Gestiunea financiar-contabilă a întreprinderii implică activități esențiale pentru obținerea și utilizarea eficientă a resurselor financiare, asigurând astfel desfășurarea normală a producției și o monitorizare riguroasă a costurilor. Acest proces include analiza financiară, previziunea financiară și gestionarea activelor, pentru a sprijini deciziile de investiții și pentru a menține un echilibru financiar sănătos. Instrumentele principale utilizate sunt bilanțul și contul de profit și pierderi, care reflectă performanța financiară și starea de lichiditate a întreprinderii.

1. Gestiunea financiar-contabila a intreprinderii
Gestiunea financiar-contabila cuprinde ansamblul activitatilor prin care se realizeaza
obiectivele privind obttinerea si folosirea mijloacelor financiare necesare desfasurarii normale a
productiei, inregistrarea si evidenta in expresie valorica a activitatii economice din cadrul
intreprinderii; urmareste utilizarea eficienta a resurselor, desfasurarea ritmica a activitatii,
semnaleaza fenomenele care influenteaza nivelul profitului si reducerea costurilor etc.
Functiunea financiar-contabila are implicatii in activitatea generala de gestiune, in
asigurarea fondurilor necesare pentru salarii, materii prime si materiale, utilaje etc.
Un rol important revine activitatilor ce tin de exercitarea functiunii financiar-contabile cu
privire la contractarea creditelor in momentele potrivite pentru desfasurarea normala a productiei,
folosirea judicioasa a disponibilitatilor banesti, incasarea creantelor, dimensionarea corecta a
rezervelor etc.
Activitatile acestei functiuni se grupeaza in doua categorii:
a) activitatea financiara, care se refera la obtinerea si folosirea rationala a mijloacelor
financiare ale intreprinderii, la utilizarea facilitatilor de ordin financiar, achitarea obligatiilor
financiare, contractarea de credite si rambursarea lor etc.
b) acivitatea contabila, care asigura inregistrarea si evidenta veniturilor si cheltuielilor, a
materialelor si a productiei, calculul costurilor si determinarea rezultatelor financiare finale,
evidentierea modificarilor patrimoniale in volum si structura.
Functiunea financiar-contabila, prin complexitatea operatiunilor pe care le ocazioneaza, prin
multiplele corelatii pe care le are cu toate celelalte functiuni ale intreprinderii, se concretizeaza ca
o latura bine definita a gestiunii financiare a intreprinderii.
Importanta gestiunii financiare nu se margineste numai la sfera de activitate interna a
intreprinderii. Procurarea si mai ales utilizarea fondurilor se realizeaza prin nesfârsitul lant al
operatiunilor banesti. In acest sens, marea majoritate a fluxurilor banesti din economie este
tranzitata de gestiunea financiara a intreprinderii.
In strânsa legatura cu celelalte functiuni ale intreprinderii, functiunea financiar-contabila are
rolul de a asigura apararea, cresterea si consolidarea patrimoniului intreprinderii. In aceasta sfera
se includ toate deciziile legate de realizarea investitiilor si finantarea acestora, evidenta productiei
si a cheltuielilor, precum si repartizarea si utilizarea profitului realizat.
Activitatile principale care fac parte din sfera acestei functiuni sunt:
· Analiza financiara a intreprinderii in vederea diagnosticarii situatiei financiare.
Pentru aceasta se utilizeaza informatiile de sinteza cuprinse in bilantul contabil si contul de
rezultate;
· Previziunea financiara care, pe baza unor ipoteze referitoare la situatia economica
generala, conduce la elaborarea unor planuri financiare pe termen mediu si lung, a bugetelor de
venituri si cheltuieli specifice fiecarei activitati a intreprinderii;
· Fundamentarea deciziilor de investitii si de finantare a acestora astfel incât
disponibilitatile banesti ale intreprinderii sa-si gaseasca cea mai rentabila utilizare in viitor;
· Asigurarea legaturii intreprinderii cu piata financiara si cu diferitele organisme ale
acesteia, in vederea mobilizarii eventualelor capitaluri disponibile ale altor agenti economici
pentru dezvoltarea si cresterea economica a intreprinderii;
· Gestionarea riguroasa a acivelor financiare ale intreprinderii, negocierea eventualelor
credite, asigurarea unei capicitati de plata corespunzatoare desfasurarii ritmice a activitatilor de
productie si comerciale;
1

