Documentul analizează conceptul de rugăciune din perspectiva creștinismului ortodox, subliniind importanța diverselor tipuri de rugăciune și a practicilor spirituale asociate. Se discută rugăciunea tainică a lui Iisus, metodele de practicare pentru diferite niveluri de credincioși, și efectele rugăciunii asupra sufletului, cum ar fi iluminarea minții și purificarea inimii. Este evidențiată necesitatea smereniei și a dezvoltării virtuților pentru a intensifica comunicarea cu divinitatea.

1. [1]
DESPRE
RUGĂCIUNEA LUI
IISUS

2. [2]
PRIMUL TOM
DRUMUL SAU RUTINA OMULUI SPRE DUMNEZEU*
PLAN:
1. Despre rugăciune în general:
1.1 Felurile rugăciunii. Difiniţie;
1.2 Sfintele taine un rol important în sloganul rugăciuni;
1.3 Un pelerinaj istoric în trecutul rugăciuni;
2. Rugăciunea tainică (a lui Iisus):
2.1 Metodele de practicare pentru începători;
2.2 Metodele pentru progresaţi;
2.3 Metodele pentru desăvărşiţi;
3. Rugăciunea curată:
3.1 Rugăciunea minţii;
3.2 Rugăciunea inimii;
3.3 Rugăciunea văzătoare;
4. Roadele rugăciunii tainice:
4.1 Alungarea gândurilor rele şi dezrădăcinarea patimilor sufleteşti;
4.2 Limpezirea duhului şi iluminare minţii;
4.3 Lacrimile sufleteşti şi bucuria inimii;
5. Treptele rugăciunii tainice:
5.1 Rugăciunea verbală (buzelor);
5.2 Rugăciunea minţii în inimă prin propriile eforturi;
5.3 Rugăciunea minţii în inimă acordată de dar;
5.4 Rugăciunea minţii în inimă devenită neîncetată;
5.5 Rugăciunea văzătoare;
5.6 Rugăciunea contemplativă (uimire sau extaz);
5.7 Rugăciunea duhovnicească;
6. Spre Iisus, adâncul nostru:
6.1 Dragostea şi nepătimirea;
6.2 Cunoaşterea şi Lumina Dumnezeiscă;
6.3 Despre îndumnezeire;

3. [3]
Cuprins:
1. Despre rugăciune în general……………………………………………………........................................... 4
1.1 Felurile rugăciunii. Difiniţie………………………………………………………………………………………..
1.2 Sfintele taine un rol important în sloganul rugăciuni………………………………………………….
1.3 Un pelerinaj istoric în trecutul rugăciuni……………………………………………………………………..
2. Rugăciunea tainică (a lui Iisus)…………………………………………………………………………………………….
2.1 Metodele de practicare pentru începători…………………………………………………………………….
2.2 Metodele pentru progresaţi…………………………………………………………………………………………..
2.3 Metodele pentru desăvărşiţi………………………………………………...........................................
3. Rugăciunea curată………………………………………………………………………………………………………………….
3.1 Rugăciunea minţii…………………………………………………………………………………………………………..
3.2 Rugăciunea inimii…………………………………………………………………………………………………………..
3.3 Rugăciunea văzătoare…………………………………………………………………………………………………….
4. Roadele rugăciunii tainice…………………………………………………………………………………………………….
4.1 Alungarea gândurilor rele şi dezrădăcinarea patimilor sufleteşti………………………………
4.2 Limpezirea duhului şi iluminare minţii……………………………………………………………………….
4.3 Lacrimile sufleteşti şi bucuria inimii…………………………………………………………………………….
5. Treptele rugăciunii tainice…………………………………………………………………………………………………….
5.1 Rugăciunea verbal (buzelor)………………………………………………………………………………………….
5.2 Rugăciunea minţii în inimă prin propriile eforturi………………………...............................
5.3 Rugăciunea minţii în inimă acordată de dar…………………………………………………………………
5.4 Rugăciunea minţii în inimă devenită neîncetată…………………………………………………………
5.5 Rugăciunea văzătoare…………………………………………………………………………………………………….
5.6 Rugăciunea contemplative (uimire sau extaz)…………………………………………………………….
5.7 Rugăciunea duhovnicească……………………………………………………………………………………………
6. Spre Iisus, adâncul nostru……………………………………………………………………………………………………..
6.1 Dragostea şi nepătimirea…………………………………………………..............................................
6.2 Cunoaşterea şi Lumina Dumnezeiscă…………………………………….......................................
6.3 Despre îndumnezeire………………………………………………………………………..............................

