Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos - Tonice pentru suflet: Traian Dorz, din vol. «Leagănul de aur»

1. Al patrulea mag
Materiale despre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos:
https://archive.org/details/@steaemy?query=Na%C5%9Fterea+Domnului+nostru+Iisus+
Hristos
https://independent.academia.edu/emystea/Na%C5%9Fterea-Domnului-(-25-dec)
https://www.slideshare.net/steaemy1/search_my_uploads?type=&new=&q=Na%C5%9Fte
rea+Domnului+
***
Ferice de cine îngrijeşte de cel sărac, a spus cândva omul acela care era după inima
lui Dumnezeu. Căci omul cel milostiv va avea parte de milă.
Cel care se îndură de alţii va vedea veşnic Faţa plină de îndurare a lui Dumnezeu.
Şi cine udă pe altul va fi udat şi el, fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om
după cum este inima lui. Cu cel bun, Tu eşti bun, Doamne. Cu cel drept Te porţi
după dreptate. Iar cu cel nelegiuit Te porţi după nelegiuirea lui. Cât vom trăi pe
lume, să nu uităm aceste adevăruri!
La Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos au venit să-L vadă şi să I se închine,
din Ţările îndepărtate ale Răsăritului, trei magi credincioşi. Tot drumul lor, cei
trei magi credincioşi au fost călăuziţi de o stea strălucitoare şi minunată, care a
mers pe cer înaintea lor, până când au ajuns la peştera ce era acolo şi la grajdul
în ieslea căruia era Pruncul Iisus cu Măicuţa Lui cea sfântă. Când au ajuns
acolo, bunii şi credincioşii magi I s-au închinat ca unui Dumnezeu şi I-au adus

2. daruri. Unul aur, ca unui Împărat. Altul smirnă, ca unui Stăpân. Altul tămâie,
ca unui Arhiereu. Căci aşa era Domnul Iisus şi aşa le spunea lor Duhul Sfânt…
Toate acestea sunt scrise de mult; le ştie oricine. Dar mai este ceva care nu ştie
oricine. Şi iată ce:
Se spune că atunci când au pornit din Ţările Răsăritului îndepărtat, ca să vină la
Ierusalim şi la Betleem să-L caute şi să-L afle pe Domnul Iisus, magii nu erau
trei, ci erau patru.
Cel de al patrulea mag, anume Artaban, era cel mai bogat şi mai credincios
dintre ei. De aceea el venea cu mai multe cămile încărcate cu tot felul de daruri
scumpe, ca să-I aducă Pruncului Iisus: hrană, îmbrăcăminte, smirnă, tămâie şi
aur mai mult… Cu mult mai mult decât toţi ceilalţi trei soţi ai lui împreună.
Dar, trecând prin multe locuri în drumul său, el a văzut multă sărăcie, multă
suferinţă, multă mizerie, lacrimi şi durere printre oameni.
Ici o văduvă bolnavă cu copii mici. Colo nişte bătrâni singuri şi amărâţi. Dincolo
o familie grea, lovită de nenorociri. Mai departe feluriţi oameni chinuiţi care
plângeau şi sufereau în atâtea chipuri…
Şi milostivul mag Artaban văzând toate acestea şi neputând trece nepăsător pe
lângă lacrimile şi suferinţele bieţilor oameni, de fiecare dată oprea cămilele lui
şi, deschizându-şi punga sau dezlegându-şi sacul, lăsa fiecărui nevoiaş câte un
mic ajutor din bogatele sale daruri pregătite pentru Hristos.
La început, când sacii şi pungile lui erau pline, nu se prea cunoştea de unde lua
şi împărţea. Dar drumul fiind lung, iar numărul celor lipsiţi şi suferinzi tot mai
mare, pungile şi sacii lui Artaban au început să se golească rând pe rând.
Când nu mai rămânea decât puţin, el îi dădea săracului şi punga.
Când nu mai era decât pe fundul sacului, îi lăsa şi sacul.
Când nu-i mai rămânea ce să ducă, dăruia şi cămila.
Astfel nici nu ajunsese încă la hotarele Ţării Sfinte când Artaban nu mai avea
nimic, nici bani, nici saci, nici cămile. Dăruise totul săracilor, rămânându-i doar
merindea lui de drum.
În seara aceea, oprindu-se în loc, Artaban zise celorlalţi:

3. – Fraţii mei, acum eu cu ce să mă duc la Împăratul şi Domnul meu Iisus
Hristos? Iată, eu nu mai am nimic să-I pot duce în dar, iar cu mâna goală cum
să mă duc în faţa Domnului?
Fraţii mei, zise el mai departe cu ochii scăldaţi în lacrimi, poate am făcut bine,
poate am făcut rău, Singur Dumnezeu ştie, dar inima mea n-a putut face altfel.
Acum eu vă rog să mergeţi fără mine mai departe; eu mă voi întoarce pe jos,
către casă.
Vă rog să-I spuneţi Domnului şi Împăratului nostru Hristos şi din partea mea
supunere, dragoste şi credincioşie. Căci din dragoste şi credincioşie faţă de El
am plecat eu de unde am plecat şi am făcut ce am făcut.
Apoi, îmbrăţişându-i cu dragoste pe cei trei fraţi ai lui, Artaban i-a sărutat şi, cu
multe lacrimi în ochi, le-a urat drum bun, zicând:
– Mergeţi în pace, scumpii mei fraţi!
La rândul lor, cei trei fraţi ai lui, îmbrăţişându-l cu o sărutare sfântă, l-au lăsat,
spunându-i:
– Rămâi în pace, scump frate! Vom face cum ai spus.
Apoi, ştergându-şi şi ei lacrimile, au pornit, îndreptându-se spre Ierusalim,
călăuziţi de Steaua Domnului, care mergea înaintea lor.
Artaban s-a oprit în drum acolo unde s-a despărţit de ei şi i-a petrecut cu ochii
pe soţii săi până când nu i-a mai văzut.
O clipă i s-a părut atunci că steaua minunată care îl călăuzise şi pe el până aici
atâtea nopţi şi zile, s-a oprit în loc, tremurând şi strălucind puternic şi voios spre
el, ca un semn iubitor de salut frăţesc.
Apoi şi-a urmat şi ea drumul mai departe, călăuzind pe cei trei magi spre Ţinta
lor.
Artaban, obosit şi întristat, s-a aşezat jos la adăpostul unui măslin. S-a învelit în
mantaua sa, şi-a pus sacul cu merinde sub cap şi a adormit acolo în câmp, căci
era noapte.
Dar îndată ce închise ochii, o privelişte minunată îi lumină faţa. Într-o strălucire

