Tricia Meredith, care lucrează pentru Charles Barrett, află că fabrica de mobilă a fost vândută unei societăți mari, Uniwood, avându-l pe Chris Hammond drept noul director, ceea ce o tulbură datorită relației lor complicate din trecut. Deși Barrett explică că a luat această decizie din cauza vârstei și a situației economice, Tricia se confruntă cu amintiri dureroase și cu frica de revizuirea fiecărei interacțiuni cu Hammond. Frank Carlson, un prieten de încredere al triciei, îi oferă sprijin emoțional, dar ea realizează că nu poate depăși sentimentele legate de trecutul ei cu Chris.

2. Yvonne Whittal
Șoimul de argint
The Silver Falcon
În românește de: Ion Scurtu
traducere din limba italiană (Il falco d’argento)
Colecția „EL și EA”
– 39 –
BUCUREȘTI,1994

3. CAPITOLUL I
Un fascicol de raze de soare cădea pe covorul persan sărăcăcios.
Câțiva sortatori prăfuiți, de-acum deveniți șomeri, se aliniaseră pe
bordura de-a lungul peretelui. Adnotări vechi, care acum aveau
numai o valoare sentimentală, mai erau încă afișate pe un panou, în
spatele unei lozinci mari. Pe ceilalți pereți, câteva fotografii din
Knysna, care trimiteau la anii '30, contribuiau la a da încăperii o
atmosferă cu aer vechi.
Tricia Meredith stătea pe scaun, cu capul plecat. Creionul alerga
pe notesul așezat pe genunchii săi. Charles Barrett îi dicta conținutul
unor scrisori. De șase ani, Tricia lucra în ambianța aceea impregnată
cu miros de lemn proaspăt tăiat Era obișnuită să audă zgomotul
ferăstraielor, zumzetul motoarelor de camion, trosnetul macaralelor
care ridicau trunchiuri de lemn în curte. O fabrică de mobilă
artizanală se ridica alături de clădirea administrativă și era deseori
vizitată de turiști. Pe timpul pauzei de masă chiar și Tricia mergea de
multe ori să admire abilitatea acelor tâmplari. Ar fi putut să câștige
mai bine în altă întreprindere, dar îi plăcea să lucreze cu Charles
Barrett. El și soția lui, Milly, au fost mereu gentili cu ea.
— Pentru dimineața asta, ajunge! a anunțat-o pe neașteptate
Charles Barrett cu vocea lui profundă.
Tricia a ridicat privirea și a văzut o umbră trecându-i peste față. Îl
cunoștea bine pentru a intui că, de mai multe săptămâni, îl chinuia
ceva. Ce să facă? Problema nu o privea…
— Mă duc să bat repede la mașină aceste scrisori, domnule
Barrett, i-a spus.
— Nu acum, mai târziu.
Tonul grav al vocii i s-a părut puțin cam plictisit și a rămas uimită.
Se afla deja în pragul biroului și s-a întors. Făcându-i un semn cu
mâna, Charles Barrett a invitat-o din nou să ia loc.
— Trebuie să-ți vorbesc, Tricia.

4. Ea s-a supus ascultătoare, încercând o neliniște vagă.
— Ce este, domnule Barrett?
El nu i-a răspuns imediat. Părea că se gândește cum să-i spună,
alegându-și cuvintele apoi, în mod brusc, după un oftat, a declarat
fără introducere:
— Am vândut fabrica.
Tricia se aștepta la o veste importantă, dar știrea aceasta nici nu-i
trecea prin minte și depășea orice previziune a ei. Prea uimită ca să-i
mai poată vorbi, l-a fixat cu o privire mirată.
— Dar de ce? Și a sfârșit exclamând… Clădirea aparține familiei
dumneavoastră de mult timp și… s-a întrerupt și a dat din cap. Părul
lung și negru îi flutura pe umeri… Nu înțeleg.
— Nu am copii care să-mi continue activitatea, a explicat el cu o
voce obosită. Și apoi, în actuala situație economică, fabricile mici ca
aceasta nu mai au nici o posibilitate de a supraviețui, lucru pe care îl
știi și tu la fel de bine ca și mine… Și-a trecut mâna prin părul
grizonat… În rest, a adăugat cu un zâmbet trist, este timpul ca eu și
soția mea să ne retragem în căsuța pe care am cumpărat-o acum un
an.
Tricia a strâns cu ură blocnotesul în mână, forțându-se să-și
oprească izbucnirea lacrimilor.
— Întreprinderea nu va mai fi la fel fără dumneavoastră…
— Mulțumesc, Tricia, a răspuns Charles Barrett cu vocea
înăbușită de emoție… Nu am luat această decizie cu ușurință, ci cu
strângere de inimă, dar mi s-a prezentat o ofertă optimă. Măcar nu o
să mai am preocupări economice la bătrânețe!
— Dar dumneavoastră nu sunteți bătrân, domnule Barrett!
El a zâmbit, după care și-a aprins o țigară.
— Am aproape 65 de ani și nu mai am vârsta pentru a mă mai
zbate. Pe de altă parte, asociată la puternicul concern Univrood,
întreprinderea mea se va bucura de un viitor prosper.
— Cu Uniwood?
O senzație de amețeală a cuprins-o și s-a îngălbenit la față.
— Dar… dar este… s-a bâlbâit.

5. — Da, este societatea lui Chris Hammond, i-a spus Charles
Barrett venindu-i în ajutor. Va veni chiar el la Knysna. săptămâna
viitoare, pentru a perfecta ultimele detalii.
Chris Hammond… Dinamicul președinte de la Uniwood,
puternica societate care, încet-încet, înghițea micuțele întreprinderi
din Africa de Sud. Venise acum și rândul lui Charles Barrett. Și spre,
marea ei nefericire, Chris Hammond era chiar omul care o ura pe
Tricia și i-a provocat atâta durere. Ea o sperat că nu o să-l mai vadă
niciodată, dar destinul decisese altfel. Chris va deveni directorul
întreprinderii. Micuța lume intimă și confortabilă pe care Tricia a
reușit să și-o creeze in jurul său, era pe punctul să se prăbușească.
— Au trecut șase ani, Tricia, i-a spus Charles Barrett, intuind fără
dificultate gândurile ei. Absolut nimeni, nici măcar Chris Hammond,
nu mai poate să poarte ranchiună atâția ani.
— Chris Hammond are o memorie de computer, a răspuns ea. Nu
uită nimic și nu iartă niciodată… S-a ridicat și s-a clătinat o clipă
înainte de a-și regăsi echilibrul… Mă duc să bat la mașină astea, a
murmurat Tricia.
A plecat în micul birou alăturat, s-a așezat la mașina de scris, a
luat o foaie de hârtie și a rămas mult timp nemișcată, cu privirea
pierdută în gol și degetele sprijinite pe tastele mașinii da scris. A avut
pentru o clipă intenția să plece, dar nimic altceva nu i-ar fi produs o
mai mare plăcere lui Chris decât fuga ei; ar fi fost mulțumit să
constate că ea se temea de el și că a fugit!
În mod instinctiv mâna a alergat la șoimul de argint care era legat
cu un lănțișor în jurul gâtului. Vocea i-a răsunat ca un ecou din
străfundurile memoriei: „Este primul cadou adevărat pe care îl
primesc, Chris. Am să-l port toată viața și îmi va aduce mereu aminte
de tine”…
Tricia a revenit la prezent după un oftat profund. Nu voia să se
debaraseze de amintirea clipelor minunate petrecute împreună. Dar
nu voia să se mai gândească din nou la acea fericire care i-a fost
răpită într-un mod nemilos. Ar fi dat orice ca să uite totul. În schimb,
acum trecutul revenea odată cu persoana lui Chris Hammond.
Restul zilei a petrecut-o ca și când ar fi fost complet cufundată
într-un fel de ceață. În sfârșit, Tricia a putut să intre din nou în

6. micuțul ei apartament, cu vederea spre lagună, dar nici măcar acolo,
printre obiectele familiare pe care le așezaseră împreună cu dragoste
de-a lungul ultimilor ani, nu a reușit să găsească puțină liniște
sufletească. A făcut o baie, și-a îmbrăcat un halat comod și apoi a
pregătit cina. Era așa de enervată că, auzind sunând soneria, la câteva
minute după ora opt, a tresărit.
Era Frank Carlson care zâmbea cu expresia lui de om cumsecade.
El era proprietarul unui garaj din apropiere și a intrat în viața Triciei
în mod subtil și in liniște. Ea l-a îndrăgit pe acest bărbat puternic,
solid, pentru modul lui simplu și plăcut de a fi. În nenumărate rânduri
el o ceruse în căsătorie, și de fiecare dată ea îl refuzase. Devenise
aproape ca un ritual, dar Frank nu o lua în serios, rămânând statornic.
— Mă bucur că te văd, i-a spus Tricia poftindu-l în salon.
— Am avut senzația că tu ai putea să ai nevoie de mine, a declarat
el, liniștit.
Tricia s-a întors puțin. Ochii ei mari și negri, plini de suferință,
străluceau pe chipul palid.
— Tu ai capacitatea de a ghici de fiecare dată când starea mea
sufletească este agitată, a exclamat nervoasă și, imediat după aceea,
exasperată, a izbucnit în suspine.
Fără să se alarmeze, Frank a cuprins-o la pieptul lui mare și,
șoptindu-i cuvinte de îmbărbătare, a făcut-o să se așeze. Apoi,
cuprinzându-i mijlocul cu un braț, i-a întins batista.
— Scuză-mă, Frank, nu știu ce mi se întâmplă… De obicei nu mă
manifest astfel.
— Poate că este din cauza lui Chris Hammond? a întrebat-o el.
Uimită, Tricia s-a ridicat ca arsă. Frank o privea cu ochii lui
cenușii.
— De unde știi?
— L-am vizitat pe Chris Hammond cu Charles Barrett, acum
câteva zile și amândoi aveam în mâini câte o mapă plină cu
documentele… Frank a ezitat o clipă și a privit fix chipul Triciei
inundat de lacrimi. Uniwood va lua și întreprinderea lui Barrett?
— Da, a zis ea, dar să nu mai spui la nimeni. Chris va veni
săptămâna viitoare pentru a perfecta ultimele detalii ale tranzacției.
Pentru moment, absolut nimeni nu știe nimic aici la Knysna.

7. Frank a rămas o clipă pe gânduri. Apoi, a luat batista din mâinile
Triciei care, agitată cum era, aproape că o sfâșiase în bucățele.
— Perspectiva revederii lui Chris Hammond te înfurie în
asemenea hal?
— Chris mă urăște, Frank, pentru că mă crede vinovată de
moartea tatălui său.
— Și tu, Tricia, ce sentimente mai ai pentru el, acum?
— Eu… nu știu, a răspuns ea frecându-și mâinile. Este o poveste
așa de veche. Pe atunci aveam doar 19 ani.
Cu ochii ficși pe covor, Tricia a încercat să-și analizeze propriile
sentimente. Mai mult decât orice se temea de ura lui Chris. Ce ar
putea să-i facă atunci când va deveni dependentă de el? Și mai mult
se temea de puterea pe care o avea acel om asupra ei. Absolut nimeni
nu era în stare să-și bată joc de sentimentele ei ca Chris.
— Nu poți să fugi de propriul tău trecut, Tricia. Reapare mereu
atunci când te aștepți mai puțin. Înfruntă realitatea, luptă-te, a
sfătuit-o Frank cu a voce calmă.
— Nu am puterea să mă lupt cu el.
— Ai adevărul de partea ta.
— Dar nu pot să i-l spun! a exclamat ea cu vehemență. Nu-i voi
spune niciodată!
— Și totuși, cândva va trebui să afle adevărul, a insistat Frank.
— Oricum, de la mine nu!
Frank și-a scos pipa și a aprins-o cu gesturi lente. Privirea lui o
căuta pe cea a Triciei.
— Îl mai iubești încă, nu-i așa?
Ea a tresărit. Mai putea să iubească un om pe care nu l-a văzut de
șase ani? Un om care a disprețuit-o, care o făcuse nefericită?
Rațiunea ei i-a răspuns îmediat că nu, dar inima a avut o clipă de
rătăcire, a ezitat…
A oftat, ispășită și deprimată. Ridicându-se dintr-o data, a
încrucișat brațele la piept ca și când s-ar fi protejat.
— Ce trebuie să fac?
— Poți să te căsătorești cu mine în orice moment, i-a sugerat
Frank, în timp ce un fulger de amuzament i-a luminat privirea.

8. Cu tot zâmbetul, era extrem de serios. Pentru prima dată din
momentul în care Charles Barrett i-a comunicat decizia lui, Tricia se
relaxa.
— Ești foarte drăguț, Frank, i-a spus aplecându-se să-i dea un
sărut plin de afecțiune pe obrazul puțin cam aspru. Dar știi foarte
bine că nu este posibil… Nu suntem făcuți unul pentru altul.
— Tricia…
— Acum că m-am confesat ție, mă simt mult mai bine, l-a
întrerupt ea încercând să schimbe subiectul. N-ai vrea o ceașcă de
cafea?
Pentru un moment, Frank a avut o expresie contrariată, apoi bunul
lui simț a cam fost lăsat la o parte.
— Știi bine că eu nu refuz niciodată o cafea și știi tot atât de bine
că tu nu ai să poți să mă refuzi pe mine la infinit, Tricia.
Fraza aceasta a pus-o puțin pe gânduri. Din fericire, Frank a plecat
la puțin timp după ce a băut cafeaua. Înainte de a o lăsa, însă, a tras-o
spre el și a sărutat-o cu mai multă pasiune decât de obicei.
— Dacă ai nevoie de ajutor, să contezi oricând pe mine, a declarat
pe un ton forțat, pentru a ascunde emoția pe care o simțea.
Închizând ușa, Tricia s-a simțit vinovată. I s-a întâmplat deseori să
apeleze la sprijinul lui Frank, și el i-a făcut de fiecare dată dovada de
mare devotament. Ea, în schimb, ce i-a oferit? A încercat să-l
iubească, dar în zadar. Sentimentelor ei le lipsea mereu scânteia
dragostei. Se atașase de el ca de un frate mai mare, nu ar fi putut
niciodată să-l iubească ca pe un soț.
În noaptea aceea a revăzut din nou tot trecutul său. Destinsă, cu
ochii deschiși în întuneric, a reevocat din plin fiecare eveniment din
viața ei.
Părinții i-au murit când avea vârsta de șapte ani, lăsând-o singură
pe lume, și a ajuns într-un orfelinat. Revedea clădirea sumbră cu
coridoare lungi și întunecoase. Paturile erau tari și, în nopțile cu vânt,
obloanele de la ferestrele mari se zbăteau amenințătoare. Existau alți
copii în jurul ei, dar cu toată prezența lor Tricia nu a încetat niciodată
să sufere, și se simțea lipsită de căldura familiei.
În timpul ultimului an de școală, fetele de la orfelinat au plecat
într-o excursie și Tricia a fost trimisă la Knysna. Acest loc, o lagună,

9. păduri, cu o splendidă vedere spre mare care se putea realiza de pe
înălțimea rocilor de piatră, a fascinat-o imediat. Și acolo voia ea să
trăiască. După ce a terminat pregătirea ca secretară de întreprindere,
Tricia și-a făcut valizele și a luat trenul spre Knysna.
La o săptămână după aceea era primită de Charles Barrett. Tricia
își petrecea timpul liber vizitând orașul, explorând împrejurimile. Și,
într-o memorabilă zi de vară, în rezervația lui Coney Glen, l-a întâlnit
pe Benjamin Hammond. Cu chipul palid, respirația gâfâită, omul se
sprijinea cu greu de automobil. Tricia a alergat spre el.
— Me… dicamentul… a șoptit cu greu, indicând torpedoul
mașinii.
Și ea l-a ajutat să ia imediat pastilele, cu puțină apă, care îi
rămăsese pe fundul unui bidonaș.
— Acum îmi este mai bine – a spus el după câteva clipe,
revenindu-și la față. Nu ar fi trebuit să vin până aici… Vă datorez
mult, domnișoară, dumneavoastră mi-ați salvat viața.
Tricia l-a privit pe bătrânul domn cum își aranja cravata și își
netezea părul alb cu mâna încă ușor tremurătoare.
Uitând de propria timiditate s-a prezentat:
— Mă numesc Patricia Meredith.
— Și eu Benjamin Hammond, a răspuns el cu un zâmbet. Sunt
fericit că v-am cunoscut, domnișoară Meredith.
— Pentru amici sunt Tricia.
— Tricia, a repetat el zâmbind din nou. Apoi, observând
încălțămintea ei de tenis, blugii prăfuiți și bluza roșie în carouri,
decolorată, o întrebat-o:
— Cum ai ajuns până la Coney Glen?
— Am făcut auto-stop, a explicat ea.
Purta pe cap o pălărie cu boruri largi întinse care îi ascundea o
parte a feței.
— Câți ani ai? îmi permiți întrebarea.
— Nouăsprezece.
Și s-a înroșit, ca și cum s-ar fi rușinat pentru că era prea tânără!
— Părinții tăi locuiesc la Knysna?
— Sunt morți, și eu mi-am petrecut copilăria într-un orfelinat.

10. Ea, care de obicei era mai degrabă tăcută s-a simțit imediat în
largul ei în prezenta acelui om. I-a povestit totul despre ea, aproape
fără să-și dea seama și după aceea el a insistat s-o însoțească în oraș.
Nici măcar nu se gândea că o să-l mai revadă.
Deodată, câteva zile mai târziu, a primit, o invitație la cină și un
automobil a venit să o ia. Tricia se afla într-un palat autentic,
înconjurat de pajiști imense și cu fântâni magnifice. Interiorul era
dealtfel luxos și abunda în mobilier antic și obiecte artistice de o
valoare inestimabilă.
Ea nu a mai văzut niciodată atâta splendoare.
Îmbrăcămintea ei din muselină i s-a părut deodată nepotrivită.
Ușile mari ale unui salon splendid s-au deschis în fața ei, și dacă
Benjamin Hammond nu i-ar fi ieșit în întâmpinare, cordial și
zâmbitor, ar fi fugit desigur, cuprinsă de panică.
— Sunt bucuros că ai acceptat invitația mea, a declarat domnul
Hammond cu o comportare naturală.
Tremurând de emoție, Tricia i-a răspuns cu obișnuita ei franchețe:
— Dacă aș fi știut că trăiți în asemenea condiții, aș fi ezitat să
accept invitația…
— Nu te lăsă impresionată de toate astea, copila mea – a sfătuit-o
domnul Hammond. Sunt același bătrân care s-a simțit rău la Coney
Glen. Aș vrea să-ți mulțumesc încă o dată, pentru că m-ai ajutat.
În acel moment, Chris și Maxine, fiul și fiica lui Benjamin
Hammond și-au făcut intrarea în salon, Maxine s-a născut din prima
căsătorie a domnului Hammond. Având părul blond platinat,
expresia unei fete viciate, părea foarte puțin comunicativă. Cât
despre tânăr, privindu-l, Tricia a simțit un cuțit în inimă.
Avea 26 de ani și era fermecător, înainte de a sosi la Knysna,
Tricia a trăit la orfelinat aproape ca într-o închisoare. Nu a mai văzut
niciodată un tânăr așa de frumos și atrăgător. Lipsită de experiență
cum era, s-a simțit asaltată de o undă de emoții necunoscute:
Înalt, zvelt și puternic într-un compleu de culoare închisă
impecabil, Chris a fascinat-o cu focul ochitor lui enigmatici de
culoarea alunei. Ea s-a simțit dezorientată și foarte tulburată. Tot
timpul cât au stat la masă, a făcut eforturi obositoare ca să-și
desprindă privirile de ale lui. Și a fost în mod deosebit impresionată

11. de părul lui care, contrastând în mod spectaculos cu bronzul feței, era
așa de deschis încât părea de argint la lumina lampadarului.
Surprinsă, fermecată, confuză, Tricia, abia își mai putea da seama
de ceea ce mânca. Dar Chris s-a arătat imediat ostil în confruntările
cu ea. Imediat ce au avut posibilitatea să vorbească singuri, a
acuzat-o că exploatează relația cu tatăl său pentru a lua bani. Rănită
profund, Tricia nu i-a putut răspunde.
A plecat furioasă și rușinată. Bunul simț îi sugera să nu-l mai
revadă deloc pe Benjamin Hammond, dar în ziua următoare, el a avut
un alt atac cardiac și a trimis după ea s-o cheme.
Tricia nu a avut curajul să-l refuze și a acceptat invitația.
În timpul săptămânilor care au urmat, ostilitatea lui Chris luă
amploare. Nu vedea cu ochi buni orele lungi pe care ea le petrecea
stând la taclale prietenește cu tatăl său. Tricia ar fi trebuit să-l deteste
pe acel om care nu pierdea nici o ocazie ca s-o insulte. În schimb, s-a
îndrăgostit de el cu toată pasiunea inimii sale tinere. Pentru ea Chris
era un fel de divinitate, ferm, magnific, inaccesibil. Îl contempla de
la distanță, vibrând de o dorință încă necunoscută de ea.
Maxime nu i-a spus niciodată nimic, dar nu manifesta nici o
simpatie în relațiile cu ea. Nici ea, nici Chris nu înțelegeau sensul
prieteniei recente care lega pe omul în vârstă de această tânără.
Într-o duminică seară, la un moment dat, privirile lui Chris, și ale
Triciei s-au întâlnit peste capul lui Benjamin Harrrmond, care ațipise
în fotoliu. Tricia a încercat o emoție foarte puternică. Mai târziu, s-a
lăsat condusă de Chris. La un moment dat, el a oprit mașina, s-a
apropiat de ea și a sărutat-o. Era pentru prima dată când buzele unui
bărbat le sărutau pe ale ei.
Toată noaptea o fost chinuită de obsesia acelui sărut. În sâmbăta
următoare, Chris stătea și o aștepta pe treptele scării de la intrare și,
atunci când a sosit ea, a scos din buzunar un șoim de argint atârnat de
un lănțișor. Cu aripile desfăcute și ghearele întinse gata să Astfel,
câteva ore, Tricia a jucat uitând de Maxine și invidia ei, uitând de
Chris și comportamentul lui neliniștitor.
Târziu după-amiază și-a reluat drumul spre casă, plîmbându-se pe
malul lagunei în speranța de a-l revedea pe Chris, care trebuia să se
afle pe iahtul lui.

12. A ajuns pe plajă, împinsă de o dorință nebună de a-l revedea.
Nava „Prințul mării” era ancorată la mal și Chris se afla la bordul ei.
I-a făcut un semn cu mâna și ea, cu inima palpitându-i, s-a apropiat
de bord.
— Urcă, este momentul!
— Ce moment? a întrebat ea cu vocea tremurătoare, fermecată de
lățimea umerilor lui și de pieptul lui bronzat.
Chris o observă cu o expresie ironică.
— Vreau să fac un tur… Nu dorești să vii cu mine?
— Numai… numai dacă mă aduci înapoi peste o oră, a bombănit
ea neștiind ce să spună.
Chris a zâmbit și a mângâiat-o pe obraji.
— Ai cumva vreo întâlnire importantă în seara asta?
Aluzia ironică o făcuse să se înroșească, dar în timp ce „Prințul
mării” ieșea în larg sub un cer fără nori, indispoziția ei a dispărut
treptat. Briza mării îi mângâia în mod plăcut chipul, lăsându-i pe
buze un gust sărat. Pescărușii dădeau târcoale zburând deasupra lor,
scoțând țipete stridente. Legănată de valuri, Tricia se simțea fericită.
Chris, cu părul răvășit de vânt, stătea la timonă.
La câțiva kilometri de coastă, motorul iahtului a început să-și
încetinească țăcănitul, apoi, brusc, s-a oprit. În liniștea care s-a lăsat
imediat se auzea numai clipocitul valurilor.
Tricia a început să se simtă cuprinsă de panică.
Aplecat asupra motorului, Chris i-a spus:
— Ai să întârzii mai mult, Tricia.

13. CAPITOLUL II
Acolo jos, în depărtare, soarele apunea în spatele unor coline.
Chris încă nu a terminat de reparat motorul și Tricia a început să fie
cuprinsă de fiori.
— Coboară în cabină, i-a sugerat el îmbrăcându-și un tricou.
— Mai ai mult? l-a întrebat, cuprinsă fiind de o senzație stranie la
ideea că ar fi nevoită să petreacă noaptea cu el.
— Mai mult de o oră… ai putea să pregătești ceva de mâncare.
Îmi pare într-adevăr rău că trebuie să fac pe mecanicul chiar când
sunt cu o fată frumoasă la bord, crede-mă!
Tricia s-a întors dintr-odată și a coborât. Jos în cabină, la adăpost
de frig, a început să încălzească conținutul unor conserve. Și s-a
pregătit cu o oarecare neliniște, pentru ceva care ar fi putut să fie o
cină memorabilă.
Zgomotul motorului, pus din nou în funcțiune, i-a smuls o
exclamație de ușurare. Chris i-a ciocănit în gemulețul cabinei cu
degetul mare ridicat, în semn de victorie. Câteva clipe mai târziu,
după ce a oprit motorul, a ajuns lângă Tricia. Așezându-se la masă,
i-a pus o mână peste umeri. Un val de căldură a cuprins-o imediat.
— Ce ai să-i povestești amicului tău? a întrebat-o cu un ton de
răutate în voce.
— Ți-am spus deja că nu am nici un prieten. Și în rest, nu am
nimic să-ți ascund, i-a răspuns ea puțin cam stânjenită. Cred că nu ai
făcut-o înadins.
Imediat el i-a zâmbit cu o expresie ironică.
— Chiar ești sigură de acest lucru?
Peste chipul Triciei a trecut o umbră de îndoială.
— Ai făcut-o înadins?
Degetele lui Chris i-au strâns umerii. Acea apropiere dintre ei, în
cabina micuță, îi sugera o intimitate care o înspăimânta.

14. — Aș fi putut! a răspuns el, atingăndu-i ușor cu degetele și
urmărind cu privirea formele pline de tinerețe ale corpului ei.
Înroșită toată, ea s-a retras dintr-o dată din mâinile sale.
— Nu, nu cred că ai fi vrut să faci un lucru asemănător, i-a șoptit.
O liniște plină de emoții a urmat după cuvintele sale.
— Nu, pentru acest tip de distracție prefer femei mai puțin naive
și cu experiență.
Expresia ironică a rănit-o și ușurat-o în același timp. Oricum, în
timp ce mâncau, prezența lui Chris a înfuriat-o mai mult ca oricând.
El era așa de puternic, și ea destul de vulnerabilă.
Apoi el s-a oferit să facă o cafea și au băut-o așezați pe o băncuță,
unul lângă altul. Corpul lui Chris era cald față de al ei, dar ea s-a
desprins de lângă el pentru a-i evita sarcasmele.
— Tatăl tău poate se întreabă unde te-ai rătăcit… a zis ea, pentru a
risipi tensiunea.
— Este cam mult timp de când tatăl meu nu-și mai face deloc
probleme pentru mine!
I-a luat ceșcuța din mână și, în mișcare, s-a apropiat și mai mult de
ea, lipindu-se aproape de corpul ei. Și ea, pe neașteptate, a simțit o
tensiune irezistibilă care îi cuprinsese. A început să tremure. El i-a
cuprins cu drăgălășenie bărbia, pentru a o obliga să-l privească în
ochii iscoditori și plini de pasiune.
— Ți-este frică, aici, singură cu mine?
— N… nu.
— Mincinoaso! Și a râs mângâindu-i gâtul. Ești terorizată de ideea
la ce ți-aș putea face!
— Nu te înțeleg.
Tremurând toată, Tricia era ca beată, fiind cuprinsă de senzații
puternice.
— De fapt asta este, a recunoscut el, scoțându-i bareta de elastic și
eliberându-i părul negru care i-a alunecat pe umeri într-o cascadă
strălucitoare.
— Am ocazia să-ți dau o lecție de dragoste… Ea a încercat să se
elibereze din brațele lui, dar Chris o strângea cu putere și arzând de
pasiune; n-o mai lăsa să facă nici o mișcare. Respirația lui caldă pe
obrajii ei o exalta la culme. Apoi, cu buzele îi atingea umerii

15. mângâindu-i gâtul… Tulburată de valuri de plăcere care o străbăteau
pe șira spinării, cum nu a mai simțit niciodată, Tricia s-a lăsat pradă
extazului. El a cuprins-o din nou, cu mai multă afecțiune și bărbăție
în brațe, sărutând-o pe gură cu pasiune. Cuprinsă de un vârtej
înnebunitor de pasiune, ea i-a încolăcit gâtul cu brațele, fără să-și mai
dea seama ce face, stăpânită fiind numai de gândul că-l iubea și că ar
fi dorit să rămână așa, în extaz, o veșnicie.
Degetele lui Chris îi alunecau cu delicatețe de-a lungul corpului,
sporindu-i și mai mult starea de neliniște plăcută. Și dintr-o dată, el a
respins-o cu o brutalitate inexplicabilă.
— Deplâng clipa în care te-am întâlnit! Vocea lui plină de ură a
rănit-o. Cu ochii plini de lacrimi, îl privea cum se îndreaptă spre ușă.
— Dacă am făcut ceva rău, regret sincer, crede-mă!…
— Ai curajul să spui că-ți pare rău?!
Nervoasă la culme și înspăimântată de explozia nedorită de ură în
situația în care se afla, Tricia, s-a ghemuit. Chris s-a întors și s-a
aplecat asupra ei amenințător.
— Nu ar fi trebuit să te invit pe iahtul ăsta. cunoscând atracția
periculoasă pe care o încercăm unul față de celalalt! Cred că nu vrei
să spui că nu ți-ai dat seama de această atracție? Și oricum, acum ești
în cunoștință de cauză, adevărat?
Ea nu a reușit să deschidă gura. Flacăra pasiunii care strălucea în
ochii lui Chris o consuma. Gura lui a devenit din nou stăpână pe a ei
în timp ce o lungea pe banchetă. Nici prin minte nu i-a mai trecut să
se opună. Nimic nu conta mai mult decât fericirea provocată de Chris
cu mâinile sale de-a lungul corpului ei, învăpăiat de dorințe.
Nu ar fi trebuit să permită asemenea gesturi unui bărbat, știa bine
acest lucru, dar Chris nu era un bărbat oarecare.
Înnebunită de văpăile dragostei, s-a lăsat dezbrăcată. Când el a
strâns-o lângă el, o dorință irezistibilă a cuprins-o și s-a lăsat
contopită cu el, prada unui uragan de senzații. Pe neașteptate, brațele
lui s-au retras. Chris s-a desprins de ea și s-a ridicat.
— Dumnezeule, am înnebunit! a exclamat trecându-și o mână
de-a lungul feței.
— Chris!

16. Vocea ei a avut o intonație nouă, ca și cum ea, Tricia, nu ar mai fi
fost deloc aceeași. În inocența ei, a întins mâinile spre el.
— Oh, Chris, să nu fii supărat pe mine! Când degetele ei s-au
așezat pe trupul lui, Chris a simțit un fior în tot corpul, dorind-o cu
exasperare.
— Te joci cu focul! a exclamat.
Privirea lui a căzut din nou pe trupul nud, înnebunitor, al Triciei
și, cu toate încercările de a-i rezista, s-a reîntors aprins asupra ei…
După șase ani, amintirea acelei nopți o făcea și acum să se înfioare
de rușine pe Tricia. Își reproșa mereu că a trăit acele momente. Ar fi
vrut să se apere de acel trecut, să se baricadeze împotriva acelor
amintiri… Dar era ca și când ar fi încercat să oprească cursul
impetuos al unui râu.
Își amintește că în ziua următoare, după acea noapte, a alergat cu
Inima plină de bucurie la palatul lui Benjamin Hammond, sigură că îl
va întâlni acolo pe Chris.
Foarte decepționată, l-a găsit în schimb pe Benjamin care se certa
cu fiica lui. Maxine voia un nou automobil sport și el refuza să-i dea
banii, acuzând-o că este inconștientă și cheltuitoare.
Tricia a observat imediat paloarea bătrânului și a încercat să
intervină, dar Maxine nu voia. Pe neașteptate, Benjamin și-a dus
mâna la piept.
Cu un fulger diabolic în ochii ei verzi, Maxine intrase în posesia
flaconului cu tabletele și, în loc să i le dea, i-a spus:
— O să primești tableta vitală atunci când ai să-mi semnezi cecul.
Oroarea a paralizat-o pe Tricia pentru câteva secunde prețioase.
Când s-a repezit spre Maxine pentru a-i smulge din mână
medicamentul, era prea târziu.
Benjamin era mort. Ca hipnotizată, Tricia a așezat corpul lui fără
viață cu senzația că o bucată de gheață i-ar cădea în spate.
Strigătele Maxinei l-au făcut pe Chris să vină în fugă. Simulând o
criză de nervi, fata i s-a aruncat în brațe.
— Este vina ei! a strigat în repetate rânduri cu o voce ridicată,
indicând cu un deget acuzator spre Tricia.
Ea a rămas mută, pietrificată, terorizată.