4. [4]
1. DESPRE RUGĂCIUNE ÎN GENERAL
Omul se naşte şi primeşte Sf. Taină a botezului în Biserica Apostolică şi
se îmulţesc păcatele, apoi le mărturiseşte duhovnicului, iar duhovnicul i-a
decizia, dacă n-a săvârşit un păcat strigător la cer, ci foloseşte cântarul de
canoane a Sfinţilor Părinţi. Apoi primind Sf. Împărtăşanie, omul i-a legătura
cu Fiinţa Divină, care este pentru creştini ortodocşi o mare onoare, când este
împărtăşit cu Sf. Taine: trupul şi sângele Domnului, dar pentru a primi
acestă onoare, duhovnicul care face o mare responsabilitate pentru a lecui pe
creştin fiecare în partea lui, cu specificul lui deosebit.
Pentru această dezlegare de păcate sau patimi duhovnicul care este
legătura directă a omului cu Dumnezeu cum azis Mântuitorul:”şi orice vei lega pe
pământ va fi legat şi în ceruri, şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat şi în ceruri ”1
. Această
lege nouă dat de Mântuitorul Iisus Hristos este lege pastoral-misionară
pentru fiecare creştin şi mai ales pentru slujitori sau preot a bisericii
ortodoxe. Preotul are misiunea de-a aduce veşti bune, ce este un înger
întrupat, episcopi de-a sfinţi obştia sau eparhia sa, dar mai cu seamă sfinţire
se face printr-un act liturgic, care este rugăciunea de obşte ce e Sf. Liturghie,
sau mai simplu pentru fiecare creştin să ştie că rugăciunea particulară face
un act sfinţitor care se adresează lui Dumnezeu cu căinţă şi inimă arzătoare
şi zdrobită până la lacrimarea ochilor care este un act de curăţire a sufletului
şi trupului şi se mai numeşte al doilea botez.
Aş face o paranteză pătrată, care aduc consimţământul personal pentru
creştini ortodocşi:[Fraţilor, am ajuns la aşa timp că nu ştim a ne mai ruga cum ni se rugau
strămoşi noştri, copii cum se nasc, ei ne mai salvează cu rugăciunile lor, dar noi am degradat foarte
tare în privinţa – cum ne rugăm noi azi, am ajuns la aşa timp cu un termen aşa zisul – formalism,
aduc la cunoştinţă ce e aceasta, în biserică când ne rugăm, nu ne rugăm din toată inima, către
Domnul, nu cu mintea înălţată spre El, nu cu duhul străpuns de Harul Duhului Sfânt, dar cu mici
rugăciuni de- a avea bani, a avea oaspeţi, a avea sanătate, a avea tot, dar raiul unde l-am piedut,
dacă vrem tot ce e mai bun pe pământ, nu zicem Doamne, trimite-ne necaz azi pentru păcate
săvârşite, trimite boală că am supărat pe un frate, dar dorim ce-i mai bun.] Dreptul Iov trăia bine,
când a primit răul tot trăia bine 2
.
Voi aduce la cunoştinţă ce este rugăciune în general, cum se săvârşeşte
ea de fiecare creştin în parte, chiar şi pe slujitorii Bisericii Ortodoxe, voi face
instrunctaj pentru a practica “rugăciunea tainică” a lui Iisus, că preotul este şi el
monah, dar pe linia albă a duhovniciei, dar linia neagră, din care fac parte
1 MT. 16, 19; IN. 20, 23
2 IOV. 2, 21 gol am ieşit din pântecele maicii mele, gol mă voi întoarce-n matca mea; Domnul a dat, Domnul a luat; aşa I-a plăcut Domnului, aşa s-a
făcut; fie numele Domnului binecuvântat

