1. 1
1. Introducere
Produsele de protecţie antisolară ideale asigură protecţie atât împotriva radiaţiilor UVB cât şi a
radiaţiilor de tip UVA. De asemenea, caracteristicile senzoriale ale produselor acuale cu SPF
oferă o complianţă crescută consumatorului.
În timp produsele de protecţie antisolară au evoluat considerabil. În 1928 a apărut primul produs
comercial cu rol de protecţie antisolară în SUA sub formă de emulsie pe bază de salicilat de
benzil şi cinamat de benzil. În 1933 a aparut primul produs de protecţie antisolară din Germania:
un unguent pe bază de acid benzilimidazol sulfonic. În 1936 Eugene Schueller, cel care urma să
fie fondatorul renumitului brand L’Oreal, a comercializat primul produs cu SPF din Franţa: un
ulei pe bază de salicilat de benzil. În 1938 Franz Greiter a creat primul produs de protecţie
antisolară din Austria. În 1943 a fost patentat acidul para-aminobenzoic. În 1956 Schulze a
introdus conceptual de SPF pentru a evalua eficacitatea produselor de protecţie antisolară. În anii
’70 s-a introdus oxibenzona în produsele cu SPF împotriva radiaţiilor UVB şi UVA. În 1978 s-a
adăugat avobenzona în produsele cu SPF, fiind un agent de filtrare a UVA la lungimi de undă
mari. Doi ani mai târziu US Food and Drug Administration a aprobat utilizarea avobenzonei în
produsele cu SPF. În următoarea decadă populaţia a început să conştientizeze efectele negative
ale expunerii excesive la soare asupra sănătăţii individului.
În acest moment produsele de protecţie antisolară nu mai sunt utilizate doar pentru a preveni
arsurile solare, ci sunt considerate o metodă profilactică împotriva tuturor efectelor negative pe
care le poate avea expunerea la radiaţiile solare asupra integrităţii organismului uman.
Se ştie ca radiaţiile solare constituie principalul agent etiologic al celor mai frecvente forme de
cancer de piele şi al fotoîmbătrânirii, însă acestea, în fucţie de lungimea de undă caracteristică,
au efecte diferite asupra organismului.
2.Tipuri de radiaţii solare
Pământul este în permanenţă iradiat de fotoni de lumină proveniţi de la soare: 56% dintre aceştia
sunt fotoni specifici domeniului de radiaţii infraroşii, având lungimea de undă λ=780-5000 nm;
35% radiaţii în domeniul vizibil, cu lungimea de undă λ=400-780 nm şi 5% radiaţii ultraviolete –
λ =200-400 nm (Figura 1).
Ultravioletele incidente la suprafaţa Pământului sunt, în funcţie de lungimea de undă, raze UV de
tip C (λ=200-290 nm), UV de tip B (λ=290-320 nm) şi UV de tip A (λ=320-400 nm). Radiaţiile
UVA sunt la randul lor împărţite în UVA I (λ=340-400 nm) şi UVA II (λ =320-340 nm).
Radiaţiile UVC, cunoscute ca şi GERMICIDAL UV, sunt cele mai periculoase având acţiune
letală asupra microorganismelor, plantelor şi acţiune cancerigenă asupra omului. Din fericire, cea
2. mai mare parte a radiaţiilor UVC este reţinută de stratul de ozon, situat la 20-60 km deasupra
Pământului.
Acesta este format din molecule de O3, care se formează la bombardarea moleculelor de O2 de
către radiaţiile solare (în special UVC). Densitatea stratului de O 3 este diferită în funcţie de
poziţia geografică şi de anotimp. Stratul de O3 filtrează aproapte integral radiaţiile UVC, mare
parte din UVA, dar nu are efect asupra UVB. Aceasta indică faptul că, la modificarea stratului de
O3, radiaţiile UVB sunt influenţate cel mai putin. De altfel, s-a calculat că o scădere a stratului de
O3 cu circa 1% creşte incidenţa cancerului de piele cu aproximativ 2-4%.
Figura 1. Tipuri de radiaţii solare
Radiaţiile ultraviolete sunt absorbite în piele de diferiţi cromofori precum melanina, moleculele
de acid dezoxiribonucleic (ADN) şi de acid ribonucleic (ARN), lipide, proteine, apa, aminoacizi
aromatici precum tirozina şi triptofanul, acid urocanic în forma trans etc.
Absorbţia fotonilor de ultraviolete de către aceşti cromofori constituie rezultatul mai multor
reacţii chimice şi al unor procese de interacţiune cu compuşi care conţin oxigen liber, cu efecte
negative asupra organismului.
Molecula de ADN este principala “ţintă” a luminii ultraviolete. Compuşii pirimidinici, în special,
sunt predispuşi la modificări fotochimice cu formare de dimeri de ciclobutan, diverşi hidraţi şi
alţi produşi de reacţie a căror acţiune este eliminată de prezenţa unor enzime specifice în mediul
biologic.
Însă aceste modificări (mutaţii) pot fi transmise, după procesul de mitoză, celulelor–fiice, în
special în cazul afectării mecanismului de fotoprotecţie al organismului în ceea ce priveşte
inhibarea diviziunii, apoptozei şi a distrugerii celulei “purtatoare” de mutaţii.
Radiaţiile ultraviolete de tip UVB reprezintă, înainte de intrarea în atmosfera terestră circa 18%
din totalul radiaţiei UV, dar numai 1% atinge suprafaţa Pământului. Deşi în cantitate mică,
2
3. radiaţiile UVB sunt considerate a fi responsabile de apariţia eritemului solar şi chiar a unor tipuri
de tumori canceroase ale pielii, dar după părerea cercetătorilor nu sunt singura cauză a acestora,
acţionând împreună cu radiaţiile de tip UVA.
Radiaţiile UVA, ce reprezintă circa 75% din spectrul UV, ajung aproape integral la suprafaţa
Pământului, deoarece acest tip de radiaţii nu este reţinut de stratul de ozon. Deşi în cantitate mai
mare, radiaţiile UVA posedă energie mai mică şi sunt considerate mai puţin dăunătoare din
punct de vedere biologic. Totuşi, aceste radiaţii sunt cauza foto-îmbătrânirii şi cercetările
efectuate au demonstrat că ar putea fi cauza unor fenomene de fotosensibilizare sau a unor tipuri
de cancer de piele, dar rezultatele nu sunt încă concludente. Din această cauză, se consideră
necesar ca produsele considerate de protecţie antisolară să atenueze şi radiaţiile de tip UVA atât
lungi cât şi scurte.
Figura 2. Radiaţiile ultraviolete şi efectele acestora asupra pielii
În general, intensitatea radiaţiilor UV este maximă între orele 10 a.m. şi 16 p.m., aceasta fiind
influenţată de altitudine, poziţia geografică şi anotimp. Astfel, cu creşterea altitudinii cu
aproximativ 300 m se constată o creştere cu 4% a expunerii la UVB. De asemenea, expunerea în
timpul verii este mai puternică decât cea din timpul iernii. Norii şi ceaţa sau impurităţile
atmosferice datorate poluării împrăştie radiaţiile cu lungime de undă mai mare, cum ar fi
radiaţiile IR, în timp ce radiaţiile UVB trec cu uşurinţă, ceea ce face posibilă bronzarea chiar în
zile cu cer acoperit de nori.
