SlideShare a Scribd company logo
1 of 16
Download to read offline
CIRCUITE
· INTEGRATE-
ECHIVALENTE
Service 1
" . .
2
CIRCUITE INTEGRATE
'- ECHIVALENTE
lucrarea de . faţă se adre-
sează in egală măsură con-
structorilor eÎectronişti ama-
tori , cit şi depanatorilor de apa-
ratLtră electronică, şi ne-am
propus să prezentăm echiva-
lenţe ale unor CI liniare de uz
larg, produse in CSI (fosta
URSS) . Am considerat nece-
sară această prezentare pentru
a putea cuprinde o serie de CI
nou apărute , sau altele mai
vechi despre care· nu s-au făcut
referiri mai detaliate in revista
TEHNIUM,' sau au fost cunos-
cute sub alte denamiri (modifi-
cate datorită unor reveniri asu-
pra codurilor de marcare).
Am incercat, in măsura posi-
bilităţilor , să oferim echivalenţe
din producţia indigenă . Acolo
unde nu am găsit un asemenea
echivalent am indicat un CI de
. referinţă din producţia celor
mai cunoscute firme. Raţiunea
pentru care au fost listate şi CI
fără echivalent, este aceea de a
preciza, printr-o notă , funcţia şi
principalele" caracteristici ale
acestor CI. In acest fel se va pu-
tea adopta in final soluţia cea
mai adecvată aplicaţiei con-
crete.
În practica electronistului
amator, fie el constructor sau
depanator "de ocazie" , substi-
tuirea unor CI devine o operaţie
. curentă. in principiu, problema
nu este d i ficilă d acă electronis-
tul are o oarecare experien ţă
sau dispune de suficient ă do-
cumefltaţ i e tehni că . Consultînd
catal oagele fi rmel or prod u că­
toare, el poate g ăsi CI cel mai
apropiat de cel pe care trebuie
s~-I in l ocu iasc ă. Operaţia de
echivalare este deseori facili-
tată de faptul că marea majori-
tate a firmelor au adoptat sis-
teme de codificare foarte asem ă­
nătoare. Aşa de exemplu.
"bărrinul" amplificator operaţi­
onal de uz general 741, va fi
găsit sub una dintre denumirile:
pA 741, lM 741, CA 741, ITI 741,
SG 741. MAA 741, {3A .741 etc.
Este numai "unul dintre multi"-
piele exemple ce se pot.da pen-
tru a ilustra faptul că funcţia cir-
cuitelor ~integrate este indicată
de grupul de cifre, literele con-
stituind prefixul standard al fir-
mei producătoare. Trebuie să
precizăm totu ş i că acest mod
de echivalare "in virtutea iner·-
ţiei " , poate avea şi unele conse-'
cinţe nefaste, dacă nu se con-
suită cataldagele firmei sau
liste de echivalenţă. Exemplele
date in continuare sint conclu·
dente in acest sens :
- grupul de cifre 940 poate
indica un sincroprocesor TV
(TBA 940) sau un amplificator
de audiofrecvenţă de 10 W
(TCA 940); •
- grupul de cifre 2020 poate
să indice fie un convertor A/D
. (ADILD 2020) , fie un cunoscut
amplificator de audiofrecvenţă
de 20 W (TDA 2020. MDA 2020) ;
- grupul de cifre 4027 este
atribuit atit unui DRAM de 4 Kb
(MMN 4027) "it şi unui bistabil
(MMC 4027) . In acest din urm ă
caz, nici măcar aspectul exte-
rior nu "trădeaz ă " fu ncţia , cele
do uă CI fiind produse in a celaşi
tip de capsulă . Deşi. din feri-
cire, asemenea ,,suprapuneri"
risc ~nte nu sint prea dese, se
impune totu şi consultarea ca-
taloagelor de căt re utilizatori.
Faţă de modul de codificare
adoptat de marea majoritate a
firmelor, cel folosit la marcarea
CI procru_se in CSI, este cu totul
diferit. In general, codul de
marcare este format dintr-o
succesiune de grupuri de litere
ş i cifre. F ăr ă să i nt ră m în a m ă­
nunte, vom arăta că prima literă
este invariabil K. pentru toate ti-
purile de CI (liniare, TIl,
CMOS) , cu excepţia celor cu
destinaţie speci ală . Cea de-a
doua literă, cînd ea există, oferă
indicaţii referitoare la tipul şi
materialul capsulei. Grupul de
3-4 cifre indică o anumită se-
rie (familie) tehnologică. Ur-
mătoarele două litere prezinta
interes special pentru că ele
servesc la identificarea funcţiei
CI. Cifra/cifrele care urmează
indică numărul de ordine in se-
ria respectivă , iar ultima literă
se atribuie in funcţie de disper-
sia parametrilor electrici ai CI.
Considerăm că utilitatea lis-
telor de echivalenţă date mai
jos este justificată de faptul că
de-a lungul anilor În ţara
noastră au fost aduse o serie de
ap·arate electronice (magneto-
foane, casetofoane.. amplifica-
toare, radioreceptoare, radio-
casetofoane. osciloscoape, mi-
crocalculatoare. reverberatoare.
aparate de măsură, diverse tes-
tere etc.) a căror menţinere in
stare de funcţionare pres~purJe
inlocuirea unor CI defecte. In
schemele acestor aparate figu-
rează multe tipuri de CI care pot
fi inlocuite cu cele produse În
ţară. Cneva exemple edifica-
toare:
- in radiocasetofonul VEF
260 SIGMA ş i magnetofonul IA-
UZA-209, intilnim CI K553UD2
care poate fi înlocuit direct cU
ROB//lM 101 (in cazul de faţă
poate fi inlocuit chiar şi cu 741) ;
- in magnetofonul MAIAK.
CI K553UD1A poate fi inlocuit
direct cu ROB 709;
- in magnetofoanele ' AS-
TRA MK-111, KASHTAN-1 şi
ROSTOV, CI K157UD2 poate fi .
inlocuit cu două CI {3M 301 sau
ROB 101; ,
. - în amplificatorul de au-
diofrecvenţă ELECTRONICA 20,
CI KM553UD2 poate fi inlocu it
direct cu ROB 8135 (d acă ten-
siunea de alimentare totală nu
depăşeşte 18 V), sau cu /lM
381 /387 (fiind necesare totu ş i
unele adaptări pe cablaj);
- in ·reverberatorul EHO, CI
K554SA 1 poate fi inlocui! direct
cu ClB 2711, iar K565RU5 cu
MMN4164;
- in tahometrul ELECTRO-
NICA TAT-1 , CI . KR1006VI,
poate fi inlocuit direct cu /lE
555. /
in cazul depanărilor. atunci
cind CI echivalent trebuie plan-
tat pe un cablaj existent din
structura unui aparat, intere-
sează in egală măsură' atît echi-
valenţa funcţioflală cit şi com-
patibilitatea pin la pin. Acest
.din urmă aspect este discutabil
deoarece. aşa după cum se ştie.
un CI poate fi montat in diferite
tipuri de capsule. A şa de exem-
plu, /3A 741 este livrat in trei ti-
puri de capsule, /3A 741 X /3A
741 H, /3A 741 N, sau in cazul CI
BE 555, ex ist ă de asemenea trei
variante de capsule, respectiv
/3E 555 E, /3E 555 H şi /3E 555 N.
Totuşi acest aspect nu este in-
surmontabil, deoarece se poate
face o· renumerotare a termina-
lelor şi prin artificii foarte sim-
ple, de cele mai multe ori CI
poate fi plantat pe cablaj. Pen'
tru a facilita · această operaţie de
stabilire a compatibilităţii sînt
indicate În desenele alăturate
configuratia terminalelor.
Cu totul altfel stau lucrurile in
cazul În care dorim să realizăm
un aparat Qupă o schemă in
care se folosesc CI produ şe in
CSI. De aceasta dată, operaţia
se rezumă la stabilirea echiva-
lentului fun cţional , deoarece,
eventualele mici diferenţe ale
parametrilor pot fi compensate
exterior, iar configura ţi a termi-
nalelar nu are importa nţ ă, pen-
tru că proiectarea cablajului Ş8
va.face În fun ctie de CI existent.
In tabelele de echival enţă
prezentate in acest material fi-
gurează circuite integrate Ii-
niare. Acest lucru impune o
precizare: spre deosebire de
circuitele integrate digitale (TTL
sau CMOS), la care echiva l en ţa
fu ncţi onal ă I şi compatibilitatea '
pin la pin sint de cele mai multe
ori perfecte, la CI liniare lucru-
rile sînt uneori, puţin mai com-
plicate, motiv pentru care lis-
tele de echivalenţă nu abundă,
iar autorii îşi iau o marj ă de si-
guranţă, prin aceea că numesc
CI propus pentru inlo<;uire ca
"echivalentul cel mai apropiat" .
Această formulare I asă să se în-
trevadă în să şi posibilitatea
găsirii altor echivalenţe , în fun-
cţi e de schema în care este in-
clus CI respectiv. in aceeaşi or-
dine de idei, precizăm .că,
uneori, la amplificatoarele de
joasă frecvenţă, după inlocui-
rea unui CI, - chiar .dacă
acesta este 'compatibil direct.-
se poate constata apariţia unor
osci laţii' (de regulă de frecvenţă
îna ltă sau ult ras o n oră) . Aces- '
tea pot fi puse in evidenţă fie
auditiv, fie pri n intermediul unui
osciloscop sau a unui miliam-
permetru (acesta din urmă va
indica, in absenţa semnalului
de excitaţie, un curent de re-
paus mult Amai mare decit cel
normal). Inl ăturare a acestor
osci laţii se face prin modifica-
rea valorii condensatoarelor
din circuitele de compensare În
frE!cventă.
In final , citeva precizări refe-
'ritoare la cele trei tabele de
echivalenţă publicate in acest
material. La toate CI produse in
CSI au fost păstrate notaţiile
originale, Cu litere ale al·fabetu- .
lui slavon, pentru evitarea unor
eventuale confuzii. Tabelele
sint structurate pe trei capitole:
primul tabel cuprinde numai
amplificatoare operaţionale, CI
CU pondere mare in constţucţia
celor mai multe aparate. In cel .
de al doilea tabel sînt incluse
comparatoarele de tensiune Aş i
stabilizatoarele de tensiune. In
ultimul tabel au fost cuprinse CI '
folosite În diferite etaje -ale am- .
plificatoarelor de audiofrec-
venţă (preamplificatoare, co-
