Dumnezeu Atotputernic, Hristos al zilelor de pe urmă, care S-a arătat pentru a-Și face lucrarea, exprimă toate adevărurile care purifică și mântuiesc omenirea, și toate sunt incluse în Cuvântul Se arată în trup. Acest lucru a îndeplinit ceea ce este scris în Biblie: „La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” (Ioan 1:1).

1. MĂRTURIILE ÎNVINGĂTORILOR
Aceștia sunt cei care au ieșit din Necazul cel Mare
(Apocalipsa 7:14)
Volumul I
BISERICA LUI DUMNEZEU ATOTPUTERNIC

2. Conținutul acestei cărţi a fost tradus în întregime de către traducători
profesionişti. Totuşi, datorită diferenţelor lingvistice etc., un număr mic de inexactităţi
este inevitabil. Dacă descoperiţi oricare astfel de inexactităţi, vă rugăm să consultaţi
versiunea originală în limba chineză. De asemenea, vă rugăm să luaţi legătura cu
noi pentru a ne informa, astfel încât cartea să poată fi actualizată atunci când este
republicată.

3. 1
CUVÂ NT Î
NAINTE
Anul 1991 a fost un an de o însemnătate enormă și vastă pentru întreaga
omenire, pe cât de profund coruptă este ea. Acesta a fost anul în care Mântuitorul
nostru Isus S-a arătat în sfârșit, după ce fusese îndelung așteptat de către toți cei ce
au crezut cu evlavie în Domnul și au însetat după adevăr, și El Se întorsese ca
Dumnezeu Atotputernic întrupat din zilele de pe urmă. Venirea lui Dumnezeu
Atotputernic a contrazis noțiunile tuturor oamenilor, pentru că El nu Se pogorâse în
Israel pe un nor alb și nici nu Se arătase în mod deschis tuturor națiunilor și
popoarelor; î
n schimb, El a sosit î
n secret î
n formidabilul bastion al ateismului – China
– și, în țara în care marele balaur roșu stă încolăcit, El a început lucrarea de judecată
pornind de la casa lui Dumnezeu. Deoarece China este națiunea cea mai întunecată,
cea mai coruptă, cea mai potrivnică față de Dumnezeu din lume și este țara în care
marele balaur roșu și tot felul de duhuri rele și-au făcut sălașul, tocmai aici Dumnezeu
Își rostește cuvintele și îi judecă, pedepsește, purifică și mântuiește pe cei ce au fost
atât de înșelați și atât de profund corupți de marele balaur roșu. Prin această lucrare,
Dumnezeu a câștigat un grup de biruitori în răsăritul lumii, care au devenit mărturii
ale victoriei Lui asupra Satanei și, astfel, înțelepciunea și atotputernicia lui Dumnezeu
sunt dezvăluite mai clar. Întocmai cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Î
n multe
locuri, Dumnezeu a profețit, câștigând astfel, un grup de biruitori în țara Sinim.
La Răsăritul lumii, sunt câștigați biruitorii, astfel, locul de aterizare al celei de-
a doua întrupări a lui Dumnezeu este, fără îndoială, țara Sinim, exact acolo unde
marele balaur roșu stă încolăcit. Acolo, Dumnezeu îi va câștiga pe descendenții
marelui balaur roșu, astfel încât acesta să fie complet înfrânt și rușinat.
Dumnezeu vrea să-i trezească pe acești oameni care suferă profund, să-i
trezească complet și să-i facă să iasă din ceață și să-l respingă pe marele
balaur roșu. Dumnezeu vrea să-i trezească din visul lor, să-i facă să cunoască
esența marelui balaur roșu, să-și dea toată inima lor lui Dumnezeu, să se ridice
de sub opresiunea forțelor întunecate, să se ridice la Răsăritul lumii și să
devină dovada biruinței lui Dumnezeu. Doar atunci, Dumnezeu va câștiga slavă”

4. 2
(„Lucrarea și intrarea (6)” din Cuvântul Se arată în trup). Datorită lucrării și
cuvântărilor lui Hristos al zilelor de pe urmă, aleșii lui Dumnezeu din China, care au
fost atât de profund înșelați de marele balaur roșu, întrucât trăiesc sub stăpânirea lui
întunecată, sunt toți cuceriți de cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. Unul câte unul,
ei sunt eliberați de robia și controlul marelui balaur roșu și se întorc înaintea tronului
lui Dumnezeu pentru a primi udarea și proviziile, emondarea și tratarea, judecata și
mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu Atotputernic, precum și tot felul de încercări și
rafinări. În sfârșit, în mijlocul multiplelor moduri în care regimul marelui balaur roșu îi
vânează și îi persecută, aleșii lui Dumnezeu sunt mărturie fermă, devenind astfel
exemplarele și modelele lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, pe care
Dumnezeu le face complete în China și care devin, de asemenea, mărturii puternice
ale victoriei lui Dumnezeu asupra forțelor malefice ale Satanei.
De când lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă a î
nceput î
n
China continentală, marele balaur roșu nu a încetat niciodată să persecute Biserica
lui Dumnezeu Atotputernic. Pentru a eradica lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe
urmă, pentru a transforma China într-o zonă fără de Dumnezeu și pentru a-și atinge
obiectivul de a controla omenirea pentru totdeauna, el face lucrul la care se pricepe
cel mai bine: perturbă, distruge și face tot ce poate pentru a se împotrivi lucrării lui
Dumnezeu. Nu numai că răspândește tot felul de zvonuri și minciuni pentru a-i ataca
și a-i acuza în mod fals pe aleșii lui Dumnezeu, ci și întrebuințează tot soiul de
metode demne de dispreț pentru a-i persecuta: investighează oamenii atât în mod
deschis, cât și în secret, monitorizează apelurile telefonice, urmărește oamenii, îi
arestează în secret, cercetează locuințele și pretinde amenzi, smulge mărturisiri prin
tortură, amenință și ademenește și lasă oamenii distruși atât în corp, cât și în minte.
Aceste metode au făcut ca nenumărați aleși ai lui Dumnezeu să fie arestați, bătuți cu
cruzime și forțați să se supună reeducării prin muncă, în timp ce unii dintre ei au fost
chiar lăsați infirmi sau și-au pierdut viețile. Marele balaur roșu folosește aceste
metode î
n î
ncercarea de a-i sili pe aleșii lui Dumnezeu să-L respingă și să-L trădeze
pe Dumnezeu, astfel încât să accepte pentru totdeauna conducerea sa, stăpânirea
sa asupra lor și asuprirea și exploatarea sa. Dar Dumnezeu este un Dumnezeu
atotputernic, iar înțelepciunea Lui este exercitată întotdeauna pe baza uneltirilor
înșelătoare ale Satanei. În mijlocul torturilor distrugătoare provocate de marele balaur

5. 3
roșu, deși aleșii lui Dumnezeu suferă mari dureri și chinuri și înfruntă necazuri având
doar o șansă infimă de supraviețuire, ei ajung totuși să vadă lămurit esența
reacționară, malefică a marelui balaur roșu, care este atât de perversă și atât de
potrivnică Cerurilor, și ajung să vadă înfățișarea sa demonică. În inimile lor se ivește
o ură amarnică față de marele balaur roșu, iar ceea ce se naște în ei este o hotărâre
de a mărturisi ferm pentru Dumnezeu chiar cu prețul propriei vieți. În cele din urmă,
ei se bazează pe iluminarea și călăuzirea cuvintelor lui Dumnezeu și pe puterea pe
care Dumnezeu le-o dăruiește, până când, în final, își depășesc slăbiciunea trupului,
se eliberează din strânsoarea în care îi ține moartea și, cu adevărată credință și o
inimă plină de dragoste pentru Dumnezeu, ei sunt mărturie răsunătoare pentru
Dumnezeu înaintea marelui balaur roșu și îl fac pe Satana să fie complet rușinat și
învins. Așa cum spune Dumnezeu Atotputernic: „Aceia la care Dumnezeu se referă
ca biruitori sunt cei care încă pot să dea mărturie, să-și mențină încrederea și
devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt
asediați de Satana, adică atunci când sunt sub stăpânirea forțelor întunericului.
Dacă încă poți să îți menții curăția inimii și iubirea autentică pentru Dumnezeu
indiferent de situație, tu dai mărturie în fața lui Dumnezeu, iar acesta este lucrul
la care Dumnezeu se referă ca fiind biruitor” („Ar trebui să îți menții devotamentul
față de Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Acești biruitori sunt, așadar, grupul
de oameni care sunt edificați și desăvârșiți prin cuvintele lui Dumnezeu în mijlocul
asupririi întunecate a marelui balaur roșu.
Pentru alții, ei arată la fel ca toți ceilalți, dar sub udarea și proviziile cuvintelor lui
Dumnezeu Atotputernic, ajung să înțeleagă unele adevăruri și găsesc credința și
hotărârea de a se lepăda de influența întunecată a Satanei, de a-L urma pe
Dumnezeu și a merge pe calea cea dreaptă în viață. De aceea, ei încă se roagă lui
Dumnezeu, se bazează pe Dumnezeu, rămân drepți bazându-se pe puterea dăruită
de cuvintele lui Dumnezeu și nu se predau niciodată și nu cedează în fața tuturor
chinurilor inuman de crude și distrugătoare la care i-a supus marele balaur roșu și a
zilelor petrecute zăcând în celulele întunecate ale închisorii. Deși unii dintre ei pot fi
brutalizați până în pragul morții, hotărârea lor de a urmări adevărul este consolidată;
deși unii dintre ei pot fi în floarea vârstei atunci când se confruntă cu tortura și
încarcerarea nemiloasă pe mâna demonilor marelui balaur roșu, ei tot emit o aură de

6. 4
dragoste și își sacrifică tinerețea fără regrete; deși unii dintre ei pot suferi persecuții
și dificultăți și pot fi hărțuiți de către demoni, totuși simt și mai mult cât de prețios este
harul lui Dumnezeu, iar dragostea lor pentru Dumnezeu devine și mai puternică; în
timp ce străbat cărarea grea, golind cupa amară a brutalității, unii obțin iluminarea,
inspirația și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, duhurile lor sunt trezite și compun
cântece de slavă pentru viață; unii luptă împotriva întunericului și a asupririi și, în
vremuri de pericol, experimentează transcendența și măreția forței de viață a lui
Dumnezeu; unii se bazează pe Dumnezeu și sunt salvați de la moarte în ultima clipă,
percep imensitatea incomparabilă a iubirii lui Dumnezeu și găsesc în cuvintele lui
Dumnezeu un stâlp care îi face să se țină strâns de viață. Prin urmare, este clar că,
deși acest grup de aleși ai lui Dumnezeu care îl înving pe Satana sub îndrumarea lui
Dumnezeu suferă pierderea confortului fizic, totuși ei câștigă adevărul, dobândesc
eliberarea spirituală și trăiesc vieți semnificative. Deși suferă furtuni de vânt și ploi și
î
ndură mari greutăți, ei sunt mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu în
fața Satanei și devin biruitorii care sunt edificați și desăvârșiți de Dumnezeu în toiul
greutăților. Acest lucru îndeplinește în întregime cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic:
„Am spus anterior că un grup de biruitori este câștigat din Est, biruitori care
vin din mijlocul marelui necaz” („Totul se împlinește prin cuvântul lui Dumnezeu”
din Cuvântul Se arată în trup).
Când citiți această carte, poate că următoarea noțiune se va ivi în mintea voastră:
oare Dumnezeu nu este atotputernic? De ce ar permite El regimului marelui balaur
roșu să-i vatăme astfel pe aleșii săi? Dacă gândiți acest lucru, atunci asta arată că
încă nu înțelegeți pe deplin atotputernicia și înțelepciunea lui Dumnezeu, pentru că
numai cei care nu cunosc lucrarea lui Dumnezeu judecă lucrurile doar prin aspectul
lor exterior și judecă lucrurile numai după propriile noțiuni și închipuiri – aceasta nu
este defel calea de a recunoaște adevăratele roade ale lucrării lui Dumnezeu.
Dumnezeu Atotputernic spune: „Când Îmi încep oficial lucrarea, toți oamenii se
mișcă odată cu Mine, astfel încât oamenii din tot universul au grijă să fie în pas
cu Mine, este «jubilare» peste tot î
n univers, iar omul este î
ndemnat î
nainte de
Mine. În consecință, însuși marele balaur roșu este împins de către Mine într-o
stare de frenezie și năuceală, servește lucrarea Mea și, chiar dacă se
împotrivește, nu-și poate urma propriile dorințe, neavând de ales și