5. [5]
monahii cum ar fii inocii, ierodiaconi, ieromonahii, stareţii şi egumenii până
la patriarhi. Aşadar, ce este rugăciunea? Aşa o întrebare catehetică:“Rugăciunea
este ridicarea minţii şi voii noastre către Dumnezeu. Evagrie Monahul zice că:“rugăciunea este
vorbirea minţii cu Dumnezeu”. De aceea se cuvine că atunci cănd stăm de vorbă cu Dumnezeu, adică
atunci când stăm la rugăciune, să alungăm din gândul nostru orice grijă şi să îndreptăm puterile
duhului nostru numai la Dumnezeu. Adică, cugetul să găndească la El, ţinerea de minte (memoria),
să uite de toate cele pământeşti, iar inima, vorbind cu El, să salte de bucurie şi de dragoste. Căci “cel
ce iubeşte pe Dumnezeu de-a pururi stă de vorbă cu Dînsul, cum ar sta cu un tată, alungănd orice
gând pătimaş”. A cugeta la Dumnezeu, numai nu înseamnă rugăciune; că şi demoni cugetă la
Dumnezeu, dar de rugat nu se roagă” 3
.
Aşa am făcut cunoştinţă ce este rugăciunea din punct de vedere
catehetic, mai repet că rugăciunea este înălţarea minţii spre Dumnezeu, cam
grea întrebare, dar mai simplu pentru creştini este că putem vorbi cu
Dumnezeu, da întradevăr pudem vorbi cu Dumnezeu şi aceasta este
rugăciunea, să nu căutăm stareţi răsturnând ţara, dar mai bine vorbind
direct cu Dumnezeu; şi El ne va trimite pe stareţ, că el are experienţă mai
mare decât orice preot, să nu căutăm care-i mai bun, că Dumnezeu e mai
bun decăt toţi, dacă cerem şi ştim să cerem de la El cu inimă arzătoare şi
vărsând lacrimi şi ploaia va veni în timpul secetei, da care varsă lacrimi de
pocăinţă ştie a chema mila Domnului spre pământ şi acesta este un dar de la
Dumnezeu, cel ce cere a primit acest dar poate fi un monah, sau preot şi
chiar un creştin care practică “rugăciunea lui Iisus”.
Din punct de vedere liturgic rugăciunea în cult face parte: “cântarea
religioasă, lecturile, predica şi mărturisirea de credinţă constituie formular
verbal sau textul sfintelor slujbe, iar actele (mişcările liturgice) sânt partea
ceremonială (externă), adică ritualul liturgic. Ele sunt semnele văzute ale
cultului, care nu numai că exprimă credinţa noastră în Dumnezeu,...Textul
în cult are o bogată şi înaltă semnificaţie spiritulă”4
. Rugăciunea liturgică
învaţă pe credincioşi să se roage dincolo de interesele proprii şi de cei
prezenţi, să se roage pentru cei absenţi, pentru cei de departe, pentru toate
lumea şi pentru unirea tuturor5
... Rugăciunea ortodoxă se adresează lui Iisus
ca Mântuitor şi Răscumpărător a lumii, ca Fiul lui Dumnezeu, Mijlocitor al al
rugăciunilor noasre6
.
“Omul e creat din trup, suflet şi duh”7
şi duhul multor oameni este
pierdut, pentru că nu-l caută mereu în comuniunea bisericească care sunt:
Sf. Taine Bisericeşti, cum am vorbit mai sus că rugăciunea este „încordarea
3 CATEHISM, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ ROMÂNE, BUICUREŞTI, 2000, P. 192
4 ARHIM. ERMOGHEN ADAM, Conspect la Liturgica Generală, CHIŞINĂU, 2002, p. 138.
5 IBIDEM., p. 139.
6 IBIDEM., p. 139.
7 SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, Arta Rugăciuni, WWW.SCRIBD.COM, p. 1

