipte adînc sub piele. Avea să mai treacă mult
timp pînă să îşi găsească din nou curajul să o înşele. Se învăţase minte. Dar cînd avea
să o facă, avea să se asigure că persoana nu avea vreo înclinaţie pentru magie. Poate
nu vătăma, dar îţi zăpăcea minţile îngrozitor.
Treptat, cînd se convinse că povestea cu găina moartă fusese un incident într-adevăr
izolat şi toată răzbunarea KJÎ Yasmine, Alister începu să se relaxeze reluîndu-şi
programul normal şi încărcat. Gărzile de corp au fost înjăturate. Dar fericirea, familială
era un eject de lungă durată, îşi petrecea acasă cît putea mai mult timp. îşi săruta
amîndoi copiii înainte de

479 V
Sandra Brown
culcare şi în timpul zilei schimba cu fiecare cîteva cuvinte în legătură cu un subiect
anume.
Belle participa în campanie mai activ ca înainte. i Rareori se întîmpla să nu fie văzuţi
împreună, îl ţinea foarte din scurt, dar el nici măcar o dată nu se plînsese, pentru că ea
îşi ţinuse promisiunea şi nici nu îşi redusese, nici nu îşi suspendase contribuţiile la
campanie care proveneau din propriile ei surse şi ale numeroasei sale familii.
Totuşi, nu mai mîncaseră în sufragerie din seara aceea.
Acum, familia Petrie era adunată în jurul mesei dintr-un colţ intim de lîngă bucătărie. Nici
Rockwell nu ar fi putut picta o scenă care să ilustreze mai bine armonia de familie. Ca
desert avuseseră plăcintă cu mere. Aroma de scorţişoară şi aluat copt plutea prin toată
încăperea puternic luminată. S-ar fi putut asemăna cu orice familie din America - cu
excepţia menajerei în uniformă, care, la un semn subtil al lui Belle, începu să strîngă
masa şi să ducă vasele în maşina care urma să le spele.
-Taţi?
- Da, draga mea? spuse el îndreptîndu-şi atenţia
spre fetiţă.
- Azi la şcoală am făcut un desen cu tine.
- Nu mai spune.
- Hmm. Cînd ţii un discurs în faţa drapelului american.
- l-auzi! spuse el comunicativ. Păi, hai să-l vedem.
- Mami, mă scuzi? E în ghiozdan, sus la mine în cameră.
Belle zîmbi indulgentă.
- Bineînţeles, draga mea.
Cel mai mic membru al familiei Petrie se dădu jos
' de pe scaun şi o zbughi din bucătărie. Irhediat ce ieşi pe uşile batante, se auzi soneria
de la intrare.
- Deschid eu! se auzi glasul subţire al fetiţei. Adidaşii îi scîrţîiră pe parchet, din cînd în
cînd,
zgomotul fiind înăbuşit de covoare.
Sună şi telefonul, la care răspunse menajera din bucătărie.
- Reşedinţa Petrie.
Auziră uşa de la intrare deschizîndu-se. - Nu, spuse menajera în receptor. Aici nu
locuieşte nimeni cu acest nume.
- Cine era? întrebă Belle după ce menajera închise telefonul.
- Greşise numărul. Era o femeie isterică şi căuta pe cineva cu numele de Yasmine.
Alister se făcu alb ca varul şi sări în picioare. -Yasmine?
Belle se uită la el. în acelaşi timp, acelaşi gînd rece îi lovi pe amîndoi. Belle spuse:
- Este...
- Da, zise Alister năpustindu-se pe uşa batantă.
- Ce este, mamă?
- Nimic, fiul meu.
- Arăţi ciudat. Menajera întrebă şi ea:
- Doamnă Petrie, s-a întîmplat ceva?
- Nu fi proastă, izbucni Belle. Ce putea să se întîmple? Atunci auziră împuşcătura.
- Nu, nu închideţi! strigă Claire în receptorul
telefonului public, dar cînd auzi tonul trînti receptori Ţi-am spus să nu închizi!
Cînd se rătăcise într-o zonă total necunoscută, oprise la un telefon public pentru a suna
la familia Petrie. Neştiind cum să îi avertizeze, formă cu neîndemînare numărul pe care i-

l dăduse centralista, l se răspunsese de prima dată, dar fără îndoială că menajera, căreia
îi transmisese propria isterie, bănuise că greşise numărul sau că îi ardea de glume
proaste.
Introduse altă fisă şi formă din nou numărul. Acum era ocupat.
- Hai, te rog. Te rog.
Introduse din nou moneda şi încercă iar. De data aceasta sună de cîteva ori şi nu
răspunse nimeni. Gîndindu-se că în grabă poate formase greşit, repetă întregul proces,
dar suna încontinuu, fără să răspundă cineva.
Cîteva clipe mai tîrziu auzi sirene apropiindu-se. Groaza îi strînse inima ca un pumn
înfipt în piept.
- Ah, nu. Te rog, Doamne, nu.
Dar rugile ei nu au fost ascultate. Ambulanţele trecură pe lîngă ea în viteză, cu luminile
aprinse. Claire lăsă receptorul să cadă şi alergă la maşină luîndu-se după ele. Cînd
ajunseră la destinaţie, coborî iute din maşină şi apucîndu-l de braţ pe un vecin în pijama
îl întrebă:
- A cui casă este asta?
- A congresmanului Petrie.
Poliţiştii se răspîndeau deja pe pajişte, iar medicii se grăbeau cu targa pe uşa deschisă.
Claire îl dădu la
_
o parte pe vecinul uluit şi se năpusti pe pajiştea în pantă. Un poliţist încercă să o
oprească, dar ea îl ignoră.
- Prietena mea are nevoie de mine.
Ajunse fără suflare lîngă scările care duceau spre verandă şi urcă repede spre mulţimea
de oameni care se îngrămădiseră la intrare. Din casă se auzeau ţipetele isterice ale unui
copil, în spatele ei, poliţiştii îi ordonau să se oprească.
Cele mai groaznice temeri i se confirmară, cînd văzu silueta acoperită care zăcea peste
prag. Ajunsese prea tîrziu! Yasmine îl ucisese! O căută agitată pe Yasmine printre cei
care se foiau în jur derutaţi şi mîhniţi.
Deodată, Claire întîlni privirea lui Alister Petrie şi aproape că îi veni să rîdă de uşurare.
Părea ameţit, dar era nevătămat.
Apoi văzu că era stropit de sînge proaspăt care nu era al lui şi -stătea într-o baltă de
sînge care creştea din ce în ce mai mult alimentată de şuvoiul care curgea de sub sacul
de plastic.
Claire îşi coborî din nou privirea asupra cadavrului şi văzu atîrnînd pe lîngă sac ceva ce
nu observase mai înainte - o mînă frumoasă, lungă şi subţire, de culoarea cafelei cu
lapte.
Şi în jurul ei străluceau brăţări de aur.
Sandra Brown
Capitolul douăzeci şi cinci
Cînd ieşi de pe pistă, Claire fu pe moment orbită de blitz-uri şi camere de luat vederi. Cu
un gest reflex, îşi apără ochii cu braţul. Ar fi vrut să fugă, dar nu avea unde. în spatele ei
mai erau şi alţi pasageri care îi blocau acea cale de scăpare, iar în faţă o aşteptau o
mulţime de reporteri şi fotografi.
La New York îndurase nebunia publicităţii cauzate de sinuciderea lui Yasmine. Se
aşteptase la atenţie din partea presei, aşa că îşi luase inima în dinţi şi, îi ţinuse piept. Dar
crezuse că pînă cînd avea să se întoarcă la New Orleans evenimentul îşi va pierde din
484
J

noutate. Nu se pregătise pentru acel baraj şi pentru întrebările reporterilor care năvăliră
spre ea în masă.
- Domnişoară Laurent, ce părere aveţi despre implicarea lui Yasmine în...
- Declaraţiile anterioare rămîn valabile?
- Ce ştiţi despre...
- Vă rog, spuse ea încercînd să treacă printre ei, dar erau ca un şir solid de soldaţi
înarmaţi cu aparate de fotografiat si microfoane care nu se dădeau înapoi nici cu un
centimetru fără să obţină o declaraţie. Prietena mea a fost evident foarte nefericită,
spuse Claire atunci din spatele ochelarilor mari de soare şi încercînd să îşi ferească faţa
de luminile orbitoare. Sînt îndurerată, dar contribuţia.pe care mi-a adus-o mie personal şi
industriei de modă îi va păstra vie memoria ani de-a rîndul. Vă rog să mă scuzaţi.
După care porni cu stoicism prin aeroport refuzînd să mai răspundă întrebărilor, în cele
din urmă, unul din poliţiştii aeroportului se oferi să îi aducă bagajul şi să o ajute să urce
într- un taxi. Cînd ajunse la Mătasea franţuzească, fu întîmpinată nu numai de presă, dar
şi de credincioşii adepţi aijui Jaokson Wilde, care continuau să protesteze, îşi plăti în
grabă taxiul şi intră în clădire. Fu bucuroasă să îşi vadă femeile la lucru, deşi păreau
neobişnuit de grave. Cîteva murmurară condoleanţe, pe care le primi cu graţie, în lift, îşi
scoase ochelarii şi îşi dădu cu puţin ruj, aranjîndu-se. Nu voia ca Mary Catherine să fie
mai tulburată de sinuciderea lui Yasmine decît fusese deja. Cînd le urcase pe mama ei şi
pe Harry într-un avion cu destinaţia New Orleans de la aeroportul La Guardia, imediat
după înmormîntare, Mary Catherine
Sandra Brown
fusese nedumerită şi dezorientată. Claire fusese foarte îngrijorată pentru stabilitatea
mintală a mamei ei şi disperată din cauza despărţirii, dar simţise că lui Mary Catherine
avea să îi fie mult mai bine într-un mediu cunoscut decît la New York, unde Claire nu îi
putea acorda prea mult timp şi atenţie.
Silindu-se să zîmbească, deschise uşa principală a apartamentului şi intră.
- Mama, m-am întors!
Abia făcuse cîţiva paşi cînd o văzu pe Mary Catherine în living-room, stînd într-un colţ al
canapelei şi suflîndu-şi nasul într-o batistă. Harry se afla lîngă fereastră, rigidă şi fără să
zîmbească, dezaprobatoare.
După aceea, Claire îşi îndreptă privirea spre Cassidy, care stătea lîngă mama ei.
- Ce naiba cauţi aici?
- l-am spus că nu e o idee bună, dar a insistat să stea de vorbă cu ea.
- îţi mulţumesc, Harry. Ştiu cît de convingător poate să fie domnul Cassidy.
Azvîrlind pumnale din priviri, Claire se duse repede la canapea şi căzu în genunchi în
faţa mamei ei.
- Mama, m-am întors. Nu te bucuri că mă vezi?
- Claire Louise?
- Da, mama? -Vin după tine?
- Nu. Nimeni nu vine după mine.
- Nu vreau să te ia pe tine pentru ce-am făcut eu.
- Nu pot să mă ia. Nu mă duc nicăieri. Şi acum sînt acasă şi sîntem împreună.
- Am încercat să fac cum e mai bine, spuse Mary Catherine printre mici sughiţuri. Zău că
da. întreab-o pe mătuşa Laurel. Numai că..., adăugă ea şi îşi ridică mîna la tîmplă
masînd-o. Uneori mă mîhnesc atît de tare cînd mă gîndesc la păcatul meu. Mama şi tata
au fost atît de supăraţi pe mine cînd le-am spus de copil.
Claire o trase spre ea şi îi şopti:
- Nu-ţi face griji, mama. Sînt aici acum şi o să am mereu grijă de tine.
O ţinu pînă cînd se opri din plîns, după care zîmbi privindu-i chipul brăzdat de lacrimi.
- Ştii ce-aş vrea la cină? Nişte bame aşa cum ştii tu să le faci. îmi faci puţin? Te rog.

- Rîntaşul meu nu e la fel de bun ca al mătuşii Laurel, dar dacă ţii neapărat..., spuse
Mary Catherine cu timiditate.
- Vreau neapărat, spuse ea şi îi făcu semn lui Harry. Ce'-ar fi să începi de acum, ca să le
laşi să fiarbă toată ziua? Hai, du-te cu Harry. O să te ajute şi ea, adăugă ea şi o ajută să
se ridice.
Mary Catherine se întoarse şi îi întinse mîna lui Cassidy.
- Trebuie să plec acum, domnule Cassidy, dar îţi mulţumesc atît de mult că ai venit. Adu-i
şi pe părinţii dumitale într-o după-amiază ca să bem puţin vin de Xeres, îi spuse ea şi el
încuviinţă, după care Harry o conduse spre bucătărie.
- Dar n-am terminat să-i pun întrebări. Claire se întoarse spre el.
- Pe naiba! Cum ai îndrăznit să vii aici şi să o necăjeşti cînd eu eram plecată? Ce voiai
de la ea?
- Aveam nişte întrebări să-i pun.
Sandra Brown
- La naiba cu întrebările tale.
- Ca procuror adjunct am dreptul...
- Dreptul? repetă ea nevenindu-i să creadă. Am avut un deces în familie sau ai uitat?
- îmi pare rău pentru Yasmine.
- Sînt convinsă. Un suspect mai puţin, nu?
- Nu eşti dreaptă. N-am avut de gînd să o tulbur pe mama ta.
- Dar ai reuşit. Şi dacă o mai superi vreodată, te omor. Ea nu ştie să răspundă la
afurisitele tale de întrebări.
- Dar tu ştii, spuse el. De aceea o să mergi cu mine în oraş.
- Pentru ce?
- O să-ţi spun cînd o să ajungem, zise el şi o apucă strîns de braţ.
- Ai de gînd să mă arestezi? Ce ai forţat-o pe mama să-ţi spună?
- Spune-le la revedere, Claire, şi mergi liniştită, îi spuse el încet, dar cu fermitate. O altă
scenă ar tulbura-o pe Mary Catherine şi mai mult.
în clipa aceea, Claire îl urî. -Ticălosule.
- la-ţi poşeta şi spune-le la revedere.
în acea confruntare, el era cu siguranţă învingătorul şi, de dragul mamei ei, Claire nici nu
încercă să opună rezistenţă. El ştia acest lucru şi îl folosea spre propriul avantaj, îl privi
dispreţuitor, greaţa fiind aproape palpabilă, în cele din urmă, spuse:
- Harry, mă duc puţin în oraş cu domnul Cassidy. La revedere, mama.
Ieşirea lor din clădire stîrni rumoare printre repor-
teri şi demonstranţi. Claire fu asaltată de o duzină de întrebări deodată:
- Domnişoara Laurent nu are nimic de comentat, le spuse Cassidy, nervos, reporterilor.
- Cassidy, ce crezi...
- Nici un comentariu.
- Credeţi că aţi găsit ucigaşul?
- Nici un comentariu.
Ignorînd microfoanele strecurate sub nas, el o împinse pe Claire prin mulţime. Era
epuizată, ameţită şi derutată, aşa că se lăsa condusă cu docilitate, în fond, Cassidy era
un adversar pe care îl cunoştea foarte bine.
în curînd, datorită faptului că el mergea cu paşi mari, ieşiră din gloată. Doi poliţişti în
uniformă veniră imediat în urma lor şi porniră cu toţii pe trotuar fără să piardă timpul.
- O s-o duc cu maşina mea, le spuse Cassidy poliţiştilor.
- Am înţeles, domnule.
- Vă mulţumesc pentru sprijin.
- Faceţi tot posibilul să împrăştiaţi mulţimea şi supravegheaţi cu atenţie locul.

Poliţiştii se retraseră apoi spre a-i executa instrucţiunile. Fără să încetinească, el o duse
la maşină, care era ilegal parcată lîngă bordură, îi deschise uşa din dreapta şi se dădu
într-o parte pentru a-i face loc să urce. Prea obosită pentru a se război, ea se aşeză pe
scaunul, însoţitorului.
- Cum de ai reuşit să faci în aşa fel ca înmormînta-
rea să nu apară la televizor? o întrebă el după ce
porniră.
- Am aranjat o înscenare. Un dric cu un sicriu fals i-a făcut pe toţi oamenii presei să
ajungă în New Jersey pînă să-şi dea seama ce se întîmpla, spuse ea atingînd o brăţară
de aur pe care o purta la mînă şi care fusese una din preferatele lui Yasmine.
Claire ştia că Yasmine ar fi dorit să o poarte ea.
- N-aş fi suportat ca înmormîntarea ei să fie un carnaval la care să fie prezenţi străini.
Trecuse mai mult de.o săptămînă de cînd fusese acasă la Alister Petrie şi îşi văzuse
prietena zăcînd moartă pe prag. în faţa lui şi a fiicei lui, Yasmine se împuşcase prin
spatele capului distrugîndu-şi complet şi aproape cu răzbunare frumosul chip. Yasmine
era neîndoielnic moartă. Totuşi, existau momente cînd Claire aproape că uita acest lucru,
după care realitatea cădea asupra ei ca o avalanşă de cărămizi.
Abia dacă avusese timp să o jelească. Zilele care se scurseseră de la sinucidere
fuseseră încărcate -de semnat hîrtii, de făcut aranjamente, de pus la punct afacerile lui
Yasmine, de ocolit presa, de răspuns la întrebări pentru care nu existau răspunsuri. Cum
putea explica cineva de ce o femeie care aparent avea totul se distrusese într-un mod
atît de
grotesc?
Claire păstră secretele lui Yasmine pentru sine. Nu avea să îşi trădeze prietena nici
măcar acum, cînd nimic nu mai conta. Prietenilor comuni, care fuseseră şocaţi la aflarea
veştii şi care ceruseră lămuriri, Claire le spusese doar că, în ultima vreme, Yasmine
fusese extrem de nefericită, dar nu le dăduse amănunte în
legătură cu eşuata ei poveste de dragoste şi nici cu dificultăţile ei financiare.
Din moment ce din familia ei nu mai rămăseseră decît cîţiva veri răspîndiţi pe Coasta de
Est, de care ea nu fusese niciodată prea apropiată, responsabilitatea înmormîntării
căzuse în sarcina lui Claire. Cum Yasmine nu lăsase nici o instrucţiune, Claire îşi
ascultase propriile instincte şi o incinerase. Slujba se ţinuse în linişte şi în prezenţa
cîtorva persoane. O urnă închisă într-un mausoleu era singurul lucru care mai rămăsese
din prietena ei superbă, talentată şi plină de vitalitate care avusese o nemaipomenită
poftă de viaţă pînă cînd se îndrăgostise de bărbatul nepotrivit.
Aducîndu-şi aminte de Petrie, Claire îl întrebă pe Cassidy, care conducea în linişte:
- Ce face fetiţa lui Petrie, e bine?
- Din cîte am citit, se descurcă. Mai are coşmare încă, după cum scria ieri în ziare, dar
se află în îngrijirea unui psiholog de copii.
- Nu-mi vine să cred că Yasmine a putut să facă aşa ceva îngrozitor în faţa unui copil.
- Petrie era iubitul care o părăsise, nu?
- Ai ghicit.
- Am auzit că după aceea au găsit tot felul de chestii legate de magie în camera ei.
-Da.
- Şi am mai auzit că te-ai aflat şi tu la faţa locului, Claire.
- Am găsit altarul din camera ei. M-am gîndit că voia să-i facă un rău lui. M-am dus după
ea, dar am ajuns prea tîrziu.
Sandra Brown
- Doctoriţa Dupuis mi-a spus că n-ai vrut să pleci de lîngă ea şi că i-ai însoţit trupul pînă
la morgă.

- Era prietena mea.
- Eşti demnă de laudă.
- N-am nevoie de laudelelale.
- Eşti hotărîtă să mă îndepărtezi, nu?
- Am crezut că a fost clar chiar din ziua cînd ne-am cunoscut că nu vom putea fi prieteni.
Se priviră şi apoi se uitară repede în altă parte. După un timp, Claire spuse:
- Toate astea vor afecta campania lui Petrie. Ce are de gînd să spună?
- N-ai citit?
- Nu. Am evitat intenţionat să citesc orice despre sinucidere sau despre speculaţiile cu
privire la motivele pe care le-ar fi avut. îmi făceau rău.
- Atunci nu-ţi recomand nici un număr recent. Toate ziarele, de la The New York Times
pînă !a National Enquirer, au cîte o teorie.
- De asta mă şi temeam. Dă-mi o idee la ce să mă aştept.
- Că se droga.
- Bănuiam asta.
- Că avea o ură cu implicaţii rasiale faţă de Petrie.
- Yasmine era apolitică.
- Că era o amantă secretă căreia îi dăduse cu piciorul.
- Ceea ce sînt sigură că a negat.
- De fapt, n-a spus prea mult. Se ascunde după fustele nevesti-si şi o lasă pe ea să
vorbească. O tactică foarte bună, dacă stau să mă gîndesc bine. Din moment ce soţia se
află atît de aproape de el, nu
putea avea o relaţie clandestină, corect?
- Corect. Deci au creat impresia că Yasmine era nebună.
- Cam aşa ceva, spuse Cassidy parcînd maşina în locul destinat lui lîngă clădirea
procuraturii.
- De ce m-ai adus aici? îl întrebă Claire cu nemulţumire în glas. Am călătorit. Sînt
obosită. Nu mă simt în stare să-ţi răspund la întrebări. Şi sînt furioasă pe tine pentru că
ai asaltat-o pe mama. Şi pe urmă, credeam că nu mai e cazul. Nu te-a înlocuit Crowder
încă?
- Nu din moment ce recent s-au mai descoperit unele lucruri.
- Felicitările mele. Dar ce ar putea avea aceste recente descoperiri cu mine? Eu nici
măcar n-am fost aici.
Se întoarse spre ea punîndu-şi braţul pe spătarul scaunului ei.
- Am efectuat o verificare de rutină a glonţului care a ucis-o pe Yasmine şi avea aceleaşi
semne ca acelea care l-au ucis pe Jackson Wilde. Toate au fost trase cu revolverul de
calibrul 38 care a fost luat din mîna încleştată de moarte a lui Yasmine.
493
Sandra Brown
Capitolul douăzeci şi şase
Andre Philippi îşi curăţa unghiile cu o perie şi cu săpun lichid. De cînd se trezise în
dimineaţa aceea, era pentru a cincea oară cînd făcea acest lucru cu atîta meticulozitate.
Atunci cînd fu satisfăcut de curăţenia mîinilor - temporar - le clăti cu o apă atît de
fierbinte încît abia o putea suporta şi apoi le şterse cu un prosop alb din lenjeria hotelului.
Se privi în oglinda de deasupra chiuvetei. Hainele îi erau imaculate, fără o pată sau o
cuta. Garoafa roz de la butonieră era proaspătă şi umedă. Nici un fir de păr nu era
nelalocul lui. Ar fi trebuit să se simtă
extraordinar, ca o maşină nouă şi strălucitoare expusă privirilor.
în schimb, se simţea în nesiguranţă, speriat şi nefericit.

