To open your eyes

1. Credinţa
ţi-e
avutul
NEVILLE
CREDINŢA OMULUI ÎN
DUMNEZEU E MĂSURATĂ DE
ÎNCREDEREA LUI ÎN SINE
ÎNSUŞI

2. Credinţa
ţi-e
avutul
NEVILLE
[Titlu original: „Your Faith Is Your Fortune”, 1941]
De acelaşi autor
LA PORUNCA TA – AT YOUR COMMAND
PUTEREA CONŞTIINŢEI – THE POWER OF AWARENESS
IMAGINAŢIE TREZITĂ – AWAKENED IMAGINATION
LEGEA ŞI FĂGĂDUINŢA – THE LAW AND THE PROMISE
SĂDITUL ŞI CULESUL – SEEDTIME AND HARVEST
LIBERTATE PENTRU TOŢI – FREEDOM FOR ALL*
TRĂIREA LĂUNTRICĂ E SECRETUL – FEELING IS THE SECRET*
RUGĂCIUNEA, ARTA DE A CREDE – PRAYER, THE ART OF BELIEVING*
DIN AFARA ACESTEI LUMI – OUT OF THIS WORLD*
ÎNVIEREA – RESURRECTION*
*Aceste cinci cărţi sunt incluse într-un
volum intitulat ÎNVIEREA

3. CUPRINS
1. Înainte de a fi fost Avraam 4
2. Vei hotărî 5
3. Principiul Adevărului 7
4. Pe Cine căutaţi? 10
5. Cine SUNT EU? 13
6. EU SUNT EL 16
7. Facă-se voia Ta 19
8. Nici un alt dumnezeu 21
9. Piatra de temelie 22
10. Celui ce are 23
11. Crăciunul 24
12. Răstignirea şi Învierea 26
13. Presările interioare 28
14. Circumcizia 30
15. Interval de timp 31
16. Trinitatea 33
17. Rugăciunea 34
18. Cei doisprezece ucenici 35
19. Lumină lichidă 39
20. Suflarea vieţii 40
21. Daniel în groapa leilor 41
22. Pescuitul 42
23. Fii urechi ce aud 43
24. Clarviziunea – „Contele de Monte Cristo” 45
25. Psalmul douăzeci şi trei/Douăzeci şi doi 47
26. Ghetsimani 49
27. O formulă pentru victorie 51
Scurtă biografie 52

4. ÎNAINTE DE A FI FOST AVRAAM
Adevărat, adevărat zic vouă: EU SUNT mai înainte
de a fi fost Avraam. – Ioan 8:58
„La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu, şi Cuvântul era Dumnezeu” [Ioan 1:1].
La început era necondiţionata conştiinţă de a fi a fiinţei, şi necondiţionata conştiinţă de a fi a devenit
condiţionată imaginându-se a fi ceva, şi necondiţionata conştiinţă de a fi a devenit ceea ce s-a imaginat a fi;
astfel a început creaţia.
Prin această lege – mai întâi concepând, apoi devenind ce s-a conceput – toate lucrurile au ieşit din
Nimic; şi fără această secvenţă nu e nimic făcut din ceea ce e făcut.
Înainte să fi fost Avraam, sau lumea, EU SUNT. Când timpul va înceta a mai fi – EU SUNT. EU
SUNT conştiinţa fără formă de a fi concepându-mă pe mine a fi om. Prin nesfârşita lege a fiinţei sunt silit să
fiu şi să exprim tot ceea ce mă cred a fi.
EU SUNT eternul Nimic ce conţine în sinele meu fără formă putinţa de a fi toate lucrurile. EU SUNT
ceea în ce toate concepţiile mele despre mine trăiesc şi mişcă şi îşi au fiinţa lor şi se separă de ceea ce ele nu
sunt.
Sălăşluiesc în fiecare concepţie despre mine; din acest înlăuntru, caut veşnic să transcend tuturor
concepţiilor despre mine. Prin însăşi legea fiinţei mele, transcend concepţiilor mele despre mine, numai
crezându-mă a fi ceea ce transcende.
EU SUNT Legea Fiinţei şi în afară de MINE nu este lege. EU SUNT cel ce EU SUNT.

5. VEI HOTĂRÎ
[Când te vei hotărî să faci un lucru, lucrul îl vei izbuti
şi lumina va străluci pe toate drumurile tale. – Iov 22:28]
Aşa va fi cuvântul Meu care iese din gura Mea;
El nu se întoarce către Mine fără să dea rod,
ci El face voia Mea,
şi îşi îndeplineşte rostul lui. – Isaia 55:11
Omul poate hotărî un lucru şi acesta se va întâmpla.
Omul întotdeauna a hotărât ceea ce a apărut în lumea sa. Azi hotărăşte ceea ce apare în lumea lui şi
va continua să facă asta atât timp cât omul e conştient de a fi om.
Nimic nu a apărut vreodată în lumea lui fără ca omul să fi hotărât că trebuie să apară. Poţi nega asta;
dar încearcă atât cât vrei şi contrariul nu-l poţi dovedi, întrucât această „hotărâre” se bazează pe un principiu
neschimbător. Omul nu porunceşte lucrurilor să apară prin cuvintele sale care sunt, mai degrabă, o
mărturisire a îndoielilor şi temerilor sale. Hotărârea se face întotdeauna în conştienţă.
Fiecare om exprimă automat ceea ce e el conştient a fi. Fără efort sau a folosi cuvinte, în fiecare
moment din timp, omul se porunceşte a fi şi a avea ceea ce e el conştient a fi şi a avea.
Acest neschimbător principiu al expresiei este dramatizat în toate bibliile lumii. Scriitorii cărţilor
noastre sacre erau mistici iluminaţi, foşti maeştri în arta psihologiei. Spunând povestea sufletului, ei
personificau acest principiu impersonal în forma unui document istoric atât pentru a-l păstra cât şi pentru a-l
ascunde de ochii neiniţiaţilor.
Astăzi, cei cărora le-a fost încredinţată această mare comoară, anume, clerurile lumii, au uitat că
bibliile sunt drame psihologice ce reprezintă conştiinţa omului; în oarba lor uitare, ei îşi învaţă acum adepţii
să le venereze personajele ca bărbaţi şi femei care au trăit în realitate, în timp şi spaţiu.
Când omul vede Biblia ca pe o măreaţă dramă psihologică, cu toate personajele şi actorii drept
calităţi şi atribute personificate ale conştiinţei sale, atunci – şi numai atunci – Biblia îşi va revela lui lumina
simbologiei sale. Acest principiu impersonal al vieţii care face toate lucrurile este personificat ca Dumnezeu.
Acest Domn Dumnezeu, creator al cerurilor şi pământului, este descoperit a fi conştiinţa de a fi a omului.
Dacă omul ar fi mai puţin constrâns de ortodoxie şi un observator mai intuitiv, el n-ar putea să nu înţeleagă,
citind Biblia, că de sute de ori se revelează conştiinţa de a fi în această operă literară.
Să numim câteva: „EU SUNT m-a trimis la voi” [Ieşirea/Exodul 3:14]. „Stai neclintit şi cunoaşte
că EU SUNT Dumnezeu [înălţa-Mă-voi pe pământ”, Psalm 45:10]. „EU SUNT Domnul şi nu e alt
dumnezeu” [„EU SUNT Domnul şi nimeni altul! Afară de Mine nu este Dumnezeu. Eu te-am încins fără ca
tu să Mă cunoşti. Ca să se ştie de la răsărit şi până la apus că nu este nimic afară de Mine! EU SUNT
Domnul şi nimeni altul! Eu întocmesc lumina şi dau chip întunericului, Eu fac pacea şi nasc răul: EU SUNT
Domnul Care fac toate acestea”, Isaia 45:5; „EU SUNT Domnul Dumnezeul vostru şi nu este altul afară
de Mine”, Ioel/Ioil 2:27]. „EU SUNT Păstorul” [„EU SUNT Păstorul cel bun. Păstorul cel bun îşi pune
sufletul pentru oile sale”, Ioan 10:11; „Eu sunt păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă
cunosc pe Mine”, Ioan 10:14;]. „EU SUNT Uşa” [„EU SUNT Uşa; de va intra cineva prin Mine, se va
mântui; şi va intra şi va ieşi şi păşune va afla”, Ioan 10:9; „Adevărat, adevărat, vă spun că EU SUNT uşa
oilor”, Ioan 10:7]. „EU SUNT Învierea şi Viaţa” [Ioan 11:25]. „EU SUNT Calea” [„EU SUNT Calea,
Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl Meu decât prin Mine”, Ioan 14:6]. „EU SUNT Începutul şi
Sfârşitul” [„EU SUNT Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă, începutul şi sfârşitul”, Apocalipsa
22:13; „EU SUNT Alfa şi Omega, zice Domnul Dumnezeu, Cel ce este, Cel ce era şi Cel ce vine,
Atotţiitorul”, Apocalipsa 1:8].

6. EU SUNT; conştiinţa necondiţionată de a fi este revelată ca Domn şi Făcător al fiecărei stări a fiinţei.
Dacă omul ar renunţa la credinţa sa într-un Dumnezeu separat de el însuşi şi ar recunoaşte conştiinţa de a fi
ca fiind Dumnezeu (această conştiinţă se făureşte pe sine după asemănarea şi chipul concepţiei sale de sine),
el şi-ar transforma lumea dintr-un deşert steril într-o câmpie pe propriul său plac.
În ziua în care face asta, omul va şti că el şi Tatăl său sunt una, dar Tatăl său e mai mare decât el. Va
şti că propria lui conştiinţă de a fi este una cu ceea ce el e conştient a fi, dar conştiinţa lui necondiţionată de
a fi este mai mare decât starea lui condiţionată sau concepţia lui despre sine.
Când omul îşi descoperă conştiinţa de a fi ca fiind puterea impersonală de expresie, putere care se
personifică etern în concepţiile lui despre sine, îşi va asuma şi însuşi acea stare de conştienţă pe care doreşte
să o exprime; făcând asta, va deveni acea stare în expresie.
„Vei hotărî să faci un lucru, şi lucrul îl vei izbuti” poate fi acum spus în acest fel: vei deveni conştient
a fi sau a avea un lucru şi vei exprima sau avea ceea ce eşti conştient a fi.
Legea conştienţei este singura lege a expresiei.
„EU SUNT calea”. „EU SUNT învierea”.
Conştienţa este calea, ca şi puterea care învie tot ceea ce omul va fi vreodată conştient a fi.
Întoarce-te de la orbirea omului neiniţiat care încearcă să exprime şi să aibă acele calităţi şi lucruri de
care el nu este conştient a fi şi a le avea; şi fii ca misticul iluminat care hotărăşte de la bazele acestei legi
neschimbătoare. Revendică-te conştient a fi ceea ce cauţi; asumă-ţi conştienţa a ceea ce vezi şi vei cunoaşte
şi tu condiţia adevăratului mistic, după cum urmează:
Am devenit conştient a fi acel lucru. Încă sunt conştient a fi acel lucru. Şi voi continua să fiu
conştient de a fi acel lucru până ce acel lucru de care sunt conştient a fi este exprimat pe deplin.
Da, voi hotărî un lucru şi lucrul îl voi izbuti.

7. PRINCIPIUL ADEVĂRULUI
Veţi cunoaşte Adevărul, iar Adevărul
vă va face liberi. – Ioan 8:32
„Veţi cunoaşte Adevărul, iar adevărul vă va face liberi”.
Adevărul care-l eliberează pe om este cunoaşterea că propria lui conştienţă este învierea şi viaţa, că
propria lui conştienţă atât învie cât şi dă viaţă la tot ce e el conştient a fi. În afara conştienţei, nu e nici
înviere, nici viaţă.
Când omul renunţă la credinţa sa într-un Dumnezeu în afara lui şi începe să îşi recunoască propria
conştiinţă de a fi ca fiind Dumnezeu, aşa cum au făcut Iisus şi prorocii, el îşi va transforma lumea realizând
că, „Eu şi Tatăl Meu Una suntem” [Ioan 10:30], dar „Tatăl este mai mare decât Mine” [Ioan 14:28]. El va
şti că propria lui conştienţă este Dumnezeu şi ceea ce e el conştient a fi este „Fiul”, care aduce mărturie
lui Dumnezeu, „Tatăl”.
Creatorul şi creaţia sunt una, dar Creatorul e mai presus decât creaţia, concepţia sa. Înainte să fi fost
Avraam, EU SUNT. Da, am fost conştient de a fi înainte de a fi devenit conştient de a fi om, şi în acea zi în
care voi înceta de a fi conştient de a fi om tot voi fi conştient de a fi.
Conştiinţa de a fi nu depinde de a fi ceva. A precedat toate concepţiile de sine şi va fi atunci când
toate concepţiile de sine vor înceta să mai fie. „EU SUNT începutul şi sfârşitul”. Adică, toate lucrurile sau
concepţiile despre mine încep şi se sfârşesc în mine, dar EU, conştienţa fără formă, rămân pentru totdeauna.
Iisus a descoperit acest măreţ adevăr şi S-a declarat pe Sine ca fiind una cu Dumnezeu, nu cu
Dumnezeul pe care l-a născocit omul, pentru că El nu a recunoscut niciodată un asemenea Dumnezeu. Iisus
L-a găsit pe Dumnezeu ca fiind conştiinţa Lui de a fi şi astfel a spus omului că Împărăţia lui Dumnezeu şi a
Cerurilor era înăuntru [Luca 17:21,23].
Când s-a consemnat că Iisus a părăsit lumea şi S-a dus la Tatăl Său [„S-a înălţat la cer”, Marcu
16:19, Luca 24:51], se spune pur şi simplu că Şi-a întors atenţia de la lumea simţurilor şi S-a înălţat în
conştienţă până la nivelul pe care dorea să-l exprime. Acolo a rămas până ce a devenit una cu acea conştienţă
la care S-a înălţat. Când S-a întors la lumea omului, El putea să acţioneze cu siguranţa clară a ceea ce era El
conştient a fi, o stare a conştienţei pe care nimeni în afară de El nu o simţea, sau nu ştia că o are. Omul
necunoscător al acestei legi veşnice a expresiei priveşte la astfel de întâmplări ca la miracole.
A te înălţa în conştienţă până la nivelul lucrului dorit şi a rămâne acolo până ce acel nivel devine
natura ta este calea tuturor miracolelor aparente. „Iar Eu, când Mă voi înălţa, voi trage toţi oamenii la Mine”
[„Iar Eu, când Mă voi înălţa de pe pământ, îi voi trage pe toţi la Mine”, Ioan 12:32]. Dacă m-aş înălţa în
conştienţă la naturaleţea lucrului dorit, voi trage manifestarea acelei dorinţe la mine.
„Nimeni nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl [Care M-a trimis”, Ioan 6:44] şi „Eu şi
Tatăl Meu Una suntem” [Ioan 10:30]. Conştienţa mea este Tatăl care trage manifestarea vieţii la mine.
Natura manifestării este determinată de starea de conştienţă în care sălăşluiesc. Întotdeauna trag în lumea
mea ceea ce sunt conştient a fi.
Dacă eşti nemulţumit cu actuala ta expresie a vieţii, atunci trebuie să te naşti din nou [sau, „de sus”,
Ioan 3:7]. Renaşterea este părăsirea acelui nivel cu care eşti nemulţumit şi înălţarea la acel nivel al
conştienţei pe care doreşti să-l exprimi şi să-l ai.
Nu poţi servi la doi stăpâni [Matei 6:24, Luca 16:13] sau stări de conştienţă opuse în acelaşi timp.
Luându-ţi atenţia de la o stare şi îndreptându-ţi-o spre alta, mori celei din care ţi-o iei şi trăieşti şi o exprimi
pe cea cu care eşti unit.

