1. Dicţionar de neologismeA–/AN– pref. „privativ, negativ“. (<fr. a–, an–, cf. gr. a–, an–, fără, lipsit de)aalenián, –ă adj., s. n. (din) primul etaj al jurasicului mediu (sau ultimul al jurasicului interior); (<fr. aalénien) chelean..AB–/ABS– pref. „îndepărtare“, „separare“, „lipsă“. (<fr. ab–, abs–, cf. lat. ab, abs)abác s. n. 1. instrument de calculat din bile care se pot deplasa pe vergele orizontale (<fr. abaque, lat. abacus) paralele.2. nomogramă.abáca s. f. cânepă de Manilla. (<sp. abaca)abácă s. f. partea superioară a capitelului unei coloane. (<fr. abaque, lat. abacus)abacterián, –ă adj. lipsit de bacterii. (<fr. abactèrien)abacteriémic, –ă adj. (despre boli) care prezintă microbi în sângele circulant. (<fr. abactériémique)abajúr s. n. dispozitiv pentru a rabata lumina unei lămpi. (<fr. abat–jour)abalienáre s. f. pierdere, diminuare, marcată şi evidentă a facultă ilor mintale. (după engl. abalienation, lat. abalienatio)abandón s. n. părăsire, renun are. o ~ familial = părăsire a copiilor, a familiei. • (sport) (<fr. abandon) retragere dintr–o competi ie.abandóná vb. I. tr. a părăsi, a renun a definitiv la ceva. • a neglija, a lăsa în voia...II. refl. a (<fr. abandonner) se lăsa pradă unui sentiment, unei emo ii.III. intr. a se retrage dintr–o competi ie.abandónic, –ă adj., s. m. f. (cel) care trăieşte teama patologică de a fi abandonat. (<fr. abandonnique)abarticulár, –ă adj. situat în vecinătatea unei articula ii. (<fr. abarticulaire)abatáj s. n. 1. loc de extragere a unui minereu, a unei roci dintr–un zăcământ; opera ia (<fr. abattage) însăşi.2. doborâre a arborilor în exploatările forestiere.3. sacrificare a animalelor, la abator.4. înclinare a unei nave spre a putea fi carenată; carenaj (1).abáte1 s. m. 1. superior al unei aba ii.2. preot, cleric la catolici. (<it. abbate)abáte2 vb. I. tr., refl. a (se) îndepărta de la o direc ie, o normă, o linie de conduită.II. tr. (<lat. abbattere, fr. abattre) a doborî, a culca la pământ.III. refl. a se năpusti (asupra).IV. intr. a–i veni cuiva o idee, a i se năzări.abátere s. f. 1. ac iunea de a (se) abate. • încălcare a unor dispozi ii.2. diferen a dintre (<abate) valoarea nominală a unei mărimi şi valoarea ei măsurată.3. (tehn.) diferen a dintre dimensiunea maximă sau minimă realizată pentru o piesă şi dimensiunea ei proiectată.abatésă s. f. maică superioară a unei aba ii. (<it. abbadessa, lat. abbatissa)abatíză s. f. (mil.) baraj realizat din copaci culca i cu vârful spre inamic. (<fr. abattis)abatór s. n. 1. construc ie unde se sacrifică animalele destinate consumului popula iei.2. (<fr. abattoir) (fig.) masacru.

2. aba iál, –ă adj. care apar ine unei aba ii. (<fr. abbatial, lat. abbatialis)aba íe s. f. mănăstire catolică condusă de un abate sau de o abatesă (<it. abbazia)abaxiál, –ă adj. situat în afara unui ax central. (<fr., engl. abaxial)abázic, –ă adj., s. m. f. (suferind) de abazie. (după germ. abatisch)abazíe s. f. tulburare a sistemului nervos, care se manifestă prin neputin a de a merge (<fr. abasie) normal.abbevilián, –ă /ab–vi–li–/ (din) subetajul mijlociu al paleoliticului inferior; chelean. (<fr. abbevillien) adj., s. n.abc s. n. abecedar (1, 2). (<fr. abc)abcéde vb. intr. a (se) transforma în abces. (<fr. abcéder, lat. abscedere)abcedografíe s. f. radiografie a unui abces după punc ie, evacuare sau injec ie cu aer. (<fr. abcédographie)abcés s. n. colectare de puroi într–un esut sau organ. (<fr. abcès, lat. abscessus)abderít s. m. om simplu, mărginit şi caraghios. (<germ. Abderit)abdicá vb. intr. 1. a renun a la tron, la un drept.2. (fig.) a renun a la ceva, a se resemna.3. a (<fr. abdiquer, lat. abdicare) renun a la o activitate din cauza greută ilor întâmpinate.abdomén s. n. 1. cavitate a corpului vertebratelor, între torace şi bazin.2. ultimul segment al (<fr., lat. abdomen) corpului la insecte.ABDOMIN(O)– elem. „abdomen“. (<fr. abdomin/o/–, cf. lat. abdomen)abdominál, –ă adj. referitor la abdomen. (<fr. abdominal)abdominalgíe s. f. durere abdominală. (<fr. abdominalgie)abdominoscóp s. n. instrument în abdominoscopie; peritoneoscop. (<. fr. abdominoscope)abdominoscopíe s. f. examinare a cavită ii şi a organelor abdominale. (<fr. abdominoscopie)abdúce vb. tr. a duce (de undeva), a lua. (<lat. abducere)abductór adj., s. m. (muşchi) care produce abduc ie. (<fr. abducteur, lat. abductor)abdúc ie s. f. mişcare de îndepărtare a unui membru de planul de simetrie a corpului. (<fr. abduction, lat. abductio)abecedár s. n. 1. carte elementară pentru învă area scrisului şi cititului.2. (fig.) primele (<lat. abecedarius, fr. no iuni ale unei ştiin e sau profesiuni; abc. abécédaire)ABER(O)– elem. „a se abate“, „a se îndepărta“. (<fr., engl. aberro/o/–, cf. lat. aberrare)aberánt, –ă adj. 1. care se abate de la o normă.2. contrar logicii, bunului–sim ; (p. ext.) (<fr. aberrant, lat. aberrans) absurd.aberán ă s. f. abera ie. (<fr. aberrance)aberatív, –ă adj. care ine de abera ie. (<fr. aberratif)

3. aberá ie s. f. 1. abatere de la normal sau corect; (p. ext.) idee, no iune, comportament; (< fr. aberration, lat. aberratio) aberan ă; absurditate. • (biol.) abatere de la tipul normal al speciei. o ~ cromozomială = modificare a numărului de cromozomi caracteristici speciei.2. (fiz.) formare a unei imagini produse într–un sistem optic. o ~ cromatică = defect al imaginilor produse de lentile, constând în formarea de iriza ii pe marginea imaginilor.3. unghi format de direc ia adevărată şi de cea aparentă din care este văzut un astru de pe Pământ.aberométru s. n. instrument pentru măsurarea abera iei vizuale. (<fr. aberromètre)aberoscóp s. n. instrument pentru observarea defectului de distorsiune a unui ochi normal. (<fr. aberroscope)abhorá vb. tr. a avea oroare, aversiune; a urî, a detesta. (<fr. abhorrer, lat. abhorrere)abietacée s. f. pl. abietinee; pinacee. (<fr. abietacées)abietín s. n. substan ă răşinoasă extrasă din lemnul de brad, sub formă de cristale (<fr. abiétin) incolore, solubile în apă şi alcool.abietinée s. f. pl. abietacee. (< fr. abiétinées)abíl1, –ă adj. 1. îndemânatic, dibaci, priceput.2. (jur.) apt a îndeplini condi iile cerute de (<fr. habile, lat. habilis) lege.–ábil2 elem. „posibil“ (<fr. –able, cf. lat. abilis)abilitá vb. tr. 1. a conferi dreptul de a practica o anumită profesiune, în urma unui examen (<germ. habilitieren, lat. sau concurs.2. a conferi un anumit titlu, grad etc.; a face apt; a împuternici. habilitare)abilitáte s. f. 1. calitatea de a fi abil; dexteritate; pricepere, dibăcie.2. (jur.) aptitudine (<fr. habilité, lat. habilitas) legată de a face ceva.3. (pl.) şiretlicuri.ab intéstat loc. adj. (jur.; despre o succesiune) care se află în absen a unui testament, situa ie în (<lat. ab intestat) care legea reglementează transmiterea bunurilor.abiogén, –ă adj. în absen a materiei vii. (<fr. abiogène)abiogenéză s. f. concep ie materialist naivă care explică naşterea vie ii din materia (<fr. abiogenèse) anorganică.abiologíe s. f. disciplină care studiază elementele anorganice. (<fr. abiologie)abiosestón s. n. totalitatea componentelor moarte dintr–un seston; tripton. (<fr. abioseston)abiótic, –ă adj. lipsit de via ă. (<fr. abiotique)abiotrofíe s. f. proces degenerativ care atinge celulele vii (ale sistemului nervos). (<fr. abiotrophie)abióză s. f. 1. stare a unui corp abiotic.2. conservare a produselor alimentare prin (<fr. abiose) distrugerea microorganismelor.abís s. n. 1. prăpastie, genune. • parte profundă a unui fenomen, a unui proces; neant.2. (<fr. abysse, lat. abyssos) depresiune a fundului oceanelor, cu adâncimi mari.abisál, –ă adj. 1. referitor la abis. o regiune ~ă = zonă de mare adâncime a fundului mărilor (<fr. abyssal) şi oceanelor.2. referitor la subconştient.abitá ie s. f. drept de folosin ă a unei case, proprietate a altcuiva. (< fr. habitation, lat. habitatio)abjéct, –ă adj. care inspiră dezgust, repulsie, dispre ; abominabil. (<fr. abject, lat. abiectus)