rectoare de ton controlate elec-
tro ni c, amplificatoare-regu-
latoare de volum şi balans con-
trolate electronic, amplifica-
toare de putere). Cele trei ta-
bele sint ştructurate după cum
u rmeaz ă. In prima coloană sînt
înscrise codurile C I produse În
CSI; în paranteze figurează co-
_durile Avechi, folosite inainte de
1973. In coloana a doua este in-
dicat echivalentul funcţional
(F) sau direct (O) compatibil
pin la pin (evident, cu ref~r ire la
acelaşi tip de capsulă) . In co-
loana a treia sint indicate trimi-
teri la note in care se fac pre-
cizări suplimentare, referitoare
la caracterizarea CI. Ia moda-
lităţi de inlocuire etc. in ultima
coloană se face trimitere la
configuraţia terminalelor (CT)
pentru a oferi posibilitatea veri-
fi căr i i compatibilităţii directe
cu CI găsit pentru În locuire. În
desenele in care este i nd icată
co nfi guraţia terminalelor, cÎ-
frele înscrise in paranteze co-
respund CI care după prefixul
K, au litera P.
. Semnifi caţ iil e n otaţiilor sint
următoarel e:
B - balans;
BS - bootstrap;
ce - control În curent;
CT - control în tensiune;
OP decuplare preamplifi-
. cator'
FC ' - compensare in frec-
ven ţă;
GNP - masă;
II - intrare i n versat ă;
OIF - difere nţial ă;
SE - sigle ended;
IN - intrare neinversată;
~ NP - intrare;
L - canal stînga;
LlM - limitare de putere;
ON - oflset null (anularea
tensiunii de decuplaj la intrare);
'OUT - ieşi re;
R - canal dreapta;
RC - reţea de componente
pasive, externe;
RN - reacţie negativ ă;
STR - strooe (eşantionare) ;
+ V, - v - alimentare bipo-
lară
Note
1. AO ' cu două perechi de
intrări, după. cum urmeaz ă: ter-
minalele. 8 şi 11 corespund in-
trărilor de impedanţă mare
(50 kO). iar terminalele 9 şi 10
corespund i ntrăril o r de impe-
danţă mică (3 kO). in funcţie de
apli c aţia concretă, CI poate fi
inlocuit cu ROB 702 (fiind apro'-
piat de acesta prin coeficientul
de amplificare În tensiune ş i cir·
cuitele de compensare) sau cu
ROB 709 (cu care se aseamănă
din punctul de vedere al impe-
danţei de intrare relativ ridi-
c ată) . Precizăm că nu este com-
patibil pin la pin Cu nici - unul
dintre aceste două CI.
2. AO cu performanţe im-
bunătăţite ; curent de polarizare
50 nA. Poate fi inlocuit cu ROB
201A (cuplind . un condensator
de 30 pF intre terminalele 1 şi
8). _ ..
3. In fun cţ ie de aplicaţie se
poate incerca inlocuirea aces-
tui CI cu ROB 101 satJ /3A 741.
4. AO de bandă largă (15
MHz) şi v iteză mare (30 V/~s );
amplificarea În -tensiune: 50 000.
in afară de CI indicat ca echiva-
lent, se poate incerca inlocui-
rea cu ROB 115.
5. AO de precizie, de bandă
largă (15 MHz) şi viteză mare
(50 V/~s) amplificarea in ten-
siune: 30 000. .
6. AO programabil. Tensiune
de alimentare: minim ± 1,5 V,
maxim ± 18 V; curent de alimen-
tare 0,03... 0,17 mA.
7. AO realizat in tehnologie
MOS.
8. AO de precizie, de inaltă .
peJformanţă .
9. AO de inaltă performanţă,
realizat in tehnologie BiMOS.
10. AO dublu: se poate inlo-
cui cu două CI 741.
11. AO programabil cu qon-
sum redus 0,8 mA; amplificare
În tensiune 5 000.
12. AO de precizie, cu ampli-
ficare in tensiune mare (500 000),
impedanţă de [ntrare 1 MO.
CMRR: 100 dB. lfi lipsa echiva-
lentului indicat se poate in-
cerca inlocuirea cu ROB 101T.
13. AO cu consum extrem de
redus: 0,15 mA; curent de pola-
rizare 40 nA; vitez ă 10 V/~s; am-
plificare in tensiune 150000.
14. AO de bandă larg ă ' (15
MHz) , viteză mare (100 V/p.S).
amplificare in tensiune 100000.
. 15. AO de band ă largă (15
MHz), viteză mare (100 V/~s).
amplificare in tensiune 8 000.
16. AO de bandă largă (30
MHz) v iteză foarte mare (400
3
4
V/ pS ), amplificare în tensiune ·
8 000.
17. AO cu putere de iesire ri-
dicată (rezistenţa de ieşire 20
ohmi) . Poate fi simulat prin
adăugarea unui etaj final cu
tranzistoare complementare, la
ieş irea unui AO de uz general
(de exemplu. ROB 101).
1a AO cu JFET-uri la in-
trare. de bandă largă (15 MHz)
şi vitez ă mare (20 V/~ s) .
19. AQ de precizie: amplifi-
caiS În tensiune mare 500000;
tensiune de decalaj la intrare
1.5 mV; coeficient de tempera-
tu ră 5 ~V/o C; CMRR = 100 dB:
20. AO de , zgomot redus.
At1PLlF/CATOARE OPERATIONALE
KI40Y/llA. KP140Y1l1A
K140Y1l15, KP140Yll.15
K140 Y!lIBJK1YT401A.5)
K140Y1l.2A
K140 Y!l25
IK1YT402A.5)
K140Y115A
K140YjJ.55
K140 Y1l6. KP 140 Y/1608
KI40YjJ.7. KP140Y/1708
KI40Y.ll8A. KPI40Y.ll8A
K140 Y1185. KP 140 Y1185
K140 Y/l8B. KPI40Y118B
K140 Y119
K140YlJ.l0
K 140 !/jJ. 11. KP 140 YL110 1
K 140 YlJ. 12. KP 140 Y.!l1208
K140YLl13
K 140Yjj 14. KP140Y1l 1408
K140YlJ. 17
K1409Ll18. KP140Y/J.18
K140 YLl 20. KP140 Y.!l20 _
K153YjJ.1A
K153YlJ.15
IK1Y T531A.5)
K153 YlJ.2
KI53Y113
,KI53Y1J,4 .
K153Y.!l 5
._-----_.-----------------------------------
Echivalentul direct este ~A 739
(Fairchild) ; acesta fiind mai
. greu de prQcu rat se i nd ică a/ ţe
două p osi bilităti de înlocuire. In
ap licaţ i i în care tensiunea tot ală
de alimentare nu depăşeş te
18 V (±9 V) se poate inlocui cu
ROB 8'135, compatibil pin la pin.
Rezultate superioare · se pot
obţine prin inlocuirea cu .aM
381 dar sint necesare unele
aăaptări pe cablaj.
• 21. AO cu FET-uri la intrare;
bandă 10 MHz; viteza SO V/~;
curent de polarizare 0,5 nA; am-
-plificare in tensiune 50000.
n AO dublu cu JFET-uri la
intrare; amolificare in tensiune
ECHIVALENT NOTE CT
}ROB 702 F 1
} ROB709 F 2
1 3
1 3
ROB201A O 2 4
flA mi-! O 4
} ROB 74 o 5
3 6
UI118 F 4 7
LN 318 F 5 7
LN 4250.I1A 776 o 6 8
7 9
o 10
ROB 07 o 8 11
ROB 3140 o 9 4
o 10 12
} ROB 709 o 13 _
ROB .101 F II. '
ROB 70 9 o 13
WCC 188 11 15
ţJA 725 o 12 16
flN 301A F 14
'25 00Q i,,pedanţă de intrare
10' MO.
23. AO cu JFET-uri la in-
trare; bandă 15 MHz; v iteză 30
V/ţ,LS ; amplificare În tensi un ~
20 000; i mpedanţa de intrare
10'MO.
24. AO cvadruplu; ampli fi-
cate În tensiune 2000; intrare
de curent; alimentare unipo-
I ară .
25. AO programabil; band ă
20 MHz; amplificare În tensiune
10000; curent de polarizare 10
nA; viteză 10 V/ps.
26. AO programabil; curent
de alimentare ·2 mA; amplificare
in tensiune 10000; curent de
polarizare 5 nA; . ban d ă frec-
venţă 5 MHz.
27. AO programabil cvadru-
plu; tensiune de alimentare
± 1.5 V... max. ':1:6 V; curent de
alimentare 2 mA: curent de po-
larizare 0,5 nA; curent de deca-
laj la intrare 0,06 nA; amplifi-
care in tensiune 3 000; impe-
danţă de ieş ire 250ohmi.
28. AO superbeta, cu ten-
siune de alimentare ridicată
± 40 V, amplificare În tensiune
70 OOQ curent de pOlarizare
.40 nA; impedanţă de intrare
1 MO.
29. AO de inaltă performanţă
realizat in tehnologie BiMOS;
amplificare in tensiune 2000Q
curent de polarizare O,OS nA;
curent de decalaj la intrare
0.03 nA; impedanţă de intrare
10' MO.
30. Comparator rapid.
31. Comparator de precizie,
echivalent direct cu ROB 31 1 În
capsulă MP-48 sau TO-116.
32. Comparator de, precizie,
echivalent direct cu ROB 311 in
capsu l ă TO-99.
33. Această n otă este vala-
bilă pentru toate stabilizatoa-
rele de tensiune prezentate În
tabel şi conţine citeva precizări :
- seriile de stabilizatoare
142, K142. KP142 familiile EH5,
EH8 şi EH9 sint produse in
două tipuri de capsule; circui-
tele integrate care au după pre-
fixul K, litera p, sînt În capsulă
KT-26-2 (similară TO-220) cu
trei terminale,. conform CT 40;
celelalte sint in capsulă metalo-
ce"ramică cu patru terminale,
conform CT 41; familia EH6
este produsă in capsulă meta-
10ceramică cu opt terminale,
conform CT 42.
- nu s-a . indicat tipul de
echivalenţă deoarece . au fost
propuse mai multe posibilităţi
de inlocuire, dintre care unele
. directe, altele funcţionale ;
- echivalenţele propuse nu
sînt depline, dar În marea majo-
ritate a cazurilor ele sînt vala-
bile.
34. Stabilizator de 5. V/ 3 A;
poate fi inlocuit cu ROB 323 (in
ca p s ulă TO-3; valabil şi pentru
notele 35, 36, 37).
35. Stabilizator de 5 V/ 2 A;
poate fi inlocu it cu ROB 323 sau
cu 7805 intr-o co n fig uraţi e de
mări re a curentului.
36. Stabilizator de 6 V/ 3 A;
poate fi .inlocuit cu ROB 323 in
co nfiguJaţie specifică de m ă rire
a iensiunii. 
37. Stabiljzator de 6 V/ 2 A;
poate fi inlocuit· cu ROB 323 in
configu raţ ie s pecifi că de mărire
a tensiunii.
38. Stabilizator de 9 .V/ l ,5 A;
poate fi inlocuit cu 7809 in con-
fi gura ţie de mărire . a curentului
(d acă este necesar) sau cu
ROB317 reglat la tensiunea res-
pectivâ. .
39. Stabilizator de 12 V/ 1.5 A;
poate fi Înlocuit Cu 7812 În confi-
g uraţie de m ări re a curentului
(dacă este necesar) sau cu
ROB317 reglat la tensiunea res-
pectivă .
40. Stabilizator ee 15 Vl1.5 A;
poate fi inlocuit cu 7815 in confi-
gur ~ţie de m ări re a curentului
(dacă este necesar) sau cu ROB
317 reglat la tensiunea respec-
