RISCURILE ISTORIEI RELIGIILOR.pdf

1
RADU TEODORESCU
RISCURILE ISTORIEI RELIGIILOR
Cugir 2024

2
CUPRINS
Introducere
1. Riscul heterodoxiei sau a renunțării la credința creștin ortodoxă
2. Riscul sincretismului
3. Riscul influențelor heterodoxe
4. Riscul comparatismului exagerat și exacerbat
5. Riscul indiferentismului religios
6. Riscul confuziei și al haosului religios
Concluzii

3
INTRODUCERE
Cartea de faţă se adresează în special celor care sunt interesaţi de studiul istoriei religiilor. Aceasta fiindcă
în zilele noastre sunt multe astfel de persoane. Pentru cei care nu ştiu este bine să le spunem că în Seminariile şi
Facultăţile de Teologie Creştin Ortodoxe istoria religiilor este o materie de studiu obligatorie. Totuşi deşi este o
materie obligatorie este bine să ştim că istoria religiilor nu este fără de nici un risc. Aceasta fiindcă a cunoaşte şi a
studia sistematic marile religiile ale lumii este bine să ne dăm seama că poate aduce cu sine mai multe:
- tentaţii,
- ispite
- şi provocări.
„Istoria religiei se referă la înregistrările scrise ale ideilor și experiențelor religioase umane. Această
perioadă a istoriei religioase, tipic începe cu inventarea scrisului acum 5000 de ani în urmă (3000 Î.Hr.) în
Orientul Apropiat. Religia preistorică se referă la un studiu de credințe religioase ce au existat înainte de apariția
înregistrărilor scrise. Cronologia religiei este o succesiune comparativă în timp a evenimentelor religioase.
Termenul de "religie" așa cum este folosit astăzi nu are o traducere pre-colonială evidentă în limbile non-
europene. Daniel Dubuisson scrie că "Ceea ce Vestul și Istoria religiilor au concretizat în urma lor în termenul
de 'religie' este...ceva atât de unic, ce poate fi adecvat numai pentru el și pentru propria sa istorie". Istoria
interacțiunilor altor culturi cu ordinul religios este prin urmare interacțiunea lor cu o idee ce a fost pentru prima
oară dezvoltată în Europa sub influența creștinismului.”1
Este clar că în istoria religiilor de cele mai multe ori nu Îl întâlnim pe Iisus. Aceasta fiindcă au fost mai
mulţi care au voit să vină că idei noi şi idei proprii despre ceea ce este religia şi despre cum trebuie să se
manifeste ea. Totuşi istoria religiilor ne poate întării în credinţă în sensul că putem să vedem cât de departe a
mers omul în problematica religioasă. Cât de departe a mers omul prin urmare?
Ei bine omul a mers atât de departe în probleme de religie că a ajuns demonolatru.2
Se cunoaşte în acest
sens cazul Sfântului Ioan Teologul care ajungând la un loc de închinare păgân a putut vedea acolo un demon
care îi atrăgea pe păgâni la închinare de mai bine de câteva sute de ani. Istoria religiilor prin urmare este un
domeniu vast care trebuie să fie explorat de cei care vor să ştie cum a acţionat omul în probleme de religie de-a
lungul secolelor şi mileniilor.
Ceea ce este bine să ştim este că nu a existat nici un popor care să nu aibă o religie de-a lungul secolelor.
În acest sens înţeleptul antic Plutarh spunea cât se poate de inspirat: „pe faţa pământului veţi vedea cetăţi fără
ziduri, fără legi, popoare care nu cunosc scrierea sau întrebuinţarea banilor, dar un popor fără Dumnezeu nu a
întâlnit încă nimeni.”3
Cei care mulţi care studiază istoria religiilor o fac din atracţie şi în acest sens este bine să ştim că sunt
puţini profesionişti ai istoriei religiilor. Totuşi evenimentele religioase au avut loc şi ele nu pot să fie prezentate
altfel decât au avut loc. Ne-ar fi plăcut să avem o antichitate monoteistă dar acest nu este imposibil din moment
ce civilizaţia antică a fost aproape în întregime politeistă.
Se poate spune că la o privire generică a religiilor lumii avem
1. religii politeiste,
2. religii monoteiste
3. religii dualiste
4. şi religii panteiste.
În acest sens trebuie să ştim că teoria în materie de istorie a religiilor este simplă. Sunt însă mai
complicate detaliile istorice. Aceasta fiindcă trebuie să ştim că sunt mai multe religii degenerescente în care
- imoralul,
- absurdul
- şi efemerul
sunt elemente constitutive.
După cum spunea Plutarh nici un popor al lumii nu s-a considerat ateu cu excepţia popoarelor
sovietizate care au ajuns să Îl scoată pe Dumnezeu aproape total şi deplin. Se ştie de cazul Albaniei care în
secolul XX a avut o perioadă în care nu mai exista nici o biserică ortodoxă deschisă.
1 https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_religiilor (accesat pe 04.10.2023).
2 Demonolatru este o persoană care se închină la demoni şi îi consideră pe demoni care fiind adevăratul Dumnezeu.
33 Plutarh apud https://doxologia.ro/istoria-religiilor-ne-ajuta-sa-intelegem-mai-bine-propria-noastra-credinta (05.10.2023).

4
Deşi este firesc ca o religie să Îl aibă în centrul ei pe Dumnezeu ei bine au fost şi unii gânditori care au
considerat de fapt religia este mai multe o interogaţie despre sensul vieţii şi a problemei vieţii după moarte.
Gânditorul italian Umberto Eco spunea cât se poate de concludent: "religia nu are de a face cu nimic cu
Dumnezeu. Este o atitudine fundamentală a fiinţelor umane, care se întreabă despre originea vieţii şi ceea ce se
întâmplă după moarte. Pentru mulţi, răspunsul este unul personal. În opinia mea, religia îl produce pe
Dumnezeu, şi nu invers."4
Din cele spune de Umberto Eco ne putem da seama cât de departe pot să meargă lucrurile. Totuşi este
bine să ştim că istoria religiilor trebuie să fie studiată obiectiv. În ce constă această obiectivitate? În
- veridicitatea datelor istorice,
- în prezentarea realistă a evenimentelor
- în abordarea concretă a faptelor
- sau în minuţiozitatea informaţiilor.
Ei bine toate aceste lucruri dacă nu sunt prezentate aşa cum sunt trebuie să ştim că pot să facă din istoria
religiilor o disciplină extrem de riscantă. Aceasta fiindcă evident că sunt mulţi care
- falsifică
- şi distorsionează
istoria religiilor.
Dintre cei mai cunoscuţi istoriei ai religiilor pe plan internaţional amintim pe:
- Mircea Eliade,
- Angelo Brelich,
- Henry Corbin,
- Michel de Certeau,
- Nicolae Dobrescu,
- Joseph Kitagawa
- sau Gershom Scholem.5
După cum ştim omul este prin fire o fire curioasă şi dornică de a îşi cunoaşte trecutul. Aşa se face că sunt
foarte mulţi are vor să ştie ce a fost în sens religios mai înainte de ei. Dacă mai toată lumea civilizată de azi este
creştină ei bine oamenii de azi se întreabă ce a fost mai înainte de Hristos?
Aşa se face că unii află cu mare dezamăgire că strămoşii europenilor au fost cu toţii păgâni. Era plină
Europa păgână (şi nu numai) de templele zeilor. Ritualuri ciudate care implicau elemente imorale ca:
- prostituţia sacră,
- sacrificiul uman,
- beţia
- sau vulgaritatea
au fost unele pe care marii preoţi păgâni din templele zeilor
- le promovau,
- la impuneau
- şi le practicau.
Ştim de exemplu că în Grecia antică exista o practică „religioasă” femeilor care se închinau zeiţei
frumuseţii Afrodita: orice femeie care se închina Afroditei trebuia să se prostitueze cel puţin odată în viaţă.
Practica de mai sus este scandaloasă însă trebuie să ştim că ea a fost o normă religioasă. Această practică
a prostituţiei sacre nu a existat numai la greci ci şi la alta popoare antice.
În acest sens trebuie să ştim că istoria religiilor este plină de oameni care au pus propriile interese mai
presus de cele ale lui Dumnezeu. Tot Umberto Eco spunea în acest sens: "istoria este plină de oameni
aventuroşi, cu o mare carismă, cu un dezvoltat instinct pentru interesele lor, care şi-au urmat puterea personală,
trecând peste parlamente şi constituţii, făcându-le favoruri preferaţilor lor, şi impunându-şi propriile interese în
dauna celor ale comunităţii."6
Este evident că în istoria religiilor vom găsii foarte multe lucruri:
- smintitoare
- şi scandaloase.
4
Umberto Eco apud https://www.diane.ro/2016/02/umberto-eco-murit-citate.html (accesat pe 04.10.2023).
5 https://ro.wikipedia.org/wiki/Categorie:Istorici_ai_religiilor (accesat pe 02.01.2024).
6
Umberto Eco apud https://www.diane.ro/2016/02/umberto-eco-murit-citate.html (accesat pe 04.10.2023).

5
Istoricii religiilor vor găsii mai multe scuze şi explicaţii plauzibile în acest sens. Ştim de cazul lui Mircea
Eliade care justifica nuditatea uneori publică a hipioţilor americani prin faptul că îi ei exista o nostalgie după
paradis sau mai bine spune nostalgia faptului că în rai protopărinţii noştri erau goi şi nu se ruşinau.
Se poate vedea de aici că nu toate justificările şi explicaţiile în materie de religie sunt veridice şi plauzibile.
Faţă de toate diversiunile şi divagaţiile ce au existat în istoria religiilor ei bine blândul Iisus este pur şi simplu un
naiv. Tot Umberto Eco spunea în acest sens: "suntem o civilizaţie pluralistă întrucât permitem să fie clădite
moschei în ţările noastre, şi nu ne oprim să fim creştini pentru că misionarii creştini sunt aruncaţi în temniţe în
Kabul. Dacă am face acelaşi lucru, am deveni talibani."7
Doi istoriei ai religiilor discutau într-o zi:
- Şi ce mai faci?
- Ca de obicei.
- Studiezi?
- Da.
- Ce anume?
- Păgânismul.
- Interesant.
- Nu prea.
- De ce?
- Nu ştii?
- Nu.
- Fiindcă păgânismul a fost un mare întuneric.
- În ce sens?
- Întuneric spiritual şi moral.
- A, la asta te refereai?
- Da.
- Asta aşa este.
- Evident.
- Eu zic să studiezi în continuare.
- De ce?
- Fiindcă acolo sus cineva sigur îţi poartă de grijă.
- Crezi?
Da.
- Nu ştiu ce să spun.
- Faptul că studiezi păgânismul nu înseamnă că vei devenii păgân.
- A…în nici un caz.
- Doar afli în ce credeau anticii.
- Credeau cam aiurea.
- Aşa este.
- De multe ori simt că sunt slab în credinţa mea în Hristos.
- Înţeleg.
- Nu pot să îmi dau seama că oamenii au ajuns în istoria aşa de rău.
- Să se închine la zei?
- Da.
- Bine spui că oamenii au ajuns rău în istorie.
- Păi vezi?
- Dar să nu te îngrijorezi.
- De ce?
- Ca să te fac să înţelegi o să îţi spun o întâmplare.
- Ce întâmplare?
- Una care să se ajute.
- M-aş bucura de orice fel de ajutor.
- Ştiu.
- Şi ce întâmplare vrei să îmi spui?
7 Umberto Eco idem.

6
- Se spune că mai de mult era un om care nu avea prea multe bunuri pământeşti.
- Înţeleg.
- Totuşi el avea mulţi copii.
- Frumos.
- Într-o zi acest om s-a întâlnit cu un prieten.
- Bună dragul meu, i-a spus prietenul.
- Te salut.
- Cum mai merge?
- Bine, slavă Domnului.
- Mă bucur.
- Dar de ce întrebi?
- Sincer?
- Da.
- Este ceva care nu prea înţeleg la tine.
- Ce anume?
- Tu eşti sărac.
- Aşa este.
- Şi ai de crescut mulţi copii.
- Da.
- Cum reuşeşti?
- Foarte simplu.
- Spune-mi şi mie.
- Tatăl meu este multimilionar.
- Da?
- Da.
- Nu ştiam.
- Ştii acum.
- Şi te ajută el?
- Nu numai că mă ajută ci mă susţine total.
- Ce bine.
- Aşa este.
- Şi cine este acest tată al tău atât de bogat?
- Multimilionar?
- Da, cine este el.
- Cred că îl cunoşti şi tu.
- Nu cred.
- Ba da.
- Păi cine este?
- Mă miră că nu ştii.
- Chiar nu Îl cunosc.
- Este Tatăl nostru ceresc.
- Da. Ştiu că avem un Tată în cer.
- Vezi?
- Tu eşti cu adevărat un creştin ortodox autentic.
- Aşa cred şi eu.
- Mare este credinţa ta.
- Deci trebuie să cred şi eu în Dumnezeu Tatăl? A întrebat istoricul religiilor.
- Da.
- Aşa voi face.
- Roagă-te lui Dumnezeu Tatăl să te întărească să nu te sminteşti.
- Aşa am să fac.
- Mă bucur.
- Mi-a fost de mare ajutor acest dialog.8
8 Din Grigorie Comşa, 1000 de pilde pentru viaţa creştină (Arad, 1929).

