motoare ale dezvoltarii

1. Motoare ale dezvoltarii globale
Negrescu Alexandru
Stignei Denis

2. China vs. India
Spre deosebire de camarazii din cele 13 colonii, când au cucerit sudul Asiei, britanicii, mai vexaţi în ceea
ce priveşte meandrele trecutului, au realizat imediat că India, altă putere care provoacă dureri de cap în
prezent, era şi ea pe acolo, între forţele economice ale lumii.
Aşa că una din primele măsuri luate de Imperiul britanic, prin onorabilii săi reprezentanţi pe
sub-continentul indian, a fost să distrugă puternica industrie textilă indiană, cea care îmbrăca majoritatea
lumii secolului 19.
Astfel, industria textilă britanică, principala componentă şi beneficiară a Revoluţiei Industriale, a luat
aripi. Şi, desigur, şi Revoluţia Industrială propriu-zisă.
O spune Shashi Tharoor, un diplomat şi politician indian, fost secretar general adjunct al ONU, care
afirmă că atunci când britanicii au acostat pe ţărmurile indiene, înainte de a intra fără bilet la Taj Mahal,
undeva, pe la 1750, India producea 23% din PIB-ul global.
Când au plecat, după cel de-al doilea război mondial şi partiţia indo-pakistaneză, primul Brexit britanic,
PIB-ul Indiei a ajuns la 4%.

3. Când au plecat, după cel de-al doilea război mondial şi partiţia indo-pakistaneză, primul Brexit britanic, PIB-ul
Indiei a ajuns la 4%.
Procentele adunate ale Chinei şi Indiei erau, probabil, în prima jumătate a secolului 19, undeva la 40-45% din
economia lumii, în acord cu procentul de populaţie. Aşa era atunci, înainte de Revoluţia Industrială. Lumea
era dezvoltată mai mult pe orizontală. Sigur, ulterior, procentele Indiei s-au mutat în altă parte. Ca şi ale
Chinei. Să ne concentrăm, însă, pe China. Cazul Chinei a fost mai acut, pentru că el s-a petrecut în doar
jumătate din perioada în care India a fost colonie. Şi nu au fost numai britanici printre vizitatori. Ruşi,
japonezi, francezi.
In 1978, anul de cotitură, PIB-ul Chinei era de 150 miliarde de dolari, în timp ce al Spaniei era de 160 de
miliarde. Al României era ceva mai mult de 30 de miliarde. SUA erau, departe, departe, la peste 2,3 trilioane.
În 40 de ani, SUA au crescut de 10 ori, iar China de 100 de ori.
La acest moment, începutul anului 2022, diferenţa este de 5-6 trilioane de dolari între cele două ţări, iar
China recuperează în fiecare an aproximativ 1 trilion. Cam cât o Rusie. Ceea ce aduce perspectiva ca în jurul
anilor 2028 – 2030, China să devină prima putere economică a lumii. În termeni reali. În ceea ce priveşte
puterea de cumpărare, ea se află deja pe acest loc din 2014.

4. Dezvoltarea Chinei
Cei 40 de ani de creştere recentă a Chinei se pot împărţi în trei etape:
● primul deceniu, până la căderea comunismului european. Este perioada în care SUA au sprijinit
dezvoltarea Chinei pentru că era o contrapondere la URSS;
● 1990 – 2010. SUA au sprijinit dezvoltarea Chinei pentru că era o piaţa uriaşă de desfacere, pentru că
avea o forţă de muncă ieftină, au investit şi au făcut transfer de tehnologie ca să se poată produce
ieftin şi mult;
● după 2010. În acel an, China a depăşit Japonia, devenind a doua economie a lumii. Din ce în ce mai
ameninţător.
După 2010, ameninţarea a devenit evidentă, nu numai economic, dar şi ideologic. Iar în ultimii ani, chiar şi
militar. Suntem din nou în apropierea „momentului zero”. Cel în care se schimbă stăpânii lumii, cei care scriu
regulile şi aplică pedepsele pentru neaplicarea lor. În care războiul rămâne încă o opţiune.