4. abjéc ie s. f. faptă, atitudine abjectă. (<fr. abjection, lat. abiectio)abjudecá vb. tr. (jur.) a suspenda printr–o sentin ă judecătorească. (<lat. abiudicare)abjurá vb. tr. a renega public o credin ă, o doctrină, o opinie. (<fr. abjurer, lat. abiurare)abjurá ie s. f. abjurare. (<fr. abjuration, lat. abiuratio)ablactá vb. tr. a înlocui treptat laptele matern în hrănirea sugarului. (<germ. ablaktieren, lat. ablactare)ablactá ie s. f. 1. ablactare.2. încetare a secre iei de lapte matern. (<fr. ablactation, lat. ablactatio)ablastíe s. f. 1. (biol.) nedezvoltare sau dispari ie completă a unui organ.2. (chir.) măsuri (<fr. ablastie) de evitare a contaminării plăgii cu celule tumorale.ablatív1 s. n. caz al declinării, specific anumitor limbi, care exprimă punctul de plecare, (<lat. ablativus, fr. ablatif) instrumentul, asocierea, cauza etc. o ~ absolut = construc ie sintactică în latină sau greacă cu rol de propozi ie circumstan ială, dintr–un substantiv (sau pronume) şi un participiu în ablativ.ablatív2, –ă adj. (despre materiale) care poate suferi abla iuni. (<lat. ablativus, fr. ablatif)abla iúne s. f. 1. îndepărtare chirurgicală din corpul uman (o tumoare, un calcul, un organ (<fr. ablation, lat. ablatio) bolnav); exereză, extirpare.2. transportare a materialelor rezultate din dezagregarea rocilor. • reducere a masei unui ghe ar sau a zăpezii prin topire şi evaporare.3. fenomen fizic în urma căruia un meteorit, satelit etc., pierde din substan ă datorită încălzirii sale până la incandescen ă.áblaut s. n. apofonie. (<germ. Ablaut)ablefaríe s. f. lipsa congenitală a pleoapelor. (<fr. ablépharie)ablegá vb. tr. a îndepărta. (<lat. ablegare)ablegát s. m. legat1 (2) al papei. (<fr. ablégat, lat. ablegatus, germ. Ablegat)ablepsíe s. f. cecitate (1). (<fr. ablepsie)ablutomaníe s. f. tendin ă obsesivă de a se spăla. (după fr. ablutiomanie, lat. ablutio)ablu iúne s. f. 1. spălare a corpului, prescrisă de unele religii orientale şi la catolici, pentru (<fr. ablution, lat. ablutio) purificare.2. (fam.) îmbăiere prin duş.3. eroziune exercitată de curen ii marini de adâncime.abnegá vb. tr. a tăgădui, a nega, a se lepăda de ceva sau de cineva. (<lat. abnegare)abnega íe s. f. devotament dus până la sacrificiu. (<fr. abnégation, lat. abnegatio)abnórm, –ă adj. anormal, neobişnuit. (<germ. abnorm, lat. abonormis)

5. abnormitáte s. f. anomalie; enormitate. (<fr. abnormité, germ. Abnormität)aboclúzie s. f. lipsă de contact între din ii arcadei inferioare şi superioare. (<ab– + ocluzie)abolí vb. tr. a anula, a suprima (o lege, o institu ie, o stare social–politică). (<fr. abolir, lat. abolere)aboli ionísm s. n. 1. mişcare politică apărută la sfârşitul sec. XVIII în S.U.A., care sus inea (<fr. abolitionnisme) desfiin area sclavajului.2. curent de opinie care sus ine necesitatea abolirii unor rela ii sociale, a unui regim politic, unei pedepse.aboli ioníst, –ă adj., s. m. f. (adept) al aboli ionismului. (<fr. abolitionniste)aboli iúne s. f. abolire (<fr. abolition, lat. abolitio)abólla s. f. manta militară la romani. (<lat. abola)abominábil, –ă adj. care provoacă oroare, repulsie; oribil; dezgustător, repugnant. (<fr. abominable, lat. abominabilis)abomina iúne s. f. 1. oroare; ticăloşie. mârşăvie; nelegiuire.2. (rar) cultul idolilor, păgânism. (<fr. abomination, lat. abominatio)aboná vb. I. tr., refl. a (–şi) face un abonament.II. refl. (fam.) a veni cu regularitate (<fr. abonnér) undeva.abonamént s. n. conven ie prin care, în schimbul unei taxe, se ob in unele servicii, dreptul la (<fr. abonnement) folosirea unui mijloc de transport, anumite publica ii; înscris prin care se certifică această conven ie.abonát, –ă adj., s. m. f. 1. beneficiar al unui abonament.2. (fam.) (cel) care frecventează o familie, (<abona) un local etc.aborál, –ă adj. opus, îndepărtat fa ă de gură. (<germ. aboral)abórd s. n. 1. abordare.2. (chir.) cale de acces la un organ. (<fr. abord)abordá vb. I. intr. 1. (despre nave) a se ciocni.2. a se opri lângă o navă bord la bord.3. a (<fr. aborder) acosta.II. tr. 1. (fig.) a se apropia de cineva spre a–i vorbi.2. a începe studiul unei probleme; a deschide o discu ie.abordábil, –ă adj. care poate fi abordat; accesibil. (<fr. abordable)abordáj s. n. 1. abordare (I, 1).2. atacare a unei nave prin alăturare la bordul ei. (<fr. abordage, it. abbordaggio)abordór s. m. marinar specializat în abordaje. (<fr. abordeur)aborigén, –ă adj., s. m. f. băştinaş, autohton, indigen. (<fr. aborigène, lat. aborigines)ab orígine loc. adv. de la origine. (<lat. ab origine)abortív, –ă I. adj. produs înainte de vreme; prematur.II. adj., s. n. (produs) destinat a (<fr. abortif, lat. abortivus) provoca avortul.ab óvo loc. adv. de la începutul începuturilor. (<lat. ab ovo, de la ou)abracadábra interj. cuvânt cabalistic căruia ocultiştii, gnosticii etc. îi atribuiau puterea magică de (< fr., fr. abracadabra) a vindeca anumite boli.abracadabránt, –ă adj. surprinzător; ciudat, bizar. (<fr. abracadabrant)abrahíe s. f. lipsă congenitală a bra elor. (<fr. abrachie)abrahiocefál s. m. monstru care prezintă abrahiocefalie. (<fr. abrachiocéphale)