7
Istoricul religiilor prin urmare trebuie să ceară ajutorul lui Dumnezeu Tatăl pentru a nu se smintii în studiile
sale de istoria religiilor. Acesta fiindcă sunt multe lucruri care pot să fie destul de periculoase în istoria religiilor.
Nu greşim dacă spunem că istoria religiilor de multe ori devine mai mult o istorie a
- decăderii,
- pervertirii
- şi perversiunii
în care a căzut omul de-a lungul istoriei.
Totuşi deşi este o fiinţă căzută trebuie să ştim că – după cum spunea Umberto Eco – „oamenii sunt
animale religioase.”9
CAPITOLUL 1
RISCUL HETERODOXIEI SAU LA RENUNŢĂRII LA CREDINŢA CREŞTIN ORTODOXĂ
Problema renunţării la credinţa creştin ortodoxă în urma unui contact cu o altă credinţă religioasă este
una veche. În secolul IV Patericul egiptean10
ne spunea despre un pustnic care deşi era foarte evlavios era cam
orgolios. Ei bine diavolul a profitat de orgoliul său. Cum? A început să îi aducă vedenii despre lumea de dincolo
în care îi prezenta neamul evreiesc ca bucurându-se în lumina raiului în timp ce creştinii ortodocşi se chinuiau în
iad pentru credinţa lor. Deşi la început pustnicul nu a crezut aceste vedenii satanice în cele din urmă fiindcă era
orgolios a început să le creadă. A decis că este timpul să părăsească credinţa creştin ortodoxă şi să treacă la
iudaismul evreiesc. Le-a spus despre intenţiile lui şi restului de călugări pe care îi ştia. Aceştia au rămas surprinşi
de schimbarea lui şi şi-au dat seama că vedeniile lui erau demonice. L-a sfătuit pe colegul lor să nu renunţe la
credinţa creştin ortodoxă dar fără de rezultat. Pustnicul fiindcă era orgolios asculta numai de propriile păreri. În
cele din urmă a trecut la iudaism şi în această credinţă a şi murit.
Avem aici un caz clasic de lepădare de credinţa creştin ortodoxă. Este adevărat că în acest caz se poate
vedea influenţa dracilor. Ei bine dacă începem să studiem istoria religiilor există evident acest risc al lepădării de
ortodoxie.
De ce? Fiindcă trebuie să ştim că în istoria religiilor sunt mai multe mari atracţii:
- gnosticism,
- religii de mistere,
- societăţi secrete motivate religios,
- gnoze
- sau doctrine adresate numai celor iniţiaţi
toate acestea trebuie să ştim că pot foarte uşor să se schimbe iubirea şi ataşamentul faţă de Iisus şi să ne ducă pe
drumuri străine de El.
Aceasta şi fiindcă sunt mai mulţi care susţin că nu contează în ce crezi ci ceea ce este important este să
crezi. Ei bine în istoria religiilor au fost mulţi care au crezut strâmb şi ceea ce este şi mai trist este că sunt mulţi
care continuă să o facă.
Sunt unii care susţin că în numele progresului şi al evoluţiei nu este suficient să te rezumi numai la Iisus
ci la fel de bine trebuie
- să încerci,
- să probezi
- şi să experimentezi
şi alte religii.
Aşa se face că este foarte uşor ca studiind istoria religiilor să ajungi la heterodoxie, adică să te lepezi de
Hristos.
Sunt unii care au un spirit de revoluţionar şi vin cu noi idei religioase altele decât cele ale lui Iisus. Dintr-
un anume punct de vedere este adevărat că Dumnezeu este Cel mai mare revoluţionar. Iată ce spunea Mircea
Eliade în acest sens: „revoluţie a făcut Dumnezeu creând lumea, s-a revoltat împotriva haosului, împotriva
nefiinţei; în locul nimicului a creat fiinţa, în locul neantului a creat eternitatea.”11
9 Umberto Eco apud https://www.diane.ro/2016/02/umberto-eco-murit-citate.html (accesat pe 04.10.2023).
10A se vedea Patericul egiptean (Alba Iulia, 1991).
11Mircea Eliade, Întoarcere în rai apud http://subiecte.citatepedia.ro/despre.php?s=Mircea+Eliade%40religie (accesat pe 04.10.2023).

8
Ei bine dacă Dumnezeu a creat o adevărată revoluţie prin creaţia lumii de ce să nu ajungem să ne facem
propria religie după cum ne convine? Acest gen de gândire trebuie să ştim că este dominată de mândrie şi
orgoliu. Să ne aducem aminte de Mohamed. Mohamed a trăit în secolul VI după Hristos. Evident că el a auzit de
Hristos şi chiar a luat mai multe concepte de la El. Mohamed însă a simţit că el este mai important decât Fiul lui
Dumnezeu şi a venit cu o religie proprie. Evident că şi Mohamed s-a voit un revoluţionar. Nu avea cum Iisus să
îl oprească pe el marele Mohamed. La fel cu pustnicul din deşertul egiptean căruia diavolul îi prezenta pe evrei ca
fiind mântuiţi şi pe creştinii ortodocşi damnaţi la iad, ei bine Mohamed ajunge să se încredinţeze unui demon
care se dădea drept Sfântul Arhanghel Gavriil.12
Prin urmare cel care se avântă în studiul istoriei religiilor trebuie să fie conştient că există posibilitatea să
fie:
- sedus,
- atras,
- convins
- şi furat
total şi deplin de alte credinţe religioase.
Aceasta fiindcă evident că religiile heterodoxe au cu ele o anumită forţă de atracţie şi convingere. Să ne
aducem aminte de Buda. Buda a fost hindus care fiindcă s-a încrezut foarte mult în propriile:
- idei,
- concepte
- şi prejudecăţi
a ajuns să înfiinţeze o nouă religie care îi şi poartă numele: budism.13
Sunt mai multe persoane care din orgoliu şi din obsesia propriului sine ajung să vrea să rămână în istorie
şi să se discute despre ei. Ştim astfel de cazul grecului Herostrat. Ce a făcut el? „Herostrat (în greacă veche
Ἡρόστρατος) — sau Herostratus — a fost un piroman grec din secolul al IV-lea î.Hr., care a încercat să devină
celebru prin distrugerea Templului zeiței Artemis din Efes, una dintre cele Șapte Minuni ale Lumii Antice.
Gestul său a determinat instituirea legii cu privire la damnatio memoriae, prin care s-a interzis oricărei persoane să-i
menționeze numele. Cu toate acestea, numele său a devenit o metonimie pentru cineva care comite un act
criminal cu scopul de a deveni faimos.”14
Prin urmare este bine să ne cunoaştem pe noi înşine să ne dăm seama dacă suntem atât de tari în credinţă
că ajungând să studiem istoria religiilor nu vom apostazia, adică nu ne vom lepăda de Hristos. Aceasta fiindcă
evident că există şi această:
- posibilitate,
- alternativă
- şi opţiune.
În istorie au fost mai mulţi cei care au susţinut că ei studiază alte religii numai din pură curiozitate
intelectuală şi acest lucru nu le va afecta relaţia lor de iubire cu Hristos. Ştim de cazul Fericitului Augustin că deşi
el a fost botezat creştin ortodox de mama sa Sfânta Monica ei bine Augustin va începe mai mult de curiozitate să
studieze maniheismul pentru ca mai apoi să se convertească la această religie. A trecut mult timp şi Sfânta
Monica a vărsat multe lacrimi în rugăciune pentru fiul ei până ce Augustin avea să revină din nou la creştinismul
ortodox.15
Cazul lui Augustin este unul fericit fiindcă au fost mulţi care au început să studieze mai multe religii
pentru ca mai apoi să se lepede de Hristos şi să treacă la aceste religii. Odată ce ajungi să cunoşti şi să fi familiar
cu aceste religii evident că
- riscul
- şi posibilitatea
de a te convertii la ele este foarte mare.
Evident că vor fi mai mulţi care ne vor acuza de obscurantism citind aceste rânduri. De ce? Fiindcă ei
vor spune că simplu studiul religios nu va ajunge să se schimbe credinţa în Hristos. Ei bine ceea ce le spunem lor
este că nu oricine este
- bun
12 A se vedea Timothy George, Is the Father of Jesus de God of Muhammad? (Zondervan, 2002).
13 A se vedea Nicolae Achimescu, Budism şi creştinism (Editura Tehnopres, 2009).
14 https://ro.wikipedia.org/wiki/Herostrat (accesat pe 02.01.2024).
15A se vedea Seraphim Rose, The place of Blessed Augustine in the Orthodox Church (Alaska, 2007).

9
- şi potrivit
să studieze istoria religiilor.
Trebuie ca cel care studiază istoria religiilor să ştie forate bine de ce o face şi care este adevărata lui
motivaţie. Gânditorul Nicolae Arseniev spunea: „existența unei varietăți mari de religii, mult diferite între ele, nu
numai în reprezentarea externă a cultului, dar și în întreaga lor învățătură și în valorile lor spirituale și morale, a
fost abordata în diverse modalități. Regăsim, de exemplu, punctul de vedere (pe care l-am numi "ultra-calvinist")
care neagă existența oricăror trăsături pozitive în natura căzuta a omului și, prin urmare, în toate religiile păgâne.
Pe de altă parte, există modul de abordare pe care l-am numi "relativist". Atunci când au legătura cu o anumită
credință generală despre Dumnezeu, aceasta considera toate religiile numite "superioare", ca fiind mai mult sau
mai puțin egale ca valori ultime - ca abordări egal valabile și acceptabile ale tainei Divinului. Acest punct de
vedere este susținut adeseori de către adepții teosofiei, fiind împărtășit și de un număr de gânditori religioși
indieni. Un exemplu specific în acest sens este rugăciunea filosofului Abul-Fasl (1547-1595), care a trăit la curtea
marelui împărat al Indiei, "Marele Mogul" Akbar. El simte în mod egal prezența lui Dumnezeu în moschee, în
templele păgâne, în comunitățile budiste, în cultul creștin și iudaic.”16
Mai ales în ideologiile globaliste ale vremurilor noastre se găseşte un fel de
- îndemn,
- tendinţă
- şi sugestie
la o nivelare a credinţelor religioase.
Cum gândeşte globalistul de azi? Dacă te afli la Atena vei merge cu grecii şi te vei închina în bisericile
ortodoxe. Dacă la afli în New Delhi sau în Bombay te vei închina în templele hinduse. Dacă te afli la Tokyo te
vei închina cu şintoiştii în templele şintoiste. Dacă te afli în Arabia sau în Iran vei merge şi te vei închina şi
musulmanii la moschee.
Nu greşim dacă spunem că globalismul este unul care în numele unei economii puternice ajunge să nu
mai ţină cont de credinţa religioasă şi se speră într-un fel de nivelare totală a tuturor religiilor.17
Evident că sunt unii care consideră că de fapt schimbările în religie sunt o dovadă că evoluţionismul lui
Darwin este adevărat. De ce? Fiindcă ei pot să vadă un fel de evoluţie în materie de religie. De la religiile
primitive animiste şi fetişiste şi trecând prin religiile politeiste pentru a ajunge la monoteism ei bine evoluţioniştii
vor să vadă că de fapt religia şi modificările ei este un fel de evoluţionism. Gânditorul Nicolae Arseniev spunea:
„mai există însă un alt gen de abordare relativista, a religiei bazată pe o concepție agnostică sau esențial atee și
care consideră că toate religiile sunt pur și simplu proiecții ale minții umane și prin urmare sunt supuse legilor
evoluției umane. Combinată câteodată cu aceasta - în baza cărui drept, nu știm - întâlnim o abordare foarte
optimista a acestei evoluții în sensul unei ascensiuni a omului spre forme superioare (nu numai psihologic, dar și
subiectiv superioare, dacă nu există o Realitate divină absolută corespunzătoare lor), de credință și conștiință
morală.”18
Ei bine trebuie să ştim că religia şi evoluţionismul nu au mai nimic în comun şi sunt diametral opuse.
Aceasta fiindcă în nici un fel nu se pune problema evoluţionismului în sens religios. Poţi să evoluezi religios dar
acest lucru nu înseamnă un fel de
- evoluţie,
- progres
- sau devenire
în sensul modificării biologiei omului. Ori ştim că evoluţionismul susţine un fel de evoluţie biologică a speciei
umane. După cum omul a evoluat din maimuţă ei bine din om omul va evolua spre ceva mai dezvoltat şi
superior.
Ceea ce trebuie să fim cât se poate de conştienţi este că în nume progresului ştiinţific şi al
evoluţionismului au fost mai mulţi care au venit cu cele mai
- ciudate
- şi neaşteptate
16 Nicolae Arseniev, Descoperirea vieţii veşnice. Introducere în credinţa creștină, (Bucureşti, 1991) apud https://www.crestinortodox.ro/religiile-
lumii/religii/cateva-probleme-istoria-religiilor-71790.html (accesat pe 04.10.2023).
17 A se vedea G. M. Davis, Antichrist: the fulfilment of globalisation (Uncut Mountain Press, 2021).
18Nicolae Arseniev, Descoperirea vieţii veşnice. Introducere în credinţa creștină, (Bucureşti, 1991) apud https://www.crestinortodox.ro/religiile-

