Documentul discută despre importanța stabilirii valorilor personale într-o lume subiectivă și îndemna la auto-reflecție și asumare a responsabilității pentru propriul drum în viață. Se subliniază că fiecare individ are un rol unic și contribuții esențiale în societate, iar cunoașterea, munca și speranța sunt fundamentale pentru dezvoltarea personală. De asemenea, se abordează viziunea asupra educației și nevoia de a încuraja creativitatea și autonomie în loc de adaptare la standarde prestabilite.

1. 1. Aminteşte-ţi că trăieşti în Lume. Aici valorile sunt într-atât de
subiective, încât aproape că au luat chip uman – câte chipuri, atâtea
valori. De aceea fereşte-te de a rătăci printre ele; stabileşte-ţi
propria ta valoare şi caută a-ţi fi propria măsură!
2. Dacă te-ai hotărât să faci ceva în această privinţă, realizează
ceea ce cu adevărat îţi doreşti! În caz de nereuşită vei avea puterea
să o iei de la capăt; în caz de succes vei fi înzecit mai fericit. Apoi
caută-ţi un Drum!
3. Cere părerea oamenilor, dar nu asculta ce spun ei. Câte capete-atîtea
păreri! Capetele luminate au pus învăţătura în Cărţi; caut-o şi
ia-o cu tine! Foloseşte din ea cât şi când îţi trebuie. Fiecare lucru la
timpul lui!
Dar mai ales nu o risipi! Nici chiar pe tine însuţi să nu o cheltui: ce
te face să crezi că ai valora atât de mult?
4. Adevărul e cea mai pervertită valoare. Fiecare are realitatea lui
şi adevărul lui. De aceea refuză să mai cauţi Realitatea şi
Adevărul! Tu ai realitatea şi adevărul tău? Cât de departe sunt ele
de primele? Ar fi cazul să porneşti la Drum!
5. Toate Drumurile au şi părţi uşoare şi părţi grele, şi urcuşuri şi
coborâşuri, şi noapte şi zi. Eşti gata?
6. De vrei, poţi să te şi grăbeşti. Dacă te crezi în vreo competiţie cu
cineva… Dar aminteşte-ţi: Parcurgerea e mult mai importantă
decât Ajungerea! Cronometrul Timpului e numai pentru cei ce vin
după tine… Aşa că mai bine deschide Ochii Minţii şi umple-ţi
rucsacul Sufletului cu îmbelşugate Roadele Înţelegerii. Vei avea
suficientă nevoie de ele mai Tîrziu!
7. Nu dispera când lucrurile nu merg întru totul aşa cum ai
prevăzut.Drumurile au şi ele nevoie de momentele lor de libertate,
de Potecile lor lăturalnice. ( Aminteşte-ţi că şi tu le-ai fost infidel
de atâtea ori !)Aşa că fă-i Drumului tău acest favor şi închide ochii.
Atunci când îi vin năbădăile lasă-l să te poarte acolo unde vrea el.
Degeaba te opui: nu faci decât să-ţi răneşti singur sufletul.Oricum,
vei vedea, lucrurile se vor rezolva mai bine chiar decât
sperai.Trebuie doar să fi cinstit cu tine şi să priveşti obiectiv: acum
te afli într-o altă postură, într-o lumină nouă. Drumul te-a adus

2. Aici ! (Trebuie să-ţi mărturisesc un secret: Drumurile nu sunt
libere să facă ce vor; ele se supun Instinctului Universal, care le
spune ce, şi când, şi cum să acţioneze. De-aceea nu are rost să te
opui: tu eşti liber să alegi, dar ele ascultă de Legi mai presus de
Fire – şi mai presus de tine! Îmi pare rău că trebuie să te descoperi
atât de mic… Totuşi îţi poate rămâne consolarea Credinţei. Dacă
nu, n-am cu ce să-ţi fiu de folos; trebuie să te descurci singur;
pentru că, fără Credinţă, aşa şi eşti ! )
8. Din când în când poţi să te gândeşti şi la oameni. Dar ai grijă: nu
privi în urmă ! Nu întoarce privirea de la Steaua ta. În ea poţi să-i
vezi pe toţi:oamenii de Mâine! Căci alţii nici nu există. Nu încă…
9. Atunci când te hotărăşti să porneşti la Drum, nu te grăbi să-ţi
cauţi tovarăşi. Uneori Drumul se-ngustează atît de mult, încât
deabia poţi să treci tu singur. Şi în plus, fiecare are Drumul său !
10. Pot fi momente când două Drumuri se petrec paralel. Bucură-te
şi salută partenerul de vis-à-vis. Profită şi fă schimb (cinstit!) de
experienţă cu el. Dar nu te aştepta să vă însoţiţi veşnic. În
geometria Naturii, paralelismul e un caz particular. Iar
suprapunerea (identitatea) o imposibilitate. Cele mai multe
Drumuri sunt în Planuri diferite. Deaceea zic: fereşte-te de-a-l
atrage pe Celălalt, pe Drumul tău. Rişti să-i răpeşti Realităţii din
Planul lui ultimul (şi singurul) om. Te-ai gândit cum suplineşti
Pustiul acesta; cum umpli golul? Cine va merge în contiuare pe
Drumul aceluia?
11. În aşa fel e organizată firea lucrurilor, încât nimic nici nu
lipseşte, nici nu prisoseşte, ci fiecare Existenţă chemată în Lume,
are propriul cuvânt de spus, are propriul mesaj de predat tuturor
celor ce le întâlneşte în calea sa.Întocmai la fel şi fiecare om, dator
este să aşeze lutul fiinţei sale la temelia Templului Vieţii.
12. Cărţile nu pot fi niciodată finalizate. Nu poţi să spui “am
terminat cartea X”, ci, cel mult “am început cartea X”, care, la
rândul ei continuă o altă carte şi va fi continuată de asemenea de o
nouă carte. Pentru că ele cuprind cunoaşterea umană şi eforturile
omului de a înţelege. De aceea nici nu pot avea autori. Cărţile de
ştiinţă – ca dealtfel toate cărţile – sunt creaţia omenirii

3. întregi.Omul de ştiinţă e asemeni păstorului care are grijă de turma
sa de gânduri ce i-a fost dată spre creştere şi înmulţire. Singură
Natura creează viaţă;chiar şi în lumea ideilor. Omul este doar un
intermediar, o doică, ce se ocupă de buna dezvoltare, de starea de
bine a acestora. De la păstor, la grădinar, la om de ştiinţă sau orice
alt “creator” de valori, cu toţii dacă merită prin efortul,străduinţa şi
buna pregătire/calificare în meşteşugul lor, vor avea rezultate ca
dar al Naturii – însă nu pentru ei, ci pentru întreaga omenire şi
pentru Devenirea Vieţii înseşi, care, astfel şi-a croit calea
progresului prin şi cu ajutorul acestora.
13. S-a arătat mereu că viaţa reprezintă un test, o probă, un set de
încercări, dar de fiecare dată s-a omis chiar esenţa a ceea ce trebuie
să fie cu adevărat: o succesiune de reuşite.
14. Definiţia muncii: dacă-i pasăre să zboare, sau să cânte; dacă-i
cal să tragă ori să alerge; dacă-i om să-şi manifeste omenia şi să
creeze.Dar creaţia nu înseamnă doar a aduce pe lume lucruri, opere
sau valori, ci a dărui un suflet şi o viaţă chiar şi celor ce există,
astfel încât ele să poată a se face auzite şi de către ceilalţi, a se face
crezute, a se face urmate.De fiecare şi de toţi!
8. Omul la naştere: o simplă Sămânţă. O Sămânţă însă, cu trei mari
îndatoriri: prima – de a creşte şi a se dezvolta, spre a deveni un
arbore falnic; a doua – să ofere umbră Pământului şi loc de popas
păsărilor Cerului; iar a treia - să dăruiască fructe semenilor.
15. În suferinţă şi-n cântec, în durere şi-n bucurie, omul oftează,
rabdă,visează şi speră. Iar speranţa lui astru luminos se preface
deschizând orizonturi pentru sufletul Celui de Mâine.Căci Mâine
este altarul; Astăzi – jertfa promisă; dar Ieri – un vis îmbătrânit în
singurătate. Nimic nu rămâne, ci totul se uită … în Marea Trecere.
Şi mâine va fi la fel!...
16. Oamenii au nevoie de un Copac, la Umbra căruia să-şi
modeleze devenirea, până când vor fi ei înşişi arbori şi vor putea
suporta lumina soarelui.Ba mai mult: nu vor putea trăi fără
ea.Atunci. Căci astăzi încă sunt ciuperci!
17. Dintre toate forţele ce acţionează şi îl determină pe om să se
transforme – frica, ruşinea, imitaţia, educaţia, credinţa etc. – una

4. singură este într-atât de legată de fiinţa lui intimă încât putem
spune că este însăşi viaţa acestuia: Speranţa.Pentru că Omul este
jumătate speranţă şi cealaltă jumătate nevoie de speranţă .
18. Munca este dovada pe care Sufletul şi-o aduce sieşi despre
propria-i valoare.
19. Cum recunoşti valoarea unui om? N-ai cum o recunoaşte; dar
poţi să o cunoşti .Fiindcă reala valoare a omului este ceea ce face el
la prezent , ceea ce el creează “ex nuovo”. Când s-a oprit, acesta
moare, se stinge din chiar momentul opririi, chiar dacă biologic
“omul” continuă să existe. Valoarea nu are memorie şi nici trecut.
Ea există numai în măsura în care se creează tot timpul.Iată de ce
orice întâlnire cu un om îţi dă posibilitatea să-i cunoşti valoarea:
noua, prezenta, singura valoare .În acest fel, fiecare reântâlnire este
de fapt prima, mereu prima întâlnire cu Omul. În rest te întâlneşti
cu Umbra sa: tot timpul aceeaşi; fiindcă ea nu are nevoie de
autovalorizare continuă – ea trăieşte pe ruinele trecutului,din
amintiri.
20. Totdeauna când te apuci de un lucru nu cere ajutorul nimănui şi
mai ales nu te baza pe nimeni. Dacă cineva se întâmplă să te
sprijine, nu te simţi dator de recunoştinţă: oricum la mijloc se află
un anumit interes fie el material ori spiritual – de conştiinţă.
Plăteşte-i munca la fel ca pe oricare alta spunându-i “mulţumesc”.
Atât şi nimic altceva.
21. Principiul “Fructului Oprit” : oamenilor nu le trebuie ceea ce
au,ceea ce posedă şi gustă, ci îi interesează în mod special ceea ce
nu au, ori sunt împiedecaţi să aibă; dar în fiinţa lor simt că li s-ar
cuveni şi de aceea fac tot posibilul şi îşi canalizează întreg efortul
pentru a rectifica această “nedreptate”
Destinul, de fapt, ne oferă astfel un bun antrenament asemeni
părintelui care promiţând-i puştiului merele, le ridică apoi în mână
astfel încât acesta să nu le ajungă; dar el sare, se străduieşte, suferă,
se plânge, se îndârjeşte şi mai tare etc. şi mereu exersându-l astfel,
părintele face din el un atlet campion la sărituri – în fapt nimic
altceva decât ceea ce trebuia să devină.Pe de altă parte acest
Principiu are la bază regula biblică conform căreia “cel ca n-a

5. flămânzit nu crede flămândului, iar cel ce n-a însetat nu ştie ce-i
nevoia de apă.” De aceea, cel ce vine cu misiunea de a lucra un
domeniu al vieţii în planul fizic trebuie să aibă o imagine cât mai
exactă a situaţiei.
22. Principiul Lentilei: fiecare om percepe Realitatea (sau
“Adevărul”,cum este numită în sens comun) prin propria-i viziune,
văzând, deci o realitate a sa (şi numai a sa) care poate semăna mai
mult sau mai puţin cu cea autentică.Cu cât omul se ridică mai sus
pe scara evoluţiei, cu atât corespondenţa dintre cele două va fi mai
mare pentru că şi nivelul de accesare a Informaţiei, de Înţelegere
este de asemenea mult ridicat. Aici ne întâlnim însă cu “fenomenul
lentilei”, adică al percepţiei deformate: omul percepe adevărata
Realitate, în toată structura ei, dar îi conferă o altă semnificaţie; o
vede colorată altfel .E ca şi cum i s-ar da o coasă şi el ar folosi-o ca
instrument de tăiat pâinea, ferm convins că aceasta e menirea ei
autentică. Indiferent cât de amănunţit şi profund ar cunoaşte-o,
atâta timp cât nu îi cunoaşte şi înţelege rostul , omul încă poartă
aceşti “ochelari coloraţi”. Iată de ce greutatea stă în metodă, în
şmecheria de înşelare a copiilor,până le dai medicamentul – vital,
dealtfel – pentru ei.Norocul Povestitorului, e că Viaţa îi obligă din
când în când pe câte unul – şi, rând pe rând, pe toţi – să asculte
Istorisirea …despre Ei Înşişi!
23. Nevoia este cel mai bun Învăţător al omului.De-aceea
Universul ne-o trimite la fiecare Pas al Vieţii, ca să ne ghideze
Drumul Devenirii.
24. “Neîmplinire”: Neputând să cârâie precum cioara,
privighetoarea a trebuit să încerce altceva: şi atunci s-a apucat să
cânte!
25. Faptul de a redescoperi roata nu înseamnă cercetare şi nici
invenţie. Ci înseamnă că ai chiulit de la şcoală atunci când s-a
predat lecţia care era deja scrisă în manuale, de către altcineva !
Majoritatea “cercetătorilor” omenirii îşi consumă energia în acest
fel:umplând hambarul lumii şi paginile cărţilor cu aceleaşi lucruri
vechi, poate puţin mai şlefuite ori petecite pe ici pe colo, adaptate
la nevoile prezentului. Sau aşa cred ei – “adaptate”. Pentru că, de

6. fapt, în felul acesta omenirea rămâne încă atît de legată de trecut,
încât şi prezentul i se pare pe jumătate străin. Nu e de mirare atunci
că viitorul rămâne mereu o totală enigmă.
26. În lucrul cu oamenii, mai important decât a şti cât de departe
poate ajunge fiecare, e să afli unde [cât de aproape] se va opri.
Fiindcă tu, ca şi frate de viaţă al lui, de acolo trebuie să-l iei!
27. Aşa cum este acum aplicată educaţia publică la nivel de
societate,ea îl învaţă pe om cum să locuiască într-o casă şi prea
puţin cum să-şi edifice una, a lui. Astfel omul este educat a se
adapta unui mediu prestabilit care îi utilizează anumite capacităţi –
tot de acest mediu alese – în loc a fi stimulat să creeze el însuşi
folosindu-şi potenţele înăscute ori dobândite.De aceea lumea nu va
fi mai bună decât atunci când va descoperi valoarea omului–
creator şi va distribui rolurile sociale în conformitate cu
adevăratele valenţe ale ficăruia. Până atunci continuăm să locuim
printre ruinele trecutului petecite pe ici pe colo şi îndrepate,
adaptate întrucâtva de către una sau alta dintre marile Revoluţii ale
Istoriei.Să fim bine înţeleşi: omul de azi nu suportă să i se dea, el
vrea să-şi ia de unul singur, ceea ce lui îi este de tebuinţă; prin
forţe proprii. Pomana se dă milogilor zdrenţuroşi şi umili;
demnitatea lui de Fiu al Demiurgului îi cere să lupte şi să creeze.
Creaţia este obiectivarea Voinţei de a Gândi, dovada ei. Şi un fiu
care nu reuşeşte să-şi dovedească măcar sie însuşi că gândeşte,
cum ar putea să-i convingă pe ceilalţi, ori pe Tatăl său?
Iata de ce pentru omul de Azi, deviza fiinţării sale este:
“Gândesc,Creez, deci exist!”
28. Adevărul este imaginea Realităţii despre sine înseşi.Dreptatea
este imaginea omului despre Realitate.Datorită lipsei de cunoaştere
şi educaţie a omului,acesta îşi proiectează imagini cât mai
fanteziste, puternic influenţate de personalitatea proprie, despre
Realitate. Şi cum personalităţile sunt multiple şi distincte unele de
altele (chiar dacă se pot clasifica pe categorii, nu vom găsi două
absolut identice) la fel vor fi şi concepţiile despre Realitate :
fiecare om are realitatea lui ; şi cu cât acesta se abate mai mult de
la modelul obiectiv,cu atât respectiva persoană se loveşte mai

7. puternic de ideea de “nedreptate a vieţii”. Căci dualitatea dreptate-nedreptate
există doar până în clipa când, sufletul ridicându-se
suficient de sus, reuşeşte să trăiască ori măcar să întrevadă
imaginea Adevărului, Realiatea obiectivă.
29. Sinceritate: Prietene, te miri că nu sunt supărat pe tine? Dar
crede-mă,nu am timp să observ greşelile tale fiindcă munca de-a le
îndrepta pe-ale mele mă copleşeşte. [Sinceritate sau singurul
egoism moral].Sinceritate=Parşivenia transformată în Sinceritate.
30. Omul care îşi doreşte fericirea şi luptă pentru a o dobândi se
aseamănă perfect catârului care aleargă după smocul de fân atârnat
înaintea ochilor săi. Orbit de dorinţă şi iluzie, el nu realizează nici
drumul parcurs nici sarcina purtată, nici faptul că ar participa la
vreo misiune în vreun fel sau altul.În toată acestă conspiraţie, el nu
este decât marioneta propriei sale manipulări,a propriei sale mari şi
sublime prostii.La om aceasta e o stare de spirit cu atât mai
grotească, cu cât el e dator tocmai de conştientizarea şi de
participarea voluntară la transportul poverii în sprijinul reuşitei
expediţiei.
31. Nu e realizare decât ceea ce a fost mai întâi propunere,
planificare,speranţă şi a devenit mai apoi luptă, zbatere, suferinţă.
Şi asta indiferent de rezultat: eşec sau victorie.Iar tot ce nu
urmează acestă cale, e nimic altceva decât pomană,cadou, ofensă
adusă fiinţei tale; de către tine însuţi…
32. Starea majorităţii oamenilor: în urmă nostalgie şi regret; înainte
speranţă şi noapte; în prezent: incertitudinea enigmei lipsită de
întrebare.
33. Sunt mulţi care se plâng că lumea se schimbă prea repede, în
timp ce alţii se vaită de încetineala ei. Dar lumea are mersul său
propriu. În nici un caz nu va rămâne în urmă cu cei mai mulţi, dar
s-ar putea să se grăbească puţin pentru ceilalţi.Aşa e lumea: trăieşte
din revoluţii…
34. E-o luptă viaţa; e-un chin, o petrecere, un dezmăţ, o mare
fericire ori o tortură insuportabilă? Priveşte-o cum vrei, însă nu
uita că această aventură trebuie trăită ! În rest poţi să faci ce vrei cu
tine…sau cu ea.

8. 35. Cea mai mare bucurie a omului: chinul de-a constata că
viaţa,lucrurile şi tot ce-l înconjoară nu mai au nici un sens. Aşa va
putea să le dea el unul…şi-apoi încă unul (fiindcă se va prictisi
repede de primul) şi-aşa mai departe. Fiecare sens inventat este de
fapt un nou pas pe drumul spre descoperirea Rostului Lumii.
Această Călătorie o parcurge fiecare. Este un imperativ şi-o
necesitate mai presus de fire. De-aceea nimeni nu poate fi dus în
spate, dar poate fi ajutat să facă primul pas : să piardă tot ce-a furat
de la ceilalţi, toate sensurile împrumutate de la şcoală, părinţi,
societate; să o ia de la capăt, de data aceasta pe calea lui .
36. Cea mai tristă moarte: viaţa luată cu împrumut! Nu ai decât
două posibilităţi: ori o răscumperi, ori o dai înapoi şi-ţi clădeşti o
viaţă a ta , aşa cum tu vrei . Pentru aceasta, va trebui, mai întâi, să
lupţi. De-aceea zic: fii viteaz! Niciodată nu primeşti; totdeauna
trebuie să obţii !
37. În lumea de azi, până şi sinceritatea trebuie să se deghizeze în
minciună spre a avea şanse de izbândă. Astfel va fi confundată cu
prostia şi zdrobită chiar de la prima ei apariţie publică.Fiindcă aşa
e omul prezentului: preferă o minciună puternică ce încearcă a-şi
face loc în viaţă, decât prostia nevrednică de nimic; nici măcar de-a
trăi!
38. Incertitudinea progresului: atunci când mergi cu spatele, mergi
îninte ori înapoi?
39. Omul este prin definiţie un monarh al împărăţiei proprii. De
aceea viaţa lui urmează destinul oricărui regat: cucerire, distrugere,
creaţie nouă.
40. Educaţia e o stare a fiinţei, rezultatul unui antrenament şi nu o
cantitate de cunoaştere ori informaţie. De aceea în domeniul
spiritualului, înţelegerea ta va fi proporţională nu cu informaţia, ci
cu nivelul acestei educaţii, care măsoară standardul dezvoltării
conştiinţei şi a întregii tale fiinţe.
41. Credinţa este amintirea faptului că ştii. Nu e o finalitate, ci
măsura cunoaşterii tale: cu cât credinţa e mai viguroasă, cu atât
conştiinţa e mai educată.