Există, însă, şi surse artificiale de radiaţii UV precum diverse dispozitive utilizate la efectuarea
unor teste de analiză chimică a unor compuşi, arcurile voltaice, lămpile de sterilizare sau cele de
bronzare
3
3.Efectele negative ale expunerii la soare
4. Expunerea la radiaţiile ultraviolete poate avea diverse consecinţe, cele mai cunoscute fiind cele
de la nivelul tesutului cutanat (arsurile solare, fotodermatozele, elastoza cutanată, cheratozele
actinice, cancerele de piele etc.) şi cele oculare (cataracta). Astfel, fotoprotecţia este esenţială
pentru a împiedica apariţia acestor afecţiuni.
Figura 3: Acţiunea radiaţiilor UV asupra pielii
Pe măsură ce nivelul de educaţie pentru sănătate al populaţiei creşte, se acordă tot mai multă
atenţie acestui subiect. Pe de altă parte, în societatea modernă aspectul estetic a devenit tot mai
important. Prin urmare, se duce o luptă continuă pentru a preveni, încetini, ameliora sau corecta
efectele nedorite ale procesului natural de îmbătrânire a organismului şi a pielii în special,
precum şi a fotoîmbătrânirii – unul dintre “dezavantajele” expunerii repetate la radiaţiile solare.
Fotoîmbătrânirea accelerează procesul natural de îmbătrânire a pielii.
În acest scop se efectuează numeroase studii de cercetare în domeniul industriei produselor
farmaceutice şi cosmetice şi al biomaterialelor pentru a combate aceste efecte.
Tratarea efectelor fotoîmbătrânirii diferă în funcţie de intensitatea acestora. Astfel se poate
institui un tratament de prevenţie primară, secundară şi terţiară.
Prevenţia primară se referă la fotoprotecţie în scopul reducerii procesului de îmbătrânire de
cauză extrinsecă.
Prevenţia secundară presupune utilizarea retinoidelor pentru a atenua efectele fotoîmbătrânirii.
Prevenţia terţiară constă în ameliorarea efectelor fotoîmbătrânirii şi a efectelor îmbătrânirii de
cauză intrinsecă prin utilizarea toxinei botulinice sintetizate de Clostridium Botulinum, a
tratamentelor chimice, cu laser în straturile superficiale ale ţesutului cutanat sau a tratamentelor
de umplere a ridurilor (cu colagen, poli-L-lactic acid, acid hialuronic etc.).
4
5. Prevenţia primară presupune administrarea topică, injectabilă de produse care să ofere protecţie
antisolară sau alegerea unor tehnici de împiedicare a radiaţiilor solare să intre în contact cu pielea
sau organismul (evitarea expunerii la soare în intervalul orar 10 a.m.-4 p.m., îmbrăcăminte
adecvată, ochelari de soare). Utilizarea unor produse farmaceutice sau cosmetice care să
împiedice pătrunderea radiaţiilor ultraviolete de tip A şi B într-un domeniu cât mai larg de
lungimi de undă constituie o bună metodă de prevenire a apariţiei efectelor procesului de
fotoîmbătrânire.
5
4.Factorul de protecţie antisolară
Factorul de protecţie antisolară, SPF – Sun Protection Factor sau SPF este o caracteristică a
acestor produse. Factorul de protecţie solară reprezintă doza de ultraviolete necesară pentru a
induce o doză minimă de eritem pe tegumentul protejat prin aplicarea a 2mg/cm2 de produs
fotoprotector, raportată la cantitatea de ultraviolete ce determină acelaşi efect pe tegumentul
neprotejat. SPF reflectă gradul de protecţie al unui produs faţă de radiaţiile de tip UVB
(neexistând deocamdată un consens cu privire la evaluarea gradului de protecţie faţă de UVA).
Figura 3. Acţiunea razelor solare în absenţa şi în prezenţa produselor SPF
SPF-ul nu este un indice de măsură pentru gradul de protecţie pe care îl oferă aceste produse
împotriva radiaţiilor de tip UVA. Totuşi, produsele cu o concentraţie ridicată în agenţi de
ecranare a radiaţiilor de tip UVA precum dioxibenzona, oxibenzona, dioxid de titan, oxid de zinc
etc. oferă protecţie împotriva fotoîmbătrânirii. Însă, pentru a fi eficace, aceste produse trebuie
aplicate în cantităţi de apoximativ 2mg/cm2.
Studiile au demonstrat, însă, că doar 25% din persoanele care folosesc produse cu substanţe
fotoprotectoare respectă această regulă. Astfel, aplicarea în cantităţi mai mici decât doza
recomandată reduce gradul de protecţie antisolară oferit de produsul respectiv cu pana la 66%.
De fapt, cele mai multe persoane aplică aproximativ 25-50% din cantitatea recomandată şi
folosită în cadrul testelor de evaluare a SPF-ului. Pentru dozarea corectă a cantităţii de produs cu
6. SPF ce trebuie aplicat pentru asigurarea protecţiei antisolare s-a propus “regula linguriţei de
ceai”. Astfel, se recomandă cantitatea de produs cu SPF ce intră într-o linguriţă de ceai pentru
aplicarea pe faţă şi gât, câte o linguriţă pentru membrele superioare, câte două linguriţe pentru
partea anterioară, respectiv posterioară a trunchiului şi câte două linguriţe pentru membrele
inferioare.
Produsele cu SPF reprezintă o metodă adjuvantă măsurilor de protecţie antisolară, nu o
alternativă a acestora. Se recomandă utilizarea îmbrăcăminţii cu factor de protecţie UV, a
cămăşilor cu mâneci lungi, a pălăriilor, a ochelarilor de soare şi evitarea expunerii la soare în
intervalul orar 10-16.
Fotoprotectorul ideal ar trebui să fie inert din punct de vedere chimic, sigur, cu un spectru de
activitate larg (UVB şi UVA), ieftin şi acceptabil din punct de vedere cosmetic. Încă nu s-a
descoperit produsul care să întrunească toate aceste calităţi, de multe ori varianta ideală fiind
asocierea a două sau mai multe ingrediente active.
Substanţele fotoprotectoare acţionează pe două direcţii şi anume prin absorbţia radiaţiilor sau
prin difuzarea (ecranarea, împrăştierea) acestora. Scopul acestora este de a împiedica radiaţiile
ultraviolete să intre in contact cu pielea în doze care pot induce deteriorări ale structurii acesteia
şi a bloca atât radiaţiile de tip UVA cât şi cele de tip UVB. Întrucât există diferenţe între acţiunea
de blocare specifică a unui agent şi a altora, din punct de vedere comercial problema se rezolvă
prin realizarea unor combinaţii între diferite substanţe cu efect de protectie antisolară de natură
organică şi anorganică.
Filtrele pentru ultraviolete, sunt acele substanţe care, conţinute în produsele cosmetice de
protecţie antisolară sunt destinate în mod specific pentru a filtra anumite radiaţii pentru
protejarea pielii de efectele nocive ale acestor radiaţii. Aceste filtre pot fi ajutate de alte produse
de uz cosmetic, în conformitate cu standardele în vigoare.
5.Substanţele active incluse în produsele fotoprotectoare
Eficacitatea produselor de protecţie antisolară depinde de natura agenţilor de filtrare şi/sau de
ecranare din compoziţie, stabilitatea acestora în prezenţa luminii şi de substanţele auxiliare care
le pot potenţa efectul. Aceste substanţe pot fi:
-Agenţi de filtrare/filtre organice absorbante (de obicei compuşi aromatici conjugaţi cu o grupare
carboxil, efectul protector având ca substrat absorbţia razelor ultraviolete de intensitate mare,
consecinţa la nivelul moleculei active fiind excitaţia şi trecerea la o stare energetică superioară);
-Agenţi de ecranare/filtre anorganice (minerale) blocante (reflectă sau împrăştie ultravioletele,
existând însă studii recente care sugerează că formele lor microparticulate ar avea şi o oarecare
capacitate de absorbţie a radiaţiilor).
