1. Cum ne influentează culorile?
Sentimentele trăiesc adânc în conştiinţa noastră, culorile aducându-le la suprafaţă şi
transportându-le în conştiinţa semenilor. Oamenii simt o mare bucurie privind culoarea,
această adevărată „cheie a sufletului” (Camilian Demetrescu). Ochiul are nevoie de ea aşa
cum are nevoie de lumină şi frumuseţea culorii poate avea efecte psihologice variate asupra
personalităţii umane, influenţă ce se poate observa analizând starea generală psihică asupra
unui grup de subiecţi în două zile diferite: una însorită şi alta posomorâtă. În ziua însorită
soarele luminează puternic evidenţiind toate culorile naturii pe care razele solare le deschid şi
înveselesc peisajul, pe când într-o zi posomorâtă tonurile închise au o influenţă negativă şi
asupra psihicului, întreaga activitate şcolară, socială şi profesională fiind influenţată de
cromatica închisă. Culoarea aduce în sufletul nostru bucurie sau tristeţe, căldură sau răceală,
linişte şi prospeţime sau agitaţie şi preocupare, ne face să ne simţim mai aproape sau mai
departe de cineva; de felul cum diferitele game cromatice sunt folosite, cu discreţie şi
rafinament, cu gust şi fantezie, depinde în mare măsură echilibrul, liniştea interioară şi
bogăţia trăirilor noastre afective.
Aşa cum există o lume exterioară, obiectivă, a culorilor, tot aşa există şi o lume
interioară, subiectivă, trăită, a culorilor, aceasta generând variate efecte emoţionale şi
adresându-se- după cum spunea Delacroix- „părţii celei mai intime ale sufletului…. ea mişcă
sentimentele pe care cuvintele nu le pot exprima decât în mod vag.”
Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au atribuit virtuţi deosebite culorilor punând
bazele simbolisticii cromatice; la început, culorile erau folosite pentru simbolizarea calităţilor
umane, a spiritelor şi zeităţilor, a fenomenelor cosmice, deseori neexistând însă nici o
corespondenţă între culoare şi realitate. Cele mai multe valori simbolistice au fost urmarea
unor procese complexe în care au acţionat factori psihologici, istorici, sociali. Astfel, în
simbolistica egipteană verdele semnifică viaţa vegetală, tinereţea, sănătatea, albastrul- aerul,
galbenul- aurul, nemurirea, negrul- veşnica supravieţuire pe valea Nilului, iar albul era
simbol al triumfului şi al veseliei; în schimb, culoarea roşie a fost socotită nefastă, sugerând
răutatea, violenţa. În Mesopotamia simbolistica s-a ilustrat cu deosebire în coloristica
renumitelor ziggurate care erau considerate „scări ale divinităţii” şi aveau nivelele diferit
colorate, aceste culori simbolizând- fiecare- astrele divinizate în Antichitate pe Tigru şi
Eufrat; negrul sugera planeta Saturn, portocaliul- pe Jupiter, roşul- pe Marte, galbenul-
Soarele, verdele- pe Venus, albastrul- pe Mercur şi albul simboliza Luna.
Influenţa puternică au avut-o asupra simbolisticii culorii şi credinţele în puterea
miraculoasă a pietrelor preţioase: rubinul putea risipi melancolia şi deziluziile, safirul vindeca
diferite boli, frica şi ferea de invidie sau trădare, păstrând puritatea şi castitatea, granatele
erau un fel de panaceu universal, întreţinând şi veselia oamenilor, onyxul da sănătate şi
frumuseţe, smaraldul era socotit ca etalon al purităţii, un bun vindecător şi apărător de rele.
În concepţia chinezilor din Antichitate orice clădire era riguros orientată faţă de
punctele cardinale şi i se colorau pereţii interiori după acestea: răsăritul- ce semnifica
primăvara- era socotit verde, apusul- ce sugera toamna- era alb, nordul- simbolizând iarna –
era galben sau negru, iar sudul- vara- era colorat în roşu care simboliza totodată cerul,
elementul masculin şi esenţa pozitivă, pe când galbenul semnifica uscatul, feminitatea şi
esenţa negativă; acest simbolism coloristic al punctelor cardinale influenţa şi culoarea
hainelor.