10
idei religioase. „Această teorie evoluționistă are aspecte multiple și foarte diferite. Ea poate fi numită
"pozitivistă", după cum o fac Auguste Comte (1798-1857) și urmașii săi. După părerea sa, religia este doar un
pas necesar în evoluția și creșterea minții umane spre ținta ei, cunoașterea științifică. Prin urmare, ea a fost
depășita de o fază superioară, cea științifică și prin urmare nu are pretenția unei valori permanente. Mai sunt însă
și alte teorii evoluționiste care atribuie sau par să atribuie o anumita valoare intrinsecă (nu numai aceea - a unei
etape de trecere spre cunoașterea științifică) unor forme superioare ale religiei și ale experienței religioase. Acest
lucru este însă posibil numai pe baza recunoașterii (implicită sau explicită) a adevărului fundamental al religiei –
existența Realității divine. Altminteri, ar fi lipsită de sens. O abordare pur istorica și relativistă exclude orice
judecată de valoare și nu dă nici un fel de drept unei astfel de judecăți. Daca nici o religie nu se întemeiază pe
Realitatea Supremă și este esențial eronată, atunci toate diferențele; în abordarea variatelor aspecte ale religiei au
pur și simplu un temei psihologic și subiectiv. Atunci nu avem dreptul să vorbim de nici o evoluție progresivă
(sau numai în sensul propus de Auguste Comte - vezi mai sus). Tot ceea ce putem face este să descriem fazele
succesive, abținându-ne de la judecăți de valoare.”19
Doi moralişti discutau după ce s-au întâlnit.
- Te salut.
- Doamne ajută.
- Mă bucur că ne-am întâlnit.
- Şi eu.
- Cum mai merge?
- Ştii ce?
- Ce?
- Am descoperit un lucru care ar putea să te intereseze.
- Care?
- Istoria religiilor.
- Istoria religiilor?
- Da.
- Cum aşa?
- Noi studiam morala oamenilor nu?
- Da.
- Ei bine istoria religiilor ne poate ajuta.
- Cum?
- Moralitatea oamenilor te-a lungul secolelor se poate vedea în istoria religiilor.
- Să ştii că ai dreptate.
- Păi vezi?
- Cum de nu m-am gândit la asta până acum?
- Nu ştiu.
- Ştiam de istoria religiilor.
- Şi?
Dar nu mi-am dat seama că poate să ne fie de folos.
- Nici eu.
- Dar totuşi tu ai fost primul care ţi-ai dat seama.
- Aşa este.
- Şi ce ai aflat?
- Lucruri interesante.
- Cum ar fi?
- Deşi erau păgâni unii dintre antici aveau un profund simţ al moralităţii.
- Asta o ştiu şi eu.
- De unde?
- De la Sfântul apostol Pavel.
- Ce spune ea?

11
- Căci păgânii care nu au lege din fire fac ale legii.
- Da îmi aduc aminte.
- Dar un exemplu concret ai aflat din istoria religiilor?
- Da.
- Care?
- O să îţi spun.
- Te ascult.
- Este vorba de doi fraţi din Etna pe nume Amfinomus şi Anapus.
- Din Imperiul roman?
- Da.
- Şi ce au făcut ei?
- Au dat dovadă de mare moralitate. Prin iubirea de semenii mai în vârstă.
- Cum aşa?
- Se spune că a izbucnit vulcanul Etna.
- Şi?
- Cei doi au putut vedea că părinţii bătrâni nu puteau să meargă repede.
- Şi riscau să fie înghiţiţi de lavă?
- Da.
- Mi-am dat seama.
- Mă bucur.
- Şi?
- Ei bine Anfinomus şi Anapus aveau destul de multă avere.
- Cred.
- Dar au renunţat la ea.
- Cum aşa?
- Ce au spus ei?
- Ce?
- Viaţa părinţiilor noştri bătrâni este mai presus de averi şi bogăţii.
- Evident.
- Aşa că i-au luat pe cei bătrâni în spate şi printre râuri la lavă i-au scos la liman.
- Şi totuşi ei erau păgâni.
- Aşa este.
- Şi unde s-a păstrat această poveste?
- Din oraşele Messina şi Catanea.
- Cum aşa?
- A existat o dispută între aceste două oraşe care ambele susţineau că au dat naştere lui Anfinomus şi
Anapus.
- Da?
- Da.
- Şi?
- Fapta lor nu a fost uitată de păgânii romani.
- De ce?
- Fiindcă ei au fost mişcaţi de jertfelnicia celor doi şi au ridicat mai multe temple dedicate iubirii
frăţeşti.
- Foarte interesant.
- Este.
- Asta schimbă mult optica asupra moralităţii păgânilor.
- Este ceva pentru un păgân să pună viaţa umană mai presus de propriile bogăţii.
- Bine spus.
- Mă bucur că ţi-a plăcut povestea mea.
- Chiar mi-a plăcut.
- Ştiam eu că o să îţi placă. 20
20Din Grigorie Comşa, 1000 de pilde pentru viaţa creştină (Arad, 1929).

12
Avem mai sus o întâmplare din lumea antică păgână dar care ne spune că au existat şi elemente creştine
în această lume. Aceasta fiindcă şi între păgâni au fost mai mulţi care au avut inima curată şi au voit să slujească
binelui. Binele prin urmare nu a fost străini de păgâni numai că el era înţeles într-un mod distorsionat.
Îndreptarea binelui păgân avea să vină odată cu Hristos care i-a trimit pe apostolii Săi să încreştineze lumea.
Este adevărat că sunt în zilele noastre mai multe curente care vor să reabiliteze păgânismul antic însă ceea
ce trebuie să ştim este că numai mila lui Dumnezeu Tatăl a ajuns să ne facă să trecem de la păgânism la
creştinism.
Iată de ce istoria religiilor ne ajută să înţelegem mai bine prezentul nostru religios. Numai prin istoria
religiilor vom ajunge să ştim de ce suntem aşa cum suntem şi de ce sufletul nostru – sub o formă sau alta –
tânjeşte spre slujirea binelui.21
Este evident că în istoria religiilor heterodoxia este un lucru cât se poate de firesc şi de normal. Aceasta
fiindcă au fost mulţi care au încercat să se transforme religia după bunul plac. În acest sens se poate să remarcăm
faptul că dacă la creaţie Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea Lui, ei bine în istoria religiilor de
mai multe ori omul a ajuns să îşi creeze un dumnezeu după chipul şi asemănarea lui omenească. Cel mai bine
acest lucru se poate spune că este văzut în păgânismul antic. În acest sens zeii păgâni sunt antropomorfici:
- înşeală,
- sunt invidioşi,
- iubesc pătimaş şi voluptuos,
- se răzbună
- sau se mânie foarte tare.22
Ceea ce trebuie să ştim este că toţi oamenii au ajuns la o anumită cunoaştere a lui Dumnezeu prin
revelaţia naturală în care Dumnezeu poate fi dedus din creaţia Sa. „Aceasta este o dubla atitudine. Ea este clar
afirmata in capitolul 17 al Faptelor Apostolilor. Sf. Apostol Pavel este prezentat ca fiind "neliniștit" in duhul sau
văzând cetatea Atenei "plina de idoli". El vorbește în fata unui auditoriu, restrâns, educat, de pe Areopag. Printre
altarele din Atena el a descoperit unul dedicat "Dumnezeului necunoscut". Despre acest Dumnezeu el le va
predica. Acest Dumnezeu, Creator al lumii, nu se sălășluiește în temple; el a creat neamul omenesc, "așezând
vremile cele de mai înainte rânduite și hotarele locuirii, ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipai și L-ar găsi,
deși nu e departe de fiecare dintre noi". Iar Pavel continuă : "Caci în El trăim și ne mișcăm și suntem, precum au
zis și unii dintre poeții voștri : căci al Lui neam și suntem". (Aceste două citate ultime sunt luate din scriitori
religioși greci). La fel, in Prologul Evangheliei după Ioan citim : "Cuvântul era Lumina cea adevărată care
luminează pe tot omul care vine în lume". Sensul acestor două pasaje - cuvintele Sf. Pavel și această frază din
Evanghelia după Sf. Ioan (1, 9) - relevă existența unei anumite cunoașteri despre Dumnezeu, sau a unei dorințe,
aspirații și căutări după El sădita în toți oamenii, chiar și în lumea păgâna.”23
Prin urmare este bine să ştim că această cunoaştere a lui Dumnezeu din creaţie este o cunoaştere bună
dar totuşi incompletă. De ce? Fiindcă ea ne spune că Dumnezeu există însă nu se spune Cine este cu adevărat
Dumnezeu. Iată de ce poţi să fi heterodox şi în acelaşi timp să crezi în Dumnezeu. Heterodoxia se referă mai
ales la tot ceea ce nu este ortodox.
Este bine să ştim că deşi cei mai mulţi heterodocşi cred în Dumnezeu ei nu cred în El într-un mod:
- ortodox,
- corect,
- deplin
- şi firesc.
Aceasta fiindcă după cum am spus şi păgânii au fost unii care se denumeau ca fiind credincioşi. Totuşi
credincioşia lor nu valora mult. Sfinţii părinţi din vechime de la sinoadele ecumenice (dintre 325 şi 787) au fost
cât se poate de atenţi şi de sensibili cu heterodoxia. Aceasta fiindcă lor le-a fost descoperită ortodoxia. Trebuie să
ne dăm seama de faptul că una este să crezi în Dumnezeu într-un mod ortodox şi alta este să crezi în El într-un
mod heterodox. Aceasta fiindcă aceste două credinţe nu sunt identice. Ele sunt cât se poate de
- diferite
- şi separate.
21A se vedea Vladimir Soloviov, Îndreptăţirea binelui (Bucureşti, 1994).
22 A se vedea Jean Seznec, Survival of the pagan gods: the mythological tradition and its place in Renaissance humanism and art (Princeton, 2021).

13
„Cuvintele Sf. Apostol Pavel din capitolele 1 si 2 din Epistola către Romani consună cu această idee,
acestea reliefând posibilitatea unei anumite cunoașteri a lui Dumnezeu ca și Creator divin accesibilă tuturor
oamenilor prin contemplarea lucrurilor create și potrivit unui cod scris în inimile oamenilor (1, 19-20 ; 2, 14-15).
Acest lucru coincide cu ceea ce doi din primii Părinți creștini - Iustin Filosoful și Clement Alexandrinul - spun
referitor la sămânța Logosului Divin împrăștiată în inimile celor drepți dintre greci, mai precis a lui Socrate și
Heraclit. Există în om o înclinare naturală, înnăscuta spre Dumnezeu; ea este lucrarea Logosului Divin care dă
lumina și viața. Omul este atras în mod natural de Logosul Divin care este Legea lăuntrică potrivit căreia lumea
are viață. Iar aceasta atracție explica scânteierile de adevăr de cunoaștere autentica a lui Dumnezeu, împrăștiate în
religiile "păgâne"... printre mulțimea celor mai grosolane greșeli și a degradării morale.”24
Totuşi cunoaşterea lui Dumnezeu din păgânism trebuie să ştim că nu este una deplină şi mai ales
ortodoxă. Este o credinţă care după cum am spus este existentă în mod prin mod
- raţional,
- logic
- şi natural.
Că există şi un mod heterodox de a crede în Dumnezeu este descoperit de faptul că sunt mulţi care nu
cred în Iisus şi nici nu Îl recunosc ca fiind Fiul lui Dumnezeu. „Mai există însă încă un aspect al păgânismului,
reliefat cu tot atâta putere în mesajul apostolic și în experiența și convingerile creștinismului primar : păgânismul
ca religie a omului a pierdut adevărata cunoaștere a lui Dumnezeu, ca religie a omului căzut. Aceasta a devenit o
religie falsă, ba mai mult, a devenit scena de acțiune a puterilor anti-dumnezeiești, demonice, rele. Acest punct de
vedere este scos în evidență de același Sf. Apostol Pavel în cele două epistole către Corinteni: "ci (zic) ca cele ce
jertfesc neamurile (păgânii), jertfesc demonilor și nu lui Dumnezeu. Și nu voiesc ca voi să fiți părtași ai
demonilor. Nu puteți bea paharul Domnului și paharul demonilor , nu puteți să vă împărtășiți din masa
Domnului și din masa demonilor" (I Corinteni 10, 20-21). "Sau ce împărtășire are lumina cu întunericul ? Și ce
învoire este intru Hristos și Veliar ? Sau ce înțelegere, este între templul lui Dumnezeu și idoli? Caci noi suntem
templu al Dumnezeului celui viu..." (II Corinteni 6, 14-16).
Aceasta nu este o aserțiune pur teoretica, ci rezultatul unui sentiment și al unei convingeri nestrămutate a
primilor creștini față de cultul păgân cu care erau confruntați și pe care îl considerau ca fiind moral pervers și
demonic. Este vorba de o experiență profunda a primilor creștini ca prin cultele păgâne ei erau confruntați cu
ceva ostil și substanțial rău. Iar motivele pentru o astfel de credință erau îndestulătoare.”25
Prin urmare a crede în Dumnezeu nu este un lucru rău însă ceea ce este necesar pe lângă această credinţă
este să credem într-un mod creştin ortodox. Aceasta fiindcă acolo unde nu există ortodoxie ei bine credinţa în
Dumnezeu este:
- incompletă,
- trunchiată,
- fragmentară
- şi nedeplină.
După cum a spus şi Nicolae Arseniev ei bine păgânii au ajuns să considere că de fapt sunt mai mulţi zei
care a creat lumea şi cosmosul. Se poate spune că păgânii credeau într-o existenţă supranaturală în această credinţă
am putut vedea că era una falsă.
Istoric omul şi-a creat mai multe surogate ale credinţei şi acest lucru poate să fie văzut foarte bine din
istoria religiilor. Este foarte uşor ca studiind istoria religiilor să ajungi pur şi simplu să fi impregnat de mai multe
idei şi credinţa heterodoxie numai fiindcă le-ai văzut că şi alţii le practicau.26
Heterodoxia se poate spune că este – în termenii lui Adorno – o minima moralia sau mai bine spus o
moralitate minimă ce în nici un fel nu este suficientă să ne mântuiască. Este bine să credem în supranatural însă
ceea ce se poate vedea este că în istoria religiilor acest supranatural este destul de diferit şi divers:
- Buda,
- Pantajali,
- Krişnamurti,
26 A se vedea Mircea Eliade, Tratat de istoria religiilor (Bucureşti, 1992).

