2. Omraam Mikhaël Aïvanhov
RESPIRAŢIA
Stă scris în Facerea că Dumnezeu l-a zămislit pe om
din ţărâna pământului. Aşa se traduce cuvântul ebraic
„afar”. Dar adevăratul sens al cuvântului „afar” este
cenuşă. Nu are aceeaşi semnificaţie dacă se traduce prin
ţărână sau cenuşă. Dacă Dumnezeu l-a zămislit pe om
din cenuşă, se subînţelege că ceva a fost dinainte ars, şi
deci că o materie arsă a folosit la zămislirea omului.
Apoi se spune: „Domnul Dumnezeu a tăcut pe om şi
a suflat în faţa lui suflare de viaţă şi s-a făcut omul
fiinţă vie”. Viaţa omului a început deci printr-un suflu,
suflu dat de Dumnezeu. Pentru fiecare fiinţă umană,
viaţa începe printr-un suflu, primul inspir. Atunci când
se naşte un copil, ceea ce trebuie să facă mai întâi
pentru a deveni un locuitor al acestui pământ este să
inspire: el îşi deschide guriţa, strigă, şi toţi se bucură
gândindu-se: „El este viu”. Datorită primului inspir
plămânii se umplu cu aer, se pun în mişcare şi
declanşează viaţa. Iar apoi, după ani şi ani, atunci când
se spune că cineva şi-a dat ultima suflare, toată lumea
înţelege că a murit. Suflul este începutul şi sfârşitul.
Viaţa începe printr-un inspir şi sfârşeşte printr-un expir.
Viaţa este cel mai mare mister. Atâţia gânditori,
cercetători au lucrat să o elucideze! Tradiţia ezoterică se
referă la cazul unor magicieni care au reuşit să fabrice
în laboratoarele lor nişte mici creaturi cărora le dădeau
viaţă şi le încredinţau apoi anumite lucrări. Ce este
adevărat în toate aceste poveşti?... Ceea ce este sigur,
este că misterul vieţii a preocupat mereu spiritele.
3. În realitate, întregul mister al vieţii este conţinut în
respiraţie. Dar viaţa nu se află în aerul propriu zis, nici
în acţiunea de a respira. Ea provine dintr-un element
superior aerului şi pentru care aerul constituie o hrană:
focul. Da, viaţa se găseşte în foc, în căldură, iar aerul
are ca sarcină să susţină focul. Viaţa se găseşte în
inimă, inima o conţine ca un foc, iar plămânii sunt ca
un burduf ce însufleţeşte continuu focul. Originea,
cauza primară a vieţii este deci focul, iar aerul, care este
fratele său, îl susţine şi îl însufleţeşte. Focul se stinge cu
ultimul suflu, ultimul suspin stinge focul.
Merită deci să ne oprim asupra acestui proces al
respiraţiei pentru a reflecta, pentru a înţelege că baza
existenţei noastre se află aici, şi să ne exersăm astfel ca
el să se efectueze din ce în ce mai bine. La cei mai mulţi
oameni acest proces este înfrânat, diminuat sau otrăvit.
De aceea ei trebuie să înveţe să lucreze cu aerul pentru
a însufleţi, a purifica şi intensifica viaţa în ei.
Pentru a face mai bine înţeles fenomenul respiraţiei
şi legile sale, îl putem compara acum cu procesele
desfăşurate în nutriţie.
Ce facem atunci când mâncăm? înainte de a da
hrana stomacului, o mestecăm. Gura este asemenea
unei mici bucătării unde se prepară alimentele, ele sunt
tăiate, sunt coapte, sunt amestecate cu puţin ulei, adică
cu salivă, iar anumite glande se ocupă cu această
lucrare. De aceea este bine să mestecăm mult timp
hrana până când ea devine aproape lichidă. Dacă o
înghiţim fără a o mesteca suficient, ea nu este bine
pregătită şi organismul nu o poate asimila complet, ceea
ce produce multe resturi. Dacă hrana ajunge în stomac
insuficient mestecată, organismul este obligat să
cheltuiască multă energie pentru a o asimila şi iată de
unde apare oboseala.
4. Să nu vă închipuiţi că oboseala apare mereu din
faptul că aţi muncit mult. Nu, ea vine deseori dintr-o
risipă de forţe. Şi tocmai atunci când înghiţim hrana
fără să o fi mestecat bine, dar şi fără să o fi impregnat
cu gândurile şi sentimentele noastre, ea este mai greu de
digerat şi organismul întâmpină multe dificultăţi pentru
a o asimila.
Trebuie să ştiţi că pentru a efectua o lucrare
spirituală în bune condiţii, este necesar să introduceţi
mai întâi armonia în felul în care vă hrăniţi şi respiraţi.
Or, aceleaşi legi guvernează aceste două procese. Nu
este bine să respiraţi repede fără ca aerul să aibă timp
să coboare profund în plămâni pentru a-i încărca, a-i
umfla, a-i dilata. Trebuie să respiraţi lent, profund, şi
chiar să reţineţi din când în când câteva secunde aerul
în plămâni înainte de a-i da drumul. De ce? Pentru a-l
„mesteca”. Da, plămânii ştiu să mestece aerul aşa cum
gura ştie să mestece alimentele.
Aerul pe care îl aspirăm este ca o „înghiţitură”, o
înghiţitură plină de forţe nemaipomenite. Dacă îl
eliminăm prea repede, plămânii nu îl pot „coace”,
„digera”, asimila suficient pentru ca organismul să
beneficieze de foiţele pe care acesta le conţine. Iată de ce
atâţia oameni sunt obosiţi, nervoşi, iritaţi: ei nu ştiu să
se hrănească corect cu aer, ei nu îl „mestecă” deloc, îl
elimină imediat. Ei respiră numai cu partea de sus a
plămânilor, iar rezultatul este că aerul alterat nu poate fi
eliminat şi înlocuit cu aer curat. Respiraţia profundă
este un exerciţiu minunat pe care trebuie să vă gândiţi
să îl practicaţi, fiindcă ea reînnoieşte energiile.
Aveţi o maşină sau o motocicletă; îi oferiţi o hrană
lichidă: benzina. Atunci când scânteia motorului aprinde
benzina, aceasta se transformă în gaz (adică în
elementul aer). Se degajă atunci o energie, şi datorită
5. acestei transformări generatoare de energie vehiculele cu
motor pot funcţiona. Ei bine, la fel stau lucrurile şi
atunci când mâncăm: pe măsură ce alimentele se
descompun în gura noastră, în stomacul nostru, ele trec
succesiv prin mai multe etape, şi de fiecare dată se
degajă o cantitate de energie.
La fel se întâmplă şi cu aerul pe care îl respirăm.
Pentru a reţine din aer un maxim din bogăţiile sale,
trebuie să îl comprimăm, să îl reţinem în plămâni.
Organismul lucrează în timpul acestei compresii: ei
produce echivalentul fazelor de aprindere şi explozie
dintr- un motor. Cum aerul nu poate scăpa, natura îi
deschide mici căi în organism pentru a putea circula.