8. Omul nu poate înţelege cum ar fi posibil să exprime ceea ce doreşte a fi prin atât de simpla lege a
atingerii conştienţei lucrului dorit. Motivul acestei lipse de credinţă din partea omului este acela că el
priveşte la starea dorită prin conştienţa limitărilor sale actuale. Aşa că, lui îi pare, fireşte, imposibil de
îndeplinit.
Unul dintre primele lucruri pe care omul trebuie să le realizeze este acela că e imposibil, în lucrul cu
această lege spirituală a conştienţei, să pui vin nou în burdufuri vechi sau petice noi la haine vechi [Matei
9:16,17; Marcu 2:21,22; Luca 5:36-39]. Adică, nu poţi lua nicio parte din actuala ta conştienţă în noua
stare. Fiindcă starea căutată e completă în sine şi nu are nevoie de petice. Fiecare nivel de conştienţă se
exprimă pe sine automat.
A te înălţa la nivelul oricărei stări înseamnă a deveni automat acea stare în expresie. Dar, pentru a te
înălţa la nivelul pe care nu îl exprimi acum, trebuie să te lepezi de conştienţa cu care te identifici acum. Până
ce actuala ta conştienţă nu e lepădată, nu vei fi capabil să te înalţi la alt nivel. Nu te descuraja. Această
renunţare la actuala ta identitate nu e atât de dificilă precum pare a fi. Invitaţia scripturilor, „Mai bine să
plecăm din trup şi să petrecem la Domnul” [2Corinteni 5:8, 1Corinteni 5:3, Coloseni 2:5], nu e oferită celor
puţini; e o chemare largă a întregii omeniri. Trupul din care eşti îndemnat să evadezi este actuala ta
concepţie despre tine cu toate limitările sale, pe când Domnul cu care vei petrece este conştiinţa ta de a fi.
Pentru a îndeplini această aparent imposibilă faptă de vitejie, îţi îndepărtezi atenţia de la problema ta
şi o îndrepţi spre starea de doar a fi. Îţi spui în tăcere dar cu convingere, „EU SUNT”. Nu condiţiona această
conştienţă, ci continuă să declari în tăcere, „EU SUNT – EU SUNT”. Simte pur şi simplu că eşti fără chip şi
fără formă şi continuă să faci asta până ce te simţi plutind.
„Plutind” este o stare psihologică ce neagă complet fizicul. Prin practica relaxării şi refuzând voit să
reacţionezi la impresii senzoriale, este posibil să dezvolţi o stare de conştienţă a receptivităţii pure. Este o
surprinzător de uşoară realizare. În această stare de completă detaşare, o anume singularitate a gândului
precis poate fi gravată profund pe conştienţa ta nemodificată. Starea aceasta a conştienţei e necesară pentru
meditaţia autentică.
Această minunată experienţă de înălţare şi plutire este semnalul că eşti absent din trup sau problemă
şi eşti acum în prezenţa Domnului; în starea aceasta extinsă nu eşti conştient a fi altceva decât EU SUNT –
EU SUNT; eşti numai conştient de a fi.
Când această stare de expansiune este obţinută, în acest adânc al tău, dă formă noii concepţii
revendicându-te şi simţindu-te a fi ceea ce, înainte de a intra în starea aceasta, doreai să fii. Vei descoperi că
în acest adânc fără formă al tău toate lucrurile apar a fi divin de posibile. Orice te simţi sincer a fi pe durata
acestei stări extinse devine, în timp, expresia ta naturală.
Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape” [Geneza/Facerea
1:6]. Da, să fie o tărie sau convingere în mijlocul acestei conştienţe expandate în a şti şi a simţi că EU SUNT
acel lucru – lucrul dorit.
Revendicându-te şi simţindu-te a fi lucrul dorit, cristalizezi această lumină lichidă fără formă care eşti
după chipul şi asemănarea [Facerea 1:26] a ceea ce eşti conştient a fi.
Acum, că legea fiinţei tale ţi-a fost revelată, începe, în această zi, să îţi schimbi lumea reevaluându-te.
Prea îndelung a ţinut omul credinţa că e născut din amărăciune şi trebuie să-şi dobândească mântuirea prin
sudoarea frunţii. Dumnezeu e impersonal şi nepărtinitor [Fapte 10:34; Romani 2:11]. Atâta vreme cât omul
continuă să păşească în această credinţă a amărăciunii, atâta vreme va tot păşi într-o lume a amărăciunii şi
confuziei, fiindcă lumea, în cel mai mic detaliu, e conştienţa cristalizată a omului.
În Cartea Numeriilor se consemnează, „[Pământul pe care l-am străbătut noi, ca să-l vedem, este un
pământ care mănâncă pe cei ce locuiesc în el şi tot poporul, pe care l-am văzut acolo, sunt oameni foarte
mari.] Acolo am văzut noi şi uriaşi, [pe fiii lui Enac, din neamul uriaşilor;] şi nouă ni se părea că suntem
faţă de ei ca nişte lăcuste şi tot aşa le păream şi noi lor” [13:33,34].

9. Astăzi e ziua, eternul acum, când condiţiile lumii au dobândit aparenţa uriaşilor. Şomajul, armatele
inamicului, competiţia în afaceri etc. sunt uriaşii care te fac să te simţi a fi o neputincioasă lăcustă.
Ni se spune că eram mai întâi în ochii noştri lăcuste neputincioase şi, din cauza acestei concepţii
despre noi înşine, eram pentru inamici lăcuste neputincioase.
Putem fi pentru alţii numai ceea ce suntem pentru noi. Aşadar, pe măsură ce ne reevaluăm pe noi
înşine şi începem să ne simţim a fi uriaşi, un centru de putere, ne schimbăm automat relaţia cu uriaşii,
reducând aceşti foşti monştri la înălţimea lor adevărată, făcându-i să pară a fi neputincioasele lăcuste.
Pavel spunea despre acest principiu, „pentru neamuri [elini; greci]” (sau pentru aşa-zişii înţelepţi ai
lumii) este „nebunie”. „Pentru iudei” (sau cei care caută semne, „cer semne”) „sminteală” [sau, „piatră de
poticnire”, 1Corinteni 1:23]; cu rezultatul că omul mai degrabă continuă să păşească prin întuneric decât să
se trezească la realizarea „EU SUNT lumina lumii” [Matei 5:14; Ioan 8:12].
Omul a venerat atâta timp imaginile propriilor creaţii încât, la început, el găseşte această revelaţie
drept blasfemie, dar în ziua în care descoperă şi acceptă acest principiu ca fundament al vieţii sale, în acea zi
omul îşi ucide credinţa într-un Dumnezeu separat de el însuşi.
Povestea trădării lui Iisus în Grădina Ghetsimani este ilustrarea perfectă a descoperirii acestui
principiu de către om. Ni se spune că „mulţimi”, înarmate, cu felinare şi făclii, îl căutau pe Iisus în
întunericul nopţii. Pe când întrebau unde era Iisus (mântuirea), vocea a răspuns, „EU SUNT”; la care
întreaga mulţime a căzut la pământ. Venindu-şi în fire, ei au cerut din nou să li se arate locul de ascunzătoare
al Mântuitorului şi din nou Mântuitorul a replicat, „V-am spus că EU SUNT. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine,
lăsaţi pe aceştia să se ducă” [Ioan 18:8].
Omul, în întunericul ignoranţei omeneşti, purcede în căutarea Lui Dumnezeu, ajutat de lumina
pâlpâitoare a înţelepciunii omeneşti. Când i se revelează omului că EU SUNT-ul lui, sau conştiinţa de a fi
este Mântuitorul lui, şocul este atât de mare încât el cade mental la pământ, căci fiecare credinţă pe care el a
întreţinut-o vreodată se prăbuşeşte când el înţelege că numai conştienţa lui e singurul Mântuitor. Cunoaşterea
că EU SUNT-ul lui e Dumnezeu sileşte omul să lase toate celelalte, fiindcă descoperă că e imposibil să
serveşti la doi dumnezei. Omul nu-şi poate accepta conştiinţa de a fi ca Dumnezeu şi în acelaşi timp să
creadă în altă zeitate.
Cu această descoperire, urechea omenească sau auzul omului (înţelegerea) e tăiată de sabia credinţei
(Petru), pe când auzul autocontrolului său perfect (înţelegerea) este desăvârşit de (Iisus) cunoaşterea că EU
SUNT e Mântuitor şi Domn.
Înainte ca omul să încerce să-şi transforme lumea, el trebuie să aşeze mai întâi fundaţia, sau
înţelegerea. „EU SUNT Domnul [şi nimeni altul”, Isaia 45:5]. Omul trebuie să ştie că propria lui conştiinţă
de a fi este Dumnezeu. Până când acest lucru nu e ferm stabilit, astfel încât nicio altă sugestie sau argument
înaintat de alţii să nu-l zdruncine, el se va găsi întorcându-se la robia fostelor sale credinţe. „Căci dacă nu
credeţi că EU SUNT [EL], veţi muri în păcatele voastre” [Ioan 8:24]. Dacă omul nu descoperă că propria lui
conştienţă e cauza fiecărei expresii a vieţii sale, va continua să caute cauza confuziei sale în lumea efectelor,
şi astfel va muri în căutarea lui neroditoare.
„EU SUNT viţa, voi sunteţi mlădiţele [Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă
multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic”, Ioan 15:5]. Conştienţa e „viţa” şi ceea ce eşti tu acum conştient
a fi reprezintă „mlădiţele” pe care le hrăneşti şi le ţii vii. Aşa cum o mlădiţă nu are viaţă decât dacă este
înrădăcinată în viţă, la fel lucrurile nu au viaţă decât dacă tu eşti conştient de ele. Aşa cum o mlăd iţă se
veştejeşte şi moare dacă seva viţei încetează a curge spre ea, aşa şi lucrurile şi calităţile dispar dacă îţi iei
atenţia de la ele, deoarece atenţia ta este precum seva vieţii care susţine expresia vieţii tale.

