SlideShare a Scribd company logo
1 of 27
Eminescu,
răsucindu-
   se în
mormant...
A fost odată ca-n povesti,
A fost , de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.
Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întamplă,
Şi in mormant mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei
În viata mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.
Luceferi nu mai strălucesc
Când ţara e o rană,
Copiii mamele-şi bocesc,
Ca n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.
Degeaba le-am lăsat cu dor
O "Doină", să tresară !
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li-i amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie.
Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri ...
O, biet popor român sărac
Cu-o ţară prea bogată !
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată !
Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii !
Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.
Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scoc-o la mezat,
Străinii vă inundă.
Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.
Aveţi bogaţii munţi Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.
Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure...
Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţarii Româneşti
Se-aduce de afară.
Nu vine Mircea cel Bătrân,
Nici Ştefan de la Putna,
Să vi-l alunge pe păgân
Când voi lăsat-aţi lupta !
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.
Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.
Ruşine să vă fie-n veac
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii !
Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală...
D.M.
• nu am idee cine este autorul dar e genial
Www.nicepps.ro 11024 eminescu, rasucindu-se in mormant

More Related Content

More from Mircea Tivadar

More from Mircea Tivadar (20)

Ambasada Azerbaigean
Ambasada AzerbaigeanAmbasada Azerbaigean
Ambasada Azerbaigean
 
Sculptures de gaylord_ho-julia_zappa
Sculptures de gaylord_ho-julia_zappaSculptures de gaylord_ho-julia_zappa
Sculptures de gaylord_ho-julia_zappa
 
Papusi incredibile
Papusi incredibilePapusi incredibile
Papusi incredibile
 
Diaszpora21 2014 dec
Diaszpora21 2014 decDiaszpora21 2014 dec
Diaszpora21 2014 dec
 
Sergei prokudin gorskii
Sergei prokudin gorskiiSergei prokudin gorskii
Sergei prokudin gorskii
 
Supliment scã‚nteia
Supliment scã‚nteiaSupliment scã‚nteia
Supliment scã‚nteia
 
Afis text nou
Afis text nouAfis text nou
Afis text nou
 
Invitatie v3
Invitatie v3Invitatie v3
Invitatie v3
 
Afis v3
Afis v3Afis v3
Afis v3
 
Afis
AfisAfis
Afis
 
Invitatie
InvitatieInvitatie
Invitatie
 
Gyergyã³ tã¶rtã©nete
Gyergyã³ tã¶rtã©neteGyergyã³ tã¶rtã©nete
Gyergyã³ tã¶rtã©nete
 
Meghã­vã³ szeptember_20
Meghã­vã³  szeptember_20Meghã­vã³  szeptember_20
Meghã­vã³ szeptember_20
 
Veselie mare
Veselie mareVeselie mare
Veselie mare
 
1 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam111 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam11
 
1 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam111 une apocalypse-appele_islam11
1 une apocalypse-appele_islam11
 
Www.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hr
Www.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hrWww.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hr
Www.nicepps.ro 12702 great_old_bridges_hr
 
Pareimposibil
PareimposibilPareimposibil
Pareimposibil
 
Cainele prietenul meu
Cainele  prietenul meuCainele  prietenul meu
Cainele prietenul meu
 
Invitatie simpozion
Invitatie simpozionInvitatie simpozion
Invitatie simpozion
 

Www.nicepps.ro 11024 eminescu, rasucindu-se in mormant

  • 1. Eminescu, răsucindu- se în mormant...
  • 2. A fost odată ca-n povesti, A fost , de-ar mai fi iară, Din neamuri tracice, regeşti, O prea frumoasă ţară.
  • 3. Şi era una pe pământ Şi mândră-n toate cele Cum e icoana unui sfânt Şi Luna între stele.
  • 4. Mă doare-n suflet când privesc La tot ce se întamplă, Şi in mormant mă răsucesc Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
  • 5. Eu nu mai simt miros de tei În viata mea postumă, Nu văd nici vajnici pui de lei, Doar mucegai şi humă.
  • 6. Luceferi nu mai strălucesc Când ţara e o rană, Copiii mamele-şi bocesc, Ca n-au în blide hrană.
  • 7. Cântat-am graiul românesc, Această dulce limbă. Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc Prin alte ţări o schimbă.
  • 8. Degeaba le-am lăsat cu dor O "Doină", să tresară ! Trecutul nu e viitor Şi viaţa li-i amară.
  • 9. Nici harta nu-i ca-n alte dăţi, Din Nistru până-n Tisa. Moldova-i astăzi jumătăţi. Cât rău făcutu-ni-s-a!
  • 10. Degeaba scris-am eu scrisori Din vremuri de urgie, Şi m-am rugat de-atâtea ori Mai bine să vă fie.
  • 11. Avut-am piatră la hotar Şi-n ţara noastră singuri Cules-am holde din brăzdar. Acum n-aveţi nici linguri ...
  • 12. O, biet popor român sărac Cu-o ţară prea bogată ! Tu vino-i răului de hac Să nu ţi-o vândă toată !
  • 13. Şi dă-i afară pe străini Cu toţi îmburgheziţii, Să nu-ţi mai fie-n alte mâini Guverne şi poliţii !
  • 14. Cu trupe de comedianţi Numindu-le partide, Sunteţi românii emigranţi Din Rai în ţări aride.
  • 15. Pierdut-aţi banii ţării-n vânt Şi-i goală visteria. Mai daţi şi ape şi pământ Şi vindeţi România.
  • 16. Mihai Viteazu v-a lăsat O ţară mai rotundă. Voi azi aţi scoc-o la mezat, Străinii vă inundă.
  • 17. Aveţi întinsul Bărăgan, Şi nu aveţi o pâine. Aveţi şi turme şi ciobani, Dar duceţi vieţi de câine.
  • 18. Aveţi bogaţii munţi Carpaţi Şi dulcea Mioriţă, Păduri de brazi ce vă sunt fraţi, Şi flori în poieniţă.
  • 19. Aveţi o deltă ca-n poveşti, Vedeţi să nu v-o fure, Atâtea ape, atâţia peşti Şi nu mâncaţi nici mure...
  • 20. Nici vii pe deal nu mai zăresti, Livezile se-uscară, Când mărul Ţarii Româneşti Se-aduce de afară.
  • 21. Nu vine Mircea cel Bătrân, Nici Ştefan de la Putna, Să vi-l alunge pe păgân Când voi lăsat-aţi lupta !
  • 22. Albastrul cerului senin Se-ntunecă mai tare De-atâţia nouri de venin, De-atâta delăsare.
  • 23. Nu voi a vă-nvăţa de rău Ci-ncerc a vă-nţelege. De ani şi ani cădeţi în hău, Nimic nu vă mai merge.
  • 24. Ruşine să vă fie-n veac Că v-aţi trădat străbunii De parcă n-aţi fi pui de dac Ci rude-aţi fi cu hunii !
  • 25. Lăsaţi pe-ai voştri guvernanţi Să vă înece-n smoală, Să fiţi doar simpli figuranţi În ţara voastră goală...
  • 26. D.M. • nu am idee cine este autorul dar e genial