6
7. Figura 4. Tipuri de agenţi de protecţie antisolară
Tabel 1: Agenţi de protecţie împotriva UVA I la λ=340-400 nm
7
Denumirea
Internationala
pentru Ingredientele
Cosmetice
Cod
CE
Den. în
SUA
Den prod. Abrev.
INCI
Conc. max în prod.
de protecţie antisolară
UE AUS JP SUA
Bis-etilhexiloxilfenol-metoxifenil
triazina
S 81 Bemotrizinol Tinosorb S BEMT 10 10 3 St.
Butil
metoxidibenzoilmetan
S 66 Avobenzona Parsol
1789
BMBM 5 5 10 3
Dietilamino
hidroxibenzoil hexil
benzoat
S 83 - Uvinul A
Plus
DHHB 10 10 10 -
Disodiu fenil
dibenzimidazol
tetrasulfonat
S 80 Bisdisulizole
disodium
Neo
Heliopan
AP
DPDT 10 10 - -
Drometrizol trisiloxan S 73 - Mexoryl
XL
DTS 15 15 - St.
Metil antranilat - Meradimate - MA 5 5 5 5
Metilen bis-benzotriazolil
tetrametilbutilfenol
S 79 Bisocrizole Tinosorb
M
MBBT 10 10 10 St.
8. 8
(acive)
Acid sulfonic de
tereftaliliden
dicamfor
S 71 Ecamsule Mexoryl
SX
TDSA 10 10 10 St.
Oxid de zinc S 76 Zinc Oxide ZnO
(Nanox)
ZnO Rev. ↑ ↑ 25
Den. – denumire, Abrev. – abreviere, Conc. – concentraţie
CE – Cosmetics Europe, UE – Uniunea Europeană, AUS – Australia, JP – Japonia, SUA –
Statele Unite ale Americii
St. – în studiu, Rev. – de revizuit, ↑ – nu există limite
Tabel 2: Agenţi de protecţie împotriva UVB (λ=290-320 nm) şi UVA II (λ=320-340 nm)
Denumirea
Internaţională
pentru
Ingredientele
Cosmetice (INCI)
Cod
CE
Den. in SUA Den
prod.
Abrev.
INCI
Conc. max în prod. de
protecţie antisolară
UE AUS JP SUA
4-metilbenziliden
camfor
S 60 Enzacamene Eusolex
6300
MBC 4 4 - St.
Benzofenona-3 S 38 Oxybenzone - BP3 10 10 5 6
Benzofenona-4 S 40 Sulisobenzone Uvinul
MS40
BP4 5 10 10 10
Polisilicon-15 S 74 - Parsol
SLX
PS15 10 10 10 -
Dietilhexil
butamido
triazona
S 78 - Uvasorb
HEB
DBT 10 - - St.
Etilhexil rimetil
PABA
S 08 Padimate O Eusolex
6007
EHDP 8 8 10 8
Etilhexil
metoxicinamat
S 28 Octinoxate Uvinul
MC 80
EHMC 10 10 20 7,5
Etilhexil salicilat S 13 Octisalate Neo
Heliopan
OS
EHS 5 5 3 St.
Homometil
salicilat
S 12 Homosalate Eusolex
HMS
HMS 10 15 10 15
Izoamil p- S 27 Amiloxate Neo IMC 10 10 - St.
9. metoxicinamat Heliopan
E1000
9
Acid
fenilbenzimidazol
sulfonic
S 45 Ensulizone Eusolex
232
PBSA 28 4 3 4
Dioxid de titan S 75 Titanium
dioxide
Eusolex
T2000
TiO2 25 25 ↑ 25
Tris difenil
triazona
S 84 - Tinosorb
A2B
TBPT + + + +
Den. – denumire, Abrev. – abreviere, Conc. – concentraţie, CE – Cosmetics Europe, UE –
Uniunea Europeană, AUS – Australia, JP – Japonia, St. – în studiu, Rev. – de revizuit, ↑ – nu
există limite , + – încă nu a fost aprobat, dar s-au obţinut rezultate promiţătoare la testele
Comitetului Ştiintific de Protecţie a Consumatorului (Scientific Committee on Consumer Safety)
5.1.Agenţi de filtrare a radiaţiilor solare
Filtrele organice absorbante se mai numesc şi agenţi de filtrare. Sunt substanţe chimice, marea
majoritate sintetice, care asigură protecţia antisolară prin absorbţia selectivă a radiaţiilor. Spre
deosebire de agenţii de ecranare, substanţele din această categorie protejează numai pe o plajă
bine definită de lungimi de undă (UVB sau UVA lungi sau scurte).
Pentru a absorbi radiaţiile, agenţii de filtrare a radiaţiilor UV trebuie să conţină un cromofor
specific cu legături de tip π (legaturi duble). Cu cât numarul de legaturi duble din molecula este
mai mare, cu atât creşte maximul de absorbţie a radiaţiilor UV la o lungime de undă mai mare.
De asemenea, la creşterea masei moleculare a cromoforului creşte şi lungimea de undă la care se
realizează absorbţia radiaţiilor UV. Astfel se explică de ce agenţii de protecţie antisolară
împotriva radiaţiilor UVB au masa moleculară mai mică în comparaţie cu cei ce oferă protecţie
împotriva radiaţiilor de tip UVA. În prezent, toţi agenţii de filtrare a radiaţiilor UV sunt compuşi
aromatici cu multiple legături π.
Marea majoritate a compuşilor care pot acţiona ca filtre UV sunt compuşi organici aromatici care
au în moleculă o grupare carbonil şi un alt substituent donor de electroni (grupa aminică sau
metoxi) situate în poziţia orto sau para faţă de gruparea carbonil.
Tipul de substiuţie şi poziţia la nucleul aromatic influenţează eficacitatea acestora. S-a constatat
că agenţii de filtrare care prezintă un grup de un electron donor şi un electron acceptor în poziţia
para sunt mai eficienţi. În acest scop s-a realizat un studiu pentru a compara spectrul de absorbţie
al para-aminobenzoatului de etilhexildimetil (denumirea comercială adoptată – paradimat O) cu
substituenţi în poziţia para cu un agent de filtrare similar, dar cu substituenţi în poziţia otro –
antranilat de metil (denumirea comercială – meradimat). În urma acestui studiu s-a constatat că
paradimat O, având substituenţi în poziţia para, este un agent de protecţie antisolară mai eficient
decât meradimatul.
În general, substanţe de filtrarea a radiaţiilor solare sunt liposolubile şi aproape incolore, ceea ce
nu modifică decât prea puţin culoarea produsului final.
10. Pentru ca o substanţă să funcţioneze ca un bun filtru antisolar, este necesar să fie îndeplinite o
serie de condiţii:
Să aibă capacitatea de a absorbi toate radiaţiile nocive înainte ca acestea să atingă pielea;
Să posede o bună stabilitate fotochimică şi o bună rezistenţă la căldură şi umiditate;
Să prezinte o inocuitate totală, demonstrată prin folosirea repetată pe suprafaţa corpului,
de subiecţi de toate vârstele;
Să fie substantive, adică să fie capabile să se fixeze în straturile superficiale ale epidermei
pentru a-şi putea exercita activitatea în cele mai bune condiţii. Această ultimă proprietate asigură
protecţia de lungă durată, fără a fi necesară reînnoirea frecventă a aplicării preparatului.