2. · Realizarea politicii rezultatelor intreprinderii, repartizarea si utilizarea profitului net
conform hotarârilor adunarii generale a actionarilor etc.
Instrumente si indicatori de analiza financiara
Analiza financiara a intreprinderii are ca scop sa determine „perfomanta” intreprinderii la un
moment dat (de regula, la incheierea unui exercitiu financiar).
Pentru realizarea acestui scop, sunt utilizate doua instrumente contabile: bilatul si contul de
profit si pierderi.
Bilantul sintetizeaza starea patrimoniala a intreprinderii la un moment dat si decrie separat
elementele de Activ (A) si Pasiv (P). Activul se compune din bunurile detinute de intreprindere si
creantele acesteia, iar Pasivul cuprinde capitalurile proprii si datoriile contractate de intreprindere
si nerambursate inca. Diferenta intre Activ si Pasiv (A-P) se numeste „situatie neta” a
intreprinderii (averea actionarilor sau activul neangajat in datorii). Situatia neta (SN) poate fi
pozitiva, caz in care reflecta o gestiune economica sanatoasa (o crestere a bogatiei intreprinderii)
sau negativa, aratând o depasire a activului de catre datorii (situatie falimentara).
Bilantul reflecta echilibrul financiar al intreprinderii la un moment dat. Fiecare element al
activului reprezinta o „alocare” de fonduri banesti, structurate dupa gradul lor de lichiditate.
Astfel, imobilizarile necorporale (brevete, licente etc.) sunt cele mai putin lichide; imobilizarile
corporale (terenuri, cladiri etc.) au o lichiditate superioara activelor necorporale, iar imobilizarile
financiare (titluri de participatie) sunt cele mai lichide. Datorita rotatiei relativ lente a capitalurilor
investite in astfel de active ele se numesc si „alocari permanente”. Activul cuprinde si activele
circulante, mult mai lichide decât imobilizarile, numite si „alocari temporare”, la care recuperarea
capitalurilor investite se face la incheierea exercitiului.
Cealalta parte a bilantului, Pasivul, reflecta sursele de provenienta a capitalurilor proprii
(CP) si imprumutate. Pasivele sunt structurate dupa gradul lor de exigibilitate (scadenta la un
termen dat). Astfel, intâi se inscriu in pasivul bilantului capitalurile proprii, apoi cele din
reinvestiri ale acumularilor anterioare (rezerve) si cele provenite din surse publice (subventii).
Aceste elemente au un termen de scadenta indepartata si constituie „surse permanente”. In aceasta
categorie pot fi incluse si datoriile pe termen lung. Datoriile pe termen scurt (credite, furnizori,
clienti etc.) au un grad sporit de exigibilitate si sunt numite „surse temporare”.
Alocarile permanente trebuie sa fie, in principiu, acoperite din surse permanente. Diferenta
intre sursele pemanente si alocarile permanente constituie „fondul de rulment” (FR) al
intreprinderii:
FR=(CP+Datorii)-Imobilizari nete (fara amortizari)
Fondul de rulment este expresia echilibrului financiar al intreprinderii, fiind utilizat pentru
innoirea stocurilor si creantelor. Alegerea intre diferitele posibilitati de utilizare (pentru investitii,
productie, titluri) este o problema cheie a gestiunii financiare a intreprinderii. Uneori, fondul de
rulment poate fi negativ, semnificând faptul ca pentru alocarile permanente s-au utilizat si sursele
temporare. In acest caz, gradul de indatorare pe termen scurt este foarte mare si situatia financiara
a intreprinderii devine „exploziva”.
In conformitate cu principiul gestiunii financiare, alocarile temporare trebuie sa aiba ca surse
de acoperire sursele temporare. Diderenta intre acestea se numeste „nevoia de fond de rulment
(NFR)”:
NFR=Alocari temporare-Surse temporare=(Stocuri+creante)-(datorii de exploatare)
Evident, si NFR poate fi pozitiva sau negativa. Comparând FR cu NFR la incheierea
exercitiului financiar, se determina disponibilitatile banesti ale intreprinderii aflate in contul curent
la banca sau in casa (numite „trezoreria neta – TN”):
TN=FR-NFR
2

3. Trezoreria neta este expresia elocventa a unei activitati eficiente. Când este pozitiva,
exercitiul financiar s-a incheiat cu un surplus monetar, concretizat in profitul net inscris in pasivul
bilantului. Trezoreria neta negativa evidentiaza un dezechilibru financiar. Diferenta intre trezoreria
neta la sfârsitul exercitiului (1) si de inceputul lui (0) reprezinta „cash-flow”-ul (CF) perioadei:
CF=TN1-TN0
Un CF pozitiv reflecta o situatie financiara buna a intreprinderii, o crestere a capacitatii ei de
a finanta investitii si de a creste bogatia proprietarilor. Invers, un CF negativ va semnifica o
saracire, o reducere a valorii proprietatii.
In concluzie, bilantul contabil reflecta:
-in Activ:
-activele fixe (imobilizari – IMO), in structura lor;
-activele circulante (ACR):stocuri, creante;
-disponibilitatile banesti (DB);
-in Pasiv:
-capitalurile proprii (CP);
-datoriile de expoatare (D);
-creditele de trezorerie (CRT).
Echilibrul financiar global este asigurat prin relatia A=P. Pentru aprecierea echilibrului
financiar al intreprinderii se utilizeaza si alti indicatori:
-fondul de rulment:
FR=(ACR+DB)-(D+CRT)=(ACR-D)+(DB-CRT)=NFR+TN
-fondul de rulment propriu:
FRP=CP-IMO
-fondul de rulment imprumutat:
FRI=FR-FRP
Contul de profit si pierderi
In contul de profit si pierderi se reflecta fluxurile de venituri si cheltuieli care au marcat
evolutia intreprinderii in perioada exercitiului financiar. Cheltuielile constituie elementele de cost
suportate de intrerpindere (sonsumuri de materii prime, cheltuieli de personal, amortismente,
provizioane etc.). Veniturile cuprind, ca parte preponderenta, cifra de afaceri (vânzarile), dar si
cresterea stocurilor de productie si lucrari in curs de executie, dobânzi etc. Structura indicatorilor
cuprinsi in contul de profit si pierderi este urmatoarea:
1.Vânzari de marfuri
2. Productia vânduta
3. Cifra de afaceri (1+2)
4. Productia stocata – sold creditor
5. Productia imobilizata
6. Productia exercitiului
7. Venituri din subventii de exploatare
8. Alte venituri din exploatare
I. Venituri din exploatare-total (3+4 la 8)
9. Costul marfurilor vândute
10. Mateiri prime si consumabile
11. Combustibil, energie si apa
12. Alte cheltuieli materiale
3

4. 13. Cheltuieli materiale-total (10+12)
14. Lucrari si servicii executate de terti
15. Impozite, taxe si varsaminte asimilate
16. Salarii personal
17. Asigurari si protectie sociala
18. Cheltuieli cu personalul-total (16+17)
19. Alte cheltuieli de exploatare
20. Amortizari si provizioane
II. Cheltuieli pentru exploatare total (9+13 la 15+18 la 20)
21. Rezultatul din exploatare-profit/pierdere (I±II)
22. Venituri din diferente de curs valutar
23. Venituri din alte realizari financiare
24. Venituri din dobânzi
III. Venituri financiare-total (22 la 24)
25. Diferente de curs valutar
26. Cheltuieli privind dobânzile
IV. Cheltuieli financiare-total (25+26)
27. Rezultatul financiar – profit/pierdere (III±IV)
28. Rezultatul curent al exercitiului – profit/pierdere (21±27)
V. Venituri exceptionale-total
VI. Cheltuieli exceptionale-total
29. Rezultatul exceptional al exercitiului (V±VI)
VII. Venituri-total (I+III+V)
VIII. Cheltuieli-total (II+IV+VI)
30. Profit/pierdere brut (VII±VIII)
31. Impozit pe profit
32. Rezultatul exercitiului – profit/pierdere (30±31)
Pe baza unor scheme de analiza a contului de rezultate se pot determina indicatorii care
reflecta activitatea intreprinderii sub aspect financiar. Una din schemele de analiza, cu o utilizare
mai frecventa, este cea numita „tabloul descendent”:
PRODUCTIE
-livrata
-stocata
-imobilizata
CONSUMURI
-materii prime
-materiale
-alte consumuri
MARJA
ASUPRA
CONSUMU-RILOR
CONSUMURI
INTERMEDIARE
VALOARE
ADAUGATA
Alte cheltuieli de
exploatare
-cu personalul
-impozite,taxe,
alte obligatii
EXCEDENT
BRUT DE
EXPLOATARE
(E.B.E)
Cheltuieli
financiare
Capacitate de
autofinantare
DIVIDENDE
Autofinantare
4