În Evul Mediu simbolismul culorilor capătă o dezvoltare deosebita în Europa, atât în
viaţa de toate zilele cât şi în iconografie, practica de cult şi heraldică.
În simbolistica creştină, la începutul secolului al-V-lea, se admiteau 8 culori
fundamentale: galbenul sugerează că trupul omului e numai lut şi praf, de aceea în inima lui

2. nu trebuie să se nască nicio mândrie; albastrul sugerează porunca de a îndepărta de sufletul
său năravurile lumii; albul este simbolul neprihănirii; verdele îi sugerează clericului că el va
fi pus mort în mormânt, iar brunul îi arată că va merge în iad dacă nu-şi va îndeplini
îndatoririle; negrul semnifică datoria de a-şi plânge păcatele, purpura- gloria şi majestatea
cerească, iar roşul evocă sângele fiului lui Dumnezeu, Iisus Hristos. În secolul al IX-lea
aceste culori au fost reduse la cinci: alb, roşu, verde, violet şi negru.
Albul era considerat „culoarea adevărului”, a porumbelului şi a manei cereşti, fiind
simbolul cuvintelor dumnezeieşti, imaginea purităţii şi a luminii ce exprima bucuria
neprihănită, triumful şi nemurirea.
Roşul simbolizează focul, sângele şi iubirea divină şi- mai ales- sângele lui Hristos,
sugerând şi caritatea şi fiind culoarea celor ce au pătimit pentru credinţă.
Verdele semnifică justiţia, tinereţea, viaţa şi speranţa în viitor, fiind simbol al credinţei,
al imortalităţii şi al contemplaţiei.
Violetul simbolizează pocăinţa şi –anumite nuanţe, în cadrul bisericii catolice-
sugerează doliul.
Negrul e culoarea tristeţii, a doliului.
Biserica ortodoxă reduce, după un timp, culorile fundamentale folosind mai ales alb,
roşu, negru, albastru şi aur care semnifică puterea şi gloria.
În viaţa laică simbolistica cromatică s-a dezvoltat foarte mult în această epocă prin
folosirea culorilor în domeniul heraldicii; aici culorile semnificau virtuţile, slăbiciunile,
faptele de glorie şi chiar faptele infamante ale fiecărui nobil. Culorile folosite erau: albastru,
roşu aprins, verde, purpura( roşu- violet), negru, aurul, (galben), portocaliu, argintul (albul)
şi brunul.
În acest context, albastrul simbolizează legalitatea, justiţia, fidelitatea, bucuria, bunul
renume şi nobleţea.
Roşul semnifică iubirea, îndrăzneala, grandoarea şi generozitatea, curajul, dar-
uneori- şi mândria şi cruzimea.
Verdele sugerează că acel ce are un blazon în această culoare este plin de numeroase
virtuţi: onoare, curtoazie, vigoare, fiind plin de speranţă şi bucurie.
Purpura constituie un blazon onorabil, simbolizând credinţă, devotament, cumpătare
şi castitate.
Negrul semnifică- pe de o parte- doliu, tristeţe şi constanţă în tristeţe, iar pe de altă
parte înţelepciune, ştiinţă şi prudenţă.
Aurul simbolizează înţelepciune, dragoste, credinţă, virtuţi creştine şi constanţă.
Argintul sugerează puritatea, neprihănirea, adevărul, speranţa şi fericirea.
Portocaliul este- alături de brun- o culoare ce împodobeşte un blazon al oprobriului şi
simbolizează nestatornicia, prefăcătoria şi ipocrizia.
Brunul închis semnifică pocăinţa, vina, trădarea şi umilinţa.
