1. REANIMAREA NEONATALĂ
În momentul naşterii are loc o trecere bruscă de
la viaţa intrauterină la mediul extrauterin, hipoxia putînd
fi una din problemele majore în acest moment. Modul în
care un nou-născut este îngrijit în primele minute de
viaţă poate avea consecinţe în dezvoltarea psiho-neuro-
motorie ulterioară. De aceea, fiecare nou-născut are
dreptul la o reanimare cît mai competentă şi diferenţiată.
Astfel:
- în asfixia uşoară, pH-ul şi oxigenarea sînt uşor
scăzute. O simplă stimulare tactilă poate duce la
reluarea respiraţiilor.
- în asfixia medie, oxigenarea prin ventilaţie cu
presiune pozitivă cu O2 100% poate îmbunătăţi perfuzia
tisulară.
- în asfixia severă cu acidoză metabolică, simpla
ventilaţie cu O2 100% nu este suficientă, fiind necesară
administrarea medicaţiei pentru îmbunătăţirea perfuziei
tisulare.
Pentru o reanimare eficientă şi rapidă trebuie să
se ţină cont de trei factori:
- anticiparea indicaţiei de reanimare,
- pregătirea personalului competent,
- pregătirea echipamentului şi medicaţiei necesare.

2. Pregătirea pentru resuscitare
1. Anticiparea reanimării:
– anamneza maternă antepartum (boli ale mamei,
prematuritate, postmaturitate, întîrziere în
creşterea intrauterină, etc);
– anamneza intrapartum (administrare de ocitocice,
mialgin, barbiturice, prezentaţii anormale,
aplicare de forceps, ventuză).
2. Pregătirea personalului de reanimare:
Întotdeauna în sala de naştere va fi prezentă o
echipă formată din medic şi asistentă de neonatologie,
echipă pregatită să execute reanimarea în orice condiţii.
Dacă se anunţă naşterea unor gemeni sau tripleţi trebuie
să se suplimenteze echipa.
3. Pregătirea echipamentului:
Echipament necesar pentru reanimare
 Masa radiantă pregătită în prealabil
 Material pentru aspiraţie :
Sistem de aspiraţie centrală sau electrică
Adaptor pentru sonda de aspiraţie.
Conector al tubului pentru aspiraţia
endotraheală.
Sonde de aspiraţie Ch 8 şi 10.
 Material pentru ventilaţie:
 Balon de ventilaţie cu rezervor şi valvă
PEEP de diferite volume: 250, 500, 750
ml; 1 balon de rezervă.

3.  Mască de ventilaţie din silicon (mărimea
00 si 01) ; 1 mască de rezervă
 2 seturi : laringoscop cu o lamă 00
(G<1000g), 0 (G=1000-3000g) şi 1
(G>3000g) ; un set de rezervă şi baterii de
rezervă.
 sonde endotraheale : 2,5 ; 3.0 ; 3,5; 4.0
(mm diametru intern) pentru intubaţie
orală şi nazală.
Diametrul sondei (DI, mm) Greutatea la naştere (gr)
2.5 < 1000gr
3.0 1000 – 2000gr
3.5 2000 – 3000gr
4.0 >3500gr
 Leucoplast steril textil.
 Stetoscop pentru nou-născuţi.
 Mască facială cu tubulatura aferentă de conectare
pentru oxigenoterapie cînd există respiraţii
spontane.
 Pipe Guedell 00/000
 Material pentru montarea accesului venos
ABC – ul reanimării:
1. Poziţionarea nou-născutului şi
permeabilizarea căilor respiratorii;