14
- Mohamed,
- Zoroastru
- sau Confucius
sunt pentru mai mulţi oameni – care se declară credincioşi – mult mai importante şi mai semnificative decât Iisus
Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat.27
Este adevărat că de mai multe ori istoria religiilor poate să fie la fel de bine o ştiinţă care ne poate induce
în eroare fiindcă argumentele pe care mai mulţi heterodocşi le aduc sunt foarte bine gândite şi concepute. Iată de
ce când studiem istoria religiilor trebuie să fim deplin încredinţaţi că Iisus este:
- adevărul,
- totalul,
- sensul
- şi finalitatea.
Dacă nu suntem convinşi de aceste lucruri este bine să fim mai rezervaţi în studiul istoriei religiilor.
Aceasta fiindcă nu toţi avem credinţa lui Samson. De ce facem recurs la credinţa lui Samson? Fiindcă ştim că
Samson a trăit şi el într-un mediu profund heterodox. La vremea lui Samson evreii erau stăpâniţi de un popor
păgân: filistenii care se trăgeau din insula Creta din Grecia. Filistenii nu se închinau lui Dumnezeu (Yahve) ci mai
multor zei care aveau ca zeu suprem pe Dagon. Samson va demonstra
- falsitatea
- şi heterodoxia
lui Dagon prin faptul că se roagă lui Dumnezeu să îi dea putere şi în urma rugăciunilor lui statuia lui Dagon se
prăbuşeşte şi cu ea tot templul acestui zeu.
„Toți cei care au studiat cu atenție diferitele aspecte și faze ale religiilor lumii din afara religiilor Vechiului
și Noului Testament nu pot să nu fie izbiți de dualitatea fundamentala, profunda care străbate această dezvoltare
religioasă. Contrastele sunt mari și izbitoare. Alături de imnuri minunate dedicate Dumnezeului suprem, alături
de aspirația religioasa după unica divinitate absolută care inspiră în special unele texte egiptene și indiene antice,
întâlnim panteonul pestriț al religiei populare și câteodată - ca de exemplu, în unele text babiloniene și în
elenismul târziu –senzația unei prezente pătrunzătoare și a unei puteri imense a nenumăratelor spirite rele, un
"poli-demonism" adevărat, care ne umple inima de groaza. Cea mai bună metoda de a ne proteja sunt riturile și
incantațiile magice. Acest sentiment al groazei străbate, de exemplu, vestitul text-incantație asiro-babilonian
împotriva Celor Șapte Răi : Sunt șapte ! Sunt șapte / În profunzimile oceanului sunt șapte, / Sunt șapte
bântuind Cerurile, / Ei nu sunt nici bărbat și nici femeie, / Ei sunt aidoma vântului răscolitor... / Nu cunosc
milă sau îndurare, / Nu ascultă rugăciuni sau cereri... / Primul dintre ei este Vântul de Sud, /Al doilea -
Dragonul cu fălci descleștate /Căruia nimeni nu-i rezistă, / Al treilea este Leopardul feroce / Care înghite copii,
/ Al patrulea îngrozitorul Șarpe... /Ei aduc întunericul din cetate în cetate, / Furtuni care fac Cerurile să se
cutremure, / Norul gros care aruncă Cerul în întuneric... / Ei se târăsc aidoma șerpilor pe pântece / Ei latră
aidoma unei haite de lupi, / Pete cel mai înalt zid și prin cel mai gros perete / Ei trec ca furtuna întunecata /
Intrând forțat din casă în casă, / Nici o ușă nu îi poate reține, / Nici o încuietoare nu îi poate opri, / Căci peste
prag ei se târăsc înăuntru ca un Șarpe... și așa mai departe.”28
Este evident că şi mai toate religiile păgâne au existat mai mulţi care
- au aspirat,
- au tânjit,
- au dorit
- şi au voit
să Îl cunoască pe Dumnezeu. Textul de mai sus ne spune acest lucru cât se poate de clar şi de bine. Totuşi aceste
persoane din păgânism nu au recunoscut legea lui Moise şi au voit să fie un fel de partizani pe cont propriu care
să ajungă la Dumnezeu pe care proprie.29
Este bine să ştim că nu sunt mai multe căi de a ajunge la Hristos fiindcă ştim că Hristos a spus despre
Sine că „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” Prin urmare este bine să ştim că nu sunt mai multe căi de a ajunge la
Hristos. Aceasta fiindcă dacă ar fi aşa se poate spune că Hristos ar însemna că ne discriminează. Ori ştim că
27 A se vedea Karl Jaspers, Oameni de însemnătate crucială: Socrate, Buda, Confucius, Iisus (Editura Paideia, 2020).
29 A se vedea Emilian Vasilescu, Istoria religiilor (Bucureşti, 1975).

15
Hristos nu discriminează pe nimeni. „Pe de altă parte, ce imens dinamism religios este descoperit în vechile
texte de inspirație monoteistă (sau panteistă) din Egipt și India antică! Voi cita câteva din vechile documente
egiptene. Un text vechi din piramide vorbește despre Cel "care este fără nume, al cărui nume este ascuns". Există
apoi un papirus de la Leyden (dinastia a 19-a) care recunoaște în zeul Amon, manifestarea divinității supreme :
"Nici un zeu nu cunoaște înfățișarea sa reală... El nu are chip care să poată fi redat... Este prea plin de taină,
pentru ca slava sa să fie descoperită, prea mare pentru a fi scrutat, prea puternic pentru a fi cunoscut...". Această
tradiție este regăsita și mai târziu in istoria Egiptului. Deasupra intrării templului ptolemeic din Medumoud se
afla următoarea inscripție:
"Cel ce s-a produs pe Sine, al Cărui nume este ascuns și Care se tăinuiește pe sine de copiii Săi, Cel care
și-a ridicat capul din abisul întunecat, Cel care a existat atunci când nimeni nu era în afară de El. Cel Care s-a
ridicat singur, dându-și sieși naștere, după ale Cărui planuri toate ființele au fost produse, Necunoscutul îi este
chip, Cel Care se ascunde de creația Sa...". Întru-un mod asemănător zeul Ptah este numit (in textele de la
Memphis), "Tată al tuturor zeilor. Marele Zeu al timpurilor primordiale", "Domnul Anilor", "Stăpânul
Veșniciei".”30
Un istoric l-a întrebat pe un coleg de-al lui:
- Ce părere ai de istoria religiilor?
- Este o ştiinţă dublă.
- Adică?
- Dacă o studiezi trebuie să ştii şi istorie şi religie.
- Crezi?
- Da.
- De ce?
- Fiindcă nu este suficientă numai istoria.
- De ce?
- Fiindcă trebuie să ştii şi conceptele religioase.
- Cred că ai dreptate.
- Dar de ce întrebi?
- Simt aşa o atracţie să mă apuc să studiez istoria religiilor.
- În se sens?
- Sunt fascinat de ea.
- Eşti sigur?
- Da.
- Trebuie să fi atent.
- De ce?
- Fiindcă sunt multe lucruri grele în istoria religiilor.
- Cum ar fi?
- Zei, demoni, supranatural, etc.
- Sunt pregătit.
- Da?
- Evident
- Asta este bine.
- Aşa este.
- Şi când ai de gând să te apuci?
- Cât mai curând.
- Foarte bine.
- Dar ştii ce?
- Ce?
- Simt că istoria religiilor mă na ajuta să înţeleg mai bine pe Iisus.
- De ce?
- Nu ştiu cum să îţi spun.

16
- Spune cum îţi vine.
- Tu de baronul austriac Kressel ai auzit?
- Nu.
- Se spune că într-o zi acest baron Kressel stătea în Viena şi se uita pe stradă.
- Şi?
- A putut să vadă că au fost aduşi nişte deţinuţi la muncile grele de renovare a străzii.
- Interesant.
- În timp ce munceau la stradă din greu un student a venit şi l-a sărutat pe un deţinut.
- Ce scandalos! Şi-a spus baronul Krassel.
- Aşa este.
- Ce ar fi să îl chem pe acest student la mine?
- Studentul a fost adus în faţa baronului Krassel.
- Bună ziua domnule Baron Krassel, a început studentul
- Bună ziua.
- De ce m-aţi adus aici?
- Ştii tu de ce.
- Chiar nu ştiu.
- Măi tu nu eşti în toate minţile?
- Sunt domnule baron.
- Ce ţi-a venit să săruţi pe stradă un deţinut?
- A, la asta vă refereaţi!
- Păi la ce altceva?
- Vedeţi domnule baron Krassel, deţinutul pe care l-am sărutat este tatăl meu.
- Tatăl tău?
- Da.
- Nu îmi vine să cred.
- Să credeţi domnule baron.
- Măi să ştii că sunt mândru de tine.
- De ce?
- Fiindcă nu îţi este ruşine de tatăl tău.
- Este totuşi tatăl meu.
- Aşa este.
- Mă bucur să înţelegeţi.
- Uite fiindcă m-ai lămurit aşa de bine să ştii că îţi voi acorda o bursă de studii.
- Vă mulţumesc domnule baron Krussel.
- Asta este toată povestea? A continuat celălalt istoric.
- Da.
- Şi care este sensul?
- Eu ştiu să îl descifrez pe Iisus în istoria religiilor.
- Adică?
- Nu mă las dus de aparenţe.
- Oare?
- Da.
- Bine.
- Vreau să devin profesionist în istoria religiilor.
- Ştii cum este?
- Cum?
- Faptele istorice s-a petrecut în istorie şi numai pot să fie modificate.
- Chiar şi în istoria religiilor nu?
- Da.
- Aşa este.
- A fost o convorbire frumoasă.
- Mă bucur.31

