SlideShare a Scribd company logo
Internet of Things
de Loredana-Maria Cremeneanu
Ce este Internet of Things (Internetul obiectelor)?
• “Internetul obiectelor” (denumire în engleză: Internet of Things,
abreviat și IoT) reprezintă o rețea de obiecte fizice, echipate cu
tehnologii încorporate pentru a comunica între ele sau cu mediul.
• În termeni simpli, IoT este un fel de rețea în care obiectele sunt
interconectate.
• Prin “obiecte”, se presupune inclusiv mașina, fierul de călcat, obiectele
de mobilier sau papucii. Toate acestea sunt conectate la internet și pot
“comunica” între ele prin intermediul datelor transmise, fără nici o
intervenție a omului.
• Sloganul IoT este “Tot ce poate fi conectat la Internet, va fi conectat.”
Arhitectura IoT
 Implementarea IO se bazează pe o arhitectură
cu mai multe straturi, de la achiziția de date la
stratul de aplicații, astfel încât să poată
satisface cerințele industriei, întreprinderilor,
societăților, institutelor, guvernelor etc.
 Structura în straturi are două împărțiri distincte
cu un strat Internet la mijloc care
servește scopurile unui mediu comun
pentru comunicații. Straturile
de jos contribue la captarea datelor,
în timp ce cele două straturi de sus
sunt responsabile pentru
utilizarea datelor în aplicație.
Applications layer
Middlewarw layer
Internet layer
Acces Networks Acces
gareway layer
Edge Technology layer
Tehnologii cheie-utilizate
▫ IoTpoatefirealizatdoarprindesfășurareamaimultortehnologiicare acoperădomeniulhardware.Softulșiaplicații
extremde robusterotunjescfiecaredomeniuindustrialși/sausectorde operații.Tehnologiilecomplementarecelemai
importantepentrurealizareaIoTvorfiembeddedintelligence (orașeinteligente,transporturiinteligente,locuințe
inteligente),realitateaaugmentată(unitatealumii inteligente,etc.),monitorizareaîn timpreal(aplicațiimedicale,
managementulmediului),etc.
Cum funcționează IoT?
• Internetul obiectelor presupune că omul stabilește
scopul, dar nu setează și
o modalitate de a-l atinge.
Mai mult decât atât, sistemul însuși
analizează datele și anticipează dorințele unei persoane.
• Să presupunem că mergeți
acasă de la serviciu, fiind obosiți și înfometați.
În acest moment, mașina a informat deja casa
despre faptul că în jumătate de oră vă va aduce
la destinație. Se aprinde lumina, termostatul reglează
temperatura potrivită, în cuptor se pregătește cina.
Ați intrat în casă. A pornit televizorul cu înregistrarea meciului
de aseară, iar cina este gata. Bine ați venit, acasă!
Ce poate face Internetul lucrurilor pentru noi?
Unele dintre cele mai practice și realiste posibilități de sondare a tehnologiei IoT includ:
primirea de
avertismente pe
telefonul dvs. sau
pe dispozitivul
portabil atunci când
rețelele IoT
detectează un
pericol fizic în
apropiere
automobile cu auto-
parcare
comandarea
automată a
alimentelor și a
altor bunuri de casă
urmărirea automată
a obiceiurilor de
exercițiu și alte
activități personale
zilnice, inclusiv
urmărirea
obiectivelor și
rapoartele periodice
de progres
 Toate tipurile obișnuite de gadget-uri de uz casnic
pot fi modificate pentru a lucra într-un sistem IoT
precum: adaptoarele de rețea Wi-Fi , senzorii de
mișcare, camerele, microfoanele și alte instrumente.
 Sistemele de automatizare de acasă implementează
deja versiuni primitive ale acestui concept pentru
lucruri precum becuri inteligente plus alte
dispozitive cum ar fi cântare wireless și monitoare
wireless de tensiune arterială, fiecare reprezentând
exemple timpurii de gadget-uri IoT. Dispozitivele
computerizabile, cum ar fi ceasurile inteligente și
ochelarii, se preconizează a fi componente în
viitoarele sisteme IoT.
 Aceleași protocoale de comunicații fără fir precum
Wi-Fi și Bluetooth se extind, de asemenea, la
Internetul obiectelor.
Dispozitivele de rețea și Internetul obiectelor
Cum se aplică IoT în afaceri?
 Există multe modalități de a utiliza
această tehnologie în afaceri.
IoT este un intrument util
dacă sunteți proprietarul unui magazin
mare și vreți să înțelegeți cum lucrează
angajații voștri, la ce acordă atenție clienții
sau vreți să știți dacă depozitul și
rafturile sunt aprovizionate corespunzător.
 Potrivit raportului IDC 2015, 58% dintre directorii
intervievați au declarat că IoT reprezintă o metodă
strategică pentru companiile lor.
 Datele Cisco Jasper arată că 95% dintre
directorii chestionați spun
că intenționează să lanseze
în companiile lor proiecte
legate de IoT, în următorii trei ani.
Problema în jurul Internetului
• Internetul obiectelor declanșează imediat întrebări legate de
confidențialitatea datelor personale. Indiferent dacă
informații în timp real despre locația noastră fizică sau
actualizări despre greutatea și tensiunea arterială care
pot fi accesibile de către furnizorii noștri de servicii
medicale, având noi tipuri și date mai detaliate despre
noi înșirându-ne prin rețele wireless și potențial în
întreaga lume, este o preocupare evidentă.
O PRIVIRE SPRE VIITOR
 Va fi nevoie de lucrări semnificative de cercetare în domeniul guvernanței,
căci fără o abordare standardizată, vom asista la o proliferare de arhitecturi,
de protocoale și frecvențe care va duce la fragmentarea IoT, devenind astfel
un serios obstacol în evoluția pe viitor a IoT.
 IoT va trebui să cuprindă și materialele reciclabile, subliniind astfel calitățile
sale ecologice.
 Așadar, viitoarele obiecte inteligente vor trebui să fie independente de
putere, luându-și energia de la mediul înconjurător în care ele operează,
fiind concomitent și foarte rezistente la condiții extreme de temperatură,
vibrații, umiditate, etc. ale unui mediu ostil.
Bibliografie
 https://www.managerexpress.ro/idei-
resurse/internetul-obiectelor-iot-ce-
este-si-cu-ce-se-mananca.html
 https://ro.eyewated.com/ce-este-
internetul-obiectelor-iot/
 http://repository.utm.md/bitstream/han
dle/5014/1918/MI_2014_3_pg_24_29.
pdf?sequence=1&isAllowed=y
 Mulțumesc pentru atenție!
 loredanacremeneanu@gmail.
com