4. 2. Iniţierea respiraţiei: stimularea tactilă,
ventilaţie cu balon şi mască cu FiO2 95 – 100%;
3. Menţinerea circulaţiei: masaj cardiac extern
şi/sau medicaţie.
I. Paşii iniţiali ai reanimării:
a. prevenirea pierderilor de căldură prin plasarea
nou-născutului pe masa cu căldură radiantă, ştergerea
secreţiilor cu un prosop uscat şi înlocuirea acestuia cu
un alt prosop uscat.
b. poziţionarea nou-născutului cu un sul sub umeri
pentru a se face o moderată extensie a gîtului, mai ales
dacă nou-născutul are modelări sau bose la nivelul
scalpului. Nu se va utiliza poziţia Trendelenburg din
cauza riscului de hemoragie intraventriculară.
c. permeabilizarea căilor respiratorii prin aspirarea
secreţiilor din nas şi orofaringe cu ajutorul unei sonde
de aspiraţie. Presiunea de aspiraţie trebuie să fie < 200
mbari pentru a nu leza mucoasa bucală şi nazală.
Aspirarea se face blînd, evitîndu-se stimularea peretelui
posterior al faringelui, pentru a preveni reflexul vagal cu
stop cardiac. Întîi se aspiră gura, apoi nasul. În condiţiile
în care în lichidul amniotic există meconiu, aspirarea se
va face cu o sonda în orofaringe imediat după expulzia
capului şi înainte de expulzia umerilor, după care nou-
născutul este plasat pe masa cu căldură radiantă. Există
2 situaţii: meconiu subţire şi nou-născut viguros – se
aspiră oro-faringian şi se monitorizează nou-născutul,
sau meconiu gros “în piure de mazăre” şi nou-născut

5. depresat – se aspiră pe lama de laringoscop şi se
intubează.
Poziţionarea corectă a gîtului nou-născutului (după Academia
Americană de Pediatrie)
d. Evaluarea nou-născutului după următoarele 3
criterii:
o respiraţia – regulată, eficientă, fără efort, cu ritm
de 40-60/minut;
o frecvenţa cardiacă: normală 100-160/minut. Dacă
este < 100/minut, se consideră bradicardie şi se trece la
ventilaţie cu balon şi mască cu presiune pozitivă. Dacă
este > 100/minut, se trece la evaluarea următorului
parametru;
o coloraţia – nou-născutul trebuie să fie roz, sau roz
cu cianoza extremităţilor. Dacă este cianotic dar respiră
singur se administrează O2 în flux liber la 1 cm de nas,
flux 4-6 l/minut, pînă devine roz, apoi se îndepărtează
treptat sursa de oxigen cu condiţia ca tegumentele să se
menţină colorate în roz şi ulterior se monitorizează timp
de 2 ore în sala de naştere.

6. Scorul Apgar nu este util în luarea deciziei de
reanimare, ci în evaluarea eficienţei reanimării.
II. Iniţierea respiraţiilor
Dacă nou-născutul nu respiră spontan se instituie
stimularea tactilă prin frecarea energică a spatelui sau
lovirea uşoară a plantelor cu bobîrnace.
Modalităţi acceptate de stimulare tactilă (după Academia
Americană de Pediatrie)
Sînt interzise următoarele manevre: flagelaţii cu
alcool sau apă rece, suspendarea nou-născutului de
picioare sau lovirea regiunii fesiere, alternanţa de băi

7. calde şi reci, comprimarea cutiei toracice, flexia
coapselor pe abdomen, dilatarea sfincterului anal.
Manevrele iniţiale de resuscitare nu trebuie să
depăşească 20 de secunde. Se evaluează nou-născutul şi,
dacă nu s-au iniţiat respiraţiile, se instituie ventilaţia cu
presiune pozitivă cu balon şi mască (VPP).
Indicaţiile de ventilaţie cu balon şi mască:
- lipsa respiraţiilor sau respiraţii ineficiente de
tip gasp după stimulare tactilă;
- frecvenţa cardiacă < 100/minut;
- cianoza generalizată persistentă.
Tehnica:
- poziţionarea nou-născutului cu capul în
uşoară extensie,
- persoana care ventilează se aşază la nivelul
extremităţii cefalice a nou-născutului,
- se alege forma (anatomică sau rotundă) şi
mărimea potrivită a măştii,
- se poziţionează masca pe bărbie, gură, nas şi
se verifica etanşeitatea măştii,
- se va verifica să nu se realizeze compresiune
la nivelul globilor oculari (reflex vagal cu bradicardie)
sau la nivelul traheei prin poziţionarea inadecvată a
mîinii celui care ventilează,
- frecvenţa compresiunilor pe balon este de
40-60 /minut, iar ritmul este de: timpul 1 pentru
compresia balonului şi timpii 2-3 pentru decompresie.
Primul timp simulează inspirul nou-născutului, în timp
ce timpii 2-3 corespund expirului,

