iuyui

1. FUNCȚIILE ORAȘULUI

2. Aprovizionarea orașelor
• Hrană
• Materie primă
• Combustibil
• Lumină
• Încălzire

3. Aprovizionarea cu apă a orașelor
• Element indispensabil al atributului urban
• Se fac eforturi considerabile
• Orașul Los Angeles, încă din 1913, se alimentează cu
apă de pe versanții estici ai Munților Sierra Nevada, de la
235 km distanță.
• Orașul Brooklyn, în urma lipsei de apă din 1890, a cerut
anexarea la New York

4. Aprovizionarea cu apă a orașelor
• Nevoile zilnice de apă per locuitor oscilează în limite
foarte largi, de la oraș la oraș și chiar în cadrul orașului
dinspre centru spre periferie
• Începutul secolului al XVIII-lea în Paris se consumau 27
litri/apă/locuitori/zi
• 1935 – 350 litri apă/locuitori/zi
• 1963 – 450 litri apă/locuitori/zi
• 2010 – 650 litri apă/locuitori/zi
În zonele suburbane – 250 litri apă/locuitori/zi

5. Aprovizionarea cu apă a orașelor
• Nevoile de apă ale orașului sunt direct proporționale cu
- Numărul populației
- Gradul de dezvoltare a industriei și tipul acesteia
- Progresele realizate din punct de vedere a igienei
populației
- Condițiile climatice ale teritoriului în cadrul căruia este
plasat orașul

6. Aprovizionarea cu apă a orașelor
• Pentru tratarea unei tone de bumbac sunt necesari 220
m³ apă
• Pentru cânepă – 580 m³ apă
• Pentru mătase – 800 m³ apă
• Pentru oțel – 170 m³ apă
• Pentru aluminiu – 1300 m³ apă
• Centralele termoelectrice consumă cca. 30 m³
apă/secundă

7. Aprovizionarea cu apă a orașelor
• Nevoie / individ pentru băut, prepararea hranei, igienă
personală și spălat sunt apreciate la 50-60 litri/zi.
• Dacă locuința dispune de o bună dotare sanitară și grădină,
acest necesar trebuie dublat
• Serviciile publice ale unei aglomerații urbane consumă între
35% și 50% din cantitatea totală de apă, iar industria între
10% și 30%.
• Aproximativ 20% din volumul total de apă distribuit unui oraș
se pierde în cadrul rețelei de distribuție.

8. Aprovizionarea cu apă a orașelor
• Diferențieri în privința nevoile de apă se constată și în
funcție de zona climatică în care se găsește orașul
• Orașele Finlandei, Suediei și Norvegiei
• Orașele mediteraneene
• Orașele din zona Golfului Persic – problema centrală
• Statul Israel a decretat zona lacului Galileii (Tiberiade) ca
teritoriu strategic, acesta asigurând în proporție de 90%
nevoile de apă ale țării.

9. Saturația urbană
• Stare limită cu cauze multiple, care frânează ori stopează
evoluția lor
• Problemele se pun diferențiat în funcție de mărimea și
resursele spațiului adiacent

10. Remodelarea orașelor
• Orașele nu pot crește în mod nelimitat și anarhic
• Dirijare
• Proiecte – Germania și Marea Britanie

11. Proiecte
• 1898 – Ebenezer Howard – a lansat ideea ”orașelor
grădină”
• În centrul unei aglomerații urbane sunt plasate serviciile
• Urmează un inel interior cu funcție rezidențială
• Apoi, un inel industrial flancat de spații verzi.
• În 1902 a apărut în Marea Britanie primul oraș-grădină -
Letchworth

16. Planul Abercrombie (1943, 1944)
• Înființarea de noi orașe (new towns) dincolo de ”centura
verde” a Londrei, în care să fie adăpostită o parte din
populația dislocată din zona centrală
• Moscova – orașe satelit – descongestionarea capitalei din
punct de vedere demografic
• Orașele nou create – ”organisme complete”
• Abercrombie – model strategic pentru dezvoltarea
postbelică a marilor orașe

17. Japonia – tehnopolis
• Orașe noi (reguli arhitectonice îndrăznețe), în
proximitatea unor aglomerații urbane, preluînd de la
acestea o parte din funcții, cum ar fi cea comercială,
universitară și de recreere
• Japonia – 26 centre
• Dezvoltă activități din domeniul high-tech
• Programe de susținere a infrastructurilor universitare și a
centrelor civice

18. SUA – cel mai reprezentativ complex
• Santa Clara cu Silicon Valley din California
• Cel mai intensiv complex de tip high-tech din lume , cu o
populație de 1,25 milioane locuitori
• Fiecare loc de muncă în domeniul high-tech a generat cel
puțin altele două locuri de muncă în domeniu auxiliare și
în sfera serviciilor
• Conexiunea dintre cercetarea universitară și instituțiile de
tip high-tech stă la baza promovării activităților industriale
de vârf (electronică, biotehnologie, tehnologii spațiale
etc.)