6. abrahiocefalíe s. f. lipsă congenitală a bra elor şi a capului. (<fr. abrachiocéphalie)abranhiál, –ă adj. (despre respira ie) care nu se face prin branhii. (<engl. abranchial)abrastól s. m. sare de calciu a naftolului, substan ă antiseptică în vinifica ie. (<engl. abrastol)abráxas s. n. cuvânt mistic la gnostici, scris mai ales pe amulete. (<fr. abraxas)abrazá vb. tr. a prelucra prin aşchiere, cu un abraziv. (<fr. abraser)abraziúne s. f. 1. roadere a scoar ei terestre datorită vântului sau curen ilor apei.2. roadere a (<fr. abrasion, lat. abrasio) unui material prin frecare cu un abraziv.abrazív, –ă adj., s. n. (corp, material dur) capabil a roade prin frecare. (<fr. abrasif)abrazór s. n. unealtă dintr–un material abraziv, folosită pentru aşchiere. (<engl. abrasor)abreác ie s. f. (psihan.) reapari ie bruscă a unor tensiuni emo ionale, regulate. (<fr. abréaction)abreviá vb. tr. a prescurta (un cuvânt, un titlu etc.). (< lat. abbreviare)abreviatív, –ă adj. care indică o abreviere. (<fr. abréviatif)abreviatór s. m. cel care abreviază scrierile unui autor. (< fr. abréviateur, lat. abbreviator)abreviá ie s. f. abreviere. (< fr. abréviation, lat. abbreviatio)abreviére s. f. faptul de a abrevia. • cuvânt, titlu etc. abreviat; abrevia ie. (<abrevia)abrogá vb. tr. a scoate din vigoare un act normativ. (<lat. abrogare, fr. abroger)abrogatív, –ă adj. care abrogă. (<fr. abrogatif)abrogá ie s. f. abrogare. (<fr. abrogation, lat. abrogatio)abrúpt, –ă I. adj. 1. (despre un teren) foarte înclinat; accidentat, prăpăstios.2. (despre (<fr. abrupt, lat. abruptus) stil) alcătuit din elemente contrastante; inegal.3. (bot.; despre un organ) terminat brusc.II. s. n. formă de relief abruptă (I, 1).abrutizá vb. tr., refl. a face să–şi piardă, a–şi pierde însuşirile umane; a (se) îndobitoci; a (după fr. abrutir) (se) dezumaniza.abrutizánt, –ă adj. care abrutizează. (<fr. abrutissant)ABS– v. ab–.abscísă s. f. 1. (mat.) număr real care indică pe o axă lungimea şi sensul segmentului (<fr. abscisse, lat. /linea/ cuprins între originea axei şi un punct dat, determinând pozi ia acestuia.2. abscissa) prima coordonată carteziană (orizontală) a unui punct.absciziúne s. f. extirpare a unui organ al corpului. (<fr. abscision, lat. abscisio)abscóns, –ă adj. greu de în eles; obscur; abstrus. (<fr. abscons, lat. absconsus)absconzitáte s. f. caracter abscons. (<abscons + –itate)absént, –ă adj. 1. care lipseşte de undeva.2. (fig.) distrat; preocupat. (<fr. absent, lat. absens)absentá vb. I. intr. a lipsi, a fi absent.II. refl. a se îndepărta, a se separa de sine. (<fr. absenter, lat. absentare)

7. absenteísm s. f. 1. absen ă frecventă şi nemotivată dintr–un loc de muncă.2. mod de (<fr. absentéisme, engl. exploatare a pământului printr–un intermediar.3. neparticiparea la alegeri sau absenteeism) la şedin e politice. o ~ parlamentar = practică folosită de deputa ii opozi iei constând în neparticiparea la sesiunile parlamentului, pentru întârzierea sau blocarea adoptării unor legi.absenteíst, –ă adj., s. m. f. (cel) care practică absenteismul. (<fr. absentéiste)absén ă s. f. 1. lipsa cuiva sau a ceva dintr–un loc; inexisten ă.2. pierdere bruscă şi de (<fr. absence, lat. absentia) scurtă durată a cunoştin ei.3. (fig.) neaten ie, distrac ie.absídă s. f. nişă în formă semicirculară situată în continuarea navei centrale a unei (<fr. abside, lat. absida) bazilici sau biserici.absidiál, –ă adj. referitor la absidă. (<fr. absidial)absidiólă s. f. mică absidă. (<fr. absidiole)absínt s. n. 1. plantă amară şi aromatică, cu esen ă toxică; pelin.2. băutură alcoolică, (<fr. absinthe, lat. absinthium) tare, verzuie, preparată din absint (1).absintínă s. f. substan ă specifică din frunze de absint. (<fr. absinthin)absintísm s. n. intoxica ie cu absint. (<fr. absinthisme)absoluitáte s. f. calitatea a ceea ce este absolut. (<fr. absoluité)absolút, –ă I. adj. 1. care nu comportă nici o restric ie, necondi ionat.2. total, complet, (<lat. absolutus, fr. absolu) desăvârşit. o adevăr ~ = adevăr care reprezintă cunoaşterea completă a realită ii; (fiz.) mişcare ~ă = deplasarea unui corp fa ă de un sistem de referin ă fix; zero ~ = temperatura cea mai joasă posibilă (–273ºC).3. (mat.; despre mărimi) care nu depinde de sistemul la care este raportat. o valoare ~ă = valoare aritmetică a unui număr algebric, făcând abstrac ie de semnul său; verb ~ = verb tranzitiv cu complementul direct neexprimat.II. s. n. principiu veşnic, imuabil, infinit, la baza universului. • ceea ce există în sine şi prin sine.III. adv. cu desăvârşire, exact.absolutísm s. n. regim politic în care un monarh concentrează în mâinile sale întreaga putere. (<fr. absolutisme)absolutíst, –ă adj., s. m. f. (adept) al absolutismului. (<fr. absolutiste)absolutizá vb. tr. a atribui unui fapt, unei idei o valoare absolută. (<fr. absolutiser)absolutóriu, –ie I. adj. care iartă un delict, un păcat etc.II. s. n. 1. act juridic prin care cineva (<lat. absolutorius, fr. este absolvit de o datorie, de o obliga ie.2. act de absolvire a unei şcoli. absolutoire, /II/ germ. Absolutorium)absolu iúne s. f. 1. absolvire (2).2. iertare a păcatelor (de către papă). (<fr. absolution, lat. absolutio)absolvént, –ă s. m. f. cel care a absolvit o formă de învă ământ. (<germ. Absolvent, lat. absolvens)absolvén ă s. f. absolvire (1). (<absolvent + –en ă)absolví vb. tr. 1. a termina un ciclu, o formă de învă ământ.2. (jur.) a elibera nepedepsit un (<germ. absolvieren, lat. acuzat când faptul imputabil nu este prevăzut de lege; a scuti de pedeapsă. absolvere)absorbábil, –ă, adj. (chim.) care poate fi absorbit. (< fr. absorbable)

8. absorbánt, –ă I. adj., s. n. (corp lichid sau solid) care absoarbe gaze, substan e, radia ii etc.; (<fr. absorbant) absorbitor (I), absorbtiv.II. adj. (fig.) care preocupă.absorbí vb. I. tr. 1. a se îmbiba, a suge, a încorpora ceva.2. a prelua cunoştin e, idei, (<fr. absorber, lat. absorbere) elemente specifice etc., asimilându–le în propria structură.3. (fig.) a preocupa intens.II. refl. (fig.) a se cufunda în gânduriabsorbít, –ă I. adj., s. n. (fluid) încorporat de o substan ă absorbantă.II. adj. (fig.) (<absorbi) preocupat; captivat.absorbitór, –oáre I. adj. absorbant (I).II. s. n. organ al unei instala ii frigorifice în care se (după fr. absorbeur) produce absorb ia agentului frigorigen.absorbtív, –ă adj. absorbant (I). (<fr. absorptif)absórb ie s. f. 1. încorporare a unei substan e oarecare de către un corp lichid sau solid, de (<fr. absorption, lat. absorptio) către celule, esuturi sau organe.2. mişcare a intensită ii unei radia ii care trece printr–un corp, datorită pierderii de energie.3. încrucişare a unei rase perfec ionate cu una neameliorată.4. (ec.) fuziune de întreprinderi sau de societă i în beneficiul uneia dintre ele.5. (jur.) drept al unei instan e superioare de a lua din competen a instan elor inferioare o cauză în curs de judecare.absorb iométru s. n. aparat pentru măsurarea gradului de absorb ie. (<fr. absorptiomètre)absten ionísm s. n. ab inere demonstrativă de la exercitarea dreptului de vot. (<fr. abstentionnisme)absten ioníst, –ă adj., s. m. f. (adept) al absten ionismului. (<fr. abstentionniste)absten iúne s. f. abstinen ă. (<fr. abstention, lat. abstentio)abstinént, –ă adj., s. m. f. (cel) care practică abstinen a. (<fr. abstinent, lat. abstinens)abstinén ă s. f. ab inere de la anumite băuturi, alimente etc; absten iune. (<fr. abstinence, lat. abstinentia)abstráct, –ă I. adj. gândit în mod separat de ansamblul concret, real. o în ~ = pe bază de (<germ. abstrakt, lat. abstractus) deduc ii logice; exprimat (prea) general, teoretic; (despre un proces de gândire) greu de în eles; (mat.) număr ~ = număr căruia nu i se alătură obiectul numărat; artă ~ă = curent apărut în artele plastice europene la începutul sec. XX, care se caracterizează prin intelectualizarea, reduc ia abstractă şi încifrarea imaginii; abstrac ionism.II. s. n. 1. parte de vorbire provenită prin derivare cu sufixe sau prin conversiuni de la o altă parte de vorbire, având un sens abstract. o ~ verbal = substantiv care provine de la un verb, denumind ac iunea acestuia.2. categorie filozofică desemnând cunoaşterea proprietă ilor esen iale şi generale.abstractísm s. n. caracter abstract. (<abstract + –ism)abstractív –ă adj. format prin abstrac ie. (<fr. abstractif)abstractivitáte s. f. aptitudinea de a abstrage. (<fr. abstractivité)abstractizá vb. tr., intr. a efectua o abstractizare. (<abstract + –iza)abstractizánt –ă adj. care are un caracter abstract. (<abstractiza + –ant)