17
Dialogul de mai sus ne spune că pentru a ajunge să înţelegem foarte bine istoria religiilor nu trebuie să ne
reducem numai la aparenţe. La fel de bine trebuie să ştim că istoria religiilor este mai mult decât evenimente şi
date istorice. Dacă rămânem nu mai la evenimente şi date istorice nu vom ajunge să înţelegem istoria religiilor.
Istoria religiilor este menit să fie un exerciţiu care să ne întărească în ortodoxie şi să ne facă să înţelegem mai
bine cât de periculoasă poate să fie heterodoxia.
Este plină istoria religiilor de heterodoxie şi pentru acest lucru dacă studiem istoria religiilor trebuie să
fim cât se poate de atenţi să nu ne contaminăm cu heterodoxia. Aceasta fiindcă în nici un fel ea nu ne va face
bine şi nici nu ne va ajuta.32
CAPITOLUL 2
RISCUL SINCRETISMULUI
Cei mai mulţi dintre noi când auzim termenul de sincretism ne gândim la
- amestec,
- comasare,
- interpenetrare
- sau a face un ghiveci din mai multe elemente care nu au nici o legătură una cu alta.
Totuşi este bine să ştim de unde provine sincretismul? Sincretismul provine din insula Creta din Grecia.
Aici pe timp de pace erau mai mulţi cretani care aveau opinii politice şi sociale diferite. Totuşi când un război se
apropia (cum au fost invaziile turceşti) cretanii treceau peste diferenţele lor de opinie politică şi socială şi îşi
apărau insula. Acest gest de unificare în faţa unui război cretan a fost denumit de cretani sincretism.
„Cuvântul „sincretism” provine din grecescul συγκρητισμός ( synkrētismós ), cu semnificația „coaliției
cretane”. Termenul apare pentru prima dată în „De fraterno amore” al lui Plutarh , 19 ( Moralia 490 ab ), care
citează exemplul cretanilor care au pus deoparte diferențele pentru a-și uni forțele în vederea pericolelor externe.
Cuvântul latin sincretismus , preluat de Erasmus de Rotterdam în scrisoarea către Philip Melanchthon din 22
aprilie 1519 , a continuat să indice tendințele eclectice și conciliante între diferitele școli de gândire, în sensul
modern al „fuziunii” (din falsa etimologie de συγκεράννυμι ( synkeránnymi ), „amestec”).”33
Este evident din cele menţionate mai sus că pentru grecii cretani sincretismul însemna un lucru pozitiv şi
nu ceva negativ cum este sensul lui în istoria religiilor. Aceasta fiindcă trebuie să ştim că în istoria religiilor sunt
mai multe religii sincretice:
- islamul a preluat mai multe elemente din iudaism şi creştinism,
- zoroastrianismul a preluat mai multe elemente din păgânismul persan,
- budismul a preluat mai multe elemente din hinduism
- New Age-un este mai mult un amalgam din mai multe religii păgâne, creştine, astrologie şi yoga
- Etc.
Sincretismul religios este la fel de bine manifestat şi în cadrul sectelor creştine. Spre deosebire de sectele
antice şi medievale mai toate sectele neo-protestante au preluat mai multe elemente din protestantism sau de la
alte secte.
„Ispite sincretismului evident că apare foarte mult în cel care se avântă în studiul istoriei religiilor.
„Fenomenul sincretist datează din zorii istoriei și este deosebit de caracteristic zonei mediteraneene și din
Orientul Mijlociu spre Asia . Deja în originile religiei babiloniene putem găsi elemente derivate din cultura
sumeriană - akkadiană . Prima încercare organică de integrare sincretică poate fi urmărită până la Cirus cel Mare
și dinastia achemenidă . Procesul său de unificare politică a fost însoțit de o încercare de a fuziona divinitățile
popoarelor subjugate în patul tradiției religioase persane.Chiar și în originile religiei grecești, componentele
religioase elene se găsesc îmbinate cu elemente pre- grecești . Cu toate acestea, elenismul a fost era clasică a
sincretismului religios, combinată cu factori culturali, economici și politici. Cultura tradițională greacă și-a
schimbat caracteristicile datorită influențelor externe puternice, în special persane. Intrând în contact cu diferite
tradiții și credințe, religia greacă a suferit un proces de asimilare de către zeități venerate în Orientul Mijlociu,
începând astfel un proces sincretist de amploare.”34
32Andrew Stephen Damick, Ortodoxia şi false credinţe. Cum să afli calea către Hristos (Iaşi, 2022).
33 https://koaha.org/wiki/Sincretismo (accesat pe 03.01.2024).
34 Idem.

18
Este evident că pentru cel care studiază istoria religiilor trebuie ca el să fie conştient de ceea ce este
sincretismul şi cum se manifestă el. Păgânismul antic este probabil cel mai bun caz de sincretism. Ştim că de
exemplu împăratul Alexandru Macedon se considera pe sine fiul zeului suprem Zeus dar ţările pe care le cucerea
erau unele cărora Alexandru le recunoştea zeii şi îi considera ca fiind şi ai săi.
„Înființarea cultului lui Serapis în Egipt , de către Ptolemeu I , infiltrarea progresivă a Cibelei și a lui Isis
în panteonul grecesc, concomitent cu creșterea cultului lui Dionisus ca noul Osiris , identificarea Afroditei cu
Astarte și cea a lui Zeus cu Amon , acestea se numără printre cele mai proeminente elemente ale noii tendințe.
De asemenea, în Roma imperială elemente tipice ale sincretismului religios pot fi găsite în întâlnirea religiei
romane cu tradițiile orientale, în primul rând mitraismul.
La fel, un exemplu de sincretism cultural a fost constituit de experiența lumii islamice , în care, de-a
lungul secolelor, fluxul gândirii literare , științifice , filozofice și chiar teologice a culturilor din India , Persia
sasaniană , elenismul (transmis în principal de Bizantini ), iudaismul , creștinismul estic (siriacii iacobiți,
nestorienii și, mai ales, copții ), lumea berberă pre-islamică și chiar China , Coreea , Tibetul , Mongolia și lumea
turcă pre-islamică din Asia Centrală.”35
Totuşi trebuie să ştim că sincretismul nu ţine numai de lumea antică ci la fel de bine noi sincretisme
religioase se nasc chiar şi în zilele noastre. Aceasta fiindcă după cum am spus
- seducţia
- şi atracţia
sunt lucruri prin care sincretismul se perpetuează în lumea noastră.
„Termenul sincretism s-a răspândit în epoca modernă datorită mai ales New Age-ului ; totuși, sensul real
al termenului nu trebuie confundat cu interpretarea pe care i-o atribuie această mișcare. De fapt, în timp ce New
Age afirmă că partea „cea mai bună” a fiecărei religii este latura sa ezoterică , secretă și misterioasă , sensul mai
modern al „sincretismului” indică pur și simplu că substratul tuturor religiilor este unic; pentru efectele
sincretismului, deci nu este important căruia îi aparține crezul, ci angajamentul real față de cercetarea interioară în
cadrul religiei sau doctrinei în care este stabilit, prin alegere sau cultură. Sincretismul religios, de fapt, afirmă
unitatea substanțială a tuturor credințelor și școlilor de gândire, dincolo de dogme și diferențele formale și
externe; conform viziunii sincretiste, conceptele și principiile fundamentale ale fiecărui crez (cum ar fi, de
exemplu, paternitatea lui Dumnezeu și frăția oamenilor, valoarea și importanța rugăciunii , dragostea universală
etc.) sunt singurele și aceleași.”36
După cum am spus sincretiştii sunt persoane
- superficiale,
- aparente,
- de suprafaţă
- şi fără profunzime.
Aceasta fiindcă ei nu au descoperiri de la Dumnezeu dar sunt tentaţi de idea religioasă pe care vor să o
adopte după cum îi taie mintea. Am mai putea adăuga faptul că sincretiştii sunt unii care merg pe originalitate. Ei
au o religie de la care au plecat dar dacă găsesc un nou element pe care îl plac imediat îl încadrează în sistemul
lor. Ştim de exemplu că naziştii au fost profund anti-creştini. Ei credeau că în curând creştinismul va murii ca
religie. Totuşi naziştii au fost plăcut impresionaţi de unele idei hinduse. Conceptul de rasă ariană adoptat de
nazişti trebuie să ştim că a fost unul hindus la origini. Rasa ariană era o rasă superioară ce a existat în antichitate
în India şi care trebuia să revină din nou în istorie pentru a conduce umanitatea.
Un alt element sincretic preluat de nazişti a fost zvastica. Simbol hindus, zvastica este simbolul norocului
şi al invincibilităţii. Ei bine ceea ce trebuie să ştim este că naziştii nu erau hinduşi dar au preluat aceste două
elemente din hinduism pe care le-au adoptat ca fiind proprii lor.37
Ceea ce avem mai sus în cazul elementelor hinduse adoptate de nazişti este mai mult un sincretism
politico-religios. Sunt mai multe astfel de elemente fiindcă trebuie să ştim că pentru mai mulţi graniţa dintre
politic şi religios se erodează foarte repede.
Sincretismul este atractiv fiindcă este
- uşor,
- şi facil.
35Ibidem.
36
https://koaha.org/wiki/Sincretismo (accesat pe 03.01.2024).
37 A se vedea Helton Godwin Banies, Germany possessed (New York, 1941).

19
Nu trebuie să te zbaţi prea mult fiind sincretist fiindcă tot ceea ce trebuie să faci este să fi atent la cei din
jur şi să le furi ideile şi credinţele. „Istoria religiilor este guvernată de o lege căreia specialiștii în domeniu nu îi
acordă atenția cuvenită. Este vorba de prezența simultană a unor elemente de valoare religioasă foarte diferită.
Uneori are loc o apariție neașteptata a unei concepții superioare aidoma unei licăriri spontane ; un contact cu
Realitatea supremă, cu Realitatea divină, care se descoperă în mijlocul fleacurilor și elementelor fără nici o
valoare ale concepțiilor politeiste și polidemoniste moral respingătoare și grotești. Un exemplu clasic în acest
sens ne este oferit de boșimanii din Africa de Sud (sec. al XlX-lea), la care face referire Andrew Lang în vestitele
sale cărți Myth, Ritual and Religion (Formarea religiei), 1898. Aceștia se închină unei zeități supreme, foarte
ciudată, numită Kagn, înfățișată ca un uriaș ichneumon (o ființă asemănătoare cu o nevăstuica și o șopârlă).
Despre acest zeu respingător sunt relatate o sumedenie de povești ciudate și lascive care au ca obiect
împerecherea lui cu diferite animale sau faptele lui amoroase. Atunci când un european (care a petrecut mai mulți
ani printre boșimani și a învățat cum să și-i apropie) a întrebat un boșiman ce fac atunci când se află în deșert la
vânătoare, departe de casă, și nu au noroc de vânat, iar proviziile s-au terminat, acesta i-a răspuns: "Desigur ne
rugam lui Kagn". Cum se roagă? "Kagn, Kaign,! Nu suntem noi copiii tăi? Nu vezi foamea noastră? Ajută-ne !".
Noțiunea de Părinte Suprem îndurător apare pe neașteptate în conștiința lor in mijlocul unor reprezentări
mitologice inepte.”38
Din exemplul de mai sus cu boşimanii din Africa se poate vedea că mai ales în mitologie sunt mai multe
elemente sincretice. Sunt mai puţini cei care ştiu că de exemplu mitul lui Ghilgameş este preluat şi modificat
după povestea dreptului Neo din Biblie. Mai multe elemente biblice le găsim preluat de alte religii.
„Să privim acum la câteva texte din India antică. Întâlnim în multe pasaje din Upanishade și alte texte
înrudite (cum ar fi Moksha-dharma din -Mohabharatam), proclamarea Unului, a. singurului. Unu care
exista cu adevărat, "Sstya satyasya" ("Realitatea realității").-" Caci exista Ceva sau Cineva care nu
îmbătrânește, cel bătrân în zile, Cel Veșnic", "care există prin Sine însușii", ceva "nemuritor, permanent",
"nesupus schimbărilor", "mare, liber de orice boala", strălucitor și nestrămutat", care este "dincolo de foame
și sete, dincolo de mâhnire și greșeala, dincolo de bătrânețe și moarte". "Numele lui este "Cel înalt", deoarece El
se află deasupra a tot răul"- El este Unul inefabil și insondabil "Tainicul cel prea adânc, Care nu poate fi cuprins
de gândire și nici măsurat", despre Care singurul lucru ce poate îi spus este : "El este !" și "Cel care exista cu
adevărat". Ân El ne găsim adăpost, El este "Țărmul" mult dorit, dincolo de orice durere. "A-L cunoaște este
ținta Upanișadelor" "Numele Lui este : Cel după care tânjim". "Cel care a ajuns să-L cunoască devine înțelept, și
în căutarea Lui asceții încep să rătăcească, purtând nostalgia unui tărâm mai bun". Ajungând să-L cunoască,
brahminii încetează să-și dorească fii, averi, lumi și ca cerșetori ei îmbrăţișează viața fără adăpost". Caci despre El
se spune : Nemărginitul este fericire. Nu exista fericire în ceea ce este mărginit. "Numai în Nemărginit se află
fericire". Și iarăși: "Brahma este fericire".
Multe din pasajele acestor texte vechi ne lasă sa auzim accente de bucurie : Cel care a ajuns să-L cunoască
a dobândit libertatea ; Cel care a ajuns să-L cunoască a dobândit pacea; cel care a ajuns să-L cunoască a devenit
nemuritor !.". Ascultați și acest verset din Katha-Upanișad : "Bărbatul înțelept care prin meditație asupra lui
Atman (Eului) îl recunoaște pe Cel vechi în zile care este greu de văzut, Cel care a intrat în întuneric, Cel care
este ascuns în peștera, Care locuiește în abis ca Dumnezeu - cu adevărat el lasă în urma Sa pentru totdeauna
bucuria si durerea".”39
Este evident că sincretismul este unul care merge pe legea seducţiei. Dacă îţi place ceva din altă religie nu
este nici o problemă să adopţi şi tu. Cu alte cuvinte seducţia în sens religios nu este o dovadă de slăbiciune ci mai
mult de adevărată originalitate. După cum am spus sincretismul religios este unul care fiindcă este lipsit de
originalitate ajunge să împrumute diferite elemente care lui i se pare originale. Trebuie să ştim că probabil ele nu
sunt originale însă dacă sincretistului religios i se pare aşa evident că el va ajunge să ne adopte.40
„Însă această Realitate ultimă este concepută de autorii Upanișadelor ca un Ocean divin impersonal, în
care este cuprins totul; ca o Indiferență divină ce depășește orice distincție și nu ca o persoană creatoare
iubitoare. "Tat tvam asi" -"Acela tu ești" - aceasta este formula de eliberare: a concepe întreaga ființă ca fiind
una, iar individualizarea drept ceva fals, ca un "coșmar" prin care este înlănțuită Ființa Supremă cea Una. Prin
39Idem.
40A se vedea Birger Albert Pearson, Religious syncretism în antiquity (Californa, 1975).

