SlideShare a Scribd company logo
1 of 21
CATEDRA DE FARMACOLOGIE ŞI FARMACOLOGIE
CLINICĂ
TEMA: EVALUAREA FARMACOECONOMICĂ A EFICACITĂȚII
PREPARATELOR ANTIBACTERIENE ÎN FARMACOTERAPIA
PNEUMONIEI COMUNITARE ÎN INSTITIȚIA CURATIVĂ
PROGRAM DE DOCTORAT 314.01 – FARMACOLOGIE ȘI FARMACOLOGIE CLINICĂ
Conducător ştiinţific,
Ecaterina Stratu
dr. șt. med., conf. univ.
Doctorand
Marin Chianu
Comisia de îndrumare:
Chișinău 2022
Starea sistemului de sănătate din Republica Moldova și
direcţiile dezvoltării sale, ocupă unul dintre locurile centrale în
discuţiile privind perspective pe termen lung pentru dezvoltarea
medicinei. Scopurile principale în ultimul deceniu a proceselor de
reformare a sănătății sunt de a asigura o calitate înaltă și accesibilitate
mai mare la îngrijiri medicale și servicii farmacologice de calitate, în
contextual utilizării raționale și eficiente a resurselor materiale și
financiare.
Una dintre verigile și etapele - cheie în sistemul de acordare a
serviciilor medicale populaţiei este etapa spitalicească. Ca direcții
principale în reorganizarea cărora au prioritate optimizarea numarului
de internări, bazate pe reducerea spitalizărilor inutile, reducerea duratei
medii de spitalizare, care ar depinde de implementarea inovațiilor
medicale, tehnologiilor medicale, inclusiv terapia medicamentoasă
efectivă și rațională.
Actualitatea şi importanţa problemei
abordate(1):
Potrivit experților, unul dintre cele mai frecvente motive
de spitalizare a populației Republicii Moldova reprezintă bolile
respiratorii (aproximativ 10% din toate cazurile), dintre care un
număr semnificativ revine pneumoniei comunitare (PC).
Pneumonia reprezintă şi astăzi una din cele mai
importante boli ale adultului, constituind o cauză majoră de
mortalitate şi cheltuieli financiare. Pneumonia este una din cele
mai frecvente cauze de prescriere de preparate antibacteriene. În
Moldova în ultimii 10 ani incidenţa pneumoniilor a variat mult
(cu o tendinţă spre majorare) de la 19177 pînă la 23 022 cazuri
cu indicele morbidităţii - de la 4 pînă la 5,9 la 1000 populaţie
[PCN].
Actualitatea şi importanţa problemei
abordate(2):
Conform datelor unor autori, o parte considerabilă din resursele
materiale ale spitalelor, se folosesc pentru tratarea PC. Tratamentul PC
se bazează pe terapia antimicrobiană rațională, iar prescrierea
neadecvată a preparatelor reduce eficacitatea tratamentului, determină
creșterea cheltuielilor iraționale a resurselor instituției medicale. Prin
urmare, aspectele economice ale serviciilor medicale la etapa de spital,
au ca bază metodologică farmacoeconomia, un instrument de control
asupra achiziției medicamentelor pentru tratamentul pacienților cu PC,
fără a dăuna actului medical propriu-zis.
Probleme legate de îmbunătățirea tratamentului medicamentos
pacienților cu diferite nozologii, în baza analizei farmacoeconomice
necesită studierea cost-eficacitate a diferitor preparate antibacteriene, la
anumite maladii și categorii de pacienți etc. În același timp în ziua de azi
nu avem rezultate suficiente despre analiza farmacoeconomică
complexă a eficacității medicamentelor antibacteriene utilizate în
tratamentul PC, luînd în considerație la moment piața farmaceutică și
perspectivele apariției noilor medicamente.
Actualitatea şi importanţa problemei
abordate(3):
Scopul studiului:
constă în elaborarea abordării metodologice și
analizei farmacoeconomice complexe a eficacității
preparatelor antibacteriene utilizate în tratamentul
pneumoniei comunitare pentru selectarea raţională a
farmacoterapiei şi optimizarea cheltuielilor pentru
tratamentul pacienților cu pneumonie comunitară în
staționar.