8. - presiunea exercitată pe balon este de 30-40
cm H2O iniţial, pentru a deschide alveolele, următoarele
ventilaţii cu 15-20 cm H2O. Atenţie: O presiune mai
mare pe balon poate genera pneumotorax (ruperea
alveolelor cu intrarea aerului în pleură)!
- VPP se evaluează la 15-30 secunde şi nu
trebuie să depăşească 2 minute. Dacă nou-născutul nu-şi
reia respiraţiile după acest interval, se trece la intubarea
oro-traheală sau naso-traheală. Dacă nu există abilităţi
pentru intubaţie, se continuă VPP şi se introduce în
stomac o sondă oro-gastrică pentru a goli stomacul care
este plin cu aer din cauza ventilaţiei, sondă care se lasă
în stomac pe tot parcursul ventilaţiei.
Alegerea mărimii potrivite de mască pentru ventilaţie (după Academia
Americană de Pediatrie)

9. Semne de ameliorare a nou-născutului:
* nou-născutul îşi reia respiraţiile,
* FC creşte > 100/minut,
* ameliorarea coloraţiei,
* se administrează oxigen în flux liber cu
îndepărtarea treptată a oxigenului.
Semne de ventilaţie ineficientă:
* mişcări asimetrice ale toracelui,
* absenţa murmurului vezicular la ascultaţie
din cauza fie unei etanşeităţi inadecvate a măştii, căilor
aeriene obstruate cu secreţii, fie presiunii insuficiente de
ventilaţie. Observarea inflaţiei abdominale nu trebuie
folosită ca indicator pentru ventilaţia pulmonară
efectivă.
Se va verifica:
- poziţia capului cu repoziţionare dacă este necesar,
- reevaluarea prezenţei secreţiilor cu aspirare
dacă sînt încă prezente,
- repoziţionarea şi etanşeitatea măştii,
- creşterea presiunii de ventilaţie.
Dacă nou-născutul nu-şi reia respiraţia se indică
intubaţia oro- sau naso-traheală.

10. Intubaţia orotraheală
Indicaţiile de intubaţie:
 apnee prelungită peste 2 minute după VPP cu
balon şi mască;
 suspiciunea de hernie diafragmatică;
 sindrom de aspiraţie de meconiu cu meconiu
gros, vîscos şi nou-născut asfixiat;
 nou-născut prematur cu respiraţii ineficiente.
Tehnica intubaţiei:
- introducerea laringoscopului, ridicarea lamei şi
vizualizarea glotei,
- introducerea sondei pe o lungime egală cu
greutatea la naştere (în kg) + 6 la baza gurii (Ex: la nou-
născutul de 1000g – 1+6=7 cm) sau pînă la trecerea
ghidului radioopac printre corzile vocale;
- verificarea poziţiei sondei prin observarea
abdomenului şi toracelui;
- ascultarea murmurului vezicular;
- confirmarea radiologică a poziţiei sondei, corect la
nivelul carinei;
- încercările de intubaţie trebuie limitate la 20 de
secunde pentru minimizarea hipoxiei; între două
încercări copilul va fi ventilat cu balon şi mască.
Cînd sonda este plasată corect se va observa:
- ridicarea toracelui cu fiecare ventilaţie,