Cele mai importante substanţe autorizate pentru a fi incluse în produsele fotoprotectoare sunt:
10
Acidul para-aminobenzoic
Este una din primele molecule utilizate ca agent de protecţie antisolară. Cu toate acestea, deşi
substantivitatea sa este foarte ridicată, prezintă o serie de inconvenienţe, între care se pot
enumera: oxidarea cu uşurinţă, posibilitatea recristalizării în produsul finit, posibilitatea realizării
unor legături de hidrogen cu unii solvenţi, ceea ce conduce la deplasarea maximum-ului de
absorbţie şi, implicit diminuarea eficacităţii, susceptibilitatea inducerii unor eczeme de contact,
sau sensibilizarea organismului.
În încercarea de a evita aceste inconvenienţe, au fost propuşi esteri ai acidului para-aminobenzoic
şi diferiţi derivaţi ai acestuia. Din păcate, în pofida acestor progrese, agenţii de
protecţie antisolară bazaţi pe acid para-aminobenzoic au căpătat o reputaţie proastă şi în present
există produse pe care este făcută menţiunea “nu conţine PABA”.
Padimat O (C17H27NO2; 2-etilhexil 4-dimetilaminobenzoat, escalol 507,
octildimetil PABA)
Este un ester organic al acidului 4-aminobenzoic care absoarbe radiatiile UV, prevenind astfel
leziunile la nivelul ADN-ului prin acţiunea radiaţiilor UV de tip B. În 1993, un studiu în vitro a
arătat că padimatul poate avea efect mutagen indus de interacţiunea cu razele luminoase, însă
alte studii in vivo au arătat că aplicarea sa topică are drept consecinţă scăderea numărului de
tumori cutanate apărute în urma expunerii la UV. Deşi a fost larg utilizat iniţial şi este cel mai
potent absorbant de UVB, în prezent, el este mai puţin folosit, fiind în schimb dezvoltate
produsele ce conţin amestecuri de ingredienţi activi.
Octinoxat (C18H26O3; octil metoxicinamat, tinosorb OMC)
Octinoxatul rezultă din esterificarea acidului metoxicinamic cu 2-etilhexanolul şi este cel mai
folosit absorbant UVB ( în privinţa lui există temeri legate de eventuala toxicitate, însă părerile şi
concluziile studiilor realizate până acum sunt împărţite. De asemenea, în studiile efectuate pe
animale, au fost observate efecte estrogenice la concentraţii similare cu cele folosite în produsele
cosmetice. Potenţa lui este mai mică decât a padimatului.
Octisalatii (C15H22O3; octil salicilat, 2-etilhexil salicilat, 2-etilhexil 2-
hidroxibenzoat, etil hexil salicilat)
Octisalatul este esterul acidului salicilic cu 2-etilhexanolul. Componenta salicilat a moleculei
este responsabilă de absorbţia ultravioletelor B, etilhexanolul având rolul de a-i conferi
11. proprietăţi emoliente şi rezistenţă la apă. Salicilaţii sunt absorbanţi slabi de UVB, fiind în general
folosiţi în asociere cu alte filtre UV şi deţinând un bun profil de siguranţă.
Octocrilen (C24H27NO2; 2-etilhexil 2-ciano-3,3-difenil-2-propenoat)
Acesta este rezultatul reacţiei dintre un difenilcianoacrilat şi 2-etilhexanol. Porţiunea acrilat a
moleculei absoarbe radiaţiile UVB, iar cea etilhexanol îi conferă proprietăţi emoliente şi
rezistenţă la apă. Asocierea sa cu alte filtre, de exemplu cu avobenzona, pentru a obţine un SPF
mai mare, are avantajul de a creşte stabilitatea globală a produsului. De menţionat că acesta
poate fi fotosensibilizant, crescând producţia locală de radicali liberi sub acţiunea radiaţiilor
luminoase.
Ensulizol (C13H10N2O3S; acid 2-fenil-3H-benzimidazol-5-sulfonic, acid
11
fenilbenzimidazol sulfonic)
Spre deosebire de majoritatea filtrelor organice, care sunt lipofile, fiind solubile în fază uleioasă
a emulsiilor, acesta este hidrosolubil, permiţând obţinerea unor produse cosmetice cu textură
lejeră, mai puţin uleioasă. Acidul fenilbenzimidazol sulfonic este în primul rând un absorbant
UVB, oferind o minimă protecţie împotriva radiaţiilor UVA. În vederea acoperirii spectrului
UVA, el trebuie asociat cu alte filtre, de exemplu avobenzona, dioxidul de titaniu sau oxidul de
zinc.
Oxibenzona (C14H12O3; (2-hidroxi-4-metoxifenil)-fenilmetanona, benzofenona-3,
eusolex 4360, escalol 567)
Aceasta este un derivat al benzofenonei ce absoarbe radiaţiile UVB şi radiaţiile UVA II.
Conform normelor UE, eticheta oricărui produs dermatocosmetic care cuprinde oxibenzona în
concentraţie ≥ 0,5% trebuie să includa mesajul “conţine oxibenzonă”. Ca şi octocrilenul,
oxibenzona poate penetra tegumentul, fiind fotosensibilizantă şi crescând producţia locală de
radicali liberi sub acţiunea radiaţiilor luminoase. Din cauza similarităţii cu benzofenona,
utilizarea oxibenzonei a fost criticată, iar dezbaterile referitoare la potenţialul fotomutagen
continuă.
Meradimat (C17H25NO2; antranilat de mentil, mentil-O-aminobenzoat)
Antranilaţii absorb cu precădere ultravioletele de tip A, nefiind folosiţi pe scară largă.
Avobenzona (C20H22O3; butil metoxidibenzoilmetan, 4-tert-butil-4´-
metoxidibenzoilmetan, parsol 1789, escalol 517, eusolex 9020)
Avobenzona este un derivat al dibenzoilmetanului care absoarbe radiaţiile de tip UVA, atât II,
cât şi I, fiind inclusă în multe produse fotoprotectoare cu “spectru larg”. Există discutii
referitoare la fotostabilitatea sa (fotostabilitatea este o problemă potenţială pentru majoritatea
filtrelor organice), fiind utilă asocierea cu substanţe care îi cresc stabilitatea, de exemplu
octocrilenul. Însă nu este complet elucidată relevanţa in vivo a acestor observaţii.
Ecamsul (C28H34O8S2; Mexoryl SX, acid tereftaliliden dicamfor sulfonic)
12. Acesta absoarbe ultraviolete cu lungimi de undă cuprinse între 320 si 340 nm. Este un compus
hidrosolubil şi în general este folosit în asociere cu octocrilenul în vederea creşterii
fotostabilităţii.
Metil benziliden camforul, unul dintre filtrele cele mai populare în Europa. Are o
stabilitate deosebită la lumină (nu pierde decât aproximativ 2% din activitate).
12
Octil metoxi cinamatul
Este preferat datorită insolubilităţii sale în apă, ceea ce în face recomandabil pentru includere în
preparatele rezistente la acţiunea apei (water proof). Cercetările ştiinţifice au evidenţiat, însă, o
pierdere de activitate sub acţiunea luminii, de 5 până la 18%, atunci când produsul este dizolvat
într-o parafină lichidă sau în miristat de izopropil. Această pierdere de activitate face necesară
utilizarea unor concentraţii mai ridicate (5-8%) şi asocierea cu alţi agenţi de protecţie antisolară
cu stabilitate mai bună.
