SlideShare a Scribd company logo
W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii 
N r.2. Î nt re ţ ine re a to a letei u sc ate
Ac t ua lizat: iunie 2010

Întreţinerea toaletei uscate
Introducere
Toaleta este locul unde ne eliberăm de inutilul din
noi. Deşeurile umane, precum şi reziduurile igienice,
ne provoacă dezgust şi sunt eliminate din anturajul
nostru prin diferite metode. Toaleta o vizităm zilnic, de
mai multe ori pe zi şi avem cerinţe categorice faţă de
intimitatea, confortul şi siguranţa pe care ni le poate
oferi. Cultura utilizării toaletei şi tehnologia au mers în
pas cu tendinţa naturală de a asigura cât se poate de
deplin aceste cerinţe.
Dorinţa de a utiliza o toaletă decentă este completată în ultimul timp tot mai mult şi de dorinţa de a nu
dăuna mediului ambiant. Se ştie că toaletele tradiţionale, sistemul de sanitaţie convenţional în general,
sunt neprietenoase cu mediul. Oamenii doresc tot mai
mult să ia atitudine faţă de acest subiect şi tind să
abordeze soluţii durabile. Toaletele uscate cu colectarea separată a excreţiilor (TUCSE sau toaletele uscate)
sunt una dintre aceste soluţii. Toaletele uscate sunt în
principiu la fel ca şi cele tradiţionale, deosebirea esenţială fiind doar în modul de gestionare a deşeurilor

umane. Având în vedere că fracţiile de excreţii sunt
colectate separat, întreţinerea toaletei este puţin diferită de cea a toaletelor tradiţionale.
Când vorbim despre întreţinerea TUCSE, trebuie
să ţinem cont de următoarele:
●	Fracţiile de excreţii sunt colectate separat şi niciodată nu trebuie amestecate.
●	Toaleta nu utilizează apă pentru spălarea excreţiilor. Dimpotrivă utilizarea apei este contraindicată
şi evitată, pentru a nu prejudicia gestionarea adecvată a deşeurilor umane.
●	Îngrijirea toaletei implică manipulări mai puţin
plăcute, dar totodată şi periculoase, cu excreţiile umane. De aceea măsurile de precauţie sunt
obligatorii.
Din aceste condiţii reies şi recomandările specifice
care vor fi reflectate în prezentul compendiu. Desigur,
nu vor fi trecute cu vederea regulile generale de îngrijire a toaletelor de orice tip, însă accentul se va pune
mai mult pe specificul îngrijirii toaletelor uscate.

Oamenii sunt tot mai mult
înclinaţi să aleagă soluţii
durabile de sanitaţie

Tehnica securităţii
Întreţinerea toaletei uscate presupune efectuarea periodică a unor lucrări, multe dintre care prezintă riscuri reale
pentru sănătate. Aceste riscuri sunt legate pe de o parte
de necesitatea efectuării manipulărilor excreţiilor umane, în special ale maselor fecale, iar pe de altă parte, deşi
în mai mică măsură, de utilizarea anumitor detergenţi şi
dezinfectanţi.
Excreţiile umane, după cum ştiţi, pot fi contaminate cu
diverse organisme patogene. De aceea se recomandă utilizarea mănuşilor de cauciuc, atunci când efectuaţi curăţirea manuală a vasului de toaletă şi a toaletei în general.

Vă amintim, că în TUCSE masele fecale sunt păstrate uscate, de aceea manipularea cu ele va produce praf contaminat cu patogeni, care luat de curenţii de aer pot pătrunde
în căile respiratorii. De aceea, în asemenea cazuri vă recomandăm cu insistenţă să utilizaţi masca antipraf.
În ce priveşte protecţia împotriva intoxicării cu substanţe
chimice utilizate uneori la curăţarea toaletei, vă recomandăm să citiţi cu atenţie instrucţiunile de pe ambalajul fiecărui produs chimic în parte. Acestea pot include utilizarea mănuşilor, a măştilor antipraf sau antigaz, etc.

Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău
tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md
W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii 
N r.2. Î ntre ţ ine re a to a letei u sc ate
Ac tua lizat: iunie 2 010

Întreţinerea şi repararea elementelor constructive
Conductele
Dintre toate elementele constructive ale toaletei,
probabil cel mai des afectate de utilizarea frecventă
şi acţiunea condiţiilor de mediu sunt conductele de
apă şi urină. De aceea trebuie să acordăm o atenţie
deosebită întreţinerii acestora, iar verificarea integrităţii conductelor şi a îmbinărilor trebuie să fie efectuată destul de frecvent.
Atunci când efectuăm controlul de rutină al stării conductelor, în primul rând trebuie să observăm
dacă nu sunt scurgeri de urină sau apă în camera
postamentului. Masele fecale trebuie să fie păstrate uscate, de aceea orice scurgere de lichid, chiar şi
una neînsemnată, este nedorită. Scurgerile de urină
în afară de umezire mai produc şi miros neplăcut.
Observaţi dacă conductele păstrează înclinaţia potrivită, de cel puţin 1,5°.

a

b

a) A se evita acumulările de
urină în conducte;
b) A se evita scurgerile de
lichide peste masele fecale.
O dată la câteva luni se recomandă verificarea
mai minuţioasă a conductelor, care va include, pe
lângă acţiunile descrise mai sus, depistarea şi înlăturarea depunerilor de sediment. Acestea pot îngreuna substanţial deplasarea urinei, producând miros
şi distrugând treptat conductele.

Recipientele
Recipientele se verifică pentru a controla integritatea, nivelul de umplere a acestora, precum şi
starea excreţiilor acumulate. În funcţie de volumul
recipientului pentru urină şi numărul aproximativ zilnic al vizitărilor toaletei, se calculează frecvenţa golirii
acestuia. Acordaţi atenţie deosebită verificării umplerii
recipientelor de dimensiuni mici, care se umplu rapid,
pentru a evita scurgerea urinei în afara recipientului.

Ventilaţia
Un sistem de ventilaţie defect sau construit incorect va duce inevitabil la apariţia mirosului urât în
camera toaletei. În plus, ventilaţia proastă va usca
insuficient de bine masele fecale din compartimentul de jos al toaletei, ceea ce va crea şi mai multe
probleme cu mirosul. Menţinerea sistemului de ventilaţie în stare funcţională este un lucru simplu, dacă
acest sistem a fost construit corect. Verificarea integrităţii şi a funcţionării eficiente a sistemului, atunci
când mirosul nu este o problemă, se efectuează
mai rar. Vă sugerăm să controlaţi direcţia şi puterea
fluxului de aer mânat de ventilaţie cu ajutorul unui
fir subţire de fum, obţinut de la un chibrit proaspăt
stins. În  momentul verificării, toate uşile, inclusiv
uşile compartimentului de jos, trebuie să fie închise.
Numai în acest caz fluxul de aer se va deplasa din
camera toaletei, prin vasul de toaletă spre interiorul
camerei de colectare a maselor fecale. Dacă acest
lucru nu se întâmplă, sau aerul se deplasează în direcţie inversă, atunci cu siguranţă sistemul de ventilaţie nu funcţionează bine.

Un fir subţire de fum, obţinut de la un chibrit proaspăt
stins, poate indica starea functionarii sistemului de
ventilatie.
Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău
tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md
W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii 
N r.2. Î nt re ţ ine re a to a letei u sc ate
Ac t ua lizat: iunie 2010

Menţinerea curăţeniei
Curăţenia în toaletă este garanţia confortului şi a
siguranţei. Fiecare familie sau proprietar de toaletă
au grijă de menţinerea curăţeniei, utilizând materiale
şi metode practicate în mod tradiţional sau aplicând
abordări proprii. Însă indiferent de modul de gestionare a curăţeniei, aceasta se reduce la un set de
activităţi obligatorii, care în linii generale sunt:
●	curăţarea vasului de toaletă;
●	îngrijirea pereţilor şi a podelei din interiorul toaletei;
●	menţinerea în stare curată a accesoriilor;
●	înlocuirea materialelor consumabile.
Menţinerea curăţeniei în toaletele uscate prevede, pe lângă cele enumerate, şi unele activităţi suplimentare specifice. În continuare ne vom referi la
activităţile specifice pentru TUCSE.

