SlideShare a Scribd company logo
1 of 22
Exodul Cap. 3 1. ¶ Moise păştea  turma socrului său Ietro,  preotul Madianului.  Odată a mînat  turma pînă dincolo de pustie,  şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
2. Îngerul Domnului  i S'a arătat într'o flacără de foc,  care ieşea din mijlocul unui rug.  Moise s'a uitat; şi iată că rugul  era tot un foc,  şi rugul nu se mistuia deloc.
3. Moise a zis:  ,,Am să mă întorc să văd  ce este această  vedenie minunată,  şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
4. Domnul a văzut  că el se întoarce să vadă;  şi Dumnezeu l -a chemat  din mijlocul rugului, şi a zis:  ,,Moise! Moise!” El a răspuns: ,,Iată-mă!”
5. Dumnezeu a zis:  ,,Nu te apropia de locul acesta;  scoate-ţi încălţămintele  din picioare,  căci locul pe care calci  este un pămînt sfînt.”
6. Şi a adăugat:  ,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău,  Dumnezeul lui Avraam,  Dumnezeul lui Isaac  şi Dumnezeul lui Iacov.”  Moise şi -a ascuns faţa,  căci se temea să privească  pe Dumnezeu.
7. ¶ Domnul a zis:  ,,Am văzut asuprirea  poporului Meu,  care este în Egipt, şi am auzit  strigătele pe care le scoate  din pricina asupritorilor lui;  căci îi cunosc durerile.
8. M'am pogorît ca să -l izbăvesc  din mîna Egiptenilor, şi să -l scot  din ţara aceasta şi să -l duc  într -o ţară bună şi întinsă,  într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc  Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii,  Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.
9. Iată că strigătele Israeliţilor  au ajuns pînă la Mine,  şi am văzut chinul cu care  îi chinuesc Egiptenii.
10. Acum, vino, Eu te voi trimete la Faraon, şi vei scoate din Egipt  pe poporul Meu,  pe copiii lui Israel.”
11. ¶ Moise a zis lui Dumnezeu:  ,,Cine sînt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt  pe copiii lui Israel?”
12. Dumnezeu a zis:  ,,Eu voi fi negreşit cu tine;  şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimes: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu  pe muntele acesta.”
13. Moise a zis lui Dumnezeu:  ,,Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri  m'a trimes la voi’; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?’  ce le voi răspunde?”
14. Dumnezeu a zis lui Moise:  ,,Eu sînt Cel ce sînt.” Şi a adăugat: ,,Vei răspunde  copiilor lui Israel astfel:  ,,Cel ce se numeşte  ,Eu sînt’, m'a trimes la voi.”
15. Dumnezeu a mai zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul  lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac  şi Dumnezeul lui Iacov,  m'a trimes la voi.  Acesta este Numele Meu  pentru vecinicie, acesta este  Numele Meu din neam în neam.
16. ¶ Du-te, strînge  pe bătrînii lui Israel, şi spune-le:  ,Mi s'a arătat Domnul,  Dumnezeul părinţilor voştri,  Dumnezeul lui Avraam,  lui Isaac şi lui Iacov. El a zis:  ,V'am văzut, şi am văzut  ce vi se face în Egipt,
17. şi am zis: ,Vă voi scoate  din suferinţa Egiptului,  şi vă voi duce în ţara Cananiţilor,  Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor,  Heviţilor şi Iebusiţilor, într'o ţară  unde curge lapte şi miere.’
18. Ei vor asculta de glasul tău;  şi te vei duce, tu şi bătrînii lui Israel, la împăratul Egiptului,  şi îi veţi spune: ,Domnul, Dumnezeul Evreilor,  s'a întîlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie,  ca să aducem jertfe Domnului,  Dumnezeului nostru.’
19. Ştiu că împăratul Egiptului  n'are să vă lase să plecaţi  decît silit de o mînă puternică.
20. Eu Îmi voi întinde mîna,  şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe cari le voi face  în mijlocul lui.  După aceea, are să vă lase  să plecaţi.’
21. Voi face chiar  ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor;  şi, cînd veţi pleca,  nu veţi pleca cu mînile goale.
22. Fiecare femeie  va cere dela vecina ei  şi dela cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur,  şi haine, pe cari le veţi pune  pe fiii şi fiicele voastre.  Şi veţi jăfui astfel pe Egipteni.”