20. Funcțiile urbane
• Introdus în geografie de Ratzel în 1891
• Profesiunea exercitată de oraș
• Funcția este definită numai de acele activități care justifică
existența și dezvoltarea orașului, care aduce resursele
necesare vieții sale.

21. 2 categorii de funcții
• Funcții generale – externe – legate de centralitate, adică
de relațiile cu regiunea
• Funcții particulare – interne

22. • Funcţiile urbane sunt activităţile umane specifice care se
desfăşoară într-un oraş, determinând mărimea şi
caracterul dezvoltării urbanistice a acestuia.
• Funcţiile se referă la totalitatea formelor de activitate
umană din oraş, prin care se creează locuri de muncă
pentru populaţia activă.

23. Funcţiile urbane pot fi:
• de servire a oraşului, prin care este servită populaţia
oraşului, care au importanţă locală şi
• funcţii de bază sau funcţii generatoare de oraşe, prin
care oraşul se dezvoltă, are relaţii cu zonele din care se
aprovizionează şi în care-şi desface producţia.
• Funcţiile de bază sunt cele mai importante, prin care
oraşul este cunoscut şi îşi creează personalitatea.

24. • Funcţiile urbane sunt condiţionate de:
• aşezarea oraşului în teritoriu,
• de resursele naturale,
• de condiţiile climatice,
• de condiţiile mediului, de evoluţia istorică,
• de condiţiile social-economice,
• de politica economică.

25. • Funcţiile urbane au caracter istoric, se pot modifica,
dispar şi apar altele noi, în raport de cerinţele societăţii
omeneşti.
• Diversitatea funcţiilor urbane, nivelul de dezvoltare
influenţează mărimea, importanţa şi rolul oraşului în
cadrul teritoriului şi în sistemul reţelei de localităţi.
• Principalele funcţii urbane sunt: funcţii economice, de
cazare a populaţiei, social-culturale, comerciale, de
circulaţie, de cercetare, balneo-turistică, administrative
ş.a.

26. Funcţia comercială
• cea mai veche funcţie urbană, având în vedere că oraşul a fost
totdeauna centru de schimb, este prezentă şi astăzi în toate
oraşele.
• oraşe cu târguri locale, în special cele din zonele agricole;
• în oraşele coloniale, în care se dezvoltă factoriile
comerciale (agenţiilor comerciale) dezvoltate de europeni în
colonii, pentru organizarea de schimburi de produse cu
populaţia autohtonă (Ex.: francezii au organizat asemenea
agenţii în America de Nord, pentru comerţul cu blănuri);
• oraşe ale marilor târguri internaţionale, ca puncte de întâlnire
a producătorilor şi comercianţilor, în vederea dezvoltării
relaţiilor de schimb. Ex.: Leipzig, Brno, Plovdiv, Nijnii Novgorod.

27. Funcţia industrială
• s-a format odată cu dezvoltarea industriei şi concentrarea acesteia
în oraşe, în urma decăderii activităţilor meşteşugăreşti.
• este una din cele mai stabile funcţii urbane din perioada
contemporană, prin care se stabilesc legături cu celelalte funcţii ale
oraşelor.
• Funcţia industrială – prin construcţiile industriale, amenajările
specifice – se impune în peisaj şi totodată are un impact mare
asupra mediului înconjurător. Funcţia industrială este îndeplinită de
oraş, prin unităţile sale industriale. Funcţia industrială a fost
generată şi de necesitatea aprovizionării populaţiei cu mărfuri,
ceea ce a făcut ca unele oraşe industriale să derive din foste
centre comerciale
• Dezvoltarea funcţiilor industriale a fost favorizată de prezenţa unor
surse energetice, de existenţa unor resurse ale subsolului, de
existenţa mâinii de lucru calificate, precum şi de politicile de
industrializare şi dezvoltare regională, aplicate în fostele ţări
comuniste, dar şi în cele occidentale (Ex.: Clermont – Ferrand, cel
mai mare centru al cauciucului din Franţa şi din Vestul Europei).

28. Funcţia de transporturi
• este dezvoltată în strânsă corelaţie cu cea industrială, dar
şi cu nevoile curente urbane (aprovizionarea populaţiei,
transportul forţei de muncă).
• Poziţia geografică are rol important în dezvoltarea acestei
funcţii, fiind mai mare decât în cazul celei industriale.
• Unele facilităţi naturale – existenţa fluviilor, mărilor,
oceanelor pentru porturi, a unor terenuri plane (pentru
aeroporturi) precum şi a unor condiţii economice –
convergenţa de căi de comunicaţie – au contribuit la
dezvoltarea acestei funcţii (noduri feroviare, rutiere,
porturi, aeroporturi).