Izoamil metoxi cinamatul, este un absorbant UVB foarte eficient. Astfel, o formulă conţinând
cca 7% IMC şi 6% oxid de zinc are SPF=17.
Homosalatul, este comercializat în general, sub forma unui amestec de izomeri, în
care predomină forma trans. Este utilizat în preparatele cosmetice cu destinaţie de protecţie
antisolară în concentraţie de 8%.
Salicilatul de octil, este miscibil cu aproape toate uleiurile destinate emulsiilor
cosmetice, (cu excepţia ciclometiconei) în orice proporţie (numai 30% în dimeticonă).
Dibenzoil metanul, poate fi utilizat în produse antisolare în combinaţie cu filtre
UVB, pentru a asigura o protecţie cât mai completă. Activitatea absorbantă a derivaţilor de
dibenzoil metan este legată de tautomeria ceto-enolică, dar această foto-izomerizare induce şi o
diminuare a eficacităţii. Trebuie de remarcat incompatibilitatea acestora cu agenţii de conservare
generator de formaldehidă.
Octil triazona este un absorbant UV deosebit de eficace. Printre avantajele
utilizării sale se numără: penetrarea în piele foarte redusă, fotostabilitatea ridicată şi protejarea
sistemului imunologic al pielii.
Stabilitatea în prezenţa lumini a agenţilor de filtrare organici
Absorbţia unui foton de UV determină ca electronii din molecula de agent de filtrare să treacă
într-o stare de excitaţie. Dacă cantitatea de energie absorbită nu este transformată rapid în
caldură, legăturile chimice din agentul de filtrare a radiaţiilor UV se pot rupe, producând
degradarea acestuia. În acest scop, tautomeria (izomeria reversibilă) poate constitui o soluţie
pentru a stabiliza un agent de filtrare a radiaţiilor UV. De exemplu, antranilatul de metil prezintă
o excelentă stabilitate datorită gruparii amino din poziţia orto. În alte cazuri stabilitatea se
datorează unei grupări hidroxil în poziţia orto, grupare ce favorizează formarea legăturilor de
hidrogen. Bisoctrizolul şi Bemotrizinolul sunt astfel de compuşi.
13. În general, majoritatea agenţilor de filtrare utilizaţi în produsele de protecţie antisolară prezintă
fotostabilitate în condiţiile utilizării corespunzatoare, cu excepţia avobenzonei şi a octilnoxatului.
Avobenzona se degradează rapid în prezenţa luminii, dar poate fi stabilizată în combinaţie cu alţi
agenţi de filtrare precum octocrilenul şi bemotrizinolul. De asemenea, avobenzona şi octinoxatul
sunt doi agenţi de filtrare care îşi favorizează reciproc degradarea în prezenţa luminii. Prin
urmare, nu pot fi folosiţi în compoziţia aceluiaşi produs de protecţie antisolară.
Agenţi de filtrare a radiaţiilor UV sub formă de particule
Produsele de protecţie antisolară, în special cele cu un SPF ridicat, conţin mai multi agenti de
filtrare a radiaţiilor UV. Astfel, solubilitatea acestor compuşi constituie un impediment în
procesul de formulare. Prin urmare, utilizarea acestora sub formă de particule permite adaugarea
lor în concentraţii relativ mici. Astfel de exemple de agenţi de filtrare organici sunt
tetrametilbutilfenolul de metilen bisbenzotrazolil (biscotriazolul) şi 3-difenil triazina. Aceşti
agenţi de filtrare au o solubilitate extrem de redusă în ulei şi apă, dar, dacă au dimensiuni
micronice, pot fi dispersaţi într-o fază apoasă. Particulele de biscotriazol au o capacitate de
absorbţie a radiaţiilor UV la o lungime de undă de λ=380 nm.
5.2.Agenţi de ecranare a radiaţiilor solare
Agenţii anorganici de protecţie antisolară sunt oxizi de dimesiuni micronice de ecranare, difuzie
şi dispersie a luminii. Aceşti compuşi asigură protecţie antisolară prin reflectarea şi difuzia
razelor UV, vizibile şi IR. Reprezentanţii acestei clase sunt: talcul, dioxidul de titan (TiO2) si
oxidul de zinc (ZnO), iniţial cu o utilizare redusă din cauza complianţei cosmetice scăzute
datorită faptului ca sunt substanţe pulverulente, de culoare albă, cu putere de acoperire mare. Mai
nou sunt disponibile şi în formă micronizată, ceea ce a dus la creşterea complianţei astfel încat,
după aplicare, nu mai ramane pe piele un strat alb inestetic de produs fotopcrotector.
În functie de mărimea particulei, aceste substanţe se comportă ca nişte semiconductori care
absorb fotoni la diverse lungimi de undă. Cu cât particula este mai mică, cu atât spectrul picurilor
de absorbţie este mai mic. În general, particulele de TiO2 din produsele de protecţie antisolară au
dimeniuni cuprinse între 10 şi 30 nm. Însă, prin dispersie, particulele formează agregate de
aproximativ 100 nm. În cazul ZnO dimensiunea particulelor este de 10 până la 200 nm,
utilizându-se, de obicei, particule de dimensiune mare.
Deşi pentru obţinerea unei dispersii satisfăcătoare a luminii este necesar ca granulaţia
particulelor să se situeze în jurul unei dimensiuni a particulelor de cca. 2μm, opacitatea maximă
în cazul luminii vizibile apare la dimensiuni foarte mici, de ordinul a 220 nm. Pentru ca puterea
lor protectoare să se manifeste conform cerinţelor produselor antisolare în care sunt incorporate,
este necesar să fie introduce în compoziţii în concentraţii de 0,5-5% şi să fie associate cu alte
substanţe, cu rol de filtrare selectiv.
Din cauza efectului de cataliză în prezenţa luminii, TiO2 din produsele de protecţie antisolară
pentru aplicaţii topice este acoperit cu un strat de oxid de aluminiu sau de dioxid de siliciu pentru
a preveni formare a speciilor libere de oxigen (cunoscute sub denumirea generică de radicali
liberi). Prin urmare, în cele mai multe cazuri se preferă utilizarea cristalelor de TiO2 în stare
nativă (cristale de rutil). TiO2 în stare nativă este cea mai comună formă de TiO2, are un indice
de refracţie mare şi o capacitate ridicată de absorbţie a radiaţiilor UV. Deşi TiO2 sub formă de
13
14. anatas (de octoedru) posedă aproximativ aceleaşi proprietăţi, are o capacitate mai mică de
absorbţie a radiaţiilor UV şi tendinţa mai pronunţată de cataliză în prezanţa luminii.
14
Dioxidul de titan
Dioxidul de titan este un fotoprotector cu spectru larg, fiind printre primele substanţe folosite în
acest scop. În ciuda progreselor tehnologice care au permis micşorarea substanţială a dimensiunii
particulelor de pigment, este totuşi dificil de obţinut un fotoprotector pe bază de dioxid de titan
care să nu confere tegumentului o tentă albicioasă, utilizatorul fiind în consecinţă tentat să
folosească o cantitate mai mică, ceea ce determină scăderea protecţiei. Multe produse cuprind de
fapt asocieri de dioxid de titan şi filtre organice.
