Iisuse Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, slavă Ţie.

1. Acatistul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos
(25 decembrie/ 7 ianuarie)
Materiale despre Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos:
https://archive.org/details/@steaemy?query=Na%C5%9Fterea+Domnului+nostru+Iisus+
Hristos
https://independent.academia.edu/emystea/Na%C5%9Fterea-Domnului-(-25-dec)
https://www.slideshare.net/steaemy1/search_my_uploads?type=&new=&q=Na%C5%9Fte
rea+Domnului+
***
Rugăciunile începătoare
În numele Tatălui, şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie !

2. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi
toate le implineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te
sălăşluieşte întru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată intinăciunea, şi mântuieşte,
Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi;
Doamne, curăţeşte păcatele noastre;
Stăpâne, iartă fărădelegile noastre;
Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.
Doamne, miluieşte !
Doamne, miluieşte !
Doamne, miluieşte !
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta
este Împărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Miluieşte-ne pe noi, Doamne, miluieşte-ne pe noi, că nepricepându-ne de nici un
răspuns, această rugăciune aducem Ţie, ca unui Stăpân, noi, păcătoşii robii Tăi,
miluieşte-ne pe noi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Doamne, miluieşte-ne pe noi, că întru Tine am nădăjduit; nu Te mânia pe noi
foarte, nici pomeni fărădelegile noastre, ci caută şi acum ca un Milostiv şi ne

3. izbăveşte pe noi de vrăjmaşii noştri, că Tu eşti Dumnezeul nostru şi noi suntem
poporul Tău, toţi lucrul mâinilor Tale şi numele Tău chemăm.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Uşa milostivirii deschide-o nouă,binecuvântată Născătoare de Dumnezeu, ca să
nu pierim cei ce nădăjduim întru tine, ci să ne mântuim prin tine din nevoi, că tu
eşti mântuirea neamului creştinesc.
Crezul
Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul, Făcătorul cerului şi al pămân-
tului, al tuturor celor văzute şi nevăzute.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, care din
Tatăl S-a născut, mai înainte de toţi vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu
adevărat din Dumnezeu adevărat, Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin
care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire.S-a pogorât din ceruri Şi
S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara Şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont, Şi a pătimit şi S-a în-
gropat. Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui. Şi iarăşi va să vină cu slavă, să
judece viii şi morţii, A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul, care din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat şi slăvit, care a grăit prin
prooroci.
Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie. Amin !
Condacul 1
Tu, Doamne, ai ales dintre toate neamurile o prea curată Fecioară şi din ea s-a năs-
cut cu trupul Fiul Tău, Hristos Dumnezeul nostru, pentru care noi, robii Tăi, Îţi
aducem, Stăpâne, cântare de mulţumire. Tu însă, având nespusă milostivire, izbă-
veşte-ne din toate necazurile, pe noi cei care cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu,
cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Slavă Ţie.
Icosul 1
Mulţime de îngeri s-a adunat să vadă Naşterea cea negrăită şi văzând pe Ziditorul
lor culcat în iesle ca un prunc, s-au mirat şi cu frică mare s-au închinat Celui Năs-
cut şi celei ce L-a născut, cântând:

4. Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai născut din Tatăl mai înainte de veci;
Slavă Ţie, cel ce toate le-ai făcut împreună cu Tatăl şi cu Duhul;
Slavă Ţie, cel ce ai venit să mântuieşti pe cei pierduţi;
Slavă Ţie, că ai luat chip de rob;
Slavă Ţie, Povăţuitorul celor rătăciţi;
Slavă Ţie, Mântuitorul celor ce pier;
Slavă Ţie, Cel ce ai dărâmat peretele vrajbei;
Slavă Ţie, că iarăşi ai deschis Raiul cel închis prin neascultare;
Slavă Ţie, că ai iubit, în chip negrăit neamul omenesc;
Slavă Ţie, că ai prefăcut în Cer peştera de pe pământ;
Slavă Ţie, că ai făcut pe Fecioara care Te-a născut, Prestol de heruvimi;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, slavă Ţie.
Condacul al 2-lea
Văzând Îngerii cei netrupeşti pe Stăpânul lor luând trup din prea curata Fecioară, s-
au spăimântat şi au zis: prea slăvită şi nepătrunsă este pentru noi această Taină şi
cu frică au cântat: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Toată făptura cea înţelegătoare s-a spăimântat şi mulţumind cântă taina Naşterii
Tale, Stăpâne, iar Puterile cereşti se bucură, glăsuind: Slavă întru cei de sus, lui
Dumnezeu, şi pământul cu oamenii se bucură, iar noi cântăm neîncetat:
Slavă Ţie, cel ce eşti slăvit întru cele de sus ca Dumnezeu;
Slavă Ţie, cel ce ai făcut pace pe pământ;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai împăcat cu Tatăl;
Slavă Ţie, cel ce Te-ai arătat nouă pe pământ;
Slavă Ţie, cel ce Te-ai întrupat negrăit din fecioară;
Slavă Ţie, cel ce ai strălucit ca o stea;
Slavă Ţie, că prin aceasta pe magi i-ai chemat la închinare;
Slavă Ţie, cel ce ai primit darurile lor cu milostivire;
Slavă Ţie, cel ce ai învăţat toată făptura să slujească Ţie;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai înţelepţit pe noi să-Ţi cântăm Ţie;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai unit pe noi cu Tine;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai mântuit pe noi;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, slavă Ţie.
Condacul al 3-lea
Puternic întru tărie, Dumnezeu al păcii şi Tată al bunătăţilor ai venit pe pământ să
mântuieşti lumea ce pierea în necazuri. Acum, Tu te naşti la Betleem, ca un prunc,

5. din Fecioară care s-a arată Maică şi mijlocitoare a mântuirii tuturor celor ce slăvesc
întruparea Ta cu cântarea:Aliluia!
Icosul al 3-lea
Având pe Maica Ta cea prea curată rugătoare neîncetată, veselindu-ne, cântăm Tai-
na întrupării Tale, Stăpâne, şi Naşterea din Fecioară bine plăcută lui Dumnezeu,
grăind:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi;
Slavă Ţie, cel ce Te-ai născut în chip negrăit din Fecioară;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai arătat nouă adâncul iubirii Tale de oameni;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai iubit pe noi în chip nespus;
Slavă Ţie, cel ce ai căutat oaia cea pierdută;
Slavă Ţie, cel ce Te-ai bucurat cu îngerii de găsirea ei;
Slavă Ţie, cel ce ai pus-o pe umerii Tăi;
Slavă Ţie, cel ce ai dus-o la Tatăl;
Slavă Ţie, cel ce ai făcut cu oamenii şi cu îngerii o singură turmă;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai arătat nouă mare şi negrăită milă;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai iubit pe noi mai mult decât toată zidirea;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, slavă Ţie.
Condacul al 4-lea
Furtună de gânduri îndoite având mai înainte neprihănitul Iosif, acum înlăuntrul
peşterii dumnezeieşti, vede cele prea slăvite. Văzând însă că un om se naşte din
Fecioară, a înţeles din lucrare că este Dumnezeu adevărat şi de aceea s-a închinat,
cântând: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Auzind păstorii pe Îngerul ce le-a vestit că s-a născut Mântuitorul lumii în cetatea
lui David, au alergat în grabă şi L-au văzut pe Acesta în iesle ca un miel nevinovat,
din pântecele Fecioarei născut, în iesle culcat şi au slujit cu bună cuviinţă celei ce a
născut şi în faţa lui Iosif cu frică au stat, povestind cele spuse lor şi închinându-se
Celui Născut au zis:
Slavă Ţie, Mielul lui Dumnezeu şi Mântuitorul lumii;
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, cel ce ne-ai arătat nouă minuni negrăite;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai învrednicit pe noi să ascultăm cântare îngerească;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai învăţat să Te slăvim împreună cu îngerii;
Slavă Ţie, cel ce ai înţelepţit pe îngeri şi pe oameni să-Ţi cânte Ţie;
Slavă Ţie, cel ce ai făcut bucurie pe pământ şi în ceruri;
Slavă Ţie, că pentru Tine se bucură cele cereşti cu cele pământeşti;
Slavă Ţie, că prin Tine se unesc cele pământeşti cu cele cereşti;