20
urmare, deslușim o indiferență rece legată de această Substanță divina care penetrează tot universul; ea nu este
interesată în nici o ființă individuală, nu este nici Tată iubitor și nici Mântuitor îndurător. Pe de altă parte, alături
de aceasta experiență, câte absurdități ciudate, practici magice grosolane, speculații cosmologice neobișnuite,
sărace și primitive, mărginindu-se cu magia nu se regăsesc în aceste texte! Dinamismul aspirației religioase
profunde și căutarea religioasă intensa, străfulgerările minunate ale Realității Supreme rămân amestecate cu
straturi ale unor concepții religioase inferioare specifice religiilor Indiei. Ambele elemente sunt caracteristice –
aspirațiile și experiențele superioare, superstiția și magia care inundă religia populara. La fel, ce impresie ciudată
și pestriță ne lasă religiile oficiale ale Egiptului, cu multiplicitatea riturilor lor magice, cu practica adorării
animalelor, cu, textele lor magice referitoare la viața de dincolo de mormânt și cu mulțimea zeilor - cu tendința
monoteistă (sau mai degrabă henoteistă) în care apare ici și colo, croindu-și drum sau mai precis pierzându-se în
mijlocul avalanșei de practici și concepții vulgare.”41
Un sincretist religios discuta cu un preot creştin ortodox.
- Părinte să ştiţi că eu nu înţeleg Biserica Creştin Ortodoxă.
- De ce fiul meu?
- Fiindcă face multe greşeli.
- Biserica nu face greşeli ci oamenii ei le fac.
- Oare?
- Da.
- Părinte dar de ce sunteţi atât de închistat?
- Cum să fiu?
- Închistat.
- De ce?
- Sunt multe religii care fac binele.
- Asta aşa este.
- Iudaismul, islamul, taoismul şi confucianismul toate propovăduiesc binele.
- Şi?
- Şi atunci de ce nu luăm ceea ce este bine de la ei?
- O să îţi spun.
- Chiar vă rog.
- Dacă vrei să te bărbiereşti şi nu ai lame în aparat te poţi rade?
- Nu.
- Vezi aşa este şi cu restul religiilor necreştine.
- Adică?
- Au părţi din adevăr.
- Păi da.
- Dar nu au adevărul întreg.
- Înţeleg.
- Poţi să faci bine dar ca să te mântuieşti trebuie să crezi în Hristos.
- Oare?
- Da.
- De ce?
- Iisus a fost cât se poate de concludent când a spus că: fără de Mine nu puteţi face nimic.
- Deci Hristos este totul, întregul?
- Da fiul meu.
- Uite eu sunt preot de mai mulţi ani.
- Şi?
- Nu am auzit de nici un sfânt părinte care să spună că necreştinii se vor mântuii.
- Da?
- Da.

21
- Nu ştiu ce să îţi spun.
- Îţi voi spune o întâmplare adevărată.
- Vă ascult.
- Se spune că o mamă cu un copil mic mergeau cu o corabie.
- Deci era în vechime?
- Da, când oamenii mergeau cu corabia şi nu cu vaporul.
- Continuaţi.
- Ei bine a venit o furtună mare.
- Nu se poate.
- Corabia s-a scufundat.
- Şi mama cu fiul?
- Au înotat şi au putut ajunge cu bine pe o insulă.
- Frumos.
- Aici au stat mai mult timp dar mâncarea nu prea era.
- Vai nu se poate.
- Văzând că nu mai au ce mânca mama a leşinat.
- Şi ce a urmat?
- Din fericire altă corabie a trecut pe acolo.
- Ce bine.
- Corăbierii au văzut că insula este locuită .
- Păi da.
- Au venit să îi salveze pe cei doi.
- Şi?
- Fiul a fost salvat.
- Şi mama nu?
- Nu.
- De ce?
- Din pricina leşinului a murit.
- Păcat.
- Copilul însă a fost dus la liman.
- Şi?
- Mai târziu fiul a rămas cu o traumă mare în suflet.
- Fiindcă nu mai avea mamă?
- Da.
- Îmi dau seama.
- De mai multe ori el putea fi văzut plângând şi spunând.
- Ce?
- O mamă, de aş putea să te mai văd încă odată!
- Bietul de el.
- Vezi, aşa este şi cu sincretismul.
- Cum?
- El salvează numai o parte de adevăr şi nu adevărul întreg.
- Înţeleg părinte.
- În istoria religiilor sunt multe idei frumoase.
- Păi da.
- Dar acest lucru nu înseamnă că sunt şi adevărate.
- Oare?
- Da.
- În ce sens?
- Sunt mulţi mincinoşi care spun minciuni meşteşugite.
- Dar ele rămân tot nişte minciuni?
- Da.
- Pentru nimic.42

22
Devine evident că sincretismul religios este dincolo de toate o lipsă de maturitate. Aceasta fiindcă dacă
sincretistul ar fi matur el ar fi capabil să facă diferenţa dintre adevăr şi ficţiune. Pentru cei mai mulţi sincretişti
adevărul este
- haotic,
- negociabil,
- nesigur
- şi incert.
Este cât se poate de adevărat că lumea în care trăim este o lume a incertitudinilor. Ei bine sincretistul
religios ajunge să introducă propriile incertitudini şi în religie. El nu este sigur pe sine şi adevărul este că nici nu
vrea fiindcă la o adică el se poate baza pe alţii şi astfel că adevărul religios se trunchiază. Este clar că sincretismul
religios este un lucru care aduce multă incertitudine în relaţia noastră cu Dumnezeu Tatăl.43
Este evident că în probleme de religie sincretismul nu este deloc binevenit. Aceasta fiindcă în sine religia
este ceva care se leagă de revelaţiile pe care omul le primeşte de la Dumnezeu. Ori ce face sincretistul? El ajunge
să adopte după bunul plac lucruri pe care nu le-a primit ca revelaţie din partea lui Dumnezeu. Ştim că budismul a
împrumutat conceptul de nirvana din hinduism. Budismul este într-o contradicţie cu sine fiindcă el este o religie
atee din moment ce crede în extincţia a tot ceea ce există. „O altă contradicție flagrantă poate fi găsita în
budismul hinayana (budismul "vehiculului mic"). Textele budiste vechi filosofice și psihologice neagă existența
unei substanțe spirituale și a unei Realități, supreme. "Setea" de viață (care stă la temelia seriei nesfârșite a
renașterilor și a suferinței) este cea care ține unite elementele constitutive separate ale persoanei umane și ale
oricărei ființe individuale. Când această "sete" este învinsă, elementele se separă și eliberarea ultima din suferință
(ținta suprema a învățăturii budiste) și nirvana ("stingerea") este realizată. Din acest punct de vedere nirvana nu
poate însemna altceva decât stingerea totală, aneantizare. Aceasta este concluzia naturală și necesară a acestor
presupoziții teoretice. În plus, așa cum am arătat, orice Realitate divina absoluta ultimă este ignorată de acest
aspect al budismului. Pe lângă aceasta, adeseori existența unei Realități imuabile, absolute este negată în mod
emfatic (sau cel puțin așa se pare).”44
Este cât se poate de adevărat faptul că aceste împrumuturi pe care le fac unii întemeietori de religie de
cele mai multe ori sunt cât se poate de nepotrivite. Aceasta fiindcă ei sunt unii care ţin la părerea proprie mai
mult decât la adevăr. Pe cale sincretică Buda a ajuns să creadă că neantizarea omului este de fapt mântuirea şi
realizarea lui totală.
"Întrucât, ucenicilor, se spune că ar fi zis Buddha, nu se poate descoperi cu adevărat existența vreunei
realități spirituale sau a vreunui lucru care sa îi fie propriu, nu este oare credința care spune : aceasta este lumea și
acesta este "Eul", astfel voi deveni după moarte: ferm, permanent, veșnic, neschimbător și astfel voi rămâne în
veșnicie ; nu este această credință pur si simplu o absurditate prostească?". Cum poate fi o astfel de credință
altceva decât o absurditate prosteasca? "O, stăpâne, este răspunsul ucenicilor". Prin dispariție totală, încetare
totală, non-existenta, abolirea voinței, dizolvarea, dispariția totală în urma căreia nu mai rămâne nimic. Așa s-a
întâmplat în cazul călugăriței Kisa Gotani care, privind cum luminile din mănăstire erau stinse și - aprinse din
nou, plina de liniște spirituală a exclamat : "Aidoma acestor lumini sunt ființele vii; ele se sting și se aprind din
nou. Însă cei care au realizat nirvana nu se mai văd niciodată".”45
Este evident că în zilele noastre sunt din ce în ce mai mulţi care devin atraşi de religiile extremului orient.
- Yoga,
- Meditaţia transcedentală,46
- Bahai,
- Jainism
- sau şichism
sunt cu toate curente care sunt primite de unii occidentali cu mari speranţe şi cu mult interesa.
Sincretismul este evident unul care merge pe instinct şi nu pe descoperiri de la Dumnezeu. Este destul să
îţi asculţi instinctul şi în acest mod să ajungi să adopţi ce îţi place şi ce ţi se potriveşte din mai multe idei
religioase.
43 A se vedea Monah Serghie, Dumnezeu: o certitudine (Galaţi, 2022).
44
Nicolae Arseniev, Descoperirea vieţii veşnice. Introducere în credinţa creștină, (Bucureşti, 1991) apud https://www.crestinortodox.ro/religiile-
45 Idem.
46A se vedea Doina Jelea, Afacerea meditaţia transcendentală (Bucureşti, 2004).

23
S-a spus în acest sens că de fapt nihilismul a preluat mai multe elemente din budism fiindcă în ambele
(nihilism şi budism) sensul final este nimicul, neantul.47
„În etapa ultimă a nirvanei "orice formă de existență
dispare cu desăvârșire", "orice cale spre viață este distrusă". Aceasta nu este însă singura explicație a nirvanei.
Exista multe texte cu nuanțe agnostice; Buddha (sau adepții săi) refuză pur și-simplu să spună dacă nirvana este
un nou mod de viață - nespus și nescris - sau încetarea absolută a oricărei forme de existență, chiar și a celei
desăvârșite. Pe neașteptate apar apoi texte (destul de numeroase) care descriu nirvana în termeni mistici, ca stare
de fericire supremă, nespusă, cu desăvârșire transcendentă, care are cel mai înalt conținut pozitiv, nu numai unul
negativ - încetarea durerii. Elocvența în acest sens este conversația vestitului istoric german al religiei și filosof
religios Rudolph Otto în timpul șederii sale în Ceylon (Shri Lanka, n.t.), centrul budismului "clasic" (această
calificare trebuie acum abandonată), adică a budismului hinayana, cu un călugăr budist de mare finețe intelectuală
și foarte învățat. Citind multe, texte el i-a prezentat lui Otto doctrina la care el adera cu tărie, anume a
neexistenței absolute a sufletului și a oricărei substanțe spirituale ultime. Însă atunci când a fost întrebat de către
Otto : "Ce este nirvana ?", el a devenit dintr-o dată foarte tăcut și a murmurat cu un zâmbet plin de fericire
numai două cuvinte : "Fericire nespusă!".”48
Mai nou sunt mai mulţi din occident care se inspiră în
- literatură,
- cinematografie,
- artă
- cultură
- sau filosofie
- sau în alte domenii
din religiile orientului îndepărtat. Aceasta fiindcă oamenii sunt superficiali şi nu cred că relaţia lor cu Dumnezeu
va fi afectată de aceste împrumuturi.
„De fapt, dacă revenim la textele budiste vechi, ale așa-numitului budism "clasic", hinayana (căci în
budismul mahayana -"marele vehicul" - care s-a dezvoltat mai târziu, avem o concepție religioasa pozitivă mai
explicită, având centru divin pe Buddha), regăsim o mulțime de definiții cu nuanțe pozitive date nirvanei. Unele
din aceste definiții nu pot fi explicate doar ca expresie a bucuriei în fața încetării suferinței și a curmării "roții"
dureroase a renașterilor infinite prin "stingere" totală. Cel puțin câteva dintre ele relevă o concepție mistică
definită despre nirvana, ca ridicare spre ceva nespus însa ceva pozitiv fericit (după cum a remarcat călugărul
budist în fața lui Otto) și transcendent. Această filosofie a mântuirii, care în aspectul hinayana al budismului pare
a fi atee (toți zeii religiei populare sunt acceptați, numai că ei sunt diferite forme ale renașterii, ale rătăcirii
existențiale - și în realitate suflete neexistente!), această filosofie a mântuirii care dorește să fie agnostică și în care
fiecare ins este chemat să devină "propriul sau mântuitor", primește adeseori nuanțe religioase mistice clare.
Printr-o contradicție aparentă, nirvana devine în acest caz starea de abordare mistică a Realității... nespuse și de
nedescris.”49
Sunt mari savanţi care studiază budismul şi hinduismul şi scriu mai multe cărţi prin care ei speră să le facă
populare:
- opiniile,
- concepţiile,
- crezurile
- şi ideologiile.
Aceasta fiindcă sunt mulţi creştini superficiali şi care au numai numele de creştin. Pe acest fond al
plictisului de a fi creştin ei bine apar mai multe elemente sincretice preluate din lumea budismului şi
hinduismului. De ce? Fiindcă toate acestea sunt unele care aduc ceva noi. Mai nimeni nu se gândeşte că în sine
sincretismul nu este ceva bun fiindcă nici nu este original dar nici nu ne aduce mai aproape de Hristos.
Mai nou sunt din ce în ce mai mult preluate din lumea orientului îndepărtat artele marţiale. Avem mai în
toate marile metropole practicanţi de arte marţiale.50
Ceea ce nu ştiu mai mulţi practicaţi de arte marţiale este că
fondul lor este unul religios. Conceptele sau mai bine spus filosofia artelor marţiale sunt preluate din
47 Daniel Chapelle, Nietzsche and Buddha: similar ideas, different lives (Peter Lang, 2019).
48
49Idem.
50 Maria Dimitriadou, Adevărul despre artele marţiale. O perspectivă ortodoxă (Editura De suflet, 2016).