Mulţi cercetători, psihologi, oameni de stiinţă, artişti au efectuat- de-a lungul timpului-
o serie de cercetări privind efectul culorilor asupra psihicului uman, asupra felului în care
acestea influenţează comportamentul uman, printre aceştia numărându-se Goethe,
Kandinsky, precum şi psihologul român Florin Ştefănescu- Goangă. Studiind temeinic
impresia pe care o lasă o anumită culoare asupra diferitelor categorii de oameni, ce aparţin
unor epoci diferite, clasificaţi pe categorii de vârstă, sociale, de naţionalitate, s-a ajuns la
concluzia că cromatica acceptată de un individ dintr-o anumită epocă socială, în anumite
situaţii politice, sociale, naţionale, poate diferi foarte mult atât de preferinţele unuia
contemporan lui cât şi ale unei persoane din alt timp: oamenii sălbatici, popoarele primitive
erau plăcut impresionate de culoarea roşie aprinsă- cea mai energică tentă- şi de pestriţ,
multicolor; naţiunile pline de viaţă- francezii, italienii- iubesc culorile vii, mai ales pe cele

3. calde, pe când popoarele moderate- englezii, nemţii- preferă culorile mate, neagresive; femeile
tinere ţin la culorile pastelate şi la tentele verzi- albăstrui, pe când bătrânele înclină spre verde
închis şi tente de marouri şi brunuri; blondele preferă tente de violet şi galben pal, iar
brunetele înclină spre nuanţe de albastru şi roşu şi spre tonurile deschise ale culorilor; în
general, femeile preferă culorile calde şi nuanţele pale , iar bărbaţii pe cele reci şi nuanţele
tari.
În afară de aceste preferinţe pentru o anumită culoare, de acceptare sau de respingere
voluntară a unor culori, psihicul uman este influenţat involuntar de toate culorile, de
nuanţele şi tonurile acestora. În momentul în care o culoare preferată de subiect apare în mai
mare măsură în mediul ambiant, individul este influenţat pozitiv, însă -dacă nuanţa cromatică
ce domină mediul înconjurător este respinsă de psihicul individului- acest lucru duce la
manifestări negative, la irascibilitate fără un motiv anume, la stres şi la oboseală puternică
generată de senzaţia de atmosferă apăsătoare, irespirabilă, de disconfort psihic, pentru că
ochiul are o senzaţie plăcută numai când i se oferă din lumea exterioară ceva adecvat cu
preferinţele individului. Dacă în mediul ambiant predomină culorile închise, acestea au un
efect depresiv, descurajant, negativ, iar culorile prea vii în exces sunt – la rândul lor-
obositoare, stresante; în schimb, un mediu impregnat cu culori deschise, în nuanţe pastelate,
are un efect stimulator, pozitiv asupra organismului uman.
Culoarea provoacă o vibraţie psihică şi, cu cât omul asupra căruia îşi exercită
influenţa culoarea-este mai cultivat, cu atât emoţia pe care această acţiune elementară o
provoacă în suflet este mai puternică. Cunoaşterea caracteristicilor afective ale culorilor
poate da informaţii despre universul psihic, interior al individului, despre eventualele
probleme de ordin psihic.
Fiecare culoare îşi exercită influenţa asupra psihicului uman; efectele complexe ale
acestora se răsfrâng puternic asupra temperamentului şi emotivităţii, fiind diferite de la un
popor la altul:
ROŞU :
Această culoare-lumină figurează printre primele la alegerea culorilor preferate, unde
ocupă locul al doilea după albastru. Este culoarea foarte des preferată de copii şi de privitori.
Formează un cadru cald, aşezat, primitor, fiind culoarea ce vine mereu în faţă. Este bine
perceput şi deosebit dimineaţa în timp ce după-masă începe să fie din ce în ce mai prost
distins, constatându-se chiar scăderi bruşte de acuitate.
Din punct de vedere fiziologic dă senzaţia de căldură, creşte presiunea sanguină, ridică
tonusul muscular şi accelerează respiraţia.
Pe plan psihologic această culoare este specifică tipului activ, ofensiv –agresiv,
competitiv, deseori cu caracter coleric; fiind o culoare foarte caldă are rol de stimulator
general, excită, irită, provoacă, incită la acţiune, stimulează intelectual, mobilizează; este
neliniştitor, dă senzaţia de apropiere în spaţiu, facilitează asociaţii mintale de idei.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă : simbolizează focul, iubirea, pasiunea,
lupta, dinamica, revoluţia, puterea, înalta justiţie, dorinţă, excitabilitate, dominaţie, dar şi
sănătate (obraz rumen), frumuseţe (roşie ca mărul ), pudoare (s-a înroşit până în albul
ochilor ), o vitalitate reconfortantă, uneori violentă. Ca principiu vital, este asociată cu focul,
cu sângele, cu tinereţea şi cu omul. Este o culoare fără limite şi acţionează în interior ca o
culoare debordantă, de o viaţă arzătoare şi agitată, având o putere imensă şi irezistibilă.