9. 42. Înţelepciunea nu sălăşluieşte printre noi, ci doar ne vizitează
din când în când. Pe fiecare! Numai aşa ne putem satisface dreptul
de a crede şi datoria de a greşi.
43. Nu “cunoaşte-te pe tine însuţi” ci “creează-te pe tine însuţi”
trebuie să fie imperativul categoric uman, pentru care prima
expresie nu poate fi decât cel mult un început. Şi nu totdeauna
benefic – mai ales dacă descoperi mizeria ruinei care eşti…
De aceea rezistă tentaţiei de-a privi în urmă! Pericolul e
mare,prăpastia adâncă. Iar tu nu esti arheolog – atlet al goanei după
trecut – ci arhitect al devansării Viitorului.Căci adu-ţi aminte :
Viitorul este Azi, dar tu trebuie să clădeşti pentru Mâine!
44. Cel mai bun sport: întrecerea maraton cu tine însuţi. Cel mai
bun record: faptul de-a te depăşi. De fiecare dată! Cea mai slabă
performanţă:refuzul de-a te înscrie. Chiar şi o simplă absenţă!
45. Dar din Dar se face. Primeşte tot ce ţi se dă dar nu da tot ce
primeşti. Dacă nu reuşeşti să adaugi ceva de la tine nu eşti decât un
impostor ce vrea să cumpere graţia Cerului sau a lumii, ori un
somn liniştit pentru propria-i conştiinţă.
46. Înainte de-a construi, trebuie să distrugi. Şi aceasta pentru că
nu există loc gol în Univers: nici în Spaţiu, nici în Timp. De aceea
învaţă mai întâi să-ţi demolezi trecutul, pentru a-ţi putea clădi apoi
Viitorul. Aceasta este Legea Universală a Transformării.Aceasta
este adevărata artă a Existenţei tale ca om, şi propria, unica Religie
ce ţi se permite.De aceea, a porni să edifici printre ruine este nu
numai o elementară lipsă de măiestrie, ci şi o profanare a
Rosturilor Lumii.
47. Speranţa nu este decât beţia şi delirul sufletului.Dar un
adevărat luptător când merge la bătălie se îngrijeşte de sine şi nu-şi
risipeşte forţele; şi nici nu se ameţeşte cu vinul deşertăciunilor
omeneşti.Ce contează dacă pierzi ori câştigi – acestea nu sunt ale
tale. Tu nu ai decât privilegiul luptei. E cea mai mare bucurie ce ţi
se poate oferi; şi singura netrecătoare. Căci înfrângerea şi victoria
sunt mereu schimbătoare şi totdeauna incerte.Aşa că, frate, nu-ţi
căuta generali pentru care să lupţi, ci caută bătălii .Dar mai presus
de toate, fereşte-te de putreziciunea vremurilor de pace!

10. 48. Valoarea nu constă în ceea ce faci, în obiectul realizat, ci în
întrebuinţarea pe care o dai rezultatului făptuirii tale.
49. Între oameni, toate vin şi trec precum fantoma unei scurte
amăgiri.Numai fapta cărţii rămâne mărturie c-am fost; că suntem !
50. Nu există valoare în sine! Valoarea unui lucru stă în capacitatea
lui de a se face util – direct sau indirect – cuiva; de a putea fi
valorificat.Depinzând deopotrivă de obiect şi subiect (în fapt de
raportul dintre aceştia) valoarea depinde în mod fatal şi inerent de
Timp – de momentul istoric: de stadiul transformării conştiinţei
umane.Iată de ce întâlnim mereu valori ale momentului, şi atât de
rar valori universale. Căci pentru a se folosi de astfel de valori,
conştiinţa umană înseşi trebuie mai întâi să iasă din concret şi să se
înalţe spre universal.
51. Chiar dacă aduce a nehotărâre, a oscila mereu înainte şi înapoi
e totdeauna mai bine decât a bate pasul pe loc.Măcar ne obişnuim
cu starea de mişcare…
52. Educaţia nu e memorizare, nici ştiinţă, nici înţelegere, nici
cunoaştere. Ci reprezintă o stare de conduită interioară, o atitudine
faţă de viaţă şi de Univers, un stadiu de transformare, de cizelare a
Conştiinţei. Este procesul de pătrundere în Tainele Cosmosului, şi-o
armonizare cu Vocea Naturii, o readaptare la standardele Legii
Universale. De aceea ea se adresează numai Omului.
53. Există lucruri cu valoare în sine şi există lucruri cu valoare
doar pentru tine. Chiar dacă nimeni nu le acordă vreo importanţă,
îţi eşti dator să le realizezi, să dai satisfacţie subiectivităţii proprii.
Obiectivitatea singură te desfiinţează; subiectivitatea te evidenţiază
– faţă de tine însuţi.
54. Cădem atât de des; ne ridicăm atât de arareori! Cea mai mare
parte a vieţii ne-o petrecem târându-ne după noi fiinţa prin mocirla
existenţială, între două scurte crize de conştiinţă muribundă.
55. Dumnezeu a dat femeii Frumuseţe şi bărbatului puterea de-a o
Contempla. Îi mai rămâne efortul de-a o şi înţelege.
56. Suflete, dacă nu ţi-ai clădit casă în tine însuţi, în zadar baţi pe
la uşile altora!

11. 57. Reflexie altitudinală: în loc să-i fie dor de sine şi milă de
ceilalţi,omului i-e dor de alţii şi milă de el însuşi.
58. Umanitatea nu se poate clădi decât cu oameni universali. Până
atunci starea lumii nu e mai mult decât o bestialitate rafinată şi
organizată, codificată şi legiferată pentru a putea fi mai uşor
deprinsă şi transmisă mai departe prin “educaţie”( dresaj).
59. Istoria nu e o succesiune de evenimente, de întâmplări, ci un
lung şir de transformări ordonate în evoluţia vieţii sociale şi a
omului.Evenimentele sunt doar ambalajul pentru produsul în sine:
progresul fiinţei.
60. Mizeria ta e mai uşor de suportat decât mizeria lumii. Cu cât
înveţi mai puţin din prima, cu cât devii mai obişnuit cu ea, cu atât
ai mai mare nevoie de a doua.
61. Între suferinţa ta şi suferinţa altuia, cea mai comodă este
aceasta din urmă. Însă numai prima te poate vindeca.
62. Iubirea, Suferinţa, Destinul, Lumea, Ideia, Universul, se află
dincolo de Bine şi de Rău. Numai omul rătăceşte încă între aceste
limite iluzorii.De-aceea-i vine atât de greu să le înţeleagă; să se
înţeleagă!
63. Tot ce contează este faptul de A Vrea să faci. În rest, zbaterile
noastre între două eternităţi nu au nici o valoare. [Decât poate
aceea de a spori mizeria ce ne înconjoară].
64. Viaţa este singurul coşmar căruia omul nu-i doreşte sfârşitul.
65. Păcatul cel mai mare al creştinilor: au confundat compasiunea
cu mila, dăruirea cu servilismul, sacrificiul cu renunţarea, acţiunea
cu pasivitatea,lupta de autoperfecţionare cu lenea spirituală, asceza
cu pasiunea, cerul cu pământul, moartea cu viaţa!
66. Neaflându-şi justificarea în sine însuşi, omul a început a o
căuta în lucruri. Şi culmea că acolo s-a regăsit aşa cum e: sălbatic,
barbar,închinându-se şi jertfind idolilor, devorându-şi copiii,
părinţii, fraţii în variate feluri – din ce în ce mai subtile şi
perfecţionate – de canibalism.Mai rămâne, doar, de aflat
justificarea Nevoii de Schimbare…
67. Lumea aceasta nu poate fi mai bună; şi chiar trebuie să nu fie
mai bună.Căci o lume mai bună poate însemna eşecul renaşterii

12. Omului.Procesul are o ordine firească a desfăşurării. Îmbunătăţind
lumea – pentru un om stricat – sigur îl va strica şi mai tare. De
aceea trebuie mai întâi format – trans-format – omul, iar lumea va
renaşte şi ea : altă Lume!
68. În gândire zace toată otrava putreziciunii rosturilor omeneşti,
dar şi singura şansă de mântuire a lumii.
69. Nu despărţirea dă adevăratul motiv de plâns, ci
reântâlnirea,atunci când celălalt te întreabă “Ce-ai mai făcut?” ,
adică ce-a realizat suplimentar sufletul tău în intervalul dintre
două fiinţe!
70. Orice realizare este o ascensiune. De aceea aminteşte-ţi că ea
începe totdeauna de jos!
71.Venim în viaţă cu mâinile goale, dar putem pleca luând cu noi
realizările Conştiinţei. Aceia suntem noi – cei ce-au venit erau doar
umbre!Proiecte abstracte.
72. Iluzia posesiunii: Totdeauna ne dorim ceea ce nu avem. Dar
niciodată nu ne dorim pe noi înşine.
73. Rezultatele acţiunilor noastre aparţin Universului. Însă Eşecul
ne revine pe de-antregul şi el consă în refuzul de a încerca!
74. Întâmpinare pentru Suflet: “Suflete, acum că te-ai născut, nu-ţi
mai rămâne decât un singur lucru: să treci prin viaţă; sau prin
moarte. Orice-ai alege, însă,alege, nu te zgârci la încercări!”
75. Nu benchetui prea mult cu sufletul tău şi nici nu-i asculta
îndelungatele-i plângeri! Nu te repezi să-l ridici când se prăbuşeşte
neputincios în ţărână, ci pune-i tu însuţi piedică şi poată-l prin
întreaga suferinţă a lumii! Fă-l să deschidă larg ochii conştinţei şi
deprinde-l a deosebi fără ezitare lumina de întuneric.Apoi trage-te
deoparte şi lasă-l să-şi îndeplinească datoria, spunându-i doar
atât:“Toate alegerile sunt bune şi adevărate, dar nu toate sunt la fel
de uşor realizabile. Poţi să-ţi întreci puterile, numai să nu-ţi iroseşti
timpul cu prăpăstii, ori ocolişuri inutile. Orice expediţie e pe
jumătate realizată dacă are un plan corespunzător. Dar fără aceasta
e mai mult ca sigur şi pe de-a-ntregul eşuată!”
76. Dacă ai aripi – zboară. Dacă ai picioare – aleargă. Dacă ai
mâini – munceşte. Iar Dacă ai minte – gândeşte.În rest nici o

13. diferenţă. Toate acestea sunt egale în virtute numai prin împlinirea
lor. Poartă-te după propria-ţi Fire ca să poţi îndeplini datoria ce ţi-a
fost încredinţată ca om!
77. Ce înseamnă să te cunoşti? Înseamnă să te poţi vedea pe tine în
oglinda sufletului celorlalţi. E singura ocazie când “a cunoaşte” şi
“a recunoaşte” sunt sinonime.
78. Oricât de aproape ar zbura de Cer, orice pasăre se întoarce spre
a poposi pe Pământ. Şi tot aici îşi are cuibul.
79. Desăvârşirea nu e o finalitate, ci o cale care pleacă de la
imperfecţiune şi cel mai adesea trece print-o imperfecţiune şi mai
mare.
80. Societatea e camera cu jucării în care omul îşi edifică propria
ordine. Şi dacă e haos, înseamnă că adultul încă nu s-a născut în el;
ori că are nevoie de o corecţie.
81. Viaţa este o repetată întrecere a Omului cu Lumea; pe care
primul a pierdut-o mai totdeauna.
82. Omul are nevoie de sentimentul succesului şi al grandorii. Fără
glorie şi măreţie, nu se deosebeşte cu nimic de lutul pământului.Şi
tocmai asta e misiunea lui: această distincţie, această prefacere –
autoprefacere!
83. Cărţile – scurgeri nesfârşite de vorbe zadarnice! Prea puţine
poartă în ele valabilitatea valorică a unui mesaj autentic. Iar dintre
acestea marea majoritate sunt poveşti întru desfătarea sufletului,
altele elixir pentru delirul cugetului şi numai câteva, coduri de legi
ale Vieţii!
84. Omul? – Cârtiţă. Atracţie fatală către partea întunecată a
lucrurilor. Ochi încă neobişnuit cu Lumina Devenirii. Sau, poate,
încă nenăscut…
85. În durere ne naştem, în durere trăim. Singura eliberare este
moartea – dar numai atunci când înapoi lăsăm urma paşilor trecerii
noastre! Dacă nu dobândim suficientă greutate încât să ne
impunem amprenta în lutul vieţii ars de focul suferinţei, putem fi
siguri că Universul nu-şi va aminti de trecerea noastră. Şi cu atât
mai puţin oamenii…

14. 86. Între Totul şi Nimic, fiinţa umană îşi derulează naşterea şi
moartea; şi din când în când Regenerarea.Căci între Naştere şi
Moarte, nu există nimic din ceea ce putem numi “noi înşine”.
Murim şi regenerăm de zeci de ori într-o viaţă. La asta se reduce,în
fapt întreaga viaţă: la câteva fragmente de moarte şi regenerare.
Puţinele cioburi din oglinda sufletului nostru…
87. Nimeni nu există, dacă nu-şi asumă faptul de a gândi, prin
fapta de a gândi .
88. Omul nu reprezintă nimic dincolo de ceea ce face, de ceea ce
realizează, indiferent că este în domeniul gândului savant, ori al
cultivării pământului. Tot o plugărie şi-o opinteală sunt,
deopotrivă. Rezultatul nu contează, ci doar străduinţa obţinerii
acestuia.
89. Între “A Şti” şi “A Gândi” este Drumul Omului! Zbaterea sa
care trece prin “A Înţelege”, “A Cunoaşte”, “A
Realiza/Conştinentiza”, “A Se Dărui”, “A Se Armoniza”. “A
Gândi” – un îndemn de-a păşi înainte! “A Şti” – o ademenire de-a
privi în urmă. Marea tentaţie a Reântoarcerii!
90. Oamenii se împart în: interpreţi, dirijori, compozitori; iar cei
mai mulţi: masa auditoriului. Dintre aceştia din urmă unii vor
prinde poate şi vor fredona cândva vreo bucată de partitură. Pentru
majoriatea, însă, spectacolul durează atât cât stă orchestra pe
scenă.Apoi se lasă tăcerea unei mari uitări!
91. Ceea ce Singurătatea are mai măreţ în ea, este tocmai chipul
Nimicniciei noastre! Asta ne sperie, ne face să fugim de noi înşine,
rătăcind în ceilalţi.
92. Fiinţa umană şi fiinţa socială funcţionează după absolut
aceleaşi principii. Amândouă sunt entităţi supuse procesului de
evoluţie, de transformare şi de educare.De aceea în faza de
copilărie au nevoie de norme şi de motivaţii pentru respectarea
acestora, venite din exterior. În fiinţa lor nu este încă întipărită
conştiinţa necesităţii de a face, de a respecta o ordine, de a urma un
sens. Este momentul aplicării sistemului se recompense şi pedepse,
al minciunilor educative, al suferinţei şi-al ispăşirii.Abia mai
târziu, mult mai târziu, fiecare va înţelege rostul proceselor vieţii,

15. se va conştientiza asupra necesităţii autoperfecţionării, realizând că
de progresul şi de starea lui proprie de dezvoltare, depinde în mod
direct evoluţia şi starea de bine a întregii mari Familii de Fiinţe din
care face parte.Atunci va avea întipărit în el Spiritul de Echipă,
fiindcă îi va privi pe cei din jur nu doar ca fraţi (fraţi spirituali) ci
mai mult, ca tovarăşi de drum,slujind cu toţii aceluiaşi scop, având
un ideal şi o operă comună de înfăptuit, care nu poate fi complet
realizată decât prin aportul cumulat al tuturor împreună şi al
fiecăruia în parte. Pentru că fiecare are un Rol specific, unic în
Marea Piesă Cosmică, el însuşi fiind un fenomen unic şi
specific.Acesta este Omul de Mâine, iar Societatea umană se va
numi şi va fi,atunci, Comunitate, organizată pe principiul
diversităţii de fiinţă în unitate de scop pe principiul trăirii
armonizate la nivel de conştiinţă a valorii sacre şi sacralizante a
Vieţii.
93. Dacă auzi pe cineva plângând, nu te grăbi să-i ştergi lacrimile.
Sar putea să-i iei şi ultimul lucru bun ce i-a mai rămas.
94. Oamenii nu se luptă între ei din răutate, ci din bunătate. Vor să
dăruiască celorlalţi valoarea propriei identităţi . Atâta doar, că încă
nu au învăţat cum să facă aceasta.Conaşu’ Dumi’.
95. Fiule, ia calul meu şi du-te! Şi dacă Zeii vor fi buni cu Tine, vei
ajunge. Mai trebuie doar să meriţi.Dacă nu, nu-ţi face inimă rea;
oricum cineva, în cele din urmă, ajunge-va.
96. Răsplata nu poate exista decât dincolo de Datorie. Ne mirăm că
la rugăciunile noastre nu ni se dă decât suferinţă, ori în cel mai bun
caz, nimic.Şi cum ar putea fi altfel, când nu facem nimic, sau în
cea mai fericită situaţie,abia de ne îndeplinim misiunile.A-ţi face
datoria, e o sarcină! A o depăşi , e un merit! De aici şi concluzia că
nu merităm nimic. Nu încă!
97. Morala nu se poate impune. Dar se poate
învăţa/cultiva/induce.Căci ea reprezintă o ordine internă a omului,
rezultată din starea de conştiinţă elevată specifică unei fiinţe
mature şi responsabile.

16. 98. Frate, ţine minte: orice cale alegi, este calea cea bună; cu două
condiţii; să fie alegerea ta şi să o duci până la capăt! În rest, fi fără
grijă. Doar mergi! Toate căile duc Acolo!
99. Aşa cum marile fluvii îşi au originea într-un mic izvor, tot aşa
marile prefaceri din viaţa omului şi a popoarelor pornesc de la
lucruri “mărunte”, “banale”, care, de cele mai multe ori scapă
observaţiei obişnuite.Aceste mici înţepături, aparent inofensive,
fiindcă organismul social nu are conştiinţa dureriilor, vor creşte şi
vor inflama încet dar sigur, făcând ca în final cangrena rezultată să
nu poată fi extirpată decât printr-o amputare pe cât de tragică, pe
atât de plină de veninul suferinţei: Revoluţia.
100. Mi te plângi că mizeria şi asuprirea şi răutatea şi viaţa îi duc
pe oameni la disperare? Dar pentru corăbier ce bucurie mai mare
poate fi alta decât suferinţa velelor umflate de vânt? Căci la nivel
de conştiinţă, orice schimbare nu e decât un postscriptum la Marea
Disperare!
101. Venim în lume singuri! Aici depindem însă prostul obicei de a
ne agăţa de oameni şi lucruri.Şi toată viaţa devine apoi o dureroasă
încercare de-a învăţa să ne recâştigăm stăpânirea de sine şi
libertatea pierdută!
102. Mereu încercăm să fugim, să ne ascundem, să ne
sustragem.Mereu sperăm să găsim o lume mai bună, un paradis sau
o iluzie care să ne satisfacă ori să ne redea măcar amăgirea uitării.
Căci fugim de Trecut. Numai că, atât cât există plânsetul stelelor în
cer şi chinul florilor pe pământ, deşartă ne va fi speranţa şi-n mari
hăuri de lume îneca-ni-se-vor încercările. Căci greşită e calea
aleasă, mereu bântuită de strigoii vremurilor: noi, cei din noi
înşine!
103. Omul, societatea, istoria, Universul îşi au devenirea lor
organizată pe cicluri succesive într-o ascendenţă spiralică şi
sinusoidală, cu oscilaţii echilibrate de la plus la minus şi invers.La
fel şi Revoluţiile, ca manifestări succesive ale unuia şi aceluiaşi
Principiu cosmic – Impulsul / Necesitatea Transformării – îşi au
succesiunea lor regulată şi irepetabilă, deopotrivă cu plusuri şi
minusuri, dar cu o constantă absolută a ascendenţei, a

17. evoluţiei.Privind astfel specificul Revoluţiilor şi al realizărilor
acestora de-a lungul Istoriei profane a Occidentului, constatăm că
nici măcar nu avem nevoie e informaţia/sprijinul Ştiinţei Spirituale
pentru a cunoaşte care este esenţa Noii Revoluţii şi ce rezultat va
aduce ea Lumii umane terestre.Căci Piesa este deja regizată mai
dinainte. Chiar dacă actorii se schimbă mereu şi au oarecum
libertatea de interpretare proprie, Rolurile şi Scenariul nu pot fi
nicidecum schimbate! E o Lege a Universului, care se aplică
pretutindeni, chiar la nivelul Universului – însuşi! Cu atât mai mult
e valabilă pentru Lumea noastră!
104. La stadiul actual, oricât de emancipată şi civilizată s-ar
considera,omenirea este încă o turmă.Oricât de mulţi oameni noi s-ar
întrupa, ei vor fi de îndată pătrunşi de somnul ignoranţei terestre
şi se vor complace în aceeaşi putreziciune ca şi înaintaşii lor,
sporind numărul masei.Numai o mare suferinţă, ori o puternică
ademenire poate determina turma să-şi schimbe structura /
opţiunea / stilul de viaţă.Să privim în istorie: toate progresele la
nivel valabil, de concepţie /mod de viaţă / arhitectură socială /
emancipare umană / civilizaţie etc. s-au făcut prin Revoluţii, în
momente de criză bine determinate.Criza reprezintă o rană a
organismului social, cu care, din păcate umanitatea se obişnuieşte,
acomodează şi împacă până la urmă, de o aşa manieră încât nici nu
conştietizează starea de boală. De aceea trebuie pus degetul pe
rană! Trebuie identificat punctul cel mai dureros şi lovit
acolo.Numai aşa un medic poate – nu să însănătoşească bolnavul –
ci mult mai mult:să-l înveţe o dată pentru totdeauna să fie atent la
pericolul rănirii! Căci orice Revoluţie, mai înainte de a fi o
transformare şi-o însănătoşire, este o lecţie de viaţă şi creatoarea
unui grad mai înalt de conştiinţă la nivel individual şi colectiv.
105. Societatea românească actuală e o adunătură întâmplătoare de
indivizi mai mult sau mai puţin capabili care să se lupte pentru
existenţă [supravieţuire] şi întâietate [dominare].Societatea umană
adevărată e un organism complex, cu o structură holografică şi
unitară, în care fiecare parte există numai şi numai ca urmare a
existenţei şi activităţii corespondente, corelate şi coroborate a