17. — Îi cerea bani, dar tata nici nu voia să audă… Și ea a decis să
nu-i mai dea medicamentul până ce el nu va semna un cec. Și acum
este mort!… Mort!
Tricia a știut tot timpul că Maxine o ura, dar nu și-a putut imagina
niciodată o infamie de acest fel. Cu medicamentul acela în mână,
avea de-a dreptul un aer de vinovată. Era înspăimântător! Trebuia să
se apere…
Chiar în clipa aceea i-a venit în minte o frază a lui Benjamin:
— Chris a adorat-o pe Maxine tot timpul. O crede incapabilă să
facă rău, are o încredere absolută în ea… A așezat-o pe un piedestal.
Dacă ar ști de câte ori Maxine a alterat adevărul pentru a face să fie
crezută inocentă, ar cădea din nori. De mai multe ori am vrut să-i
deschid ochii, dar nu am găsit niciodată curajul necesar de a-i
provoca o deziluzie așa de crudă.
„Și eu voi avea curajul s-o fac?” s-a întrebat Tricia cu inima
zdrobită, întâlnind privirea rece și acuzatoare a lui Chris. O privire
neașteptat de aprinsă de o ură așa de feroce, încât ea a fost nevoită să
plece ochii. Putea să-și apere propria fericire infiltrându-i lui Chris o
asemenea deziluzie? Era plin de afecțiune față de Maxine, o iubea de
atâția ani…
Capcana dragostei a prins-o în cursă pe ea: pentru a-l proteja de
durere pe Chris, a tăcut. Liniștea aceea echivala cu o confesiune.
Chris a respins-o pe Maxine cu drăgălășenie și s-a apropiat de Tricia,
dominând-o de la înălțimea staturii lui. Se asemăna mai mult ca
oricând cu șoimul care stătea pregătit să aterizeze asupra victimei de
pradă.
— Micuță infamă descreierată! Imediat cum te-am văzut am
înțeles jocul tău, și aveam dreptate! Ieși imediat din casa asta, înainte
ca eu să te dau afară, și să nu mai calci niciodată pe aici!
Era sfârșitul fericirii sale. Dragostea lăsase locul unei uri
implacabile.
În ziua aceea Tricia a devenit matură. Experiența atroce, durerea
imensă, i-au distrus visurile de adolescentă. Trebuia să-l uite pe
Chris. Două zile după aceea, oricum, el nu a putut s-o împiedice să
asiste la funeralii. Și, după ce toți au plecat, ea a rămas mult timp

18. îngenuncheată la mormântul lui Benjamin Hammond, plângând cu
lacrimi care îi șiroiau liniștite pe obraji.
În săptămâna următoare Tricia a fost convocată de către un notar.
Acolo, în prezența lui Chris, i s-a comunicat că domnul Hammond îi
lăsase ca moștenire o însemnată sumă de bani. Amuțită din cauza
surprizei, a privit mai întâi spre Chris, al cărui chip era posomorât și
nemilos, apoi spre notarul care avea o expresie severă și era așezat în
spatele biroului său amplu.
— Iată, ai obținut ceea ce voiai! Sper că acum ești mulțumită! a
exclamat Chris cu o expresie ostilă și disprețuitoare oglindită de
ochii lui migdalați.
Și cu aceste cuvinte a ieșit din încăpere și din viața ei.
Sărmanul domn Hammond! Cu generozitatea lui, confirma
suspiciunile lui Chris, acredita falsa imagine o unei tinere avide și
plină de interese.
Adresăndu-i-se notarului care era uimit, Tricia a declarat plictisită:
— Nu vreau acești bani! Vă rog să-i restituiți lui Chris Hammond
și surorii sale!
— Este imposibil, domnișoară Meredith, i-o răspuns notarul,
citindu-i diferite articole din lege.
— Atunci stabiliți destinația lor cum doriți. Cât despre mine, eu
nu vreau să știu absolut nimic.
S-a ridicat și, privind înapoi cu hotărâre, a ieșit din elegantul și
confortabilul birou al notarului pentru a se aventura în vântul rece
care sufla în acea dimineață de iarnă.
Nu intuia încă toate suferințele și umilințele pe care i le rezerva
viitorul. Chris a vândut castelul și s-a mutat în casa lui din Città del
Capo.
După șase ani, amintirile acelea atroce continuau să o chinuiască.
A sperat în mod sincer să nu-l mai vadă niciodată pe Chris și acum,
după atâta timp, iată că revenea în viața ei. Și ea, ca funcționară, s-ar
afla complet la bunul lui plac.
Perspectivele ei erau neclare. Viitorul ei se va afla de acum în
mâinile unui om care o ura și o disprețuia. Oricum, dacă nu voia să
treacă drept lașă, trebuia să rămână pe postul ei și să-l înfrunte.

19. La sfârșitul săptămânii, tot personalul întreprinderii era la curent
cu noutățile. Câțiva au primit liniștiți știrile, alții, în schimb, cu o
oarecare neliniște. Societatea lui Chris Hammond era cunoscută
pentru salariile mari pe care le practica. În schimb, aici se presta o
muncă de înaltă calificare. Câțiva dintre muncitorii lui Charles Barret
au câștigat, în mare îndemânare și rafinament, dar nu posedau un
certificat de calificare oficial. Se temeau că nu vor fi luați în
considerare de noul stăpân și că ar putea să-și piardă postul.
În fața biroului lui Charles Barrett s-au format cozi de muncitori
preocupați care cereau explicații. El i-a ascultat pe toți, pe rând.
Decizia finală, oricum revenea lui Chris Hammond, exigentul și
nemilosul stăpân al Uniwood.
Din rațiuni diferite, Tricia împărtășea sentimentul nesiguranței
acelor muncitori. Chris va decide soarta lor după cum va dori el.
— Îți faci griji în zadar, a dojenit-o cu gentilețe Frank, duminică
seara, în timp ce luau cafeaua împreună. Poate să pună pe liber
numai pe lucrătorii ale căror prestații vor fi nesatisfăcătoare.
— Dacă nu va mai dori să știe de mine, va găsi un pretext pentru a
mă da afară, a răspuns ea. Oricum, nu este o tragedie, voi căuta de
lucru în altă parte. Sunt mult mai necăjită pentru soarta unor colegi
care riscă să se confrunte cu dificultăți mai serioase.
Frank a tras un fum din pipă încruntând sprâncenele.
— Te gândești că într-adevăr Chris Hammond va da afară mulți
lucrători?
Tricia a ridicat din umeri.
— Cum aș putea să prevăd mișcările unui om ca el? Nu
îndrăznesc să fac previziuni. Când trebuie să sosească?
— Mâine.
„Mâine”. Cuvântul era suspendat în aer ca o amenințare.
— Ești mereu neliniștită de ideea revederii? a întrebat-o Frank.
— Puțin, a mărturisit ea cu un zâmbet nesigur. Nu știu ce mă va
aștepta.
— Mâine vei ști, a declarat el, mereu calm, luând-o de mâini.
Ea a dat din cap, posomorâtă, cuprinsă de un fior de neliniște.
Încordată, preocupată, s-a închis în carapacea ei, incapabilă de a se

20. prezenta veselă și vivace ca de obicei. Frank a înțeles dorința ei de a
rămâne singură și a plecat imediat după aceea.
Cufundată în gândurile sale, ea a spălat distrată ceșcuțele de cafea,
după care s-a dus la culcare. Dar a dormit foarte rău; în zori era deja
în picioare, îmbrăcată gata de plecare.
A pregătit mâncarea, dar abia s-a atins de ea. S-a reîntors în
camera ei și s-a așezat pe scăunelul din fața toaletei. Nu mai era
deloc fetița timidă pe care Chris o cunoscuse cu șase ani în urmă. A
trecut, prin clipe de disperare și deziluzii feroce. Devenise o femeie.
Și-a scurtat puțin din lungimea părului ei negru: acum buclele
grațioase îi atingeau umerii. Îmbrăcămintea de culoare verde, bine
croită, scotea în evidență trăsăturile armonioase ale corpului său.
Sprâncenele erau bine conturate, genele bogate și ochii de culoare
închisă și profunzi. Nasul era micuț și drept și buzele pline trădau o
senzualitate neexprimată.
Cu privirea ei expresivă, pielea catifelată și bronzată, îmbrăcată
elegant și cu vocea armonioasă, Tricia era foarte atrăgătoare.
Și-a dat cu puțin roșu pe buze, după care s-a examinat cu ochi
critici. Să se lase acuzată de o crimă pe care nu a săvărșit-o, era o
probă foarte dureroasă.
În decursul anilor și-a construit un scut pentru a se apăra de toate
suferințele vieții. A reușit să se protejeze de durerile trecutului. Un
singur obstacol mai rămăsese, și ea nu a reușit să-l înlăture…
Prin stofa rochiei a atins șoimul de argint pe care îl purta la gât.
De mai multe ori s-a gândit să-l scoată, dar un vag presentiment a
reținut-o. Medalionul a rămas la locul lui, amintire palpabilă din
perioada cea mai memorabilă a vieții sale. Și stătea mereu acolo,
amintindu-i nebunia ei din tinerețe: când și-a dăruit inima unui om
care a respins-o apoi.
Câteva minute mai târziu, Tricia se afla la volanul mașinii sale, în
drum spre serviciu, și se forța să se convingă că era vorba de o zi ca
toate celelalte, Dar după ce a intrat in birouri, fragila el siguranță s-a
prăbușit. Atmosfera era cea a unei așteptări febrile. Dar pardoselile
erau așa de strălucitoare, iar încăperile puse toate în ordine. O liniște
neobișnuită domnea în vechea clădire, perturbată numai de un

21. murmur de voci îngrijorate. Nu lipsea decât un covor roșu pentru
primirile protocolare ale noului patron, s-a gândit Tricia cu ironie.
A urcat în lift și a apăsat pe butonul de la etajul trei. Când cabina
s-a oprit brusc la jumătatea dintre cele două etaje, Tricia izbucni în
râs. În sfârșit, și ceva firesc! Cel puțin liftul vechi rămăsese fidel
modului lui obișnuit de funcționare! A apăsat din nou pe buton. După
câteva smucituri neliniștitoare, ascensorul a luat-o din loc.
În micuțul ei birou, Tricia se simțea ca în propria ei casă. Scoțând
încuietoarea mașinii de scris, a așezat-o cu afecțiune. Câte ore a
petrecut în acea încăpere bătând corespondența domnului Barret,
răspunzând la telefon, soluționând diferitele probleme de muncă…
De-acum înainte nimic nu ar mai putea să fie la fel. Cu Chris
Hammond va începe o nouă epocă. Va stăpâni creionul și va pregăti
notesul, ca de obicei. Din exterior privită, ea părea calmă și stăpână
pe sine, dar în realitate avea nervii la pământ. A aruncat o privire la
ceasul din perete, care se afla în fața ei: ora fatidică se apropia tot
mai mult.
Un zgomot de pași i-a anunțat sosirea lui Charles Barrett și i-a
indicat că nu era singur. Câteva secunde mai târziu Tricia se afla în
fața unui om mult schimbat față de cel pe care îl cunoștea. Chris era
și mai înalt și îndrăzneț decât își amintea ea. Părul lui deschis era
puțin grizonat. Gura frumoasă căpătase o expresie dură, ca și cum nu
ar mai fi zâmbit de mult timp. Arăta mai mult de cei treizeci și doi de
ani al săi.
Ochii migdalați s-au oprit asupra ei. Exceptând o imperceptibilă
clipire a genelor, Tricia nu a observat nici o emoție.
— Vă mai amintiți desigur de Tricia Meredith, a spus Charles
Barret.
— Cum să nu!
Timbrul profund al acelei voci a evocat amintiri dureroase in
memoria Triciei.
Forțându-se să-și mascheze nervozitatea, i-a întins cu delicatețe
mâna și i-a spus cu naturalețe:
— Bună ziua, Chris!
Cu mare încurcătură, el a ignorat-o și întorcându-se spre Charles,
a spus:

22. — Dacă sunteți de acord, aș vrea să vorbesc cu dumneavoastră
înainte de a sosi colaboratorii mei.
— Desigur.
Charles a aruncat o privire plină de compasiune spre Tricia, care a
lăsat mâna în jos. Când ușa biroului s-a închis în spatele lor, ea și-a
simțit palmele umede și picioarele moi. A fost nevoită să se așeze. A
rămas un moment cu capul aplecat, cu pumnul apăsat pe gură, în
timp ce inima îi bătea puternic și urechile îi vâjâiau. Primul rund se
sfârșise: vor mai urma și altele, și mai dificile, știa acest lucru. Nu
trebuia să conteze pe bunăvoința lui Chris Hammond.
În ziua aceea întreprinderea a fost invadată de colaboratori de la
Uniwood: totul trebuia examinat și controlat. Contabilii lui Chris își
cunoșteau prea bine misiunea, reexaminând dosare de arhivă de
câțiva ani în urmă și conducând cercetări amănunțite.
— Este pentru prima dată în viața mea când trebuie să răspund la
atâtea întrebări! s-a lamentat Rosalie Usher, funcționară la
contabilitate, întâlnind-o pe Tricia pe coridor. Parcă aș fi interogată
ca la poliție!
Aflată în mijlocul iureșului acestor activități, Tricia se simțea
puțin descumpănită. Oameni de afaceri, îmbrăcați impecabil, treceau
și reveneau în mod continuu prin biroul ei. Pentru a se concentra, a
uzat de obișnuitele practici de a evada. Terminând de lucru, nu-i
rămânea decât să pregătească ceaiul și să dea legăturile la sediul
central al Uniwood. Avea impresia că ar fi devenit un fel de
centralistă. Munca ei din acea zi nu avea nimic în comun cu cea de
secretară de direcție.
În sfârșit, a fost chemată de Charles Barrett.
— Ai dosarul Lockhart, Tricia ?
— Da, domnule Barrett.
— Te rog să mi-l aduci.
Părea că o tornadă ar fi devastat biroul lui Charles Barrett, cu foi
împrăștiate și dosare de arhivă desfăcute. Pe chipul vârstnicului
conducător se vedeau foarte evident semnele oboselii. Tricia i-a
întins dosarul.

23. În decursul zilei întregi a evitat să-l privească pe Chris, dar în acel
moment nu putea să facă la fel, dat fiind că ocupa scaunul pe care
stătea ea de obicei când stenografia.
Când, în sfârșit, privirile lor s-au întâlnit, Tricia s-a înfiorat citind
în pupilele ochilor lui numai ură și dispreț. Aproape că se aștepta să-l
vadă ridicându-se de pe scaun și repezindu-se asupra ei pentru a o
lovi.
— Du-te acasă, acum, i-a zis Charles Barrett. Cu o oarecare
ușurare, Tricia și-a transferat atenția asupra lui.
— Dacă sunteți sigur că nu mai aveți nevoie de mine…
Charles avea un zâmbet obosit și gentil.
— Chris și cu mine mai avem de discutat unele probleme, dar nu
este cazul ca să te mai reținem pe tine.
— Foarte bine, domnule Barrett. În acest caz…
— Bună seara, Tricia!
Ea a aruncat o privire in direcția lui Chris. Își reluase masca lipsită
de expresivitate, pe care o adoptase întreaga zi.
— Bună seara, domnule Hammond! a spus ea indepărtându-se,
fără să se aștepte la un răspuns.
— Bună seara, domnișoară Meredith! a răspuns el pe un ton
plictisit și impersonal, chiar în timp ce ea deschidea ușa.
Tricia era gata să se întoarcă pentru a-i vorbi de toată lipsa de
considerație pe care a văzut-o pe chipul lui. Dar din fericire, s-a
abținut la timp.
Atmosfera nu s-a îmbunătățit nici în zilele următoare și ea nu a
reușit să uite nici măcar pentru o clipă prezența obsesivă a lui Chris.

24. CAPITOLUL III
Vineri, Charles Barrett se găsea la birou pentru ultima oară. Din
acel moment ieșea în mod oficial la pensie. Salariații i-au dăruit un
scrin realizat special pentru el în atelierele fabricii. A fost un moment
foarte emoționant. Când Tricia l-a văzut ștergându-și lacrimile care îi
șiroiau pe obraji, a simțit un nod în gât.
— Să vii să ne vezi și să petreci un weekend la noi, în căsuța
noostră, Tricia, i-a spus în momentul în care rămăseseră numai ei doi
în biroul lui.
— Mulțumesc, cu multă plăcere.
— Și… S-a întrerupt. Un zgomot de pași anunța sosirea lui Chris
Barrett, i-a luat mâna și i-a șoptit în grabă:
— Să ai grijă de tine, Tricia.
Chiar în acel moment a intrat Chris. Văzând cele două mâini
reunite, o expresie ironică i se întipări pe față. Tricia s-a gândit că
acel om avea darul de a o confunda. Și nu era pentru prima dată când
atribuia semnificații ambigui unui act inocent.
— Pe diseară, Chris! Ne vom vedea la cină, a spus Charles lăsând
mâna Triciei liberă, fără a suspecta nici pe departe ideile absurde pe
care gestul său le putuse naște. A luat geanta lui veche și s-a pregătit
să plece.
— Am să trec să vă iau pe la ora șapte.
În timp ce Chris l-a condus până la ieșirea din întreprindere, Tricia
a rămas o clipă gânditoare în fața mașinii de scris: Charles Barrett a
plecat la pensie, colaboratorii lui Chris s-au întors la Città del Capo,
și ea se va afla de acum singură în fața dușmanului ei. Nu mai exista
nimeni între ei doi. Și disprețul lui Chris în relațiile cu ea era foarte
mare. Îi purta și acum ranchiună pentru o crimă pe care în realitate ea
nu a comis-o. Totuși, cu toate suferințele suportate din cauza lui, nu
reușea să-l urască. Înțelegea, într-o oarecare măsură, suspiciunile

25. sale, răutatea sa. Nu putea să-i reproșeze pentru că i-a dat crezare
Maxinei: în fond, a surprins-o pe ea, Tricia, cu pastilele în mână…
Oricum experiența aceea i-a fost învățătură de minte: nu-și va mai
dărui inima nimănui cu atâta ușurință. Și dacă o va darui, o va face
numai unui bărbat demn de dragostea ei, un om ca Frank Carlson.
— Stai și meditezi asupra delictelor tale? Tricia a tresărit. Chris a
apărut în pragul ușii cu brațele încrucișate la piept. Văzându-l, a fost
cuprinsă de o emoție care i-a amintit trecutul, dar a rămas
nepăsătoare.
— Poți să gândești ce vrei, i-a răspuns cu răceală în glas.
El s-a crispat și a zâmbit cu o expresie ironică, infundându-și
mâinile în buzunare și apropiindu-se de ea.
— Ar fi cu totul altceva dacă tu ai avea cât de cât o conștiință, dar,
de la o persoană ca tine la ce poți să te aștepți?
Ea a inspirat profund înainte de a răspunde.
— Sper că tu nu ai intenția să continui să mă insulți în acest fel.
Țin să-ți atrag imediat atenția: nu voi mai tolera acest lucru.
— În postura ta, nu poți să-ți permiți să tolerezi sau să nu tolerezi
ceva! Eu sunt cel care trebuie să te suport, și te mențin în continuare
numai pentru că fac un act de caritate, să știi asta!
Chris a strâns din măsele și ochii lui limpezi au fost cuprinși de
fulgere neliniștitoare.
— Și, pentru că discutăm acest subiect, trebuie să fac precizarea
că de regulă lucrez cu persoane sigure și total credincioase. Mă tem
că nu este exact și în cazul tău!
Față de o declarație așa de ofensivă. Tricia a încercat un sentiment
interior de revoltă. Oricum, Chris nu trebuia să-și dea seama că a
rănit-o: a ridicat bărbia cu un aer de sfidare și a susținut privirea lui
cu o stăpânire de sine care era mult mai sigură decât o încercare.
— Dacă înțelegi să insinuezi că nu sunt o persoană în care să ai
încredere, Chris Hammond, eu…
— O dată am avut încredere în tine, cu ta-tăl meu. Și a fost o
eroare pe care o voi deplânge toată viața, a spus el pe un ton
disprețuitor.
Ea s-a îngălbenit.

26. — Ceea ce s-a întâmplat nu este în favoarea ta, a spus Chris
amenințător, aplecându-se asupra ei.
Tricia, neputincioasă, își freca disperată mâinile sub birou. Orice
iluzie a dispărut; acum când Chris conducea întreprinderea ea trebuia
să plece, să-și caute o altă muncă.
— Am să-mi dau demisia! a anunțat calmă.
— Nu ți-am cerut să-ți dai demisia! a exclamat el plictisit. Privirea
lui rece și nemiloasă o studia: Tricia avea un aspect încântător!… Ai
să lucrezi! Te asigur că-ți vei câștiga cu greu salariul! Începând din
acest moment te voi supraveghea tot timpul. La prima greșeală,
Patricia Meredith, nu voi ezita să te dau afară. Și voi face în așa fel
ca să nu mai poți ocupa un alt serviciu, a adăugat cu un ton răutăcios
care a făcut-o să tresară.
În liniștea care s-a lăsat între ei, a fost cuprinsă imediat de teamă,
ură și părere de rău. Chris nu ar fi avut probleme pentru a pune în
aplicare amenințările sale. Stătea în puterea lui. Cum ar fi putut să
facă acest lucru? Tricia era furioasă pe ea însăși. Era prea slabă, prea
asaltată de sentimente contradictorii.
Mânia a cuprins-o.
A aruncat o privire rece spre Chris și a întrebat cu o ușoară ironie:
— Mai ai și altceva să-mi spui, domnule Hammond?
— Da, a spus el plictisit, strângând din buze. Nu fi insolentă.
Apoi a plecat, trântind ușa cu violență, încât Tricia a avut impresia
că a fost pălmuită. A avut în intenție să râdă puțin, dar s-a abținut. Cu
mare greutate reușea să se concentreze asupra problemelor sale de
muncă.
Frank lipsea din oraș la sfârșitul săptămânii și Tricia a petrecut
două zile în liniște. A făcut câteva comisioane și s-a ocupat de treburi
domestice. Cu toate că se forța să nu se gândească la viitorul ei,
totuși era frământată.
Nu avea cale de ales: trebuia să suporte prezența ostilă a lui Chris
până în ziua în care ar fi pus un alt director în fruntea întreprinderii.
Duminica seara a mâncat numai o chiflă. Chris o obseda. Timp de
șase ani s-a străduit să-l alunge din mintea ei, dar el i-a apărut din
nou în cale. Și s-a hotărât să nu-i mai cadă în plasă pentru a doua

27. oară. Cu trecerea timpului, se eliberase de magnetismul lui… Nu, nu
se va mai lăsa deloc fascinată de el, nu mai era cazul.
Era vindecată definitiv, și-a zis. Vindecată de amorul ei nebun de
tânără pentru un bărbat care i s-a părut dotat cu toate calitățile, dar
care, în schimb, a făcut-o să sufere în mod crunt. Cu vârsta, a devenit
mai înțeleaptă, mai prudentă. Sorbind cafeaua, a lăsat ca gândurile
să-i zboare la Frank.
Era un om minunat, adorabil și voia să se căsătorească cu ea. De
ce vedea în el numai un prieten drag?
A suspinat. Privirea i-a căzut pe un maldăr de rufe care trebuiau
călcate. Timp de două ore a avut de lucru, uitând de toate. Deodată a
auzit soneria. Poate că s-a întors Frank mai repede decât trebuia. A
scos fierul de călcat din priză și a mers să deschidă.
— Chris! a exclamat cu un sentiment de spaimă și surpriză.
Inima îi bătea cu putere în piept când l-a văzut așa de elegant și cu
părul aranjat.
— Pot să intru?
— Este târziu, a protestat ea cu o voce tremurândă, dar Chris
făcuse deja câțiva pași, cu un zâmbet cinic pe buze.
— Între vechi prieteni nu este niciodată prea târziu, a spus
neliniștit, observând-o.
Incomodată în mod teribil din cauza cămășuței modeste în care
era îmbrăcată și a părului aflat în dezordine, Tricia l-a invitat să ia
loc în micul salonaș.
— Nu am fost niciodată prieteni.
— Pentru că am descoperit imediat jocul tău a răspuns el.
Tricia a preferat să tacă. Rămânând la o oarecare distanță de el, a
început să-l privească.
La birou, în timpul săptămânii, prezența lui nu a tulburat-o prea
mult. Dar acasă la ea, stând pe fotoliu, îi apărea în altă lumină.
S-a simțit în pericol. Era așa de înalt, puternic, musculos. Chris
mai exercita încă asupra el irezistibilul său magnetism. Oricum, nu
mai era fata ingenuă de atunci. Acum era capabilă să-i reziste, și-a
spus cu hotărâre.
Cu toate acestea, atunci când privirea ei plină de neîncredere s-a
oprit asupra deschizăturii de la cămașa bleu, acolo unde se vedea

28. pieptul viril și bronzat, a fost cuprinsă de o senzație de căldură
copleșitoare. Amintirea arzătare a trupului lui i-a înfiorat memoria.
Nervoasă pentru că mai era încă atrasă fizic de acel om pe care îl
ura, Tricia s-a întors și a mers la fereastră. Laguna strălucea sub clar
de lună.
Imediat ce s-a simțit puțin mai calmă, l-a înfruntat.
— De ce ai venit, Chris?
— Din simplă curiozitate.
Stătea și observa apartamentul în mod amănunțit. Privirea
disprețuitoare a zăbovit scrutător pe fotoliile vechi confortabile,
asupra biroului antic pe care Tricia îl cumpărase de ocazie, asupra
mobilei din sufragerie, obiecte care au costat-o luni și luni de
economii.
— Cu suma frumoasă pe care tatăl meu ți-a lăsat-o, ai fi putut să-ți
permiți ceva mai bun. Ai cheltuit acei bani, îmi imaginez!
Agresivitatea aceea așa directă a amuțit-o.
— Ei, nu zici nimic?
— Știi deja răspunsul meu la toate întrebările tale… a reușit, în
sfârșit să spună Tricia sprijinindu-se de un fotoliu.
— Într-adevăr?
Ochii lui migdalați o fascinau.
— De ce ai făcut-o, Tricia?
Nu putea să-i povestească adevărul. Timp de câteva secunde între
ei s-a așternut o liniște chinuitoare.
— Gândește despre mine ce vrei, dar eu îi doream tatălui tău
numai bine.
— Îi doreai atât de mult binele încât l-ai ucis pentru a intra in
posesia părții tale de moștenire!
Tricia s-a îngălbenit.
— Nu știam de testamentul lui! a protestat.
Dar Chris nu o credea, era evident. A agitat mâinile în semn de
neputință.
— Am probe împotriva ta! a exclamat el cu vocea alterată de ură.
— Desigur, a spus ea cu tristețe, plecându-și ochii, în timp ce
scena penibilă îi revenea în minte. Era și Maxine, nu-i așa?

29. — Și drama aceea a răvășit-o în așa fel că nu a mai dormit câteva
nopți, a declarat Chris.
Ea a zâmbit cu subînțelesuri.
— Lucrul acesta nu mă uimește.
— Ce vrei să spui? a murmurat el.
— Nimic, a răspuns Tricia plictisită. Maxine a fost mereu cu
nervii la pământ…
Chris a privit-o atent cu o intensitate care a făcut-o să se
cutremure.
— Ești răspunzătoare pentru moartea tatălui meu. Poți să negi
acest lucru?
Pentru o clipă ea a visat că-i strigă adevărul în față și că-i prezintă
probele inocenței sale.
Dar a renunțat imediat la aceste gânduri și i-a replicat cu hotărâre:
— Poate că aș putea! Nu ai mărturia Maxinei?
Chris a înlăturat dintr-o săritură distanța care îi separa. Fără a-i
lăsa timp să mai fugă, i-a înfipt degetele lungi în gâtul fraged,
strângând-o amenințător.
— Aș vrea să te ucid! a exclamat el.
În acel moment chiar că se gândea la acest lucru. Ochii de culoare
închisă a Triciei, dilatați din cauza terorii, erau fixați asupra chipului
lui. Mânia o desfigura. Ea a încercat să vorbească dar nu i-a ieșit nici
un sunet din gât.
În sfârșit, Chris a slăbit strânsoarea și a lăsat-o să respire.
— Ucigându-mă, nu l-ai fi putut readuce la viață pe tatăl tău, a
murmurat slăbită, tulburată de corpul lui Chris care se afla la puțini
centimetri de ea.
El a acceptat ideea, spunând:
— Dar aș fi avut cel puțin satisfacția că l-am răzbunat!
— Chris, eu nu…
Și-a mușcat buzele. Era gata să-i spună adevărul.
S-a corectat cu greu:
— Nu am făcut-o înadins.
— A fost o acțiune deliberată, inumană, a susținut el.
— Chris…

30. — Să zic că începeam într-adevăr să… A încercat să-și recapete
calmul. Mâinile lui i-au cuprins părul aplecându-i capul pe spate…
De ce nu ai plecat departe în lume cu banii pe care ți i-a lăsat tatăl
meu? De ce te-ai reîntors în viața mea după toți acești ani?
El era cel care a reapărut în viața ei, s-a gândit Tricia. Dar, în loc
să-i spună, a rămas mută privindu-l în față. Era înspăimântată și
fascinată în același timp.
Puțin câte puțin, ura care i se zugrăvise pe față a lăsat locul
dorinței. Privindu-i buzele înnebunitoare și palpitante, a dat drumul
părului și cu o mână a mângâiat-o cu senzualitate pe ceafă,
strângând-o la pieptul său.
Aceeași dorință, primitivă, incontrolabilă a cuprins-o pe Tricia,
alungându-i orgoliul, indiferența și bunele intenții. Răvășită, a fost
nevoită să remarce: dragostea ei pentru Chris nu a murit, așa cum a
vrut ea să creadă. Parcă s-a conservat numai, în așteptarea de a
renaște, mai puternică decât înainte.
— Chris… a gemut, încercând în zadar să se desprindă de el.
— Ai fost totdeauna o mică, necunoscută aventurieră, a spus el cu
voce joasă înainte de a-i cuprinde cu sărutări buzele.
A sărutat-o cu pasiune, cu o dorință sălbatică care a trezit ecouri și
în trupul ei. Timpul nu mai exista deloc. I se părea că s-a întors la
scurtele momente de fericire pe care le-au trăit cândva.
Dar din fericire și-a amintit de toate suferințele suportate și s-a
eliberat instinctiv din brațele lui Chris.
Au rămas în picioare, unul lângă celălalt, într-o liniște chinuitoare.
Palizi, fără răsuflare, pradă destinului care îi adusese din nou față în
față.
Chris și-a revenit primul.
— Cred că nu te gândești să primești scuze, a spus cu voce
neliniștită.
Cu un efort, Tricia i-a răspuns imediat:
— Mai bine să uităm acest incident.
— Faci cum vrei! a mormăit el, ostil.
— Tu mă detești și mă disprețuiești. Să știi că în schimb din
sentimentele mele nu mai rămâne nimic, din tot ceea ce simțeam, cu
toată tinerețea mea pentru tine.

31. Chris a zâmbit ironic.
— Atunci explică-mi de ce ai răspuns cu atâta foc la sărutările
mele…
— Nu mai am nimic să-ți explic, a replicat ea cu amărăciune,
reproșându-și slăbiciunea. Când două persoane se urăsc așa ca noi,
nu mai există nimic de spus.
Privirea lui Chris măsura în mod insolent formele corpului ei și
s-a întors oprindu-se la chipul abătut.
— Va trebui, în mod necesar, să ne suportăm reciproc în orele de
muncă. Cât privește restul timpului, este preferabil să nu ne mai
vedem deloc.
— Sunt de acord, a răspuns ea plictisită strângând din pumni
pentru a nu tremura.
Chris a ezitat o clipă. Era pe punctul de a mai spune ceva, dar a
strâns din buze și a ieșit din apartament trântind ușa cu violență.
După câteva minute, de la balconaș, Tricia l-a văzut
îndepărtându-se în mașina lui sport. A reintrat în salon și a închis ușa
cu un gest hotărât, ca și cum ar fi vrut să lase afară amintirile sale.
Cum putea să se apere de o dragoste așa de profund înrădăcinată
în ea? În ciuda celor șase ani de neplăceri, în ciuda umilințelor, cu
toate acuzațiile nejuste ale lui Chris, ea îl mai iubea încă. Chiar mai
mult ca în trecut.
Era punctul maxim. Devenind conștientă de această realitate
tulburătoare, Tricia a izbucnit într-un râs isteric. Și Chris o dorea în
permanență… Atracția era reciprocă. Dar la ce mai servea? Pe ea n-o
interesa o plăcere efemeră și fără dragoste.
Deja l-a părăsit o dată. Și a rămas singură… Nu! Nu ar vrea să
mai cadă din nou în acel infern, niciodată!
Luni dimineață, Chris a chemat-o în biroul său și a fost rece și
distant ca și când cu o seară înainte nu s-ar fi întâmplat nimic. Cu un
gest distrat al mâinii, i-a indicat scaunul din fața lui.
— Trebuie să-ți dictez câteva scrisori, i-a spus după ce ea s-a
așezat. Presupun că tu știi să stenografiezi…
Tricia nu avea un caracter irascibil, de fiecare dată făcea unele
eforturi pentru a se controla. Își menținea cu calm privirea ei rece și
cercetătoare.