5. Schema porneste de la valoarea productiei (compusa din cifra de afaceri, variatia stocurilor
de productie in curs si productia imobilizata in momentul inventarierii), ajungând la lichiditatile pe
care intreprinderea le poate mobiliza (partea de profit retinuta pentru nevoile de dezvoltare si
dividentele cuvenite actionarilor). In fiecare etapa se scad treptat diferitele cheltuieli ocazionale.
Astfel, din valoarea productiei, se scad consumurile legate de aceasta productie si ramâne marja
asupra consumurilor, din care, retinând celelalte consumuri intermediare, rezulta valoarea
adaugata. Aceasta urmeaza a fi repartizata: o parte este destinata acoperirii altor cheltuieli de
exploatare (salarii, impozite etc.), rezultând excedentul brut de exploatare (EBE), care este un
indicator esential de apreciere a situatiei financiare a intreprinderii. Excedentul brut de exploatare
foloseste pentru a plati bancilor cheltuielile financiare, a plati statului impozitul pe profit si
salariatilor eventualele drepturi de participare la profit. Ceea de ramâne din excedent formeaza
capacitatea de autofinantare, adica, ceea ce intreprinderea va putea finanta prin ea insasi (fara a
apela la imprumuturi). Acest surplus reprezinta, deci, bogatia proprietarilor intreprinderii, ea fiind
folosit in continuare asa cum acestia hotarasc. In Majoritatea cazurilor, A.G.A hotaraste ca o parte
sa fie distribuita ca dividende, iar restul (fondul de dezvoltare) sa fie reinvestit in intreprindere.
Bugetul de venituri si cheltuieli
Pentru desfasurarea unei activitati economice si financiare care sa duca la obtinerea unor
rezultate optime, intreprinderile elaboreaza planuri de productie si bugete de venituri si cheltuieli
care reflecta, in expresie baneasca, activitatile de investitii, aprovizionare, productie si desfacere,
precum si alte activitati.
In conformitate cu semnificatia dictonului „a guverna inseamna a prevedea”, conducerea
moderna a intreprinderii are ca prima atibutie previziunea, iar previuziunea financiara este o
importanta activitate de planificare.
Instrumentele de realizare a previziunii financiare sunt bugetele intreprinderii care, spre
deosebire de bilant si contul de rezultate, sunt destinate nevoilor interne de orientare spre
realizarea obiectivului propus in exercitiul financiar viitor.
Actiunea financiara precede orice actiune tehnica, economica si organizatorica. Astfel, mai
intâi se procura resursele financiare necesare si apoi are loc fluxul real de bunuri si servicii catre
intreprindere prin compensarea acestuia cu un flux financiar, in sens invers. Putem spune ca
decizia financiara este apriorica oricarei decizii economice, ceea ce este de natura sa releve
imnportanta elaborarii si fundamentarii bugetului fiecarei astfel de actiuni. O caracteristica a vietii
economice a intreprinderii este preocuparea de a elabora Bugetul de venituri si cheltuieli pentru
activitatea ce urmeaza sa se desfasoare.
Bugetele de venituri si cheltuieli cuprind indicatori financiari care reflecta volumul si
circuitul activelor imobilizate si al activelor circulante, necesarul de finantat, sursele de finatare,
volumul acumulatorilor si destinatia rezultatelor, varsamintele catre organul ierarhic supreior si la
bugetul statului, precum si subventiile primite de la acesta.
Bugetul de venituri si cheltuieli constituie un puternic instrument care influenteaza
activitatea economico-financiara a intreprinderilor, fiind totodata un mijloc de execitare a
controlului financiar. Bugetul de venituri si cheltuieli se intocmeste pe baza programului de
productie si de prestari servicii, a planului costurilor de productie (bugete partiale pe produse sau
activitati), tinând seama de modul cum s-au realizat acesti indicatori in perioada precedenta si
ritmul de crestere a productiei si a veniturilor in ultimii ani. Numai in acest fel, prin bugetul de
venituri si cheltuieli se pot face prevederi juste de resurse financiare, ele contribuind la dezvoltarea
echilibrata a sectoarelor si a subramurilor de productie din intreprinderi.
Bugetul de venituri si cheltuieli este fomat din mai multe planuri, calcule si situatii cu
ajutorul carora se determina diferiti indicatori financiari cuprinsi in documentul de plan
5

6. centralizator. Bugetele de venituri si cheltuieli sunt insotite de documentatii referitoare la
calculul indicatorilor principali.
In figura 1. sunt prezentate componentele Bugetului de venituri si cheltuieli pentru societati
comerciale si regii autonome.
8. Repatizarea
profitului
8. Repatizarea
profitului
6. Împrumuturi
garantate
6. Împrumuturi
garantate
de stat
de stat
1. Bugetul
activităţii
generale
1. Bugetul
activităţii
generale
Componentele
BUGETULUI
Componentele
BUGETULUI
DE
DE
VENITURI
VENITURI
ŞI
ŞI
CHELTUIELI
CHELTUIELI
5. Bugetul
activităţii de
investiţii
5. Bugetul
activităţii de
investiţii
2. Bugetul
activităţii
2. Bugetul
activităţii
de
de
producţie
producţie
4. Bugetul
activităţii
de încasări
şi plăţi
în valută
4. Bugetul
activităţii
de încasări
şi plăţi
în valută
Fig. 1. Componentele standardizate ale Bugetului de venituri si cheltuieli pentru societati
comerciale si regii autonome
Bugetul activitatii generale contine informatii privind venturile, cheltuielile si rezulatele
preconizate a se realiza intr-un exercitiu financiar pe ansamblul unitatii patrimoniale, comaprativ
cu exercitiul financiar precedent.
Aparent, „Bugetul activitatii generale”, cel putin pentru realizarile exercitiului financiar
precedent, s-ar putea elabora pe baza datelor din contabilitate financiara, urmând ca preliminarile
ecerciutiului financiar curent sa fie estimate global in functie de indicele de modificare a volunului
fizic al activitatii, calculat in baza relatiei:
6