6. [6]
minţii”8
spre Dumnezeu, dar şi demoni pot cugeta, corect şi ei pot a se ruga,
numai că ei nu au aşa zis virtute “smerenia”, că fug de ea ca de trupul şi sângele
Domnului acestă virtute, creştini trebuie să o capete numai decât, aşa că
pentru a practica rugăciunea lui Iisus, mai întâi trebuie creat fundamentul,
ca la orice casă sau cetate şi acest fundament, să fie virtuţiile cardinale care
se găseşte Faţa frumosă a smereniei în ea, dar ea este în întregime şi la
celelalte virtuţi cardinale, numai că este învăţătoare pentru dragostea
perihoretică a Sfintei Treimii ce interscendează şi nădejdea şi credinţa.
Această virtute smerenia se găseşte mai mult la Sf. Taină a mărturisirii,
când te spovedeşti de orice păcat săvârşit şi găseşti libertate de-a comunica
cu duhovnicul, de parcă întradevăr ai avea un glas în legătura cu Dumnezeu
zicând toate problemele care le ai faţă de El. Acest glas care ne-a instalat
Dumnezeu în noi, este conştiinţa morală; ea ne ajută să ne mărtusim, ea ne
zice cu glas încetişor şi lin ce îl supărăm mai tare pe Dumnezeu. Ce este
conştiinţa morală? Aşa o întrebare delicată, ea:”este glasul lui Dumnezeu în sufletul
credinciosului, glasul care-l îndeamnă la împlinirea legii morale. Glasul acesta îl poate cunoaşte
fiecare, căci după credinţa noastră conştiinţa s-a născut deodată cu omul. Ea este de obărşie
dumnezeiască”9
.
Conştiinţa ca să o cunoaştem mai bine, e momentul că omul când
greşeşte, păcatul săvârşeşte, atunci glasul lui Dumnezeu se aude lin şi încet
arătând greşeala care am săvârşit-o. Conştiinţa “ea domină toate actele vieţii sufleteşti.
Ea raportează către eul nostru procesele fizice ale exercitaţiei nervoase şi le transformă în acte psihice,
transformând actul mecanic al exercitaţiei în cel reflectat şi conştient al senzaţiei. Cum poate ajunge
materia singură în stare de conştiinţă, cum se poate reflecte pe sine, iată marea problemă deschisă de
actul conştiinţei. ,,Ea este şi rămâne cu desăvârşire şi penrtu totdeauna de neînţeles - aici zice marele
fiziolog du Bois Reymond – că unui număr de atomi de carbon, hidrogen, oxigen etc. să nu-i fie
indiferend faptul cum afost aşezaţi şi cum sau mişcat, sau cum se vor aşeza şi cum se vor mişca”. În
niciun chip nu este de priceput cum din combinarea lor a început să nască coştiinţa. Ea nu este decât
prefacerea de energie, fără a lăsa vreun rest, care să explice producerea conştiinţei.”10
După
săvârşire păcatului eul nostru fizic este îngreuiat, străpuns de întuneric, chiar
dacă nu-l luăm în seamă acest păcat în timp mai îndelungat, atomi de oxigen
scad, iar cei de carbon şi hidrogen rămân. Aşa zis exercitaţie nervoasă se
măreşte, se măreşte tensiunea arterială după săvârşirea păcatului, ce mulţi
nu ştiu de unde se ridică tensiunea, energie omul are mai puţină, pentru a o
căpăta la loc sau tensiunea să scadă, cea mai bună soluţie este Sf.
Spovedanie, dar dacă nu găsim un preot, atunci e ajutătoare şi “rugăciunea lui
Iisus”. Am ajuns iar la termenul de rugăciune, că aşa este circuitul energiei,
8 IDEM, Viaţa Lăuntrică, WWW.SCRIBD.COM, p. 1-???
9 CATEHISM, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ ROMÂNE, BUICUREŞTI, 2000, P. 192
10 PROF. DR. ION GHEORGHE SAVIN, Apararea credinţei – Tratat de Apologetică, editura Anastasia, 1996, p. 70.