32. — Da, este specificat acest lucru în diploma mea.
— Atunci să nu mai pierdem timpul, curaj!
— Sunt gata, a răspuns ea deschizând blocnotesul.
Chris a meditat îndelung înainte de a începe; se părea că are o idee
în cap. După câteva momente, Tricia a înțeles: dicta așa de repede, că
abia reușea să se țină după el. De fiecare data era hotărâtă să nu-i dea
satisfacția de a o vedea pusă în dificultate.
— Dictez poate prea repede pentru tine? a întrebat el la puțin
timp, cu o prefăcută curtoazie.
— Nu! a răspuns pe un ton acid. Mi-am dorit mereu să devin
campioană mondială la stenografie!
Privirile lor s-au întâlnit și Tricia a crezut că a surprins un fulger
amuzat în ochii lui Chris. Dar expresia aceea a dispărut imediat și el
a reînceput să dicteze cu o viteză normală.
— Am să semnez după ce o să termini să le bați, a spus în final,
după o oră de lucru. Aceste scrisori trebuie să plece cât mai repede
posibil.
— Bine.
— O altă problemă…
Tricia era deja în ușă. S-a întors pentru a lua foaia pe care el i-a
întins-o: erau scrise câteva nume.
— Mâine vreau să mă întâlnesc cu aceste persoane, stabilește
orele vizitelor.
— Tricia a citit lista cu o oarecare grijă.
— Cât timp vrei să dedici fiecărei persoane?
— Nu mai mult de o jumătate de oră.
Suspiciunea cruntă care i-a trecut prin minte a prins o consistență
majoră. Uitând orice prudență, l-a întrebat:
— Intenționezi să-i dai afară? Chris a strâns ușor din ochi.
— Nu cred că te privește problema, dar chiar asta trebuie să fac.
— Pentru ce? a avut îndrăzneala să întrebe Tricia. Cumva pentru
că nu au o calificare profesională precisă?
— Exact! Și acum du-te să rezolvi treburile, i-a ordonat Chris.
Dar Tricia nu s-a dat bătută. Cunoștea personal pe fiecare dintre
acei muncitori.
— Nu poți să-i pui pe liber, Chris!

33. — De ce, mă rog?
Și s-a ridicat, dominând-o de la înălțimea staturii sale și fixând-o
cu o privire ciudată, care o făcea să freamăte mereu de panică și
emoție.
— Nu poți să-i doi afară, a repetat. Acești oameni lucrează aici de
mulți ani, nu merită un astfel de tratament. Profesionalitatea câștigată
valorează mai mult decât o bucățică de hârtie. Și… A încercat să-și
tragă răsuflarea. Majoritatea dintre ei au o familie numeroasă de
întreținut. Punerea lor pe liber ar fi o catastrofă.
— Eu fac afaceri, nu binefacere! a declarat el.
— Binefacere! Ochii Triciei scăpărau de mânie. Acești oameni
nu-ți cer milă! Lucrează din greu pentru a-și câștiga salariul lor. Dă-i
afară… și ai să vezi… Vei provoca nemulțumiri în fabrică și o să ai
pe conștiință mizeria a numeroase familii!
— Ai terminat? a zis Chris cu o voce straniu de calmă, rupând
liniștea mortală care urmase după cuvintele Triciei.
Ea tremura, nervoasă.
— Da, am terminat.
— Bine, atunci du-te!
S-a supus dar, ajunsă în prag, o ezitat o clipă și s-a întors.
— Chris…
— Ce naiba, Tricia! a replicat el, cuprins de supărare. Dacă sunt
așa de buni după cum spui, nu vor avea dificultăți în căutarea altui
loc de muncă!
— Desigur! a încuviințat ea închizând ușa după ea fără să facă
zgomot.
Cu inima îndurerată, începu să organizeze întâlnirile pentru ziua
următoare. Chris nu tolera ineficiența și incompetența. Spera că acei
oameni au să-l convingă asupra adevărului.
— Acest sistem de arhivizare este sub orice critică! s-a lamentat
Chris când s-a întors, spre sfârșitul săptămânii, ca să-i semneze
corespondența.
Chris, exasperat, se zbătea cu casetele:
— Domnul Barrett era puțin mai conservator, a admis Tricia, dar
o scotea la capăt foarte bine.

34. — În schimb, eu nu! a izbucnit Chris înșfăcând dosarul pe care ea
îl găsise… Vom schimba sistemul, chiar dacă asta ne-o costa zeci de
ore de muncă. A sfidat-o cu privirea. Ai obiecțiuni?
Dacă se gândea să o înspăimânte dându-i mai mult de lucru, făcea
o mare greșeală. Plină de sine, a răspuns:
— Nici o obiecție!
— Perfect.
Cu un simplu semn făcut din cap, a invitat-o să ia loc în timp ce el
citea și semna scrisorile.
Tricia aștepta în liniște, admirând, fără să vrea, mâinile frumoase
cu degetele lungi și subțiri ale lui Chris. Mâini abile, experte, care
puteau cu aceeași, ușurință să provoace suferințe și să suscite pasiuni.
Fantasma trecutului apărea din nou. Ea se revedea la nouăsprezece
ani, inocentă, încrezătoare, dăruindu-i-se orbește unui bărbat care o
purtase spre al nouălea cer și… în fundul infernului.
Și acel om, acum îi spunea:
— Expediază aceste scrisori, după care ne vom ocupa de noul
sistem de arhivizare.
Timpul a trecut. Tricia nu s-a gândit la altceva decât la munca sa.
Când a privit la ceas, nu-i venea să creadă ochilor: șase și jumătate!
Chris și ea rămăseseră desigur ultimii în toată întreprinderea.
— Sper că nu aveai obligații, a precizat el imbrăcându-și geaca.
Dar nu se gândea la asta cu adevărat. Că Tricia ar fi putut să
întârzie, îi era cu totul indiferent. Ea l-a citit în ochii cinici și
nemiloși.
— Și dacă aș avea, ce importanță are! a exclamat ea cu supărare,
fără a se mai putea controla.
— Chris a profitat de răspunsul ei pentru a o lua peste picior.
— Fericirea oamenilor care depind de mine îmi stă mult aici la
inimă!
— Tu nu ai inimă! Funcționezi ca un robot! a exclamat ea.
El a venit imediat lângă ea, cu ochii care-i scăpărau flăcări, și a
prins-o prin spate în brațe ridicând-o de pe scaun. Gestul acela
fulgerător a lăsat-o fără grai. Nu s-a apărat și, pe neașteptate, se afla
strânsă în brațe la pieptul lui. Încă o dată, contactul cu corpul lui cald

35. și musculos a tulburat-o. Asaltată de mii de senzații aproape că
leșinase:
— Atenție, Patricia Meredith! Nu exagera! a spus el. Să nu-ți mai
permiți să mă judeci. Începe cu tine însăți, acum ori niciodată! Nu
ești, apoi, așa perfectă! Și, strângând-o până i-a făcut rău, a
atenționat-o:
— Să nu exagerezi, că ai putea să-ți deplângi clipele astea toată
viața!
Tricia a rămas nemișcată, rigidă, incercând să reziste emoțiilor
nebunești care o copleșeau.
Pe neașteptate și Chris părea cuprins de un freamăt și pe chipul lui
se putea citi expresia unei dorințe nebune.
Ea, cu inima zvâcnindu-i de profunde dorinți, își ținea respirația
așteptând… sperând…
Dar după câteva clipe el a respins-o cu violență, urlând:
— Du-te acasă! Pleacă înainte de a mă face să comit o eroare pe
care am regreta-o apoi amândoi!
Complet dezorientată și năucită, Tricia s-a întors și s-a îndepărtat
legănându-se în mers, fără a scoate o vorbă.
După câteva minute se afla în mașină, supărată foc pe ea: cum de
a putut să se lase atrasă în mrejele unui astfel de bărbat? Se mustra,
rușinându-se profund. Un fapt o consola însă: că nici chiar Chris nu
reușea să se despartă de ea, cu toate eforturile pe care le făcea pentru
a o urî. În fond, de ce nu s-ar lăsa prinsă în joc complet? Nu, nu era
posibil! Cu o profundă amărăciune, Tricia se gândea la evidențe.
Prețul pe care îl plătea era prea mare și ea nu era destul de puternică.
Dintre ei doi, ea ar fi poate cea care va suferi cel mai mult.

36. CAPITOLUL IV
Tricia nu era aproape niciodată indispusă În seara aceea, însă,
pentru prima oară, nu l-a mai primit pe Frank cu cordialitatea
obișnuită. Deprimată și chinuită, stătea tăcută, neagră de supărare.
— Ce se întâmplă, Tricia? a întrebat-o Frank, rupând tăcerea
apăsătoare.
— Nimic.
Tricia evita privirea iscoditoare a lui Frank și a încercat să se
concentreze la croșetatul unui maiou.
— Ești cam palidă… și de obicei nu ești așa de tăcută.
Frank a mai tras câteva fumuri din pipă apoi, gânditor, a
adăugat… Ai cumva probleme la birou?
Tricia l-a observat puțin în liniște. Nu putea să ascundă nimic unui
amic atât de insistent. Și Frank, de altfel, o cunoștea prea bine pentru
a se putea lăsa înșelat de niște răspunsuri evazive.
A zâmbit și i-a răspuns.
— Da, o oarecare mică problemă…
— Chris se poartă urât cu tine?
— Mai precis, nu. El… S-a oprit, mușcându-și buza inferioară ca
și cum ar fi căutat cuvintele adecvate… Cum ai vrea să uit trecutul
dacă îl am în priviri în toate zilele săptămânii?
— Nu înțeleg cum, ca niciodată Chris Hammond a venit personal
la Knysna - a precizat Frank.
— Cunoscându-l, lucrul mi se pare perfect logic, a răspuns ea cu
puțin sarcasm în voce.
— Este destul de presant să se gândească că este singurul capabil
să preia conducerea întreprinderii.
Întâlnind privirea lui Frank, Tricia s-a rușinat de cuvintele spuse
de ea.

37. — Poate exagerez, a spus. Chris este într-adevăr foarte capabil.
Am rămas surprinsă văzând angajarea cu care se dăruiește fiecărui
proiect nou…
— După cum îmi vorbești despre el, pare să fie simpatic.
— Oh, sigur că este simpatic, a exclamat Tricia cu un zâmbet
acid. Dar nu cu mine!
Frank a încruntat sprâncenele și, când ea a trecut prin spatele
fotoliului său, a apucat-o de braț.
— Tricia, să nu-i mai permiți să te facă să suferi.
Ea a oftat și, văzând o afecțiune așa de mare în ochii lui Frank a
declarat cu fermitate:
— Am greșit o dată. Acest lucru nu se va mai întâmpla!
Chipul lui Frank s-a luminat.
— Sunt fericit că te aud spunând acest lucru.
Tricia i-a zâmbit, dar avea inima strânsă ca într-un clește. Și-a
eliberat mâna fără să încerce să analizeze sensul acelui chin.
— Fac puțină cafea, Frank… Apoi aș vrea să merg la culcare.
Mâine mă așteaptă o zi foarte grea.
Rămânând singură, a reflectat asupra adevărului dureros, i-au
revenit în minte cuvintele spuse puțin mai înainte: „Am greșit o dată.
Nu mi se va mai întâmpla!” Ce minciună! Era pe punctul de a cădea
direct in cursă…
În dimineața următoare, salariații convocați de Chris s-au adunat
în biroul lui. Când Tricia i-a trecut in revistă, în privirile lor se citea
clar nesiguranța. Dar, la ieșirea din birou, aveau o expresie mult mai
degajată.
După ce a ieșit și ultimul, Tricia a intrat la Chris.
Cu toate că el o privea cu o expresie ironică, și-a făcut curaj și l-a
întrebat:
— Presupun că vor rămâne…
— Da! a confirmat el brusc.
Tricia trebuia să se bucure de acel răspuns. Afacerea era încheiată
și, oricum, ar fi vrut atât de mult să știe dacă Chris a fost influențat
de intervenția ei.
„Nu fi ridicolă!” a mormăit ca pentru sine, permițăndu-și o glumă.
„Chris nu avea nevoie de părerea ta!”

38. Toată săptămâna a fost atât de absorbită de problemele muncii,
încât nici prezența lui Chris nu a reușit să o sustragă de la
preocupările ei. Și mai mult, reorganizarea completă a sistemului de
arhivizare o solicita chiar și în orele de repaus și, deseori, seara,
rămânea la birou până mai târziu. În intreprindere activitatea se afla
în efervescență. Producția era în creștere, iar o echipă de arhitecți
studia proiectele pentru dezvoltarea structurilor existente.
Din nou, vineri, Tricia a fost nevoită să renunțe la pauza de masă.
— Aranjează această documentație în ordine cronologică, i-a
ordonat Chris.
Aproape că ajunsese să-l urască, el avea prea multă energie, în
timp ce ea era de-a dreptul epuizată.
— Dacă astăzi vom reuși să punem la punct aceste documente,
practic am terminat, o precizat el.
În acel moment a sunat telefonul. Chris a ridicat receptorul cu un
gest de neliniște, dar i l-a dat imediat.
— Este pentru tine.
— Tricia Meredith, a spus ea luând receptorul.
Auzind vocea lui Frank, chipul ei s-a luminat.
— Faci pe scumpa la vedere! Nu te-am mai văzut toată
săptămâna. Putem să luăm masa împreună undeva?
— Nu, nu este posibil, a răspuns, conștientă fiind că Chris este cu
ochii pe ea.
— De ce? a insistat Frank.
— Lasă pentru altă dată.
Tăcere. De la celalalt capăt al firului, Frank a înțeles din zbor
situația.
— Pariez că la mijloc este Chris.
— Chiar așa, a murmurat ea, pusă în încurcătură.
— Te face să lucrezi chiar și în pauza de masă?
— Da.
— Te tratează ca pe o sclavă!
Tricia a zâmbit.
— Să nu exagerăm!
— Nu știi că ai dreptul la o pauză pentru masă?
— Desigur.

39. — Atunci ia-ți-o!
Frank părea iritat. Au urmat alte momente de tăcere. Prezența lui
Chris, așezat la birou, trăgând nepăsător fumuri lente și regulate, o
paraliza pe Tricia și o făcea să amuțească.
— Bine, a oftat, în sfârșit, Frank, nedorind s-o indispună… Voi
reține o masă pentru seara asta. Poți să fii gata pentru șapte și
jumătate?
— Da, a răspuns ea laconic.
— Bine, în seara asta.
— Mulțumesc, Frank!
Tricia a închis telefonul.
— Era amicul… tău? a întrebat-o Chris cu aerul insolent al unuia
care parcă cerea pumni.
— Frank Carlson este un prieten minunat, dar nu în sensul în care
te gândești tu, a spus ea.
— Îl cunoști de mult?
— De câțiva ani.
— Trebuie să aibă un cont bun la bancă, a conchis Chris, cinic.
Tricia s-a crispat, posomorându-se.
— Nu știu nimic despre asta.
— Mă uimești! Nu-mi imaginam că tu ai putea să-ți pierzi timpul
cu un coate goale.
Ea era mânioasă la culme.
— Lucrul ăsta nu te privește pe tine.
— Sunt de acord, a replicat el imediat, stingând țigara în
scrumieră… Du-te și aranjează documentele astea, te rog.
În seara aceea, revenind acasă, Tricia se simțea complet ușurată,
avea intenția să se odihnească la acest sfârșit de săptămână. A
petrecut cu Frank o seară foarte plăcută. Sâmbătă de dimineață a
trândăvit în pat până mai târziu Duminică, în schimb, s-a sculat ca de
obicei la aceeași oră și, după ce a mâncat, a imbrăcat o jachetă
călduroasă din lână și a ieșit să facă o lungă plimbare tonifiantă.
Vântul rece de toamnă îi biciuia fața și îi colora obrajii, iar ea
inspira din plin în plămâni aerul acela proaspăt. Scrutând cerul a
văzut că stătea să se înnoreze: la prânz ar putea să plouă… Și-a

40. ridicat gulerul de la jachetă și, cu mâinile afundate în buzunare, a
continuat să se plimbe.
Cufundată în gândurile sale, nu a observat mașina tip sport care a
trecut pe lângă ea, oprindu-se la câțiva metri după aceea. Nu a văzut
nici măcar bărbatul care cobora din ea și era gata-gata s-o cuprindă
de umeri.
— Chris! a exclamat. Uimită, l-a privit câteva clipe.
El era îmbrăcat într-o cămașă sport, o geacă de piele și blugi.
Vântul îi răvășise părul făcându-l să pară mai tânăr și mai puțin
autoritar. Amintiri emoționante se învălmășeau în mintea Triciei care
a încercat să nu se mai gândească la orele minunate petrecute la
bordul iahtului. Ochii lui o priveau cu o familiaritate insolentă. I se
părea că este dezbrăcată.
Cu tot vântul rece care sufla, se simțea străbătută de fiori calzi
înnebunitori. Privirea lui magnetică, aproape obraznică, o excita.
Atunci, pentru a înlătura tensiunea. Tricia a amintit de hotărârea luată
de ei amândoi de a nu se mai vedea după orele de program.
— Atunci, ce trebuie să facem? a spus cu o ironie forțată… Să
întoarcem capetele în altă parte și să ne prefacem că nu ne-am
văzut?…
— Prea târziu, a zis Chris. deschizând portiera mașinii. Urcă!
Expresia feței lui era indescifrabilă. În mod instinctiv, Tricia s-a
tras înapoi.
— Eu nu…
— Urcă! a repetat el.
Pentru că ea continua să ezite a prins-o de un braț și a împins-o,
fără prea multe menajamente,
în mașină. Apoi și-a ocupat locul său la volan.
După ce a pornit motorul, Tricia l-a întrebat cuprinsă de neliniște:
— Unde mă duci!
— Ai să vezi, a răspuns el enigmatic și puțin cuprins de mânie,
poate pentru a o face pe Tricia să nu mai îndrăznească să pună alte
întrebări.
S-a ghemuit lângă portieră, ca și cum ar fi vrut să mărească și mai
mult distanța dintre ei, și contempla peisajul în liniște, încercând
să-și domolească bătăile chinuitoare ale inimii. Ce avea în cap Chris?

41. Mașina a ieșit din oraș, în timp ce Tricia încerca nervoasă să vadă un
semn indicator, ca să afle încotro se îndreaptă… Când au luat-o pe
strada spre Coney Glen, s-a simțit invadată de un chin profund.
Chris a oprit mașina chiar în locul în care Tricia l-a întâlnit pe
Benjamin Hammond pentru prima dată. Foarte înspăimântată, nu a
îndrăznit să mai arunce nici o privire spre panorama splendidă a
lagunei, cu munții Outeniqua care se ridicau ca un fundal în
depărtare.
— De ce m-ai adus aici? a întrebat cu tremur în glas.
— Nu este acesta locul de unde a început totul?
Chris a întins un braț peste spătarul scaunului ei și s-a întors
pentru a o putea privi mai bine în față. Scânteierile amenințătoare ale
ochilor săi au făcut-o să se ghemuiască și mai mult pe scaun.
— Nu este aici? a repetat el cu asprime.
— Aici l-am cunoscut pe tatăl tău, a precizat ea, ezitantă,
absorbită de contemplarea mării pentru a scăpa de privirea lui.
— Te-ai mai întors aici, de atunci?
— Da, de multe ori…
— În speranța de a găsi un alt bătrân bogat care să-ți lase o
moștenire frumoasă…
Mai întâi Tricia a gemut, ca și cum Chris ar fi lovit-o, apoi i-a
venit curajul necesar ca să-l infrunte.
— M-ai adus până aici ca să mă insulți!
— Pentru ce altceva? Te așteptai să-ți fac o declarație de
dragoste? a spus el cu dispreț.
— De data asta ai depășit orice limită! a strigat Tricia, cuprinsă de
o ură autentică.
Tocmai voia să deschidă portiera când Chris a prins-o de mână și
strângând-o puternic, a impiedicat-o să fugă.
Tricia a simțit răsuflarea lui fierbinte pe fruntea ei. Căldura acelui
corp așa de aproape de ea o răvășea. S-a zvârcolit puțin. Apoi brațele
lui Chris au cuprins-o imobilizând-o la pieptul său. strânsă ca într-un
clește.
— Ești o vrăjitoare! De fiecare dată când sunt cu tine am poftă
numai de… asta…

42. Și i-a atins gura ușor, strecurându-i fiori plăcuți în tot corpul. În
loc să mai protesteze, buzele înflăcărate ale Triciei s-au deschis
nerăbdătoare în așteptarea sărutului mult dorit. Acel consimțământ
așa de rapid a reumplut-o de rușine. Mâinile lui Chris s-au strecurat
ușor sub jachetă, cu o familiaritate de expert.
Tremurând toată sub mângâierile lui, ea gemea de plăcere și de
oroare în același timp:
— Oh, Chris!
Instinctiv, l-a cuprins cu brațele peste umeri, dar pe neașteptate
Chris i le-a prins și le-a înlăturat. Uimită, Tricia s-a smuls,
zbătându-se, lângă portieră.
El s-a îngălbenit. Mâinile care cu câteva clipe mai înainte îi
mângâiau corpul cu plăcere, se încleștaseră acum pe volan.
— Te disprețuiesc, Patricia Meredith. Și disprețuiesc și mai mult
propria mea persoană pentru că te doresc.
— Și este așa de rău? a întrebat ea, încercând să-și reia răsuflarea.
O disprețuia într-adevăr atât pe cât o făcea să creadă? Tricia
începea să aibă îndoieli.
— După ceea ce ai făcut tatălui meu, da! A fulgerat-o cu
privirea… Am fi putut să te trimitem la pușcărie. Și aș fi făcut-o dacă
Maxine nu ar fi intervenit în favoarea ta.
Ea a izbucnit într-un râs ciudat, spunând:
— Ce bunătate de înger!
— Te rog să schimbi tonul! a strigat el.
Tricia s-a calmat imediat.
— Scuză-mă!
— Nu văd ce te-ar putea amuza, a continuat Chris pe un ton dur și
disprețuitor care a rănit-o.
— Maxine are o bunătate sufletească și o sensibilitate
excepționale.
— Desigur!
— Dar nu este pentru prima dată când vorbești despre ea cu
ironie… Chris a rămas o clipă pe gânduri, apoi a crezut că a găsit
explicația… Faci toate astea pentru că ea a fost martor la scena care a
cauzat moartea tatălui meu… este evident.

43. Conversația aluneca pe un teren periculos. Tricia rămânea tare pe
poziție.
— Nu am absolut nimic cu Maxine…
— Nu este suficient. Trebuie să-i fii recunoscătoare!
— Într-adevăr?
Umorul ei, tonul avea un accent de cinism. Îl privea pe Chris cu o
oarecare curiozitate și l-a întrebat:
— Te-ai fi dus într-adevăr la poliție?
El a strâns din buze cu o expresie de răutate.
— M-am gândit.
— Și Maxine te-a oprit s-o faci?… a oftat Tricia cu inima strânsă
de ciudă.
— Dacă tu te-ai fi preocupat să ne cunoști mai bine, ai fi știut că
este foarte bună.
— Dar tu ai încercat vreodată să mă cunoști cu adevărat pe mine?
a exclamat ea în timp ce mânia a devenit rapid mai puternică decât
durerea.
— Te-am înțeles imediat.
Tricia a primit lovitura fără să clipească. Suferea în mod teribil.
Toate astea erau prea nejuste. A lăsat privirea să hoinărească spre
mare și lagună. Bărcile cu vele se jucau cu vântul.
— M-ai văzut așa cum ai vrut tu, plin de suspiciuni la adresa mea,
a subliniat cu amărăciune.
— Neîncrederea mea era mai mult decât justificată.
— Dar nu ai încercat mereu sentimentul de neîncredere în relațiile
cu mine… a riscat să-i spună.
— Este adevărat, a admis el pe un ton tăios, am fost așa de stupid
încât m-am lăsat încântat de aura inocenței tale. Ești o actriță bună.
Ai înșelat pe tatăl meu și ai reușit să mă înșeli chiar și pe mine… dar
nu mult timp! Ai vrut bani și i-ai avut!
Tricia a trebuit să se lupte împotriva dorinței de a striga adevărul.
Dar era imposibil. Însă putea cel puțin să încerce să-l convingă de
intențiile sale cinstite în relațiile cu Benjamin Hammond.
— Doream numai prietenia tatălui tău, Chris. Îl iubeam ca pe tatăl
care mi-a lipsit mereu în, copilărie… Tu în mod sigur nu mă vei

44. crede, dar ignoram conținutul testamentului său. Dacă aș fi știut
despre el dinainte, l-aș fi refuzat.
Fără să vrea. Tricia a folosit un ton implorator și ochii ei frumoși
străluceau de o sinceritate mișcătoare. Dar Chris era orbit de
prejudecățile sale.
— L-am întâlnit pe tatăl tău din întâmplare, a continuat ea cu
privirea pierdută spre linia albăstruie a munților Outeniqua care se
profilau la orizont. A avut o indispoziție și eu l-am ajutat… Apoi am
glumit puțin, în așteptarea efectului pastilelor luate. Și el a simțit
singurătatea mea, lipsa mea disperată de afecțiune… Privirea i s-a
limpezit. Amintirile o asaltau… Dar apoi a reluat… Nu mă interesau
absolut deloc banii săi. Îți jur, Chris! încearcă să mă înțelegi! Tatăl
tău îmi dădea deja prea mult făcându-mă să mă simt puțin ca la mine
acasă în mijlocul vostru…
O liniște emoționantă a urmat cuvintelor sale, dar Chris a
perturbat-o izbucnind într-un râs sardonic.
— Bravo! Ce frumos discurs! Cât ți-a trebuit ca să-l înveți?
Nu o scutea de umilințele cele mai atroce, de cele mai crude
suferințe. Și ea trebuia să suporte totul fără a avea posibilitatea să se
apere.
— Mă indignezi, Chris, s-a limitat să-i spună. Nu știi să recunoști
adevărul. Chiar dacă ți-ar exploda în față cu caractere de aur, nu l-ai
putea percepe. Cauți peste tot gânduri ascunse, nu crezi în
prietenie… ce tristă trebuie să fie viața ta!
— Persoane ca tine m-au făcut să fiu așa! o exclamat el.
Exasperată, Tricia a ridicat o mână pentru a-l lovi. Chris a
apucat-o, i-a răsucit cu violență brațul, smulgându-i un strigăt de
durere și i-a dat un sărut brutal pe care ea a fost constrânsă să-l
suporte. Un sărut care i-a făcut să-i sângereze buzele. Apoi el și-a
reținut un suspin profund și Tricia a deschis ochii: încă o dată, ura a
cedat locul dorinței. S-au confruntat o clipă, ambii cu respirația
neliniștită, după care Chris a respins-o și a pornit brusc mașina.
Rătăcită, umilită, ea s-a ghemuit lângă portieră. O liniște
dramatică domnea în interiorul mașinii.
Când Chris s-a oprit în fața casei ei, Tricia a făcut un gest de
supunere și a murmurat:

45. — Chris…
— Nu știam că am să-ți plătesc pentru câteva sărutări… a spus cu
cruzime in timp ce ea își căuta cuvintele.
La un moment după aceea, i-a aruncat câteva bancnote pe
genunchi.
La început, Tricia a privit banii aceia uimită. Apoi, când a simțit
tot sensul afrontului, s-a crispat dintr-o dată. Chris era odios,
abominabil… Un geamăt de oroare i-a venit din adâncul inimii. A
aruncat bancnotele, ca și cum ar fi fost niște cărbuni aprinși, după
care a deschis portiera și a fugit.
Intrând în casă, mai tremura încă de ură și umilință. A aruncat
legătura cu chei pe măsuța de la intrare și s-a așezat într-un fotoliu.
Nu reușea să uite afrontul suferit. Apoi s-a ridicat și a început să se
plimbe prin cameră cuprinsă de un chin teribil. Pentru ce a mai cedat
iar lui Chris, dându-i o nouă ocazie s-o insulte?
Sunetul clopoțelului de la sonerie a făcut-o să tresară. A rămas o
clipă nemișcată, terorizată, Chris a venit după ea? S-a auzit din nou
soneria cu insistență. Tricia a inspirat adânc și a mers să deschidă.
— Începeam să cred că poate ești plecată a spus Frank în timp ce
ea îi deschidea ușa cu precauție.
Văzând zâmbetul lui gentil, Tricia era gata-gata să izbucnească in
plâns de ușurare.
— Frank! Oh, Frank, ce bucuroasă sunt că te văd! L-a prins de
braț și aproape că l-a tras înăuntru. Am atâta nevoie de un om
echlibrat ca tine.
Frank i-a strecurat o mâna prin păr și a privit-o perplex.
— Mă întreb dacă este cumva un compliment…
— Este, crede-mă! l-a asigurat Tricia făcându-l să intre înăuntru în
salon. Nu am cunoscut niciodată un om mai răutăcios și pervers
decât Chris Hammond, o ființă capabilă de insinuări așa de lașe, de
acuze…
Vocea i-a dispărut și și-a ascuns fața între mâini forțându-se să-și
rețină lacrimile.
— Aș vrea să-l văd mort! a adăugat.
Două brațe robuste i-au cuprins corpul cutremurat de convulsii.
— Calmează-te, Tricia! Povestește-mi, ce ți s-a întâmplat?

46. — În… dimineața asta, în timp ce mă plimbam, l-am întâlnit din
întâmplare… a mormăit și, ridicând fața scăldată de lacrimi spre el, a
exclamat… Frank… ce trebuie să fac?
El nu a răspuns imediat. Degetele lui îi mângâiau cu blândețe
părul. A sărutat-o ușor pe buze și, conducând-o spre divan, a
declarat:
— Căsătorește-te cu mine! A spus aceste cuvinte cu o simplitate
emoționantă. Mâinile lui le strângeau pe ale Triciei.
— Lasă-mă să te protejez, să am grijă de tine… Așa nu o să mai ai
niciodată de ce să te temi.
— Oh, Frank… a oftat ea, nu suntem făcuți unul pentru altul.
— De unde știi?
Ea a dat încet din cap.
— Tu ești un om minunat, cel mai prețios dintre prieteni, dar acest
lucru nu este suficient. Căsătoria mai cere și altceva…
— Tricia…
Ea l-a întrerupt.
— Nu, te rog! Și dându-și seama de deziluzia lui, l-a sărutat cu
afecțiune pe obraz. Îmi pare rău, Frank.
— Tot îl mai iubești pe Chris, nu-i așa?
Cu toată indispoziția ei, a tresărit trădându-se și Frank nu i-a mai
lăsat timp pentru a răspunde.
— Nu-mi spune nimic, am înțeles!
Tricia nu a îndrăznit să-l privească în față. Eliberându-și mâinile
dintre ale lui, s-a ridicat și a mers la fereastră.
A urmărit câtva timp mișcarea norilor cenușii pe cer, apoi s-a
întors dintr-o dată și a exclamat:
— Mă disprețuiesc! Mă rușinez de mine însămi!
Frank și-a scos pipa și a umplut-o cu scrupulozitate înainte de a o
aprinde.
— De ce nu-i spui adevărul?
— Nu m-ar crede.
— Ai încercat?
— Nu vrea să admită că eu căutam numai prietenia tatălui său și
nimic nu-l va putea convinge de inocența mea. Nu va crede niciodată

47. că Maxine a fost cea care… și nu eu… Nu a reușit să completeze
fraza. Oh, ajunge, să nu ne mai gândim deloc!
— Vrei să-i vorbesc eu? a intervenit Frank.
— Nu! a exclamat ea, răvășită de acea discuție. Apoi, coborând
vocea, a explicat: Chris va vrea probe și eu nu am niciuna. Este
numai cuvântul meu împotriva celui al Maxinei… Și el are o
încredere totală în sora lui.
Frank a pufăit din pipă înainte de a spune, cu un aer amenințător:
— Am să-i sucesc cu plăcere gâtlejul acelei fete încântătoare!
Tricia a încercat să glumească:
— Și astfel mă vei lipsi de unica persoană care ar putea să depună
mărturie in favoarea mea!
— Dar nu va face acest lucru niciodată, știi foarte bine acest
lucru!
Maxine nu va spune niciodată adevărul. Era o situație fără drum
de întoarcere.
— Dacă ai nevoie de ajutor, să contezi oricând pe mine, a declarat
Frank.
Încă o dată, sinceritatea și generozitatea lui au emoționat-o pe
Tricia. L-a bătut cu mâna pe umăr și i-a spus:
— Îți mulțumesc!
Apoi s-a dus să pregătească un ceai tare pentru a reacționa la acel
moment de depresiune.
Frank i-a ținut companie și la prânz și prezența lui asiguratoare i-a
făcut mult bine. În răstimp de câteva ore, Tricia nu mai era așa de
nervoasă. Își regăsise aproape echilibrul și putea evalua evenimentele
de dimineață cu o oarecare seninătate și liniște sufletească.
Spre sfârșitul prânzului, o ploaie torențială se abătuse asupra
Knysnei. A plouat toată noaptea și dimineața următoare, când Tricia
a mers la lucru. Intrând în birou și-a scos impermeabilul și
observându-se în oglindă, a constatat că avea părul ud și machiajul
puțin șters. În același moment a simțit prezența cuiva în spatele ei.
Chris o privea cu o expresie ironică. Părul lui deschis contrasta cu
bronzul feței; îmbrăcămintea închisă, croită pe talie îi stătea de
minune.