24
- budism,
- daoism
- şi confucianism.
Aceasta fiindcă sunt mai puţini cei care ştiu că artele marţiale au o adevărată filosofie în spatele lor.
„Dăm mai jos câteva denumiri ale nirvanei care, în mod părelnic, însă adeseori destul de clar, nu
păstrează doar nuanțe negative, ci și sensuri pozitive : nirvana este numită "de nedescris" (anaakhata), "Unică"
(kevala), "Infinită" (ananta) "Pace", "Siguranță (yogakema), "Stare de odihna pașnică" (santapada), "Odihnă
fericită", "Sănătate", "Temelie sigură", "Libertate absolută", "Infailibilă", "Adevărată", "Neschimbătoare",
"Nepieritoare", "Nemuritoare" (amata -in sanskrita : amrita), "Ținutul nemuririi" (amata dhalu).
"Cea mai bună", "Cea mai înaltă" (paia sau parqma), "Binele suprem.", "Giuvaerul cel mai de
preț", "Fericirea Supremă" (paramam suttam), "Fericirea de nestrămutat". Pe neașteptate auzim din gura lui
Buddha, aceste cuvinte neobișnuite : "Există, o, monahule, ceva Nenăscut care nu a apărut, care este necreat,
care nu a izvorât. Dacă, o monahule, nu ar fi existat acest Nenăscut care nu a apărut, acest Necreat care nu a
izvorât, atunci nu ar exista nici posibilitatea eliberării din ceea ce este născut, care a apărut, care a fost creat și
care a izvorât...". Sesizăm o tendință mistică, în flagranta contradicție cu învățăturile fundamentale ale
budismului hinayana (așa cum ele au fost conturate de teoreticienii budiști primari) care a fost "introdusă pe
furiș", aproape inconștient, în experiența și în noțiunea de nirvana.”51
Prin urmare este bine să fim conştienţi că sincretismul în religie este
- eronat,
- de evitat,
- de eliminat
- şi de eradicat.
Aceasta fiindcă adevărul lui Iisus nu poate să prea elemente budiste sau hinduse. Este adevărat că între
diferite religii sunt mai multe asemănări dar acest lucru nu înseamnă că trebuie să amestecăm dogmele diferitelor
religii aşa după cum
- ni se pare,
- şi ne place
nouă.
La polul opus sincretiştilor sunt ereticii care elimină din învăţăturile lui Iisus ceea ce nu le convine. Ştim
de exemplu că păgânismul antic a fost unul care a făcut mai multe asocieri sincretice între rugăciune şi magie.
„Reîntorcându-ne la dualitatea prezentă în istoria religiilor putem observa, de exemplu, diferența uriașă și
opoziția fundamentală dintre rugăciune și practicile magice (neuitând faptul că adeseori ele se întrepătrund în
mod indisolubil). Magia este constrângerea forței supreme ; ea nu necesită pietatea inimii. Rugăciunea poate
aluneca spre magie dacă se consideră că deține putere în ea însăși, o putere coercitiva asupra divinității. Cultele
Greciei antice și religiile Indiei abundă in elemente magice - riturile însele sau cuvintele singure poseda putere.”52
Din afirmaţie de mai sus se poate vedea cât de departe poate merge sincretismul că a ajuns să amestece
- rugăciunea
- cu magia.
Este bine să ştim că pe mentalitate sincretică se pot face cele mai
- ciudate,
- străine
- şi neaşteptate
asocieri şi împrumuturi religioase.53
Sincretismul poate să fie la fel de bine o mare tentaţie şi ispită pentru cel care studiază istoria religiilor
fiindcă el poate să observe mai multe idei:
- noi,
- originale
- bine argumentate
- şi atractive.
52 Idem.
53 A se vedea Lev Şestov, Atena şi Ierusalim (Iaşi, 2013).

25
Iată de ce cel ce studiază istoria religiilor trebuie să fie tare în credinţa ortodoxă şi se nu se lase influenţat
de mai multe opinii şi idei neortodoxe. Totuşi în istoria religiilor sunt şi multe idei monstruoase. „În același timp
jertfa este punctul, sfera vieții religioase cel mai adeseori deschisă posibilității invaziei forțelor răului, după cum
putem deduce din istoria sacrificiului la diferite rase umane. Este suficient să ne amintim de sacrificiile
sângeroase omenești aduse Molochilor semiți sau măcelărirea rituala absolut îngrozitoare a victimelor omenești
practicată cu cea mai mare solemnitate de către aztecii din Mexico în cinstea zeilor lor Huitzilopochtli,
Tezcatlipoca si Tlaloc. Se spune că 70.000 de prizonieri au fost sacrificați în 1486 cu ocazia consacrării marelui
templu dedicat lui Huitzilopochtli. Conquistadores spanioli cruzi, lipsiți de scrupule și înrăiți au fost pur și
simplu îngroziți atunci când au intrat în una din clădirile legate de templul lui Huitzilopochtli și au descoperit-o
plina de cranii omenești, răspândind duhoarea creierelor miilor de victime care zăceau aruncate pe dușumelele
scăldate în sânge. Spaniolii au ajuns la concluzia clară ca era vorba ele un cult al diavolului.”54
La un profesor de religie a venit un elev.
- Domnule profesor deranjez?
- Nu.
- Aş avea ceva de discutat.
- Ce anume?
- Cum este cu religiile?
- Cum să fie?
- Da cum este?
- Nu înţeleg.
- De ce noi studiem numai o religie?
- Creştin ortodoxă?
- Da.
- Fiindcă ea deţine adevărul.
- Şi atunci de ce sunt atât de mulţi care nu o urmează?
- Oamenii sunt liberi să creadă orice.
- Oare?
- Chiar şi minciuni.
- Dar dacă Iisus este adevărul de ce nu face nimic ca să îi aducă la credinţa Lui pe necreştini?
- Fiindcă nu vor.
- Nu vor?
- Da.
- Cum aşa?
- Iisus a făcut mai multe minuni prin care a demonstrat că este Fiul lui Dumnezeu.
- Şi?
- Oamenii tot nu au crezut în El.
- Nu eram conştient de acest lucru.
- Să fi.
- Dar sunt multe lucruri frumoase pe care alte religii le spun.
- Aşa este.
- Şi atunci?
- Nu înseamnă că tot ceea ce este frumos este şi adevărat.
- Aşa este.
- Sunt multe minciuni frumoase.
- Dar neadevărate.
- Şi atunci cum să facem pe Iisus cunoscut?
- Ar fi o metodă.
- Care?
- O să ţi-o spun.
- Vă ascult.
54

26
- Era anul 1793 în oraşul Lyon.
- În Franţa?
- Da.
- Şi?
- În Lyon au pătruns revoluţionarii.
- Revoluţia franceză?
- Da.
- Am studiat despre ea.
- Ei bine fratele unui anumit Badget fu condamnat la moarte.
- De ce?
- Fiindcă apărase cetatea Lyonului.
- Şi ce a urmat?
- Călăii revoluţionari au pătruns în casa fratelui crezând că el este vinovatul.
- Dar nu era el, era fratele lui nu?
- Da.
- Interesant.
- Călăii l-au luat să îl ducă la ghilotină.
- Păi cum?
- Aşa.
- Dar nu era el vinovat.
- Nu.
- Şi?
- Un simplu cuvânt de clarificare şi el ar fi scăpat.
- Şi nu a spus nimic?
- Nu.
- Şi a fost ghilotinat?
- Da.
- Din iubire pentru fratele lui?
- Da.
- Mare iubire a avut.
- Aşa este.
- Şi care este morale întâmplării?
- Că nu trebuie să ne învinovăţim semenii.
- Dar este foarte greu.
- Aşa este.
- Totuşi fratele a reuşit?
- Dacă iubeşti poţi orice.
- Oare?
- Da.
- Cum aşa?
- Oamenii uită ce mare putere este dragostea.
- Este?
- Cum să nu.
- Aşa a făcut şi Iisus.
- Cum?
- A fost răstignit pe nedrept.
- Aşa este.
- Deci nu trebuie să preluăm elemente din alte religii.
- Ci trebuie să ne rugăm pentru aceste suflete pierdute?
- Da.
- Bine de ştiut.55

27
Am vorbit mai sus că pentru cei care studiază istoria religiilor tentaţia sincretismului este foarte mare.
Aceasta fiindcă după cum am spus sunt mai multe idei religioase atractive şi apetisante. Totuşi trebuie să fim tari
în credinţa în Hristos şi să nu acceptăm aceste idei şi să ajungem să ni le împropriem. Aceasta fiindcă în nici un
fel acest lucru nu ne va ajuta.
Sincretismul este unul care dacă este practicat ajunge să strice lucrurile şi să le întoarcă cu susul în jos. „În
plus, este suficient să reținem nenumăratele reprezentări ale unor ființe demonice - jumătate oameni, jumătate
animale, cu colții lor îngrozitori ieșiți din fălci deschise, cu gheare aidoma șerpilor gată să sfâșie, chipuri atât de
frecvente în panteonul popular al Indiei, prezente în multe temple indiene sau pictate în vestitele peșteri Ajanta,
dar care dețin un loc bine stabilit în cult - pentru a ne putea da seama că punctul cel mai sacru al activităților
umane și al energiei umane - religia - poate fi corupt prin infuzia de elemente maligne.
Corupt în însăși esența cea mai sacră a vieții, însă nu cu desăvârșire, și în aspirația - nu întotdeauna, dar
adeseori - spre binele și îndurarea care vin de sus și ascultând la chemarea îndepărtata a Divinului, chemare care
adeseori este întunecată și distorsionata de slăbiciunea și nepriceperea noastră, de invazia puterilor răului -
acesta este chipul istoriei religiei omului, privită din punct de vedere creștin.”56
CAPITOLUL 3
RISCUL INFLUENŢELOR HETERODOXE
În ceea ce priveşte influenţele oamenii se împart în două categorii:
1. sunt unii care sunt extrem de uşor influenţabili
2. şi sunt unii care nu sunt influenţabili deloc când vine vorba de convingerile şi ideile proprii.
Istoria cunoaşte cazul unui jurist care şi-a susţinut o teză de doctorat cu privire la binele pe care îl
reprezintă un parlament bicameral. Acest jurist s-a întâlnit cu un politician extrem de viclean care în câteva lui l-a
făcut să creadă invers, că parlamentul unicameral este mult mai bun.
Se poate vedea de mai sus că sunt unii care se poate spune că sunt cum bate vântul. Dacă suntem astfel de
persoane ei bine nu ne este recomandat să ne apucăm să studiem istoria religiilor. De ce? Fiindcă în nici un fel
nu ne va face bine.
„În experiența religioasă a Vechiului Testament există ceva unic și fără pereche și aceasta în pofida
multelor puncte de contact cu civilizațiile înconjurătoare, iar acest ceva o face să se deosebească cu desăvârșire
de religiile lumii antice. Ceea ce ne impresionează în mod special, chiar și din punct de vedere pur istoric,
comparativ, este permanența și tradiţia neîntreruptă a credinței sale monoteiste, urcând spre culmi tot mai înalte
și experiența religioasă a conducătorilor spirituali ai lui Israel, conducători care adeseori au fost persecutați de
propriii lor concetățeni, însă al căror mesaj, consemnat în scris devine cartea sfântă, comoara sacră a poporului
iudeu. Linia monoteistă neabătută, nu în viața cercurilor largi ale poporului care în timpul domniei regilor au fost
adeseori dornici să combine credincioșia lor față de Yahve cu adorarea unor zei străini, păgâni, ci în acele
personalități profetice îndrumătoare ale căror credința și experiența religioasă au prevalat în cele din urmă,
dovedindu-se hotărâtoare - aceasta linie a experienței monoteiste (care în multe cazuri poate fi numita direcție
ascendentă) ne uimește și nu poate fi nicidecum explicată pe temeiul unor presupoziții pur istorice,
evoluționiste.”57
Se poate vedea din afirmaţie de mai sus că poporul evreu ca unul care a trăit înconjurat de mai multe
popoare păgâne de mai multe ori a riscat să fie influenţat de religiile acestor popoare păgâne. Totuşi poporul
evreu a păstrat nealterată credinţa monoteistă în Dumnezeu.
În lumea de azi nu mai este ameninţarea păgână însă avem alte ameninţări cum sunt:
- sectele,
- indiferentismul religios
- sau secularismul.58
Adevărul este că cei mai mulţi dintre noi suntem unii care atunci când auzim despre un lider politic că
este uşor influenţabili avem o părere rea despre el. fiindcă un caracter puternic nu este unul care se lasă uşor
57 Idem.
58A se vedea Radu Teodorescu, Secularismul: o ideologie fără Dumnezeu (Cugir, 2017).