18. tuturor celorlalte având o direcţie, un sens, un scop şi etape ale
devenirii bine determinate. Cunoscând acest sens şi aceste etape,
precum şi necesităţile ierarhizării piramidale a structurii vitale,
organice a societăţii, se poate uşor modela, îndruma, coordona
comportamentul fiecărei fiinţe umane astfel încât ea să-şi realizeze
cât mai deplin şi corect misiunea, atât cea socială (în sânul
comunităţii) cât şi cea cosmică (în calitate de fiinţă universală).
Până nu se va înţelege că societatea reprezintă o mică celulă în
Marele Organism al Vieţii Cosmice, o sală de clasă şi o etapă la
Şcoala Universală a Devenirii Fiinţei, nu se va putea realiza atât
de necesara armonizare deopotrivă intra-umană (a fiecăruia cu
sine însuşi) cât şi interumană (a tuturor împreună).
Abia atunci se va realiza că în societate – în comunitatea socială –
nici o fiinţă nu e în plus; nici nu se naşte întâmplător.Dacă există
fenomene precum: abandon, însingurare, părăsire,brutalitate,
şomaj, boală, stres, infracţionalitate, devianţă, plictiseală,
oboseală,angoasă etc. este pentru că oamenii nu şi-au găsit locul.
Aceasta din două motive principale: unul pentru că nu cunosc
nimic despre ei şi despre Viaţă (ca fenomen cosmic) şi al doilea
pentru că structurile sociale concepute de oameni sunt total greşite
şi haotice – tot din acelaşi motiv.Iată de ce s-a spus dintotdeauna
că societatea poate fi condusă numai de către Înţelepţi (în
adevăratul sens al cuvântului, ca fiinţe care întruchipează în cel
mai înalt grad virtuţile divine).Iată de ce Noua Revoluţie trebuie să
înceapă mai întâi de la Cunoaştere şi Educaţie. Nu se poate
schimba vechea lume greşită cu una corectă mai înainte de a forma
oamenii pentru aceasta!
106. Orice Revoluţie se adresează numai şi numai unei lumi
dezamăgite total! Mesajul ei este pentru mase, pentru vulg. Masele
de azi se aseamănă cu cele dintotdeauna prin aceea că nu cunosc
(e singura modalitate practică de manipulare a omului). Dar se
deosebesc prin cel puţin două lucruri esenţiale: întâi că au puterea
de a înţelege la un nivel superior de emancipare şi al doilea că nu-şi
doresc “a avea”, ci “a face”.Omul de azi nu se mai identifică şi
valorizează prin posesiunile exterioare (proprietate; bunuri;

19. standard de viaţă), ci prin potenţialităţile sale creatoare. El simte că
poate şi trebuie să se exprime pe sine, să se manifeste pentru a
dovedi că este ceva, că există. Omul prezentului există doar pentru
că şi în măsura în care îşi crează (dovedeşte) şi afirmă identitatea,
valoarea proprie, ca o modalitate de a se cunoaşte, de a se
descoperi.Căci mai înainte de a avea nevoie de hrană şi de
existenţa biologică,omul prezentului are nevoie de sine şi de
existenţa spiritual-creatoare!
107. Niciodată, cred, o societate nu şi-a condiţionat mai mult
indivizii,decât în prezent. Nici chiar sub epoca “primitivă” a
sclavagismului, nici chiar în perioada de mare orbire şi supunere
bisericească, a feudalismului. Şi aceasta cu atât mai mult cu cât
astăzi oamenii se cred liberi să cunoască şi să exprime opinii
personale. Numai că aşa-zisele “păreri proprii” nu sunt, în fapt,
decât mici variaţiuni pe aceeaşi gamă. Nimic nou, nimic progresist.
Un pas la dreapta, unul la stânga; certuri şi dispute
“academice”;zbatere în gol şi fără nici o şansă de a ieşi din mizeria
prezentului.Oamenii au încetat a se mai întreba “Încotro?”. Ei se
mulţumesc să creadă ce li s-a spus la şcoală despre “De unde?”
(adică începuturi) şi iau totul de bun. Ceea ce este este cum este şi
nu există motiv de a fi schimbat! – Iată marea problemă a
prezentului.Cu cât se vorbeşte mai mult, cu atât se face mai puţin şi
se avansează şi mai puţin. Ba mai rău, chiar se merge înapoi! Ceea
ce-i lipseşte lumii de azi este: Cunoaşterea, Tăcerea şi Fapta. Îi mai
lipseşte Direcţia – pentru că încă nu a simţit nevoia vreunei
Direcţii, a vreunui Sens! Există o singură modalitate de a ieşi din
stagnarea putreziciunii actuale (ca dealtfel de fiecare dată în
istorie): un surplus de Suferinţă care să redeştepte Spiritele şi să
înlăture orbirea complacerii în mizeria carnală a nimicniciei vieţii
cotidiene, urmată de o Revoluţie în adevăratul sens al cuvântului.
O revoluţie care să readucă societăţii cunoaşterea, morala,
educaţia, virtutea valorică şi să-l redea pe Om lui însuşi!
108. Există oameni care aduc pe lume copii şi alţii care se ocupă de
creşterea şi formarea lor, pentru ca o întregă societate să

20. beneficieze, să se bucure de roadele existenţei şi manifestării
acestora.Întocmai la fel stau lucrurile şi cu Ideile!
109. În marea lor orbire infantilă oamenii – savanţii lumii – se
străduie din răsputeri să organizeze şi reorganizeze Trecutul,
nebăgând de seamă că Viaţa îi poartă către Viitor, către o realitate
Spaţio-temporală, total diferită, care îi găseşte la fel de puţin
pregătiţi a trăi, precum îi găsise Trecutul ori Prezentul actual.
110. Omul înţelept când vrea să urce un munte înalt, nu porneşte
niciodată în goană, oricât i-ar fi dorinţa de a ajunge în vârf, ci
calculat şi cu moderaţie, dozându-şi efortul şi motivându-şi
ascensiunea la fiecare moment de oboseală.Căci oboseala este
inevitabilă, la fel ca şi pericolele prăpăstiilor.Împotriva lor el
foloseşte armele speranţei, hotărârii şi dorinţei de a realiza
obiectivul propus.
111. Orice idee îşi are timpul său! Ceea ce omul pune pe hârtie
sunt doar umbre, amintiri ori descrieri. “Viul” ideii nu mai e
acolo.Dar poate fi rechemat. Şi dacă trebuie să revină va reveni.
Dacă nu, nu!
112. Gândurile nu aparţin omului. Ele sunt păsări libere ale
orizonturilor albastre. Din când în când poposesc pe arborele
minţii.Vin când nu te aştepţi, stau cât vor şi pleacă brusc. În urmă
rămâne doar ceea ce omul a reuşit să realizeze în timpul cât ele au
fost prezente.
113. Noi, oamenii, căutăm mereu să schimbăm tot ceea ce întâlnim
în jurul nostru. Ne dorim ca lucrurile să fie altfel; şi anume aşa
cum am vrea noi la un moment dat. De fapt în chiar acel moment,
fiindcă pe urmă ne vom dori altă variantă şi tot aşa mereu.Este
imperativul nevoii de schimbare, de transformare! Este imperativul
dorinţei de a ne impune voinţa, de a ne manifesta pe noi înşine în
lucruri. Este dorinţa de a ne simţi activi, utili nouă înşine. Este
imboldul de a ne manifesta ca şi creatori! Atâta doar că lucrurile nu
prea vor totdeauna să se transforme după cum am vrea noi. Şi de
aici suferinţa eşecului… Până în ziua în care înţelegem că ele,
lucrurile, ascultă de o altă voinţă mai mare, mai înţeleaptă şi mai
puternică şi că se încadrează într-o ordine mult mai complexă, ce

21. ascultă de legile care menţin şi structurează întreaga armonie
cosmică; deci uneori – de multe ori – ele nu trebuie să se schimbe.
Cel puţin nu după bunul nostru plac,indiferent că el provine din
jocul unor capricii personale, ori din calculele noastre savante.Şi
tot în aceeaşi zi vom înţelege că există totuşi un lucru – unul
singur,care se poate supune întru totul voinţei noastre de
transformare. Un lucru atât de trecut cu vederea în aparenţa lui
banalitate, pe cât de măreţ şi impresionant în complexitatea lui
Cosmică: noi înşine!
114. Eşti om şi deci, eşti valabil numai dacă şi numai prin ceea
ce faci ! A Face nu e totuna cu a obţine rezultate. A Face
înseamnă a lupta, a te strădui,a te zbate pentru ceva, pentru o
direcţie sau un scop.A Face înseamnă A Voi !
199. Singura deosebire dintre plugar şi gânditor e aceea că primul
apucă să-şi vadă în aceeaşi viaţă atât împlinirile cât şi
neîmplinirile, pe când celălalt numai neîmplinirile.În rest aceleaşi
principii, aceleaşi reguli ale jocului, acelaşi obiect – numai că la un
alt Nivel de Realitate.
115. Pentru lucrătorii gândului: pe orice ogor nelucrat cresc mai
întâi buruieni, iar apoi mărăcinii.Căci gândurile sunt precum vitele:
trebuie să le porţi mereu de grijă: să nu se rătăceasă, să se
înmulţească întocmai precum trebuie şi să fie eficiente.
116. Precum seacă fântâna după o intensă întrebuinţare, la fel se
subţiază izvorul gândului solicitat neîntrerupt.De-aceea a rânduit
Natura cicluri active şi pasive, ca din această alternanţă să rodeasă
fructul deplin al creaţiei complete.Şi chiar un pas înapoi, e mai
totdeauna necesar să preceadă un salt mare înainte.
117. Pentru Om, Munca trebuie să fie cea mai mare sărbătoare!
Căci este imperativul său existenţial şi modalitatea de manifestare
a stării sale naturale: aceea de creator.
118. Cel care te face inginer, nu e inginer, ci profesor.Dar acela
care te îndeamnă să devii Om trebuie ori să fie Om ori să fi pornit
el însuşi pe drumul devenirii; şi deci să ştie ce să facă.Asta din
punctul lui.Căci pe tine te interesează doar să ştie (ca astfel să afli).
Dacă face sau nu, e problema lui.De aceea, aminteşte-ţi că

22. profesorul nu lucrează în producţie, dar a format nenumăraţi
ingineri!
119. Progresul înregistrat la Şcoala Terrei, face ca în Planul
Fizic,realităţile să avanseze necontenit şi gradual, iar Adevărul să
se reveleze mereu mai mult. De aceea este necesar ca şi concepţiile
despre Viaţă şi Univers,precum şi Motivaţiile pe care Fiinţa le
întrebuinţează pentru evoluţie să fie reânnoite continuu şi aduse la
nivele tot mai înalte de cunoaştere şi exigenţă.În acest fel este
perfect normal ca religiile să rămână lipsite de valabilitate, tocmai
întrucât ele reprezintă în principal fenomene social-politice şi doar
apoi spirituale, pe de o parte, iar pe de alta, deoarece neţinând cont
de această permanentă schimbare a protagoniştilor Şcolii Planului
Fizic şi a necesităţii urmării unei linii ascendente, ele îşi propun să
permanentizeze, să secularizeze seturi de tehnici, practici, concepte
şi motivaţii, care nu corespund ca utilitate decât nivelului grupului
uman căruia i se adresează fiecare în parte (mentalităţii respective)
şi la momentul respectiv (al întemeierii lor).
120. A urî sau ignora este dilema eternă a unei lumi în
descompunere.Căci însăşi “iubirea” a devenit o chestiune ce ţine
de istoria limbajului – un concept mort poate chiar înainte de a se
fi născut.Şi nici nu ar putea fiinţa fără solul fertil al fecundării ei:
Omul.Dar omul e încă – şi de multă vreme – numai omidă, cu fălci
şi brihan.Fluturele înaripat – o palidă speranţă ce se lasă
aşteptată!...
121. Omenirea întreagă e asemeni aceluia care merge pe bicicletă
dar priveşte tot timpul înapoi: cu siguranţă va sfârşi printr-o
prăbuşire grozavă!
122. Prizonieri ai clipei! Captivi ai Prezentului! Aşa sunt
majoritatea oamenilor.Ba, mai rău: unii s-au poticnit în Trecut!
123. Distrugerea este preludiul Creaţiei! Şi o varietate a ei.La fel
Haosul e un caz particular al Ordinii.
124. Când te întreb ”Ce mai faci?” nu înţeleg să mă informez cum
îţi iroseşti timpul cu fel de fel de îndeletniciri, ci vreau să-mi spui
cu cât ai contribuit la starea de mai bine a acestei Lumi! Sau a
celeilalte!

23. 125. Oamenii încă nu au învăţat să se poarte ca fiinţe dotate cu
instrumentul Raţiunii. De aceea se manifestă ca şi cum nu l-ar
avea!
126. Nici un lucru nu este într-atât de nesemnificativ încât să nu
merite a ne face timp pentru el! Căci, chiar dacă Timpul nu ne
aparţine, e-n sarcina noastră utilizarea lui.
127. Tot timpul am vorbit şi de asemenea în continuare voi vorbi
despre Şcoala Devenirii [evoluţiei] Fiinţei, făcând mereu trimitere
la sistemul social de şcolarizare pe clase, ani de studiu, discipline
obligatorii sau opţionale,nivele paralele şi echivalente de
specializare (profile) etc.Atenţie, însă! Aceasta nu e doar o
parabolă, un Semn de Sprijin, ci în baza Legii Corespondenţelor,
cum e Sus, aşa şi Jos, este chiar o realitate.Înţelegând Principiile şi
Normele de funcţionare ale şcolii sociale, vom putea astfel accede
mai uşor la Legile Universale care guvernează Evoluţia tuturor
Fiinţelor.
128. Greşeala fundamentală a Omenirii este de a numi Realitatea,
ceea ce ea percepe; şi Adevăr – părerea sa despre această
Realitate.
129. Omule! Nu vezi că totu-i de-mprumut; că tu nu ai nimic! Da,
îţi mai spun o dată: nu ai nimic ! Nici măcar puterea de a voi.Şi
totuşi pe aceasta trebuie să o obţii! E un Imperativ!
130. Timpul e valea plângerii în care orice Faptă îşi stinge ecoul.
131. Timpul ne formează; Spaţiul ne deformează.
132. A încerca că cunoşti Realitatea prin Intelect – şi a avea
pretenţia că o poţi face (sau altfel spus, că ceea ce cunoşti astfel, e
Realitatea) – e ca şi cum ai putea pretinde că poţi căra apă cu
sita.Ceea ce nu înseamnă că Intelectul (Mintea) ar trebui ignorat
sau lepădat ca ceva ce împiedică. Nu! Aceasta este o atitudine la
fel de greşită! Mintea reprezină un instrument şi o poartă necesară
prin care Omul ajunge la Realitate!Dar trebuie transcensă - trecut
dincolo de ea, prin ea! Aici s-a împotmolit lumea. Căci unii au
rămas la intrare, pierzându-se în tot felul de jocuri ale minţii şi
speculaţii subiective, pe când cei de dincolo,“uitând” că şi ei
cândva au urmat aceeaşi cale, îi cheamă pe aceştia că arunce

24. mintea ca fiind ceva potrivnic.Primii s-au numit “filosofi” (în
accepţiunea actuală), iar ceilalţi mistici (în aceeaşi accepţiune).Dar
Adevărul nu ţine cont de părerile Omului, căci Şcoala Evoluţiei are
sisteme, reguli şi instrumentele stabilite de către Cine trebuie!
133. Unii oameni sunt într-adevăr atât de lipsiţi de simţul estetic
încât te întrebi cum de-au putut să-l piardă într-o aşa măsură? Sau,
poate, nu l-au avut niciodată!
134. Două ni se par a fi concepţiile în jurul cărora au gravitat
opiniile oamenilor despre Viaţă [Univers] de-a lungul timpului: -
teoria particulei [entităţii] = totul se compune din particule
(materialism) sau din entităţi (spiritualism) structurate pe principiul
sferă în sferă şi strâns dependente unele de altele, dar totuşi cu
existenţă individuală – în sensul că nu sunt două entităţi – particule
absolut identice (religiile se încadrează şi ele tot aici)
- teoria undei [a transformării] = totul este o curgere continuă, o
neîntreruptă transformare a totului. Nimic nu stă şi nici nu poate
exista ceva ca individualitate. Entitatea, lumea lucrurilor etc. sunt
doar iluzii. Singură Schimbarea este eternă (Buddha). De aceea nu
putem cunoaşte (determina,măsura) nimic, pentru că dacă blocăm
pe clişeul de măsură o imagine a acestei curgeri, noi nu
surprindem, de fapt esenţa mişcării, ci o imagine falsă despre
aceasta. Şi la urma urmei nici nu există un “eu” sau un “tu” sau
“noi”.
135. Marea majoritate a instituţiilor şi raporturilor sociale dintre
oameni în momentul actual, sunt rezultatul egoismului, ignoranţei
şi încercării disperate de a fugi unii de alţii, crezând că libertatea
înseamnă posibilitatea nelimitată de a face ce vrei, iar fericirea
posibilitatea de a avea ce-ţi doreşti .
136. Nu te bucura frate fiindcă Gânduri mari poposesc, din zborul
lor,în Pomul Vieţii tale. Ci caută să vezi ce faci cu ceea ce-ţi lasă
după ce se duc!
137. Într-atât de tare a orbit omul încât, nu doar că nu mai vede
Adevărul, dar şi dacă i se înfăţişează clar precum lumina soarelui,
tot nu-l mai recunoaşte. Aceasta este cea mai dureroasă alienare!

25. 138. Omule, gândeşte-te că Femeia-i pasăre a cerului, liberă să
îmbrăţişeze multe orizonturi.Aşa că n-o închide-n colivia ta, ci
ascultă-i cântecul şi apoi las-o să plece! Iar dacă poţi, urmeaz-o!
139. O, Femeie, tu eşti pentru Om când Lumina Gândului, când
Noaptea Patimii! Dar cel mai adesea amândouă deopotrivă…
140. Când omul se satură de om, se naşte începutul Omului!
141. Tragismul existenţei umane: pasărea ori zboară ori moare!
(Văzut-aţi păsări târâtoare?)
142. O, Femeie! Şi cât am luptat să te apăr de acuzaţia lipsei de
cuminţenie!... împotriva tuturor acelora care strigau că prostia
trebuie să sălăşluiască şi ea undeva… Şi încă mai lupt! … Dar mă
întreb uneori : cum ar putea fi altfel cînd şi în tine zace tot un Om?
143. Comunismul (comunizarea) şi ingineria genetică, în actuala
fază de ignoranţă enormă a omenirii, sunt la fel de fatale şi duc –
pe căi diferite – la acelaşi rezultat: îndobitocizarea prin
robotizare .Şi totuşi acestea rămân cei doi paşi mari pe care
omenirea îi va face în viitor! Dar numai după ce omul va afla cine
este şi va reveni la Legile Vieţii.Căci în afara acestora totul
înseamnă Moarte – Distrugere. De-abia după ce omul va creşte în
Iubire şi Dăruire faţă de celălalt i se vor putea dărui atât puterea
comuniunii cât şi forţa tehnologiei genetice.
144. Oamenii greşesc necontenit prin aceea că iau totul aşa cum
este şi nu cum ar trebui să fie.Această atitudine a dus la
îndepărtarea progresivă a întregii culturi şi civilizaţiei, de sensul
realităţii, al Adevărului. Fiindcă omenirea se mulţumeşte să
constate ce şi cum este ea, în loc să determine [să afle] cum ar fi
trebuit să fie.Iar acest “ar fi trebuit” numai Legea îl cunoaşte! –
Legea Vieţii atât de mult ignorată milenii de-a rândul; la fel şi cei
ce au adus-o.Aşa încât până acum am construit – noi oamenii – pe
un fundament închipuit. Casa noastră este iluzorie!
145. Fiecare fiinţă e un sistem de fiinţe. Ceea ce înseamnă că
reprezintă o alcătuire multiplă şi complexă formată dintr-o
multitudine de alte entităţi între care se stabilesc raporturi
simbiotice de interdeterminare [intercondiţionare reciprocă],
fiecare depinzând vital [existenţial] de prezenţa [fiinţa]

26. celorlalte.Fiecare fiinţă este într-o continuă transformare, astfel
încât şi sistemul din care ea reprezintă o parte, se află într-o
schimbare permanentă a structurii sale existenţiale.Dar această
schimbare este determinată calitativ de o Lege existenţială, astfel
încât suma proceselor petrecute în interiorul unei [fiecărei] fiinţe –
ca sistem – se poate compara cu un veritabil fluviu al
transformărilor ale cărui valuri sunt formate din molecule de apă,
fiecare moleculă fiind aşadar chiar o fiinţă-sistem. Căci toate
fiinţele sunt sistem, întreg Universul fiind structurat pe principiul
“sferă în sferă”.Şi aşa cum orice Curgere [fluidică] are determinate
[constantele,trăsăturile] ei, tot aşa şi Fluviul Transformărilor are o
constantă principală care însumează în ea toate trăsăturile
existenţiale ale acestuia, fiind, în fapt chiar ecuaţia sa existenţială.
Această constantă o numim “constanta devenirii” şi o identificăm
cu ceea ce în mod normal s-a denumit: Timp.Căci Timpul
reprezintă Constanta Universală a Ordinii Cosmice care face
posibil procesul de maturizare al Fiinţei – Univers, ceea ce noi
numim Evoluţie, Devenire.
146. Oamenii şi-au inventat atâtea tipuri de morale câte epoci
istorice a traversat omenirea. Şi de fiecare dată, făcute parcă să
scuze chiar lipsa lor de moralitate.De aceea nu e de mirare că
Freud şi-a permis să vadă în om un neam de psihopaţi cu pofte
reprimate şi care ar fi putut fi vindecaţi doar de trăirea
(experimentarea) lor.
147. Culmea e că stiloul poate scrie aproape orice – hârtia
suportă,mută, întreaga zbatere a gândului tău. Căci, la urma urmei
viaţa întreagă e un adevărat proces de conştiinţă.Poţi să pledezi de
o parte, sau de cealaltă. Poţi să pledezi chiar împotriva ta! Şi este –
poate – cea mai valabilă pledoarie!...
148. Dacă ai ceva de spus, spune! Azi! Mâine poate fi prea târziu!
Totdeauna trebuie să ştii ce vrei! Şi mai ales ce vrei să vrei.Fiindcă
voinţa e precum un cal de curse: aleargă – dacă e antrenat; dar
trebuie să ştie unde şi cât ! De aceea spune-i mai dinainte. Şi ai
grijă de hrăneşte-o bine! Şi toate acestea, tocmai fiindcă Dumnezeu
îţi dă, totdeauna, dacă ceri.E-adevărat, îţi dă după măsura Lui.Dar

27. măsura Lui e făcută după chipul şi asemănarea Voinţei tale de azi!
De-aceea zic: Omule, să ştii să vrei!
149. Când Omul a pierdut adevărata Cunoaştere şi sensul Legilor
Vieţii, el a pierdut totodată – şi aceasta este, poate, cel mai grav
aspect – până şi Credinţa. Astfel au putut apare în Lumea
oamenilor (de-acum cu “o” mic) realităţi iluzorii (concepte
formale) precum: dreptate, încredere, moarte, rău,unicitate,
imobilitate, eternitate, spaţiu, infinit, început şi sfârşit, noutate etc.
150. Se spune că Disperarea este scuza proştilor sau apanajul celor
slabi. Eu aş spune că este Începutul unui nou drum; adevăratul
Drum prin Deşertul Vieţii.Numai cel ajuns aici învaţă că din
Lumea asta nu are nimic de luat.Nici chiar pe sine! Disperarea
este, de fapt, cea mai directă scurtătură spre Scopul final al oricărei
Morale autentice.
151. Speranţa este singurul Dar al Cerului pe care Omul l-a mai
putut păstra.Dar e asemeni unui medicament puternic: dacă-l iei cu
măsură, te vindecă. Prea puţină sau prea multă – te-aruncă-n
prăpăstiile Morţii Vii: crunta Disperare – faza finală a unei agonii
prelungite însoţită de Febra Deşertăciunii.
152. De când Legea a plecat dintre oameni, de când Credinţa a
murit,iar Evoluţia s-a stins precum flacăra unei lumânări
consumate, aceştia – oamenii – au inventat (şi-au permis lucrul
acesta!) tot felul de chestiuni, printre care aceea ce ei au numit
“morală”, şi care, în fond nu reprezintă decât un joc de-a bunele
intenţii în turmă – unii faţă de alţii. Şi astfel au început să
definească “Binele” şi “Răul” prin raportare la ei înşişi, la părerile
lor subiective şi variabile de la o zi la alta.Numai că Adevărul nu
ţine cont de părerile oamenilor, iar Binele şi Răul nu se pot raporta
decât la Cer, la Lege!
153. Simţi că vrei să spui ; că ai ceva de spus? Fă-o, nu te reţine!
Dar caută Forma potrivită pentru ca licoarea mesajului tău să nu se
verse inutil.Căci în asta constă tot meritul tău: mesajul ţi-a fost dat;
alegerea Formei utile îţi revine ca sarcină!
154. Omule! Ridică-te şi mergi! Ridică-te din Mlaştina Delăsării şi
mergi pe Cărarea Cerului! Zboară, Omule, zboară!