Scopul cercetării:
 Analiza și sistematizarea studiilor epidemiologice, arsenalului de preparate
antimicrobiene și a principiilor contemporane de farmacoterapie a pneumoniei
comunitare;
 Argumentarea științifică și elaborarea abordării metodologice în aprecierea
farmacoeconomică a eficacității preparatelor antibacteriene, utilizate în
tratamentul pneumoniei comunitare;
 Identificarea și analiza factorilor care determină costul tratamentului unui caz
de pneumonie comunitară cu agenți antimicrobieni în clinică în funcție de
contingentul de pacienti;
 Efectuarea unei analize comparative a costurilor directe ale tratamentului
antibacterian a pneumoniei comunitare la utilizare diferitor scheme de terapie
antimicrobiană;
 Evaluarea schemelor de tratament prin metoda „cost-eficiența” si elaborarea
de recomandări pentru optimizarea costurilor tratamentului pneumoniei
comunitare în condiții de staționar;
 Elaborarea metodologiei farmacoeconomice de introducere a preparatelor noi
în schemele de farmacoterapie prin metoda „analizei impactului asupra
bugetului” cu optimizarea cheltuielilor pentru tratamentul pacienților cu
pneumonie comunitară în staționar.
Obiectivele cercetării:
Pentru acest studiu este planificată o cercetare
selectivă descriptivă de tip transversal, care se va desfășura
în cinci etape succesive.
Etapa 1: Elaborarea conceptului studiului și determinarea
eșantioanelor
Inițial, vor fi analizată literatura în domeniul
problemei abordate, cu studiul metodologiei cercetărilor
farmacoeconomice în aspectul utilizării preparatelor
antibacteriene. La etapa respectivă se vor determina scopul,
obiectivele și durata studiului. Vor fi elaborate planul de
lucru și designul cercetării, fiind argumentată necesitatea
aplicării practice a rezultatelor preconizate.
Design-ul cercetării științifice(1):
Etapa 2: Acumularea materialului
 Datele vor fi colectate prin intermediul monitorizării:
tratamentului pacienților cu pneumonie comunitară în staționar,
 analizei fișelor medicale ale pacienților cu pneumonie comunitară;
 lista preparatelor antibacteriene achiziționate pe parcursul anului
calendaristic;
 Formularul Farmacoterapeutic Instituțional;
 baze de date statistice medicale;
 protocoale clinice naționale și instituționale;
 datele statistice ale IMSP SCM Gheorghe Paladi, Agenției
Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Centrului pentru
Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, Departamentului de
Statistică a Republicii Moldova.
Design-ul cercetării științifice(2):
Etapa 3: Verificarea și prelucrarea datelor
Datele acumulate vor fi supuse unor analize ce vor
demonstra și valida veridicitatea informației. În cazuri
de necesitate, datele statistice vor fi standardizate.
Etapa 4: Analiza și interpretarea datelor
Datele vor fi prelucrate prin metode matematico-
statistice (metode nonparametrice): tehnica lui ᵡ2 (hi
pătrat); testul U a lui Mann-Whitney; testul Wilcoxon al
rangurilor pereche; testul ANOVA; analiza „cauză-
efect” et al.
Design-ul cercetării științifice(3):
Etapa 5: Formularea concluziilor și elaborarea recomandărilor
În baza datelor obținute se vor formula concluzii generale și se vor
elabora:
 recomandări metodice a metodologiei de analiză farmacoeconomică a
terapiei antibacteriene a pneumoniei comunitare;
 recomandări metodice privind optimizarea cheltuielilor în tratamentul
antibacterian al pneumoniei comunitare în staționar.
Criterii de eligibilitate:
♦ Criterii de selectare a subiecţilor: aleatoriu din rândul persoanelor ce sunt
diagnosticate cu pneumonie comunitară și supuse tratamentului
antibacterian în staționar; a fișelor;
♦ Criterii de excludere – dezacordul subiectului, întreruperea tratamentului.
Subiecții au dreptul la dorință de a ieși din studiu în orice moment. Studiul
presupune nevătămarea subiecților sub nici o formă, nu va lua mult timp
pentru schimbul de informație. La fel, se va respecta criteriul etic al
confidențialității.
Design-ul cercetării științifice(4):
Baza metodologică a investigațiilor vor servi:
 standardele actualizate de tratament a pneumoniei
comunitare;
 eficiența preparatelor antimicrobiene și raționalitatea
utilizării prepaartelor noi;
 conceptele contemporane despre cercetările
farmacoeconomice;
 indicii de apreciere a costurilor tratamentului
antibacterian a pneumoniilor comunitare.