7. I Q V = , in care:
1
Q
2
Iv – indicele modificarii volumului fizic al activitatii;
Q1 – volumul fizic al activitatii in exercitiul financiar curent;
Q0 – volumul fizic al activitatii in exercitiul financiar precedent (de baza).
Folosirea acestui procedeu ar asigura rezultate acceptabile ,numai daca ar exista:
a) o stabilitate absoluta a activitatilor ce tin de realizarea structurii dottimentale, a conditiilor
tehnico-economice in care se realizeaza pruductia si preturile;
b) osibilitati de exprimare intr-o singura unitate de masura fizica a intregii activitati
desfasurate de unitatea patrimoniala;
c) posibilitati de separe a veniturilor si cheltuielilor in variable, semivariabile si fixe, urmând
ca indicele de modificare a volumului fizic al activitatii sa se aplice numai asupra veniturilor si
cheltuielilor variabile si eventual agregat cu „indicele de variabilitate” asupra celor semivariabile.
Prin urmare, aplicabilitatea practica a acestei metode da arareori rezultate satisfacatoare, de
mai mare eficienta fiind:
· procedeul corelatiei interbugete care consta in elaborarea de bugete separate de
venituri si respectiv de cheltuieli pe fiecare element de venit, respectiv de cheltuiala a „Bugetului
activitatii generale”. In acest caz, fiecare element de venit sau cheltuiala urmeaza sa fie
fundamentat in functie de continutul, natura si modalitatea de formare. Odata elaborate, bugetele
separate de venituri,respectiv, de cheltuieli se centralizeaza in „Bugetul activitatii generale”;
· procedeul centralizarii bugetelor de venituri si cheltuieli, ale substructurilor
organizatorice (fabrici, uzine, sectii, ateliere etc.) care presupune elaborarea intr-o prima faza a
bugetelor de venituri si cheltuieli la nivelul fiecprei substructuri organizatorice ca si „Bugetul
activitatii generale” si apoi centralizarea, element cu element, de venituri si cheltuieli, pâna la
nivelul de ansamblu al unitatii patrimoniale;
· procedeul centralizarii antecalculatiilor si preturilor produselor, lucrarilor si
serviciilor care se preteaza indeosebi pentru bugetarea veniturilor si cheltuielilor din exploatare.
Procedeul presupune elaborarea, intr-o prima faza, a preturilor estimate de vânzare si a costurilor
unitare in structura veniturilor, respectiv, a cheltuielilor din exploatare, urmând ca intr-o a doua
faza sa se pondereze, in structura, componentele preturilor si costurilor cu volumul fizic al fiecarui
produs, lucrare sau serviciu preconizate a se realiza si centraliza in „Bugetul activitatii generale”.
„Bugetul activitatii de productie” furnizeaza informatii privind productia marfa pe
structura, costul de productie cu precizarea elementelor incorporate in acesta, rezultatele
prognozate, materiazate in profit sau pierdere, recapitulatia costurilor totale cu defalcarea pe
cheltuieli materiale, cu munca vie si alte cheltuieli.
Elaborarea „Bugetului activitatii de productie” presupune, intr-o prima faza, stabilirea
programului de productie ssi antecalcului costurilor in structrarea cheltuielilor identificabile, cum
sunt cele cu materialele, manopera si eventual amortizarea utilajelor direct afectabile si
neidentificabile sau indirecte.
Prin „Bugetul activitatii de investitii” se stabilesc sursele de acoperire a cheltuielilor cu
investitiile oferind informatii privind resursele proprii, cu precizarea naturii acestora, destinatia
resurselor proprii, cheltuielile cu investitiile, excedentul sau deficitul.
Bugetul imprumuturior garantate de stat se intocmeste pe baza acordurilor si contractelor
de credite garantate de stat, acordate de fiecare banca finantatoare, in lei sau in valuta, dupa caz.
7

8. Prin intermediul acesteia se furnizeaza informatii privind datoria unitatii patrimoniale, garantata
de stat in structura:
- datoria efectiva a unitatii patrimoniale la inceputul perioadei;
- angajari de imprumuturi in cursul perioadei;
- platile efectuate;
- rambursarile, dobânzile, comisioanele si spezele bancare;
- datoria efectiva de la sfârsitul perioadei.
Componenta standardizata intitulata „Rezerve” a „Bugetului de venituri si cheltuieli ale
regiilor autonome si societatilor comerciale de stat” se intocmeste pe feluri de rezerve si fonduri
constituite in baza reglementarilor legale si/sau statutare in care sunt prezentate resursele,
utilizarile si soldurile la sfârsitul exrcitiului financiar.
In structura „Bugetului de venituri si cheltuieli ale regiilor autonome si societatilor
comerciale de stat” s-au introdus si doua componente care furnizeaza unele informatii
suplimentare cu privire la preliminarea repartizarii profitului net si relatiile de calcul ale
principalilor indicatori economico-financiari.
Aceste componente sunt:
· componenta „Repartizarea profitului net” prin care se prevede modul de repartizare
previzionat a profitului net pe destinatii, in anul curent, comparativ cu anul precedent, având in
vedere prevederile legale in cazul regiilor autonome si societatilor comeciale cu capital de stat si
hotarârile anticipate ale adunarilor generale ale actionarilor sau asociatilor in cazul societatilor cu
capital privat;
· componenta „Principalii indicatori economico-financiari” cuprinde indicatorii
economici si financiari ce permit caracterizarea in detaliu a unitatii economice, permitând
utilizatorului multiple modalitati de interventie si actiune pentru a asigura cresterea valorii
intreprinderii, limitând la minimum dependenta unitatii si riscul daca se promoveaza si respecta
exigentele bugetarii financiare.
Preocuparii de elaborare a bugetului de venituri si cheltuieli i se asociaza aceea de a respecta
prevederile propriului buget pâna la limita la care bugetul ar putea deveni o restrictie in cresterea
eficientei. Exista astfel avantaje si dezavantaje in legatura cu elaborarea bugetului de venituri si
cheltuieli ale intreprinderii, cum ar fi:
Avantaje:
► Bugetul de venituri si cheltuieli are rolul de a orienta intreprinderea spre un scop anume:
rentabilitatea, lichiditatea, diminuarea riscurilor etc. In lipsa unui plan, conducerea intreprinderii
nu ar avea drept repere decât realizarile anilor anteriori sau realizarile concurentei. Acestea
constituie insa referinte putin fiabile. Rezultatele perioadei precedente pot inregistra unele
fluctuatii, favorabile sau nefavorabile, determinate de conditiile concrete ale perioadei precedente
si care nu se extrapoleaza intocmai la perioadele urmatoare. De asemenea, nu exista garantia ca
realizarile precedente sau cele ale concurentei sunt optime si ca acestea pot fi retinute ca norme ale
perioadei de executie a bugetului de venituri si cheltuieli.
►Planificarea financiara coordoneaza eforturile tuturor compartimentelor functionale,
intrucât toate sunt antrenate in procesul de executie a bugetului de venituri si cheltuieli, intr-o
masura mai mare sau mai mica. Totodata, procesul de elaborare a bugetului de venituri si
cheltuieli presupune mai multe variante deoarece o decizie financiara favorabila compartimentului
care poate a luat-o poate fi mai putin favorabila altui compartiment sau ansamblului intreprinderii.
►Elaborarea bugetului de venituri si cheltuieli va favoriza implementarea unui sistem
eficace de control prin compararea realizarilor cu previziunile si luarea masurilor de corectare la
momentul oportun. Pentru controlul executiei bugetului de venituri si cheltuieli, fiecare
intreprindere isi intocmeste un „Tablou lunar” care compara realizarile cu previziunile fiecarui
indicator din bugetul de venituri si cheltuieli. Acest „tablou” poate fi prezentat conducerii
8