Ustensile de îngrijire
a toaletei uscate

Curăţarea vasului de toaletă şi a pisoarului
La toaletele uscate, unde excreţiile nu sunt spălate cu apă, vasul de toaletă şi pisoarul necesită cea
mai multă atenţie şi îngrijire. Acestea trebuie şterse
cât se poate de des, preferabil zilnic, cu o lavetă sau
un burete umed. Se va folosi o soluţie slabă de oţet (la
1 litru de apă se adaugă 1 pahar de oţet). Scurgerea
lichidului în compartimentul maselor fecale este inadmisibilă. Pentru îngrijirea
interiorului pisoarului şi a
compartimentului de urină al vasului de toaletă
este foarte comod să utilizăm un pulverizator mic
din plastic, umplut cu soluţie de oţet. În caz dacă
din conducta pisoarului
vine un miros puternic de
urină se va turna o jumătate de pahar de apă sau
soluţie de oţet. E bine ca Rezervele de material
lângă pisoar sau vasul de acoperitor poate fi
toaletă să fie întotdeauna pregătit din timp. Cel mai
un pahar cu apă. Inelul bun este amestecul de
şi capacul de asemenea pământ cernut uscat cu
vor fi şterse cu o lavetă cenuşă de lemn, uneori
muiată în oţet şi apoi cu şi cu rumeguş foarte
o cârpă uscată.
mărunt de lemn

Îngrijirea pereţilor şi a podelei din interiorul
toaletei. Menţinerea în stare curată a
accesoriilor
Podeaua şi pereţii (în caz dacă aceştia sunt
lavabili, de pildă acoperiţi cu faianţă) se spală
aproximativ o dată în săptămână cu apă caldă şi
eventual cu puţină sodă caustică sau detergent.
La fel se procedează şi cu accesoriile din interiorul
toaletei. Ţineţi minte, toate obiectele, de care ne
atingem când utilizăm toaleta, trebuie să fie spălate şi curăţate cât se poate de des. Nu uitaţi nici
de mânerele uşii.

Înlocuirea materialelor consumabile
Funcţionarea normală a toaletei este de neconceput fără prezenţa hârtiei igienice. Pentru TUCSE
vom adăuga că funcţionarea normală a acestuia
este imposibilă fără prezenţa materialului acoperitor. De  aceea în camera oricărei toalete uscate
vom avea o găleată cu acest material. Vă sugerăm să pregătiţi din timp cantităţi suficiente de
material acoperitor, pe care îl puteţi depozita fie
în spaţiul liber al camerei de jos, fie în altă parte.
Important este ca acesta să fie păstrat cât de poate de uscat. Cel mai bun material acoperitor este
amestecul de pământ cernut uscat cu cenuşă de
lemn, uneori şi cu rumeguş foarte mărunt de lemn.
Nu se exclude utilizarea separată a unuia dintre
aceste componente. Găleata cu materialul acoperitor trebuie să fie închisă cu un capac, pentru a
evita umezirea lui. Pentru aplicarea materialului
acoperitor se poate folosi o lopăţică mică, care de
asemenea trebuie să fie prezentă în găleată sau în
nemijlocita apropiere de ea.
Dacă toaleta este dotată cu lavoar pentru spălat
pe mâini, atunci va trebui să aveţi grijă ca alături întotdeauna să fie şi săpunul.

Cenuşă de lemn

Rumeguş de lemn

Pământ

Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău
tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md
W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii 
N r.2. Î ntre ţ ine re a to a letei u sc ate
Ac tua lizat: iunie 2 010

Gestionarea excreţiilor colectate
În acest capitol ne vom referi doar la activităţile ce
ţin de manipularea excreţiilor colectate, nu şi la utilizarea acestora în calitate de îngrăşământ, care este un
subiect amplu şi va fi reflectat într-un alt compendiu.
De la bun început vrem să vă amintim că aceste
activităţi sunt destul de periculoase, dat fiind faptul
că excreţiile umane pot fi contaminate cu diverşi patogeni. Masele fecale, de pildă, fiind păstrate uscate, la cea mai neînsemnată manipulare pot produce
praf, care poate fi uşor inhalat în procesul lucrului.
De aceea vă recomandăm insistent să vă luaţi toate
măsurile de precauţie.
Gestionarea fracţiei solide a excreţiilor începe cu
colectarea acestora, pe parcursul căreia vor fi necesare nişte intervenţii minore, dar foarte necesare. În
primul rând se va monitoriza starea excreţiilor, dacă
acestea sunt acoperite corespunzător şi suficient de
uscate. Într-al doilea rând, se va nivela moviliţa de
fecale, care se formează în mod firesc la utilizarea
toaletei. Nivelarea este foarte importantă, deoarece
pe de o parte se asigură umplerea uniformă a recipientului, pe de altă parte se evită alunecarea excreţiilor proaspete de la vârful moviliţei spre baza ei,
asigurând pe această cale acoperirea uniformă şi
completă a fecalelor cu material acoperitor.
Odată colectate, excreţiile urmează să fie depozitate într-un loc anume pentru o perioadă de