7. 5
supunându-se controlului Meu. Î
n toate planurile Mele, marele balaur roșu este
contrastul Meu, inamicul Meu, dar și servitorul Meu; ca atare, nu i-am ușurat
niciodată «însărcinările». Așadar, ultima etapă a lucrării întrupării Mele se
î
ncheie î
n casa acestuia. Î
n felul acesta, marele balaur roșu e mai capabil să-
Mi facă un serviciu cum se cuvine prin care îl voi cuceri și Îmi voi încheia planul”
(„Capitolul 29” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se
arată în trup). „Dumnezeu plănuiește să folosească o parte din lucrarea
spiritelor malefice pentru a desăvârși o parte din om, astfel încât acești oameni
să poată să-și dea seama în întregime de faptele diavolilor și să îngăduie
tuturor să-și înțeleagă cu adevărat strămoșii. Numai atunci vor putea oamenii
să se elibereze complet, nu numai să se lepede de posterioritatea demonilor,
ba chiar cu atât mai mult de a strămoșilor lor. Aceasta este planul original al
lui Dumnezeu de a-l înfrânge definitiv pe marele balaur roșu, de a face în așa
fel încât toți oamenii să cunoască adevărata formă a marelui balaur roșu,
smulgându-i de tot masca și văzându-i adevărata formă. Aceasta este ceea ce
Dumnezeu vrea să împlinească și este țelul Lui final pe pământ pentru care a
lucrat atât de mult; El năzuiește să înfăptuiască aceasta în om. Aceasta este
cunoscută drept manevrarea tuturor lucrurilor pentru scopul lui Dumnezeu”
(„Capitolul 41” din „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul
univers” în Cuvântul Se arată în trup). În fiecare etapă a lucrării Sale, Dumnezeu
mobilizează toate lucrurile pentru a lucra și a face un serviciu pentru El și asta este
tocmai ceea ce se întâmplă cu lucrarea lui Dumnezeu din zilele de urmă pe care El
a desfășurat-o în întreaga Chină. Marele balaur roșu nu face excepție, deoarece a
devenit un termen de contrast și un obiect care servește în lucrarea lui Dumnezeu.
Prin împotrivirea și perturbarea lucrării lui Dumnezeu de către marele balaur roșu,
Dumnezeu le îngăduie tuturor să-i recunoască adevărata față, retezând astfel toate
legăturile cu acesta și eliberându-se din cătușele sale. Dar ce anume are de-a face
faptul că Dumnezeu dorește ca oamenii să vadă dincolo de acțiunile demonilor și să
se lepede de marele balaur roșu o dată pentru totdeauna cu dobândirea de către ei
a mântuirii depline? După cum știm cu toții, marele balaur roșu se comportă pervers,
acționează împotriva Cerurilor și este reacționar până la extrem. Pentru a transforma
China î
ntr-o zonă fără de Dumnezeu și pentru a-i ține pe oameni complet controlați

8. 6
sub stăpânirea lui întunecată, acesta dă în permanență adevărul peste cap, propagă
cu înverșunare ateismul și materialismul și răspândește tot felul de sofisme și erezii
pentru a măcina mințile oamenilor, a le înșela duhurile și a-i împiedica să vină
î
naintea lui Dumnezeu pentru a-I accepta mântuirea. Prin aceasta, își atinge
obiectivul de a controla și devora oamenii pentru totdeauna. Dacă oamenii doresc să
se deștepte din înșelătoriile marelui balaur roșu, să scape de tirania și de asuprirea
lui și să se întoarcă în întregime către Dumnezeu, atunci, doar trăind persecuția și
represiunea pe mâna marelui balaur roșu îi vor putea vedea clar demonica față
malefică, vicioasă, josnică și nerușinată și numai atunci îl vor urî și-l vor blestema din
adâncul inimilor lor. Apoi jură pe propria viață să curme orice legătură cu marele
balaur roșu, se leapădă o dată pentru totdeauna de influența Satanei și Îl urmează
pe Dumnezeu, ascultă de Dumnezeu și merg pe calea luminii în viață, fel î
n care
urmăresc adevărul și dobândesc mântuirea deplină. Prin urmare, este evident că
Dumnezeu folosește marele balaur roșu ca termen de contrast și obiect de servire
pentru a îngădui aleșilor săi să înțeleagă adevărul, să-și sporească discernământul,
să mărturisească ferm pentru Dumnezeu și, în sfârșit, să fie desăvârșiți și să obțină
mântuirea deplină. Modul în care lucrează Dumnezeu este magnific! Dumnezeu
folosește în serviciul Său reprimarea înverșunată a marelui balaur roșu pentru a-Și
desăvârși aleșii, pentru a le permite să-I cunoască firea cea dreaptă, înțelepciunea
și atotputernicia și să vadă cât de practică este lucrarea lui Dumnezeu, astfel încât
cu toții să poată exprima adevărată slăvire pentru Dumnezeu din adâncul inimilor lor!
Așa cum spun cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Î
n planul Meu, Satana a pândit
mereu la fiecare pas și, ca termen de comparație al înțelepciunii Mele, a
încercat întotdeauna să găsească mijloace de a Îmi întrerupe planul inițial. Dar
puteam Eu să cedez în fața schemelor sale înșelătoare? Toate din cer și de pe
pământ Î
mi slujesc – uneltirile înșelătoare ale Satanei ar putea face altfel?
Aceasta este exact răscrucea înțelepciunii Mele, este exact ceea ce este
minunat în privința faptelor Mele și este principiul prin care întregul Meu plan
de gestionare (planul mântuirii) este îndeplinit. În timpul construirii împărăției,
tot nu evit uneltirile înșelătoare ale Satanei, ci continui să fac lucrarea pe care
trebuie să o fac. Dintre toate lucrurile din univers, am ales faptele Satanei ca
termenul Meu de comparație. Nu este aceasta înțelepciunea Mea? Nu este

9. 7
aceasta exact ceea ce este minunat în privința lucrării Mele? Cu ocazia intrării
în Epoca Împărăției, se petrec schimbări uimitoare în toate lucrurile din cer și
de pe pământ și acestea sărbătoresc și se bucură. Sunteți voi cu ceva diferiți?
Cine nu se simte dulce ca mierea în inima sa? Cine nu tresaltă de bucurie în
inima sa? Cine nu dansează de încântare? Cine nu rostește cuvinte de laudă?”
(„Capitolul 8” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată
î
n trup).
Relatările colectate în această carte, Mărturiile biruitorilor, sunt toate mărturii
victorioase ale aleșilor lui Dumnezeu din China care sunt desăvârșiți prin cuvintele
lui Dumnezeu în toiul persecuției neînfrânate a marelui balaur roșu. După cum arată
faptele, Dumnezeu folosește împotrivirea și persecuția înverșunată a marelui balaur
roșu pentru a-i edifica și desăvârși pe aleșii Săi și pentru a permite vieților lor să
crească și să se maturizeze. În același timp, Dumnezeu folosește această î
mpotrivire
și persecuție pentru a-i demasca și elimina pe toți acei oameni malefici care nu cred
cu adevărat în El și care nu iubesc adevărul. Acest lucru arată în mod adecvat că
înțelepciunea lui Dumnezeu este exercitată pe baza uneltirilor înșelătoare ale
Satanei, că Dumnezeu l-a învins deja în întregime pe marele balaur roșu și a câștigat
toată gloria!
Cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic spun: „Oriunde apare î
ntruparea,
inamicul este distrus din acel loc. China este prima care va fi anihilată, nimicită
de mâna lui Dumnezeu. Dumnezeu nu arată niciun pic de milă Chinei. Dovada
prăbușirii treptate a marelui balaur roșu poate fi observată în maturizarea
continuă a oamenilor. Aceasta poate fi văzută de oricine, în mod evident.
Maturizarea oamenilor este un semn al morții inamicului” („Capitolul 10” din
„Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul
Se arată în trup). Aleșii lui Dumnezeu care sunt mărturie fermă pentru El sunt grupul
care este martor pentru Dumnezeu chiar în momentul căderii națiunii marelui balaur
roșu; ei sunt martorii victoriei lui Dumnezeu în războiul Său cu Satana și dovada de
netăgăduit a înfrângerii și umilinței Satanei. Maturizarea oamenilor lui Dumnezeu
vestește doborârea națiunii marelui balaur roșu. Lucrarea lui Dumnezeu în China
continentală se va încheia în glorie: El a transformat un grup de oameni în biruitori și
gloria Și-a dobândit! Aleșii lui Dumnezeu și-au asumat acum misiunea sfântă de a

10. 8
mărturisi lucrarea lui Dumnezeu în toate colțurile lumii și de a răspândi numele sfânt
al lui Dumnezeu. Numele lui Dumnezeu va fi mărit pretutindeni în univers, toată
omenirea se va supune înaintea lui Dumnezeu și se va închina lui Dumnezeu
Atotputernic întrupat și toate națiunile pământului vor deveni națiunea lui Hristos –
acest lucru va fi înfăptuit în curând de către Dumnezeu!
16 august 2014

11. 9
Cuprins
1. Dragostea lui Dumnezeu a fost cu mine în închisoarea întunecată a diavolului
2. Forța vieții care nu poate fi stinsă niciodată
3. O tinerețe fără regrete
4. Suferința este cea care răspândește mireasma iubirii
5. Persecuția și suferința m-au făcut să-L iubesc pe Dumnezeu și mai mult
6. În urma suferințelor, dragostea mea pentru Dumnezeu este și mai puternică
7. Fiind devastat de demoni, îmi dau și mai mult seama de cât de prețios este
harul lui Dumnezeu
8. Suferințe și încercări – binecuvântările de a fi favorizat
9. În vremuri de restriște, cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit î
ncurajare
10. Un cântec de viață în toiul ruinării
11. Cuvintele lui Dumnezeu creează miracolele vieții
12. Cuvintele lui Dumnezeu m-au condus să fiu mărturie
13. Petrecând floarea tinereții în închisoare
14. Persecuția aspră a guvernului PCC nu face decât să-mi întărească
dragostea pentru Dumnezeu
15. Iubirea lui Dumnezeu mi-a întărit inima
16. Călăuzită de cuvintele lui Dumnezeu, am biruit opresiunea forțelor
î
ntunericului
17. Dumnezeu este puterea vieții mele
18. Gustarea iubirii lui Dumnezeu în mijlocul greutăților
19. Lumina scânteietoare a vieții din vizuina monștrilor întunecați
20. Faptul că am supraviețuit persecuției nemiloase mi-a întărit credința în
Dumnezeu
21. Lumina lui Dumnezeu mă îndrumă printre greutăți
22. Cuvântul lui Dumnezeu este forța mea în viață
23. Dumnezeu mă îndrumă să biruiesc cruzimea demonilor
24. Ridicarea din prigonirea întunecată

12. 10
25. Deșteptare în toiul suferinței și al dificultăților
26. Transcendența și măreția forței de viață a lui Dumnezeu
27. Necazul a inspirat dragostea mea pentru Dumnezeu
28. O trăire mai profundă a iubirii lui Dumnezeu prin intrarea î
ntr-un bârlog de
demoni
29. Am ajuns să disting clar dragostea și ura trecând prin amărăciunea
persecuției
30. Chiar și prin greutăți, dragostea lui Dumnezeu mă însoțește
31. În pragul morții, Dumnezeu Atotputernic mi-a venit î
n ajutor
32. Dragostea lui Dumnezeu nu cunoaște nicio limită
.
Explicație privind notele de subsol:
Această carte conține două tipuri de note de subsol. Cele marcate cu numere (astfel[1]
) sunt
note de subsol din textul original, iar cele marcate cu litere (astfel[a]
) sunt note privind traducerea.

13. 11
1. Dragostea lui Dumnezeu a fost cu mine î
n
închisoarea întunecată a diavolului
de Yang Yi, provincia Jiangsu
Sunt o creștină din cadrul Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic și sunt o adeptă a
lui Dumnezeu Atotputernic de peste zece ani. Î
n acest timp, un lucru pe care nu-l voi
uita niciodată este nenorocirea groaznică de când am fost arestată de poliția PCC cu
un deceniu în urmă. Pe atunci, în ciuda faptului că am fost torturată și călcată în
picioare de demoni malefici și a faptului că am fost în pragul morții de câteva ori,
Dumnezeu Atotputernic Și-a folosit mâna puternică pentru a mă îndruma și a mă
proteja, pentru a mă readuce la viață și pentru a mă readuce în siguranță… Prin
aceasta, am avut cu adevărat experiența transcendenței și măreției forței vitale a lui
Dumnezeu și am câștigat bogăția prețioasă a vieții conferite mie de Dumnezeu.
Era 23 ianuarie 2004 (a doua zi a Anului Nou chinezesc). Trebuia să merg să
vizitez o soră de la biserică, deoarece avea necazuri și avea nevoie urgentă de ajutor.
Pentru că locuia departe, a trebuit să mă trezesc devreme să iau un taxi, ca să mă
întorc înapoi în aceeași zi. Am plecat de acasă chiar când se lumina. Nu era aproape
nimeni pe străzi, doar muncitorii care făceau curat. Am căutat un taxi neliniștită, dar
nu era niciunul î
n jur. M-am dus la o stație de taxiuri să aștept și am ieșit în șosea să
opresc unul, când l-am văzut venind – dar s-a dovedit a fi un autovehicul care
aparținea Biroului de Protecția Mediului. M-au î
ntrebat de ce i-am oprit. „Îmi pare rău,
a fost o greșeală, am crezut că sunteți un taxi”, am spus. „Noi credem că tu lipeai
postere ilegale”, au răspuns. „M-ați văzut făcând așa ceva? Unde sunt posterele pe
care le lipeam?”, am spus. Fără să-mi dea ocazia să mă apăr, cei trei s-au repezit la
mine și mi-au percheziționat cu forța geanta. Au scotocit prin tot ce aveam în geantă
– o copie a unei predici, un blocnotes, un portofel, un telefon mobil și un pager pe
care nu-l mai foloseam și așa mai departe. Apoi, s-au uitat mai atent la copia predicii
și la blocnotes. Văzând că nu am postere în geantă, au ridicat copia predicii și au
spus: „Poate că nu lipeai postere ilegale, dar ești o credincioasă în Dumnezeu
Atotputernic.” Apoi, au sunat la Direcția de Religie a Brigăzii Naționale de Securitate.