Oxidul de zinc
Ca şi pentru dioxidul de titan, este disponibilă forma micronizată, avantajul faţă de dioxidul de
titan fiind acoperirea mai completă a spectrului UV, acesta asigurând o protecţie mai eficientă
faţă de radiaţiile UVA. Oxidul de zinc este un agent de blocare natural, care absoarbe eficient
radiaţiile UV de la 380 nm în jos. Practic, există posibilitatea de a formula produse cu valori SPF
ridicate fără adăugarea unor afenţi de filtrare organic.
Astfel, prin asocierea oxidului de zinc cu dioxidul de titan, un agent eficient de blocare a uvb se
pot obţine valori SPF ceva mai mici de 20. De fapt, oxidul de zinc şi dioxidul de titan apar în
majoritatea produselor antisolare fabricate în present. Calităţile lor principale sunt stabilitatea,
eficienţa, costul redus şi inocuitatea. Spre deosebire de agenţii de protecţie organic, oxizii
anorganici rămân tot timpul dispersaţi şi nu sunt absorbiţi în piele.
Fotoprotectoarele pe bază de filtre anorganice sunt o opţiune ideală pentru persoanele cu piele
sensibilă, deoarece ele nu se asociază cu fenomene iritative sau de sensibilizare. De asemenea,
sunt indicate si copiilor cu varste mai mici de 2 ani la care utilizarea de agenti organici
fotoprotectori poate determina efecte sistemice in urma absorbtiei prin piele.
6. Reglementări şi aspecte legale cu privire la utilizarea agenţilor de protecţie antisolară
Siguranţa utilizării agenţilor de protecţie antisolară este determinată în urma unui număr mare de
studii de evaluare a stabilităţii, a fotostabilităţii, a inocuităţii şi a toxicităţii.
În Europa şi Japonia pentru utilizarea agenţilor de protecţie antisolară sunt respectate standardele
în vigoare pentru aditivi ai produselor cosmetice. În Statele Unite ale Americii şi Australia
utilizarea acestora se realizează conform standardelor în vigoare pentru substanţele
medicamentoase (reglementate de Food and Drug Administration).
În Europa şi Australia este admisă utilizarea unui număr impresionant de agenţi de protecţie
antisolară. În schimb, în SUA numărul acestora este mult mai redus.
Restricţii cu privire la utilizarea agenţilor de protecţie antisolară în SUA
15. Există o varietate de agenţi de protecţie antisolară împotriva radiaţiilor UVB şi UVA de tip II
admişi în SUA, însă doar patru agenţi de protecţie antisolară împotriva radiaţiilor UVA de tip I
(λ=340-400 nm), utilizarea acestora fiind, de asemenea, strict reglementată.
Avobenzona este cel mai eficient agent de filtrare a radiaţiilor UVA de tip I, însă nu prezintă
fotostabilitate. În SUA concentraţia maximă admisă de avobenzonă este de 3% şi nu este permisă
utilizarea în combinaţie cu TiO2 pentru a nu favoriza degradarea acesteia în prezenţa luminii. De
asemenea, este interzisă prezenţa avobenzonei într-un produs cu SPF care conţine ZnO în lipsa
unor studii care să ateste o posibilă îmbunătăţire a efectului protecţiei împotriva radiaţiilor UVA.
Ecamsule, cel mai recent agent de filtrare aprobat în SUA (în 2006), poate fi utilizat doar în
anumite produse şi numai cu acordul persoanei care a sponsorizat studiile de cercetare pentru
evaluarea aplicabilităţii şi lipsei de toxicitate a acestei substanţe în domeniul produselor de
protecţie antisolară.
Al treilea agent de filtrare a radiaţiilor UVA de tip I admis în SUA este meradimatul, cu condiţia
ca acesta să fie utilizat în concentraţii mai mici de 5%, fapt ce îi conferă o eficacitate scazută.
Al patrulea agent de protecţie împotriva radiaţiilor UVA de tip I admis în SUA este ZnO. Deşi s-a
demonstrat ca poate fi folosit în concentraţii de până la 25%, există unele restricţii în ceea ce
15
priveşte concentraţia sa în produsele cosmetice.
Agenţi de potenţare a factorului de protecţie antisolară
Cu cât capacitatea de formare a unui film la suprafaţa pielii a unui produs cu SPF este mai mare,
cu atât e posibilă o distribuţie mai uniformă a agenţilor de protecţie antisolară şi, prin urmare,
creşte eficacitatea produsului.
Utilizarea agenţilor organici de filtrare a radiaţiilor UV pentru a creşte stabilitatea altora precum
avobenzona asigură un factor de protecţie antisolară mai ridicat şi/sau o protecţie superioară
împotriva radiaţiilor UVA.
Se ştie că unele substanţe de emoliere, de fotostabilizare sau alţi aditivi din produsele de
protecţie antisolară au capacitatea de a absorbi radiaţiile UV, însă acesta nu este scopul principal
pentru care au fost introduse în compoziţia acelui produs (Tabelul 3).
Tabel 3: Agenţi de potenţare a factorului de protecţie antisolară
Denumire Denumirea
producătorului
Absorbţia radiaţiilor UV
Energia maximă de
absorbţie (E1,1)
Lungimea de undă
maximă (nm)
Salicilat de butiloctil Hallbrite BHB 140 306
P-crezol de
benzoltriazolil dodecil
Tinogard TL 350/380 304/337
16. 16
Metoxicrilen de
etilhexil
Solastay S1 320 340
Poliester-8 Polycrylene 160 306
Siringilidenmalonat de
dietilhexil
Oxynex ST 370 338
2,6-naftalat de
dietilhexil
Corapan TQ 310/60 295/350
Agenţi de protecţie antisolară care nu au fost încă aprobaţi în SUA
Doi dintre cei mai utilizaţi agenţi de protecţie antisolară împotriva radiaţiilor UVB şi UVA de tip
II sunt octiltriazona şi dietilhexil butamidotriazona. Aceste două substanţe sunt cunoscute ca
fiind cei mai eficienţi agenţi de filtrare a radiaţiilor UVB, nefiind, însă, admise în SUA. Un alt
compus frecvent utilizat în produsele cu SPF este amiloxatul, compus cu structură asemănătoare
octinoxatului, dar cu o grupare izopentil în loc de etil-hexil. Un agent de filtrare aparte este
polisiliconul-15, având capacitatea de a se întinde în strat uniform pe suprafaţa pielii, potenţând
astfel eficacitatea SPF-ului.
Toti agentii de protecţie antisolară împotriva radiaţiilor UVA de tip I sunt prezentaţi în Tabelul 1.
Dintre aceştia, cel mai mare spectru de absorbţie îl are bemotriazolul. În schimb, bisoctrizolul
este un agent de filtrare organic atât a radiaţiilor UVB cât şi a radiaţiilor UVA. Prin adaugarea
într-un produs cu SPF a unei cantităţi extreme de mici de bisoctrizol se lărgeste considerabil
spectrul de absorbţie a radiaţiilor solare până la o lungime de undă de λ>370 nm.
Alte reglementări speciale
În Europa orice produs de protecţie antisolară trebuie să asigure un grad de protecţie împotriva
radiaţiilor UVA de cel puţin o treime din SPF-ul produsui (SPF-ul defineşte gradul de protecţie
împotriva UVB). Astfel, un produs cu SPF 30 trebuie să asigure un factor de protecţie împotriva
radiaţiilor UVA de minim 10.