More Related Content

What's hot (14)

Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii
Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu noriiCuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii
Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii
 
Exod 10
Exod 10Exod 10
Exod 10
 
Numer 20
Numer 20Numer 20
Numer 20
 
Exod 09
Exod 09Exod 09
Exod 09
 
Numer 14
Numer 14Numer 14
Numer 14
 
Judec 04
Judec 04Judec 04
Judec 04
 
Legamintele in Biblie
Legamintele in BiblieLegamintele in Biblie
Legamintele in Biblie
 
Deute 33
Deute 33Deute 33
Deute 33
 
Rut 01
Rut 01Rut 01
Rut 01
 
Numer 08
Numer 08Numer 08
Numer 08
 
Genes 49
Genes 49Genes 49
Genes 49
 
Genes 06
Genes 06Genes 06
Genes 06
 
Deute 27
Deute 27Deute 27
Deute 27
 
Genes 17
Genes 17Genes 17
Genes 17
 

Similar to Exod 03

Exod 04
Exod 04Exod 04
Exod 04
osy91
 
Deute 31
Deute 31Deute 31
Deute 31
osy91
 
Numer 16
Numer 16Numer 16
Numer 16
osy91
 
Exod 18
Exod 18Exod 18
Exod 18
osy91
 
Genes 32
Genes 32Genes 32
Genes 32
osy91
 
Exod 05
Exod 05Exod 05
Exod 05
osy91
 
Exod 13
Exod 13Exod 13
Exod 13
osy91
 
Exod 19
Exod 19Exod 19
Exod 19
osy91
 
Judec 03
Judec 03Judec 03
Judec 03
osy91
 
Genes 50
Genes 50Genes 50
Genes 50
osy91
 
Exod 16
Exod 16Exod 16
Exod 16
osy91
 
Judec 11
Judec 11Judec 11
Judec 11
osy91
 

Similar to Exod 03 (20)

Exod 04
Exod 04Exod 04
Exod 04
 
Deute 31
Deute 31Deute 31
Deute 31
 
Numer 16
Numer 16Numer 16
Numer 16
 
Cuvântul lui Dumnezeu despre răpirea bisericii
Cuvântul lui Dumnezeu despre răpirea bisericii Cuvântul lui Dumnezeu despre răpirea bisericii
Cuvântul lui Dumnezeu despre răpirea bisericii
 
Exod 18
Exod 18Exod 18
Exod 18
 
Genes 32
Genes 32Genes 32
Genes 32
 
Profeţii despre România - Cuvântul Domnului către neamul român 2013
Profeţii despre România - Cuvântul Domnului către neamul român 2013Profeţii despre România - Cuvântul Domnului către neamul român 2013
Profeţii despre România - Cuvântul Domnului către neamul român 2013
 
Exod 05
Exod 05Exod 05
Exod 05
 
Exod 13
Exod 13Exod 13
Exod 13
 
Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului
Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava DomnuluiCuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului
Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului
 
Testamentul lui Iov
Testamentul lui IovTestamentul lui Iov
Testamentul lui Iov
 
Exod 19
Exod 19Exod 19
Exod 19
 
Judec 03
Judec 03Judec 03
Judec 03
 
Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)
Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)
Apocalipsa lui Pavel (Tischendorf 1843)
 
Romanian - 2nd Esdras.pdf
Romanian - 2nd Esdras.pdfRomanian - 2nd Esdras.pdf
Romanian - 2nd Esdras.pdf
 
Genes 50
Genes 50Genes 50
Genes 50
 
Apocrifa cartea lui baruh
Apocrifa cartea lui baruhApocrifa cartea lui baruh
Apocrifa cartea lui baruh
 
Exod 16
Exod 16Exod 16
Exod 16
 
Judec 11
Judec 11Judec 11
Judec 11
 
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina de mântuire a omenirii - taina...
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina de mântuire a omenirii - taina...A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina de mântuire a omenirii - taina...
A doua venire a Domnului Iisus Hristos - Taina de mântuire a omenirii - taina...
 