10. PE CINE CĂUTAŢI?
V-am spus că EU SUNT. Deci, dacă Mă căutaţi pe Mine,
lăsaţi pe aceştia să se ducă. – Ioan 18:8
Atunci când le-a spus: EU SUNT,
ei s-au dat înapoi şi au căzut la pământ. – Ioan 18:6
Astăzi se vorbeşte atât de mult despre Maeştri, Frăţii ale Înţelepţilor, Adepţi şi iniţiaţi, încât
nenumăraţi căutători ai adevărului sunt constant induşi în eroare de aceste false lumini. Pentru un preţ, cei
mai mulţi dintre aceşti pseudo-învăţători oferă elevilor lor iniţieri în mistere, promiţându-le îndrumare şi
direcţie. Slăbiciunea omului pentru conducători, precum şi obiceiul lui de a venera idoli, îl fac o pradă
uşoară a acestor şcoli şi învăţători.
Binele tot îi va ajunge pe cei mai mulţi dintre elevii aceştia înmatriculaţi; ei vor descoperi, după ani
de aşteptare şi sacrificii, că au urmat un miraj. Vor deveni deziluzionaţi de şcolile şi dascălii lor şi această
dezamăgire va fi meritat efortul şi preţul pe care l-au plătit pentru căutările lor neroditoare. Se vor întoarce
apoi dinspre venerarea omului şi, făcând asta, vor descoperi că ceea ce caută nu e de aflat în alţii, fiindcă
Împărăţia lui Dumnezeu este înăuntru [Luca 17:21]. Descoperirea asta va fi prima lor adevărată iniţiere.
Lecţia învăţată va fi aceasta: Există un singur Maestru şi acest Maestru e Dumnezeu, EU SUNT-ul din ei
înşişi.
„EU SUNT Domnul Dumnezeul tău, Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei”,
[Ieşirea/Exodul 20:2; Deuteronomul 5:6]. EU SUNT, conştienţa ta, este Domn şi Maestru şi în afară de
conştienţa ta nu există niciun alt Domn, nici Maestru. Tu eşti Maestru a toate ce vei fi vreodată conştient a fi.
Ştii că tu eşti, nu? Ştiinţa că tu eşti este Domn şi Maestru a ceea ce ştii că eşti. Ai putea fi complet
izolat de către om de ceea ce eşti conştient a fi; totuşi, în ciuda tuturor piedicilor omeneşti, ai trage la tine
fără efort tot ceea ce eşti conştient a fi. Omul care e conştient a fi sărac nu are nevoie de ajutorul nimănui
pentru a-şi exprima sărăcia. Omul care e conştient a fi bolnav, fie el şi izolat în cel mai ermetic-închis anti-
bacterii salon din lume, va exprima boala.
Nu există piedică pentru Dumnezeu, căci Dumnezeu e conştiinţa ta de a fi. Indiferent de ceea ce eşti
conştient a fi, poţi şi vei exprima fără efort. Încetează să mai cauţi venirea Maestrului; El e cu tine mereu.
„EU SUNT cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” [Matei 28:20].
Te vei şti, din când în când, a fi multe lucruri, dar nu e nevoie să fii ceva anume pentru a şti că eşti,
că exişti. Te poţi, dacă doreşti astfel, descătuşa de corpul pe care-l porţi; făcând asta, realizezi că eşti o
conştienţă fără chip, fără formă – şi nu dependent de forma care eşti în expresie. Vei şti că eşti; vei descoperi
şi că această cunoaştere de a fi este Dumnezeu, Tatăl, care a precedat tot ceea ce te-ai ştiut vreodată a fi.
Înainte ca lumea să fi fost, tu erai conştient a fi şi spuneai, astfel, „EU SUNT”, şi EU SUNT va fi, după ce
toate cele ce te şti a fi vor înceta a fi.
Nu există Maeştri Înălţaţi. Alungă această superstiţie. Tu te vei înălţa de la un nivel al conştienţei
(maestru) la altul; făcând astfel, manifestezi nivelul la care te-ai înălţat, exprimând această nou-dobândită
conştienţă.
Conştienţa fiind Maestru şi Domn, tu eşti Maestrul Magician ce conjură ceea ce eşti acum conştient a
fi. Căci „Tatăl (conştienţa) [...]cheamă la fiinţă cele ce încă nu sunt [ca şi când ar fi”, Romani 4:17]: lucruri
care acum nu sunt văzute vor fi văzute în clipa în care devii conştient a fi ceea ce acum nu se vede.
Această înălţare de la un nivel al conştienţei la altul este singura înălţare pe care o vei experimenta
vreodată. Nimeni nu te poate înălţa la nivelul pe care-l doreşti. Puterea de a te înălţa este în tine; este
conştienţa ta. Îţi însuşeşti conştienţa nivelului pe care doreşti să-l exprimi revendicându-te a exprima acum
acel nivel.
Asta e Înălţarea. E fără de limite, fiindcă nu-ţi vei secătui niciodată capacitatea de înălţare. Întoarce-
te de la superstiţia omenească a înălţării, cu credinţele ei în maeştri, şi descoperă singurul şi veşnicul
Maestru în tine.

11. [„Voi, copilaşilor, sunteţi din Dumnezeu; şi i-aţi biruit, pentru că] Cel ce este în voi, este mai mare
decât cel ce este în lume. [1Ioan 4:4]. Crede asta. Nu continua în orbire, urmând mirajul maeştrilor. Te
asigur, căutarea ta se va sfârşi numai în dezamăgire.
„De oricine se va lepăda de Mine (conştiinţa ta de a fi) [înaintea oamenilor], Mă voi lepăda şi Eu
[înaintea Tatălui Meu care este în ceruri”, Matei 10:33]. „EU SUNT Domnul şi nimeni altul! Afară de
Mine nu este Dumnezeu” [Isaia 45:5-7; Ioel/Ioil 2:27]. „Stai neclintit şi cunoaşte că EU SUNT Dumnezeu
[înălţa-Mă-voi pe pământ”, Psalm 45:10]. „‚Puneţi-Mă şi pe Mine la încercare’, [zice Domnul Savaot,] ‚şi
veţi vedea că voi deschide, la dorinţa voastră, stăvilarele cerului şi voi vărsa din belşug binecuvântarea, spre
binele vostru’” [Maleahi 3:10].
Crezi că EU SUNT e în stare să facă asta? Atunci revendică-ţi EUL a fi ceea ce vrei să vezi vărsat din
belşug. Revendică-te a fi ceea ce vrei să fii şi aceea vei fi. Nu graţie maeştrilor „voi vărsa binecuvântarea”,
ci pentru că m-ai recunoscut pe MINE (pe tine însuţi) a fi acel lucru voi vărsa binecuvântarea, pentru că EU
SUNT toate lucrurile pentru toţi.
Iisus nu îngăduia ca nici El Însuşi să fie numit Bun Maestru. El ştia că e numai unul şi Bun Maestru.
El Îl ştia a fi Tatăl Său din Ceruri, conştiinţa de a fi. „Împărăţia lui Dumnezeu” (Bunul) şi „Împărăţia
Cerurilor” sunt înlăuntrul vostru [Luca 17:21].
Credinţa ta în maeştri e o mărturisire a robiei tale. Numai robii au maeştri (stăpâni). Schimbă-ţi
concepţia despre tine şi îţi vei transforma, fără ajutorul maeştrilor sau al oricui altcuiva, întreaga lume
conform concepţiei tale schimbate despre tine.
Ţi se spune în Cartea Numeriilor că era o vreme când oamenii erau în proprii ochi precum lăcustele
şi, din cauza acestei concepţii despre ei înşişi, ei vedeau uriaşi pe pământ. Asta e la fel de adevărat despre
om astăzi, cum a fost în ziua în care s-a consemnat. Concepţia omului despre sine însuşi e atât de
asemănătoare cu cea despre o lăcustă încât el automat face condiţiile din jurul său să pară uriaşe; în orbirea
lui, el strigă după maeştri să-l ajute în lupta cu problemele lui uriaşe.
Iisus încerca să arate omului că mântuirea era în el însuşi şi îl avertiza să nu-şi caute mântuitori în
locuri sau oameni. „De va veni careva, spunând, ‚Priveşte aici sau dincolo’, crezare să nu-i dai, fiindcă
împărăţia lui Dumnezeu e înlăuntrul tău” [„Şi nici nu vor zice: Iat-o aici sau acolo. Căci, iată, împărăţia lui
Dumnezeu este înăuntrul vostru”, Luca 17:21].
Iisus nu numai că refuza să fie numit Bun Maestru El Însuşi, dar i-a avertizat pe cei care-L urmau,
„de vei întâlni pe cineva, să nu-i dai bună ziua, să nu-i răspunzi” [Luca 10:4, dar şi 4Regi/2Împăraţi 4:29].
A făcut clar faptul că ei nu trebuie să recunoască nicio autoritate sau superior în afara lui Dumnezeu, Tatăl.
Iisus a stabilit identitatea Tatălui ca fiind conştiinţa de a fi a omului. „Eu şi Tatăl Meu una suntem”
[Ioan 10:30], dar „Tatăl este mai mare decât Mine” [Ioan 14:28]. EU SUNT una cu tot ceea ce sunt
conştient a fi. EU SUNT mai mare decât ceea ce sunt conştient a fi. Creatorul e veşnic mai presus decât
creaţia Sa.
„Şi, după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului [pentru ca
oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”, Ioan 3:14,15].
Şarpele simbolizează actuala concepţie de sine a omului, ca vierme al pământului, trăind în sălbăticia
confuziei omeneşti. Aşa cum Moise s-a înălţat de la concepţia „vierme-al-pământului” de sine pentru a-L
descoperi pe Dumnezeu ca fiind conştiinţa sa de a fi, „EU SUNT m-a trimis la voi” [Ieşirea/Exodul 3:14],
aşa şi tu trebuie să te înalţi. În ziua în care vei revendica, aşa cum a făcut Moise, „EU SUNT Cel Ce SUNT”
[Ieşirea/Exodul 3:14], în acea zi, revendicarea ta va înflori în sălbăticie.
Conştienţa ta este maestrul magician care conjură toate lucrurile, fiind deja ceea ce el ar conjura.
Acest Maestru şi Domn care eşti tu, poate şi chiar face tot ce eşti tu conştient a fi să apară în lumea ta.
„Nimeni (nicio manifestare) nu poate să vină la Mine, dacă nu-l va trage Tatăl, Care M-a trimis”
[Ioan 6:44], iar „Eu şi Tatăl Meu una suntem” [Ioan 10:30].
Tragi constant la tine ceea ce eşti conştient a fi. Schimbă-ţi concepţia despre tine de la cea de rob la
cea de Hristos. Nu te sfii să faci această revendicare; numai revendicând, „EU SUNT Hristos”, vei face tu
lucrările lui Hristos.

12. „Lucrările pe care le fac Eu le vei face şi tu, şi chiar mai mari decât acestea vei face, fiindcă Eu merg
la Tatăl” [„Adevărat, adevărat zic vouă: cel ce crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu şi mai
mari decât acestea va face, pentru că Eu Mă duc la Tatăl”, Ioan 14:12]. „Care, Dumnezeu fiind în chip, n-a
socotit o ştirbire a fi El întocmai cu Dumnezeu” [Filipeni 2:6]. Iisus ştia că oricine va îndrăzni să se
revendice pe sine a fi Hristos îşi va asuma automat capacităţile de a exprima lucrările concepţiei sale de
Hristos. Iisus mai ştia şi că uzul exclusiv al acestui principiu al expresiei nu I se dăduse numai Lui. S-a
referit constant la Tatăl Lui în Ceruri. A afirmat că lucrările Lui vor fi nu numai egalate, ci că vor fi întrecute
în măreţie de omul care va îndrăzni să se convingă pe sine a fi mai măreţ decât El (Iisus) se convinsese pe
Sine a fi.
Iisus, afirmând că El şi Tatăl Său erau una dar că Tatăl Său era mai mare decât El, Şi-a arătat
conştienţa Sa (Tatăl) a fi una cu ceea ce El era conştient a fi. Şi-a găsit Sinele, ca Tată sau conştienţă, ca
fiind mai mare decât ceea ce El, ca Iisus, era conştient a fi. Tu şi concepţia ta despre tine sunteţi una. Tu eşti
şi veşnic vei fi mai mare decât orice concepţie vei avea vreodată despre tine.
Omul eşuează în a face lucrările lui Iisus Hristos fiindcă el încearcă să le săvârşească de la nivelul
său actual al conştienţei. Nu-ţi vei transcende niciodată realizările curente prin trudă şi sacrificiu. Nivelul tău
actual al conştienţei va fi transcens numai pe măsură ce îţi părăseşti starea actuală şi te înalţi la un nivel
superior.
Te înalţi la un nivel superior al conştienţei luându-ţi atenţia de la limitările tale actuale şi plasând-o
pe ceea ce doreşti să fii. Nu încerca asta în visarea cu ochii deschişi sau gândind la dorinţă, ci într-o manieră
pozitivă. Revendică-te a fi lucrul dorit. EU SUNT aceea; niciun sacrificiu, niciun post, nicio şmecherie
omenească. Tot ceea ce se cere din partea ta este să-ţi accepţi dorinţa. Dacă îndrăzneşti să o revendici, o vei
exprima.
Meditează asupra următoarelor: „Nu mă bucur de jertfele oamenilor” [probabil, „,nu mai aprindeţi
focul în zadar pe jertfelnicul Meu! Nu simt nici o plăcere pentru voi’, zice Domnul Savaot, ,şi nu-Mi sunt
plăcute nicidecum prinoasele aduse de mâinile voastre’”, Maleahi 1:10]. „[Lucrul acesta se va face] nu
prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu” [Zaharia 4:6]. „Cere şi ţi se va da” [Matei 7:7; Matei
21:22; Marcu 11:24; Luca 11:9; Ioan 15:7; Ioan 16:24]. „Veniţi, mâncaţi şi beţi fără plată” [probabil
Isaia 55:1].
Lucrările sunt săvârşite. Tot ce ţi se cere pentru a îngădui acestor calităţi să se exprime este
revendicarea – EU SUNT acel lucru. Revendică-te a fi ceea ce doreşti să fii şi vei fi. Expresiile urmează
impresiilor, ele nu le preced. Dovada că eşti va urma revendicării că eşti, nu o precede.
„Lasă tot şi vino după Mine” [Matei 8:22; 9:9; Luca 5:27] este o invitaţie dublă pentru tine. Mai
întâi, te invită să te întorci complet de la probleme şi, apoi, te cheamă să continui să păşeşti în revendicarea
că eşti aceea ce doreşti să fii. Nu fi femeia lui Lot, care priveşte înapoi şi devine sărată [Geneza/Facerea 19]
sau conservată în trecutul mort. Fii un Lot care nu se uită în urmă, ci îşi menţine viziunea sa fixată pe
pământul promis, lucrul dorit.
Fă asta şi vei şti că ai găsit Maestrul, Maestrul Magician, făcând nevăzutul văzut prin porunca, „EU
SUNT ACELA”.

