SlideShare a Scribd company logo
As. Eco Habitat
Obiective generale


   Dezvoltarea și promovarea conceptului de locuire sustenabilă cu
    impact minim asupra mediului și rezultate pozitive asupra calității
    vieții în România;

   Educarea societății românești pentru o locuire sustenabilă;

   Eficientizarea costurilor în domeniul locuinţelor;

   Oferirea unor alternative concrete, legale și viabile de locuinţe
    sustenabile.
Proiecte pentru 2011-2015

Obiective:
   Studierea, realizarea şi monitorizarea unor prototipuri în vederea acomodării
    lor la condiţiile geografice şi economice ale României;
   Certificarea unor materiale si tehnici specifice caselor din baloți și facilitarea
    obținerii autorizării de construcție pentru asemenea case;
   Colaborarea cu instituţiile statului pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea
    legislaţiei în domeniu, precum şi racordarea acesteia la legislaţia europeană
    şi internaţională.
Pași:
   Construirea unor prototipuri în colaborare cu experți din alte țări care au
    dezvoltat foarte bine această tehnică, folosind mai multe tehnici constructive;
   Studierea și monitorizarea acestor prototipuri;
   Concluzii;
   Obținerea și analiza feedback-ului.
ce este ?
Puncte de vedere


1.   Necesitate - low cost

2.   Trend – eco/bio

3.   Mijloc – calitatea vieții
1. Necesitate




Nebraska, SUA, 1903                                              Alabama, SUA, 1938




Olanda, 1944                                                     Nebraska, SUA, 1928
                Expo Casa Mea 03 - 06.04.2012, ROMAERO BANEASA
1. Necesitate
   Este de 3 ori mai eficientă decât o casă obişnuită, iar într-un ciclu
    normal de viaţă de 30 de ani costurile pentru energie se reduc cu
    până la 75%;

   Baloţii de paie sunt în sine termoizolanţi, nemaifiind necesară o
    izolare suplimentară;

   Consumul de energie pentru transportul paielor este minim (spre
    exemplu, de 77 ori mai mic decât pentru vata minerală);

   Costurile pentru energie au devenit cele mai mari în plata utilităţilor,
    pe lângă taxe şi impozite (începând cu 2003, în UE au crescut cu
    47% iar pentru următorii 5 ani sunt prevăzute creşteri de până la
    30%);
2. Trend
   Echilibrează umiditatea aerului prin stratul de lut care acoperă
    baloții;

   Inerție termică mare – menține căldura;

   Lutul absoarbe agenții poluanți;

   Nu există emisii toxice;

   Casă vie, organică – altă încărcare energetică;

   Paiele provin din surse regenerabile, cresc anual într-o mare
    variatate climatică și sunt un material mai sustenabil decât lemnul, a
    cărui producţie şi procesare necesită mult mai multă energie şi a
    cărui emisie de dioxid de carbon este relativ mare.
3. Mijloc
Ținte de atins pentru o casă din baloți



   Trebuie sa atingă un cost minim atât in construcția cât și în
    întreținerea ei;

   Să fie construită aproape integral cu materiale naturale și locale;

   Să fie ușor de construit.
Date tehnice

Este   o tehnologie low-cost;

Foloseşte   materiale locale - eficienţa resurselor;

Oferă   confort termic;

Este   rezistentă la foc;

Este   izolantă fonic;
Date tehnice

   Pereţii din baloţi de paie pot suporta o greutate de peste 1000 kg/m2 (se pot
    construi cu uşurinţă P+1);

   Pereţii tencuiţi pe ambele părţi au o rezistenţă la foc de maxim F90 (după
    normele austriece şi germane);

   Coeficientul de conductivitate termica: λ=0,0456 W/mK;

   Poate atinge standardele unei case pasive (case cu un consum de energie
    necesar pentru încălzire mai mic de 15 kWh/m2/an).
Tehnici de construire