igienizare, ori să fie extrase din recipiente, pentru
a fi utilizate. Dacă urina, fiind relativ sterilă, poate fi
utilizată uneori imediat, atunci în ce priveşte fracţia
uscată, aceasta nu poate fi utilizată imediat, adică
ne-igienizată, sub nicio formă. La toaletele uscate cu
colectarea maselor fecale în containere, depozitarea
poate fi realizată pe două căi, în funcţie de viteza de
umplere (respectiv, numărul utilizatorilor) şi spaţiul
disponibil pentru a păstra timp îndelungat cantităţi
suficiente. Când spaţiul din camera de jos permite
păstrarea unei cantităţi mari de mase fecale, atunci
în această cameră poate fi realizat întreg procesul de
igienizare. Însă practica arată că de cele mai dese
ori acest spaţiu este insuficient de mare şi, respectiv,
păstrarea tuturor containerelor cu mase fecale timp
de 2 ani este imposibilă. De aceea, în acest caz se
recomandă păstrarea maselor fecale în locuri special amenajate în afara toaletei, unde va continua
igienizarea acestora în condiţii de compostare lentă
(uscată) sau exotermă (umedă). Metodele şi principiile de igienizare a maselor fecale prin compostare
sunt descrise în alte compendii, de aceea nu vor fi
descrise aici. Vrem doar să vă atenţionăm asupra
necesităţii amenajării corespunzătoare a lăzilor de
compost, îngrădind accesului copiilor spre aceste
lăzi, precum şi asigurând condiţiile necesare de aerisire şi umiditate.

Acest compendiu face parte
din setul educaţional

Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău
tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md

More Related Content

Featured

2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot
Marius Sescu
 
Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPT
Expeed Software
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Pixeldarts
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
ThinkNow
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
marketingartwork
 
Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
Skeleton Technologies
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
Neil Kimberley
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
contently
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
Albert Qian
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Kurio // The Social Media Age(ncy)
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Search Engine Journal
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
SpeakerHub
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
Tessa Mero
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Lily Ray
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
Rajiv Jayarajah, MAppComm, ACC
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
Christy Abraham Joy
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
Vit Horky
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
MindGenius
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
RachelPearson36
 

Featured (20)

2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot
 
Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPT
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
 
Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices
Time Management & Productivity - Best Practices
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management
The six step guide to practical project management
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
 