11. - zgomote respiratorii bilaterale şi egale pe ambele
hemitorace,
- fără distensie gastrică.
Cînd sonda este plasată incorect:
- nu se aud zgomote respiratorii, se observă
distensie gastrică, se ascultă cum pătrunde aerul în
stomac şi nou-născutul poate plînge – sonda este în
esofag. Se extrage sonda, se ventilează cu balon şi
mască 30 secunde, apoi se reîncearcă intubaţia;
- distensia hemitoracelui drept, cu murmur
vezicular mai accentuat pe dreapta – sonda este plasată
în bronhia dreaptă. Se retrage sonda 1 cm şi se
reevaluează murmurul vezicular..
După verificarea poziţiei sondei, asistenta va
fixa sonda cu bandă de leucoplast pregătită anterior.
Complicaţiile intubaţiei:
- intubaţia incorectă în esofag sau bronhia
dreaptă;
- leziuni ale mucoasei bucale şi a glotei;
- leziuni ale traheei;
- pneumotorax;
- pneumomediastin.

12. III. Menţinerea circulaţiei
Masajul cardiac extern
Indicaţii:
FC < 60/minut după 30 secunde de VPP,
FC între 60-80/minut şi nu creşte,
nou-născut care nu prezintă bătăi ale
cordului.
Tehnica:
Masajul cardiac extern va fi însoţit întotdeauna
de ventilaţia cu balon şi mască. Ventilaţia trebuie
efectuată pentru a asigura oxigenarea sîngelui circulat în
timpul compresiunilor toracice. Ritmul de masaj este
120 compresiuni/minut, cu succesiunea 3 compresiuni
urmate de 1 ventilaţie.
Se pot practica 2 tehnici:
1. Tehnica celor două degete: se folosesc vîrful
mediusului şi al indexului sau vîrful mediusului şi cel al
degetului 4 pentru a comprima sternul. Cu cealaltă mînă
se susţine spatele nou-născutului. Mişcările de
compresiune trebuie realizate din articulaţia centurii
scapulare şi nu din articulaţia pumnului. Este cea mai
anevoioasă din cele două tehnici, dar are avantajul de a
putea fi realizată la toţi copiii, indiferent de greutatea
acestora sau de mărimea mîinilor reanimatorului.

13. 2. Tehnica policelor: se folosesc cele două police pentru
compresia sternului. Mîinile prind toracele şi degetele
sprijină spatele nou-născutului. Presiunea trebuie
aplicată cu vîrfurile policelor direct pe stern, evitîndu-se
comprimarea coastelor, care se pot fractura foarte uşor,
generînd şi leziuni ale organelor subjacente.
Tehnici de masaj cardiac extern (după Academia Americană de
Pediatrie)
Locul compresiunilor este la 1,5 cm sub o linie
imaginară ce uneşte cele 2 mameloane, iar adîncimea
compresiunilor nu trebuie să fie mai mare de 1,5 – 2

14. cm. Nu se vor ridica degetele sau policele de pe torace
între compresiuni.
Locul de compresiune pentru MCE (după Academia Americană de
Pediatrie)
Evaluarea nou-născutului:
Iniţial evaluarea se face la 30 secunde de masaj
cardiac, prin determinarea frecvenţei cardiace pe 6
secunde şi înmulţirea rezultatului cu 10 (rezultă
frecvenţa cardiacă/minut). Determinarea se face fie prin
ascultarea cu stetoscopul, fie prin palparea cordonului

