1. Emil Cioran: despre muncă
“Munca excesivă ţintuieşte spiritul uman în material şi nu permite
dezvoltarea spirituală”
Oamenii muncesc în general prea mult pentru a mai putea fi ei inşişi. Munca
este un blestem. Iar omul a facut din acest blestem o voluptate.
A munci din toate forţele numai pentru muncă, a găsi o bucurie într-un efort
care nu duce decit la realizări irelevante, a concepe că te poti realiza numai
printr-o muncă obiectivă şi neîncetată, iată ceea ce este revoltător şi
ininteligibil.
Munca susţinută şi neîncetată tâmpeşte, trivializează şi impersonalizează.
Ea deplasează centrul de preocupare şi interes din zona subiectivă într-o zonă
obiectivă a lucrurilor, într-un plan fad de obiectivitate.
Omul nu se intereseaza atunci de destinul său personal, de educaţia lui
lăuntrică, de intensitatea unor fosforescenţe interne şi de realizarea unei
prezente iradiante, ci de fapte, de lucruri.
Munca adevarată, care ar fi o activitate de continuă transfigurare, a devenit o
activitate de exteriorizare, de ieşire din centrul fiinţei.
Este caracteristic că în lumea modernă munca indicăo activitate exclusiv
exterioară. De aceea, prin ea omul nu se realizează, ci realizează.
Faptul că fiecare om trebuie să aibă o cariera, să intre intr-o forma de viaţă
care aproape niciodată nu-i convine, este expresia acestei tendinţe de
imbecilizare prin muncă.
Să munceşti pentru ca să traieşti, iată o fatalitate care la om e mai dureroasă
decât la animal.
Căci la acesta activitatea este atât de organică, încât el n-o separă de existenţa
sa proprie, pe când omul îşi dă seama de plusul considerabil pe care-l adaugă
fiinţei sale complexul de forme al muncii.
În frenezia muncii, la om se manifestă una din tendinţele lui de a iubi răul,
când acesta este fatal şi frecvent. Şi în muncă omul a uitat de el însuşi.
Dar n-a uitat ajungând la naivitatea simplă şi dulce, ci la o exteriorizare
vecină cu imbecilitatea. Prin muncă a devenit din subiect obiect, adică un
animal, cu defectul de a fi mai puţin sălbatic.
În loc ca omul să tindă la o prezenţă strălucitoare în lume, la o existenţă solară
şi sclipitoare, în loc să trăiască pentru el insuşi - nu în sens de egoism, ci de
creştere interioară - a ajuns un rob păcătos şi impotent al realităţii din afară.
Ideea din spatele citatului este că munca în exces diminuează personalitatea
umană, cu cât munceşti mai mult, cu atât te transformi mai mult într-un
automat, robot.
Pagina 1 din 2

2. Emil Cioran: despre muncă
Ţi se diminuează, sau chiar dispare, timpul să-ti pui întrebări, să gândeşti,
timpul destinat contemplaţiei, artei, amicilor, persoanei iubite, adică exact
ceea ce ne defineşte ca oameni.
Viaţa ţi se petrece într-o rutină obositoare (de la a da cu sapa, până la a aduna
cifrele într-un cabinet de contabil şi chiar până la a preda aceeaşi materie, ani
de-a rândul, elevilor de aceeaşi vârstă), dupa care, când o termini, nu mai poţi
face altceva decât să dormi, pentru a o putea lua de la cap a doua zi.
Munca în exces dezumanizează şi de aceea e imperativ să vedem munca cel
mult ca pe un rău necesar, ce trebuie evitat, sau scurtat, ori de câte ori avem
ocazia, dacă vrem să ne păstrăm integritatea fizică şi sănătatea mintală.
În consecinţă, repet că cei care umblă după plăceri scumpe, chiar dacă au,
uneori, un mic plus de satisfacţie dintr-o mâncare luată la un restaurant de
lux, faţă de cea luată la cantină, sunt per total în pierdere, dacă au făcut
nesăbuinţa să muncească pentru a avea banii pentru respectiva distracţie.
Pagina 2 din 2