Întreţinerea toaletei uscate -- Wise Attitude Brief - Nr.2

  • 1. W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii N r.2. Î nt re ţ ine re a to a letei u sc ate Ac t ua lizat: iunie 2010 Întreţinerea toaletei uscate Introducere Toaleta este locul unde ne eliberăm de inutilul din noi. Deşeurile umane, precum şi reziduurile igienice, ne provoacă dezgust şi sunt eliminate din anturajul nostru prin diferite metode. Toaleta o vizităm zilnic, de mai multe ori pe zi şi avem cerinţe categorice faţă de intimitatea, confortul şi siguranţa pe care ni le poate oferi. Cultura utilizării toaletei şi tehnologia au mers în pas cu tendinţa naturală de a asigura cât se poate de deplin aceste cerinţe. Dorinţa de a utiliza o toaletă decentă este completată în ultimul timp tot mai mult şi de dorinţa de a nu dăuna mediului ambiant. Se ştie că toaletele tradiţionale, sistemul de sanitaţie convenţional în general, sunt neprietenoase cu mediul. Oamenii doresc tot mai mult să ia atitudine faţă de acest subiect şi tind să abordeze soluţii durabile. Toaletele uscate cu colectarea separată a excreţiilor (TUCSE sau toaletele uscate) sunt una dintre aceste soluţii. Toaletele uscate sunt în principiu la fel ca şi cele tradiţionale, deosebirea esenţială fiind doar în modul de gestionare a deşeurilor umane. Având în vedere că fracţiile de excreţii sunt colectate separat, întreţinerea toaletei este puţin diferită de cea a toaletelor tradiţionale. Când vorbim despre întreţinerea TUCSE, trebuie să ţinem cont de următoarele: ● Fracţiile de excreţii sunt colectate separat şi niciodată nu trebuie amestecate. ● Toaleta nu utilizează apă pentru spălarea excreţiilor. Dimpotrivă utilizarea apei este contraindicată şi evitată, pentru a nu prejudicia gestionarea adecvată a deşeurilor umane. ● Îngrijirea toaletei implică manipulări mai puţin plăcute, dar totodată şi periculoase, cu excreţiile umane. De aceea măsurile de precauţie sunt obligatorii. Din aceste condiţii reies şi recomandările specifice care vor fi reflectate în prezentul compendiu. Desigur, nu vor fi trecute cu vederea regulile generale de îngrijire a toaletelor de orice tip, însă accentul se va pune mai mult pe specificul îngrijirii toaletelor uscate. Oamenii sunt tot mai mult înclinaţi să aleagă soluţii durabile de sanitaţie Tehnica securităţii Întreţinerea toaletei uscate presupune efectuarea periodică a unor lucrări, multe dintre care prezintă riscuri reale pentru sănătate. Aceste riscuri sunt legate pe de o parte de necesitatea efectuării manipulărilor excreţiilor umane, în special ale maselor fecale, iar pe de altă parte, deşi în mai mică măsură, de utilizarea anumitor detergenţi şi dezinfectanţi. Excreţiile umane, după cum ştiţi, pot fi contaminate cu diverse organisme patogene. De aceea se recomandă utilizarea mănuşilor de cauciuc, atunci când efectuaţi curăţirea manuală a vasului de toaletă şi a toaletei în general. Vă amintim, că în TUCSE masele fecale sunt păstrate uscate, de aceea manipularea cu ele va produce praf contaminat cu patogeni, care luat de curenţii de aer pot pătrunde în căile respiratorii. De aceea, în asemenea cazuri vă recomandăm cu insistenţă să utilizaţi masca antipraf. În ce priveşte protecţia împotriva intoxicării cu substanţe chimice utilizate uneori la curăţarea toaletei, vă recomandăm să citiţi cu atenţie instrucţiunile de pe ambalajul fiecărui produs chimic în parte. Acestea pot include utilizarea mănuşilor, a măştilor antipraf sau antigaz, etc. Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md
  • 2. W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii N r.2. Î ntre ţ ine re a to a letei u sc ate Ac tua lizat: iunie 2 010 Întreţinerea şi repararea elementelor constructive Conductele Dintre toate elementele constructive ale toaletei, probabil cel mai des afectate de utilizarea frecventă şi acţiunea condiţiilor de mediu sunt conductele de apă şi urină. De aceea trebuie să acordăm o atenţie deosebită întreţinerii acestora, iar verificarea integrităţii conductelor şi a îmbinărilor trebuie să fie efectuată destul de frecvent. Atunci când efectuăm controlul de rutină al stării conductelor, în primul rând trebuie să observăm dacă nu sunt scurgeri de urină sau apă în camera postamentului. Masele fecale trebuie să fie păstrate uscate, de aceea orice scurgere de lichid, chiar şi una neînsemnată, este nedorită. Scurgerile de urină în afară de umezire mai produc şi miros neplăcut. Observaţi dacă conductele păstrează înclinaţia potrivită, de cel puţin 1,5°. a