9. abstractizáre s. f. opera ie a gândirii constând în a degaja din mul imea însuşirilor şi legăturilor (<abstractiza) fenomenelor şi obiectelor pe cele fundamentale, esen iale, generale; abstrac ie.abstrác ie s. f. 1. no iune, idee rezultată din procesul de abstractizare.2. abstractizare. o a (<fr. abstraction, lat. abstractio) face ~ de = a nu lua în considerare.abstrac ionísm s. n. artă abstractă. (<fr. abstractionnisme)abstrac ioníst, –ă adj., s. m. f. (adept) al abstrac ionismului. (<fr. abstractionniste)abstráge vb. I. tr. a efectua o abstractizare.II. refl. a se izola de realitatea înconjurătoare. (după fr. abstraire, lat. abstrahere)abstrús, –ă adj. abscons. (<fr. abstrus, lat. abstrusus)absúrd, –ă I. adj. care contrazice gândirea logică, legile naturii, bunul–sim .II. s. n. 1. (<fr. absurde, lat. absurdus) ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. o prin ~ = admi ând un ra ionament fals.2. (fil.) termen care desemnează ruptura totală dintre om şi mediul său sociocultural, sentimentul generat de trăirea acestei rupturi.absurditáte s. f. caracterul a ceea ce este absurd; situa ie, idee absurdă; abera ie. (<fr. absurdité, lat. absurditas)ab ibíld s. n. 1. mic desen colorat gumat pe o parte, care se aplică pe o suprafa ă netedă.2. (<germ. Abziehbild) (fam.; pl.) nimicuri, mărun işuri; mici şmecherii.ab íne vb. refl. a se stăpâni, a se opri de la ceva; a se lipsi de folosirea unor lucruri; a nu (<fr. s’abstenir, lat. abstinere) se pronun a, a nu–şi exprima punctul de vedere.abúlic, –ă adj., s. m. f. (suferind) de abulie. (<fr. aboulique)abulíe s. f. 1. boală psihică manifestată prin pierderea sau slăbirea voin ei.2. (fig.) (<fr. aboulie) iner ie.abumarkúb s. m. pasăre înaltă, asemănătoare cu stru ul, cu gâtul scurt şi gros, cu capul mare şi (<germ. Abu Markub) cioc enorm, din preajma Nilului.abundá vb. intr. a fi, a se găsi, a avea din belşug. (după fr. abonder, lat. abundare)abundént, –ă adj. care abundă; profuz. (după fr. abondant, lat. abundant)abundén ă s. f. cantitate mare, belşug; bogă ie. o cornul ~ei = corn cu fructe şi flori, simbol (după fr. abondance, lat. al belşugului. abundantia)abúz s. n. 1. întrebuin are fără măsură a unui lucru; exces.2. încălcare a legalită ii; faptă (<fr. abus, lat. abusus) ilegală. o ~ de putere = infrac iune manifestată prin depăşirea atribu iilor; ~ de încredere = infrac iune constând din înşelarea încrederii cuiva.abuzá vb. intr. 1. a face abuz (1) de ceva.2. a comite un abuz (2). (<fr. abuser)abuzív, –ă adj. 1. exagerat, excesiv.2. care constituie un abuz; arbitrar; ilegal. (<fr. abusif, lat. abusivus)abzíce vb. tr. a nu admite, a refuza, a dezaproba. (după germ. absagen)acácia s. f. arbore sau arbust (sub)tropical din familia leguminoaselor, cu frunzele în (<fr., lat. acacia) foliole fine şi cu flori galbene sau albe, mirositoare.

10. académic, –ă adj. 1. referitor la academie.2. propriu unei academii; distins; solemn, (<fr. académique, lat. conven ional, rece. academicus)academicián, –ă s. m. f. membru al unei academii (1). (<fr. académicien)academíe s. f. 1. înaltă institu ie culturală de stat, creată pentru a sluji progresul ştiin ei, (<fr. académie, lat. academia, gr. literaturii, artei şi tehnicii.2. institu ie de învă ământ superior. akademia)academísm s. n. 1. imita ie servilă, fără originalitate, a modelelor antice sau ale Renaşterii. • (<fr. académisme) manieră în artă care cultivă un ideal de frumuse e rece şi conven ional.2. fel de a se comporta academic.academíst, –ă adj., s. m. f. (adept) al academismului. (<fr. académiste)academizá vb. tr. (arte) a da figurilor o poză academică. (<fr. académiser)acadián –ă adj., s. n. (din) epoca mijlocie a cambrianului (<fr. acadien)acajú I. s. m. arbore tropical din America şi Africa, cu lemnul foarte rezistent, (<fr. acajou, port. acaju) maro–roşcat; mahon.II. adj. inv., s. n. (de) culoarea acestui lemn.acalazíe s. f. incapacitate a musculaturii netede a tubului digestiv, în stare de spasm, de a (<fr. achalasie) se relaxa.acalculíe s. f. incapacitatea de a utiliza cifrele, de a efectua calcule. (<fr. acalculie)acaléfe s. f. pl. scifozoare. (<fr. acalèphes)acaliculát –ă adj. (bot.) lipsit de calcul. (<fr. acaliculé)acalmíe s. f. 1. stare de calm momentan a vântului sau a valurilor mării.2. (fig.) linişte (<fr. accalmie) după o perioadă de frământări.acampsíe s. f. imposibilitate, dificultate de a face flexiuni articulare. (<fr. acampsie)acant(o)– elem. „spin“. (<fr. acanth/o/–, cf. lat. acanthus, gr. akantha)acantacée s. f. pl. familie de plante dicotiledonate, gamopetale: acanta. (<fr. acanthacées)acántă s. f. 1. plantă erbacee decorativă, cu frunze mari, penate, grupate în formă de (<fr. acanthe, lat. acanthus, gr. spic.2. motiv decorativ, care stilizează frunza acestei plante.3. apofiza akantha) spinoasă a vertebrelor.acantestezíe s. f. tulburare a sensibilită ii tactile constând în senza ia de furnicare, de (<fr. acanthesthésie) în epături.acantifér, –ă adj. acantofor. (<fr. acanthifère)acantocárp, –ă adj. (despre plante) cu fructul acoperit de epi. (<fr. acanthocarpe)acantocefáli s. m. pl. clasă de viermi nematelmin i, parazi i intestinali, fără tub digestiv, cu un (<fr. acanthocéphales) rostru cefalic sau cu un fel de trompă cu cârlige.acantocefalóză s. f. boală parazită provocată de acantocefali. (după engl. acanthocephaliasis)acantocerás s. m. amonit cu cochilia groasă, răsucită dorsal, prevăzută cu spini. (<fr. acanthocéras)acantocít s. n. hematie deformată semănând cu nişte spini zburli i. (<fr. acanthocyte)acantocitóză s. f. prezen a acantocitelor în sânge. (<fr. acanthocytose)acantodactíli s. m. pl. gen de saurieni din familia lacertidelor. (<fr. acanthodactyles)acantóde s. n. pl. ordin de peşti fosili, cu schelet cartilaginos. (<fr. acanthodes)acantofág, –ă adj. (despre animale) care se hrăneşte cu spini. (<fr. acanthophage)