6. Slavă Ţie, cel ce ai arătat neputincioasă puterea diavolului;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai izbăvit de chinurile aceluia;
Slavă Ţie, bucuria negrăită a celor ce cred în Tine;
Slavă Ţie, dulceaţa nespusă a celor ce Te iubesc pe Tine;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, slavă Ţie.
Condacul al 5-lea
Steaua cea mult strălucitoare vestind Naşterea lui Hristos, a fost văzută de magii
cei iubitori de stele şi, conducându-se după ea, au ajuns la Cel Neajuns, L-au văzut
pe Cel Nevăzut şi, bucurându-se, I-au cântat: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Văzând împăraţii caldeeni în mâinile Fecioarei pe Împăratul împăraţilor, ce stătea
ca pe un tron de Heruvimi şi socotind a fi Stăpânul, chiar dacă a primit chip de rob,
s-au grăbit a-I aduce daruri: aur, precum unui Împărat a toate; tămâie, precum lui
Dumnezeu; smirnă, precum unui muritor şi, închinându-se, I-au cântat:
Slavă Ţie, cel ce ai răsărit tuturor, lumină;
Slavă Ţie, cel ce prin stea ne-ai chemat să ne închinăm Ţie;
Slavă Ţie, cel ce ai mustrat mânia de fiară a lui Irod;
Slavă Ţie, cel ce ai arătat la vedere uneltirea lui zadarnică;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai izbăvit de înşelăciunea acestuia;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai învăţat să ne închinăm Ţie, Soarele dreptăţii;
Slavă Ţie, cel ce ai luminat toate cu lumina cunoştinţei;
Slavă Ţie, cel ce prin Naşterea Ta ai lepădat închinarea la idoli;
Slavă Ţie, cel ce ai nimicit stăpânirea vrăjmaşului până la sfârşit;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai învăţat să ne închinăm Ţie împreună şi Tatălui şi Duhului;
Slavă Ţie, cel ce pentru noi ai zdrobit capul şarpelui amăgitor;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai izbăvit de veşnica moarte;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce pentru noi Te-ai întrupat, Slavă Ţie.
Condacul al 6-lea
Vestirile dumnezeieşti cele pentru Tine, Mântuitorule, împlinindu-se, pe pământ
Te-ai arătat, şi acum în peştera sărăcăcioasă Te-ai născut din curata Fecioară. Tu
bogat fiind, pentru noi de bună voie ai sărăcit, pentru ca oamenii să se îmbogă-
ţească şi să-Ţi cânte cu credinţă: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Răsărit-ai din Fecioară şi din Maica Ta neispitită de nuntă, Iisuse, luminând pre-
cum soarele şi alungând minciuna întunericului, iar demonii nerăbdând tăria Ta,

7. Mântuitorule, toţi s-au cutremurat şi iadul văzând minunea, s-a temut, iar noi cu
mulţumire îţi cântăm:
Slavă Ţie, Mântuitorul lumii;
Slavă Ţie, Sfărâmătorul demonilor;
Slavă Ţie, cel ce ai înfricoşat cu naşterea ta pe începătorul minciunii;
Slavă Ţie, cel ce ai zdrobit închinarea la idoli;
Slavă Ţie, cel ce ai luminat toate cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu;
Slavă Ţie, cel ce ai izgonit întunericul necunoştinţei;
Slavă Ţie, cel ce ca o Piatră ai izvorât tuturor apa mântuirii;
Slavă Ţie, cel ce ai potolit setea lui Adam şi a lui David;
Slavă Ţie, că prin Naşterea Ta, precum un soare toate le-ai luminat;
Slavă Ţie, cel ce ai înconjurat pământul cu razele luminii harului;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai arătat nouă pe pământ făgăduinţă;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai izbăvit pe noi de blestemul părintesc;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, slavă Ţie.
Condacul al 7-lea
Vrând să ne descoperi taina cea din veac ascunsă, din toată zidirea ai ales slu-
jitori ai tainei, Mântuitorule. De la îngeri pe Gavriil, de la oameni pe Fecioară,
din ceruri steaua, de pe pământ peştera, unde ai binevoit să te naşti, iar noi, mi-
nunându-ne de înţelepciunea Ta cea negrăită, cântăm: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Făptură nouă Te-ai arătat, luând trup Ziditorule al tuturor; din pântece fără sămânţă
ai răsărit şi păstrându-l nestricat ne-ai arătat pe Mijlocitoarea mântuirii, iar noi cân-
tăm:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, cel ce ne-ai dat nouă Mamă pe Maica milostivirii ce
Te-a născut;
Slavă Ţie, că pe aceasta şi după Naştere ai păstrat-o Fecioară;
Slavă Ţie, cel ce ai venit să mântuieşti pe Adam;
Slavă Ţie, cel ce ai potolit lacrimile;
Slavă Ţie, cel ce ai venit să mântuieşti toate;
Slavă Ţie, cel ce ai rupt zapisul păcatelor noastre;
Slavă Ţie, celui ce ne-ai arătat chipul smereniei;
Slavă Ţie, cel ce pentru noi ai sărăcit;
Slavă Ţie, că prin sărăcia Ta pe noi ne-ai îmbogăţit;
Slavă Ţie, că ne-ai îmbrăcat cu haina mântuirii;
Slavă Ţie, că prin iubirea Ta pe noi ne-ai mântuit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Slavă Ţie.