13. CINE SUNT EU?
Dar voi cine ziceţi că EU SUNT? – Matei 16:15
„EU SUNT Domnul şi acesta este Numele Meu. Nu voi da nimănui slava Mea şi nici chipurilor
cioplite cinstirea Mea.” [Isaia 42:8]. „EU SUNT Domnul Dumnezeu a tot trupul.” [Ieremia 32:27].
Acest EU SUNT din tine, cititorule, această conştienţă, această conştiinţă de a fi, este Domnul,
Dumnezeul a tot trupul. EU SUNT este Cel ce trebuie să vină; încetează să mai aştepţi după altul. Atâta timp
cât crezi într-un Dumnezeu în afara ta, vei continua să-ţi transferi puterea ta de expresie concepţiilor tale,
uitând că tu eşti cel care le concepe.
Puterea care concepe şi lucrul conceput sunt una, dar puterea de a concepe este mai mare decât
concepţia. Iisus a descoperit acest măreţ adevăr când a declarat, „Eu şi Tatăl Meu una suntem” [Ioan 10:30],
dar „Tatăl este mai mare decât Mine” [Ioan 14:28]. Puterea ce se concepe pe sine a fi om este mai mare
decât concepţia sa. Toate concepţiile sunt limitări ale celui care le concepe.
„Mai înainte ca să se nască Avraam, EU SUNT” [Ioan 8:58]. Înainte ca lumea să fi fost, EU SUNT.
Conştienţa precedă toate manifestările şi este reazemul pe care se sprijină toată manifestarea. Pentru a
înlătura manifestările, tot ce ţi se cere ţie, celui care le-a conceput, este să-ţi îndepărtezi atenţia de la
concepţie. În loc de „nu se vede, nu se ştie”, de fapt e „nu se ştie – nu se mai vede”. Manifestarea va rămâne
la vedere numai atâta timp cât îi ia forţei cu care cel care a conceput-o – EU SUNT – şi a înzestrat-o de la
bun-început să se consume. Aceasta se aplică întregii creaţii, de la infinitezimal de micul electron până la
infinit de marele univers.
„Stai neclintit şi cunoaşte că EU SUNT Dumnezeu [înălţa-Mă-voi pe pământ”, Psalm 45:10]. Da,
chiar acest EU SUNT, conştiinţa ta de a fi, este Dumnezeu, unicul Dumnezeu. EU SUNT este Domnul –
Dumnezeul a toată făptura – toată manifestarea.
Această prezenţă, conştienţa ta neschimbătoare, necondiţionată, nu cuprinde nici începutul, nici
sfârşitul; limitările există numai în manifestare. Când realizezi că această conştienţă este Sinele tău etern, vei
şti că, înainte să fi fost Avraam, EU SUNT.
Începe să înţelegi de ce ţi se spune, „Mergi şi fă şi tu asemenea” [Luca 10:37]. Începe acum să te
identifici pe tine cu această prezenţă, conştienţa ta, ca singura realitate. Toate manifestările numai par a fi;
tu, ca om, nu ai altă realitate în afară de ceea ce Sinele tău etern, EU SUNT, se crede a fi.
„Voi cine ziceţi că EU SUNT?” [Matei 16:15, Marcu 8:29, Luca 9:20]. Aceasta nu e o întrebare
pusă acum două mii de ani. E veşnica întrebare adresată manifestării de către cel care o concepe. Este
adevăratul tău sine, conştiinţa ta de a fi, întrebându-te pe tine, actuala sa concepţie despre sine, „Cine crezi
că e conştienţa ta?”
Acest răspuns poate fi definit numai înlăuntrul tău, indiferent de influenţa altora.
EU SUNT (adevăratul tău sine) nu e interesat de părerea omului. Întregul său interes stă în
convingerea ta despre tine. Ce spui despre EU SUNT-ul din tine? Poţi răspunde spunând, „EU SUNT
Hristos”? Răspunsul sau gradul tău de înţelegere va determina poziţia pe care o vei ocupa în viaţă. Spui sau
crezi că eşti un om de o anumită rasă, naţiune etc.? Chiar crezi asta despre tine? Atunci viaţa, adevăratul tău
sine, va face ca aceste concepţii să apară în lumea ta şi vei trăi cu ele ca şi când ar fi adevărate.
EU SUNT Uşa [Ioan 10:9]; EU SUNT Calea [Ioan 14:6]; EU SUNT Învierea şi Viaţa [Ioan
11:25]; Nimeni (nicio manifestare) nu vine la Tatăl decât prin Mine [Ioan 14:6].
EU SUNT-ul (conştienţa ta) este singura uşă prin care orice poate trece în lumea ta.
Încetează să mai cauţi semne. Semnele urmează, ele nu preced. Începe să inversezi afirmaţia „Cred
dacă văd” în „Cred şi, astfel, văd”. Începe acum să crezi, nu cu oscilanta încredere bazată pe evidenţe
externe înşelătoare, ci cu o convingere neînfricată bazată pe legea imuabilă că poţi fi ceea ce doreşti să fii.
Vei descoperi că nu eşti o victimă a sorţii, ci o victimă a credinţei (a ta).
Numai printr-o singură uşă poate ceea ce cauţi să intre în lumea manifestării. „EU SUNT uşa”.
Conştienţa ta este uşa, deci trebuie să devii conştient a fi şi a avea ceea ce doreşti să fii şi să ai. Orice
încercare de a-ţi realiza dorinţele pe căi altele decât prin uşa conştienţei te face „un hoţ şi un tâlhar” [Ioan
10:1] al ţie însuţi. Orice expresie care nu e simţită nu e firească. Înainte ca orice să apară, Dumnezeu, EU
SUNT, se simte pe sine a fi lucrul dorit; şi apoi lucrul apare. E înviat; ridicat din nimicnicie.

14. EU SUNT bogat, sărac, sănătos, bolnav, liber [sau] încătuşat erau toate mai întâi impresii sau
condiţii simţite înainte de a deveni expresii vizibile. Lumea ta este conştienţa ta concretizată. Nu pierde
vremea încercând să schimbi exteriorul; schimbă „înlăuntrul”, sau impresia; iar „exteriorul”, sau expresia, va
avea grijă de sine. Când adevărul acestei afirmaţii începe să fie înţeles de tine, vei şti că ai găsit cuvântul
pierdut sau cheia fiecărei uşi. EU SUNT (conştienţa ta) este cuvântul magic pierdut care s-a făcut trup în
asemănarea a ceea ce eşti conştient a fi.
EU SUNT EL. Chiar acum, te umbresc pe tine, cititorule, templul meu viu, cu prezenţa mea,
îmboldind asupra ta o nouă expresie. Dorinţele tale sunt cuvintele mele vorbite. Cuvintele mele sunt spirit şi
sunt adevărate şi nu se vor întoarce la mine fără să dea rod, ci vor împlini acolo unde le trimit [„Aşa va fi
cuvântul Meu care iese din gura Mea; el nu se întoarce către Mine fără să dea rod, ci el face voia Mea şi îşi
îndeplineşte rostul lui”, Isaia 55:11]. Ele nu sunt ceva ce trebuie lucrat. Sunt veşminte pe care eu, sinele tău
fără formă, fără chip, le port. Iată! Eu, înveşmântat în dorinţa ta, stau la uşă (conştienţa ta) şi bat. Dacă-mi
auzi vocea şi-mi deschizi (mă recunoşti ca mântuitorul tău), voi intra şi voi cina cu tine şi tu cu mine [„Iată,
Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu
Mine”, Apocalipsa 3:20].
Cum se vor împlini cuvintele mele, dorinţele tale, nu e grija ta. Cuvintele mele au un fel de care tu nu
ştii [Ioan 4:32]. Căile lor sunt dincolo de pricepere [„de nepătruns”, Romani 11:33]. Tot ceea ce ţi se cere
este să crezi. Crede-ţi dorinţele a fi veşminte pe care mântuitorul tău le poartă. Credinţa ta că eşti acum ceea
ce doreşti să fii este dovada acceptării de către tine a darurilor vieţii. Ai deschis uşa pentru Domnul tău,
înveşmântat în dorinţa ta, să intre în momentul în care tu stabileşti această credinţă.
„Rugându-vă, să credeţi că le-aţi primit şi le veţi avea” [Marcu 11:24]. „[De poţi crede,] toate sunt
cu putinţă celui ce crede” [Marcu 9:23]. Fă imposibilul posibil prin credinţa ta; şi imposibilul (pentru alţii)
se va întrupa în lumea ta.
Toţi oamenii avuseseră dovada puterii credinţei. Credinţa care mută munţii este credinţa în tine. Nici
un om nu are credinţă în Dumnezeu dacă îi lipseşte încrederea în el însuşi. Credinţa ta în Dumnezeu e
măsurată de încrederea ta în tine însuţi. „Eu şi Tatăl Meu una suntem” [Ioan 10:30], omul şi Dumnezeul lui
una sunt, conştiinţa şi manifestarea sunt una.
„Şi a zis Dumnezeu: ,Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape de ape’” [Geneza/Facerea
1:6]. În mijlocul tuturor îndoielilor şi părerilor schimbătoare ale altora, să fie o convingere, o fermitate a
credinţei, şi vei vedea pământul uscat; credinţa ta va apărea. Răsplata este aceluia care îndură până la sfârşit
[„Dar cel ce va răbda până sfârşit, acela se va mântui”, Matei 24:13]. O convingere nu e o convingere dacă
poate fi scuturată. Dorinţa ta va fi ca norii fără ploaie dacă nu crezi.
Conştienţa ta necondiţionată sau EU SUNT este Fecioara Maria care „nu ştia de bărbat” [Luca 1:34]
şi totuşi, fără implicarea bărbatului, a conceput şi a născut un Fiu. Maria, conştienţa necondiţionată, a dorit şi
apoi a devenit conştientă a fi însăşi starea condiţionată pe care dorea să o exprime şi, într-un fel necunoscut
de alţii, a devenit aceea. Începe şi fă la fel; asumă-ţi conştienţa a ceea ce doreşti să fii şi tu, la rândul tău, vei
da naştere mântuitorului tău. Când se face vestirea, când impulsul sau dorinţa e deasupra ta, crede-o a fi
Cuvântul spus de Dumnezeu căutând întrupare prin tine. Nu vorbi nimănui despre acest lucru sfânt pe care l-
ai conceput. Închide secretul în tine şi „măreşte pe Domnul” [Luca 1:46], măreşte-ţi sau crede-ţi dorinţa a fi
mântuitorul tău venind pentru a fi cu tine.
Când această credinţă este atât de ferm stabilită încât te simţi încrezător în rezultate, dorinţa ta se va
întrupa pe sine. Cum se va face asta, nimeni nu ştie. Eu, dorinţa ta, am căi pe care tu nu le ştii [„Eu am de
mâncat o mâncare pe care voi nu o ştiţi”, Ioan 4:32]; căile mele sunt de nepătruns [„cât sunt de nepătrunse
căile Lui”, Romani 11:33]. Dorinţa ta poate fi asemănată cu o sămânţă, iar seminţele conţin în ele atât
puterea cât şi planul de auto-expresie. Conştienţa ta e pământul. Aceste seminţe sunt plantate cu succes
numai dacă, după ce te-ai revendicat pe tine a fi şi a avea ceea ce doreşti, aştepţi încrezător rezultate, fără
gânduri de nerăbdare.
Dacă aş fi înălţat în conştienţă până la naturaleţea dorinţei mele, voi trage automat manifestarea la
mine. Conştienţa e uşa prin care viaţa se arată pe sine. Conştienţa se concretizează întotdeauna.

15. A fi conştient de a fi sau a avea orice înseamnă a fi sau a avea ceea ce eşti conştient a fi sau a avea.
Aşadar, înalţă-te până la conştienţa dorinţei tale şi o vei vedea exteriorizându-se automat.
Pentru a face asta, trebuie să-ţi negi identitatea actuală. „Să te lepezi de sine” [Marcu 8:34]. Negi sau
te lepezi de un lucru luându-ţi atenţia de la el. Pentru a lepăda un lucru, problemă sau ego din conştienţă,
insişti în Dumnezeu – Dumnezeu fiind EU SUNT.
„Stai neclintit şi cunoaşte că EU SUNT Dumnezeu [înălţa-Mă-voi pe pământ”, Psalm 45:10]. Crede,
simte că EU SUNT; cunoaşte că acest cunoscător dinlăuntrul tău, conştiinţa ta de a fi, e Dumnezeu. Închide-
ţi ochii şi simte-te a fi fără chip, fără formă şi înfăţişare. Abordează această liniştire de parcă ar fi cel mai
simplu din lume lucru de făcut. Această atitudine îţi va asigura succesul.
Când tot gândul la problemă sau la sine e lepădat din conştienţă fiindcă eşti acum absorbit sau pierdut
în sentimentul de numai „a fi EU SUNT”, atunci începe în această stare fără formă să te simţi a fi ceea ce
doreşti să fii, „EU SUNT Cel Ce SUNT”.
În clipa în care atingi un anumit grad de intensitate, astfel încât chiar te simţi a fi o nouă concepţie,
această nouă simţire sau conştienţă e stabilită şi, în timpul potrivit, se va personifica în lumea formei.
Această nouă percepţie se va exprima la fel de firesc cum exprimi tu acum actuala ta identitate. Pentru a
exprima calităţile unei conştienţe în mod firesc, trebuie să sălăşluieşti sau să trăieşti în acea conştienţă.
Atinge-o devenind una cu ea. A simţi un lucru intens, şi apoi rămânând încrezător că aşa este, face ca lucrul
simţit să apară în lumea ta. „Voi sta de strajă şi mă voi aşeza în turnul cel de veghe ca să priveghez”
[Habacuc/Avacum 2:1] şi voi „privi izbăvirea Domnului” [2Cronici/2Paralipomena 20:17]. Voi sta ferm în
sentimentul meu, convins că aşa este, şi-mi voi privi dorinţa apărând.
„Nu poate un om să ia nimic, dacă nu i s-a dat lui din cer” [Ioan 3:27]. Aminteşte-ţi, „cerul” e
conştienţa ta; Împărăţia Cerurilor e înlăuntrul tău. De aceea eşti avertizat în privinţa numirii vreunui om
„Tată”; conştienţa ta e Tatăl a tot ceea ce eşti. Din nou, ţi se spune, „să nu întrebaţi pe nimeni de sănătate pe
drum” [Luca 10:4; 4Regi/2Împăraţi 4:29]. Nu privi la niciun om ca la o autoritate. De ce ai cere omului
permisiunea de a exprima, când îţi dai seama că lumea ta, în fiecare detaliu, a început în tine şi e menţinută
de tine ca singur centru concepţional?
Întreaga ta lume poate fi asemănată cu spaţiul solidificat ce oglindeşte credinţele şi acordurile tale,
proiectate de o prezenţă fără formă, fără faţă – EU SUNT-ul tău. Redu întregul la substanţa lui primordială şi
nimic nu va rămâne în afara ta, o prezenţă fără dimensiuni, cel care a conceput totul.
Cel care concepe ţine de o lege aparte. Concepţiile, sub această lege, nu trebuie măsurate după
realizări trecute sau modificate de capacităţile actuale, pentru că, fără a avea gând, concepţia se exprimă pe
sine într-un mod necunoscut omului.
Cufundă-te tainic înlăuntru şi însuşeşte-ţi noua conştienţă. Simte-te a fi ea, şi limitările trecute se vor
pierde complet şi uşor ca zăpada într-o zi fierbinte de vară. Nici nu-ţi vei aminti fostele limitări; ele nu au
făcut niciodată parte din această nouă conştienţă. La această renaştere s-a referit Iisus când i-a spus lui
Nicodim, „Trebuie să vă naşteţi de sus” [sau, „din nou”, Ioan 3:7]; nu era nimic altceva decât mutarea de la
o stare de conştienţă la alta.
„Orice veţi cere întru numele Meu, aceea voi face” [Ioan 14:13; similar, Ioan 15:16; Ioan 16:23].
Aceasta nu înseamnă, desigur, să ceri în cuvinte, pronunţând sunete cu buzele, Dumnezeu sau Iisus Hristos,
fiindcă milioane au cerut în felul acesta, fără rezultate. A te simţi a fi un lucru înseamnă să ceri acel lucru în
Numele Său. EU SUNT e prezenţa fără nume. A te simţi a fi bogat înseamnă a cere bogăţie în Numele Lui.
EU SUNT e necondiţionat. Nu e nici bogat nici sărac, nici puternic şi nici slab. Cu alte cuvinte, în EL nu e
nici grec nici evreu, încătuşat ori liber, bărbat sau femeie. Acestea sunt toate concepţii sau limitări ale celui
fără de limite, şi astfel, nume ale Celui fără de Nume. A te simţi a fi ceva înseamnă a cere Celui fără de
Nume, EU SUNT, să exprime acel nume sau acea natură.
„Cere orice vrei în Numele Meu însuşindu-ţi natura lucrului dorit şi Eu ţi-l voi da ţie.”