More Related Content

Similar to Internet of things

Supremația tehnologiilor IT&C
Supremația tehnologiilor IT&CSupremația tehnologiilor IT&C
Supremația tehnologiilor IT&C
Nicolae Sfetcu
 
Cu sau fără Internet?
Cu sau fără Internet?Cu sau fără Internet?
Cu sau fără Internet?
Nicolae Sfetcu
 
Bill gates afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]
Bill gates   afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]Bill gates   afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]
Bill gates afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]
Draghicescu Daniela
 
Tendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizareTendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizare
Constantin Magdalina
 
Procesarea Big Data cu instrumente avansate
Procesarea Big Data cu instrumente avansateProcesarea Big Data cu instrumente avansate
Procesarea Big Data cu instrumente avansate
Nicolae Sfetcu
 
Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3
Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3
Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3
Elena Zvarici
 
Cloud computing in imm serban andreea ap
Cloud computing  in imm   serban  andreea apCloud computing  in imm   serban  andreea ap
Cloud computing in imm serban andreea apsilviu_cojocaru
 
Big data
Big dataBig data
LI_NA_PPT.pptx
LI_NA_PPT.pptxLI_NA_PPT.pptx
LI_NA_PPT.pptx
AndrewN17
 
IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022
Nicolae Sfetcu
 
Tehnologii mobile
Tehnologii mobileTehnologii mobile
Tehnologii mobile
AnaIstrate2
 
Megadatele (Big Data) pe Internet
Megadatele (Big Data) pe InternetMegadatele (Big Data) pe Internet
Megadatele (Big Data) pe Internet
Nicolae Sfetcu
 
Procesarea Big Data
Procesarea Big DataProcesarea Big Data
Procesarea Big Data
Nicolae Sfetcu
 
Marius Bostan - Dependenta de tehnologie
Marius Bostan - Dependenta de tehnologieMarius Bostan - Dependenta de tehnologie
Marius Bostan - Dependenta de tehnologie
Business Days
 
IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022
Nicolae Sfetcu
 
IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023
IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023
IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023
Nicolae Sfetcu
 
Noi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Noi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreNoi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Noi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Marketing Communication Health &Medicine
 
Big Data
Big DataBig Data
Big Data
Nicolae Sfetcu
 
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
 Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M... Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...Marketing Communication Health &Medicine
 
Similar to Internet of things (20)

Supremația tehnologiilor IT&C
Supremația tehnologiilor IT&CSupremația tehnologiilor IT&C
Supremația tehnologiilor IT&C
 
Cu sau fără Internet?
Cu sau fără Internet?Cu sau fără Internet?
Cu sau fără Internet?
 