More from osy91

Rut 04
Rut 04Rut 04
Rut 04
osy91
 
1 Sam 27
1 Sam 271 Sam 27
1 Sam 27
osy91
 
1 Sam 25
1 Sam 251 Sam 25
1 Sam 25
osy91
 
1 Sam 26
1 Sam 261 Sam 26
1 Sam 26
osy91
 
1 Sam 24
1 Sam 241 Sam 24
1 Sam 24
osy91
 
1 Sam 22
1 Sam 221 Sam 22
1 Sam 22
osy91
 
1 Sam 20
1 Sam 201 Sam 20
1 Sam 20
osy91
 
1 Sam 18
1 Sam 181 Sam 18
1 Sam 18
osy91
 
1 Sam 23
1 Sam 231 Sam 23
1 Sam 23
osy91
 
1 Sam 16
1 Sam 161 Sam 16
1 Sam 16
osy91
 
1 Sam 13
1 Sam 131 Sam 13
1 Sam 13
osy91
 
1 Sam 21
1 Sam 211 Sam 21
1 Sam 21
osy91
 
1 Sam 10
1 Sam 101 Sam 10
1 Sam 10
osy91
 
1 Sam 15
1 Sam 151 Sam 15
1 Sam 15
osy91
 
1 Sam 17
1 Sam 171 Sam 17
1 Sam 17
osy91
 
1 Sam 14
1 Sam 141 Sam 14
1 Sam 14
osy91
 
1 Sam 04
1 Sam 041 Sam 04
1 Sam 04
osy91
 
1 Sam 09
1 Sam 091 Sam 09
1 Sam 09
osy91
 
1 Sam 08
1 Sam 081 Sam 08
1 Sam 08
osy91
 
1 Sam 07
1 Sam 071 Sam 07
1 Sam 07
osy91
 

More from osy91 (20)