16. EU SUNT EL
Căci dacă nu credeţi că EU SUNT [EL], veţi muri
în păcatele voastre” – Ioan 8:24
„Toate prin El s-au făcut; şi fără El nimic nu s-a făcut din ce s-a făcut” [Ioan 1:3]. Asta e o vorbă
greu de acceptat de cei crescuţi în sisteme ortodox-religioase variate, dar iacătă-o. Toate lucrurile, bune, rele
şi neutre, au fost făcute de Dumnezeu. „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui
Dumnezeu l-a făcut” [Geneza/Facerea 1:27].
Şi ca să adauge, aparent, la această confuzie, se mai spune, „Şi a privit Dumnezeu toate câte a făcut şi
iată erau bune foarte” [Geneza/Facerea 1:31]. Ei? Ce vei face în privinţa acestei aparente anomalii? Cum va
corela omul toate lucrurile ca fiind bune, când ceea ce e el învăţat neagă acest fapt? Fie înţelegerea lui
Dumnezeu e greşită, fie ceva e radical în neregulă cu învăţăturile omului.
„Toate sunt curate pentru cei curaţi [iar pentru cei întinaţi şi necredincioşi nimeni nu este curat, ci li
s-au întinat lor şi mintea şi cugetul”, Tit/Titus 1:15]. Aceasta e o altă afirmaţie profund uluitoare. Toţi
oamenii „buni”, „oamenii-sfinţi”, sunt cei mai mari prohibiţionişti.
Adaugă afirmaţiilor de mai sus pe aceasta, „nici o osândă nu este acum asupra celor ce sunt în Hristos
Iisus” [Romani 8:1], şi vei obţine o stavilă de netrecut pentru auto-numiţii judecători ai lumii. Asemenea
afirmaţii nu înseamnă nimic pentru de-sine-drepţii judecători ce orbeşte schimbă şi distrug umbre. Ei
continuă în credinţa fermă că îmbunătăţesc lumea. Omul, neştiind că lumea lui e conştienţa sa individuală
revărsată în afară, trudeşte în van să se conformeze părerilor altora în loc să se conformeze uneia şi singurei
păreri existente, anume, propria lui judecată de sine.
Când Iisus Şi-a descoperit conştienţa a fi această minunată lege a auto-guvernării, a declarat, „Şi Eu
însumi Mă sfinţesc pentru ei, ca şi ei să fie sfinţiţi prin adevăr” [Ioan 17:19]. El ştia că propria conştienţă
este singura realitate, că lucrurile concretizate nu erau nimic mai mult decât stări diferite ale conştienţei.
Iisus i-a avertizat pe cei care-L urmau să caute mai întâi Împărăţia Cerurilor (acea stare a conştienţei care ar
produce lucrul dorit) şi toate lucrurile li se vor adăuga [Matei 6:33]. A mai afirmat şi că „EU SUNT
adevărul” [Ioan 14:6]. El ştia că adevărul, sau cauza a toate cele pe care omul le vede ca fiind lumea lui, era
conştienţa omului.
Iisus a realizat că lumea era făcută după asemănarea omului. El ştia că omul îşi vede lumea a fi ceea
ce este, pentru că omul este ceea ce este. Pe scurt, concepţia omului despre sine determină ceea ce el îşi vede
lumea a fi.
Toate lucrurile sunt făcute de Dumnezeu (conştiinţa) şi fără El, nimic nu e făcut din ceea ce e făcut
[Ioan 1:3]. Creaţia e judecată ca fiind bună, şi încă „bună foarte”, deoarece este asemănarea perfectă a acelei
conştienţe care a produs-o. A fi conştient de a fi un lucru şi apoi să te vezi exprimând altceva decât ceea ce
eşti conştient a fi e o violare a legii firii; astfel, nu ar fi bună. Legea firii nu e încălcată niciodată; omul
veşnic se vede pe sine exprimând ceea ce e el conştient a fi. Fie bună, rea sau neutră, este, totuşi, o
asemănare perfectă a concepţiei sale de sine; e bună şi e „bună foarte”.
Nu numai că toate lucrurile sunt făcute de Dumnezeu, toate lucrurile sunt făcute din Dumnezeu.
Toate sunt vlăstarele lui Dumnezeu. Dumnezeu este unul. Lucrurile sau diviziunile sunt proiecţii ale
unicului. Dumnezeu fiind unul, El trebuie să Se poruncească pe Sine a fi aparentul altceva, fiindcă nu e
nimic altceva. Absolutul nu poate conţine în sine ceva ce nu e el însuşi. Dacă putea, nu mai era absolutul,
unicul. Poruncile, pentru a fi eficiente, trebuie să fie date sieşi. „EU SUNT Cel Ce SUNT” este singura
poruncă eficientă. „EU SUNT Domnul şi afară de Mine nu e altul” [Isaia 45:5; Ioel/Ioil 2:27]. Nu poţi
porunci la ce nu e. Cum nu e altul, trebuie să îţi porunceşti ţie a fi ceea ce vei părea a fi.
Să clarific ce înţeleg prin „poruncă eficientă”. Nu repeţi ca un papagal afirmaţia, „EU SUNT Cel Ce
SUNT”; asemenea repetiţii seci ar fi atât stupide cât şi zadarnice. Nu cuvintele sunt cele care îi dau eficienţa;
este conştienţa de a fi lucrul cea care o face eficientă. Când spui „EU SUNT”, te declari a fi. Cuvintele „cel
ce/ceea ce” din afirmaţia „EU SUNT Cel Ce EU SUNT” indică ceea ce ai vrea tu să fii. Al doilea „EU
SUNT” din citat e strigătul de izbândă.

17. Toată drama asta are loc înlăuntru, cu sau fără a folosi cuvinte. Stai neclintit şi cunoaşte că TU EŞTI.
Această linişte e obţinută observând observatorul. Repetă încet dar cu trăire, „EU SUNT – EU SUNT”, până
ce vei fi pierdut toată conştienţa despre lume şi te cunoşti ca doar fiind. Conştienţa, cunoaşterea că eşti, este
Atotputernic Dumnezeu; EU SUNT. După ce s-a atins asta, defineşte-te ca fiind ceea ce doreşti să fii
simţindu-te a fi lucrul dorit: EU SUNT acela. Această înţelegere că eşti lucrul dorit va cauza un fior să-ţi
străbată întreaga fiinţă. Când convingerea e stabilită şi crezi cu adevărat că eşti ceea ce doreşti să fii, atunci,
al doilea „EU SUNT” e exprimat ca un strigăt al victoriei. Această revelaţie mistică a lui Moise poate fi
văzută ca trei paşi distincţi: EU SUNT; EU SUNT liber; EU chiar SUNT!
Nu contează cum sunt aparenţele din jurul tău. Toate lucrurile fac loc pentru venirea Domnului. EU
SUNT Domnul venind în asemănarea a ceea ce sunt conştient a fi. Toţi locuitorii pământului nu-mi pot sta
înainte sau să-mi pună la îndoială autoritatea de a fi ceea e EU SUNT conştient că SUNT [„Toţi locuitorii
pământului sunt socotiţi ca o nimica şi El face ce voieşte cu oştirea cerească şi cu locuitorii pământului şi
nimeni nu poate să-L împiedice la lucrul Lui şi să-I zică: ‚Ce faci Tu?’”, Daniel 4:32].
„EU SUNT lumina lumii” [Matei 5:14; Ioan 8:12], cristalizându-se în forma concepţiei mele despre
mine. Conştienţa este lumina eternă care se cristalizează numai prin intermediul concepţiei tale despre sine.
Schimbă-ţi concepţia despre tine şi vei schimba automat lumea în care trăieşti. Nu încerca să schimbi
oamenii; ei sunt numai mesageri, spunându-ţi cine eşti. Reevaluează-te şi ei îţi vor confirma schimbarea.
Acum vei înţelege de ce Iisus S-a sfinţit pe Sine în loc să sfinţească pe alţii [Ioan 17:19], de ce
pentru cei puri toate sunt pure [Tit/Titus 1:15], de ce în Hristos Iisus (conştienţa trezită) nu e nicio osândire
[Romani 8:1]. Trezeşte-te din somnul osândirii şi dovedeşte principiul vieţii. Încetează nu numai judecarea
altora, dar şi osândirea ta proprie.
Ascultă revelaţia celui luminat, „Ştiu şi sunt încredinţat în Domnul Iisus că nimic nu este întinat prin
sine, decât numai pentru cel care gândeşte că e ceva întinat [pentru acela întinat este” Romani 14:14] şi, iar,
„Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!” [Romani 14:22].
Încetează să te mai întrebi dacă eşti sau nu vrednic sau nevrednic de a te revendica a fi ceea ce doreşti
să fii. Vei fi osândit de lume numai atâta timp cât te vei osândi tu însuţi.
Nu trebuie să produci nimic. Lucrările sunt săvârşite. Principiul prin care toate lucrurile sunt făcute şi
fără de care nimic nu e făcut din ce e făcut este etern. Tu eşti acest principiu. Conştiinţa ta de a fi este
această lege veşnică. Asumă-ţi conştienţa a ceea ce doreşti să exprimi. Revendic-o până ce devine o
manifestare naturală. Simte-o şi trăieşte înlăuntru acel sentiment până ce îl faci adevărata ta natură.
Iată o formulă simplă. Ia-ţi atenţia de la concepţia ta actuală de sine şi plaseaz-o pe acel ideal al
tău, idealul pe care l-ai avut până acum, deşi dincolo de puterile tale. Revendică-te a fi idealul tău, nu
ca ceva ce vei fi în timp, ci ca ceea ce eşti în prezentul imediat. Fă asta, şi lumea ta actuală a limitărilor
se va dezintegra pe măsură ce noua ta revendicare se înalţă precum fenixul din propria lui cenuşă.
„Să nu vă temeţi, nici să vă spăimântaţi de mulţimea aceasta mare, căci războiul nu este al vostru, ci
al lui Dumnezeu” [2Cronici/2Paralipomena 20:15]. Tu nu lupţi împotriva problemei tale; problema ta va
trăi numai atâta timp cât eşti conştient de ea. Ia-ţi atenţia de la problema ta şi multitudinea de motive din
cauza cărora nu-ţi poţi obţine idealul. Concentrează-ţi în întregime atenţia pe lucrul dorit.
„Lasă tot şi vino după Mine” [Matei 8:22; 9:9; Luca 5:27]. În faţa obstacolelor aparent cât munţii,
revendică-ţi libertatea. Conştienţa libertăţii este Tatăl libertăţii. Are o cale de a se exprima pe sine de care
nici un om nu ştie.
„Nu voi aveţi să vă luptaţi de astă dată; dar înşiraţi-vă, staţi şi priviţi izbăvirea Domnului, pe care o
va trimite El vouă” [2Cronici/2Paralipomena 20:17].
„EU SUNT Domnul”. EU SUNT (conştienţa ta) este Domnul. Conştienţa că lucrul e făcut, că
lucrarea e săvârşită, este Domnul oricărei situaţii. Ascultă cu atenţie promisiunea, „Nu voi aveţi să vă luptaţi
de astă dată; dar înşiraţi-vă, staţi şi priviţi izbăvirea Domnului, pe care o va trimite El vouă”
[2Cronici/2Paralipomena 20:17].