15. ombilical şi evaluarea pulsaţiilor acestuia. Dacă
frecvenţa cardiacă se menţine sub 80 bpm se continuă
masajul cardiac şi ventilaţia cu balon şi mască şi se
asociază medicaţia. Masajul cardiac se întrerupe dacă
frecvenţa este > 80 bpm, iar ventilaţia se întrerupe dacă
nou-născutul respiră spontan, eficient.
Medicaţia
În reanimarea nou-născutului, ultima treaptă este
administrarea medicaţiei.
Medicaţia se utilizează cînd celelalte manevre de
reanimare executate corect nu s-au dovedit eficiente,
cînd reanimarea se prelungeşte, cînd există acidoza
metabolică dovedită în sîngele din artera ombilicală.
Căile de administrare:
- cateter introdus în vena ombilicală,
- vene periferice,
- sonda endotraheală (doar pentru unele droguri:
epinefrina sau naloxonul).
Medicaţia de resuscitare
 adrenalina 1/10 000,
 volum expander – de tip cristaloid (ser fiziologic,
Ringer lactat), sau de tip coloid (plasmă proaspătă
congelată, sînge integral, albumina umană 5-20%),
 soluţie de bicarbonat de Na 4,2% = 0,5 mEq/l,
 glucoza 10%,
 nalorfina sau naloxona.

16. Medicaţia de reanimare neonatală nu include:
calciu gluconic, atropina, hemisuccinat de
hidrocortizon, miofilin, dopamină, dobutamină.
Indicaţii de utilizare:
a. Adrenalina 1/10 000: se pregăteşte iniţial într-o
seringă prin diluare a 1 ml adrenalină 1/1000 cu 9 ml ser
fiziologic. Se administrează cînd frecvenţa cardiacă este
sub 60 bpm după minim 30 secunde masaj cardiac
extern însoţit de ventilaţie cu balon şi mască. Doza: 0,1
– 0,3 ml/kgc din soluţia 1/10 000. Administrarea se face
rapid intravenos sau pe sonda endotraheală. Ca efect
creşte forţa de contracţie a cordului şi produce
vasoconstricţie periferică. Se evaluează frecvenţa
obţinută. Se poate repeta adrenalina la interval de 5
minute, maxim 3 doze.
b. Volum expander:
Indicaţii:
- suspiciune de sîngerare acută (placenta praevia
cu sîngerare, sîngerare din cordonul ombilical de
diferite cauze),
- semne de hipovolemie – paloare persistentă după
oxigenare,
- puls slab cu frecvenţa cardiacă bună,
- tahicardie,
- timp de recolorare capilară peste 3 secunde,
- tensiune arterială scăzută,
- răspuns slab la manevrele de reanimare.
Doza: 10 ml/kgc – administrat lent intravenos, în
5-10 minute pe cateter ombilical sau venă periferică.

17. După administrare se observă creşterea tensiunii
arteriale, paloare diminuată şi puls mai puternic, efecte
care se datorează umplerii patului vascular şi
îmbunătăţirii perfuziei tisulare.
Soluţiile cristaloide sînt izotone şi conţin apă şi
electroliţi. Ele trec uşor prin membranele
semipermeabile, rămînînd în spaţiul intravascular
perioade mai scurte de timp. Aceste soluţii sînt rapid
disponibile, nu necesită teste speciale de compatibilitate,
nu produc reacţii de hipersensibilitate şi au cost scăzut.
Soluţiile coloide au greutate moleculară mare şi
nu trec uşor prin membranele semipermeabile. Acestea
se menţin în spaţiul intravascular mai mult timp decît
soluţiile cristaloide. Dezavantajele coloizilor includ
reacţii de hipersensibilizare, necesitatea testelor de
compatibilitate şi cost crescut.
c. Bicarbonatul de Na 4,2%:
Indicaţii:
- acidoză metabolică dovedită din sîngele din
cordonul ombilical (pH < 7, EB < -11);
- prelungirea manevrelor de reanimare.
Doza: 2 mEq/kgc, cu administrare intravenos lent (cel
puţin două minute, 1 mEq/kgc/minut), pe cateter
ombilical. Atenţie: Nu se va administra niciodată
bicarbonat la un copil care nu respiră sau la un copil
care nu este ventilat, deoarece există risc de alcaloză
metabolică şi deprimarea secundară a respiraţiei! De
asemenea, pentru a minimiza riscul de hemoragie