8. Condacul al 8-lea
Văzând străină şi prea slăvită Naşterea Ta ce s-a săvârşit în peşteră, să ne în-
străinăm mai mult de lumea cea deşartă şi mintea la cele dumnezeieşti să o suim.
Că pentru aceasta s-a arătat Dumnezeu pe pământ om smerit, ca să-i ridice la Ce-
ruri pe cei ce cântă Lui: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Tot eşti iubire, tot eşti dulceaţă pentru cei ce te iubesc pe Tine, Hristoase Dumne-
zeule, şi coborârea Ta dumnezeiască o slăvim, că din fecioară curată Te-ai născut
pe pământ ca să ne ridici la ceruri pe noi, cei ce Îţi cântăm:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, cel ce pe pământ Te-ai născut;
Slavă Ţie, cel ce în chip negrăit Te-ai întrupat din Fecioară;
Slavă Ţie, că Te-ai arătat nouă;
Slavă Ţie, că departe fiind, pe noi la Tine ne-ai chemat;
Slavă Ţie, că eşti a noastră bucurie nespusă;
Slavă Ţie, dulceaţa inimilor noastre;
Slavă Ţie, că prin Naşterea Ta lumina mântuirii ne-ai strălucit;
Slavă Ţie, cel ce ai vărsat lacrimi pentru mântuirea noastră;
Slavă Ţie, că prin acestea focul patimilor noastre l-ai stins;
Slavă Ţie, că de necurăţia patimilor ne-ai spălat;
Slavă Ţie, că din moarte ne-ai curăţit;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce pentru noi te-ai întrupat, Slavă Ţie.
Condacul al 9-lea
Toată înţelepciunea şi toată mintea îngerească şi omenească nu pot să priceapă
taina Naşterii Tale negrăite, totuşi, prea bunule Stăpâne, primeşte dragostea şi
credinţa noastră şi ne mântuieşte pe noi care cântăm: Aliluia!
Icosul al 9-lea
Pe ritorii cei mult vorbitori îi vedem nedumeriţi , ca pe nişte peşti fără de glas, ne-
ştiind ce să spună despre întruparea Ta, Stăpâne, că fiind Dumnezeu desăvârşit te-
ai arătat şi om desăvârşit şi din Fecioară neispitită de nuntă cum Te-ai născut? Noi
însă nepunând la îndoială această Taină, cu o singură credinţă Te slăvim, cântând:
Slavă Ţie, Ipostasul înţelepciunii lui Dumnezeu;
Slavă Ţie, negrăită Bucurie a tuturor;
Slavă Ţie, că pe înţelepţi i-ai arătat neînţelepţi;
Slavă Ţie, că pe cei ce Te-au ispitit i-ai ruşinat;
Slavă Ţie, că toată împletitura de basme ai stricat;
Slavă Ţie, că pe toţi i-ai luminat cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu;
Slavă Ţie, că în toate cu înţelepciune ai lucrat;

9. Slavă Ţie, că pe mulţi cu pricepere i-ai luminat;
Slavă Ţie, că nouă calea mântuirii ne-ai arătat;
Slavă Ţie, că eşti adânc neajuns de milostivire;
Slavă Ţie, că eşti noian de bunătăţi şi de iubire de oameni;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Slavă Ţie.
Condacul al 10-lea
Vrând să mântuiască lumea ce se află pe calea pierzării, ca un prunc se naşte din
Fecioară şi în scutece în iesle se înfaşă, dezlegând legăturile cele multe ale păca-
telor noastre: El este Fiu al lui Dumnezeu şi se arată Fiu al Fecioarei! Şi pe toate
cu înţelepciune le tocmeşte ca să mântuiască pe cei ce cântă Lui: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Peretele şi stâlpul răutăţii celei potrivnice lui Dumnezeu şi rod al fărădelegii s-a
arătat Irod, vrând să ia viaţa Pruncului Iisus şi pe pruncii cei nevinovaţi i-a secerat
cu sabia, precum spicele necoapte ale ţarinii, iar noi, lepădând orice răutate a ini-
milor noastre Să-L proslăvim pe cel ce a venit să ne mântuiască şi să-i cântăm:
Slavă Ţie, cel ce uneltirea lui Irod zadarnică ai arătat-o;
Slavă Ţie, că pruncii ucişi de acesta cu îngerii i-ai numărat;
Slavă Ţie, pierzătorul răutăţii;
Slavă Ţie, învăţătorul smereniei şi îndreptătorul celor rătăciţi;
Slavă Ţie, cel ce ai luminat tuturor lumina dreptăţii;
Slavă Ţie, cel ce ai învăţat pe toţi smerenia şi blândeţea;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai învăţat a te cunoaşte pe Tine;
Slavă Ţie, că prin Naşterea Ta ai sfinţit pântecele ce Te-a născut;
Slavă Ţie, cel ce ai primit daruri de la magi şi de la păstori;
Slavă Ţie, că şi pe cele necuvântătoare le-ai învăţat a sluji Ţie;
Slavă Ţie, cel ce ai sfinţit toată făptura;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Slavă Ţie.
Condacul al 11-lea
Toată cântarea pe care vrem să o aducem cu vrednicie întrupării Tale, se biruieşte
şi mai lesne este să tăcem. Căci dacă Ţi-am aduce cântări nenumărate, precum nisi-
pul mării, Împărate Preasfânt, nimic nu facem cu vrednicie. Deci cu frică îţi cân-
tăm: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Lumină neînserată strălucind din Fecioară Te-au văzut pe Tine cei ce şedeau în în-
tunericul şi în umbra morţii, Mântuitorul nostru, şi s-au luminat cu focul dumne-
zeirii Tale şi Ţie, Dătătorule de lumină, Ţi-au cântat:

10. Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, Lumina cea neapusă;
Slavă Ţie, Soarele dreptăţii, că prin Naşterea Ta toate le-ai luminat;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai luminat cu multa lumină a cunoştinţei Tale;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai izvorât nouă râul harului cel nesecat;
Slavă Ţie, cel ce ai adăpat cu îndestulare pe cei însetaţi de mântuire;
Slavă Ţie, că celor ce te iubesc pe Tine le-ai arătat uşoare jugul şi sarcina Ta;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai uşurat de greutatea păcatelor noastre;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai izbăvit de munca vrăjmaşului;
Slavă Ţie, că prin venirea Ta pe pământ toate le-ai bucurat;
Slavă Ţie, că ne-ai bucurat pe noi prin facerea din nou a lumii;
Slavă Ţie, că te-ai arătat hotar al nădejdilor noastre;
Slavă Ţie, că noi, fiind vrăjmaşi cu Tatăl nostru, ne-ai împăcat;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Slavă Ţie.
Condacul al 12-lea
Cel ce ai venit să dai har şi să dezlegi păcatele tuturor, prin întruparea Ta, Mân-
tuitorule, prin aceasta iartă greşelile noastre şi rupe zapisul păcatelor noastre, iar
noi Naşterea Ta cea nespusă slăvind, vom cânta neîncetat: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Cântând întruparea Ta, Te lăudăm, Te binecuvântăm şi ne închinăm Ţie, Mân-
tuitorul nostru, şi credem că Domn şi Dumnezeu eşti mântuindu-i pe toţi cei ce
nădăjduiesc întru Tine şi Naşterea Ta negrăită din Fecioară o proslăvesc şi cân-
tă aşa:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, cel ce eşti închinat întru cei de sus împreună cu Ta-
tăl şi cu Duhul;
Slavă Ţie, cel ce eşti slăvit de mulţimile celor pământeşti şi al celor cereşti;
Slavă Ţie, cel ce ne-ai descoperit Taina cea din veac ascunsă;
Slavă Ţie, că prin Tine ni s-a arătat nouă iubirea cea negrăită;
Slavă Ţie, Împodobitorul a toată făptura;
Slavă Ţie, Mântuitorul nostru cel prea milostiv;
Slavă Ţie, cel ce întăreşti sceptrurile celor de pe pământ cu smerenie împărătea-
scă;
Slavă Ţie, cel ce eşti Bisericii temelie şi întărire;
Slavă Ţie, podoaba şi mântuirea tuturor credincioşilor;
Slavă Ţie, cel ce îi împodobeşti pe ierarhii şi preoţii evlavioşi cu înţelepciune şi
mărire;
Slavă Ţie, că eşti trupurilor noastre Doctor şi vindecare;
Slavă Ţie, că eşti podoaba şi Mântuitorul sufletelor noastre;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, cel ce te-ai întrupat pentru noi, Slavă Ţie.