9. intreprinderii insotit de comentariile, sugestiile si previziunile sefului de compartiment. Pe baza
lui, conducerea intreprinderii va decide in fiecare luna sau trimestru asupra modificarilor de
previziuni pe care evenimetele recente le impun sau va stabili directive noi pentru impulsionarea
activitatii compartimentelor.
Dezavantaje:
► In loc de a servi drept ghid, bugetul de venituri si cheltuieli poate deveni o frâna in
eforturile de adaptare la conditii noi, diminuând flexibilitatea intreprinderii. Acest pericol este cu
atât mai real cu cât bugetele de venituri si cheltuieli sunt mai detaliate. De aceea, bugetele de
venituri si cheltuieli tebuie sa descrie limitele generale ale evolutiei financiare, sa asigure o marja
de manevrare in interiorul prevederilor proprii si posibilitatea de a fi revazute.
► Planificarea financiara poate deveni o sursa de risipa prin tendinta compartimentelor de
a-si supraestima nevoile proprii de finantare. Mai mult, conducerea operativa apreciaza propriul
personal, dupa „dexteritatea” acestuia de a câstiga partida in atragerea celei mai mari parti din
sursele de finantare ale intreprinderii. Remediul acestor consecinte negative ar consta in elaborarea
unor bugete flexibile in functie de cifra de afaceri si in disocierea planificarii financiare de
promovare a personalului.
Bugetul de venituri si cheltuieli, odata elaborat, este analizat temeinic de consiliul de
administratie. Dupa analiza si eventulalele modificari si imbunatatiri, acesta intra in faza de
executie.
Masurarea performatei economice a intreprinderii
Performanta si funstionalitatea intreprinderii depind de calitatea gestiunii economino-financiare,
in conditiile unei inzestrari tehnice optime si a organizarii rationale a muncii si a
productiei. gestiunea financiara a intrerpinderii urmareste protejarea patrimoniului pe baza unei
bune administari si a autocontrolului. Gestiunea economia este mult mai larga decât gestiunea
financiara, cuprinzând toate domeniile activitatii intreprinderii si isi gaseste expresia in
performanta economica. Parametrii conceptului de performanta pot fi larg abordati si exprima
calitatea actului managerial. In liteartura de specialitate se utilizeaza cu sens similar notiunile de
performanta si eficeinta.
Eficienta economica este o categorie complexa care sintetizeaza la nivelul intreprinderii
rezultatele obtinute in gospodarirea patrimoniului, a tuturor resurselor in vederea maximizarii
profitului. Eficienta exprima calitatea unei activitati care produce efecte economico-financiare
pozitive.
Privita din punct de vedere sistemic pot exista mai multe variante eficiente, dar varianta
performata se asigura atunci când rezultatele sunt maxime. In mod similar sunt utilizate notiunile
de optim si eficient. Intre optim si eficient pot exista raporturi ca de la parte la intreg. Partea
reprezinta optimul partial, iar intregul multimea variantelor eficiente. Optimul poate fi si partial si
total. Optimul partial asigura optimizarea raportului dintre efecte si eforturi la nivelul
subsistemelor intreprinderii, iat optimul total asigura optimizarea la nivelul sistemului.
Performanta economica a intreprinderii are o sfera larga de cuprindere, in esenta reflectând
raportul dintre efecte si eforturi. Performanta economica depinde atât de gradul de inzestrare cu
resurse cât si de performanta managementului.
Diagnosticarea activitatii tehnico-productive si economico-financiare se poate face prin
masurarea performantelor activitatilor si pe ansamblul intreprinderii pentru a gasi solutii ca
aceasta sa devina competitiva. se urmareste asanarea activitatilor nerentabile, cunoasterea sanselor
intreprinderii de a deveni competitiva pe piata, de a-si relansa activitatea economica sau de a intra
in faliment. In cazul unor sanse reale de redresare se alaboreaza un plan de afaceri detaliat.
9