14. 12
Curând după aceea, au sosit patru persoane de la Brigada Națională de Securitate.
Și-au dat seama că sunt o credincioasă în Dumnezeu Atotputernic imediat ce au
văzut lucrurile din geanta mea. Fără a mă lăsa să spun ceva, m-au î
nghesuit î
n
mașina lor, apoi au încuiat ușa să nu fug.
Când am ajuns la Biroul de Securitate Publică, polițiștii m-au condus î
ntr-o
cameră. Unul dintre ei mi-a umblat în pager și în telefon, căutând indicii. A pornit
telefonul, dar arăta că nu mai are baterie, apoi bateria s-a descărcat complet. Oricât
a î
ncercat, nu l-a putut porni. Ținând telefonul, părea îngrijorat. Și eu am fost mirată
– abia încărcasem telefonul în dimineața aceea. Cum de nu avea baterie? Deodată,
mi-am dat seama că Dumnezeu aranjase în mod miraculos asta ca să oprească
polițiștii să afle informații despre ceilalți frați și celelalte surori. Am înțeles, de
asemenea, cuvintele rostite de Dumnezeu: „Indiferent dacă crezi sau nu acest
lucru, oricare și toate lucrurile, vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și
dispărea în funcție de gândurile lui Dumnezeu. Așa domnește Dumnezeu
asupra tuturor lucrurilor” („Dumnezeu este sursa vieții omului” din Cuvântul Se
arată în trup). Într-adevăr, toate lucrurile și toate evenimentele sunt în mâinile lui
Dumnezeu. Fie ele vii sau moarte, toate lucrurile trec prin schimbare conform
gândurilor lui Dumnezeu. În acest moment, am obținut o înțelegere adevărată privind
modul în care Dumnezeu deține suveranitatea asupra tuturor lucrurilor și le
orchestrează. Mai mult decât atât, am câștigat încrederea de care aveam nevoie
pentru a mă baza pe Dumnezeu ca să înfrunt interogatoriul ce urma să vină. Arătând
la lucrurile din geantă, ofițerul de poliție m-a î
ntrebat acuzator: „Acestea arată că, în
mod clar, nu ești o membră obișnuită a bisericii. Trebuie să faci parte din conducerea
superioară, cineva important, pentru că membrii începători ai conducerii nu au
pagere sau telefoane mobile. Am dreptate?” „Nu înțeleg ce spui”, i-am răspuns. „Te
prefaci că nu înțelegi!”, a urlat el, apoi mi-a comandat să mă ghemuiesc la pământ și
să încep să vorbesc. Văzând că nu aveam de gând să le fac jocul, m-au î
nconjurat
și au început să-mi dea pumni și șuturi – de parcă ar fi vrut să mă omoare. Cu fața
însângerată și umflată, tot corpul fiindu-mi cuprins de dureri insuportabile, m-am
prăbușit la podea. Eram înfuriată. Voiam să vorbesc rațional cu ei, să-mi argumentez
situația: cu ce am greșit? De ce m-au bătut astfel? Dar nu aveam cum să vorbesc
rațional cu ei, pentru că guvernul PCC nu vorbește rațional. Eram confuză, dar nu

15. 13
voiam să cedez bătăilor lor. Chiar când mă simțeam pierdută, mi-a trecut deodată
prin minte că, pentru că ofițerii aceștia malefici ai guvernului PCC erau atât de absurzi,
căci nu mă lăsau să le vorbesc rațional, nu era nevoie să le spun nimic. Era mai bine
să rămân tăcută – așa nu le eram de niciun folos. Când m-am gândit la asta, am
încetat să mai fiu atentă la ce spuneau ei.
Văzând că această abordare nu avea niciun efect asupra mea, polițiștii malefici
s-au înfuriat și au devenit mai barbari: au trecut la tortură pentru a obține o mărturie.
M-au încătușat de un scaun metalic prins în șuruburi de podea într-o astfel de poziție
încât nu puteam nici să stau pe vine, nici să stau în picioare. Unul dintre ei mi-a pus
pe scaun mâna care nu era încătușată și mi-a lovit-o cu un pantof, oprindu-se doar
când dosul palmei mele era plin de vânătăi, iar altul mi-a călcat picioarele cu pantofii
lui din piele, rotindu-și pantofii pe degetele mele de la picioare pentru a le strivi,
moment în care am simțit o durere incredibilă, ascuțită, care mi s-a dus drept la inimă.
După asta, șase sau șapte polițiști au făcut cu rândul. Unul dintre ei s-a concentrat
pe încheieturile mele și mi le-a ciupit atât de tare încât, o lună mai târziu, tot nu-mi
puteam îndoi brațul. Altul m-a prins de păr și mi-a scuturat capul încoace și-ncolo,
apoi mi l-a tras brusc spre spate astfel încât să mă uit în sus. „Uită-te la cer și vezi
dacă există un Dumnezeu!”, mi-a spus cu răutate. Au continuat până în noapte.
Văzând că nu vor obține nimic de la mine și pentru că era Anul Nou chinezesc, m-au
trimis direct la casa de detenție.
Când am ajuns la casa de detenție, un gardian i-a comandat unei prizoniere să
mă dezbrace de toate hainele și să le arunce la tomberon. Apoi, m-au pus să îmbrac
o uniformă de închisoare murdară, urât mirositoare. Gardienii m-au pus î
ntr-o celulă
și apoi i-au mințit pe ceilalți prizonieri, spunându-le: „S-a străduit să destrame familiile
altor oameni. Multe familii au fost distruse de ea. Este o mincinoasă, înșală oamenii
cinstiți și deranjează ordinea publică…” „De ce arată ca una slabă de minte?”, a
întrebat unul dintre prizonieri. La care gardienii au răspuns: „Se preface pentru a
evita să fie condamnată. Niciunul dintre voi n-ar fi atât de isteț încât să se gândească
să facă asta. Oricine crede că este o proastă este cel mai mare idiot.” Astfel păcăliți
de gardieni, toți ceilalți prizonieri au spus că scăpam prea ușor și că plutonul de
execuție era singurul lucru bun pentru cineva atât de rău ca mine! Auzind asta, m-
am î
nfuriat – dar nu aveam ce face. Tentativele mele de rezistență fuseseră în van,

16. 14
aduseseră doar mai multă tortură și cruzime. În casa de detenție, gardienii puneau
prizonierii să recite regulile în fiecare zi: „Mărturisește-ți infracțiunile și supune-te legii.
Nu este permis să-i inciți pe alții să comită infracțiuni. Nu este permis să constituiți
găști. Nu este permis să vă bateți. Nu sunt permise intimidarea sau insultarea
celorlalți. Nu este permisă aducerea de false acuzații celorlalți. Nu este permis să
luați mâncarea sau obiectele celorlalți. Nu este permis să le jucați feste celorlalți.
Hărțuitorii din închisoare vor fi combătuți. Orice încălcare a regulilor trebuie raportată
imediat ofițerilor de corecție sau superiorilor lor. Nu trebuie să mușamalizați fapte
sau să încercați să protejați prizonierii care au încălcat regulile, iar regulile închisorii
trebuie implementate î
ntr-un mod uman…” În realitate, gardienii îi încurajau pe ceilalți
prizonieri să mă necăjească, permițându-le să-mi joace feste în fiecare zi: dacă erau
minus 8 sau minus 9 grade, îmi udau pantofii; în secret, îmi turnau apă în mâncare;
seara, când dormeam, îmi udau haina din bumbac; mă puneau să dorm lângă toaletă
și, deseori, noaptea, îmi trăgeau pătura de pe mine și mă trăgeau de păr să nu mă
lase să dorm; îmi furau chiflele fierte la abur; mă forțau să curăț toaleta și-mi băgau
cu forța în gură medicamentele care le rămâneau, nu mă lăsau să-mi fac nevoile…
Dacă nu făceam orice spuneau, se strângeau în grup și mă băteau – și, deseori, în
astfel de momente, ofițerii de corecție sau superiorii lor se grăbeau să plece ori se
prefăceau că nu văzuseră nimic; uneori chiar se ascundeau puțin mai încolo și
priveau. Dacă treceau câteva zile fără ca prizonierii să mă hărțuiască, ofițerii de
corecție și superiorii lor îi întrebau: „Nenorocita aia proastă s-a deșteptat în ultimele
zile, nu? Î
ntre timp, voi v-ați prostit. Oricui îi aplică niște corecții nenorocitei ăleia i se
va reduce pedeapsa.” Tortura brutală a gardienilor mă umplea cu ură față de ei. Dacă
n-aș fi fost martoră cu proprii mei ochi și dacă n-aș fi trecut personal prin asta, n-aș
fi crezut niciodată că guvernul PCC, care se presupune că este plin de bunăvoință și
moralitate, poate fi atât de întunecat, înfricoșător și oribil – nu i-aș fi văzut niciodată
adevărata față, o față înșelătoare și duplicitară. Toate discursurile lui despre „slujirea
poporului, crearea unei societăți civilizate și armonioase” – acestea sunt minciuni
proiectate să înșele și să orbească oamenii, sunt un mijloc, un truc, pentru a se
înfrumuseța și pentru a câștiga laude pe care nu le merită. Atunci, m-am gândit la
cuvintele lui Dumnezeu: „Nu-i de mirare, atunci, că Dumnezeu întrupat rămâne
complet ascuns: î
ntr-o asemenea societate întunecată, unde demonii sunt

17. 15
nemiloși și inumani, cum ar putea regele diavolilor, care ucide oameni cât ai
clipi din ochi, să tolereze existența unui Dumnezeu care este încântător, bun
și, de asemenea, sfânt? Cum ar putea el să aplaude și să aclame venirea lui
Dumnezeu? Lacheii aceștia! Ei răsplătesc bunătatea cu ură, L-au disprețuit de
mult timp pe Dumnezeu, Îl abuzează pe Dumnezeu, sunt extrem de sălbatici,
nu au nici cea mai mică considerație față de Dumnezeu, pradă și jefuiesc, și-au
pierdut toată conștiința și nu au nicio urmă de bunătate și îi ispitesc pe
nevinovați spre nesăbuință. Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu
toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri î
ntr-o stare
de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale
cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului!” („Lucrarea și
intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Comparând cuvintele lui Dumnezeu cu
realitatea, am văzut natura demonică întunecată și malefică a guvernului PCC cu o
claritate perfectă. Pentru a-și menține conducerea întunecată, își ține oamenii strâns
în ghiare și nu se dă în lături de la nimic pentru a-i induce în eroare și a-i înșela. La
suprafață, pretinde că oferă libertate religioasă – însă, în secret, acesta arestează,
oprimă, persecută și ucide oameni din întreaga țară care cred în Dumnezeu. Chiar
încearcă să-i trimită pe toți la moarte. Cât de malefic, brutal și reacționar este diavolul!
Unde este libertatea? Unde sunt drepturile omului? Nu sunt toate acestea trucuri prin
care să înșele oamenii? Pot oamenii să zărească vreo speranță sau lumină trăind
sub conducerea sa întunecată? Cum pot fi liberi să creadă în Dumnezeu și să
urmărească adevărul? Doar atunci am recunoscut că Dumnezeu permisese ca
această persecuție și năpastă să se abată asupra mea, că le folosise pentru a-mi
arăta răutatea și brutalitatea guvernului PCC, pentru a-mi arăta natura demonica lui
natură care este inamică adevărului și ostilă lui Dumnezeu și pentru a-mi arăta că
Poliția Poporului, pe care guvernul o promovează și căreia îi face ostentativ
publicitate, pretinzând a pedepsi răul, a pleda pentru bine și a promova justiția,
reprezintă complicii și lingăii pe care i-a crescut cu meticulozitate, un grup de călăi
care au chipuri de oameni, dar inimi de bestii și care ar omorî pe cineva fără să
clipească. Pentru a mă forța să-L resping și să-L trădez pe Dumnezeu și să cedez
puterii sale despotice, guvernul PCC nu s-a dat în lături de la nimic când m-a torturat
și m-a distrus – însă nu știa că, cu cât mă tortura mai mult, cu atât îi vedeam mai clar