18. Vouă [ţie]! Acea conştienţă particulară cu care eşti tu identificat este Domnul înţelegerii. El, fără
ajutor, va stabili lucrul asupra căruia s-a făcut înţelegerea pe pământ.
Poţi tu, în faţa armatelor de motive din a căror cauză nu se poate face un lucru, intra liniştit
într-o înţelegere cu Domnul că e deja făcut? Poţi tu, acum, că L-ai găsit pe Domnul a fi conştienţa ta
de sine, deveni conştient de faptul că bătălia e câştigată? Poţi tu, indiferent de cât de aproape şi
ameninţător pare a fi inamicul, continua în încrederea ta, stând neclintit, ştiind că victoria e a ta?
Dacă poţi, vei vedea mântuirea Domnului.
Aminteşte-i, răsplata e a celui ce îndură [Matei 24:13]. Stai liniştit/neclintit [Psalm 46:10]. „A sta
liniştit/neclintit” înseamnă convingerea profundă că totul e bine; e gata, s-a terminat. Indiferent de ce auzi
sau vezi, rămâi nemişcat, conştient de a fi victorios la sfârşit. Toate lucrurile sunt făcute prin asemenea
înţelegeri, şi fără o asemenea înţelegere, nimic nu e făcut din ceea ce e făcut [Ioan 1:3]. „EU SUNT cel ce
SUNT” [Ieşirea/Exodul 3:14].
În Apocalipsă, se consemnează că un cer nou şi un pământ nou vor apărea [21:1]. Lui Ioan, arătându-
i-se această viziune, i s-a spus să scrie, „Făcutu-s-a” [„s-a săvârşit”, 21:6]. Cerul e conştienţa ta, iar
pământul, starea ei solidificată. Aşadar, acceptă, la fel ca Ioan – „Făcutu-s-a”.
Tot ce ţi se cere ţie, celui care cauţi o schimbare, este să te înalţi la nivelul a ceea ce doreşti; fără
să zăboveşti asupra modului de exprimare, consemnează că s-a isprăvit, simţind naturaleţea de a fi
acea schimbare.
Iată o analogie care te-ar putea ajuta să înţelegi acest mister.
Să presupunem că ai intrat într-un cinematograf tocmai când filmul prezentat e spre sfârşit. Tot ce ai
văzut din film a fost finalul fericit. Pentru că voiai să vezi întreaga poveste, ai aşteptat să ruleze din nou.
Odată cu secvenţele ce duc spre punctul culminant, eroul e înfăţişat ca fiind acuzat, împresurat de dovezi
false şi toate cele menite să smulgă lacrimile audienţei. Dar, tu, cunoscând perfect finalul, rămâi calm,
înţelegând că, indiferent de aparentele direcţii ale filmului, sfârşitul deja a fost definit.
În mod similar, îndreaptă-te spre finalul a ceea ce cauţi; fii martor al finalului său fericit simţind
conştient că exprimi şi ai deja ceea ce doreşti să exprimi şi să ai; iar tu, prin credinţă, deja înţelegând finalul,
vei avea încrederea născută din această cunoaştere. Această cunoaştere te va susţine prin intervalul necesar
de timp care-i ia filmului să se desfăşoare. Nu cere ajutor omului; simte, „Făcutu-s-a”, revendicându-te
conştient a fi, acum, ceea ce, ca om, speri să fii.

19. FACĂ-SE VOIA TA
„Facă-se nu voia Mea, ci a Ta.” – Luca 22:42
„Dar nu voia Mea, ci voia Ta să se facă” [Luca 22:44; „Părintele Meu, dacă nu este cu putinţă să
treacă acest pahar, ca să nu-l beau, facă-se voia Ta”, Matei 26:42; „Depărtează paharul acesta de la Mine.
Dar nu ce voiesc Eu, ci ceea ce voieşti Tu”, Marcu 14:36]. Această resemnare nu e o oarbă realizare că „Eu
nu fac nimic de la Mine, Tatăl din Mine, El face lucrarea” [„Eu nu pot să fac de la Mine nimic; precum aud,
judec; dar judecata Mea este dreaptă, pentru că nu caut la voia Mea, ci voia Celui care M-a trimis”, Ioan
5:30; „Nu crezi tu că Eu sunt întru Tatăl şi Tatăl este întru Mine? Cuvintele pe care vi le spun nu le vorbesc
de la Mine, ci Tatăl – Care rămâne întru Mine – face lucrările Lui”, Ioan 14:10].
Când vrea ceva, omul încearcă să facă acel ceva ce acum nu există să apară în timp şi spaţiu. Prea
adesea nu suntem conştienţi de ceea ce facem de fapt. Afirmăm la nivel subconştient că nu avem capacitatea
de expresie. Ne spunem dorinţa în speranţa de a obţine capacităţile necesare într-un timp viitor. „EU nu
SUNT, dar voi fi”.
Omul nu îşi dă seama că propria conştienţă e Tatăl Care face lucrarea, aşa că el încearcă să exprime
ceea ce el nu e conştient a fi. Atari trude sunt condamnate eşecului; numai prezentul se exprimă. Dacă nu
sunt conştient a fi ceea ce caut, nu o voi găsi. Dumnezeu (conştienţa ta) este substanţa şi plinătatea a toate.
Voia Domnului este recunoaşterea a ceea ce e, nu a ceea ce va fi. În loc să înţelegem asta ca „Facă-se voia
Ta”, vezi-o ca „S-a făcut voia Ta”. Lucrările sunt săvârşite.
Principiul prin care toate lucrurile sunt făcute vizibile este etern. „Ochii nu au văzut, nici urechile nu
au auzit şi nici în inimile oamenilor nu s-au suit lucrurile pe care Dumnezeu, pentru cei care iubesc Legea,
le-a pregătit” [„Ci precum este scris: ‚Cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-
au suit, pe acestea le-a gătit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El’. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin
Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu”, 1Corinteni 2:9-10].
Când un sculptor priveşte la o bucată de marmură fără formă, el vede, îngropată în masa ei brută,
opera sa de artă săvârşită. Sculptorul nu-şi face capodopera, el numai o dezvăluie îndepărtând acea parte de
marmură care ascunde concepţia lui.
Acelaşi lucru se aplică şi la tine. În conştienţa ta fără formă stă îngropat tot ceea ce te vei concepe
vreodată a fi. Recunoaşterea acestui adevăr te va transforma din lucrătorul neiscusit ce încearcă s-o facă în
marele artist care o recunoaşte a fi deja o capodoperă.
Revendicarea ta că deja eşti acum ceea ce vrei să fii va înlătura vălul întunericului omenesc şi astfel ţi
se va dezvălui perfect revendicarea; EU SUNT acela. Voia Domnului s-a exprimat prin cuvintele văduvei,
„E bine” [„e sănătos”, probabil 4Regi 4:27]. Voia omului ar fi fost, „Va fi bine” [„va fi sănătos”]. A
afirma, „Voi fi bine” înseamnă a spune, „Sunt bolnav”. Dumnezeu, Eternul Acum, nu e batjocorit de cuvinte
sau repetiţii zadarnice. Dumnezeu personifică încontinuu ceea ce este. De aceea, resemnarea lui Iisus (Care
S-a făcut egal cu Dumnezeu) a însemnat întoarcerea de la recunoaşterea lipsei (pe care o indică viitorul prin
„Voi fi”) la recunoaşterea avutului, revendicând, „EU SUNT acel lucru; s-a săvârşit; mulţumescu-Ţi, Tată”.
Acum vei înţelege înţelepciunea din cuvintele prorocului când afirmă, „Cel slab să zică: ,EU SUNT
tare!’”, Ioel/Ioil 3:10/4:10. Omul, în orbirea lui, nu va lua în seamă sfatul prorocului; el continuă să se
revendice a fi slab, sărac, nenorocit şi toate celelalte expresii nedorite din care încearcă să se elibereze,
revendicând prosteşte că va fi liber de aceste caracteristici în aşteptarea viitorului. Asemenea gânduri încalcă
singura lege care îl poate elibera vreodată.
E numai o singură uşă prin care ceea ce cauţi poate intra în lumea ta. „EU SUNT Uşa” [Ioan 10:9].
Când spui, „EU SUNT”, te declari a fi, persoana întâi, timpul prezent; nu e niciun viitor. A şti că EU
SUNT înseamnă a fi conştient de a fi. Conştienţa e singura uşă. Dacă nu eşti conştient a fi ceea ce cauţi,
cauţi în zadar.

20. Dacă judeci după aparenţe, vei continua să fii înrobit de evidenţa simţurilor tale. Pentru a rupe
această vrajă hipnotică a simţurilor, ţi se spune, „Mergi înăuntru şi închide uşa” [„Tu însă, când te rogi,
intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în
ascuns, îţi va răsplăti ţie”, Matei 6:6]. Uşa simţurilor trebuie bine-închisă înainte ca noua ta revendicare să
fie onorată. A închide uşa simţurilor nu este atât de dificil precum pare la început. Se face fără efort.
E cu neputinţă să slujeşti la doi stăpâni în acelaşi timp [Matei 6:24, Luca 16:13]. Stăpânul la care
serveşte omul este cel de care omul e conştient a fi. Sunt Domn şi Stăpân a ceea ce sunt conştient a fi. Nu e
niciun efort pentru mine să conjur sărăcia, dacă sunt conştient a fi sărac. Slujitorul meu (sărăcia) este silit să
mă urmeze (conştientul de sărăcie) atâta timp cât EU SUNT (Domnul) conştient a fi sărac.
În loc de a lupta împotriva evidenţei simţurilor, te revendici a fi ceea ce doreşti să fii. În timp ce
atenţia ta se aşează pe revendicarea aceasta, uşile simţurilor se închid automat în faţa fostului tău stăpân
(ceea ce erai conştient a fi). Pe când te laşi pierdut în sentimentul de a fi (ceea ce revendici acum a fi
adevărat despre tine), uşile simţurilor se deschid din nou, dezvăluindu-ţi lumea a fi expresia perfectă a ceea
ce eşti conştient a fi.
Să urmăm exemplul lui Iisus, Care a realizat că, om fiind, nu putea face nimic pentru a-Şi schimba
imaginea prezentă a lipsei. A închis uşa simţurilor Sale în faţa problemei Sale şi S-a dus la Tatăl, Cel pentru
Care toate lucrurile sunt cu putinţă [Matei 19:26; Marcu 9:23; 10:27; 14:36; Luca 18:27; Fapte 8:37].
Negându-Şi evidenţa simţurilor, S-a revendicat a fi tot ceea ce, cu o clipă mai devreme, simţurile Sale
Îi spuneau că nu era. Ştiind că întotdeauna conştienţa îşi exprimă asemănarea pe pământ, El a rămas în
conştienţa revendicată până ce uşile (simţurile Sale) s-au deschis şi au confirmat stăpânirea Domnului.
Aminteşte-ţi, EU SUNT este Domnul a toate. Nu mai întrebuinţa nicicând voia omului care revendică
„Eu voi fi”. Fii resemnat ca Iisus şi revendică, „EU SUNT acela”.

21. NICI UN ALT DUMNEZEU
EU SUNT Cel dintâi şi Cel de pe urmă
şi nu este alt dumnezeu afară de Mine! – Isaia 44:6
Eu sunt Domnul Dumnezeul tău, Care te-am scos
din pământul Egiptului, din casa robiei.
Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine. – Deuteronomul 5:6,7
„Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine”. Cât timp omul întreţine o credinţă într-o putere în afara lui,
atâta timp se va priva pe sine de fiinţa care el este. Fiecare credinţă în puteri în afara sa, fie pentru bine sau
rău, va deveni matriţa imaginii turnate a idolatriei.
Credinţele în puterea medicamentelor de a lecui, dietelor de a întări, banilor de a da siguranţă, sunt
cămătari de valori sau de bani care trebuie uzurpaţi [Matei 21:12; Marcu 11:15; Luca 19:45; Ioan 2:14,15]
de la puterea prin care apoi omul poate manifesta fără greş respectivele calităţi. Această înţelegere izgoneşte
schimbătorii de bani din Templu. Voi sunteţi Templul lui Dumnezeu Cel Viu [„Nu ştiţi, oare, că voi sunteţi
templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?”, 1Corinteni 3:16; „Sau nu ştiţi că
trupul vostru este templu al Duhului Sfânt care este în voi, pe care-L aveţi de la Dumnezeu şi că voi nu
sunteţi ai voştri?”, 1Corinteni 6:19; „Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi
suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: ‚Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi
Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu’”, 2Corinteni 6:16], un Templu făcut fără mâini. „Scris este: ‚ Casa
Mea, casă de rugăciune se va chema’, iar voi o faceţi peşteră de tâlhari!” [Matei 21:13; „Căci templul Meu,
locaş de rugăciune se va chema pentru toate popoarele”, Isaia 56:7].
Hoţii care te privează sunt propriile tale credinţe. Este credinţa ta într-un lucru, nu lucrul în sine, cea
care te ajută. Există o singură putere: EU SUNT EL. Din cauza credinţei tale în lucruri din afară, le atribui
putere transferând puterea care eşti tu în lucruri din afară. Înţelege că tu însuţi eşti puterea pe care ai dat-o
din greşeală condiţiilor externe. Biblia compară omul fixat în opinii cu o cămilă care n-ar putea trece prin
urechea acului [Matei 19:24; Marcu 10:25; Luca 18:25]. „Urechea acului” la care se face referire era o
poartă mică în zidurile Ierusalimului, atât de îngustă încât o cămilă nu putea trece prin ea până ce era
eliberată de povară. Omul bogat, adică cel împovărat de false concepte omeneşti, nu poate intra în Împărăţia
Cerurilor până ce nu se debarasează de poverile sale [Matei 19:23], aşa cum nu poate nici cămila trece prin
mica poartă.
Omul se simte atât de în siguranţă în legile, opiniile şi credinţele sale făcute de om, încât le investeşte
cu o autoritate pe care nu o au. Satisfăcut că atotcunoaşterea sa e totul, el rămâne neştiutor că toate
aparenţele sunt numai stări ale minţii exteriorizate. Dacă ar realiza asta, conştienţa unei calităţi ar exterioriza
acea calitate, fără ajutorul vreunei sau mai multor valori şi ar stabili unica valoare, propria lui conştienţă.
„Dar Domnul este în templul Său cel sfânt” [Habacuc/Avacum 2:20]. Conştienţa sălăşluieşte în ceea
ce este conştientă a fi. EU SUNT este Domn şi omul, templul Său. Ştiind despre conştienţă că se
concretizează pe sine, omul trebuie să-i ierte pe toţi oamenii pentru că sunt ceea ce sunt. El trebuie să
realizeze că toţi exprimă (fără ajutorul altora) ceea ce sunt ei conştienţi a fi. Petru, omul iluminat sau
disciplinat, ştia că o schimbare a conştienţei ar produce o schimbare a expresiei. În loc de a simpatiza cu
cerşetorii de-o viaţă de la poarta templului, a declarat, „Argint şi aur nu am (pentru tine), dar ce am
(conştienţa de libertate), îţi dau [– În Numele lui Isus Hristos Nazarineanul, scoală-te şi umblă”, Fapte 3:6].
„Înflăcărează darul lui Dumnezeu din tine” [„Îţi amintesc să aprinzi şi mai mult din nou harul lui
Dumnezeu, care este în tine”, 2Timotei 1:6]. Încetează a mai cerşi; revendică-te a fi ceea ce hotărăşti să fii.
Fă asta şi vei sări şi tu din lumea schilozilor în lumea libertăţii, cântând osanale Domnului, EU SUNT. „Mai
mare este Cel ce e în voi, decât cel ce este în lume” [1Ioan 4:4]. Acesta e strigătul fiecăruia care îşi află
propria conştiinţă de a fi ca fiind Dumnezeu. Recunoaşterea acestui lucru de către tine va curăţa automat
templul, conştienţa ta, de hoţi şi tâlhari, redându-ţi stăpânirea peste lucruri pe care ai pierdut-o în momentul
în care ai uitat porunca, „Să n-ai alţi dumnezei afară de Mine!”