11. acantofíl, –ă adj. (despre plante) cu frunzele terminate cu epi. (<fr. acanthophyle)acantofór, –ă adj. (despre plante) care poartă ghimpi; acantifer. (<fr. acanthophore)acantolíză s. f. slăbire a aderen ei reciproce dintre celulele epiteliului malpighian al (<fr. acantholyse) epidermei.acantologíe s. f. disciplină care studiază spinii. (<fr. acanthologie)acantóm s. n. tumoare benignă a epiteliului malpighian. (<fr. acanthome)acantopterigiéni s. m. pl. ordin de peşti osoşi cu înotătoarea dorsală spinoasă. (<fr. acanthoptérygiens)acantosféră s. f. corpuscul sferoidal ciliat din celulele unor alge. (<fr. acanthosphère)acantóză s. f. boală de piele prin îngroşarea epidermei. (<fr. acanthose)acapará vb. tr. a pune stăpânire pe ceva sau pe cineva. (<fr. accaparer, it. accaparrare)acaparánt, –ă adj., s. m. f. acaparator. (<acapara + –ant)acaparatór, –oáre adj., s. m. f. (cel) care acaparează; acaparant. (după fr. accapareur)a cappélla loc adj. şi adv. (despre lucrări corale) fără acompaniament instrumental. (<it. a cappella)acapníe s. f. scădere a con inutului de bioxid de carbon din sânge. (<fr. acapnie)acardiác, –ă adj., s. m. (monstru) care prezintă acardie. (<fr. acardiaque)acardíe s. f. malforma ie embrionară constând în lipsa inimii. (<fr. acardie)acardiotrofíe s. f. atrofie a inimii. (<engl. acardiotrophia)ACARI–/ACARO– elem. „acarieni“. (<fr. acari–, acaro–, cf. lat. acarus, gr. akari, căpuşă)acaricíd adj., s. n. (substan ă) care omoară acarienii. (<fr. acaricide)acariéni s. m. pl. ordin de arahnide mici, înaripate, parazite. (<fr. acariens)acarifér, –ă adj. care poartă acarieni. (<fr. acarifère)acarináte s. f. pl. ordin de păsări alergătoare cu sternul lipsit de carenă, cu aripi nedezvoltate; (<lat. acarinatus) ratite.acariobiónt s. n. acariot (1). (<germ. Akariobiont)acariocecidíe s. f. cecidie produsă de acarieni. (<fr. acariocécidie)acariót s. n. (biol.) 1. celulă fără nucleu; acariobiont.2. nucleu neconstituit încă în plasmă (<fr. akariote) celulară.acarióză s. f. dermatoză la oameni şi la animale (albine) provocată de acarieni. (<fr. acariose)ACARO– v. acari–.acarofíl, –ă adj. care creşte în simbioză cu acarienii; acarofitic. (<fr. acarophile)acarofític, –ă adj. acarofil. (<fr. acarophytique)acarofobíe s. f. teamă patologică de molii, de căpuşe. (<fr. acarophobie)acarologíe s. f. disciplină care studiază creşterea dife-ritelor specii de acarieni. (<fr. acarologie)acárp, –ă adj. (despre plante) care nu produce fructe. (<fr. acarpe)acarpelát, –ă adj. (despre flori) fără carpele. (< fr. acarpelé)acarpotróp, –ă adj. (despre plante) care nu prezintă mişcări de curbare pentru diseminare. (după fr. acarpotropique)acatafazíe s. f. 1. aşezare greşită a cuvintelor în vorbire.2. (med.) tulburare de comunicare (<fr. acataphasie) verbală constând în dezacordul între idea ie şi vorbire.

12. acatagrafíe s. f. tulburare a comunicării scrise constând în aşezarea greşită a cuvintelor în (<fr. acatagraphie) scris.acataléctic adj. (despre versuri antice) cu unită ile metrice complete. (<fr. acatalectique)acatalepsíe s. f. 1. (la scepticii greci) renun are din principiu de a mai căuta solu ia unei (<fr. acatalepsie) probleme.2. (med.) nesiguran ă în punerea unui diagnostic.acataléptic, –ă adj. referitor la acatalepsie. (< fr. acataleptique)acatamatezíe s. f. incapacitate a unui afazic de a în elege ceea ce aude. (<engl. acatamathesia)acatéctic, –ă adj. (despre celula hepatică) care devine incapabilă de a re ine pigmen ii biliari. (<fr. acathectique)acatizíe s. f. sindrom de nelinişte motorie caracterizat prin nevoia pacientului de a se (<fr. akathisie) mişca în permanen ă.acaúl, –ă adj. (despre plante) fără tulpină aparentă. (<fr. acaule)acaustobiolít s. n. rocă sedimentară organogenă care nu arde. (<fr. acaustobiolite)acauzál, –ă adj. lipsit de o cauză. (<a– + cauzal)accéde vb. intr. a avea acces (la). (<fr. accéder, lat. accedere)accelerá vb. I. tr. a imprima o accelera ie, a iu i, a grăbi din ce în ce mai mult.II. refl. a (<fr. accélérer, lat. accelerare) deveni mai rapid.accelerándo adv. (muz.) din ce în ce mai repede, grăbind. (<it. accelerando)accelerát, –ă adj. iu it, grăbit (din ce în ce mai mult). o tren ~ (şi s. n.) tren cu viteză mai mare. (< accelera)acceleratór, –oáre I. adj. care accelerează.II. s. n. 1. dispozitiv prin care se măreşte viteza, (<fr. accélérateur) tura ia (unui motor); pedală care comandă acest dispozitiv.2. (cinem.) procedeu de imprimare a unor mişcări de desfăşurare lentă.3. instala ie complexă care imprimă particulelor elementare viteze foarte mari.III. s. m. substan ă care măreşte viteza unei reac ii chimice; produs destinat a reduce durata de priză şi de întărire a betonului.accelerá ie s. f. creştere a vitezei unui corp în mişcare în unitatea de timp. o ~ gravita ională (<fr. accélération, lat. = accelera ia pe care o au corpurile în cădere liberă. acceleratio)accelerínă s. f. pseudoglobulină termolabilă care intervine în coagularea sângelui. (<fr. accélérine)accelerinemíe s. f. prezen a accelerinei în sânge. (<fr. accélérinémie)accelerográf s. n. accelerometru înregistrator. (<fr. accélérographe)accelerográmă s. n. diagramă ob inută la accelerograf. (<fr. accélérogramme)accelerométru s. n. instrument pentru măsurarea valorilor accelera iei. (<fr. accéléromètre)accént s. n. 1. intona ie specială a unei silabe dintr–un cuvânt prin mărirea intensită ii (<fr. accent, lat. accentus) vocii. • semn grafic care indică această intona ie.2. (muz.) emisiune mai intensă a unui sunet, a unui acord.3. mod specific de a vorbi o limbă, un dialect.4. inflexiune afectivă a vocii.5. (fig.) importan ă. o a pune ~ul (pe) = a sublinia, a scoate în relief.accéntic, –ă adj. (despre structura versului) bazat pe accente. (<engl. accentic)accentuá vb. I. tr. 1. a scoate în eviden ă prin accent.2. (fig.) a reliefa, a sublinia.II. refl. (<fr. accentuer) (fig.) a se mări, a creşte treptat.

13. accentuatív, –ă adj. referitor la accente, la accentua ie. (<it. accentuativo)accentuá ie s. f. accentuare. (<fr. accentuation)accépt s. n. 1. înscris prin care cineva se obligă să achite o datorie la scaden ă.2. acord, (<germ. Akzept) aprobare.acceptá vb. tr. a primi, a consim i, a fi de acord. (<fr. accepter, lat. acceptare)acceptábil, –ă adj. care poate fi acceptat; satisfăcător, convenabil. (<fr. acceptable, lat. acceptabilis)acceptabilitáte s. f. însuşire a unui enun de a fi acceptabil (<fr. acceptabilité)acceptánt, –ă adj., s. m. f. (parte) care acceptă oferta de a încheia un contract. (<fr. acceptant)acceptán ă s. f. fază a unui dialog, a unei rela ii interpersonale, realizată pe baza încrederii, (<engl. acceptance) ori a consensului de idei; accep ie.acceptáre s. f. 1. ac iunea de a accepta.2. (cont.) consim ământ al întreprinderii (<accepta) cumpărătoare pentru achitarea furnizoare; accept.3. (jur.) manifestare a voin ei de a dobândi un drept, o moştenire, o ofertă.acceptór, –oáre s. m. 1. (atom) capabil a primi electroni suplementari.2. (substan ă chimică) care (<fr. accepteur) poate fixa o altă substan ă.accép ie s. f. sens, în eles al unui cuvânt; semnifica ie. (<fr. acception, lat. acceptio)accés s. n. 1. posibilitate de a pătrunde într–un anumit loc, la cineva etc.; intrare.2. (<fr. accès, lat. accessus) manifestare bruscă şi intensă a unei boli; atac (4). • izbucnire violentă (trecătoare) a unei stări sufleteşti.3. (inform.) proprietate a sistemelor de memorie de a permite înregistrarea şi regăsirea informa ieiaccesá vb. tr. (inform.) 1. a avea acces, a intra într–o re ea, într–un program.2. a ob ine o (<engl. access) instruc iune din memorie, pentru a o executa.accesibil, –ă adj. 1. la care se poate ajunge (uşor).2. uşor de în eles. (<fr. accessible, lat. accessibilis)accesibilitáte s. f. însuşirea de a fi accesibil. (<fr. accessibilité)accesibilizá vb. tr. a face accesibil. (< accesibil + –iza)accesiúne s. f. (jur.) mod de dobândire a unei proprietă i prin alipirea unui bun la altul mai (<fr. accession, lat. accessio) important.accesoríst s. m. cel care între ine şi plasează accesoriile în teatru, cinema şi televiziune. (<fr. accessoiriste)accesóriu, –ie I. adj. care înso eşte un element principal, dependent de acesta; secundar, (<fr. accessoire, lat. accessorius) neesen ial.II. adj., s. n. (obiect, piesă, dispozitiv) anex.accidént I. s. n. 1. eveniment întâmplător şi neprevăzut, cu consecin e dăunătoare.2. (<fr. accident, lat. accidens) ridicătură, adâncitură a unui teren.3. însuşire a unui lucru, fenomen nelegată de esen a lui.4. ~ fonetic = modificare fonetică întâmplătoare (asimila ia, epenteza, metateza).II. s. m. altera ie.accidentá vb. tr., refl. a (se) răni într–un accident. (<fr. accidenter)accidentál, –ă adj. 1. întâmplător, fortuit.2. secundar, neesen ial. (<fr. accidentel)