48. O emoție de acum bine cunoscută a pus stăpânire pe Tricia. A
decis să-i reziste, s-a îndreptat spre el și l-a privit cu răceală.
— Bună ziua, domnule Hammond! i-a spus cu un ton de simplă
curtoazie, fără însă a putea să suprime o undă de sfidare.
El nu a intrat în joc, ca să-i răspundă.
— Ia-ți notesul și creionul și vino în biroul meu! i-a comandat
plictisit.
— Vă rog, o spus ea, rostind bine silabele. Chris s-a întors,
neîncrezător, cu sprâncenele ridicate.
— Cum?…
— Mi-am permis să completez ordinele tale cu acest „vă rog” a
explicat Tricia cu un calm care a uimit-o și pe ea însăși. Totuși
trebuie să lucrăm împreună, dar nu este un motiv pentru a uita
educația.
— Într-adevăr?
Cuprinsă de o agitație crescândă, Tricia a continuat:
— Nu fi ironic. De când a plecat domnul Barrett, ai nevoie de
mine. Lucrurile stând astfel, nu putem să facem nimic.
— Deci, te crezi indispensabilă?
— Pentru câteva săptămâni, da, a susținut ea.
O liniște amenințătoare a urmat cuvintelor sale. Chris a izbucnit
într-un râs cinic.
— Trebuie să recunosc un lucru, Tricia: ai umor! Dar îți dai seama
că riști să fii dată afară?
— Dă-mă afară, deci, și vei avea nevoie de trei ori pe atât pentru a
reorganiza documentele întreprinderii!
Poate că a împins lucrurile prea departe. Ochii lui Chris au avut o
scânteie amenințătoare:
— Ești foarte sigură pe tine!
— Situația asta nu mă distrează nici pe mine, crede-mă, dar…
Pentru prima oară Tricia a ezitat. Nu cumva cam exagera?
Cu un ton mai moderat, a spus:
— Puțină curtoazie nu costă cine știe ce și aduce multe avantaje…
— Ce avantaje vrei să-ți aducă? Un salariu dublu la sfârșitul lunii?
a intrebat-o el, ironic.

49. — Chiar trebuie să vorbești mereu de bani? a exclamat Tricia, mai
mult iritată decât ofensată.
— Pentru că nu există nimic altceva care să te intereseze.
Privirea lui Chris a devenit pe neașteptate dură, ca și vocea sa.
— Ai și ucis pentru bani!
— Nu!
Pe chipul palid, ochii ei, asemănători a două lacuri întunecate,
scăpărau de chin și durere.
— Nu? a exclamat Chris nemilos, strângând din fălci. Totuși ăsta
este adevărul, nu poți să-l negi!
„Aș putea să-l neg, dar cu ce scop?” s-a gândit Tricia, și s-a limitat
să sublinieze:
— Știi să alegi cuvintele care fac mai mult rău.
Privirea lui Chris a întârziat o clipă pe buzele tremurătoare de
emoție și el părea fascinat, dar și-a reluat ideile imediat:
— Ai numai ceea ce meriți tu, i-a spus dur.
— Nu, nu merit asta, a răspuns ea amintidu-și ziua în care a
găisit-o pe Maxine în camera lui Benjamin Hammond… Din
nefericire, am sosit într-un moment neplăcut și…
Dintr-odată și-a dus mâna la gura.
— Ce anume? Tu, ce anume?… a repetat Chris.
Adevărul era gata să-i scape. S-a grăbit să-i spună:
— Aș fi vrut să nu ne fi întâlnit niciodată.
— Sunt absolut de acord cu acest lucru! a exclamat el cu cruzime,
îndreptându-se spre ușa de la ieșirea biroului. Dar avem mult de
lucru. Vino!
A ezitat o clipă, după care a adăugat, cu buzele strânse într-o
strâmbătură ironică: „Vă rog”.
— Imediat, a murmurat Tricia cu un oftat.
Toată ora următoare nu a mai putut să se gândească la altceva.
Chris i-a dictat corespondența în mare viteză și ea a fost nevoită să se
concentreze mult pentru o se putea ține după el. După ce au terminat,
Chris a anunțat.
— Acum trebuie să studiez niște materiale foarte importante. Fă în
așa fel ca nimeni să nu mă deranjeze… Și a mai adăugat, cu
obișnuitul lui cinism: te rog.

50. Tricia a decis să reacționeze cu indiferență. Imediat s-a simțit
foarte destinsă când a închis ușa dintre cele două birouri. S-a așezat
pe scaunul de la biroul ei cu un aer disprețuitor. Ziua de lucru a
început oricum rău. Distrată a deschis sertarul pentru a lua indigou și
coli de hârtie.
Ce alte necazuri o vor mai aștepta până la terminarea zilei de
lucru?

51. CAPITOLUL V
În dimineața aceea Tricia a lucrat cu însuflețire. Mai întâi a
dactilografiat corespondența și, după ce le-a aranjat pentru prezentare
la semnat, s-a ocupat de arhivizarea dosarelor.
Cu puțin înainte de prânz telefonul, care o deranjase toată
dimineața, a sunat din nou.
Tricia a ridicat receptorul și, fără nici o suspiciune, spuse in mod
mecanic:
— Biroul domnului Hammond, bună ziua.
— Aș dori să vorbesc cu domnul Hammond, vă rog.
Când și-a dat seama că este vocea Maxinei, Tricia era cât pe-aci să
scape receptorul din mână.
Cu un nod în gât, a răspuns:
— Domnul Hammond este ocupat momentan.
— Dar nu pentru mine, a insistat Maxine, superfluă și acidă.
Spuneți-i că este Maxine care-l caută.
După o scurtă ezitare, Tricia a hotărât să-l cheme pe Chris.
Vocea lui furioasă a răsunat în receptor:
— Ți-am spus să nu mă deranjezi!
— Maxine vrea să-ți vorbească, i-a răspuns ea cu aerul celui care
își cere scuze.
El a izbucnit într-o injurie, după care a spus pe un ton politicos:
— Bine, dă-mi-o la telefon!
Ea s-a supus. Înainte de a pune receptorul în furcă, o avut timp s-o
audă pe Maxine care spunea: Chris dragă!
S-a străduit să se concentreze din nou pe probleme de muncă, dar
îi tremurau mâinile. Era descumpănită. Trecutul revenea și o chinuia,
într-un mod sufocant și amenințător, încât îi venea să urle. A făcut un
efort pentru a se stăpâni, pentru a nu mai auzi deloc vocea acută a
Maxinei care o acuza că l-a ucis pe Benjamin Hammond.

52. Frank a avut buna inspirație să-i telefoneze la câteva minute mai
târziu și să o invite seara la cină. Tricia s-a relaxat stând puțin la
taclale cu el. Când a intrat Chris în biroul ei, era mai calmă.
— Trebuie să lipsesc puțin, i-a spus deodată. Poți să mergi la
masă, dar să revii aici la două fix.
Tricia nu a mai avut nici măcar timp să-i răspundă pentru că el era
deja departe. În mod sigur, pauza pe care o făcea se datora Maxinei.
Și-a luat pardesiul și s-a dus să mănânce la un mic restaurant aflat in
apropierea întreprinderii.
La două, Chris era prost dispus și mai mult decât o dată, în jurul
prânzului, Tricia a primit reproșuri absolut nejustificate. A terminat
prin a trage concluzia că el a plecat mai degrabă contrariat, după
discuția cu Maxine. Era incredibil: un timp relațiile lor erau într-o
armonie perfectă.
O privire furtunoasă a lui Chris a abătut-o de la gândurile ei. S-a
grăbit să-și reia din nou lucrul. Ziua parcă nu se mai sfârșea deloc…
În seara aceea Tricia s-a dus cu Frank la un restaurant de lux
pentru a cina într-un separeu, la lumina unei lumânări. Au servit
fructe de mare excelente și au băut un vin delicios. Tricia i-a zâmbit
lui Frank; pentru prima dată de dimineață, se simțea în largul ei.
Munca alături de Chris o supunea unei enorme tensiuni nervoase. Și,
puțin câte puțin, se lăsa asaltată, fără să vrea, de chinul că nu mai
reușea deloc să obțină ceea ce dorea: încrederea lui, respectul lui… și
dragostea lui!
Vocea lui Frank a întrerupt cursul gândurilor sale:
— Ești foarte frumoasă, în seara asta! Tricia s-a înroșit ușor. Nu
se simțea demnă de atenția lui drăgăstoasă.
— Sunt sigur că toți bărbații prezenți în local sunt geloși pe mine!
Ea a izbucnit în râs.
— Nu este pentru prima dată când îmi spui acest lucru, dar nu te
cred!
— Poate că mă repet, a spus el, uimit.
— N-are importantă, i-a răspuns Tricia forțându-se să rămână
serioasă. Îmi face bine la moral!
— Te distrezi pe seama mea, i-a spus Frank pe un ton de reproș.

53. — Da, dar fără răutate.
Nu incerca deloc să-și mascheze zâmbetul.
— Bine, să sperăm că așa este!
Frank i-a prins o mână, iar privirile lor s-au întâlnit din nou.
Deodată ochii lui au fixat un punct în spatele Triciei, iar presiunea
degetelor sale s-a mărit.
— Nu te intoarce! i-a șoptit. Chris Hammond a intrat în acest
moment cu o tânără splendidă care pare că a ieșit acum de la o casă
de modă, îmbrăcată după ultimul jurnal.
Tricia și-a simțit respirația tăiată. După câteva secunde a încercat
să se întoarcă în modul cel mai natural și dezinvolt posibil. Spre
marea ei satisfacție, a recunoscut-o pe Maxine. La cei douăzeci și
patru de ani ai ei era o frumusețe strălucitoare: părul blond platinat
era strâns în vârful capului într-un coc foarte sofisticat și, când și-a
scos pardesiul negru, corpul ei zvelt și tras ca prin inel, părea superb
în rochia de mătase de culoare crem, care-i mula formele. Maxine a
ocupat un loc la masă mișcându-se cu multă grație.
— Este Maxine, sora lui Chris, i-a explicat Tricia lui Frank. Este
manechin.
„Ce frumoasă s-a făcut!” s-a gândit.
— Sora lui? N-aș prea crede! a precizat Frank.
Tricia s-a forțat să-și desprindă privirile de la așa-zisa pereche.
— Sora lui achiziționată, pentru a fi mai exacți, a precizat.
— Ah, acum înțeleg!
— Ce ai înțeles?
— Că nu sunt frați de sânge.
— Nu. Tricia a încruntat sprâncenele și se juca nervoasă cu
paharul gol.
— Benjamin Hammond s-a căsătorit cu mama Maxinei pe când ea
avea cinci ani.
— Atunci, dacă nu greșesc, nimic nu o împiedică pe această
tânără frumoasă să obțină tot ceea ce dorește.
Tricia îl privea pe Frank îngândurată. Era prea absorbită de
gândurile proprii pentru a mai putea urmări raționamentele lui Frank.
El a oftat, ușor exasperat, și a exclamat:
— În sfârșit, Tricia… și apoi nu este așa de dificil de înțeles!

54. — Scuză-mă, eram distrată… Ce-mi spuneai? l-a întrebat,
acordându-i, în sfârșit, atenția necesară.
— Din moment ce Chris și aceasta tânăra nu sunt legați de relații
de sânge, se pot căsători, i-a explicat Frank.
— Maxine a fost mereu cam posesivă în relațiile cu Chris și, cât îl
privește pe el, o adoră… Dar să te gândești la căsătoria lor!? Tricia a
respins ideea ca pe o eroare… Nu, Chris nu…
— Tricia, a întrerupt-o Frank, nu vreau să spun că lucrurile se
prezintă astfel, Dar Maxine are un comportament puțin cam straniu
față de cel care ar trebui să fie fratele său. Și dacă, pe de altă parte, el
o adoră, nu văd ce i-ar opri să se căsătorească. Este suficient numai
ca Chris s-o iubească.
Frank avea dreptate. Tricia trebuia să admită și acest lucru. Cu
toate că i-ar fi plăcut să-i demonstreze absurditatea unei asemenea
ipoteze. Peste clienții care se interpuneau între ei, o examina pe
Maxine: cu capul puțin aruncat pe spate, scotea în evidență într-un
mod provocator linia elegantă a pieptului și profilul sânilor perfecți.
Buzele, rujate, erau pe jumătate închise. Chris o fixa intens, ca și
cum ar fi fost vrăjit de imaginea aceea a sexualității feminine.
O senzație de greață a cuprins-o pe Tricia. O clipă s-a gândit că l-a
pus pe sărmanul Frank într-o situație penibilă, simțindu-se rău în
public. A respirat adânc și a descoperit că era cuprinsă pur și simplu
de un atac de gelozie, primul din viața ei.
— Aș… aș vrea să plecăm… a reușit să spună cu o voce
indispusă.
Frank a cerut plata imediat. Ieșind din separeu a luat-o de braț și
acel contact i-a dat un sentiment ciudat de siguranță. Cănd au trecut
prin apropierea mesei celor doi Hammond, au salutat cu capul,
aproape simultan. Expresia lui Chris a rămas indescifrabilă în timp ce
a schițat un mic semn de salut. O umbră a trecut în schimb prin ochii
verzi ai Maxinei în momentul în căre o zărit-o pe Tricia.
Urcând în mașină cu Frank, ea tremura din cauza acelei întâlniri
neprevăzute. Privirea Maxinei a exprimat la început surpriză, apoi
teamă. Deci s-a întors cu privirea în altă parte.

55. „Poate că are remușcări? Acum este mai matură… poate a
reflectat… Nu, a spus ca pentru sine Tricia cu amărăciune, în acest
caz Chris ar fi știut adevărul”…
Când au ajuns la locuința sa, Frank a întrerupt, în sfârșit, tăcerea.
— Scuză-mă, draga, nu voiam să te contrazic… Am făcut unele
simple presupuneri numai…
— Știu, l-a întrerupt ea brusc, în timp ce intrau. Mă duc să fac
cafeaua…
Fără să-i lase timp să răspundă, Tricia a a așezat borseta, și-a scos
pardesiul și a dispărut ca un fulger în bucătărie. Frank a așteptat un
moment înainte de a merge după ea. Ajuns în pragul ușii, a observat
cu aer gânditor gesturile ei nervoase și expresia ei posomorâtă.
— Seara nu a fost reușită… a spus, în timp ce ea aducea cafeaua
în salon.
— Da, în schimb, trebuie să-ți mulțumesc pentru cina minunată!
I-a zâmbit cu căldură ca de obicei, dar Frank a alungat acele
conveniențe făcând un gest cu mâna. Și cu toate eforturile ei pentru a
relua o conversație plăcută și distractivă, a rămas pradă gândurilor
sale. Tricia nu l-a mai văzut niciodată așa de bosumflat și trist.
„Totul din cauza mea”, s-a gândit înnebunită. Când el a pus
ceșcuța goală pe tava și s-a ridicat pentru a pleca, ea l-a acompaniat
în liniște până la ușă. Frank i-a aruncat o privire pătimașă și, cu o
exclamație sufocată, a sărutat-o.
Nu era pentru prima oară când se întâmpla, dar nu a arătat
niciodată o pasiune așa disperată. Cu o neplăcere profundă, Tricia a
simțit că nu-l iubește.
— Scuză-mă, dragă, a murmurat lăsând-o.
Tricia suferea ca și el de deziluzia lui.
— Nu am nimic să-ți iert, a afirmat cu drăgălășenie, lăsându-l să-i
atingă cu degetele obrajii și gâtul.
— Când ne mal vedem? a întrebat Frank.
— Am putea să luăm masa de prânz împreună în cursul
săptămânii. Telefonează-mi pentru a stabili ziua.
— De acord. Frank își recăpătase controlul asupra sa și a strâns-o
cordial de mână, după care i-a spus: Noapte bună, dragă!

56. Tricia a închis ușa după el și a rămas puțin pe gânduri, rezemată
de perete, epuizată. Apoi a stins luminile și s-a dus în camera sa. Nu
mai dorea deloc să se gândească la sărutul disperat al lui Frank. Nu
mai voia să se gândească sub nici o formă la oribilele supoziții
despre Chris și Maxine… Pentru prima dată, după mulți ani. a luat un
somnifer.
A fost o greșeală. Când a sunat deșteptătorul în dimineața
următoare, se simțea absolut incapabilă să înfrunte ziua care o
aștepta. A ajuns la birou cu ochii umflați și o durere de cap
halucinantă.
— Este ca urmare a unei petreceri? a întrebat-o Chris ironic,
surprinzând-o cu un tub de aspirină în mână.
— Mă doare capul, o răspuns ea plictisită.
— Logic, ai avut o noapte intensă!
Tricia era foarte decisă să nu se lase călcată în picioare.
— Nu mai puțin decât a ta, i-a răspuns pe același ton.
Chris a ridicat sprâncenele lui blonde:
— Am petrecut seara cu Maxine… Maxine este sora mea, să nu
uiți acest lucru.
— Eu nu am uitat, dar tu?
— Ce vrei să insinuezi!
— Nimic.
Avea ea ceva în suflet din cauza celor spuse de Frank în seara
anterioară.
— Tricia…
Sunetul acut al telefonului l-a împiedicat pe Chris să continue. Ea
a luat receptorul nervoasă.
— Biroul domnului Hammond… O clipă, vă rog. Apoi, acoperind
receptorul cu mâna, i-a spus: domnul Snell vrea să-ți vorbească… iei
legătura la tine în birou?
— Da, a răspuns el, încă agitat.
Tricia s-a simțit chiar ușurată când Chris a închis ușa în spatele
lui. De acum încolo, s-a gândit că trebuie să fie atentă. Cu cât încerca
mai mult să lupte împotriva lui, cu atât suferea mai mult în mod
inutil. Lupta era prea inegală.

57. Cu toate telefoanele care nu mai conteneau, durerea de cap s-a
micșorat. Mai târziu, în timp ce făceau o pauză binevenită, a sunat
din nou telefonul.
— Tricia? a spus o voce cunoscută. Sunt Maxine.
— Ți-l dau pe Chris.
— Nu, așteaptă!
Gestul Triciei a rămas suspendat în aer.
— Vreau să vorbesc cu tine.
— Ah! a exclamat ea, devenind neliniștită.
— Poți să iei prânzul cu mine? a întrebat Maxine.
Tot timpul aflată în apărare, Tricia s-a crispat. Mâna strângea
convulsiv receptorul.
— Aș putea să știu care este motivul acestei invitații?
— Nu este un motiv special, a spus bucuroasă Maxine. Voiam
numai să petrec o oră plăcută cu tine… Și pentru că ea nu răspundea,
fata a continuat pe un ton și mai convingător… Atunci… de acord?
Curiozitatea era moi puternică decât bunul simț.
— Unde ne vedem? a întrebat Tricia. Maxine i-a indicat un mic
restaurant pe care ea îl cunoștea foarte bine.
— Te aștept acolo la unu! i-a spus.
Tricia o acceptat și tocmai voia să închidă telefonul în momentul
în care Maxine i-a precizat în fugă…
— Să nu-i spui nimic lui Chris!
De ce Chris nu trebuia să știe nimic? Întâlnirea lor o să-i dea de
bănuit? Sau Maxine, în spatele acestei invitații aparent amicale,
ascundea vreun proiect secret? Sau poate că Chris i-a interzis s-o
vadă pe Tricia… În acest caz, dat fiind caracterul său, ea s-a grăbit să
nu-l asculte. Era obișnuită să facă tot mereu contrariul a ceea ce era
sfătuită…
Ipotezele s-au oprit aici pentru că i-a fost adusă corespondența.
Ceaiul se răcise. A împins ceașca cu un gest iritat și a așezat
scrisorile în ordinea importanței înainte de a le da lui Chris.
Tricia a ajuns la restaurant la câteva minute după ora unu. A
aruncat o privire în salonul aproape aglomerat și a zărit-o pe Maxine
într-un colț. A înaintat spre ea cu pași în aparență liniștiți dar, în

58. realitate, era descumpănită. În taiorul ei simplu de tweed, nu putea
desigur să rivalizeze cu compleul bej splendid îmbrăcat de Maxine,
completat cu un fular de culoarea smaraldului, de culoarea ochilor
săi. Fascinată de atâta rafinament, Tricia nu și-a dat seama de
admirația pe care chiar ea însăși o suscita.
Când s-a așezat la masa acoperită cu o față de masă în carouri,
Maxine i-a zâmbit.
Acel zâmbet, ca să spunem adevărul, nu era decât o strâmbătură a
buzelor vopsite prea mult. Ochii au rămas reci și exacți ca un
calculator. Maxine nu se schimbase: devenise doar mai periculoasă.
Tricia a înțeles imediat.
— Sunt bucuroasă că te revăd, Tricia!
— Într-adevăr? a spus ea neîncrezătoare.
Dar Maxine nu s-a lăsat descurajată pentru așa ceva și a continuat:
— Nu mai ești deloc tânăra pe care am cunoscut-o… poate că din
cauza pieptănăturii.
A afișat o mutră îmbufnată, așa cum făcea cândva, și a studiat-o
atentă.
— Mi-ar place să port părul scurt, ca tine, dar fiind manechin, este
de preferat părul lung…
— Ești În vacanță? a întrebat Tricia din pură formalitate.
— Oh, nu! a exclamat fata agitând mâinile elegante și bine
îngrijite. Am luat două zile de repaos, pentru a mă vedea cu Chris ca
să-i vorbesc de o afacere importantă… Am să plec după-amiază.
Chelnerul a venit să ia comanda. În așteptarea celor comandate,
cele două tinere au discutat vrute și nevrute. Tricia nu se lăsa trasă pe
sfoară de acest schimb de banalități, avea impresia că ea și Maxine se
studiaseră înainte de a trace la atac.
A primit sosirea comenzii cu o adevărată satisfacție. Dată fiind
starea ei de nervozitate, nu a putut să savureze din plin delicioasa
salată mixtă. Când au ajuns la cafea, s-au măsurat încă o dată din
priviri, după care Maxine a trecut în ofensivă.
— Îți mărturisesc că sunt uimită văzând că nu ai părăsit Knysna, a
precizat.
Tricia se aștepta la o replică de acest gen, dar cu toate acestea a
fost iritată în egală măsură, și s-a pus în gardă.

59. — Și de ce ar fi trebuit să plec, mă rog? a intrebat cu prefăcută
naivitate.
Maxine era pusă în încurcătură. A ridicat din umeri, cu
dezinvoltură. Zâmbetul ei era o grimasă rece.
— Înțelegi ceea ce vreau să-ți spun?
Tricia o înțelegea prea bine și s-a crispat.
— Nu văd într-adevăr de ce ar fi trebuit să plec. Fără îndoială te-ai
descurcat bine: char dacă aș fi vrut să-i spun adevărul lui Chris, el nu
m-ar fi crezut. Deja de atunci nu mai avea încredere în mine, mă
credea necinstită și avidă… În tine, însă, avea o încredere absolută, și
tu știai acest lucru. Cuvântul meu nu ar fi avut nici o valoare
împotriva cuvântului tău.
Înainte de a continua, Tricia a trebuit să se calmeze și să-și reia
răsuflarea. Acel argument o chinuia.
— Chris nu este ca Benjamin. Nu și-a dat niciodată seama de
defectele tale și de vinovățiile tale. Nu mi-ai lăsat nici o posibilitate
ca să mă apăr.
— De fapt, a admis Maxine fără teamă, Chris avea în mine o
totală încredere și o mai are și acum.
— Oricum, se pare că tu nu pui prea mult preț pe tăcerea mea, a
atacat Tricia.
Maxine a fost pusă puțin în dificultate pentru a-și menține
dezinvoltura.
— Chris a suferit deja destul, nu vreau să-l mai chinui încă, a
spus, ipocrită.
Tricia și-a compus cu greu un râs batjocoritor.
— Cine l-a făcut să sufere?
— Tu și femei ca tine, care nu urmăresc decât banii lui, i-a
răspuns Maxine cu neobrăzare.
— Numai tu poți să-l rănești pe Chris, decepționându-l, i-a
replicat Tricia. Și apoi, greșești: banii lui nu mă interesează absolut
deloc!
Tânăra a intervenit pe un ton veninos:
— Desigur că nu te-ai lăsat rugată pentru a accepta suma pe care
ți-o lăsat-o Benjamin!
Era un pas greșit.

60. Tricia a răsturnat cu abilitate problema și o replicat:
— Dacă îmi amintesc bine, tu erai cea care aveai nevoie urgentă
de bani… Și, poate, chiar și acum, acesta este motivul care te-a adus
din nou la Knysna.
Lovitura o mers direct la țintă. Maxine a luat foc. Dezgustată,
Tricia a vrut să i-o taie scurt. S-a ridicat dintr-odată și, cu calm, a
spus:
— Nu voi uita această discuție extrem de instructivă.
— Un moment! a exclamat Maxine infigându-i unghiile în mâini.
Un fulger de teroare i-a trecut prin ochii verzi, splendizi.
— Pot să contez pe tăcerea ta?
Ea și-a eliberat brațul cu un gest brusc și o răspuns cu amărăciune:
— Am tăcut timp de șase ani și pot să continui să fac acest lucru
încă alți treizeci și șase de ani. Și lucrul acesta nu va mai avea deloc
importanță.
Declarația aceea i-a restituit Maxinei tot sângele ei rece.
Cu obișnuitul zâmbet artificial și lipsit de căldură care nu-i
ilumina niciodată ochii, a precizat:
— Ești foarte înțeleaptă!
— Adio, i-a răspuns Tricia dezgustată. Sper că nu am să te mai
văd niciodată.
Când a revenit la birou și-a dat seama că durerea de cap era mai
mare ca înainte. Chris a intrat chiar în momentul în care ea lua o altă
aspirină. A încruntat sprâncenele cu o expresie ironică dar s-a abținut
să facă vreun comentariu. Foarte oportun, pentru că Tricia nu avea
deloc starea adecvată pentru a suporta sarcasmele sale.
A lucrat cu îndârjire toată după-amiaza, încercând să aibă mintea
ocupată, dar nu a reușit. Cu cât se gândea mai mult, cu atât i se părea
că a avut dreptate: Maxine dorea să se căsătorească cu Chris. O
asemenea eventualitate o înnebunea de durere și de gelozie. Creatura
aceea perfidă a dorit s-o întâlnească pentru a-și asigura liniștea: unele
relatări de necrezut ar fi riscat să-i compromite proiectele sole…
Tricia s-a străduit să gândească și să analizeze moi bine situația.
Afacerea lui Chris cu Maxine nu o privea. Totuși…

61. Spre sfârșitul după-amiezii, i-a dus un dosar lui Chris. Aflat în
picioare lângă birou, el era aplecat să studieze proiectele pe care unii
arhitecți abia i le aduseseră.
— Vino să vezi, i-a spus fără să ridice ochii. În timp ce ea se
apropia șovăind, i-a indicat cu mâna foile mari… Ce zici de
proiectele pentru noua clădire?
Tricia le-a observat cu puțină tristețe. Dragile, vechile barăci vor
fi înlocuite de construcții din oțel și ciment… Aproape o întreagă
istorie a Knysnei va fi distrusă sub loviturile buldozerelor.
— Impresionante! a declarat în final. Demne de prestigiosul
Uniwood.
— Ce vrei să insinuezi? a întrebat Chris, agresiv.
— Nimic. Și pentru a-i abate atenția. Tricia a indicat un punct de
pe planșă. Și aici, ce este?
— Va fi fabrica de mobilă. Pentru a face față solicitărilor
crescânde, va fi dotată cu utilaj tehnologic modern, a explicat Chris
cu o curtoazie uimitoare.
— Dacă te găndești să o faci așa de mare, poate că ar fi oportun să
adăugați un salon pentru expoziție, i-a sugerat Tricia.
Dar se grăbea să plece, să se îndepărteze de prezența tulburătoare
a lui Chris.
În loc s-o contrazică, el a luat in serios observația ei.
— Este o idee bună… A fixat-o cu un aer de aprobare. Da, o idee
optimă.
Tricia i-a abătut privirea pentru a-l împiedica să citească toată
tulburarea ei. Tot timpul el o privea cu insistență timp de mai multe
secunde, în timpul cărora ea abia mai putea respira
— Cinăm împreună în seara asta? i-a propus în sfârșit Chris cu o
voce care îngloba în același timp mângâierea și tentația.
Ca printr-un miracol, ea a găsit forța să-l refuze.
— Nu! a exclamat cu un oftat. Apoi, după o clipă de reflecție, a
adăugat: Mulțumesc!
Un zâmbet ciudat s-a conturat pe buzele frumoase ale gurii lui
Chris.
— Este un nu definitiv?

62. Ea a confirmat și s-a dat înapoi pentru a avea o anumită distanță
între ei.
— Pentru ce? a insistat Chris.
— Am decis împreună să nu ne mai vedem în afara orelor de
program, i-a reamintit plictisită.
Un moment el a părut că se gândește.
— Este adevărat, a recunoscut el.
Vocea ei a pierdut orice dulceață salutându-l. L-a părăsit plictisită
și a închis ușa cu violență.
Acolo, de partea cealaltă a zidului, ea s-a simțit imediat la
adăpost. Oricum, era un adăpost provizoriu. Atâta timp cât Chris va
rămăne la Knysna, ea va fi tot timpul în pericol.

63. CAPITOLUL VI
În seara aceea, întorcându-se spre casă, Tricia a avut senzația că
este urmărită. În oglinda retrovizoare, însă, a văzut numai un camion
mare care, puțin după aceea, a luat-o spre dreapta.
„Sunt toate fantezii!” s-a gândit și s-a mustrat singură. S-a
concentrat asupra șofatului dar senzația ciudată nu a părăsit-o.
Parcând mașina, a aruncat preocupată priviri împrejur, ca și cum
cineva ar fi trebuit să se materializeze din nimic pentru a o agresa.
Dar totul era în liniște perfectă.
Tare era nervoasă! Râzând de temerile sale, a intrat în casă, și
acolo, l-a văzut dintr-odotă pe Chris:
— Ce faci aici? l-a întrebat cu vocea sufocată de emoție.
— Te așteptam.
Ea a înțeles imediat.
— M-ai urmărit?
— Da, a admis Chris fără nici o șovăială, chemând liftul.
Tricia s-a pus imediat în gardă.
— Pentru ce? Ce vrei?
— Să-ți vorbesc.
— Mai degrabă să mă insulți! l-a corectat ea, iritată.
Chris a refuzat să discute.
— Vino! I-a ordonat când a sosit liftul.
Ea a vrut să se retragă, dar Chris a apucat-o de braț și a tras-o
înăuntru fără prea multe menajamente, apăsând pe butonul de la
etajul patru. Tricia s-a retras într-un colț al liftului cât mai departe
posibil de el.
— Îți pierzi timpul în zadar, pentru că nu intenționez să te las să
intri înăuntru în casă, l-a avertizat ea.
El a strâns din buze.
— În acest caz, suntem nevoiți să stăm aici la taclale.
A apăsat pe butonul de oprire și cabina s-a oprit între etaje.