22. PIATRA DE TEMELIE
[Eu, ca un înţelept meşter, am pus temelia; iar altul zideşte.]
Dar fiecare să ia seama cum zideşte;
Căci nimeni nu poate pune altă temelie, decât cea pusă, care este Iisus Hristos.
Iar de zideşte cineva pe această temelie: aur, argint, sau pietre scumpe, lemne, fân, trestie,
Lucrul fiecăruia se va face cunoscut; îl va vădi ziua Domnului. – 1Corinteni 3:10-13
Temelia a toată expresia este conştienţa. Încearcă omul cât o vrea, el nu poate găsi o altă cauză a
manifestării în afară de conştienţa lui de a fi. Omul gândeşte că a găsit cauza bolii în microbi, cauza
războiului în ideologii politice conflictuale şi lăcomie. Toate aceste descoperiri ale omului, catalogate drept
esenţă a Înţelepciunii, sunt nebunie în ochii lui Dumnezeu.
Există o singură putere şi această putere e Dumnezeu (conştienţa). Ucide; dă viaţă; răneşte; vindecă;
face toate lucrurile, bune, rele sau neutre.
Omul se mişcă într-o lume care nu e nici mai mult nici mai puţin decât conştienţa lui concretizată.
Neştiind asta, el se războieşte cu reflecţiile sale în timp ce el ţine vie lumina şi imaginile care proiectează
reflecţiile. „EU SUNT lumina lumii” [Matei 5:14; Ioan 8:12]. EU SUNT (conştienţa) e lumina. Ceea ce sunt
conştient a fi (concepţia mea despre mine) – cum ar fi „Sunt bogat”, „Sunt sănătos”, „Sunt liber” –
reprezintă imaginile. Lumea e oglinda ce măreşte tot ce EU SUNT conştient a fi.
Încetează să tot încerci a schimba lumea, fiindcă e numai o oglindă. Tentativa omului de a
schimba lumea prin forţă e la fel de nerodnică precum spargerea unei oglinzi în speranţa de a-şi
schimba faţa. Lasă oglinda şi schimbă-ţi faţa. Lasă lumea în pace şi schimbă-ţi concepţiile despre tine.
Reflecţia va fi apoi satisfăcătoare.
Libertatea sau închisoarea, satisfacţia sau frustrarea pot fi diferenţiate numai de conştiinţa de a fi.
Indiferent de problema ta, durata sau magnitudinea ei, atenţia ascuţită la aceste instrucţiuni va elimina, într-
un timp uluitor de scurt, chiar şi amintirea problemei. Pune-ţi următoarea întrebare: „Cum m-aş simţi de aş fi
liber?”. În chiar clipa în care îţi pui sincer întrebarea asta, vine răspunsul. Nici un om nu-i poate spune altuia
satisfacţia dorinţei sale împlinite. Rămâne pentru fiecare în înlăuntrul său să experimenteze sentimentul şi
bucuria schimbării sale automate de conştienţă.
Sentimentul sau fiorul care vine în răspuns la această auto-chestionare este starea-Tată a
conştienţei sau Piatra de Temelie pe care schimbarea conştientă se zideşte. Cum exact se va întrupa
acest sentiment, nimeni nu ştie, dar se va întrupa; Tatăl (conştienţa) are căi pe care omul nu le
pătrunde [Romani 11:33]; e legea neschimbătoare.
Toate lucrurile îşi exprimă natura. Purtând un sentiment, devine natura ta. Ar putea lua o clipă sau un
an – depinde în întregime de gradul de convingere. Îndoielile dispărând şi tu simţindu-te „EU SUNT
aceasta”, începi să dezvolţi fructul sau natura lucrului care te simţi a fi. Când cineva cumpără o pălărie nouă
sau o pereche de pantofi, el crede că toată lumea ştie că sunt noi. Se simte nefiresc cu noile sale achiziţii –
până ce devin o parte din el. Acelaşi lucru se aplică la purtarea noii stări de conştienţă. Când îţi pui
întrebarea, „Cum m-aş simţi dacă dorinţa mea ar fi împlinită în acest moment?”, răspunsul automat, până ce
se acomodează prin timp şi folosinţă, e, în realitate, jenant. Perioada de ajustare pentru a realiza acest
potenţial al conştienţei este comparabilă cu noutatea purtării articolelor de îmbrăcăminte.
Neştiind că propria ta conştienţă se reflectă pe sine în condiţiile din jurul tău, ca şi femeia lui Lot, tu
priveşti înapoi continuu spre problema ta şi iar devii hipnotizat de aparenta sa naturaleţe [Geneza/Facerea
19]. Ia seama la vorbele lui Iisus (mântuirea): „Lasă tot şi vino după Mine” [Matei 4:19; Matei 8:22;
Matei 16:24; Matei 19:21; Marcu 1:17; Marcu 8:34; Marcu 10:21; Luca 9:23; Luca 18:22].
„Lasă morţii să-şi îngroape morţii lor” [Matei 8:22; Luca 9:60]. Se poate să te fi hipnotizat
problema ta prin realitatea şi naturaleţea ei aparente încât îţi vine greu să porţi noul sentiment sau conştiinţă
a mântuirii tale. Însă trebuie să-ţi asumi aceste veşminte, de e să ai rezultate. Piatra (conştienţa) pe care au
respins-o ziditorii (n-ar purta-o) [Psalm 118/117:22; Matei 21:42; Marcu 12:10; Luca 20:17; Fapte 4:11;
1Petru 2:4;7] este principala piatră unghiulară şi altă fundaţie nimeni nu poate aşeza.

23. CELUI CE ARE
Luaţi seama deci cum auziţi;
celui ce are i se va da;
iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are se va lua de la el. – Luca 8:18
Biblia, care este cea mai mare carte psihologică scrisă vreodată, avertizează omul să fie conştient de
ceea ce aude; apoi urmează această atenţionare prin afirmaţia, „iar de la cel ce nu are, şi ce i se pare că are
se va lua de la el”. Deşi mulţi privesc la această afirmaţie ca la una dintre cele mai crude şi nedrepte dintre
zicerile atribuite lui Iisus, rămâne totuşi o lege dreaptă şi milostivă bazată pe principiul de expresie
neschimbător al vieţii.
Necunoaşterea de către om a funcţionării legii nu îl exonerează, nici nu-l fereşte de rezultate. Legea e
impersonală şi astfel nepărtinitoare [Fapte 10:34; Romani 2:11]. Omul e avertizat să fie selectiv în ceea ce
aude şi acceptă ca adevărat. Tot ceea ce omul acceptă ca adevărat lasă o impresie pe conştienţa sa şi trebuie,
în timp, să fie dovedit sau infirmat. Auzul intuitiv este mijlocul perfect prin care omul înregistrează impresii.
Un om trebuie să se disciplineze pentru a auzi numai ceea ce vrea să audă, indiferent de zvonuri sau evidenţa
contrară a simţurilor sale. Condiţionându-şi auzul perceptiv, el va reacţiona doar la acele impresii asupra
cărora a consimţit. Această lege nu dă greş niciodată. Condiţionat deplin, omul devine incapabil de a auzi
altceva decât ceea ce contribuie la dorinţa sa.
Dumnezeu, după cum ai descoperit, este acea conştienţă necondiţionată care îţi dă tot ceea ce eşti
conştient a fi. A fi conştient a fi ori a avea ceva înseamnă a fi sau a avea ceea ce eşti conştient a fi. Pe acest
principiu neschimbător stau toate lucrurile. Este imposibil pentru orice să fie altceva decât ceea ce este
conştient a fi. „Celui ce are (ceea ce este el conştient a fi) i se va da”. Bun, rău, neutru – nu contează – omul
primeşte însutit ceea ce este el conştient a fi. În consecinţa acestei neschimbătoare legi, „Celui ce nu are, i se
va lua şi i se va adăuga celui ce are”, bogatul devine mai bogat, săracul mai sărac. Poţi spori numai ceea ce
eşti conştient a fi.
Toate lucrurile gravitează spre acea conştienţă cu care sunt în rezonanţă. Similar, toate lucrurile se
desprind de acea conştienţă cu care nu sunt în rezonanţă. Împarte averea lumii în mod egal între toţi oamenii
şi, în scurt timp, aceste diviziuni egale vor fi tot disproporţionate cum au fost. Averea îşi va găsi drumul
înapoi spre buzunarele celor de la care a fost luată. În loc să te alături corului celor care „n-au şi n-au” şi care
vor să-i distrugă pe cei care au, recunoaşte această neschimbătoare lege a expresiei. Defineşte-te conştient ca
fiind ceea ce doreşti.
Odată definită, revendicarea ta conştientă stabilită, continuă în această încredere până ce răsplata este
primită. La fel de sigur cum ziua urmează nopţii, orice atribut, revendicat conştient, se va manifesta pe sine.
Astfel, ceea ce lumii ortodoxe adormite îi pare o lege crudă şi nedreaptă devine celui iluminat una dintre cele
mai milostive şi juste afirmaţii ale adevărului.
„N-am venit să stric, ci să împlinesc” [Matei 5:17]. Nimic nu e distrus, de fapt. Orice aparentă
distrugere este rezultatul schimbării în conştienţă. Conştienţa veşnic umple din plin starea în care
sălăşluieşte. Starea din care se detaşează conştienţa pare celor nefamiliarizaţi cu această lege a fi distructivă.
Totuşi, aceasta e numai pregătitoare unei noi stări de conştienţă. Revendică-te a fi ceea ce vrei, umplut din
plin. „Nimic nu e distrus. Totul e împlinit”.
„Celui ce are i se va da”.

24. CRĂCIUNUL
Iată, Fecioara va avea în pântece şi va naşte Fiu,
şi vor chema numele Lui Emanuel,
care se tâlcuieşte: „Cu noi este Dumnezeu”. – Matei 1:23.
Una dintre cele mai controversate afirmaţii din Noul Testament vizează conceperea virgină şi
Naşterea lui Iisus care i-a urmat, o concepere la care bărbatul nu a luat parte. Se consemnează că o Fecioară
a conceput un Fiu fără ajutorul bărbatului, apoi, în secret şi fără efort, a dat naştere conceperii sale. Aceasta e
fundaţia pe care se sprijină întreaga creştinătate.
Lumii creştine i se cere să creadă această poveste, fiindcă omul trebuie să creadă incredibilul pentru
a-şi exprima din plin măreţia care el este.
Ştiinţific, omul ar putea înclina să respingă întreaga Biblie, ca fiind neadevărată, pentru că raţiunea
lui nu-i va îngădui să creadă că o naştere virgină e fiziologic posibilă, dar Biblia este un mesaj pentru suflet
şi trebuie interpretată psihologic de va fi ca omul să-i descopere adevărata simbologie. Omul trebuie să
înţeleagă această poveste ca o dramă psihologică în loc de o înşiruire de realităţi fizice. Făcând asta, el va
descoperi Biblia ca fiind bazată pe o lege care, de e auto-însuşită, va rezulta într-o expresie manifestată ce-i
va transcende şi cele mai sălbatice vise de împlinire. Pentru a aplica această lege a auto-expresiei, omul
trebuie să se şcolească şi disciplineze în credinţa ce stă pe platforma că „lui Dumnezeu toate Îi sunt cu
putinţă” [Matei 19:26; Marcu 9:23; 10:27; 14:36; Luca 18:27; Fapte 8:37].
Datele excepţional de dramatice ale Noului Testament, anume, Naşterea, Moartea şi Învierea lui Iisus
au fost calculate şi datate pentru a coincide cu anumite fenomene astronomice. Misticii care au consemnat
această poveste au observat că, în anumite anotimpuri ale anului, schimbări benefice de pe pământ
coincideau cu schimbări astronomice de sus. Scriind această dramă psihologică, ei au personificat povestea
sufletului ca biografie a omului. Folosind aceste schimbări cosmice, au marcat Naşterea şi Învierea lui Iisus
pentru a sublinia că aceleaşi schimbări benefice au loc psihologic în conştienţa omului supus legii.
Chiar şi pentru cei care nu reuşesc să o înţeleagă, povestea Crăciunului este una dintre cele mai
frumoase poveşti spuse vreodată. Desfăşurată în lumina simbologiei sale mistice, se dezvăluie ca adevărata
naştere a fiecărei manifestări din lume.
Această naştere virgină s-a consemnat ca având loc pe 25 decembrie sau, cum o celebrează anumite
societăţi secrete, în Ajunul Crăciunului, la miezul nopţii de 24 decembrie. Misticii au stabilit această dată
pentru a marca naşterea lui Iisus fiindcă era în relaţie cu marile beneficii pământeşti pe care le semnifică
această schimbare astronomică.
Observaţiile astronomice care i-au inspirat pe autorii acestei drame să folosească aceste date erau
făcute toate în emisfera nordică; deci din punct de vedere astronomic, opusul ar fi adevărat de ar fi văzut de
la latitudini sudice. Totuşi, această poveste era consemnată în nord şi astfel bazată pe observaţii nordice.
Omul a descoperit foarte devreme că soarele juca un rol dintre cele mai importante în viaţa sa, că,
fără soare, viaţa fizică aşa cum o ştim, nu putea fi. Deci aceste date de cea mai mare importanţă în povestea
vieţii lui Iisus sunt bazate pe poziţia soarelui văzut de pe pământ de la latitudinile nordice.
După ce soarele îşi atinge cel mai înalt punct pe cer în iunie, cade gradual spre sud, luând cu el viaţa
lumii plantelor astfel că în decembrie aproape întreaga natură va fi încremenit. De-ar continua să cadă spre
sud, întreaga natură ar fi încremenită spre moarte. Totuşi, pe 25 decembrie, soarele îşi începe marea mutare
spre nord, aducând cu sine promisiunea mântuirii şi a noii vieţii pentru lume. Cu fiecare zi în care soarele
răsare tot mai sus pe cer, omul prinde încredere în mântuirea de moarte prin frig şi înfometare, fiindcă ştie
că, pe măsură ce se mută spre nord şi trece de ecuator, întreaga natură se va înălţa din nou, va fi înviată din
lungul său somn de iarnă.
Ziua noastră e măsurată de la miez la miez de noapte şi, fiindcă ziua vizibilă începe în est şi se
sfârşeşte în vest, anticii spuneau că ziua se naşte din acea constelaţie care ocupa orizontul estic la miezul
nopţii. În Ajunul Crăciunului, sau miezul nopţii de 24 Decembrie, constelaţia Fecioarei se înalţă acolo.