1.   Nebraska sau structură portantă din baloți;

2.   Structură de lemn cu umplutură de paie sau structură neportantă;

3.   CST (celula sub tensiune) – combinația celor două.
1. Structură portantă

                        •   Acoperişul trebuie să fie
                            uniform distribuit

                        •   Raportul dintre înălţimea
                            şi grosimea peretelui să
                            fie aproximativ 5:1

                        •   Baloţii de paie trebuie să
                            fie foarte comprimaţi, cu
                            o densitate de cel puţin
                            90 kg/m3

                        •   Casa să fie proiectată cu
                            goluri înguste (h>l)

                        •   Cel mai important lucru:
                            centura de lemn
                            deasupra pereţilor
1. Structură portantă
                        Tehnică de construire care foloseşte
                            baloţii ca structură portantă
2. Structură neportantă
   Tehnică de construire care foloseşte lemnul ca structură portantă şi baloţii ca
    umplutură.
2. Structură neportantă


                             Baloţii sunt folosiţi
                              ca umplutură (în
                              cazul structurii cu
                              cadre de lemn)
                              sau la faţa
                              exterioară a
                              structurii (în cazul
                              sistemului din
                              stâlpi şi grinzi)

                             Baloţii trebuie bine
                              legaţi de structura
                              portantă
2. SN - Valea Nucului, Buzău
2. SN - Valea Nucului, Buzău
2. SN - Valea Nucului, Buzău
3. CST – Celulă Sub Tensiune
3. CST - Cârligu Mare, Buzău
3. CST - Cârligu Mare, Buzău
3. CST - Cârligu Mare, Buzău
Proiecte viitoare



   Studierea altor tehnici cu scopul de a dezvolta prototipul pentru
    România;

   Testări in situ la foc, etc pentru stabilirea unor normative și
    reglementări pentru clădirile din baloți;

   Autorizarea unor proiecte de locuințe P+1 în spațiul urban.
Primul test la foc – aprilie 2012
Primul test la foc – aprilie 2012
Vă mulțumim!



  Asociația Eco Habitat

  E-mail: office@eco-habitat.ro
  Mobil: +40 728 960 951
         +40 753 695 309
  Fax: +4021 313 24 43

More Related Content

Viewers also liked

Introdução à evolução
Introdução à evoluçãoIntrodução à evolução
Introdução à evolução
Lara Lídia
 
Mercy yusmaida molano riaño
Mercy yusmaida molano riañoMercy yusmaida molano riaño
Mercy yusmaida molano riaño
klaumilenitha
 
YILENI RINTA 1
YILENI RINTA 1YILENI RINTA 1
YILENI RINTA 1
klaumilenitha
 
Viviana veloza santamaria (1)
Viviana veloza santamaria (1)Viviana veloza santamaria (1)
Viviana veloza santamaria (1)
klaumilenitha
 
Javascript native OOP - 3 layers
Javascript native OOP - 3 layers Javascript native OOP - 3 layers
Javascript native OOP - 3 layers
David Nguyen
 
Angie natalia dueñas reyes1
Angie natalia dueñas reyes1Angie natalia dueñas reyes1
Angie natalia dueñas reyes1
klaumilenitha
 
2 moore prague-presentation
2 moore prague-presentation2 moore prague-presentation
2 moore prague-presentationifa2012_2
 
KAREN DANIELA FRANCO
KAREN DANIELA FRANCOKAREN DANIELA FRANCO
KAREN DANIELA FRANCO
klaumilenitha
 
CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2
CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2
CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2
klaumilenitha
 
Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.
Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.
Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.
shiyaping1988
 
Dagoberto lara
Dagoberto laraDagoberto lara
Dagoberto lara
klaumilenitha
 
ваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmasters
ваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmastersваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmasters
ваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmastersкрылов сергей
 
Building an inbound marketing architecture
Building an inbound marketing architecture Building an inbound marketing architecture
Building an inbound marketing architecture
Jon Hosier
 

Viewers also liked (13)