Ieşi din baie, stinse cu grijă lumina şi se întoarse în birou. Potrivit oricăror criterii, era
excepţional de ordonat şi bine organizat. Dar lui Andre i se părea că era o dezordine
cumplită. Pe birou erau grămezi de scrisori cărora trebuia să le acorde atenţie, plus hîrtii
cu timpul cînd lucrase fiecare angajat şi chestionare pentru clienţi. Toată acea activitate
care de obicei îi făcea plăcere, fusese neglijată după moartea lui Yasmine. Nu mai
avusese chef să lucreze de cînd primise înfiorătoarea veste a sinuciderii ei. Cunoscîndu-
i-se dragostea pentru munca lui, această nouă atitudine era echivalentă cu un sacrilegiu.
Cînd Claire îl sunase să îi spună de moartea lui Yasmine, el îi zisese că minte. Ideea că
acea minunată fiinţă se distrusese într-un mod atît de oribil era prea cumplită pentru a i
se putea da crezare şi prea dureroasă pentru a se putea gîndi la ea. îi aducea aminte de
ziua cînd se întorsese de la şcoală şi o găsise pe frumoasa lui maman zăcînd într-o cadă
plină din care picura pe gresie apă călduţă şi sînge cald.
Cele două femei pe care el le iubise şi le respectase mai mult decît orice altă creatură a
Domnului preferaseră să moară în loc să trăiască. Nu numai că aleseseră o lume în care
el nu era, dar nici nu se gîndiseră măcar să îşi ia rămas bun de la el. Ca şi cum ar fi avut
calităţi fizice, amărăciunea îi apăsă pieptul pînă cînd nu mai putea să respire fără să
simtă o durere sfîşietoare în jurul inimii.
Refuzase să meargă la New York la înmormîntarea
Sandra Brown
de care se îngrijise Claire. Stătuse lîngă mormîntul iui maman pînă cînd acesta fusese
închis, jurînd că niciodată nu avea să mai recunoască finalitatea morţii, pînă avea să
moară el însuşi.
Pentru a putea face faţă sinuciderii lui Yasmine încercase să se consoleze cu tot felul de
mărunţişuri.
„Prea multă frumuseţe poate fi un blestem pentru cel care o posedă". „Faima şi averea
se plătesc scump".
Ba se gîndise chiar la ceva ce spuseseră prietenii mamei lui cînd aceasta îşi luase viaţa.
„Unii îngeri, îi spusese o persoană bine intenţionată, sînt atît de frumoşi, încît Dumnezeu
nu poate sta prea mult timp despărţit de ei. Le este predestinat să trăiască puţin chiar
dinainte să se nască. Nerăbdători, ei se grăbesc adesea să se întoarcă pe un tărîm la fel
de nepătat ca ei." Aşa cum se obişnuia în New Orleans, avusese loc o paradă, cu o
orchestră de muzică de jazz, prin tot Cartierul Francez, pentru a celebra trecerea mamei
lui într-o lume demnă de ea.
Nu crezuse asemenea baliverne nici cînd fusese un adolescent care făcea eforturi să nu
plîngă deasupra trupului mamei lui şi nu credea nici acum, dar se simţea mai bine dacă
se ruga. Ba se dusese şi la slujbă în fiecare zi pentru a se ruga pentru sufletul lui
Yasmine.
De parcă moartea ei nu ar fi fost destul de chinuitoare pentru el, mai trebui să vadă şi
cum era pîngărită de presă. Acuzaţiile care i se aduceau păreau extraordinar de
nedrepte, mai ales că nu se mai putea apăra. Se uită la ziarul pe care îl azvîrlise furios în
coşul de hîrtii de sub birou după ce citise titlurile acelea injurioase. Aiureli. MinciunK
Speculaţii fanteziste.
496
Dar procurorul adjunct Cassidy le credea.
îl sunase pe Andre în dimineaţa aceea devreme. Dar, după ce citise titlurile din ziare, nu
era surprins să îl audă, ba chiar se aşteptase la acest lucru. Abia aştepta să-şi poată
exprima dispreţul faţă de modul lipsit de respect în care era tratată Yasmine.
- Femeia a murit, domnule Cassidy, îi spusese el tăios. Iar dumneata te roteşti ca un
vultur deasupra cadavrului ei. Modul în care îi chinui pe cei lipsiţi de apărare este

obscen, ruşinos şi oribil.
- Lasă asta, Andre, sînt un ticălos şi o recunosc. Din păcate, cei care plătesc impozite,
deci inclusiv tu, mă plătesc să fiu un ticălos. Acum am să-ţi pun o întrebare şi ai face bine
să-mi spui adevărul, altfel mă-ntorc aici şi-ţi tai floarea chiar de la rădăcină si să nu crezi
că mă refer la cea de la butonieră. A fost Yasmine la hotelul Fairmont în seara cînd a fost
ucis Jackson Wilde?
- Limbajul dumitale este injurios. Mă gîndesc să spun...
- A fost sau nu în afurisitul ăla de hotel? strigase Cassidy în telefon.
Andre se adună, îşi trecu o palmă umedă peste cap şi spuse:
- Ai văzut registrele. Era cumva numele ei printre celelalte?
- Nu asta te-am întrebat.
- Nu am nimic altceva de spus.
- Bine, spusese Cassidy într-un mod conciliant şi pe un ton mai amical. Ştiu că Yasmine
ţi-era prietenă, îmi pare rău că a murit. Micul interval de timp în care am cunoscut-o a
fost de ajuns ca să-i admir talentul. Era splendidă. Numai dacă o priveai era ca o
-----< 497
Sandra Brown
experienţă religioasă. Pămîntul întreg e mai puţin frumos de cînd ea nu mai e printre noi.
îţi înţeleg sentimentele, sincer. Moartea ei a fost tragică şi prematură şi nu se pot face
decît speculaţii în legătură cu motivul pentru care a ales să-şi curme viaţa. Dacă ai citit
ziarele, continuase el, atunci ştii că unele din acele speculaţii nu au nici o bază, Yasmine
nu se droga, nu milita pentru drepturile omului. Nu era nimic din ce s-a scris despre ea.
Aşa că, dacă te încrezi în mine, Andre, o scuteşti de o mulţime de porcării de presă. Şi
gîndeşte-te ce va însemna asta şi pentru Claire.
- Nu-mi aţîţa o prietenă împotriva celeilalte, domnule Cassidy.
- Nici nu încerc. Dar, dacă Yasmine a fost vinovată de uciderea lui Jackson Wilde,
atunci Claire este nevinovată. Nu vrei să-i uşurezi situaţia?
- Nu, dacă asta înseamnă acuzarea unei alte prietene la fel de nevinovate, care este
moartă şi nu se poate apăra.
- Vinovăţia sau nevinovăţia ei se va decide probabil în cadrul unui proces, spusese
Cassidy, începînd din nou să îşi piardă răbdarea Spune-mi numai dacă ai văzut-o pe
Yasrnine în hotel în seara aceea.
- Ştii să vorbeşti foarte bine, domnule Cassidy, dar numai ca să tragi foloase. Este
evident că nu există nimic împotriva lui Yasmine, şi, dacă e după mine, nici nu va exista.
M-ai păcălit o dată. Prea mult. La revedere.
- Te pot cita, îl ameninţase Cassidy.
- Fă ceea ce trebuie să faci. Răspunsurile mele vor rămîne aceleaşi.
"----------------------------f 498 ")---------------------------
Aşa rămăseseră lucrurile. Andre aproape că se aşteptase la trupe de la primărie năvălind
pe uşă cu o citaţie. Totuşi, nimic din ce ar fi făcut Cassidy nu l-ar fi speriat. Nici violenţa
fizică nu i-ar fi clătinat hotărîrea. Ideea că Yasmine l-ar fi putut ucide pe Jackson Wilde
era ridicolă, nefondată şi neadevărată. De fapt, îşi spusese Andre ridicîndu-se pentru a
se mai spăla o dată pe mîini, era imposibil.
- E imposibil.
Claire încercă să se împotrivească, dar Cassidy practic o tîrî înăuntru. Partea din faţă a
clădirii era asediată de discipolii lui Jackson Wilde care se rugau. Simţeau miros de
sînge cald, de data asta al lui Yasmine, deşi ea era deja moartă.
Fără îndoială că Ariei Wilde auzise zvonul că sinuciderea lui Yasmine şi asasinarea lui
Jackson Wilde erau legate printr-un raport balistic şi nu pierduse nici o secundă pentru a-
şi aduce adepţii la frenezie spirituală. Cassidy îi spusese cu tristeţe unuia din oamenii ei
că ar fi fost bună la Pentagon. Era un strateg nemaipomenit, care ştia cum să lanseze un

atac pregătit în grabă, dar foarte eficient. Mai avea şi sprijinul solid al adepţilor, care o
venerau alături de Isus, şi acest lucru nu îi plăcea lui Cassidy la teleevanghelism. Făcea
celebrităţi mai mari din predicatori decît din divinităţi.
- Insinuezi că Yasmine l-a ucis pe Jackson Wilde? îl întrebă Claire în timp ce Cassidy o
împinse în lift şi apăsă pe butonul celui de-al doilea etaj.
- Ascultă, spuse el crispat, nici eu n-am crezut
Sandra Brown
pînă n-am văzut rezultatele testului cu ochii mei.
- Dar trebuie să fie vreo greşeală. Cineva a făcut o greşeală îngrozitoare.
- l-am spus să verifice de cîteva ori, Claire. Dovada nu se poate pune la îndoială.
Gloanţele au fost trase cu aceeaşi armă. De ce naiba nu mi-ai spus că Yasmine avea
armă? Dacă ai fi făcut-o, prietena ta ar mai fi trăit acum.
Scoţînd un sunet îndurerat, Claire se lipi de peretele liftului pentru a sta cît mai departe
de el.
- Eşti un ticălos de o răutate nemaipomenită, Cassidy.
Uşile liftului se deschiseră.
- După tine, spuse el cu dulceaţă în glas, şi aşteptă pînă cînd ea, neavînd de ales, ieşi.
Pe aici. O să clarificăm totul odată pentru totdeauna.
Ajungînd în biroul din colţ, închise uşa în urma lor, îşi scoase haina şi îi arătă un fotoliu.
- Ar fi bine să te faci cît mai comodă, pentru că n-o să pleci de aici pînă nu ajungem la
un rezultat.
- Ai întrebat-o pe mama dacă Yasmine l-ar fi putut ucide pe reverendul Wilde. De aceea
era atît de
supărată.
- Am întrebat-o dacă ştia că Yasmine avea armă, dacă a spus vreodată că l-ar ucide pe
Wilde, chestii din astea, îţi jur că m-am purtat cît se poate de atent, îi spuse el, dar Claire
continua să se uite la el cu reproş. Nu mi-am făcut decît meseria, Claire.
- Ah, da, afurisita asta de meserie, spuse ea, dîndu-şi în spate o şuviţă de păr.
Chiar şi pentru acel gest reflex păru să aibă nevoie de multă energie. Avea cearcăne şi
părea să fie extrem de obosită.
- Pot cel puţin să sun să văd ce face?
El îi arătă telefonul, după care scoase capul pe uşă şi'ceru să i se aducă două cafele.
Pînă cînd un funcţionar aduse două ceşti Styrofoam din care ieşea abur, Claire termină
scurta ei convorbire.
- Bârnele sînt pe foc. Ele joacă gin şi mama cîstigă. Zîmbetul ei ar fi fost potrivit pe chipul
unei
madone, care îşj priveşte pruncul adormit. Buzele îi păreau moi şi frumoase cînd zîmbea
aşa, Cassidy încercă să nu se gîndească la gustul lor.
- Cafea?
- Nu, mulţumesc.
- Bea. O să-ţi prindă bine.
Ea trase ceaşca mai aproape, dar nu o ridică. Se aşeză mai comod, picior peste picior,
îşi împreună mîinile în poală şi apoi se uită la el.
- Ei? începeţi întrebările, domnule consilier.
- Nu face asta, Claire.
- Ce anume?
- Nu-mi îngreuna sarcina şi mai mult.
- Cred că lucrurile cu cît sînt mai dificile, cu atît îţi plac mai mult.
El se aplecă puţin spre ea.
- Crezi că-mi face plăcere să-ţi pun întrebări în legătură cu Yasmine, cînd ştiu cît de
apropiate eraţi şi cît de distrusă trebuie să fii de sinuciderea ei?

- Dar asta nu te împiedică, totuşi, să o faci, nu? Vrei un vinovat pe care să-l arunci la lei.
El exclamă atunci lovind biroul cu palmele:
- Exact. Şi vreau să fie altcineva, oricine altcineva în afară de tine!
O clipă, îndelungată de tăcere se lăsă între ei. Ochii lui spuneau mai mult decît o făceau
cuvintele, dar ea
Sandra Brown
înţelese, aşa că îşi plecă privirea şi renunţă la sfidare.
- Yasmine nu l-ar fi putut ucide pe Jackson Wilde, spuse ea încet. Sigur nu poţi să crezi
aşa ceva.
- De ce n-aş face-o?
- Nici măcar nu-l cunoştea personal. Ce motiv ar fi putut avea?
- Acelaşi ca şi tine. Voia să-i închidă gura. îi punea în pericol existenţa şi avea o mulţime
de necazuri cu creditorii. Am descoperit asta cînd am verificat contribuţia aceea.
- Yasmine avea probleme financiare, dar Wilde nu a reprezentat niciodată un pericol
pentru Mătasea franţuzească. Ea considera că era nemaipomenit de caraghios faptul că
obiectul acuzaţiilor lui nu numai că nu era înfrînat, dar era şi mai mult propulsat.
Prosperam datorită publicităţii pe care ne-o oferea şi asta o distra pe Yasmine. Oricum,
dacă a avut sau nu motiv, asta nu contează. A fost la New York în seara aceea.
- Nu, n-a fost.
- Dar am luat-o de la aeroport a doua zi dimineaţă.
- Am verificat registrele liniilor aeriene, Claire. Cu cîteva săptămîni în urmă.Ea nu a venit
cu acea cursă de dimineaţă, ci în seara precedentă, deci cu mai mult de douăsprezece
ore în urmă.
Claire îl privi cu neîncredere.
- De ce nu mi-ai spus?
- N-am văzut nici un motiv pentru a divulga secretul lui Yasmine. M-am gîndit că a venit
mai devreme pentru a se întîlni cu iubitul ei şi nu a vrut să ştii pentru că nu erai de acord
cu relaţia ei. Era o problemă între două prietene şi eu nu voiam să fiu prins la mijloc.
Dar acum minciuna ei a căpătat altă semnificaţie.
Se aşeză pe colţul biroului, privind-o.
- Claire, ai ştiut că Yasmine s-a aflat în seara aceea la New Orleans?
-Nu.
- Ţi-a împrumutat maşina?
- Nu. Eu n-am văzut-o decît a doua zi dimineaţă.
- Ştiai că purta armă?
Ea şovăi. El crezu că se gîndeşte să mintă şi răsuflă uşurat cînd îi răspunse:
- Da, ştiam că purta armă. Făcea acest lucru de cînd o cunoşteam, l-am spus de cîteva
ori să scape de ea.
- De ce nu mi-ai spus acest lucru mai înainte?
- Pentru că... Yasmine a spus că nu o mai găsea.
- Adică o pierduse?
- Pentru un timp, da. Apoi a apărut iar.
- Vrei să spui că a fost pierdută şi apoi deodată a reapărut?
Claire încuviinţă.
- O punea în bagaj ori de cîte ori pleca, pentru ca la aeroport să nu i-o confişte. Zicea că
probabil o uitase în vreun bagaj.
- Şi tot nu mi-ai spus?
- Lucrurile se pierd mereu, spuse ea cu iritare.
- Dar vorbim de o armă mortală, Claire. Deci, de ce nu mi-ai spus nimic despre arma lui
Yasmine?

- Pentru că n-am crezut că e important.
- Asta-i o minciună.
- Bine! strigă ea. Mi-era teamă să nu faci vreo legătură între afurisita aia de armă şi
asasinarea lui Jackson Wilde.
- Este o legătură.
- Yasmine nu a folosit arma pentru a-l omorî pe Wilde.
503
Sandra Brown
- Cine a făcut-o?
- Nu Yasmine.
- Cine altcineva mai avea acces la ea?
- Nimeni, din cîte ştiu eu.
- Tu aveai.
- N-am tras în viaţa mea cu o armă. Nu ştiu să o fac. Ţi-am spus de nu ştiu cîte ori.
- Şi de fiecare dată ai fi putut să minţi.
- Nu mint.
- Cum a spus Yasmine că a pierdut arma?
- Habar n-am.
- Unde a pierdut-o?
- în bagaj, cred. Nu ştiu.
- Cît timp a lipsit?
- Vreo două-trei săptămîni. Nu sînt sigură.
- Şi cum a găsit-o iar?
- A zis că a reapărut pur şi simplu în poşeta ei.
- Claire...
- Nu ştiu!
- Cassidy?
Un bărbat bătu o dată scurt înainte să deschidă uşa. Sesizînd tensiunea, privi stînjenit
spre Claire şi apoi din nou spre Cassidy.
- Crowder vrea să te vadă.
- Mă duc mai tîrziu.
în ciuda iritării lui Cassidy, tînărul insisită:
- Scuză-mă, dar domnul Crowder a spus acum. Şi a mai spus că va fi vai de fundul meu
dacă nu te duc. E cu cineva isi trebuie neapărat să fii şi tu acolo.
Capitolul douăzeci şi
înjurînd pe înfundate, Cassidy îşi luă haina, în timp ce se îmbrăca spuse:
- Dacă Yasmine a fost în camera lui Wilde în seara aceea, a dus şi fibre din covorul
maşinii tale.
- Iţi repet pentru a nu ştiu cîta oară că n-am văzut-o pe Yasmine în seara aceea. Eu mi-
am folosit maşina, spuse Claire, şi apoi, cu capul plecat, ferindu-şi privirea, dar cu oţel în
glas adăugă: n-am văzut-o pe Yasmine decît a doua zi dimineaţă, cînd am luat-o de [a
aeroport. Dacă a fost în New Orleans, mi-a ascuns, însă, în orice caz, nu s-a putut folosi
de
maşina mea.
- O să fac ca întrevederea asta cu Crowder să fie cît mai scurtă. Să nu ieşi de aici, îi mai
spuse el şi plecă.
în drum spre lift se întîlni cu Howard Glenn.
- Hei, Cassidy, la tine veneam.
- Ai găsit ceva?
- A apărut ceva foarte important pe listele alea.

- Mulţumesc, spuse Cassidy luînd hîrtiile pe care i le dădu Glenn, împăturindu-le de două
ori şi apoi băgîndu-le în buzunarul de la piept. O să mă uit pe ele cît pot de repede.
Acum tocmai mă duc la Crowder. între timp, tu continuă.
Urcă în lift şi de cum ieşi nu se mai opri decît la marginea biroului lui Crowder.
- Pentru numele lui Dumnezeu, Tony, ce naiba era atît de important încît nu mai putea să
suporte amînare? Tocmai o chestionam pe Claire Laurent. O apără pe Yasmine, dar cu
cît scot mai mult de la ea, cu atît sînt mai convins că Yasmine l-a ucis pe Wilde.
- Despre asta voiam să vorbim şi noi cu tine. Amintindu-şi că tînărul menţionase ceva
despre
faptul că mai era cineva în biroul lui Crowder, Cassidy îi urmări privirea. Alister Petrie
stătea mulţumit într-un fotoliu din piele.
Lui Cassidy nu îi plăcuse niciodată Petrie, nici ca persoană, nici ca om de stat. Se afla în
legislativ numai datorită faptului că avea relaţii politice importante. Familia lui era bine
înfiptă în viaţa politică, dar nu la fel de bine ca aceea a soţiei sale. Cassidy îl considera
un individ pompos, care, fără să aibă nici un merit, a avut destui bani pentru a-şi
cumpăra un loc în Congres. Datorită faptului că terminase cu etica
muncii, Cassidy nutrea pentru Petrie un dispreţ, pe care cu greu şi-l putea ascunde.
- Salut, domnule congresman.
- Domnule Cassidy, îi răspunse acesta rece.
- la loc, Cassidy, spuse Crowder făcîndu-i brusc semn să stea jos.
Instinctele lui Cassidy sfîrîiau ca nişte fire electrice expuse. Se punea ceva la cale şi,
dacă intuiţia lui nu îl înşela, era ceva ce nu avea să îi placă. Lui Tony Crowder îi fusese
greu să îl privească în ochi, ceea ce era un semn rău.
- îl voi lăsa pe domnul congresman Petrie să explice de ce a dorit să stea de vorbă cu
noi, spuse Tony, tuşind stînjenit în pumn. Cînd o să auzi ce are de spus, o să-ţi dai
seama de importanţă. Domnule congresman.
Petrie începu prin a spune:
- Am rămas uimit citind titlurile din ziarele de dimineaţă, domnule Cassidy.
- Este chiar uimitor. Dacă un tehnician nu ar fi fost atent, n-ar fi observat asemănările
între rezultatele testului balistic făcut pe glonţul cu care s-a sinucis Yasmine şi cele pe
care le făcuse recent asupra gloanţelor extrase din trupul lui Jackson Wilde. Spunea că
nişte gloanţe străbătute în lungime de un şanţ adînc nu se puteau uita, aşa că le-a
comparat şi asta a fost. Aceeaşi armă. A tras cu ea numai ca să se convingă. Nu-i nici o
greşeală.
- Trebuie să fie.
- Nu este.
- Cu toate acestea, investigaţia pe care aţi început-o asupra unei posibile legături între
sinuciderea lui Yasmine şi asasinarea lui Wilde trebuie
să înceteze. Imediat.
Ordinul fusese dat într-un mod atît de pedant şi cu atîta aroganţă, încît cea dintîi reacţie
a lui Cassidy a fost să rîdă. Se uită la Tony Crowder, dar pe chipul acestuia nu se vedea
nici urmă de zîmbet. Ba mai mult, părea la fel de aspru şi neînduplecat ca un totem
sculptat în lemn de stejar.
- Ce naiba se petrece aici? întrebă el şi se uită din nou la Petrie. De cînd îmi spui
dumneata să opresc investigaţia?
- Yasmine nu l-a ucis pe Jackson Wilde.
- De unde ştii, mă rog?
- Pentru că a fost cu mine în seara aceea. Toată
noaptea.
O tăcere grea se lăsă în încăpere. Cassidy se întoarse din nou spre Tony cerîndu-i
explicaţii din privire, dar procurorul îşi drese glasul stînjenit. Respectul lui Cassidy faţă de

el scăzu puţin. Era destul de bătrîn pentru a putea fi tatăl lui Petrie şi, totuşi, se ploconea
în faţa lui de parcă ar fi fost cine ştie ce prinţ.
- Domnul congresman a venit la mine azi-dimineaţă şi a recunoscut de bunăvoie că a
avut o... adică... dînsul şi Yasmine s-au aflat într- o anumită relaţie.
- Nu mai spune, zise Cassidy sarcastic. Ştiu absolut tot despre această relaţie.
- Bănuiesc că domnişoara Laurent ţi-a spus, zise Crowder.
- Exact.
- Atunci îţi poţi da seama cît de penibilă ar fi o investigaţie îndelungată şi amănunţită
pentru domnul congresman Petrie şi familia sa.
- Ar fi trebuit să se gîndească la asta înainte să
508
s— Mătase franţuzească
înceapă să calce în lături. Petrie se înfurie.
- Această situaţie penibilă este inutilă, domnule Cassidy, pentru că, aşa cum v-am mai
spus, eu sînt alibiul lui Yasmine. A fost cu mine.
Cassidy îl privi batjocoritor.
- Şi dumneata ai de cîştigat de pe urma sinuciderii ei, nu, Petrie? Ţi-a-stropit pereţii cu
creierii ei pentru că eşti un mincinos. Ce s-a-ntîmplat de ai spus gata? Dispăruse
noutatea? Sau ţi se făcuse teamă că se apropie alegerile? Te-ai speriat că alegătorii
dumitaie albi n-or să-ţi agreeze amanta neagră?
- Cassidy! strigă Tony lovind cu pumnul în birou. Atunci Cassidy se ridică şi îşi îndreptă
furia asupra
lui Crowder:
- Este prima dovadă concretă pe care am descoperit-o de cînd am început investigarea
acestui caz. Chiar crezi că o să-i dau cu piciorul pentru că s-ar putea afla că femeia
implicată în asasinat a fost amanta ilustrului nostru congresman?
Nonşalanţa lui Petrie dispăruse. Roşu de indignare, se ridică brusc.
- Yasmine ri-a fost amanta mea. Avea un ataşament mai neobişnuit faţă de mine, care nu
era deloc împărtăşit. O atracţie fatală.
- Minţi. A fost o legătură de iubire de ambele părţi pînă cînd dumneata ai rămas fără
curaj.
- Era o femeie cu o mulţime de tulburări.
- Asta-i o prostie.
- Obişnuia să ia medicamente...
- Din raportul autopsiei întocmit de doctoriţa Dupuis reiese că în organismul ei nu exista
nici măcar o aspirină. •
—(~509 V-
Sandra Brown
- Evident, Yasmine nu era de acord cu poziţia mea...
- Ah, dar pun pariu că dumneata erai de acord cu aproape toate poziţiile. Care-ţi plăcea
mai mult? Deasupra sau dedesubt?
- Cassidy, nu permit aşa ceva! urlă Crowder, ridicîndu-se. Nu voi permite ca domnul
congresman Petrie să fie insultat în biroul meu, după ce a venit aici din proprie iniţiativă,
riscînd atît de mult.
- Dar nu pot să cred, Tony! exclamă Cassidy. Ai de gînd să muşamalizezi totul şi să
pretinzi că testele acelea nici nu există?
- Ştii la fel de bine ca şi mine că testele alea nu sînt concludente. Şi, pe urmă, are
dreptate. Ascultă-l.
- De ce, Tony? întrebă Cassidy, clocotind de furie.
- M-a convins că femeia aceea nu avea nici un motiv să-l ucidă pe Wilde.
Cassidy întoarse capul şi îl fixă pe Petrie cu privirea.
- Ai cuvîntul. Vezi ce spui.

Petrie trase de tivul hainei şi îşi recapătă calmul.
- Yasmine îl considera pe Jackson Wilde o glumă, spuse el. Chiar dacă el numea
catalogul Mătase franţuzească pornografic, ea nu îl lua în serios. Pentru ea era doar o
figură comică. Atîta tot. Mă necăjea atîta, că l-am primit cu surle şi trîmbiţe cînd a venit
aici.
- Ah, te pricepi foarte bine să pupi în fund.
- Cassidy,-încetează!
Dar el îl ignoră pe Crowder şi continuă să i se adreseze lui Petrie:
- Ji-ar fi stat foarte bine pe podiumul lui. Eşti la fel de plin de rahat ca el. După părerea
mea, Wilde era copia clerică a lui Alister Petrie. Ca şi dumneata, era un oportunist plin de
sine care nu ştia decît să
510
amăgească oamenii.
Chipul lui Petrie se făcu şi mai roşu, dar îşi păstră vocea calmă.
j - Insultă-mă cît vrei. Faptele rămîn aceleaşi. f Yasmine a fost cu mine în seara cînd
Jackson Wilde a 1
fost împuşcat.
- Unde?
- La Doubletree.
- Ai rămas peste noapte la Doubletree fără să-i stîrneşti bănuieli doamnei Petrie?
- Mereu rămîn în oraş peste noapte, dacă am treburi pînă tîrziu şi a doua zi am o
întrunire devreme. Astfel pot să dorm mai mult şi nu mai trebuie să fac un drum lung
dimineaţa.
- Şi poţi foarte bine să-ţi înşeli şi soţia.
- Am încercat să vorbesc deschis, spuse Petrie, supărat. Am recunoscut că am fost cu
Yasmine la Doubletree.
- O să verific.
- Sînt convins.
- Ce explicaţie dai atunci faptului că Wilde a fost ucis cu pistolul ei, dacă susţii că nu ea
a apăsat pe trăgaci?
- Poate aş putea să fac puţină lumină,
- Chiar te rog.
Urmînd acea invitaţie, Petrie se adresă lui Crowder:
- Eram cu ea cînd a regăsit pistolul.
- Regăsit?
- Da. A rămas surprinsă cînd l-a găsit în fundul poşetei pe care o avea în seara aceea.
Zicea ca îi dispăruse şi îşi închipuise că îl pierduse făcînd mereu drumul între New
Orleans şi New York.
Cassidy înjură în gînd. Se potrivea perfect cu
Sandra Brown
povestea lui Claire şi îi făcea cazul praf. Expr-•},£. lui rămase, totuşi, înţepătoare.
- V-aş sugera să începeţi să chestionaţi pe toată lumea care ar fi putut avea acces la
poşeta lui Yasmine, spuse Petrie. Şi nu mai cercetaţi atît ce a făcut în seara aceea.
- Ceea ce ţi-ar conveni de minune, nu? Netulburat de remarca răutăcioasă a lui Cassidy,
Petrie se aplecă să îşi ridice servieta.
- Las rezolvarea crimelor şi anchetarea lor pe seama dumitale, domnule Cassidy, spuse
el zîmbindu-i slab. De fapt, te scutesc să-ţi iroseşti timpul şi efortul şi să te faci de rîs. Nu
eram obligat să vin să vă spun că am fost cu Yasmine în seara aceea, dar am simţit că
era de datoria mea s-o fac. Aşa, banii celor care plătesc impozite nu se vor mai arunca
pe încă o urmărire de cai verzi pe pereţi.
- Nu te protejezi decît pe dumneata, spuse Cassidy cu un rînjet. Ai recunoscut în faţa
noastră faptul că eraţi amanţi, numai ca să nu o recunoşti în faţa alegătorilor.