11. Condacul al 13-lea (de 3 ori)
Preadulce şi Preabunule Iisuse, Mântuitorul nostru, Ziditorule şi Stăpâne primeşte
acum această neînsemnată rugăciune şi mulţumire a noastră, precum ai primit în-
chinarea şi darurile magilor, şi ne păzeşte pe noi, robii Tăi, de tot necazul, şi ne dă-
ruieşte iertare păcatelor şi ne izbăveşte de chinurile cele veşnice pe noi, cei ce cu
credinţă slăvim naşterea Ta din Fecioară şi cântăm Ţie: Aliluia!
Se zice iarăşi:
Icosul 1
Mulţime de îngeri s-a adunat să vadă Naşterea cea negrăită şi văzând pe Ziditorul
lor culcat în iesle ca un prunc, s-au mirat şi cu frică mare s-au închinat Celui Năs-
cut şi celei ce L-a născut, cântând:
Slavă Ţie, Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai născut din Tatăl mai înainte de veci;
Slavă Ţie, cel ce toate le-ai făcut împreună cu Tatăl şi cu Duhul;
Slavă Ţie, cel ce ai venit să mântuieşti pe cei pierduţi;
Slavă Ţie, că ai luat chip de rob;
Slavă Ţie, Povăţuitorul celor rătăciţi;
Slavă Ţie, Mântuitorul celor ce pier;
Slavă Ţie, cel ce ai dărâmat peretele vrajbei;
Slavă Ţie, că iarăşi ai deschis Raiul cel închis prin neascultare;
Slavă Ţie, că ai iubit, în chip negrăit neamul omenesc;
Slavă Ţie, că ai prefăcut în Cer peştera de pe pământ;
Slavă Ţie, că ai făcut pe Fecioara care Te-a născut, Prestol de heruvimi;
Iisuse Fiul lui Dumnezeu, cel ce Te-ai întrupat pentru noi, slavă Ţie.
Condacul 1
Tu, Doamne, ai ales dintre toate neamurile o prea curată Fecioară şi din ea s-a năs-
cut cu trupul Fiul Tău, Hristos Dumnezeul nostru, pentru care noi, robii Tăi, Îţi
aducem, Stăpâne, cântare de mulţumire. Tu însă, având nespusă milostivire, izbă-
veşte-ne din toate necazurile, pe noi cei care cântăm: Iisuse, Fiul lui Dumnezeu,
cel ce Te-ai întrupat pentru noi, Slavă Ţie.
***
Naşterea lui Iisus Hristos astfel a fost: fiind logodită prea curata Maica Lui, Fe-
cioara Maria, cu Iosif, bărbat drept şi bătrân cu anii - căci era de 80 de ani şi, sub
chipul însoţirii, după mărturia Sfântului Grigore de Nissa şi a Sfântului Epifanie al
Ciprului, a fost dată lui pentru paza fecioriei şi pentru purtarea de grijă pentru
dânsa, mai înainte până a nu se aduna ei. Iosif era numai cu părerea bărbat Mariei,
iar de fapt era păzitor al fecioriei ei celei sfinţite lui Dumnezeu, martor cu ochii şi

12. văzător al vieţii ei celei fără prihană. Căci aşa a vrut Dumnezeu, să tăinuiască
înaintea diavolului taina întrupării Sale din prea curata Fecioară, acoperind prin
logodire fecioria Preasfintei Maicii Sale, ca să nu cunoască vrăjmaşul că aceasta
este fecioara aceea, despre care a zis Isaia mai înainte: Iată fecioara va lua în
pântece.
Acest lucru îl mărturiseşte şi Sfântul Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, zi-
când: "De trebuinţă era Iosif spre slujirea tainei, să se socotească ca şi cum fe-
cioara ar avea bărbat; iar cu lucrul să se tăinuiască de diavol, ca să nu ştie cele
ce vor să fie, anume că Dumnezeu voieşte a petrece cu oamenii".
Asemenea şi Sfântul Vasile cel mare grăieşte: "Pentru ca să se tăinuiască de
domnul veacului acestuia, s-a economisit să se facă logodire cu Iosif".
Şi Sfântul Ioan Damaschin zice: "Se logodeşte Iosif cu Maria ca şi cu un
bărbat, ca nu cumva, cunoscând diavolul naşterea lui Hristos din fecioară fără
de bărbat, să se dea în lături, adică să înceteze a-l mânia pe Irod şi a îndemna pe
iudei spre zavistie.“
Pentru că diavolul, încă de atunci de când a proorocit Isaia: Iată fecioară în
pântece va lua şi va naşte, pândea pe toate fecioarele, când va zămisli vreuna
dintr-însele fără de bărbat şi să nască fiind fecioară. Deci, a iconomisit purtarea de
grijă a lui Dumnezeu, să se logodească Fecioara Maria cu Iosif, pentru ca să se
tăinuiască de către domnul întunericului, fecioria Preacuratei Născătoare de
Dumnezeu şi întruparea Cuvântului lui Dumnezeu.
Deci, mai înainte de săvârşirea însoţirii prin cunoştinţa trupească, Preacurata
Fecioară s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt şi creştea sfântul ei pântece
după ce a încăput în sine pe Dumnezeu cel neîncăput. Mai ales după ce s-a întors la
casa ei, după o şedere de trei luni la Elisabeta, s-a cunoscut că este îngreuiată, din
zi în zi crescând dumnezeiescul rod şi apropiindu-se de naşterea Sa, prin împlinirea
vremii celei obişnuite.
Acest lucru văzându-l Iosif, a căzut în nepricepere şi în mare întristare, căci o
socotea că este furată de nuntă. Şi, tulburându-se bătrânul foarte, zicea în sine: "De
unde i s-a făcut ei aceasta? Eu pe dânsa nu am cunoscut-o şi nici măcar cu
gândul n-am greşit şi iată că se vede îngreuiată, vai mie, ce s-a făcut, cu cine a
căzut? Cine a înşelat-o pe dânsa? Şi ce voi face eu? Nu ştiu! O voi vădi pe ea, ca
pe o călcătoare de lege sau voi tăcea ruşinea ei şi a mea? Pentru că de o voi vădi
pe dânsa, apoi cu adevărat, după legea lui Moise, o vor ucide cu pietre şi eu mă