Geometric, Kandinsky consideră roşul culoarea unghiului drept şi a pătratului, iar în muzică
are drept corespondent vioara.

4. În sistemele convenţionale de semnalizare, această culoare, în contrast cu albul, are
rolul de avertizare.
În decorarea locuinţelor se potriveşte extravertiţilor. În combinaţii, roşu şi galben
semnifică voinţa de cucerire, nevoia de noutate, gust de viaţă şi expresivitate; roşu şi albastru-
verzui sugerează autoafirmarea, siguranţa, autoritatea, iar roşu şi albastru închis
simbolizează căldura afectivă. Această culoare este ca un om sigur de puterea sa ce dă
impresia de sănătate.
GALBEN:
Este de asemenea o culoare caldă cea mai aproape de lumină, ea producându-se prin
cea mai uşoară diminuare a acesteia; este culoarea aurului, a roadelor coapte, a toamnei în
general, a soarelui. În stare pură, aduce cu sine totdeauna ceva luminos şi posedă capacitatea
de a înveseli, de a da voioşie, cu o uşoară putere de excitare, realizând un efect foarte cald şi
foarte plăcut şi întrebuinţându-se în pictură ca un element luminos şi activ.
Din punct de vedere fiziologic stimulează nervul optic, influenţează funcţionarea
normală a sistemului cardio-vascular, stimulează vederea şi calmează psiho-nevrozele.
Pe plan psihologic această culoare sporeşte capacitatea de mobilizare şi concentrare a
atenţiei, stimulează şi întreţine starea de vigilenţă, predispune la comunicativitate; la sarcini
de scurtă durată poate determina o creştere a intensităţii muncii, pe o perioadă mai lungă de
timp obosind însă vederea, dar în tonuri palide este suportabilă. Este caracteristică pentru
tipul activ, proiectiv, cu nivel ridicat de aspiraţie.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: exprimă spontaneitate, variabilitate,
originalitate; pe de o parte simbolizează soarele, lumina, măreţia, strălucirea, preţiozitatea,
dragostea năbădăioasă, gloria, belşugul, iar pe de altă parte primejdia de îmbolnăvire, invidie,
gelozie, oprobriu. Culoarea galbenă „topită” cu cea albastră are un aer bolnăvicios, iar
apariţia acestei culori pe faţa unui om simbolizează teama ,uneori lăcomia şi necumpătarea.
Galbenul-lămâie intens răneşte ochii. Efectul galbenului creste în măsura în care se
luminează şi are o astfel de tendinţă spre lumină încât nu putem avea un galben foarte închis.
Geometric, galbenul este culoarea unghiului ascuţit şi al triunghiului, iar în muzică are drept
corespondent trompeta ascuţită sau o fanfară strălucitoare.
Galbenul- una dintre cele mai vizibile culori la distanţă- are un rol foarte important în
sistemele de semnalizare, ca avertisment de pericole nevăzute şi materiale periculoase, de
ciocniri, prăbuşiri, zdrobiri.
În decorarea locuinţelor, se potriveşte celor optimişti dar raţionali şi este o culoare
indicată în camera copiilor.
ALBASTRU:
E culoarea rece, prin excelenţă, şi de asemenea culoarea ce creează adâncime în
compoziţii plastice, e seninul şi depărtarea infinită, cerul, veşnicia şi –în general-
inaccesibilul. Albastrul e calm, odihnitor, chiar puţin soporific. El e culoarea nimerită pentru

5. camerele de odihnă, pentru colţul de relaxare, pentru camerele prea calde sau expuse la
soare; o camera zugrăvită în albastru evocă spaţiul, aerul, marea şi pare de o dimensiune mai
mare. Viziunea sa generală dă o senzaţie de răcoare fiind şi o culoare calmantă, de aceea
această culoare apare frecvent în spitale – mai ales în nuanţa de albastru–verzui deschis care
este culoarea complementară a tenului omului şi de aceea generează o atmosferă relaxantă.