28
influenţat. Acest lucru pe bună dreptate. Trebuie să avem tăria să stăm lângă concepţiile şi ideile noastre şi să nu
renunţăm cu una cu două la ele.
Cu atât mai multe în probleme de religie nu trebuie să fim unii care să fim uşor influenţaţi. De ce?
Fiindcă Dumnezeu este în spatele nostru şi El ne va ajuta. „Dacă însă abordăm acest complex de fapte și
experiențe religioase unice dinlăuntru, adică dacă încercăm să sesizăm însăși esența, inspirația lăuntrică
profundă a acestei experiențe, vom observa câteva trăsături caracteristice care sunt deosebit de pertinente.
Vom vedea că aici inițiativă îi aparține lui Dumnezeu, nu numai pentru că Se descoperă pe Sine ca Suprem,
Sfânt și Unul Căruia îi aparține, desăvârșirea ființei ("Eu sunt Cel ce sunt!") și care nu suportă și nu recunoaște
alt dumnezeu alături de El, ci și drept Cel care sprijină și menține această cunoaștere adevărata spre Sine, în
pofida necredincioșiei și inconsecvenței poporului iudeu. "M-am descoperit celor cel nu întrebau de Mine; găsit
am fost de cei ce nu Mă căutau. Și am zis : Iată-Mă, iată-Mă aici, la un neam care nu chema numele Meu !
Tins-am mâinile Mele în toată vremea către un popor răzvrătit... oameni care întărâtau fără încetare
față Mea..." (Isaia 65, 1-3). Inițiativa îi aparține lui Dumnezeu: El întinde mâinile Sale către un popor răzvrătit.
El vine în întâmpinarea lui. El l-a ales, arătându-și îndurarea față de el, apropiindu-l de El prin pedeapsa pentru
necredința, pentru judecată și prin legătura îndurării și a milei (cf. Osea 14, 5).”59
Devine evident că nu trebuie să ajungem la fanatism în probleme de religie dar nici să ajungem să fie cum
bate vântul şi fără de nici o coloană vertebrală în noi. Ştim că mai ales în Occident creştinismul ortodox nu este
privit bine fiindcă el are o concepţie:
- ascetică,
- de nevoinţă
- şi a renunţării la cele materiale în favoarea celor spirituale.
Aşa se face că Occidentul a venit cu alternativa protestantă care este una care este extrem de uşoară când
vine vorba de:
- legea profitului,
- îmbogăţirea rapidă,
- fuga după bani
- şi setea de averi.
Aceasta fiindcă după cum ştim în protestantism mântuirea de face prin credinţă şi nu prin fapte bune. Cu
alte cuvinte, începând cu Luther, ei bine faptele bune nu au nici un aport în drumul spre mântuire. Se poate
vedea aici cât de uşor influenţabil este Occidentul când vine vorba de religie şi credinţă creştin ortodoxă.60
„Școala de istorie religioasă numită Religionsgeschichtliche Schule a fost o școală de gândire germană din
secolul al 19-lea care a fost prima ce a studiat sistematic religia ca pe un fenomen socio-cultural. Descria religia
ca o evoluție împreună cu dezvoltarea culturii umane, de la primitivul politeism la eticul monoteism.
Religionsgeschichtliche Schule a apărut într-un moment când studiile avansate ale Bibliei și ale Istoriei Bisericii erau în
plină dezvoltare în Germania cât și în alte locuri. (vezi și "critica înaltă", numită și metoda critico-istorică).”61
După concepţia germană a lui Religiosgeschitliche Schule se poate vedea că de fapt nu religie
- influenţează,
- modelează
- şi susţine
cultura umană ci invers.
Este bine să ştim că religia şi Iisus nu sunt împotriva culturii însă ceea ce este foarte important de ştiut
este că nu trebuie să lăsăm cultura să devină un factor fundamental în probleme de religie. De ce? Fiindcă în cele
din urmă:
- fundamentul,
- baza,
- temelia
- şi susţinerea ultimă
vin din religie şi nu din cultură.
60Josiah Trinham, Stâncă şi nisip. Concepţia ortodoxă despre reformatorii protestanţi şi învăţăturile lor (Iaşi, 2018).
61
https://ro.wikipedia.org/wiki/Istoria_religiilor (accesat pe 04.10.2023).

29
Sunt mulţi care sunt nemulţumiţi cu rigiditatea dogmatică a religiei şi pentru aceasta ajung să fie
influenţaţi mai mult de cultură decât de religie. În secolul al XX-lea a fost filosoful român Constantin Noica
primul care a lansat sloganul de mântuire prin cultură. Cu alte cuvinte nu religia mântuieşte ci cultura.62
„Abordarea conceptelor de sacru şi religios din perspectiva istoriei culturii a fost la Mircea Eliade o
preocupare constantă, căreia el i-a dedicat aproape întreaga sa activitate. Faptul este marcat de o pasiune savantă
şi o devoţiune exemplară. Sacru şi religios înseamnă, ca elemente de concepţie, două repere de importanţă
fundamentală pentru existenţa în istorie, un mod de a fi caracteristic civilizaţiilor arhaice, care poate fi accesibil şi
omului modern în păstrarea identităţii sale spirituale.
Pentru Eliade, descoperirea şi studierea prezenţei sacrului în diferite categorii ale culturii şi civilizaţiei
universale au însemnat un fundament pe care şi-a întemeiat o laborioasă cercetare a fenomenelor spirituale ale
omenirii.
Savantul defineşte sacrul prin prisma reprezentării religioase a lumii şi pune frecvent în legătură două
dimensiuni spirituale: sacru şi profan. Citându-l pe Roger Caillois, din "Lâhomme et le sacré", Eliade spune
despre sacru că este opus profanului, mai precis, "sacrul se manifestă întotdeauna ca o realitate de un cu totul alt
ordin decât realităţile "naturale"", "Le Sacré et le Profane" (Gallimard, 1965, p. 14). Prezenţa sa în lume şi
manifestarea se fac printr-o hierofanie ("hieros" - sacru şi "faneia"- descoperire), o revelaţie a unei realităţi
absolute, care se opune nonrealităţii uniforme înconjurătoare.”
"A deveni om înseamnă a fi religios"63
Adevărul este că omul religios, acel homo religiosus al istoriei religiilor, este unul care este foarte uşor
influenţabil. De ce? Fiindcă este pendulează foarte mult între sacru şi profan. Trebuie să ştim că teoria savantului
român Mircea Eliade că profanul este o manifestare camuflată a sacrului nu stă bine în sens creştin. Mircea
Eliade a fost unul care şi-a justificat opinia lui prin etimologa termenului de profan care însemna în latină pe
cineva care stă în faţa templului, deci o persoană care era între templu şi lume. Ei bine în sens creştin ortodox
ştim că între Iisus şi diavol nu poate să fie nici o legătură. Diavolul nu este profan ci el este:
- rău,
- diabolic,
- pervers
- şi sadic.
Prin urmare distincţia dintre sacru şi profan în accepţia lui Eliade trebuie să ştim că necesită îmbunătăţiri.
Totuşi Mircea Eliade are dreptate când spune: "conştiinţa unei lumi reale şi semnificative este strâns legată de
descoperirea sacrului. Prin experienţa sacrului, spiritul uman a sesizat diferenţa între ceea ce se relevă ca fiind
real, puternic, bogat şi semnificativ şi ceea ce este lipsit de aceste calităţi, adică curgerea haotică şi periculoasă a
lucrurilor, apariţiile şi dispariţiile lor fortuite şi vide de sens." Deci, "sacrul este un element în structura
conştiinţei, şi nu un stadiu în istoria acestei conştiinţe."64
Ei bine un alt lucru asupra căruia trebuie să stăruim este că religie a avut întotdeauna în societatea umană
un factor de
- stabilitate,
- integritate,
- statornicie,
- verticalitate
- şi ordine.
Totuşi în cadrul religiei s-au strecurat pe parcursul timpului mai mulţi oameni răi care prin faptele şi
atitudinile lor au ajuns să
- falsifice,
- să mintă,
- să dezunifice
- şi să strice
62 https://cerculnoica.wordpress.com/2007/11/16/mantuirea-dupa-noica/ (accesat pe 04.01.2024).
63 Preot Nicolae Cojocaru Ziarul lumina 06.01.2011 apud https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/sacru-si-religios-
la-mircea-eliade-17283.html.
64 Mircea Eliade, La nostalgie des origines, 1969, p. 7 apud preot Nicolae Cojocaru Ziarul lumina 06.01.2011 apud
https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/cultura/sacru-si-religios-la-mircea-eliade-17283.html (accesat pe 04.01.2024).

30
adevărurile mari ale religiei. Începând cu păgânismul şi sfârşind cu New Age-ul contemporan au fost mau multe
mentalităţi bolnave care în loc să lase religie aşa cum este au ajuns să o modifice şi să o schimbe după bunul lor
plac.
Este evident că în acest context oamenii simpli au fost afectaţi fiindcă ei au văzut în religie un factor de
- stabilitate
- şi de încredere.
Un părinte de la Muntele Athos se spune că a putut să vadă un diavol care mergea din Athos în lume cu
mai multe căpestre în mână. Întrebat ce face cu ele dracul a răspuns că le va pune preşedinţilor şi marilor
demnitari şi episcopilor. Aceasta fiindcă dacă diavolul îi are pe ei sub control, ei bine restul maselor de oameni îi
vor urma de la sine. Aceasta fiindcă dracii vor să ne influenţeze cu orice preţ în a face rău. Pentru aceasta ei nu se
vor da înapoi de la nimic din ceea ce le stă în putinţă.65
Doi ziarişti discutau într-o zi.
- Ştii ce mă preocupă?
- Ce?
- O temă spinoasă.
- Care?
- Manipularea.
- O asta?
- Da.
- Tu nu vezi ce putere are mas media în societate?
- Ba da.
- Mai nou dacă un candidat la preşedinţie nu se înţelege bine cu presa nu are nici o şansă să câştige.
- Aşa este.
- Şi mai mult.
- Ce?
- Am observat ceva de la mas media de azi.
- Ce?
- Are în mare o atitudine necreştină.
- De ce?
- Se hrăneşte din scandaluri bisericeşti.
- Aici nu ştiu ce să spun.
- Adică?
- Sunt unii preoţi care calcă strâmb.
- Aşa este.
- Dar sunt cei mai mulţi care îşi văd bine de meserie.
- Presa tinde să vadă lucrurile rele din societate.
- Şi mai ales din Biserica Ortodoxă.
- Ai dreptate.
- Noi mas media avem puterea să influenţăm lumea în bine şi în rău.
- Eu zic că de multe ori presa influenţează lumea mai mult în rău.
- Chiar crezi?
- Da.
- De ce?
- Dacă oamenii vor să vadă violuri, crime, furturi şi războaie la TV ei bine noi mas media oferim ceea
ce vor să vadă ei.
- Trist dar adevărat.
- Şi ce crezi că este de făcut.
- Trebuie să cultivăm în oameni tăria de caracter.
- Adică?
- Să nu fie uşor influenţabili.
- Dar cum să facem asta.
- Sunt mai multe metode.
- Spune-mi şi mie.
65 A se vedea Denis de Rougemont, Parte diavolului (Bucureşti, 1994).

RISCURILE ISTORIEI RELIGIILOR.pdf

RISCURILE ISTORIEI RELIGIILOR.pdf

Recommended

Recommended

More Related Content

Similar to RISCURILE ISTORIEI RELIGIILOR.pdf

Similar to RISCURILE ISTORIEI RELIGIILOR.pdf (20)

More from Radu Teodorescu

More from Radu Teodorescu (20)

RISCURILE ISTORIEI RELIGIILOR.pdf