tiva.
41. Stabilizator de 20 V/l ,5 A;
poate fI inlocuit cu ROB 317 re-
glat la tensiunea res pect ivă .
42. Stabilizator de 24 V/1.5
A; poate fi înlocuit Cu 7824 În
confi guratie de mă r i re a cu ren-
tului (d acă ~ste necesar) sau cu
ROB 317 reglat la tensiunea
res pecti vă .
43. Stabilizator de '27 V/ l ,S A;
poate fi inlocuit cu ROB 317 re-
giat la tensiunea res pect ivă .
44. Stabilizator dual ± 15 VI
200 mA, tensiune de intrare
max. ± 4Q V. in fu ncţie de modul
de operare, se pot obline ş i ten-
siuni regl abil~ intre ± 4,5 V...
= 27 V. Circuite,le integrate sînt
livrate in cap s Li I ă metaloceea-
mi că cu 8 terminale. Aceste sta-
bilizatoare pot fi echivalente
functional cu ROB 146'8 atunci
cind curentul necesar nu -de-
păşeşte 100 mA (el poate fi inşă
m ă ri t prin folosirea tranzistoa-
relor externe) ş i dacă tensiunea
de intrare În stabili.zator nu de-
păşeş te ± 30 V. La ROB 1468
plaja tensiunilor reglabile este
mai reduşă , respectiv ± a.. ± 20 V.
45. Amplificator audio de
putere 7 W/4 ohmi; tensiune de
alimentare max. 19,8 V.
46. Corector de ton dual, cu
control electronic.
47. Amplificator audio de
putere 15 W/4 ohmi; tensiune de
alimentare max. ± 18 V (36 V).
48. Ampiificator dljal cu con-
Ta bellb
AI'1PLlF/CATOARE OPERATIONALE
K154Y41
K 154 ':14 2
K154 Y4 3
K154Y4 4
K 157Y41
K 157 Y4 2
(K1Y T531A,5 )
K544 Y4 1, KP544 Yll i
K 544 'd42, KP544Y42
1( 551Yll l
K/'1551 'dlll
KH551Yll2
K553':1ll1
K 553Yll2 .
•
K553 Y.ll. 3
K553 Yll5
KS53 Y.Ll. 6
K574 &ll l, KP574Y4 1
K574 Yll2, KP 574Y42
K 574 Y43, KP5 74Yll 3
K 1401Yll l
K 1401 Yll2
K 1407YJl1. KP140 7Yll i
K 1407Yll2, KP1407Y42
K1407Y43, KP 1407Y/J.3
K~1407Y/J.4
KI408Yll.1, KP1408Y/J.l
K 1408Yll2
K140-9-yll l
trol electronic , al volumului
(compensat in f recve n t ă)' ş i al
balansului.
49. Amplifi cator dual de pu-
tere 2x6 W/ 2 ohmi; tensiune de
alimentare max. 1-6 V.
50. Amplificator audio de
putere 15 W/ 4 ohmi; te nsiu ne
( .
ECHIVA LENT
HA 2700
AD509
-HA2520
NOTE
13
14
15
16
17
18
19
20
17 21
2" f}/'1301
R08709
ROB 74
CA 3 130
ROB 101 T
)lA 725
)lA 73 9
ROB 709
ROB 101
ROB 709
)lA 725
{}f1301A
AD513
nO B37
f}1'1324 ·
F
D
F
18
F 19
D 12
O 20
D
F
O
/
D 12
F
F
D
21
22
23
24
22
13
11
19
16
16
23
24
25
24
16
14
26
27
28
29
29
25 30
LI'14250 D 31
26 .32
27 33
LI'1343
L/'1747C
ROB3140
o
D
D
28
10
29
de alimentare max. ± 18 V (36
. V). Circuitul este produs in cap-
sulă de tip 1501 . 5- 1 (simila ră
Pentawatt).
51. Preamplificator dual de
zgomot redus. -
34
12
•
5
6
•
Tabel 3
AMPLIFICATOARE AUDIO
K174 YH7
K 174YH9
K 174 YH10A
K 174 YHII .
K1 74YH12
K 174 YH15
K 174YH19
K548YH 1A
Tabel 2
COMPARATOAR(OE TENSIUNE
K521 CA 1
K521CA2
K521CA3
K 554CA 1
KSSUA3
ECHIVALENT
eLB2711
)IA 710
ROB 311
ClB2711
ROB 311
NOTE CT.
F
O 30
O 31
O
O 32
35
36
37
38
39
. ~------~--~-------+-----------+--~--~
S!ABltlZATOARE DE TENSIUNE
142EH5A, KP142EH5A
142EH5B, KP142EH58
142EH55, KP142EH55
142EH5r, KP142EH5r
142EH8A, KI42EH8A, KP142EH8A
K142EH8r, KP142EH8r
142EHB5, KI42EH8E, KP 142EH85
KI42EH811, KP142EH8jJ.
142EH8B, KI42EH8B, KP142E118B
KI42EH8E, KP142EH8E
, 142EH9A, KI42EH9A, K142EHr
142EH95, K142EH95 , K142EH9jJ.
}42EH9B, KI42EH9B, K142EH9E
14ZEH6A, .KI42EH6A
142E1165, K142EH65
K 142EH6B, K142EH6r
K1EH421
ECHIVALENT
TBA8 10S,MB;'810S O
ŢCA940 O
TCA 740 O
TDA I MOA2020 O
TCA 730 D
2xTDA 2002 F
TDA2030,A2030 D
nM38 1 O
NOTE
45
46
47
48
49
50
51
43
43
44
45, .
46
47
-48
49
33
ROB 323
ROB 323,7805
34
35
40/41
36
37
} 7809
} 7812
} 7815
38 40/41
39 40/41
40 40/41
7824
41
42
43
}ROB 1468 F 44
nA723, ROB 723 F
Bibliografie '
41
41
41
42
C. Popescu. Amplificatoare
operaţionale . Almanah Teh-
nium 1988
Colecţi a revistei RADIO.
1970-1990
Catalog general scurt CCSIT-S
Circuite integrate liniare ICCEI
CCSIT-S
Circuite integrate liniare IPRS
Linear integrated circuits
FAIRCHILD SEMICONDUC-
TOR
Unear integrated circuits
MOTOROLA
Linear integrated circuits
NATIONAL SEMICONDUC-
TOR CORPORATION
Linear integrated circuits RCA
Linear integrated circuits
. SESCOSEM
Linear integrated circuits
SG5-ATES ..
,
2 3
1/ 9(10)
/1
9 1/ 1 8.
t>, 5(7) OUT
t> 5
t> 5
IN 10(11) 10 OUT 1N1 ' 11 OUT
12(12) IN
2.12 9 3, 6
1/2
. (5) 3(. ) FC 8,11 FC IN2 10 4.2.12 FC
1(1 ) 7 1 7
+V - V . V -V . V - V •
L. 5 6
1/
2 ,,}!2) , 9
t> 6
t> 7(6) OUT " C> 5
3 OUT .(3)
/I/~
OUT
IN 1 IN ·2 (1 ) 8
5 aN 1(- ) 6(5) ON 11 F C
1
7
• 5(. ) 7
.V -V . V - V .V -V
7
7-======-- -
-------- - - -- ----------.
13 14 15
II
214 1/ 214 2
[> 6110 OUT [>' 6/10 OUT
Il
[> 8
IN 3/5 IN 3/5 3 OUT
5/9 1/3 IN 11
113}r[ 8/12 )r [ 7 ,
r
[
8/12 5/9 )ON
ce
12 1
aN
7/11 4/6 7/11 4/6 9 6
+V - v +v -v +V -v
16 17 18
/I _!l4
t> -l6110 OUT
/1
2
1/
2
[> 6
[> 6
3/5 3 OUT 3 OUT
IN 5/ 9_ r e IN IN
il3 5
re
8/12 ON 5 8 aN 8
7/ 11 4/6 4 4
+v -v +V -v +V - v
19 20 21
/1
2
/1
2
1/
8
[> 6
[> 6
[> 6
3 OUT 3 OUT
9
OUT
IN 8 IN IN 1
re
5 8 _4 
r[ . re
1 aN 5 5 I
7 4 7 /4 2 7
+V - v +V -v . V -v
22 23
3 6 24
fi
[> 13 OUT
1/
[> 1
2 5 OUT
1/
4
IN 14 IN Z [> 10
OUT5
1 re 3,4 re IN 9
-- - ---
7 - - - -- 10,11 3  re
"
r e re
12-!
8 125 --Il 81/
[> 9'
[> 13 11 6
6 OUT
IN 9
our
IN
-,.
.V -v
11 4 14 7
-. V - V - .V -v
27
25 26 1/' 3(1)
1/
4
1/
3 (2)
IN _4(2)
[> 218.LOUT
5 [> 10 OUT 4(3) t> 7(6) OUT
IN 3 IN
12 ~ FC 6(5 ) rC
- - - -
" 2( 1)  ON il 7(5)
9 / aN '
[> 81~L OUT
IN
6(4) ,
11 6 5 (4)
.v -v -v 5(3) , 1(7)
+v -v'
29
28 II
2
t> _1_
0UT
IN 3
t> 6 - -- - -- II
nUT II
[> 7
OUT
IN
5 IN
9 - - - -- FCII
l> 8
FC IN 10 OUT
[(
13 "- - - - ,-
II
t> 14
OUT
IN 12
8 (7) 5(4)
30
3(2)
,
t> 7(6)
4 (3)
2(1)
~
118)
"
8(7)1 1 5(4)
OUT
FC
..
.v -v 11 4 + V - V
+ V -v"
33
31 32 II
2
!> 3
/1 312J IN
OUT
t> t> ?(6) OUT
7 - - - -
OUT II
[> 6
IN 4(3) IN
8 OUT
211)
II 10
- - - -
Cc..l1§) .'
C> IL OUTFUON 6(5) FClON IN ' 9
• II 15 - - ......- - -
IN. 16 [> 14
OUT
1(7) 4) 1(7) 5(4)
. v -v .v -v 13 4,5
.v -v
, 34 35 36
II
5
II
3
t> OUT 6 [> 7
OUT
IN
[> 11 2
9 OUT IN
II
IN
8 10
aN 1 2 STR 1
4(6) 7 4
.v -v +v -v . v -v'
9
37 38 39
1: 3
II
2 II
4
[> 7
l> 9
2 aur
IN
3 3 aur
IN 6. [> . 10 aur IN
5 II
8 srR
7:m
5 13
1 6
IN
9 STR 2 7 'i B12
.I 1-8 4 4 11 6
+v -v .v -v 42 +v - v
41
O40 O AdI • (or - V
O OUT . INP -VOU! +VINP
-VINP ' +VOUT
{iND {iND (or +V
OUT O O
{iND
43 44 45
INP.! [> I~OUŢ L
14 3
·L II 8
[> 14
INP la 5 OUT
IN 7
OUT
6 5 R
:x R laRN F('
L 1.2.13.15
4 TBASS 9 FC
DP 7 4
8S R~ 6.7. 9.11 12( TPEBLE 12 LIN
10
/.0
f~' :~ O O
I I
I-
I
~I
I
I
I-
1-
~ .:: oJ! -'"
JJI(
'Ii
..fi
" 6 I StJtJ.O E
KtS6
Circuir dia8ram for K2YC371 IC
Circuir diallr!lm for K2YC372 le
11
JIW
. ~'. OVt,ol/t.
r1 I
•
~':"j' . ," j,Ji t .l ,J .[
"'
-.
.., , ... • .1 , '1
t
,'1 I ","1" : !Ia". ~
~ .
I ~Ul)()
'u'".~~1<lO
/lIpv
.... • • -~
•
0°
Connection d ia~ram for K2YC373
/
-------<0+(,
I Ifl II
/ll/tput
Iti
---+----------~~----~-E
Circuit diagram for K2YC375
12
/
l. oad
IO,033
5
I---c:::r--Ţ- 2100... ....
<>-1 -: 1 " :I.ŢUOO 1;00 : I I
1-L-Z_ _:~_-:~_~_g ~=~J-IO:OJJ
Conn"crion diagram for K2lKA371
r-----------------.~~ -----
12
101f16 tl!.>,
'S" 1)''''5
noo ~
DM7
f
Conn"ction diagram for K2lKA372
13
·14
-E
playback
Inptd
fa
LOfJJd 'r. qu~ ,..,c v ri.. t
o
j;.J!
Hiflh !re quefCI,:
•Il If I
~o
? 0.-+-----------<0 ~c
'5800 '
/,,"
Current
Conn<ction dja~ra01 for K2:!A 373
r-;"r - - . ·- .....f, tJj/I
T "
.,. =r, "
1- - - _ _ J
1&10
~
."
~
Uin ~
'",
-
Connection diagratn for
._--+..-~----C::J---'" +
~
•...
K2:lCA3n
_~'~" j:t
Il: I
t-----1---.,~,I I ~
, ..
U(I{J
.'
C- _ copyrlghl TEHNIUM ..".Ie.
, Prelul 50 Iei
,.. ,J
I
'!
~
~ ]~.
2 5
...
Conn..crion diagram for K~"'376
Conn..ction diagrarn for K2rCj71
"
Lucrare editată de S, c."Tehnium romfaber" S,RL
Redactor şef ing. ILIE MIHĂESClf
Realizator AURELIAN LĂZĂROlU
Grafica
-Corectura
Secrerariat
CĂTĂLIN LĂZĂROJU
l IVAŞCU
GHE.IVAŞCU
M. MARINESCU
Tlp.rul
•••cutat
"Imprimerie
MC..tib
I~uretll
.
•
15
SOCIETATEA COMERCIALĂ
"Tehnium Romfaber" ,,' S:R.L. '
" Telefon 183566
176010·· 2059 118217 60 20 mterlOr . . ' "
Vă oferă sel1vicii de consu ltanţă, do~umentare, in-
formare, intermediere în diverse domenii- ale tehnicii.
' Editează la cerere prospecte, pliante,cataloage,
scheme electrice, albume, calendare, etc.
. Comerci,alizează bunuri de larg ' consum, piese de
~ ,scnimb şi accesorii tehnice.
, Comercializează componente şi aparatură electro-
nică, instrumente de măsură, generatoare de semnal, io-
, stala~ii pentru recepţia ' programelor T.V. transmise prin
.satelit, etc. " , ' ,- ,
Organizează cursuri de specializare în domeniul ini-
ţierii şi depanării aparatelor radio, TV alb-negru şi co-
lor, casetofoanelor şi videoc_asetofoanelor, cu dUrata de
un an.
REŢINEU :
Societatea comercială "TEHNIUM Romfaber" S.R.L.
este' un partener conven.abil pentru afaceri avantajoase.
, .
. .
1.