14. accidentát, –ă I. adj., s. m. f. (cel) care a suferit un accident.II. adj. (despre un teren) cu (<accidenta) multe neregularită i.accidén e s. f. pl. lucrări tipografice mărunte şi variate (afişe, invita ii, programe etc.). (<germ. Akzidenzen)accíz s. n. impozit indirect, instituit asupra produselor şi serviciilor de primă necesitate. (<fr. accise)ace /eis/ s. n. (tenis) lovitură din care se ob ine un punct. (<engl. ace)acefál1, –ă adj. 1. care prezintă acefalie.2. (despre flori) fără capitul. (<fr. acéphale)ACEFAL2(O)– elem. „absen a capului“. (<fr. acéphal/o/–, cf. gr. akephalos)acefalíe s. f. 1. lipsă a capului la unele animale inferioare.2. monstruozitate, lipsa capului (<fr. acéphalie) sau nedezvoltarea regiunii cefalice.acefalobráh s. m. monstru care prezintă acefalobrahie. (<engl. acephalobrachius)acefalobrahie s. f. monstruozitate congenitală, lipsa capului şi a bra elor. (<engl. acephalobrachia)acefalocardíe s. f. lipsă congenitală a capului şi a inimii. (<engl. acephalocardia)acefalochiríe s. f. lipsă congenitală a capului şi a mâinilor. (<engl. acephalochiria)acefalochíst s. n. stadiul încă steril al chistului hidatic. (<fr. acéphalocyste)acefalogastríe s. f. absen a congenitală a capului şi a păr ii superioare a abdomenului. (<engl. acephalogastria)acefalogástru s. m. monstru care prezintă acefalogastrie. (<engl. acephalogaster)acefalopodíe s. f. absen a congenitală a capului şi a picioarelor. (<engl. acephalopodia)acefalorahíe s. f. lipsa congenitală a capului şi a coloanei vertebrale. (< engl. acephalorrhachia)acefalostóm s. m. monstru care prezintă acefalostomie. (<engl. acephalostomus)acefalostomíe s. f. lipsa congenitală a capului şi a orificiului bucal. (< engl. acephalostomia)acelomáte s. n. pl. grup de animale fără celom. (<fr. acoelomates)acelulár, –ă adj. (despre organisme) fără structură celulară. (<fr. acellulaire)acenestezíe s. f. absen a sentimentului de existen ă fizică, în demen e. (<engl. acenesthesia)acéntric, –ă adj. (despre cromozomi) 1. nedispus în centru.2. lipsit de centromere. (<fr. acentrique)aceracée s. f. pl. familie de plante lemnoase dicotiledonate: ar arul. (<fr. acéracées)aceratériu s. m. mamifer fosil asemănător cu rinocerul. (<lat. aceratherium)acérb, –ă adj. îndârjit, înverşunat, necru ător. (<fr. acerbe, lat. acerbus)acerofobíe s. f. teamă patologică de a părea dur, ironic, de a supăra. (<engl. acerophobia)acervúl s. m. mic grăunte de calcar, în glanda pineală. (<fr. acervule, lat. acervulus)ACET(O)–/ACETI– elem. „acid acetic“. (<fr. acét/o/–, acéti–, cf. lat. acetum, o et)acetábul s. n. 1. cavitate a osului iliac în care se articulează capul femurului.2. excava ie a (<fr. acétabule, lat. acetabulum) unei cochilii în care stă fixat animalul.acetabulectomíe s. f. excizie a unui acetabul (1). (<engl. acetabulectomy)acetabulifére s. n. pl. moluşte cefalopode cu cupule sau ventuze prehensile. (<fr. acétabulifères)acetabuloplastíe s. f. refacere chirurgicală a cavită ii articulare a osului iliac. (<engl. acetabuloplasty)acetaldehídă s. f. aldehidă acetică; etanol. (<fr. acétaldéhyde)acetamídă s. f. amidă a acidului acetic. (<fr. acétamide)

15. acetát s. m. sare sau ester al acidului acetic. (<fr. acétate)acetazolamídă s. f. medicament cu efecte diuretice, folosit în insuficien a cardiacă, în ciroză etc. (<fr. acétazolamide)ACETI– v. acet(o)–.acétic, –ă adj. de natura o etului. o acid ~ = acid organic rezultat din oxidarea alcoolului (<fr. acétique) etilic; acid etanoic; fermenta ie ~ă = fermenta ie care transformă alcoolul în acid acetic.acetificá vb. tr., refl. (despre alcoolul etilic) a (se) transforma în acid acetic. (<fr. acétifer)acetíl s. m. radical organic monovalent, din acidul acetic. (<fr. acétyle)acetiláre s. f. introducere a radicalului acetil în molecula unui compus organic. (după fr. acétylation)acetilcelulóză s. f. ester acetic al celulozei, masă plastică, incoloră, mai pu in inflamabilă decât (<fr. acétylcellulose) nitroceluloza.acetilénă s. f. hidrocarbură aciclică nesaturată, gaz incolor cu miros specific, explozibil, (<fr. acétylène) care arde cu flacără albă intensă.acetilénic, –ă adj. (despre compuşi chimici) derivat din acetilenă. o hidrocarburi ~ce = alchine. (<fr. acétylénique)acetilsalicílic adj. acid ~ = pulbere albă, medicament febrifug şi analgezic, ob inută prin (<fr. acétylsalicylique) acetilarea acidului salicilic; aspirină.acetilúră s. f. derivat al acetilenei cu un metal. (<fr. acétylure)acetimétru s. n. instrument pentru măsurarea tăriei o etului; acetometru. (<fr. acetimètre)acetobactér s. n. bacterie nepatogenă care transformă alcoolul în acid acetic. (<engl. acetobacter)acetobutirát s. m. ~ de celuloză = ester mixt al celulozei, la fabricarea fibrelor de celuloză, a (<fr. acétobutyrate) lacurilor etc.acetofán s. n. folie transparentă din material plastic, pentru conturarea şi colorarea (<fr. acétophane) imaginilor filmului de anima ie.acetofenónă s. f. cetonă mixtă, lichid incolor cu miros aromatic, solubil în alcool şi eter, (<fr. acétophénone) folosit în industria parfumurilor.acetolíză s. f. transformare chimică a celulozei, cu un amestec de acid sulfuric, acid acetic (<fr. acétolyse) şi anhidridă acetică.acetométru s. n. acetimetru. (<fr. acétomètre)ACETON– elem. „acetonă“. (<fr. acéton–, cf. lat. acetum, o et)acetónă s. f. derivat al cetonelor, lichid incolor, cu miros eteric, volatil, inflamabil, (<fr. acétone) solvent pentru materii grase, lacuri şi vopsele etc.acetonemíe s. f. prezen a acetonei sau a altor corpi cetonici în sânge. (<fr. acétonémie)acetonuríe s. f. prezen a acetonei în urină. (<fr. acétonurie)acetóză s. f. boală la rumegătoare determinată de prezen a în exces de corpi cetonici în (<fr. acétose) organism.acheilíe s. f. absen a congenitală a buzelor. (<fr. achéilie)acheiríe s. f. lipsa congenitală a mâinilor. (<engl. acheiria)achénă s. f. fruct uscat, indehiscent, cu o singură sămân ă. (<fr. akène)achenódiu s. n. fruct din două sau mai multe achene. (<lat. achenodium, fr. achénode)