Petrie îi aruncă din nou un„zîmbet.
- Ai face bine să urmezi sfatul mentorului dumitale, domnule Cassidy. Ambiţia ţi-a fost
observată, dar dacă vrei să ocupi fotoliul acela, spuse el arătînd spre biroul lui Crowder,
va trebui să înveţi jocul.
- Eu nu acopăr rahaturi politice, dacă asta vrei să spui.
- Totul e politic, domnule Cassidy. Şi aproape totul e rahat. Dacă ai de gînd să ajungi
vreodată într-un loc ca acesta, va trebui să înveţi să acoperi.
Cassidy înclină puţin capul.
- Parcă-i un discurs, Petrie, dar îmi dă impresia că
ar fi repetat. Soţia ţi l-a scris?
Aroganţa lui Petrie se înmuie ca o paraşută dezumflată.
- Mă aştept ca în ediţia din seara asta a ziarului Times Picayune să citesc că tehnicianul
care a efectuat testele a făcut o mare eroare, că afirmaţiile procurorului adjunct Cassidy
în legătură cu Yasmine au fost incorecte, că acest birou îşi retrage toate declaraţiile
anterioare în care s-a sugerat că ea ar fi putut fi implicată în asasinarea lui Wilde şi că vă
îndreptaţi investigaţiile în altă direcţie. Lăsaţi ca sinuciderea ei să pară un gest al unei
femei dezechilibrate, care, din motive ştiute numai de ea, a ales să-şi curme viaţa pe
pragul casei mele, poate într-o încercare de a face o importantă declaraţie politică.
- Ai spălat creierii de pe tapet?
- Cassidy!
- Sau ai schimbat tapetul cu totul?
- Cassidy!
Dar şi acum Crowder fu ignorat.
- Poţi curăţa totul atît de uşor, Petrie? O găleată cu apă, puţin „Spic'n" Spân" şi gata, ai
terminat cu ea? Atît a însemnat viaţa ei pentru tine?
Folosindu-se de cuvinte ca de un drug de fier, Cassidy sperase să zdrobească masca
protectoare atît de caracteristică poziţiei lui Petrie. El voia să se confrunte- cu Petrie ca
între bărbaţi, pe teritoriul pe care ar fi fost egali, dacă nu cumva ar fi fost chiar avantajat.
Voia ca Petrie să fie furios, speriat şi tulburat, în cele din urmă obţinu ceea ce voise.
- Yasmine nu merita tot chinul prin care mă făcea să trec, spuse Petrie. Nu era nimic
altceva decît o tîrfă mai fierbinte decît toate pe care le-am cunoscut în
Sandra Brown
viaţa mea. Bine ai făcut că te-ai îndreptat spre prietena ei rece, Claire Laurent, decît spre
Yasmine.
în clipa aceea, Cassidy se năpusti asupra lui, îl trînti înapoi în fotoliu şi. îi înfipse o mînă
în gît în timp ce genunchiul îi apăsa testiculele.
- Dacă Yasmine era o tîrfă, tu' ce erai, ticălosule? întrebă el strîngîndu-l şi mai tare de gît
şi apăsîndu-şi mai mult genunchiul.
Petrie începu să scoată sunete ciudate şi Cassidy era ^teribil de încîntat să îi citească
groaza în ochi.
însă, bucuria a fost de scurtă durată, pentru că Tony Crowder, chiar dacă era cu treizeci
de ani mai în vîrstă, era şi cu douăzeci de kilograme mai greu si puternic ca un taur.
Mîinile îi aterizară ca doi saci cu ciment ud pe umerii lui Cassidy făcînd aproape ca
piciorul pe care se sprijinea să i se îndoaie, şi îl trase de pe Petrie, care se ţinea de gît
răsuflînd şuierător. Se feri de Cassidy îngăimînd:
-E... e nebun.
- îmi cer scuze pentru comportamentul adjunctului meu, spuse Crowder ţinîndu-şr o mînă
pe pieptul lui Cassidy, care se opintea contra ei. Crowder îi aruncă atunci o privire de
avertizare.
Adunîndu-şi ce îi mai rămăsese din demnitate, Petrie îşi îndreptă hainele şi îşi netezi
părul.

- Intenţionez să vă dau în judecată pentru agresiune fizică. Avocatul meu vă va contacta.
- Ba n-o să ne contacteze nimeni, spuse Crowder scurt. Numai dacă nu vrei să se afle
subiectul discuţiei de astăzi. Pentru moment rămîne confidenţială, dar dacă faci gălăgie,
se va face publică.
Petrie gîfîia şi era furios, totuşi, luă în serios ameninţarea subtilă a lui Crowder şi, fără să
mai
514 h
scoată un cuvînt, părăsi biroul.
Cîteva clipe după plecarea lui, nici unul nu se mişcă, în cele din urmă, Cassidy îi dădu
mînă lui Crowder la o parte de pe piept.
- Ştiu ce crezi, spuse Crowder.
- Nici pe departe.
Cassidy se liniştise momentan, dar urma să treacă mult timp pînă cînd avea să îi dispară
furia, pe care o mai simţea încă faţă de cel pe care îl respectase şi îl admirase. Ca un
copil dezamăgit care descoperă slăbiciuni la eroul său, Cassidy era la fel de rănit pe cît
era de furios.
- De ce ai făcut-o, Tony?
Crowder se întoarse la biroul său şi se trînti în fotoliu.
- îi eram dator lui Petrie. M-a susţinut în alegerile trecute. E un slugarnic, un mucos şi un
ticălos, dar, din păcate, mai are şi o mulţime de relaţii în politică şi mulţi bani. O să fie
reales, iar eu mă retrag la anul. N-am chef ca în ultimul meu an în această funcţie, Petrie
să stea pe capul meu. Vreau să-mi închei
•misiunea în pace şi nu amestecat în porcării politice.
Se uită la Cassidy parcă cerîndu-i din privire
înţelegere, dar acesta, fără să spună nimic, se duse la
geam. De acolo îl putea vedea pe Petrie în stradă,
înconjurat de presă şi făcînd o declaraţie în faţa
microfoanelor şi camerelor de luat vederi. Nu auzea
ce spunea congresmanul, dar era convins că fiecare
cuvinţel avea să fie transmis la News at Five. Trist era
faptul că avea să fie crezut de un public naiv care
totdeauna avea tendinţa să aibă încredere într-un
chip frumos şf un zîmbet sincer.
- Poate că odată, cînd eram tînăr şi plin de
Sandra Brown
energie ca tine, i-aş fi ţintuit şi eu testiculele pe podea, spunea Crowder. I-aş mai fi spus
că investigaţiile criminale sînt excluse de la masa tratativelor, că astfel de înţelegeri nu
se pot încheia cînd la mijloc e vorba de un proces şi că pretenţiile pentru asemenea
servicii trebuie să rămînă la uşa aia, mai adăugă el arătînd spre uşa biroului. Fără
îndoială că i-aş fi spus şi acum toate astea şi I-aş fi luat în şuturi azi- dimineaţă, dacă aş
fi avut un caz solid care să mă susţină, dar adevărul e că, în principiu, are dreptate,
Cassidy. Dacă a vrut să vină şi să recunoască faptul că a avut o amantă, noi trebuie să
credem cînd spune că ea a fost cu el atunci.
Cassidy continua să .se uite pe geam, urmărind pantomima care se juca jos. Adepţii lui
Wilde îl aclamară pe Petrie cînd acesta părăsi zona. Oamenii lui îl urcară apoi într-o
maşină şi plecară. Era escortat de poliţişti pe motociclete.
- La dracu', murmură el revenind în încăpere. Uneori îmi doresc să fi visat cadavrul lui
Wilde, cele trei împuşcături, sîngele. A fost ucis, nu?
-Da.
- Atunci, fir-ar să fie, cineva l-a ucis.
- Dar acel cineva n-a fost Yasmine. Am şi trimis deja o poliţistă la Doubletree să verifice

povestea lui Petrie. Â sunat înainte să ajungi tu aici şi mi-a spus că Petrie fusese
înregistrat acolo în seara aceea. Pînă atunci vorbise cu patru persoane care îşi aminteau
că îl văzuseră. Portarul, băiatul de serviciu...
- Bine, bine. Şi Yasmine.
- Nimeni nu susţine că ar fi văzut-o, dar dacă se întîlneau în secret, era normal să fie
discretă, iar dacă intri în hotel pe uşa din spate, poţi ajunge la lifturi fără
să mai treci prin holul mare.
Cassidy îşi băgă. mîinile în buzunarele pantalonilor.
- Deci ne întoarcem la zero.
- Nu chiar, spuse Crowder încet.
- Ce vrei să spui?
- E atît de simplu, Cassidy. A fost chiar de la bun început. Acum cînd noi vorbim,
criminalul se află la tine în birou.
- Nu a făcut-o Claire.
Crowder lovea suprafaţa biroului cu degetul arătător.
- Avea acelaşi motiv ca si Yasmine, ba mai
j &
puternic. A avut şi ocazia, pentru că nu poate dovedi ce a făcut în seara aceea, îi avem
glasul pe casetă rugîndu-şi prietenul de la Fairmont să mintă pentru ea. Fibrele găsite la
locul crimei se potrivesc cu ale covoraşului din maşina ei. Avea acces la arma lui
Yasmine si posibilitatea de a o pune la loc după ce a folosit-o. Doamne, omule, ce mai
vrei?
- Nu a făcut-o, spuse Cassidy, apăsat.
- Eşti chiar atît de sigur de nevinovăţia ei? -Da.
- Destul de sigur pentru a-ţi pune cariera în joc? Secretara lui Crowder băgă capul pe
uşă.
- îmi pare rău, domnule Crowder, dar a insistat să... Secretara fu însă dată la o parte de
către Ariei
Wilde. Dînd buzna înăuntru, părul ei platinat i se văluri pe umeri. Purta un costum alb,
care amintea de roba cu care apărea în spectacolele televizate.
- Vai, doamnă Wilde, ce drăguţ din partea dumneavoastră să treceţi pe aici, spuse
Cassidy, caustic. L-atf cunoscut pe domnul procuror districtual,
Sandra Brown
Anthony Crowder? Domnule Crowder, doamna Ariei Wilde.
Ea îi aruncă o privire rece lui Cassidy.
- Dumnezeu o să vă judece. Aţi făcut o bătaie de joc din uciderea soţului meu.
Cassidy înălţă din sprîncene.
- Bătaie de joc? Vreţi să vorbim despre bătaie de joc? Atunci ce ziceţi de felul cum v-aţi
bătut joc de căsnicia dumneavoastră, întreţinînd o relaţie amoroasă cu fiul
dumneavoastră vitreg?
- Nu mai am nici un fiu vitreg. Influenţat de dumneavoastră, s-a transformat într-un luda.
Dumnezeu o să-l judece şi pe el.
- Dar cum îi pedepseşte Dumnezeu pe mincinoşi, doamnă Wilde? Pentru că m-aţi minţit,
nu-i aşa? In seara cînd soţul dumneavoastră a fost ucis, aţi părăsit apartamentul lui Josh
întorcîndu-vă într-al dumneavoastră pe la miezul nopţii.
- Cassidy, unde vrei să ajungi? întrebă Crowder.
- Am aflat acum cîteva zile că Josh a închiriat un Chrysler Le Baron decapotabil în
perioada cît a stat la New Orleans. Din întîmplare, este similar cu al lui Claire Laurent şi
are acelaşi fel de covoraş.
- Am venit să vă spun...

Dar Cassidy nu o lăsă să vorbească.
- Aţi mers cu maşina închiriată de Josh. Aţi fi putut duce fibrele covoraşului în camera
soţului cînd v-aţi dus să-l împuşcaţi.
- Le-aş fi putut duce oricînd, strigă ea. în loc să-l găsiţi pe ucigaşul soţului meu,
continuaţi să mă torturaţi şi pe mine şi pe pruncul meu nenăscut.
Ca la un semnal, doi reporteri şi un fotograf cu o cameră video dădură buzna pe lîngă
secretara uluită,
intrînd în' încăpere. Ariei se ţinea de burtă cu amîndouă mîinile.
- Dacă pierd copilul, va fi numai vina dumitale, domnule Cassidy. Din cîte am citit în
ziare, se pare că moartea soţului meu are legătură cu catalogul ăla împuţit şi cu tîrfa care
poza în el!
- Yasmine nu era o tîrfă.
Acea afirmaţie calmă fu făcută de Claire, care apăruse pe neaşteptate în uşă. Cassidy
se enervă din nou.
- Ţi-am spus să nu ieşi din birou.
- Desfrînata! strigă Ariei arătînd-o cu degetul pe Claire.
- Ieşiţi cu toţii imediat! urlă Crowder. Cine a lăsat presa să intre?
Camera video se răsuci pentru a lua în prim plan chipul roşu de furie al procurorului
districtual.
Ariei o ţintui cu privirea pe Claire şi ochii i se îngustară cu răutate.
- în sfîrşit, ne aflăm faţă în faţă.
- Am evitat acest lucru cît am putut.
- „Păcatul se plăteşte cu moartea", şuieră Ariei.
- Exact, spuse Claire. Tocmai de aceea soţul dumitale a trebuit să moară, zise ea şi apoi
se întoarse şi adăugă privindu-l pe Cassidy în ochi: de aceea a trebuit să-l ucid.
Sandra Brown
Capitolul douăzeci şi opt
Din clipa aceea, lucrurile s-au desfăşurat atît de repede, încît, mai tîrziu, Claire nu îşi mai
amintea exact succesiunea evenimentelor.
Ariei Wilde căzu în genunchi ridicînd mîinile împreunate către cer şi mulţumindu-i cu glas
tare lui Dumnezeu pentru că mînuise puternica Lui sabie a dreptăţii.
Crowder urlă să vină poliţiştii să evacueze biroul.
Reporterii îşi îndreptară microfoanele spre Claire copleşind-o cu întrebări.
Operatorul video îşi înfipsese adidaşii murdari
într-un fotoliu cu tapiţerie scumpă pentru a găsi un unghi mai bun de filmare.
Secretara din spatele lui Claire ţipă „Oh, Doamne!" cînd văzu o mulţime de discipoli ai lui
Wilde venind învălmăşindu-se spre birou.
Cînd Claire avu timp să se gîndească la toate acele momente care au urmat mărturisirii
ei, totul era atît de estompat, de parcă ar fi privit printr-un geam aburit. O amintire era,
totuşi, tot timpul dureros de clară - felul cum o privea Cassidy.
O mulţime de emoţii i se citeau pe chip. Neîncredere. Remuşcare. Vinovăţie. Ameţeală.
Dezamăgire. Durere. Dar, acest caleidoscop de reacţii nu îi modifică privirea, care
rămase ţintuită asupra ei, scînteietoare şi aspră.
Fu întreruptă numai atunci cînd unul din adepţii lui Ariei o împinse pe Claire din spate şi
pentru a nu-şi pierde echilibrul, aceasta trebui să se ţină de tocul uşii. Datorită faptului că
poliţiştii nu sosiseră încă, mulţimea împingea din exterior.
Ariei îşi termină rugăciunea şi se ridică, îndreptîndu-şi degetul acuzator spre Claire.

- Ea mi-a ucis soţul, unu! din cei mai mari lideri spirituali ai acestui secol!
Operatorul video se chinuia să înregistreze totul pe bandă. Reporterii continuau să îi
pună întrebări lui Claire. Cei de afară se apropiau ca o maree, din ce în ce mai mult,
sărind sau ocolind birourile secretarelor şi luptîndu-se eu angajaţii lui Crowder, sau între
ei, pentru a cîştiga locuri cît mai bune.
Imediat ce se auzi de mărturisirea lui Claire, numele ei se răspîndi prin mulţime şi era
repetat cu
Sandra Brown
din ce în ce mai multă furie, în cîteva clipe, gloata părea gata s-o linşeze.
- Ea a fost tot timpul! auzi ea pe cineva strigînd.
- Şi ea şi Mătasea franţuzească să ardă în flăcările iadului!
Animozitatea creştea în intensitate. Strigătele deveniră şi mai puternice, epitetele şi mai
pline de răutate. Crowder le ordonă reporterilor să plece, îl smuci pe operator din locul
unde se postase, mişcare ce balansa camera video pe umărul omului, făcînd-o să cadă
la pămînt şi pe operator să îl acuze pe Crowder, furios că încălca drepturile prevăzute de
Constituţie.
Din moment ce camera nu mai funcţiona şi deci nu mai avea de ce să se teamă de ea,
Crowder îl ignoră şi îşi îndreptă atenţia asupra lui Ariei Wilde.
- la-ţi imediat turma de aici!
- „Răzbunarea e a mea, a spus Domnul", strigă ea şi ochii ei aveau o sclipire fanatică.
Cassidy, parcă impulsionat spre acţiurre de gloata din ce în ce mai mare şi de ostilitatea
oamenilor, se năpusti spre Claire şi o apucă de braţ.
- Dacă mai durează puţin o vor sfîşia, îi strigă el lui Crowder ca acesta să îl poată auzi. O
scot de aici.
- Unde o duci? Cassidy!
Atunci a fost ultima dată cînd Claire l-a văzut sau a mai auzit de Crowder, deoarece
Cassidy a luat-o pe după umeri, a întors-o cu faţa spre el şi a început să străbată cu greu
zidul de nemulţumiţi.
- Evacuaţi zona! Scoateţi oamenii ăştia de aici! Secretarele şi funcţionarii ascultară de
glasul
autoritar al lui Cassidy şi încercară zadarnic să
v---------------.--------------(" 522 "
împrăştie mulţimea rugîndu-i frumos să plece. Dar oamenii nu ascultau. In sfîrşit, poliţişti
în uniformă ajunseră la faţa locului şi începură să urle ordine şi să ameninţe că îi vor
aresta dacă nu ascultau.
Lui Claire îi fu limpede că încercau să ajungă la scări, dar în dreptul uşii pe care scria
IEŞIRE, un fanatic cu un tricou pe care scria „DUMNEZEU E IUBIREA" le bloca drumul
şi îi rînji lui Claire.
- O să arzi în iad pentru ce-ai făcut, surioară.
- Dă-te la o parte sau o să vezi iadul mult mai repede decît ea, îl ameninţă Cassidy.
Omul rînji şi îşi înfipse mîna în părul ei trăgînd-o cu putere şi smulgîndu-i cîteva şuviţe.
Claire scoase un urlet de durere si îşi ridică instinctiv mîinile pentru a-şi proteja capul.
Cassidy acţiona şi el tot instinctiv, îi repezi un pumn în stomac individului şi, cînd acesta
se îndoi de mijloc, el îl lovi în bărbie cu atîta forţă, încît îl izbi cu capul de perete.
Cei care se aflau foarte aproape începură să ţipe şi în cîteva secunde izbucni panica.
Cassidy deschise uşa cu putere şi o împinse pe Claire atît de tare încît trecu în partea
cealaltă împiedicîndu-se.
El apucă un poliţist de guler, din spate, şi îl folosi ca scut pentru a bloca uşa.
- Lasă-mi timp să o scot din clădire. Nu da drumul nimănui să treacă prin uşa asta, îi
strigă el închizînd uşa şi poliţistul, care încă nu ştia bine ce se întîmpla, aprobă fără grai.

Atunci, Cassidy o luă de mînă şi începură să fugă amîndoi pe scări.
- Eşti teafără?
Sandra Brown
Claire descoperi că era atît de speriată, încît nici nu mai putea vorbi. Ca şi poliţistul mai
înainte, doar aprobă dînd din cap, dar în grabă, Cassidy nici nu se uită în spate.
Scara era o ieşire de incendiu, care dădea direct afară, aşa că evitară haosul care se
crease în holul de' la intrarea în clădire, care era înţesat de susţinătorii lui Jackson Wilde,
funcţionari derutaţi şi oameni destul de ghinionişti care, din întîmplare, avuseseră treabă
la procuratură în după-amiaza aceea.
De cum se văzură afară, Cassidy o trase după el prin spatele clădirii spre locul unde
avea parcată maşina.
- La dracul făcu el şi se opri atît de brusc, încît dinţii lui Claire se loviră unii de alţii.
Cheile de la maşină sînt la mine pe birou.
Dar nu stătu mult pe gînduri şi se apucă să caute ceva cu care să spargă geamul. Se
întoarse peste cîteva secunde cu o cărămidă luată de pe şantierul din apropiere.
- întoarce capul.
Sfărîmă geamul şi apoi îşi strecură mîna printre cioburi, descuie portiera şi abia apucă
Claire să urce că el o şi trînti la loc, iar ea îi deschise lui portiera dinăuntru.
- Cum o s-o porneşti?
- Aşa cum fac hoţii.
în timp ce ea îndepărta cioburile de pe scaun, el conecta nişte fire şi peste cîteva clipe
porniră, în jurul clădirii primăriei se aflau o mulţime de străduţe cu sens unic care
necesitau mare atenţie chiar şi din partea celor care treceau pe acolo în fiecare zi.
Conducînd, el smulse telefonul celular din suportul său şi i-l aruncă în poală.
- Sună la Mătasea franţuzească şi spune-le să închidă pe ziua de azi. Spune-le tuturor
să iasă imediat si să se ducă unde văd cu ochii.
- Dar n-ar îndrăzni...
- l-ai văzut acolo. Numai Dumnezeu ştie de ce vor fi în stare maniacii ăştia cînd vor afla
că ai mărturisit.
Claire se temea pentru clădirea ei şi pentru lucrurile costisitoare din interior, dar cel mai
mult se temea pentru vieţile angajaţilor ei. Apăsă în grabă pe butoanele receptorului.
- Mama. Trebuie să o duc într-un loc unde să fie în siguranţă.
- Mă gîndesc, spuse el încordat trecînd pe galben.
Claire vorbi cu secretara.
- A apărut ceva nou în cazul Wilde, spuse ea şi se uită la Cassidy, care o privi scurt. Ar
putea fi periculos ca Mătasea franţuzească să rămînă deschisă astăzi. Trimite pe toată
lumea acasă. Da, chiar acum. Spune-le să nu vină la lucru pînă nu vor fi anunţate, dar
asigură-le că îşi vor primi banii, închide clădirea. Repede. Şi acum fa-mi legătura în
apartament, te rog. în timp ce aştepta, îi spuse lui Cassidy:
- Trebuie să mă duci acasă să o văd pe mama.
- Nu pot să te duc nici măcar în apropiere de locul acela, Claire. Ariei are un sistem de
comunicaţii mai eficient decît orice serviciu public. Dar, ai dreptate, dacă dau năvală în
clădire, Mary Catherine nu va fi în siguranţă.
Gîndul acela o umplu de panică.
Sandra Brown
- Trebuie să mă duci acolo imediat, Cassidy.
- Nu pot.
- Pe naiba, nu poţi!
- Nu s-ar putea duce acasă la Harry? -Trebuie să...
- Nu te contrazice cu.mine, fir-ar să fie! Poate să o ia Harry acasă la ea?
îşi luă ochii de la drum doar atjt cît să o privească. Claire ar fi vrut să mai discute, dar

sugestia era bună. Vorbi apoi cu încordare în receptor:
- Bună, Harry, eu sînt. Ascuită-mă cu atenţie! După ce îi spuse ce rugăminte avea,
adăugă:
- Este un deranj, dar trebuie să o ştiu pe mama în siguranţă şi bine îngrijită. Nu o speria.
Nu, sînt sigură că o să te descurci foarte bine, dar timpul e foarte important. Scoate-o
imediat de acolo. Da, voi avea grijă. O să sun mai tîrziu ca să vă spun unde sînt.
Puse receptorul la loc şi rămase nemişcată, privind fix în faţă. Cassidy se strecura printre
maşini, luînd-o la întîmplare pe străzi, în zig-zag. Mergea bine şi repede. Ochii îi erau
într-o continuă mişcare, privind cînd într-o parte cînd în alta.
- N-ar trebui să mă duci la poHţie?
- Mai tîrziu. După ce se vor împrăştia nebunii ăia şi nu va mai trebui să-mi fac griji pentru
tine din cauza vreunui fanatic care vrea ochi pentru ochi.
- Şi atunci unde mergem?
- Aştept propuneri.
•- Vrei să spui că nu te gîndeşti la nici o destinaţie anume?
- La vreo duzină pînă acum, dar le-am exclus pe toate. La Mătasea franţuzească nu te
pot duce. Odată
ce-şi vor da seama că nu eşti acolo, te vor căuta la mine.
- Dar sînt sute de hoteluri şi moteluri.
- Vor căuta în registre.
- Chiar şi în afara oraşului? El clătină din cap.
- Cu un geam spart nu pot merge prea mult cu maşina. Sare în ochi foarte uşor.
- Du-mă înapoi.
El pufni batjocoritor.
- Nici vorbă. Dacă tu ai chef să mori, eu n-am.
- Dar arn mărturisit că am comis o crimă, Cassidy. Un delict. Toată poliţia din stat mă va
căuta. Nu vreau să-mi agravez situaţia devenind o fugară,
- Nu eşti o fugară atîta timp cît eşti în custodia mea. Imediat ce vom ajunge undeva, îl
voi suna pe Crowder şi cînd drumul va fi liber, te voi duce la poliţie, în speranţa că putem
ajunge înaintea presei, spuse el şi îi aruncă o privire iute. Dar pînă atunci trebuie să am
grijă să nu te omoare vreun ticălos cu Biblia într-o mînă şi cu o armă în cealaltă.
Nu exagera deloc. Ea atinse locul de unde îi fusese smuls părul şi se cutremură
amintindu-şi cîtă ură văzuse în ochii acelui om.
- Ai vreo idee? întrebă el. Din păcate nu am nici o căsuţă de pescuit, nici o barcă sau
vreun loc... -
- Casa mătuşii Laurel, spuse Claire deodată. E închisă de ani de zile. Numai cîţiva
oameni ştiu că se imai află în proprietatea mea.
- Ai vreo cheie la tine?
- Nu, dar .ştiu unde e ascunsă una.
Găsi cheia dedesubtul pietrei de sub a treia tufă
Sandra Brown
de camelii din stratul de flori din stînga porţii, unde era ascunsă de cînd îşi amintea ea.
Cassidy se gîndi că nu era bine să îşi lase maşina pe stradă în faţa casei, aşa că o parcă
pe o alee din spate.
Intrînd în casa aceea veche, avu impresia că păşea înapoi în timp. Deşi mirosea a aer
închis ca orice casă nelocuită, simţul mirosului lui Claire fu stîrnit de o mulţime de amintiri
dragi: pacheţelul cu parfum de trandafiri al mătuşii Laurel, dantelă veche prăfuită, ceai de
iasomie şi lumînări de Crăciun.
Pragul uşii de la intrare îi aduse în faţa ochilor minţii întreaga ei copilărie. Unele amintiri
erau la fel de prăfuite ca şi perdelele care atîrnau la geamurile uşii. Altele erau la fel de
vii ca şi culorile covorului persan veritabil. Unele erau aurii ca lumina, de culoarea

untului, a soarelui care arunca umbre punctate pe pereţi. Altele erau la fel de sumbre ca
pendula cea veche şi înaltă care încetase să mai ticăie.
Cassidy închise uşa şi o încuie, după care se uită pe după perdele pînă cînd se convinse
că nu îi urmărise nimeni şi nici nu stîrniseră curiozitatea vecinilor, întorcîndu-se apoi cu
spatele la geam, se uită în jur. Claire îl privi pentru a-i vedea reacţia şi îşi dădu seama că
ar fi vrut ca şi lui să îi placă şi să aprecieze casa aceea, aşa cum îi plăcea şi o aprecia
ea.
- De cînd n-ai mai fost aici? întrebă el.
- De ieri, spuse ea şi cînd el o privi uluit, adăugă zîmbind: aşa am impresia.
El studie atunci totul mai amănunţit.
- Parcă ar fi casa unei bunici.
- Ai avut bunică?
" 528"
- Numai una. Din partea mamei.
- Ai avut mătuşi, unchi şi mulţi veri?
- Din fiecare..
- Hmm. Totdeauna mi-am dorit şi eu, spuse ea şi zîmbi melancolic, după care îi spuse
să o urmeze. Să-ţi arăt curtea. Partea aceea a casei îmi plăcea cel mai mult. Mai tîrziu o
să te duc şi sus.
- Dar un telefon este?
- A fost deconectat cînd ne-am mutat.
- Atunci va trebui să-l folosesc pe cel din maşină.
- Chiar acum? îl întrebă ea, dezamăgită.
- Nu chiar acum, dar în curînd, Claire.
- înţeleg.
O urmă printr-o sufragerie şi printr-o bucătărie ciudată în ceea ce numea ea odaia
soarelui. Avea ferestre pe trei laturi şi avea o mobilă albă din răchită cu perne îmbrăcate
în creton înflorat cu adîncituri în mijloc. Din această cameră se dădea în grădină. Claire
descuie uşa franceză, o deschise şi păşi afară pe cărămizile vechi.
- Acolo unde sînt uşile acelea franceze duble este living-room-ul, sau salonul, cum îi
spunea mătuşa Laurel. Deasupra lui, la etaj, e dormitorul meu. Uneori, vara, cînd nu
erau prea mulţi Jînţari, mama ji mătuşa Laurel mă lăsau să-mi fac patul pe balcon, îmi
plăcea la nebunie să adorm ascultînd şipotul apei în fîntînă. Iar dimineaţa simţeam
mirosul cafelei proaspete şi caprifoiului, chiar înainte să deschid ochii.
Viţa-de-vie si un cameleon timid erau tot ce mai rămăsese viu în grădină. Baza fîntînii
era crăpată şi gata să se prăbuşească. Bazinul din jurul heruvimului gol era pliri cu apă
de ploaie stătută şi frunze moarte.
Sandra Brown
Leagănul era ruginit şi scîrţîi cînd Claire îl împinse uşor.
- Aveam ferigi peste tot. Cînd cele de sus aveau pui îi tăiam şi înainte să îi plantăm în
ghivece cu pămînt, îi ţineam în apă. în fiecare primăvară sădeam plante perene care
înfloreau uneori chiar şi pjnă în decembrie, în serile calde luam cina aici afară, înainte să
încep să merg la şcoală, mama obişnuia să stea pe scaunul ăsta şi să- mi spună poveşti,
zise ea atingînd cu dragoste fierul forjat acoperit de rugină. Mă întristează să-l văd aşa.
E ca şi cum ai privi cadavrul cuiva pe care îl iubeşti.
îi mai aruncă grădinii o privire pătrunzătoare, după care se întoarse în odaia soarelui. Se
uită într-o cutie de tablă din bucătărie şi văzu că mai era încă ceai în ea.
- Am făcut ceai ultima oară cînd am fost aici. Vrei puţin?
Fără să aştepte vreun răspuns, curăţă ceainicul şi aprinse focul. Tocmai căuta nişte ceşti