More Related Content

What's hot

Revista Tehnium 74_10
Revista Tehnium 74_10Revista Tehnium 74_10
Revista Tehnium 74_10mircea7
 
Revista Tehnium 74_08
Revista Tehnium 74_08Revista Tehnium 74_08
Revista Tehnium 74_08mircea7
 
Revista Tehnium 73_05
Revista Tehnium 73_05Revista Tehnium 73_05
Revista Tehnium 73_05mircea7
 
Revista Tehnium 74_06
Revista Tehnium 74_06Revista Tehnium 74_06
Revista Tehnium 74_06mircea7
 
Virgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelor
Virgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelorVirgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelor
Virgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelorRobin Cruise Jr.
 
Revista Tehnium 72_09
Revista Tehnium 72_09Revista Tehnium 72_09
Revista Tehnium 72_09mircea7
 
Revista Tehnium 73_09
Revista Tehnium 73_09Revista Tehnium 73_09
Revista Tehnium 73_09mircea7
 
Revista Tehnium 73_08
Revista Tehnium 73_08Revista Tehnium 73_08
Revista Tehnium 73_08mircea7
 
Revista Tehnium 74_11
Revista Tehnium 74_11Revista Tehnium 74_11
Revista Tehnium 74_11mircea7
 
150 circuitos
150 circuitos150 circuitos
150 circuitosWholer
 
Revista Tehnium 74_09
Revista Tehnium 74_09Revista Tehnium 74_09
Revista Tehnium 74_09mircea7
 
Revista Tehnium 74_02
Revista Tehnium 74_02Revista Tehnium 74_02
Revista Tehnium 74_02mircea7
 
Revista Tehnium 74_07
Revista Tehnium 74_07Revista Tehnium 74_07
Revista Tehnium 74_07mircea7
 
Revista Tehnium 73_10
Revista Tehnium 73_10Revista Tehnium 73_10
Revista Tehnium 73_10mircea7
 
Revista Tehnium 73_01
Revista Tehnium 73_01Revista Tehnium 73_01
Revista Tehnium 73_01mircea7
 
Curso de conserto de radio am fm
Curso de conserto de radio am fmCurso de conserto de radio am fm
Curso de conserto de radio am fmBruno Pereira
 
Montaje de control de tonos y volumen
Montaje de control de tonos y volumenMontaje de control de tonos y volumen
Montaje de control de tonos y volumenJomicast
 

What's hot (20)

Revista Tehnium 74_10
Revista Tehnium 74_10Revista Tehnium 74_10
Revista Tehnium 74_10
 
Revista Tehnium 74_08
Revista Tehnium 74_08Revista Tehnium 74_08
Revista Tehnium 74_08
 
Revista Tehnium 73_05
Revista Tehnium 73_05Revista Tehnium 73_05
Revista Tehnium 73_05
 
Revista Tehnium 74_06
Revista Tehnium 74_06Revista Tehnium 74_06
Revista Tehnium 74_06
 
Virgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelor
Virgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelorVirgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelor
Virgil Teodorescu - Lucrari practice de depanare a radioreceptoarelor
 
Revista Tehnium 72_09
Revista Tehnium 72_09Revista Tehnium 72_09
Revista Tehnium 72_09
 
Revista Tehnium 73_09
Revista Tehnium 73_09Revista Tehnium 73_09
Revista Tehnium 73_09
 
Revista Tehnium 73_08
Revista Tehnium 73_08Revista Tehnium 73_08
Revista Tehnium 73_08
 
Revista Tehnium 74_11
Revista Tehnium 74_11Revista Tehnium 74_11
Revista Tehnium 74_11
 
150 circuitos
150 circuitos150 circuitos
150 circuitos
 
Revista Tehnium 74_09
Revista Tehnium 74_09Revista Tehnium 74_09
Revista Tehnium 74_09
 
Revista Tehnium 74_02
Revista Tehnium 74_02Revista Tehnium 74_02
Revista Tehnium 74_02
 
Fuentes dvd
Fuentes dvdFuentes dvd
Fuentes dvd
 
Revista Tehnium 74_07
Revista Tehnium 74_07Revista Tehnium 74_07
Revista Tehnium 74_07
 
Revista Tehnium 73_10
Revista Tehnium 73_10Revista Tehnium 73_10
Revista Tehnium 73_10
 
Tehnium
TehniumTehnium
Tehnium
 
Revista Tehnium 73_01
Revista Tehnium 73_01Revista Tehnium 73_01
Revista Tehnium 73_01
 