Rut 04
Rut 04Rut 04
Rut 04
 
1 Sam 27
1 Sam 271 Sam 27
1 Sam 27
 
1 Sam 25
1 Sam 251 Sam 25
1 Sam 25
 
1 Sam 26
1 Sam 261 Sam 26
1 Sam 26
 
1 Sam 24
1 Sam 241 Sam 24
1 Sam 24
 
1 Sam 22
1 Sam 221 Sam 22
1 Sam 22
 
1 Sam 20
1 Sam 201 Sam 20
1 Sam 20
 
1 Sam 18
1 Sam 181 Sam 18
1 Sam 18
 
1 Sam 23
1 Sam 231 Sam 23
1 Sam 23
 
1 Sam 16
1 Sam 161 Sam 16
1 Sam 16
 
1 Sam 13
1 Sam 131 Sam 13
1 Sam 13
 
1 Sam 21
1 Sam 211 Sam 21
1 Sam 21
 
1 Sam 10
1 Sam 101 Sam 10
1 Sam 10
 
1 Sam 15
1 Sam 151 Sam 15
1 Sam 15
 
1 Sam 17
1 Sam 171 Sam 17
1 Sam 17
 
1 Sam 14
1 Sam 141 Sam 14
1 Sam 14
 
1 Sam 04
1 Sam 041 Sam 04
1 Sam 04
 
1 Sam 09
1 Sam 091 Sam 09
1 Sam 09
 
1 Sam 08
1 Sam 081 Sam 08
1 Sam 08
 
1 Sam 07
1 Sam 071 Sam 07
1 Sam 07
 

Exod 03

  • 1. Exodul Cap. 3 1. ¶ Moise păştea turma socrului său Ietro, preotul Madianului. Odată a mînat turma pînă dincolo de pustie, şi a ajuns la muntele lui Dumnezeu, la Horeb.
  • 2. 2. Îngerul Domnului i S'a arătat într'o flacără de foc, care ieşea din mijlocul unui rug. Moise s'a uitat; şi iată că rugul era tot un foc, şi rugul nu se mistuia deloc.
  • 3. 3. Moise a zis: ,,Am să mă întorc să văd ce este această vedenie minunată, şi pentru ce nu se mistuie rugul.”
  • 4. 4. Domnul a văzut că el se întoarce să vadă; şi Dumnezeu l -a chemat din mijlocul rugului, şi a zis: ,,Moise! Moise!” El a răspuns: ,,Iată-mă!”
  • 5. 5. Dumnezeu a zis: ,,Nu te apropia de locul acesta; scoate-ţi încălţămintele din picioare, căci locul pe care calci este un pămînt sfînt.”
  • 6. 6. Şi a adăugat: ,,Eu sînt Dumnezeul tatălui tău, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov.” Moise şi -a ascuns faţa, căci se temea să privească pe Dumnezeu.
  • 7. 7. ¶ Domnul a zis: ,,Am văzut asuprirea poporului Meu, care este în Egipt, şi am auzit strigătele pe care le scoate din pricina asupritorilor lui; căci îi cunosc durerile.
  • 8. 8. M'am pogorît ca să -l izbăvesc din mîna Egiptenilor, şi să -l scot din ţara aceasta şi să -l duc într -o ţară bună şi întinsă, într'o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile, pe cari le locuiesc Cananiţii, Hetiţii, Amoriţii, Fereziţii, Heviţii şi Iebusiţii.
  • 9. 9. Iată că strigătele Israeliţilor au ajuns pînă la Mine, şi am văzut chinul cu care îi chinuesc Egiptenii.
  • 10. 10. Acum, vino, Eu te voi trimete la Faraon, şi vei scoate din Egipt pe poporul Meu, pe copiii lui Israel.”
  • 11. 11. ¶ Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Cine sînt eu, ca să mă duc la Faraon, şi să scot din Egipt pe copiii lui Israel?”
  • 12. 12. Dumnezeu a zis: ,,Eu voi fi negreşit cu tine; şi iată care va fi pentru tine semnul că Eu te-am trimes: după ce vei scoate pe popor din Egipt, veţi sluji lui Dumnezeu pe muntele acesta.”
  • 13. 13. Moise a zis lui Dumnezeu: ,,Iată, cînd mă voi duce la copiii lui Israel, şi le voi spune: ,Dumnezeul părinţilor voştri m'a trimes la voi’; şi mă vor întreba: ,Care este Numele Lui?’ ce le voi răspunde?”
  • 14. 14. Dumnezeu a zis lui Moise: ,,Eu sînt Cel ce sînt.” Şi a adăugat: ,,Vei răspunde copiilor lui Israel astfel: ,,Cel ce se numeşte ,Eu sînt’, m'a trimes la voi.”
  • 15. 15. Dumnezeu a mai zis lui Moise: ,,Aşa să vorbeşti copiilor lui Israel: ,Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov, m'a trimes la voi. Acesta este Numele Meu pentru vecinicie, acesta este Numele Meu din neam în neam.
  • 16. 16. ¶ Du-te, strînge pe bătrînii lui Israel, şi spune-le: ,Mi s'a arătat Domnul, Dumnezeul părinţilor voştri, Dumnezeul lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov. El a zis: ,V'am văzut, şi am văzut ce vi se face în Egipt,
  • 17. 17. şi am zis: ,Vă voi scoate din suferinţa Egiptului, şi vă voi duce în ţara Cananiţilor, Hetiţilor, Amoriţilor, Fereziţilor, Heviţilor şi Iebusiţilor, într'o ţară unde curge lapte şi miere.’
  • 18. 18. Ei vor asculta de glasul tău; şi te vei duce, tu şi bătrînii lui Israel, la împăratul Egiptului, şi îi veţi spune: ,Domnul, Dumnezeul Evreilor, s'a întîlnit cu noi. Dă-ne voie să mergem cale de trei zile în pustie, ca să aducem jertfe Domnului, Dumnezeului nostru.’
  • 19. 19. Ştiu că împăratul Egiptului n'are să vă lase să plecaţi decît silit de o mînă puternică.
  • 20. 20. Eu Îmi voi întinde mîna, şi voi lovi Egiptul cu tot felul de minuni, pe cari le voi face în mijlocul lui. După aceea, are să vă lase să plecaţi.’
  • 21. 21. Voi face chiar ca poporul acesta să capete trecere înaintea Egiptenilor; şi, cînd veţi pleca, nu veţi pleca cu mînile goale.
  • 22. 22. Fiecare femeie va cere dela vecina ei şi dela cea care locuieşte în casa ei, vase de argint, vase de aur, şi haine, pe cari le veţi pune pe fiii şi fiicele voastre. Şi veţi jăfui astfel pe Egipteni.”