4. orbitoare, Pruncul Iisus i se arătă venind spre el, înconjurat de toată slava
dumnezeieştii Sale Împărăţii şi îi zise:
– Fiul Meu Artaban, fii binecuvântat pe vecii vecilor!
Tu Mi-ai adus Mie cele mai scumpe daruri şi mai plăcute. Tot ce ai împărţit tu,
dăruind săracilor, Mie Mi-ai făcut. Şi nimic nu Mi-ar fi făcut o mai mare
bucurie şi plăcere ca aceste fapte de milostenie pe care le-a făcut inima şi mâna
ta cea bună în numele Meu. Iată acum răsplata Mea: tu eşti cel dintâi care vezi
Faţa Mea şi slava Împărăţiei Mele.
Şi tu vei fi la sfârşitul zilelor tale pământeşti cel mai bine primit în viaţa veşnică.
Pentru că lacrimile de mulţumire ale săracilor mângâiaţi şi rugăciunile
nenorociţilor ajutaţi pregătesc sufletului binefăcător cea mai plăcută odihnă pe
pământ. Şi cea mai fericită răsplătire în veşnicie.
Fii binecuvântat Artaban, mergi fericit mai departe, făcând binele. Căci negrăită
şi strălucită este răsplata celui binefăcător.
Şi îmbrăţişându-l pe Artaban, Pruncul Iisus îl sărută. Şi Se făcu nevăzut.
În clipa aceea inima lui se umplu de o lumină şi de o bucurie cerească şi
sculându-se îndată, acolo în câmp, sub cerul înstelat, Artaban începu să-L
slăvească pe Dumnezeu, să-L laude şi să se roage cu glas tare, zicând:
Slavă, laudă şi mărire veşnică Ţie, Iisus Hristos, Marele nostru Dumnezeu şi
Mântuitor Atotputernic, Împăratul meu!
Îţi mulţumesc din tot sufletul meu pentru mila cea nespus de mare pe care Ţi-ai
arătat-o faţă de mine, robul Tău. Şi că m-ai învrednicit pe mine, nevrednicul, să
văd Faţa Ta cea dumnezeiască, să aud glasul Tău cel fericit şi să primesc
binecuvântarea Ta cea nespus de mare.
Ce sunt eu, Doamne, şi ce sunt slabele şi puţinele mele daruri împărţite atâtor de
puţini! Şi ce merit atât de mare am eu, Doamne, în toate acestea, când tot ce am
avut era numai de la Tine? Căci Tu, Doamne, numai Tu mi-ai dat ceea ce am
putut împărţi şi eu celor mai lipsiţi decât mine. Chiar viaţa mea, Doamne, ea
însăşi este numai darul Tău.
De aceea numai Ţie Ţi se cuvine pentru toate întreagă slava, cinstea şi
mulţumirea.

5. Dar Te rog, Doamne, cât voi mai trăi pe acest pământ, să mă ajuţi să Te pot iubi
şi mai mult şi să pot face în numele Tău tot mai mult bine semenilor mei. Ca în
felul acesta să pot face voia Ta cea sfântă şi să pot face bucurie Inimii Tale,
Doamne Iisuse.
Ca mulţumire pentru dragostea, mila şi bunătatea Ta ce le-ai arătat-o faţă de
mine.
Slavă veşnică Marelui Tău Nume Minunat şi slavă Împărăţiei Tale veşnice,
Domnul şi Împăratul meu.Amin.
Întorcând apoi prin toate satele şi cetăţile pe unde trecea, al patrulea mag
mărturisea cu putere şi cu bucurie pe Hristos, Mântuitorul şi Împăratul Veşnic.
În ochii Lui strălucea o lumină atât de fericită şi de cerească, iar în cuvintele lui era
atâta credinţă şi putere, încât toţi cei care îl vedeau şi auzeau erau încredinţaţi că el
a văzut pe Dumnezeu şi că tot ce spune este adevărat.
Astfel a făcut el la întoarcere şi mai mult bine oamenilor, întorcându-i la
Dumnezeu şi făcându-i să afle pacea şi mântuirea Lui cea veşnică, lăsând în urma
lui mai multă fericire şi bucurie decât înainte. Cu atât mai multă cu cât darurile
duhovniceşti sunt nespus mai scumpe decât cele trupeşti.
Căci cele trupeşti sunt trecătoare, pe când cele sufleteşti sunt veşnice.
Când mântuieşti trupul omului îi faci un bine vremelnic, dar când îl ajuţi la
mântuirea sufletului, îi faci un bine de mii de ori mai mare.
Slăvit să fie Domnul!
(Traian Dorz, din vol. «Leagănul de aur»)