29. • Funcţia de transporturi feroviare este caracteristică
pentru oraşele situate la convergenţa magistralelor
feroviare sau în lungul acestora (ex. Transsiberianul). În
România, asemenea oraşe sunt Paşcani, Mărăşeşti,
Roşiori de Vede, Piatra Olt, în Belarus este oraşul Orsa. În
SUA oraşele din centru şi vest, au avut ca factor urbigen
construcţia căilor ferate.
• Funcţia de transporturi rutiere s-a impus mai puţin în
evoluţia oraşelor. Oraşele, care depind de aceste
transporturi, sunt cele fără acces la calea ferată. Ex: în
Argentina unele oraşe au apărut la intersecţia şoselelor.
• Transporturile aeriene sunt specifice pentru marile
oraşe, în apropierea cărora sunt amplasate aeroporturile.
Unele aeroporturi, cele de escală internaţională, joacă rol
în viaţa urbană. Ex.: în Gander, Terra Nova din Canada,
Shannon din Irlanda.

30. • Funcţia cultural-educaţională şi de cercetare este
caracteristică oraşelor universitare, în care există instituţii
specializate în domeniu. Ex. de centre universitare:
Coimbra, Salamanca, Oxford, Cambridge, Berkeley (San
Francisco), New Heaven, Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca etc.
• Funcţia sanitară (medicală), caracteristică pentru
staţiunile balneare, este o funcţie importantă în centrele
universitare medicale (Paris, Moscova, Iaşi, Cluj-Napoca,
Bucureşti, Sibiu etc.).
• Funcţia turistico-balneară este caracteristică pentru
oraşele staţiuni montane şi balneare. Ex.: Predeal, Vatra
Dornei, Atlantic City (staţiune balneară a newyorkezilor).

31. • Funcţia strategico-militară, cu rol important în evul
mediu şi secolul XIX-lea, astăzi nu mai este un factor
urbigen. Marile oraşe ale lumii păstrează această funcţie,
totuşi este mai pronunţată în unele oraşe porturi (baze
militare). Ex.: Toulon, Irkutsk, Gibraltar, Vladivostok,
Kaliningrad etc.
• Funcţia de cult, bine dezvoltată în evul mediu, a devenit
secundară în oraşele contemporane. Are importanţă în
centrele de pelerinaj: Mecca, Allahabad, Czestochowa,
Loudres, Santiago de Compostela etc.
• Funcţia administrativ-politică, veche, ca şi cea
comercială, este caracteristică oraşelor care îndeplinesc
funcţia de capitală (de ţară, regiune, judeţ etc.). Aceste
oraşe îşi dezvoltă funcţia administrativ politică alături de
celelalte funcţii urbane.

32. • Oraşele cu funcţii complexe sunt acelea care au în structura
lor toate funcţiile. În această grupă se încadrează marile
capitale ale lumii. Ex.: Paris, Moscova, Tokyo, Londra etc.
• Oraşele industriale sunt acelea în care funcţia industrială
este caracteristică şi dă personalitatea oraşului. Se
deosebesc mai multe subtipuri: oraşe cu industrie
complexă; oraşe monoindustriale.
• Oraşele cu industrie complexă, în care sunt localizate mai
multe tipuri de industrii, sunt oraşe mari, cu o poziţie
geografică favorabilă, în ele se concentrează fluxuri de materii
prime şi mărfuri, în cadrul lor se realizează o producţie
industrială diversificată. Ex.: Paris, Londra, Bucureşti, Braşov,
Kiev, Budapesta etc.

33. • Oraşele monoindustriale sau industriale specializate
sunt oraşe mici sau mijlocii, favorizate de existenţa unor
materii prime, resurse şi de specializarea în unele domenii
industriale. Ex.: Petroşani (minier), Victoria (chimie),
Hunedoara (siderurgie), Coventy, în Anglia (utilaje),
Ludwigshafen, în Germania (chimie), Roubaix, în Franţa
(textile), Buhuşi, Cisnădie, în România (textile).
• Oraşele de servicii pot fi specializate în anumite domenii
de activitate: oraşe culturale (universitare), oraşe cu
activităţi financiar-bancare (Ex: Lugano, în Elveţia;
Hartford, în SUA, din statul Connecticut); administrative,
(ex.: Canberra), în transporturi (Ex.: noduri feroviare,
porturi).
• Oraşele primare se caracterizează prin activităţile
agricole, care sunt dominante, alături de care se dezvoltă
şi comerţul. Ex.: unele oraşe din ţările slab dezvoltate.