7. [7]
sau atracţiunea corpului se mişcă în sensul spiralei spirituale: păcat –
mărturisire – pocăinţă – împărtăşanie ş.t.a.m.d.
Aşadar cunoaştem ce e smerenie, ea se cunoaşte mai mult prin trăire şi
nu prin cuvinte scrise; ce e conştiinţa morală, se revelează în mod spontan
după fapta păcatului; ce este rugăciune în general, rugăciunea este
convorbirea sufletului cu Dumnezeu11
, e legătura omului cu Dumnezeu în
plină deprindere spirituală, cu conştiinţă curată şi smerenie străpunsă în
inima omului, acum să cunoaştem care este esenţa rugăciuni lui Iisus? “Esenţa
rugăciunea este înălţarea duhovnicească a inimii către Dumnezeu. Mintea, închisă în inimă, rămâne
în plinătatea conştiinţei faţă în faţă cu Dumnezeu, plin de adorare şi îşi varsă iubire înainte Lui.
Aceasta este rugăciunea duhovnicescă şi aşa trebuie să fie orice rugăciune. Esenţa rugăciunii nu se
află în vorbe, ci în adâncul minţii şi al inimii omului. De altfel toate rugăciunile Bisericii sunt astfel
alcătuite, într-un sentiment adânc de iubire, încât atrage atenţia către Dumnezeu”12
. [Plinătatea
conştiinţei faţă în faţă cu Dumnezeu aşa difiniţie mică], răspuns la întrebarea
de mai sus. Altă întrebare fundamentală cum se poate căpăta rugăciunea
tainică?
Această întrebare deacum este practica propriu zis pentru fiecare în
parte şi o vom discuta la alt capitol la metodele de practicare, iar acum vom
lua cunoştinţă cu câteva sfaturi Spiritual Patristice începând de la Maica
Domnului cum a fost învăţată în altar Sf. Arh. Gavriil şi alegând pe cei mai
renumiţi isihaşti care au practicat “rugăciunea tainică”, da cei care au practicat
rugăciunea lui Iisus se numesc isihaşti, “denumire vine de la cuvântul
grecesc “ησυχίας” în pronunţie medievală şi modernă “isihia”, care înseamnă
tăcere, linişte, concentrare interioară”13
sau cei singuratici în sânul naturi,
sihaştri, care au primit “iarna cu blândeţe şi raiul cu bucurie”14
.
Sfânta Tradiţie a naţiunilor ortodoxe se ţine minunea cum Maica
Domnului a fost de mic copil dăruită la Biserică de părinţii ei Ioachim şi Ana,
ea a fost educată în mod special de Sf. Arh. Gavriil, a fost învăţată de
arhistrateg cum se roagă sf. îngeri pentru că va naşte pe Mântuitorul şi
Domnul Iisus Hristos. Această rugăciune se numeşte tainică că o aflăm de ea
mai mult în Sf. Tradiţie, ea este o practică vie a Bisericii Ortodoxe. După
moartea Domnului şi înviere şi după înălţare la cer la Cincizecime Sf.
Apostoli află şi ei de la Maica Domnului, mai găsit documentar găsim în
epitola I - către Tesaloniceni a Sf. Ap. Pavel, unde zic: ”Rugaţi-vă neîncetat”15
.
Un studiu însemnat în pelerinul rus găsim:”rugăciunea este cea mai
însemnată şi mai potrivită unealtă în viaţa fiecărui creştin. Rugăciunea
11
PĂRINTELE ARSENIE VILIANGOFS, Ereziile Contemporane - o adevărată ameninţare, editura Envanghelismos, Bucureşti, p. 137.
12
SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, Arta Rugăciuni, WWW.SCRIBD.COM, p.10.
13
PR. PROF. DR. VASILE RĂDUCA, Ghidul creştinului ortodox de azi, editura Humanitas, Bucureşti, 1998, p. 99.
14
ARHIM. EFREM ANTHONITUL, Comori Duhovniceşti din Sfântul Munte Athos , editura BUNAVESTIRE, 2009, p. 99-???
15
I TES. 5, 17.