28. 155. Doamne, cum poţi lăsa atâta Frumuseţe împrejur şi-atâta
Întristare înăuntrul nostru? Sau nouă nu ne mai pasă de Noi? Ori,
Nouă nu ne mai pasă de noi?...
156. Tu zici, “Doamne, facă-se voia Ta!” şi crezi că-i bine. Pui
mâinile la spate şi spui că nu mai ai nimic de făcut, că oricum totul
se face prin sine însuşi. Şi dacă eşti cât de cât evlavios zici că
Dumnezeu le face pe toate fiindcă noi, oamenii “nu putem mişca
un pai de ici colo” fără voia sa.Aşa că nu ne mai rămâne de făcut
altceva decât să trândăvim într-o ideală împăcare cu această lene
pe care o numim “noi înşine”, liniştiţi că există cineva, undeva,
care să ne poarte toate grijile şi să ne împlinească toate datoriile.Ba
chiar şi să ne spele păcatele! Pentru ca mai apoi să ne putem lăuda
cu sfinţenia noastră! Omule, dar până când aceasă sminteală,
această amorţire a cugetului tău?! Unde ai mai văzut atlet care în
viaţa lui nu a coborât din vârful patului? Sau şcoală la care unul
singur să înveţe şi toţi să ştie! Aşa ceva numai în mintea ta înşelată
de ademenirea delăsării şi furată de patima trândăvirii, se poate
întâmpla.De aceea zic: Frate! Trezeşte-te o dată la Realitate! Avem
teme de lucrat. Avem “mâini” ale spiritului ca să le lucrăm.Avem
responsanbilităţi! Căci participăm la cel mai grandios spectacol:
Spectacolul Vieţii. Şi suntem actori. Dar actor nu înseamnă că intri
pe scenă la semnal să reproduci de fiecare dată cele zece replici ce-ţi
revin şi să ieşi apoi iarăşi la semnal fără să-ţi pese de restul! Nu!
Actor înseamnă să ai în mintea ta întreaga Piesă – din cap în coadă.
Şi să nu-ţi convină cum e pusă în scenă de Regizor! Actor
înseamnă să ai păreri personale ! Şi să lupţi pentru ele! Da, să lupţi
cu Dumnezeu! În sensul constructiv. Să-i spui: “Doamne,eu vreau
ca replica asta să fie altfel, sau personajul acesta să nu iasă din
scenă acum. Pentru că eu apeciez că aşa ar fi mai bine; sau ar putea
fi mai bine.Oricum, de-aici din Valea mea eu aşa văd lucrurile. Şi
mă străduisc să le văd cât mai bine. Poate că din Cerul Tău, ele
arată cu totul altfel. Dar eu vreau ca aici jos să ridic o mânăstire.
Cu mâna mea! Dacă se poate lasă-mă să o fac pentru Tine! Dacă
nu se poate, fă Tu pentru mine să se poată! Dacă nici asta nu se
poate, căci nu merit, sau ne e calea cea bună,atunci, rogu-Te,

29. spune-mi!”Dumnezeu nu are nevoie de copii alienaţi şi debili care
să stea agăţaţi în spatele lui toată Viaţa ca nişte paraziţi şi El să
facă totul pentru aceştia.Nu, el vrea ca ei să crească, să se
maturizeze , să devină ei înşişi Dumnezei. - Căci trebuie să devină
Dumnezei! Pentru asta e nevoie de multă muncă ! E munca lor .
Nimic nu se poate dobândi decât prin efort propriu ! Nu există
cadouri în Lumea Cerurilor şi a Vieţii! Acesta e un concept vid,
născut în mintea slabă a omului, din patima delăsării! Fiecare lucru
îşi are preţul lui în efort; în voinţa de a-l obţine, de a-l crea ! Căci
un Dumnezeu nu-şi poate permite să primească pomană de la
nimeni!
157. Nu Cunoaşterea lipseşte Lumii. Şi nici Credinţa. Acestea îi
lipsesc Omului! Lumii îi lipseşte Organizarea, din care se nasc
acestea două. Pregătirea pentru a le primi! Iar Omului îi lipsesc
toate trei.Căci cea care i le putea dărui – Educaţia – a plecat din
Lumea Oamenilor.Şi nu clădind temple sau săvârşind sacrificii o
aducem înapoi.Ci numai dovedindu-i Voinţa noastră în a-i da
ascultare; Voinţa noastră de a ne desăvârşi necontenit.
158. De-aceea zic, poţi să vorbeşti frumos despre Adevăr, să
dai sfaturi de viaţă practice, să le spui oamenilor legi
universale de conduită care să-i încânte şi să le slujească. Şi ei
te vor aclama şi te vor numi “filosof”, ori “învăţător”.Căci ţie
ţi-e uşor, de sus, de pe Culme să descrii Orizonturile şi să
prevezi toate câte şi cum se petrec jos în Vale. După ce ai
învăţat Poezia Vieţii o reciţi pe dinafară, fără vreun Efort.Dar
Efortul tău stă-n altceva: Efortul tău stă-n a-i atrage acolo Sus,
a le arăta cum? Nu cum să urce. Nu! Asta trebuie ei să
descopere! Există o singură Culme, un singur Sus. Dar se poate
urca pe oricare parte. Sau chiar pe mai multe deodată! Fă-i să
descopere individual Cărarea cea mai potrivită [la un moment
dat].
159. Nu te supăra pe cei ce cunosc, pentru că şi tu vei ajunge într-o
bună zi să cunoşti! Nu te supăra nici pe cei ce se prefac a cunoaşte.
Pentru că ei deja suferă [pentru aceasta]!

30. 160. Şi dacă Tristeţea vine la tine, în haine de gală, zicând:
“Hai,însoţeşte-mă la Ospăţul Nefericirii, nu te da în lături. Mergi!
Dar aminteşte-ţi mereu că pentru tine nu există Ospăţul
Nefericirii!
161. Gândurile sunt Păsări ale Cerului. Fiinţe Libere. Vin în stoluri
şi pleacă în stoluri. N-ai cum le ţine.Dacă le pui în colivie mor.
Numai în libertate cântă.De aceea zic: bucură-te când ele fac popas
în Pomul Vieţii tale. Încearcă să prinzi cât mai bine Cântecul lor
înainte să plece. Căci cine ştie când şi dacă vor mai reveni să ţi-l
interpreteze vreodată.Şi când se ridică iarăşi în zbor, bucură-te din
nou, căci un alt Pom va fi învăluit de glasul lor.Iar până atunci ele
vor cânta ogoarelor şi pădurilor şi deşertului şi mărilor şi tuturor
vor duce veste despre Pomul Vieţii tale.Dar mai presus de toate îi
vor povesti Cerului!
162. Făpturo! Nu te bucura pentru că Trăieşti! Bucură-te pentru că
Faci ! – nu pentru ce faci ! Ci pentru ce Vrei să Faci ! Altfel
existenţa e cel mai mare Păcat al tău !
163. Mă-ntrebi de ce ar trebui să faci aşa sau altfel? Dar eu îţi spun
că nu trebuie! Căci nu există un trebuie extern! Nu! Tot ce există e
Necesitatea – una cu Tine. Ignor-o! Calc-o-n picioare! Aşa-mi
placi. Ţie-ţi place? Dacă da – continuă! Atâta timp cât te-nsoţeşti
cu Plăcerea, nu ai ajuns la Necesitate! Nu ai ajuns la Tine! Dar eşti
pe calea cea bună. Căci Plăcerea e cealaltă faţă a Suferinţei.Iar
Suferinţa e cea care te va face să te urăşti . Cu cât te urăşti mai
mult, cu atât eşti mai aproape de tine. Când vei ajunge la limita
Urii, atunci te vei regăsi.Căci ceea ce credeai a fi tu, era o Iluzie.
Pe care Ura ta a distrus-o.Acum ai rămas doar Tu. “Trebuie” era
Iluzia ta! Necesitatea eşti chiar Tu! Aşa că urăşte-te cât mai mult!
164. “A vrea Să Gândeşţi!” – ţine de animal! “A Gândi Să Vrei!”
– e chiar rostul Omului!
165. Fugim de noi înşine şi ne ascundem în ceilalţi… Chiar şi
numai pentru plăcerea de-a ne căuta apoi… Ceea ce nu înseamnă
că ne vom [mai] regăsi.
166. Adevărata învăţare a Lecţiilor Vieţii se face nu privind în
urmă,spre Trecut, ci înainte, spre Viitor. În Trecut se află Greşeala;

31. în Viitor Legea;Greşeala spune ce n-ai făcut, Legea ce trebuie
mereu să faci.Căci „Mâine” se naşte astăzi; şi „Ieri” nu ştie nimic
despre asta! Singură Legea trebuie întrebată!
167. Mediul, Realitatea în care trăim, Spaţiul sunt expresia creaţiei
noastre. Numai că reprezintă o creaţie inconştientă: nu realizăm
aceasta decât în foarte mică măsură.Am putea spune mai exact că
această Realitate reprezintă rezultatul manifestării noastre a
fiinţelor „conştiente”, şi este totodată numai unul dintre multiplele
astfel de rezultate. Altfel exprimat, deci, din activitatea tuturor
categoriilor de fiinţe conştiente se modelează o gamă infinită de
Realităţi pe care ele le conştientizează într-o proporţie mai mare
sau mai mică.
168. Să nu te aştepţi la apreciere din partea semenilor. Căci
dacă eşti mai slab decât ei te vor dispreţui şi vor căuta a te stivi
ca pe un vierme, iar de te ridici deasupra lor te vor urî şi-ţi vor
urmări mereu pieirea.De aceea tot ce-ţi poţi dori mai bun în
societatea umană este tocmai faptul de a fi ignorat de toţi
ceilalţi.
169. Totul se schimbă. Nimic nu rămâne etern! Chiar Eternitatea
este trecătoare! Căci tot ce Există îşi are Devenirea sa!Până şi
Schimbarea Devine!
313. Oare până când ne vom tot preface a uita că în centrul tuturor
Lucrurilor se află Legea şi că ea este adevărata noastră Călăuză?
Sau poate chiar am uitat!
170. Legea socială reprezintă măsura înţelepciunii „lumeşti” la un
moment dat în dezvoltarea istorică a unei comunităţi.De aceea ea
trebuie să fie opera minţilor celor mai luminate din acea perioadă,
iar printre sursele ei de origine e necesar să se numere în primul
rând:Legea şi Înţelepciunea Universală, religia (ca modalitate de
comportare a omului), cultura şi civilizaţia.Căci scopul ei
principal, necesitatea existenţială,o constituie educarea,dezvoltarea
fiinţei umane atât individual cât şi în grup.Tocmai de aceea Legea
îi vorbeşte omului azi pentru binele lui de mâine.Tocmai de aceea
orice altă născocire a minţii umane care nu vizează direct şi
obiectiv educarea spirituală a unei anumite comunităţi, la un

32. moment dat, nu este Lege şi poate să poarte acest nume.Iată de ce
lumea are prea puţine Legi: căci nici nu le recunoaşte.În schimb e
plină de legi!
171. Frate, nu asculta la gurile rele care spun că dacă tu nu faci, nu
ai avea autoritatea de a le spune altora ce şi cum trebuie să
facă.Fiindcă această autoritate nu poate aparţine omului, oricât de
sfânt ar fi el, ci vine din chiar Seva Legii şi este Vocea Adevărului
care se manifestă prin tine.Căci tu l-ai cunoscut şi l-ai recuoscut;
iar tocmai de aceea dator eşti să-l arăţi şi celorlalţi.Apoi lasă-i în
pace. Dacă ei îşi aţintesc ochii conştiinţei asupra ta şi nu asupra
Adevărului, treaba lor. Oare oile nu fac la fel: dacă nu calcă una nu
calcă nici cealelalte? – Şi ce-i lumea umană, dacă nu o turmă? Aşa
că ţie nu trebuie să-ţi pese de ce zic ei. Adevărul e unul singur şi el
nu ţine cont de părerile oamenilor!
172. Să vrem o lume nouă? Nu, nu ne trebuie o lume nouă! Şi nici
măcar un om nou! Ci acelaşi nu, dar aşa cum trebuie el să fie:
educat, emancipat,manifestându-se în cunoştinţă de cauză.Un om
matur, conştient şi responsabil. Iată de ce avem nevoie.De Om!
173. În Dezvoltarea oricărei Fiinţe există (două) două forme de
structurare. Asocierea şi Diferenţierea. Ele se organizează după
două criterii: Afinitate şi Complementaritate.
174. Gândurile sunt păsări ale Cerului trimise nouă spre a ne învăţa
Tainele Existenţei.Dar nu-i uşor cu ele, căci având Dreptul
Libertăţii şi deprinse fiind cu Pacea Înălţimilor nu se vor coborî cu
una cu două din zborul lor ca să se aşeze pe Umărul Minţii
noastre.Şi în plus ele nu au încredere în oameni! De aceea avem
mult de lucru. Până să le convingem să se oprească –măcar o clipă
– din Marea lor Trecere şi să poposească la fereastra noastră.Apoi
să le demonstrăm că suntem demni de încrederea lor, că vrem cu
adevărat să învăţăm noi înşine Taina zborului, spre a deveni într-o
bună zi Păsări Libere,ca şi ele.Iar apoi, cel mai greu – să lucrăm, să
punem în practică decizia voinţei.Un pas greşit şi... uşş toate-şi iau
zborul. Pleacă; se duc precum porumbeii. Niciodată nu poţi fi sigur
dacă se vor mai întoarce. – Atunci trebuie s-o iei iar de la capăt: să
le ademeneşti să se aşeze, apoi să le determini să rămână şi tot

33. aşa.De aceea zic: e greu cu Gândurile! Însă n-avem încotro. Ele
sunt singurul nostru Învăţător!
175. Aşa cum Marea Fiinţă se cunoaşte pe sine reflectându-se în
nenumăratele Forme care compun Universurile, tot astfel noi,
Formele ne cunoaştem pe noi înşine prin reflectare în celelalte
Forme-Reflexii.Şi vom cunoaşte fiecare Reflexie ca fiind noi; şi
vom cunoaşte toate Reflexiile ca fiind noi înşine.Şi vom cunoaşte
inexistenţa ca esenţă a Reflexiilor – noi înşine.Şi vom realiza
unicitatea şi singularitatea Esenţei: Marea Fiinţă.Doar
Manifestarea este plurală. Şi chiar şi aceasta doar în aparenţă.Căci
Manifestarea însăşi nu e decât o Reflexie a Marii Fiinţe.Totul nu e
decât un amplu şi complex proces de reflectare, numit Viaţă. Dar
ea e una singură: Marea Fiinţă.
176. Orice realitate e posibilă! Orice îşi poate imagine mintea
omenească, există! Ce înseamnă, de fapt, că mintea îşi imaginează
ceva? Înseamnă că ea foloseşte anumite gânduri, care existau
deja.Omul nu e creator, ci doar modelator . El întrebuinţează ceea
ce altcineva a creat. Gândurile sunt ca nişte piese cu ajutorul
căroara fiecare fiinţă umană îşi construieşte un model, (nu mai
multe) de realitate.Vrem să construim o realitate de haos. Foarte
bine; avem la dispoziţie piesele – cărămizi pentru a zidi templul
haosului.Toate fiinţele – oameni care au libertatea de a folosi
gândurile după cum doresc, se asociază în funţie de timpul
realităţilor pe care le compun din aceste gânduri.Ceea ce însemnă
că există un Infern, unde se întrebuinţează anumite gânduri, şi un
Paradis, unde sunt folosite alte gânduri. Desigur, există, de
asemenea şi stările intermediare.Numai pe Pământ copiii – fiinţele
oameni – sunt strânşi laolaltă şi obligaţi să întrebuinţeze un anumit
set limitat de piese – gânduri. Bineînţeles, fiecare e liber să-i treacă
„orice prin minte, însă acest orice nu va beneficia aici de forţa şi
stabilitatea unei veritabile Realităţi în care fiinţa să poată cu
adevărat trăi.”Aceste gânduri sunt – aşa cum spuneam – piesele din
Jocul Vieţii cu care fiinţa – om îşi modelează devenirea, învaţă să-şi
asume rolul de creator.Căci într-o bună zi va creşte şi se va
manifesta ca un Creator al Universului.Dar până atunci, însă, toate

34. realităţile pe care el le clădeşte nu au decât forţa unor castele de
nisip.Azi, copilul ridică o colibă în pădure, în care „locuieşte” în
timpul liber – ba uneori fugind şi de la şcoală sau chiulind de la
lecţii.Dar mâine, Creatorul matur va fi în stare să înalţe Case
adevărate,durabile şi necesare pentru el, familia sa şi toţi semenii
săi: Fiinţele Universului.Până atunci va trebui să urmeze Şcoala
Vieţii spre a deprinde Legile Creaţiei Cosmice, pe care o va
absolvi în momentul în care fiinţa sa una va fi cu Armonia
Universului, cu Esenţa Vieţii din toate Fiinţele.Până atunci
Realităţile clădite de om există şi nu există. Există fiindcă fuseseră
concepute mai dinainte de Creatorul Jocului, şi totodată nu exită
fiindcă nu au forţa perenităţii; sunt efemere şi cu acţiune în spaţiu
restrâns,subiective, deci, răsfrângându-se asupra celui ce le-a
modelat.E lumea lui în care el se joacă; adică trăieşte, se dezvoltă,
se maturizează.
177. Constituţia unui grup de oameni, a unei Comunităţi trebuie să
cuprindă principiile coordonatoare ale procesului educativ. Atât şi
numic mai mult!Căci singurul lucru de care are nevoie fiinţa
umană cu adevărat este Educaţia ! Ce este Educaţia? Este chiar
ansamblul regulilor prin care omul se modelează pe sine
încadrându-se în (= urmând) Armonia Universală. Pentru că aceste
Reguli sunt desprinse din Ordinea Cosmică. Ele nu sunt specifice
omului, ci Vieţii, în întreaga ei Manifestare din care fiinţa umană
reprezintă doar o mică, infimă parte. Însă oricât de nesemnificativ
ar fi el,omul, totuşi acţiunile sale produc efecte importante,
deosebit de importante.Acum nu mai acţionează Legea în el. Acum
el s-a rupt de aceasta, s-a exteriorizat. Dar trebuie să revină la Lege
prin forţe proprii. Este misiunea lui ca Om, ca fiinţă conştientă şi
responsabilă.Căci aceste două lucruri se cer, în principal de la el:
Conştientizarea şi Responsabilitatea. Iar singura, adevărata sa
măsură, după care „i se va măsura”, este Străduinţa... Străduinţa
împlinirii Legii.
178. Cum aş putea să nu te Iubesc pe tine, Făptură? Că dacă nu pe
tine, atunci pe cine? Pe mine? O, nu! Căci mă cunosc prea bine:
sunt prea nevrednic; şi laş; şi păcătos! Şi multe Fire de Iarbă am

35. ofilit cu greutatea Egoismului meu, iar Clipele... o, clipele! Prea
multe au murit sub Talpa Gândului meu ucigaş fără ca cea mai
vagă urmă de mustrare să-mi umbrească Nepăsarea Conştiinţei!
Dar Tu, Tu eşti Raza de Viaţă ce trezeşte Zorii Eternităţii şi din
Negura Ignoranţei aduce Fiinţei Bucuria Cunoaşterii. Şi eşti
Gândul de Speranţă al Lumii, Visul Zilei de Mâine, Imnul sacru al
Renaşterii.Căci acum luminate sunt Orizonturile Eternităţii şi
Drepte Căile Devenirii!
179. Sărac sunt, Doamne, cu-atâta bogăţie de Frumuseţe ce-mi
mistuie privirea sufletului.Iar sărăcia se naşte din Patima Vrerii; şi
mare Dorinţa Dobândirii umbreşte elanul Bucuriei
Existenţiale.Căci numai cel ce dă primeşte... şi darul, născut e din
jertfa fiinţei.De-aceea sunt sărac şi voi fi mereu cu-atâta Bogăţie de
frumuseţe ce-mi bântuie privirea sufletului!
343. Pentru a înainta, trebuie să te întorci [să dai înapoi]!
Pentru a ajunge, trebuie să stai pe loc!
Pentru a învinge trebuie să taci!
Pentru a trăi trebuie să mori!
Pentru a gândi trebuie să-ţi atingi Inexistenţa gândirii!
180. Haosul spune: Orice e posibil a se manifesta [ în orice
variantă,oriunde, oricând etc.]. Deci fiecare Fiinţă se Manifestă
într-o infinitate de Realităţi deodată (căci pentru Haos nu există
timp ci doar Spaţiu).Însă Cosmosul (Ordinea, Legea) spune:
fiecare Fiinţă se va manifesta doar aşa cum trebuie, când şi unde
trebuie. Fiecare Formă de Manifestare a Fiinţei are un Timp al său
care-i măsoară (şi determină) Devenirea. Cosmosul e Vocea care
pune Ordine în Lucruri.Căci dacă Lucrurile ar fi perfecte, nu ar
exista decât Marea Fiinţă,Unitatea Totului şi un Timp infinit =
Eternitate.Dar Lucururile au în ele „sămânţa” Haosului. De aceea e
necesară Ordinea: ca un compromis pe Calea Devenirii Fiinţei spre
Perfecţiunea Unităţii. Ordinea combină dorinţa de Spaţiu cu
obligativitatea Timpului: adică libertatea de manifestare aleatorie,
cu necesitatea direcţiei evolutive.Timpul şi Spaţiul sunt astfel cele
două extreme ale Căii Evolutive. Însă pentru Fiinţe ele există
combinate într-o măsură mai mare sau mai mică.Iar Calea