Metodele de investigații:
Studiile de analiză farmacoeconomică a utilizării rationale a
preparatelor antibacteriene vor deschide noi posibilități de optimizarea
a tratamentului antibacterian. Se va argumenta methodologic aprecierea
farmacoeconomică complex a preparatelor antibacteriene administrate
în tratamentul pneumoniei comunitare prin utilizarea metodelor
farmacoepidemiologice și farmacoeconomice. Prin analiza arsenalului
de preparate antibacteriene se va aprecia accesibilitatea medicamentelor
pentru tratamentul pneumoniei comunitare și satisfacerea necesităților
în terapia antibacteriană. Sistematizarea studiilor clinice de ultimă oră
va permite de a evidenția preparatele antibacteriene cu cel mai benefic
impact în tratamentul pneumoniei comunitare. Analiza complex a
pacienților cu pneumonie comunitară va elucida factorii ce pot
influența costurile tratamentului pneumoniei comunitare în staționar cu
elaborarea unui algoritm referitor la optimizarea cheltuielilor
farmacoterapiei pneumoniei comunitare în staționar. Se va determina
structura costurilor directe pentru tratamentul pneumoniei comunitare
și a costului maxim și minim al maladiei la utilizarea diferitor scheme
de tratament antibacterian.
Noutatea ştiințifică a cercetării:
 În rezultatul cercetării se preconizează evaluarea
aspectelor raționalității tratamentului pneumoniei
comunitare în staționar prin prisma elucidării utilizării
adecvate a resurselor financiare.
 Studiul va crea o bază teoretică, metodologică și
aplicativă a optimizării tratamentului antibacterian în
clinică în baza analizei farmacoeconomice a
farmacoterapiei pneumoniei comunitare.
 Rezultatetle studiului vor permite revizuirea Formularului
Farmacoterapeutic Instituțional și a principiilor de
achiziționare a preparatelor antimicrobiene ce pot
contribui la reducerea cheltuielilor și redistribuirea lor în
situația creșterii poverii asupra asistenței medicale.
Rezultatele scontate:
Se va argumenta necesitatea unei baze
metodologii a studiilor farmacoeconomice
pentru optimizarea farmacoterapiei maladiilor și
stărilor patologice.
Crearea unei baze teoretice privind planificarea,
argumentare și redistribuirea resurselor
financiare în conformitate cu necesitățile
instituțiilor curative.
Importanța teoretică:
Analiza farmacoeconomică a tratamentului pneumoniei
comunitare:
 va ajuta instituția curative în analiza raționalității
resurselor bugetare și în perspectiva implimentării unor
preparate antibacteriene noi și eficiente,
 revederea schemelor de tratament,
 perfectarea formularului farmacoterapeutic institutional
 redirecționarea cheltuielilor.
Valoarea aplicativă a cercetării:
În baza rezultatelor analizei farmacoeconomice se vor elabora și
implementa:
 recomandări metodice a metodologiei de analiză
farmacoeconomică a terapiei antibacteriene a pneumoniei
comunitare;
 recomandări metodice privind optimizarea cheltuielilor în
tratamentul antibacterian al pneumoniei comunitare în
staționar.
 Implementare în procesul de instruire postuniversitară
(rezidențiat și educația medicală continuă) a metodologiei de
analiză farmacoeconomică a costurilor terapiei antibacteriene a
pneumoniei comunitare.
Valoarea aplicativă a cercetării:
Vă mulțumesc pentru atenție
1. Parametrii demografici ș.a. ai PC;
-repartizarea pe sexe, vîrsta medie,
timpul de la debut pina la adresare.
-stratificarea pacienților dupa risc
analizând scara de pronostic și
argumentarea în internare (PSI si
CURB-65).
Ce îmi propun să analizez(1):
2. Datele despre terapia antimicrobiana la etapa prespitalicească, daca
vor fi date.
3. Date depre terapia antimicrobiană la etapa spitalicească-
farmacoterapia spitaliceasca, studierea schemelor de tratament.
- determinarea schemelor de tratament, după criteriul preparatului
antimicrobian de start, analiza cost-eficacitate;
- Analiza schemelor de tratament cu asocierea preparatelor
antimicrobiene. analiza cost-eficacitate;
- Evidențierea factorilor care au dus la creșterea prețului cazului
tratat.
- Analiza cost-eficacitate a terapiei de start (cea mai rațională schema
de tratament).
Principalul criteriu de includere în studiu va fi diagnosticul de PC.