8. [8]
alcătuieşte în sine atât prima treaptă, cât şi cununa unei vieţi petrecute în
duhul evlaviei. Căci, în timp ce pentru alte fapte creştineşti sunt rânduite
anumite ceasuri, zile şi luni, pentru rugăciune este potrivită orice vreme”16
.
De aceea, toţi cei care au dobândit mântuirea pe calea vieţii lăuntrice,
cum sunt sfinţii propovăduitori ai cuvântului lui Dumnezeu, ca şi pustnicii şi
sihastrii, şi chiar toţi creştinii cu frica lui Dumnezeu, au socotit adâncirea în
cuvintele şi învăţăturile dumnezeieşti drept o îndeletnicire de mare
trebuinţă17
. Să luăm mai întâi capitolul al şaselea din Evanghelia lui Matei şi
citeşte acolo de la versetul al cincilea până la versetul al nouălea. Uite, aici se
află pregătirea pentru rugăciune, care învaţă să începem rugăciunea nu
pentru slava deşartă şi nu într-o lume zgomotoasă, ci într-un loc singuratic şi
liniştit. Ne mai învaţă apoi să ne rugăm nu numai pentru iertarea păcatelor,
ci şi pentru unirea cu Dumnezeu şi, prin urmare, să nu născocim multe
cereri de prisos, care privesc feluritele nevoi ale vieţii, aşa cum fac păgânii.
Pe urmă citeşte mai departe, în acelaşi capitol, de la versetul al nouălea
până la versetul al 14-lea. Aici este înfăţişat veşmântul rugăciunii, adică ni se
arată ce cuvinte trebuie să rostim atunci când ne rugăm. Aici sunt
înmănuncheate într-un chip înţelept toate cele ce sunt de trebuinţă şi toate
cele ce ni se cer pentru viaţa noastră. După aceasta mergi în prelungirea
capitolului, citind versetele al 14-lea şi al 15-lea şi vei vedea condiţia pe care
trebuie s-o păzim pentru ca rugăciunea să fie lucrătoare, căci dacă nu-i
iertăm pe cei care ne fac rău, nici Domnul nu ne va ierta păcatele noastre.
Trecând la capitolul al şaptelea, vei găsi, de la versetul al şaptelea la versetul
al 12-lea, mijlocul care chezăşuieşte izbânda în rugăciune şi care ne dă o
arvună în nădejdea ce-o avem, şi anume: să cerem, să căutăm, să batem.
Această stăruitoare poruncă nu arată decât rostirea deasă a rugăciunii, iar
această practică de căpetenie are drept ţintă nu numai folosirea rugăciunii în
timpul tuturor îndeletnicirilor noastre, cu care trebuie să meargă mână în
mână, ci chiar trebuinţa de a le depăşi în orice vreme.
Aceasta este însuşirea cea mai de seamă a rugăciunii... Ca pildă, vei
vedea în capitolul al 14-lea al evanghelistului Marcu, de la versetul al 32-lea
până la versetul al 40-lea, că însuşi Iisus Hristos a spus de mai multe ori
aceleaşi cuvinte în timpul unei rugăciuni. Un exemplu asemănător, privitor
la deasa rostire a rugăciunii, ne înfăţişează şi evanghelistul Luca în capitolul
al 11-lea, până la versetul al 14-lea, unde e vorba de cererea stăruitoare făcută
de un om nevoiaş la uşa prietenului său, ca şi acolo unde este vorba de
cererea văduvei, săvârşită în faţa judecătorului nedrept, care i-a făcut
dreptate din pricina rugăciunii ei stăruitoare18
şi care închipuieşte porunca
16
ARHIM. PAULIN LECCA, Pelerinul Rus, editura Sofia, Bucureşti 2002, p. 158.
17
IBIDEM., p. 159.
18
LC. 18, 1-14

