1. Un spectacol de care trebuie să se ştie!
TURANDOT de Puccini la Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Constanţa
Premierele cu care s-au prezentat în ultima vreme teatrele lirice ale ţării au adus nu numai
bucurie melomanilor locali dar şi o varietate surprinzătoare a ofertelor repertoriale. Dacă
la Iaşi atenţia a fost polarizată mai mult de spectacolele lui Andrei Şerban ( Indiile
galante de Rameau, Troienele după Euripide) şi de Bărbierul din Sevilla de Rossini,
Cluj-ul s-a prezentat cu Tannhauser de Wagner la Opera Română şi Attila de Verdi la
Opera Maghiară, în timp ce la Braşov, Timişoara şi Bucureşti se ofereau noi viziuni
regizorale ale capodoperelor verdiene Trubadurul şi Rigoletto.
In această concurenţă muzicală, Teatrul Naţional de Operă şi Balet din Constanţa şi-a
ales poate, cel mai ambiţios proiect - Turandot de Puccini. De ce spun asta?... Pentru că,
lucrarea implică un aparat vocal şi instrumental amplu şi nişte voci de excepţie, în
timbralitate şi întindere. Ori, se ştie cât este de restrâns efectivul constănţean şi ce greu a
fost el salvat de la desfiinţare!... In plus, cât de greu e să imaginezi lumea fastuoasă a
Chinei antice cu bani puţini, pe o scenă destul de mică, într-o fostă sală de liceu!
Şi totuşi, conducerea Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Constanţa a riscat şi a
câştigat, mizând în primul rând pe talentul şi experienţa regizoarei Alice Barb din
Bucureşti, pe glasurile soliştilor locali dar şi pe colaborarea cu cel mai bun tenor naţional
pentru rolul Calaf, Robert Nagy (cu vocea sa sigură, sonoră, fără probleme de registre,
tehnică şi respiraţie). Indulcit cu mai mult lirism, mai ales în aria „Non piangere Liu!”,
cântul său ar putea concura cu interpretarea unor tenori de faimă europeană.
Alături de el, în rolul titular, soprana Ala Cheptini (formată la şcoala lui Mihai
Munteanu din Chişinău) a adus satisfacţia unei prestaţii artistice înscrisă în parametrii atât
de dificili ai unei ţesături vocale ucigătoare, atât în arie cât şi în scena întrebărilor,
îmbinând fericit armonicele spinte cu accente dramatice. Frazele sale sunt fluente şi
relaxate iar micile stridenţe s-au pierdut într-o meritorie linie generală.
Selecţia mea subiectivă continuă cu soprana constănţeană Roxana Bageac, în rolul
sclavei Liu. Nu are încă maturitatea vocală cerută de partitură dar suplineşte prin căldura
şi expresivitatea cu care-şi încarcă glasul proaspăt, uşor tremolat. Un îndrumător priceput
ar putea să-i construiască încrederea şi tehnica unui legato firesc, fără întreruperi şi efort.
Material şi inteligenţă există la această tânără solistă!...
Distribuţia a fost completată într-o notă acceptabilă de cele trei voci tenorale ale
miniştilor: Marius Eftimie, Doru Iftene şi Bogdan Sandu, de basul Constantin
Acsinte în Timur, Laurenţiu Severin – un Mandarin şi Florin Diaconescu – Împăratul
Altoum.
Sub bagheta lui Gheorghe Stanciu, corul şi orchestra au avut momente bune, mai ales în
scena „ghicitorilor” dar şi destule decalaje, secvenţe neomogene, stridenţe, chiar şi
intonaţii greşite (la instrumentele de alamă). Sigur, este o partitură grea, cu multe
schimbări de planuri dinamice şi agogice dar un acordaj mai îngrijit şi mai multă atenţie
la intenţiile dirijorului ar aduce un plus de calitate sonoră.

2. Spectacolul merită un ecou mai puternic pe plan naţional, cu atât mai mult cu cât
regizoarea Alice Barb are o viziune tradiţională, etalată cu mijloace simple şi sugestive,
convingătore pentru exigenţa spectatorului modern. Cele doua flancuri laterale reprezintă
imaginile dragonului şi pisicii (tigrului) din vechea lume chineză iar personajele vin spre
centrul scenei pe o rampă, colorată diferit, după cum semnifică dramaturgia piesei. In
scenografia Adrianei Grand, Calaf poartă o tunică de piele asimetrică şi bocanci cu
platformă (?), în timp ce costumele oamenilor săraci sunt sobre (în alb şi negru) iar
curtenii, Turandot şi Împăratul Altoum poartă veşminte colorate, fastuoase, unele prea
sclipicioase, cu volane, ciucuri, funde, eventaie şi papirusuri. Există şi efecte scenice cu
valoare de simbol. O ninsoare albă sugerează curăţenia sufletească şi sacrificiul sclavei
Liu iar ploaia petalelor sângerii - cruzimea Principesei Turandot. Relaţiile între personaje
rămân schematice, respectând protocolul şi rigorile unei lumi supuse ritualurilor şi
tabuurilor.
La acest al doilea spectacol de Turandot (de duminică 6 aprilie) sala de la Constanţa era
aproape plină, se aplauda frenetic după fiecare acută a tenorului, la sfârşit întregul
colectiv primind ovaţiile unui public în picioare, bucuros de seara oferită. Deci şi în
provincie pot avea loc evenimente despre care trebuie să se ştie!...
Luminiţa Constantinescu