TDA 2003
TDA 2003TDA 2003
TDA 2003
 
Curso de conserto de radio am fm
Curso de conserto de radio am fmCurso de conserto de radio am fm
Curso de conserto de radio am fm
 
Montaje de control de tonos y volumen
Montaje de control de tonos y volumenMontaje de control de tonos y volumen
Montaje de control de tonos y volumen
 

More from ivan ion

ATehnium 90.pdf
ATehnium 90.pdfATehnium 90.pdf
ATehnium 90.pdfivan ion
 
153 Montaje practice_269 pagini.pdf
153 Montaje practice_269 pagini.pdf153 Montaje practice_269 pagini.pdf
153 Montaje practice_269 pagini.pdfivan ion
 
Antene pentru radioamatori vol II.pdf
Antene pentru radioamatori vol II.pdfAntene pentru radioamatori vol II.pdf
Antene pentru radioamatori vol II.pdfivan ion
 
Antenna Manuscript_2016.pdf
Antenna Manuscript_2016.pdfAntenna Manuscript_2016.pdf
Antenna Manuscript_2016.pdfivan ion
 
Antene si propagare.pdf
Antene si propagare.pdfAntene si propagare.pdf
Antene si propagare.pdfivan ion
 
Ghidul incepatorului pentru NanoVNA.pdf
Ghidul incepatorului pentru NanoVNA.pdfGhidul incepatorului pentru NanoVNA.pdf
Ghidul incepatorului pentru NanoVNA.pdfivan ion
 
200 montages electroniques simples.pdf
200 montages electroniques simples.pdf200 montages electroniques simples.pdf
200 montages electroniques simples.pdfivan ion
 
Amateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdf
Amateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdfAmateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdf
Amateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdfivan ion
 
Antenna Field Handbook 1999.pdf
Antenna Field Handbook 1999.pdfAntenna Field Handbook 1999.pdf
Antenna Field Handbook 1999.pdfivan ion
 
Antenna Tuning Units for better reception.pdf
Antenna Tuning Units for better reception.pdfAntenna Tuning Units for better reception.pdf
Antenna Tuning Units for better reception.pdfivan ion
 
antene.pdf
antene.pdfantene.pdf
antene.pdfivan ion
 
Antene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdf
Antene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdfAntene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdf
Antene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdfivan ion
 
Antene pentru radioamatori vol I.pdf
Antene pentru radioamatori vol I.pdfAntene pentru radioamatori vol I.pdf
Antene pentru radioamatori vol I.pdfivan ion
 
Radiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdf
Radiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdfRadiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdf
Radiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdfivan ion
 
Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...
Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...
Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...ivan ion
 
18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdf
18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdf18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdf
18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdfivan ion
 
Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...
Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...
Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...ivan ion
 
Terman-RadioEngineersHandbook_1943.pdf
Terman-RadioEngineersHandbook_1943.pdfTerman-RadioEngineersHandbook_1943.pdf
Terman-RadioEngineersHandbook_1943.pdfivan ion
 
Manual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdf
Manual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdfManual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdf
Manual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdfivan ion
 
Radiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdf
Radiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdfRadiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdf
Radiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdfivan ion
 

More from ivan ion (20)

ATehnium 90.pdf
ATehnium 90.pdfATehnium 90.pdf
ATehnium 90.pdf
 
153 Montaje practice_269 pagini.pdf
153 Montaje practice_269 pagini.pdf153 Montaje practice_269 pagini.pdf
153 Montaje practice_269 pagini.pdf
 
Antene pentru radioamatori vol II.pdf
Antene pentru radioamatori vol II.pdfAntene pentru radioamatori vol II.pdf
Antene pentru radioamatori vol II.pdf
 
Antenna Manuscript_2016.pdf
Antenna Manuscript_2016.pdfAntenna Manuscript_2016.pdf
Antenna Manuscript_2016.pdf
 
Antene si propagare.pdf
Antene si propagare.pdfAntene si propagare.pdf
Antene si propagare.pdf
 
Ghidul incepatorului pentru NanoVNA.pdf
Ghidul incepatorului pentru NanoVNA.pdfGhidul incepatorului pentru NanoVNA.pdf
Ghidul incepatorului pentru NanoVNA.pdf
 
200 montages electroniques simples.pdf
200 montages electroniques simples.pdf200 montages electroniques simples.pdf
200 montages electroniques simples.pdf
 
Amateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdf
Amateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdfAmateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdf
Amateur Radio Antenna Projects - 1994 pages.pdf
 
Antenna Field Handbook 1999.pdf
Antenna Field Handbook 1999.pdfAntenna Field Handbook 1999.pdf
Antenna Field Handbook 1999.pdf
 
Antenna Tuning Units for better reception.pdf
Antenna Tuning Units for better reception.pdfAntenna Tuning Units for better reception.pdf
Antenna Tuning Units for better reception.pdf
 
antene.pdf
antene.pdfantene.pdf
antene.pdf
 
Antene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdf
Antene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdfAntene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdf
Antene filare practice pentru radioamatori (John D Heys - 2005).pdf
 
Antene pentru radioamatori vol I.pdf
Antene pentru radioamatori vol I.pdfAntene pentru radioamatori vol I.pdf
Antene pentru radioamatori vol I.pdf
 
Radiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdf
Radiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdfRadiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdf
Radiotehnica si radioamatorism (Gheorghe Stanciulescu) (1970).pdf
 
Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...
Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...
Sahleanu-Rosici-73 de scheme pentru radioamatori-V1-V2-ed1975-TEHNOREDACTATTA...
 
18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdf
18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdf18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdf
18650 Lithium Ion Battery Identification Reference - Sheet1-12pages-.pdf
 
Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...
Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...
Small antennas for small spaces projects and advice for limited space station...
 
Terman-RadioEngineersHandbook_1943.pdf
Terman-RadioEngineersHandbook_1943.pdfTerman-RadioEngineersHandbook_1943.pdf
Terman-RadioEngineersHandbook_1943.pdf
 
Manual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdf
Manual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdfManual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdf
Manual practic pentru antene de radioamatori - Dumitru Lescovici - YO4MM.pdf
 
Radiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdf
Radiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdfRadiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdf
Radiotelefoane pe unde ultrascurte - Gh. Constantinescu - Ed.Tehnica, 1967.pdf
 