13. voi socoti ca un tiran, dând-o spre moarte cumplită. Iar dacă, nevădind-o pe
dânsa, voi tăcea, apoi voi lua parte la a ei desfrânare. Deci ce voi face? Nu mă
pricep! Voi izgoni-o pe ea în taină, ca să se ducă oriunde va vrea sau eu să mă
duc de la dânsa într-altă parte depărtată, ca să nu mai vadă ochii mei o ruşine ca
aceasta".
Astfel gândind Iosif întru sine, s-a apropiat şi a zis către fecioară, precum vorbeşte
de aceasta Sfântul Sofronie, patriarhul Ierusalimului: "Mario, ce este lucrul
acesta pe care-l văd întru tine? Nu mă pricep şi mă minunez şi cu mintea mă
înspăimântez. Ascunde-te de la mine degrabă. Marie, ce este lucrul acesta care-l
văd întru tine? În loc de cinste, ruşine; în loc de bucurie, întristare, în loc ca să
mă laud, ocară mi-ai adus mie; te-am luat de la preoţi din biserică, fără prihană,
şi acum ce este ceea ce se vede?"
Şi Atanasie al Alexandriei povesteşte de aceasta astfel: "Iosif, văzând-o pe ea
având în pântece, iar comoara cea dinăuntru neştiind-o şi tulburându-se vorbea
către fecioară, zicând: "Ce ţi s-a întâmplat, Marie? Oare nu eşti tu fecioara cea
mai cinstită, care ai fost crescută în sfintele pridvoare? Nu eşti tu Maria care
nici nu voiai a te uita la faţă de bărbat? Oare nu eşti tu Maria pe care n-au putut
preoţii să te înduplece după voia lor şi să te logodească? Oare nu eşti tu Maria
care te-ai făgăduit a-ţi păzi neveştejit trandafirul fecioriei? Unde este cămara
curăţiei tale? Unde este faţa cea frumoasă? Eu mă ruşinez şi tu îndrăzneşti, căci
îţi tăinuiesc păcatul tău?"
Acestea şi multe altele zicând Iosif către dânsa, o! cât se ruşina fiind nevinovată
mieluşeaua şi porumbiţa cea fără prihană, fecioara cea curată, rumenindu-se la faţă
la auzirea unor asemenea cuvinte ale lui Iosif. Nici nu îndrăznea a-i spune buna-
vestire a Arhanghelului şi proorocirea Elisabetei despre dânsa, ca să nu se arate
măreaţă în deşert, lăudându-se. De acest lucru adevereşte şi Atanasie, cel mai sus
pomenit, că ea a zis către Iosif: "De voi mărturisi eu singură despre mine, apoi
voi fi măreaţă în deşert; rabdă puţin, Iosife, şi păstorii te vor încredinţa pe tine".
Fecioara Maria nimic altceva nu răspundea lui Iosif, decât numai acestea: "Viu
este Domnul Cel ce m-a păzit întreagă întru feciorie până acum, că nu am
cunoscut păcat şi nimeni nu s-a atins de mine; iar ceea ce este întru mine, din
voia şi din lucrarea lui Dumnezeu este". Iosif, ca un om cugeta cele omeneşti,
socotind că din păcat este ceea ce s-a zămislit. Însă, ca un drept ce era, n-a voit să o

14. vădească pe dânsa, ci voia să o lase pe ascuns şi să se ducă de la dânsa undeva
departe.
Acestea gândind el, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, zicând: Iosife, fiul
lui David, nu te teme a lua pe Maria, femeia ta. Aici îngerul numeşte pe fecioară,
femeie a lui Iosif, înlăturând părerea acestuia despre desfrânare - căci Iosif socotea
că Maria prin desfrânare a zămislit "femeia cea logodită este a ta, iar nu a altui
bărbat".
Teofilact aşa zice: "Femeie a lui Iosif, numeşte îngerul pe Maria, arătând că cea
logodită nu este cu altcineva însoţită, încă şi pentru aceea o numeşte femeia lui
Iosif, că împreună cu fecioria să fie cinstită şi nunta cea după lege". Aşa
socoteşte şi Sfântul Vasile cel mare: "Şi fecioară, zice, cu bărbat logodită, ca şi
fecioria să se cinstească şi nunta să nu se defaime".
Fecioria a fost aleasă, deci ca una ce era de trebuinţă pentru sfinţire; iar logodirea,
ca ceea ce este începătura nunţii, s-a rânduit ca legiuită, să nu se socotească că acel
născut este născut din fărădelege. Apoi, ca Iosif să fie martor adevărat al curăţiei, şi
ea să nu fie sub defăimare, ca una ce şi-ar fi întinat fecioria, pentru că avea chiar pe
logodnic martor al vieţii sale şi păzitor. Deci, zice îngerul: Nu te teme a lua pe
Maria, femeia ta, ca şi cum ar fi zis: "Primeşte pe femeia ta după logodire, iar
fecioară după făgăduinţa ei, cu care s-a făgăduit lui Dumnezeu; că în neamul
evreiesc numai această fecioară s-a făgăduit lui Dumnezeu, cea dintâi ca să-şi
păzească fecioria neîntinată până la sfârşit. Nu te teme, că cel ce s-a zămislit
într-însa de la Duhul Sfânt este: va naşte fiu şi-i vei chema numele Lui ca un
tată, deşi nu eşti părtaş la naşterea Aceluia. De vreme ce este obicei ca părinţii să
dea nume fiilor lor, precum Avraam a dat nume fiului său Isaac şi tu, măcar că
nu eşti tată firesc, însă după părere fiindu-i tată, îi vei sluji părinteşte punându-i
nume".
Sfântul Teofilact mai spune despre înger că a zis astfel lui Iosif: "Măcar că nu ai
nici o împărtăşire la naştere, însă această dregătorie părintească voiesc să ţi-o
dau, ca să dai nume Celui născut. Tu vei da nume Pruncului, deşi nu este
naşterea ta, dar trebuie să te arăţi ca un părinte. Iar numele ce vei da va fi Iisus,
care înseamnă Mântuitor, pentru că Acesta va mântui pe poporul Său de
păcate".
Sculându-se Iosif din somn a făcut după cum i-a poruncit îngerul Domnului: a luat
pe femeia sa cea logodită, pe fecioara cea fără prihană, care, prin făgăduinţa