64. — Ești nebun! a exclamat ea cuprinsă de panică.
— Tu ai ales: ori urcăm la tine, ori facem scandal petrecând
noaptea închiși în lift.
Tricia a încercat să se apropie de ușa cabinei pentru a o repune în
mișcare, dar Chris a împiedicat-o. Cu ochii plini de lacrimi s-a retras
spre colțul cabinei. El nu se temea de nimic. Era în stare să o țină
prizonieră toată noaptea în cușca aceea metalică.
Oftând puternic, i-a spus:
— De acord! Să mergem, dat fiind faptul că n-am cum să scap de
tine!
Un fulger de triumf a traversat privirile lui Chris.
— Iată niște cuvinte înțelepte, a spus el pe un ton ironic.
Cabina a pornit din nou, iar ea s-a cufundat in liniște, indignată.
— Așadar, a exclamat nepoliticoasă Tricia scoțându-și pardesiul
la intrare, ce voiai să-mi spui?
— Mai întâi invită-mă la cină… apoi vom sta de vorbă.
„Ce curaj!” s-a gândit Tricia exasperată. Ochii ei aruncau fulgere,
dar Chris afișa o naturalețe incredibilă.
A mers calm spre fereastră.
— Ai o priveliște splendidă a lagunei, a observat cu o
dezinvoltură care o făcea să înnebunească de supărare. Camera mea
de la hotel are vedere pe partea opusă, din nefericire.
Pentru moment Tricia a observat umerii puternici ai lui Chris și
privirea ucigătoare: ar fi vrut să-l lovească. Apoi a strâns din buze și,
resemnată, a trecut la bucătărie pentru a pregăti un ceai. Ce putea să-i
facă? Nimic! Putea numai să spere că va pleca repede, imediat după
ce o să-i spună ce are de spus.
Când a revenit în cameră după câteva minute, l-a găsit așezat în
fotoliu. Își scosese geaca și cravata și fuma, relaxat de-a binelea. Îi
părea că este puțin cam obosit și, imediat, o emoție
vagă o cuprins-o. Receptând privirea lui penetrantă și ageră, a
decis să nu se lase captivată. Fără să scoată un cuvânt și nici să
afișeze vreun zâmbet, a așezat o ceașcă cu ceai pe măsuța de lângă el
și s-a reîntors în bucătărie.
A pregătit rapid o cină foarte simplă: un biftec. verdeață proaspătă
și salată. Luată așa prin surprindere, nu avea altceva cu ce să-l

65. servească. Dată fiind neobrăzarea cu care s-a invitat, ar fi trebuit să
fie mulțumit, s-a gândit ea, încă contrariată.
În timp ce pregătea salata, Chris a intrat în bucătărie. Tricia a
încercat să rămână calmă și să spele verdeața cu cea mai mare
naturalețe posibilă, dar tremura toată. Privirea lui iscoditoare părea
să-i spioneze orice mișcare.
— Pot să te ajut? a întrebat-o.
— Nu. mulțumesc.
— Salata, știu s-o pregătesc eu bine…
— Te rog. Chris, bucătăria asta este prea mică pentru a lucra
amândoi, a spus ea pe un ton ferm.
Chris a ridicat din umeri și o ieșit. Tricia a putut să-și continue în
liniște pregătirea cinei.
Când, în sfârșit, s-au așezat la masă, unul în fața celuilalt. Tricia
era bățoasă și nervoasă. Privirea lui Chris o urmărea tot timpul…
Indispusă, nu a mâncat aproape nimic și era foarte bucuroasă că are
un pretext pentru a se ridica să plece să facă o cafea.
Aducând cafeaua, Chris i-a zâmbit pe neașteptate și i-a spus:
— Ultima dată când ai pregătit masa pentru amândoi a fast…
— Nu este nevoie să-mi amintești tu, l-a întrerupt ea cu o voce
sufocată.
Era atât de emoționată încât a vărsat puțină cafea. Noaptea aceea
la bordul iahtului rămăsese prea vie în memoria ei…
— Am mâncat un stufat cu ciuperci și, dacă-mi amintesc bine,
apoi eu am pregătit o cafea nemaipomenită, a continuat el.
— Chris…
— Și era o noapte cu lună plină, a reluat el, implacabil,
transformând fiecare cuvânt într-o vibrație pasionată și redeșteptând
trecutul cu precizie… Când am stins lumina, razele argintii luminau
cabina.
Ceșcuța tremura clătinându-se pe tăvița din mâinile Triciei și
cafeaua s-a vărsat încă o dată.
— N-am chef de vorbă, a protestat, ștergându-și mâna.
— Nu vrei să vorbim, dar nu ai uitat, nu-i așa?
Vocea lui Chris avea o intonație senzuală. Inima Triciei a început
să bată mai puternic și un fior de plăcere a cuprins-o, cu toată

66. neacceptarea amintirii acelei nopți. Chris nu ar fi trebuit să insiste
atât, nu era loial.
— Ceea ce s-a întâmplat în noaptea aceea merită să fie amintit a
afirmat el… Noi…
— Termină!
Tricia s-a ridicat brusc, răsturnând scaunul. Obrajii îi deveniseră
ca focul. În picioare, în fața lui Chris, tremura fără să se mai poată
controla. Emoțiile contradictorii care o încercau, transpăreau în
privirea ei chinuită.
— Este o nouă formă de tortură, Chris? a întrebat cu voce spășită.
Nu am suferit destul? Trebuie să mai plătesc încă pentru ceva ce
eu…
Și a izbucnit în plâns ascunzându-și fața între mâini.
— Să uităm amintirile urâte… Să ne gândim numai la orele
minunate pe care le-am petrecut împreună, a murmurat el, insistent.
S-a apropiat de ea. Mâinile lui calde s-au așezat pe umerii ei și,
abia ce a văzut expresia acelui chip frumos cu trăsături ferme, ea a
ghicit ceea ce voia să-i spună.
— Te doresc, Tricia.
— Nu! a exclamat ea, zvârcolindu-se fără a reuși însă să se
elibereze din îmbrățișarea și de privirea lui care îi străpungea inima.
— Nu o să regreți, Tricia.
— Într-adevăr? a întrebat ea cu un fel de cinism. Ce altă nouă
insultă ai să mai găsești pentru mine, de data asta?
Dar, cu toată vivacitatea reacțiilor sale, se simțea copleșită.
— Tricia!
Fraza ei plină de amărăciune părea să fi lovit la țintă. Chris părea
descumpănit.
— Da, cum o să mă mai insulți și de data asta? a insistat, fixându-l
pentru a-l împiedica să-și ia privirea de la ea. Alaltăieri, ai vrut să-mi
plătești pentru câteva sărutări!
Chris a schițat o grimasă, spunând:
— A fost un incident neplăcut…
— Exact! A subliniat ea cu un ton ferm. Un incident neplăcut
printre alte incidente neplăcute… prea multe!
A încercat să se îndepărteze.

67. — Uită trecutul, a spus el pe un ton imperios, trăgând-o spre el cu
violență, încât i-a oprit respirația.
Pe moment, Tricia a fost incapabilă să mai reziste. Cu brațul lui de
oțel în jurul mijlocului, Chris o strângea ca într-un clește. Cu mâna
liberă a cuprins-o, pe sub părul frumos și bogat, de ceafă,
imobilizându-i capul pentru a o săruta.
Toate rezistentele Triciei s-au prăbușit ca un castel de nisip.
Sărutul lui Chris a făcut-o să gâfâie, aflată într-o stare de abandon
total.
— Ai putea să fii a mea aici, imediat, dacă aș vrea acest lucru, a
șoptit el triumfător, continuând să-i mângâie gâtul.
Tremurând, Tricia a murmurat printr-un oftat:
— Da, dar…
Inima lui Chris bătea nebunește alături de a ei. În rătăcirea
dorințelor, ea s-a forțat să regăsească o licărire de justificare
rațională.
— …dar mâine ne vom disprețui din nou.
— Eu te plac, nu poți să negi acest lucru, a declarat el pe un ton de
aroganță detestabilă care uneori i se potrivea.
Imediat, fascinația s-a întrerupt. Tricia s-a eliberat din strânsoarea
lui și s-a distanțat de el pentru a fi mai în siguranță.
Numai atunci a spus cu tremur în glas:
— Nu, nu neg! Ar însemna să neg că am nevoie de oxigen pentru
a respira… Mă rușinez, dar ăsta este adevărul. Și totuși, Chris, nu voi
fi niciodată o jucărie în mâinile tale. Niciodată!
Chris a încruntat sprâncenele.
— Cine ți-a spus că ești o jucărie?
— Mi se pare evident! a exclamat ea, exagerând mânia pentru a
stăvili mai bine lacrimile care o sufocau. Vrei să profiți de mine și de
corpul meu… Și cu mine, cu mine ca persoană, ce se va întâmpla?
O schimbare spectaculoasă a interveni în expresa lui Chris.
Privirea lui a devenit rece, iar fălcile scrâșneau cu convulsii din
cauza furiei care îl cuprinsese.
— Înțeleg! a exclamat cu o ironie feroce. Tu te gândești la
căsătorie! Micuțul patrimoniu pe care ți l-a lăsat tatăl meu nu-ți

68. ajunge. Ai și alte ambiții mai mari, tu!… Căsătorindu-te cu mine, ai
obține în mod evident mult mai mult!
Raționamentul stătea în picioare, cu condiția să-l aplice la Maxine.
Pentru o clipă Tricia avea în intenție să i-o spună, dar a preferat să nu
înăsprească relațiile. În orice fel, absolut nimic n-ar mai rămâne din
iluziile sale. Uneori, cu toate peripețiile acestea, a visai să devină
soția lui Chris. Dar acum înțelegea că acest lucru nu va fi niciodată
posibil. Atitudinea lui Chris era numai dorința, nu dragoste. A uitat-o
deja o dată, timp de șase ani. Putea din nou să iasă din viața ei fără
un cuvânt, fără un semn.
Dar lecția fusese dată; acum înțelegea să se apere de el. Nu i-ar
mai putea permite să-i mai răscolească din nou existența.
— Banii tăi nu mă interesează. Chris, l-a asigurat cu voce fermă și
decisă. Și nu-ți cer să te căsătorești cu mine… În acest moment
doresc un singur lucru, ca tu să pleci și să mă lași în pace.
Chris a ridicat din umeri cu o expresie zeflemitoare. Și-a pus
geaca și cravata în buzunarul acesteia, lâsându-și privirea insistentă
și insolentă să hoinărească asupra corpului ei.
— Ai vrea să mă faci să te cred că ești un mic îngeraș, dar te
cunosc. Ești mereu micuța aventurieră avidă, pe care tatăl meu a
racolat-o acum șase ani!
— Lucrurile nu au fost chiar așa de fapt, a obiectat ea cu răceală.
Acea ultimă insultă parcă a rupt ceva în sufletul ei și i se părea că
nu mai aude chiar nimic.
— Tatăl tău a avut o criză, și eu am fost cea care l-am racolat pe
el, a subliniat ea.
— De fapt, a grăit el, mânios, ai și fost răsplătită cu vârf și îndesat
pentru acel mic efort!
Trântind ușa în urma lui, Chris a părăsit apartamentul. Tricia a
rămas înlemnită, în picioare, cu ochii rătăciți în gol. Deodată a sunat
cineva la ușă. Ea a tresărit, gândindu-se brutal la o realitate
dureroasă. Poate Chris, cuprins de remușcări, revenise? Nu, nu mai
credea deloc în miracole, și avea dreptate. La ușă era Frank Carlson.
— Era Chris Hammond cel cu care m-am încrucișat? a intrebat
intrând.
— Exact!

69. — De fapt, mi s-a părut că-l recunosc.
Întâlnind privirea interogativă a lui Frank, nu putea să facă altceva
decât să-i spună:
— S-a invitat la cină… Mă duc imediat să-ți fac o cafea.
Absorbită și distrată, a spălat vasele și le-a pus la scurs pe suport.
Apoi a pus apă la încălzit. Viața ei devenise un labirint fără ieșire, și
deodată avu un sentiment de teamă… multă teamă! Trecutul se
închidea în eul ei inexorabil și fatal. Tot chinul, durerea, rătăcirile pe
care le credea depășite se redeșteptau implacabile. Și totuși, nu voia
să mai trăiască a doua oară același infern. Dar, după atâția ani, îl mai
iubea încă pe Chris.
— Ne înțeleseserăm că azi trebuia să-mi fi lăsat mașina ta pentru
o revizie, i-a reamintit Frank când ea a revenit în salon cu cafeaua.
— Am uitat de-a binelea, a mărturisit Tricia.
— Am s-o iau când plec acasă și ți-o voi lăsa pe a mea, i-a propus
el cu obișnuita curtoazie. Ceea ce am de făcut la ea nu-mi va lua mult
timp, așa că ai s-o poți lua mâine seară.
Atâta gentilețe, mai ales după brutalitatea lui Chris, a
dezorientat-o. Știa, oricum, că era inutil să încerce să refuze
generozitatea propunerilor lui Frank. S-a limitat, deci, să-i adreseze
un zâmbet de recunoștință în timp ce-i turna cafeaua în ceașcă.
Apoi, așezându-se alături de el pe divan, a început să-l aprecieze
cu un interes crescând. Frank poate că reprezenta singurul mijloc de
a ieși din încurcătură? La început a respins ideea dar, puțin câte
puțin, cu toate reținerile sale. s-a apropiat de el, studiindu-l.
În final, l-a acceptat; Frank ar putea să fie un soț perfect, bun,
blând, plin de atenții… Nu ar putea să-i facă niciodată vreun rău. Cu
el ar putea să trăiască fără griji până la sfârșitul zilelor sale… Și, mai
mult decât orice, ar fi constituit un fel de scut împotriva atacurilor lui
Chris!
Morala ei cinstită s-a revoltat la o asemenea idee. Nu-și demonstra
îngustimea și egoismul. Motivul pe care îl afirma pentru a se căsători
cu Frank nu era valabil. Pe de altă parte, însă, se gândea:
„De ce nu? Mă iubește și eu îi vreau binele. Nu va fi o căsătorie
din dragoste, din pasiune, însă va fi o uniune stabilă, sigură”…

70. În virtutea reflecțiilor sale, toate suferințele și umilirile pe care i
le-a pricinuit Chris, și încă mai putea să i le provoace, i-au revenit în
memorie și acest fapt a grăbit decizia sa.
— Frank… a rostit cu calm dar, când a pus ceașca pe tavă, a
trădat-o tremuratul mâinii. Frank… Nu am avut niciodată secrete
unul față de altul. Ne cunoaștem de șase ani și tu știi totul despre
mine.
— Este adevărat.
Tricia a întâlnit o clipă privirea lui blândă, așa de loială, după care
a aplecat din nou ochii la mâinile lui.
— Vrei… încă mai vrei… să te căsătorești cu mine?
— Ce întrebare, a spus el cu un zâmbet emoționat. Sigur că doresc
acest lucru! Nu ți-am vorbit mereu, în toți acești ani, despre asta?
— Eu… bine… eu… dacă tu ești mereu… atunci eu…
Frank i-a venit in ajutor.
— Vrei să încerci să-mi spui că ți-ai schimbat părerea?
Dată fiind starea ei, a ezitat. Își tortura mâinile fără să răspundă.
Pe neașteptate, mișcată de o forță misterioasă, a plecat capul și a
murmurat:
— Da, mi-am schimbat părerea.
Iată! A spus-o! S-a aruncat! Și acum avea o mare dorință de a
izbucni in plâns.
— Tricia…
— Frank i-a prins bărbia cu blândețe, dar cu fermitate, și i-a
ridicat fața. Imediat ce i-a văzut buzele strânse și privirea răvășită, a
dat din cap.
— Nu, s-a grăbit să afirme pentru a o asigura. Nu vreau să te
plictisesc cu întrebări stupide. Nu vreau să știu de ce ți-ai schimbat
părerea… Mă mulțumesc să fiu fericit. În sfârșit, ne vom căsători!
Cu gura strânsă, ochii scăldați în lacrimi. Tricia gemea:
— Frank, eu…
El a întrerupt-o, demonstrând imediat noblețea lui sufletească,
înțelegerea lui.
— Știu, nu ești îndrăgostită de mine… Degetele lui îi mângâiau
obrajii. Dar în inima mea există destulă dragoste pentru amândoi. Îți
promit să petrecem restul vieții în așa fel încât să te fac fericită!

71. Ochii îi străluceau de tinerețe și dragoste. Dar bineînțeles că alți
ochi o obsedau pe Tricia. Se simțea zdrobită. Pe neașteptate,
lacrimile au început să-i năvălească pe obraji.
— Nu merit dragostea ta, a sughițat pe umerii lui Frank.
El a prins-o în brațe și a legănat-o ca pe o copilă.
— Calmează-te, dragă, i-a șoptit mângâindu-i părul negru frumos.
Și ea a plâns, a plâns, până când a avut senzația că s-a ușurat.
Pentru un timp mai lung. Frank o ținu strâns la piept, fără să o
sărute. Acel simplu contact părea să-l mulțumească dar, în final, i-a
căutat buzele. Tricia a răspuns la sărutul lui cu toată ardoarea
disperării. Trebuia să șteargă complet amintirea altor brațe și altor
buze care de acum îi erau interzise definitiv.
După ce Frank a plecat, Tricia a făcut o baie pentru a se relaxa și
s-a dus la culcare. Cu toată oboseala, nu a reușit să adoarmă. O oră
mai târziu, după ce s-a tot zvârcolit în pat, a decis să recurgă la un
somnifer, ca în noaptea precedentă.
La câteva ore după aceea, sunetul insistent și acut al telefonului a
scos-o din toropeala în care se afla. Blestemând necunoscutul care a
greșit numărul la o asemenea oră, s-a ridicat pentru a răspunde.
— Dormeai? a întrebat-o o voce profundă și familiară.
— Dar ce crezi că făceam? a exclamat Tricia indignată.
Capul o durea și a fost obligată să se așeze pe brațul unui Fotoliu.
— Singură?
Cu toate că avea mintea puțin întunecată din cauza somniferului,
Tricia a prins aluzia: Chris insinua că ea ar putea să petreacă noaptea
cu Frank. Era odios și vulgar.
— Du-te la dracu! i-a strigat închizându-i telefonul cu violență.
Furioasă, s-a întors în pat. Chris putea să creadă ce voia, s-a gândit
ea, lucrul îi era absolut indiferent. Dar nu a avut timpul să
aprofundeze reflecțiile sale; o clipă după aceea adormise deja.
La un moment dat somnul i-a fost deranjat pentru a doua oară.
Tricia s-a agitat sub cearșaf, încercând în mod instinctiv să fugă de
acest element deranjant, dar sunetul insistent al soneriei a reușit să
penetreze mantia groasă de ceață care o înfășură.

72. A întins o mână și, pe pipăite în întuneric, a încercat să oprească
ceasul deșteptător. Dar butonul acestuia era in poziție de stop.
Dintr-odată s-a ridicat în șezut în pat, cineva nu-și desprindea degetul
de pe soneria de la apartamentul ei. Oscilând între teroare și dorința
irezistibilă de a se lăsa din nou pradă somnului, Tricia a rămas o
clipă nemișcată. Apoi s-a clătinat și a aprins veioza de pe noptieră:
era ora trei noaptea. Trei?
— Cine îndrăznește să mă deranjeze la această oră? a mormăit cu
voce tare în timp ce își lua capotul.
Inoportunul continua să sune, în timp ce ea se îndrepta cu pași
nesiguri spre ușă. În timp ce privea prin vizor, a încetat dintr-odată.
O liniște ciudată s-a așternut în apartament.
— Cine este? a întrebat timorată.
— Chris!
Ea a lăsat să-i scape o exclamație de surprindere și de teroare.
Apoi a fost cuprinsă de o mânie rece.
— Pleacă!
— Deschide ușa asta odată, sau vrei să trezesc toți vecinii! a
amenințat el.
Cedând în fața spaimei unui scandal, Tricia a scos lanțul și a
învârtit cheia în broască.
— Ai înnebunit? a exclamat în timp ce el o împingea într-o parte
ca să intre.
— Poate, a bolborosit Chris îndreptându-se cu pași siguri spre
interiorul apartamentului.
Tricia a încuiat ușa la loc și l-a urmat ca într-un vis urât.
Turmentată din cauza somniferului, nu a înțeles imediat rațiunea
acelei vizite în puterea nopții. Și pentru că niciodată Chris nu a dat
buzna în camera ei pentru ca apoi să iasă repede, s-a întâmplat ceva
cu el. În privirile lui era o expresie feroce și ciudată în același timp.
— Aș putea să știu ce te gândeai să găsești în camera mea? a
întrebat ea clipind din pleoape din cauza luminii prea puternice.
— Frank Carlson! a rostit el. Unde l-ai ascuns?
Tricia mai era încă amețită de somnifer, dar în mintea ei, ceața
care o paralizase până în acel moment începuse să se împrăștie.

73. — Nu l-am ascuns nicăieri, a răspuns plictisită… A plecat acasă la
el de mai mult timp!
— Atunci ce caută mașina lui aici jos?
— A luat-o pe a mea pentru o revizie și mi-a lăsat-o pe a lui
pentru a avea cu ce să plec mâine la serviciu, a precizat Tricia, foarte
indignată. Dar ce te interesează pe tine?
Comportamentul lui Chris devenise deja mai puțin amenințător.
— Pur și simplu eram curios…
— Curios? La trei dimineața?! Incredibil!… I se părea că
încăperea începuse să se învârtească în jurul ei și, cu un mic geamăt,
s-a agățat de spătarul unui scaun pentru a nu cădea… Chris, pleacă,
lasă-mă în pace!
Ca un fulger, Chris a prins-o și i-a trecut un braț în jurul
mijlocului.
— Ce ai?
— Nimic… a murmurat încercând să reziste la senzația benefică
de căldură care o cuprindea. Numai dacă i-ar putea trece acele
amețeli!… Am luat un somnifer, a mărturisit, și dorm în picioare,
precum vezi.
— Ce fel de somnifer? Vreau să-l văd…
— Lasă-mă în pace! a gemut Tricia.
Cu o smucitură s-a eliberat din strânsoarea lui și a încercat să se
îndepărteze, clătinându-se pe picioare.
Chris a prins-o din nou.
— Te rog să mi-l arăți! a insistat.
— Îmi faci rău! a protestat ea încercând să-l elibereze mâinile și
să fugă de lângă el.
— Are să-ți fie și mai rău dacă nu-mi arăți acele somnifere!
— Sunt în sertarul din mijloc de la comodă, a cedat ea în final.
Chris a târât-o fără rugăminți până în cameră. A găsit somniferul
și a continuat interogatoriul:
— Câte ai luat?
— Unul, cum este indicat… a răspuns Tricia cu o voce obosită,
masându-și încheieturile mâinii care o durea de la strânsoarea lui.
— Ești sigură?

74. — În sfârșit, Chris! a spus bosumflată nereușind să-și mascheze
mânia. Ce înseamnă acest interes improvizat pentru sănătatea mea?
Chris a pus la loc pastilele în casetă și a închis-o la loc înainte de a
se adresa Triciei. Expresia ei era de neînțeles.
— Mă întreb și eu același lucru!… Amândoi știm cât de puțin
meriți acest lucru!
Lumina veiozei de pe noptieră dădea chipului său o imagina
ciudată. Părul îi părea mai deschis, fălcile mai pătrate și gura mai
senzuală. Tulburarea se adăuga la necesitatea imperioasă de somn și
Tricia s-a lăsat să cadă pe pat.
— Chris, te rog… l-a rugat, înlăturând cu mâna tremurând buclele
părului care îi cădeau pe frunte. Este ora trei… Acum trebuie să fii
satisfăcut; știi că sunt singură și că nu am exagerat cu somniferele…
Fă-mi deci plăcerea și pleacă.
Dar Chris nu terminase. Fără teama că ar putea să o exaspereze, a
întrebat-o din nou:
— Obișnuiești să iei deseori somnifere?
— Nu, a răspuns ea cu o voce stinsă. Este a doua oară după atâția
ani, dar… A ridicat spre el doi ochi plini de furie. Și tu ce-mi tot pui
atâtea întrebări, ce tot stai pe drumuri, la miez de noapte?
— Nu puteam să dorm și am ieșit să fac câțiva pași.
A fixat asupra ei o privire intensă. O roșeață s-a răspândit pe
obrajii Triciei. Prezența lui Chris în camera ei sugera o intimitate
neobișnuită… Și-a dat seama imediat că părul ei este răvășit, și că nu
este nici machiată… Transparența cămășii ei de noapte, apoi, a pus-o
și mai mult în încurcătură. Și-a strâns capotul in jurul corpului și a
înnodat cordonul.
Între ea și Chris, încet-încet, liniștea se reumplea de dorință.
Presimțind pericolul cu toate fibrele corpului său, Tricia l-a
implorat cu o voce vibrând de emoție:
— Chris, intoarce-te la tine, la hotel, te rog… El a rămas
nemișcat. Corpul lui excitat era plin de dorințe. Tricia simțea acest
lucru…
— Lasă-mă să rămân, a spus el cu o intensitate răscolitoare.
Inima Triciei a început să bată mai grăbită.

75. — Nu pot, s-a auzit răspunzându-i cu o voce care îi părea
înstrăinată. Măine am să-ți prezint demisia mea. Am să mă
căsătoresc cu Frank Carlson.
Chris s-a îngălbenit, sau era vorba de un efect al imaginației ei?
Oricum, a văzut că îi tremurau buzele când a strigat, fără să se mai
controleze:
— Nu este posibil! Nu te poți căsători cu el!
— Ba pot… Nu am nevoie de autorizația ta!
El a strâns din pumni. Tricia a avut imediat senzația că și-a semnat
condamnarea la moarte. Se temea de privirea lui. L-a observat printre
pleoapele întredeschise în timp ce a ieșit dintro-dată din camera ei.
L-a auzit închizând ușa de la intrare. După câteva minute s-a dus să
pună lanțul la ușă. Și-a trecut o mână peste față și o descoperii că
plângea. Cu toate strădaniile ei de a se controla, a plâns mult,
atingând maximum de suferință.
Pe bâjbâite s-a aruncat în pat, murmurând de mai multe ori
numele lui Chris și strângând între degete șoimul de argint pe cere i-l
dăruise el.
— Dacă ai fi crezut în mine!… a suspinat cu fața cufundată în
pernă.
A doua zi dimineață, David Mc Gregor a venit din Città del Capo
pentru a prelua conducerea instituției. Era un om tânăr, cu o privire
ageră, și zâmbetul lui cordial a contribuit puțin la înveselirea
atmosferei.
Chris trebuia să părăsească curând Knysna. Această perspectivă îi
producea Triciei a oarecare ușurare și, în același timp, o imensă
durere. De abia îi depusese scrisoarea ei de demisie bătută cu grijă la
mașină. În răstimpul a patru săptămâni chiar, și ea va părăsi
instituția… Pentru a se căsători cu Frank. Și nu-l va mai putea
revedea pe Chris niciodată. Ar fi trebuit să se bucure. Ar fi trebuit…
Joi seara, Tricia ar fi vrut să se culce mai devreme, dar Frank a
sosit la ea pe la șapte, cu aerul unui băiețel excitat. A îmbrățișat-o, a
sărutat-o cu o dorință insolită și i-a introdus pe deget un inel. Amuțită
de surpriză, Tricia a fixat pentru câteva secunde piatra strălucitoare.

76. În fundul inimii sale exista o durere care nu va putea să fie
niciodată vindecată definitiv. Ar fi continuat, în toți anii ce aveau să
vină, să-l dorească pe Chris cu aceeași intensitate nestăvilită. Și era
sigură, dacă norocul va continua să-i surâdă și voința nu o va părăsi,
că va cunoaște alături de Frank o oarecare liniște.
El o fixa, spionând neliniștit reacția sa.
Forțându-se să zâmbească, Tricia a declarat:
— Este foarte frumos!
Trăsăturile lui Frank s-au destins. Ea l-a cuprins cu brațele de gât
și i-a oferit buzele într-o disperată tentativă de a-l uita pe Chris.
La puțin după aceea, Frank i-a spus plin de bucurie:
— Îmbracă-ți pardesiul, ieșim să sărbătorim evenimentul!
Au ciocnit cupe cu șampanie pentru viitoarea fericire; Frank era în
al nouălea cer. Privindu-l, Tricia aproape că a reușit să se convingă
că a luat o hotărâre justă. După toate cele petrecute, nu putea să-și
trăiască viața suspinând după un om care nici nu voia să știe de ea!
Nu era efectiv mai rațional să se lege de omul care se oferea să
împartă împreună cu ea bucuriile vieții și viitorul? Da, Frank ar fi
fost un soț exemplar…

77. CAPITOLUL VII
Vineri, târziu după prânz, Tricia se afla singură cu Chris pentru
prima dată după noaptea în care el a fost acasă la ea. O barieră
invizibilă se ridica între ei și nici unul dintre cei doi nu făcea eforturi
pentru a o depăși. Au examinat împreună câteva documente,
schimbând câte o scurtă observație și evitând să se privească. De
câteva ori, însă, Tricia a surprins privirea lui Chris fixată asupra
inelului ei. Chipul lui era lipsit de expresie.
În timp ce căutau documentul, ușa s-a deschis pe neașteptate și
Maxine a năvălit în birou. Sprintenă și elegantă în haina ei de piele
completată cu cizme luxoase, a înaintat, foarte sigură pe ea, spre
Chris care era dealtfel surprins la fel ca Tricia. În loc să-i adreseze un
zâmbet de bunvenit, el a strâns din buze și a încruntat sprâncenele.
— Ți-am spus să nu vii aici.
— Trebuia să-ți vorbesc, Chris, a răspuns fata aruncând o privire
semnificativă în direcția Triciei.
Paralizată de surpriză, ea a rămas nemișcată, cu documentele
strânse la piept ca un scut.
Astfel, Maxine a adăugat:
— În particular.
— Rămâi unde ești! a ordonat brusc Chris văzând că Tricia se
îndrepta spre ușă.
S-a supus docilă. O tensiune ciudată domnea între Chris și
Maxine.
— Nu trebuia să intri în acest birou fără să te anunți! a tunat el. Și
dacă vrei să-mi vorbești, va trebui să aștepți: sunt foarte ocupat și am
o întâlnire peste câteva minute.
Felul insolent cu care Maxine și-a aruncat capul pe spate a
redeșteptat în Tricia amintiri răscolitoare.
— Am așteptat până acum destul. Este ora la care trebuie să
decizi! a spus Maxine.