16. acheróntic, –ă adj. subpământean. (<fr. achérontique)acheuleán, –ă /a–şö–/ adj., s. (din) ultimul subetaj al paleoliticului inferior. (<fr. acheuléen) n.achiesá vb. intr. a accepta condi iile unei ac iuni juridice, ale unui contract. (după fr. acquiescer)achilíe s. f. absen a acidului clorhidric şi a pepsinei din sucul gastric. (<fr. achylie)achilodiníe s. f. durere datorată inflama iei bursei seroase, situată între tendonul lui Achile şi (<fr. achillodynie) calcaneu.achinetospór s. m. celulă asexuată imobilă şi de rezisten ă, formată prin fragmentare, la (<fr. akinétospore) cloroficee şi cianoficee.achinetosporánge s. m. sporange având func ia de organ de rezisten ă şi de înmul ire. (<fr. akinétosporange)achinezíe s. f. incapacitatea de a executa acte motorii, deşi muşchii nu sunt paraliza i. (<fr. akinésie)ACHIRO– elem. „pleavă, bractee“. (<fr. germ. achyro–, cf. gr. akhyron)achirofíte s. f. pl. plante cu flori glumacee. (<fr. achyrophytes)achiromórf, –ă adj. cu aspect de pleavă. (<fr. achyromorphe)achitá vb. I. tr. 1. (jur.) a declara pe cineva liber de răspundere penală, a scoate din (<fr. acquitter) culpă.2. (fam.) a ucide.II. tr., refl. a(–şi) plăti o datorie. o a se ~ de ceva = a îndeplini (ceva).achíu s. n. 1. bilă de încercare la jocul de biliard, desemnând persoana care începe (<fr. acquit) partida.2. tac.achizitív, –ă adj. referitor la achizi ie. (<fr. acquisitif)achizitór, –oáre s. m. f. cel care se ocupă de achizi ionarea de produse şi de materiale. (<germ. Akquisitor)achizí ie s. f. 1. procurare de obiecte (rare); bun astfel ob inut.2. cumpărare de produse (<fr. acquisition, lat. acquisitio) (agroalimentare) şi de materiale prin unită i ale comer ului de stat sau cooperatist.achizi ioná vb. tr. a procura, a cumpăra prin achizi ie. (<achizi ie + –ona)acianopsíe s. f. defect al vederii în imposibilitatea de a distinge culoarea albastră. (<fr. acyanopsie)acíclic, –ă adj. 1. aperiodic.2. (despre flori) cu elemente dispuse în spirală.3. (despre (<fr. acyclique) substan e organice) care nu con ine nici un ciclu de atomi în molecula sa.acícol, –ă adj. care se dezvoltă pe frunzele aciculare ale coniferelor. (<fr. acicole)acícul s. m. 1. spin mic în formă de ghimpe la unii viermi. (<fr. acicule, lat. acicula)aciculár, –ă adj. în formă de ac; aciculiform. (<fr. aciculaire)aciculifórm, –ă adj. acicular. (<lat. aciculiformis)acíd1, –ă I. adj. 1. cu proprietă i acide.2. (fig.) care dezvăluie lucruri neplăcute, (<fr. acide, lat. acidus) dureroase; usturător.II. s. m. substan ă chimică cu gust acru şi miros în epător, care înroşeşte hârtia albastră de turnesol.ACID2(O)–/ACIDI– elem. „acid“. (<fr. acid/o/–, acidi–, cf. lat. acidus, acru)acidamínă s. f. corp chimic rezultat din transformarea treptată a albuminoidelor. (<fr. acidamine)ACIDI– v. acid2(o)–.acidifiánt, –ă adj. care transformă în acid. (<fr. acidifiant)

17. acidificá vb. tr., refl. a (se) transforma în acid. (<fr. acidifier)acidimetríe s. f. capitol din analiza volumetrică având ca obiect determinarea concentra iei (<fr. acidimétrie) solu iilor acide.acidimétru s. n. aparat folosit în acidimetrie. (<fr. acidimètre)aciditáte s. f. calitatea de a fi acid. o ~ (gastrică) = cantitatea de acid a sucului gastric; ~ a (<fr. acidité, lat. aciditas) solului = însuşirea solului spălat de baze de a se comporta ca un acid slab.acidizáre s. f. acidulare. (după fr. acidisation)acidobutirometríe s. f. metodă de dozare a materiei grase din lapte. (<fr. acido–butyrométrie)acidocetónă s. f. corp care posedă deopotrivă func ia de acid şi de cetonă. (<fr. acido–cétone)acidocetóză s. f. boală în care sunt asociate acetonemia şi acidoza. (<fr. acido–cétose)acidofíl, –ă adj. (despre substan e, esuturi, organisme) cu afinitate pentru un mediu acid; (<fr. acidophile) oxifil.acidofilíe s. f. însuşirea de a fi acidofil; oxifilie. (<fr. acidophilie)acidofíte s. f. pl. plante adaptate la solurile acide. (<fr. acidophytes)acidogén, –ă adj. care dă naştere unui acid. (<engl. acidogen)acidogenéză s. f. proces de formare a unui acid. (<fr. acidogenèse)acidolíză s. f. opera ie prin care un acid înlocuieşte un alt acid dintr–un ester. (<fr. acidolyse)acidorezistént, –ă adj. care prezintă acidorezisten ă. (<fr. acido–résistant)acidorezistén ă s. f. rezisten ă a unor materiale, corpuri etc. la ac iunea agresivă a acizilor. (<fr. acido–résistance)acidotróf, –ă adj. (despre animale) care consumă hrană acidă. (<acido– + –trof)acidóză s. f. 1. creştere a acidită ii sângelui în urma acumulării de compuşi toxici cu (<fr. acidose) caracter acid.2. boală a plantelor datorată creşterii acidită ii din sol.acidulá vb. tr. a da aciditate unui lichid. (<fr. aciduler)aciduríe s. f. prezen a excesivă a unui acid în urină. (<fr. acidurie)acíl s. m. radical monovalent derivat din acizii organici. (<fr. acyl)aciláre s. f. reac ie chimică de introducere a unui radical acil în molecula unui compus (după fr. acylation) organic.acín s. m. mică forma ie anatomică în formă de fund de sac, într–un canal glandular (<fr., lat. acinus) excretor.acinós, –oásă adj. (despre glande) de forma unor boabe de strugure. (<fr. acineux)acipensericultúră s. f. sturionicultură. (<lat. acipenser, sturion + –cultura2)acipenserifórme s. f. pl. ordin de peşti răpitori, cu schelet cartilaginos, capul conic şi corpul alungit, (<fr. acipensériformes) cu cinci şiruri de plăci osoase: sturionii.acipenserízi s. m. pl. sturioni. (<fr. acipénseridés)acládiu s. n. axă principală neramificată a unei inflorescen e, cu antodiul terminal. (<lat. acladium)aclamá vb. tr. a primi cu aclama ii; a ova iona. (<fr. acclamer, lat. acclamare)

18. aclamá ie s. f. manifestare de simpatie, de aprobare entuziastă, a unei mul imi; ova ii. (<fr. acclamation, lat. acclamatio)aclamidéu, –ée adj. (despre flori) lipsit de înveliş floral. (<fr. achlamydé)aclimatá vb. tr., refl. a (se) aclimatiza. (<fr. acclimater)aclimatizá vb. I. tr., refl. (despre organisme vegetale sau animale) a (se) adapta la condi iile (<germ. akklimatisieren) noi de climă; a (se) aclimata.II. refl. (fig.; despre oameni) a se obişnui cu noi condi ii de via ă.aclínic, –ă adj. 1. în care înclina ia câmpului magnetic este nulă.2. (despre boli) fără (<fr. aclinique) manifestări clinice.aclorhidríe s. f. anaclorhidrie. (<fr. achlorhydrie)acloropsíe s. f. deuteranopie. (<fr. achloropsie)acluofobíe s. f. teamă patologică de întuneric. (<engl. achluophobia)acmée s. f. 1. apogeu, punct culminant.2. fază în care o boală atinge intensitatea (<fr. acmé) maximă.3. cea mai evoluată fază de adaptare în filogenie şi ontogenie.acnée s. f. afec iune inflamatorie a glandelor piloseboreice, prin apari ia de coşuri, (<fr. acné) puncte negre etc. pe piele.acneifórm, ă adj. cu aspect de acnee. (<fr. acnéiforme)acnemíe s. f. absen a congenitală a membrelor inferioare. (<fr. aknémie)acoládă s. f. 1. ceremonial medieval la primirea cuiva în rândul cavalerilor, printr–o (<fr. accolade) îmbră işare şi o lovire uşoară cu latul spadei. • (fig.) îmbră işare.2. semn grafic ({) servind la reunirea mai multor cuvinte, ecua ii, portative muzicale etc.3. formă de boltă ca o paranteză culcată.acolát, –ă adj. 1. (herald.; despre două scuturi) înclinate unul spre celălalt.2. (despre plante, (<fr. accolé) ramuri) încolăcit.acolíe s. f. absen ă sau diminuare a secre iei biliare. (<fr. acholie)acolít, –ă I. s. m. f. cel care ajută pe cineva într–o ac iune (reprobabilă); complice.II. s. (<fr. acolyte, lat. acolythus, gr. m. 1. ajutor al preotului în cultul catolic.2. divinitate secundară. akolythos)acologíe s. f. cunoaştere a medicamentelor pentru tratarea diferitelor boli. (<fr. acologie)acoluríe s. f. absen a pigmen ilor biliari din urină. (<fr. acholurie)acomodá vb. refl. a se adapta la anumite condi ii noi de via ă, de mediu; a se obişnui. • a (<fr. accommoder, lat. se împăca. accommodare)acomodabíl, –ă adj. care se poate acomoda uşor. (<fr. accommodable)acomodamént s. n. 1. aranjament care produce confort.2. dezinvoltură. (<fr. accommodement)acomodáre s. n. 1. ac iunea de a se acomoda; acomoda ie. o ~ vizuală = modificare spontană (<acomoda) a curburii cristalinului.2. (biol.) adaptare individuală care nu afectează decât fenotipul.3. (lingv.) asimila ie par ială între două sunete în contact direct.acomodatór adj., s. m. (muşchi) la acomodarea cristalinului. (<fr. accommodateur)acomodá ie s. f. acomodare. (<fr. accommodation)acomodométru s. n. aparat pentru măsurarea capacită ii de acomodare a ochiului. (<fr. accommodomètre)