18. 16
fața diavolească și cu atât mai mult îl disprețuiam și-l respingeam din adâncul inimii,
făcându-mă să tânjesc cu adevărat după Dumnezeu și să am încredere în El. Mai
mult decât atât, a fost exact din cauza torturii gardienilor că mi-am dat seama, fără
să vreau, ce înseamnă cu adevărat să iubești ce iubește Dumnezeu și să urăști ce
urăște Dumnezeu, ce înseamnă să-i î
ntorci spatele Satanei și să-ți întorci inima spre
Dumnezeu, ce înseamnă să fii barbar, care sunt forțele întunericului și, mai mult, ce
înseamnă să fii malițios și perfid, fals și înșelător. I-am fost recunoscătoare lui
Dumnezeu pentru că m-a lăsat să am experiența acestui mediu, pentru că mi-a
permis să disting binele de rău și, chiar mai mult, să determin calea corectă de
străbătut în viață. Inima mea – care fusese păcălită de Satana atât de mult timp – a
fost trezită în final de dragostea lui Dumnezeu. Am simțit că era mult înțeles în faptul
că am avut norocul de a trece prin necazul și încercarea aceasta și că, într-adevăr,
mi se făcuse o favoare specială.
După ce au încercat orice altceva, polițiștii malefici au inventat alt plan: au găsit
o iudă care a vândut biserica de care aparțineam. Ea a spus că eu cred în Dumnezeu
Atotputernic și, de asemenea, a încercat să mă facă să-I î
ntorc spatele lui Dumnezeu.
Văzând această slujitoare malefică ce îi raportase pe mulți dintre frații și surorile care
răspândeau Evanghelia și auzind toate cuvintele rele care-i ieșeau din gură – cuvinte
care Îl defăimau, Îl denigrau și Îl blasfemiau pe Dumnezeu – inima îmi era plină de
furie. Voiam să strig la ea, s-o întreb de ce Îi era atât de excesiv de ostilă lui
Dumnezeu. De ce se bucurase de atât de mult har de la Dumnezeu și, totuși, se
alăturase demonilor malefici pentru a-i persecuta pe aleșii lui Dumnezeu? În inima
mea, era o tristețe și o durere de nedescris. De asemenea, simțeam multă remușcare
și îndatorare; mă uram cu adevărat pentru faptul că, în trecut, nu încercasem să
urmăresc adevărul și nu știusem nimic altceva decât să mă bucur de harul și de
binecuvântările lui Dumnezeu precum un copil naiv, fără a mă gândi la durerea și
umilința pe care a îndurat-o Dumnezeu pentru mântuirea noastră. Doar acum, când
mă aflam adânc în această vizuină a diavolilor, am simțit cât de greu a fost pentru
Dumnezeu să lucreze în această țară murdară și coruptă și cât de mare a fost
durerea pe care a suferit-o! Cu adevărat, dragostea lui Dumnezeu pentru oameni
poartă o mare durere. El săvârșește lucrarea de a mântui omenirea în timp ce îndură
trădarea oamenilor. Trădarea oamenilor nu I-a adus decât durere și suferință. Nu-i

19. 17
de mirare că Dumnezeu a spus odată: „Chiar și pe parcursul unei singure nopți,
ei se pot transforma dintr-o persoană zâmbitoare, «bună la suflet», într-un
ucigaș urât și feroce, care își tratează binefăcătorul de ieri ca pe inamicul lor
de moarte, fără niciun motiv” („Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului” din
Cuvântul Se arată în trup). Astăzi, deși am căzut în ghearele diavolului, nu L-aș trăda
pe Dumnezeu orice-ar fi. Indiferent de cât de mari au fost suferințele pe care le-am
îndurat, nu voi fi o iudă pentru a-mi salva propria piele și nu-I voi provoca durere și
suferință lui Dumnezeu. Ca urmare a faptului că am fost vândută de acea iudă, poliția
malefică și-a intensificat tortura. Între timp, ea stătea deoparte și spunea: „Nu poți
deosebi binele de rău. O meriți! Nu-mi apreciezi bunătatea. Meriți să fii omorâtă prin
tortură!” Auzind aceste cuvinte rele, malefice, m-am î
nfuriat – dar am simțit și o
tristețe inexplicabilă. Voiam să plâng, dar știam că nu trebuie; nu voiam să-l las pe
Satana să-mi vadă slăbiciunea. În inima mea, m-am rugat în secret: „O, Dumnezeule!
Vreau să-mi câștigi inima. Deși nu pot face nimic pentru Tine acum, vreau să fiu o
mărturie victorioasă pentru Tine înaintea Satanei și a acestei persoane rele, să-i
rușinez complet și, prin aceasta, să-Ți alin inima. O, Dumnezeule! Fie ca Tu să-mi
protejezi inima și să mă faci mai puternică. Dacă am lacrimi, fie ca ele să curgă pe
dinăuntru – nu-i pot lăsa să-mi vadă lacrimile. Ar trebui să fiu fericită că am înțeles
adevărul, că mi-ai ridicat ceața de pe ochi, dându-mi capacitatea de a face diferența
și că văd clar natura și substanța Satanei, care Îți este opusă și Te trădează. În
mijlocul rafinării am văzut, de asemenea, cum mâna Ta înțeleaptă aranjează totul.
Vreau să mă bazez pe Tine pentru a face față următorului interogatoriu și pentru a-l
î
nvinge pe Satana, astfel încât Tu să fii glorificat în mine.” După rugăciune, în inima
mea am avut tăria de a nu mă odihni până când nu îmi voi fi terminat mărturia pentru
Dumnezeu. Știam că aceste lucruri îmi fuseseră date de Dumnezeu, că Dumnezeu
î
mi oferise o mare protecție, și asta m-a emoționat mult. Polițiștii malefici voiau să
folosească această femeie rea pentru a mă face să-L trădez pe Dumnezeu, dar El
este un Dumnezeu înțelept și a folosit această femeie rea drept contrast pentru a-mi
arăta natura rebelă a omenirii corupte, stimulându-mi astfel hotărârea și credința de
a-L mulțumi pe Dumnezeu. Mai mult decât atât, aveam ceva cunoștințe despre
lucrarea înțeleaptă a lui Dumnezeu și am văzut că Dumnezeu conduce și
manevrează tot ceea ce există în serviciul desăvârșirii oamenilor Lui. Acesta este

20. 18
adevărul indisputabil al faptului că Dumnezeu Își folosește înțelepciunea pentru a-l
î
nvinge pe Satana.
Văzând că nu aveau să mă facă să spun nimic din ceea ce voiau, nu au
precupețit nicio cheltuială – mână de lucru, materiale sau resurse financiare – pentru
a merge în stânga și-n dreapta să caute dovezi că eram o credincioasă în Dumnezeu.
Trei luni mai târziu, toată agitația lor nu avusese niciun rezultat. În cele din urmă, și-
au jucat asul din mânecă: au găsit un maestru interogator. Se spunea că toți care îi
erau aduși erau supuși celor trei forme de tortură ale lui și nimeni nu rezistase
vreodată să nu mărturisească. Într-o zi, patru ofițeri de poliție au venit și mi-au spus:
„Astăzi te ducem într-o nouă casă.” Apoi, m-au î
mpins î
ntr-o dubiță pentru transportul
prizonierilor, mi-au încătușat mâinile la spate și mi-au pus o glugă pe cap. Situația
m-a făcut să mă gândesc că mă luau să mă execute în secret. În inima mea, nu am
putut să nu intru în panică. Dar, apoi, m-am gândit la imnul pe care obișnuiam să-l
cânt când am început să cred în Isus: „De la începuturile bisericii, cei care Îl urmează
pe Domnul au trebuit să plătească un preț mare. Zeci de mii de frați întru credință s-
au sacrificat pentru Evanghelie și, astfel, au câștigat viață veșnică. Fii un martir
pentru Domnul, fii un martir pentru Domnul, sunt pregătit să fiu un martir pentru
Domnul.” În acea zi, am înțeles în cele din urmă rândul din acel imn: cei care-L
urmează pe Domnul au trebuit să plătească un preț mare. Și eu eram pregătită să
mor pentru Dumnezeu. Spre surpriza mea, după ce m-am urcat în dubiță, fără să
vreau, am auzit o conversație între polițiștii malefici. Se părea că mă duceau în altă
parte unde să fiu interogată. Ah! Nu mă duceau să fiu executată – iar eu mă
pregăteam să mor ca o martiră pentru Dumnezeu! Chiar când mă gândeam la asta,
dintr-un motiv necunoscut, unul dintre polițiști a strâns legăturile glugii pe care o
aveam pe cap. În curând am început să mă simt inconfortabil – simțeam că mă sufoc.
M-am trezit î
ntrebându-mă dacă chiar aveau de gând să mă omoare prin tortură. În
acel moment, m-am gândit la felul î
n care s-au sacrificat discipolii lui Isus pentru a
răspândi Evanghelia. Nu aveam de gând să fiu o lașă. Chiar dacă aveam să mor, nu
aveam de gând să-i implor să o lărgească și, cu atât mai mult, nu aveam de gând
să-mi admit î
nfrângerea. Dar nu m-am putut controla: am leșinat și m-am prăbușit pe
ei. Văzând ce se întâmplă, polițiștii mi-au slăbit repede gluga. Am început să fac
spume la gură, apoi nu m-am putut opri să nu vomit. Simțeam că îmi voi vomita

21. 19
intestinele. Mă simțeam amețită, cu mintea golită, și nu-mi puteam deschide ochii.
Nu aveam putere în nicio parte a corpului, ca și cum aș fi fost paralizată. Simțeam
de parcă aveam ceva lipicios în gură, pe care nu-l puteam scoate afară. Întotdeauna
fusesem plăpândă și, după ce fusesem maltratată astfel, simțeam că sunt în
încurcătură și că e posibil să nu mai respir în orice moment. În toiul durerii, m-am
rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Indiferent dacă trăiesc sau mor, sunt dispusă
să ascult de Tine. Am încredere că orice faci este drept și Te rog să-mi protejezi
inima, astfel încât să mă pot supune tuturor celor orchestrate și aranjate de Tine.”
Cândva mai târziu, dubița a ajuns la un hotel. În acel moment, îmi simțeam întreg
corpul slăbit și nu-mi puteam deschide ochii. M-au dus î
ntr-o cameră închisă. Tot
ceea ce puteam auzi era sunetul multor slugi ale guvernului PCC care stăteau în jurul
meu și discutau, spunând că a mă vedea pe mine era ca și cum vedeau cum a fost
Liu Hulan. „Ce revelație, ce impresionant!”, au spus. „E chiar mai dură decât a fost
Liu Hulan!” Auzind asta, inima mi s-a umplut de entuziasm. Am văzut că, bazându-
mă pe credință și pe Dumnezeu, avea să existe negreșit victoria asupra Satanei, că
Satana era sub tălpile lui Dumnezeu! I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am slăvit. În
acest moment, am uitat de durere. M-am simțit extrem de mulțumită să-L glorific pe
Dumnezeu.
În curând, a sosit „expertul în interogare” despre care vorbiseră polițiștii. Imediat
ce a intrat, a strigat: „Unde este nenorocita aia proastă? Dați-mi voie să arunc o
privire!” A venit în fața mea și m-a înșfăcat. După ce m-a plesnit de vreo zece ori
peste față, mi-a dat mai mulți pumni puternici în piept și în spate, apoi și-a scos unul
dintre pantofii de piele și m-a lovit peste față cu el. După ce am fost bătută de el astfel,
am pierdut senzația că aveam ceva în gură sau în stomac pe care nu-l puteam da
afară. Nu mă mai simțeam atât de amețită și-mi puteam deschide ochii. Treptat, mi-
a revenit simțirea în membre și a început să mi se reîntoarcă puterea în corp. Apoi,
m-a apucat brutal de umeri și m-a împins în spate lângă perete, comandându-mi să
mă uit la el și să-i răspund la întrebări. Văzând că nu-i dădeam atenție, s-a înfuriat și
a încercat să obțină o reacție de la mine calomniindu-L, denigrându-L și
blasfemiindu-L pe Dumnezeu. A folosit cele mai sfidătoare, demne de dispreț metode
pentru a mă atrage în cursă și a spus sumbru: „Te torturez în mod voit cu lucrurile
care sunt de nesuportat pentru trupul și sufletul tău pentru a te face să suferi o durere

22. 20
pe care nicio persoană obișnuită n-o poate suferi – îți vei dori să fii moartă. În cele
din urmă, mă vei implora să-ți dau drumul și atunci îți va veni mintea la cap și vei
spune că soarta ta nu este în mâinile lui Dumnezeu – este î
ntr-ale mele. Dacă eu
vreau ca tu să mori, se va întâmpla imediat. Dacă eu vreau ca tu să trăiești, vei trăi
și orice greutate voi vrea eu să suferi, asta vei suferi. Dumnezeu Atotputernic al tău
nu te poate salva – vei trăi doar dacă ne implori pe noi să te salvăm.” Pusă față în
față cu acești golani demni de dispreț, nerușinați, sfidători, aceste animale sălbatice,
acești demoni malefici, chiar voiam să mă lupt cu ei. „Toate lucrurile din Cer și de pe
pământ sunt create de Dumnezeu și controlate de El”, mi-am spus. „Și soarta mea
este supusă suveranității și aranjamentelor lui Dumnezeu. Dumnezeu este Arbitrul
vieții și al morții; crezi că o să mor doar pentru că asta vrei tu?” În acel moment,
inima-mi era plină de furie. Simțeam că nu o pot ține în mine; voiam să țip, să mă
lupt, să le declar: „Un om n-ar implora niciodată milă de la un câine!” Credeam că
asta demonstra că-mi dezvoltam simțul justiției – dar, spre surpriza mea, cu cât mă
gândeam astfel, cu atât mai întunecată deveneam lăuntric. Mi-am dat seama că nu
am cuvinte de rugăciune, că nu mă pot gândi la niciun imn. Gândurile mi se întunecau,
nu știam ce să fac și, în acel moment, a început să-mi fie puțin frică. Repede, m-am
liniștit înaintea lui Dumnezeu. Am reflectat la mine însămi, am încercat să mă cunosc
pe mine însămi și, în acel moment, mi-au venit în minte cuvintele de judecată ale lui
Dumnezeu: „Ceea ce admiri tu nu este umilința lui Hristos […]. Nu iubești
frumusețea sau înțelepciunea lui Hristos […]” („Ești tu oare un adevărat
credincios în Dumnezeu?” din Cuvântul Se arată în trup). Da – Îl văzusem pe Hristos
drept prea nesemnificativ și admirasem puterea și influența, nu umilința lui Hristos,
și, cu atât mai puțin, admirasem înțelepciunea lucrării ascunse a lui Dumnezeu.
Dumnezeu Își folosește înțelepciunea pentru a-l înfrânge pe Satana, Își folosește
umilința și tăinicia pentru a dezvălui adevărata față a Satanei și pentru a aduna
dovezi pentru a-i pedepsi pe cei răi. La fel, toate acțiunile josnice pe care polițiștii le
săvârșiseră împotriva mea și toate lucrurile blasfematoare și potrivnice lui Dumnezeu
pe care le spuseseră astăzi, le-au expus clar natura demonică de persoane care
urăsc adevărul și I se opun lui Dumnezeu, iar acestea vor fi dovezile necesare să
garanteze condamnarea, pedeapsirea și distrugerea de către Dumnezeu. Totuși, nu
am reușit să văd înțelepciunea și umilința lui Hristos și, gândindu-mă că „o persoană