Bill gates afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]
Bill gates   afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]Bill gates   afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]
Bill gates afaceri cu viteza gandului [cartipdfgratuite.tk]
 
Tendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizareTendintele anului 2017 in digitalizare
Tendintele anului 2017 in digitalizare
 
Procesarea Big Data cu instrumente avansate
Procesarea Big Data cu instrumente avansateProcesarea Big Data cu instrumente avansate
Procesarea Big Data cu instrumente avansate
 
Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3
Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3
Prezentarea Internet Society conferinta ACTA.v3
 
Cloud computing in imm serban andreea ap
Cloud computing  in imm   serban  andreea apCloud computing  in imm   serban  andreea ap
Cloud computing in imm serban andreea ap
 
Big data
Big dataBig data
Big data
 
LI_NA_PPT.pptx
LI_NA_PPT.pptxLI_NA_PPT.pptx
LI_NA_PPT.pptx
 
IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 2, Decembrie 2022
 
Tehnologii mobile
Tehnologii mobileTehnologii mobile
Tehnologii mobile
 
Megadatele (Big Data) pe Internet
Megadatele (Big Data) pe InternetMegadatele (Big Data) pe Internet
Megadatele (Big Data) pe Internet
 
Procesarea Big Data
Procesarea Big DataProcesarea Big Data
Procesarea Big Data
 
Tofan alessandra
Tofan alessandraTofan alessandra
Tofan alessandra
 
Marius Bostan - Dependenta de tehnologie
Marius Bostan - Dependenta de tehnologieMarius Bostan - Dependenta de tehnologie
Marius Bostan - Dependenta de tehnologie
 
IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022
IT & C, Volumul 1, Numărul 1, Septembrie 2022
 
IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023
IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023
IT & C, Volumul 2, Numărul 1, Martie 2023
 
Noi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Noi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela HaneloreNoi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
Noi Tendinte In Activitatea de Birotica Patrascu Frincu Mihaela Hanelore
 
Big Data
Big DataBig Data
Big Data
 
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
 Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M... Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
Noi tendinte in activitatea de birotica Proiect de Licenta Patrascu Frincu M...
 
Recently uploaded

Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdfRaport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
Raport proiect transfrontalier Culori fermecate.pdf
savinioana
 
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceuAnaliza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Analiza SWOT - fisa de lucru aplicabila pentru liceu
Andreea Balaci
 
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docxProces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
Proces verbal sedinta cu parintii (26.09.2023).docx
AureliaTertereanu
 
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptxPapa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Papa Francisco canoniza los martires de Rumanía (Rumanian).pptx
Martin M Flynn
 
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
Studiu Nike, Dascalu Ana-Georgiana, Crp.
GeorgianaDascalu1
 
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia MonicaSă ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
Să ne împrietenim cu lectura Ermurachi Nina/ Pruncia Monica
NinaTofanErmurachi
 
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELAPatrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
Patrimoniul cultural PROIECT clasa a 6 a IECHEI SORAYA GABRIELA
iecheisorayagabriela
 
Antarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geograficaAntarctica caracterizare fizico geografica
Antarctica caracterizare fizico geografica
Alina70851
 
Recently uploaded (8)