15. fecioriei, era sfinţită Domnului, ca să fie Maica Stăpânului şi care de la Duhul
Sfânt a zămislit pe Mântuitorul lumii. Pe aceasta a primit-o ca pe o logodnică a sa,
iar ca pe o fecioară a Domnului, cinstind-o foarte mult şi slujindu-i ca Maicii
Mântuitorului, cu bună credinţă şi cu frică, n-a cunoscut-o până când a născut şi,
după mărturia lui Teofilact, nu s-a atins de dânsa niciodată.
Iosif fiind drept, nu putea să se atingă de aceea, care nu pentru nuntă îi fusese dată
din biserica Domnului, ci, după obiceiul nunţii, spre paza fecioriei. Cum putea să
se atingă de o fecioară a Domnului, care făgăduise feciorie veşnică lui Dumnezeu?
Cum putea să se atingă de Maica Domnului, Ziditorului Său, de aceea care era fără
prihană? Iar ceea ce zice Evanghelia: până ce a născut, acest cuvânt, până ce, l-a
pus Sfânta Scriptură în loc de vreme neîncetată. Căci şi David grăieşte: Zis-a
Domnul Domnului Meu: şezi de-a dreapta Mea, până ce voi pune pe vrăjmaşii
Tăi aşternut picioarelor Tale. Nu trebuie să înţelegem că numai până atunci vrea
Domnul, ca Fiul să şadă de-a dreapta Sa, până când va pune pe vrăjmaşi aşternut
picioarelor Lui, iar după punerea vrăjmaşilor nu va avea să mai şadă. Ci, chiar
după ce va pune pe vrăjmaşi sub picioare, are să şadă mai cu slăvire, ca un biruitor
în veacuri nesfârşite.
Asemenea şi despre Sfântul Iosif se scrie: Nu a cunoscut-o pe ea, până ce a născut.
Nu se înţelege că după aceea avea să o cunoască, precum au socotit unii dintre
eretici, care este lucru străin de credinţa Bisericii. Dar după naşterea unui Fiu ca
Acela, Care este Dumnezeu întrupat şi după atâtea minuni ce s-au făcut în vremea
naşterii - pe care singur Iosif le văzuse - nu numai că nu a îndrăznit a se atinge de
dânsa, dar şi mai mult o cinstea ca un rob pe doamna sa, slujindu-i ca unei Maici a
lui Dumnezeu, cu frică şi cu cutremur.
Pentru acest cuvânt, până ce, Sfântul Teofilact vorbeşte astfel: "Sfânta Scriptură
spune aşa precum şi despre potop grăieşte: Nu s-a mai întors corbul în corabie,
până ce s-a uscat apa de pe pământ.” Dar el nici după aceea nu s-a întors. Chiar
Domnul nostru Iisus Hristos grăieşte: Cu voi sunt până la sfârşitul veacului. Oare
se înţelege că după sfârşitul veacului nu va mai fi cu noi? Atunci mai vârtos va fi
cu noi în veacurile cele nesfârşite. Aşa şi aici zice, până ce a născut. Adică, nici
mai înainte de naştere, nici după naştere n-a cunoscut-o; precum şi Domnul şi în
veacul acesta şi după sfârşitul veacului va fi cu noi. Deci cum putea să se atingă de
cea Preacurată, după înştiinţarea negrăitei naşteri?

16. De aici se arată cu dinadinsul şi după naştere fecioria Preacuratei Născătoare de
Dumnezeu. Căci, atunci când s-a arătat îngerul lui Iosif, care se îndoia de
însărcinarea fecioarei şi o socotea că este furată de nuntă, îngerul a numit atunci pe
Maria femeia lui Iosif: Nu te teme, a lua pe Maria, femeia ta, şi cu aceasta, precum
s-a zis mai sus, a surpat părerea despre desfrânare. Când acelaşi înger s-a arătat lui
Iosif, care acum se încredinţase despre curăţenia Mariei şi despre Cel născut din
Duhul Sfânt, după naşterea lui Hristos - înger care s-a arătat şi în Betleem şi în
Egipt - după aceea nu mai numeşte pe Preacurata Fecioară Maria, femeie a lui, ci
numai Maica Celui născut. Că aşa se scrie: Ducându-se magii, iată îngerul
Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicând: "Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama
Lui - iar nu pe femeia ta - şi fugi în Egipt". Şi în Egipt iarăşi îi zice: "Scoală-te, ia
pruncul şi pe maica lui şi du-te în pământul lui Israel".
Aici se arată că nu spre nuntă rânduia pe Iosif, ci spre a sluji Pruncului şi mamei
sale. Deci nu numai până ce a născut pe Fiul său cel Întâi născut, Maria n-a fost
cunoscută de Iosif ca femeie, ci şi după naşterea Aceluia, asemenea a rămas
fecioară, precum despre aceasta într-o unire mărturisesc toţi Sfinţii Părinţi şi
dascălii cei mari ai Bisericii creştine.
Se povesteşte şi aceasta, că Fecioara Maria fiind îngreuiată, un oarecare dintre
cărturari, cu numele Anin, venind în casa lor - aceasta după arătarea îngerului în
vis lui Iosif - şi văzând pe fecioară îngreuiată, a alergat degrabă la arhiereu şi la tot
soborul, zicând: "Iosif, teslarul, pe care toţi l-aţi mărturisit că este drept, a făcut
fărădelege; căci pe fecioară, care a luat-o din biserica Domnului spre pază, a
cunoscut-o în ascuns şi acum este îngreuiată".
Ducându-se în casa lui Iosif slugi trimise de arhiereu, au găsit pe Maria după cum
spusese cărturarul acela şi luând-o cu Iosif, au dus-o la arhiereu şi la sobor.
Arhiereul a zis către fecioara Maria: "Ai uitat pe Domnul Dumnezeul tău, tu care ai
fost crescută în Sfânta sfintelor, care ai primit hrană din mâinile îngerului şi ai
auzit cântări îngereşti. De ce ai făcut aceasta?" Iar ea, plângând, zicea: "Viu este
Domnul Dumnezeul meu, că sunt curată şi nu ştiu de bărbat". Atunci arhiereul a
zis către Iosif: "De ce ai făcut aceasta?" Iosif a răspuns: "Viu este Domnul
Dumnezeul meu că sunt curat faţă de dânsa". Şi i-a zis arhiereul: "De vreme ce n-
ai plecat capul tău sub mâna cea tare a lui Dumnezeu ca să fie binecuvântată
seminţia ta şi fiindcă, nespunând fiilor lui Israel, pe ascuns te-ai unit cu fecioara
cea adusă dar Domnului, pentru aceasta veţi bea apa vădirii, ca să arate Domnul
păcatul vostru înaintea tuturor".