10. Informatiile necesare in vederea masurarii performantei economice prezente si previzibile se
obtin din contabilitatea analitica, din bilantul contabil si anexele acestuia, din analiza realizarii
prevederilor bugetului de venituri si cheltuieli, din investigarea si evaluarea starii tehnice a
intreprinderii etc.
Orice relatie comerciala a intreprinderii implica un risc. Riscul poate proveni din cauza unor
factori endogeni sau din cauze exogene. Cunoasterea performantei economice a intreprinderii, ca
si analiza unor informatii despre bonitatea partenerilor de afaceri, sta la baza elaborarii
programelor de productie, a organizarii si functionalitatii fluxurilor materiale si financiare.
Informatiile despre performanta economica si bonitatea intreprinderilor pot asigura evitarea
riscului si luarea unor decizii corecte.
Masurarea rezultatelor economice necesita informatii si, pe baza acestora, calculul unor
indicatori partiali si finali, fizici si valorici, cantitativi si calitativi.
A. Indicatori de eforturi: capitalul fix, capitalul circulant, numarul de salariati, cheltuielile
de productie etc.
B. Indicatori de efecte: capacitatea de productie, productia marfa, cifra de afaceri etc.
C. Indicatori ai eficientei productiei: productivitatea muncii pe produs, costurile unitare,
profitul pe unitatea de produs, rata profitului.
D. Indicatori ai utilizarii factorilor de productie:
a) factorul munca: productivitatea muncii, salariul mediu lunar si anual, capitalul fix pe
lucrator etc.
b) factorul capital: cifra de afaceri la 1000 lei capital, profitul la 1000 lei capital, viteza de
rotatie a activelor circulante, consumurile specifice de resurse pe unitatea de produs, investitia
specifica etc.
c) factorul pamânt: cifra de afaceri, profitul la 100 ha teren agricol si arabil.
E. Indicatori financiari:
1) Indicatori de lichiditate, care arata daca intreprinderea are sau nu disponibilitati pentru
plata la termen a datoriei:
- Rata lichiditatii curente (Lc) :
L = Active _
curente c _
Pasive curente
Atunci când coeficientul este mai mare decât 2, el arata o buna lichiditate.
- Rata lichiditatii imediate (Li):
L = Active _ curente -
Stocuri i Pasive _
curente
Acest coeficient trebuie sa fie superior indicelui 1.
2) Indicatori de solvabilitate:
- Rata datoriilor (Rd) exprima capacitatea unei intreprinderi de a-si onora obligatiile fata de
terti pe seama activelor sale.
R Total datorii 100
d , Rd=30-40%
= _ ×
Total _
active
- Rata de solvabilitate (Rs) indica ponderea datoriilor pe termen mediu si lung in
capitalurile proprii:
100
R Credite pe termen mediu si lung s
= _ _ _ _ _ ×
Capital _
propriu
O rata de sovabilitate de 35-40% este un indiciu al efotului propriu depus de intreprindere
pentru utilizarea corespunzatoare a capitalului propriu.
10

11. - Rata de acoperire a activelor fixe (Rafn) arata de câte ori valoarea activelor fixe nete
acopera suma imprumuturilor:
R Active fixe nete afn _ _ _ _ _
= _ _ ; Rafn=2,00-2,50 – situatie favorabila
Credite pe termen mediu si lung
- Solvabilitatea financiara (Sf):
S Capital propriu f _ _
= _ ; Sf=0,35-0,5
Cifra de afaceri
- Solvabilitatea patrimoniala (Sp) reprezinta gradul in care firmele pot face fata obligatiilor
de plata:
S = Capital _ propriu ·
100
p ; Sp>30%
Total _
pasiv
3) Indicatori ai echilibrului financiar:
- Rata autonomiei financiare (Af):
A Capital propriu 100
f ; Af=50-75%
= _ ×
Capital _
permanent
- Rata de finantare a activelor circulante (Rfac):
R = Fond _ de _
rulment fac Active _
circulante
- Rata capitalului propriu fata de activele fixe (Rcpaf):
Daca valoarea coeficientului este mai mica decât 1, rezulta ca activele s-au achizitionat pe
datorie. Daca e mai mare decât 1, arata ca activele s-au achizitionat din capitalul propriu, fapt care
se datoreaza unei capacitati ridicate de autofinantare.
- Rata capitalului pemanent fata de activele fixe (Rcpff):
R = Capital _
permanent cpff Active _
fixe
Acest indicator trebuie sa aiba o valoarea supraunitara.
- Gradul de indatorare (Gi):
G = Pasive _
total i _
Capital propriu
Valoarea subunitara a indicatorului arata ca intreprinderea are independenta financiara.
4) Indicatori de gestiune, reflecta modul in care s-a realizat gestiunea activelor
fixe si circulante, a productiei, a marfurilor, a resurselor materiale si financiare etc.
- Viteza de rotatie a stocurilor (Vrs) :
V Valoarea marfurilor vandute rs ´
_ _ zile
365( )
Stocuri _ Total -
Facturi _
neincasate
=
- Durata medie de stocare (Sz):
365( )
S Stocuri z = ´
_ _
zile
Cifra de afaceri
- Ponderea cheltuielilor administrative (Ca):
100
C Total cheltuieli ad istrative a
= _ _ min ·
Valoarea _
vanzarilor
- Rotatia activelor fixe in cifra de afaceri (Rafca):
11

12. R = Cifra _ de _
afaceri afca Active _
fixe
- Durata medie de recuperare a creantelor (Dmrc):
365( )
D Debitori Facturi neincasate mrc = + ´
_ _
_ zile
Cifra de afaceri
- Rotatia activului total in cifra de afaceri (Ratca):
R = Cifra _ de _
afaceri atca Active _
total
- Rotatia activelor circulante in cifra de afaceri (Racca):
R = Cifra _ de _
afaceri acca Active _
circulante
- Rata grevarii veniturilor de datorii (Rgvd):
100
R Datorii totale gvd
= _ ×
Cifra _ de _
afaceri
- Durata de rambursare a datoriilor (Drd):
R Obligatii totale afca = ×
_ zile
365( )
Cifra _ de _
afaceri
5) Ratele de rentabilitate:
- Marja de profit (Mp):
100
M ofitul net p
= Pr _ ×
Cifra _ de _
afaceri
- Rata rentabilitatii financiare (Rrf):
100
R ofitul net rf
= Pr _ ×
Capitalul _
propriu
- Rata rentabilitatii economice (Rre) masoara eficienta resurselor alocate; trebuie sa fie
superioara ratei inflatiei si sa permita reinnoirea si cresterea activelor intr-o perioada cât mai
scurta:
100
R ofitul din loatare re
= Pr _ _ exp ×
Total _
active
- Rata rentabilitatii activelor totale (Rrat):
100
R ofitul brut rat
= Pr _ ×
Active _
totale
- Rata rentabilitatii resurselor consumate (Rrrc):
100
R ofitul net rrc
= Pr _ ×
Cheltuieli _ aferente _
CA
- Rata rentabilitatii generale (Rrg):
100
R ofitul net rg
= Pr _ ×
Cheltuieli _
totale
- Pragul de rentabilitate (Pr) reflecta nivelul limita minim al productiei la care veniturile sunt
egale cu total (costuri fixe+costuri variabile). Prin urmare este necesar a se realiza unu anumit
nivel al productiei pentru ca activitatea sa fie rentabila. Sub nivelul la care CA=Costuri totale sau
profitul este egal cu zero, intreprinderea inregistreaza pierderi.
Pe baza unui numar mare de indicatori financiari pot fi apreciate laturi diferite ale bonitatii
intreprinderii (performanta financiara). In final, se poate aprecia capacitatea beneficiara a
intreprinderii, respectiv, capacitatea acesteia de a produce un anumit profit. Capacitatea
beneficiara se determina ca diferenta intre profitul net si fondul de rulment al intreprinderii.
12