78. — Pleacă imediat! Lasă-mă să lucrez! I-a ordonat Chris
cufundându-se în studiul documentelor sale.
Ochii verzi ai fetei au fost străbătuți de o strălucire amenințătoare.
O senzație de obsesie a asaltat-o pe Tricia. I se părea că s-a întors în
ziua aceea caldă, de amiază de vară, când a surprins discuția între
Maxine și Benjamin Hammond. De data aceasta, ea i se opunea lui
Chris, dar atmosfera era chinuitoare.
— Vreau banii aceia și îi voi avea! s-a strâmbat Maxine uitând
complet de prezența Triciei.
— Nici nu vreau să vorbesc, a răspuns Chris cu o expresie
nedemnă. Nici tu, nici frumoasa ta prietenă nu aveți simțul
afacerilor… Să fiți mulțumite că pozați pentru fotografii ale
revistelor de modă și că vă împopoțonează la parada modei când
defilați! Nu te voi lăsa să arunci banii într-o afacere așa nesigură cum
este acel salon de frumusețe!
— Dar nu sunt banii tăi! a protestat Maxine. Și salonul este în plin
avânt în aceste momente… tu te opui la…
— Nu, salonul nu este o afacere bună, s-a răstit Chris exasperat.
Tricia, care era simplă spectatoare, a rămas mișcată de tonul lui.
Dar Maxine nu s-a lăsat impresionată.
— Sunt banii mei și am să fac ceea ce vreau cu ei! a urlat ea.
Supărarea altera chipul său grațios.
— Nu, nu te vei atinge de banii aceia, a spus el plictisit, făcând un
efort teribil pentru a se controla.
— Acum trebuie să plec… Am o întâlnire. Dă-mi dosarul acela,
Tricia… Unde am pus cheile de la mașină? a întrebat plictisit.
— Le am eu! l-a anunțat cu răceală Maxine fluturând legătura cu
cheile pe sub ochii extenuați ai lui Chris și ai Triciei. A deschis
borseta și a lăsat să cadă înăuntru brelocul cu chei cu un gest
dezinvolt. Un licăr de triumf i-a luminat ochii.
— Am să-ți restitui cheile când îmi vei scrie cecul… Asta-i,
dragă, fii rezonabil…
Tricia a rămas fără suflare și a fost nevoită să se sprijine de zid.
De data aceasta coșmarul a reînceput. Scena pe care o trăise deja se
repeta, cu o diferență oarecare: Maxine nu mai avea în fața ei un
bătrân slăbit și bolnav. În liniștea apăsătoare care a urmat, a privit

79. când pe unul, când pe altul. Fata prefigura deja rezultate bune…
Chris se îngălbenise. A privit la sora lui ca la ceva teribil.
— Este sistemul pe care l-ai folosit și cu tatăl meu?
A vorbit cu calm, aproape neutru. Dar cuvintele au explodat ca
niște bombe în inima Triciei, care a fost nevoită să se sprijine mai
bine de perete pentru că o apucase o amețeală. Chiar și Maxine s-a
schimbat la față.
— Cum… știi? a bolborosit și imediat și-a mușcat buzele.
Spusese deja prea mult. Și-a dat seama imediat. Adevărul îi
scăpase și era evident ca și cum ar fi fost scris cu litere roșii pe ușa
albă din spatele său. Maxine a reacționat cu furia unei pisici
sălbatice. Toată mânia ei s-a revărsat asupra Triciei care se afla la
câțiva pași, palidă și împietrită.
— Ai sfârșit prin a-i povesti totul, vrăjitoare scârboasă ce ești! i-a
strigat.
— Taci!
Chris a dat dovadă de mare prezență de spirit: a înșfăcat mâinile
Maxinei chiar la timp pentru o o împiedica să-i desfigureze chipul
Triciei cu unghiile ei lungi și lăcuite. Fata se zbătea ca și când ar fi
fost cuprinsă de o criză de isterie. Dar el era mai puternic. A
imobilizat-o cu violență și până la urmă, Maxine s-a calmat. Deodată
o avut aerul unei flori ofilite pe loc, în ochii tuturor, și când Chris,
dezgustat, a respins-o cu brutalitate îndepărtând-o de el, Tricia a avut
un sentiment de compătimire pentru ea.
— Tricia nu mi-a spus niciodată nimic. Singură te-ai trădat! Ar fi
trebuit să ghicesc adevărul de câtăva vreme, dar am fost așa de
stupid, crezând că nu te puteai preta la o asemenea Josnicie.
Maxine și-a regăsit sângele său rece cu o promptitudine
incredibilă.
— Nu înțeleg despre ce vorbești tu, a îndrăznit să declare.
— Să nu încerci acum să-ți bați joc de mine, Maxine! a spus el cu
o voce tăioasă. Este inutil să mai faci pe inocenta; comedia s-a
terminat.
A urmat o liniște teribilă. Tricia își simțea bătăile puternice ale
inimii. L-a privit pe Chris. Deziluzia a fost apăsătoare: părea că a

80. îmbătrânit cu zece ani. Văzându-l în starea aceea insuportabilă, l-a
compătimit.
— Mă duc în biroul meu, l-a anunțat.
— Rămâi unde ești! i-a cerut el. Privirea lui posomorâtă a
traversat-o ca un pumnal. Deci, i-a adresat Maxinei și a întrebat-o, cu
un calm impresionant:
— Atunci, tu ești cea care l-ai ucis?
Cu toate că acuzata nu era ea, Tricia nu a putut să nu se crispeze.
— Tu ești, pentru că voiai bani, tu care l-ai împiedicat pe tatăl
meu să-și ia pastilele!… Tricia, a reușit să ți le smulgă din mână dar
era prea târziu, nu-i așa? Și eu am intrat chiar în acel moment.
Privirea lui s-a întunecat și o suferință de neînvins s-a exteriorizat pe
chipul lui. Dumnezeul meu, acum totul îmi este clar! Ai profitat de
situație pentru a revărsa asupra Triciei răspunderea conduitei tale
criminale… Și eu care te-am crezut!
Atunci Maxine și-a dat seama că a pierdut jocul și, fără să se mai
preocupe să continue comedia aceea, și-a dat arama pe față
prezentându-se așa cum era de fapt: rece și răutăcioasă. Chris era
îndurerat descoperind că era a femeie care nu ceda nici un pas în fața
nimănui, totul pentru a-și atinge scopul.
— Din moment ce acum știi multe, merită să-ți spun totul! a
exclamat, plină de emfază. Am sperat mereu ca tu să te căsătorești cu
mine. Când am cunoscut-o pe Tricia, nu te încredeai defel în ea, așa
că nu aveam de ce să mă tem… Chiar și tu, ca și mine, păreai că nu o
apreciezi prea mult… Apoi, însă, mi-am dat seama că începeai să te
interesezi de ea. Nu am vrut moartea tatălui tău: am profitat numai de
ocazie pentru a o discredita definitiv pe Tricia în ochii tăi… Eram
foarte sigură de stratagema mea, a mărturisit.
— Ieși afară de aici, Maxine! a ordonat Chris fulgerând-o cu
privirea.
Tricia privea în gol cu un aer absent.
— Desigur! a replicat Maxine cu răceală și, ajungând în pragul
ușii, s-a oprit, a deschis borseta. Uitam… Iată cheile tale: nu voi mai
avea nevoie de ele niciodată.
Și cu aceste cuvinte, a ieșit cu capul sus, aruncându-i cheile pe
podea. Nici Chris, nici Tricia nu au schițat vreun gest pentru a le

81. ridica. Ecoul ușii trântite cu furie a răsunat pentru mult timp in
urechile lor.
Tricia și-a strâns tot curajul și o ridicat ochii privindu-l pe Chris:
pe chipul palid, privirea ochilor migdalați se întunecase și ea a avut
senzația că nu se simte bine. Instinctiv, s-a repezit spre el, care însă
începuse să-și revină.
Din fericire, sunetul telefonului a întrerupt liniștea aceea
apăsătoare. Tricia a plecat în biroul său pentru a lua legătura și a
revenit după câteva secunde. Chris stătea nemișcat în același loc.
— Domnul Bergam întreabă dacă puteți să vă întâlniți la
amiază…
— Spune-i că voi fi acolo peste zece minute. Ea a plecat să
transmită mesajul. După ce a închis telefonul, Chris se afla în
picioare lângă ea cu mapa cu documente sub braț.
— Nu voi mai reveni la birou în după-amiaza asta, dar trebuie să
discutăm, a spus pe un ton care nu admitea replică.
În mod aparent, părea stăpână pe sine. Cu toate acestea,
întunecimea privirii și contracția maxilarelor trădau amărăciunea ei.
— Nu văd despre ce am avea de discutat… a obiectat Tricia
refugiindu-se în spatele biroului.
— Am să vin la tine în seara asta.
— Nu, eu…
— În seara asta, a insistat el, și fără a-i mai lăsa timpul necesar
pentru a obiecta, a ieșit.
Tricia s-a așezat, cu capul între mâini. Se afla în faza începutului
unei crize de nervi. S-a ridicat și a alergat să se ascundă în baie, cu
respirația greoaie și un nod în gât. A luat-o spre ușă cu ochii închiși
și nu a mai reușit deloc să se stăpânească: un râs isteric a
cutremurat-o toată în timp ce lacrimi fierbinți au început să-i
șiroiască de-a lungul obrajilor.
Cât timp a stat așa? Cinci, zece minute? Nu avea idee. Apoi s-a
regăsit gâfâind, cu sufletul la gură, dar măi liniștită. Și-a dat cu apă
rece pe față și a revenit în biroul său. Din fericire, David Mc Gregor
nu se întorsese încă. Tricia s-a grăbit să-și ascundă fața răvășită
fardîndu-se puțin.

82. Când a sosit Mc Gregor, ea se ruga cerului ca el să nu-și dea
seama de nimic.
Oricum, el a intrebat:
— Ce este, domnișoară Meredith? Nu vă simțiți bine?
— Nu, mă simt foarte bine, a mințit ea. Directorul se arăta foarte
gentil, dar ea dorea foarte mult să-l vadă că dispare rapid în cealaltă
încăpere.
— Pariez că vă doare capul, a insistat el. Tricia nu l-a contrazis:
ipoteza aceea avea avantajul că justifica ochii ei roșii și obosiți.
— Da, câteodată mă doare, a admis,
— V-am dat prea mult de lucru în săptămâna asta, a adăugat Mc
Gregor cu un zâmbet cordial. Apoi a aruncat o privire la ceas. Chiar,
mergeți acasă… Restul lucrărilor le veți face luni: Să vă odihniți și să
petreceți un bun sfârșit de săptămână… să uitați totul.
Să uit! Tricia a fost pe punctul de a izbucni în altă serie de râs
nervos.
Dar a făcut un efort pentru a se controla și a răspuns:
— Dar… domnul Hammond…
— Domnul Hammond nu va ști nimic. Îmbrăcați-vă pardesiul și
plecați!
După o scurtă ezitare, s-a supus. Noul director nu și-a mai dezlipit
ochii de la ea.
— Mulțumesc, domnule Mc Gregor, a zis.
— Mă cheamă David, a corectat-o el cu amabilitate. Să vă
bucurați de odihnă, domnișoară Meredith.
Dar acel sfârșit de săptămână, din nefericire, nu se anunța a fi sub
bune auspicii. Pentru început, Tricia ar trebui să suporte vizita lui
Chris care avea în mod sigur toate intențiile să sfâșie trecutul până în
cele mai mici amănunte…
Ajunsă acasă, a făcut o baie pentru a se relaxa. A căutat să
mănânce ceva, dar a reușit să bea doar un ceai. Radioul a iritat-o
după câteva minute, dar, după ce l-a oprit, se afla în compania ei
însăși, în liniște. Încercă să nu se mai gândească la nimic, dar nu a
reușit să alunge din minte evenimentele zilei. Ironia soartei! Maxine
s-a trădat singură…

83. Răvășită, s-a dus iar în bucătărie pentru a-și face alt ceai.
Imaginea lui Chris, palid ca un mort, o obseda. Descoperind
adevărul, a suferit o traumă teribilă.
Tricia s-a așezat obosită în fotoliul său preferat. Prin geamurile
ferestrei a contemplat cu ochi distrați apusul soarelui. Pescărușii
descriau curbe ample pe cerul care devenea trandafiriu. Perspectiva
de a-l revedea peste puțin timp pe Chris îi strica toată frumusețea
spectacolului. S-a jucat cu inelul lui Frank… I-ar fi plăcut să fie și el
prezent la discuție. Îi era teamă.
Întunericul invada treptat încăperea, dar Tricia nu a aprins lumina.
A sprijinit capul de spătarul fotoliului și a închis ochii.
După câteva momente, un sunet insistent la sonerie a făcut-o să
tresară violent. Era Chris. Ce o să-i rezerve minutele următoare? se
întreba Tricia chinuită. Cu un oftat de resemnare, a aprins lumina și
s-a dus să deschidă.
Chris se afla într-o stare de plâns. Nu s-a mai îngrijit de ținută;
nodul de la cravată nearanjat, părul ciufulit și o expresie turmentată.
L-a invitat în salon și l-a poftit să ia loc, dar el o refuzat invitația
și a început să se plimbe de la un capăt la celălalt al camerei cu
mâinile înfundate în buzunare. Și Tricio a rămas în picioare în
așteptare, reținându-și respirația.
Chris s-a oprit în fața ferestrei și a lăsat privirea să-i rătăcească pe
strada întunecoasă și peste lagună. Apoi, pe neașteptate, s-a întors
spre ea.
— De ce nu mi-ai spus adevărul? a exclamat, acoperind distanța
care îi separa din câțiva pași.
Terorizată de violența tonului său, Tricia părea că se retrăsese în
ea însăși.
— De ce nu te-ai apărat, în ziua morții tatălui meu? Pentru ce m-ai
lăsat să cred că ești vinovată, toți acești ani?
— Cât ar fi contat cuvântul meu împotriva celui al Maxinei? a
replicat ea cu mare amărăciune, mai mult decât ar fi vrut.
Chris a încruntat sprâncenele.
— După ceea ce s-a întâmplat între noi cu o zi mai înainte, aș fi
putut să am mare încredere în tine.

84. — Și tu, după ceea ce s-a petrecut între noi, nu ar mai fi trebuit să
te încrezi orbește în Maxine, a spus Tricia. De ce nu m-ai întrebat și
pe mine cum s-au petrecut lucrurile?
— Am avut dreptate, a admis el. Dar tu, contestând cauza ei, m-ai
fi pus pe pista corectă.
— Aveai atâtea prejudecăți privitor la mine! Tot ceea ce aș fi
putut să-ți spun s-ar fi întors în defavoarea mea.
— Încearcă să mă înțelegi, Tricia… Trebuia să veghez la
interesele tatălui meu!
Chris stătea așa de aproape că ea tremura toată, fascinată de
privirea lui, în care se amestecau reproșul și compătimirea.
— Au existat atâtea femei în viața tatălui meu după moartea
mamei mele vitrege… și toate nu urmăreau decât banii lui. Cum
puteam să ghicesc că tu erai diferită?
Tricia a primit cuvintele sale cu un gest ironic.
— În Maxine, însă, ai avut totdeauna încredere…
— Maxine era aproape sora mea, i-a explicat întorcându-i spatele.
O cunoșteam dintotdeauna… Nu aș fi suspectat niciodată că răul se
cuibărise în sânul familiei.
Întorcându-se din nou spre ea, Chris i-a oferit imaginea ochilor săi
strălucitori, cu trăsături sigure și delicate. L-a contemplat un
moment, apoi a plecat capul pentru a-i ascunde emoția care o
cuprinsese.
— Ne învârtim în jurul problemei, a oftat. Am petrecut împreună
noaptea precedentă morții tatălui tău, și ce-i cu asta? Presupun că n-a
fost nici prima, nici ultima… Am avut încredere în tine, în noaptea
aceea, dar în dimineața următoare am văzut cu câtă ușurință ai
acceptat versiunea Maxinei… Am înțeles că nu-ți schimbaseși
părerea despre mine.
— Și tu ai rămas tăcută, m-ai lăsat să cred că ești vinovotă. Cu
toate că știai că te voi urî și disprețui tot restul vieții mele.
— Da.
Tricia a ridicat ochii plini de lacrimi spre el.
— Tu aveai lucrul care mi se părea cel mai prețios pe lume: o
familie. Nu puteam să destram o legătură așa de minunată. O adorai
pe Maxine, aveai încredere în ea…

85. — Continuă, a spus Chris în timp ce ea își ducea o mână la gâtul
înecat de emoție.
— Tatăl tău o cunoștea pe Maxine, o cunoștea bine, dar nu a vrut
niciodată să-ți șteargă iluziile pe care le aveai, în confruntările cu el.
Nu puteam să-mi permit să fac eu acest lucru…
Tricia nu a mai continuat explicația sa și a sperat să nu mai fie
interogată. Chris poate că ignora rațiunea profundă a tăcerii sale: a
vrut să evite o decepție așa de crudă pentru că îl iubea. Acum această
dragoste trebuia să rămână secretă; se angajase să se căsătorească cu
Frank.
Chris și-a aprins o țigară și a reluat plimbările prin cameră. Ea îl
urmărea neliniștită cu privirea, întrebându-se ce s-ar mai putea
întâmpla. Puțin după aceea s-a oprit și a stins țigara într-o scrumieră.
— Mai există încă o problemă pe care aș vrea s-o clarific. Banii
pe care tatăl meu ți i-a lăsat sunt probabil…
— Nici măcar nu i-am atins, l-a întrerupt ea cu o expresie
dezgustată.
— Nu!… a gemut Chris prăbușindu-se pe divan.
Tricia nu l-a mai văzut niciodată așa de deprimat și a trebuit să se
lupte împotriva dorinței de a alerga spre el să-l consoleze. În loc să se
lase pradă dorințelor inimii sale, a expus fără jumătăți de măsură
ceea ce era purul și teribilul adevăr.
— Voiam să-ți restitui acei bani, dar legea nu permitea acest
lucru. Din această cauză am spus notarului să-i folosească cum
credea că este mai oportun. Și i-am returnat toate scrisorile pe care
mi le trimitea, fără să le deschid.
— Dumnezeule! a murmurat Chris.
Toate acele evenimente nedorite au săpat între Tricia și el un gol
care părea de nedepășit. Epuizată, Tricia îl privea cu senzația că
trăiește niște momente care apoi o vor obseda toată viața.
— Mă duc să fac puțină cafea, a spus apoi, neliniștită să spargă
tensiunea aceea de netolerat.
Când s-a aplecat pentru a lua ceașca goală, șoimul de argint s-a
desprins de lănțișorul pe care îl purta la gât. Uitând de ceașcă Tricia
s-a îndreptat imediat, dar Chris a văzut totul. Într-o clipă a fost lângă

86. ea și i-a luat amuleta din mână. Ea a rămas nemișcată, împietrită de
frică și de emoție.
— Îmi amintesc ziua în care ți l-am dăruit, a spus Chris cu emoție.
Mi-ai spus că o să-l porți mereu în amintirea mea…
Inima Triciei a început să bată înnebunită în timp ce un nod i s-a
pus în găt.
— Este posibil! Cu toate cele întâmplate tu mai ai ceva pentru
mine? a întrebat-o el cu voce vibrantă.
— Chris! Lasă-mă… s-a bâlbâit.
— Nu! Nu te întoarce, i-a spus el cu o voce duioasă, prinzându-i
fața între mâini. Privește-mă și răspunde-mi. Vreau să știu.
Privirea lui a pătruns-o până în străfundurile sufletului.
Terorizată de ideea a ceea ce ar fi putut să descopere, Tricia a
plecat imediat ochii și a murmurat:
— Este prea târziu…
— Niciodată nu este prea târziu când…
— Nu! a strigat ea respingându-l cu o forță de nebănuit. S-a
îndreptat spre fereastră, a deschis-o, a respirat o gură de aer proaspăt.
Apoi s-a întors și l-a înfruntat din nou:
— Chris… ți-am spus, sunt pe punctul de a mă căsători cu Frank
Carlson.
— Nu! a spus el, regăsindu-și puțin din speranța lui arogantă.
— Da.
— El știe că…
— Știe totul, l-a întrerupt ea. Chris a încruntat din sprâncene.
— Și cu toate acestea, dorești să te ia în căsătorie?
Tricia a ridicat capul cu disperare.
— Mă iubește, gândește-te puțin!
— Asta înseamnă că eu nu te iubesc? a întrebat Chris pe un ton
glumeț.
— M-am angajat și nu înțeleg să-mi calc cuvântul dat.
— Îl iubești?
— Acest lucru nu te privește, a răspuns Tricia plictisită.
— Ba mă interesează, a afirmat el, strângând din dinți. Nu te voi
lăsa să-ți ruinezi viața!
Tricia s-a apărat cu vehemență!

87. — Nu-mi ruinez viața căsătorindu-mă cu Frank! Este bun și îmi
inspiră încredere! De când îl cunosc, mi-a făcut numai bine. Cu el
voi duce o viață liniștită, plină de înțelegere. Alegerea mea a fost
făcută!

88. CAPITOLUL VIII
— ”O viață liniștită, plină de înțelegere” a repetat Chris cu un râs
zgomotos care a răsunat mult timp în încăpere. Este ceea ce dorești
tu, Tricia, cu adevărat? O viață comodă, dar plictisitoare, cu un om
care nu va fi niciodată capabil să trezească pasiunile care zac în
fundul inimii tale?
Ea a roșit și a fost nevoita să se sprijine de pervazul ferestrei.
— Nu știu despre ce tot vorbești!
— Într-adevăr? a răspuns el cu un zâmbet răutăcios.
Și când s-a mișcat spre ea, intențiile lui au fost clare. Prevăzând
tentativa sa de fugă, a încleștat-o cu brațe de oțel.
Apăsată la pieptul lui puternic, Tricia trecea aproape printr-o
suferință fizică. Chris și-a înfundat mâinile în părul ei, strângând-o și
aplecându-i capul pe spate. Apoi i-a atins gura cu buzele și fiori de
plăcere au asaltat-o.
— Nu… a gemut ea, conștientă că nu va putea rezista.
Sărutările ușoare, dulci ale lui Chris, au presărat cu fiori drumul
înfrângerii sale. Apoi, el i-a cuprins buzele cu o ardoare contagioasă
care avea rațiunile ultimelor rezistențe și a început să-i mângâie ușor
capul. Îmbătată de senzații tulburătoare, Tricia i-a cuprins instinctiv
cu brațele gâtul dar, atunci când el a vrut s-o conducă spre divan, a
regăsit o rază de rațiune.
— Nu, Chris, te implor! a spus cu vocea sufocată, desprinzându-și
buzele de ale lui.
Cu marea lui înțelegere a lăsat-o să se desprindă.
— Am constatat ceea ce doream, a murmurat trecându-și o mână
peste frunte.
Sânul Triciei se ridica zvâcnind în ritmul respirației sale
însuflețite. Mângâierile lui Chris i-au dezlănțuit o furtună interioară
care nu se potolise încă.

89. — Ai constatat cu ușurință că între noi există o inegalabilă atracție
fizică, a răspuns ea înroșindu-se.
— Te pregătești pentru o viață lipsită de pasiuni, în timp ce cu
mine ai putea să atingi culmea fericirii, a afirmat el încărcat de aluzii
intime care i-au făcut să-i bată inima și mai tare.
Și-a desprins ochii pentru a scăpa de privirile iscoditoare și
răscolitoare ale lui Chris. Da, avea dreptate, dar nu o înțelegea. Ea
voia să fie iubită și Chris vorbea numai de dorințe. De când se
cunoșteau, el nu a pronunțat niciodată cuvântul dragoste. Nu, a
concluzionat îngrozită, pentru că Chris îi propunea numai o aventură.
Nu se gândea la nimic profund și durabil. Numai cu o clipă mai
înainte, ar fi fost gata să părăsească proiectele sale de căsătorie cu
Frank. Acum știa ce trebuie să facă.
Fără să reușească să-și ridice privirea, a declarat cu fermitate:
— M-am angajat să mă căsătoresc cu Frank și îmi voi respecta
promisiunea făcută.
Chris a strâns din buze și s-a îngălbenit.
— Mâine plec. Mă întorc la Città del Capo, a anunțat el cu voce
tăioasă și decisă.
Tricia era pregătită pentru o despărțire, totuși cuvintele acelea i-au
cauzat o durere profundă.
— Dacă îți schimbi părerea, știi unde să mă găsești, a adăugat el
plictisit.
Tricia i-a simțit îndepărtându-se și închizând cu violență ușa în
urma sa. Ochii ei întunecați, deveniți mai mari de suferință, s-au
reumplut de lacrimi dureroase. I se părea că încăperea începea să se
învârtească în jurul ei, nereușind să se abțină deloc, a izbucnit în
suspine.
În noaptea aceea a reușit să doarmă numai pentru că era epuizată.
S-a trezit cu capul greu și s-a târât mai tot timpul prin casă, în
dimineața aceea de sâmbătă.
Seara, Frank a dus-o la restaurant. Cu un mare efort, Tricia a
reușit să pară naturală, dar a susține o discuție animată și distractivă a
rămas peste posibilitățile sale. De mai multe ori a văzut privirea
îngrijorată a lui Frank oprindu-se asupra ei. Mâncarea și vinul erau

90. excelente, ambianța foarte plăcută… Răul și indispoziția veneau din
partea ei. Atunci când Frank i-a propus s-o însoțească acasă, a
acceptat imediat, cu mare ușurare.
Și normal, l-a invitat să urce puțin. Au băut cafeaua ascultând
niște discuri cu muzică. După puțin timp, Frank a cuprins-o în brațe
și ea s-a lăsat pe pieptul lui, absentă.
— Ai vreo problemă, Tricia? a spus el, mișcându-se puțin pentru a
o observa mal bine.
— Ai fost prea liniștită toată seara… și nu este felul tău!
— Nu, totul este bine, a mințit ea simțindu-se în culpă și
refugiindu-se din nou în brațele lui.
El a strâns-o din nou la piept și a început s-o sărute. Sărutările lui
erau blânde, ca și când s-ar fi temut să nu-i facă rău…
„Prea blânde”, s-a gândit ea in timp ce chipul zeflemitor al lui
Chris îi revenea în minte. Disperată, a încrucișat mâinile după ceafa
lui Frank și l-a tras spre ea. Sărutul lor a devenit mai aprins, dar îi
lipsea focul mistuitor pe care Tricia îl simțise cu Chris.
— Te iubesc, i-a șoptit Frank la ureche.
— Știu, a răspuns ea, resemnată să trăiască o viață lipsită de
pasiune.
S-au sărutat din nou dar, de această dată. Tricia era prea obosită
pentru a-și mai forța propriile sentimente și Frank nu a întârziat să-și
dea seama de schimbarea ei.
— Ești obosită, a precizat cu un zâmbet înțelegător. I-a mângâiat
părul ca și cum ar fi fost o copilă. Du-te și te culcă, să dormi bine.
Voi trece mâine după masă și, dacă vei dori, vom ieși să ne plimbăm.
Duminică, Tricia și-a regăsit oarecum echilibrul, dar nu se simțea
încă în stare să-i povestească lui Frank ceea ce s-a întâmplat. Numai
simpla reamintire a acelor evenimente încă prea apropiate era
suficientă pentru a-i umple din nou ochii de lacrimi.
Luni dimineața s-a ocupat cu frenezie de problemele de serviciu
pentru a uita totul. Timpul trecea în timp ce David Mc Gregor îi dicta
corespondența.
După ce a terminat, el s-a rezemat de spătarul scaunului cu acel
zâmbet cordial, pe care Tricia începuse să-i cunoască.

91. — Lucrăm mai liniștiți fără domnul Hammond, ce ziceți?
Ea și-a dat seama, cu surprindere, că a zâmbit în mod spontan.
— De cât timp lucrați pentru el? a întrebat ea.
— De doi ani. Am intrat la Uniwood la absolvirea cursului de
pregătire.
Mc Gregor a aprins o țigară.
— Mi s-a spus că tatăl lui era și mai teribil atunci când conducea
instituția.
— Poate că era teribil, a admis Tricia, obosită. Dar Benjamin
Hammond era chiar mult mai bun și foarte sensibil.
— L-ați cunoscut? a întrebat Mc Gregor, manifestând o
curiozitate neașteptată.
— Da, a mărturisit ea și, văzând că era neliniștit, să afle cât mai
multe, s-a grăbit să schimbe discuția. Când se vor începe
construcțiile noului local?
— Luna viitoare. A mai tras o gură de fum. Ne-a lăsat înainte de
începerea lucrărilor, a adăugat Mc Gregor.
La auzul acelor cuvinte Tricia și-a simțit inima strângându-i-se. În
orice caz, vechile clădiri pe care le iubea mult erau destinate să
dispară și, chiar dacă ar mai fi rămas, ar fi trebuit să le părăsească
pentru a lucra în sediul cel nou.
— O să-mi lipsiți, a declarat Mc Gregor cu tristețe. Secretarele
bune sunt foarte rare.
— Mulțumesc, domnule Mc Gregor.
— David, a corectat-o el. A zâmbit, și apoi chipul lui a recăpătat o
expresie mult mai serioasă. Cunoști o altă fată care să fie în stare să
te înlocuiască?
— Domnișoara Usher, de la serviciul de contabilitate, a răspuns
Tricia fără să ezite. Are deja practica muncii: mă înlocuia pe timpul
vacanțelor.
— Domnișoara Usher, a repetat Mc Gregor scriind numele pe
carnețelul deschis aflat în fața lui. Te rog să cauți dosarul ei, și să-i
spui să vină la mine azi la orele două.
— Foarte bine.

92. Tricia s-a întors în biroul ei. Înainte de a-și chema colega, a rămas
o clipă cu capul între mâini. Totul se succeda cu o asemenea
repeziciune, că trebuia să facă o mică pauză.
— Ce este? a întrebat Rosalie Usher, prezentându-se la două. De
ce vrea șeful să mă vadă?
Înainte de a răspunde, Tricia a observat figura exuberantă a fetei,
o blondă cu patru ani mai tânără ca ea.
— Domnul Mc Gregor caută pe cineva care să mă înlocuiască…
Mi-am dat demisia.
Rosalie s-a simțit imediat flatată și a zâmbit.
— Atunci te-ai decis? Te căsătorești cu Frank? Tricia a făcut un
efort pentru a-i întoarce zâmbetul.
În loc să-i răspundă, a apăsat pe un buton și a spus:
— Domnule Mc Gregor, a venit domnișoara Usher.
— Să intre, a spus el.
Tricia i-a arătat ușa biroului șefului.
— Urează-mi noroc! a șoptit Rosalie intrând în biroul directorului.
Rămasă din nou singură, Tricia a alungat gândurile inoportune și
s-a concentrat asupra lucrărilor. Oricum, continua să-și pună unele
întrebări. Făcea bine dacă se căsătorea cu Frank? Degetele sale s-au
oprit pe tastele mașinii de scris și a privit briliantul care îi strălucea
pe degetul inelar.
„Este prea târziu pentru a da înapoi” s-a gândit, și s-a forțat să-și
fixeze atenția pe corespondență.
O jumătate de oră mai târziu, Rosalie a ieșit din biroul lui Mc
Gregor. Tricia i-a lansat o privire interogotivă.
— Ei, cum este? Pot să-ți spun felicitările mele?
— Da, am obținut postul.
— Perfect! a exclamat Tricia, introducând o hârtie în mașină,
Rosalie a indicat cu mâna biroul lui David Mc Gregor.
— Fascinant, nu-i așa? Dar nu are nimic comun cu Chris
Hammond… Când îl simțeam aproape, mi se oprea respirația.
Tricia cunoștea bine tulburarea resimțită de Rosalie!
A încercat să glumească, fără prea multă convingere și a exclamat:
— Fii atentă, să nu-i spun logodnicului tău! Rosalie a izbucnit în
râs.

93. — Peter nu este gelos, din fericire! Apoi a privit la ceas. Trebuie
să mă întorc la mine la contabilitate, a declarat.
După ce a plecat, Tricia nu a mai avut deloc timp să se gândească:
David Mc Gregor a chemat-o pentru o lucrare urgentă.
În restul săptămânii, Tricia a fost foarte ocupată cu munca pentru
a se orienta asupra propriului viitor. Noaptea, însă, lucrurile s-au
petrecut diferit. Singură cu gândurile sale, nu reușea să doarmă. A
fost deseori tentată să recurgă la somnifere, dar până la urmă a
renunțat, de teamă să nu se obișnuiască cu ele. De regulă, se trezea
mereu în zori și, așteptând momentul plecării la serviciu, se grăbea să
facă unele lucruri prin gospodărie.
Miercurea din săptămâna următoare, a avut a surpriză plăcută.
Charles Barrett i-a telefonat la birou. Auzindu-i vocea, a fost gata să
plângă de bucurie.
— Ce-ai zice să petreci un weekend la noi la Bufallo Bay? a
întrebat-o.
— Acest lucru mă tentează foarte mult, dar nu aș vrea să vă
deranjez!
— Nu spune prostii, dragă! Și a râs cordial. Ți-o dau și pe Milly,
care va ști să te convingă mai bine decât mine.
— Tricia? a spus exuberantă doamna Barrett luând receptorul de
la soțul ei. Suntem puțin cam „obosiți” de aceeași prieteni și am fi
tare fericiți să te revedem! Vino vineri după ce termini programul,
direct de la serviciu… Mor de dorința de a-ți prezenta noua noastră
casă!
Tricia nu s-a lăsat rugată prea mult.
— Accept cu plăcere invitația.
— Perfect! Pe vineri! a confirmat bucuroasă doamna Barrett.
Joi seara, Frank a telefonat Triciei că va pleca în ziua următoare la
Port Elisabeth unde avea de rezolvat unele afaceri până luni. Tricia a
primit vestea cu multă satisfacție și nu a avut nici o remușcare pentru
că a acceptat să petreacă sfârșitul săptămânii la Barrett.
Închizând telefonul, s-a simțit cuprinsă de un sentiment straniu de
libertate. Era liberă să facă ceea ce dorea! Liberă! Chiar dacă numai
pentru un sfârșit de săptămână. O clipă după aceea și-a scos inelul de
logodnă care o jena.