Dacă îl eliminaţi imediat, dacă îl lăsaţi să scape, întreaga
energie ce o conţine se pierde. Datorită retenţiei, această
energie urmează toate micile canale pe care natura i le-a
amenajat. Ea îi spune: „Vino pe aici! Treci pe
dincolo!..”.fiindcă pe traseul energiei, natura a aşezat
anumite rotiţe ce trebuie atinse pentru a intra în
mişcare.
La fel, asistând la răsăritul soarelui, voi nu vă
gândiţi să îi reţineţi razele, iar dacă le lăsaţi să treacă
fără a face ceva, ele vor deveni inutile şi ineficace. Dar
dacă le captaţi în mod conştient şi dacă le acumulaţi şi
le comprimaţi în voi, le deschideţi o ieşire în spiritul
vostru. Ele circulă ca o forţă formidabilă, declanşând
nişte centri puternici şi vă veţi simţi devenind un vârtej
de foc.
Vedeţi deci, cel mai mare secret constă în a
transforma mereu elementele într-un grad mai mare de
subtilitate: să prelucraţi elementele solide în lichide, să
transformaţi elementele lichide în gaze, iar pe cele
gazoase în elemente eterice. Acela care este în stare de
aşa ceva posedă secretul de a lua veşnic apă din Izvor.
6. Toate fiinţele o fac deja într-un mod puţin inconştient,
de aceea ele sunt în viaţă, dar nu o fac pe deplin, o fac
mecanic, fără să se gândească. Or, procesul nu se
realizează la fel dacă suntem conştienţi sau nu. A subţia
materia înseamnă a elibera energia pe care ea o conţine.
Tot ceea ce este gros, compact, greu, reprezintă o
materie neorganizată în care energia rămâne prizonieră.
Cu cât întemniţăm mai mult energia în noi înşine, ca
marii gurmanzi de pildă, cu atât mai mult ne facem rău.
Trebuie dimpotrivă să eliberăm energia. Acesta este de
altfel rolul respiraţiei în timpul meselor: ea ne permite să
eliberăm mai bine energiile conţinute în hrană. Eu v-am
menţionat deseori: nutriţia este o combustie; or, focul
are nevoie mereu de aer ca să fie reînsufleţit, de aceea se
suflă deasupra sa. Dacă respiraţi profund de câteva ori
în timpul mesei, combustia alimentelor se face mai bine.
Este suficient să vă opriţi de trei sau patru ori în timpul
unei mese pentru a respira profund: hrana eliberează
astfel mai multe energii.
Sarcina noastră nu este de a condensa, de a
materializa energia, ea este deja condensată la un grad
satisfăcător. Ceea ce trebuie să facem este să o
deblocăm, să o eliberăm. Marii Iniţiaţi care cunosc
această lege a dezintegrării materiei descompun câteva
mii de miligrame din creierul lor, şi datorită energiei
astfel eliberate fac minuni. Ei produc această
dezintegrare cu ajutorul gândului. Este un secret pe care
îl cunosc de mii de ani. Ei aplică fisiunea atomului
propriului lor creier care este o materie de o bogăţie
inepuizabilă.
Cineva va spune: „Şi eu ştiu să descompun materia:
am avut patruzeci de grade febră, am pierdut cinci
kilograme!” Ah nu, dintr-o adevărată eliberare de energie
trebuie să scoateţi forţe. Dimpotrivă, în cazul de mai sus
7. este contrariul, această febră v-a slăbit, ea a distrus
numeroase celule; aţi pierdut materie fără să fi câştigat
forţe. În timp ce, acela care meditează descompune, prin
concentrare* câteva particule infime de materie care
degajează energie, şi este cu atât mai benefic şi salutar
fiindcă alte particule mai pure, mai luminoase vin să le
înlocuiască. Ceea ce nu este cazul într-o boală sau o altă
formă de a cheltui energia. Trebuie să ajungeţi să
discerneţi, dintre cheltuielile de energie, pe acelea care
vă îmbogăţesc de cele care vă sărăcesc.
Aşa cum vă spuneam, pentru a elibera elementele
eterice din aer, este deci necesar de a „mesteca” aerul.
Plămânii se compun din mai multe regiuni: una este
comparabilă cu gura, una cu stomacul, dar inversate de
jos în sus. De altfel, priviţi plămânii: nu seamănă ei cu
un arbore inversat cu trunchi, ramuri şi frunze?
Arborele are frunzele în partea de sus, în timp ce
plămânii îşi au „frunzele” lor, alveolele, în partea de jos.
Arborele face schimburi cu atmosfera gazoasă exterioară
prin intermediul frunzelor sale, în timp ce plămânii lasă
să pătrundă în ei aerul prin „trunchi şi ramuri”.
Dacă dorim acum să mergem mai departe, vom
observa că fundul plămânilor funcţionează ca o gură, iar
partea de sus, ca un stomac. Atunci când mâncăm,
plasăm hrana în partea de sus a gurii pentru a fi
mestecată, apoi ea coboară în stomac. Atunci când
respirăm, este exact invers: o respiraţie profundă umple
plămânii cu aer până jos, până în fundul alveolelor, iar
acestea „mestecă” aerul asemenea gurii; altminteri,
respiraţia rămâne superficială, aerul este reţinut în
partea de sus a plămânilor („stomacul” lor) fără să fie
mestecat. Trebuie să practicaţi respiraţia profundă,
respiraţia ventrală: dacă nu reuşim să facem aerul să
coboare până în partea de jos a plămânilor, vom absorbi
8. numai cele mai simple particule. Dacă trimitem însă
aerul jos, producând o presiune asupra diafragmei,
având grijă să îl reţinem câteva clipe, „gura” intră în
funcţiune şi ea este cea care extrage particulele eterice
cele mai subtile pentru a le trimite întregului
organismul.
Pentru a extrage însă din aer elementele subtile
conţinute de acesta, trebuie nu numai să reţinem aerul
inspirat, ci să îl trimitem încet din partea de jos a
plămânilor spre partea de sus. Acolo, el exercită deci o
presiune asupra celulelor lobilor superiori care sunt
pregătite pentru o lucrare complet diferită decât celulele
lobilor inferiori. Ştiinţa va verifica mai târziu aceste
realităţi, deoarece toate celulele organismului, chiar în
interiorul aceluiaşi organ, sunt diferenţiate, specializate
şi repartizate în funcţie de sarcinile lor. Celulele plasate
la baza plămânilor sunt destinate să absoarbă aerul
într-o altă modalitate decât cele situate în partea de sus.
De aceea, este deopotrivă păgubitor sănătăţii să
respirăm superficial, ca şi să înghiţim hrana fără să o
mestecăm. Aceia care practică o respiraţie profundă se
hrănesc cu adevărat, în timp ce aceia care respiră
superficial se menţin în viaţă, dar nu se hrănesc.
Pentru a ne face să înţelegem mai bine importanţa
respiraţiei, Maestrul Peter Deunov ne-a reamintit într-o
bună zi episodul biblic al luptei lui Iacov cu îngerul.