13. Echilibrul financiar al intreprinderii
Echilibrul financiar reprezinta una din formele de manifestare a echilibrului economic
general si reflecta concordanta existenta intre necesarul de fonduri al intreprinderii si
posibilitatile acesteia de acoperire a lor.
Echilibrul financiar este analizat cu ajutorul a doua mari categorii de metode:
- metode traditionale bazate pe studierea bilantului (analiza statica);
- metode bazate pe studiul fluxurilor financiare (analiza dinamica ).
1. Instrumentele analizei statice
Analiza statica furnizeaza informatii referitoare la trei aspecte esentiale in urmarirea
echilibrului financiar:
-structura patrimoniului si evolutia sa in timp;
-corelatia intre lichiditatile cumulate ale intreprinderii si scadentele anticipate la o
anumita data;
-gradul de adecvare a structurii resurselor intreprinderii la utilizarile pe care acestea le
finanteaza.
Analiza statica se bazeaza pe informatiile furnizate de bilant si reflecta conditiile
echilibrului financiar si a solvabilitatii la un moment dat. Solvabilitatea reprezinta forma
concreta de manifestare a echilibrului static al intreprinderii si reflecta capacitatea acesteia de a
face fata tuturor obligatiilor asumate pe seama fondurilor existente in circuitul sau economic.
Analiza statica se poate face in optica:
- patrimoniala si se bazeaza pe fondul de rulment si pe ratele de lichiditate;
- functionala ce permite trecerea la analiza dinamica si se bazeaza pe relatia
fundamentala a trezoreriei.
Fondul de rulment se calculeaza si se analizeaza pe baza confruntarii intre lichiditatile
activelor si exigibilitatea elementelor de pasiv. Sunt utilizate mai ales urmatoarele notiuni:
- fondul de rulment brut;
- fondul de rulment net;
- fondul de rulment propriu;
- fondul de rulment strain.
Intre aceste notiuni, fondul de rulment net prezinta cea mai mare semnificatie financiara, in
special atunci când este exprimat ca diferenta intre activele circulante si datoriile pe termen scurt.
Fondul de rulment nu trebuie considerat drept criteriu unic de apreciere a solvabilitatii ci trebuie
corelat si cu nevoia de fond de rulment a intreprinderii, gradul de lichiditate al activelor circulante
si gradul de exigibilitate a datoriilor pe termen scurt.
Ratele financiare stabilite pe baza bilantului reprezinta o metoda traditionala a analizei
financiare ce presupune compararea ratelor calculate cu anumite valori de referinta. Aceste valori
de referinta pot fi:
- aceleasi rate stabilite la nivelul unui domeniu de activitate;
- aceleasi rate obtinute de intreprindere intr- o perioada baza de comparatie;
- aceleasi rate inregistrate de o intreprindere etalon sau de o alta intreprindere concurenta;
- obiective pe care intreprinderea si le stabileste.
13

14. Ratele lichiditatii exprima capacitatea intreprinderii de a face fata scadentelor pe termen
scurt (lichiditatea financiara a intreprinderii reflecta capacitatea acesteia de a-si transforma
activele in disponibilitati banesti). Se pot calcula urmatoarele rate:
-rata lichiditatii globale = Active circulante
Datorii pe termen scurt
-rata lichiditatii reduse = Creante + Disponibilitati
Datorii pe termen scurt
-rata lichiditatii imediate = Lichiditati
Datorii pe termen scurt
Ratele indatorarii reflecta optiunea intreprinderii cu privire la sursele de finantare
utilizate si posibilitatile pe care la are in depasirea eventualelor dificultati legate de finantarea
activitatii.
Rata solvabilitatii se determina ca raport intre capitalul propriu si total pasiv.
Rata autonomiei financiare este stabilita ca raport intre datoriile pe termen scurt, mediu si
lung si capitalul propriu. Capacitatea de indatorare a intreprinderii este considerata saturata atunci
când rata autonomiei financiare se apropie de 1.
Ratele de sinteza reflecta un principiu de baza al echilibrului financiar conform caruia
imobilizarile trebuie finantate din capitaluri durabile, permanente.
RS1 = Capitaluri permanente
Active imobilizate nete
O alta rata de sinteza reflecta autonomia de care dispune intreprinderea in finantarea
investitiilor sale:
RS2 = Capitaluri proprii
Active imobilizate nete
Relatia fundamentala a trezoreriei rezuma conditiile esentiale ale echilibrului financiar atât
prin prisma raportului intre lichiditatea activelor si exigibilitatea elementelor de pasiv cât si prin
luarea in considerarea a ciclurilor financiare fundamentale. Un ciclu reprezinta o secventa de
operatiuni având o anumita regularitate si corespunzând unei anumite functii a intreprinderii,
detasându-se astfel ciclul investitiilor, ciclul operatiunilor curente, ciclul operatiunilor de
trezorerie. Situatia trezoreriei poate fi prezentata cu una din urmatoarele relatii:
Trezoreria = Resurse ale trezorerie – Utilizari ale trezoreriei
Trezorerie = Fond de rulment net – Nevoia de fond de rulment.
2. Analiza dinamica
Daca analiza statica permite evaluarea echilibrului financiar la un moment dat dar nu explica
evolutia acestuia, in schimb analiza dinamica evidentiaza evolutia echilibrului financiar insa nu
14