Ce îmi propun să analizez(2):
RO_USMF_prezentarea teza modifiacata.ppt
RO_USMF_prezentarea teza modifiacata.ppt

More Related Content

Featured

Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTExpeed Software
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsPixeldarts
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthThinkNow
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfmarketingartwork
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024Neil Kimberley
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)contently
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024Albert Qian
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsKurio // The Social Media Age(ncy)
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Search Engine Journal
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summarySpeakerHub
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Tessa Mero
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentLily Ray
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best PracticesVit Horky
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementMindGenius
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...RachelPearson36
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Applitools
 

Featured (20)

Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPT
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
 
Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
Unlocking the Power of ChatGPT and AI in Testing - A Real-World Look, present...
 

RO_USMF_prezentarea teza modifiacata.ppt

  • 1. CATEDRA DE FARMACOLOGIE ŞI FARMACOLOGIE CLINICĂ TEMA: EVALUAREA FARMACOECONOMICĂ A EFICACITĂȚII PREPARATELOR ANTIBACTERIENE ÎN FARMACOTERAPIA PNEUMONIEI COMUNITARE ÎN INSTITIȚIA CURATIVĂ PROGRAM DE DOCTORAT 314.01 – FARMACOLOGIE ȘI FARMACOLOGIE CLINICĂ Conducător ştiinţific, Ecaterina Stratu dr. șt. med., conf. univ. Doctorand Marin Chianu Comisia de îndrumare: Chișinău 2022
  • 2. Starea sistemului de sănătate din Republica Moldova și direcţiile dezvoltării sale, ocupă unul dintre locurile centrale în discuţiile privind perspective pe termen lung pentru dezvoltarea medicinei. Scopurile principale în ultimul deceniu a proceselor de reformare a sănătății sunt de a asigura o calitate înaltă și accesibilitate mai mare la îngrijiri medicale și servicii farmacologice de calitate, în contextual utilizării raționale și eficiente a resurselor materiale și financiare. Una dintre verigile și etapele - cheie în sistemul de acordare a serviciilor medicale populaţiei este etapa spitalicească. Ca direcții principale în reorganizarea cărora au prioritate optimizarea numarului de internări, bazate pe reducerea spitalizărilor inutile, reducerea duratei medii de spitalizare, care ar depinde de implementarea inovațiilor medicale, tehnologiilor medicale, inclusiv terapia medicamentoasă efectivă și rațională. Actualitatea şi importanţa problemei abordate(1):
  • 3. Potrivit experților, unul dintre cele mai frecvente motive de spitalizare a populației Republicii Moldova reprezintă bolile respiratorii (aproximativ 10% din toate cazurile), dintre care un număr semnificativ revine pneumoniei comunitare (PC). Pneumonia reprezintă şi astăzi una din cele mai importante boli ale adultului, constituind o cauză majoră de mortalitate şi cheltuieli financiare. Pneumonia este una din cele mai frecvente cauze de prescriere de preparate antibacteriene. În Moldova în ultimii 10 ani incidenţa pneumoniilor a variat mult (cu o tendinţă spre majorare) de la 19177 pînă la 23 022 cazuri cu indicele morbidităţii - de la 4 pînă la 5,9 la 1000 populaţie [PCN]. Actualitatea şi importanţa problemei abordate(2):
  • 4. Conform datelor unor autori, o parte considerabilă din resursele materiale ale spitalelor, se folosesc pentru tratarea PC. Tratamentul PC se bazează pe terapia antimicrobiană rațională, iar prescrierea neadecvată a preparatelor reduce eficacitatea tratamentului, determină creșterea cheltuielilor iraționale a resurselor instituției medicale. Prin urmare, aspectele economice ale serviciilor medicale la etapa de spital, au ca bază metodologică farmacoeconomia, un instrument de control asupra achiziției medicamentelor pentru tratamentul pacienților cu PC, fără a dăuna actului medical propriu-zis. Probleme legate de îmbunătățirea tratamentului medicamentos pacienților cu diferite nozologii, în baza analizei farmacoeconomice necesită studierea cost-eficacitate a diferitor preparate antibacteriene, la anumite maladii și categorii de pacienți etc. În același timp în ziua de azi nu avem rezultate suficiente despre analiza farmacoeconomică complexă a eficacității medicamentelor antibacteriene utilizate în tratamentul PC, luînd în considerație la moment piața farmaceutică și perspectivele apariției noilor medicamente. Actualitatea şi importanţa problemei abordate(3):