36. Evolutivă e un “cer c”. Începutul şi sfîrşitul se suprapun .Dar nu
coincid, căci inelul se închide la un nivel superior. E o spirală.
Evoluţia începe de la Spaţiu şi merge spre Timp. Dar Timpul este,
în fapt tot Spaţiu la alt nivel. Şi tot aşa.Nu există, în realitate
diferenţă între acestea două, ci totul e un “continuum Spaţiu-
Timp”, pe care-l numim Devenire, iar reprezentarea ei este Spirala.
181 . Informaţia nu este limbaj! Informaţia e o stare a fenomenului
Vieţii. Limbajul e o formă de percepere a ei. De aceea poate exista
aşa-zisa„comunicare telepatică”: pentru că în fapt fiecare fiinţă este
o parte a acestei „stări” numită informaţie, iar limbajul, doar o
formă subiectivă de exprimare a acesteia. Este, însă o subiectivitate
generalizată, adică „de grup”; un sistem de simboluri, un cod.Mai
corect, limbajul este un set de gesturi. El nu spune nimic despre
conţinutul informaţiei, ci doar transmite o parte din ea, o duce
dintr-un loc în altul.
182. Legea Cauzei şi a Efectului există doar în Timp şi Spaţiu,
adică în Manifestare.
Pentru Marea Fiinţă, acesta nu există ca ceva distinct, căci în ea
una sunt şi Legea şi Manifestarea.Dar şi Marea Fiinţă e supusă
altor Legi care transcend cadrul Manifestatului şi nu-l
condiţionează decât indirect (prin aceea că determină
comportamentul - manifestarea - Marii Fiinţe).
183. Teoria cuantică, Teoria probabilităţilor şi Teoria haosului cu
derivaţia ei principală holonomismul sunt paşii esenţiali spre
înţelegerea concretă a Vieţii.
- spaţiul şi timpul nu există ca esenţe obiective, ci sunt doar
percepţii subiective ale fiinţei. De aceea se află în strictă
dependenţă de nivelul acesteia.
- obiectiv există o singură Esenţă multiplicată în nenumărate
Aspecte.
- aceste Aspecte nu există ca ceva determinat, independente deci,
ci se află într-o aşa de strânsă conexitate şi intercondiţionare, încât
existenţa lor se desfăşoară ca un tot unitar, una cu Esenţa.
- de aceea nici un Aspect nu poate fi cunoscut în totalitate (ca
adevăr despre el) decât de către Tot – Esenţa. Şi de aceea nici

37. Aspectul nu se poate cunoaşte pe sine decât prin cunoaşterea
Totului, atunci când va realiza, în fapt iluzia existenţei sale (adică
faptul că nu a existat niciodată).
- toate lucrurile se „întâmplă” (= se manifestă) deodată
(concomitent) în toate felurile posibile. Nu există succesiune
(desfăşurare) ci doar Manifestarea. Căci nu există decât Unul în
afara Manifestării. Şi doar El singur Este.
184. Eliade a fost un profan! – E adevărat că a fost cel mai mare
cercetător al „vieţii spirituale” a omenirii, despre care a scris foarte
mult.Şi tocmai de aceea a putut scrie atât: pentru că el se află în
afară... şi o privea. Privind-o putea să o analizeze, sintetizeze,
descrie etc., să vorbeasă deci, despre ea. Dar nu putea să o
trăiască.Pentru că dacă ar fi trăit-o vorbele i-ar fi îngheţat pe
buze.Adevărul nu cunoaşte cuvinte pentru a fi exprimat. El poate fi
doar conştientizat (= trăit la nivelul de conştiinţă, cu toată puterea
fiinţei).Căci numai cei ce nu ştiu pot să vorbească şi numai despre
ceea ce nu ştiu!
185. Astăzi Timpul se măsoară în uitare.
186. 1. Timpul este măsura procesului Devenirii (Dezvoltării)
Fiinţei.
2. De aceea, el este direct dependent de Rezultanta combinaţiei
dintre cele două Forţe Cosmice: Atracţia şi Respingerea.
3. Cu cât unificarea e mai intensă (ceea ce înseamnă că Fiinţa e
mai dezvoltată şi se află într-un Sistem surperior) cu atât Timpul e
mai mare (lung).
4. În Sistemul Suprem, Unitatea Totului cu Totul este totală, iar
Timpul aici devine Eternitate. Aici Atracţia este Absolută.
5. La polul opus, unde Respingerea e absolută (în Haos) Timpul e
zero (nu există).
6. Pentru că Timpul înseamnă Viaţă.
187. Să nu crezi, Făpturo, că Timpul s-a născut pentru tine! Nu,
căci el are Drumul său! Şi nici nu s-a născut. Tu te-ai născut pentru
el. Iar dacă te însoţeşte o vreme - bucură-te şi ajută-te de sprijinul
său. Într-o bună zi te va părăsi. Vei rămâne atunci singură cu ce-ai
învăţat. Singură cu Tine Însuţi.Singură în faţa Eternităţii!

38. 188. Iată Calea Dezvoltării omului după Legea Numărului:
1. = omul nediferenţiat, hermafrodit, singur în sinea lui,
egocentrist, făcând distincţie între el şi exterior, în concurenţă
(luptă) cu exteriorul; fără Lege.
2. = omul dual, eu – tu; prima legătură; diferenţierea sexelor şi a
polarităţilor; manifestarea de Atracţie – Respingere; a Dorinţei;
germenul Creaţiei, al Sacrificiului născut din Dorinţă;
Păcatul,Greşeala; Legea; dualitatea Rău – Bine; Căminul
(Perechea).
3. = omul grup; Familia; Gândirea; primele modele gândite în
Creaţie; Cercetarea; Necredinţa; dar şi primii germeni de
Spiritualitate;Mistica; Întuneric şi Limină; dorinţa de Cunoaştere.
4. = comunitatea „primitivă” (egoistă, bazată pe interese materiale)
–cetatea; echilibru; momentul de popas (răsuflu) în evoluţie;
cristalizarea valorilor; germenii Virtuţii; Legea
Cetăţii;materialismul; războiul şi eroismul; curajul; negarea;
uitarea;manifestarea; creaţia în materialitate (armate, cetăţi,
arhitectură, dans, muzică); ştiinţele exacte; raţiunea;
5. = transformarea; prima „iluminare”; revoluţie
spirituală;materialitate – spiritualitate; din nou întuneric - lumină;
artele plastice; sentimentul; apropierea de Natură (fiinţe);
destrămarea comunităţii clasice (căderea barierelor); umanismul în
germene;întoarcere spre Legile divine.
6. = noua comunitate; egalitate, fraternitate,
responsabilitate,libertate spiritulă, Legea Naturii (divină) adusă în
cetate, iluminarea prin Cunoaştere, universalitatea, practica
Virtuţii, slujirea seamănului.
7. = o nouă „revoluţie” spirituală, dar paşnică; trăirea
Virtuţii;urmarea (împlinirea) Legilor divine; Dăruirea de Sine;
scopul omului:Purificarea, perfecţionarea, slujirea Universului,
destrămarea legăturilor.
8. = repaos relativ; cristalizarea Conştiinţei de Sine; Virtutea e
transcesă; Conştiinţă Universală, de vorbă cu Adevărul, Fiinţa şi
Înţelepciunea (Adevărul) una sunt; Fiinţa liberă de legături; o
„comunitate” de fiinţare (fără legături).

39. 9. = spiritualizare completă – final de Stadiu uman; omul devine
Om; Trăirea în uniune cu toate Formele de Viaţă; o nouă
transformare: Metamorfozarea. Vezi Eneagrama,are 9 tipologii.
189. Omul de 5 s-a tranformat în om de 6; pentagrama a devenit
Hexagramă; Transformarea – Armonizare, Egoismul – Dăruire.
Cum poţi oare înainta privind mereu în urmă? Cum poţi evita
pericolele şi obstacolele ce te aşteaptă înainte? Păi nu prea poţi!
190. Dintre toate câte există în Univers cea mai grea înfăptuire este
Comunicarea.Chiar la nivelul cel mai teluric – şi prin aceasta
„mai” elementar – unde ea presupune transmiterea de informaţie,
chiar şi la acest nivel este necesară existenţa unei punţi de legătură,
a unui acord în vibraţie, ceea ce numim înţelegere. Altfel
comunicarea nu există propriu-zis.La nivelele superioare ale
dezvoltării Fiinţei, acolo unde informaţia are valori extrem de
înalte, procesul acesta de înţelegere a mesajului transmis este mult
mai complex şi mai profund. Pentru că, dacă aici în Planul Fizic
există posibilitatea transmiterii informaţiei exterioară Fiinţei, la
nivelele înalte însă nu se face distincţie între „interior” şi
„exterior”, astfel încât fiecare mesaj este o parte din Fiinţa care-l
transmite şi devine o parte a Fiinţei care-l primeşte.Acolo, în fapt,
Comunicarea înseamnă Creaţie! (Să ne amintim de Legenda
Meşterului Manole) Fiecare Fiinţă se crează pe sine în cealaltă şi în
acelaşi timp în sine se creează cealaltă Fiinţă. Aşa încât la nivel
general, vedem cum de fapt nu există decât o singură Fiinţă
compusă din toate Fiinţele, care numai în aparenţă sunt entităţi
distincte, căci în realitate nu are nimic în măsură a rămâne
distinct.Totul este omogen, unitar şi nediferenţiat.În interiorul
acestui organism al Marii Fiinţe, Fiinţele celelalte nu sunt decât
nişte umbre, sau, pentru o altă aproximare terestră, ni le putem
imagina ca pe nişte curenţi, nişte vârtejuri în continuă transformare
de o aşa natură încât nu exită nici un moment în care să putem
spune că, îngheţând acest proces al dinamicii şi
intercondiţionărilor, vom distinge vreo entitate separată (adică să
aibă ceva ce altele nu au şi să nu aibă ceva din ce au celelalte).Căci
Totul există în Tot absolut identic cu sine şi nediferenţiat.Restul

40. sunt iluzii.Şi singură Iluzia face corp aparte de Tot. Însă nu şi de
Adevăr – cu care una este.
191. Până nu începi să mergi la şcoală, nu ai cum să ştii ce e acela
un profesor.Până nu parcurgi pe jumătate şcoala, n-ai cum să ştii
de ce e necesar un profesor. Până nu termini şcoala nu poţi să simţi
ce înseamnă un profesor.
192. Să ne folosim de Raţiune ca de o cârjă, o proptă pe calea
înţelegerii Adevărului.Dar dacă vrem să alergăm [şi nu să ne
târâm] atunci trebuie să aruncăm cârjele.Sfatul nu e decât pentru
cei care pot! Fiindcă aceasta şi trebuie!
193. De-a lungul timpului Şcoala Vieţii a pus la dispoziţia
Omenirii diverse modalităţi şi sisteme de Evoluţie Spirituală:
fiecare specific timpului şi tipului de oameni cărora li se
adresa.Căci până acum toate procesele s-au petrecut diferenţiat, pe
zone geografice, pe culturi, pe nivele de dezvoltare şi
înţelegere.Dar a venit momentul unificării; Şcoala Terrei trebuie să
aibă acum un singur Sistem global, integrator, superior.Este global
şi integrator întrucât culege boabele de înţelepciune din toate
celelalte sisteme; ele au avut culori diferite, după culoarea
grupului uman căruia i se adresa.Dar noul sistem nu mai este de
grup. Deşi universal, holist, adresâdu-se absolut tuturor fiinţelor
umane acesta ţinteşte, de fapt, individual în singularitatea sa,
propunându-i o Cale – Legea [Adevărul], demnitatea,raţionalizată,
cosmicizată şi spiritulizată – dar lăsându-l să-şi aleagă singur
cadenţa paşilor şi stilul de mers.Important este de a merge pe Cale
– unică, specifică tuturor fiinţelor la stadiul de om, indiferent
unde se află în Univers; pentru că ea este calea însăşi a Stadiului de
Om şi este integrată în Armonia Cosmică. Bornele de marcaj sunt
Legile – Legile Universului. De acum nimeni nu se mai poate
rătăci, căci toţi ştiu să citească bornele. Numai dacă nu vor! De
acum nu mai există nevinovăţie! Ci doar Culpă!
194. O femeie frumoasă: o voce de primăvară aşternută peste
natura sufletului omenesc.Două femei frumoase: îmbrăţişarea
Cerului în beţia voluptoasei fericiri.Trei femei frumoase: ... însuşi
sensul dorinţei de A Trăi.

41. ... O lume întreagă de femei frumoase: mânia zeilor abătută asupra
fiinţei bărbăteşti.
195. Căci acolo unde s-a topit Iluzia Speranţei rămâne doar Ecoul
mut al Amintirilor...
196. Am avut un gând! Şi ... l-am pierdut. Nu-mi pare rău că l-am
pierdut; căci oricum nu era al meu. Gândul vine şi pleacă atunci
când vrea el.Ce regret e că nu i-am surprins imaginea pe
hârtie...Poate altcineva va fi mai atent!
197. Nu există nimic care să-ţi dea dreptul să fii cineva , sau
ceva .Fiindcă pentru tine nu s-a născut încă vreun drept.
Deocamdată ai doar îndatoriri.Căci dreptul se naşte din truda ta!
O, dar cât mai ai de crescut până atunci, Omule!
198. Cărarea ocolită e mai lungă şi strânge mai multă suferinţă în
ea.De-aceea sufletul e mai bogat! Dar şi mai obosit!
199. Tăcerea nu are glas, nu! Să nu credeţi cumva această prostie!
Tăcerea are numai ceva de spus! Căci cuvintele nu mai spun
nimic!
200. Înainte sau înapoi? În sus sau în jos? La dreapta sau la stânga?
Bine sau rău?...
Iată ce ameţeşte oamenii! De aceea zic: Stop! Opriţi Mintea! Opriţi
Gândul! Faceţi linişte! Să vină Marea Tăcere! Ea ne va arăta că
toate acestea nu există!... Acum Oscilaţia s-a terminat. A rămas
doar Punctul! Dar oare cât mai e până al ... Acum?
... Tot atât cât de la Mine până la Tine!
201. Nu, omul nu e o problemă! Că e păcătos, delăsător, slab, rău,
orgolios etc.? Da! E adevărat.Dar, oare, care elev a-nceput şcoala
direct cu ecuaţii diferenţiale? Nici unul, fiindcă toţi au trebuit să
numere cândva pe degete şi să socotească folosind mere şi pere!
Atunci lumea?...Nu, nici ea! Căci lumea e exact aşa cum trebuie să
fie; cum e mai bine pentru om. Fiindcă lumea e o şcoală şi
destinele ei nu ţin de noi, preamărunţii şcolari pe treapta socotitului
cu mere.Să lăsăm lumea în pace! Şi să nu facem nimic? – Ba să
facem. Să facem ceea ce trebuie : să învăţăm! Să-i dăm omului
învăţătură! Să-i dăm omului din noi, educaţie! Iată ce trebuie.Şi
mai trebuie ceva: să nu irosim Timpul!

42. 202. Poezia nu trebuie să cânte durerea umană! Dar până când vă
veţi mai plânge, oameni? Credeţi că de aceea vi s-a dat glas, ca să
vă smiorcăiţi necontenit? Gata cu gălăgia! Omule, ridică-te şi
mergi! Poezia trebuie să-ţi fie Învăţător şi nu umăr pe care să
plângi!
203. Poezia e o femeie de lume! Căci se ţine după oameni spre a se
înfrupta din seva pasiunilor acestora, în loc să meargă înainte şi să-i
îndrume pe calea cea bună!
204. Orice manifestare durează atâta timp cât ţine
Erecţia.Indiferent că e vorba de o simplă făptură umană, sau de
Erecţia Cosmică.Dincolo de aceasta tot Adevărul se stinge în Fals.
205. Aptitudinea de Animal grăitor e doar o treaptă din lungul
proces al evoluţiei.Când vom reuşi trecerea dincolo de cuvinte,
atunci vom începe a fi Oameni.
206. Contemplarea Frumosului – în Creaţia divină sau în cea
umană – e ca o Simfonie ce-ţi desfată urechile sufletului.Însă
ascult-o muncind!
207. Principiul e mai presus decât orice prietenie! Căci slujind
prieteniei, slujeşti unei singure fiinţe. Dar urmând calea
principiului, vei sluji tuturor realităţilor pe care acesta le determină
şi vei fi braţul Ideii – voinţa ei în manifestare.Ideile sunt dincolo de
bine şi de rău. Păcatul, greşeala stau în manifestare. Slujeşte Ideii
detaşat de Manifestare şi noroiul iluziei nu se va lega de tine.Ideile
aparţin unui regizor mai presus de tine şi mai presus de orice
realitate. Tu eşti un simplu actor – sau figurant – în una dintre
aceste realităţi – scene ale manifestării. Joacă-ţi rolul! Nu-i treaba
ta de ce? Şi cum? Trebuie să fii călău – fi călău! Slujeşti Ideii de
călău şi nu manifestării ei! Fă-ţi Datoria! De aceea dacă Ideea îţi
cere să iei capul prietenului – ia-l! Dar nu te lega de manifestare!
Prietenul – cu sau fără cap - trebuie să-ţi rămână prieten în
eternitate.Pentru că în el eşti tu cel manifestat. Iar în Idee tot tu –
cel nemanifestat încă, tu cel pur, tu în Devenire.Astfel slujind Ideii
slujeşti şi prieteniei: căci o ridici dincolo de limitele manifestării, o
determini să devină Principiu.Şi numai o prietenie transcendentă
poate fi cu adevărat Principiu al Prieteniei. Dar el nu se leagă nici

43. de făpturi şi nici de făptuire. Căci este una cu întreaga Făptuire şi
una cu toată Făptura.Sacrifică deci prietenia manifestatului pentru
Principiul Nemanifestat al Prieteniei!
208. Poetul nu e înţelept şi Înţeleptul nu e poet. Unul cântă durerea
existenţială, celălalt fericirea transcenderii ei.Unul se slujeşte de
fluviul vorbelor, celălalt de simfonia tăcerii.
209. S-a spus că omul ar fi optimist.Oare? Până şi în cele mai
înalte realităţi ale spiritului s-a grăbit să pună limite, să ridice
bariere dincolo de care nu vrea să treacă.Priviţi în lumea
oamenilor de ştiinţă: se lovesc de o problemă şi în loc să o rezolve
cad înapoi pe scaun exclamând „probabil aceasta va rămâne o
enigmă!” sau „nu vom şti niciodată...”. Sunt laitmotive ale – nu
impotenţei lor creative – ci mai rău, ale refuzului, lipsei de voinţă
de a merge mai departe.La fel se întâmplă cu religia şi cu filosofia:
şi-au fixat câte un dumnezeu, principiu sau realitate (după caz)
ultime, care reprezintă totul,puncul terminus unde fiinţa poate
ajunge. Şi apoi gata! Ne aşezăm şi răsuflăm uşuraţi: atât am avut
de făcut, până aici a trebuit să ajungem; treaba e terminată, aşa că...
urmează odihna veşnică în ţara cu râuri de lapte şi pajişti de miere
unde vom paşte liniştiţi o întreagă eternitate.Omule! dar trezeşte-te
o dată. Adu-ţi aminte că limba ta – pe care-o extenuezi de-atâta
folosinţă inutilă – cunoaşte un cuvânt: cuvântul Dincolo! Ei, de l-ar
şti şi mintea ! Până când atâta refuz de-a zbura? Până când atâta
complacere în lascivitatea acestei stări de simplă târâtoare? Eşti
Vultur omule, nu vierme! Şi-atunci cum să cred în optimismul tău,
când îţi întinezi mereu aripile cu noroiul existenţial şi te străduieşti
din răsputeri să le ascunzi spre a nu se vedea că poţi pluti în Zări
Îndepărtate! Ţi-e teamă? Oare? Nu te cred.Ţi-e lene .Ştii ce zic eu?
Ar trebui să-ţi educi Voinţa ... de A Gândi!
210. Tot ce s-a scris „despre ... ” este egal cu zero. Desigur,
reprezintă un efort, o dovadă de Străduinţă. Însă într-o direcţie
greşită! Risipă de energie! Risipă de Timp.Căci nu avem timp
decât pentru a trăi dar noi ni-l risipim discutând,discutând şi iar
discutând... Câtă mişelie! Sau să-i spunem prostie? Nu, nu numai