în dulap cînd Cassidy îi luă mîinile şi o trase cu faţa spre el.
Clipa aceea era inevitabilă. Ştiuse că el avea să o întrebe şi că trebuia să îi spună. O
amînase cît putuse de mult. dar acum nu mai putea amîna.
- Claire, o întrebă el încet, de ce l-ai omorît pe Jackson Wilde?
Ochii lui o priveau ţintă. Sosise clipa.
- Jackson Wilde era tatăl meu.
530
J
Capitolul douăzeci şi nouă
anului 1958
Era foarte cald în Vieux Carre, deşi luna mai abia venise de cîteva zile. Pomii înfloriseră
cu o asemenea abundenţă, încît aerul era puternic parfumat. Frunzele erau noi şi de un
verde crud. Vitalitatea primăverii curgea prin venele a trei şcolăriţe umplîndu- le de o sete
de viaţă care nu putea fi astîmpărată cu literatură engleză, geometrie, franceză sau
chimie.
Pline de energie şi căutînd o modalitate de a şi-o descărca, se opriră din învăţat şi se
furişară în căutarea plăcerilor interzise în Cartierul Francez. Se îndopară cu Lucky Dogs
cumpăraţi de la un vînzător
Sandra Brown
ambulant şi o ţigancă avînd un papagal pe umăr le ghici în palmă.
îmboldită de Lisbet, Alice aruncă o privire într-unul din barurile de striptease de pe
Bourbon Street, în clipa cînd o femeie deschise uşa să iasă. Ţipînd, veni repede înapoi
în locul unde o aşteptau prietenele ei.
- Ce-ai văzut?
- Erau mari, spuse Alice cu un glas piţigăiat.
- Era goală?
- în afară de sînii pe care şi-i agita.
- Mincinoase, spuse Lisbet. -Jur.
- Nimeni nu poate să facă aşa ceva. Anatomic este imposibil.
- Este, dacă nu sînt mai mari decît ai tăi, o necăji Alice.
Mary Catherine Laurent interveni cu tact. Adesea rolul ei era de a face pace, pentru că
nu îi plăceau conflictele de nici un fel, mai ales între prietene.
- Nu avea nimic pe ea?
- Absolut nimic. Ei bine, ayea un triunghi sclipitor peste ştiţi voi ce.
- Păsărică?
Uluite, celelalte două o priviră pe Lisbet cu'gura căscată.
- Ei bine, aşa îi spune fratele meu mai mare, adăugă ea.
Fratele lui Lisbet era student în anul doi la Tulane şi adesea le inspira respect prietenelor
surorii sale mai mici.
Alice spuse cu mîndrie:
- Pare să fie stilul lui. E grosolan, crud şi de
neacceptat din punct de vedere social.
- Iar tu eşti îndrăgostită lulea de el, zise Mary Catherine.
- Ba nu-i adevărat.
- Ba da.
- Nu contează, spuse Lisbet coborînd de pe trotuar, cutele fustei albastru cu gri de
scoală, lovindu-i pulpele. El o place pe Betsy Bouvier. Mi-a spus că i-a băgat mîna sub

fustă la ultima întîlnire, adăugă ea şi privi imediat peste umăr la Alice, care părea şocată.
Te-am prins, Alice! -Ah!
- P... înseamnă acelaşi lucru ca păsărică? întrebă Mary Catherine alergînd să le prindă
din urmă.
- Sşş! săriră prietenele ei. Dumnezeule, Mary Catherine, dar nu ştii chiar nimic?
- Ei bine, eu n-am nici un frate, spuse ea defensiv, înseamnă acelaşi lucru?
-Da.
- Dar, adăugă Alice, dacă vreun bărbat îţi spune aşa, trebuie să-l pălmuieşti.
- Sau să-i tragi un genunchi cu putere în testicule.
- Deci e urît?
- E cam cel mai urît, spuse Lisbet.
- Ieri ai spus că „f..." este cel mai urît.
Cele două fete se priviră şi clătinară din cap dîndu-şi seama de ignoranţa şi zăpăceala
ei.
- E în zadar.
Se plimbară pe lîngă magazinele de suveniruri care se aflau pe ambele părţi ale străzii
Bourbon, prefăcîndu-se că admiră măştile de Lăsata Secului împodobite -
cu pene, cînd
ele de fapt se uitau la o
^533"
Sandra Prown
cană de cafea cu mîner în fo'rmă de falus.,
- Crezi că se măresc chiar aşa mult cînd... ştii tu, cînd o fac? întrebă Alice în şoaptă, iar
Lisbet răspunse cu un aer de superioritate:
- Ah, mult mai mari.
- De unde ştii?
- Am auzit.
- De la cine?
- Nu-mi mai amintesc, dar zicea că era uriaşă şi că a durut ca naiba cînd a intrat.
Mary Catherine rămăsese cu gura căscată.
- Cunoşti pe cineva care a făcut-o?
Presată, Lisbet nu putu da nici un nume, aşa încît afirmaţiile ei erau puse la îndoială.
- Abia aştept s-o fac, recunoscu Alice continuîndu-şi drumul pe trotuar.
- Chiar dacă doare? întrebă Mary Catherine care considera că tot ce era în legătură cu
sexul suna neatrăgător şi nedemn de o fată.
- Doare numai prima dată, gîsculiţă ce eşti. După ce-ţi rupe „cireşica" e foarte bine.
- Ce-i aia „cireşica"?
De data aceasta cele două fete de şaptesprezece ani se rezemară de zidul unui local cu
muzică de jazz şi se puseră pe chicotit.
în mod invariabil, ajungeau să discute despre sex. Maicile le spuseseră că era un mare
păcat să se gîndească la aşa ceva şi tocmai de aceea le acordau atîta timp unor astfel
de gînduri. Mary Catherine şi cele două foarte bune prietene ale ei făceau speculaţii «-
asupra a orice, întrebîndu-se tot felul de lucruri, de la dacă maicile îşi râdeau şi părul
pubian
534
ca pe cel din cap, si pînă la cum arăta exact sexul bărbaţilor.
Şterpeliseră romane de James Joyce, James Baldwin şi James Jones - Lisbet
remarcase că trebuia să fie ceva în legătură cu numele de îi făcea pe bărbaţi să posede
o mare potentă sexuală - şi se cufundau în lectura paginilor care descriau copulaţia, ce
fuseseră însemnate de alţi cititori înainte. Dar uneori şi acelea erau plictisitor de
eufemistice şi vagi. Mary Catherine avea impresia că din ce afla mai multe despre sex,
erau şi mai multe lucruri de învăţat. Pentru a se elibera de sentimentul dejrustrare, trecea

fiecare amănunt aflat în jurnalul ei. în fiecare seară după rugăciune, îi împărtăşea totul
carnetului îmbrăcat în piele şi cu o încuietoare mică din aur. în seara aceea, putea să
umple pagini întregi cu impresii şi cuvinte noi.
Se plimbau toate trei prin Cartierul Francez, un trio de tinere frumoase, ale căror trupuri
coapte păreau să nu se simtă prea bine în uniformele austere. Gleznele lor subţiri
păreau menite să poarte tocuri înalte şi ciorapi de mătase, nu acei nesuferiţi pantofi
grosolani şi şosete trei sferturi.
Ajunseră în Jackson Square şi se opriră să flirteze cu un pictor stradal cu un cioc roşcat
care le cerea cu j indolenţă turiştilor să le facă portretele. Dintre cele expuse cel mai bun-
era cel al lui Marilyn Monroe făcut cu cretă colorată.
- Probabil i-a mai făcut unul nud, spuse Lisbet cu un aer atotştiutor, îl ţine ascuns în mica
lui mansardă plină de şobolani. Seara îl scoate şi se excită holbîndu-se la el.
535
Sandra Brown
- Crezi că vreun bărbat s-ar excita dacă s-ar uita la un tablou de-al meu? întrebă Alice,
melancolică.
- Cred că ar trebui să te spovedeşti de două ori săptămîna asta, zise Lisbet. Ţi-a intrat
prea mult sex în cap.
- Mie? Tu eşti enciclopedia ambulantă la acest subiect. Sau cel puţin crezi că eşti.
- Eu ştiu mai multe decît voi. L-am văzut pe fratele meu...
- lată-l din nou.
Observaţia înceată a lui Mary Catherine le făcu pe cele două să tacă şi să îi urmărească
privirea absorbită spre statuia lui Andrew Jackson din mijlocul pieţei. Mai exact, spre
tînărul care predica pasionat pentru cei cîţiva trecători, un beţiv fără cunoştinţă şi un grup
de gură-cască.
- Domnul s-a săturat să îşi vadă copiii păcătuind, spuse el lovind cu mîna într-o Biblie
uzată. Priveşte încoace spre Pămînt şi îi vede pe mincinoşi, pe hoţi, pe cartofori, pe
beţivi, pe păcătoşii cu trupul...
- Asta-i acelaşi lucru cu f..., o informă Lisbet în şoaptă pe Mary Catherine, care dădu din
umeri nerăbdătoare.
Tînărul predicator nu o atrăgea atît prin ce spunea, cît prin pasiunea cu care o făcea.
- Judecata Lui e aproape, doamnelor şi domnilor. Nu va mai suporta să ne vadă-
păcătuind mult timp. Să ştiţi că nu.
Scoase o batistă din buzunarul de la piept al hainei costumului bleumarin şi îşi şterse
fruntea care îi asuda sub o şuviţă de păr de un blond închis.
- Eu plîng pentru ca păcătoşii să fie mîntuiţi,
v---------------------------( 536
spuse el şi, scrîsnind din dinţi şi închizînd ochii, îşi dădu capul pe spate adresîndu-se
cerului: Doamne Dumnezeule, deschide-le ochii. Scumpe Isuse, fie-ţi milă de cei slabi.
Dă-le putere să lupte contra Satanei şi trucurilor sale viclene.
Fetele intrară pe poartă şi se apropiară mai mult pentru a-l vedea mai bine.
- E drăguţ, zise Lisbet.
- Crezi? întrebă Alice studiindu-l cu un ochi critic. -Da.
Lisbet se întoarse spre Mary Catherine care privea vrăjită la predicator.
- Hmm, cred că a dat-o gata pe Mary Catherine. Ea roşi.
- L-am mai văzut. Sîmbăta trecută tata m-a adus la Ca/e du Monde să luăm micul dejun
şi el era tot aici. Era lume mai multă. Şi-a pus mîinile pe unii dintre cei care erau de faţă.
- Pe ce? întrebă Alice dîndu-se mai aproape de Mary Catherine.
- Pe cap, proasto, spuse Lisbet ironică. Pe cap, nu?
- Da, răspunse Mary Catherine. Cînd eşti mîntuit, el te atinge cu mîinile ca să primeşti

Duhul Sfînt.
- Hai să ne mîntuim, sugeră Lisbet agitată.
- Noi sîntem deja mîntuite, spuse Alice şi apoi întrebă cu mai puţină convingere: nu-i
aşa?
- Păi, sigur. Doar am fost botezate. Mergem la biserică. Dar el nu ştie asta, spuse Lisbet
şi apoi se întoarse spre Mary Catherine. Du-te şi mîntuieşte-te.
- Da, spuse şi Alice. Noi ne uităm. Hai, du-te. -Nu!
Sandra Brown
- Fricoase.
Predicatorul chema pe oricine îl auzea să vină să îl ia de mînă. Era ca şi cum l-ar fi luat
pe Domnul Isus de mînă, spunea el celor care îl ascultau.
- Dragi fraţi şi surori, doar nu vreţi să ajungeţi în iad, nu?
- Doar nu vrei să ajungi în iad, Mary Catherine, îi spuse Alice, serioasă. Hai, du-te. Se
uită chiar la tine.
- Ba nu se uită. Se uită la noi toate.
- La tine se uită. Poate că vede că eşti o adevărată păcătoasă. Du-te şi mîntuieşte-te,
spuse Lisbet şi îşi împinse prietena.
Mary Catherine ezită, dar, într-un mod pe care nu îl înţelegea şi nu şi-l putea explica, era
atrasă de glasul convingător al predicatorului. Cu ani în urmă, un tînăr preot frumos îşi
completase pregătirea în parohia lor, iar ea şi toate prietenele ei se îndrăgostiseră cu
pasiune de el. Se duceau aproape la fiecare slujbă a lui. Dar pe Mary Catherine nu o
tulburase aşa cum o- tulbura acest evanghelist prost îmbrăcat, dar atît de dinamic.
îndemnată de prietenele ei, porni spre el, printre privitori, atrasă parcă de o forţă mai
presus de ea. Cînd "ajunse la cîţiva paşi distanţă, el păşi înainte întinzîndu-i mînă.
- Bună, surioară.
- Bună.
- Vrei ca Isus să-ţi pătrundă în suflet?
- Da... cred că da. Da, vreau.
- Aleluia! la-mi mînă.
Ea ezită. Mînă lui avea o formă perfectă, părea
' 538
puternică şi era întoarsă cu palma în sus, invitînd-o. Ea îşi întinse mînă atunci şi şi-o
puse într-a lui. Avu impresia că le auzi pe Alice şi Lisbet ţinîndu-şi răsuflarea la vederea
curajului ei, dar toate simţurile i-au fost şocate cînd el o strînse de mînă.
- îngenunchează acum, surioară.
Ea îl ascultă. Simţea pavajul tare sub genunchii goi, dar cînd el îi puse mîinile pe cap
invocînd iertarea şi binecuvîntarea Domnului, nu mai simţi nimic altceva decît căldura
care emana din degetele şi palmele lui. După o lungă rugăciune, o prinse de cot şi o
ajută să se ridice.
- Aşa cum Isus i-a spus femeii adultere, du-te şi nu mai păcătui, zise el, după care
scoase o cutie de lemn din valiza sărăcăcioasă care se afla deschisă lîngă el şi i-o
întinse.
Acel gest o luă cu totul prin surprindere. -Ah.
Timp de o clipă fu atît de fîstîcită, încît nici nu mai putea gîndi, dar apoi imediat deschise
poşeta şi scoase o bancnotă de cinci dolari pe care o puse în cutie.
- îţi mulţumesc tare mult, surioară. Dumnezeu te va răsplăti pentru generozitatea ta,
spuse el şi puse repede cutia alături de Biblie în valiză şi o închise.
O ridică şi plecă repede.
- Hei, stai!
Lui Mary Catherine nu îi venea să creadă că avea atîta îndrăzneală, dar nu putea
concepe să îl lase să dispară aşa din viaţa ei.

- Cum te cheamă?
Sandra Brown
- Reverendul Jack Collins. Dar toţi îmi spun Wild Jack.
Crescuse într-un orăşel de ţară sărac din Mississippi. Singurul lucru bun din acel oraş
era calea ferată. O echipă de muncitori de întreţinere locuiau acolo şi fiindcă majoritatea
nu erau căsătoriţi, stăteau la pensiuni.
Mama lui îi distra.
Fiind singura tîrfă din oraş, cîştiga foarte bine. îl născuse pe micul Jack fără să ştie
măcar care din clienţii ei îi era tată. Prima, amintire a lui Jack era cum se tîra pe covor
pentru a-i duce mamei lui ţigările Lucky Strike, iar cînd el avea opt ani, se băteau
amîndoi pe pachetele pe care le uitau uneori prietenii ei.
A mers la şcoală numai pentru că inspectorul ar fi putut să îi cauzese neplăceri mamei lui
dacă aceasta neglija şi nu îl trimitea, iar ea, la rîndul ei, îi făcea lui zile fripte dacă nu se
ducea. Din pură încăpăţînare, învăţa cît mai puţin posibil, deşi era un lider înnăscut.
Pentru că puţin îi păsa de oricine şi orice, pentru că niciodată nu scîncea cînd lua bătaie,
ci îl privea pe director drept în ochi cu un dispreţ făţiş, şi-a cîştigat teama şi admiraţia
colegilor de clasă. Foiosea acest lucru în avantajul lui şi mai mult îşi exercita autoritatea
în campus, decît învăţa.
La treisprezece ani i-a spus mamei lui o dată în plus că era o tîrfă grasă şi împuţită şi ea
şi-a pus unul
540 V
din prieteni să îl prindă şj să îl bată măr. A doua zi şi-a recăpătat cunoştinţa în apropierea
căii ferate pe care văzu venind un mărfar. Ţinîndu-se cu o mînă de coastele rupte, sări în
tren. Niciodată nu s-a mai întors şi nici nu şi-a mai văzut mama vreodată. Spera numai
să fi murit şi să fi putrezit în iad.
A hoinărit ani de zile prin Sud, angajîndu-se la tot felul de munci pînă cînd strîngea destui
bani ca să se îmbete şi să se ia la bătaie, după care pleca din nou.
într-o seară mărfarul oprise pe undeva prin Arkansas. Părea un oraş al minunilor, care îi
plăcea unui tînăr sălbatic, aşa ca el. Dar spre iritarea lui, „minunea" se dovedi a fi fost un
şopron unde aveau loc întruniri pentru rugăciuni. Un alt mărfar nu mai trecea decît a
doua zi dimineaţă şi ploua cu găleata, îşi spuse că acel şopron putea măcar să îi ofere
un adăpost provizoriu, aşa că luă şi el parte la slujbă alături de toată lumea din oraş.
Rîdea de orice se spunea şi de oamenii care ascultau cu o speranţă deplasată la
predicatorul care îi povăţuia să caute comori în cer nu pe pămînt. Ce prost, îşi spuse
Jack.
Dar se răzgîndi cînd văzu cît de plină era cutia daniilor care trecu şi prin faţa lui, numai
că prefăcîndu-se că punea ceva," a luat o hîrtie de zece dolari. Şi se uită la predicatorul
de pe podium cu un alt respect.
Jack Collins luă o hotărîre crucială în seara aceea în Arkansas privind cariera lui. Din
acei zece dolari îsf cumpără o Biblie şi se chinui să facă prima lectură. Se duse la- mai
multe întruniri de rugăciuni, unde asculta şi învăţa. Pentru a trece mai uşor orele pe
Sandra Brown
care le petrecea în mărfare, imita inflexiunile vocii şi gesturile predicatorilor. Cînd simţi că
era pregătit, se aşeză la colţul unei străzi dintr-un orăşel din Alabama şi ţinu cea dintîi
predică. Cîştigă 1,37 dolari. Era, însă, un început.
- Bună. Probabil nu mă mai ţii minte, spuse Mary Catherine, oprindu-l cu timiditate la
colţul străzii Presbytere după ce îşi terminase predica şi traversase piaţa cu pasul lui iute
şi alert.
Urmărindu-l cîteva zile, observase că totdeauna se mişca de parcă ar fi fost într-o
permanentă grabă să ajungă undeva.

îi spuse zîmbind:
- Sigur că te mai ţin minte.
- M-am mîntuit acum cîteva zile.
- Şi ai mai venit de două ori de atunci. Fără prietenele tale.
Stătuse mai deoparte, de teamă să nu pară prea îndrăzneaţă, şi el nu arătase că ar .fi
observat-o. Măgulită de faptul că totuşi o făcuse, ea roşi.
- N-aş vrea să te deranjez.
- Nici un deranj,'surioară. Ce te frămîntă?
- Ai spus că Domnul are nevoie de ajutor pentru a-şi termina opera.
J
- Da. Şi?
- Şi ţi-am adus asta, zise ea punîndu-i în mînă o bancnotă de zece dolari.
El se uită la bani o clipă, după care o privi şi îi
spuse foarte emoţionat:
- Domnul să te binecuvînteze, surioară.
- îţi vor fi de folos?
- Mai mult decît îţi închipui, spuse el şi îşi drese glasul, la stai, mi-e o foame de lup. Nu
vrei un crenvurşt?
Toate celelalte invitaţii pe care le primise fuseseră făcute totdeauna prin telefon si nu
accepta niciodată să iasă fără să ceară permisiunea părinţilor. Era delicios de rău să fie
invitată şi să accepte fără să ştie nimeni, nici chiar Alice şi Lisbet.
- Sună minunat.
Zîmbind şi luînd-o de mînă el îi zise:
- Dacă o să fim prieteni, trebuie să ştiu cum te cheamă.
Cînd a venit vacanţa de vară, lui Mary Catherine | i-a fost mai uşor să se furişeze pentru
a se întîlni cu Wild Jack Collins unde predica în fiecare zi, la colţurile străzilor din
Cartierul Francez. Luau cine ieftine, pe care adesea le plătea Mary Catherine, dar nu se
supăra. El era cea mai fascinantă persoană pe care o cunoscuse vreodată. Oamenii se
simţeau atraşi de el, de la cele mai amărîte prostituate pînă la •cei mai vicleni pungaşi.
Jack îi spunea tot felul de peripeţii hazlii prin care
trecuse în cei şapte ani de cînd predica. Avusese mai
multe aventuri decît îşi putea imagina Mary Catherine,
în timp ce'călătorea din oraş în oraş, răspîndind
-----------------------(. 543 y_
Sandra Brown
cuvîntul Evangheliei şi rugîndu-se la Dumnezeu pentru iubirea şi mîntuirea păcătoşilor.
- Am nevoie de cineva care ştie să cînte, îi spuse el într-o seară. Ai vreun talent la
muzică, Mary Catherine?
- Nu, mă tem că nu, spuse ea cu regret.
Cît de frumos ar fi fost să i se alăture lui Jack şi să umble cu el! Predicile lui nu semănau
cu slujbele formale şi care respectau tradiţiile, cu care era ea obişnuită. Deşi mesajul
învierii lui Cristos era acelaşi, se îndoia că părinţii ei ar fi fost de acord cu manierele
grosolane ale lui Jack, sau cu doctrina fanatică pe care o predica. De aceea, întîlnirile lor
rămîneau secrete, împărtăşindu-le numai jurnalului ei.
Pe măsură ce vara devenea din ce în ce mai fierbinte, acelaşi lucru se întîmpla şi cu
prietenia lor.
într-o seară, Jack propuse să cumpere mîncare chinezească şi să meargă să o mănînce
la el. Pe Mary Catherine însă o mustra conştiinţa. Dacă mergeai la un bărbat acasă fără
însoţitoare îţi atrăgea! ruşinea şi distrugerea, dar cînd îi văzu privirea rănită numai
datorită ezitării ei, acceptă şi plăti mîncarea chinezească.
Clădirea insalubră şi plină de gîndaci în care locuia el o şoca puternic. Pînă şi oamenii
de culoare care lucrau în grădina familiei ei locuiau în condiţii mai. bune. Mizeria aceea îi

demonstra exact cît de sărac era, cu cîtă mărinimie se dedica^misiunii lui şi cît de
materialistă fusese creşterea ei. începu să plîngă de ruşine şi milă. Cînd îi explică
motivul pentru care izbucnise în lacrimi, el o îmbrăţişa.
- Linişteşte-te, draga mea. Nu plînge pentru mine.
Şi Isus era sărac.
Cuvintele lui ojăcură să plîngă şi mai tare. El o ţinu şi mai strîns. în curînd, mîinile lui
începură să îi mîngîie spatele şi buzele să i se plimbe prin păr şoptindu-i cîtă nevoie
avea de ea, cît de dulce era şi cît de generos era din partea ei ca să contribuie cu
ofrande la predicile lui.
în cele din urmă, buzele li se întîlniră. Cînd o sărută, ea scînci. Nu era prima oară cînd o
săruta cineva, dar era prima oară cînd era sărutată cu gura deschisă în care simţi limba
dornică a unui bărbat.
Zăpăcită şi speriată, se smuci din braţele lui şi fugi la uşă, dar el o prinse, o luă în braţe
din nou şi îi mîngîie părul.
- Nu mi s-a mai întîmplat niciodată aşa ceva, Mary Catherine, îi spuse el cu glas şoptit.
Cînd te-am sărutat, am simţit Duhul Sfînt strecurîndu-se între noi. Tu nu?
Ea simţise cu siguranţă ceva înăuntrul ei, dar nu i-ar fi trecut prin cap că era Duhul Sfînt.
- Trebuie să mă duc acasă, Jack. Părinţii mei vor începe să se îngrijoreze.
Ajunsese în josul scării întunecate şi mizere, cînd îl auzi strigînd:
- Mary Catherine, cred că Isus vrea ca noi să fim împreună.
în următoarele zile, umplu jurnalul cu întrebări chinuitoare la care nu avea răspuns.
Bineînţeles că nu le putea spune părinţilor ei nimic. Ştia intuitiv că dacă I-ar vedea pe
Jack în costumul lui ieftin, cu manşetele zdrenţuite şi gulerul murdar, aveau să îl alunge
ca pe un gunoi.
Sandra Brown
Dacă le-ar fi spus prietenelor, le-ar fi forţat să îşi împartă devotamentul şi nu şi-ar fi putut
permite să rişte ca ele să le spună părinţilor şi aceştia, la rîndul lor, să le spună alor ei.
Se gîndi să i se destăinuie mătuşii Laurel, care era înţelegătoare şi avea o inimă bună,
dar renunţă şi la această idee. Mătuşa Laurel s-ar fi putut simţi, de asemenea, datoare
să îi informeze părinţii despre noua ei iubire.
Era confruntată cu o problemă de om matur, cea dinţii din viaţa ei, şi trebuia să o rezolve
ca un om matur. Nu mai era o copilă. Jack îi vorbea ca unui adult. O trata ca pe o
femeie.
Dar acest lucru o intimida cel mai mult. O speria gîndul de a fi făcută să se simtă ca o
femeie. De la maici, la şcoală, învăţase totul despre sex: sărutările conduceau la
mîngîieri. Mîngîierile conduceau la sex. Sexul era un păcat.
Dar, argumenta ea în gînd, Jack spusese că simţise Duhul Sfînt cînd se sărutaseră. Din
moment ce maicile care condamnau plăcerile trupeşti nu o făcuseră niciodată, de unde
ştiau cum era? Poate că ameţeala, fierbinţeala şi dorinţa pe care le simţea cineva în
timpul sărutului nu erau deloc reacţii ale cărnii, ci ale spiritului. Cînd limba lui Jack o
atinsese pe a ei, se simţise transportată. Unde puteau ajunge oare acele reacţii
spirituale?
La cîteva zile după primul sărut, îl aştepta în apartament să se întoarcă. Precjătise cina
pe o masă zgîriată şi cu picioare inegale, înfipsese o lumînare în puţină ceară topită pe o
farfurioară. Alături de un mic vas cu margarete, lumina lumînării ascundea urîţenia acelei
încăperi insalubre.
J
îi spuse atunci, simţindu-se stînjenită:
- Bună, Jack. Am vrut să-ţi fac o surpriză.
- Ai reuşit.