18. intraventriculară, doza şi ritmul de administrare nu vor
fi depăşite.
d. Naloxon hidroclorid:
Indicaţii:
- istoric de administrare de narcotice (mialgin, morfina)
mamei cu 3-4 ore înainte de naştere.
- depresie respiratorie severă.
Doza; 0,1 mg/kgc. Soluţia este de 0,4 mg/ml sau 1
mg/ml. Calea de administrare poate fi intravenoasă sau
endotraheală. Se poate administra şi intramuscular, dar
acţiunea va fi întîrziată. Administrarea se face rapid,
urmărindu-se apariţia respiraţiile spontane. Durata de
acţiune a naloxonului este de 1 – 4 ore. Timpul de
înjumătăţire a narcoticelor depăşeşte frecvent 4 ore, de
aceea copilul poate necesita doze repetate de naloxon.
Medicaţia folosită în reanimarea neonatală
Medicament Concentraţia
de
administrat
Preparare Doză/ Cale de
administrare
Ritm/
Precauţii
Adrenalină 1: 10 000 1 ml 0,01-0,03
mg/kgc
0,1-0,3 ml/kgc
IV sau ET
Bolus
Poate fi diluat
cu SF pînă la 1-
2 ml dacă se
administrează
ET

19. Volum
expander
Ser fiziologic
Albumină
umană 5%
Sînge integral
Ringer lactat
40 ml 10 ml/kgc IV In 5-10 minute
Bicarbonat
de sodiu
0,5 mEq/ml
(soluţie
4,2%) sau în
funcţie de
excesul de
baze
20 ml 2 mEq/kgc
(4ml/kgc) IV
Lent, în cel
puţin 2 minute,
doar dacă nou-
născutul este
ventilat
eficient
Naloxon
hidroclorid
0,4-1 mg/ml 1ml 0,1 mg/kgc
(0,25-0,1 ml/kgc
IV, ET, IM, SC
Bolus
Se preferă
calea IV sau
ET
Se acceptă IM
sau SC
Situaţii particulare:
1. Malformaţii congenitale ale căilor
aeriene superioare
2. Hernia diafragmatică (hiatală)
congenitală
3. Aspiraţia de meconiu
1. a. Atrezia choanală reprezintă blocarea congenitală a
narinelor posterioare printr-o membrană sau un os. Dacă
amîndouă narinele sînt obstruate (50% din cazuri),
există 2 posibilităţi: nou-născutul se poate intuba şi
ventila pe sonda endotraheală sau se poate plasa o pipă

20. Guedell care va rămîne pe loc, chiar dacă ventilaţia nu
este necesară, pînă după operaţia corectivă a defectului;
Atrezie choanală
b. Sindromul Pierre-Robin reprezintă o boală
congenitală în care limba are dimensiuni normale, dar
mandibula este anormal de mică, împingînd limba spre
faringele posterior şi blocînd calea aeriană. La fel ca şi
în cazul atreziei choanale, este utilă plasarea unei pipe
Guedell pentru a uşura respiraţia;

21. Sindrom Pierre Robin
2. Hernia diafragmatică reprezintă pătrunderea
organelor abdominale (intestin, stomac, ficat) în torace,
afectînd creşterea şi funcţia pulmonară. În cazul herniei
diafragmatice (a cărei existenţă trebuie cunoscută
înainte de naştere), nou-născutul nu va fi sub nici o
formă ventilat cu balon şi mască, deoarece acest lucru
favorizează pătrunderea aerului în intestinul herniat, cu
comprimarea suplimentară a plămînilor. Un astfel de
nou-născut va fi intubat de urgenţă şi ventilat pe sonda
de intubaţie.

22. Hernie diafragmatică
Întreruperea manevrelor de reanimare se va face
după 20 minute dacă nou-născutul nu prezintă respiraţii
spontane şi prezintă activitate cardiacă şi după 10
minute dacă nu se obţin nici activitate cardiacă
susţinută, nici respiraţii spontane. Prelungirea reanimării
după acest interval poate să ducă la apariţia
complicaţiilor neurologice severe cu deces în primele 3
zile sau sechele neurologice tardive.