Documentul analizează sursele de drept în contextul dreptului roman, incluzând obiceiul juridic, legea și edictele pretorilor. De asemenea, se discută despre rolul jurisconsulților și influența acestora în dezvoltarea normelor legale. La final, se evidențiază tranziția de la jurisprudență la voința împăratului ca sursă de drept în perioada domnului.