- Am adus rac fiert şi... o pîine. Şi asta, spuse ea despăturind o bancnotă de douăzeci de
dolari pe masă.
El se uită la ea, dar nu o luă. în schimb, îşi duse mîna la rădăcina nasului şi închise ochii
aplecînd capul ca şi cum s-ar fi rugat. Trecură astfel cîteva clipe.
- Jack? spuse ea cu un glas tremurător. Ce s-a întîmplat?
El îşi ridică atunci privirea. Avea lacrimi în ochi.
- Am crezut că eşti supărată pentru seara aceea.
- Nu, spuse ea şi ocoli repede masa ca să nu fie nici o barieră între ei. Am fost doar
uimită cînd m-ai
[ sărutat, atîta tot.
O strînse cu putere în braţe.
- O, Doamne, îţi mulţumesc. Scumpe Isuse, îţi mulţumesc, spuse el mîngîindu-i părul.
Credeam că te-am pierdut, Mary Catherine. Nu merit o fiinţă atît de dulce ca tine în viaţa
mea mizerabilă, dar m-am rugat şi m-am rugat ca Dumnezeu să mi te trimită înapoi Hai
să ne rugăm.
Se lăsă să cadă în genunchi trăgînd-o şi pe ea lîngă el. îngenuncheaţi pe linoleumul
murdar, care se cojea, e! înălţă o rugăciune în care îi proslăvea frumuseţea şi puritatea.
Adjectivele pe care le folosea pentru a o descrie o- făcură să roşească. Cuvintele de
adoraţie i se revărsau de pe buze, astfel încît cînd spuse „Amin" ea rămase locului
privindu-l cu uimire şi dragoste.
- Habar nu aveam că. ai sentimente atît de puternice faţă de mine, Jack.
El se uită la ea ca la o arătare.
- Dacă nu pari un înger aşa cum îţi străluceşte lumina lumînării în păr, să mă orbească
Dumnezeu înainte de următoarea bătaie a inimii.
Dumnezeu nu îl orbi, aşa că el îşi ridică mîna încet şi îi atinse părul. Mîngîindu-l, se
aplecă spre ea şi o sărută. Mary Catherine era dezamăgită că nu mai era un sărut
franţuzesc, dar cînd el îşi apăsă buzele desfăcute pe gîtul ei, ea rămase fără suflare de
surpriză şi plăcere.
înainte să îşi dea seama ce se întîmpla, el îi atingea sînii prin rochia subţire de bumbac,
descheindu-i nasturii perlă.
- Jack?
- Ai dreptate. Ar trebui să mergem în pat. Dumnezeu nu vrea să fac dragoste cu tine pe
podea.
O luă în braţe şi o duse în pat. Fără să îi lase timp să protesteze, o sărută în timp ce îi
deschise rochia pînă la mijloc. Materialul păru să se topească asemenei vatei de zahăr
sub mîinile lui fierbinţi şi nerăbdătoare. Ea purta furou şi un sutien alb tare şi de neînvins
ca o armură, dar el scăpă de toate cu îndemînare. Mîinile îi atingeau trupul gol într-un fel
care nu putea fi descris decît ca fiind carnal. Mîngîierile erau minunate şi îngrozitor de
pline de păcat. Dar Jack era predicator, atunci cum putea să fie ceva greşit? El îndepărta
oamenii de păcat, nu îi îndrepta spre el.
In vreme ce îi scotea şi restul de haine, murmura despre frumuseţea şi perfecţiunea Evei
sale.
v------------------------------C 543 "")-----------------------------
Mătase"franţuzească
- Dumnezeu a creat-o pentru Adam. Pentru a-i fi ajutor şi tovarăş în iubire. Acum mi te
dă mie.
Referirile biblice stîrniră în gîndul lui Mary Catherine preocupări morale, dar cînd
pantalonii lui Jack alunecarăţi ea îi simţi atingerea tare şi plină de dorinţă a sexului, îl
privi speriată şi cu teamă.
- O să-mi rupi „cireşica"? El rîse.
- Cred că da. Eşti virgină, nu?
- Bineînţeles, Jack, da.

Afirmaţia ei fără suflare deveni un strigăt de durere.
Lisbet avusese dreptate. Durea ca naiba. Dar a doua oară nu a mai fost atît de rău. -
Era o după-amiază ploioasă de septembrie cînd Mary Catherine îi spuse lui Wild Jack
Collins că avea să fie tată. îl aştepta sub arcadele-deja Cabildo, unul din numeroasele
puncte de întîlnire. încetase să mai predice devreme, datorită faptului că burniţa se
transformase într-o ploaie torenţială.
Adăpostiţi sub umbrela ei, alergară pînă la apartamentul lui, unde mirosul de mîncare
stricată şi trupuri nespălate îi făcu scîrbă. Odată dezbrăcaţi de hainele ude şi cuibăriţi în
aşternutul murdar, ea îi şopti:
- Jack, voi avea un copil.
Buzele lui încetară să îi mai sărute gîtul şi îşi înălţă iute capul.'
Sandra Brown
-Ce?
- N-ai auzit?
îşi muşca nervoasă buza de jos, nevrînd să mai repete acele cuvinte. Săptămîni întregi o
chinuise gîndul acelei posibilităţi. Faptul că nici a d^Ca oară nu îi veni ciclul, combinat cu
greţuri dimineaţa şi cu o permanentă insuficienţă în respiraţie, nu prea mai lăsa loc nici
unei îndoieli.
Se temea tot timpul ca părinţii ei să nu observe că sînii i se umflau şi mijlocul i se
îngroşa. Nu spusese nimănui nimic. De luni de zile îşi abandonase prietenele în favoarea
lui Jack şi îşi dădea seama că nu se putea duce acum la ele cu o problemă de o
asemenea gravitate.. Şi, pe urmă, fetele care dădeau de bucluc erau batjocorite şi
ocolite de toată lumea, inclusiv de cele mai bune prietene. Chiar dacă Alice şi Lisbet ar fi
vrut să îi rămînă prietene, părinţii lor nu le-ar fi dat voie.
Se spovedise la o biserică din afara propriei parohii, în timp ce îi şoptea vocii fără trup
din spatele ecranului, obrajii îi luară foc şi se bîlbîi cînd recunoscu lucrurile pe care le
făcuse cu Jack. Se îngrozea la gîndul de a fi mărturisit totul unei persoane în carne şi
oase. Aşa că avea să îşi poarte povara singură. Acum aştepta înspăimîntată reacţia lui
Jack. Acesta se ridică şi rămase în picioare lîngă pat, privind-o fără să spună nimic.
Pofta de vorbă părea să îl fi părăsit.
- Eşti supărat? întrebă ea cu o voce slabă.
- Ah, nu, zise el şi apoi cu mai multă tărie: nu. După care se aşeză din nou şi, luîndu-i
mîna
umedă şi rece într-a lui, o întrebă:
- Ai crezut că o să mă supăr?
Uşurarea ei era atît de mare, încît nici nu mai putea vorbi. Lacrimi fierbinţi şi sărate îi
izvorîră din ochi.
- Ah, Jack, nu ştiam ce o să spui, nu ştiam ce să fac.
- Le-ai spus alor tăi? o întrebă el, dar ea scutură din cap. Atunci e bine. Este numai
copilul nostru şi nu vreau să ne strice nimeni bucuria pînă la timpul potrivit.
- Ah, Jack, te iubesc atît de mult, spuse ea şi se aruncă de gîtul lui sărutîndu-l în culmea
fericirii.
El o lăsă să o facă, rîzînd, după care o desprinse.
- Ştii ce înseamnă asta, nu? -Ce?
- Că trebuie să ne căsătorim.
Ea îşi împreună mîinile sub bărbie şi ochii îi străluceau.
- Speram să spui asta. Ah, Jack, nimeni n-a mai fost atît de fericit vreodată.
După aceea au făcut dragoste, petrecînd ore întregi înlănţuiţi sub aşternut, făcînd planuri
de viitor.
- Voiam să plec din New Orleans de cîteva luni, Mary Catherine. Nu am plecat pînă
acum din cauza ta, îi spuse el mîngîindu-i abdomenul. Dar, datorită faptului că aşteptăm

un copil, trebuie să mă gîndesc la viitorul nostru.
îi spuse pe larg ce planuri avea pentru a da amploare misionariatului.
- Poate o să găsesc pe cineva care să cînte şi la un instrument şi-imnuri. Unii predicatori
au cîţiva oameni care lucrează pentru ei. Aceştia intră într-un
"551
Sandra Brown
oraş mai întîi şi aranjează lucrurile, aşa cum au făcut discipolii pentru Isus. Cînd ajunge
şi predicatorul, ei strîng oamenii în jurul lui. Asta vreau eu de fapt, nu să predic pentru
cîţiva bănuţi la colţuri de stradă. Poate vreodată o să ajung şi la radio. Şi la televiziune.
N-ar fi extraordinar?
Mary Catherine era mişcată de zelul evangtielic pe care îl vedea arzînd în ochii lui.
- O să fac tot ce pot ca să te ajut, Jack. Ştii foarte
bine asta.
- Ei, ajutorul de care am eu nevoie acum... nu
contează.
- Ce este? îl întrebă ea şi ridicîndu-se îl zgîlţîi de umeri. Spune-mi.
El păru foarte abătut.
- Nu ştiu ce voi face ca să fac rost de bani, mai ales că acum am două guri de hrănit în
plus. Cred că va trebui să renunţ ia predicat un timp şi să-mi găsesc o slujbă stabilă.
- Nu! Nici să nu aud aşa ceva. Trebuie să continui să predici, indiferent ce s-ar întîmpla.
- Dar nu văd cum.
- Las1
pe mine. Am eu nişte bani.
Aproape cu ochii în lacrimi, el o trase la piept ţinînd-o strîns.
- Nu te merit. Eşti o sfîntă. Uită-te la camera asta împuţită. Va trebui să găsesc ceva mai
bun în următorul oraş, spuse el aruncîndu-i odăii o privire plină de dezgust. Pentru mine
era bună. loan Botezătorul mînca lăcuste şi trăia în deşert. Dar nu-i pot cere soţiei mele
să facă un asemenea sacrificiu.
A doua zi, ea îi aduse douăzeci de bancnote de o
sută de dolari.
- i-am scos din contul meu din bancă. Sînt bani pe care i-am primit în dar de Crăciun şi
de ziua mea de-a lungul anilor.
- E prea mult. Nu pot să-i primesc, Mary Catherine.
- Ba sigur că poţi, spuse ea îndesîndu-i banii în palmă cînd el a încercat să îi refuze.
Doar voi fi soţia ta. Ce-i al meu e şi al tău. E pentru noi. Pentru copilul nostru. Pentru
predici.
Plănuiră să fugă peste trei nopţi.
- De ce atît de tîrziu? De ce nu mîine?
- Trebuie să mai fac unele aranjamente, îi explică el. Nu te poţi căsători fără o grămadă
de formalităţi.
- Ah, făcu ea dezamăgită. Nu ştia acest lucru.
- Bine, atunci te las pe tine să te ocupi de toate, Jack.
Se sărutară îndelung de noapte bună, urînd ceasurile care aveau să îi despartă. Mary
Catherine se duse acasă, se încuie în camera ei şi scrise cîteva pagini în jurnal. Mai
tîrziu, fiindcă nu putea să doarmă din cauza unei uşoare indigestii provocate de sarcină
şi emoţii, se duse la dulap şi plănui cu ce avea să se îmbrace la întîlnirea cu mirele ei.
Sandra Brown
Capitolul treizeci
- Bineînţeles că el nu a venit la întîlnire. Umbrele de pe pereţii bucătăriei din casa mătuşii

Laurel se alungiseră întinzîndu-se peste masa rotundă la care Claire şi Cassidy stăteau
faţă în faţă avînd dinainte nişte ceşti cu ceai care avea gust de portocale şi care se
răcise.
Glasul lui Claire părea depărtat şi pe chip i se întipărise o expresie melancolică.
- La început, mama a crezut că, datorită tulburării, greşise ziua şi locul întîlnirii, dar cînd
s-a dus la el acasă, descoperi că. plecase fără să îi fi lăsat
-— f Mătase franţuzească
administratorului vreo adresă sau vreo indicaţie cu privire la următorul loc unde îl trimitea
Dumnezeu, adăugă ea sarcastic. După ce a trecut o săptămînă şi mama nu a primit nici
un semn de la el, a înţeles că îi furase banii şi o părăsise, continuă ea şi apoi îl întrebă
pe Cassidy: mai vrei puţin ceai?
- Nu, mulţumesc, răspunse el aspru, iar Claire îşi continuă povestirea:
- Wild Jack Collins a jucat extrem de bine. Cînd mama i-a spus că era însărcinată el ar fi
putut s-o şteargă, numai că era prea deştept. Fără îndoială că aflase de relaţiile familiei
Laurent şi îşi dădea seama că mama ar fi putut pune şeriful pe urmele lui, aşa că se
gîndi că era mult mai bine să o ceară în căsătorie. Făcea totul să pară atît de romantic.
O fugă. Să plece amîndoi într-o misiune a Domnului. Nu uita că mama era o foarte
devotată creştină şi credea în salvarea celor rătăciţi. Dar mai era şi incredibil de naivă.
Expresia ei deveni distantă şi rece.
- Probabil că pînă în ziua cînd a murit - pînă în ziua cînd l-am ucis - Wild Jack a rîs de
ea, felicitîndu-se pentru cît de isteţ fusese. Dacă o mai ţinea minte, adică. .Cine poate şti
pe cîte alte femei le-a lăsat însărcinate în acei ani de început.
Cassidy dădu la o parte ceaşca de ceai şi farfurioara şi îşi puse coatele pe masă.
- De unde ştii toate astea, Claire?
- Din jurnalele ei. Totul era povestit cu meticulozitate, începînd din sîmbăta aceea cînd
tatăl ei a dus-o la Cale du Monde pentru a lua micul dejun şi unde I-a văzut pe Jack
Collins predicînd în piaţă. Am găsit jurnalele după moartea mătuşii Laurel, care
Sandra Brown
a continuat să scrie cînd mama nu a mai fost în stare.
- Deci ea a ştiut cine era tatăl tău? Claire încuviinţă.
- Dar numai mătuşa Laurel. Cînd şi-a dat seama că fusese trasă pe sfoară, mama le-a
spus părinţilor ei că era însărcinată.
- Au încercat vreodată să pună mîna pe Jack Collins?
- Nu. Nu uita că nu le-a spus niciodată humele iubitului ei, dar i-a lăsat să creadă că
făcea parte din cercul lor de cunoştinţe. Singura care ştia adevărul era mătuşa Laurel,
pentru că mama i se destăinuise. Aşa că, peste cîţiva ani, cînd Wild Jack Collins a
reapărut ca teleevanghelistul Jackson Wilde -schimbarea de nume fiind fără îndoială
necesară datorită faptului că avea prea multe urme de acoperit - mătuşa Laurel a început
să îi urmărească drumul spre glorie. Se pare că şi pe mama lui Josh a atras-o la fel ca
pe a mea, numai că ai ei erau protestanţi, datorită cărui fapt era mult mai acceptabil decît
nişte catolici. De asemenea, erau mult mai bogaţi decît familia Laurent. Astfel că s-a
gîndit să profite, în însemnările ei, mătuşa Laurel a presupus .că s-a folosit de banii lor
pentru a-şi extinde predicile şi la radio şi la televiziune.
- Asta înseamnă că Josh este...
- Fratele meu vitreg, îl întrerupse ea zîmbind blînd.
- De aceea te-ai întîlnit cu el.
- Am vrut să văd dacă semăna şi el cu tatăl nostru sau era un om integru. E slab, dar, din
cîte am putut să-mi dau seama cu ocazia acelei întîlniri, cred că e o persoană
respectabilă.
- Nu prea respectabilă, totuşi, doar s-a culcat cu soţia tatălui tău.
Ea nu aprecie acea contrazicere blîndă şi sări în apărarea fratelui ei vitreg:

- Josh era o altă victimă a abuzurilor emoţionale ale lui Jackson Wilde şi relaţia lui cu
Ariei era un mod de a se răzbuna.
- Iar al tău a fost de a-l ucide.
- Am făcut un serviciu omenirii, Cassidy. Ariei pretinde că e o văduvă îndurerată, însă a
obţinut de pe urma morţii lui ceea ce şi-a dorit - celebritatea care pînă atunci fusese a lui.
Iar Josh a scăpat de cel care îl tortura.
- Nu crezi că exagerezi puţin? Doar nu îl ţinea legat în lanţuri.
- Din punct de vedere emoţional, îl ţinea. Josh a vrut întotdeauna să fie pianist de
concert, dar Wild Jack avea alte planuri. Voia un muzician care să se identifice numai cu
afacerea lui, aşa că a rîs de ambiţia lui Josh şi i-a dispreţuit talentul pînă cînd încrederea
lui Josh în sine a fost făcută praf, devenind în cele din urmă ceea ce a vrut tatăl său.
- Josh ţi-a spus toate astea?
- Mi-a spus că din moment ce Ariei I-a concediat, doreşte să îşi reia studiile de muzică
clasică, iubirea lui dintîi. Eu am completat restul.
- Şi mama ta?
- Ce-i cu ea?
- A făcut vreodată legătura între Jackson Wilde şi Wild Jack Collins?
- Nu. Slavă Domnului. Aspectul lui trebuie să se fi schimbat foarte mult în ultimii treizeci
de ani. Ştii doar
Sandra Brown
că nu poate ţine minte ceva prea mult timp, aşa încît chiar dacă i s-o fi părut vreo
secundă că îl recunoaşte, gîndul a rămas neînregistrat. Cassidy se încruntă, sceptic.
- Claire, te sfătuiesc să nu mai spui nimic fără un avocat de faţă.
- Am renunţat la dreptul de a apela la serviciile unui avocat, Cassidy. Am făcut o
mărturisire publică şi o mulţime de oameni au fost martori. N-am de gînd s-o retractez. O
să-ţi spun tot ce vrei să ştii. Deşi, adăugă ea, ai ghicit deja în mare parte.
- Ce vrei să spui?
- A[ ghicit cum am intrat în camera lui Jackson •Wilde. îţi aminteşti cînd ne-am plimbat
prin Cartierul Francez, refăcînd drumul parcurs de mine în seara crimei?
- O să-mi spui acum că a fost ceva inutil.
- De fapt, chiar m-am plimbat în seara aceea. Dar după. Abia cînd m-am întors la
Mătasea franţuzească am descoperit că mama dispăruse.
- Şi ca o bizară coincidenţă, s-a dus tocmai la hotelul Fairmont.
-Da.
- Un drum cam lung pentru ea.
- Probabil că a luat autobuzul.
Cassidy refuză să facă orice alt comentariu.
- Continuă, spuse el. Tocmai voiai să-mi povesteşti cum ai pătruns în apartamentul lui
Wilde. Cumva cu ajutorul lui Andre?
- Nu. Niciodată, spuse ea clătinînd categoric din cap. El este absolut nevinovat, în
legătură cu asta nu te-am minţit. Nimeni n-a ştiut ce aveam de gînd.
-Nici Yasmine?
- Nici măcar ea. Am făcut totul singură. Nu mi-aş compromite niciodată un prieten.
- Ferească sfîntul. Dar ai ucide un bărbat cu sînge rece.
- Vrei să asculţi sau nu?
Cassidy se ridică deodată, mişcînd ceştile.
- Ce naiba crezi? Nu, nu vreau să aud nimic, strigă el. Şi dacă ai judeca măcar puţin, ai
chema un avocat, care ar insista să nu spui „Noroc" dacă aş strănuta.
Cînd intraseră în casă îşi scosese haina de la costum în faţa ferestrelor pe care le
deschiseseră pentru a aerisi şi a răcori aerul. Bretele gri îi erau încrucişate pe spate, îşi
suflecase mînecile, iar acum îşi lărgi cravata.

Claire îi privi degetele care trăgeau de nod, ştiind că nu avea să îi mai simtă vreodată
atingerea pe piele. Amintirea îi provocă o durere teribilă în partea inferioară a trupului, în
loc să se mai gîndească la dorinţă, se concentra asupra furiei lui, de care se folosi pentru
a şi-l face adversar.
- Cînd eram la Ca/e du Monde, zise ea, ai ghicit că ucigaşul l-a aşteptat pe Wilde să se
întoarcă în apartamentul său. Ai avut dreptate.
- Nu-mi spune asta, Claire. Ignorîndu-l, ea continuă:
- Am aşteptat într-un hol alăturat. Cînd femeia a intrat să facă paturile, m-am furişat şi
m-am ascuns într-un dulap, unde am stat aproape o oră pînă să vină el.
- Singur?
Sandra Brown
- Fără Ariei, da. S-a uitat puţin la televizor. II auzeam din ascunzătoare. Apoi a făcut un
duş şi s-a culcat. Cînd l-am auzit sforăind, m-am strecurat afară şi m-am dus tiptil în
dormitor. L-am împuşcat de trei ori.
- Ai vorbit cu el?
- Nu. Am fost tentată să-l trezesc. Aş fi vrut să-i văd teama în privire. Aş fi vrut să ştie că
murea de mîna propriului său copil. Aş fi vrut să-i rostesc numele mamei să văd dacă îi
evocă vreo amintire. Dar mi-a fost teamă că putea să-mi ia arma. Am stat, însă, mult
timp la picioarele patului şi l-am privit cu ură pentru felul cum i-a înşelat pe toţi cei care l-
au iubit. Mama. Josh. Ariei. Am făcut-o pentru toţi. Stătea acolo şi dormea liniştit într-un
apartament luxos, plătit de oameni care nu îşi puteau permite să îi trimită bani, dar o
făceau pentru că aveau încredere în el. Pe Biblia de pe noptieră era un ceas Rolex.
Acest simbolism mi-a întors stomacul pe dos. A profitat de pe urma unor lucruri pentru
care martirii şi-au dat viaţa timp de secole de-a rîndul şi şi-o mai dau încă.
Cassidy se întoarse repede pe scaunul din faţa ei.
- Dar l-ai împuşcat de trei ori. De ce, Claire? De ce de trei ori?
- în cap, pentru felul în care în mod deliberat denaturase creştinismul pentru propriul
scop. în inimă, pentru a le răzbuna pe toate cele pe care le distrusese, în bărbăţie,
pentru modul lipsit de scrupule în care a sedus şi apoi a părăsit o tînără plină de
bunătate care merita să fie iubită.
- Dar l-ai făcut praf, Claire.
- Da, spuse ea înghiţind greu. A fost o porcărie.
Nu m-am aşteptat... Cînd am văzut sîngele, am fugit.
-Şi cum ai ieşit din hotel?
- La fel cum am intrat. Nimeni nu m-a văzut la etajul acela pentru că toate camerele erau
închiriate de ei. Am luat liftul şi apoi am ieşit pe uşa care dă în University Street, spuse
ea umezindu-şi buzele şi privindu-l nervoasă. Şi ca să-mi ascund "şi mai bine identitatea,
în cazul în care aş fi lăsat urme, m-am îmbrăcat ca mama.
- Ce-ai făcut?
- Am luat una din rochiile ei, pălăria pe care avusese de gînd să o poarte cînd avea să
fugă şi valiza ei.
- Foarte inteligent. Mai tîrziu, în cazul în care vreun martor ar fi fost întrebat pe cine
văzuse în hotel la ora aceea, ar fi descris-o pe Mary Catherine. Care n-ar fi dat deloc de
bănuit, pentru că toată lumea ştie că se comportă ciudat, iar lucrătorii hotelului sînt
obişnuiţi să o vadă pe acolo, îmbrăcată aşa şi cu valiza în mînă.
- Exact. Numai că nu m-am gîndit că mama chiar se ducea acolo în seara aceea.
- Fără pălărie şi valiză? întrebarea o derută o clipă.
- Ba cu ele, bineînţeles.
- Am avut impresia că ai spus că erau la tine.
- Le-am avut, dar m-am întors acasă şi m-am schimbat înainte să-mi fac plimbarea.