Internet of things

  • 1. Internet of Things de Loredana-Maria Cremeneanu
  • 2. Ce este Internet of Things (Internetul obiectelor)? • “Internetul obiectelor” (denumire în engleză: Internet of Things, abreviat și IoT) reprezintă o rețea de obiecte fizice, echipate cu tehnologii încorporate pentru a comunica între ele sau cu mediul. • În termeni simpli, IoT este un fel de rețea în care obiectele sunt interconectate. • Prin “obiecte”, se presupune inclusiv mașina, fierul de călcat, obiectele de mobilier sau papucii. Toate acestea sunt conectate la internet și pot “comunica” între ele prin intermediul datelor transmise, fără nici o intervenție a omului. • Sloganul IoT este “Tot ce poate fi conectat la Internet, va fi conectat.”
  • 3. Arhitectura IoT  Implementarea IO se bazează pe o arhitectură cu mai multe straturi, de la achiziția de date la stratul de aplicații, astfel încât să poată satisface cerințele industriei, întreprinderilor, societăților, institutelor, guvernelor etc.  Structura în straturi are două împărțiri distincte cu un strat Internet la mijloc care servește scopurile unui mediu comun pentru comunicații. Straturile de jos contribue la captarea datelor, în timp ce cele două straturi de sus sunt responsabile pentru utilizarea datelor în aplicație. Applications layer Middlewarw layer Internet layer Acces Networks Acces gareway layer Edge Technology layer
  • 4. Tehnologii cheie-utilizate ▫ IoTpoatefirealizatdoarprindesfășurareamaimultortehnologiicare acoperădomeniulhardware.Softulșiaplicații extremde robusterotunjescfiecaredomeniuindustrialși/sausectorde operații.Tehnologiilecomplementarecelemai importantepentrurealizareaIoTvorfiembeddedintelligence (orașeinteligente,transporturiinteligente,locuințe inteligente),realitateaaugmentată(unitatealumii inteligente,etc.),monitorizareaîn timpreal(aplicațiimedicale, managementulmediului),etc.
  • 5. Cum funcționează IoT? • Internetul obiectelor presupune că omul stabilește scopul, dar nu setează și o modalitate de a-l atinge. Mai mult decât atât, sistemul însuși analizează datele și anticipează dorințele unei persoane. • Să presupunem că mergeți acasă de la serviciu, fiind obosiți și înfometați. În acest moment, mașina a informat deja casa despre faptul că în jumătate de oră vă va aduce la destinație. Se aprinde lumina, termostatul reglează temperatura potrivită, în cuptor se pregătește cina. Ați intrat în casă. A pornit televizorul cu înregistrarea meciului de aseară, iar cina este gata. Bine ați venit, acasă!
  • 6. Ce poate face Internetul lucrurilor pentru noi? Unele dintre cele mai practice și realiste posibilități de sondare a tehnologiei IoT includ: primirea de avertismente pe telefonul dvs. sau pe dispozitivul portabil atunci când rețelele IoT detectează un pericol fizic în apropiere automobile cu auto- parcare comandarea automată a alimentelor și a altor bunuri de casă urmărirea automată a obiceiurilor de exercițiu și alte activități personale zilnice, inclusiv urmărirea obiectivelor și rapoartele periodice de progres
  • 7.  Toate tipurile obișnuite de gadget-uri de uz casnic pot fi modificate pentru a lucra într-un sistem IoT precum: adaptoarele de rețea Wi-Fi , senzorii de mișcare, camerele, microfoanele și alte instrumente.  Sistemele de automatizare de acasă implementează deja versiuni primitive ale acestui concept pentru lucruri precum becuri inteligente plus alte dispozitive cum ar fi cântare wireless și monitoare wireless de tensiune arterială, fiecare reprezentând exemple timpurii de gadget-uri IoT. Dispozitivele computerizabile, cum ar fi ceasurile inteligente și ochelarii, se preconizează a fi componente în viitoarele sisteme IoT.  Aceleași protocoale de comunicații fără fir precum Wi-Fi și Bluetooth se extind, de asemenea, la Internetul obiectelor. Dispozitivele de rețea și Internetul obiectelor
  • 8. Cum se aplică IoT în afaceri?  Există multe modalități de a utiliza această tehnologie în afaceri. IoT este un intrument util dacă sunteți proprietarul unui magazin mare și vreți să înțelegeți cum lucrează angajații voștri, la ce acordă atenție clienții sau vreți să știți dacă depozitul și rafturile sunt aprovizionate corespunzător.  Potrivit raportului IDC 2015, 58% dintre directorii intervievați au declarat că IoT reprezintă o metodă strategică pentru companiile lor.  Datele Cisco Jasper arată că 95% dintre directorii chestionați spun că intenționează să lanseze în companiile lor proiecte legate de IoT, în următorii trei ani.
  • 9. Problema în jurul Internetului • Internetul obiectelor declanșează imediat întrebări legate de confidențialitatea datelor personale. Indiferent dacă informații în timp real despre locația noastră fizică sau actualizări despre greutatea și tensiunea arterială care pot fi accesibile de către furnizorii noștri de servicii medicale, având noi tipuri și date mai detaliate despre noi înșirându-ne prin rețele wireless și potențial în întreaga lume, este o preocupare evidentă.
  • 10. O PRIVIRE SPRE VIITOR  Va fi nevoie de lucrări semnificative de cercetare în domeniul guvernanței, căci fără o abordare standardizată, vom asista la o proliferare de arhitecturi, de protocoale și frecvențe care va duce la fragmentarea IoT, devenind astfel un serios obstacol în evoluția pe viitor a IoT.  IoT va trebui să cuprindă și materialele reciclabile, subliniind astfel calitățile sale ecologice.  Așadar, viitoarele obiecte inteligente vor trebui să fie independente de putere, luându-și energia de la mediul înconjurător în care ele operează, fiind concomitent și foarte rezistente la condiții extreme de temperatură, vibrații, umiditate, etc. ale unui mediu ostil.
  • 12.  Mulțumesc pentru atenție!  loredanacremeneanu@gmail. com