44. atât; prostie înseamnă necunoaştere, pe când aici e mult mai mult;
e voinţa de a nu cunoaşte!
211. Gândeşti că exişti.Dar nu vezi că Existenţa fuge de tine? Sau
poate crezi că o vei prinde din urmă?
212. Vrea cineva Cunoaştere? Vrea cineva Înţelepciune? Foarte
bine! Să o caute! Dar nu în cărţi! Nu, acestea nu pot sta în cărţi,
fiindcă singura formă care le poate cuprinde este Fiinţa însăşi.
Acolo trebuie căutat.Aruncaţi deci cărţile! Toate cărţile! Şi dacă
inima, slabă şi fricoasă, nu vă lasă să faceţi acest lucru, păstraţi
totuşi trei; doar trei: Tao-Te-King, Bhagavad-Gita, Evanghelia.
Nimic în plus, căci aici este totul! Întreg Mesajul Eternităţii! Dar
trebuie să lucraţi, fraţilor, spre a-l merita! Nu citind, nici ascultând!
Ci Trăind în toate lucrurile, în toată Fiinţa.Orice cuvânt în plus,
orice gând netrăit devine altfel o blasfemie la adresa Adevărului.
Căci raţionamentul nu e decât o formă. Adevărata înţelegere stă
însă în esenţa sa. De aceea trebuieşti lăsat să raţionezi singur . Ţi
se vor da câteva jaloane care să puncteze o anumită linie
orientativă prin jungla realităţilor, însă tu însuţi trebuie să-ţi
construieşti harta şi să găseşti calea.Iar aceste jaloane sunt chiar
cuvintele cheie ale Înţelepciunii date omenirii spre orientare. Dar
ele nu sunt Înţelepciunea! Înţelepciunea o dobândeşte fiecare în
sine însuşi, prin efortul propriu ! Orice vorbă în plus, orice
încercare de explicitare este absolut inutilă.Ba mai mult te
îndepărtează de esenţa înţelegerii şi te limitează la forme. Chiar
dacă tu nu-ţi dai seama, în interiorul tău cuvinele cheie – seminţele
Înţelepciunii – nu au prins rădăcină, căci vântul vorbelor le-a luat
şi aruncat afară. De aceea lăudată fie limba cu puţine cuvinte şi
înţelept poporul acela care nu are nevoie de atâtea forme pentru a
exprima Adevărul. Căci acela îl trăieşte cu toată fiinţa.Uitaţi-vă la
scrierile simbolice ale vechilor civilizaţii: câtă putere de
profunzime! Într-o bună zi vom învăţa să gândim în puţine cuvinte.
Poate chiar în unul singur.Atunci vom începe să trăim!
213. Nu există învăţare, ci doar reamintire! Nu există nou, ci numai
aparenţa de noutate! Nu există Cunoaştere, ci doar transcenderea

45. iluziei, a visului în care uitaseşi că ştii cine eşti: Fiinţa, Marea
Fiinţă.
214. E adevărat, cuvântul e sec şi trist şi prea puţin capabil să ne
potolească setea existenţială. Dar să nu credem cumva că o
înşiruire de cuvinte ar fi mai în măsură să manifeste Adevărul
Realităţii.Nu, fraţilor, căci cu cât sunt mai multe, cu atât mai
searbădă va fi licoarea cunoaşterii şi mai mare beţia iluziei.Căci ni
s-a dat Cuvântul, unicul – Laptele Cunoaşterii – şi nu avem nici un
drept a turna în el Apa Ignoranţei noastre! Să ne abţinem de la
cuvinte! Să păstrăm doar Cuvântul! Vocea Marii Tăceri. Adevărul
însuşi, unic în Sine!
La Şcoala Vieţii există anumite reguli şi anume teme ce trebuie
făcute de fiecare şi de toţi, astfel că nimeni nu-şi poate alege a face
numai ceea ce-i place. Căci există Legea: - Vocea Adevărului, dar
pe care filosoful încă nu a descoperit-o. Şi numai dacă larma
vorbelor ar tăcea,el ar putea-o auzi. Intelectualul – practicant al
prostituţiei cu acelaşi nume; o simplă şi banală maşină de socotit
cu bile. Ar trebui să înveţe de la calculatoare (computere) cum se
percepe corect realitatea.Restul oamenilor – animale sociale
primitive. Uitaţi-vă la lupi, la albine, la suricate ( suricatele sunt
animale sociale trăind mai ales în Africa,aparţin familiei felinelor),
ce organizări superbe au (bineînţeles pentru nivelul lor evolutiv).
Şi aceasta tocmai întrucât ele ascultă de Vocea Instinctului .
Omului ce-i drept i s-a luat instinctul, dar i s-a dat ceva mult
superior, potrivit rezultatelor ce se aşteaptă de la el: Conştiinţa.
Însă oamenii ignoră Conştiinţa şi se conduc după Instinct. Şi nu
ştiu că instinctul a degenerat în Pasiune iar datoria lor e aceea de a
se ridica dincolo chiar de Conştiinţă. Vai ce drum lung te aşteaptă,
omule căci prima dată trebuie să te ridici din prăpastia [Ignoranţei]
în care-ai căzut! Înţeleptul – în sfârşit un discipol al Legii, vocea
Marii Tăceri, prietenul Adevărului. O, dar cât de puţini sunteţi,
Înţelepţilor, iar noi atât de mulţi şi-atât de proşti! Sau doar
neatenţi ?
215. E uimitor cum, oamenii cu cât ştiu mai puţin cu atât sunt mai
tentaţi să vorbească mai mult.E de fapt o atracţie, atracţia fatală a

46. libertăţii ignoranţei. Crezi că poţi merge oriunde, oricând însoţit de
orice idee şi pe orice drum.Asta doar până în momentul întâlnirii
cu Legea. Căci ea îţi va tăia aripile şi elanul libertinajului şi, sub
povara Suferinţei te va învăţa unde? când? cum? şi de ce? Te va
îngrădi, te va izola şi te va direcţiona inerent pe anumite făgaşe.Vei
vrea să te manifeşti iar ca înainte, dar nu ma poţi. Căci Vocea Legii
sădită în conştiinţa ta devine pe zi ce trece un tot mai falnic
arbore:Arborele Înţelepciunii. Şi aşa cum toţi arborii aspiră spre
Soare, care e unul singur şi acolo sus, pe Cer, la fel şi tu – de acum
un arbore – nu vei avea decât o singură direcţie (şi-o singură
Voinţă): Lumina Vieţii.Deci oricât vei încerca de acum să vorbeşti,
cuvintele-ţi vor îngheţa pe buze: simple forme seci şi golite de
orice adevăr. Căci Adevărul e unul singur şi nu poate fi turnat în
atâtea forme fără a-i altera integritatea perceptibilităţii sale şi a-l
ascunde astfel în aburii Iluziei.Dar Tăcerea este singura Formă
Verbală ce poate cuprinde completul Mesaj al Realităţii. Însă de
acum tu vrei un singur lucru: să grăieşti Adevărul în întregime. Şi
o faci! De aceea taci!
216. Fiind un discipol al Cunoaşterii m-am ferit să am de-a face cu
filosofii (în accepţiunea actuală a termenului) pentru că ei nu fac
altceva decât să-şi dea cu părerea despre una, despre alta şi să
discute.Dar Adevărul nu ţine cont de părerile oamenilor şi nici nu
poate fi cuprins în vorbe! Doar Vocea Înţelepciunii (de aici şi
etimologia adevăratului sens al filosofiei: „dragostea de
înţelepciune”) poate grăi despre el. Iar vocea ei este Tăcere! Marea
Tăcere – Taina Existenţială cuprinsă în seva tuturor lucrurilor. Nu
de vorbe avem nevoie, ci de Atenţie!
217. Pe măsură ce parcurgi cu ochii minţii ceea ce au afirmat
(scris) alţii aminteşte-ţi că eşti dator nu a-ţi încărca memoria cu
informaţie, ci,meditând la ceea ce găseşti acolo să începi a înălţa tu
însuţi un edificiu nou, în care să pui suflet din sufletul tău , care să
prindă viaţă din viaţa ta .Aceasta este adevărata creaţie! Gândeşte-te
la Meşterul Manole şi Mănăstirea sa...E adevărat, ai deprins
meşteşugul de la alţii, căci nimeni nu se naşte învăţat. Dar
substanţa operei tale trebuie să o iei din tine însu-ţi! Şi dacă ei au

47. ridicat omenirea până la un punct, tu dator eşti să începi de acolo
construcţia şi să o înalţi şi mai sus.Deci nu-ţi irosi timpul şi forţele
încercând să ţii minte ce-a fost,ce s-a înfăptuit. Ci liber de orice
îngrădire şi detaşat de norme şi convenţii priveşte mereu înainte!
Aminteşte-ţi că menirea ta e zborul şi că Zările Albastre ale
Înaltului te aşteaptă! Dar nu uita să iei cu tine şi Omenirea...
Da! sunt împotriva vorbelor! Sunt pentru Tăcere. Căci vorbele au
fost şi până acum, dintotdeauna. Însă lumea s-a obişnuit să nu le
mai asculte. Nici nu se mai întreabă „Ai scris ceva?”, ci „Ai
publicat ceva?”, sau „Câte cărţi ai publicat ?” Toţi – „oamenii
culţi” – aleargă să publice cât mai multe vorbe, care să fie apoi
închise în biblioteci şi vitrine,perfect conştienţi de faptul că lumea
oricum nu are timp să le citească; mai ales că nu i se dă nici un
motiv.Dar ei mai ştiu un lucru: „valoarea” li se măsoară în cantitate
– în cantitatea de maculatură pe care-au reuşit să o însămânţeze cu
risipa de cerneală făcută. Şi astfel nu se diferenţiază de plugarul
agricultor decât prin simpla natură a instrumentelor folosite, a
materiei prelucrate: unii lutul, alţii vorbele. În rest, tot plugari! Iată,
dragă frate, de ce încerc să mă feresc a scrie: pentru că scrisul
înseamnă simplă agricultură şi pentru că puţinul Adevăr ce s-ar
putea cuprinde în vorbe nu mai este luat în seamă de nimeni,
tocmai din cauza multitudinii acestor vorbe.Lumea s-a săturat. Are
nevoie să schimbe meniul.Se cer vase noi în care să turnăm Apa
Cunoaşterii! Noi Forme pentru Noi Timpuri! Iată de ce lucrez la
aceste forme: Simbolurile şi Legile. Şi dacă mai trag câte o brazdă
din când în când, e numai pentru a-i ademeni pe oameni să vină
spre aceste noi forme şi a le arăta modul corect de percepere a
lor.Sper ca brazdele să fie cât mai puţine iar ei cât mai mulţi!
Oricum, după Voia Universului! Căci timplul nu există... Dar
Întârzierea se măsoară în Suferinţă!
218. Taina noului sistem educaţional stă în două principii de
bază:Legea şi Simbolul.Cuvintele aparţin unei realităţi prea
limitate spre a putea cuprinde în ele Adevărul.La fel şi Gândurile,
aşa cum suntem acum obişnuiţi a le folosi.Doar Simbolul poate
cuprinde esenţa Adevărului transcendent. Legea reprezintă o

48. divizare a conţinutului acestuia spre a ni-l face accesibil. Ea nu-i
alterează esenţa, ci se constituie într-un punct de sprijin pe calea
dezvoltării noastre.Trebuie deci să ne obişnuim a gândi simbolic şi
imaginativ, holistic.Ne ajută la aceasta tehnologiile dezvoltate până
în prezent.Căci Realitatea este mult prea complexă şi a o limita la
standardele limbajului înseamnă pur şi simplu profanarea acesteia.
E ca şi cum am avea pretenţia de a desprinde din coloana sonoră a
unui film tot ce s-a petrecut pe ecran şi de a percepe, apoi, din
sunete, culorile vestimentaţiei actorilor. Pur şi simplu sunt lucruri
diferite şi în complexitatea lor au nevoie de modalităţi de
manifestare specifice.Simbolul este chiar acea modalitate
superioară care poate permite manifestarea unui aflux mai mare de
cunoaştere, care ne permite perceperea unei doze mai profunde de
Adevăr.Dar trebuie să învăţăm a-l folosi. Aşa cum învăţăm să ne
uităm la un film şi nu ne mirăm cum tot ies imagini din dreapta
ecranului şi dispar în stânga. Ni s-ar părea absurdă o astfel de
atitudine şi l-am considera primitiv pe aceala care ar adopta-o –
tocmai pentru că noi, spectatorii obişnuiţi, cunoaştem realitatea
cinematografică, felul cum se realizează un film şi, în plus nu
privim ecranul (o simplă pânză luminată de un bec) ci
conştientizăm, percepem realitatea „de dincolo”, filmul în sine.La
fel cu orice realitate! Legea ne învaţă regulile de constituire a
filmului realităţilor - pentru a putea apoi înţelege cinematografia
Realităţii. Iar filmul unei Realităţi este chiar Simbolul! El ne ajută
să trăim, să fim prezenţi în acea realitate.Altfel spus, prin
intermediul Simbolului vom Conştientiza la nivel existenţial o
anumită Realitate care îl are pe acesta drept Ecuaţie de
Fiinţare,căci Simbolul este chiar Matricea sa.
219. Că Filosofia atrage mizeria? Asta o ştie prea bine
orişicine.Când a avut nevoie omenirea de Înţelepciune? Niciodată!
Nici măcar atunci când apăsarea Suferinţei a devenit insuportabilă!
Sau poate numai atunci şi numai o clipă şi numai un strop.Căci
omul sănătos nu-şi aduce aminte de medic. La fel şi cel ce nu ştie
cât de bolnav este. Şi asta pentru că aparenţa de bine îi induce
ideea sănătăţii.Păcatul cel mare al omului e că se obişnuieşte cu

49. orice. Chiar şi cu Suferinţa, care, astfel devine o aparenţă de
bine.Şi totul devine apoi Aparenţă: virtutea, legea, societatea,
viaţa... omul însuşi.Dar filosoful trăieşte în Realitate! De aceea
omenirea nu are nevoie de filosofi şi îi aruncă în praful drumului,
păstrându-şi pentru sine aurul şi purpura. Însă şi acestea nu sunt
decât aparenţe de mizerie. Căci ea nu ştie că praful drumului e
chiar Lutul Creaţiei şi are în el Suflul Divin, Vocea Legii, viaţă din
Viaţa însăşi a Demiurgului.
220. Limbajul uman cunoaşte şi întrebuinţează termeni precum „a
creea”, „a se naşte”, „a apare”, „a dispărea”, „a muri”, „a se stinge”
etc. În uzanţa comună, toţi aceştia au luat naştere şi exprimă
aceeaşi realitate a lipsei de cunoaştere, a sublimei ignoranţe ce
stăpâneşte încă minţile copilăreştii omeniri.Căci aşa cum ştim prea
bine, una dintre Legile Universului ne spune că „Nimic nu se naşte
şi nimic nu moare. Totul există şi se transformă necontenit. Totul
devine.” Deci dacă folosim aceşti termeni distincţi ca formă,
trebuie totuşi să înţelegem substanţa lor intrinsecă drept identică,
astfel considerându-i ca fiind sinonimi şi având înţelesul comun de
„transformare”.Desigur sinonimie perfectă nu există. Şi aceasta
tocmai întrucât o altă Lege ne spune că „Fiecare fiinţă are
identitatea sa proprie şi irepetabilă” (e normal să fie aşa având în
vedere că Universul – în marea sa Înţelepciune – nu-şi îngăduie să
facă risipă de „materie primă”; el doreşte a se cunoaşte pe sine în
cât mai variate ipostaze, iar o Fiinţă e suficientă pentru a epuiza
substanţa acelei ipostaze).La fel şi în cazul acestor termeni
lingvistici: ei desemnează aceeaşi realitate profundă:
transformarea; însă formele sub care ea se manifestă diferă de la
caz la caz.Aceasta este corecta lor înţelegere în acord cu vocea
Legii!
221. Nu am intenţionat şi nici nu voi intenţiona vreodată să încerc
a schimba lumea! Nu! Lumea nu trebuie schimbată (sau în orice
caz nu de către noi). Ea ţine de realităţi care depăşesc puterile şi
competenţele noastre umane. Dar omul ... Omul da! El trebuie
transformat. Stă în capacitatea şi e de datoria noastră de a lucra
aspra omului individual.Nu contează omenirea. Contează omul ca

50. singularitate. Căci fiecare entitate în parte trebuie deprinsă a lucra
cu propriile-i forţe. Lecţiile vieţii sunt individuale – şi mai mult
chiar: personale. Deci omul trebuie deprins a studia, a lucra la
propria-i dezvoltare.Pentru aceasta e necesar un sistem educaţional
astfel constituit încât să se adreseze fiecăruia în parte. E necesar
deci să fie universal valabil şi particular-inteligibil. Fiecare fiinţă
să simtă că regăseşte acolo imperativele specifice ei, proprii căii
sale individuale.Toate sistemele educaţionale de până acum (şi nu
ne referim aici la învăţământul social, ci la adevăratele sisteme de
înţelepciune care au fost date oamenilor la diverse epoci în această
perioadă post-atlantă) au vizat mase de indivizi sau grupuri de
popoare. Ele erau sisteme cu specific de colectivitate care nu
operau distincţii între fiinţele umane, pentru că acestea însele nu se
individualizaseră complet, fiind încă legate unele de altele prin
forţele cosangvine ale imaturităţii.Aceste sisteme prelcrau
Adevărul, denaturându-l, atenuându-i tăria,astfel încât să devină
„digerabil” pentru tinerele fiinţe umane. Iar în plus spre a face
învăţarea şi mai uşoară, totul era îmbrăcat în forme viu-colorate, în
rituri şi conotaţii de basm, astfel încât să pară un joc. Da! Jocul
vieţii – modelul educaţional în etapa dezvoltării omului numită azi
„grădiniţă”.Iar aceste jocuri, aceste modele educaţioale au primit
numele de „Religie”! Astăzi omul e matur. Relativ, dar oricum
suficient spre a fi înscris la Şcoala Vieţii, unde lecţiile trebuie
efectuate individual de fiecare în parte.De-acum gata cu jocurile
de-a educaţia. E momentul lecţiilor serioase.Nu se mai permit
copilării şi minciunele (cel puţin aşa de multe şi de „gogonate” ca
până acum).Desigur Adevărul pur este totdeauna prea tare, însă
Legea îl transformă pe înţelesul omului. Trebuie cunoscută Legea!
Trebuie recunoscută Legea!... De către fiecare în parte şi de toţi
împreună! Pe aceasta se bazează noul sistem educaţional: pe Lege,
care constituie o axis mundi a sa.E timpul eliberării omului. E
timpul deschiderii porţilor Cunoaşterii! Omul trebuie să devină
Om! Iar dacă filosofii reprezintă însăşi vocea Adevărului, ei se vor
complace în „a discuta despre” , a clasifica, a cataloga, a ridica
monumente de vorbe, abătând atenţia omului prin cotcodăceala lor

51. stupidă şi făcându-l să uite singurul lucru real: că Adevărul se
trăieşte nu se discută, că Legea se împlineşte nu se tocmeşte, că „A
Tăcea” şi „A Face” sunt imperativele corectei evoluţii.
222. În această Epocă a Tenebrelor, una dintre greşelile
fundamentale şi care a dus la necunoaşterea sensului real al
valorilor provine din confundarea „Dragostei” cu „Iubirea”.Ea s-a
cristalizat la nivelul conceptual al limbajului prin desemnarea cu
acelaşi termen a ambelor realităţi, iar în unele limbi chiar a
„Plăcerii” (în franceză „aimer” = a iubi, a place, a fi îndrăgostit de
cineva).Astfel s-a ajuns ca virtutea iubirii să fie confundată cu
însuşi opusul ei: plăcerea. Perpetuarea prin limbaj, la nivel
educaţional, generaţii de-a rândul a acestei enorme gafe, a dus la
impunerea ei cu forţa unei legi de dincolo de tradiţie, astfel încât
chiar sistemele religioase (vezi Biserica Creştină) au căzut în plasa
„Diavolului”, confundând „Răul” cu „Binele” şi preamărindu-l
deopotrivă.Însă omul înţelept, urmând făclia Adevărului, va face
totdeauna necesara distincţie între:
- Plăcere, ca fenomen-probă, piatră de încercare în Calea Evoluţiei
fiinţei umane.
- Dragoste, ca fenomen complex, acel Magnetism (= forţă de
atracţie între două fiinţe) impus din exterior de Necesităţile
Evoluţiei şi dat omului ca instrument de lucru, care să-i
dovedească şi să-l forţeze să înveţe ce înseamnă Virtutea
Compasiunii, a Dăruirii faţă de şi pentru o altă fiinţă. Căci legat
fiind de fiinţa îndrăgită prin această forţă ce nu se supune voinţei
lui, se vede obligat a-şi modela comportamentul, gândirea, simţirea
– întreaga sa fiinţă – în sensul diminuării egocentrismului. Prin
lecţiile Sacrificiului (involuntar) va deprinde taina Dăruirii, a
Renunţării la Sine.
- Iubire, care înseamnă chiar Virtutea Renunţării la Sine şi Dăruirii
pentru toate fiinţele, în felul acesta realizându-se Unitatea cu
Viaţa, Unitatea cu Totul.Dacă prin mecanismul Dragostei omul
învaţă a se dărui unei (sau unor) fiinţe, prin Iubire el se dăruieşte
tuturor. Dragostea este o lecţie ce se învaţă (se predă) ajutător la
anumite nivele de evoluţie. De aceea asceţii, sfinţii, în general

52. fiinţele care au depăşit aceste nivele nu se mai îndrăgostesc, pentru
că ei lucrează (sau încep să lucreze) conştient la realizarea
Unităţii.Cele trei aspecte sunt independente unele de altele.
223. Unii spun că Universul este creat, alţii spun că e necreat, dar
evolează.Unii spun că există o Fiinţă primă necreată, necuprinsă,
imposibil de cunoscut.Alţii spun că nu există nimic în afară de ceea
ce poate fi cunoscut prin simţuri sau, alţii, prin minte.Unii spun că
există moarte absolută, alţii numai relativă, unii că există înviere,
alţii că doar transformare.Unii spun că există un suflet nepieitor,
nesupus morţii care trece din viaţă în viaţă, alţii că sufletul nu are
decât două vieţi (acesta şi cea de apoi) iar alţii că nu există nici un
fel de suflet şi că tot ce există e de aceeaşi esenţă nemanifestată în
diverse forme.Unii spun că există un Eden şi un Infern, alţii că
există o multitudine de realităţi prin care fiinţele trec în evoluţia
lor.Unii spun că există întrupare regresivă (în trupuri din regnuri
inferioare) alţii că doar evoluţie ascendentă.Unii spun că simţurile
trebuie evitate şi că trebuie privite cu dispreţ cele ce ţin de biologie
şi de viaţa socială.Alţii că satisfacerea simţurilor este calea cea
bună, însă alţii arată că tot ce există e spre folosul fiinţelor şi că
fiecare lucru reprezintă o lecţie de viaţă.Că fiinţa trebuie să se
bucure de fiecare realitate pe care o trăieşte indiferent de forma
ei.Şi aşa mai departe.Noi susţinem că acestea toate reprezintă doar
motivaţiile folosite la un moment dat de un anumit grup de oameni
pentru a avansa pe calea evoluţiei.Ele nu reprezintă Adevărul ci se
inspiră din acesta, deformându-l intenţionat spre a da forţă
impulsului evoluţionist, în funcţie de imperativele momentului şi
de Natura internă (= firea) specifică a grupului de fiinţe-oameni
supuse dezvoltării.
În momentul în care la nivelul întregii Terre se va atinge un grad
relativ uniform de dezvoltare a omenirii, de maturizare echilibrată
a indivizilor şi a popoarelor, de universalizare şi întrepătrundere a
culturilor, conceptelor,ideilor, când vor înmuguri germenii
Fraternităţii,Egalităţii,Libertăţii universale,când oamenii vor porni
să realizeze că sunt o mică parte dintr-un sistem mult mai mare
(Natura) şi că există Legi care-i condiţionează, dicolo de