Atunci a ieşit ea.
- Nu sînt convins că toate astea corespund cu ora la care a fost ucis Wilde, spuse
Cassidy încruntîndu-se. Dacă aş fi avocatul tău, aş folosi aceste nepotriviri de
Sandra Brown
timp pentru a da naştere îndoielii în mintea juraţilor.
- Nu vor fi juraţi, pentru că nu va fi nici un proces. Am mărturisit, doar. O să fiu
condamnată şi gata.
- Parcă abia ai aştepta, spuse el furios. Eşti chiar atît de nerăbdătoare să intri la
închisoare pentru tot restul vieţii tale? Pentru tot restul vieţii mele?
Ea îşi feri privirea,
- Vreau numai să se termine odată, înjurînd, el îşi trecu degetele prin păr.
- De ce n-ai aruncat arma, Claire? De ce n-ai azvîrlit-o în apă în timpul acelei plimbări?
- Aş vrea să o fi făcut, spuse ea cu amărăciune. Nu m-am aşteptat să ajungă într-un
laborator de poliţie.
- Singurele amprente pe ea erau cele ale lui Yasmine.
-Aveam mănuşile mamei.
- Pe care le putem testa ca să vedem dacă au urme de pulbere.
- Le-am distrus şi i-am cumpărat altele noi. N-o să găseşti nimic.
- Eşti, într-adevăr, deşteaptă, nu?
- Ei bine, şansa mea era să scap! izbucni ea. Dar eşti al naibii de insistent.
El o ignoră şi o întrebă:
- Cînd ai luat pistolul din poşeta lui Yasmine?
- în săptămîna dinainte să-l folosesc. A venit într-o vizită de o noapte. Era atît de aeriană
şi adesea neglijentă cu lucrurile ei, încît ştiam că dacă va observa că îi dispăruse, avea
doar să ridice din umeri. L-am pus înapoi peste cîteva zile - după ce m-ai chestionat în
legătură cu el. Şi, aşa cum m
aşteptasem, Yasmine a trecut cu vederea peste lipsa lui temporară.
- Asta nu prea îţi stă în fire, Claire. Folosindu-te de pistolul lui Yasmine, o implicai în
crimă.
- Nu m-am gîndit că avea să se mai tragă cu acel pistol. Cu siguranţă nu mă aşteptam ca
Yasmine să-şi ia viaţa cu el.
îi apărură lacrimi în ochi. Datorită faptului că evenimentele se succedaseră cu o
asemenea repeziciune de cînd se întorsese de la New York, în dimineaţa aceea, nu
avusese încă posibilitatea de a jeli în singurătate pierderea prietenei sale.
- Aş vrea să fi aruncat acel afurisit de pistol. Yasmine era mult mai tulburată emoţionai
decît mi-aş fi închipuit. Era ca o calamitate gata să izbucnească. Eram prea ocupată ca
să mai observ ceva, prea prinsă în propria mea criză, prea implicată în... spuse ea dar se
opri deodată şi îl privi, pentru ca apoi să îşi coboare ochii, adăugînd: eram prea implicată
în investigarea acestei crime pentru a-mi da seama că, în tăcere, ea striga după ajutor.
Am dezamăgit-o.
Cassidy nu spuse nimic o clipă, după care o întrebă:
- în seara aceea, cînd l-ai văzut pe Jackson Wilde de aproape la Superdom, ce ai simţit
pentru el?
- Interesant, spuse ea uşor. N-am simţit acea ură nepotolită pe care mă aşteptam să o
simt. Crezînd că eram o nouă convertită, mi-a atins capul cu mîinile. Nu se simţea nici un
curent cosmic. N-am simţit nici un ataşament mistic, nici fizic, nici emoţional. Cînd m i-
am ridicat privirea spre el, m-am aşteptat să trăiesc
Sandra Brown
un moment de recunoaştere, un clic biologic, ceva înăuntrul meu. Dar priveam în ochii
unui străin. Nu simţeam nici o atracţie magnetică faţă de el. Nu voiam să-l recunosc ca
fiind tatăl meu aşa cum nici el nu a vrut să mă recunoască acum treizeci şi doi de ani,

spuse ea şi ridică uşor capul. Mă bucur că nu m-a cunoscut niciodată. După cîtă durere
şi suferinţă mintală i-a provocat mamei, nu merita privilegiul de a mă cunoaşte.
- Bravo, Claire, spuse el şi o privi îndelung cu admiraţie, ridicînd mîna chiar, pentru a-i
mîngîia obrazul, dar o lăsă să cadă la loc fără să o atingă.
în cele din urmă, îşi dădu scaunul în spate şi se ridică.
- Trebuie să mă duc la maşină să-l sun pe Crowder. Probabil că pînă acum o fi făcut un
infarct, două. E ceva de mîncat prin casă?
- Nu mi-e foame.
- Ar trebui să mănînci oricum.
Ea ridică din umeri cu indiferenţă.
- E o cafenea după colţ. De afară nu pare a fi cine ştie ce de ea, dar domnul Thibodeaux
face nişte sandvişuri cu stridii prăjite foarte bune.
- Sună nemaipomenit. Hai să mergem.
- Eu rămîn aici.
- Nici vorbă. Şi, în plus, i-ai promis lui Harry să suni.
Claire nu mai avea energia necesară ca să se certe cu el. Glasul lui era categoric şi din
atitudinea lui îşi dădu seama că nu încăpeau discuţii. Simţindu-se de parcă ar fi cîntărit
sute de kilograme, ieşi înaintea
lui din casă.
- încerc să-l găsesc pe procurorul adjunct .Cassidy.
- Aţi greşit numărul, aici e departamentul poliţiei, domnule.
- Ştiu, dar la procuratură este închis astăzi.
- Aşa e, domnule. Sunaţi mîine.
- Nu, staţi puţin! Nu închideţi.
Andre Philippi era într-o cumplită fierbere. Reuşise pînă la urmă să îşi ia inima în dinţi să
îl sune pe Cassidy, dar încercările îi fuseseră zădărnicite, mai întîi de ceasul de pontaj şi
acum de un incompetent de la poliţie.
Trebuie neapărat să-l găsesc pe domnul Cassidy în seara asta. Trebuie să existe vreo
modalitate prin care să puteţi lua legătura cu el după atîtea ore. Are un pager?
- Nu ştiu.
- Vreţi să-l întrebaţi pe şeful dumneavoastră?
- Vreţi să raportaţi vreo crimă?
- Vreau să vorbesc cu domnul Cassidy!
Vocea şi aşa ascuţită a lui Andre se ridică acum într-un adevărat falset. Ştiind că avea.
să îl apuce isteria şi că din glasul lui se înţelegea acest lucru, îşi impuse să se calmeze.
- Este în legătură cu cazul Jackson Wilde.
- Cu cazul Jackson Wilde?
- Exact. Şi dacă refuzaţi să cooperaţi, vă aşezaţi în
565
Sandra Brown
calea justiţiei, spuse Andre sperînd că alesese exprimarea corectă.
O citise undeva şi i se păru momentul potrivit pentru a o folosi, în orice caz, intimida destul
de mult, pentru a da rezultate.
- Aşteptaţi.
* Aşteptîndu-l pe ofiţer să se întoarcă la telefon, Andre îşi aruncă din nou privirea pe prima
pagină a ziarelor de seară. Potrivit ultimelor articole, Yasmine fusese absolvită de orice
implicare în cazul WHde, dar sub o fotografie a ei alb-negru şi neclară se sugera că ar fi
participat în unele activităţi subversive şi era foarte probabil dezechilibrată psihic. Falsitatea
acelor afirmaţii îl lovi pe Andre ca o palmă usturătoare peste faţă. La fel ca şi maman,
Yasmine nu fusese corect apreciată sau protejată. Nu mai putea tolera aşa ceva.
Colac peste pupăză, al doilea titlu mare spunea că Claire Laurent recunoscuse faptul că l-a

ucis pe Jackson Wilde. Cu siguranţă că era ceva greşit. De ce naiba ar fi putut recunoaşte
Claire comiterea unei crime? Era absurd. Şi, în plus, neadevărat, încercările lui de a o găsi
pentru a obţine o explicaţie nu au fost încununate de succes-. Nimeni nu răspundea la
Mătasea franţuzească.
întreaga lume părea să fi înnebunit. Numai el singur era lucid în mijlocul acelui balamuc
crescînd. Pentru a-şi îndrepta greşelile anterioare, nu avea altă cale decît să încerce să îl
găsească pe Cassidy.
- Hei, mai sînteţi pe fir?
- Da, răspunse Andre nerăbdător, îmi puteţi da numărul domnului Cassidy?
- îmi pare rău, dar nu pot. Mi s-a spus că a plecat
pentru ziua de azi şi nu poate fi găsit decît mîine dimineaţă cînd va face probabil o
declaraţie.
- Bine, dar eu nu sînt de la presă.
- Sigur. Dacă spuneţi dumneavoastră.
- Vă jur.
- Vă spun ceva, dacă vreţi, vă dau numele şi numărul unui detectiv, îl cheamă Howard Glenn
şi lucrează cu Cassidy.
Andre îşi aminti de brutele acelea neîngrijite care invadaseră hotelul a doua zi dimineaţă,
după crimă. . - Voi vorbi numai cu domnul Cassidy.
- Cum doreşti, amice.
După care poliţistul închise, lăsîndu-l pe Andre zăpăcit şi agitat. Fierbea, gîndindu-se ce să
facă. Nu se putea concentra asupra lucrului. Pentru prima oară de cînd era administrator de
noapte îşi neglija responsabilităţile şi oaspeţii. De ce nu răspundea nimeni la Mătasea
franţuzească? Unde era Claire? Unde era domnul Cassidy?
Şi, cînd avea să vorbească, în sfîrşit, cu el, avea să poată, oare, să îi spună ceea ce trebuia?
Sandra Brown
Capitolul treizeci şi unu
Din maşina lui Cassidy, Claire îşi sunase mama acasă la Harry. Deocamdată, Mary
Catherine se afla în siguranţă. Cassidy, însă, nu reuşise să îl găsească pe Crowder şi
era extrem de supărat din această cauză.
- Sună-l pe detectivul acela cu care lucrezi, îi sugeră Claire după ce auzi o întreagă
varietate de înjurături.
- Nu. Ştiu ce ar vrea el să fac.
- Să mă duci încătuşată?
- Cam aşa ceva, spuse el şi clătină din cap.
Trebuie neapărat să vorbesc mai întîi cu Tony. Nu te duc înapoi pînă nu reuşesc să dau
de el.
Deci avea să beneficieze de o noapte de amînare. Se întorseseră în casa mătuşii Laurel.
După ce mîncaseră ceea ce luaseră de la cafeneaua domnului Thibodeaux, Claire
spusese că era foarte obosită şi se retrăsese sus, în dormitorul ei.Se dezbrăcă şi îşi
agăţă hainele în dulapul unde încă se mai aflau cîteva f lucruri demodate. Se spălă cu
apă rece de la chiuvetă pe faţă şi pe gît.
Baia arăta exact ca în ziua cînd se mutaseră. Ea îşi proiectase sala de baie din noul
apartament, dar încă îi mai plăcea ciudăţenia victoriană a acesteia, cu cada ale cărei
picioare erau în formă de labe, chiuveta cu picior şi podeaua acoperită cu plăcuţe de
ceramică. Găsi prosoape în şifonier, care aveau un miros amestecat de flori.
Luă unul pentru a se şterge pe faţă. Cînd îşi ridică privirea îl văzu pe Cassidy în oglinda
ovală înrămată de deasupra chiuvetei. O urmărea din prag, tăcut şi nemişcat.
Lumina pe care o dădea veioza din dormitor în spatele lui era slabă, aşa încît jumătate

din faţă îi era umbrită, ceea ce îi dădea şi mai mult un aer prădător. Avea pieptul dezgolit,
iar bretelele îi alunecaseră de pe umeri peste şolduri. Se sprijinea cu un braţ de tocul
uşii, în timp ce celălalt îi atîrna pe lîngă trup. Deşi nu făcuse nici o mişcare, atitudinea lui
trăda putere, forţă şi sugera o violenţă latentă.
Fără a mai avea altceva decît un costum bikini din satin de culoarea caisei, Claire
se simţea mai goală decît dacă n-ar fi avut nimic. Rezistă impulsului de a lua un alt
prosop cu care să se acopere. Expresia de
Sandra Brown
pe chipul umbrit al lui Cassidy îi dădea de înţeles că orice tentativă de modestie ar
fi fost un efort irosit. Şi, în plus, nu credea că se putea mişca. Privirea lui o
hipnotizase.
înainta pînă cînd între ei rămase distanţă de un braţ. Se uitară unul la altul în
oglindă, cu privirile înfometate. Atunci el îşi ridică mîinile şi le strecură sub părul ei
punîndu-i-le pe umerii goi.
- Vreau să fac dragoste cu tine.
Umerii ei se lăsară în faţă parcă din cauza greutăţii mîinilor lui.
- Nu poţi. Nu putem.
El îi dădu părul la o parte şi o sărută tandru pe umăr.
- Nu, Cassidy, murmură ea. Nu.
Dar dezminţind toate protestele, cînd buzele lui îi alunecară spie ceafă, capul i se
lăsă în faţă ascultător.
- Claire, îi şopti el în păr, m-am îndrăgostit de tine.
- Nu poţi să-mi spui asemenea lucruri. -Te vreau. Acum.
- încetează, te rog. O să regreţi totul. Te cunosc, Cassidy, spuse ea cu emoţie. Ştiu
cum gîndeşti. O să te urăşti toată viaţa dacă o să faci asta.
- Nu-i adevărat.
- Ba da, e adevărat. -Sşş.
O mîngîie uşor pe spate şi îi desfăcu sutienul. Ea gemu cînd îi simţi mîinile
alunecîndu-i pe sub cupele tivite cu dantelă. H îi luă sînii în palme, redîndu-le altă
formă, strîngîndu-i uşor. Apoi îi mîngîie sfîrcurile cu vîrfurile degetelor pînă cînd se
întăriră, îşi mută gura pe partea cealaltă a gîtului ei muşcînd-o cu dragoste
plină de tandreţe.
- Cassidy, nu. Nu vreau să-ţi fiu o pată pe conştiinţă. Nu e bine. Ştii asta. Te rog,
opreşte-te.
Rugăminţile ei sunau slab şi nesincere chiar şi în propriile-i urechi, iar cînd mîna
lui îi alunecă peste abdomen şi apoi înăuntrul bikinilor, încetă să le mai rostească.
Ea îl putea minţi, dar trupul ei, nu. în interior era umedă şi fierbinte.
El îi trase în jos bikinii şi ea ieşi din ei. Apoi el 'îşi desfăcu pantalonii şi veni mai
aproape pînă cînd ea simţi apăsarea fermă a sexului. Cînd îl introduse în căldura ei
umedă şi mătăsoasă, suspinele de încîntare li se uniră.
Sprijinindu-se de chiuveta de porţelan, Claire îi primi zvîcnirile lente şi adînci. El îi
cuprinse şoldurile în mîinile lui puternice şi o lipi de căldura moale a mijlocului
său. După care desfăcîndu-şi palma peste abdomenul ei o făcu să stea nemişcată.
Ea îşi folosea pereţii interiori ca un pumn închis pentru a-l strînge. El făcu o
grimasă de extaz şi îşi întoarse faţa în gîtul ei.
- Isuse, gemu el. Am senzaţia că n-o să pot intra niciodată destul de adînc.
Ea îşi înclină capul lipindu-l de al lui.
- Cassidy.
El îi puse atunci degetele pe buzele întredeschise, acoperindu-i-le cu mîna. Ea îi
sărută palma, îşi trecu limba peste interiorul degetelor lui, îşi afundă dinţii în baza
cărnoasă a degetului mare, iar zvîcniturile lui deveneau şi mai iuţi, şi mai

arzătoare, animalic de posesive. Şi pasiunea lui Claire atinse culmi insuportabile.
Nu se putu abţine să nu ţipe cînd mîna lui coborî pe abdomen între coapse pentru
a-i mîngîia sexul atît 'de sensibil, pe care el îl umplea atît de
Sandra Brown
perfect. La atingerea lui, ea simţi în trup ceva ca un şoc electric radiindu-i prin
coapsele pe care le strînse cu putere. Urcă apoi prin abdomen în sîni
concentrîndu-se în centrii întăriţi ai acestora.
Cassidy îi înconjură mijlocul cu amîndouă braţele şi se aplecă deasupra ei pînă
cînd cu pieptul îi atinse spatele. Ea era total înfrîntă de el, plină de el şi cufundată
în el. încîntarea făcu să îi crească inima şi, cu un suspin plin de bucurie, se lăsă
pradă unei explozii de iubire şi împlinire. Cînd şuvoiul fierbinte al orgasmului lui o
umplu, întoarse capul şi îi acoperi gura cu un sărut lung şi pătrunzător amestecat
cu lacrimi.
- Nu% trebuia să-mi spui că mă iubeşti, şopti Claire trecîndu-şi degetele prin părul
lui care fusese neglijat şi trebuia tuns.
Dar ei îi plăcea mai mult aşa, ciufulit şi rebel.
- Aş fi cedat farmecelor tale oricum, îl tachina ea apoi.
- Ţi-am spus pentru că aşa este, zise el, aşezîndu-şi piciorul mai comod lîngă al ei sub
aşternut. Am început să mă îndrăgostesc de tine chiar din prima clipă cînd te-am văzut.
Sau poate atunci cînd ai suflat balonaşele acelea din sticluţa de la gît. Era al naibii de
simbolic, sugestiv şi erotic.
- N-am vrut să fie aşa.
- Nu? Atunci poate a fost modul în care ţineai gura, zise el atingîndu-i buzele uşor şi
zîmbind melancolic, după care imediat se întunecă la chip. De fiecare dată cînd Crowder
mă acuza de faptul că
sentimentele faţă de tine îmi încurcau cercetările, eu spuneam că nu era adevărat. Dar
are dreptate, adăugă el şi închise ochii o clipă. N- aş fi vrut să fii tu criminalul, Claire.
Ea îşi ascunse faţa în pieptul lui acoperit de păr.
- Nu vreau să vorbim despre asta. Te rog. Hai să vorbim despre altceva, despre ce
vorbesc nişte îndrăgostiţi obişnuiţi.
- Noi nu sînterrf obişnuiţi, Claire.
- Măcar pentru o oră să ne prefacem că sîntem. Doar ne aflăm în Nawlins, unde orice
este posibil. Hai să ne prefacem că ne-am cunoscut în nişte împrejurări normale, că ne-
am simţit imediat atraşi unul faţă de celălalt, că am făcut dragoste, dar că ne aflăm tot în
faza aceea magică de început, spuse ea şi se propti în coate pentru a-l privi. Spune-mi
ce te frămîntă atît de mult.
- Ce vrei să spui?
- Nu-mi jigni inteligenţa, Cassidy. E ceva extrem de dureros în trecutul tău. Recunosc
simptomele. Ce te-a rănit? Ce te-a înfuriat atît de tare, încît ai fost hotărît să faci totul
foarte bine cu orice preţ? Soţia ta? Divorţul?
- Nu. Ne-am despărţit prieteni. Nu o iubeam, spuse el frecînd între degete o şuviţă din
părul ei. Nu aşa cum te iubesc pe tine.
- Schimbi subiectul.
- încerc.
- Nu ţine. Sînt la fel de insistentă ca tine. El oftă cu exasperare.
- Nu-i ceva potrivit pentru a fi povestit stînd cu capul pe pernă, Claire.
- Dar vreau să ştiu.
- De ce?
Sandra Brown
- Pentru că am atît de puţin timp de stat cu tine, strigă ea pierzîndu-şi cumpătul şi lăsînd
gluma la o parte, după care înmuindu-şi tonul, adăugă: vreau să profit cît mai mult. Tu

eşti ultimul meu iubit, Cassidy, şi aş vrea să ştiu absolut tot ce se poate despre tine. E
important pentru mine.
Se priviră cîteva clipe, după care el spuse:
- O să-ţi pară rău că ai insistat.
Dar ea clătină din cap şi, după o scurtă ezitare, el îi relată dureroasa poveste pe care i-o
spusese şi lui Tony Crowder.
Claire nu spuse nimic, lăsîndu-l să povestească în felul lui. La sfîrşit, el spuse:
- Ştii unde l-au găsit pe ticălos? Juca biliard şi bea bere cu prietenii. Lăsase o fetiţă de
unsprezece ani violată şi omorîtă într-o albie de rîu secată şi se distra cu amicii. Nu se
temea că putea fi arestat. Credea că nimic nu îl putea atinge. Iar eu l-am ajutat să fie aşa
de arogant.
Ea îi puse o mînă uşoară pe piept.
- Achitarea lui au hotărît-o doisprezece juraţi. Tu nu eşti de vină.
- Am avut şi partea mea, spuse ei cu amărăciune.
- Aveai o obligaţie faţă de clientul tău. •
- Am încercat să justific totul în nenumărate feluri, Claire, dar nu există justificare. Dacă
nu eram eu şi îngîmfarea mea, el nu era liber pe străzi. Fetiţa aceea a suferit şi a murit
pe altarul îngîmfării şi arr.biţiei mele.
Claire simţea că i se frînge inima. Avea să poarte acel sentiment de vinovăţie cu el pînă
în mormînt. Nu îi putea spune nimic care să îi schimbe trecutul, dar voia să îl facă să
vadă că îşi răscumpărase greşeala.
- A fost o lecţie dură, Cassidy, dar ai învăţat de pe
urma ei. A făcut din tine un bun procuror. El oftă profund.
- Asta e singura mea speranţă de salvare.
- îmi pare rău, spuse ea cu sinceritate, iar el o privi surprins.
- îţi pare rău?
- îmi pare rău că ţi s-a întîmplat ţie.
- Am crezut că te va îndepărta de mine.
- M-ar fi îndepărtat dacă n-ai fi suferit atît de mult. Âplecîndu-şi capul, ea îl sărută pe
piept lingînduJ
uşor cu limba, în timp ce buzele îi lunecau în jos. îl acoperi de sărutări mărunte în jurul
buricului îndreptîndu-se spre fîşia mătăsoasă de păr de sub el, cufundîndu-şi nasul în
densitatea părului din jurul sexului.
Cînd buzele ei îi atinseră penisul, el îi rosti numele răguşit, luîndu-i capul în amîndouăA
mîinile şi trecîndu-şi toate degetele prin părul ei. îi -umezi cu graţie vîrful catifelat şi îl
mîngîie apoi total. Nu se abţinu de la nimic, făcu totul, îl gustă, îl tachina şi îl iubi în
întregime.
El o ridică aşa încît să îl încalece şi numai după cîteva clipe atinse punctul culminant al
unui orgasm uluitor. Cufundîndu-şi faţa între sînii ei, luă un sfîrc în gură şi începu să îl
sugă. Ea îşi înfipse mîinile în părul lui şi îl călări fiind încă plin şi tare în interiorul ei. în
clipa în care lumina îi explodă în trup, ea repetă în gînd ceea ce nu putea spune cu glas
tare. Cassidy, dragostea mea... dragostea mea... dragostea mea.
Sandra Brown
Capitolul treizeci şi doi
Cînd se trezi, Claire văzu că era singură, îşi puse în grabă hainele cu care venise de la
New York cu o zi înainte şi fugi jos. O poliţistă şi partenerul ei o aşteptau în holul de la
intrare. Văzîndu-i, se opri brusc, şi cu degetele îşi aranja puţin părul ciufulit.
- Bună ziua.
- Domnul Cassidy a trebuit să plece urgent, îi spuse femeia. Şi noi am fost trimişi să vă
luăm pentru a vă duce în oraş.