94. Vineri a plecat la Buffalo Bay într-o stare de exaltare de nedescris.
Charles și Milly Barrett părăsiseră Knysna numai de o lună, și cu
toate acestea avea impresia că nu i-a văzut de o veșnicie. Ultimele
săptămâni i-au fost foarte agitate!
Ajunsă la râul Gukamma, unde florile galbene ale rodului
pământului înfloresc în adâncuri, Tricia a luat-o pe o stradă
secundară care ducea spre un golf mic. După un sfert de oră, staționa
în fața casei lui Barrett. Charles și Milly i-au alergat în întâmpinare.
Patru săptămâni de odihnă au făcut miracole: Charles avea un
aspect magnific, Milly era, ca întotdeauna, bunătatea întruchipată.
Amândoi au condus-o pe Tricia de-a lungul aleii străjuite pe margini
de margarete până la intrarea în noua lor locuință.
Milly a știut să creeze o atmosferă dulce și liniștită. În noul
mobilier Tricia a regăsit câteva obiecte familiare, precum pisica de
porțelan care părea că-i zâmbește de sus de pe șemineu.
În timp ce Charles pregătea aperitivele, stăpâna casei a condus-o
să-i arate camera ei. Abia s-a aflat în camera aceea cu tapetul de un
verde odihnitor, că ea s-a relaxat pe moment și toate motivele
chinurilor din ultimele zile au părut să dispară.
— Te-ai obosit mult, luna asta? a întrebat-o Milly, observând-o
atent.
Tricia și-a plecat privirea.
— Nu, de ce?
— Ai slăbit și ai ochii puțin încercănați… Știind că nu ar fi putut
să ascundă adevărul
Millyei pentru mult timp, Tricia s-a limitat să-i spună:
— Nu dorm foarte bine în această perioadă.
— Și pariez chiar că nu mănânci suficient! a continuat Milly cu un
zâmbet. Vom profita din plin de aceste zile pentru a pune la punct
lucrurile… Ți-am pregătit toate felurile tale preferate.
— Dumneata m-ai răsfățat mereu.
— Nu am copii, astfel că mă consolez cu tine! i-a explicat Milly.
Atâta afecțiune a făcut-o să-i dea lacrimile Emotivitatea aceea
excesivă nu a trecut neobservată, dar Milly s-a arătat discretă.

95. Limitându-se să-i cuprindă tinerește mijlocul cu un braț, a
invitat-o să coboare în salon:
— Vino, copila mea, să nu-l facem pe Charles să aștepte.
După o cină foarte apetisantă, au stat în salon la taclale. În noaptea
aceea, pentru prima dată după cincisprezece zile, Tricia a dormit
bine, fără vise urâte. S-a trezit numai când Milly i-a adus dejunul pe
o tăviță.
— Este opt și jumătate, a anunțat-o. Când ai să fii gata ar trebui să
mergi până la plajă… Plimbarea are să-ți facă foarte bine.
Și, in timp ce Tricia mânca cu poftă, Milly o privea cu o expresie
fericită.
— Ai să-l întâlnești în mod sigur pe Charles, a precizat apoi,
îndreptându-se spre poartă. Să încercați să vă întoarceți pentru prânz!
Tricia s-a lăfăit, cu plăcere, în perne. Micul rid care li traversase
fruntea în zilele precedente datorită frământărilor chinuitoare, îi
dispăruse. Un zâmbet destins i-a luminat chipul. Invitația făcută de
Milly de a face acea plimbare a fost oarecum ca un ordin, dar era
foarte fericită s-o asculte.
S-a îmbrăcat într-o costumație comodă și caldă și s-a dus pe plajă.
Aerul marin i se părea un deliciu și s-a așezat pe nisip.
Urmărind zborul unui pescăruș, a zărit puțin mai departe silueta
lui Charles. Tricia i-a adresat un salut cu mâna și s-a ridicat, mergând
spre el.
Au început să flecărească printre stânci, într-un colț ferit de vânt,
alături de marea care fremăta puternic. Tricia l-a informat pe Charles
cu ultimele știri despre întreprindere, într-un mod oarecum
impersonal. Apoi, pe neașteptate, nu a mai avut nimic să-i
povestească. Închizând ochii pe jumătate pentru a-i proteja de soare,
a privit norii ca niște turme de oi pe cerul albastru, pentru a uita
liniștea de neînlăturat care se coborâse între ei.
— Ce te chinuiește, Tricia?
Întrebarea aceea neașteptată a făcut-o să tresară. L-a privit o clipă
pe Charles, apoi l-a dus pe marginea apoi. La câțiva metri de ei,
valurile se spărgeau pe plajă în stropi mari de spumă. Charles și
Milly o cunoșteau prea bine pentru a sa lăsa înșelați de prefăcuta ei
bucurie.

96. A cules o crenguță și a spus cu un oftat:
— Sunt pe punctul de a mă căsători cu Frank. A urmat o altă
perioadă lungă de liniște, apoi
Charles a decis să intre în miezul problemei și a observat:
— Ar trebui să te felicit, Tricia, dar nu ai aerul că ești fericită.
— Nu știu bine în ce punct mă aflu… a recunoscut ea cu un
zâmbet silit.
— Ai face bine dacă mi-ai explica totul, i-a propus Charles
protejând cu o mână flacăra chibritului și aprinzăndu-și o țigară.
— M-am decis să mă căsătoresc cu Frank pentru că mi-era…
teamă.
— Teamă de Chris? a întrebat-o Charles în mod brusc, fără
menajamente,
— Da, ai ghicit.
— Deci, te-ai logodit cu Frank pentru a te proteja de Chris?
Tricia s-a înarmat cu curaj și a înfruntat privirea cenușie și fermă a
lui Charles.
— Prezentat astfel, lucrul pare oribil.
— Și este oribil, nu-i așa?
Un atac atât de direct o aruncat-o într-o stare de confuzie extremă.
— Dumneata mă iei puțin peste picior, domnule Barrett!… a
protestat ea.
— Este mai bine să privim adevărul în față, chiar dacă ne doare, a
declarat el liniștit
Cu toate acestea, Tricia s-a retras în defensivă.
— Îl iubesc pe Frank și îl stimez. Cu puțin noroc, am putea să fim
foarte fericiți împreună.
— Atunci de ce ești așa de tristă? a întrebat-o Charles fâcând-o
din nou să cadă în încărcătură.
Tricia l-a privit o clipă fără să răspundă, apoi privirea ei s-a
pierdut în depărtare, spre pescari. În final, a declarat cu franchețe:
— Sunt mai puțin sigură de decizia mea de când Chris a aflat
adevărul despre moartea tatălui său.
— Înțeleg… a spus Charles care începea efectiv să înțeleagă
situația. Tu l-ai informat? Tricia a dat din cap:
— Nu, Maxine s-a trădat singură.

97. — Ciudat din partea ei, a constatat Charles pe un ton disprețuitor.
Amintindu-și de după-amiaza aceea, Tricia s-a simțit cuprinsă de
neliniște.
— Nu vreau să intru în amănuntele acestei povești, s-a grăbit să
precizeze, alungând acele îndoieli.
Charles a observat-o atent și, imediat după aceea, a întrebat-o cu
delicatețe:
— Îl mai iubești încă?
— Am promis lui Frank că mă căsătoresc cu el, a spus ea evaziv.
Charles a mai tras câteva fumuri din țigară cu un aer obosit, după
care a aruncat chiștocul în mare. Pe chipul lui brăzdat de riduri s-a
zugrăvit un fel de neliniște.
— Nu mă gândesc la Frank, acum… Te-am întrebat dacă îl mai
iubești încă pe Chris…
Buzele ei care tremurau au fost mai elocvente decât orice răspuns.
— Da, cred că-l mai iubesc încă, dar… Charles nu i-a mai lăsat
timpul să termine fraza și a întrebat-o:
— Și el, ce sentimente are față de tine?
— Eu… nu.., nu știu, a bombănit Tricia forțându-se pentru a nu-i
da lacrimile. Pare furios din cauza căsătoriei mele cu Frank, dar nu
mi-a cerut să mă căsătoresc cu el…
— Ce ți-a propus? O aventură?
— N-a spus nimic clar. De fiecare dată, circumstanțele m-au
determinat să cred că nu dorește nimic mai mult…
După o clipă de gândire, Charles a continuat:
— Ce ai fi făcut dacă ți-ar fi cerut să te căsătorești cu el?
— Acum nu pot să mă căsătoresc cu el.
— Din cauza a ceea ce s-a întâmplat între voi?
— Nu, nu numai, a explicat Tricia cu o voce bâlbâită. Din cauza
lui Frank. El mă iubește. Dacă nu m-aș mai ține de promisiunea
făcută, i-aș rupe inima.
— Nu este necinstit să te căsătorești cu el fără să-l iubești?
— Și nu aș fi necinstită față de mine însămi dacă aș aștepta ceea
ce nu voi reuși niciodată să obțin? a gemut ea. Nu am dreptul să iau
mica porte de fericire pe care viața mi-o oferă? A izbucnit în lacrimi.
Aș vrea să știu ceea ce trebuie să fac!

98. El i-a dat o batistă și a consolot-o ca un tată. Când s-a calmat în
final, i-a spus cu blândețe:
— Nu pot să iau decizii în locul tău, dar pot să-ți dau un sfat: nu te
căsători cu Frank până când nu vei fi absolut sigură de tine.
— Mă întreb dacă voi reuși vreodată să fiu sigură de ceva…
Tricia s-a întrerupt pentru a-și șterge ochii. De când se confesase lui
Charles, se simțea mai bine.
— Mulțumesc pentru că ai avut răbdare și m-ai ascultat, i-a spus
cu un zâmbet trist. Voi mai reflecta…
— Haide! i-a spus el ajutând-o să se ridice în picioare. Începe
să-mi fie foame.
Duminică la prânz, în timp ce-și pregătea valiza Milly a intrat în
camera Triciei.
— Aș vrea să-ți vorbesc un moment singură, a spus pe un ton
ezitant, stând pe pat. Am discutat totul despre logodna ta cu Frank,
dar există ceva ce nu pot discuta în prezența lui Charles… Milly s-a
întrerupt, jenată, după care a tras-o pe Tricia mai spre ea. Atunci
când o femeie nu se dăruiește totalmente bărbatului cu care se
căsătorește, a continuat, mariajul are puține probabilități să dureze. O
femeie trebuie să-și iubească soțul din toată inima, cu toată ființa sa.
Întâlnind privirea interogativă a Triciei, Milly i-a mărturisit din
experiența ei proprie.
— Fata cu care trebuia să se căsătorească Charles a murit cu
câteva zile înainte de a ne întâlni noi. După o anumită perioadă
ne-am dat seama că ne simțeam bine împreună și eu m-am
îndrăgostit de Charles. Când m-a cerut de soție, eu știam că
sentimentele sale nu aveau aceeași intensitate ca ale mele. Și totuși,
cu anii, am știut să-i cuceresc dragostea cu forța dragostei mele…
Emoționată de propriile mărturisiri, Milly a luat mâinile Triciei și
i le strângea.
— O femeie îndrăgostită are răbdarea să aștepte și să facă tot ce
este necesar pentru fericirea mariajului dorit. Un bărbat, în schimb,
se plictisește repede de o femeie care nu-l iubește cu adevărat, iar
căsătoria se duce de râpă.

99. Tricia a fost foarte surprinsă înțelegând că Charles și Milly nu
s-au iubit tot timpul cu aceeași intensitate. O liniște îndelungată s-a
așternut între cele două femei după confesiunea făcută de Milly.
— Vrei să spui că, luându-l pe Frank, aș face o greșeală? a
întrebat în final.
— Nu mi-aș permite niciodată să mă amestec în viața ta, dar aș
vrea ca tu să-mi promiți un lucru: gândește-te foarte bine înainte de a
lua o hotărâre.
Milly a continuat, privind-o pe Tricia cu o afecțiune tinerească.
— Charles și cu mine știm că Frank este un om minunat și că va fi
un soț bun. Dar tu ești sigură că vrei să devii soția lui?
Cu o seriozitate profundă, Tricia o răspuns:
— Îți mulțumesc pentru încrederea pe care ai avut-o și mi-ai făcut
aceste confidențe, Milly, și îți promit că voi reflecta bine înainte de a
mă angaja definitiv.
— Foarte bine! a spus Milly cu un oftat de ușurare.
— Ținem neapărat să te știm fericită, Tricia… Meriți acest lucru
cu adevărat.
Ea s-a străduit să-și alunge nodul care i se pusese în gât.
— Mulțumesc încă o dată, Milly!
Târziu după prânz, întorcându-se spre casă, a continuat să
reflecteze. Charles și Milly au pus-o în fața responsabilităților sale.
Cu toată solicitudinea de care erau capabili, au sfătuit-o și îndreptat-o
pe căile cele mai bune. Acum trebuia să hotărască singură și să ia
decizia optimă. Ea a fost cea care, într-un moment de egoism și de
inconștiență, o acceptat propunerea lui Frank. Cum ar putea să-i
cauzeze o durere și o decepție așa de mare? Simțea că nu are dreptul
să facă acest lucru.
Teama care o împingea ca să-l ia de soț nu mai avea nici o rațiune
de când Chris a plecat din nou la Città del Capo. Dar ea nu putea să
demonstreze o astfel de ușurință de neiertat încălcându-și cuvântul
dat.
S-a folosit de Frank în mod rușinos. S-a gândit, este adevărat, că
ar fi putut să fie fericiți împreună. Dar după ce a discutat cu Charles
și Milly, a început să aibă îndoieli serioase.

100. CAPITOLUL IX
Tricia a petrecut săptămâna următoare într-o stare de nesiguranță
cruntă. Timpul zbura cu o viteză incredibilă, constrângând-o să facă
o alegere. Și-a pus din nou inelul lui Frank, dar imaginea lui Chris
domnea în inima ei ca un stăpân de necontestat. Se simțea în mod
dureros împărțită în două. Ca loialitate și ca afecțiune simțea că
aparține lui Frank, dar o atracție irezistibilă o împingea spre Chris,
Consecințele acestei dileme erau de acum evidente, nu reușea deloc
să se relaxeze în compania lui Frank. Relațiile dintre ei deveniseră
dificile.
— Ce se întâmplă, Tricia? a întrebat-o el într-o zi, începând să-și
piardă răbdarea.
Deja de mai multe ori, în seara aceea, Tricia s-a desprins atunci
când el a vrut s-o cuprindă în brațe.
— Nimic, a spus ea prudentă, încercând să câștige timp, dar
înroșindu-se din cauza minciunii.
— Tricia, dragă, te cunosc prea bine pentru a mă lăsa înșelat, a
declarat Frank, încercând să rămână calm. De când Chris Hammond
a plecat la Città del Capo, comportarea ta a devenit ciudată. Vreau să
știu ce se întâmplă cu tine. Ți-ai schimbat poate ideea privind
căsătoria noastră?
— Frank, eu nu… întâlnind privirea lui, ea s-a întrerupt. Nu putea
să-i mai ascundă evenimentele mentele din ultimele săptămâni. Chris
a descoperit adevărul despre moartea tatălui său, a încheiat
mărturisindu-i.
Exceptând o ușoară contracție a buzelor, trăsăturile neregulate ale
lui Frank au rămas nepăsătoare.
— Ai face bine să-mi spui totul, a sfătuit-o. Resemnată, ea s-a
așezat într-un fotoliu în fața lui. A reușit de acum să se controleze: cu
voce fermă, a descris în cele mal mici amănunte întâmplările din ziua

101. în care Maxine a năvălit în biroul lui Chris. Dar nu a avut curajul să-i
vorbească despre vizita lui, în seara aceea.
Frank asculta cu răbdare. Când ea a tăcut, o rămas mult timp în
liniște. Cu capul plecat, cu privirea așezată pe mâinile mari aspre de
muncă, părea că este cuprins de un profund chin interior.
Apoi s-a îndreptat și a întrebat-o aprins:
— Îl mai iubești încă pe Chris, nu-i așa? Văzând chipul lui răvășit
de durere, n-a mai putut suporta.
— Oh, Frank, să-l uităm pe Chris!
— Din partea mea, pot să-l uit! a replicat Frank cu un cinism
surprinzător din partea lui. Dar tu?
Să-l uite pe Chris? Nu! Niciodată! Cu un efort disperat, Tricia a
reușit să înăbușe mărturisirea pasionată care îi venise pe buze.
Pe un ton hotărât, a afirmat în schimb:
— Am acceptat să mă căsătoresc cu tine, Frank.
— Pentru că mă iubești, sau ți-este frică să nu întâmpini noi
suferințe cu Chris?
Cum să ocolească o întrebare așa directă? Frank nu i-a lăsat timp
pentru a găsi un răspuns S-a dus spre ea și a săltat-o din fotoliu
pentru a o cuprinde în brațe. A sărutat-o cum nu a mai îndrăznit
niciodată, făcându-i rău, în timp ce mâinile sale îi pipăiau formele
corpului cu o îndrăzneală suspectă.
Tricia nu s-a zbătut. Abandonându-se docilă lui, s-a forțat în
schimb să se simtă emoționată. De această dată proba era făcută:
greșeala cruntă pe care ar fi comis-o căsătorindu-se cu Frank i-a
apărut cu toată claritatea sa.
După ceea ce ei i s-a părut o eternitate, Frank a lăsat-o și s-a
depărtat cu un zâmbet trist.
— Ai încercat să mă iubești, cu toate forțele tale, Tricia, dar nu ai
reușit. Tu nu mă vei iubi niciodată, știi acest lucru ca și mine.
Ea s-a întors pentru a nu vedea suferința profundă care i se putea
citi în priviri.
— Frank, eu… eu te iubesc foarte mult și… în mod cinstit mă
gândesc că mariajul nostru ar avea multe probabilități de reușită
dar…

102. — …dar imaginea lui Chris s-ar interfera întotdeauna între noi, a
afirmat cu o amărăciune care a frânt inima Triciei.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Îmi pare rău, Frank, eu…
— Ești liberă, Tricio, a spus el cu un oftat, cuprinzând-o de umeri.
Mâinile lui tremurau. Du-te la Chris, dacă asta dorești… Sper însă că
nu vei fi nefericită.
Degetele lui au strâns-o o clipă, apoi a lăsat-o și a plecat din
cameră. Emoționată și surprinsă, ea a rămas la început nemișcată, ca
paralizată, apoi a alergat și l-a ajuns în ușă.
— Frank?
El s-a întors imediat.
— Da, dragă…
Tricia căuta disperată cuvintele. Ar fi dorit atât de mult să-i spună
cuvinte de reconfortare. să-i alunge chinul care îi întuneca privirea,
dar… S-a limitat să-și scoată inelul și să i-l restituie în liniște:
— Să mă ierți! i-a șoptit cu vocea sufocată. Frank i-a mângâiat cu
tandrețe obrajii și a plecat. Un alt capitol din viața Triciei luă sfârșit.
Nu-i rămânea decât, să plângă pierderea unui prieten prețios.
A doua zi dimineața, Rosalie Usher nu a întârziat să constate lipsa
inelului, dar a așteptat pauza de la prânz pentru a-și satisface
curiozitatea.
— Cum de nu mai ai inelul?
— Frank și cu mine am decis să rupem logodna, i-a explicat ea
liniștită.
Rosalie a holbat ochii.
— Dar de ce? Vă cunoașteți de atâta timp!
— De mult timp, poate, a răspuns Tricia într-un mod evaziv. Am
înțeles că mariajul ar fi riscat să fie un faliment.
Rosalie și-a pus o altă ceașcă de ceai.
— Și acum ce se va întâmpla? a întrebat jucându-se nervoasă cu
lingurița.
Tricia a ghicit motivele preocupării ei și s-a grăbit s-o asigure:
— Oricum, nu voi reveni la decizia mea. Mă gândesc să plec din
Knysna, dar nu am făcut încă o alegere definitivă.

103. — Unde ai intenția să pleci? a întrebat-o colega fără să-și ascundă
imensa ușurare.
Tricia a ridicat din umeri cu dezinvoltură.
— Poate la Città del Capo. Nu m-am gândit încă destul. Înainte
însă intenționez să-mi iau un concediu. Apoi mă voi gândi.
— Nu te-am mai văzut niciodată așa nehotărâtă, a afirmat Rosalie
după o lungă tăcere.
Tricia a privit-o direct în față.
— Ca să fiu sinceră, nici eu nu mă recunosc. Colega nu a mai
îndrăznit să-i pună alte întrebări.
Cu cât se apropia momentul părăsirii instituției, cu atât Tricia se
simțea cuprinsă de acel sentiment de nesiguranță pe care îl observase
așa de bine la Rosalie.
— Cum de nu mai ai inelul?
— Frank și cu mine am decis să rupem logodna, i-a explicat ea
liniștită.
Rosalie a holbat ochii.
— Dar de ce? Vă cunoașteți de atâta timp!
— De mult timp, poate, a răspuns Tricia într-un mod evaziv. Am
înțeles că mariajul ar fi riscat să fie un faliment.
Rosalie și-a pus o altă ceașcă de ceai.
— Și acum ce se va întâmpla? a întrebat jucându-se nervoasă cu
lingurița.
Tricia a ghicit motivele preocupării ei și s-a grăbit s-o asigure:
— Oricum, nu voi reveni la decizia mea. Mă gândesc să plec din
Knysna, dar nu am făcut încă o alegere definitivă.
— Unde ai intenția să pleci? a întrebat-o colega fără să-și ascundă
imensa ușurare.
Tricia a ridicat din umeri cu dezinvoltură.
— Poate la Città del Capo. Nu m-am gândit încă destul. Înainte
însă intenționez să-mi iau un concediu. Apoi mă voi gândi.
— Nu te-am mai văzut niciodată așa nehotărâtă, a afirmat Rosalie
după o lungă tăcere.
Tricia a privit-o direct în față.
— Ca să fiu sinceră, nici eu nu mă recunosc. Colega nu a mai
îndrăznit să-i pună alte întrebări.

104. Cu cât se apropia momentul părăsirii instituției, cu atât Tricia se
simțea cuprinsă de acel sentiment de nesiguranță pe care îl observase
așa de bine la Rosalie.
Tricia nu l-a mai revăzut deloc pe Frank din seara în care el îi
redase libertatea. Uneori compania lui îi lipsea. Frank lăsase un mare
gol în viața ei. Date fiind circumstanțele, oricum, separarea aceea era
necesară, A încercat să profite în acea perioadă de singurătate pentru
a-și pune la punct problemele de viață și să-și organizeze viitorul.
Dar continua să fie cuprinsă de un profund sentiment de nesiguranță.
— Ce se va întâmpla cu mine? a gemut într-o seară, în timp ce
încerca să doarmă.
Se anunțau zile grele. În cursul ultimei discuții, Chris i-a spus să-l
caute dacă nu se va căsători cu Frank. Dar ea ignora ceea ce avea în
intenție să-i propună: căsătoria, sau o simplă aventură?
Ar avea curajul să meargă la el și să-i spună: „Iată-mă, fă cu mine
ceea ce dorești”? Ar îndrăzni vreodată să facă un asemenea pas?
Rațiunea îi răspundea „nu”, în timp ce inima îi spunea „da”. Din
acel conflict silențios un lucru a izbucnit cu o evidență perfectă:
dragostea ei pentru Chris a rezistat la șase ani de despărțire. Și ea
devenise mai puternică și profundă. Cu toate suferințele și umilințele
pe care le-a suportat în trecut, și cu toate cele care în mod sigur o
așteptau în viitor, ea l-ar fi iubit până în ultima clipă a vieții sale.
— Voi merge la el, a murmurat în final. Dacă mă mai dorește
încă, voi accepta ceea ce îmi va propune.
Luând această decizie, în sfârșit mai înseninată, a reușit să
adoarmă.
Ultimele zile de lucru la instituție au trecut repede; perspectiva de
a-l revedea pe Chris cât mai curând o făcea să fie agitată și
melancolică, încetase să-și mai facă atâtea probleme și
comportamentul ei trebuia să pară puțin ciudat pentru că, uneori,
surprindea privirile lui Mc Gregor sau ale Rosaliei fixate asupra ei.
Oricum, din prudență, se controla în așa fel ca să satisfacă
curiozitatea lor.

105. Când Mc Gregor i-a dăruit, din partea întregului personal, un
serviciu de cafea minunat, a întrebat-o:
— Care sunt proiectele tale, Tricia?
— Nu am încă un program precis, a răspuns ea evaziv,
ștergându-și niște lacrimi de emoție. Dar nu am să vă las fără vești,
aceasta este sigur…
— Concediu plăcut, i-a sugerat Rosalie. Și nu uita să ne trimiți o
vedere!
— Promit!
Tricia le-a adresat un frumos zâmbet în timp ce o undă de speranță
i-a încălzit inima. Dacă norocul îi surâdea, poate că vacanța ei se va
transforma într-un frumos voiaj de nuntă…
În miercurea aceea, ieșind de la instituție pentru ultima oară, a
încercat o nostalgie acută. În mod fericit acea tristețe era temperată
de alte sentimente. Dorința și nerăbdarea de a-l revedea pe Chris
deveniseră chinuitoare.
Tricia cunoștea adresa lui și numărul de telefon de la Città del
Capo. De mai multe ori a fost tentată să-l sune, dar a renunțat,
preferând să-i vorbească personal.
A petrecut o noapte agitată. În zori era deja în picioare și a putut
să se dedice numeroaselor treburi gospodărești care o așteptau înainte
de a se urca in mașină și să plece la Città del Capo.
Nu a reușit să fie gata înainte de ora unu. Spre regretul ei, a
început să plouă. Să fi fost o prevestire rea? Dar a înlăturat imediat
această idee și a plecat.
Pe drum s-a oprit de două ori pentru a lua benzină, și a treia oară,
odată cu înserarea, pentru a mânca ceva.
Încă două ore de drum și va sosi la destinație, a calculat ea. A
plătit mâncarea și s-a îmbrăcat cu impermeabilul pentru a merge în
parcare la mașină. Nu-i plăcea să șofeze noaptea, mai ales când ploua
și se reducea vizibilitatea. S-a căit un moment pentru că nu a amânat
plecarea pentru mâine. Pe de altă parte, ideea de a mai petrece o
noapte în nesiguranță îi era intolerabilă. A accelerat, grăbită să
ajungă la destinație.
Erau deja orele nouă seara, când a intrat în Rondenbosch, cel mai
elegant cartier din Città del Capo, și a pierdut câteva minute pentru a

106. afla strada pe care o căuta. Inima îi bătea puternic în piept. Toate
îndoielile, lăsate de-o parte de când luase decizia aceea, s-au reîntors
s-o asalteze. Și dacă o fi greșit? Dacă Chris nu o fi vorbit în mod
serios? Poate că nu ar fi trebuit să-l ia ad litteram… Ce se va
întâmpla cu ea, dacă el nu o va primi așa cum spera?
În agitația ei, nu a văzut la timp un câine mare negru care traversa
strada. A apăsat puternic cu piciorul pe frână trăgând mult pe stânga
și evitând la milimetru atât animalul cât și trunchiul unui copac.
Mașina s-a oprit la câțiva centimetri de un mare stâlp alb din piatră
care indica începutul unui drum particlar. Ușurată pentru că a scăpat
cu bine, dar încă tulburată, Tricia a așezat brațele și capul pe volan
pentru a-și reveni.
Când a ridicat din nou capul și a privit afară prin gemuleț, și-a dat
seama că stâlpul alb marca intrarea pe domeniul lui Chris. A introdus
în viteză și a încercat să dea înapoi, dar roțile posterioare se
împotmoliseră în noroi. Tentativele sale nu făceau altceva decât să
înrăutățească situația. Nu mai avea de ales, nu mai putea să fugă
deloc. Trebuia să străbată drumul și să bată la ușa casei. Dacă nu,
trebuia să ceară ajutor pentru a scoate mașina.
Era frig. Coborând din mașină, s-a crispat. Încercând să evite
băltoacele, s-a apropiat de elegantul portal de la intrare al unei case
cu două etaje, ascunsă între copaci. Unele încăperi erou iluminate.
Cu toată graba de a se adăposti de ploaie, Tricia a rămas o clipă
nemișcată la capătul drumului, ezitantă. Ce îi vor rezerva următoarele
minute? Chris i-a făcut cinstit propunerea ca să vină să-l caute? Ar
putea să devină ridicolă?
Picăturile de apă care îi cădeau în ceafă au grăbit decizia sa. A
inspirat profund și a parcurs ultimii metri. Mâna ei s-a întins spre
butonul soneriei, dar nu l-a atins. A recunoscut că este lașă. În sfârșit,
luându-și inima în dinți, cu curaj, a apăsat butonul de trei ori, cu
hotărâre.
Poarta s-a deschis aproape imediat și un om al casei în livrea a
invitat-o respectuos să intre.
— Domnul Hammond este… este acasă? a reușit să întrebe Tricia.
Dacă majordomul i-ar fi răspuns că nu, s-ar fi simțit satisfăcută.