După ce l-a învins pe Iacov, îngerul îi spune: „Lasă-Mă
să plec, că s-au ivit zorile! Iacov I-a răspuns: „Nu Te las
până nu mă vei binecuvânta”. Iar Maestrul a explicat:
„Iată, trebuie să procedaţi la fel cu aerul: primiţi-1,
umpleţi-vă plămânii şi nu îl eliminaţi înainte ca el să vă
fi dat toate binecuvântările ce le posedă”...Vă închipuiţi
că a fost un act de violenţă din partea lui Iacov? Nu, a
fost un exces de zel, un avânt spiritual, iar noi trebuie să
9. procedăm la fel. Atât timp cât aerul nu ne-a dăruit toate
binecuvântările ce le conţine, el nu trebuie eliminat.
Acesta este secretul împlinirii.
Iar dacă mergem dimineaţa să privim răsăritul
soarelui, o facem pentru a-i primi lumina, aşa cum
primim hrana, apa şi aerul. Ne îndreptăm atenţia spre
razele soarelui, şi chiar ne adresăm lor: „Oh, raze
luminoase pătrundeţi în noi, alungaţi din noi norii
asupra căroranumai lumina voastră poate acţiona”. Iar
lumina pătrunde în noi prin nişte canale mici,
producând în întreaga noastră fiinţă vibraţii mai intense.
Ea poate face evident această lucrare asupra noastră
Ură ştirea conştiinţei noastre, dar dacă suntem atenţi,
plini de bunăvoinţă pentru a participa la lucrarea sa,
rezultatele vor fi şi mai bune. Privind răsăritul soarelui,
încercaţi să vă impregnaţi în mod conştient de lumina
sa, de căldura sa, cu această convingere că ceva creşte
şi se măreşte în sinea voastră: veţi simţi în scurt timp
vibrând nişte forte noi.
Să revenim însă la respiraţie. Nişte exerciţii făcute în
mod regulat ameliorează sănătatea. Fiecare are o metodă
şi un ritm propriu pe care trebuie să şi le găsească
ascultându-şi medicul din sine. Fiindcă toţi avem un
medic interior şi acela care nu îl ascultă va fi silit să se
prezinte într-o bună zi la medicii exteriori. Ascultaţi-vă
medicul interior, el vă va indica cum să respiraţi, de câte
ori pe zi şi în ce moment să faceţi aceste exerciţii, fiindcă
acestea diferă de la o persoană la alta, şi fiecare trebuie
să îşi găsească propriul ritm.
A se vedea partea a 2-a a acestui capitol.
Respiraţi lent, ritmic, concentrându-vă întreaga
atenţie asupra acestui aer care pătrunde în voi. Gândiţi-
vă că el este purtător de elemente binefăcătoare ce vor
contribui la sănătatea voastră. Cineva va spune: „Oh, eu
10. fac exerciţii de respiraţie de ani de zile, dar nu am
obţinut nici un rezultat.”
Ce ştie el despre acestea? Poate că nu este perfect
sănătos, dar în ce stare s-ar fi găsit dacă nu ar fi făcut
aceste exerciţii? Şi apoi, este el sigur că şi-a concentrat
în timpul acestor exerciţii gândul asupra vindecării
dorite? Nu s-a gândit el oare la cumpărăturile pe care le
va face după-amiază sau la ultima discuţie avută cu
soţia sau patronul său? în acel moment, nici un rezultat
nu este posibil.
În timpul exerciţiilor de respiraţie trebuie să lăsăm
la o parte toate grijile vieţii zilnice, să nu permitem nici o
împrăştiere, ci să facem această lucrare cu toată foiţa
gândului nostru, cu toată credinţa. Credinţa este un
sentiment divin ce trezeşte în om nişte forţe nebănuite
ale gândului şi acţiunii, de aceea ea se află la baza
tuturor vindecărilor. Chiar dacă nu ea este cea care
produce vindecarea, ea este principala condiţie.
Noi facem de asemenea zilnic nişte exerciţii de
gimnastică şi este de dorit să armonizăm respiraţia cu
mişcările executate. Trebuie să respirăm când ridicăm
braţele, să reţinem aerul o clipă şi să expirăm numai
atunci când ne aplecăm; deci să inspirăm atunci când
corpul se întinde şi să expirăm când el se îndoaie.
Corelând în mod corect mişcările cu respiraţia, le veţi
înţelege mai bine sensul şi veţi obţine rezultate mai
bune.
Ar fi mai bine ca medicii să se ocupe de oameni
înainte ca aceştia să se îmbolnăvească, tocmai pentru a-
i învăţa să respire. De altfel, în viitor medicii nu se vor
mai ocupa deloc de bolnavi. Sunteţi uimiţi? Da, ei se vor
ocupa de cei sănătoşi pentru a-i învăţa cum să-şi
păstreze sănătatea, în timp ce acum ei repară mai ales
oalele sparte, şi asta...atunci când reuşesc! Respiraţia
11. profundă este un puternic remediu preventiv cât şi
curativ. Şi chiar, dacă trebuie să luaţi un medicament,
acesta va acţiona mult mai bine asupra voastră dacă,
înghiţindu-1, respiraţi profund şi conştient.
Respirând profund, gândiţi-vă cu toată convingerea
că primiţi prin aer binecuvântăriledivine. Multora dintre
voi le este greu să creadă, atât este de nou pentru ei că
Dumnezeu a pus în aer toate elementele folositoare şi
necesare sănătăţii noastre. Ei bine, ei trebuie să fie
convinşi şi să se străduiască să le absoarbă. Veţi spune:
„Dar cum să facem?” Este simplu, respiraţi
concentrându-vă asupra ideii că sunteţi pe cale să
primiţi elementele de care aveţi nevoie: calciu, iod,
magneziu etc. Da, fiindcă organismul ştie foarte bine
ceea ce îi lipseşte, el adăposteşte o întreagă echipă de
chimişti foarte competenţi care ştiu să extragă din aer
substanţele cele mai necesare. Desigur, aceasta nu va
însemna că nu veţi mai merge la farmacie ca să căutaţi
medicamente. Dar nu veţi mai utiliza atât de mult
produsele farmaceutice dacă veţi şti să captaţi cu
ajutorul respiraţiei elementele de care aveţi nevoie. Cel
puţin pentru moment, singura creatură de pe pământ
capabilă să respire în mod conştient este fiinţa umană:
de aceea se spune despre om că este un suflet viu. Fiţi
deci conştienţi că respirând, absorbiţi viaţa divină.
Respiraţia are şi o influenţă asupra funcţionării
creierului. Este bine să citiţi, să studiaţi, să meditaţi,
dar trebuie să ştiţi că funcţionarea creierului depinde de
restul organismului, şi în special de plămâni. Desigur,
plămânii nu au o acţiune directă asupra creierului, dar
ei sunt un factor foarte important pentru purificarea
sângelui. Iar atunci când sângele este pur, el irigă
creierul depunând în acesta elementele care uşurează
înţelegerea, meditaţia.
12. Obişnuiţi-vă deopotrivă să faceţi în cursul zilei
câteva respiraţii profunde punând palma mâinii voastre
stângi în dreptul plexului solar, iar cea dreaptă
deasupra celei stângi. În timpul acestui exerciţiu,
trebuie să simţiţi dilatarea şi contracţia diafragmei.