53. posibilităţile lor de cunoaştere, atunci va fi necesar un nou sistem
motivaţional special conceput pentru umanitatea acestor timpuri
corespunzătoare Rasei Ariene, sistem bazat pe Cunoaştere, pe
cunoaşterea Adevărului (= Lege) după imperativul lui Isus
(Buddha): „Cunoaşteţi Adevărul şi Adevărul vă va elibera!” Trăim
acele timpuri!...
224. Cât de uimitoare sunt modalităţile de educare la Şcoala Vieţii!
De pildă Occidentul, fratele mai tânăr al Orientului, abia acum, la
12.000 de ani de la naşterea sa (o dată cu schimbarea civilizaţiilor
prin metamorfozarea Atlantidei) începe să dezvolte în el
Cunoaşterea şi Înţelegerea profundă a lucrurilor folosindu-se
pentru aceasta de o cale inedită şi care nu mai fusese experimentată
la nivelul Terrei până atunci: materialismul tehnologic.Dar au
trebuit să treacă 11 secole până când umanitatea occidentală să fie
pregătită a înţelege ceea ce înţelepţii de pretutindeni au afirmat
dintotdeauna. Timpul şi spaţiul sunt relative la percepţia noastră şi
că ele nu există aşa cum credem, ci aşa cum vor ele, determinate de
alţi factori mult mai complecşi, de anumite legi supreme la nivel
Cosmic. A apărut apoi teoria cuantică – aparent, dar numai aparent
în contradicţie cu cea deterministă a relativităţii. Cunatismul ne
demonstrează că un lucru nu se află într-un singur loc la un
moment dat, ci în cel puţin două realităţi simultan şi că încercarea
noastră de a-l determina, de a-i măsura coordonatele nu surprinde
decât una din aceste „poziţii”, trunchiind adevărul despre lucrul în
sine. Aşa încât vom fi capabili să determinăm cu exactitate
individualitatea sa numai când vom putea fi în toate acele realităţi
în care lucrul fiinţează.Astfel această teorie este primul pas – cel
care a spart gheaţa din minţile oamenilor – şi care deschide porţile
mentalităţii cosmice. El va pregăti Occidentul pentru a înţelege, pe
calea tehnologiei, una dintre principalele Legi ale Universului, şi
anume aceea că fiecare Fiinţă trăieşte în acelaşi timp într-o
infinitate de realităţi doar că ea conştientizează doar una sau unele
dintre acestea, care o condiţionează cel mai mult la un moment dat.
Când va fi capabilă să îşi dezvolte într-atât gradul de percepere –
de conştientizare – încât să cuprindă toate aceste realităţi, ea va

54. transcende orice Realitate, devenind una cu Fiinţa, realizând
Unitatea şi trecând astfel într-un alt Sistem mai vast şi cu legi
despre care nu putem deocamdată decât să emitem păreri
subiective (cel puţin la nivelul Terrei).
225. Există o singură Finalitate în Univers: Devenirea. Binele şi
Răul,respectarea şi încălcarea Legii, Cosmosul şi Haosul sunt doar
modalităţi diferite (paralele) de împlinire a ei.Şi numai aparent
diferite...
226. Eu nu mă străduiesc a grăi Adevărul pentru această omenire ci
pentru cea care va să vină. Căci aceasta l-a avut dar nu l-a folosit,
ci l-a ascuns!
227. Suferinţa este adevărata Virtute. Restul, tot ce există (inclusiv
Virtuţile) nu-s decât roadele ei. Şi niciodată rodul n-a fost mai
valoros decât pomul!
228. Demn de toată lauda este cel care grăieşte Adevărul! Şi mai
demn cel care îl urmează! Însă mai presus de toţi se află acela care
îi ajută (determină) pe mai mulţi să păşească pe calea unicului
Adevăr! Şi aceasta indiferent dacă el o face sau nu – meritul îi este
la fel de mare. Însă vorba multă – sărăcia omului. Mult mai bine ar
fi dacă a-ţi face.” Însă filosofii nu aud răspunsul fiindcă nu se
opresc din vorbit. Dialogul lor e monolog.Ei nu au urechi de auzit,
ci doar voce de grăit! Şi-ngropaţi în atâta morman de vorbe au
rămas mereu săraci...
229. S-a zis: „Tăcerea are atâtea glasuri pentru cel care are prea
multe de spus!” De fapt Tăcerea are un singur glas: Glasul
Adevărului. În rest toate vocile mint! Căci nu este nimic de spus.
Greutatea înţelegerii acestor lucruri provine din faptul că în
societatea românească, încălcându-se Legile Firii, oricine poate
juca orice rol, poate practica orice îndeletnicire (meserie, profesie).
Şi de aici a rezultat tot haosul,dezorganizarea, suferinţa.Căci în
modelele Naturii fiecare are rolul şi locul său.De aceea orice
Comunitate trebuie să urmeze aceste modele! Pe vremea
Comunismului oamenii erau puţin maturizaţi şi le lipsea
posibilitatea înţelegerii acestor lucruri: rolul, misiunea fiecăruia în
marea familie umană. De aceea era necesară stabilizarea fiecăruia

55. la locul său prin forţa legii sociale, exterioare deci
individului.Comunitatea însă, cuprinde oameni maturi, Fiinţe în
care însăşi Legea este pe cale să se întipărească. Iar ei, fiecare prin
voinţa proprie şi individuală,conştienţi de rostul lor ca Fiinţe aflate
la stadiul Regnului Uman, aspiră să urmeze şi aplice întocmai
această Lege.De aceea, când se înalţă cortina fiecare îşi urmează
Natura şi joacă rolul social, chiar dacă ar trebui să facă simple
adunări deşi sunt în clasa a zecea. Cu atât mai bine: le vor face mai
repede şi mai corect. Ei înţeleg că fiecare misiune e la fel de
importantă pentru binele tuturor Fiinţelor de la măturatul străzii
până la metafizicile superioare.Şi în plus acestea nu sunt decât
roluri. Actorul e în primul rând om şi are deci sarcina Omului. Că
în societatea actuală nu se respectă regulile Armoniei avem dovada
filosofilor – cerşetori, a poeţilor – gunoieri, a barbarilor primitivi –
politicieni a muncitorilor – oameni de ştiinţă etc.Pe scena
Comunităţii însă, rolurile vor fi repartizate potrivit Naturii şi
dezvoltării fiecăruia şi nimeni nu va obiecta întrucât toţi vor
înţelege că este cel mai bun rol pe care îl pot juca pentru piesa
socială.Fiecare îşi va îndeplini însă, în principal, Datoria
Fundamentală: aceea de Om, om care este dincolo de rol, dincolo
de Natură; Om – Conştiinţă care se ştie ca fiind una cu întreg
Universul şi cu toate Fiinţele.
230. Am căutat în Biserică şi am găsit îngustime de minte,
dogmatică periculoasă şi limitări ale gândirii. Mult întuneric şi
puţină cunoaştere.Am căutat în Filosofie şi am găsit libertatea
gândirii, a conceptului, de asemenea plăcerea discursului. Prea
multe vorbe, prea puţină cunoaştere.Am căutat în Ştiinţă şi am
găsit forţa argumentativă a palpabilului, a realităţii imediate. Dar şi
aici periculoasa limitare mentală; multe blocaje. Tot o Biserică, dar
cu alte ritualuri. Totuşi are cunoaştere, însă atât de puţină şi
superficială! Am căutat în Religie şi am găsit prostia maselor
ridicată la rang de lege pentru a preamări patimile şi slăbiciunea
umană. Un morman de ritualuri încurajând Delăsarea şi îngropând
Cunoaşterea.Am căutat apoi în Sistemele Tehnico-Morale şi n-am
găsit decât reguli seci: osane, dansuri, puteri, spirite, obligaţii („Să

56. nu furi!”, „Să nu minţi!”) dar care nu spun unde şi mai ales de ce?
Între asceză şi hedonism, discipolul rămâne la fel de mult
înconjurat de întunericul Necunoaşterii.M-am întors atunci scârbit
către Educaţie: – „O! Tu păcătoas-o! Cu câtă neruşinare
batjocoreşti o lume întreagă aruncând-o în noaptea ignoranţei! Dar
va veni o zi în care Porţile Cerului se vor deschide şi Lumina
Universului va pătrunde în temniţa în care-ai înlănţuit lumea până
acum! Atunci chipul tău de smoală se va topi! Căci tu nu eşti
adevărata Educaţie! Ci eşti demonul chemat de om să-l tortureze
pe Om! Dar iată, adevărata Educaţie îşi face intrarea în lume! Căci
omul s-a săturat de Demon. El vrea să fie frate cu Omul! Iar lumea
s-a săturat de lume! Ea vrea să fie una cu Lumea – Universul!”
231. Adevărul reprezintă indicele gradului de împlinire (=
respectare) a Legii.Înţelepciunea este indicele gradului de
percepere (= trăire) a Adevărului.
Oamenii aşteptă un sistem de reguli care să poată fi discutat .Or ,
morala nu se poate discuta. Ea copiază Legea şi o aduce în Cetate
dându-i-o omului. Iar Legea nu-i tocmeală. Ori o îndeplineşti ori o
încalci. Cel care vrea să vorbească despre ea, n-are decât. Deja a şi
încălcat-o! Legea cere să faci, să prefaci, să manifeşti . Vorbele ,
toate, abat de la calea aceasta.Şi aşa a păţit omenirea: a rămas să
vorbească ... de una singură!
232. Cuvintele (la fel şi Gândurile): un obstacol în calea
Trăirii.Trăirea: o iluzie a Existenţei. Existenţa: o formă a
Manifestării.Manifestarea: un vis al Realităţii. Realitatea: jocul
copilăresc al Fiinţei.Fiinţa: subiecul procesului de maturizare a ei
înseşi. Şi totuşi, „Ea însăşi”: ...? Eternă enigmă! …Dar
eternitatatea nu există!…
233. Nimic nu se naşte, nimic nu moare. Nimic nu trăieşte, nimic
nu există. Nici măcar Schimbarea. Ci totul Devine. Aceasta şi Aici
şi Dincolo.
234. Nu se poate spune nimic despre nimic. Orice Cuvânt e o
blasfemie la adresa Adevărului. La fel şi orice Gând. Aceasta şi
Aici şi Dincolo

57. 235. Realitatea în care vieţuim e o iluzie. La fel şi vieţuirea
noastră. La fel şi noi înşine.[Aceasta Aici şi Dincolo].
236. În aceasă iluzie lucrurile par reale şi se manifestă ca atare. Dar
nu trebuie să uităm că Dincolo ele nu există. Nici aşa cum le
percepem noi, nici Altfel.
237. Oricum nici nu putem să ne imaginăm (să concepem) acest
„Altfel” atâta timp cât nu gândim.
238. Dar ca să gândim trebuie să trecem dincolo de acest Altfel.
Pentru fiecare Altfel există un Dincolo, care, în Realitate nu există,
şi numai lui Altfel i se pare că ar fi, aşa cum i se pare că şi el ar
fiinţa.
239. Oamenii refuză să înţeleagă că exisă ceva dincolo de părerile
proprii, crezând că singura realitate e cea pe care o concep ei, deşi
chiar în rândul lor se manifestă o multitudine de concepţii – ceea
ce ar trebui măcar să-i ducă cu gândul spre faptul că tot atâtea
realităţi fiinţează în acelaşi timp, doar că ci trăiesc undeva la
intersecţia acestora.Oricum imensul orgoliu născut din prostia unei
religii copilăreşti inventată de ei, i-a făcut pe oameni să creadă
„coroana Universului”; chiar dacă materialiştii îi spun „coroana
evoluţiei” iar „religioşii” „coroana creaţiei” aceeaşi imbecilitate îi
stăpâneşte pe toţi împiedecându-i să-şi întrebuinţeze facultăţile
specifice regnului lor – cele mentale – determinânu-i astfel să cadă
într-o stare de inferioritate faţă de chiar regnurile inferioare.Căci
văzând mocirla în care au creat-o şi în care se bălăcesc necontenit,
o consideră drept adevărată operă umană, mândrindu-se cu
realizările lor porceşti – când de fapt aveau datoria de a fi
oameni.Aceasta e greşeala cea mare: negura uitării rod al
ignoranţei şi profundei delăsări,au făcut a nu se mai recunoaşte
Virtutea şi a fi considerată nefolositoare.Că, la urma urmei, pentru
orbi lumina la ce-ar putea folosi! Ei trăiesc în lumea lor, în care
definesc culorile, formele şi totul după cum cred, dându-şi cu
părerea despre acestea şi grupându-se în jurul opiniei unuia sau
altuia, ignorând că de fapt cu toţii sunt orbi şi că numai un văzător
iar putea conduce pe Calea fără pericole.De aici regulile lumii lor,
de aici tot jocul scăldat în suferinţă pe care-l joacă societatea

58. umană de câteva mii de ani încoace.Şi e mai bine aşa! Căci
fiecăruia i se dă după merit! Iar dacă nu se vrea a se crede după
Raţiune, se va crede după Simţire! Şi dacă nu se vrea a se mearge
pe calea dreaptă spre şi prin Cunoaştere, se va merge pe cea ocolită
spre Cunoaştere, prin Suferinţă.Căci aşa e mai bine!
240. Multitudinea de vorbe scrise, nu sunt decât rezultatul
puţinului de cunoaştere şi a slabei înţelegeri a realităţilor, de care
dă dovadă omenirea.Căci cu cât se cunoaşte mai puţin, cu atât se
vorbeşte mai mult.Însă înţeleptul vultur stă retras în tăcerea
munţilor, acolo sus, aproape de Zările Albastre şi împăcat în Sine
cu Totul, lasă gloata găinilor să se laude şi să se văicărească din
zori şi până seara.Desigur, pe ele lumea le apreciază considerându-le
bune şi folositoare fiindcă fac ouă. Însă nu ştiu sărmanele că şi
supa e la fel de apreciată! Trăind de azi pe mâine din pomana de
grăunţe aruncate în bătătură, ele se cred importante şi eterne.
Ignorând cuţitul ce le pândeşte în orice clipă îşi trăiesc viaţa plină
de tabieturi şi cotcodăceli de societate.Se simt bine astfel şi pentru
că nici un ideal nu le tulbură liniştita satisfacere a plăcerilor
cotidiene. Chiar dacă vor muri peste o zi sau peste un ceas, oricum
nu-şi vor aminti că au trăit.Doar viaţa vulturului trăită printe
furtuni şi greutăţi e mereu zbuciumată de idealul zborului, de
dorinţa de a urca tot mai sus şi de a plana tot mai bine.Căci visul
lui e să-şi mute cuibul Sus, sus de tot, tocmai dincolo de Sălaşul
Norilor, acolo unde Soarele străluceşte etern, iar Privirea poate
cuprinde întreaga Panoramă a Realităţilor. Şi nimic nu vine să
tulbure pacea acelor înălţimi.Doar Bucuria de a Trăi se oglindeşte
în Cugetul Lucrurilor!
241. S-a scris şi s-a vorbit destul. Prea mult chiar. Atât de mult
încât am uitat să mai gândim, am uitat să mai trăim, am uitat să
mai facem. Cuprinşi de farmecul iluzoriu al jocului cuvintelor ne-am
împărţit în tabere – academicieni, oameni de ştiinţă, filosofi,
literaţi etc. – pentru a da o şi mai mare satisfacţie ignoranţei ce ne
paşte destinele.E timpul să punem capăt vorbelor! E timpul să dăm
uitării sutelor de mii de volume cuprinzând vorbe despre vorbe!
Adevărul e pretutindeni în jurul nostru şi în noi înşine.Să lăsăm

59. vocea Tăcerii să ne vorbească despre el! Pana trebuie să rămână
mută iar gândul să tacă! Să deschidem ochii Conştiinţei spre a se
pătrunde Fiinţa de imaginea Adevărului! În rest – tăcere! Să
grăiască doar faptul de a trăi!
242. Avem nevoie de „încredere” ca să compenseze lipsa
„credinţei” din noi.
243. O dată cu dezvoltarea Culturii occidentale şi mai ales a
Ştiinţelor,Sublima Ignoranţă a dobândit o nouă faţetă a
personalităţii sale, îmbogăţinduse astfel şi devenind cu atât mai
sublimă.Altfel spus, dacă înainte ea se adresa doar oamenilor lipsiţi
de Cunoaştere, simple animale trăitoare de azi pe mâine, care se
deosebeau de adevăratele animale doar prin faptul că se războiau
mai des, mai organizat şi fără principii, între ele, acum ea se
adresează în egală măsură „lumii culte” – acea parte a omenirii
care punând mâna pe un sector al Cunoaşterii şi crezând a fi
descoperit acolo Adevărul, uită că în fapt ea, Cunoaşterea, nu
reprezintă decât echivalentul distanţei dintre Greşeală şi Adevăr; şi
care e foarte mică,însă prăpastia Inconştienţei nespus de adâncă şi
întunecată.În acest întuneric se zbate acum „lumea cultă”, plonjată
în străfundurile tenebroase ale Inconştienţei slujind Măreţei
Ignoranţe. Şi, ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, ei – „elita cultă” a
„oamenilor mari” – a orânduit astfel legile educaţiei maselor încât
să le urmeze îndeaproape.Căci la urma urmei, masele nu sunt decât
aceeaşi turmă de animale
bipede „liber”-rumegătoare , chiar dacă au schimbat îngrădirea din
lemn şi sârmă cu ţarcul informaţional.
244. E uimitor cum lumea împarte realitatea în două categorii de
lucruri: cele care par foarte complicate – o junglă în care refuză să
se încurce (deci le respinge) şi cele ce par banal de simple – astfel
încât nu merită importanţă (deci nu le dă atenţie).Dar lucrurile nu
sunt nici simple, nici complicate: ele sunt aşa cum sunt: clare,
concise, obiective, „matematice”, fiecare cu ecuaţia sa existenţială
bine stabilită, fiecare la locul şi cu rostul lui.Simple sau complicate
sunt doar părerile noastre ignorante şi mult subiective.

60. 245. „Adevărul e totdeauna la mijloc” – şi asta numai întrucât
superficialitatea nostră nu reuşeşte să vadă decât extremele.
246. Oamenii nu sunt răi. Dar ce păcat că nu ei, ci obiceiurile lor
creează lumea!
247. Ceea ce spunem nu are nici o valoare. Cu adevărat valoroasă
este doar impresia care rămâne în ascultător. (Pentru artişti –
esenţa artei)
248. În afară de trecere (schimbare) nu e nimic demn să rămână.
De aceea omul trebuie să fie o necontenită prefacere, pentru a
câştiga perenitatea.
249. Peste tot pe unde trecem, să lăsăm acelor locuri ceva din
amintirea noastră. Căci altfel va rămâne doar deşertăciunea a ceea
ce trebuia să fim, şi n-am fost.
250. Oamenii sunt porumbei, dar lumea e un câine.
251. Oamenii se folosesc de tehnologie ca de o cârjă pe care şi-au
creat-o ca să complinească slăbiciunea, laşitatea şi lipsa lor de
demnitate în faţa Vieţii, căci se tem să-şi desfacă aripile spiritului
şi să se avânte în golul Libertăţii de a Trăi. Dar aceste animale de
turmă, fricoase şi neştiutoare se înscriu la cursa vieţii ca nişte ologi
şchiopătând din groapă-n groapă şi căzând în nas tot la al doilea
pas scrijelit pe lutul materiei, cu aere de semizei şi, făcând apel la
sorgintea lor divină, cred că o vor câştiga prin bunătatea, mila şi
graţia părintească a rudelor lor mai înalte.Milogi ologi lipsiţi de
virtutea înţelegerii, deschideţi ochii şi vedeţi că Lumea Reală e un
Paradis al Armoniei şi al Legii care nu are nimic de-a face cu
mocirla voastră nonexistenţială în care vă scăldaţi putreziciunile
minţilor corupte de prostituţia intelectuală ridicată la rang de
virtute supremă şi nobilă măsură a nimicniciei ce v-aţi propus-o ca
ţel final!
252. E greu să te bucuri de compania Gândurilor-sfinţi sau a
Gândurilor-intelectuale superioare pentru că ele nu preferă
societatea Gândurilor păcătoase, cerşetoare, plângăreţe, murdare,
lăudăroase etc. şi nici pe a celor bârfitoare. Aşa că ai grijă ce
comunitate îţi formezi; păstrează ordinea şi curăţenia ca să-ţi fie
cât mai des vizitată Casa Minţii de Gânduri înţelepte. Şi s-ar putea

61. ca anumite Gânduri să nu vină niciodată la tine, tocmai fiindcă din
înălţimea lor luminoasă Casa Minţii tale se vede un abis lugubru şi
întunecos.În acest caz va trebui să-ţi creşti aripi şi să urci tu în
cerul lor. Nu va fi uşor, dar n-ai încotro. Oricum, cert e că merită!
Şi chiar trebuie!...
253. Din orice lucru „fiecare înţelege ce poate” sau „fiecare
înţelege ce vrea”. Oricum e mai bine a înţelege ceva chiar eronat,
neadevărat, decât nimic – şi asta tocmai întrucât „Eroarea nu e
decât cealaltă faţă a Adevărului.”
254. Orientul şi Occidentul sunt doi fraţi: primul e fratele cel
mare,bătrân de acum, dar care toată viaţa lui a fost blând şi
înţelept, mereu ascultătot la sfatul părintesc: Legea – „Dharma”. Al
doilea e fratele cel mic mereu răzvrătit şi trupeşte cu mult mai
voinic. Virtutea lui cea mare nu o constituie înţelpciunea ci
dinamismul; el nu meditează, el luptă; el vrea război nu pace. În
locul bucuriei, a seninătăţii, a beatitudinii contemplative el vrea
glorie, mărire,grandoare, eroism. El nu se supune, pentru că vrea
să facă şi nu să respecte ; pentru că vrea să clădească şi nu să
primească; pentru că vrea să simtă , nu să conştientizeze .De aceea
el încalcă Legea pentru că e dată , pentru că el vrea o lege făcută
de el , la fel ca cea a Creatorului, fiindcă dacă e fiul Său, şi el la
rându-i se simte creator. Şi vrea să-şi asume acest rol.Pentru Orient
Creaţia există şi Legea ea trebuie respectată. Pentru Occident
Creaţia nu are valoare dacă nu poate fi înţeleasă (acel „De ce?”
etern nesatisfăcut) iar ca să poată fi înţeleasă trebuie reprodusă . De
aceea el caută să nu dăinuie. Ce clădeşte „ziua” se năruie
„noaptea”. Timpul macină totul,eternitatea rămâne încă un ideal de
neatins. Şi aceasta întrucât îi lipseşte ceva: îi lipseşte sacrificiul de
sine, dăruirea, viaţa însăşi . Până atunci rămâne o simplă formă
neînsufleţită supusă Trecerii.Dar ca să-i dea viaţă trebuie să ştie să
cunoască să înţeleagă ce este Viaţa. Pentru aceasta a plecat în
Lume fiul Occident urmând îndemnul Şarpelui Înţelepciune: ca să
caute Cunoaşterea, ca să înveţe să trăiască , să găsească înţelesul
Vieţii însăşi.Pentru că în casa părintească fiul Occident era tare
bătăuş şi obraznic şi reticent şi insulta pe oricine din familie.