107. — Da, doamnă. Domnul Hammond este în casă, a răspuns omul
cu o curtoazie extremă. Chipul lui era absolut impenetrabil, ca și cum
vizitele feminine, la ora aceea a serii, ar fi fost ceva obișnuit. Pot să
vă iau impermeabilul?
Tricia i l-a dat și el a poftit-o să ia loc într-un salon plăcut încălzit.
— Pe cine trebuie să anunț, doamnă?
— Meredith, Tricia Meredith.
Omul a făcut o reverență și a ieșit. Rămasă singură, s-a apropiat
de șemineu și a întins cu voluptate mâinile spre flacără.
Deasupra șemineului era atârnat un portret al lui Beniamin
Hammond. Tricia l-a observat încă din primul moment. A contemplat
frumosul chip, privirea blândă care părea că se oprește asupra ei… I
se părea că Benjamin Hammond ar fi fost acolo, prezență
reconfortantă într-un moment decisiv al vieții ei.
Încăperea era mobilată cu fotolii mari belgiene și perdele lungi
colorate care dădeau o notă veselă ambianței aceleia puțin cam tristă.
Poate, în alte timpuri, a fost o cameră mai animată. Dar în acel
moment, nu avea un aer de viață trepidantă.
Auzind un zgomot de pași, Tricia s-a întors cu neliniște. În spatele
unei aparențe liniștite, tremura ca o frunză în vânt.
„A sosit momentul!” a spus ca pentru sine.
Figura atletică a lui Chris se profila în dreptul ușii. Tricia era așa
de emoționată că îl găsea și mai înalt decăt și-l amintea. Abia mai
putea să respire.
Cănd el a intrat în încăpere, și-a dat seama că nu era singur. O
brunetă grațioasă cu ochii ca migdalele, îmbrăcată elegant, îl urma.
Tricia a privit zâmbetul de complicitate pe care buzele acesteia pline
și senzuale l-au adresat lui Chris.
Un frig mortal o cuprinsese. I se părea că a început să se învârtă
camera cu ea și a trebuit să se sprijine de șemineu pentru a nu cădea.
Cu toate acestea, a spus pe un ton distinct: - Mă tem că nu am sosit
într-un moment oportun.
O liniște apăsătoare a urmat după cuvintele sale. Chris și femeia
și-au schimbat un alt zâmbet amuzat.
Tricia nu-și făcea probleme. Era prea obosită, prea conștientă de
aspectul ei neglijent. Manșeta pantalonilor era udă, și când o picătură

108. de apă i-a căzut pe nas de pe păr, a fost pe punctul de a izbucni în
lacrimi. Încă o dată, s-a comportat cu o ingenuitate și o zăpăceală
incalificabile. Și-a șters vârful nasului și a ridicat din nou capul într-o
atitudine plină de orgoliu.
Chiar în momentul în care privea la cei doi în mod sfidător, Chris
a parat mânia ei anunțând cu o expresie indescifrabilă:
— Îți prezint pe secretara mea, doamna Joan Sadler.
Numai atunci Tricia a observat mapa port-documente pe care
tânăra femeie o avea sub braț.
— Mâine am o reuniune importantă, a explicat Chris, și a trebuit
s-a pregătim.
O profundă satisfacție a cuprins-o pe Tricia, răvășind-o. Foarte
emoționată, a strâns mâna secretarei aproape fără să-și dea seama. Pe
neașteptate a fost cuprinsă de un nou chin, cauzat de prezența femeii:
Chris nu a manifestat nici o bucurie revăzând-o. L-a privit drept în
ochii lui migdalați și ceea ce a citit se asemăna cu o iritație certă:
— Îmi pare rău că… că v-am deranjat, a spus.
— Dar nu! Eu sunt cea care vă deranjez! a exclamat Joan Sadler și
s-a adresat lui Chris spunându-i: Mă duc să dactilografiez acest text.
domnule Hammond. O să-l găsiți pe birou mâine dimineață.
— Foarte bine, a răspuns el.
— Nu vă deranjați să mă însoțiți, a mai spus femeia. Apoi o
zămbit cu gentilețe Triciei, zicând:
— Sunt foarte fericită că v-am cunoscut, domnișoară Meredith.
Devenind rigidă din cauza tensiunii nervoase, ea a reușit cu greu
să mormăie câteva cuvinte de conveniență. Când s-a închis ușa
salonului după plecarea secretarei, s-a aflat singură în fața lui Chris.
Părea un străin. Nemișcat, o examina cu o privire rece. Apoi s-a
îndreptat spre bar, la celălalt capăt al încăperii. - Ce vrei să bei? Am
un vin nemaipomenit să-ți ofer.
Tonul acela rece a făcut-o aproape să înnebunească. Dezorientată,
a răspuns în mod mecanic:
— Eu… da… mulțumesc.
Chris s-a întors cu spatele pentru a pune de băut și ea a profitat
pentru a contempla cu tandrețe umerii lui lați și părul frumos. Murea
de dorința de a alerga lângă el, să-l atingă… Dar expresia lui severă

109. și inaccesibilă îi tăia orice elan. Chris s-a întors spre ea chiar în acel
moment. Atunci și-a desprins repede privirea și nu a mai ridicat
deloc ochii înainte de a-i mulțumi și a lua cu mâinile tremurânde
paharul cu picior înalt pe care el i l-a întins.
Vinul a încălzit-o. Căuta disperată să spună ceva pentru a rupe
liniștea aceea grea.
— Secretara ta este delicioasă, a declarat, în lipsă de alte subiecte.
— Și este chiar căsătorită, a replicat Chris tăios.
— Nu voiam să insinuez nimic.
Cu un gest imperios al mâinii, el a întrerupt-o și a intrebat-o
nerăbdător:
— Cărui fapt datorez onoarea vizitei tale!
— Pentru a evita un câine, m-am împotmolit aici în față… a
explicat, luată pe nepregătite și pusă în încurcătură. Și mă tem că nu
voi putea mișca mașina dacă cineva nu mă ajută…
Chris a ridicat o sprânceană cu o expresie ironică:
— Dacă am ințeles bine, te limitai la a trece și ai intrat pentru a
cere ajutor. Dacă nu ar fi fost incidentul, ai fi continuat drumul fără
să te oprești…
— Nu, desigur, o răspuns ea, nedecisă între încurcătură și iritare.
— Atunci ai venit să mă cauți?
A slăbit, s-a gândit Tricia privind chipul lui subțiat. Dacă i-ar fi
făcut cel puțin un semn de încurajare! Dar nu. Trăsăturile lui nu lăsau
să transpară vreo emoție.
Tricia a golit paharul său și l-a așezat pe măsuța care era aproape
de ea. Apoi a spus cu curaj:
— Chris… ultima dată când ne-am văzut, tu mi-ai spus…
Vocea i-a dispărut. El o fixa cu o privire de gheață.
— Am spus multe lucruri, în cursul ultimei noastre discuții, a
afirmat. La ce te referi în mod special?
Era decis să nu-i ușureze acel pas, ci dimpotrivă, părea să facă
exact contrariul.
Renunțând să mai spere în ajutorul său, Tricia și-a luat inima în
dinți pentru a-i spune, vorbind cu întreruperi:
— Mi-ai spus că… că dacă am să-mi schimb ideea apropo de…
de căsătoria mea cu Frank, aș putea… aș ști unde să te găsesc…

110. Oprindu-și respirația, a așteptat reacția lui. Nu a existat niciuna.
Chris a terminat liniștit să bea. Ea avea senzația că secundele se
succedau într-un ritm nebunesc, ca cel în care îi bătea ei inima. După
un lung moment a decis că liniștea lui Chris semnifica un singur
lucru: nu voia nicicum să mai știe de ea. O mantie neagră de supărare
și disperare i-a căzut în spate. Nemaireușind să suporte deloc situația
aceea, s-a îndreptat spre ușă.
— Eu… am greșit, a mormăit fugind. Lacrimi de durere și de
umilință i-au umplut ochii.
— Un moment!
Degetele lui de oțel, au înșfăcat-o de braț dar suferința pe care i-au
cauzat-o era dulce. Nu avea nici forța și nici dorința de a se elibera.
Chris a dus-o din nou spre șemineu fără ca ea să opună vreo
rezistență.
— De ce ți-ai schimbat ideea?
— În… în realitate, decizia a luat-o Frank, a explicat ea cu vocea
slăbită, masându-și brațul care o durea.
— Te-a absolvit de promisiune?
— Da.
— Pentru ce?
— A… a înțeles că mariajul nostru ar fi fost… un faliment.
— Ai bunăvoința să te explici puțin mai bine? „Ce sens are acest
interogatoriu?” s-a întrebat Tricia cu tristețe.
— Și-a dat seama că eram îndră… s-a oprit pentru a corecta fraza.
Și-a dat seama că nu eram destul de îndrăgostită de el… atunci mi-a
redat libertatea.
— Voiai să spui că ești îndrăgostită de mine? Chris a vorbit cu un
calm neliniștitor. Pentru că ea, confuză, nu era în stare să răspundă, a
prins-o de umeri și a zguduit-o cu violență.
— Mărturisește!
Privirea lui era așa de penetrantă că Tricia s-a simțit descoperită în
secretele ei cela mai intime. A avut sentimentul că-l urăște și voia să
nege, ca să-l facă să sufere așa cum suferea și ea. Dar, în același
moment, contactul mâinilor lui i-a produs fiori de plăcere, fiori
cunoscuți. Chris era aplecat asupra ei. Mirosul apei de colonie a
făcut-o să întoarcă capul spre el.

111. Nu, nu mai dorea deloc să lupte. Voia numai să rămână în brațele
lui, să simtă căldura acelui corp lipit de al ei. Nimic altceva nu o mai
interesa în afară de sărutările lui care știau s-o aducă în pragul
extazului. Și după ce Chris a zguduit-o din nou, insistând ca să-i
mărturisească dragostea ei, Tricia s-a lăsat pradă în brațele lui, uitând
de orice reținere.
— Da, da, te iubesc! a murmurat cu chipul apăsat în țesătura aspră
a hainei lui. Oh, Chris, tu nu mi-ai spus cu adevărat niciodată ceea ce
voiai de la mine, dar sunt aici! Dacă mă mai vrei încă, sunt a ta. Te
iubesc.
— Este o confesiune autentică, a observat el cu cinism,
întinzându-i batista.
— Da, a admis ea umilită, ștergându-și fața.
— Trebuie să înțeleg că consimți să devii amanta mea?
Sângele i-a înghețat în vine. Incapabilă să-l mai privească în ochi,
a murmurat timidă:
— Asta… asta este ce vrei?
— Poate.
Tricia s-a desprins de el, a privit o clipă la flăcările din șemineu,
în timp ce focul mocnit al deziluziei îi consuma inima.
Rupând liniștea apăsătoare, i-a șoptit:
— Dar nu ai vrea… să te căsătorești cu mine?
A făcut o jumătate de întoarcere bruscă în jurul său și i-a așezat
din nou în față, ochii mari care îi străluceau pe chipul palid.
— Chris?
Expresia lui a rămas indescifrabilă, dar gura i s-a curbat într-un
zâmbet ironic.
— Aceasta te-ar tenta mai mult?
Chinul așteptării era pentru ea un adevărat supliciu.
— Nu mă chinui așa, Chris, l-a implorat cu o voce sfâșiată.
Spune-mi ce vrei de la mine, dar nu mă mai chinui.
Ca un fulger a fost lângă ea, cu privirea scânteietoare care
exprima furie și cu buzele strânse, a prins-o brusc de mâini și a tras-o
spre el.
— Și tu, nu m-ai torturat, oare, hotărându-te să te măriți cu altul în
timp ce eu te doream cu toată ființa mea?

112. — Oh, Chris, eu…
— Nu m-ai înnebunit lăsându-mă să mi te imaginez în brațele
altuia în timp ce visam numai să te țin între ale mele?
Devorând-o din priviri, a strâns-o la pieptul său. Sărutul său a fost
o pedeapsă violentă pe care ea a suportat-o fără să se revolte. Și, când
mânia lui a trecut, a continuat s-o sărute, dar cu o minunată gingășie.
Ea l-a cuprins cu mâinile de gât și a răspuns la sărutările lui cu extaz.
— Tricia! a exclamat, răvășit, afundându-și fața lângă gâtul el. Au
existat zile în care am riscat să înnebunesc… Îmi venea să sar în
mașină și să mă întorc la Knysna pentru a-i suci gâtul lui Frank
Carlson!
— Iartă-mă, Chris, a șoptit ea frământându-și mâinile in jurul lui.
— Să te iert? ridicând capul, Chris i-a oferit spectacolul sfâșietor
al privirii sale chinuite. Să nu vorbim de iertare, dragostea mea… Ai
și tu să-mi ierți multe, pentru că nu înțeleg cum de poți să mă mai
iubești încă.
Tricia i-a mângâiat cu pasiune chipul frumos.
— Vom uita trecutul, i-a propus cu ardoare, să ne bucurăm de
prezent…
— Nu găsesc cuvintele ca să pot să-ți descriu sentimentele mele, a
murmurat Chris conducând-o spre divan. După o altă sărutare
languroasă, a adăugat:
— Să-ți spun că te iubesc mi se pare prea puțin comparativ cu
ceea ce simt eu.
— Mă voi convinge, i-a răspuns Tricia ghemuită în brațele lui.
Chris a mângâiat-o cu pasiune nebună, apoi gurile lor s-au
contopit cu o egală pasiune, într-un foc mistuitor.

113. CAPITOLUL X
Chris și Tricia aveau încă multe lucruri să-și povestească, dar, o
lungă perioadă de timp, nu s-au gândit decât să se sărute și să
savureze plăcerea de a se fi regăsit până la urmă. Chris și-a revenit
primul și s-a desprins ușor de ea.
— Cred că nu te grăbești să te întorci la Knysna, nu-i așa?
— Nu aveam nici un proiect precis, dar mi-am luat câteva lucruri
cu mine, a răspuns ea cu ochii zglobii care străluceau de dragoste.
Am văzut un hotel mic delicios aici în apropiere și…
— Tu rămâi aici, în seara asta, i-a tăiat-o el scurt, strângând-o și
mai puternic la piept.
— Dar eu nu…
— Din moment ce ne vom căsători mâine, lucrul nu mai are nici o
importanță.
— Mâine! a exclamat ea, uimită și extaziată. A dat capul pe spate
pentru a putea să studieze expresia lui Chris. Aerul lui hotărât și
maxilarele voluntare îi făceau poftă de glume. Nu este o decizie puțin
cam precipitată?
Degetele lui Chris îi atingeau în mod plăcut forma obrajilor apoi a
alunecat de-a lungul gâtului cu o senzualitate care i-a accelerat ritmul
respirației.
— Am așteptat sase ani și nu voi mai aștepta nici măcar o zi în
plus! a declarat el. Ne vom căsători mâine, este inutil să mai
discutăm Am decis deja!
Forțându-se să se lupte împotriva dorinței care îi invadase trupul.
Tricia l-a întrebat:
— Și cu reuniunea ta?
— În mod cert se va termina pe la orele unsprezece. Ne vom
căsători la primele ore ale prânzului. Apoi, voi fi cu totul al tău!

114. Cu totul al ei! La gândul acela fremătă de fericire. Chris era
aplecat asupra ei. Chipul lui avea o expresie răutăcioasă: știa cum s-a
tulbure cu cuvintele și mângâierile sale.
— Dar… și apartamentul meu? a protestat ea slab. Și apoi, nu
mi-am adus destulă îmbrăcăminte!
— Vei cumpăra mâine tot ceea ce ai nevoie și, când ne vom
întoarce din voiajul de nuntă, ne vom ocupa de apartamentul tău și de
toate celelate probleme.
— Mergem în voiaj de nuntă? a întrebat ea uimită.
Buzele lui Chris le-au atins prea repede pe ale ei, strecurându-i o
tortură delicioasă.
— Și normal! Vom merge la sud de Natal, unde acum este
temperatura ideală și nu este prea cald: astfel vei putea să dormi în
brațele mele.
— Când ai decis aceasta călătorie? l-a întrebat înroșindu-se.
— Acum câteva minute.
— Oh, Chris! a oftat ea, incântată, oferindu-i gura avidă de
sărutări.
Ceea ce se petrecea cu ea acum, era ceva aproape magic… Nu
reușea să creadă… Punea tot viitorul ei în mâinile puternice și sigure
ale lui Chris. Mâini care erau pe punctul de a stârni în ea o furtună de
emoții și care, foarte abil, i-au făcut să alunece pulovărul de pe
umeri. Apoi, fără a întrerupe sărutul, el și-a scos geaca. Ea simțea
pielea lui prin stofa subțire a cămășii și, tulburată, a schițat un
protest.
— Chris… a murmurat neliniștită în timp ce buzele lui alunecau
spre gât. Chris… e aproape acel hotel…
— Chiar vrei să pleci?
— Mai exact nu, dar…
— Atunci rămâi!
Mângâierile lui o convingeau mai bine decât orice cuvinte. A
simțit că voința o părăsea. A întrebat tremurând:
— Găsești că este rațional? În sfârșit, vreau să spun… Este drept
ca eu să rămân aici?

115. — Poate că nu este drept, a răspuns el izbucnind în râs pentru a o
ironiza, dar iți promit o noapte infinit mai plăcută decât cea pe care ai
putea s-o petreci în hotelașul tău respectabil!
— Tocmai acest lucru mă înspăimântă, mărturisit ea cu voce
vibrantă! Chris…
El i-a sufocat înadins restul frazei. Senzualitatea plăcută a
sărutului său a înlăturat și ultima rezistență a Triciei. Era gata să se
dăruiască plăcerii deja cunoscute cândva.
— Spune-mi că da, dragostea mea, a murmurat Chris, nerăbdător,
cu vocea plină de dorință.
— Nu ar trebui… a obiectat ea agățându-se disperată de ultimele
fărâme de luciditate care îi mai rămâneau.
— Dar ai să spui da, a insistat Chris în timp ce mâinile sale
mângâiau febril corpul el.
Lăsându-se ademenită de mângâierile lui, Tricia s-a simțit
epuizată. Cu un zâmbet, Chris spiona predarea ei.
— Faci totul ca eu să nu pot să spun nu, a gemut ea fremătând sub
mângâierile lui.
— Atunci spune da!
— Chris… a protestat șoptit ea.
Căldura corpului lui aflat lângă al ei o făcea aproape să
înnebunească.
— Nu, Chris, nu… l-a rugat.
Câteva momente el a rămas surd la rugămintea ei. Apoi, pe
neașteptate, a încetat s-o mângâie și a ridicat capul pentru a o fixa cu
ochii lui de culoarea alunei, încărcați de dorință și întrebări.
— Tricia…
— Mâine, a șoptit ea prinzându-i fața între mâini. Te rog, Chris…
Pe trăsăturile lui pasiunea a cedat în mod progresiv locul
înțelegerii. I-a dat un mic sărut pe frunte, după care s-a ridicat și s-a
dus la șemineu. Din freamătul imperceptibil auzit în spatele el, Tricia
a înțeles că și el se străduia din greu să-și reia autocontrolul.
În sfârșit, i-a spus:
— Ai diferite camere la dispoziția ta. Aranjează-te în cea pe care o
preferi.
Tricia s-a aranjat puțin, după care s-a ridicat și ea la rândul său.

116. Punându-i mâna pe braț, i-a spus:
— Mulțumesc.
El i-a sărutat cu afecțiune degetele, apoi s-a ocupat să umple din
nou paharele cu vin.
Puțin câte puțin, Tricia se simțea învinsă de oboseală. După ce a
mai băut puțin vinul acela minunat, și-a sprijinit capul de spătarul
fotoliului și a închis ochii. Un obiect greu i-a căzut peste genunchi. A
tresărit. Era borseta ei. Chris era din nou aplecat asupra ei și un
zâmbet tonifiant îi îndulcea curba senzuală a buzelor.
— Să-mi dai cheile de la mașină. Am să-i spun lui Samuel să
încerce s-o tragă de acolo și să aducă aici valiza ta de voiaj. Apoi te
voi conduce în camera ta.
— Scuză-mă, tocmai ațipisem… Călătoria de la Knysna a fost
lungă și m-a obosit… Și am mai și băut puțin cam mult!
— Și unde mai pui prezența mea îmbătătoare?!
— Sigur! Prezența ta îmbătătoare! a repetat Tricia râzând fericită.
Pe neașteptate, zâmbetul i-a pierit pe buze. A întâlnit privirea
plină de dorință a lui Chris. Cu o pasiune identică izvorâtă din
străfundurile ei însăși, i-a răspuns. Cu toată oboseala istovitoare, i-a
întins brațele. S-au sărutat iar, cu ardoare, incapabili de a se mai
despărți unul de altul. În final, cu dificultate, Chris a lăsat-o.
— Așteaptă-mă, a murmurat mângâind-o încă cu privirea. Mă
întorc imediat.
O clipă după aceea, se afla singură, topită de fericire.
Cinci zile mai târziu, Tricia și Chris se bucurau de soarele
splendid pe o plajă particulară la sud de Natal. Un cerculeț de aur pe
inelarul stâng îi amintea Triciei că visurile sale cele mai îndrăznețe
au devenit realitate.
După sosirea ei în casa lui Chris, evenimentele s-au succedat cu o
viteză extraordinară. El și-a menținut promisiunea. În prima noapte,
Tricia a dormit într-o cameră de oaspeți. A doua zi dimineața au
mâncat împreună, fără să ia în seamă privirile curioase ale oamenilor
casei. Apoi s-au despărțit. În timp ce Chris s-a dus la reuniune, ea a
plecat după unele cumpărături de îmbrăcăminte necesare în luna de
miere.

117. Samuel, omul care o primise cu o seară înainte, a reușit să scoată
mașina din noroi, și, ieșind din casă, Tricia a găsit-o parcată frumos
la capătul aleii.
Nu mai ploua deloc, cerul era de un albastru luminos care se
armoniza cu bucuria Triciei. A plecat veselă și a colindat de la un
magazin la altul făcând plățile cu totală inconștiență în contul său din
bancă. Încăpățânată, i-a refuzat banii pe care îi oferea Chris.
Revenind acasă, a telefonat lui Charles și Milly: voia să-i asigure cât
putea de repede și să le dea vestea cea bună a căsătoriei sale. Apoi,
avea la dispoziție timpul necesar pentru a se pregăti pentru momentul
cel mai important al vieții sale.
Căsătoria s-a celebrat la orele două. Tricia se aștepta la o
ceremonie civilă, rapidă și impersonală. În schimb, ceremonialul,
oficiat de un preot bătrân, într-o biserică mică, în prezența a doi
prieteni minunați ai lui Chris, ca martori, a impresionat-o. Apoi au
luat avionul până la Durban, unde îi aștepta o mașină. De atunci au
petrecut patru zile de fericire de nedescris. De fiecare dată când se
trezea, se temea că ar fi visat totul, dar era realitatea pură.
Tricia s-a ridicat pe un cot pentru a admira corpul musculos și
bronzat al soțului el, Întins alături de ea pe nisipul cald, și imediat
inima a început să-i bată din ce în ce mai tare.
Câtă tandrețe îi trezea el, cu părul său deschis și frumosul chip
destins, lipsit de expresia severă pe care o avea deseori mai înainte!
I-a mângâiat fața, umerii și pieptul. Bucuroasă, extaziată de fericirea
ei, s-a distrat presărând pe el un pumn de nisip.
Pleoapele lui, cu genele lungi și blonde, s-au deschis imediat și,
după o clipă, situația s-a inversat: împinsă de Chris, Tricia era întinsă
pe spate și el stătea aplecat deasupra ei. Umerii lui mari și lați îi
acopereau soarele, brațele lui au imobilizat-o și o lumină foarte clară
îi dansa în fundul ochilor.
— Nu, Chris, nu aici, a șoptit.
Fără să-i mai ia în seamă protestele, el a pus stăpânire pe buzele ei
cu o dorință care a lăsat-o fără suflare și tremura toată.
— Mi-ai alungat un vis plăcut! a exclamat el prefăcându-se că este
tare indignat.

118. — Într-adevăr?
— Visam că eram căsătoriți!
Tricia a izbucnit în râs și i-a mângâiat drăgăstoasă pieptul cu
degetele sale. Inima lui Chris bătea puternic sub măna lui. Ea s-a
ridicat ușurel.
În timp ce contempla valurile împodobite cu perle de spumă,
starea ei sufletească s-a schimbat. Zgomotul sec al brichetei i-a
indicat că Chris și-a aprins o țigară; parfumul tutunului lui preferat
i-a ajuns la nas. El stătea în șezut și fuma în liniște.
Hotărâseră să nu întunece fericirea primelor zile de viață în comun
vorbind despre trecut. Dar, pe neașteptate, Tricia nu a mai putut să.
aștepte deloc. Întrebările o frământau în mintea ei, chinuitor, și
cereau răspunsuri.
— Chris… a început desenând diferite linii pe nisip, nu prea am
poftă să vorbesc de Maxine, dar trebuie să știu: când ai început să ai
dubii asupra ei?
El nu a arătat că ar fi surprins de întrebare. A stins țigara și a
tras-o pe Tricia spre el. În timp ce vorbea, buzele lui îi atingeau ușor
urechile, provocându-i senzații plăcute.
— Primele mele suspiciuni au început din momentul deschiderii
testamentului tatălui meu, i-a explicat. M-a numit administratorul
moștenirii Maxinei, până la împlinirea de către ea a vârstei de
douăzeci și cinci de ani. În cazul în care ea ar comite ceva grav,
preciza documentul, partea ei de moștenire trebuia să fie anulată. Pe
moment, această clauză mi s-a părut mai degrabă ciudată… Acum îi
înțeleg sensul.
Chiar și Tricia înțelegea. Maxine a avut o rațiune în plus pentru a
menține totul în secret: rolul pe care l-a avut în moartea tatălui vitreg
trebuia trecut sub tăcere, pentru a nu compromite drepturile sale de
moștenire.
— Nu i se va mai cuveni absolut nimic? a întrebat.
— Nu am decis încă… a răspuns Chris cu răceală în glas și
neînduplecat, în timp ce mâna lui îi mângâia cu tandrețe umerii.
Această stare i-a dat curajul să intervină:
— Maxine este totuși sora ta, Chris…
— Achiziționată, a rectificat el.

119. — Să nu despicăm firul în patru… Știu că o mai iubești încă.
Degetele lui s-au crispat pe umerii ei.
— După toate câte ți-a făcut… și ce i-a făcut tatălui meu, să nu
mai vorbim de noi!
Tricia a mângâiat cu vârful degetului ridul care îi brăzda fruntea.
— Iart-o! l-a sfătuit.
— Pentru ce?
— Pentru că sunt așa de fericită, încât aș putea să-i iert unele
lucruri. Aș vrea ca și tu să faci ca mine.
Trăsăturile feței lui nu s-au înseninat imediat. Ochii întunecați și
plini de ardoare ai Triciei au susținut privirea lui fără să clipească.
— Poate am să-i acord o rentă anuală, a admis, luându-i mâna și
sărutându-i-o.
— Mai bine așa, a spus Tricia cu un zâmbet. Apoi l-a întrebat: De
ce erai așa de neîncrezător în relațiile cu mine atunci când ne-am
cunoscut? Era numai din cauza celorlalte femei pe care tatăl tău le-a
avut?
— Nu, a spus Chris. Credeam că o fată ca tine nu putea să aibă alt
scop decât banii lui. Dar mai presus de orice căutam să-mi
construiesc un sistem de apărare. Tu, dealtfel, îmi plăceai… și din
această cauză nu-mi convenea legătura ta cu el: țineam mult la
libertatea mea, pe atunci.
Mica grimasă ironică a cedat locul unei expresii de dragoste și
Chris a strâns-o mai tare lângă el.
— Am făcut tot posibilul ca să te uit, în ultimii șase ani, dar nu am
reușit deloc.
— Ai mai avut și alte femei în viața ta, nu? a spus ea, glumeață și
serioasă în același timp.
— Da, una.
Acel răspuns sincer și direct a lovit-o. Chris era un om fascinant și
ea și-a imaginat că ar fi avut o mulțime de femei. Dar faptul că a fost
pusă în fața adevărului a tulburat-o. Chris spiona reacția ei cu o
expresie zeflemitoare, și ea a înțeles sensul erorii făcute. Mărturisirea
aceea nu trebuia s-o rănească.
— Trebuie să fiu geloasă? a întrebat pe un ton dezinvolt.
Chris a strâns-o și mai tare lângă el.

120. — Nu, a afirmat decis.
A sărutat-o cu o tandrețe și o ardoare care i-a ținut unul lângă altul
într-un extaz aproape de delir.
Tremurând toată, cu obrajii înflăcărați, Tricia a reușit in sfârșit să
se desprindă de el.
— Știai că lucram pentru Charles Barrett când ai cumpărat
întreprinderea?
— I-am făcut o ofertă așa de avantajoasă încât cât ar fi fost nebun
s-o refuze. Dar, de ce, după tine? Și de ce te gândești că m-aș fi jenat
ca persoană ca să iau postul lui? Aș fi putut să trimit pe altcineva, așa
cum se procedează în general în astfel de cazuri. Tonul lui căpătase
din nou ceva din aroganța trecutului. Chris o observa intens. Trebuia
să te revăd fără să trădez ceea ce simțeam pentru tine.
— Dacă îmi aduc bine aminte, nu păreai prea bucuros
revăzându-mă! a precizat ea râzând și simțindu-se asaltată de fiori
plăcuți în timp ce degetele lui Chris urcau și coborau de-a lungul
gâtului ei.
— Dacă nu m-aș fi abținut, a mărturisit el, te-aș fi smuls da la
birou și te-aș fi strâns în brațe. În schimb, nu am îndrăznit nici măcar
să-ți strâng mâna. Îți dai seama de infernul pe care îl traversam și eu?
Te iubeam, cu toată acuzația pe care ți-o aduceam pentru acel
delict… Și mă uram, mă disprețuiam pentru această dragoste
irezistibilă! Regăsindu-te, după toți acei ani, am avut impresia că tu
îmi ascunzi ceva. Pentru mine era extrem de important să cunosc
rațiunea observațiilor tale cinice și amare. M-am arătat odios și brutal
pentru a te determina să te destăinui. Nu mi-a trebuit prea mult timp
pentru a ghici că Maxine era într-un fel implicată în secretul tău.
Oricum, nu mi-aș fi imaginat până în ce punct, înainte de năvălirea ei
furtunoasă în biroul meu.
Evocând acea oribilă amintire, s-a îngălbenit.
— Până la urmă totul s-a clarificat… și ceea ce am descoperit m-a
făcut aproape să înnebunesc de durere.
— Chris…
Înduioșată, Tricia a încercat să oprească evocarea dureroasă.
Oricum el, cu privirea încă plină de obsesiile fantasmelor
trecutului, a continuat:

121. — În sfârșit, am aflat adevărul. Și acel adevăr te îndepărta tot mai
mult de mine… Expresia lui torturată o întrista pe Tricia… Nu am
mai suferit niciodată atât de mult, ca atunci, în viața mea, a precizat
Chris.
Cu o infinită gingășie, ea i-a cuprins fața între mâini și, neliniștită,
ca să șteargă amintirile acelea dureroase, i-a spus răspicat:
— Te iubesc, Chris!
Pentru o clipă, frumosul lui chip s-a schimbat.
— Nu sunt demn de dragostea ta, Tricia, eu…
Dar ea l-a întrerupt sărutându-l. Cu mâinile încrucișate după ceafa
lui, a continuat să-i sărute până în momentul în care a simțit că
buzele lui cedează. Și acea sărutare o durat mult, devenind
încet-încet mai intimă și mai plăcută. Ea se afla întinsă pe nisip sub
corpul lui Chris.
— Mă înnebunești, a șoptit el.
Tricia îi mângâia spatele.
— Să ne întoarcem la hotel… i-a sugerat el cu privirea strălucind
de flăcările dorințelor.
În seara aceea, când au mers la culcare, Chris avea o expresie
absentă. În loc s-o ia pe Tricia în brațe, așa cum a făcut în fiecare
noapte de când s-au căsătorit, stătea cu mâinile încrucișate sub ceafă,
cu sprâncenele încruntate și cu ochii ficși în tavan. Ea l-a observat cu
discreție, conștientă fiind de starea lui de indispoziție. Ce atitudine
trebuia să adopte?
— Tricia… a spus el deodată.
Fără să știe de ce, ea s-a crispat și a așteptat restul cu neliniște.
— Apropo de banii pe care ți i-a lăsat tatăl meu…
— Nu vreau să discutăm despre asta, i-a retezat-o scurt ea.
Subiectul o plictisea. S-a așezat dintr-odată pe pat în timp ce
trecutul oribil se retrezea în ea. Atâtea suferințe, atâta nefericire.
Ca un copil, și-a apăsat mâinile peste urechi, implorând:
— Să nu vorbim despre asta, te rog!
— Trebuie să vorbim, și tu să mă asculți.
Trăgând-o spre el, a constrâns-o să lase mâinile în jos.
— Privește-mă! i-a ordonat atunci când ea a închis ochii.

122. Cu toată indispoziția, Tricia s-a supus. Privirea de culoarea alunei
a lui Chris, acea privire care era arbitrul fericirii sale, o căuta pe a ei.
— Notarul a investit în contul tău acea sumă pe care tatăl meu ți-a
lăsat-o. Cu anii, au ajuns niște dividende considerabile…
— Nu mă interesează! a protestat ea, încercând să se elibereze.
Brațele de oțel ale lui Chris nu au slăbit strânsoarea.
— Tatăl meu voia ca tu să ai acei bani. Sunt ai tăi, și mi-ai face o
mare plăcere acceptându-i.
Nu, nu putea să-i ia, nici dacă i-ar fi făcut plăcere, s-a gândit ea.
Acei bani erau legați de evenimente prea dramatice. Căutând o
soluție, i-a venit în minte casa strămoșească a lui Chris: una din aripi
se afla în condițiuni necorespunzătoare și, după moartea mamei
vitrege, nimeni nu s-a mai îngrijit de întreținerea ei. Acele încăperi,
în schimb, trebuiau să revină la normal fiind necesare pentru viitorii
lor copii.
— Accept acele dividende, dar cu o condiție, a declarat ea.
Chris a luat o expresie suspectă.
— Care?
— Trebuie să le folosim așa cum zic eu.
— Refuz căderea într-o cursă! a spus el izbucnind în râs.
Explică-te mai bine!
Cu inima care îi bătea de emoție, i-a expus planul său:
— Doresc să fac o donație orfelinatului în care mi-am petrecut
copilăria și, cu restul, să restaurăm aripa părăsită a casei tale
strămoșești.
— A casei noastre, a corectat-o Chris.
Tricia a fost de acord.
— M-am gândit că, într-un viitor nu prea îndepărtat, acea locuință
va putea deveni foarte potrivită pentru copiii noștri.
Chris a oftat, resemnat.
— Presupun că, în caz contrariu, te vei strădui să refuzi partea ta
de moștenire. S-a aplecat ca s-o sărute apoi, răspunzând până la capăt
la întrebarea ei, a murmurat: Și vom avea copii.
Fremătând sub mângâierile lui, Tricia a dat din cap, confirmând.
— Fetițe brune cu ochii negri ca mama lor… a continuat Chris.

123. — Și băieți cu părul blond, aproape ca argintul, ca tatăl lor, și
privirea lui așa deosebită.
— Am atâtea fapte pentru care trebuie să-ți cer iertare.
Tricia l-a constrâns să tacă apăsându-i degetele peste gură.
Cu tandrețe, de fapt, i-a reamintit:
— Toate acestea aparțin trecutului. Am hotărât împreună să le
dăm uitării și să ne gândim la viitor.
— Ai dreptate! a spus Chris stingând lumina. În obscuritate, a
îmbrățișat-o pe Tricia și a strâns-o cu pasiune, iar ea i s-a dăruit cu
tot focul care o mistuia în flăcările dragostei lor. ,,Este minunat” s-a
gândit. Au ajuns să trăiască cu plăcere clipele frumoase ale acelei
fericiri pe care au riscat s-o piardă pentru totdeauna.
* * *
Dar, în acel labirint al suferințelor și tensiunilor nervoase, le-a
zâmbit norocul și ei au știut, până la urmă, să se agațe de razele
speranței, pentru a reuși în final să dea frâu liber dorințelor și să ardă
într-un tot unitar la focul dragostei mult visate…
Și razele speranței, devenite realitate, străluceau la flăcările
focului inimilor lor care se reflectau în „șoimul de argint” și se irizau
ca licuricii în întunericul nopților pline de dragoste.
Deci, o speranță nu moare niciodată, dacă cei ce o poartă în
suflete știu să o păstreze cu răbdare, așteptând ca timpul să vindece
toate rănile și suferințele și să-i redea șoimului zborul strălucitor sub
razele fermecătoare ale soarelui vieții îndrăgostiților.