- Ah, făcu ea extrem de dezamăgită de modul în care Cassidy alesese să facă acest
lucru.
De ce nu o trezise înainte să plece pentru a mai avea o-ultimă discuţie între patru ochi?
- Imediat ce veţi fi gata, domnişoară Laurent, spuse femeia cu tact.
Claire încuie casa mătuşii Laurel, închizînd înăuntru amintirea iubirii lui Cassidy laolaltă
cu comoara celorlalte amintiri pe care încăperile acelea le păstrau, l se rupea inima să
treacă pe poartă probabil pentru ultima oară, dar nu putea simţi nici un regret. Acela era
numai primul din numeroasele sacrificii care aveau să i se mai ceară.
- Aş vrea să fac un duş şi să mă schimb, dacă se poate. N-am trecut pe acasă de ieri de
cînd m-am întors deja New York.
Cei doi ofiţeri acceptară să oprească la Mătasea franţuzească. Cînd opriră în faţă, Claire
se sperie văzînd cîţiva poliţişti postaţi în jurul clădirii.
- Ce fac aici?
Primul gînd i se îndeptă spre mama ei, deşi Mary Catherine era cu Harry în siguranţă.
- Sînt aici pentru ca Ariei Wilde să nu facă cine ştie ce.
- Ah, vă mulţumesc.
Ofiţerii urcară cu ea pînă la etajul trei şi aşteptară să îşi facă duşul şi să se îmbrace.
Vanitatea ei părea deplasată, dar voia să arate cît mai bine şi se farda şi se pieptănă cu
mare grijă. Se îmbrăcă într-un costum elegant şi simplu din două piese, cu o fustă
dreaptă şi scurtă. Jacheta avea un guler-şal alb. Pe rever îşi prinse o broşa cu
marcasite, un dar de la mătuşa Laurel. Brăţara de argint peA care şi-o puse pe mînă îi
aparţinuse lui Yasmine. în poşetă avea una din batistele brodate de mînă ale lui Mary
Catherine.
Susţinută de lucrurile celor care o iubiseră, ieşi din dormitor şj spuse încet:
Sandra Brown
- Sînt gata.
Dar încrederea o părăsi cînd mai aruncă o ultimă privire priveliştii minunate a fluviului.
Totul din acel apartament stătea mărturie pentru orele lungi de muncă, pe care le
dedicase întemeierii unei afaceri pline de succes. Se descurcase foarte bine pentru o
fată care crescuse cu o mamă dezechilibrată emoţional, fără tată şi fără altceva, decît o
maşină de cusut Singer şi foarte multă imaginaţie.
Traversînd depozitul pentru ultima oară, lacrimile îi înceţoşară privirea. Ce se va alege
de Mătasea franţuzească, dacă nu mai era nici ea, nici'Yasmine? Comenzile aveau să fie
expediate. Facturile aveau să fie plătite. Dar afacerea nu avea să mai continue. Nu avea
să mai fie nici un alt catalog. Mătasea franţuzească va înceta să mai existe.
Ce ironie - Jackson Wilde îşi împlinise visul.
în gînd, Claire îşi îndreptă umerii. Făcuse ceea ce trebuia. Ştiuse ce consecinţe va avea
hotărîrea ei şi le acceptase.
Clădirea procuraturii mai era încă sub asediul discipolilor lui Wilde. Demonstranţii care
purtau pancarte, prin care o condamnau peplaire Laurent la flăcări eterne şi chinuri,
cîntau „înainte, luptători creştini". Fu condusă înăuntru sub pază.
- Credeam că o să mă duceţi direct la poliţie, spuse ea în timp ce era îndemnată să urce
în lift. Nu acolo trebuie să fiu înregistrată în mod oficial?
j - Domnul Cassidy ne-a spus să vă aducem la procuratură, o informă partenerul
poliţistei.
- Ştiţi cumva de ce?
- Nu, doamnă.
O duseră direct în biroul lui Tony Crowder. Zona

J
nu părea să fi avut de suferit de pe urma haosului din ziua precedentă. Secretarele se
aflau la birouri văzîndu-şi de treabă. Secretara personală a lui Crowder se ridică în
picioare cînd se apropiară şi îi deschise uşa lui Claire închizînd-o apoi imediat, lăsînd-o
singură cu procurorul districtual.
Acesta stătea la birou avînd pe chip o expresie gravă. Supărarea i se citea în ochi.
Brusc, îi spuse:
- Bună dimineaţa, domnişoară Laurent.
- Bună dimineaţa.
- Doriţi puţină cafea?
- Nu, mulţumesc.
- Luaţi loc.
Imediat după ce ea se aşeză pe scaunul indicat, el spuse:
- îmi cer scuze pentru ce s-a întîmplat în acest birou jeri după-amiază.
- în parte a fost din vina mea, domnule Crowder.
- Dar siguranţa dumitale a fost pusă în pericol, ceea ce este de neiertat, l-am muştruluit
pe toţi azi dimineaţă.
- Am observat. As vrea să vă mulţumesc pentru faptul că aţi postat poliţişti la Mătasea
franţuzească. Deşi munca mea nu mai are viitor, n-aş vrea să fie distrusă de vandali.
- A fost ideea lui Cassidy.
- înţeleg, spuse ea uşor. Să nu uit să-i mulţumesc.
- Va veni şi el peste cîteva clipe. Nu mă întreba de ce.
- Nu ştiţi?
- Habar n-am. M-a sunat azi dimineaţă chiar înainte să apuc să mă dau jos din pat şi a
aranjat această întîlnire, spuse el împreunîndu- şi mîinile pe marginea biroului şi
aplecîndu-se spre ea. Domnişoară
l
Sandra Brown
Laurent, dumneata l-ai ucis pe Jackson Wilde? -Da.
- Cu pistolul prietenei dumitale? -Da.
- De cînd ştie Cassidy acest lucru?
Uşa din spatele ei se deschise aducînd o pală de aer şi o energie aproape palpabilă. Se
întoarse repede. Cassidy înainta cu paşi mari şi siguri. Părul îi era spălat şi pieptănat cu
grijă. Se bărbierise recent. Costumul negru nu avea absolut nici o cută, pornind de la
vesta care îi strîngea perfect bustul şi pînă la tivul pantalonilor care îi acopereau pantofii
exact atît cît trebuia.
- Bună dimineaţa, Tony.
Claire fu luată prin surprindere. Nu îl cunoştea pe acest Cassidy. Acesta nu era Cassidy
care făcuse dragoste cu ea cu tandreţe şi pasiune, care îi şoptise cuvinte de iubire la
ureche în timp ce trupul i se mişca înăuntrul ei, care o atinsese atît emoţional cît şi fizic,
aşa cum nu o mai făcuse nimeni niciodată. Acest Cassidy era un străin.
- Bună dimineaţa, Claire.
Glasul îi era neschimbat. Trăsăturile lui frumoase îi erau dragi şi scumpe. Acel costum
perfect b îndepărta. Acea uniformă birocratică îl făcuse să devină adversarul ei încă de
cînd păşise pragul acelei încăperi.
- Bună dimineaţa, domnule Cassidy, îi răspunse ea puţin răguşit.
- Să cer cafea pentru vreunul din voi înainte să începem?
- Lasă cafeaua, îi spuse Crowder tăios. Ce este? Aşa, din politeţe, n-ar fi trebuit să fie şi
Glenn aici?

- E ocupat cu altceva. O să ajung şi la asta mai tîrziu.
Nu pierdu timpul deloc şi trecu direct la subiect.
- Mărturia lui Claire a fost falsă. Nu ea l-a ucis pe JacKson Wilde.
- Ah, pentru numele lui Dumnezeu! explodă Crowder. Cu nici măcar treizeci de secunde
înainte să dai tu buzna mi-a spus că ea a făcut-o.
- Minte, spuse Cassidy uitîndu-se la Claire şi zîmbindu-i şters. Este un obicei prost al ei.
- Dar pare să fie cît se poate de stăpînă pe facultăţile ei mintale. De ce ar recunoaşte o
crimă pe care nu a comis-o? întrebă Crowder.
- Ca să apere pe altcineva.
- Nu-i adevărat! exclamă Claire.
- Zice că nu-i adevărat, spuse Crowder ca un ecou.
- Ai răbdare, Tony, spuse Cassidy. Dă-mi cinci minute.
- Număr.
- Aseară am rugat-o pe Claire să repete cum a comis crima.
- Fără un avocat de faţă? Isuse, spuse Crowder trecîndu-şi mîinile peste faţă/
- Taci şi ascultă-mă, îi zise Cassidy, pierzîndu-şi răbdarea. Claire a renunţat la dreptul de
a apela la serviciile unui avocat, dar nu asta contează. Nu ea l-a ucis pe Wilde. Ea nici
măcar nu a fost acolo.
- Vrei să spui la locul crimei?
- Exact asta vreau să spun, spuse el şi scoase ceva din buzunarul de la piept pe care i-l
dădu lui Claire. Citeşte numai ce e subliniat.
- Ce-i aia? întrebă Crowder.
- Este un fragment din comunicatul de presă pe care l-am transmis a doua zi după
comiterea crimei.
Claire parcurse rîndurile subliniate. Descriau cum
581
Sandra Brown
se comisese crima.
- Nu înţeleg.
- Documentul nu este exact, îi spuse Cassidy. Intenţionat am strecurat ceva fals pentru
a-i prinde pe eventualii nebuni şi pe cei care suferă de boala mărturisirilor care apar
imediat după o crimă de senzaţie.
Inima lui Claire începu să bată cu putere. Reciti frazele încercînd să descopere ce
anume ar fi putut fi neadevărat.
Cassidy se aplecă peste scaunul ei şi spuse încet:
- Aseară cînd ai repovestit, ai citat asta aproape cuvînt cu cuvînt, Claire. Ai luat faptele
din ziar, nu de la faţa locului.
- Am fost acolo. Eu l-am ucis.
- Dacă-i aşa, atunci spune-mi ce este inexact acolo, o provocă el. Claire, nu-i aşa că nu
tu l-ai ucis pe Jackson Wilde? înainte de ziua de ieri au fost nenumărate ocazii cînd ai fi
putut să recunoşti.
- Dar nici n-am negat, nu? Adu-ţi aminte. M-ai acuzat în mod repetat, dar eu niciodată n-
am negat.
- Din principiu. Stă în firea ta. Şi, de asemenea> mai stă în firea ta să recunoşti numai
ca să protejezi pe altcineva.
- Nu, spuse ea scuturînd din cap. Eu l-am omorît.
- Trebuie să ai încredere în mine. Măcar o dată, fir-ar să fie, trebuie să ai destulă
încredere în mine ca să-mi spui adevărul.
Ea încercă să se concentreze numai asupra sincerităţii din glasul lui şi ochilor lui
rugători, dar ceea ce reprezenta el bloca orice altceva, îi amintea de cei de la asistenţa
socială care susţineau că făceau ce era mai bine pentru micuţa Claire Louise. îi spuneau

să aibă
încredere în ei şi cînd o tîrau afară din casa mătuşii Laurel în timp ce mama ei striga şi
plîngea.
- Claire, mă iubeşti?
Lacrimile îi ţîşniră din ochi şiroindu-i pe obraji, dar refuză să răspundă, pentru că
adevărul o putea prinde în capcană.
- Nu mă poţi iubi cu adevărat dacă nu ai încredere în mine. Aveai dreptate aseară, ştii. N-
aş fi putut face niciodată dragoste cu tine dacă aş fi fost convins că tu erai făptaşul. Dar
sînt convins că nu eşti. îţi jur că totul va fi bine dacă îmi spui adevărul acum.
Cuvintele voiau să fie rostite. Erau adunate în gîtlejul ei, dar îi era teamă. Dacă îi spunea
adevărul, avea să i se încredinţeze lui pe viaţă. Ba mai mult, avea să îi încredinţeze viaţa
unei persoane pe care o iubea. Cei pe care îi iubim sînt mult mai importanţi decît
adevărul, nu? Oamenii aveau mult mai multă valoare decît idealurile. Oamenii aveau mai
multă valoare decît orice altceva.
- Claire, spuse el strîngîndu-i cu putere degetele pînă cînd oasele o durură. Ai încredere
în mine, îi şopti. Ai încredere în mine. Tu l-ai ucis pe Jackson Wilde?
Stătea aplecată pe marginea unei prăpăstii şi el o îndemna să facă un salt în
necunoscut. Dacă îl iubea, trebuia să fie convinsă că aterizarea va fi blîndă şi sigură.
Dacă îl iubea, trebuia să aibă încredere în el.
Privindu-l în ochi îşi dădu seama că îl iubea, fără nici o urmă de îndoială.
- Nu, Cassidy, spuse ea cu un glas tremurat. Nu l-am ucis eu.
Tensiunea care îl stăpînea îl părăsi. Capul îi căzu în faţă între umeri şi rămase aplecat
peste mîinile lor încleştate timp de cîteva clipe, în cele din urmă,
583
Srown
Crowder întrebă:
- De ce ai recunoscut atunci o crimă pe care nu ai comis-o, domnişoară Laurent?
Cassidy îşi înălţă capul.
- Pentru a-şi proteja mama.
- Nu! strigă Claire urmărindu-l cu ochii mari şi neîncrezători cum se ridica. Ai spus...
- Totul va fi bine, Claire, îi spuse el atingîndu-i obrazul uşor. Dar trebuie să-i spun lui Tony tot
ce mi-ai spus aseară.
Claire ezită şi după aceea încuviinţă. Cassidy se întoarse spre Crowder şi începu brusc:
- Jackson Wilde era tatăl lui Claire.
Crowder ascultă într-o linişte plină de uluire în timp ce Cassidy îi relata cum fusese Mary
Catherine sedusă şi abandonată de către predicatorul de stradă, Wild Jack Collins.
- Pe măsură ce investigaţia a progresat, Claire a ajuns să creadă că într-un moment de
luciditate, Mary Catherine îl recunoscuse pe Wilde şi hotărîse să îl ucidă. Bănuielile i-au fost
confirmate cînd noi am descoperit că pistolul lui Yasmine fusese arma crimei. Mary
Catherine avea acces la el şi uneori „împrumută" lucruri pe care apoi le pune la loc, spuse
Cassidy povestindu-i atunci şi despre incidentul cu stiloul, de la Rosesharon. Ieri, Claire s-a
temut că-mi voi aminti de asta şi că voi pune lucrurile cap la cap, aşa cum făcuse şi ea şi a
mărturisit repede ca să mă trimită pe o pistă falsă.
Crowder expiră profund şi se lăsă pe spate. O fixă încruntat pe Claire pentru a o intimida.
- Este corect ce spune Cassidy?
Ea privi spre acesta, care îi făcu un semn afirmativ
din cap. De data aceasta îi era mai uşor să se încreadă în el. Se întinse să îi ia mîna şi el i-o
strînse cu fermitate.
- Da, domnule Crowder, recunoscu ea încet. La puţin timp după crimă, Yasmine a spus că
pistolul îi dispăruse si apoi .reapăruse deodată în chip misterios. Atunci mi-a trecut prin cap
pentru prima oară că mama l-ar fi putut lua, s-ar fi putut folosi de el şi apoi l- ar fi putut pune

la loc. Fusese în seara aceea la hotelul Fairmoni şi arăta un interes mai mult decît trecător
faţă de articolele care se scriau despre Jackson Wilde şi cazul asasinării acestuia.
- Dar nu i-ai spus nimic lui Cassidy despre toate astea.
- Nu. De fapt, de fiecare dată cînd Ariei pomenea numele mamei mele, intram în panică, îmi
era teamă ca nu cumva cineva, îndeosebi domnul Cassidy, să nu descopere că Jackson
Wilde era iubitul pierdut demult, ceea ce cu siguranţă ar fi reprezentat un motiv ca să-l
omoare. M-am gîndit să o dau în judecată pe doamna Wilde pentru a o face să tacă, dar
avocatul meu m-a sfătuit că un scandal ar atrage atenţia şi mai mult. Şi voiam să evit acest
lucru cu orice preţ.
- Ai putea fi acuzată de obstrucţie în calea procedurii legale.
- Mi-a.ş proteja mama şi cu ultima suflare, domnule Crowder. Nu reprezintă un pericol
pentru restul lumii şi eu nu o condamn pentru că s-a răzbunat pe Wild Jack Collins.
Ţi-ai închipuit că după un timp, Cassidy va renunţa, va pune capăt investigaţiei şi cazul ar
rămîne nefezolvat.
- Speram să se întîmple aşa.
- Şi dacă am fi condamnat pe altcineva?
Sandra Brown
- Asta nu s-ar fi putut întîmpla niciodată. Nu aveaţi nici o dovadă.
- Te-ai gîndit la toate, din cîte îmi dau seama, spuse el privind-o cu admiraţie.
- La toate în afară de un singur lucru. Nu mi-am imaginat că se va mai trage cu pistolul
lui Yasmine, spuse ea şi, privind în jos, atinse brăţara. Cînd Cassidy mi-a spus că era
aceeaşi armă care îl ucisese pe Wilde, am recunoscut pentru a o scoate pe mama în
afara oricărei bănuieli.
îl privi pe Crowder implorator.
- Nu poate fi făcută răspunzătoare. Nici măcar nu-şi dă seama că a făcut ceva greşit. E
ca şi cum un copil ar ucide un scorpion pentru că l-a înţepat şi i-a provocat o durere
cumplită. Probabil că nici nu-şi mai aminteşte...
-Eu...
- Nu poţi, nu-i aşa?
- Nu. Da, zise ea căutînd o ieşire. Nu-mi amintesc chiar fiecare amănunt.
- Aseară ţi le aminteai.
- Mă zăpăceşti.
- Şi pe mine mă zăpăceşti, Cassidy, spuse Crowder. Dacă ea a spus că a făcut-o,
înseamnă că aşa e.
- Vrei numai să se termine mai repede totul, strigă Cassidy.
- Şi tu vrei să te culci în continuare cu domnişoara
Laurent.
- Să te ia dracu', Tony!
- Atunci neagă!
- Nu pot. Şi nici măcar nu vreau să pot. Dar chiar dacă eu mă culc cu ea, tu vrei să
condamni o femeie la închisoare pe viaţă pentru ceva ce n-a făcut?
întrebarea îl lăsă pe Crowder pe moment fără
replică, deşi continua să clocotească. Cassidy, îngenunche în faţa lui Claire şi îi acoperi
mîinile pe care şi le ţinea în poală.
- Claire, aseară ai spus că atunci cînd ai stat la picioarele patului lui Wilde, ai observat
Rolexul lui pe Biblia de pe noptieră. Şi ai mai adăugat că acest simbolism ţi-a întors
stomacul pe dos.
- Stai puţin! Nu era un Rolex. Era un ceas scump, dar s-ar putea să nu fi fost Rolex.
Niciodată n-am acordat prea mare atenţie mărcilor, aşa că atunci cînd am spus „Rolex" l-
am folosit ca un termen generic. După ce am citit relatările ziarelor, probabil că mi s-a
întipărit că ceasul lui era un Rolex.
- Deci acum spui că ceasul care se afla pe Biblie nu era un Rolex?

- Ar fi putut să mi se pară mie că era.
Un zîmbet apăru încet pe chipul lui Cassidy.
- Era, într-adevăr, un Rolex. Dar nu era nici o Biblie. Claire gemu uşor.
Crowder se încruntă.
Cassidy se aplecă mai aproape de ea.
- Claire, nu trebuie să-ţi faci griji pentru Mary Catherine, spuse Cassidy. Nu ea l-a ucis
pe Wilde.
Afirmaţia lui încrezătoare îi luă prin surprindere.
- De unde ştii? întrebă Crowder.
- Pentru că a fost împuşcat de domnul congresman Alister Petrie.
Sandra Brown
Capitolul treizeci şi trei
- E o prostie.
Belle Petrie, care îşi făcea patul, îi aruncă o privire nedumerită soţului ei.
- Ce este o prostie, dragul meu?
Petrie simţi o dorinţă copleşitoare de a urina pe covor, de a azvîrli etajera plină de
pahare de cristal Baccarat sau de a o strînge de gît cu toată puterea. Voia să facă ceva
violent pentru a distruge răceala batjocoritoare cu care îl trata soţia lui.
- M-am săturat să dorm în camera de oaspeţi; Belle, spuse el ţîfnos. Cît o să mai fiu
condamnat la această Siberie'conjugală? Am recunoscut că n-am fost cuminte, dar cînd
o să mă laşi să dorm din nou în
afurisitul meu de pat?
- Vorbeşte mai încet. Te aud copiii.
Se repezi la ea, îi aruncă perna din mînă şi o luă cu brutalitate de umeri.
- Mi-am cerut iertare de o mie de ori. Ce altceva mai vrei?
- Vreau să-mi dai drumul.
Cuvintele erau la fel de tăioase şi reci ca nişte ţurţuri, împreună cu privirea de cjheaţă din
ochii ei, îl făcură pe Alister să se calmeze, li dădu drumul şi făcu cîţiva-paşi înapoi.
- lartă-mă, Belle. Luna asta a fost un adevărat coşmar.
- Da. îmi închipui că faptul că amanta ta şi-a zburat creierii în faţa fiicei tale nu e ceva
prea vesel.
- Dumnezeule, nu cedezi nici un pic, nu?
îşi ceruse iertare de nenumărate ori pentru legătura lui şi sinistrul său sfîrşit, dar toate
acestea nu ştirbiseră nici un pic din armura lui Belle. Armonia pe care o restabiliseră
pentru scurt timp după ce el îşi întrerupsese legătura cu Yasmine fusese distrusă din nou
de senzaţionala ei sinucidere. Cînd se descoperise că revolverul era acelaşi cu cel folosit
în asasinarea lui Wilde, el intrase în panică şi apelase la mila lui Belle, implorînd-o să îl
ajute.
- Am făcut tot ce mi-ai spus, Belle,, zise el acum. Le-am mărturisit despre legătura mea
lui Tony Crowder şi acelui nesuferit Cassidy, adăugă el şi ochii i1
se întunecară. Dacă voi
putea, voi face în aşa fel încît să nu ajungă niciodată procuror districtual. Ticălos
înfumurat. Să-l fi auzit eum îmi vorbea. M-a atacat chiar şi fizic.
Ea părea total lipsită de interes.
Sandra Brown
- Bine, deci m-am băgat într-o aiureală. A trebuit să oprim investigaţia lui Cassidy înainte
ca legătura mea cu Yasmine să fie făcută publică. Pentru asta a trebuit să-i cer o favoare
lui Crowder. Nu mi-a plăcut deloc să stau acolo în faţa lor cu pantalonii în vine, dar am
făcut-o pentru că tu m-ai sfătuit astfel şi cred că a fost un sfat bun. Crowder i-a ordonat
lui Cassidy să-şi îndrepte investigaţiile în altă direcţie imediat şi, după o zi, două, nimeni

nu-şi mai amintea de sinuciderea lui Yasmine, pentru că atenţia tuturor era îndreptată
asupra mărturisirii acelei Claire Laurent. Nu putem renunţa la acest subiect odată pentru
totdeauna? N-aş putea să dorm şi eu "în patul meu în seara asta?
- Nu mi-ai spus niciodată că era neagră. -Ce?
- Amanta ta era neagră, spuse Belle strîngînd pumnii şi nările îi palpitau de indignare şi
dezgust. Este umilitor pentru amîndoi faptul că a trebuit să-ţi găseşti distracţia în afara
acestui dormitor. Dar cînd mă gîndesc că tatăl copiilor mei s-a culcat cu o... Ai sărutat-o
pe gură? Oh, Doamne! făcu ea ştergîndu-şi buzele. Numai cînd mă gîndesc la asta îmi
vine rău. îmi faci scîrbă. De aceea nu vreau să dormi în patul meu.
Lui Alister nu îi plăcea să fie certat ca un copil de doisprezece ani care a fost surprins
masturbîndu-se. îndurase destulă umilinţă cu o zi în urmă, în biroul procurorului, aşa că
reacţiona şi el:
- Dacă ai fi ştiut să faci măcar jumătate din trucurile sexuale pe care le făcea Yasmine,
nu mi-ar mai fi trebuit amantă. Nici neagră, nici albă, de nici o culoare.
Belle îl străpunse cu privirea. Nu ridică glasul, dar
"590^
tonul folosit era mult mai sinistru decît un strigăt.
- Ai grijă, Alister. Ai făcut o mulţime de prostii. Dacă te-aş fi lăsat de capul tău, probabil
că te-ai fi afundat în noroi atît de mult, încît n-ai mai fi putut ieşi în veci, dar datorită minţii
mele agere, ai scăpat, absolut nepătat.
Se întoarse şi luă ceva din sertarul noptierei.
- Sînt curioasă ce s-a întîmplat cu unele fapte pe care le-ai comis şi n-au ieşit încă la
iveală, spuse ea şi azvîrli un mic obiect răsucindu-l ca pe o monedă. Vezi tu, ştiu că ai
vorbit cu reverendul Wilde chiar în ziua morţii sale. în ciuda aparenţelor, voi doi nu vă
aflaţi în cei mai buni termeni cînd l-ai însoţit pe podium în seara aceea.
Prinse obiectul şi îl privi gînditoare spunînd în continuare:
- Aşa cum eu am aflat de amanta ta, ar fi putut s-o facă şi reverendul. Nu eşti destul de
deştept ca să angajezi pe cineva să-ţi rezolve treburile murdare şi ai fi putut fi destul de
prost pentru a o face cu propriile tale mîini, încercînd să-ţi rezolvi problemele fără nici un
fel de îndrumare, de care ştim foarte bine amîndoi că ai foarte mare nevoie.
Alister o văzu punînd la loc -în sertar cutia de chibrituri purtînd simbolul hotelului
Fairmont
- Sper să mă înşel, dar eu cred că te-ai agăţat atît de repede de ideea mea de a o rupe
cu amanta numai ca să acoperi o greşeală mult mai mare. Şi dacă e aşa, atunci fii atent.
Nu-ţi mai acopăr absolut nici o greşeală, Alister. De exemplu, dacă domnul Cassidy ar
veni să-mi pună întrebări în legătură cu seara aceea, voi fi nevoită să-i spun că am sunat
în mod repetat Ia Doubletree fără să primesc nici un
Sandra Brown
răspuns. Şi pentru a mă proteja şi pe mine şi copiii, mă voi vedea silită să le arăt cutia
aceea de chibrituri. Glasul îi deveni de gheaţă.
- Te previn în mod cît se poate de serios - dacă faci iar vreo prostie, divorţez, te fac de rîs
şi te las fără un ban. Şi odată ce eu şi familia mea vom termina cu tine, va trebui să te
consideri norocos dacă vei reuşi să-ţi găseşti de lucru la golitul gropilor de gunoi. Eşti
supus unui test, dragul meu, spuse ea cu sarcasm. In public, vei fi un exemplu de cinste
şi sinceritate. Vei fi un soţ devotat şi un tată iubitor, un stîlp zîmbitor de virtute şi
integritate. După un timp; poate îţi vei recîştiga locul în patul meu. Dar pînă cînd o să
consider eu că vei merita, nici măcar nu mai cere acest lucru. N-aş suporta gîndul să pui
mîna pe mine. Am vorbit destul de clar?
- Ca un clopoţel, spuse el ironic. N-am intenţionat un joc de cuvinte.
Ieşi din dormitor trîntind uşa. Cine avea nevoie de patul ei arid şi steril? se întrebă el