Albastrul este mereu mai bine distins; calitatea percepţiei, deşi bună încă de dimineaţă,
creşte calitativ după – amiaza. această culoare cu variatele sale nuanţe poate genera
sentimente contradictorii, precum şi senzaţia de îndepărtare.
Din punct de vedere fiziologic scade presiunea sanguină, scade tonusul muscular,
calmează respiraţia, reduce frecvenţa pulsului şi are o influenţă pozitivă asupra vederii.
Pe plan psihologic această culoare foarte rece, odihnitoare, îndeamnă la calm şi
reverie, cei care se află în prezenţa ei fiind predispuşi la concentrare, linişte interioară; se
caracterizează prin profunzimea trăirilor şi sentimentelor, caracteristica celor cu fire calmă şi
singuratică, pasivilor, tipului perceptiv, temperamentului flegmatic; măreşte puterea de
judecată.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă; îndeamnă la nostalgie şi dor, exprimă
linişte, satisfacţie, iubire, tandreţe şi afecţiune, nostalgie, răceală, credinţă; fiind asociată cu
apa şi cu cerul, această culoare semnifică infinitul, iar însufletiţă poate fi comparată cu un
melc ce se retrage în cochilia sa. Geometric albastrul este culoarea unghiului obtuz şi a
cercului, iar pe plan muzical are mai multe corespondenţe în funcţie de nuanţa sa: albastrul
deschis corespunde flautului, cel închis – violoncelului şi cu cât se închide mai mult evocă
sonoritatea contrabasului, în aparenţa sa cea mai închisă comparându-se cu nuanţele orgii.
În sistemele de semnalizare, albastrul în contrast cu albul este culoarea dispozitivelor
tehnice de siguranţă ce nu trebuie mişcate din loc sau cea a ordinelor interne de serviciu.
În decorarea locuinţelor se potriveşte celor cu fire calmă şi relaxantă şi este o culoare
indicată celor cu afecţiuni cronice, celor cu boli psihice; în exces însă poate produce depresii .
PORTOCALIU:
Este o culoare caldă, activă, intimă, primitoare, ce vine în faţă, mai puţin brutală dar
foarte vie, primitoare. Dă ochiului sentimentul căldurii şi încântării pentru că este culoarea
arşiţei şi a luciului dulce al apusului de soare. Această culoare înviorează, înveseleşte, este o
culoare excitantă.
Din punct de vedere fiziologic accelerează pulsaţiile inimii, menţine presiunea
sanguină, favorizează secreţia gastrică şi digestia, de aceea oamenii se simt mult mai bine
dacă după-masă sunt asezaţi în faţa unor decoraţii portocalii.
Din punct de vedere psihologic, această culoare foarte caldă este stimulatoare, dă
senzaţia de apropiere în spaţiu; mult mai activă decât galbenul, dă impresia de sănătate şi
optimism. Uneori poate deveni obositoare din pricina luminozităţii şi vioiciunii; caracterizează
temperamentul coleric.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: ca şi roşul, este puternic euforică şi
excitantă; exprimă optimismul, veselia, sănătatea, pofta de mâncare şi sugerează văpaia
soarelui, energie, bucurie, căldură, fructele şi cerealele coapte. În muzică corespondentul
portocaliului este clopotul şi are puterea unei voci de altist ce cântă un cântec lent.
În sistemele de semnalizare portocaliul poate fi folosit cu rol de avertisment, în
contrast cu negrul, pentru marcarea părţilor periculoase ale maşinilor, ce pot provoca
accidente sau pentru marcarea zonelor radioactive, a explozibililor.