Respiraţia acţionează asupra circulaţiei şi este important
pentru toate organele corpului ca aceasta să se facă în
cele mai bune condiţii.
în ceea ce priveşte diafragma, trebuie să ştiţi că ea
joacă şi un mare rol în respiraţie. Atunci când inspirăm,
plămânii se dilată, diafragma coboară, iar când expirăm,
ei se contractă şi diafragma se ridică. Anumite boli
digestive sau pulmonare se datorează unei poziţii greşite
sau unei contracturi a diafragmei. Diafragma este un
muşchi puternic care trebuie să rămână suplu.
Respirând, trebuie deopotrivă să supravegheaţi
poziţia coloanei vertebrale pentru a omenţine cât se
poate de dreaptă. Coloana vertebrală are o importanţă
capitală pentru sănătate: totul depinde de ea. Dacă ea
nu este dreaptă, pot surveni foarte multe dezordini în
organism şi în viaţa psihică!
Ne putem folosi de respiraţie pentru a remedia
anumite neajunsuri. Să presupunem că mă găsesc într-
un loc unde este frig şi nu dispun de nici o modalitate de
a mă încălzi... Eu inspir atunci foarte profund şi reţin
aerul cât mai mult timp posibil: trimit astfel la
extremitatea corpului sângele cald ce se găseşte în
interior; cum el este cald, el îndepărtează frigul exterior.
În acest fel reuşesc să mă protejez.
Obişnuindu-vă să faceţi exerciţii de respiraţie, vă
amelioraţi sănătatea, echilibrul, luciditatea creierului şi
chiar voinţa. Faceţi o experienţă: dacă aveţi de ridicat o
greutate, o veţi face mai uşor după ce aţi efectuat o
respiraţie profundă. Iar dacă sunteţi tulburaţi, de ce nu
13. cereţi ajutor plămânilor? Ei sunt gata să vă ajute.
Inspiraţi şi expiraţi profund timp de două sau trei
minute şi vă veţi regăsi calmul. Aveţi nevoie de ajutor,
este normal, dar de ce să îl căutaţi întotdeauna în
exterior în timp ce el se află în voi? „Solve et coagula”,
adică dizolvă şi coagulează, diluează şi condensează.
Aceste două principii pe care alchimiştii ni le transmit
constituie transpunerea în domeniul specific alchimiei a
celor două procese fundamentale ale creaţiei. Atunci
când trebuie să adunăm, să concentrăm, să amestecăm,
aplicăm principiul „coagula”. Iar când trebuie să
împrăştiem, să dizolvăm, să diluăm, aplicăm principiul
„solve”. Aceste două mari procese de concentraţie şi
dilatare sunt observate peste tot în natură şi în viaţa
fiinţelor. Ele sunt deopotrivă şi cele două procese
regăsite în propria noastră respiraţie: a inspira... a
expira... Inspirând, atragem aerul şi plămânii se dilată;
expirând, eliminăm aerul şi plămânii se contractă.
Această mişcare neîntreruptă de dilatare şi de contracţie
este o reflectare a marelui ritm cosmic.
Aceste două mişcări de flux şi reflux care ne umplu
şi ne golesc alternativ plămânii, inspirul şi expirul, sunt
cele care ne fac să trăim. Este o lege universală: totul
respiră în natură, animalele, plantele şi chiar pământul.
Da, fiindcă pământul este viu, el are nevoie deopotrivă
să inspire şi să respire. Desigur, el nu o face ca noi,
optsprezece respiraţii pe minut, ritmul său se întinde de-
a lungul a numeroşi ani, de aceea acesta este
imperceptibil. Dar el se dilată şi se contractă deopotrivă,
dimensiunile sale nefiind niciodată la fel, şi poate că
datorită dilatărilor şi contracţiilor sale se produc
alunecări de teren, erupţii vulcanice şi multe alte
fenomene. Pământul est viu, el respiră şi stelele respiră
la rândul lor. Da, ele inspiră şi respiră, respiraţia lor
14. ajunge până la noi, iar noi o simţim sub forma unor
influenţe.
Totul respiră, arborii, oceanele, chiar şi pietrele. Veţi
replica: „Dar acest fenomen al respiraţiei nu poate fi
conceput în afara plămânilor”. De ce nu? Viaţa nu are
neapărat nevoie de aceleaşi organe pentru a asigura
aceleaşi funcţii. Priviţi arborele: el nu are nici plămâni,
nici stomac, nici ficat, nici intestine, şi el totuşi respiră,
se hrăneşte, asimilează, se reproduce... Şi trăieşte
adesea chiar mai mult decât omul! El rezistă la
intemperii, dă flori şi fructe parfumate. În timp ce omul,
în ciuda inteligenţei sale, este atât de fragil încât orice îl
poate distruge.
Mulţi oameni îşi fac idei greşite despre natură. După
părerea lor, pentru a fi viu trebuie să ai o inimă, nişte
plămâni, un stomac asemenea oamenilor...Dar naturii
nu îi pasă de opiniile şi sistemele lor. Ea a creat viaţa
sub o asemenea multitudine de forme încât într-o bună
zi toţi vor rămâne uimiţi descoperindu-le. Este adevărat,
mai rămân încă atâtea lucruri de descoperit! în pământ
există germeni ce aşteaptă de milioane de ani momentul
să se dezvolte.
Respiraţia ne poate revela mari mistere, cu condiţia
însă să ştim să o însoţim de o lucrare a gândului.
Expirând, gândiţi-vă că ajungeţi să vă întindeţi până la
hotarele universului, apoi inspirând reveniţi spre voi,
spre eul vostru ce este ca un punct imperceptibil,
centrul unui cerc infinit. Vă dilataţi din nou, şi din nou
vă contractaţi... Veţi descoperi astfel această mişcare de
flux şi de reflux ce constituie cheia tuturor ritmurilor
universului. încercând să o conştientizaţi în voi înşivă,
pătrundeţi în armonia cosmică şi se face un schimb
între univers şi voi, fiindcă inspirând primiţi nişte
15. elemente din spaţiu, iar expirând proiectaţi în schimb
ceva din inima şi sufletul vostru.
Acela care ştie să se armonizeze cu respiraţia
cosmică pătrunde în conştiinţa divină. Dar foarte mulţi
dintre voi sunt încă departe de a înţelege dimensiunea
spirituală a respiraţiei! Dacă aţi simţi această
dimensiune, aţi lucra întreaga viaţă pentru a inspira
forţa şi lumina Domnului, oferind apoi această lumină
întregii lumi. Fiindcă şi aceasta înseamnă expiraţie: să
distribui lumina pe care ai reuşit să o extragi din
preajma Domnului.
A inspira, a expira... A inspira, a expira... Trebuie să
ştiţi că respiraţia atinge toate manifestările vieţii
spirituale. Meditaţia este o respiraţie, rugăciunea este o
respiraţie, extazul este o respiraţie; orice comunicare cu
Cerul este o respiraţie. Respiraţia ne descoperă
intensitatea schimbului. Atunci când comunicaţi cu
Cerul, respiraţi profund ca şi cum aţi îmbrăţişa fiinţa
iubită...
