Documentul explorează tema lăcomiei și a distrugerii mediului, descriind figura lui Mamon ca un simbol al avariției. Aceasta duce la exploatarea pământului și la scoaterea comorilor din adâncuri, ignorând valorile sacre. În final, se subliniază paradoxul bogăției din iad, născut din acțiuni nelegiuite.

1. Mamon e-n fruntea lor, prin înzestrare,
Cel mai prejos dintre căzuții îngeri :
El chiar în Ceruri gândul și privirea
Și le țintea spre vatra străvezie,
Vrăjit de-atâta aur la tot pasul
Și nu de tot ce-i sacru și divin
În viziunea-naltelor sfințenii.
Și oamenii prin dânsul mai întîi
Și îndemnați de el, au scormonit,
Cu mâini nelegiuite-adâncul Terrei,
Furând din pântecele mamei lor
Comori ce ar fi stat, mai bine-ascunse.
Curând, Mamon adânc răni colina,
Scoțând din crăpătură coaste de-aur.
Să nu se mire nimeni că, în Iad,
E-atât belșug de bogății pe vatra-i
Otrava asta mai cu seamă crește.