Reglementari ale Food and Drug Administration privind diverse menţiuni pe ambalajul
produselor cu SPF
Menţiuni precum “dacă produsul este utilizat conform instrucţiunilor de pe ambalaj şi sunt
respectate celelalte măsuri de protecţie antisolară, scade riscul apariţiei cancerului de piele şi a
fotoîmbătrânirii în urma expunerii la soare” sunt premise doar pentru produsele cu SPF ≥ 15 şi
care asigură, în acelaşi timp, absorbţia radiaţiilor UV la o lungime de undă λ ≥ 370 nm. De
asemenea, nu este permisă utilizarea termenilor “sunblock” (“blochează, ecranează radiaţile
solare”), “waterproof” (“rezistent la apă”), “sweat proof”, “all day protection” (“asigură protecţie
pe parcursul întregii zile”) pe ambalajul produselor de protecţie antiolară, ci a urmatoarelor
menţiuni: “water resistant (40 minute)”, “water resistant (80 minute)” etc. în funcţie de testele la
17. care a fost supus produsului (imersarea de 2 respeciv 4 ori a subiecţilor în apă pentru 20 de
minute şi măsurarea SPF-ului).
Conform US Food and Drug Administration, produsele cu SPF se comercializează sub diverse
forme de administrare: ulei, emulsie, loţiune, cremă, gel, unt de corp, pastă şi unguent, însă
produsele sub formă de şerveţele umede, pudră, gel/cremă de duş, şampon nu pot oferi protecţie
antisolară.
7. Controverse cu privire la utilizarea agenţilor de protecţie antisolară
Doi dintre cei mai controversaţi şi utilizaţi aditivi din produsele de protecţie antisolară sunt
oxibenzona – agent organic de filtrare a radiaţiilor, si palmitatul de retinil – antioxidant din
compoziţia majorităţi produselor cu SPF.
17
Oxibenzona
În urma a numeroase studii in vitro si in vivo (pe soareci de laborator) s-a demonstrat că
oxibenzona, un agent de filtrare a radiaţiilor UV la lungimi de undă λ = 270 – 350 nm, poate
declanşa dezechilibre hormonale prin creşterea nivelului de estrogen din organism. Pe subiecţi
umani s-a realizat un studiu clinic (single-blinded) de scurtă durată ce atestă că utilizatea
produselor pe bază de oxibenzona nu determinat dezechilibre hormonale relevante. În Elveţia, în
cazul mamelor care aveau o concentraţie ridicată de oxibenzonă în urină, s-a constatat o
descreştere a greutăţii la naştere a bebeluşilor de sex feminin şi o creştere a circumferinţei
capului şi a greutăţii la naştere a bebeluşilor de sex masculin. De asemenea, acest agent de
filtrare a UV a fost detectat, alături de alţi compuşi de protecţie antisolară, în laptele matern.
Totuşi, este necesară efectuarea unui număr mai mare de teste clinice pe subiecţi umani pentru a
se evalua siguranţa utilizării oxibenzonei în produsele cu SPF.
Palmitatul de retinil
Un alt aditiv controversat din produsele cu SPF este palmitatul de retinil, un derivat de vitamina
A. Utilizat ca antioxidant în produsele cosmetice şi cele de protecţie antisolară precum şi în
suplimentele alimentare, compusul ar putea fi corelat cu apariţia unor forme de cancer de piele,
însă în urma studiilor efectuate până în prezent, nu există o părere unanimă cu privire la acest
aspect. Totuşi, se consideră ca palmitatul de retinil nu are efecte negative asupra sănătăţii
individului, sub această formă regăsindu-se şi în nenumarate suplimente alimentare.
Agenţii de protecţie antisolară şi procesele inflamatorii
Se presupune ca agenţii de protecţie antisolară ar avea proprietăţi antiinflamatorii, însă aceste
rezultate au fost obţinute doar în urma efectuării unor teste pe şoareci. Prin urmare, sunt necesare
o serie de teste pe subiecţi umani pentru a se confirma această ipoteză.
Controverse în ceea ce priveşte utilizarea agenţilor de protecţie antisolară nanoparticulaţi
18. Aceste controverse se referă la posibilitatea nanoparticulelor de TiO2 şi de ZnO de a genera
specii libere de oxigen cu efecte citotoxice, precum şi posibilitatea acestor nanoparticule de a
penetra epiderma şi de a ajunge în stratul cornos al pielii. Însă acest risc există numai în cazul
particulelor cu diamentru mai mic de 100 nm. Pentru a diminua riscul formării radicalilor liberi
şi de a face imposibilă aderenţa acestora de celule, se practică acoperirea nanoparticulelor de
TiO2 respectiv de ZnO cu oxid de aluminiu sau dioxid de siliciu. De asemenea, s-a constatat că
antioxidanţii din piele pot neutraliza speciile libere de oxigen generate de aceste metale.
Conform EU’s Scientific Committee on Emerging and Newly Identified Health Risks (Comitetul
European de Evaluare a Factorilor de Risc asupra Sănătăţii) utilizarea TiO2 şi a ZnO în produsele
de protecţie antisolară nu determină apariţia unor efecte negative asupra sănătăţii individului.
Prezenţa antioxidanţilor în produsele cu SPF
Includerea substanţelor antioxidante în produsele de protecţie antisolară pentru eliminarea
efectelor citotoxice ale radicalilor liberi formaţi la nivelul pielii în timpul expunerii la radiaţiile
UV nu s-a dovedit a fi eficientă. În urma a numeroase studii clinice s-a observant că efectul
antioxidant este minim sau aproape inexistent, unii autori dând vina pe stabilitatea scazută a
substanţelor antioxidante folosite.
Agenţii de protecţie antisolară şi sinteza de vitamina D
Se presupune că respectarea riguroasă a masurilor de protecţie împotriva radiaţiilor UV, deci şi a
folosirii produselor cu SPF, poate fi corelată cu sinteza insuficientă de vitamina D. Există trei
surse de vitamina D: alimentaţia, suplimentele alimentare şi sinteza de vitamina D la nivelul
pielii în urma expunerii la radiaţiile de tip UVB. Totuşi, după numeroase studii, s-a constatat că
utilizarea produselor cu SPF în cantităţile recomandate nu poate fi corelată cu deficitul de
vitamină D. Însă, autorii acestor studii cred că rezultatele obţinute se datorează, în special,
faptului că majoritatea populaţiei foloseşte, în general, o cantitate mult mai mică de 2 mg/cm2 de
produs cu SPF.
Însă, expunerea moderată la radiaţiile solare are şi unele efecte pozitive asupra sănătăţii, având
un rol esenţial în procesul de sineză a vitaminei D în organism, vitamină ce favorizează fixarea
ionilor de calciu în oase.
Astfel, se recomandă ca locuitorii din regiunile în care nivelul de radiaţii este mic pe toată durata
anului să ia suplimente de vitamina D, în special femeile însărcinate, vârstnicii, persoanele cu
sindrom de malabsorţie, cei care sunt au fost supuşi unui transplant sau care sunt predispuşi să
dezvolte diverse forme de cancer.
Dermatita fotoalergică şi dermatita de contatct alergică
Produsele cu SPF pot provoca dermatită de contact alergică dar şi dermatită fotoalergică, însă
cazurile de dermatită de contact alergică sunt rare. Dermatita fotoalergică determinată de
18
19. utilizarea produselor cu SPF se datorează, în special, utilizării agenţilor organici de filtrare, cel
mai frecvent alergen, în acest caz, fiind oxibenzona.
Siguranta utilizarii produselor de protectie antisolara la copii
In cazul copiilor, ca si la adulti de altfel, se recomanda utilizarea produselor cu SPF pentru a
completa celelate masuri de protective antisolara. Pentru copii cu varsta mai mica de 2 ani se
recomanda, daca nu se poate evita expunerea la soare, aplicare pe suprafetele expuse de produse
cu SPF pe baza de agenti anorganici de ecranare a radiatiilor UV.