17. Era judecată rânduită de la Dumnezeu prin Moise, precum se scrie în cartea a patra
a lui Moise, capitolul al cincilea: Dacă vreo faţă bărbătească sau femeiască ar fi
fost prihănită pentru desfrânare şi n-ar fi mărturisit adevărul, i se dă aceleia să
bea apa jurământului în casa Domnului, cu lucrările şi rânduielile cele scrise
acolo, deosebit. Şi se făcea după băutura aceea, prin judecata lui Dumnezeu,
oarecare semn asupra acelora ce au păcătuit, după care semn se cunoştea
fărădelegea făcută. Deci cu acea apă, după rânduiala ce se cuvenea, arhiereul a
adăpat întâi pe Iosif, apoi şi pe Maria. Însă nu s-a făcut asupra lor nici un semn,
încât se mira poporul că nu s-a aflat într-înşii păcat. Apoi a zis către dânşii
arhiereul: "Dacă Domnul Dumnezeu n-a arătat păcatul vostru, să mergeţi de aici
cu pace". Iosif, luând pe fecioara Maria, s-a dus la casa sa, bucurându-se şi lăudând
pe Dumnezeul lui Israel.
După aceasta a ieşit poruncă de la Cezarul August ca să se înscrie toată lumea. Şi
mergeau toţi de se înscriau, fiecare în a sa cetate. S-a dus şi Iosif din Galileea, din
cetatea Nazaret, în Iudeea, în cetatea lui David, care se numeşte Betleem -
pentru că el era din casa şi familia lui David - ca să se înscrie cu Maria cea
logodită cu el, ea fiind însărcinată. Betleemul este o cetate mică, nu departe de
Ierusalim, în partea dinspre miazăzi, lângă drumul ce merge la munte către Hebron,
cetatea preoţilor, în care era casa lui Zaharia, unde Preacurata Fecioară, după buna
vestire a Arhanghelului, a cercetat şi a sărutat pe Elisabeta, maica Mergătorului
Înainte.
Deci, între Ierusalim şi Hebron se află la mijloc Betleemul; şi de la cetatea
Nazaretul Galileii, până aici este cale de trei zile şi ceva. Se numeşte Betleemul,
cetatea lui David, căci într-însa s-a născut David şi s-a uns ca împărat. Acolo a
murit şi Rahila şi se vede mormântul lui Iesei, tatăl lui David. Mai înainte numele
Betleemului era Efrata. Iacob, păscând acolo dobitoacele sale, l-a numit casa
pâinii, mai înainte văzând cu duhul şi mai înainte vestind că avea să se nască într-
acel loc pâinea, care s-a pogorât din cer, adică Hristos Domnul. Aproape de
Betleem, către răsărit - în preajma puţului lui David, unde a însetat el odată şi a zis:
"Cine mă va adăpa pe mine cu apă din fântâna cea dinaintea porţilor Betleemului?"
- acolo se află o peşteră într-un munte de piatră, pe care stă cetatea Betleemului.
Peştera aceea era aproape de o holdă a Salomeii, care locuia acolo în Betleem şi
care era rudenie a amândorura, adică Fecioarei Maria şi lui Iosif.
Când s-a apropiat Iosif de cetate, s-au împlinit zilele ca să nască Mireasa cea
neispitită de nuntă şi căuta casă de odihnă, în care ar putea avea loc lesnicios ca
să nască, adică să-şi dea în lume rodul pântecelui său cel binecuvântat. Dar nu
au găsit gazdă, din pricina mulţimii poporului care venise să se înscrie, căci se

18. umpluse nu numai gazda cea de obşte, ci şi toată cetatea. Deci s-au întors la peştera
aceea, pentru că nu găseau loc de găzduit şi ziua era pe sfârşite. Peştera aceea
slujea ca grajd de dobitoace, unde Preacurata şi Preabinecuvântata Fecioară, în
miezul nopţii, rugându-se lui Dumnezeu cu fierbinţeală şi cu totul fiind cu
mintea la Dumnezeu, arzând de dorirea şi de dragostea Lui, a născut fără durere
pe Domnul nostru Iisus Hristos, în douăzeci şi cinci ale lunii decembrie. Pentru
că astfel se şi cuvenea să nască, fără durere, aceea care a zămislit fără păcat. "Nu
am cunoscut, zice, plăcerea nunţii, fiind neînsoţită".
Precum a zămislit curată, tot aşa a şi născut fără de stricăciune, după cum grăieşte
Sfântul Grigorie al Nissei: "Fecioara a zămislit, Fecioara a purtat, Fecioară a
rămas şi nici o minune din cele ce s-au făcut pe pământ nu a fost mai mare ca
aceasta".
Iar Sfântul Damaschin zice: "O minune mai nouă decât toate minunile cele de
demult. Căci cine a cunoscut să fi născut maică fără de bărbat?" Da, fără de
bărbat, adică asemenea lui Adam, din care s-a făcut Eva, fără femeie.
De care grăieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, astfel: "Că precum Adam fără
femeie a adus în lume femeie, pe Eva, tot astfel şi fecioara astăzi, fără de bărbat
a născut bărbat, plătind pentru Eva datoria bărbaţilor. Şi precum Adam a rămas
nevătămat, după luarea coastei trupeşti, tot aşa a rămas şi Fecioara după ieşirea
Pruncului dintr-însa".
Astfel s-a împlinit Scriptura cea de mai înainte, despre rugul cel nears şi despre
Marea Roşie. "Căci precum rugul n-a ars fiind aprins, cum cântă biserica, astfel
Fecioară ai născut şi Fecioară ai rămas". Şi iarăşi zice: "Marea Roşie după
trecerea lui Israel a rămas neumblată, iar cea fără prihană, după naşterea lui
Emanuel, a rămas nestricată". Astfel, fără vătămarea fecioriei sale, pururea
Fecioara Maria a născut pe Dumnezeu întrupat, fără ajutor şi fără slujba cea
obişnuită a moaşei. Aceasta mărturiseşte Sfântul Atanasie al Alexandriei - despre
cuvintele acestea ale Evangheliei: A născut pe Fiul său Cel întâi născut, L-a
înfăşat şi L-a pus în iesle - socotind, zice astfel: "Vezi naşterea cea cu taină a
Fecioarei; singură a născut şi singură a înfăşat. Pe când la femeile cele lumeşti,
una naşte şi alta înfaşă, iar la fecioară nu s-a întâmplat astfel, ci singură a
născut şi singură a înfăşat, singură Maică, fără osteneală şi fără moaşă învăţată,
aşa că n-a lăsat pe nimeni să se atingă cu mâini necurate de aceea care era cu
totul curată, singură a slujit Celui dintr-însa şi mai presus de ea, apoi singură L-
a înfăşat şi L-a culcat în iesle".

19. Asemenea şi Sfântul Ciprian zice: "Întru naştere şi după naştere, cu dumne-
zeiască putere a fost fecioară, care a născut fără durere. Nu avea trebuinţă de
nici o slujbă de-a moaşei, ci singura Născătoare a fost şi slujitoare a naşterii, cu
bună cucernicie, arătând Preaiubitului său rod slujba cea de maică, îmbră-
ţişându-L, sărutându-L, alăptându-L şi făcând toate plină de bucurie, pentru că
întru naştere n-a avut nici o durere şi nici o neputinţă a firii".
După aceasta, Născătoarea de Dumnezeu cea fără de prihană şi singură slujitoarea
naşterii sale, înfăşând pe dulcele său Fiu cu scutece albe, curate şi subţiri, ce erau
pregătite mai înainte şi aduse cu sine din Nazaret şi, punându-L în ieslea ce era
într-aceeaşi peşteră, s-a închinat Lui ca lui Dumnezeu, Ziditorul Său. De acest
lucru pomeneşte fericitul Iosif, făcătorul de canoane către Preacurata, zicând:
"Fecioară, pe Cel întrupat şi pe Cel înfăşurat cu asemănarea omenească,
ţinându-L în mâinile tale, închinându-te Lui şi sărutându-L, ai zis ca o maică:
Preadulcele meu Fiu, cum Te ţin pe Tine, Cel ce ţii cu mâna toată făptura?"
Deci încredinţat lucru este că dumnezeiasca fecioară s-a închinat până la pământ
Celui născut dintr-însa, Care era culcat în iesle şi pe Care cu mirare, Îl înconjurau
nevăzut, cetele îngereşti, adeverind despre aceasta Biserica, astfel: "Îngerii
înconjurau ieslea ca pe un scaun de heruvimi, căci vedeau peştera ca un cer,
fiind culcat într-însa Stăpânul.” Lângă iesle erau legaţi un bou şi un asin ca să se
împlinească Scriptura: cunoscut-a boul pe cel ce-l are pe el şi asinul ieslea
Domnului său. Boul acela şi asinul erau aduşi de Iosif din Nazaret. Asinul se
adusese pentru Fecioara cea îngreuiată ca s-o ducă deasupra sa pe cale, iar pe bou îl
adusese Iosif, ca să-l vândă şi să plătească datornicul bir împărătesc, şi ca să
cumpere cele de trebuinţă. Acele dobitoace necuvântătoare stând lângă iesle, cu
aburul lor încălzeau pe Prunc în frigul iernii şi aşa slujeau Stăpânului şi
Făcătorului.
Apoi Iosif s-a închinat Celui născut, cum şi aceleia ce L-a născut, căci atunci a
cunoscut că Cel născut dintr-însa este de la Duhul Sfânt, precum grăieşte şi
Sfântul Atanasie: "Cu adevărat nu a cunoscut-o Iosif pe dânsa, până ce a
născut pe Fiul său Cel întâi născut. Cât a purtat fecioara pe Cel zămislit, nu o
ştia Iosif. Nu ştia ce este într-însa, nu ştia ce se întrupa. După ce a născut, atunci
a cunoscut puterea fecioarei şi de ce s-a învrednicit ea. Atunci a cunoscut,
văzând pe Fecioara hrănind piept şi păzind floarea fecioriei. Atunci a cunoscut,
când fecioara a născut, iar cele ce sunt ale celor ce nasc nu le-a priceput. Atunci
a cunoscut când a dat lapte, piatra cea netăiată, pietrei celei gândite. Atunci a
cunoscut Iosif că pentru dânsa a scris Isaia: Iată, fecioara în pântece va lua".