Natura a plasat peste tot mijloace pentru a da la
iveală aceste mistere. Este sigur că dacă filosofii ar fi
practicat o respiraţie conştientă, ar fi găsit soluţia
anumitor probleme ce constituie încă pentru ei nişte
enigme şi despre care pe moment continuă să discute şi
să scrie fără să înţeleagă mare lucru. De altfel,
capacitatea de a gândi este legată de respiraţie. Acela
care respiră prost, nu face decât să-şi întunece creierul.
Acela care a înţeles semnificaţia profundă a
respiraţiei simte încet-încet cum propria sa respiraţie se
topeşte în respiraţia Domnului. Fiindcă şi Dumnezeu
respiră: El expiră şi lumea apare, El inspiră şi lumea
dispare. Evident, inspirurile şi expirurile Domnului se
desfăşoară pe parcursul a miliarde şi miliarde de ani.
Este ceea ce spun Cărţile Sfinte ale Indiei: într-o bună zi
16. Dumnezeu va inspira, iar acest univers va fi înghiţit şi
va reintra în neant... Apoi Dumnezeu va expira din nou,
şi o nouă creaţie va apare pentru a exista încă miliarde
de ani. Dumnezeu inspiră mai repede prin intermediul
omului, dar în cosmos respiraţiile sale sunt foarte lungi.
Cu cât respiraţia noastră este mai lungă, cu atât mai
mult ne apropiem deci de respiraţia Domnului.
Ştiinţa respiraţiei s-a dezvoltat în special de mii de
ani în India, însoţită de tehnici adesea foarte complexe.
Această ştiinţă este atât de vastă încât ne-ar trebui ani
în şir, secole, ca să o studiem. Yoghinii, asceţii au înţeles
importanţa respiraţiei, nu numai pentru vitalitate, dar şi
pentru funcţionarea gândului, fiindcă ei au ajuns foarte
departe în cercetările lor şi au înţeles că toate ritmurile
organismului nostru sunt bazate pe un ritm cosmic.
Studiind respiraţia şi legăturile sale cu ritmurile
universului, Iniţiaţii au descoperit că pentru a putea
comunica cu o anumită entitate sau regiune din lumea
spirituală, trebuie să găseşti un anumit ritm, să-ţi
însuşeşti acest ritm ca o cheie, aşa cum se procedează
atunci când se caută o anumită lungime de undă pentru
a capta o emisiune de radio. Lungimea de undă este un
factor foarte important pentru a intra în legătură cu o
anumită staţie emiţătoare. Ei bine, la fel stau lucrurile şi
în cazul respiraţiei: trebuie să ştii în ce ritm să respiri
pentru a intra în contact cu o anumită regiune a
universului.
Dar eu nu vă sfătuiesc acum să vă aventuraţi în
nişte exerciţii complicate, voi nu sunteţi nişte yoghini
indieni, iar dacă nu sunteţi prudenţi şi înţelegători,
riscaţi să vă dezechilibraţi, să vă distrugeţi sănătatea
aşa cum s-a întâmplat deja multor oameni.
Exerciţiile de respiraţie pe care le practicăm în
Şcoala noastră sunt foarte simple. Iată-le:
17. 1. Vă astupaţi nara stângă şi aspiraţi profund aerul
prin nara dreaptă numărând patru timpi.
2. Reţineţi respiraţia numărând şaisprezece timpi.
3. Vă astupaţi nara dreaptă şi expiraţi prin nara
stângă numărând opt timpi.
Reîncepeţi exerciţiul invers:
1. Vă astupaţi nara dreaptă şi aspiraţi profund aerul
prin nara stângă numărând patru timpi.
2. Reţineţi respiraţia numărând şaisprezece timpi.
3. Vă astupaţi nara stângă şi expiraţi prin nara
dreaptă numărând opt timpi.
Repetaţi de şase ori exerciţiul pentru fiecare nară.
Atunci când veţi reuşi să faceţi acest exerciţiu cu
uşurinţă, veţi putea dubla timpii, adică opt, treizeci şi
doi, şaisprezece, dar nu vă sfătuiesc să mergeţi mai
departe.
Respiraţia joacă un rol capital în viaţa unui
spiritualist, de aceea el trebuie să-şi organizeze timpul
astfel încât să-şi poată face exerciţiile în fiecare
dimineaţă, înainte de a mânca. După micul dejun, nu
mai este acelaşi lucru, plămânii sunt deranjaţi în
mişcările lor şi este chiar nociv. Trebuie să faceţi
întotdeauna exerciţiile de respiraţie pe stomacul gol sau
la patru, cinci ore, după ce aţi mâncat.
Aş mai adăuga că, atunci când inspiraţi profund -
de această dată cu cele două nări - nu trebuie să
inspiraţi brusc aerul; inspiraţi întotdeauna lent şi lung,
dar apoi, pentru a expira, trebuie să eliminaţi aerul
dintr-odată şi cu forţă.
Prin respiraţie se poate capta din aer o chintesenţă
foarte preţioasă pe care yoghinii indieni au denumit-o
prana. Prana se află la baza tuturor energiilor din
cosmos. Dimineaţa, la răsăritul soarelui, ea se găseşte în
cantitatea cea mai mare. Respirând în mod conştient
18. aerul prin nări, punem în mişcare anumite uzine în corp
care încep să lucreze pentru a extrage această
chintesenţă. De îndată ce este captată, această
chintesenţă începe să circulede-a lungul nervilor.
Yoghinii, înţelepţii Indiei care au studiat sistemul nervos
au înţeles că această prana atât de subtilă circulă ca un
foc în ramificaţiile nervoase situate de o parte şi alta a
coloanei vertebrale. Aşa cum sângele circulă prin vene,
artere şi capilare, tot aşa şi acest fluid foarte subtil,
prana, circulă de-a lungul sistemului nervos. Este o
hrană care măreşte vitalitatea, echilibrul, luciditatea.
Cu mult timp în urmă, nu cred că împlinisem
şaptesprezece ani deoarece nu îl întâlnisem încă pe
Maestrul Peter Deunov... eu făceam multe exerciţii de
respiraţie, şi cum eram foarte tânăr, fiind lipsit de cineva
care să mă coordoneze, nu aveam nici o măsură şi m-am
îmbolnăvit. îmi amintesc însă că, într-o bună zi, în
cursul unuia dintre aceste exerciţii, am trăit dintr-odată
senzaţia că am aspirat un foc ce îmi cobora până în
plămâni. Am trăit clipe nemaipomenite de bucurie, de
fericire, de iluminare. Evident, în acel moment, nu am
ştiut ce s-a întâmplat. După trecerea anilor, am înţeles
că poate acela a fost Duhul Sfânt, acest foc divin pe care
omul îl primeşte în sine prin intermediul aerului.
Respiraţia are mari puteri, ea poate chiar să permită
aceluia care s-a exersat să-şi părăsească nestânjenit
corpul şi să călătorească în spaţiu pentru a cunoaşte
realităţile lumii invizibile despre care ne vorbesc Iniţiaţii.
De felul cum respiraţi depind deopotrivă trezirea
chakrelor şi obţinerea capacităţilor spirituale.