Introdução à evolução
Introdução à evoluçãoIntrodução à evolução
Introdução à evolução
 
Mercy yusmaida molano riaño
Mercy yusmaida molano riañoMercy yusmaida molano riaño
Mercy yusmaida molano riaño
 
YILENI RINTA 1
YILENI RINTA 1YILENI RINTA 1
YILENI RINTA 1
 
Viviana veloza santamaria (1)
Viviana veloza santamaria (1)Viviana veloza santamaria (1)
Viviana veloza santamaria (1)
 
Javascript native OOP - 3 layers
Javascript native OOP - 3 layers Javascript native OOP - 3 layers
Javascript native OOP - 3 layers
 
Angie natalia dueñas reyes1
Angie natalia dueñas reyes1Angie natalia dueñas reyes1
Angie natalia dueñas reyes1
 
2 moore prague-presentation
2 moore prague-presentation2 moore prague-presentation
2 moore prague-presentation
 
KAREN DANIELA FRANCO
KAREN DANIELA FRANCOKAREN DANIELA FRANCO
KAREN DANIELA FRANCO
 
CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2
CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2
CAMILA PROAÑOS REDVOLUCION HISTORIA 2
 
Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.
Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.
Supplier Assessment Report Yuyao Kangrui Metal Products Co., Ltd.
 
Dagoberto lara
Dagoberto laraDagoberto lara
Dagoberto lara
 
ваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmasters
ваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmastersваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmasters
ваш сантехник в Питере - Tutorial: Google for Webmasters
 
Building an inbound marketing architecture
Building an inbound marketing architecture Building an inbound marketing architecture
Building an inbound marketing architecture
 

Prezentare Asociația Eco Habitat (Anuala de Arhitectură)