19. acompaniá vb. tr. 1. a sus ine cu vocea sau cu un instrument partea principală a unei bucă i (<fr. accompagner) muzicale.2. a înso i pe cineva.acompaniamént s. n. parte accesorie destinată a sus ine melodia principală a unui cântec sau (<fr. accompagnement, it. instrument. accompagnamento)acompaniatór, –oáre s. m. f. cel care acompaniază (1). (<fr. accompagnateur)acondroplazíe s. f. anomalie congenitală a scheletului, prin oprirea creşterii oaselor membrelor. (<fr. achondroplasie)aconít s. m. plantă veninoasă montană, cu flori albastre şi frunze de un verde–închis; (<fr. aconit, lat. aconitum, gr. omag. akoniton)aconitínă s. f. alcaloid foarte toxic extras din rădăcinile de aconit. (<fr. aconitine)acónt s. n. parte dintr–o sumă datorată care se plăteşte cu anticipa ie. (<it. acconto)acontá vb. tr. a plăti un acont. (<acont)acórd s. n. 1. comunitate de vederi; consens, asentiment; acceptare. o a cădea de ~ = a (<fr. accord, it. accordo) se învoi; de comun ~ = a) în perfectă în elegere; b) în unanimitate.2. în elegere privitoare la rela iile de colaborare şi de cooperare între state, partide politice, organiza ii.3. formă de retribu ie a muncii prestate. o ~ global = formă de organizare şi de retribuire a muncii prin care se leagă mărimea veniturilor personale cu cantitatea, calitatea şi importan a muncii prestate.4. concordan ă în număr, gen, caz, persoană între care există raporturi sintactice.5. (fiz.) egalitate a frecven elor de oscila ie a două sau mai multe aparate, sisteme etc.; sintonie (1).6. (muz.) reunire a cel pu in trei sunete, formând o armonie; disciplină care studiază legile de bază ale suprapunerii sunetelor muzicale.acordá vb. tr. 1. a da; a concede; a atribui.2. a stabili un acord (4) între cuvintele unei (<fr. accorder, lat. accordare) propozi ii.3. a da coardelor, sunetului unui instrument muzical un anumit ton.4. a sintoniza.acordábil, –ă adj. care poate fi acordat (3). (<fr. accordable)acordáj s. n. 1. acordare a unui instrument muzical.2. realizare a unui echilibru sonor în (<fr. accordage) cadrul unui ansamblu muzical.acordánt, –ă s. m. f. cel care execută lucrări în acord. (<germ. Akkordant)acordeón s. n. instrument muzical cu lame vibrante, cu burduf şi claviatură. (<fr. accordéon, germ. Akkordeon)acordeoníst, –ă s. m. f. cântăre la acordeon. (<fr. accordéoniste)acórdic, –ă I. adj. referitor la acordică.II. s. f. disciplină muzicală care studiază diferitele (<germ. akkordisch, /II/ acorduri. Akkordik)acordór1 s. m. specialist în acordarea instrumentelor muzicale. (<fr. accordeur)acordór2 s. n. unealtă pentru acordarea instrumentelor muzicale. (<fr. accordoir)acoríe1 s. f. absen ă congenitală a pupilei. (<fr. acorie, cf. gr. kore, pupilă)acoríe2 s. f. lipsa senza iei de sa ietate la masă. (<fr. acorie, cf. gr. koros, sa ietate)acorión s. m. parazit al favusului. (<fr. achorion)

20. acorporál, –ă adj. lipsit de corp; de natură necorporală. (<a– + corporal)acórt, –ă adj. simpatic, amabil. (<fr. accort)acorticísm s. n. încetare a secre iei corticosuprarenalei. (<fr. acorticisme)acosmísm s. n. teorie potrivit căreia lumea fizică nu ar exista ca realitate independentă de (<fr. acosmisme) Dumnezeu.acostá vb. I. intr. a manevra o navă, cu bordul la chei sau la o altă navă; a aborda.II. tr. (<fr. accoster) (fig.) a opri pe cineva şi a i se adresa.acostábil, –ă adj. abordabil. (<fr. accostable)acostamént s. n. fâşie laterală de–a lungul unei şosele. (după fr. accotement)acotiledón, –ă adj. acotiledonat. (<fr. acotylédone)acotiledonát, –ă I. adj. (despre plante) cu embrionul fără cotiledoane; acotiledon.II. s. f. pl. (<fr. acotylédoné/s/) clasă de plante cu embrionul neformat înainte de germinare.acqua Tofána /á–cua–/ s. f. otravă celebră în Italia. (<fr. acqua–tofana)acraniáte s. n. pl. subîncrengătură de animale cordate primitive, lipsite de craniu. (după fr. acraniens)acraníe s. f. monstruozitate caracterizată prin lipsa craniului. (<fr. acranie)acraspedót, –ă adj. (despre ciuperci) fără velum. (<lat. acraspedotus)acreditá vb. tr. 1. a da autoritatea necesară unui reprezentant diplomatic pe lângă un guvern (<fr. accréditer) străin; a împuternici.2. a face demn de crezare.3. (fin.) a deschide, a pune la dispozi ia cuiva un acreditiv.acreditánt, –ă adj., s. n. (stat) care acreditează (un diplomat). (<acredita + –ant)acreditár, –ă adj., s. n. (stat) în care este numit un diplomat. (<acredita + –ar)acreditáre s. f. ac iunea de a acredita. o scrisori de ~ = documente diplomatice prin care se (<acredita) confirmă calitatea unui reprezentant diplomatic.acreditát, –ă adj. (şi s.) împuternicit ca reprezentant diplomatic. (<acredita)acreditív s. n. modalitate de plată în practica comercială prin care banca cumpărătorului, se (<fr. accréditif, germ. obligă a plăti vânzătorului, direct sau prin intermediul unei bănci Akkreditiv) corespondente, o anumită sumă de bani. • sumă de bani depusă de cineva la o casă de economii şi consemna iuni; înscris care certifică o asemenea depunere.acrescăm´ânt s. n. (jur.) drept prin efectul căruia partea unui moştenitor, a unui legatar creşte, (după fr. accroissement) ca urmare a înlăturării de la succesiune a altor persoane.acrescént, –ă adj. (despre flori) care continuă să crească şi după înflorire. (<fr. accrescent)acre íe s. f. 1. (astr.) fenomen fizic prin care un corp ceresc captează materia din spa iul (<fr. accrétion) cosmic.2. (tehn.) proces de aglomerare a unor elemente. • formarea de crustă oceanică, prin extensiunea crustei terestre.acribíe s. f. exactitate, rigurozitate în cercetarea ştiin ifică. (<it. acribia)acribologíe s. f. 1. folosirea preciziei maxime în cercetarea ştiin ifică.2. precizie în folosirea (<fr. acribologie) cuvintelor.ACRID(O)– elem. „lăcustă“. (<fr. acrid/o/–, cf. gr. akris, –idos)acridíde s. f. pl. familie de insecte ortoptere: lăcustele. (după fr. acridiéns)acridínă s. f. substan ă organică azotată din antracen, bază în industria coloran ilor (<fr. acridine) antiseptici.