întorcîndu-se furios în camera de oaspeţi pentru a se dezbrăca. Era atît de înţepată şi de
uscată, încît mai bine ar fi făcut-o cu un ştiulete de porumb.
îşi întreţinea furia, pentru că îl făcea să nu se mai gîndească la teama care i se strecura
insidioasă în colţurile întunecate ale minţii lui, ca un şobolan care aştepta momentul
potrivit pentru a se repezi la el.
Nu se îndoia nici măcar o clipă de faptul că Belle ar fi fost în stare să îl denunţe şi să îl
părăsească dacă mai făcea vreo greşeală. Şi nu se îndoia nici de capacitatea ei de a-l
ruina dacă îşi punea în cap să facă acest lucru. Nu avea numai forţa femeii batjocorite
care să o motiveze, ci şi tăria şi banii
x------------------------------C 592 ")-----------------------------
necesari pentru a-şi pune în aplicare ameninţările.
îi plăcea să fie soţie de congresman. Acest lucru o înălţa, îi dădea prestanţă. Dar, la
naiba, cu banii ei îşi putea cumpăra un judecător, un guvernator sau chiar un senator,
dacă voia. Cu alte cuvinte, Alister Petrie putea fi înlocuit. Dacă acel Cassidy nu îl
crezuse? Dacă venea să o chestioneze pe Belle?
Acest gînd făcu să i se înmoaie genunchii şi stomacul să i se întoarcă pe dos. Se
îndreptă împleticindu-se spre patul nefăcut şi se aşeză pe marginea lui, luîndu-şi în mîini
capul care îi plesnea. Belle îl avea la mînă sfera foarte conştientă de asta. Afurisita.
Ce putea să facă?
Deocamdată, nimic altceva decît să aştepte. Mai avea şanse. Belle era încă alături de el,
dar pentru cît timp? Numai atîta cît poziţia ei confortabilă nu era ameninţată. Ferească
Domnul să fi fost.
Nu îi mai rămînea decît să se roage ca falsa mărturie a lui Claire Laurent să fie crezută.
Afirmaţia uluitoare a lui Cassidy îl făcu pe Crowder să sară în picioare.
- Ţi-ai pierdut minţile? Scuză-mă, domnişoară Laurent.
Dar Claire nu băga de seamă acel limbaj violent. Era într-o stare de şoc combinată cu un
sentiment de uşurare. Nu mama ei era suspectă! Ci Alister Petrie!
- Ştiu că pare o nebunie, spuse Cassidy, dar cînd îţi voi prezintă toate faptele, o s'ă vezi
şi tu ca şi mine că Petrie este cei care l-a ucis pe Jackson Wilde.
Sandra Brown
- Numai pentru că ai tu ce ai cu el, spuse Crowder. Dar ascultă-mi sfatul, Cassidy, nu te
pune cu el. E o adevărată otravă.
- Rezolvi tu cazul pentru mine, Tony.
- Petrie are destui bani care să-l ajute să înarmeze un vas de război.
Cassidy ridică amîndouă mîinile.
- Soţia lui are banii. Şi Petrie îi folosea pentru a-l plăti pe Wilde.
Crowder îşi aşeză din nou trupul masiv în fotoliu.
- Să-l plătească pe Wilde? Vrei să spui că Wilde îl şantaja?
- la uite aici, spuse Cassidy scoţînd lista contribuabililor. Glenn mi-a dat-o exact înainte
să izbucnească tot balamucul. Am uitat de ea cînd Claire a mărturisit şi n-am putut să mă
uit pe ea decît azi dimineaţă devreme. Şi atunci mi-a confirmat ceea ce bănuisem deja.
- Dar nu dovedeşte absolut nimic, spuse Crowder lovind cu mînaîn hîrtii.
- Ascultă-mă, Tony. Cîteva persoane individuale şi un grup de companii îi trimiteau
„ofrande" lui Wilde. Glenn a găsit cîţiva care sînt gata să depună mărturie că aceşti bani
îi erau daţi ca să îi închidă gura.
- Joshua aproape că mi-a şi confirmat faptul că tatăl său primea mită în schimbul tăcerii,
îi spuse Claire lui Crowder.
- Şi mie mi-a spus, zise Cassidy. Block Bag and Box Company este o firmă care
aparţine familiei soţiei lui Petrie. Imediat după ce s-au căsătorit, el a fost numit
preşedinte al corporaţiei, dar este numai cu numele şi primeşte în schimb un salariu
lunar frumuşel. Această poziţie îi mai dă de asemenea

posibilitatea să aibă acces la registre şi să semneze cecuri.
Cassidy continuă apoi arătînd spre hîrtiile de pe biroul lui Crowder:
- De ce naiba ar contribui Block Bag and Box Company cu mai mult de o sută de mii de
dolari la ministeriatul unui teleevanghelist, Tony? A început cu un cec de cinci mii de
dolari trimis acum aproape un an. Şi sumele au crescut continuu.
- Dar ar mai fi putut vedea cineva acest lucru.
- Dacă ar fi fost cumva întrebat, Petrie ar fi putut spune că acei bani fuseseră cheltuiţi pe
impozite. Cine putea pune la îndoială ceea ce spunea ginerele patronului?
Crowder îşi muşcă buza de jos.
- Şi pentru ce l-ar fi putut şantaja Wilde? Doar se, pupau amîndoi în fund.
- De ochii lumii, pentru că le făcea o bună publicitate. Părerea mea e că Wilde ştia de
legătura lui Petrie cu Yasmine şi l-a ameninţat că îl va da în vileag.
- Yasmine mi-a spus de cîteva ori că în secret Petrie nu îl plăcea pe Wilde, spuse Claire.
Se folosea de el numai ca să cîştige mai multe voturi.
- Petrie avea acces la pistolul lui Yasmine, Tony. L-a luat, l-a folosit în seara aceea şi
apoi i l-a pus la loc cu ocazia unei întîlniri. Sînt convins că a fost atît de deştept încît să fi
purtat mănuşi sau să fi şters amprentele.
- Şi cum intra în apartamentul lui Wilde?
- Poate că Wilde se aştepta să-i mai aducă vreo „ofrandă", spuse Cassidy caustic. Nu
trebuia să-şi facă probleme în legătură cu primirea lui Petrie la acea oră tîrzie.
- Gol? întrebă Claire.
Sandra Brown
- Scrie în ziare că se antrenaseră împreună la o sală de gimnastică în după-amiaza
aceea, deci Wilde nu avea de ce să se ruşineze de nuditatea lui, zise Cassidy şi apoi se
întoarse spre Crowder. Ieri am stat la geamul acela şi l-am urmărit pe Petrie plecînd.
Oamenii lui l-au luat repede şi l-au urcat într-o maşină cu interior alb şi albastru. Era un
Chrysler, Tony.
Mintea lui Claire făcea legăturile mai repede decît a lui Crowder.
- Deci covoraşul din maşină era la fel cu cel din maşina mea, spuse ea pasionată.
- Foarte probabil. Petrie a mers cu maşina în seara cînd Wilde a fost ucis şi a purtat fibre
din covoraş în dormitorul lui Widle. Dacă am lua fibre din acel covoraş, sînt convins că ar
fi identice cu cele găsite la locul crimei. , Crowder se juca absent cu degetele.
- E interesant, dar nu de ajuns. Ce altceva mai ai?
- Viclenia lui Petrie. E destul de deştept pentru a-l fi împuşcat în aşa fel încît să creeze
impresia că o femeie a fost cea care l-a ucis.
- Şi a funcţionat. Te-a aruncat pe cu totul alte piste începînd de atunci.
- Da, spuse Cassidy abătut. Petrie s-a gîndit probabil că Ariei va fi principalul nostru
suspect. Se învîrtise destul de mult în jurul familiei Wilde ca să ştie că nu aveau o
căsnicie prea fericită. Ba s-ar putea să fi ştiut şi despre relaţia ei cu Josh.
- De ce a venit la noi ieri?
- Ca să-şi acopere fundul. Faptul că noi cercetam implicarea lui Yasmine ar fi putut
scoate la lumină relaţia lor, dar l-ar fi putut şi implica în comiterea crimei. A recunoscut un
păcat pentru a-l ascunde pe celălalt.
- Dar are alibiurile de la Doubletree care ar depune mărturie că a fost acolo în seara
aceea, îi aminti Crowder.
- A şi fost acolo. S-a înregistrat la recepţie, asigurîndu-se că fusese văzut, dar şi-a
petrecut o bună parte a serii la Fairmont.
Crowder scutură din cap cu încăpăţînare.
- Toate sînt numai supoziţii, Cassidy. Un avocat - şi el şi-ar putea permite să-l angajeze

pe cel mai bun - te va scoate în şuturi din sală, dacă nu ai nici o dovadă palpabilă că
Petrie a fost la hotelul Fairmont atunci.
-Am. -Ai?
- Am un martor ocular. Crowder ridică din sprîncene.
- Pe cine?
- Pe Andre Philippi.
- Andre? făcu Claire mirată şi Cassidy încuviinţă.
- A încercat de cîteva ori să mă găsească aseară şi văzînd că nu reuşeşte, a renunţat şi
a vorbit cu Glenn, care de atunci nu l-a mai scăpat din ochi. Imediat ce am primit mesajul
azi dimineaţă, m-am dus şi eu. Claire o să înţeleagă şi tu o vei face după ce îl vei
cunoaşte, Tony. Ţine foarte mult la protejarea intimităţii oaspeţilor lui. E ca un cod al
onoare! pentru el şi îl respectă cu pasiune. A păstrat secretul- lui Claire pînă cînd l-am
păcălit noi, ţii minte? La fel l-a păstrat şi pe al lui Petrie. Pînă azi dimineaţă.
- Şi de ce îl dă în vileag acum?
- Se pare că o a doua pasiune a sa era Yasmine.
- Aşa este, spuse Claire şi le povesti despre mama lui Andre, subliniind asemănarea
dintre cele două femei. Andre a crescut urînd distanţa la care
Sandra Brown
tatăl lui o ţinea pe mamă-sa, deşi o susţinea financiar. Cu cîteva zile înainte ca Yasmkie
să se sinucidă, el m-a sunat pentru că era teribil de îngrijorat din cauza ei. Cu siguranţă
că trebuie să fi făcut vreo legătură între sfîrşitul ei tragic şi cel al mamei lui. Cassidy
continuă:
- Ştie că Yasmine s-a sinucis din cauza lui Petrie şi din moment ce Petrie a lăsat ca
numele ei să fie tîrît în noroi şi să circule atîtea minciuni în legătură cu ea, Andre nu se
mai simte obligat să-l protejeze. A jurat pe mormîntul mamei lui că Petrie şi-a petrecut
noaptea la Fairmont cu Yasmine. El a sosit puţin după ora unsprezece şi a plecat pe la
şapte, a doua zi dimineaţă, înainte ca Ariei să descopere cadavrul lui Wilde şi noi să
încuiem uşile. Andre însuşi i-a chemat un taxi lui Yasmine, cu care ea s-a dus la aeroport
pentru a se întîlni cu Claire la ora stabilită. Pun pariu că nimeni de la Doubletree n-ar
putea afirma sub jurămînt că l-a văzut pe Petrie între unsprezece seara şi şapte
dimineaţa.
- - De ce l-ar crede juraţii pe acest Andre?
- îl vor crede, spuse Cassidy încrezător. Şi, în plus, o vor crede pe Belle.
- Soţia lui? exclamă Crowder.
- Exact. Nu m-ar mira să ştie de crimă, l-a acoperit urmele pînă acum, dar am
sentimentul că n-ar mai face-o, dacă ar fi implicat în aşa ceva.
- Şi eu cred la fel, spuse Claire încet. N-am văzut-o decît de cîteva ori, cu cîţiva ani în
urmă, dar mi-a dat impresia că e o femeie care ştie cît valorează propria ei piele.
Crowder îşi muşcă buza din nou.
- Petrie ar putea s-o întoarcă şi să afirme că
Yasmine l-a ucis pe Wilde, doar avea motiv, iar arma crimei îi aparţinea. Ba ar putea-o
acuza şi pe domnişoara Laurent.
- Ar putea, spuse Cassidy zîmbind. Dar tot va trebui să admită că şi-a petrecut noaptea
la Fairmont cu amanta lui. Oricum, tot aranjat e. E vinovat cel puţin de faptul că a ascuns
informaţii foarte importante pentru investigarea unei crime.
Cassidy se aplecă puţin peste biroul lui Crowder.
- îl vreau pe ticălosul ăsta, Tony. Vreau să fac cercetări amănunţite, dar în jurul cărora să
nu se facă publicitate. Trebuie să se întrebe probabil de ce o fi mărturisit Claire şi s-o
gîndi pe bună dreptate că a făcut-o pentru a o proteja fie pe Yasmine, fie pe Mary
Catherine. în orice caz, îşi închipuie că a scăpat. Ei bine, n-a scăpat.
Tony Crowder îi susţinu privirea cîteva clipe, apoi se uită la Claire şi în cele din urmă se

întoarse iar spre adjunctul său.
- Procedează cu prudenţă şi cît mai secret, dar pune mîna pe ticălos.
Ariei Wilde îi deschise lui Cassidy cu cordialitatea unui şarpe cu clopoţei gata să sară.
Dar orice ar fi avut de gînd să spună îi muri pe buze văzînd cine îl însoţea.
- Credeam că e după gratii deja.
- Eu l-am rugat pe domnul Cassidy să aranjeze această întîlnire, spuse Claire. Putem
intra?
Emanînd ostilitate, văduva se dădu puţin într-o
Sandra Brown
parte lăsîndu-i să intre în camera de hotel. Fără să spună de ce, Cassidy o sunase cu o
oră în urmă spunîndu-i că voia să îi vadă pe ea şi pe Joshua.
Acesta, care pînă atunci stătuse întins pe canapea foarte mohorît, se ridică imediat ce îi
văzu intrînd. Se uita cînd la unul, cînd la altul, curios şi neliniştit în aceeaşi măsură.
- Aştept, spuse Ariei încrucişîndu-şi braţele. Sînt foarte ocupată în după-amiaza aceasta.
- Cu organizarea demonstraţiilor? întrebă Cassidy pe un ton plăcut.
- Dau rezultate, nu? Au făcut-o să mărturisească.
- Nu eu l-am ucis pe soţul dumitale, doamnă Wilde.
- Ce? urlă Ariei la Cassidy. Te culci cu ea, nu-i aşa? Aşa că n-ai să laşi ca mărturia ei să
fie valabilă! Aşteaptă numai să afle presa. N-o să...
^ - Doamnă Wilde, spuse Claire, uşor, dar cu o asemenea autoritate încît o făcu pe Ariei
să tacă. Am mărturisit pentru că am crezut că astfel îmi protejez mama. Credeam că ea
ţi-a ucis soţul.
- Şi de ce ai fi crezut una ca asta? Mama dumitale e o ţicnită.
Claire se îndreptă şi făcu eforturi de a rămîne calmă.
- E adevărat că mama are unele probleme emoţionale, care îşi au originea înapoi cu mai
mult de treizeci de ani, cînd s-a îndrăgostit de un tînăr predicator de stradă, pe nume
Jack Collins, poreclit Wild Jack. A sedus-o, i-a luat banii şi a părăsit-o lăsînd-o
însărcinată. Wild Jack Collins era una şi aceeaşi persoană cu Jackson Wilde, iar copilul
eram eu.
Ariei izbucni într-un rîs grosolan.
- Ce naiba încerci să inventezi? Nu, cum... -Taci, Ariei.
Acele cuvinte neaşteptate veniră din partea lui Josh, care o privea foarte atent pe Claire.
- Ştiam eu că trebuia să fie ceva... Cînd te-am văzut, am... Eşti sora mea vitregă.
- Da. Salut din nou, Josh, spuse Claire şi îi întinse mîna zîmbind.
El i-o strînse, dar ochii nu o părăseau nici o clipă.
- Sper că o să mă ierţi că ţi-am pus la încercare caracterul oferindu-ţi mită. Nu m-ai
dezamăgit refuzînd-o.
- E cît se poate de emoţionant, spuse Ariei, ironică, dar să fiu a naibii dacă pot să cred o
asemenea porcărie.
- Pînă aici e adevărat, spuse Josh. înainte să se însoare cu mama, tata era cunoscut
sub numele de Wild Jack Collins. L-am auzit odată pe bunicul spunîndu-i aşa, ceea ce I-
a înfuriat pe tata la culme.
Claire îi strînse mîna lui Josh uşor înainte de a-i da drumul şi apoi se întoarse din nou
spre Ariei.
- Nu am nici o intenţie să divulg ce fel de relaţie era între mine şi Jackson Wilde, pentru
că, sinceră* să fiu, nu sînt deloc mîndră de asta şi s-ar atrage atenţia asupra mamei,
ceea ce sper să pot evita.
- Atunci ce cauţi aici?
- Să-ţi propun să uiţi că ai auzit vreodată de Mătasea franţuzească sau de oricine ar fi
legat de ea.
- Sau ce?

- Sau voi spune lumii cine a fost adevăratul Jackson Wilde. Sînt sigură că nu vrei ca
răposatul dumitale soţ să fie descris ca un seducător de minore, un păcătos cu trupul, un
hoţ, un mincinos şi un individ care îşi abandonează propriul copil. N-ar fi bine pentru
afacerea pe care o conduci, nu crezi?
Arie! 'clipi repede din ochii ei mari şi albaştri. Se
Sandra Brown
temea, evident, dar încă nu era pregătită să cedeze.
- Nu poţi dovedi.
- Nici tu nu poţi dovedi că nu e adevărat, iar oamenii totdeauna cred ce-i mai rău, nu-i
aşa, Ariei? De fapt, ai folosit în avantajul tău această trăsătură de caracter a omului ori
de cîte ori mi-ai rostit numele în public.
Ariei deschise gura să spună ceva, dar nu ieşi nici un sunet.
- Eram sigură că o să vezi înţelepciunea argumentului meu, spuse Claire. Cred că ar fi
mai bine pentru amîndouă dacă am renunţa. Nu vreau nimic de la Jackson Wilde. Nici
măcar numele lui nenorocit. Dacă voi fi lăsată să-mi văd de treabă, înşelăciunea soţului
tău va rămîne un secret, dar dacă îţi continui cruciada împotriva mea şi a Mătăsii
franţuzeşti, mă voi vedea silită să-mi revizuiesc atitudinea, adăugă Claire zîmbind. Dar
sînt sigură că nu se va întîmpla acest lucru.
Spuse apoi privindu-l pe Josh: '- La revedere deocamdată. O să mai vorbim curînd.
După care se îndreptă spre uşă. Cassidy se opri puţin pentru a mai face o remarcă
înainte de plecare:
- Continui investigarea acestui caz, doamnă Wilde. Am o nouă dovadă care cu siguranţă
că va duce la o condamnare, între timp, vă sfătuiesc să nu vă amestecaţi în treburile
mele, să nu-mi staţi în cale, să vă mutaţi fundul înapoi în Nashville şi să vă concentraţi
asupra cîştigării de suflete rătăcite.
- Aş vrea să-l ajut pe Josh să-şi continue cariera muzicală. Cunosc o mulţime de oameni
în New York. L-aş putea prezenta şi introduce în cercurile potrivite. Ar trebui să i se ofere
ocazia de a-şi cultiva talentul aşa cum şi-a dorit întotdeauna.
Claire şi Cassidy stăteau îmbrăţişaţi în leagănul din grădina casei mătuşii Laurel. Tîrziu,
în după-amiaza aceea, vestea că îşi retractase mărturisirea ajunsese la urechile presei.
Fiecare reporter din ţară voia să le ia declaraţii, ei şi lui Cassidy. De aceea, Crowder le
spusese să „o şteargă naibii undeva, să stea ascunşi vreo două zile" şi să-l lase pe el să
se descurce.
Avea de gînd să organizeze o conferinţă de presă în cadrul căreia să anunţe că Claire
Laurent făcuse o falsă mărturisire pentru a se scuti pe sine, firma şi familia sa de mai
multe neplăceri. Plănuia să îi anuleze mărturisirea complet afirmînd că fusese făcută în
urma hărţuielii din partea presei şi a ministeriatului lui Jackson Wilde şi a deprimării
provocate de pierderea prietenei şi asociatei sale, Yasmine. De asemenea, avea să mai
sugereze că se afiau în posesia unei dovezi care nega orice implicare a domnişoarei
Laurent şi care deschidea o nouă cale cercetărilor. Era puţin exagerat, dar Crowder era
mai întîi de toate un politician.
După ce pJecară, Claire şi Cassidy se duseră la Harriett York acasă, pentru a o vedea
pe Mary Catherine care o bătuse pe Harry la toate partidele de gin pe care le jucaseră şi
le arătase cu mîndrie cei optzeci şi doi de cenţi pe care îi cîştigase.
- Harry e o gazdă excelentă, dar cînd o să ne întoarcem acasă, Claire Louise?
- Consideră că eşti în vacantă, mama. Peste
Sandra Brown
cîteva zile o să ne întoarcem acasă, îi spuse Claire şi o îmbrăţişa cu putere.
- Ai fost totdeauna o fiică atît de bună, spuse Mary Catherine mîngîind-o pe obraz. Cînd
o să ajungem acasă o să-ţi fac o prăjitură Mătasea franţuzească, aşa cum făcea mătuşa
Laurel. îţi plac prăjiturile cu ciocolată, domnule Cassidy?

- Foarte mult. Chipul ei se lumină.
- Atunci va trebui să facem una foarte curînd ca să mănînci şi dumneata cu noi.
- Mi-ar face mare plăcere. Mulţumesc de invitaţie. Acum Claire îşi ţinea capul pe umărul
lui Cassidy
şi era mulţumită în liniştea aceea. Acoperiseră cu o pătură pernele îmbrăcate într-o pînză
roasă de intemperii ale leagănului care scîrţîia de cîte ori se mişca, dar acest lucru nu o
făcea pe Claire să se simtă mai puţin confortabil.
- Va fi Josh încă unul din cei adoptaţi de tine? o întrebă Cassidy pe un ton zîmbitor.
- Ce vrei să spui?
- Ai tendinţa de a adopta oameni şi de a le prelua problemele. Mary Catherine. într-o
oarecare măsură, Andre, Yasmine.
- Yasmine, nu. Ea m-a luat pe mine.
- Poate la început, dar apoi tu ai devenit cea puternică, Claire, coloana vertebrală a
Mătăsii franţuzeşti, geniul creator şi posesoarea unui simţ al afacerilor care a făcut să-ţi
vinzi produsele cu mare eficienţă. Se poate ca numele ei să te fi ajutat să te lansezi, dar
ea ajunsese să aibă mai multă nevoie de Mătasea franţuzească decît aceasta de ea.
Claire ştia că avea dreptate, dar nu i se părea
cinstit faţă de prietena ei.
- O să-i simt lipsa. Mă trezesc crteodată întrebîndu-mă cînd trebuie să se întoarcă de la
New York, ca apoi să-mi amintesc că nu va mai veni niciodată.
- E foarte normal. Va trece ceva timp.
- Mult timp.
Tăcură cîteva clipe^ liniştea fiind întreruptă numai de scîrţîitul leagănului, în cele din
urmă, el o întrebă:
- Şi eu?
Claire îşi ridică privirea întrebătoare.
- Tu ce?
- O să mă adopţi şi pe mine?
- Nu ştiu, spuse ea absentă. Asta mi-ar mai trebui, încă cineva de adoptat. Ce să fac cu
tine?
- M-ai putea obişnui cu Vieux Carre la care ţii atît de mult şi care face parte integrantă
din tine la fel ca şi bătăile inimii. M-ai putea învăţa franceza. Am putea comenta idei în
legătură cu Mătasea franţuzească, discuta despre cazurile mele mai interesante. M-ai
putea asculta plîngîndu-mă. Am putea ieşi să mîncăm îngheţată, să ne ţinem de gît în
locuri publice.
- Cu alte cuvinte să-ţi fiu tovarăşă şi amantă.
- Exact.
Se sărutară în lumina blîndă a amurgului. La cîteva blocuri distanţă, un saxofon cînta un
blues. Cineva care locuia în apropiere gătea o mîncare condimentată, căci aromele
împînziseră atmosfera.
Cassidy îi deschise jacheta şi îi acoperi sînul cu o mînă posesivă. Sărutul deveni şi mai
profund. Claire îşi freca genunchiul îndoit de fermoarul lui, făcîndu-l să îi şoptească
numele excitat.
Cînd se opriră să îşi tragă suflarea, el spuse:
- Eşti'o femeie fascinantă, Claire Louise Laurent.
Sandra Brown
Cea mai intrigantă. Cea mai plină de mistere.
- Nu mai sînt, Cassidy, îi spuse ea luîndu-i fata în mîini. îmi ştii toate secretele acum.
Absolut toate. Sper că poţi să înţelegi şi să apreciezi de ce te-am minţit de atîtea ori.
Trebuia s-o fac. Trebuia să o protejez pe mama împotriva altor suferinţe.
El îşi luă expresia aceea întunecată şi intensă pe care ea o asocia persoanei lui şi

începuse să o îndrăgească şi spuse:
- N-am cunoscut niciodată o femeie - sau un bărbat, mă rog, - care să aibă o asemenea
capacitate de a iubi încît să fie în stare să îşi sacrifice propria viaţă. Ştiu că aşa ar fi
normal, dar pînă să te cunosc pe tine am crezut că acesta e un ideal de neatins. As vrea
să ştiu, însă, tot atîta dragoste simţi şi faţă de mine?
Ea îl sărută uşor.
- Te-am iubit chiar din ziua cînd te-am cunoscut, Cassidy. Mă temeam de tine şi
dispreţuiam sistemul pe care îl reprezenta!, dar te iubeam.
- Eu nu prea am ce să-ţi ofer, spuse el cu tristeţe. Adică nu sînt la fel de bogat ca tine.
îmi iubesc meseria. Mă pricep să mi-o fac, dar nu sînt un întreprinzător şi atîta timp cît
voi continua să lucrez în serviciul public, salariul meu va avea o limită, mai spuse el şi
apoi o privi cercetîndu-i fiecare trăsătură, după care şopti: dar te iubesc, Claire. Numai
Dumnezeu ştie cît de mult. Vrei să te căsătoreşti cu mine?
- Ce nedrept, spuse ea cu răsuflarea tăiată cînd el se aplecă spre sînii ei. Mă ceri într-un
moment cînd sînt cuprinsă de slăbiciune.
- Vrei? -Da.
Nerăbdători şi neîndemînatici îşi descheiară repede hainele şi ea se trezi în braţele lui.
Cînd se lăsă pe sexul lui tare, suspinele lor se înălţară în aerul serii.
Saxofonul începea o altă melodie tristă. Cineva pe nume Desiree era chemată la cină. O
gaiţă albăstruie zbură prin grădină, se aşeză pe marginea fîntînii şi sorbi cîteva înghiţituri
din apa de ploaie. O adiere uşoară foşnea prin viţa-de-vie de pe zidul vechi din cărămidă
făcîndu-l pe cameleon să-şi caute speriat un adăpost.
Şi scîrţîitul ritmic al leagănului se auzi din ce în ce mai iute, pînă cînd, cu un fior şi un
oftat dulce, deveni tăcut şi se opri.
SFÎRŞIT
tehnoredactare computerizată: loan Lităjr.
Tel. 641.33.04
641.17.21
Str. Baiulescului 63A,
(lîngă staţia de
metrou Reptănari)
Bucureşti -l993
Tiparul executat sub comanda nr. 30.394 Regia Autonomă a Imprimeriilor
Imprimeria CORESI
Piaţa Presei Libere, 1. Bucureşti
ROMÂNIA

Sandra brown matase frantuzeasca

More Related Content

What's hot

Viewers also liked

Similar to Sandra brown matase frantuzeasca

More from Oltița Gâză

Sandra brown matase frantuzeasca