62. Tocmai de aceea tatăl-Demiurg l-a ademenit cu Şarpele ca să-l
scoată afară în Frig şi Foame şi Boli şi Primejdii nemăsurate, ca să-i
potolească pornirile şi să-i aprindă lumina înţelepciunii pe care în
zadar a tot încercat să i-o dea prin ceilalţi Fii ai Săi.Însă Demiurgul
mai ştie un lucru: copilul acesta rătăcit are ceva ce alţii n-au, ceva
ce lipseşte din toată Creaţia sa: are dorinţă, Voinţa de A Face prin
sine însuşi, adevărata voinţă de A Crea, îl are pe Lucifer – setea de
a şti de ce ? El este armăsarul cel sălbatic al hergheliei, dar după ce
va fi domolit va deveni cel mai destoinic sprijin în bătălie.De aceea
Demiurgul se bucură când vede suferinţa Fiului Rătăcitor,căci ea
este precum focul Soarelui care coace fructul şi zămisleşte
sămânţa. Şi de aceea îi trimite în întâmpinare ploaia binefăcătoare
a Înţelepciunii Orientului. Căci nefiind însetat nu a poftit să bea,
însă acum după atât de lungul drum al Prefacerii, cupa întinsă de
fratele mai mare este chiar Sfânta Binecuvântare
Părintească.Atunci când cei doi fraţi îşi vor da mâna din nou,
atunci când Voinţa de A Fi şi Dorinţa de A Crea a unuia se vor
sprijini şi adăpa din seva Înţelepciunii celuilalt, atunci ei vor fi ca
unul; ca Unul care vrea, ştie şi poate ,dar mai ales are motivaţia lui
„ De ce ”! Atunci Tatăl Demiurg va deschide larg poarta Casei
Cosmice şi-l va primi cu braţele întinse pe acest Fiu – unul în doi –
numit: Omenirea .
Cu adevărat fericită va fi însă doar acea societate care refuză „să-şi
facă chip cioplit” (construindu-şi, decupându-şi ea singură legi
proprii) şi recunoaşte ca singură şi adevărată lege doar
Legea,singura călăuză şi putere ocrotitoare...
Desigur că acest model de societate va fi extrem de rar întâlnit în
practică şi aceasta din cel puţin două motive principale:
¤ primul: slaba dezvoltare a individului. Este nevoie de un grad
înalt de conştientizare, de încetăţenire a Virtuţii în fiinţa fiecărui
membru social.Pentru aceasta este necesar un continuu şi susţinut
antrenement, dar şi – în principal – o bază educaţională
corespunzătoare, care să întipărească mai întâi în minte imaginea
acestor virtuţi, iar apoi să dea sufletului uman deplina motivaţie în
a le urma şi aplica.

63. ¤ al doilea motiv este ca o sabie cu două tăişuri şi îl vom numi
tentaţia/datoria creaţiei. Omul este/se simte creator prin definiţie şi
prin chiar esenţa sa. Întreaga Învăţătură ancestrală şi vocea
Conştiinţei îi aduc mereu aminte de aceasta. El se vede pus în faţa
obligaţiei susţinută de impulsul lăuntric şi care-l împinge
necontenit spre „”A Face”. Dorinţa de a face ceva prin sine însuşi
cu propriile-i forţe, cu puterea Voinţei sale este ceea ce el simte ca
fiind „patima creaţiei”. Demnitatea lui de om, fiu al Omului, al
Creatorului,îşi găseşte în orgoliul personal baza, izvorul din care-şi
va adăpa mereu neostoita-i dorinţă de a pune în lucrare, de a da
viaţă propriei creaţii. De aceea el nu se va mulţumi că copieze sau
împrumute un sistem gata realizat, căci chiar şi imitaţia-i va părea
mai bună – fiindcă e munca lui. Dar „imitaţia” păcătuieşte prin
deformarea „modelului”, prin amputarea şi de multe ori profanarea
multor trăsături din care unele chiar esenţiale.La fel se întâmplă şi
cu Legea: ea reprezintă calea cea mai sigură spre fericire, modelul
de urmat, pus la dispoziţie de bătrânul Demiurg, pentru om.Dar
încercarea inerentă de „imitare” se va îndepărta cu siguranţă de
acest model: fericirea, ceea ce va duce la experimentarea evidentă
a nefericirii.Aceasta reprezintă Marea Dramă a Omului: Drama
Creaţiei. A se vedea „Legenda Meşterului Manole”: pasiunea, firea
întreagă zice „Clădeşte!” – Legea spune „Jertfeşte!”. Între aceste
coordonate Omul oscilează întreaga sa viaţă, viaţă în sensul
Cosmic, acela de etapă de dezvoltare. Şi este de fapt eternul
Paradox Aparent: el trebuie să clădească, fiindcă asta-i e menirea –
singura cale spre fericire; dar creaţia nu rezistă, nu prinde viaţă
decât dacă jertfeşte – ceea ce înseamnă suferinţă. Iată cum
suferinţa devine inevitabila modalitate de creaţie. Aceasta este cum
spuneam Drama omului cosmic şi reprezintă destinul devenirii
sale.O situaţie asemănătoare o are şi societatea în ansamblu. Ea nu
va dori să împrumute Legea ca model dat ci va clădi un model al
ei, propriu dar copiat, „inspirat”, în egală măsură deformat; dar
această deformare – însemnând suferinţă – este chiar motorul
evoluţiei, al dezvoltării omului, pentru că ea sădeşte germenele
conştiinţei lui de „mai bine”, al competiţiei, al întrecerii omului cu

64. sine însuşi, la fel ca Meşterul Manole: el clădise multe
mănăstiri,toate grandioase, dar vroia ceva mai frumos, mai
impunător, mai aproape de perfecţiune. Şi abia acum înţelege cum
se face că sacrificiul e necesar; abia acum realizaseră că tot ce
clădise până atunci nu erau decât forme, e adevărat adorate de
oameni, pe care-i încântau în mod deosebit, dar pentru el rămâneau
simple forme fără viaţă. Şi pentru a le da viaţă realizează acum că
trebuie să pună în chiar temelia creaţiei o fiinţă umană: pe Ana –
jumătatea sa cea mai importantă, echivalând chiar cu sine însuşi.
Numai aşa prin sacrificiu înţeles ca dăruire faţă de creaţie, omul
devine Om, iar creaţia sa devine Creaţie înglobată în structura
eternă a Universului.Manole se transformă astfel din om, într-un
izvor de apă vie. El de fapt devine acum Viaţa însăşi, sursă de
inspiraţie, cale de urmat, sprijin şi putere – într-un cuvânt Om.Tot
astfel şi cu legea. În măsura în care societatea înţelege că în centrul
ei, în chiar esenţa edificiului ei trebuie să pună omul – omul înţeles
ca fiinţă, ca simbol al Vieţii manifestată în toate formele, de la firul
de iarbă la Demiurg – în această măsură deci legea ei va deveni
Lege, iar ea, societatea se va transforma în însuşi locaşul Eternei
Fericiri. Până atunci însă suferinţa e încă necesară. Şi e necesară
până în momentul în care devine sacrificiu, pentru că sacrificiul
este expresia dăruirii, este actul Voinţei manifestat în sensul
Creaţiei. Atunci suferinţa va fi percepută ca binecuvântare şi tot
atunci omul va realiza cu adevărat în ce constă menirea sa de
creator, menirea sa de Om.Deocamdată societatea suferă de
imaturitate; deocamdată societatea suferă de iresponsabilitate;
deocamdată societatea suferă de neînţelegere.Şi aceasta din cauza
lipsei de cunoaştere, a lipsei de virtute, a lipsei de educaţie... A
refuzului educaţiei... din cauza mândriei (care nu înseamnă
demnitate!), din cauza acelei manifestări de răzvrătire a fiului în
faţa sfaturilor şi atitudinii protectoare a părintelui ce vrea, în fapt,
să-l ghideze pe drumul care evită suferinţa.Dar fiul refuză şi se
avântă orbeşte înainte...Bătrânul oftează şi tace atunci... Dar în
sinea lui se bucură şi e mulţumit... Pentru că îşi aminteşte de anii
tinereţii şi revede acelaşi film care din nou se repetă cu un alt

65. actor.El e Demiurgul acum, ceea ce-i dă dreptul de a da Legea
pentru alţii,pentru Universuri întregi, de a le arăta cum trebuie să
facă şi mai ales „de ce?” Dar Universurile nu vor înţelege decât
ceea ce au deja în ele. Însă pentru a avea trebuie să pună, ca să
pună trebuie să ia şi ca să ia trebuie să meargă acolo, acolo în
miezul ficărui Lucru, în esenţa sa; să fie chiar viaţa vieţii acelui
lucru, să se identifice cu el. La fel când omul va fi una cu Viaţa,
societatea se va identifica atunci cu Fericirea, iar legea cu
Legea.Dar pentru aceasta trebuie mai întâi ca legea să devină Lege,
societatea – tărâmul fericirii şi abia apoi omul va fi Om.
483. Cea mai mare greşeală a omenirii constă în aceea că priveşte
mereu înapoi la pasul făcut, pe care se sprijină în încercarea de a
afla cum trebuie făcut pasul următor.Omenirea clădeşte pe ruinele
trecutului. Ea se bazează pe experienţa faptică şi în acest fel ignoră
alte posibilităţi raţionale de schimbare.Dacă ar privi înainte lumea
ar şti mult mai bine unde şi cum trebuie făcut pasul următor şi mai
ales de ce!
255. Adevărul are gradele lui. Falsul nu e decât un Adevăr depăşit
de propria sa devenire.
256. Singură cunoaşterea ne dă aripi spre a simţi gustul libertăţii.
Şi tot ea ne scapă de suferinţa ignoranţei – pentru a ne arunca în
aceea a iluziei.
257. Viitorul este acum şi aici. Doar noi lipsim.
258. Inerţia este o forţă uriaşă care mânuită cum trebuie ea singură
poate crea şi poate distruge universuri întregi. În lumea umană
poartă numele de “obişnuinţă”.
259. Fiecare zi este suficient de bună pentru a muri, dar nu în
fiecare zi suntem noi suficient de buni pentru a merita aceasta.
260. Fiecare bucurie nu e decât germenele unei noi întristări.
261. Omul – umbra unei note pe portativul Infinitului, însă cu ea
Universul compune atât de sublime simfonii.
262. Vom şti cu adevărat să trăim, doar atunci când vom fi
pregătiţi într-adevăr să murim. Paradoxul e că toate şcolile lumii se
chinuie să-l pregătească pe om pentru viaţă….

66. 263. Încrederea [în tine] se naşte atunci când uiţi cine eşti, iar
Credinţa,când ţi-ai amintit.
264. Nimic nu e zadarnic; nici chiar faptul de a refuza acest adevăr.
265. Ca să poţi spune despre tine că trăieşti prima dată priveşte în
jur…
266. Nu simţim [nu ne amintim] că trăim decât atunci când viaţa
ne pune cuţitul în coaste. Aşa să se fi născut bătăliile?…
505. Când rostogolirea ta a devenit prea rapidă, nu uita: fundul
prăpastiei este cel mai sigur sprijin pentru reînceperea ascensiunii.
267. Motivaţia este motorul tuturor lucrurilor. De aceea
trebuie mereu alimentată.
268. Ca să-ţi iei avânt, uneori câţiva paşi înapoi sunt necesari. Dar
nu prea mulţi; şi mai ales nu când eşti pe marginea prăpastiei (–
atunci e de ajuns doar unul!)
269. Ne pierdem atât de adesea şi ne regăsim atât de rar, încât se
pune întrebarea : suntem noi, cei adevăraţi, sau numai rămăşiţele
unei misiuni de salvare eşuată.
270. Realitatea şi iluzia sunt unul şi acelaşi lucru. Ce a confudat
omul ? Momentul alegerii fiecăreia dintre acestea.
271. Atitudinea de viaţă: blânzi ca porumbeii; înţelepţi ca şerpi;
liberi şi detaşaţi precum vulturii. Cerinţa Omului!
272. Fiecare lucru îşi are un loc, un timp şi un rost al său.
Adevărata înţelepciune stă, nu în a le cunoaşte mai dinainte, ci în
puterea de-a le recunoaşte în momentul întîlnirii lor pe calea vieţii.
Şi de fiecare dată !
273. Tot ce ne este necesar în viaţă ni se dă. Calea spre fericire ţine
esenţial de capacitatea de a recunoaşte atât necesitatea ,cât şi darul .
274. Tot ce ni se dă, toate realităţile la care participăm, ne sunt
strict necesare dezvoltării noastre. Mai trebuie doar să
participăm…
275. Mişcarea tuturor proceselor din univers este ciclică,
ascendentă şi sinusoidală. Până şi la nivelul cromozomilor. Nu e de
mirare, atunci, că lumea pare atât de ameţită…
276. Tu eşti cauza tuturor realităţilor la care participi. Atât prin
voinţă, cât şi prin ignoranţă.

67. 277. Iluzia fatalităţii : să descoperi că totul are o cauză şi orice
cauză produce un efect.
278. Toate lucrurile au un gen [dominant]. Numai în echilibru ele
sunt egale. Dar echilibrul, de cele mai multe ori, e calea cea mai
scurtă spre stagnare, spre nefiinţă, spre moarte. Iar cum Universul
nu-şi permite decât viaţa, a trebuit să umplă lumea de genuri.
279. Totul este mental. Fiecare realitate are la bază o matrice
gând.Începând cu omul şi terminând cu Omul.
280. Totul devine. Singură schimbarea se doreşte eternă. Dar şi
speranţa ei, ca şi aceea a omului – şi ca orice speranţă – este şi
rămâne deşartă.
281. Totul este relativ. Relativ nu doar prin raportare (la un sistem
sau altul) şi manifestare (exprimare exteriorizată), dar şi în sine,
faţă de sine însuşi.
282. Nu există dare înapoi. Ci – cel mult – mers cu spatele.
283. Cum e sus aşa e şi jos. Totul se dezvoltă pe nivele. La fel
Universul ; la fel dorinţele omului. La fel Treptele Vieţii pe care
trebuie să le urce împovărat de aceste dorinţe, spre a le aduce jertfă
la Altarul Mormântului său. Căci pentru a renaşte, e necesar să
treacă mai întâi prin dubla suferinţă a Pierzaniei de Sine şi-apoi a
Regăsirii.
284. Singurul lucru imposibil din univers este Imposibilitatea.
285. În Iarnă, toţi copacii sunt la fel (deopotrivă cei sălbatici cu cei
roditori): goi, pustii, cu ramurile sterpe tinzând către Văzduh într-un
impuls al disperării, cu lacrimi prelungi de sevă împietrită
legîndu-i teluric de umbra pământului.Şi doar două Anotimpuri le
dau libertatea de a se descoperi în adevărata lor măsură: Anotimpul
Speranţei – Primăvara, care îi măsoară după frumuseţea şi puterea
viziunii lor, după şuvoiul de viaţă aprinsă ce le saltă prin vine
dăruindu-se naturii în parfum şi culoare, după dorinţa, speranţa şi
optimismul trăirii, după Promisiunea Viitorului. Şi apoi Anotimpul
Culesului,al Dovezii în care puterea credinţei a reuşit să strângă
întreaga sevă a Speranţei în roade pârguite pentru setea de viaţă a
vieţii înseşi.Asemeni copacilor sunt şi oamenii.

68. 286. Oameni optimişti, visători, înconjuraţi de gânduri frumoase şi
sentimente înălţătoare – copaci înfloriţi în Anotimpul Speranţei,
încântătoare Promisiuni ce vor trebui mai întâi să străbată Arşiţa
verii pentru a putea Dovedi în Anotimpul Culesului bogăţia de
Roade ce le-au crescut din seva fiinţei lor sub focul dogoritor al
Anotimpului Încercărilor.Pentru a putea aduce pîinea la masă,
brutarul are deopotrivă nevoie de focul cerului ca şi de al
cuptorului său, de seva naturii, ca şi de sudoarea proprie; de elanul
vieţii întocmai precum de puterea sa de muncă, de speranţă ca şi de
ştiinţă. Căci toate acestea, numai împreună pot să-şi dăruiască
valoarea lor: rodul final – pâinea.Întocmai la fel omul poate deveni
din Promisiune – Confirmare: rodind. Pentru că dacă omul se
hrăneşte cu speranţă, spre a fi, lumea, în schimb, în roadele faptei
sale îşi are deopotrivă existenţa şi devenirea.
287. Un copac crescut în junglă învaţă, mai presus de toate un
lucru de căpătâi pentru existenţa lui: ca să bucure pământul cu
roadele sale trebuie să-şi câştige dreptul de a contempla lumina
soarelui; pentru aceasta va fi necesar ca înainte de a putea da
primul fruct să se înalţe pe sine deasupra tuturor celorlalţi.
288. Ia-i omului toate lucrurule din lume şi lasă-i doar
speranţa. Ba chiar oferă-i cât mai multă cu putinţă. Ca orice
drog… Căci până nu va sorbi şi ultima picătură a deznădejdii,
nu va ajunge să înţeleagă realitatea: speranţa este otrava celor
slabi şi dependenţi de nimicnicia lor. Pentru spiritele
puternice,eliberate de mirajul acestei ademeniri, trecute
dincolo de apele tulburi ale acestei beţii, o singură stea
luminează calea devenirii lor: decizia asumată – proiectul.
289. Speranţa este balaurul de foc, ce, odată înşelat, răvăşeşte
măruntaiele fiinţei pentru a împrăştia în patru zări scrumul isprăvii
sale.Proiectul în schimb e Pomul născut din mintea şi sufletul
Omului, pentru a dărui lumii fructele pârguite sub raza Educaţiei, a
disciplinării.
290. Sfat pentru Războinicul pornit să devină general: Frate, în
primul rând aminteşte-ţi că te afli între oameni – acele categorii de
fiinţe care se conduc după umbre şi nu urmează Lumina, precum

69. faci tu. Ei nu au auzit de Stele Călăuză, fiindcă nu sunt pregătiţi să
le vadă cu ochii înţelegerii şi să le dăruiască un loc în sufletul lor;
să le edifice acolo un templu, o cetate sau măcar o fortăreaţă, între
zidurile căreia să lupte pentru ele, să sufere, să-şi dea viaţa
protejând calea Pelerinilor spre Bethleemul devenirii arătat de
acestea.Apoi ţine minte că în lumea umană, adevăr e doar ceea ce
poate fi dovedit – pipăit, gustat, mirosit; doar ceea ce se încadrează
în instinctele primare ale Raţiunii. Cu cât raţionalitatea senzuală a
unui lucru e mai satisfăcătoare, cu atât este acesta mai real în
lumea lor; unele ajung chiar să fie sanctificate, să li se ridice altare,
unde suflete nenumărate se grăbesc a le aduce jertfe strigătoare la
cer. Adevărul – pe care tu îl cunoşti – zace întemniţat în ungherele
subterane ale conştiinţei urgisite de vremuri, şi nimeni nu se arată
dispus a-l scoate la lumină, de teama pedepsei ce-ar primi-o de la
noua lor zeiţă: Falsitatea, care nu le cere nici muncă, nici luptă,
nici jertfă – nu! Ci în schimbul unui somn împăciuitor le solicită
numai atât: să îngroape conştinţa şi să se vândă.. – Iar oamenii se
dau pe gratis, de bucurie că a venit cineva să-i scape de asuprirea
acestui Zeu care-i siluia să muncească din răsputeri pentru ca
fiecare să edifice – aşa spunea el – un templu în sufletul său, unde
să poată intra oricine, oricând, să se împărtăşească din Fiinţa
Fiinţelor. Şi după ce-au terminat zidirea aceasta curioasă – cu atâta
chin şi jaleşi multă suferinţă – s-o lase acolo şi să plece mai
departe; fiindcă nu le-ar aparţine lor nici o cărămidă măcar; nici
chiar bucuria contemplării acestuia într-o ultimă privire aruncată
peste umăr. Căci toate acestea revin – aşa cum spune –
“Celorlalţi”! Constructorului îi rămâne numai ştiinţa, meşteşugul,
arta creaţiei. Şi Drumul…Cât despre Creator…