9. [9]
lui Iisus Hristos care spune să ne rugăm pururea, în orice vreme şi în orice
loc, fără să deznădăjduim, adică fără să ne lenevim. Se mai descoperă, în
Evanghelia lui Ioan, învăţătura lăuntrică şi tainică, adică însuşi miezul
rugăciunii inimii. Mai întâi, ea ni se pune la îndemână în înţeleaptă istorisire
despre convorbirea lui Iisus Hristos cu Samariteanca, unde ni se dezvăluie
închinarea lăuntrică făcută în duh şi în adevăr, în faţa lui Dumnezeu, aşa
cum voieşte Dumnezeu. Această închinare este întocmai rugăciunea
neîncetată şi adevărată, care curge spre viaţa veşnică, asemenea unei ape vii19
.
Mai departe, în capitolul al 15-lea, de la versetul al patrulea până la
versetul al optulea, se zugrăvesc mai limpede puterea, înrâurirea şi trebuinţa
rugăciunii lăuntrice, adică petrecerea sufletului în Hristos, într-o necurmată
amintire de Dumnezeu, în sfârşit, citeşte în capitolul al 16-lea al aceluiaşi
evanghelist, de la versetul al 23-lea până la versetul al 25-lea. Priveşte ce taină
se descoperă aici! Vezi că rugăciunea făcută în Numele lui Iisus Hristos, sau
aşa-numita rugăciune a lui Iisus, adică: Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-
mă, repetată de multe ori şi des, are o foarte mare putere şi, cu multă
uşurinţă, deschide şi luminează mintea şi inima. Asta se poate vedea fără nici
o îndoială, dacă vom lua de pildă pe Sfinţii Apostoli, cărora, cu toate că nu au
fost decât un singur an ucenicii Domnului Iisus şi cu toate că învăţaseră de la
El rugăciunea domnească, adică „Tatăl nostru", pe care o cunoaştem de la ei,
totuşi, către sfârşitul vieţii Lui pământeşti, Iisus Hristos le-a descoperit taina
prin care le-a arătat cum să-şi împlinească lipsa, pentru ca rugăciunea lor să
aibă o hotărâtă izbândă. El le-a spus: „Până acum n-aţi cerut nimic în numele
Meu; cereţi şi veţi primi", că „orice veţi cere de la Tatăl în numele Meu El vă
va da"20
. Acest lucru s-a întâmplat cu ei întocmai, căci mai târziu, când
Apostolii au învăţat să se roage în numele Domnului Iisus Hristos, câte fapte
minunate au făcut ei atunci şi cât de mult s-au minunat ei înşişi!... Vezi acum
ce unitate strânsă şi deplină este în învăţătura privitoare la rugăciune, aşa
cum cu atâta înţelepciune este înfăţişa tă în sfânta Evanghelie? Dar dacă,
după toate locurile citate, vei trece la citirea epistolelor apostolice, vei găsi
de asemenea şi acolo o învăţătură despre rugăciune, ce se desfăşoară în chip
curgător.
Astfel, în Faptele Apostolilor este descrisă partea practică, adică
încordarea stăruitoare şi necontenită în rugăciune a primilor creştini, care au
fost luminaţi de credinţa în lisus Hristos21
. Se vorbeşte despre roadele sau
urmările acestei neîncetate petreceri în rugăciune, adică despre revărsarea
Sfântului Duh, dimpreună cu darurile Lui, asupra celor ce se roagă. Ceva
asemănător vei găsi şi în capitolul al 16-lea, versetele 25 şi 26. Apoi
19
IN.? ,4-14
20
IN. 16, 24 şi 23
21
F.A. 4, 31

10. [10]
urmăreşte, rând pe rând, epistolele apostolilor şi vei vedea: câte de
trebuincioasă rugăciunea în toate întâmplările din viaţa unui om22
cum ne
ajută Duhul Sfânt să ne rugăm23
cum trebuie să ne rugăm totdeauna în
Duhul24
cât de trebuincioasă este liniştea sau pacea lăuntrică în timpul
rugăciunii25
cât de necesar este să ne rugăm neîncetat26
şi, în sfârşit, vom
înţelege că trebuie să ne rugăm nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru toţi
oamenii27
.
Adâncindu-ne un timp mai îndelungat şi cu mai multă luare-aminte, se
pot dobândi multe alte descoperiri privitoare la cunoştinţele tainice, ascunse
în cuvântul Domnului, care scapă unei citiri făcute în fugă şi rareori. Ai
înţeles, din cele arătate de mine acum, cu câtă înţelepciune şi cu câtă
orânduială, închegate într-o strânsă le gătură, descoperă Noul Testament al
Domnului nostru lisus Hristos îndrumările Sale privitoare la rugăciune? Cât
e de luminată şi de lină curgerea în care sunt puse textele în cele patru
Evanghelii? Iată, de pildă: la Sfântul Matei găsim începutul şi păşirea în
rugăciune, veşmântul, condiţiile şi celelalte. Mergând mai departe, la Sfântul
Marcu găsim exemplele, la Sfântul Luca, pildele, iar la Sfântul Ioan, practica
tainică săvârşită în rugăciunea lăuntrică, deşi toate acestea se găsesc, mai pe
scurt sau mai pe larg, la toţi evangheliştii. în Faptele Sfinţilor Apostoli se
zugrăvesc lucrarea şi urmările rugăciunii; în epistolele apostolilor, ca şi în
Apocalipsă, multe însuşiri sunt strâns legate cu lucrarea rugăciunii!... Iată
pentru ce eu mă mulţumesc numai cu Evanghelia în învăţătura tuturor căilor
vieţii ce duc spre mântuirea sufletului28
.
22
IAC. 5, 13-16
23
IUDA. 1, 20; ROM. 8, 26
24
EFES. 6, 18
25
FILIP. 4, 6-8
26
I TES. 5, 17
27
I TIM. 2, 1-5
28
ARHIM. PAULIN LECCA, Pelerinul Rus, editura Sofia, Bucureşti 2002, p. 159-163.WWW.SLIDESHARE.COM