23. 21
blândă este susceptibilă de a fi hărțuită, precum un cal blând este deseori călărit”, nu
eram mulțumită să fiu umilită și oprimată. Chiar am crezut că a riposta este cel mai
drept, demn și curajos lucru pe care-l pot face. Prea puțin știam că Satana voia să
mă incite să ripostez împotriva lor, forțându-mă să recunosc adevărul credinței mele
în Dumnezeu pentru a mă condamna. Dacă într-adevăr m-aș fi luptat cu ei cu un
curaj impulsiv, nu aș fi căzut pradă uneltirilor lor înșelătoare? Îi eram cu adevărat
recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că m-a mustrat și m-a judecat prompt, fapt care
mi-a dat protecție în toiul răzvrătirii mele, astfel încât am discernut planurile
înșelătoare ale Satanei, am recunoscut veninul Satanei în mine însămi și am obținut
puțină cunoaștere privind ceea ce este Dumnezeu și privind esența de viață umilă și
ascunsă a lui Dumnezeu. M-am gândit la felul î
n care S-a confruntat Hristos cu
persecuția, vânătoarea și uciderea de către diavolul PCC și la felul în care întreaga
omenire L-a judecat, L-a condamnat, L-a ponegrit și L-a abandonat. În acest răstimp,
El a suportat toate acestea în tăcere, îndurând întreaga durere pentru a-Și săvârși
lucrarea de mântuire și nu S-a plâns niciodată. Am văzut cât de blândă, frumoasă și
onorabilă este firea lui Dumnezeu! Între timp, eu – o persoană murdară, coruptă –
am vrut să-mi folosesc curajul impulsiv pentru a-mi păstra presupusa demnitate, să
lupt pentru propria-mi justiție în baza voinței mele când am fost persecutată de
demonii malefici. Unde era sentimentul de justiție în asta? Și unde era tăria de
caracter și demnitatea? Prin asta, nu-mi arătam fața satanică, urâtă? Nu-mi revelam
natura arogantă? Gândindu-mă la asta, inima mi s-a umplut de remușcări. M-am
hotărât să-L imit pe Hristos. Am devenit dornică să mă supun acestui mediu și să-mi
dau silința să cooperez cu Dumnezeu, nelăsându-i nicio ocazie Satanei.
Inima mi s-a calmat și am așteptat în liniște următoarea rundă a acestei lupte cu
demonii. Refuzul meu de a mărturisi l-a costat pe presupusul expert mult din
renumele său. Mi-a sucit furios unul dintre brațe la spate și mi l-a tras pe celălalt în
spatele umărului meu, apoi mi-a încătușat mâinile strâns. După mai puțin de jumătate
de oră, stropi mari de transpirație mi se scurgeau pe față și în ochi, împiedicându-mă
să-i deschid. Văzând că tot nu aveam de gând să-i răspund la întrebări, m-a aruncat
la pământ, apoi m-a ridicat de cătușele de la spate. Instantaneu, am simțit o durere
sfâșietoare în brațe, ca și cum s-ar fi rupt. A durut atât de mult, î
ncât abia puteam
respira. Apoi, m-a aruncat de perete și m-a forțat să stau lângă el. Transpirația îmi

24. 22
încețoșa ochii. Mă durea atât de rău, încât întreg corpul îmi era acoperit de
transpirație – chiar și pantofii îmi erau uzi leoarcă. Întotdeauna fusesem plăpândă și,
î
n acest moment, m-am prăbușit. Tot ce puteam face era să gâfâi pe gură. Demonul
stătea deoparte privindu-mă. Nu știu ce a văzut – poate că îi era frică să nu fie
învinovățit dacă mor – a luat repede niște șervețele să-mi șteargă sudoarea, apoi mi-
a dat o cană de apă. A făcut asta cam la fiecare jumătate de oră. Nu știu cum arătam
atunci. Presupun că trebuie să fi fost o imagine foarte înspăimântătoare, pentru că
nu puteam decât să gâfâi cu gura deschisă; părea că am pierdut capacitatea de a
respira pe nas. Buzele îmi erau uscate și crăpate și aveam nevoie de toată puterea
mea doar să respir. Am simțit moartea apropiindu-se din nou – poate de data asta
chiar urma să mor. Dar, în acel moment, Duhul Sfânt m-a luminat. M-am gândit la
Luca, unul dintre discipolii lui Isus, și la experiența lui de a fi ucis prin spânzurare. Î
n
inima mea, mi-am regăsit în mod spontan tăria și continuam să spun același lucru
mereu, pentru a-mi reaminti: „Luca a murit spânzurat. Și eu trebuie să fiu Luca,
trebuie să fiu Luca, să fiu Luca… Mă supun de bună voie orchestrărilor și
aranjamentelor lui Dumnezeu și doresc să Îi fiu loială lui Dumnezeu până la moarte,
precum Luca.” Tocmai când durerea devenise de nesuportat și eram în pragul morții,
l-am auzit deodată pe unul dintre polițiștii malefici spunând că mai mulți frați și surori
care cred în Dumnezeu Atotputernic au fost arestați. În inima mea am fost șocată:
mai mulți frați și surori urmau să fie torturați. Erau hotărâți să-i trateze extrem de
brutal pe frați. Inima mi s-a umplut de îngrijorare. Am rămas tăcută rugându-mă
pentru ei, rugându-L pe Dumnezeu să-i păzească și să le permită să fie mărturie
biruitoare în fața Satanei și să nu-L trădeze niciodată pe Dumnezeu, căci nu doream
ca vreun alt frate sau soră să sufere ca mine. Poate că am fost atinsă de Duhul Sfânt;
m-am rugat fără încetare și, cu cât mă rugam mai mult, cu atât eram mai inspirată.
Inconștient, mi-am uitat durerea. Știam foarte bine că acestea erau aranjamentele
înțelepte ale lui Dumnezeu; Dumnezeu era atent la slăbiciunea mea și mă conducea
prin cel mai dureros moment al meu. Î
n acea noapte, nu mi-a mai păsat cum m-au
tratat polițiștii malefici și n-am dat nici cea mai mică atenție întrebărilor lor. Văzând
ce se întâmpla, polițiștii malefici și-au folosit pumnii și mi-au lovit fața cu sălbăticie,
apoi și-au înfășurat în jurul degetelor părul meu de la tâmple și au tras de el. Urechile
îmi erau umflate pentru că-mi fuseseră răsucite, fața îmi era de nerecunoscut, șezutul

25. 23
și coapsele îmi erau învinețite și sfâșiate de când mă bătuseră cu un lemn gros și
degetele de la picioare îmi erau și ele învinețite după ce fuseseră zdrobite cu un lemn.
După ce m-au spânzurat de cătușe timp de șase ore, când polițiștii malefici mi le-au
scos, pielea de sub degetul mare de la mâna stânga mi se jupuise complet –
rămăsese doar un strat subțire care acoperea osul. Cătușele îmi lăsaseră, de
asemenea, încheieturile acoperite de bășici galbene și nu aveau cum să mi le mai
pună la loc. În acel moment, a intrat o polițistă care părea să aibă o funcție importantă.
M-a măsurat din priviri de sus până jos, apoi le-a spus: „Nu o mai puteți bate pe asta
– arată de parcă e pe moarte.”
Poliția m-a î
ncuiat î
ntr-una dintre camerele de hotel. Perdelele acesteia erau
bine trase douăzeci și patru de ore pe zi. Cineva era însărcinat să păzească ușa și
niciunul dintre angajați nu avea voie să intre sau să vadă scenele în care ei mă
torturau și mă brutalizau. Mă interogau cu rândul, fără răgaz. Timp de cinci zile și
nopți nu m-au lăsat să dorm, nu m-au lăsat să stau așezată ori pe vine și nici nu m-
au lăsat să-mi mănânc porția. Îmi era permis doar să stau în picioare rezemată de
perete. Î
ntr-o zi, a venit o oficialitate să mă interogheze. Văzând că îl ignor, s-a
enervat și mi-a dat un picior de am zburat sub masă. Apoi, m-a tras de acolo și mi-a
dat un pumn, făcând să-mi dea sângele la colțul gurii. Pentru a-și acoperi sălbăticia,
a închis repede ușa să nu mai lase pe nimeni să intre. Apoi, a luat un pumn de
șervețele și mi-a șters sângele, spălându-mi sângele de pe față cu apă și curățând
sângele de pe podea. Înadins, am lăsat niște sânge pe puloverul meu alb. Însă, când
m-am întors la casa de detenție, polițiștii malefici le-au spus celorlalți prizonieri că
sângele de pe hainele mele era de când am fost certificată la spitalul de boli mintale
și au spus că acolo am fost în ultimele câteva zile. Rănile și sângele de pe corpul
meu fuseseră provocate de pacienți – ei, polițiștii, nu mă atinseseră… Aceste fapte
nemiloase mi-au arătat cruzimea, viclenia perfidă și lipsa de omenie a Poliției
Poporului și am simțit neajutorarea și disperarea celor care le cad în gheare. În
același timp, am obținut o apreciere adâncă privind dreptatea, sfințenia, strălucirea
și bunătatea lui Dumnezeu și am simțit că orice vine de la Dumnezeu este dragoste,
protecție, luminare, provizie, mângâiere și sprijin. De fiecare dată când durerea mea
era la nivel maxim, Dumnezeu mă lumina și mă ghida întotdeauna, sporindu-mi
credința și tăria, permițându-mi să imit spiritul sfinților care au fost martirizați pentru

26. 24
Domnul de-a lungul veacurilor, dându-mi astfel curajul de a lua poziție pentru adevăr.
Când sălbăticia polițiștilor malefici m-a lăsat în pragul morții, Dumnezeu mi-a permis
să aud veștile despre arestul celorlalți frați și surori, folosind aceasta pentru a mă
emoționa și mai mult să mă rog pentru ei, astfel încât am uitat de propria mea durere
și, fără să-mi dau seama, am biruit constrângerile morții. Mulțumită Satanei care s-a
comportat ca și contrast malefic, rău, am văzut că doar Dumnezeu este adevărul,
calea și viața și că doar firea lui Dumnezeu este simbolul dreptății și al bunătății. Doar
Dumnezeu conduce totul și aranjează totul și Și-a folosit marea putere și înțelepciune
să-mi î
ndrume fiecare pas pentru a î
nfrânge asediul legiunilor de demoni, pentru a
birui slăbiciunea trupului și constrângerile morții, permițându-mi astfel să
supraviețuiesc cu tenacitate în acest bârlog întunecat. Pe când mă gândeam la
dragostea și mântuirea lui Dumnezeu, m-am simțit foarte inspirată și m-am hotărât
să lupt cu Satana până la sfârșit. Chiar dacă putrezeam în pușcărie, voi fi fermă în
mărturia mea și-L voi mulțumi pe Dumnezeu.
Î
ntr-o zi, mulți polițiști malefici pe care nu-i mai întâlnisem înainte au venit să se
uite la mine și să-mi discute cazul. Fără să vreau, l-am auzit pe presupusul expert
spunând: „Din toate interogatoriile pe care le-am desfășurat, niciodată n-am fost atât
de dur cu vreo cineva precum cu nenorocita aia proastă. Am pus să fie spânzurată
de cătușe timp de opt ore (de fapt, au fost șase ore, dar voia să se laude, temându-
se că superiorii săi vor spune că a fost inutil) și tot nu a mărturisit.” Am auzit o voce
de femeie spunând: „Cum ai putut s-o bați atât de rău pe femeia aceea? Ești brutal.”
Se pare că, dintre toți cei care fuseseră arestați, eu suferisem cel mai mult. De ce
suferisem eu atât de mult? Eram eu mai coruptă decât alți oameni? Ceea ce
suferisem eu fusese pedeapsa lui Dumnezeu pentru mine? Poate era prea multă
corupție în mine și ajunsesem deja la etapa pedepsei? Gândindu-mă la asta, nu mi-
am putut reține lacrimile. Știam că nu trebuie să plâng. Nu-l puteam lăsa pe Satana
să-mi vadă lacrimile – dacă le vedea, ar fi crezut că am fost învinsă. Totuși, nu am
putut să rețin sentimentul de nefericire din inima mea și lacrimile mi-au curs
necontrolate. În toiul disperării mele, am putut doar să-L strig pe Dumnezeu: „O,
Dumnezeule! Acum mă simt foarte nedreptățită. Îmi vine să plâng întruna. Te rog,
protejează-mă, nu mă lăsa să-mi plec capul î
naintea Satanei – nu-l pot lăsa să-mi
vadă lacrimile. Știu că starea în care mă aflu este greșită. Am pretenții de la Tine și