6. În decorarea locuinţelor are rolul de a micşora un spaţiu foarte mare sau de a
ameliora senzaţia de frig în încăperi; această culoare tonică se potriveşte gurmanzilor şi celor
plini de entuziasm tineresc şi poate fi folosită în camera de zi sau în camerele întunecate unde
nu poate pătrunde soarele; în spitale, nuanţele de portocaliu pal sunt preferate de
convalescenţi, însă în exces irită şi oboseşte organismul .
VERDE:
E una din culorile binare reci şi se numără printre culorile cel mai greu de folosit,
bogăţia de expresie atât de variată a verdelui fiind profund dependentă de nuanţele lui care
sunt foarte diferite. Verdele absolut este însă cea mai calmă culoare din câte există şi are
întotdeauna efecte liniştitoare şi odihnitoare, însă în cantitate mare este plictisitoare. Verdele
rămâne la fel de bine deosebit atât dimineaţa, cât şi după-amiaza, fără diminuări ale puterii
perceptive, poate şi datorită faptului că această culoare este natura vie, liniştea, speranţa.
Verdele este o culoare stimulatoare care ajută la căpătarea calmului şi a diplomaţiei.
Pentru că este mult mai odihnitor şi echilibrat pe plan nervos, verdele deschis este
folosit în decorarea camerelor de spital, iar sălile de operaţie se colorează în tonuri de verde-
albăstrui pentru ca, prin contrast complementar, chirurgul să deosebească mai bine anumite
ţesuturi.
Din punct de vedere fiziologic, această culoare dilată vasele capilare, scade presiunea
sanguină, încetineşte ritmul respiraţiei, reglând-o.
Din punct de vedere psihologic, verdele determină o abundenţă de asociaţii mintale de
idei. Fiind o culoare plăcută, odihnitoare, calmă, liniştitoare, dă impresia de prospeţime şi
facilitează deconectarea nervoasă; în încăperile decorate în nuanţe de verde intervine senzaţia
de depărtare în spaţiu; atracţia spre această culoare caracterizează tipul pasiv, defensiv,
autonom, reţinut, posesiv, imobil, persoanele cu temperament flegmatic şi, uneori, chiar
persoanele melancolice.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: sugerează concentrare, siguranţă,
introspecţie, persistenţă, îndrăzneală, abstinenţă, autoevaluare, elasticitatea voinţei, linişte,
tinereţe, siguranţă, refugiu, speranţă, uneori frăgezime, nechibzuinţă, sinceritate. În muzică
verdele absolut poate fi comparat cu sunetele viorii. Această culoare este asociată cu vegetaţia
şi speranţă.
În sistemul de semnalizare, verdele în contrast cu albul semnifică lipsa oricărui pericol
şi tot prin verde se reprezintă echipamentul de prim-ajutor, camerele de odihnă sau de prim-
ajutor.
Această culoare se foloseşte în zugrăvirea spaţiilor, mai ales în nuanţa de verde-
albăstrui pal, cu intenţia de a obţine o atmosferă relaxantă, însă-fiind o culoare neangajantă-
este inoportună în sufragerie pentru ca frânează digestia; această culoare se potriveşte
spaţiilor de odihnă, încăperilor mici sau excesiv de însorite, oamenilor ce au nevoie de
odihnă.

7. VIOLET:
Este culoarea temperamentelor artistice. Dacă ar fi pur, ar fi o culoare rece, dar de
cele mai multe ori ceea ce se numeşte violet este un amestec de violet şi roşu- un purpuriu ce
se apropie foarte mult de tonurile calde. În funcţie de saturaţie şi de luminozitate, această
culoare poate fi calmă, dar şi mohorâtă şi uneori chiar tristă. Juxtapusă culorilor vii, are rolul
de temperare a acestora. Această culoare ne inspiră deseori un sentiment de nelinişte şi de
dorinţă uşoară, sentimente contradictorii, senzaţia de îndepărtare, poate mări puterea de
judecată, iar în nuanţe deschise înclină spre reverie, în timp ce în nuanţe închise poate obosi
ochiul, după un timp.
Din punct de vedere fiziologic, intensifică activitatea cardiovasculară, accentuează
respiraţia, influenţează pozitiv rezistenţa cardiacă şi pulmonară.