Tehnium service 1 circuite integrate - echivalente

  • 2. 2 CIRCUITE INTEGRATE '- ECHIVALENTE lucrarea de . faţă se adre- sează in egală măsură con- structorilor eÎectronişti ama- tori , cit şi depanatorilor de apa- ratLtră electronică, şi ne-am propus să prezentăm echiva- lenţe ale unor CI liniare de uz larg, produse in CSI (fosta URSS) . Am considerat nece- sară această prezentare pentru a putea cuprinde o serie de CI nou apărute , sau altele mai vechi despre care· nu s-au făcut referiri mai detaliate in revista TEHNIUM,' sau au fost cunos- cute sub alte denamiri (modifi- cate datorită unor reveniri asu- pra codurilor de marcare). Am incercat, in măsura posi- bilităţilor , să oferim echivalenţe din producţia indigenă . Acolo unde nu am găsit un asemenea echivalent am indicat un CI de . referinţă din producţia celor mai cunoscute firme. Raţiunea pentru care au fost listate şi CI fără echivalent, este aceea de a preciza, printr-o notă , funcţia şi principalele" caracteristici ale acestor CI. In acest fel se va pu- tea adopta in final soluţia cea mai adecvată aplicaţiei con- crete. În practica electronistului amator, fie el constructor sau depanator "de ocazie" , substi- tuirea unor CI devine o operaţie . curentă. in principiu, problema nu este d i ficilă d acă electronis- tul are o oarecare experien ţă sau dispune de suficient ă do- cumefltaţ i e tehni că . Consultînd catal oagele fi rmel or prod u că­ toare, el poate g ăsi CI cel mai apropiat de cel pe care trebuie s~-I in l ocu iasc ă. Operaţia de echivalare este deseori facili- tată de faptul că marea majori- tate a firmelor au adoptat sis- teme de codificare foarte asem ă­ nătoare. Aşa de exemplu. "bărrinul" amplificator operaţi­ onal de uz general 741, va fi găsit sub una dintre denumirile: pA 741, lM 741, CA 741, ITI 741, SG 741. MAA 741, {3A .741 etc. Este numai "unul dintre multi"- piele exemple ce se pot.da pen- tru a ilustra faptul că funcţia cir- cuitelor ~integrate este indicată de grupul de cifre, literele con- stituind prefixul standard al fir- mei producătoare. Trebuie să precizăm totu ş i că acest mod de echivalare "in virtutea iner·- ţiei " , poate avea şi unele conse-' cinţe nefaste, dacă nu se con- suită cataldagele firmei sau liste de echivalenţă. Exemplele date in continuare sint conclu· dente in acest sens : - grupul de cifre 940 poate indica un sincroprocesor TV (TBA 940) sau un amplificator de audiofrecvenţă de 10 W (TCA 940); • - grupul de cifre 2020 poate să indice fie un convertor A/D . (ADILD 2020) , fie un cunoscut amplificator de audiofrecvenţă de 20 W (TDA 2020. MDA 2020) ; - grupul de cifre 4027 este atribuit atit unui DRAM de 4 Kb (MMN 4027) "it şi unui bistabil (MMC 4027) . In acest din urm ă caz, nici măcar aspectul exte- rior nu "trădeaz ă " fu ncţia , cele do uă CI fiind produse in a celaşi tip de capsulă . Deşi. din feri- cire, asemenea ,,suprapuneri" risc ~nte nu sint prea dese, se impune totu şi consultarea ca- taloagelor de căt re utilizatori. Faţă de modul de codificare adoptat de marea majoritate a firmelor, cel folosit la marcarea CI procru_se in CSI, este cu totul diferit. In general, codul de marcare este format dintr-o succesiune de grupuri de litere ş i cifre. F ăr ă să i nt ră m în a m ă­ nunte, vom arăta că prima literă este invariabil K. pentru toate ti- purile de CI (liniare, TIl, CMOS) , cu excepţia celor cu destinaţie speci ală . Cea de-a doua literă, cînd ea există, oferă indicaţii referitoare la tipul şi materialul capsulei. Grupul de 3-4 cifre indică o anumită se- rie (familie) tehnologică. Ur- mătoarele două litere prezinta interes special pentru că ele servesc la identificarea funcţiei CI. Cifra/cifrele care urmează indică numărul de ordine in se- ria respectivă , iar ultima literă se atribuie in funcţie de disper- sia parametrilor electrici ai CI. Considerăm că utilitatea lis- telor de echivalenţă date mai jos este justificată de faptul că de-a lungul anilor În ţara noastră au fost aduse o serie de ap·arate electronice (magneto- foane, casetofoane.. amplifica- toare, radioreceptoare, radio- casetofoane. osciloscoape, mi- crocalculatoare. reverberatoare. aparate de măsură, diverse tes- tere etc.) a căror menţinere in stare de funcţionare pres~purJe inlocuirea unor CI defecte. In schemele acestor aparate figu- rează multe tipuri de CI care pot fi inlocuite cu cele produse În ţară. Cneva exemple edifica- toare: - in radiocasetofonul VEF 260 SIGMA ş i magnetofonul IA- UZA-209, intilnim CI K553UD2 care poate fi înlocuit direct cU ROB//lM 101 (in cazul de faţă poate fi inlocuit chiar şi cu 741) ; - in magnetofonul MAIAK. CI K553UD1A poate fi inlocuit direct cu ROB 709; - in magnetofoanele ' AS- TRA MK-111, KASHTAN-1 şi ROSTOV, CI K157UD2 poate fi . inlocuit cu două CI {3M 301 sau ROB 101; , . - în amplificatorul de au- diofrecvenţă ELECTRONICA 20, CI KM553UD2 poate fi inlocu it direct cu ROB 8135 (d acă ten- siunea de alimentare totală nu depăşeşte 18 V), sau cu /lM 381 /387 (fiind necesare totu ş i unele adaptări pe cablaj); - in ·reverberatorul EHO, CI K554SA 1 poate fi inlocui! direct cu ClB 2711, iar K565RU5 cu MMN4164; - in tahometrul ELECTRO- NICA TAT-1 , CI . KR1006VI, poate fi inlocuit direct cu /lE 555. / in cazul depanărilor. atunci cind CI echivalent trebuie plan- tat pe un cablaj existent din structura unui aparat, intere- sează in egală măsură' atît echi- valenţa funcţioflală cit şi com- patibilitatea pin la pin. Acest .din urmă aspect este discutabil deoarece. aşa după cum se ştie.
  • 3. un CI poate fi montat in diferite tipuri de capsule. A şa de exem- plu, /3A 741 este livrat in trei ti- puri de capsule, /3A 741 X /3A 741 H, /3A 741 N, sau in cazul CI BE 555, ex ist ă de asemenea trei variante de capsule, respectiv /3E 555 E, /3E 555 H şi /3E 555 N. Totuşi acest aspect nu este in- surmontabil, deoarece se poate face o· renumerotare a termina- lelor şi prin artificii foarte sim- ple, de cele mai multe ori CI poate fi plantat pe cablaj. Pen' tru a facilita · această operaţie de stabilire a compatibilităţii sînt indicate În desenele alăturate configuratia terminalelor. Cu totul altfel stau lucrurile in cazul În care dorim să realizăm un aparat Qupă o schemă in care se folosesc CI produ şe in CSI. De aceasta dată, operaţia se rezumă la stabilirea echiva- lentului fun cţional , deoarece, eventualele mici diferenţe ale parametrilor pot fi compensate exterior, iar configura ţi a termi- nalelar nu are importa nţ ă, pen- tru că proiectarea cablajului Ş8 va.face În fun ctie de CI existent. In tabelele de echival enţă prezentate in acest material fi- gurează circuite integrate Ii- niare. Acest lucru impune o precizare: spre deosebire de circuitele integrate digitale (TTL sau CMOS), la care echiva l en ţa fu ncţi onal ă I şi compatibilitatea ' pin la pin sint de cele mai multe ori perfecte, la CI liniare lucru- rile sînt uneori, puţin mai com- plicate, motiv pentru care lis- tele de echivalenţă nu abundă, iar autorii îşi iau o marj ă de si- guranţă, prin aceea că numesc CI propus pentru inlo<;uire ca "echivalentul cel mai apropiat" . Această formulare I asă să se în- trevadă în să şi posibilitatea găsirii altor echivalenţe , în fun- cţi e de schema în care este in- clus CI respectiv. in aceeaşi or- dine de idei, precizăm .că, uneori, la amplificatoarele de joasă frecvenţă, după inlocui- rea unui CI, - chiar .dacă acesta este 'compatibil direct.