Trebuie să învăţaţi să respiraţi corect, adică să legaţi
gândul de respiraţie pentru a putea atinge forţele
ascunse în subconştient. Respiraţia conştientă şi
profundă aduce binecuvântări incalculabile pentru viaţa
19. intelectuală, pentru viaţa emoţională şi pentru viaţa
fizică. Trebuie să îi observaţi efectele benefice în creierul
vostru, în sufletul vostru, în toate însuşirile voastre; este
un factor foarte important pentru toate domeniile vieţii.
Să nu lăsaţi niciodată această problemă deoparte.
În toate momentele vieţii zilnice, în relaţiile cu
ceilalţi, gândiţi-vă deopotrivă să respiraţi, aceasta vă va
permite să vă stăpâniţi. De exemplu, înaintea unei
întâlniri, pentru ca discuţia să nu degenereze într-o
dispută, sau atunci când trebuie să mustraţi un copil
sau să îl pedepsiţi, trebuie să alungaţi tot ceea ce vă
tulbură, ajutându-vă printr-o respiraţie profundă:
gândurile vi se vor uşura şi se vor limpezi.
Studiaţi-vă, observaţi-vă atunci când suferiţi, când
sunteţi gata să cedaţi furiei sau senzualităţii: respiraţia
voastră îşi pierde regularitatea, profunzimea, ea devine
sacadată, ca un gâfâit. O respiraţie neregulată trezeşte
forţele negative. Respiraţi numai cinci minute în acest fel
şi veţi declanşa nişte forţe negative în voi... şi invers.
Aţi remarcat cât de mult încetineşte respiraţia în
timpul somnului? Cum în timpul somnului nu
acţionăm, cheltuim numai o mică cantitate de materiale,
avem nevoie deci de foarte puţin aer pentru a alimenta
combustia. Dimpotrivă, fiind treji şi mai ales în timpul
anumitor activităţi, ritmul respirator se accelerează
fiindcă este nevoie de o cantitate mai mare de
combustibil. Plămânii permit ca aceste cheltuieli de
energie să se facă tară ca omul să piară. Dacă el nu ar
respira, nu ar primi nimic din aerul ambiant pentru a-şi
reînsufleţi energiile şi s-ar stinge ca o lumânare care se
topeşte. De aceea eu susţin că oamenii sunt orbi şi
neştiutori atunci când pretind că pot experimenta tot
felul de tumulturi sexuale tară să se epuizeze. Ritmul
respiraţiei lor în acele momente de clocot le dovedeşte
20. dimpotrivă că, ei fac nişte cheltuieli formidabile de
energie.
În partea superioară a creierului sunt situaţi centrii
iubirii: iubirea de familie, de prieteni, capacităţile de a
face schimburi, de a comunica cu oamenii, şi mai jos, în
creierul mic, centrul iubirii sexuale. Iar atunci când pe
aici circulă o cantitate prea mare de sânge, sunteţi
îndemnaţi să daţi frâu liber senzualităţii voastre. Pentru
a scăpa de această tentaţie, trebuie să respiraţi profund:
vă veţi exprima curând într-o manieră mai fericită, mai
binefăcătoare.
O bună respiraţie armonizează schimburile. Să luăm
un caz concret. Oamenii vă strâng mâna pentru a vă
saluta; unul o face cu căldură pentru a vă exprima
aprecierea sa, altul, moale... un altul cu neglijenţă
pentru a vă arăta că acest gest nu înseamnă mare lucru
pentru el... un altul vă striveşte degetele... Printr-o
strângere de mână trebuie să treacă un curent,
altminteri acest gest nu foloseşte la nimic. Ei bine, dacă
nu respiraţi corect, profund, nu veţi strânge mâna unui
prieten aşa cum trebuie, înainte de a întinde mâna
cuiva, respiraţi profund... (desigur, cu discreţie) şi
procedaţi la fel înainte de a intra în casa cuiva pentru a-l
vizita, fiindcă astfel întrevederea voastră cu acea
persoană se va desfăşura mai armonios.
Vi se dau exerciţii, practicaţi-le, ele vă vor întări şi
vă vor permite să înfruntaţi mai bine greutăţile. Ceea ce
este important, estecapacitatea de atenţie şi de
concentrare ce le puneţi în ele, eu am verificat-o de
atâtea ori! „Atunci când te rogi, spunea Maestrul Peter
Deunov, concentrează-ţi gândul numai asupra
obiectului dorit şi respiră lung şi profund”. O rugăciune
însoţită de o respiraţie calmă şi ritmată are o mai mare
eficacitate. Respiraţia conştientă ne permite să ne legăm
21. de Dumnezeu care ne spune: „Respiră, ascultă, şi vei
auzi cuvântul meu.”
Faceţi această experienţă: respirând foarte profund,
spuneţi o rugăciune astfel ca să dureze pe tot timpul
inspirului, reţineţi şi expiraţi aerul. De exemplu, luaţi
Tatăl Nostru şi rostiţi primele versete astfel:
„Sfinţească-se numele Tău”, aspirând, „Vie
împărăţia Ta”, reţinând aerul, „Facă-se voia Ta, precum
în cer şi pe pământ”, expirând.
Trebuie să învăţaţi să respiraţi conştient, adică să
faceţi ca gândul să participe la respiraţie. În loc să vă
faceţi în fiecare dimineaţă respiraţiile într-o manieră
automată şi să vă folosiţi pur şi simplu gândul la
numărarea timpilor respiratorii, folosiţi-vă mâinile
pentru a număra, eliberaţi-vă gândul, umpleţi-l cuideile
şi imaginile cele mai luminoase, şi veţi face astfel o
lucrare minunată.
Unul dintre cele mai bune exerciţii pe care vă
sfătuiesc să îl faceţi este acela de a vă obişnui zilnic, de
mai multe ori pe zi, să respiraţi lumina. Alegeţi un loc
liniştit unde nu vă deranjează nimeni, staţi într-o poziţie
comodă şi respiraţi: inspiraţi închipuindu-vă că atrageţi
lumina cosmică, această lumină infinit mai subtilă decât
lumina soarelui, această chintesenţă impalpabilă,
invizibilă, care pătrunde totul. Faceţi ca această lumină
să pătrundă în voi pentru ca ea să circule de-a lungul
tuturor celulelor voastre, a tuturor organelor voastre...
Apoi, expirând, o faceţi să iasă din voi, o proiectaţi
pentru a ilumina, a însenina, a ajuta întreaga lume. Este
un exerciţiu extraordinar, fiindcă din punct de vedere
cabalistic deveniţi litera Alef. Alef, prima literă a
alfabetului ebraic, este simbolul fiinţei care primeşte cu
o mână lumina celestă şi care, cu cealaltă, o distribuie
oamenilor. Nu puteţi deveni Alef dacă vă gândiţi numai
22. la voi înşivă, dacă păstraţi totul pentru voi. Alef este
fiinţa care se gândeşte numai să dea, să încălzească, să
lumineze, să însufleţească, fără să se ocupe de sine.
Este un creator, un salvator al omenirii, un fiu al
Domnului.