Din punct de vedere psihologic, această culoare rece, neliniştitoare şi descurajatoare
stimulează, are efect contradictoriu de atracţie şi de îndepărtare în acelaşi timp, de optimism şi
de nostalgie; violetul este culoarea care dă senzaţia de gravitate, de apropiere foarte mare în
spaţiu şi este caracteristică temperamentului flegmatic şi melancolic.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: simbolizează tristeţea, melancolia,
penitenţa, descurajarea, agresivitatea, deprimarea, misterul, tragismul, oprimarea, bătrâneţea,
doliul- la unele popoare. Când violetul are în componenţă foarte mult roşu semnifică putere,
bogăţie. În această culoare există totuşi ceva bolnăvicios, stins, trist. În muzică violetul se
poate compara cu vibraţiile cornului englez, cu ale fluierului şi răspunde, când este mai
închis, sunetelor grave ale fagotului.
Pe lângă aceste culori, îşi exercită influenţa asupra omului, asupra psihicului uman, şi
neculorile:
ALB:
Este o neculoare, auxiliară oricărei culori pigmentare pentru a o degrada în înălţime
sau pentru a forma – în amestec cu negrul – griuri valorice diferite.
Din punct de vedere fiziologic, intensifică construcţia pupilei şi a muşchilor globilor
oculari.
Din punct de vedere psihologic albul generează expansivitatea, uşurinţa; este foarte
obositor prin strălucirea ce o prezintă datorită capacităţii de reflexie vocală a luminii, după un
timp îndelungat apărând disconfortul, de aceea este necesar ca în mediul ambiant albul să nu
apară în exces.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: albul simbolizează pacea, împăcarea,
liniştea, inocenţa, virtutea, castitatea, curăţenia, răceala, sobrietatea, lumina, bucuria,
inteligenţa, copilăria. Această culoare este asociată cu Dumnezeu, cu naşterea, cu copilăria.
În sistemul de semnalizare albul e culoarea curăţeniei şi marchează zonele unde nu se
circulă, suprafeţele de depozitare şi influenţează curăţenia şi ordonarea spaţiului de muncă.
NEGRU:
Este una dintre neculori care degradează culorile în adâncime sau formează, în
combinaţie cu albul, diferite griuri valorice.
Din punct de vedere fiziologic, negrul predispune la repaus, la reducerea activităţii
metabolice.

8. Din punct de vedere psihologic, negrul generează fiinţe umane, nelinişte, interiorizare,
înduioşare; un mediu ambiant în care predomină negrul are efecte stresante, de aceea nu ar
trebui să apară în exces în mediul ambiant.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: sugerează tristeţe, ignoranţă, doliu,
deces, sfârşit, singurătate, despărţire, nelinişte, bătrâneţe adâncă, înseamnă întunericul dar şi
o anume demnitate a solemnităţii. Această culoare este asociată cu moartea, întunericul şi
pământul.
GRI:
Este valoarea obţinută din amestecul albului cu negrul sau a culorilor
complementare în cantităţi diferite. Griul este culoarea cea mai filozofică, culoarea meditaţiei
ce convine spiritului puritan. În funcţie de tipul de amestec, se pot obţine griuri calde, griuri
reci şi griuri intermediare.
Nuanţele de griuri se întâlnesc pretutindeni în mediul ambiant şi prin tipul de amestec
din care rezultă împrumută o parte din caracteristicile culorilor şi neculorilor din care se
formează, fiind nuanţe plăcute care influenţează pozitiv psihicul uman.
Semnificaţia psihologică şi rezonanţa afectivă: griurile calde simbolizează majestatea,
meditaţia, spiritul puritan, iar cele reci semnifică sărăcia, bătrâneţea, tristeţea, deprimarea.
Culorile previn oboseala şi cresc randamentul, dacă se evită alături culori în stare
pură, care devin stridente (complementarele); când mediul ambiant este pastelat creşte
plăcerea de a munci, se menţine şi se intensifică tonusul vieţii, efortul maxim prelungit. Tot
prin culori pastelate se diminuează poluarea sonoră, albastrul şi galbenul pal diminuează
poluarea olfactivă , ocrurile micşorează excesul de umiditate, iar verdele-albăstrui senzaţia de
uscăciune. Optic, culorile calde se apropie şi măresc, deci micşorează distanţele; cele saturate
sunt grele – cele închise – şi uşoare – cele deschise; dacă un obiect este colorat într-o culoare
închisă şi apoi, într-o culoare deschisă, avem impresia că obiectul închis este mai greu.