- se poate constata apariţia unor osci laţii' (de regulă de frecvenţă îna ltă sau ult ras o n oră) . Aces- ' tea pot fi puse in evidenţă fie auditiv, fie pri n intermediul unui osciloscop sau a unui miliam- permetru (acesta din urmă va indica, in absenţa semnalului de excitaţie, un curent de re- paus mult Amai mare decit cel normal). Inl ăturare a acestor osci laţii se face prin modifica- rea valorii condensatoarelor din circuitele de compensare În frE!cventă. In final , citeva precizări refe- 'ritoare la cele trei tabele de echivalenţă publicate in acest material. La toate CI produse in CSI au fost păstrate notaţiile originale, Cu litere ale al·fabetu- . lui slavon, pentru evitarea unor eventuale confuzii. Tabelele sint structurate pe trei capitole: primul tabel cuprinde numai amplificatoare operaţionale, CI CU pondere mare in constţucţia celor mai multe aparate. In cel . de al doilea tabel sînt incluse comparatoarele de tensiune Aş i stabilizatoarele de tensiune. In ultimul tabel au fost cuprinse CI ' folosite În diferite etaje -ale am- . plificatoarelor de audiofrec- venţă (preamplificatoare, co- rectoare de ton controlate elec- tro ni c, amplificatoare-regu- latoare de volum şi balans con- trolate electronic, amplifica- toare de putere). Cele trei ta- bele sint ştructurate după cum u rmeaz ă. In prima coloană sînt înscrise codurile C I produse În CSI; în paranteze figurează co- _durile Avechi, folosite inainte de 1973. In coloana a doua este in- dicat echivalentul funcţional (F) sau direct (O) compatibil pin la pin (evident, cu ref~r ire la acelaşi tip de capsulă) . In co- loana a treia sint indicate trimi- teri la note in care se fac pre- cizări suplimentare, referitoare la caracterizarea CI. Ia moda- lităţi de inlocuire etc. in ultima coloană se face trimitere la configuraţia terminalelor (CT) pentru a oferi posibilitatea veri- fi căr i i compatibilităţii directe cu CI găsit pentru În locuire. În desenele in care este i nd icată co nfi guraţia terminalelor, cÎ- frele înscrise in paranteze co- respund CI care după prefixul K, au litera P. . Semnifi caţ iil e n otaţiilor sint următoarel e: B - balans; BS - bootstrap; ce - control În curent; CT - control în tensiune; OP decuplare preamplifi- . cator' FC ' - compensare in frec- ven ţă; GNP - masă; II - intrare i n versat ă; OIF - difere nţial ă; SE - sigle ended; IN - intrare neinversată; ~ NP - intrare; L - canal stînga; LlM - limitare de putere; ON - oflset null (anularea tensiunii de decuplaj la intrare); 'OUT - ieşi re; R - canal dreapta; RC - reţea de componente pasive, externe; RN - reacţie negativ ă; STR - strooe (eşantionare) ; + V, - v - alimentare bipo- lară Note 1. AO ' cu două perechi de intrări, după. cum urmeaz ă: ter- minalele. 8 şi 11 corespund in- trărilor de impedanţă mare (50 kO). iar terminalele 9 şi 10 corespund i ntrăril o r de impe- danţă mică (3 kO). in funcţie de apli c aţia concretă, CI poate fi inlocuit cu ROB 702 (fiind apro'- piat de acesta prin coeficientul de amplificare În tensiune ş i cir· cuitele de compensare) sau cu ROB 709 (cu care se aseamănă din punctul de vedere al impe- danţei de intrare relativ ridi- c ată) . Precizăm că nu este com- patibil pin la pin Cu nici - unul dintre aceste două CI. 2. AO cu performanţe im- bunătăţite ; curent de polarizare 50 nA. Poate fi inlocuit cu ROB 201A (cuplind . un condensator de 30 pF intre terminalele 1 şi 8). _ .. 3. In fun cţ ie de aplicaţie se poate incerca inlocuirea aces- tui CI cu ROB 101 satJ /3A 741. 4. AO de bandă largă (15 MHz) şi v iteză mare (30 V/~s ); amplificarea În -tensiune: 50 000. in afară de CI indicat ca echiva- lent, se poate incerca inlocui- rea cu ROB 115. 5. AO de precizie, de bandă largă (15 MHz) şi viteză mare (50 V/~s) amplificarea in ten- siune: 30 000. . 6. AO programabil. Tensiune de alimentare: minim ± 1,5 V, maxim ± 18 V; curent de alimen- tare 0,03... 0,17 mA. 7. AO realizat in tehnologie MOS. 8. AO de precizie, de inaltă . peJformanţă . 9. AO de inaltă performanţă, realizat in tehnologie BiMOS. 10. AO dublu: se poate inlo- cui cu două CI 741. 11. AO programabil cu qon- sum redus 0,8 mA; amplificare În tensiune 5 000. 12. AO de precizie, cu ampli- ficare in tensiune mare (500 000), impedanţă de [ntrare 1 MO. CMRR: 100 dB. lfi lipsa echiva- lentului indicat se poate in- cerca inlocuirea cu ROB 101T. 13. AO cu consum extrem de redus: 0,15 mA; curent de pola- rizare 40 nA; vitez ă 10 V/~s; am- plificare in tensiune 150000. 14. AO de bandă larg ă ' (15 MHz) , viteză mare (100 V/p.S). amplificare in tensiune 100000. . 15. AO de band ă largă (15 MHz), viteză mare (100 V/~s). amplificare in tensiune 8 000. 16. AO de bandă largă (30 MHz) v iteză foarte mare (400 3
  • 4. 4 V/ pS ), amplificare în tensiune · 8 000. 17. AO cu putere de iesire ri- dicată (rezistenţa de ieşire 20 ohmi) . Poate fi simulat prin adăugarea unui etaj final cu tranzistoare complementare, la ieş irea unui AO de uz general (de exemplu. ROB 101). 1a AO cu JFET-uri la in- trare. de bandă largă (15 MHz) şi vitez ă mare (20 V/~ s) . 19. AQ de precizie: amplifi- caiS În tensiune mare 500000; tensiune de decalaj la intrare 1.5 mV; coeficient de tempera- tu ră 5 ~V/o C; CMRR = 100 dB: 20. AO de , zgomot redus. At1PLlF/CATOARE OPERATIONALE KI40Y/llA. KP140Y1l1A K140Y1l15, KP140Yll.15 K140 Y!lIBJK1YT401A.5) K140Y1l.2A K140 Y!l25 IK1YT402A.5) K140Y115A K140YjJ.55 K140 Y1l6. KP 140 Y/1608 KI40YjJ.7. KP140Y/1708 KI40Y.ll8A. KPI40Y.ll8A K140 Y1185. KP 140 Y1185 K140 Y/l8B. KPI40Y118B K140 Y119 K140YlJ.l0 K 140 !/jJ. 11. KP 140 YL110 1 K 140 YlJ. 12. KP 140 Y.!l1208 K140YLl13 K 140Yjj 14. KP140Y1l 1408 K140YlJ. 17 K1409Ll18. KP140Y/J.18 K140 YLl 20. KP140 Y.!l20 _ K153YjJ.1A K153YlJ.15 IK1Y T531A.5) K153 YlJ.2 KI53Y113 ,KI53Y1J,4 . K153Y.!l 5 ._-----_.----------------------------------- Echivalentul direct este ~A 739 (Fairchild) ; acesta fiind mai . greu de prQcu rat se i nd ică a/ ţe două p osi bilităti de înlocuire. In ap licaţ i i în care tensiunea tot ală de alimentare nu depăşeş te 18 V (±9 V) se poate inlocui cu ROB 8'135, compatibil pin la pin. Rezultate superioare · se pot obţine prin inlocuirea cu .aM 381 dar sint necesare unele aăaptări pe cablaj. • 21. AO cu FET-uri la intrare; bandă 10 MHz; viteza SO V/~; curent de polarizare 0,5 nA; am- -plificare in tensiune 50000. n AO dublu cu JFET-uri la intrare; amolificare in tensiune ECHIVALENT NOTE CT }ROB 702 F 1 } ROB709 F 2 1 3 1 3 ROB201A O 2 4 flA mi-! O 4 } ROB 74 o 5 3 6 UI118 F 4 7 LN 318 F 5 7 LN 4250.I1A 776 o 6 8 7 9 o 10 ROB 07 o 8 11 ROB 3140 o 9 4 o 10 12 } ROB 709 o 13 _ ROB .101 F II. ' ROB 70 9 o 13 WCC 188 11 15 ţJA 725 o 12 16 flN 301A F 14 '25 00Q i,,pedanţă de intrare 10' MO. 23. AO cu JFET-uri la in- trare; bandă 15 MHz; v iteză 30 V/ţ,LS ; amplificare În tensi un ~ 20 000; i mpedanţa de intrare 10'MO. 24. AO cvadruplu; ampli fi- cate În tensiune 2000; intrare de curent; alimentare unipo- I ară . 25. AO programabil; band ă 20 MHz; amplificare În tensiune 10000; curent de polarizare 10 nA; viteză 10 V/ps. 26. AO programabil; curent de alimentare ·2 mA; amplificare in tensiune 10000; curent de polarizare 5 nA; . ban d ă frec- venţă 5 MHz. 27. AO programabil cvadru- plu; tensiune de alimentare ± 1.5 V... max. ':1:6 V; curent de alimentare 2 mA: curent de po- larizare 0,5 nA; curent de deca- laj la intrare 0,06 nA; amplifi- care in tensiune 3 000; impe- danţă de ieş ire 250ohmi. 28. AO superbeta, cu ten- siune de alimentare ridicată ± 40 V, amplificare În tensiune 70 OOQ curent de pOlarizare .40 nA; impedanţă de intrare 1 MO. 29. AO de inaltă performanţă realizat in tehnologie BiMOS; amplificare in tensiune 2000Q curent de polarizare O,OS nA; curent de decalaj la intrare 0.03 nA; impedanţă de intrare 10' MO. 30. Comparator rapid. 31. Comparator de precizie, echivalent direct cu ROB 31 1 În capsulă MP-48 sau TO-116. 32. Comparator de, precizie, echivalent direct cu ROB 311 in capsu l ă TO-99. 33. Această n otă este vala- bilă pentru toate stabilizatoa- rele de tensiune prezentate În tabel şi conţine citeva precizări : - seriile de stabilizatoare 142, K142. KP142 familiile EH5, EH8 şi EH9 sint produse in două tipuri de capsule; circui- tele integrate care au după pre- fixul K, litera p, sînt În capsulă KT-26-2 (similară TO-220) cu trei terminale,. conform CT 40; celelalte sint in capsulă metalo- ce"ramică cu patru terminale, conform CT 41; familia EH6 este produsă in capsulă meta- 10ceramică cu opt terminale, conform CT 42. - nu s-a . indicat tipul de echivalenţă deoarece . au fost propuse mai multe posibilităţi de inlocuire, dintre care unele . directe, altele funcţionale ; - echivalenţele propuse nu sînt depline, dar În marea majo- ritate a cazurilor ele sînt vala-