15. indica amploarea acestuia, astfel incât cele doua tipuri de analiza sunt complementare si trebuie
practicate simultan.
Pentru ca analiza echilibrului financiar sa aiba caracter dinamic ea trebuie sa urmareasca
miscarile (fluxurile) financiare ce au loc in decursul unei perioade iar instrumentul indicat in acest
sens este tabloul de finantare. Analiza intemeiata pe studierea fluxurilor financiare permite
imbinarea coerenta a analizei echilibrului financiar cu cea a performantelor intreprinderii.
Tabloul de finantare poate fi definit ca un instrument al analizei dinamice prin care sunt
prezentate fluxurile de utilizari si de resurse, trecute sau previzionale ale intreprinderii cu
respectarea echilibrului contabil. Tabloul de finantare nu se limiteaza la inregistrarea fluxurilor de
venituri si cheltuieli ci tine cont de toate resursele si utilizarile ce apar in cursul unei perioade,
inclusiv cele care nu imbraca forma baneasca (de ex., aporturile in natura). Orice utilizare de
fonduri trebuie sa fie compensata prin una sau mai multe resurse, cel putin echivalente, iar orice
sursa de fonduri poate finanta mai multe utilizari distincte.
Ca si bilantul, tabloul de finantare respecta regulile dublei reflectari in sensul ca orice
crestere/descrestere a utilizarilor trebuie sa fie insotita de o crestere/descrestere a resurselor. In
forma sa cea mai generala, tabloul de finantare este un document cu doua parti:
- partea stânga , prin conventie, reflecta utilizarile efectuate de intreprindere in cursul
perioadei analizate;
- partea dreapta prezinta resursele intreprinderii in aceeasi perioada.
Resursele corespund cresterii anumitor posturi de pasiv sau diminuarii unor posturi de activ,
in timp ce utilizarile corespund cresterii anumitor posturi de activ sau diminuarii unor posturi de
pasiv.
Utilizari Resurse
?Activ Pasiv?
?Pasiv Activ?
Se cunosc urmatoarele tipuri de tablouri de finantare:
-tablouri de finantare bazate pe durata (maturitatea) utilizarilor si resurselor;
-tablouri de finantare bazate pe analiza functionala;
-tablouri de finantare tip pool de fonds.
1. Tablourile de finantare bazate pe durata utilizarilor si resurselor – grupeaza utilizarile si
resursele in doua blocuri dupa cum durata lor este mai mica sau mai mare de 1 an si au in principal
urmatoarea structura:
Utilizari (U) Resurse (R)
Utilizari pe termen lung (UTL):
-cresteri de imobilizari;
-rambursari de imprumuturi pe
termen mediu si lung.
Resurse pe termen lung (RTL):
-capacitatea de autofinantare
pe termen mediu si lung;
-cresteri de capital;
-noi imprumuturi pe termen
mediu si lung;
-vânzari de active imobilizate.
Utilizari pe termen scurt (UTS):
-cresteri de stocuri;
-cresterea creantelor;
-cresterea disponibilitatilor
Resurse pe termen scurt (RTS):
-capacitatea de autofinantare pe
termen scurt;
-cresterea creditelor-furnizor;
15

16. sau titlurilor mobiliare de
plasament.
-cresterea creditelor diverse;
-cresterea creditelor bancare
pe termen scurt.
Relatiile care se pot scrie pe baza acestui tablou sunt urmatoarele:
• ?U = ?R
• U = UTL + UTS
• R = RTL + RTS
• UTL + UTS = RTL + RTS
• UTS – RTS = RTL - UTL
Critica acestui tip de tablou de finantare vizeaza mai ales faptul ca separarea
utilizarilor/resurselor pe termen lung de cele pe termen scurt nu prezinta prea mare interes, mai
importanta fiind impartirea acestora in utilizari stabile si instabile.
2. Tablourile de finantare de tip functional presupun delimitarea in raport de ciclurile
de operatiuni din activitatea intreprinderii.
Utilizari Resurse
Utilizari pe termen mediu si lung Resurse pe termen mediu
si lung
FRN ? Active imobilizate ? Capitaluri permanente
? Capitaluri permanente ? Active imobilizate
NFRE Utilizari de exploatare
? Active ciclice
Resurse de exploatare
? Pasive ciclice
NFRAE Utilizari in afara exploatarii Resurse in afara exploatarii
T Utilizari trezorerie Resurse trezorerie
Acest tip de tablou de finantare permite sa se calculeze:
- variatia fondului de rulment FRN;
- variatia nevoii de fond de rulment pentru exploatare NFRE;
- variatia de fond de rulment in afara exploatarii NFRAE;
- variatia trezoreriei T.
Acest tip de tablou permite o modificare esentiala a relatiei fundamentale a echilibrului
financiar static T = FR – NFR care in abordarea dinamica devine T = FR – NFR.
3. Tablourile de finantare tip “pool de fonds” adopta o structura ce opune fluxurilor
portofoliului de active (industriale, comerciale si financiare), fluxurile rezultate din operatiunile de
finantare (resurse proprii si resurse de indatorare). Aceasta structura permite mai intâi un
diagnostic global asupra strategiei de dezvoltare adoptata de intreprindere, pentru ca apoi sa se
preteze la analize mai detaliate in raport de tipul de dezvoltare ales.
In perioada actuala in activitatea de analiza financiara se remarca tendinta de utilizare a unui
model mult mai simplu al tabloului de finantare care nu prezinta variatii absolute ale resurselor si
utilizarile ci evolutia procentului acestora in total.
16

17. De asemenea, se urmareste practicarea prioritara a rationamentelor in brut in interpretarea
utilizarilor si resurselor tabloului deoarece integrarea unor concepte ca Nevoia de fond de rulment
sau Trezoreria permit unele compensari intre variatia surselor si utilizarilor.
Bibilografie
1. http://wwwcom.ase.ro/curs-finante/capitolul_17.htm
2. http://www.ase.ro/biblioteca/carte2.asp?id=147&idb=
17