20. Până aici sunt cuvintele lui Atanasie, care încredinţează că în acea vreme a
cunoscut Iosif puterea tainei şi, cunoscând, s-a închinat cu frică şi cu bucurie,
mulţumind lui Dumnezeu Cel întrupat, Care l-a învrednicit a fi singur văzător şi
slujitor al tainei. Ziua naşterii lui Hristos, se scrie de către mulţi scriitori
vrednici de credinţă, că ar fi fost sâmbăta spre Duminică, la miezul nopţii.
Aşa se arată şi de Soborul al şaselea ecumenic, care grăieşte pentru prăznuirea zilei
Duminicii, zicând că
în această zi a făcut Domnul lumina.
Întru această zi a plouat mană din cer.
În această zi Domnul a binevoit a Se naşte.
Întru aceasta a luat Domnul botezul în Iordan de la Ioan.
Întru această zi, Preamilostivul Răscumpărător al neamului omenesc a
înviat din morţi, pentru mântuirea noastră.
Întru aceasta a trimis pe Duhul Sfânt peste ucenici.
Că precum vineri, după mărturii vrednice de credinţă, S-a zămislit în pântecele cel
fecioresc, prin buna vestire a Arhanghelului şi vineri a pătimit, aşa Duminică S-a
născut şi Duminică a înviat.
Cu cuviinţă era a Se naşte Hristos în ziua Duminicii, căci în care zi Dumnezeu a zis
să se facă lumină şi s-a făcut lumină - întru aceea Însuşi El fiind Lumina cea
neapropiată să răsară lumii. Iar că avea să Se nască Hristos noaptea şi în ceasurile
ei, cu proorocie s-a spus mai înainte în cărţile Înţelepciunii astfel: "Pentru că
liniştită tăcere cuprinzând toate şi noaptea întru a sa grăbire înjumătăţindu-se,
Cuvântul Tău cel Atotputernic din cer, de la scaunul împărăţiei, aspru războinic,
a venit în mijlocul pământului celui pierzător".
S-au făcut şi minuni mari în vremea naşterii Domnului în toată lumea, căci în acel
ceas prin care a trecut Domnul nostru prin poarta fecioriei cea pecetluită cu curăţia,
tot în acela, în peşteră a izvorât din piatră izvor de apă. În Roma a ieşit din pământ
un izvor de untdelemn şi a curs în râul Tibrului. O capişte idolească, ce se numea
veşnică, a căzut şi idolii s-au sfărâmat şi tot acolo s-au arătat pe cer trei sori. În
Spania în aceeaşi noapte s-a arătat un nor mai luminos decât soarele. În pământul
Iudeii au odrăslit viile cele din Engadi, fiind iarnă. Iar, mai ales, după cum se scrie
în Evanghelie, cu cântare s-au pogorât îngerii din cer şi s-au arătat oamenilor în
vederea ochilor.

21. În preajma peşterii acelea, în care S-a născut Hristos, era un turn ca la o mie de
stânjeni departe, ce se numea Ader, slujind de locuinţă păstorilor. Acolo în acea
noapte s-a întâmplat că nu dormeau trei păstori, care îşi străjuiau turma lor şi
iată, cel mai întâi stătător între puterile cereşti - pe care îl socoteşte Sfântul
Ciprian că este binevestitorul Gavriil - s-a arătat lor în mare lumină, strălucind
cu slavă cerească şi cu aceeaşi lumină strălucindu-i şi pe dânşii, iar ei, văzându-
l, foarte s-au înfricoşat. Dar îngerul ce s-a arătat, le-a poruncit să lase frica şi să
nu se teamă şi le-a vestit bucuria ce venise la toată lumea prin naşterea
Mântuitorului. Apoi le-a spus şi semnul bunei sale vestiri, celei nemincinoase:
Veţi afla, zice, un Prunc înfăşat culcat în iesle.
Acestea vorbind îngerul către dânşii, îndată s-au auzit în văzduh cete îngereşti,
lăudând pe Dumnezeu şi zicând: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe
pământ pace, între oameni bunăvoire. După vederea aceea a îngerului şi după
cântările auzite, sfătuindu-se păstorii, s-au dus degrabă până la Betleem ca să vadă
de sunt adevărate, cele ce li s-au spus lor de către înger. Şi au aflat pe prea curata
Fecioară Maria, Născătoarea de Dumnezeu, pe Sfântul Iosif, logodnicul ei, precum
şi Pruncul înfăşat şi pus în iesle.
Crezând fără îndoială că Acela este Hristos Domnul, Mesia cel aşteptat, care a ve-
nit în lume să mântuiască neamul omenesc, s-au închinat Lui şi au spus toate cele

22. ce au auzit şi ceea ce li s-a spus de înger, despre Pruncul Acela. Atunci toţi cei ce
auzeau, adică Iosif, Salomeea şi cei ce se întâmplaseră de veniseră în acea vreme
acolo, se mirau de cele grăite de păstori. Mai ales Preacurata Fecioară Maria, care
născuse fără stricăciune, păstra toate graiurile acestea punându-le în inima sa. Şi s-
au întors păstorii, lăudând şi binecuvântând pe Dumnezeu.
Aşa a fost Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos, căruia, şi de la noi păcătoşii, să-
I fie cinste şi slavă, închinăciune şi mulţumire, împreună cu Cel fără de început al
Lui Părinte şi cu Cel pururea de o fiinţă, Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin.
(Vieţile Sfinţilor - Naşterea Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus
Hristos)