  • 5. bile. 34. Stabilizator de 5. V/ 3 A; poate fi inlocuit cu ROB 323 (in ca p s ulă TO-3; valabil şi pentru notele 35, 36, 37). 35. Stabilizator de 5 V/ 2 A; poate fi inlocu it cu ROB 323 sau cu 7805 intr-o co n fig uraţi e de mări re a curentului. 36. Stabilizator de 6 V/ 3 A; poate fi .inlocuit cu ROB 323 in co nfiguJaţie specifică de m ă rire a iensiunii. 37. Stabiljzator de 6 V/ 2 A; poate fi inlocuit· cu ROB 323 in configu raţ ie s pecifi că de mărire a tensiunii. 38. Stabilizator de 9 .V/ l ,5 A; poate fi inlocuit cu 7809 in con- fi gura ţie de mărire . a curentului (d acă este necesar) sau cu ROB317 reglat la tensiunea res- pectivâ. . 39. Stabilizator de 12 V/ 1.5 A; poate fi Înlocuit Cu 7812 În confi- g uraţie de m ări re a curentului (dacă este necesar) sau cu ROB317 reglat la tensiunea res- pectivă . 40. Stabilizator ee 15 Vl1.5 A; poate fi inlocuit cu 7815 in confi- gur ~ţie de m ări re a curentului (dacă este necesar) sau cu ROB 317 reglat la tensiunea respec- tiva. 41. Stabilizator de 20 V/l ,5 A; poate fI inlocuit cu ROB 317 re- glat la tensiunea res pect ivă . 42. Stabilizator de 24 V/1.5 A; poate fi înlocuit Cu 7824 În confi guratie de mă r i re a cu ren- tului (d acă ~ste necesar) sau cu ROB 317 reglat la tensiunea res pecti vă . 43. Stabilizator de '27 V/ l ,S A; poate fi inlocuit cu ROB 317 re- giat la tensiunea res pect ivă . 44. Stabilizator dual ± 15 VI 200 mA, tensiune de intrare max. ± 4Q V. in fu ncţie de modul de operare, se pot obline ş i ten- siuni regl abil~ intre ± 4,5 V... = 27 V. Circuite,le integrate sînt livrate in cap s Li I ă metaloceea- mi că cu 8 terminale. Aceste sta- bilizatoare pot fi echivalente functional cu ROB 146'8 atunci cind curentul necesar nu -de- păşeşte 100 mA (el poate fi inşă m ă ri t prin folosirea tranzistoa- relor externe) ş i dacă tensiunea de intrare În stabili.zator nu de- păşeş te ± 30 V. La ROB 1468 plaja tensiunilor reglabile este mai reduşă , respectiv ± a.. ± 20 V. 45. Amplificator audio de putere 7 W/4 ohmi; tensiune de alimentare max. 19,8 V. 46. Corector de ton dual, cu control electronic. 47. Amplificator audio de putere 15 W/4 ohmi; tensiune de alimentare max. ± 18 V (36 V). 48. Ampiificator dljal cu con- Ta bellb AI'1PLlF/CATOARE OPERATIONALE K154Y41 K 154 ':14 2 K154 Y4 3 K154Y4 4 K 157Y41 K 157 Y4 2 (K1Y T531A,5 ) K544 Y4 1, KP544 Yll i K 544 'd42, KP544Y42 1( 551Yll l K/'1551 'dlll KH551Yll2 K553':1ll1 K 553Yll2 . • K553 Y.ll. 3 K553 Yll5 KS53 Y.Ll. 6 K574 &ll l, KP574Y4 1 K574 Yll2, KP 574Y42 K 574 Y43, KP5 74Yll 3 K 1401Yll l K 1401 Yll2 K 1407YJl1. KP140 7Yll i K 1407Yll2, KP1407Y42 K1407Y43, KP 1407Y/J.3 K~1407Y/J.4 KI408Yll.1, KP1408Y/J.l K 1408Yll2 K140-9-yll l trol electronic , al volumului (compensat in f recve n t ă)' ş i al balansului. 49. Amplifi cator dual de pu- tere 2x6 W/ 2 ohmi; tensiune de alimentare max. 1-6 V. 50. Amplificator audio de putere 15 W/ 4 ohmi; te nsiu ne ( . ECHIVA LENT HA 2700 AD509 -HA2520 NOTE 13 14 15 16 17 18 19 20 17 21 2" f}/'1301 R08709 ROB 74 CA 3 130 ROB 101 T )lA 725 )lA 73 9 ROB 709 ROB 101 ROB 709 )lA 725 {}f1301A AD513 nO B37 f}1'1324 · F D F 18 F 19 D 12 O 20 D F O / D 12 F F D 21 22 23 24 22 13 11 19 16 16 23 24 25 24 16 14 26 27 28 29 29 25 30 LI'14250 D 31 26 .32 27 33 LI'1343 L/'1747C ROB3140 o D D 28 10 29 de alimentare max. ± 18 V (36 . V). Circuitul este produs in cap- sulă de tip 1501 . 5- 1 (simila ră Pentawatt). 51. Preamplificator dual de zgomot redus. - 34 12 • 5
  • 6. 6 • Tabel 3 AMPLIFICATOARE AUDIO K174 YH7 K 174YH9 K 174 YH10A K 174 YHII . K1 74YH12 K 174 YH15 K 174YH19 K548YH 1A Tabel 2 COMPARATOAR(OE TENSIUNE K521 CA 1 K521CA2 K521CA3 K 554CA 1 KSSUA3 ECHIVALENT eLB2711 )IA 710 ROB 311 ClB2711 ROB 311 NOTE CT. F O 30 O 31 O O 32 35 36 37 38 39 . ~------~--~-------+-----------+--~--~ S!ABltlZATOARE DE TENSIUNE 142EH5A, KP142EH5A 142EH5B, KP142EH58 142EH55, KP142EH55 142EH5r, KP142EH5r 142EH8A, KI42EH8A, KP142EH8A K142EH8r, KP142EH8r 142EHB5, KI42EH8E, KP 142EH85 KI42EH811, KP142EH8jJ. 142EH8B, KI42EH8B, KP142E118B KI42EH8E, KP142EH8E , 142EH9A, KI42EH9A, K142EHr 142EH95, K142EH95 , K142EH9jJ. }42EH9B, KI42EH9B, K142EH9E 14ZEH6A, .KI42EH6A 142E1165, K142EH65 K 142EH6B, K142EH6r K1EH421 ECHIVALENT TBA8 10S,MB;'810S O ŢCA940 O TCA 740 O TDA I MOA2020 O TCA 730 D 2xTDA 2002 F TDA2030,A2030 D nM38 1 O NOTE 45 46 47 48 49 50 51 43 43 44 45, . 46 47 -48 49 33 ROB 323 ROB 323,7805 34 35 40/41 36 37 } 7809 } 7812 } 7815 38 40/41 39 40/41 40 40/41 7824 41 42 43 }ROB 1468 F 44 nA723, ROB 723 F Bibliografie ' 41 41 41 42 C. Popescu. Amplificatoare operaţionale . Almanah Teh- nium 1988 Colecţi a revistei RADIO. 1970-1990 Catalog general scurt CCSIT-S Circuite integrate liniare ICCEI CCSIT-S Circuite integrate liniare IPRS Linear integrated circuits FAIRCHILD SEMICONDUC- TOR Unear integrated circuits MOTOROLA Linear integrated circuits NATIONAL SEMICONDUC- TOR CORPORATION Linear integrated circuits RCA Linear integrated circuits . SESCOSEM Linear integrated circuits SG5-ATES .. ,
  • 7. 2 3 1/ 9(10) /1 9 1/ 1 8. t>, 5(7) OUT t> 5 t> 5 IN 10(11) 10 OUT 1N1 ' 11 OUT 12(12) IN 2.12 9 3, 6 1/2 . (5) 3(. ) FC 8,11 FC IN2 10 4.2.12 FC 1(1 ) 7 1 7 +V - V . V -V . V - V • L. 5 6 1/ 2 ,,}!2) , 9 t> 6 t> 7(6) OUT " C> 5 3 OUT .(3) /I/~ OUT IN 1 IN ·2 (1 ) 8 5 aN 1(- ) 6(5) ON 11 F C 1 7 • 5(. ) 7 .V -V . V - V .V -V 7 7-======-- -
  • 8. -------- - - -- ----------. 13 14 15 II 214 1/ 214 2 [> 6110 OUT [>' 6/10 OUT Il [> 8 IN 3/5 IN 3/5 3 OUT 5/9 1/3 IN 11 113}r[ 8/12 )r [ 7 , r [ 8/12 5/9 )ON ce 12 1 aN 7/11 4/6 7/11 4/6 9 6 +V - v +v -v +V -v 16 17 18 /I _!l4 t> -l6110 OUT /1 2 1/ 2 [> 6 [> 6 3/5 3 OUT 3 OUT IN 5/ 9_ r e IN IN il3 5 re 8/12 ON 5 8 aN 8 7/ 11 4/6 4 4 +v -v +V -v +V - v 19 20 21 /1 2 /1 2 1/ 8 [> 6 [> 6 [> 6 3 OUT 3 OUT 9 OUT IN 8 IN IN 1 re 5 8 _4 r[ . re 1 aN 5 5 I 7 4 7 /4 2 7 +V - v +V -v . V -v 22 23 3 6 24 fi [> 13 OUT 1/ [> 1 2 5 OUT 1/ 4 IN 14 IN Z [> 10 OUT5 1 re 3,4 re IN 9 -- - --- 7 - - - -- 10,11 3 re " r e re 12-! 8 125 --Il 81/ [> 9' [> 13 11 6 6 OUT IN 9 our IN -,. .V -v 11 4 14 7 -. V - V - .V -v
  • 9. 27 25 26 1/' 3(1) 1/ 4 1/ 3 (2) IN _4(2) [> 218.LOUT 5 [> 10 OUT 4(3) t> 7(6) OUT IN 3 IN 12 ~ FC 6(5 ) rC - - - - " 2( 1) ON il 7(5) 9 / aN ' [> 81~L OUT IN 6(4) , 11 6 5 (4) .v -v -v 5(3) , 1(7) +v -v' 29 28 II 2 t> _1_ 0UT IN 3 t> 6 - -- - -- II nUT II [> 7 OUT IN 5 IN 9 - - - -- FCII l> 8 FC IN 10 OUT [( 13 "- - - - ,- II t> 14 OUT IN 12 8 (7) 5(4) 30 3(2) , t> 7(6) 4 (3) 2(1) ~ 118) " 8(7)1 1 5(4) OUT FC .. .v -v 11 4 + V - V + V -v" 33 31 32 II 2 !> 3 /1 312J IN OUT t> t> ?(6) OUT 7 - - - - OUT II [> 6 IN 4(3) IN 8 OUT 211) II 10 - - - - Cc..l1§) .' C> IL OUTFUON 6(5) FClON IN ' 9 • II 15 - - ......- - - IN. 16 [> 14 OUT 1(7) 4) 1(7) 5(4) . v -v .v -v 13 4,5 .v -v , 34 35 36 II 5 II 3 t> OUT 6 [> 7 OUT IN [> 11 2 9 OUT IN II IN 8 10 aN 1 2 STR 1 4(6) 7 4 .v -v +v -v . v -v' 9
  • 10. 37 38 39 1: 3 II 2 II 4 [> 7 l> 9 2 aur IN 3 3 aur IN 6. [> . 10 aur IN 5 II 8 srR 7:m 5 13 1 6 IN 9 STR 2 7 'i B12 .I 1-8 4 4 11 6 +v -v .v -v 42 +v - v 41 O40 O AdI • (or - V O OUT . INP -VOU! +VINP -VINP ' +VOUT {iND {iND (or +V OUT O O {iND 43 44 45 INP.! [> I~OUŢ L 14 3 ·L II 8 [> 14 INP la 5 OUT IN 7 OUT 6 5 R :x R laRN F(' L 1.2.13.15 4 TBASS 9 FC DP 7 4 8S R~ 6.7. 9.11 12( TPEBLE 12 LIN 10
  • 11. /.0 f~' :~ O O I I I- I ~I I I I- 1- ~ .:: oJ! -'" JJI( 'Ii ..fi " 6 I StJtJ.O E KtS6 Circuir dia8ram for K2YC371 IC Circuir diallr!lm for K2YC372 le 11
  • 12. JIW . ~'. OVt,ol/t. r1 I • ~':"j' . ," j,Ji t .l ,J .[ "' -. .., , ... • .1 , '1 t ,'1 I ","1" : !Ia". ~ ~ . I ~Ul)() 'u'".~~1<lO /lIpv .... • • -~ • 0° Connection d ia~ram for K2YC373 / -------<0+(, I Ifl II /ll/tput Iti ---+----------~~----~-E Circuit diagram for K2YC375 12 /
  • 13. l. oad IO,033 5 I---c:::r--Ţ- 2100... .... <>-1 -: 1 " :I.ŢUOO 1;00 : I I 1-L-Z_ _:~_-:~_~_g ~=~J-IO:OJJ Conn"crion diagram for K2lKA371 r-----------------.~~ ----- 12 101f16 tl!.>, 'S" 1)''''5 noo ~ DM7 f Conn"ction diagram for K2lKA372 13
  • 14. ·14 -E playback Inptd fa LOfJJd 'r. qu~ ,..,c v ri.. t o j;.J! Hiflh !re quefCI,: •Il If I ~o ? 0.-+-----------<0 ~c '5800 ' /,," Current Conn<ction dja~ra01 for K2:!A 373 r-;"r - - . ·- .....f, tJj/I T " .,. =r, " 1- - - _ _ J 1&10 ~ ." ~ Uin ~ '", - Connection diagratn for ._--+..-~----C::J---'" + ~ •... K2:lCA3n _~'~" j:t Il: I t-----1---.,~,I I ~ , .. U(I{J .'
  • 15. C- _ copyrlghl TEHNIUM ..".Ie. , Prelul 50 Iei ,.. ,J I '! ~ ~ ]~. 2 5 ... Conn..crion diagram for K~"'376 Conn..ction diagrarn for K2rCj71 " Lucrare editată de S, c."Tehnium romfaber" S,RL Redactor şef ing. ILIE MIHĂESClf Realizator AURELIAN LĂZĂROlU Grafica -Corectura Secrerariat CĂTĂLIN LĂZĂROJU l IVAŞCU GHE.IVAŞCU M. MARINESCU Tlp.rul •••cutat "Imprimerie MC..tib I~uretll . • 15
  • 16. SOCIETATEA COMERCIALĂ "Tehnium Romfaber" ,,' S:R.L. ' " Telefon 183566 176010·· 2059 118217 60 20 mterlOr . . ' " Vă oferă sel1vicii de consu ltanţă, do~umentare, in- formare, intermediere în diverse domenii- ale tehnicii. ' Editează la cerere prospecte, pliante,cataloage, scheme electrice, albume, calendare, etc. . Comerci,alizează bunuri de larg ' consum, piese de ~ ,scnimb şi accesorii tehnice. , Comercializează componente şi aparatură electro- nică, instrumente de măsură, generatoare de semnal, io- , stala~ii pentru recepţia ' programelor T.V. transmise prin .satelit, etc. " , ' ,- , Organizează cursuri de specializare în domeniul ini- ţierii şi depanării aparatelor radio, TV alb-negru şi co- lor, casetofoanelor şi videoc_asetofoanelor, cu dUrata de un an. REŢINEU : Societatea comercială "TEHNIUM Romfaber" S.R.L. este' un partener conven.abil pentru afaceri avantajoase. , . . . 1.