Acela care învaţă să respire conştient îşi luminează
intelectul, îşi încălzeşte inima, îşi întăreşte voinţa, dar îşi
pregăteşte şi condiţii bune pentru viitoarele sale
încarnări. Fiindcă respirând cu o conştiinţă trează, el
intră în armonie cu nişte entităţi foarte evoluate, le
atrage, creează o legătură cu ele. Atunci aceste
inteligenţe luminoase acceptă să vină să lucreze în el, şi
într-o bună zi, atunci când va părăsi pământul, îi va
regăsi în celelalte lumi pe aceşti „prieteni” cu care el a
învăţat deja să lucreze. Să nu uitaţi niciodată că
organismul vostru formează o societate ai cărei membri
se străduiesc să menţină unitatea. Pentru moment nu îi
cunoaşteţi încă pe aceşti asociaţi care trăiesc în sinea
voastră, dar în ziua în care veţi ajunge în lumea de
dincolo, îi veţi întâlni şi veţi şti că erau nişte prieteni
care locuiau în casa voastră şi pe care îi veţi reîntâlni
într-o viitoare încarnare. Iată o problemă foarte
importantă de cunoscut pentru acela care doreşte să
acţioneze corect şi să împlinească misiunea divină
pentru care a coborât pe pământ.
Iată încă un aspect asupra căruia nu aţi reflectat
niciodată. Inspirând, luăm aer din atmosferă şi datorită
oxigenului pe care acesta îl conţine continuăm să trăim;
în timp ce expirând, eliminăm elementele poluate,
bioxidul de carbon etc... Toată lumea cunoaşte aceste
lucruri şi consideră că este o situaţie definitivă. Nu, de
ce omul trebuie să ia mereu din univers materiale pure
şi însufleţitoare şi să elimine impurităţi şi otrăvuri?
Desigur, atât timp cât în interior el nu a ajuns încă să
23. trăiască o viaţă pură, este ceea ce se va produce, dar în
ziua în care el va gândi, va simţi şi va acţiona în mod
divin, el nu va mai elimina impurităţi: el va inspira viaţa
pură şi va expira viaţa pură. Veţi replica că este
imposibil. Ba da, este posibil, au existat sfinţi, Iniţiaţi
care s-au purificat într-atât încât tot ceea ce eliminau,
tot ceea ce răspândeau, parfuma atmosfera. Această
viaţă divină pe care ei o primiseră nu o murdăreau în ei
înşişi din cauza impurităţilor lor, a răutăţilor lor, ci o
proiectau la fel de limpede, de luminoasă, de
binefăcătoare, aşa cum o primiseră.
De ce oamenii nu ar putea face ceea ce fac anumite
insecte? De exemplu, albinele. Hrana pe care ele o
adună, nectarul florilor, o transformă apoi în miere.
Oare oamenii pot face aşa ceva? Nu, niciodată, din cauza
cruzimii, a răutăţii, a nedreptăţii lor! Dar dacă ei devin
ca albinele, dacă lucrează pentru o idee fraternă, o idee
divină, şi dacă sunt puri, ei vor fi capabili să o facă la fel
de gustoasă şi parfumată ca mierea. Eu am văzut
aceasta, am citit-o în marea Carte a Naturii vii, în
proiectele Inteligenţei Cosmice. Este scris că într-o bună
zi aşa se va întâmpla.
Dar trandafirul cum a învăţat să fabrice cel mai
reuşit parfum în timp ce alte plante emană mirosuri
urâte? Ele primesc totuşi aceleaşi influenţe ale cerului,
soarelui, stelelor. Trandafirul a învăţat însă să
primească parfumul cerului şi să îl transmită aici, în
planul fizic. Iar pietrele preţioase la fel, ele dau lumina
pe care au primit-o.
Studiind prima literă a alfabetului ebraic AlefA, veţi
înţelege că această literă nu reprezintă altceva decât
simbolul schimburilor: a primi şi a da. Primiţi lumina şi
daţi lumina, primiţi puritatea şi daţi puritatea, primiţi
iubirea şi daţi iubirea. De aceea Hristos spunea: „Eu
24. sunt Alef”. Fiindcă el este singurul care trimite lumina la
fel de pură cum a primit-o. Toţi ceilalţi elimină murdării.
Dragii mei, eu ştiu că vă conduc spre regiuni aproape
inaccesibile, dar dacă veţi avea ca ideal să transmiteţi
lumina, iubirea divină şi puritatea aşa cum le-aţi primit,
pregătiţi terenul pentru ca într-o bună zi tot ceea ce veţi
emana, tot ceea ce veţi proiecta, să fie lumină pură.
Există numai un singur mijloc pentru împlinirea acestui
ideal: să lucraţi pentru ca ideea de fraternitate să se
propage în lume, pentru ca împărăţia lui Dumnezeu şi
Dreptatea Sa să vină pe pământ. Numai atunci aerul pe
care îl veţi elimina va deveni un suflu viu.
Eu ştiu însă dinainte că aceste cuvinte nu vor fi
înţelese şi îndeosebi ele nu vor fi realizate, deoarece
aceasta cere multe eforturi, multe sacrificii, şi nu doriţi
să renunţaţi la nimic. Cerul m-a însărcinat însă să vă
fac aceste revelaţii, poate nu într-atât pentru cei care se
află aici, ci pentru cei care vor veni în viitor. Eu sunt
obligat să vă dau o hrană ce depăşeşte aproape
posibilităţile actuale ale omenirii, dar deşi cunosc
dinainte dereglările, slăbiciunile creaturilor, eu o fac în
mod conştient pentru ca aceasta să rămână, şi într-o
bună zi toţi cei care vor dori să se avânte în realizări
divine să considere că este posibil şi să găsească aici
mijlocul de a reuşi. Sunteţi liberi să acceptaţi, să doriţi
să mă urmaţi sau nu; eu am însă de îndeplinit lucrarea
mea, am făcut un angajament, sunt obligat să vă fac
aceste revelaţii. Aşa cum deja v-am menţionat, există
multe lucrări pe care le puteţi face datorită exerciţiilor de
respiraţie. Unul dintre aceste exerciţii priveşte
purificarea în legătură cu îngerii celor patru elemente. În
realitate, aceşti îngeri sunt în număr de şaisprezece,
deoarece cele patru elemente: pământul, apa, aerul şi
25. focul se regăsesc în cele patru planuri, cele patru lumi:
fizică, astrală, mentală şi divină.
Cele patru elemente sunt reprezentate în Arborele
Sefirotic prin cele patru Animale Sfinte, Serafimii care se
află în primul sefirot: Kether. Desigur, în Kether cele
patru elemente nu au aparenţa acelora pe care le
cunoaştem aici. Focul, aerul, apa şi pământul de aici
sunt nişte reflectări palide, nişte condensări grosiere ale
acestei materii care se află în înalt, în sânul Domnului.
Această materie cu care Domnul s-a îmbrăcat pentru a
se manifesta este atât de subtilă, atât de pură încât ne
este imposibil să o concepem.