  • 2. Obiective generale  Dezvoltarea și promovarea conceptului de locuire sustenabilă cu impact minim asupra mediului și rezultate pozitive asupra calității vieții în România;  Educarea societății românești pentru o locuire sustenabilă;  Eficientizarea costurilor în domeniul locuinţelor;  Oferirea unor alternative concrete, legale și viabile de locuinţe sustenabile.
  • 3. Proiecte pentru 2011-2015 Obiective:  Studierea, realizarea şi monitorizarea unor prototipuri în vederea acomodării lor la condiţiile geografice şi economice ale României;  Certificarea unor materiale si tehnici specifice caselor din baloți și facilitarea obținerii autorizării de construcție pentru asemenea case;  Colaborarea cu instituţiile statului pentru îmbunătăţirea şi dezvoltarea legislaţiei în domeniu, precum şi racordarea acesteia la legislaţia europeană şi internaţională. Pași:  Construirea unor prototipuri în colaborare cu experți din alte țări care au dezvoltat foarte bine această tehnică, folosind mai multe tehnici constructive;  Studierea și monitorizarea acestor prototipuri;  Concluzii;  Obținerea și analiza feedback-ului.
  • 5.
  • 6. Puncte de vedere 1. Necesitate - low cost 2. Trend – eco/bio 3. Mijloc – calitatea vieții
  • 7. 1. Necesitate Nebraska, SUA, 1903 Alabama, SUA, 1938 Olanda, 1944 Nebraska, SUA, 1928 Expo Casa Mea 03 - 06.04.2012, ROMAERO BANEASA
  • 8. 1. Necesitate  Este de 3 ori mai eficientă decât o casă obişnuită, iar într-un ciclu normal de viaţă de 30 de ani costurile pentru energie se reduc cu până la 75%;  Baloţii de paie sunt în sine termoizolanţi, nemaifiind necesară o izolare suplimentară;  Consumul de energie pentru transportul paielor este minim (spre exemplu, de 77 ori mai mic decât pentru vata minerală);  Costurile pentru energie au devenit cele mai mari în plata utilităţilor, pe lângă taxe şi impozite (începând cu 2003, în UE au crescut cu 47% iar pentru următorii 5 ani sunt prevăzute creşteri de până la 30%);
  • 9. 2. Trend  Echilibrează umiditatea aerului prin stratul de lut care acoperă baloții;  Inerție termică mare – menține căldura;  Lutul absoarbe agenții poluanți;  Nu există emisii toxice;  Casă vie, organică – altă încărcare energetică;  Paiele provin din surse regenerabile, cresc anual într-o mare variatate climatică și sunt un material mai sustenabil decât lemnul, a cărui producţie şi procesare necesită mult mai multă energie şi a cărui emisie de dioxid de carbon este relativ mare.
  • 11. Ținte de atins pentru o casă din baloți  Trebuie sa atingă un cost minim atât in construcția cât și în întreținerea ei;  Să fie construită aproape integral cu materiale naturale și locale;  Să fie ușor de construit.
  • 12. Date tehnice Este o tehnologie low-cost; Foloseşte materiale locale - eficienţa resurselor; Oferă confort termic; Este rezistentă la foc; Este izolantă fonic;
  • 13. Date tehnice  Pereţii din baloţi de paie pot suporta o greutate de peste 1000 kg/m2 (se pot construi cu uşurinţă P+1);  Pereţii tencuiţi pe ambele părţi au o rezistenţă la foc de maxim F90 (după normele austriece şi germane);  Coeficientul de conductivitate termica: λ=0,0456 W/mK;  Poate atinge standardele unei case pasive (case cu un consum de energie necesar pentru încălzire mai mic de 15 kWh/m2/an).
  • 14. Tehnici de construire 1. Nebraska sau structură portantă din baloți; 2. Structură de lemn cu umplutură de paie sau structură neportantă; 3. CST (celula sub tensiune) – combinația celor două.
  • 15. 1. Structură portantă • Acoperişul trebuie să fie uniform distribuit • Raportul dintre înălţimea şi grosimea peretelui să fie aproximativ 5:1 • Baloţii de paie trebuie să fie foarte comprimaţi, cu o densitate de cel puţin 90 kg/m3 • Casa să fie proiectată cu goluri înguste (h>l) • Cel mai important lucru: centura de lemn deasupra pereţilor
  • 16. 1. Structură portantă Tehnică de construire care foloseşte baloţii ca structură portantă
  • 17. 2. Structură neportantă  Tehnică de construire care foloseşte lemnul ca structură portantă şi baloţii ca umplutură.
  • 18. 2. Structură neportantă  Baloţii sunt folosiţi ca umplutură (în cazul structurii cu cadre de lemn) sau la faţa exterioară a structurii (în cazul sistemului din stâlpi şi grinzi)  Baloţii trebuie bine legaţi de structura portantă
  • 19. 2. SN - Valea Nucului, Buzău
  • 20. 2. SN - Valea Nucului, Buzău
  • 21. 2. SN - Valea Nucului, Buzău
  • 22. 3. CST – Celulă Sub Tensiune
  • 23. 3. CST - Cârligu Mare, Buzău
  • 24. 3. CST - Cârligu Mare, Buzău
  • 25. 3. CST - Cârligu Mare, Buzău
  • 26. Proiecte viitoare  Studierea altor tehnici cu scopul de a dezvolta prototipul pentru România;  Testări in situ la foc, etc pentru stabilirea unor normative și reglementări pentru clădirile din baloți;  Autorizarea unor proiecte de locuințe P+1 în spațiul urban.
  • 27. Primul test la foc – aprilie 2012
  • 28. Primul test la foc – aprilie 2012
  • 29. Vă mulțumim! Asociația Eco Habitat E-mail: office@eco-habitat.ro Mobil: +40 728 960 951 +40 753 695 309 Fax: +4021 313 24 43

Editor's Notes

  1. RENEXPO® South-East Europe 09. - 11.11.2011, Palace Hall Bucharest
  2. RENEXPO® South-East Europe 09. - 11.11.2011, Palace Hall Bucharest