Unele culori: portocaliu, albastru deschis, galben, influenţează şi creativitatea copiilor
dacă acestea le decorează încăperea.
Preferinţele pentru anumite culori ale oamenilor diferă după vârstă, după sex, după
condiţie socială, culturală şi chiar după naţionalitate.
În lume s–au desfăşurat multe teste prin care li se cere oamenilor să se identifice cu o
anumită culoare; într-un astfel de test, fiind solicitaţi să aleagă între roşu, verde şi albastru,
43% dintre femei au ales albastru, 18% din ele s-au oprit la verde; dintre bărbaţi, 33% au ales
verdele şi 32% albastrul, deosebirile accentuându-se cu vârsta. Un alt test a arătat ca 31% au
ales albastrul, 21% roşul şi 21% verde, 7% galben, 4% brunul şi 2% negrul, oamenii
înclinând în general către roşu, galben, albastru şi verde – 80%.
Felul în care copiii folosesc culorile, le preferă sau le resping, oferă calea cea mai
directă de a le citi în sufletele lor şi de a le cunoaşte universul interior. Pentru a realiza acest
lucru, încă de la începutul clasei întâi se poate da elevilor un „Test al culorilor” cu scopul de
a verifica văzul, capacitatea lor de a distinge culorile. Pentru acest lucru se folosesc câte 9
cartonaşe tăiate sub formă de pătrat, colorate diferit, şi li se cere elevilor să aleagă, pe rând,
culorile denumite:

9. La sfârsitul clasei întâi şi în clasa a II-a se poate da elevilor un test prin care să se
poată observa preferinţele lor pentru anumite culori şi respingerea altora. Pentru realizarea
acestui test psihologic se folosesc câte 11 pătrate colorate, aşezate în următoarea ordine:
Li se cere elevilor să aleagă culoarea care le place cel mai mult, apoi să aleagă o altă
culoare preferată după ce se gândesc un pic; a treia cerinţă este ca elevii să aleagă culoarea
care nu le place deloc, pe care o resping. Pe baza observaţiilor se poate înţelege profilul
psihologic al fiecărui copil.
În clasele a III-a şi a IV-a li se aplică elevilor un alt test psihologic care poate fi
folosit şi la clasele gimnaziale, test la care se foloseşte un număr mai mare de culori şi anume
20. Li se arată elevilor 20 de pătrate ce au următoarele culori: roşu, galben, portocaliu, verde,
violet, alb, negru, roz, auriu, albastru-clar, albastru-închis, culoarea piersicii, argintiu, maro,
verde-măr, mov, purpuriu, gri, verde-menta, bleu-verde, apoi li se cere să răspundă la o serie
de întrebări, printr-un singur răspuns:
1. Dacă oamenii ar fi culori, ce culoare aş fi eu ?
2. Ce culoare se potriveşte cu prima?
3. Ce culoare uneşte armonios aceste două culori alese ?
4. Care este culoarea care îmi este „nesuferită” ?
5. Fără a privi culoarea „nesuferită”, priviţi un timp selecţia de culori şi alegeţi o
culoare care să facă să se potrivească între ele culorile deja alese.
Prin aceste teste se pot descoperi mai uşor elevii cu probleme de adaptare, cei
singuratici, cei care au probleme la învăţătură sau se integrează mai greu în mediul şcolar din
cauza unor probleme variate, se poate explora mai uşor sufletul copilului şi acesta poate fi
ajutat să-şi dezvolte armonios psihicul uman.
Influenţa culorilor asupra omului se manifestă permanent, individul admirând sau
respingând culorile obiectelor din mediul înconjurător, contemplând cu plăcere lucrările de
artă plastică în care marii pictori au încercat să pună în culori atâtea sentimente şi atâta
sensibilitate cât să impresioneze- prin culoare- sufletele miliardelor de locuitori ai planetei.