11. [11]
1.1. FELURILE RUGĂCIUNII. DIFINIŢIA.

12. [12]
BIBLIOGRAFIA:
1. ARHIEPISCOPUL PROF. DR. BARTOLOMEU VALERIU ANANIA , Sfânta Scriptură, Versiunea electronica neoficială,
WWW.SCRIBD.COM, 2011, p. 1708.
2. CATEHISM, EDITURA INSTITUTULUI BIBLIC ŞI DE MISIUNE ORTODOXĂ ROMÂNE, Bucureşti, 2000, P. 192.
3. ARHIM. ERMOGHEN ADAM, Conspect la Liturgica Generală, CHIŞINĂU, 2002, p. 138.
4. SFÂNTUL TEOFAN ZĂVORÂTUL, Arta Rugăciuni, WWW.SCRIBD.COM, p. 1
5. PĂRINTELE ARSENIE VILIANGOFTIS, Ereziile Contemporane - o adevărată ameninţare, editura Envanghelismos, Bucure ti, p. 137
6. IDEM., Viaţa Lăuntrică, WWW.SCRIBD.COM, p. 1-???
7. PROF. DR. ION GHEORGHE SAVIN, Apararea credinţei – Tratat de Apologetică, editura Anastasia, 1996, p. 70.
8. PR. PROF. DR. VASILE RĂDUCA, Ghidul creştinului ortodox de azi, editura Humanitas, 1998, p. 99.
9. ARHIM. EFREM ANTHONITUL, Comori Duhovniceşti din Sfântul Munte Athos , editura BUNAVESTIRE, 2009, p. 99-???
10. ARHIM. PAULIN LECCA, Pelerinul Rus, editura Sofia, Bucureşti 2002, p. 158.WWW.SLIDESHARE.COM

13. [13]

14. [14]

15. [15]

16. [16]

17. [17]

18. [18]

19. [19]

20. [20]

21. [21]

22. [22]

23. [23]

24. [24]

25. [25]

26. [26]

27. [27]

28. [28]

29. [29]

30. [30]

31. [31]

32. [32]

33. [33]

34. [34]

35. [35]

36. [36]

37. [37]

38. [38]

39. [39]

40. [40]

41. [41]

42. [42]

43. [43]

44. [44]

45. [45]

46. [46]

47. [47]

48. [48]

49. [49]

50. [50]

51. [51]

52. [52]

53. [53]

54. [54]

55. [55]

56. [56]

57. [57]

58. [58]

59. [59]

60. [60]

61. [61]

62. [62]

63. [63]

64. [64]

65. [65]

66. [66]

67. [67]

68. [68]

69. [69]

70. [70]

71. [71]

72. [72]

73. [73]

74. [74]

75. [75]

76. [76]

77. [77]

78. [78]

79. [79]

80. [80]

81. [81]

82. [82]

83. [83]

84. [84]

85. [85]

86. [86]

87. [87]

88. [88]

89. [89]

90. [90]

91. [91]

92. [92]

93. [93]

94. [94]

95. [95]

96. [96]

97. [97]

98. [98]

99. [99]

100. [100]

101. [101]

102. [102]

103. [103]

104. [104]

105. [105]

106. [106]

107. [107]

108. [108]

109. [109]

110. [110]

111. [111]

112. [112]

113. [113]

114. [114]

115. [115]

116. [116]

117. [117]

118. [118]

119. [119]

120. [120]

121. [121]

122. [122]