Cabala ne mai învaţă că atunci când El a dorit să
creeze universul, Dumnezeu şi-a format mai întâi
regatul său, Aţiluth (cuvânt ebraic care înseamnă
„emanaţie”) ce cuprinde sefiroţii Kether (Coroana),
Hohmah (înţelepciunea) şi Binah (Inteligenţa). Această
lume a emanaţiilor a format ea însăşi regiunea denumită
în ebraică Beriah („creaţia”) ce cuprinde sefiroţii Hased
(Mila), Gheburah (Rigurozitatea) şi Tiferet (Frumuseţea).
Prima lume este deci cea a spiritului şi a sufletului; a
doua, cea a intelectului. Beriah a emanat la rândul său
o a treia lume, în ebraică Ieţirah („formarea”), a cărei
materii este şi mai densă: este regiunea planului astral
ee cuprinde sefiroţii Neţah (Victoria), Hot (Slava) şi Iesod
(Baza). În sfârşit, a apărut Asiah, lumea fizică unde se
află sefirotul Malkut (împărăţia).
Cabaliştii împart universul în patru regiuni care
sunt, începând de jos: lumea fizică, Asiah; lumea
astrală, Ieţirah; lumea mentală, Beriah şi lumea
emanaţiilor, lumea spiritului, Aţiluth. În lumea Aţiluth
se găsesc îngerii celor patru Elemente, celor patru
Principii ale materiei care sunt reprezentate prin
înfăţişarea unui taur, a unui om, a unui vultur şi a unui
26. leu. Ioan, profetul Ezechiel şi mulţi alţii i-au contemplat
pe cei patru îngeri; alţi patru îngeri îi reprezintă în
lumea mentală, apoi alţi patru în regiunea mai
condensată a planului astral şi în sfârşit alţi patru în
planul fizic.
Atunci când ne adresăm îngerului aerului, Îngerului
apei, îngerului focului sau îngerului pământului, ne
adresăm celor patru îngeri ai regiunii Asiah care
ghidează această apă, acest vânt, acest foc, acest
pământ pe care le cunoaştem şi le vedem. Este clar? Nu
trebuie să confundăm cei patru îngeri care se ocupă de
lumea fizică şi de cele patru elemente pe care le
observăm în universul nostru, cu cei patru îngeri care
sunt Principiile materiei. Focul pe care îl cunoaştem nu
este adevăratul foc; adevăratul foc se află în înalt. Eu v-
am explicat deja că există mai multe feluri de foc, şi, de
exemplu, focul pe care noi îl aprindem aici şi arde nu
este acelaşi foc ca focul soarelui.
Cabala ne arată de asemenea cum cele patru
regiuni: Asiah, Ieţirah, Beriah şi Aţiluth sunt reflectate
în om. Cabaliştii denumesc corpul fizic „guf iar corpul
astral „nefeş”. Apoi urmează „ruah” care înseamnă spirit,
dar care corespunde mai degrabă planului mental; şi în
sfârşit, „neşamah” care corespunde lumii sufletului şi
spiritului. Aceste patru diviziuni: guf, nefeş, ruah şi
neşamah corespund celor patru diviziuni ale
universului.
Eu v-am spus aceste câteva cuvinte care, fără a
intra în detalii, vă vor permite să aveţi nişte noţiuni
exacte.
Exerciţiile de respiraţie pe care le facem în fiecare
dimineaţă sunt bazate şi pe numărul 4: 4-16-8 sau 8-
32-16. Noi am efectuat mai întâi aceste exerciţii în
ritmul 4-16-8, apoi după câţiva ani, în ritmul 8-32-16:
27. se inspiră 8 timpi, se reţine aerul 32 de timpi şi se
expiră 16 timpi.
Puritatea organismului depinde de respiraţie.
Sângele străbate organele corpului, apoi el ajunge în
plămâni pentru a se purifica. Dacă faceţi zilnic deci în
mod conştient exerciţiile de respiraţie, veţi ajunge să vă
purificaţi din ce în ce mai mult organismul. Dar întimpul
acestor exerciţii puteţi deopotrivă să atrageţi cu ajutorul
gândului nişte materiale, nişte forţe şi particule din
lumea superioară: lumina, pacea şi toate elementele
însufleţitoare.
Trebuie să căutaţi ceea ce vă lipseşte şi de ce aveţi
nevoie în funcţie de starea în care vă aflaţi. De exemplu,
în timp ce reţineţi aerul puteţi să alegeţi patru virtuţi şi
să vă concentraţi asupra lor repetând de patru ori cele
patru nume ale lor. Puteţi de asemenea să vă
concentraţi asupra celor patru regiuni ale universului
sau asupra propriilor voastre corpuri fizic, astral, mental
şi cauzal. Este un domeniu de activitate foarte vast, şi
sunteţi liberi să alegeţi ce vă convine.
Apoi, atunci când respiraţi - este tocmai ceea ce
doream să vă spun - puteţi face apel la îngerii celor
patru elemente. Deşi timpul destinat expiraţiei nu este
foarte lung (16 timpi), puteţi lucra la formarea unor
imagini cu ajutorul imaginaţiei. În primii 4 timpi, vă
imaginaţi că focul vă străbate capul şi înlătură tot ce
este întunecat; deci îngerul focului vă sfinţeşte. Apoi,
încă 4 timpi, vă închipuiţi că îngerul aerului trimite în
plămânii voştri un suflu atât de spiritual încât îi purifică
în întregime pe aceştia. În timpul următorilor 4 timpi, vă
imaginaţi că o apă cristalină se revarsă prin stomac,
splină, ficat, intestine, organele genitale şi spală toate
aceste organe, în sfârşit, în timpul ultimilor 4 timpi,
recurgeţi la îngerul pământului şi vă închipuiţi că toate
28. resturile din coipul fizic se pierd în pământul care le
absoarbe. Trebuie să vă obişnuiţi că acest exerciţiu se
face foarte repede. Focul înlătură impurităţile care se
găsesc în creier; aerul face aceeaşi lucrare în plămâni;
apa, în stomac şi abdomen; iar pământul, pentru întreg
corpul: tot ceea ce împiedică buna funcţionare a
corpului trebuie îngropat în străfundurile pământului.
Iată încă un exerciţiu de o mare eficienţă!
Bineînţeles, cum nu aţi experimentat încă, nu îi
cunoaşteţi valoarea. Dar cu ajutorul acestor metode
adevăraţii Iniţiaţi ajung să se purifice, să se sanctifice. Şi
chiar dacă oamenii sunt incapabili să simtă această
puritate, alte creaturi din planul astral sau mental o
simt. Fiindcă atunci când o fiinţă purificată trece pe
undeva, ea proiectează în spaţiu scântei şi particule
puternice şi luminoase.
Exerciţiul pe care tocmai vi l-am expus este printre
cele mai bune. Dacă vă veţi da osteneala să îl faceţi cu
regularitate, veţi avea mari posibilităţi. Formaţi cu grijă
aceste imagini: focul cel mai pur, aerul cel mai pur, apa
cea mai pură, şi pământul ce vă absoarbe toate
impurităţile. Noi suntem înconjuraţi de agenţi magici:
apa, aerul, pământul, focul... Dumnezeu a înmagazinat
puteri extraordinare în aceste elemente şi depinde de noi
să învăţăm să le folosim.