  • 5. Scopul studiului: constă în elaborarea abordării metodologice și analizei farmacoeconomice complexe a eficacității preparatelor antibacteriene utilizate în tratamentul pneumoniei comunitare pentru selectarea raţională a farmacoterapiei şi optimizarea cheltuielilor pentru tratamentul pacienților cu pneumonie comunitară în staționar. Scopul cercetării:
  • 6.  Analiza și sistematizarea studiilor epidemiologice, arsenalului de preparate antimicrobiene și a principiilor contemporane de farmacoterapie a pneumoniei comunitare;  Argumentarea științifică și elaborarea abordării metodologice în aprecierea farmacoeconomică a eficacității preparatelor antibacteriene, utilizate în tratamentul pneumoniei comunitare;  Identificarea și analiza factorilor care determină costul tratamentului unui caz de pneumonie comunitară cu agenți antimicrobieni în clinică în funcție de contingentul de pacienti;  Efectuarea unei analize comparative a costurilor directe ale tratamentului antibacterian a pneumoniei comunitare la utilizare diferitor scheme de terapie antimicrobiană;  Evaluarea schemelor de tratament prin metoda „cost-eficiența” si elaborarea de recomandări pentru optimizarea costurilor tratamentului pneumoniei comunitare în condiții de staționar;  Elaborarea metodologiei farmacoeconomice de introducere a preparatelor noi în schemele de farmacoterapie prin metoda „analizei impactului asupra bugetului” cu optimizarea cheltuielilor pentru tratamentul pacienților cu pneumonie comunitară în staționar. Obiectivele cercetării:
  • 7. Pentru acest studiu este planificată o cercetare selectivă descriptivă de tip transversal, care se va desfășura în cinci etape succesive. Etapa 1: Elaborarea conceptului studiului și determinarea eșantioanelor Inițial, vor fi analizată literatura în domeniul problemei abordate, cu studiul metodologiei cercetărilor farmacoeconomice în aspectul utilizării preparatelor antibacteriene. La etapa respectivă se vor determina scopul, obiectivele și durata studiului. Vor fi elaborate planul de lucru și designul cercetării, fiind argumentată necesitatea aplicării practice a rezultatelor preconizate. Design-ul cercetării științifice(1):
  • 8. Etapa 2: Acumularea materialului  Datele vor fi colectate prin intermediul monitorizării: tratamentului pacienților cu pneumonie comunitară în staționar,  analizei fișelor medicale ale pacienților cu pneumonie comunitară;  lista preparatelor antibacteriene achiziționate pe parcursul anului calendaristic;  Formularul Farmacoterapeutic Instituțional;  baze de date statistice medicale;  protocoale clinice naționale și instituționale;  datele statistice ale IMSP SCM Gheorghe Paladi, Agenției Medicamentului și Dispozitivelor Medicale, Centrului pentru Achiziții Publice Centralizate în Sănătate, Departamentului de Statistică a Republicii Moldova. Design-ul cercetării științifice(2):
  • 9. Etapa 3: Verificarea și prelucrarea datelor Datele acumulate vor fi supuse unor analize ce vor demonstra și valida veridicitatea informației. În cazuri de necesitate, datele statistice vor fi standardizate. Etapa 4: Analiza și interpretarea datelor Datele vor fi prelucrate prin metode matematico- statistice (metode nonparametrice): tehnica lui ᵡ2 (hi pătrat); testul U a lui Mann-Whitney; testul Wilcoxon al rangurilor pereche; testul ANOVA; analiza „cauză- efect” et al. Design-ul cercetării științifice(3):
  • 10. Etapa 5: Formularea concluziilor și elaborarea recomandărilor În baza datelor obținute se vor formula concluzii generale și se vor elabora:  recomandări metodice a metodologiei de analiză farmacoeconomică a terapiei antibacteriene a pneumoniei comunitare;  recomandări metodice privind optimizarea cheltuielilor în tratamentul antibacterian al pneumoniei comunitare în staționar. Criterii de eligibilitate: ♦ Criterii de selectare a subiecţilor: aleatoriu din rândul persoanelor ce sunt diagnosticate cu pneumonie comunitară și supuse tratamentului antibacterian în staționar; a fișelor; ♦ Criterii de excludere – dezacordul subiectului, întreruperea tratamentului. Subiecții au dreptul la dorință de a ieși din studiu în orice moment. Studiul presupune nevătămarea subiecților sub nici o formă, nu va lua mult timp pentru schimbul de informație. La fel, se va respecta criteriul etic al confidențialității. Design-ul cercetării științifice(4):