b a) A se evita acumulările de urină în conducte; b) A se evita scurgerile de lichide peste masele fecale. O dată la câteva luni se recomandă verificarea mai minuţioasă a conductelor, care va include, pe lângă acţiunile descrise mai sus, depistarea şi înlăturarea depunerilor de sediment. Acestea pot îngreuna substanţial deplasarea urinei, producând miros şi distrugând treptat conductele. Recipientele Recipientele se verifică pentru a controla integritatea, nivelul de umplere a acestora, precum şi starea excreţiilor acumulate. În funcţie de volumul recipientului pentru urină şi numărul aproximativ zilnic al vizitărilor toaletei, se calculează frecvenţa golirii acestuia. Acordaţi atenţie deosebită verificării umplerii recipientelor de dimensiuni mici, care se umplu rapid, pentru a evita scurgerea urinei în afara recipientului. Ventilaţia Un sistem de ventilaţie defect sau construit incorect va duce inevitabil la apariţia mirosului urât în camera toaletei. În plus, ventilaţia proastă va usca insuficient de bine masele fecale din compartimentul de jos al toaletei, ceea ce va crea şi mai multe probleme cu mirosul. Menţinerea sistemului de ventilaţie în stare funcţională este un lucru simplu, dacă acest sistem a fost construit corect. Verificarea integrităţii şi a funcţionării eficiente a sistemului, atunci când mirosul nu este o problemă, se efectuează mai rar. Vă sugerăm să controlaţi direcţia şi puterea fluxului de aer mânat de ventilaţie cu ajutorul unui fir subţire de fum, obţinut de la un chibrit proaspăt stins. În  momentul verificării, toate uşile, inclusiv uşile compartimentului de jos, trebuie să fie închise. Numai în acest caz fluxul de aer se va deplasa din camera toaletei, prin vasul de toaletă spre interiorul camerei de colectare a maselor fecale. Dacă acest lucru nu se întâmplă, sau aerul se deplasează în direcţie inversă, atunci cu siguranţă sistemul de ventilaţie nu funcţionează bine. Un fir subţire de fum, obţinut de la un chibrit proaspăt stins, poate indica starea functionarii sistemului de ventilatie. Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md
  • 3. W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii N r.2. Î nt re ţ ine re a to a letei u sc ate Ac t ua lizat: iunie 2010 Menţinerea curăţeniei Curăţenia în toaletă este garanţia confortului şi a siguranţei. Fiecare familie sau proprietar de toaletă au grijă de menţinerea curăţeniei, utilizând materiale şi metode practicate în mod tradiţional sau aplicând abordări proprii. Însă indiferent de modul de gestionare a curăţeniei, aceasta se reduce la un set de activităţi obligatorii, care în linii generale sunt: ● curăţarea vasului de toaletă; ● îngrijirea pereţilor şi a podelei din interiorul toaletei; ● menţinerea în stare curată a accesoriilor; ● înlocuirea materialelor consumabile. Menţinerea curăţeniei în toaletele uscate prevede, pe lângă cele enumerate, şi unele activităţi suplimentare specifice. În continuare ne vom referi la activităţile specifice pentru TUCSE. Ustensile de îngrijire a toaletei uscate Curăţarea vasului de toaletă şi a pisoarului La toaletele uscate, unde excreţiile nu sunt spălate cu apă, vasul de toaletă şi pisoarul necesită cea mai multă atenţie şi îngrijire. Acestea trebuie şterse cât se poate de des, preferabil zilnic, cu o lavetă sau un burete umed. Se va folosi o soluţie slabă de oţet (la 1 litru de apă se adaugă 1 pahar de oţet). Scurgerea lichidului în compartimentul maselor fecale este inadmisibilă. Pentru îngrijirea interiorului pisoarului şi a compartimentului de urină al vasului de toaletă este foarte comod să utilizăm un pulverizator mic din plastic, umplut cu soluţie de oţet. În caz dacă din conducta pisoarului vine un miros puternic de urină se va turna o jumătate de pahar de apă sau soluţie de oţet. E bine ca Rezervele de material lângă pisoar sau vasul de acoperitor poate fi toaletă să fie întotdeauna pregătit din timp. Cel mai un pahar cu apă. Inelul bun este amestecul de şi capacul de asemenea pământ cernut uscat cu vor fi şterse cu o lavetă cenuşă de lemn, uneori muiată în oţet şi apoi cu şi cu rumeguş foarte o cârpă uscată. mărunt de lemn Îngrijirea pereţilor şi a podelei din interiorul toaletei. Menţinerea în stare curată a accesoriilor Podeaua şi pereţii (în caz dacă aceştia sunt lavabili, de pildă acoperiţi cu faianţă) se spală aproximativ o dată în săptămână cu apă caldă şi eventual cu puţină sodă caustică sau detergent. La fel se procedează şi cu accesoriile din interiorul toaletei. Ţineţi