27. 25
mă plâng. Și știu că, orice faci, este cel mai bine – dar statura mea este prea mică,
firea mea răzvrătită este prea mare și sunt incapabilă să accept bucuroasă acest fapt,
nici nu știu ce ar trebui să fac să ies din această stare greșită. Te rog să mă îndrumi
și să-mi permiți să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale și să nu Te mai
înțeleg greșit sau învinovățesc vreodată.” În timp ce mă rugam, mi-a venit î
n minte
un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Și tu trebuie să bei din paharul amar din
care am băut Eu (asta e ce a spus El după înviere), și tu trebuie să umbli pe
drumul pe care am umblat Eu, trebuie să îți dai viața pentru Mine” („Cum a ajuns
Petru să-L cunoască pe Isus” din Cuvântul Se arată în trup). Lacrimile mi s-au oprit
imediat. Suferința lui Hristos era incomparabilă cu aceea a oricărei ființe create, și
nici nu era suportabilă pentru orice ființă creată – pe când eu mă simțeam
nedreptățită și mă plângeam lui Dumnezeu că era ceva nedrept după ce suferisem
puține greutăți. Unde era conștiința și rațiunea în asta? Cum eram eu potrivită să fiu
numită om? După asta, m-am gândit la ce a spus Dumnezeu: „Dar corupția din
natura lor trebuie rezolvată prin încercări. Trebuie să fiți rafinați în oricare
dintre aspectele în care nu sunteți purificați – acesta este aranjamentul lui
Dumnezeu. El îți creează un mediu, forțându-te să fii rafinat acolo, astfel încât
să-ți poți cunoaște propria corupție” („Cum să-L mulțumești pe Dumnezeu în
mijlocul încercărilor” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cântărind cuvintele
lui Dumnezeu și reflectând la mine, am înțeles că ceea ce era aranjat de Dumnezeu
era îndreptat spre corupția și deficiențele mele – și aceasta era exact ceea ce era
necesar vieții mele. Doar prin această suferință și tortură inumană puteam să realizez
că îmi satisfac mult prea mult trupul, că sunt egoistă, josnică, am cerințe de la
Dumnezeu și nu sunt mulțumită să sufăr pentru Dumnezeu și să fiu o mărturie
strălucitoare pentru El. Dacă nu aș fi trecut prin această suferință, aș fi continuat sub
impresia greșită că deja Îl mulțumisem pe Dumnezeu; nu mi-aș fi dat seama niciodată
că încă am în mine atât de multă corupție și răzvrătire și, cu atât mai puțin, aș fi
obținut experiența directă cu privire la cât este de greu pentru Dumnezeu să-Și
săvârșească lucrarea în mijlocul omenirii corupte pentru a o mântui. De asemenea,
nu l-aș fi abandonat niciodată cu adevărat pe Satana și nu m-aș fi întors înaintea lui
Dumnezeu. Această greutate era dragostea lui Dumnezeu pentru mine, era
binecuvântarea Lui specială asupra mea. Înțelegând voia lui Dumnezeu, mi-am simțit

28. 26
deodată inima limpede și luminoasă. Mi-au dispărut neînțelegerile cu privire la
Dumnezeu. Am simțit că faptul că am putut suferi greutățile avea o mare valoare și
însemnătate!
După ce au încercat tot ce au putut, polițiștii malefici nu au obținut nimic de la
mine. În sfârșit, au spus cu convingere: „PCC este făcut din oțel, dar cei care cred în
Dumnezeu Atotputernic sunt croiți din diamant – ei sunt mai buni cu o treaptă decât
PCC sub fiecare aspect.” După ce am auzit aceste cuvinte, în inima mea nu am putut
să mă abțin să ovaționez și să-L slăvesc pe Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Îți
mulțumesc și Te slăvesc! Cu atotputernicia și înțelepciunea Ta, l-ai biruit pe Satana
și Ți-ai înfrânt dușmanii. Ești cea mai mare autoritate și fie ca gloria să fie a Ta!” Doar
în acest moment am văzut că, indiferent cât de crud este guvernul PCC, acesta este
controlat și orchestrat de mâinile lui Dumnezeu. Î
ntocmai cum spun cuvintele lui
Dumnezeu: „Tot ce este pe cer și pe pământ trebuie să vină sub stăpânirea Lui.
Ele nu pot alege, ci trebuie să se supună tuturor orchestrărilor Lui. Acest lucru
a fost decretat de Dumnezeu și reprezintă autoritatea lui Dumnezeu” („Succesul
sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup).
Î
ntr-o zi, polițiștii malefici au venit să mă interogheze din nou. De data asta,
păreau puțin ciudați cu toții. Se uitau la mine când vorbeau, dar nu părea că vorbesc
cu mine. Păreau să discute ceva. Ca în dățile anterioare, acest interogatoriu a eșuat.
Mai târziu, polițiștii malefici m-au dus î
napoi î
n celula mea. Pe drum, i-am auzit
deodată spunând că părea că voi fi eliberată în data de întâi a lunii următoare. Auzind
asta, inima aproape că mi-a plesnit de încântare: „Asta înseamnă că voi ieși în trei
zile!”, m-am gândit. „În sfârșit, pot să părăsesc acest iad demonic!” Suprimându-mi
încântarea din inimă, am sperat și am așteptat în fiecare secundă care a trecut. Trei
zile mi-au părut trei ani. În cele din urmă, a venit prima zi a lunii! În acea zi, mă tot
holbam la ușă, așteptând ca cineva să-mi strige numele. Dimineața a trecut și nu s-
a î
ntâmplat nimic. Mi-am pus toate speranțele în faptul că voi pleca după-amiază –
dar când a venit seara, tot nu se întâmplase nimic. Când era timpul pentru cină, n-
am avut poftă de mâncare. În inima mea, aveam un sentiment de pierdere; în acel
moment, era de parcă inima mi se prăbușise din rai în iad. „De ce nu mănâncă?”, i-
a întrebat ofițerul de corecție pe ceilalți prizonieri. „N-a mâncat prea mult de când s-
a î
ntors de la interogatoriul din ziua aceea”, a răspuns unul dintre prizonieri. „Pune-i

29. 27
mâna pe frunte; e bolnavă?”, a spus ofițerul de corecție. Un prizonier s-a apropiat și
mi-a atins fruntea. A spus că este foarte fierbinte, că am febră. Chiar aveam. Boala
venise foarte brusc și era foarte gravă. În acel moment, m-am prăbușit. În decursul
a două ore, febra s-a tot înrăutățit. Am plâns! Toți, inclusiv ofițerul de corecție, m-au
văzut plângând. Erau cu toții contrariați: opinia lor despre mine era că sunt o
persoană care nici nu e ademenită cu binele, nici speriată de rău, care nu vărsase o
singură lacrimă de fiecare dată când se confruntase cu o tortură nemiloasă și care
fusese atârnată de cătușe timp de șase ore fără să scoată un geamăt. Totuși, astăzi,
fără nicio tortură, am plâns. Nu știau ce mi-a provocat lacrimile – au crezut doar că
probabil sunt foarte bolnavă. De fapt, doar Dumnezeu și cu mine știam motivul. Era
totul din cauza răzvrătirii și nesupunerii mele. Aceste lacrimi curgeau pentru că mă
simțeam disperată când așteptările mele nu se fructificaseră și când speranțele mele
fuseseră spulberate. Erau lacrimi de răzvrătire și nemulțumire. În acel moment, nu
mai voiam să iau hotărârea de a fi mărturie pentru Dumnezeu. Nici nu aveam curajul
de a fi încercată astfel din nou. Î
n seara aceea, am plâns lacrimi de nefericire, pentru
că mă săturasem de viața în închisoare și-i disprețuiam pe acești demoni – și, chiar
mai mult decât atât, uram să fiu în acest loc îngrozitor. Nu voiam să mai petrec nicio
secundă acolo. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât deveneam mai descurajată și
simțeam mai acut nemulțumire, nefericire și singurătate. Mă simțeam de parcă eram
o barcă singuratică pe mare, o barcă ce putea fi înghițită de ape oricând; mai mult
decât atât, simțeam că cei din jurul meu erau atât de perfizi și îngrozitori, încât își
puteau descărca furia pe mine oricând. Nu m-am putut opri să strig: „O, Dumnezeule!
Te implor să mă salvezi. Sunt pe punctul de a mă prăbuși, Te-aș putea trăda oricând
și oriunde. Te rog să pui stăpânire pe inima mea și să-mi permiți să mă întorc încă o
dată înaintea Ta, Te rog să-Ți fie milă de mine încă o dată și să-mi permiți să-Ți
accept orchestrările și aranjamentele. Deși nu pot înțelege ce faci acum, știu că tot
ceea ce faci este bine și Te rog să mă salvezi încă o dată și să-i permiți inimii mele
să se întoarcă la Tine.” După ce m-am rugat, nu m-am mai simțit înfricoșată. Am
început să mă calmez și să reflectez la mine și, în acel moment, mi-au venit î
n minte
cuvintele de judecată și de revelație ale lui Dumnezeu: „Vrei trupul sau vrei
adevărul? Dorești judecată sau confort? După ce ai experimentat atât de mult
din lucrarea lui Dumnezeu și după ce ai contemplat sfințenia și dreptatea lui

30. 28
Dumnezeu, cum ar trebui să urmărești? Cum ar trebui să mergi pe această cale?
Cum ar trebui să pui iubirea lui Dumnezeu în practică? Mustrarea și judecata
lui Dumnezeu au avut vreun efect asupra ta? Dacă ai sau nu cunoștință de
mustrarea și judecata lui Dumnezeu depinde de ce trăiești și de măsura în care
Îl iubești pe Dumnezeu! Buzele tale spun că Îl iubești pe Dumnezeu, totuși ceea
ce trăiești este vechea fire coruptă; nu ai nicio teamă de Dumnezeu și, cu atât
mai puțin, ai o conștiință. Îl iubesc astfel de oameni pe Dumnezeu? Sunt astfel
de oameni credincioși lui Dumnezeu? […] Ar putea o astfel de persoană să fie
Petru? Aceia care sunt ca Petru au doar cunoștința, dar nu și trăirea?”
(„Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată” din Cuvântul
Se arată în trup). Fiecare cuvânt de judecată al lui Dumnezeu era ca o sabie cu două
tăișuri care-mi lovea călcâiul lui Ahile, adăugând osândă asupra mea: da, au fost
multe dățile în care am jurat solemn înaintea lui Dumnezeu, spunând că voi lepăda
totul și voi îndura orice greutate de dragul adevărului. Totuși, astăzi, când Dumnezeu
a folosit realitatea pentru a-mi cere ceva, când a avut nevoie ca eu să sufăr în
realitate și să plătesc un preț pentru a-L mulțumi, nu alesesem adevărul sau viața, ci,
orbește, fusesem colpeșită de anxietate, stres și îngrijorare din cauza intereselor și
perspectivelor trupului. Nu aveam nici cea mai mică urmă de credință în Dumnezeu.
Cum puteam să îndeplinesc voința lui Dumnezeu făcând asta? Dumnezeu voia ca
ceea ce trăiam să fie rodnic. Nu voia jurăminte pompoase, goale. Însă, înaintea lui
Dumnezeu, aveam cunoștințe, dar nu aveam realitate, și, pentru Dumnezeu, nu
aveam nici loialitate, nici dragoste adevărată, darămite vreun pic de ascultare; nu
trăiam altceva decât înșelăciune, răzvrătire și împotrivire. Prin aceasta, nu eram
cineva care L-a trădat pe Dumnezeu? Nu eram cineva care I-a frânt inima lui
Dumnezeu? Atunci m-am gândit la momentul când Domnul Isus a fost arestat și
răstignit. Unul după altul, cei care se bucuraseră deseori de harurile Sale L-au
abandonat. În inima mea, nu puteam să nu mă simt biruită de remușcări. Îmi uram
răzvrătirea, îmi uram lipsa de umanitate, voiam să mă ridic din nou, să folosesc
acțiuni reale pentru a-mi transforma în realitate promisiunile față de Dumnezeu. Chiar
dacă putrezeam î
n î
nchisoare, nu-I voi mai răni inima lui Dumnezeu din nou. N-aș
mai putea trăda din nou prețul în sânge pe care L-a plătit Dumnezeu în mine. M-am
oprit din plâns și, în inima mea, m-am rugat la Dumnezeu: „O, Dumnezeule, Îți