  • 11. Baza metodologică a investigațiilor vor servi:  standardele actualizate de tratament a pneumoniei comunitare;  eficiența preparatelor antimicrobiene și raționalitatea utilizării prepaartelor noi;  conceptele contemporane despre cercetările farmacoeconomice;  indicii de apreciere a costurilor tratamentului antibacterian a pneumoniilor comunitare. Metodele de investigații:
  • 12. Studiile de analiză farmacoeconomică a utilizării rationale a preparatelor antibacteriene vor deschide noi posibilități de optimizarea a tratamentului antibacterian. Se va argumenta methodologic aprecierea farmacoeconomică complex a preparatelor antibacteriene administrate în tratamentul pneumoniei comunitare prin utilizarea metodelor farmacoepidemiologice și farmacoeconomice. Prin analiza arsenalului de preparate antibacteriene se va aprecia accesibilitatea medicamentelor pentru tratamentul pneumoniei comunitare și satisfacerea necesităților în terapia antibacteriană. Sistematizarea studiilor clinice de ultimă oră va permite de a evidenția preparatele antibacteriene cu cel mai benefic impact în tratamentul pneumoniei comunitare. Analiza complex a pacienților cu pneumonie comunitară va elucida factorii ce pot influența costurile tratamentului pneumoniei comunitare în staționar cu elaborarea unui algoritm referitor la optimizarea cheltuielilor farmacoterapiei pneumoniei comunitare în staționar. Se va determina structura costurilor directe pentru tratamentul pneumoniei comunitare și a costului maxim și minim al maladiei la utilizarea diferitor scheme de tratament antibacterian. Noutatea ştiințifică a cercetării:
  • 13.  În rezultatul cercetării se preconizează evaluarea aspectelor raționalității tratamentului pneumoniei comunitare în staționar prin prisma elucidării utilizării adecvate a resurselor financiare.  Studiul va crea o bază teoretică, metodologică și aplicativă a optimizării tratamentului antibacterian în clinică în baza analizei farmacoeconomice a farmacoterapiei pneumoniei comunitare.  Rezultatetle studiului vor permite revizuirea Formularului Farmacoterapeutic Instituțional și a principiilor de achiziționare a preparatelor antimicrobiene ce pot contribui la reducerea cheltuielilor și redistribuirea lor în situația creșterii poverii asupra asistenței medicale. Rezultatele scontate:
  • 14. Se va argumenta necesitatea unei baze metodologii a studiilor farmacoeconomice pentru optimizarea farmacoterapiei maladiilor și stărilor patologice. Crearea unei baze teoretice privind planificarea, argumentare și redistribuirea resurselor financiare în conformitate cu necesitățile instituțiilor curative. Importanța teoretică:
  • 15. Analiza farmacoeconomică a tratamentului pneumoniei comunitare:  va ajuta instituția curative în analiza raționalității resurselor bugetare și în perspectiva implimentării unor preparate antibacteriene noi și eficiente,  revederea schemelor de tratament,  perfectarea formularului farmacoterapeutic institutional  redirecționarea cheltuielilor. Valoarea aplicativă a cercetării:
  • 16. În baza rezultatelor analizei farmacoeconomice se vor elabora și implementa:  recomandări metodice a metodologiei de analiză farmacoeconomică a terapiei antibacteriene a pneumoniei comunitare;  recomandări metodice privind optimizarea cheltuielilor în tratamentul antibacterian al pneumoniei comunitare în staționar.  Implementare în procesul de instruire postuniversitară (rezidențiat și educația medicală continuă) a metodologiei de analiză farmacoeconomică a costurilor terapiei antibacteriene a pneumoniei comunitare. Valoarea aplicativă a cercetării:
  • 18. 1. Parametrii demografici ș.a. ai PC; -repartizarea pe sexe, vîrsta medie, timpul de la debut pina la adresare. -stratificarea pacienților dupa risc analizând scara de pronostic și argumentarea în internare (PSI si CURB-65). Ce îmi propun să analizez(1):
  • 19. 2. Datele despre terapia antimicrobiana la etapa prespitalicească, daca vor fi date. 3. Date depre terapia antimicrobiană la etapa spitalicească- farmacoterapia spitaliceasca, studierea schemelor de tratament. - determinarea schemelor de tratament, după criteriul preparatului antimicrobian de start, analiza cost-eficacitate; - Analiza schemelor de tratament cu asocierea preparatelor antimicrobiene. analiza cost-eficacitate; - Evidențierea factorilor care au dus la creșterea prețului cazului tratat. - Analiza cost-eficacitate a terapiei de start (cea mai rațională schema de tratament). Principalul criteriu de includere în studiu va fi diagnosticul de PC. Ce îmi propun să analizez(2):