minte, toate obiectele, de care ne atingem când utilizăm toaleta, trebuie să fie spălate şi curăţate cât se poate de des. Nu uitaţi nici de mânerele uşii. Înlocuirea materialelor consumabile Funcţionarea normală a toaletei este de neconceput fără prezenţa hârtiei igienice. Pentru TUCSE vom adăuga că funcţionarea normală a acestuia este imposibilă fără prezenţa materialului acoperitor. De  aceea în camera oricărei toalete uscate vom avea o găleată cu acest material. Vă sugerăm să pregătiţi din timp cantităţi suficiente de material acoperitor, pe care îl puteţi depozita fie în spaţiul liber al camerei de jos, fie în altă parte. Important este ca acesta să fie păstrat cât de poate de uscat. Cel mai bun material acoperitor este amestecul de pământ cernut uscat cu cenuşă de lemn, uneori şi cu rumeguş foarte mărunt de lemn. Nu se exclude utilizarea separată a unuia dintre aceste componente. Găleata cu materialul acoperitor trebuie să fie închisă cu un capac, pentru a evita umezirea lui. Pentru aplicarea materialului acoperitor se poate folosi o lopăţică mică, care de asemenea trebuie să fie prezentă în găleată sau în nemijlocita apropiere de ea. Dacă toaleta este dotată cu lavoar pentru spălat pe mâini, atunci va trebui să aveţi grijă ca alături întotdeauna să fie şi săpunul. Cenuşă de lemn Rumeguş de lemn Pământ Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md
  • 4. W i s e At t i t u d e B r i e f, ser ie d e co m p en d ii N r.2. Î ntre ţ ine re a to a letei u sc ate Ac tua lizat: iunie 2 010 Gestionarea excreţiilor colectate În acest capitol ne vom referi doar la activităţile ce ţin de manipularea excreţiilor colectate, nu şi la utilizarea acestora în calitate de îngrăşământ, care este un subiect amplu şi va fi reflectat într-un alt compendiu. De la bun început vrem să vă amintim că aceste activităţi sunt destul de periculoase, dat fiind faptul că excreţiile umane pot fi contaminate cu diverşi patogeni. Masele fecale, de pildă, fiind păstrate uscate, la cea mai neînsemnată manipulare pot produce praf, care poate fi uşor inhalat în procesul lucrului. De aceea vă recomandăm insistent să vă luaţi toate măsurile de precauţie. Gestionarea fracţiei solide a excreţiilor începe cu colectarea acestora, pe parcursul căreia vor fi necesare nişte intervenţii minore, dar foarte necesare. În primul rând se va monitoriza starea excreţiilor, dacă acestea sunt acoperite corespunzător şi suficient de uscate. Într-al doilea rând, se va nivela moviliţa de fecale, care se formează în mod firesc la utilizarea toaletei. Nivelarea este foarte importantă, deoarece pe de o parte se asigură umplerea uniformă a recipientului, pe de altă parte se evită alunecarea excreţiilor proaspete de la vârful moviliţei spre baza ei, asigurând pe această cale acoperirea uniformă şi completă a fecalelor cu material acoperitor. Odată colectate, excreţiile urmează să fie depozitate într-un loc anume pentru o perioadă de igienizare, ori să fie extrase din recipiente, pentru a fi utilizate. Dacă urina, fiind relativ sterilă, poate fi utilizată uneori imediat, atunci în ce priveşte fracţia uscată, aceasta nu poate fi utilizată imediat, adică ne-igienizată, sub nicio formă. La toaletele uscate cu colectarea maselor fecale în containere, depozitarea poate fi realizată pe două căi, în funcţie de viteza de umplere (respectiv, numărul utilizatorilor) şi spaţiul disponibil pentru a păstra timp îndelungat cantităţi suficiente. Când spaţiul din camera de jos permite păstrarea unei cantităţi mari de mase fecale, atunci în această cameră poate fi realizat întreg procesul de igienizare. Însă practica arată că de cele mai dese ori acest spaţiu este insuficient de mare şi, respectiv, păstrarea tuturor containerelor cu mase fecale timp de 2 ani este imposibilă. De aceea, în acest caz se recomandă păstrarea maselor fecale în locuri special amenajate în afara toaletei, unde va continua igienizarea acestora în condiţii de compostare lentă (uscată) sau exotermă (umedă). Metodele şi principiile de igienizare a maselor fecale prin compostare sunt descrise în alte compendii, de aceea nu vor fi descrise aici. Vrem doar să vă atenţionăm asupra necesităţii amenajării corespunzătoare a lăzilor de compost, îngrădind accesului copiilor spre aceste lăzi, precum şi asigurând condiţiile necesare de aerisire şi umiditate. Acest compendiu face parte din setul educaţional Căsuţa poştală: 409, MD-2004, Chişinău tel.: +373 22 386280 | e-mail: contact@wisdom.md | www.wisdom.md | www.ecosan.md