31. 29
mulțumesc pentru că mă luminezi și mă îndrumi și pentru că-mi permiți să-Ți înțeleg
voia. Văd că statura mea este atât de mică și că nu am nici cea mai mică urmă de
dragoste sau ascultare față de Tine. O, Dumnezeule, chiar acum îmi doresc să mă
dedic complet Ție. Chiar dacă îmi petrec întreaga viață în închisoare, nu-i voi face
niciodată concesii Satanei. Îmi doresc doar să-mi folosesc acțiunile reale pentru a Te
mulțumi.”
După un timp, au fost mai multe zvonuri că voi fi eliberată. Au spus că va fi doar
peste câteva zile. Datorită lecției învățate ultima dată, de data aceasta am fost ceva
mai rațională și mai calmă. Deși mă simțeam foarte nerăbdătoare, mi-am dorit să mă
rog și să caut înaintea lui Dumnezeu, pentru a nu mai face niciodată alegeri pentru
mine însămi. Doar Îl rugam pe Dumnezeu să mă protejeze, astfel încât să-I ascult
toate orchestrările și aranjamentele. Câteva zile mai târziu, zvonurile nu s-au realizat,
din nou. Mai mult decât atât, l-am auzit pe ofițerul de corecție spunând că nu mă vor
lăsa să plec chiar dacă mor în închisoare, motivul fiind că nu vreau să le dau adresa
de acasă și numele – așa că voi fi închisă pentru totdeauna. A fost foarte greu să
aud asta, dar știam că aceasta era durerea pe care trebuia s-o sufăr. Dumnezeu voia
ca eu să fiu această mărturie pentru El, iar eu eram dornică să ascult de El și să mă
plec în fața voii Lui și aveam încredere că toate aspectele și toate lucrurile sunt în
mâinile lui Dumnezeu. Așa îmi arăta Dumnezeu harul special și mă ridica. Înainte,
deși spusesem că aș putrezi în închisoare, acelea erau doar aspirațiile și dorințele
mele proprii – nu aveam această realitate. Astăzi, eram dornică să fiu această
mărturie prin viața pe care o trăiam în realitate și să-I permit lui Dumnezeu să
găsească mângâiere în mine. Când am devenit plină de ură față de Satana și m-am
hotărât să mă lupt cu el până la sfârșit, pentru a fi cu adevărat o mărturie autentică
putrezind în închisoare, am văzut faptele atotputernice și miraculoase ale lui
Dumnezeu. Pe 6 decembrie 2005, dubița închisorii m-a luat de la casa de detenție și
m-a lăsat pe marginea șoselei. Astfel s-a terminat viața mea de doi ani în închisoare.
După ce am trecut prin această nenorocire groaznică, deși trupul meu a îndurat
unele greutăți, am câștigat de o sută – de o mie – de ori mai mult: nu doar că am
dobândit înțelegere și discernământ și am văzut cu adevărat că guvernul PCC este
întruparea diavolului Satana, o ceată de ucigași care ar omorî oameni fără să
clipească, dar am și ajuns să înțeleg omnipotența și înțelepciunea lui Dumnezeu,

32. 30
precum și dreptatea și sfințenia Lui; am ajuns să apreciez bunele intenții ale lui
Dumnezeu de a mă mântui, precum și grija și protecția Lui față de mine, permițându-
mi astfel să-l birui pe Satana pas cu pas și să fiu fermă în mărturia mea în timpul
sălbăticiei Satanei. De azi înainte, doresc să-I dedic complet lui Dumnezeu î
ntreaga
mea ființă și-L voi urma neclintită, ca să fiu câștigată de El imediat ce se poate.
2. Forța vieții care nu poate fi stinsă niciodată
de Dong Mei, provincia Henan
Sunt o persoană normală, care a trăit o viață obișnuită. Precum mulți care
tânjesc după lumină, am încercat multe metode prin care să caut înțelesul adevărat
al existenței omului, ca viața mea să aibă mai mult sens. Până la urmă, toate
eforturile mele au fost î
n zadar. Însă, după ce am avut norocul să accept lucrarea din
zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic, în viața mea s-au petrecut schimbări
miraculoase. Viața mea a devenit mai animată și am ajuns să înțeleg că doar
Dumnezeu e adevăratul Îngrijitor al sufletelor și vieților oamenilor și doar cuvintele lui
Dumnezeu conțin adevăratul înțeles al vieții umane. M-am bucurat că am găsit în
sfârșit calea dreaptă în viață. Însă, în timp ce-mi făceam datoria într-o zi, am fost
arestată ilegal și torturată groaznic de guvernul PCC. După aceea, am trecut printr-
o experiență de viață care va rămâne pe veci întipărită în călătoria vieții mele…
Î
ntr-o zi din decembrie 2011, pe la șapte dimineața, eu și alt conducător al
bisericii făceam inventarul bunurilor bisericii când peste zece polițiști au intrat brusc
pe ușă. Unul dintre acești polițiști răi a venit repede spre noi și a strigat: „Nu mișcați!”
Văzând ce se întâmpla, am rămas nedumerită. Mă gândeam: „E de rău – biserica va
pierde multe bunuri.” Apoi, polițiștii cei răi ne-au percheziționat ca pe niște bandiți
care au jefuit ceva. Au scotocit în fiecare cameră, întorcându-le pe toate cu susul î
n
jos imediat. Până la urmă, au găsit niște lucruri care aparțineau bisericii, trei carduri
bancare, chitanțe de depuneri, computere, telefoane mobile și așa mai departe. Le-
au confiscat pe toate, apoi m-au luat pe mine, pe celălalt conducător al bisericii și pe
încă doi oameni la secția de poliție.

33. 31
După amiază, polițiștii răi au mai adus trei surori care fuseseră arestate. Ne-au
închis pe toți șapte într-o cameră și nu ne-au permis să vorbim sau să dormim, la
căderea nopții. Văzând surorile închise împreună cu mine și gândindu-mă la câți bani
a pierdut biserica, eram nespus de agitată. Nu puteam decât să mă rog din suflet lui
Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Acum că acest necaz s-a abătut asupra mea, nu știu
ce să fac. Te rog să-mi aperi inima și s-o alini.” După ce m-am rugat, m-am gândit la
cuvintele lui Dumnezeu: „Nu te teme când asemenea lucruri se petrec în biserică;
totul este permis de Mine. Ridică-te și vorbește în numele Meu. Crede că toate
lucrurile și problemele sunt permise de tronul Meu și toate conțin în ele
intențiile Mele” („Capitolul 41” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul
Se arată în trup). „Ar trebui să știi că toate lucrurile din mediul ce te înconjoară
sunt acolo cu permisiunea Mea, Eu le aranjez pe toate. Vezi cu claritate și
mulțumește-Mi inima în mediul pe care eu ți l-am dat” („Capitolul 26” din
„Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui
Dumnezeu mi-au potolit frica din inimă. Mi-am dat seama că acest necaz s-a abătut
azi asupra mea cu voia lui Dumnezeu și că a venit momentul când Dumnezeu îmi
cerea să fiu mărturie pentru El. Înțelegând voia lui Dumnezeu, m-am rugat Lui și am
zis: „O, Dumnezeule! Îmi doresc să ascult orchestrările și rânduielile Tale și să port
mărturie fermă pentru Tine – dar eu am o statură mică, așa că Îți cer să-mi dai
credință și putere și să mă aperi, ca să fiu de neclintit.”
A doua zi de dimineață ne-au despărțit și ne-au interogat. Unul dintre polițiștii răi
a zis mândru: „Știu că ești un conducător al bisericii. Vă urmărim de cinci luni…”
Când l-am auzit descriind detaliat ce au făcut ca să mă urmărească, m-am
cutremurat de frică. Mă gândeam: „Guvernul PCC folosește multe resurse ca să ne
aresteze. Dacă știu deja că sunt un conducător al bisericii, sigur n-o să-mi dea
drumul.” Imediat am luat o hotărâre înaintea lui Dumnezeu: mai bine mor decât să-L
trădez pe Dumnezeu și să devin o iudă. Văzând că întrebările lor nu își atingeau
scopul, au pus pe cineva să mă supravegheze și să nu mă lase să dorm.
În a treia zi de interogări, șeful poliției rele a deschis un calculator și m-a obligat
să citesc niște lucruri care-L defăimau pe Dumnezeu. Văzând că eram de neclintit, a
început să mă chestioneze în detaliu despre banii bisericii. Mi-am întors capul și l-
am ignorat. Asta l-a enervat foarte tare și a început să înjure: „Nu contează dacă nu

34. 32
zici nimic – putem să te ținem aici pe o perioadă nedeterminată și să te torturăm când
vrem noi”, m-a amenințat el cu sălbăticie. În toiul acelei nopți, poliția a început să mă
tortureze. Mi-au smucit o mână peste umăr și au tras-o în jos, iar pe cealaltă mi-au
ridicat-o prin spate. Apăsându-mă pe spate cu picioarele, mi-au prins forțat ambele
încheieturi în cătușe. M-a durut atât de tare, î
ncât am urlat de durere – simțeam că
oasele și carnea de pe umerii mei se vor rupe. Nu puteam decât să îngenunchez fără
vlagă cu capul pe pământ. Credeam că strigătele mele îi vor face să aibă milă de
mine, însă ei au pus o ceașcă între cătușe și spatele meu, lucru care mi-a întețit
durerea. Simțeam că oasele din partea de sus a trupului mi se vor rupe în două. Mă
durea atât de tare, încât nu îndrăzneam să expir și-mi curgea transpirație rece pe
față. Tocmai când simțeam că nu mai suport durerea, unul dintre polițiștii răi mi-a zis:
„Doar zi-ne un nume și te lăsăm să pleci imediat.” În momentul acela, L-am rugat pe
Dumnezeu să-mi apere inima și m-am gândit pe loc la un imn: „Dumnezeu întrupat,
El suferă, eu cât ar mai trebui? Dacă am cedat întunericului, cum aș putea să-L văd
pe Dumnezeu? Când mă gândesc la ale Tale cuvinte, mă fac să tânjesc după Tine.
Oricând Îți văd chipul, în vina mea Te salut. Cum aș putea de Tine să mă lepăd pentru
o părelnică libertate? Mai bine aș suferi să-Ți alin jalea inimii” („Așteptând veștile
bune ale lui Dumnezeu” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). „Da”, mi-am zis.
„Hristos este Dumnezeu cel sfânt și drept. S-a întrupat și a venit pe pământ ca să
aducă mântuire omenirii pe deplin corupte. De mult timp e persecutat și vânat de
guvernul PCC și a fost respins și condamnat de omenire. Dumnezeu nu trebuia să
treacă prin această suferință, dar El îndură toate în tăcere ca să ne mântuiască.” Așa
că am reflectat și mi-am dat seama că eu sufeream acum ca să câștig mântuirea –
era nevoie să trec prin această suferință. Dacă m-aș fi supus lui Satana fiindcă nu
suportam durerea, cum aș fi putut să-L mai privesc vreodată pe Dumnezeu? Gândul
acesta mi-a dat putere și am devenit din nou de neclintit. Polițiștii răi m-au chinuit
timp de o oră. Când mi-au dat jos cătușele, corpul meu a căzut fără vlagă pe pământ.
„Dacă nu vorbești, o vom face iar!”, mi-au strigat. M-am uitat la ei și am tăcut. Inima
mea era plină de ură față de acești polițiști răi. Unul dintre ei s-a apropiat să-mi pună
cătușele iarăși. Gândindu-mă la durerea insuportabilă prin care tocmai trecusem, m-
am rugat continuu lui Dumnezeu î
n inima mea. Spre uimirea mea, când a î
ncercat
să-mi tragă mâinile la spate, n-a reușit să le miște. În plus, brațele nici nu mă dureau

35. 33
prea mult. S-a chinuit atât de mult, încât îi curgea transpirația pe frunte – dar tot n-a
reușit să-mi pună cătușele. „Ești destul de puternică!”, zise el țâfnos. Știam că
Dumnezeu avea grijă de mine astfel și că îmi dădea putere. Slavă lui Dumnezeu!
Mi-a fost greu să rezist până a doua zi. Când mă gândeam cum m-a torturat
poliția rea, mă simțeam traumatizată. M-au și amenințat, zicându-mi că, dacă nu
spun nimic, mă vor duce departe, în munți, și mă vor executa, iar apoi, când vor
aresta alți credincioși, le vor zice că am trădat biserica – îmi vor ponegri numele și îi
vor face pe ceilalți frați și surori să mă urască și să se lepede de mine. Gândindu-mă
la asta, inima mea se umplea de pustiire și de neputință. Mă simțeam sfioasă și fără
de apărare. Mă gândeam: „Mai bine aș muri. Așa nu voi fi o iudă, nu-L voi trăda pe
Dumnezeu și nici nu voi fi lepădată de frații și surorile mele. Și așa aș scăpa de
tortura trupului.” Așa că am așteptat ca polițiștii cei răi care mă păzeau să nu fie atenți
și m-am dat cu capul de perete – dar pur și simplu am amețit; n-am murit. Î
n momentul
acela, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat lăuntric: „Când alții te interpretează
greșit, poți să te rogi lui Dumnezeu și să spui: «O, Dumnezeule! Nu cer ca alții
să mă tolereze sau să mă trateze bine, și nici să mă înțeleagă sau să mă aprobe.
Cer doar să Te pot iubi în inima mea, să fiu nestingherit în inima mea, și
conștiința mea să fie clară. Nu cer ca alții să mă laude sau să mă stimeze foarte
mult; eu urmăresc doar să Te mulțumesc din inima mea»” („Numai prin
experimentarea rafinării Îl poate iubi omul cu adevărat pe Dumnezeu” din Cuvântul
Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au risipit î
ntunecimea din inimă. „Da”,
m-am gândit. „Dumnezeu vede în cele mai ascunse unghere ale inimii oamenilor.
Dacă poliția îmi va înscena ceva, chiar dacă ceilalți frați și surori nu vor înțelege și se
vor lepăda de mine, fiindcă nu vor ști ce s-a întâmplat cu adevărat, am încredere că
intențiile lui Dumnezeu sunt bune; Dumnezeu îmi testează credința și dragostea față
de El și ar trebui să încerc să-L mulțumesc pe Dumnezeu”. Înțelegând uneltirile
diavolului, dintr-o dată m-am simțit rușinată și încurcată. Mi-am dat seama că
credința mea în Dumnezeu era prea slabă. N-am fost în stare să rămân neclintită
după puțină durere și m-am gândit să scap și să evit orchestrările lui Dumnezeu prin
moarte. Poliția rea m-a amenințat astfel ca să mă facă să-mi întorc fața de la
Dumnezeu. Și, dacă nu eram apărată de Dumnezeu, aș fi căzut pradă uneltirii lor
viclene. Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a umplut de lumină.

