Diseminare curs Formare individuala Comenius, prin LLP, cu fonduri europene primite din partea Comisiei Europene. În ceea ce priveşte conţinutul acestui material, acesta reprezintă responsabilitatea mea exclusivă, iar ANPCDEFP şi Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru modul în care conţinutul informaţiei va fi folosit.

Societatea Română de Istoria Farmaciei
Medicina integrativă, pe care unii o denumesc complementară, alternativă, naturală sau holistică, îşi are originea în etnomedicină, fiind adânc înrădăcinată în tradițiile milenare ale diverselor popoare de pe glob. Metodele terapeutice naturale trăiesc în ultimele decenii o adevarată renaştere la nivel mondial, ele fiind recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) .
Cele mai cunoscute terapii naturale, parte a medicinii integrative, sunt: acupunctura, aromaterapia, apiterapia, ayurveda, balneoterapia, dietoterapia, fitoterapia, helioterapia, homeopatia, manual terapiile, psihoterapia, ş.a.
Aceste metode vin să completeze arsenalul terapeutic modern cu noi valenţe şi posibilităţi, care alături de medicina alopatică, întregesc medicina zilelor noastre. Metodele terapeutice naturale, dintre care unele cu existenta multimilenara, “au trecut proba aspră a timpului”, cum scria renumitul publicist Dr.Arcadie Percek, fiind folosite cu succes și în zilele noastre. Aici trebuie amintit în primul rând Ayurveda, străvechea medicină indiană, care este atestată documentar de peste 5000 de ani și acupunctura, originară din China, parte a Medicinii Tradiționale Chineze, veche de peste 3500 de ani, sau fitoterapia şi apiterapia, care sunt legate de începuturile existenţei umane pe Terra. În mileniul III, asistăm la o reevaluare a metodelor terapeutice tradiţionale, care s-au adaptat cerinţelor ştiinţifice specifice zilelor noastre şi au fost acceptate parțial de lumea medicală.
Medicina integrativă, care reunește realizările excepționale ale medicinii moderne, cu puterea tămăduitoare ale diverselor terapii naturale „soft”, reprezintă calea de urmat în secolul XXI.
Rolul terapiilor naturale in medicina secolului XXI.pptxLadislau Rosenberg
Terapiile naturale, pe care unii o denumesc: complementară, alternativă, integrativă, holistică, ş.a., îşi au originea în etnoiatrie, fiind adânc înrădăcinate în tradițiile milenare ale diverselor popoare de pe glob. Americanii au dat denumirea de medicină complementară şi alternativă (Complementary and Alternative Medicine- prescurtat C.A.M.), denumire care în ultimii ani s-a răspândit în întreaga lume. Metodele terapeutice tradiţionale trăiesc în ultimele decenii o adevarată renaştere la nivel mondial, ele fiind recunoscute de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) .

1. Programul de Învăţare pe tot P ar cursul Vieţii
Mobilitate individuală de Formare Continuă
Programul sectorial Comenius
PLANT BIODIVERSITY AND HEALTH
Barcelona- Spania
18 – 22 iulie 2011
Profesor biologie :Pruna Cornelia ,scoala “GHEORGHE MAGHERU”Caracal Olt
2. Participantii , din următoarele ţări:
Germania,Italia,Grecia,Turcia,Polonia, Lituania, Portugalia
şi România
Organizator: UNIVERSITATEA BARCELONA
FACULTATEA DE FARMACIE
PROF.DR.
FRANCISCO PEREZ
3. TEMATICA CURSULUI
Studierea biodiversitatii plantelor aromatice
Observarea structurii interne a tesuturilor secretoare
vegetale .
Vizite la Intreprinderi de produse din plante
medicinale”Eladiet” si aditivi si arome sintetice”Lucta”
Obtinerea de produse cosmetice(sampon, balsam) din
plante medicinale.
Stabilirea relatiei dintre plantele medicinale si sanatate.
Vizita la rezervatia biosferei - Montseny
4. Luni 18 iulie 2011
CURS – Biodiversitatea palntelor aromatice
Ce sunt plantele aromatice?
Rolul uleiurilor esentiale in : sanatate-aromaterapie,
homeopatie,produse farmaceutice
Activitati practice de laborator :
-izolarea uleiurilor esentiale prin metoda distilarii umede
la diferite specii de plante medicinale ( menta,
musetel.)
-cromatografia uleiurilor esentiale;
- observatii microscopice ale structurilor secretoare la
diverse specii de plante
5.
6. Marti 19 iulie 2011. Excursie botanica – Rezervaţia
Biosferei Montseny, din masivul muntos Montseny
Rezervatia,localizata în nordul regiunii prelitorale catalane, la 50 de
km de Barcelona. Acest masiv muntos este un Parc Natural ( din
anul 1977) întins pe o suprafaţă de aproximativ 800 km2 , iar din
anul 1978 este o Rezervaţie protejată, aflată sub patrimoniul
UNESCO, inclusă în programul ,,Omul şi Biosfera”.
Diversitatea florei , care numără peste 1500 de specii de plante,
dintre care cel puţin 500 de plante medicinale, precum şi
stratificarea vegetaţiei , începând de la nivelul mării până la 1700 de
metri altitudine (varful Turó de I'Home). Aici se gasesc cca 1500
plante vasculare, dintre care peste 500 sunt cunoscute si folosite in
scop medicinal(cimbrisor, soc, menta, sovarv, sunatoare, iarba
neagra)altele industrial (stejarul de pluta ,castanul,cedru.)
Se intalneste vegetatie mediteraneana, euro-siberiana, alpino-
boreala.
7.
8.
9. Miercuri 20 iulie 2011
CURS Diversitatea chimica a plantelor medicinale , a plantelor
toxice si halucinogenice
Flora etnobotanica din rezervatia si masivul Montseny
Activitati practice de laborator
-Determinarea indexului de saponificare si spumare la diverse
specii de plante
Vizitarea Herbariumului –Ierbarul Universitatii observarea
tehnicilor de pastrarea ,conservare, clasificarea pe familii a
plantelor;
10.
11.
12. Joi 21 iulie 2011
Vizita la compania ELADIET ,
producatoare de medicamente obtinute din
plante medicinale .
Vizita la compania LUCTA – companie
producatoare de arome si aditivi sintetici,
folosite in industria alimentara, parfumuri
pentru produselor cosmetice, detergenti si
alte produse .
13.
14.
15. Vineri 22 iulie 2011
CURS Biodiversitatea plantelor in
pastrarea sanatatii, prezentarea plantelor
halucinogene si efectul lor aspra sanatatii.
Activitati practice de laborator
- Obtinerea de produse cosmetice- geluri,
emulsii de corp, creme , sampoane –
utilizand extracte vegetale;
16.
17.
18. G rant primit prin Agenţia Naţională pentru Programe
Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării
profesionale/ANPCDEFP în cadrul Programului de
,,Învăţare pe tot parcursul vieţii”, Mobilităţi de Formare
Continuă, Comenius
Prezentarea materialului este
responsabilitatea exclusivă a autorului.