25. Aşa că s-a consemnat că acest Fiu sau Mântuitor al lumii s-a născut din Fecioară. S-a mai consemnat,
de asemenea, că această Mamă Fecioară călătorea prin noapte, că s-a oprit la un han şi i s-a dat singura odaie
liberă, între animale, şi acolo, într-o iesle, unde se hrănesc animalele, păstorii au găsit Pruncul Sfânt.
Animalele cu care Sfânta Fecioară a fost găzduită sunt sfintele animale ale zodiacului. Acolo, în acel
constant mişcător cerc al animalelor astronomice stă Sfânta Mamă, Fecioara, şi acolo o vei vedea în fiecare
miez de noapte la 24 decembrie, stând la orizontul răsăritean, când soarele şi mântuitorul lumii îşi începe
călătoria spre miazănoapte.
Psihologic, această naştere are loc în om în acea zi când omul îşi descoperă conştiinţa de a fi drept
soarele şi mântuitorul lumii sale. Când omul cunoaşte semnificaţia afirmaţiei mistice, „Eu sunt lumina
lumii” [Matei 5:14; Ioan 8:12], el va realiza că al său EU SUNT, sau conştienţa, este soarele vieţii lui, care
soare radiază imagini pe ecranul spaţiului. Aceste imagini sunt în asemănarea a ceea ce el, ca om, este
conştient a fi. Astfel, calităţi şi atribute care apar mişcându-se pe ecranul lumii lui sunt într-adevăr proiecţii
ale acestei lumini din sine însuşi.
Nenumăratele speranţe şi ambiţii neîmplinite ale omului sunt seminţele care sunt îngropate în
conştienţa sau pântecele virgin al omului. Acolo rămân ca seminţele pământului, ţinute în pustiul îngheţat al
iernii, aşteptând ca soarele să se mişte spre miazănoapte sau ca omul să se întoarcă la cunoaşterea a cine este
el. Întorcându-se, el se mişcă spre miazănoapte prin recunoaşterea adevăratului său sine, revendicând, „EU
SUNT lumina lumii”.
Când omul îşi descoperă conştiinţa sau EU SUNT-ul a fi Dumnezeu, mântuitorul lumii sale, el va fi
ca soarele în trecerea lui nordică. Toate impulsurile şi ambiţiile lui ascunse vor fi atunci încălzite şi stimulate
spre naştere prin această cunoaştere a adevăratului său sine. El se va revendica a fi ceea ce până atunci spera
a fi. Fără ajutorul vreunui om, se va defini pe sine ca ceea ce doreşte să exprime. Va descoperi că al său EU
SUNT este Fecioara ce concepe fără ajutorul bărbatului, că toate concepţiile sale despre sine, când sunt
simţite şi fixate în conştienţă, vor fi întrupate cu uşurinţă ca realităţi vii în lumea lui.
Omul va realiza într-o zi că această întreagă dramă are loc în conştienţa lui, că necondiţionata lui
conştienţă, sau EU SUNT, este Fecioara Maria dorind să exprime, că prin această lege a auto-expresiei el se
defineşte pe sine ca fiind ceea ce doreşte să exprime şi că fără ajutorul sau cooperarea nimănui el va exprima
ceea ce conştient s-a revendicat şi definit pe sine ca fiind.
Va înţelege atunci: de ce Crăciunul este fixat pe 25 decembrie, în timp ce Paştele e o dată
schimbătoare; de ce întreaga creştinătate se sprijină pe concepţia virgină; că propria lui conştienţă este
pântecele virgin sau mireasa Domnului primind impresii ale auto-impregnării şi apoi fără ajutor întrupează
aceste impresii ca expresii ale vieţii sale.

26. RĂSTIGNIREA ŞI ÎNVIEREA
EU SUNT Învierea şi Viaţa; cel ce crede în Mine,
chiar dacă va muri, va trăi. – John 11:25
Misterul Răstignirii [Crucificării] şi cel al Învierii sunt atât de întreţesute încât, pentru a fi pe deplin
înţelese, cele două trebuie explicate împreună, fiindcă unul îl determină pe celălalt. Misterele sunt
simbolizate pe pământ în ritualurile de Vinerea Mare şi Paşti. Ai observat că aniversarea acestui eveniment
cosmic, anunţat în fiecare an de Biserică, nu este o dată fixă, aşa cum sunt alte aniversări ce marchează
naşteri şi morţi, ci că această zi se schimbă de la an la an, picând oriunde între 22 martie şi 25 aprilie [cf.
ritului catolic, n. tr.].
Ziua Învierii este determinată astfel: prima duminică după luna plină în Berbec este celebrată ca
Paşti. Berbecul începe în 21 martie şi se încheie aproximativ pe 19 aprilie. Intrarea soarelui în Berbec
marchează începutul primăverii. Luna, în tranzitul său lunar în jurul pământului, va forma la un moment-dat
între 21 martie şi 25 aprilie o opoziţie cu soarele, care opoziţie e numită lună plină. Prima duminică după ce
se produce acest fenomen ceresc este celebrată ca Paşti; vinerea care precede această zi e Vinerea Mare.
Această dată schimbătoare ar trebui să spună celui ce observă să caute o altă interpretare decât cea
comun acceptată. Aceste zile nu marchează aniversările morţii şi învierii unui individ care a trăit pe pământ.
Văzut de pe pământ, în trecerea sa nordică din anotimpul primăverii, soarele pare a intersecta [într-o
cruce, n.tr.] linia imaginară pe care omul o numeşte ecuator. Aşa că se spune de către mistic că se
încrucişează sau crucifică pentru ca omul să trăiască. Este semnificativ că imediat după ce are loc acest
eveniment, întreaga natură începe să se ridice sau să [re]învie din lungul somn de iarnă. Aşadar, se poate
concluziona că această perturbare din natură, în acest anotimp al anului, are legătură directă cu această
încrucişare. Astfel, se crede că soarele trebuie să-şi verse sângele de Paşti.
Dacă aceste zile marcau moartea şi învierea unui om, ele ar fi fost fixe, ca să pice în aceeaşi dată în
fiecare an, aşa cum toate celelalte evenimente istorice sunt fixe, dar, evident, acesta nu face cazul. Nu s-a
intenţionat ca aceste date să marcheze aniversările morţii şi Învierii lui Iisus, omul. Scripturile sunt drame
psihologice şi îşi vor dezvălui înţelesul numai când sunt interpretate psihologic. Aceste date sunt potrivite
pentru a coincide cu schimbările cosmice care se produc în acest timp al anului, marcând moartea vechiului
an şi începutul sau [re]învierea noului an, sau primăvara. Aceste date simbolizează într-adevăr moartea şi
Învierea Domnului; dar acest Domn nu e om; este conştiinţa ta de a fi. Se consemnează că El Şi-a dat viaţa
pentru ca tu să poţi trăi, „Eu am venit ca viaţă să aibă şi din belşug să aibă” [Ioan 10:10]. Conştienţa se
ucide pe sine detaşându-se de ceea ce era conştientă a fi, astfel încât să poată trăi în ceea ce doreşte a fi.
Primăvara este timpul anului când milioane de seminţe, care întreaga iarnă au stat îngropate în
pământ, izvorăsc dintr-odată în vizibil, pentru ca omul să poată trăi; şi, fiindcă drama mistică a Răstignirii şi
Învierii este în natura acestei schimbări anuale, se celebrează în acest anotimp de primăvară al anului; dar, de
fapt, are loc în fiecare moment în timp. Fiinţa care e crucificată este conştiinţa ta de a fi. Crucea este
concepţia ta despre tine însuţi. [Re]Învierea este ridicarea în vizibil a acestei concepţii despre tine însuţi.
Departe de a fi o zi de jale, Vinerea Mare ar trebui să fie o zi a bucuriei, fiindcă nu poate fi înviere
sau expresie dacă nu e mai întâi crucificare sau impresie. Lucrul de înviat în cazul tău este ceea ce doreşti
a fi. Pentru a face asta, trebuie mai întâi să te simţi a fi lucrul dorit. Trebuie să simţi „EU SUNT
Învierea şi Viaţa dorinţei”. EU SUNT (conştiinţa ta de a fi) este puterea ce învie şi dă viaţă la ceea ce
doreşti în conştienţa ta să fii.
„Doi se vor învoi [pe pământ] în privinţa unui lucru pe care îl vor cere şi se va da lor de către Tatăl
Meu [Care este în ceruri”, Matei 18:19]. Cei doi care se înţeleg sunteţi tu (conştiinţa ta de a fi –
conştienţa care doreşte) şi lucrul dorit. Când această învoială este obţinută, crucificarea este completă; doi
s-au încrucişat şi crucificat unul pe celălalt. EU SUNT şi CEL CE/CEEA CE – conştienţa şi ceea ce eşti
conştient a fi – s-au unit şi sunt una; EU SUNT acum bătut în cuie sau fixat în credinţa că EU SUNT această
contopire. Iisus sau EU SUNT este bătut în cuie pe crucea a ceea ce/cel ce [vreau să fiu]. Cuiul care te leagă
pe cruce este cuiul simţirii. Uniunea mistică este acum consumată şi rezultatul va fi naşterea unui Prunc sau
învierea unui Fiu ce aduce mărturie Tatălui Său.

27. Conştienţa este unită cu ceea ce este conştientă a fi. Lumea expresiei este pruncul ce confirmă această
uniune. În ziua în care încetezi a fi conştient a fi ceea ce eşti acum conştient a fi, în acea zi fiul tău sau
expresia ta va muri şi se va întoarce la sânul tatălui său, conştienţa fără formă, fără chip.
Toate expresiile sunt rezultatele unor asemenea uniuni mistice. Aşa că preoţii spun corect că
adevăratele căsătorii se leagă în ceruri şi pot fi desfăcute numai în ceruri. Dar dă-mi voie să clarific această
afirmaţie înştiinţându-te că cerurile nu sunt o locaţie; reprezintă o stare de conştienţă. Împărăţia Cerurilor
este înlăuntrul tău [Luca 17:21]. În ceruri (conştienţă), Dumnezeu e atins de ceea ce El e conştient a fi.
„Cine s-a atins de Mine? Căci am simţit o putere care a ieşit din Mine” [Luca 8:45,46; Marcu 5:30]. În clipa
în care această atingere (simţire) are loc, se naşte un vlăstar sau are loc o ieşire-din-mine în vizibil.
În ziua în care omul simte „EU SUNT liber”, „EU SUNT bogat”, „EU SUNT puternic”,
Dumnezeu (EU SUNT) este atins de aceste calităţi sau virtuţi. Rezultatele unor asemenea atingeri sau
crucificări vor fi văzute în naşterea sau învierea calităţilor simţite, fiindcă omul trebuie să aibă
confirmare vizibilă a tot ceea ce el e conştient a fi. Acum vei şti de ce omul sau manifestarea este
întotdeauna făcut după chipul lui Dumnezeu. Conştienţa ta imaginează şi exteriorizează tot ceea ce tu
eşti conştient a fi.
„EU SUNT Domnul şi nimeni altul! Afară de Mine nu este Dumnezeu” [Isaia 45:5]; „EU SUNT
Învierea şi Viaţa” [Ioan 11:25]. Vei deveni fixat în credinţa că eşti ceea ce doreşti a fi. Înainte să ai orice
dovadă vizibilă că eşti, din adâncul convingerii pe care ai simţit-o fixată înlăuntrul tău, vei şti că eşti;
şi astfel, fără a aştepta confirmarea simţurilor tale, vei striga, „Săvârşitu-s-a” [Ioan 19:30]. Apoi, cu o
credinţă născută din cunoaşterea acestei legi neschimbătoare, vei fi ca unul mort şi îngropat; vei sta liniştit şi
nemişcat în convingerea ta şi încrezător că vei învia calităţile pe care le-ai fixat şi le simţi înlăuntrul tău.