36. 34
Nu mai voiam să mor, ci să trăiesc cum trebuie și să mă folosesc de ce am trăit în
realitate ca să fiu mărturie pentru Dumnezeu și să-l umilesc pe Satana.
Cei doi polițiști răi care aveau sarcina să mă păzească m-au î
ntrebat de ce m-
am dat cu capul de perete. Le-am zis că am făcut-o fiindcă ceilalți doi polițiști m-au
bătut. „Noi lucrăm mai mult prin educație. Stai liniștită – nu-i voi mai lăsa să te
lovească”, a spus unul dintre ei zâmbind. Auzind aceste cuvinte liniștitoare, m-am
gândit: „Aceștia doi nu-s așa răi. De când am fost arestată, au fost de treabă cu mine.”
Și atunci am lăsat garda jos. Însă, în acel moment, mi-am amintit cuvintele lui
Dumnezeu: „Poporul Meu trebuie să fie întotdeauna în alertă împotriva
uneltirilor viclene ale lui Satana, protejând poarta casei Mele pentru Mine, […]
ceea ce vă va împiedica să cădeți în capcana lui Satana, moment în care va fi
prea târziu pentru regrete” („Capitolul 3” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în
Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au venit la momentul potrivit,
arătându-mi că diavolul are multe uneltiri viclene și că ar trebui să fiu atentă la diavolii
ăștia tot timpul. Nu mă așteptam să-și arate adevărata față la scurt timp. Unul dintre
polițiștii răi a început să-L defăimeze pe Dumnezeu, iar celălalt s-a așezat lângă mine,
mângâindu-mă pe picior, uitându-se lacom la mine și întrebându-mă despre banii
bisericii. Seara, văzând că sunt aproape adormită, a început să mă pipăie pe piept.
Văzându-le adevărata față, am rămas indignată. Abia acum mi-am dat seama că
așa-zisa „poliție a poporului” nu era formată decât din golani și bătăuși. Erau î
n stare
să facă aceste lucruri murdare și mârșave! Drept urmare, n-am putut decât să mă
rog repede lui Dumnezeu să mă apere de răutatea lor.
În următoarele câteva zile, polițiștii cei răi nu doar că m-au interogat minuțios
despre biserică, dar m-au și supravegheat cu rândul și nu m-au lăsat să adorm. Până
la urmă, văzând că nu le spun nimic, cei doi polițiști răi care mă interogaseră s-au
î
nfuriat. Unul dintre ei a venit spre mine, dându-mi palme peste față, lovindu-mă de
cine știe câte ori. Fața mă ustura, a început să mi se umfle și până la urmă a devenit
atât de amorțită, încât nu mai simțeam nimic. Având în vedere că întrebările lor n-au
scos nimic de la mine, î
ntr-o seară șeful poliției rele a urlat la mine, zicând: „Trebuie
să-ți dai drumul la limbă. Îmi pui răbdarea la încercare – nu cred că nu se poate face
ceva cu tine. Am întâlnit mulți oameni mai duri decât tine. Dacă nu suntem duri cu
tine, n-o să cedezi, naiba să te ia!” A dat ordinul și mai mulți polițiști răi au început să

37. 35
mă tortureze. Seara, camera de interogare era întunecată și înfricoșătoare – simțeam
că sunt în iad. Mi-au ordonat să mă așez în poziție de genuflexiune și să-mi pun
mâinile încătușate deasupra picioarelor. Apoi au băgat un baston de lemn pe sub
coate și pe sub genunchi, obligându-mă să-mi încovoi corpul. După asta au ridicat
bastonul și l-au sprijinit între două mese, lăsându-mă să atârn în aer cu capul în jos.
Î
n momentul î
n care m-au ridicat, am amețit și nu puteam să respir. Simțeam că mă
sufoc. Fiindcă eram suspendată în aer cu capul în jos, toată greutatea mea era
susținută de încheieturi. La început, ca să împiedic cătușele să nu-mi taie carnea,
mi-am î
ncordat brațele, m-am încovoiat și am încercat din răsputeri să stau în poziția
aceea. Dar puterile m-au părăsit încetul cu încetul. Mâinile mi-au alunecat de la
glezne spre genunchi, iar cătușele au început să-mi intre î
n carne, provocându-mi o
durere imensă. După ce am atârnat așa timp de vreo jumătate de oră, am simțit că
tot sângele mi s-a coborât în cap. Capul și ochii îmi erau umflați și dureroși, părând
că urmau să explodeze. Încheieturile aveau tăieturi adânci, iar mâinile îmi erau atât
de umflate, î
ncât arătau ca două bucăți de pâine. Simțeam că eram aproape de
moarte. „Nu mai rezist, dați-mă jos!”, am strigat disperată. „Doar tu te poți salva. Dă-
ne un nume și te vom da jos”, a zis cu brutalitate un polițist rău. Până la urmă, au
văzut că aveam probleme mari și m-au dat jos. Mi-au dat să beau niște sirop cu
glucoză și au început să mă interogheze iarăși. Stăteam slăbită pe jos, cu ochii
strânși, fără să le acord vreo atenție. Dintr-o dată, polițistul rău m-a ridicat î
n aer
iarăși. Fără putere să mă mai țin cu mâinile, n-am avut de ales decât să las cătușele
să îmi pătrundă în piele, să las marginile lor zimțate să-mi intre î
n carne. Î
n momentul
acela, m-a durut atât de tare, î
ncât am strigat din adâncul inimii. Nu aveam puterea
să mai lupt și am început să respir tot mai greu. Părea că timpul s-a oprit. Simțeam
că sunt aproape de moarte. Gândindu-mă că, de data asta chiar voi muri, am vrut
să-I zic lui Dumnezeu ce aveam pe suflet înainte să mi se sfârșească viața: „O,
Dumnezeule! Î
n acest moment, când sunt aproape de ghearele morții, mi-e frică –
însă, chiar dacă voi muri în seara asta, tot Îți voi lăuda dreptatea. O, Dumnezeule! În
scurta călătorie a vieții mele, Îți mulțumesc că m-ai ales pentru a mă aduce înapoi
din această lume a păcatului, oprindu-mă din a hoinări și permițându-mi să trăiesc în
îmbrățișarea Ta caldă. O, Dumnezeule, m-am bucurat atât de mult de iubirea Ta – și
totuși abia acum, când viața mea e pe cale să se sfârșească, îmi dau seama că nu

38. 36
Ți-am prețuit iubirea. Deseori Te-am întristat și dezamăgit; sunt ca un copil naiv care
nu știe decât să se bucure de iubirea mamei sale, dar nu se gândește niciodată cum
să o răsplătească. Abia acum, când sunt pe cale să-mi pierd viața, îmi dau seama
că trebuie să-Ți prețuiesc iubirea și abia acum regret că am ratat atâtea momente
frumoase. Acum, ceea ce regret cel mai mult e că nu am putut să fac nimic pentru
Tine și că-Ți datorez atâtea și, dacă voi mai trăi, sigur voi da totul pentru a-mi face
datoria, ca să Te răsplătesc pentru ceea ce-Ți datorez. În acest moment, Îți cer doar
să-mi dai putere, ca să nu mă mai tem de moarte și s-o înfrunt cu curaj…” Una câte
una, au început să-mi curgă lacrimile, picurându-mi pe frunte. Acea noapte a fost
înfricoșător de tăcută. Auzeam doar ticăitul ceasului, de parcă număra secundele
rămase până la moartea mea. Atunci s-a întâmplat o minune: am simțit o lumină
caldă ca cea a soarelui coborând asuprea mea și, încetul cu încetul, durerea a
început să dispară. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au răsunat în minte: „Din momentul
în care apari plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Îți
asumi rolul în planul lui Dumnezeu și în orânduirea lui Dumnezeu. Îți începi
călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și oricare ar fi drumul de urmat, nimeni
nu poate scăpa de orchestrarea și aranjamentul pe care le-a pregătit Cerul și
nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar El, care
domnește peste toate lucrurile, este capabil de o asemenea lucrare”
(„Dumnezeu este sursa vieții omului” din Cuvântul Se arată în trup). „Da”, m-am
gândit. „Dumnezeu e sursa vieții mele, Dumnezeu îmi conduce destinul, iar eu
trebuie să mă încredințez în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor Lui.”
Reflectând la cuvintele lui Dumnezeu, inima mea s-a simțit alinată și liniștită, de parcă
eram în îmbrățișarea caldă a lui Dumnezeu. Și am adormit. Temându-se să nu mor,
polițiștii răi m-au coborât și mi-au dat pe grabă sirop de glucoză și apă. În înfruntarea
mea cu moartea, am fost martora faptelor miraculoase ale lui Dumnezeu.
În ziua următoare, polițiștii răi au petrecut toată seara ridicându-mă și
coborându-mă la nesfârșit. M-au interogat unde sunt banii pentru bonurile pe care le
confiscaseră. Nu am zis absolut nimic, însă ei tot nu au renunțat. Pentru a da de banii
bisericii, au apelat la orice metodă abjectă ca să mă tortureze. În momentul acela,
cuvintele lui Dumnezeu mi-au răsunat în inimă: „Mii de ani de ură sunt concentrați
în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu

39. 37
inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-
i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să stârnească atâtea
necazuri câte are el chef! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată
puterea, și-a dedicat toate eforturile, a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru
a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au
fost orbiți și au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra
durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic” („Lucrarea și
intrarea (8)” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o mare
putere și credință. Aveam să mă lupt până la moarte cu Satana și, chiar dacă era să
mor, aveam să rămân de neclintit în mărturia mea pentru Dumnezeu. Inspirată de
cuvintele lui Dumnezeu, am uitat de durere fără să-mi dau seama. Î
n felul acesta, de
fiecare dată când mă ridicau, cuvintele lui Dumnezeu mă inspirau și mă motivau și,
cu cât mă ridicau de mai multe ori, cu atât mai mult puteam înțelege esența lor
diavolească și eram mai hotărâtă să fiu de neclintit în mărturia mea și să-L mulțumesc
pe Dumnezeu. Până la urmă, cu toții au obosit. „Cei mai mulți oameni nu rezistă să
stea spânzurați așa nici jumătate de oră, dar ea rezistă de atât timp – e foarte
puternică!” îi auzeam comentând și mă bucuram să aud asta. În mintea mea, îmi
ziceam: „Nu mă puteți învinge, căci Dumnezeu mă ajută.” Pe lângă faptul că m-au
torturat în timpul celor nouă zile și nopți petrecute la secția de poliție, polițiștii răi m-
au privat și de somn. De fiecare dată când închideam ochii și începeam să ațipesc,
fie băteau cu bastonul de masă, fie mă obligau să mă ridic și să mă mișc, fie strigau
la mine, încercând să mă distrugă și să mă facă să cedez. După nouă zile, văzând
că nu și-au îndeplinit misiunea, poliția tot n-a renunțat. M-au dus la un hotel, unde
mi-au încătușat mâinile în fața picioarelor, apoi au pus un baston de lemn între coate
și picioare, forțându-mă să stau încolăcită pe podea. M-au obligat să stau în poziția
asta, pe podea, în zilele care au urmat, timp în care cătușele mi-au pătruns în carne.
Mâinile și încheieturile mi s-au umflat și s-au învinețit, iar partea dorsală mă durea
atât de mult, încât nu îndrăzneam să o ating; simțeam că stau pe cuie. Într-o zi, un
șef al poliției rele, văzând că interogarea mea n-a dat roade, a venit furios spre mine
și mi-a dat o palmă peste față – atât de tare, î
ncât mi-a scos doi dinți.
În cele din urmă, au venit doi șefi de secție de la Departamentul Provincial de
Siguranță Publică. Imediat ce-au ajuns, mi-au dat jos cătușele, m-au ajutat să mă