Exista studii care atesta ca expunerea la soare in copilarie creste riscul aparitiei cancerului de
piele la maturitate. In cazul copiilor mai mici de 6 luni este necesara consultarea medicului
inainte de utilizarea produselor de protectie antisolara. Atat Academia Americana de Pediatrie
cat si Centrele de Control si Preventie a Bolilor recomanda ca in cazul copiilor principala masura
de protectie impotriva efectelor negative ale radiatiilor UV evitarea sau limitarea expunerii la
soare si utilizarea de produse cu SPF doar pe suprafetele mici expuse, cand alte masuri de
protectie nu pot fi aplicate. Contrar recomandarilor, se pare ca folosirea de produse cu SPF
constituie principala metoda la care recurg parintii pentru a-si proteja copii de radiatiile UV si nu
utilizarea imbracamintii adecvate, a palariilor cu boruri largi, a ochelarilor de soare.
Tendinta globala de a utiliza tot mai multe produse cu SPF pentru protectia copiilor impotriva
radiatiilor UV a ridicat numeroase semne de intrebare cu privire la siguranta si la reglementarile
folosirii acestora. In cazul copiilor, raportul suprafata corporala/volum este mult mai mare
comparativ cu adultii. De asemenea, pielea copiilor este mult mai subtire si poate absorbi o
cantitate mai mare de produse aplicate topic. Insa, capacitatea organismului lor de a metaboliza
si elimina aceste substante este mult mai redusa. Prin urmare, este posibila aparitia unor efecte
adverse si de toxicitate neobservate in cazul studiilor clinice pe adulti. Astfel, datorita lipsei de
date cu privire la absorbtia sistemica a agentilor de protectie antisolara, in special a derivatilor de
benzofenona, se recomanda utilizarea doar de agenti anorganici de protectie antisolara a copiilor
mai mici de 2 ani.
8. Produse ce conţin substanţe fotoprotectoare
19
Crema ultraprotectoare SPF50 Aslavital
Crema are o formulă uşoară, non comedogenică, o textură hidratantă, fără efect gras. Previne
efectele cutanate negative ale radiaţiilor UVA, la care tenurile sensibile sunt deosebit de
vulnerabile, care duc la îmbătrânirea prematură a pielii (intoleranţe solare, uscare excesivă,
ridare, pete pigmentare, etc). Totodată, protejează pielea împotriva arsurilor solare provocate de
radiaţiile UVB. Protecţia diurnă împotriva efectelor nocive ale poluării urbane şi radiaţiilor UV
este completată de Uleiul de Orez, Acidul Ferulic şi extractul de Boswellia Serrata care reduc
20. liniile fine, ridurile, spoturile pigmentare, cresc elasticitatea pielii, protejează şi calmează. Pielea
este hidratată, protejată, calmată.
20
Fond de ten L'Oréal Lumi Magique
Fondul de ten L'Oréal Lumi Magique pune în valoare luminozitatea naturală a tenului, oferindu-i
un aspect radiant, sănătos. Acoperă imperfecţiunile, fără efect de mască, uniformizează şi
hidratează în profunzime tenul. Are factor de protecţie solară 18, apărându-ţi tenul de efectele
nocive ale radiaţiilor solare.
Baton-stick cu SPF 50
PROTECTION STICK SOLAR SPF 50 este un baton-stick cu protecţie solară ridicată, creat
pentru a proteja zonele sensibile ale feţei cu expunere maximă (nas, buze şi urechi). Este
recomandat şi în cazul practicării de sporturi nautice, ski şi orice activitate care implică expunere
prelungită la soare.
Figura 4: Produse ce conţin substanţe fotoprotectoare
9. Agenţi de protecţie antisolară naturali
O serie de produşi naturali pot să absoarbă radiaţiile UV, dar aceştia sunt fotoprotectori cu
calităţi modeste comparativ cu cei obţinuţi prin sinteză. Astfel, uleiul de seminţe de sesam
absoarbe aproximativ 39% din radiaţiile UVB la 298 nm, iar uleiurile de cocos, măsline şi
arahide de asemenea au o slabă acţiune fotoprotectoare. Acidul p-metoxi cinamic şi esterii săi
metilic şi etilic au fost identificaţi în diferite surse natural, dar în cantităţi mici.
Studii de dată relative recent au confirmat prezenţa unor derivaţi de acid cinamic în rădăcinile
plantei Kaempferia galangal (plantă care creşte în Asia de Sud-Est). S-a stabilit astfel că uleiul
esenţial astfel obţinut din rădăcinile plantei conţine mari cantităţi de ester metilic al acidului p -
metoxi cinamic şi mici cantităţi de ester izoamilic (0,05 – 0.02%).
Studii din anul 1998 evidenţiază potenţiala utilizare a unor aminoacizi produşi de coralii din
apele mai puţin adânci din marea barieră de coral australiană, care prezintă maxime de absorbţie
21. între 310 - 360 nm. Cercetările sunt la început, dar vizează posibilitatea obţinerii de noi agenţi de
protecţie antisolară pentru utilizarea în preparatele cosmetice şi de îngrijire.
21
9.Concluzii
Există încă multe aspecte nelămurite în ceea ce priveşte fotoprotecţia. Se ştie că expunerea
excesivă la soare are efecte negative asupra sănătăţii omului, în special asupra ochilor şi a pielii,
provocând scăderea acuităţii vizuale (cataractă, degenerescenţă maculară), fotoîmbătrânire şi
chiar cancer de piele.
Expunerea la radiaţiile solare se numără printre primii zece factori care favorizează dezvoltarea
celulelor canceroase (conform International Institut of Enviromental Health Science).
În prezent, produsele cu factor de protecţie antisolară sunt utilizate pentru a preveni arsurile ce
pot surveni în urma expunerii la soare, a cancerului de piele şi a fotoîmbătrânirii. Acestea trebuie
să conţină agenţi de protecţie antisolară împotriva UVA, UVB, dar şi a radiaţiilor infraroşii. Este
esenţial ca acestea să fie stabile din punct de vedere chimic, fizic şi sub acţiunea razelor solare şi,
nu în ultimul rând, non-mutagene. Inocuitatea şi eficacitatea acestora trebuie dovedită prin
numeroase teste clinice, fără apariţia reacţiilor alergice, iritative, de toxicitate sau a altor reacţii
ce pot constitui un risc pentru sănătatea individului.
Se recomandă, de asemenea, evitarea expunerii la soare în intervalul ora 10 a.m. şi 4 p.m.,
utilizarea îmbrăcăminţii adecvate. Cantitatea de loţiune/emulsie/cremă cu agenţi de protecţie
antisolară trebuie să fie de 2mg/cm2. Alegerea SPF-ului specific produsului de protecţie
antisolară este influenţata de cantitatea de melanină prezentă în mod normal în ţesutul cutanat,
persoanele cu ten deshis necesitând un SPF mai ridicat. Este de preferat utilizarea produselor cu
SPF ridicat întrucât majoritatea persoanelor aplică o cantitate mult mai mică de produs în
comparaţie cu jumatate din cantitatea recomandătă, fapt ce scade considerabil eficacitatea
produsului. Astfel, persoanele care au o cantitate mai mică de melanină în tesutul cutanat, cele
care sunt predispuse să dezvolte cancer de piele, sportivii de performanţă şi persoanele care sunt
îşi desfăşoară activitatea în aer liber, trebuie să respecte toate aceste măsuri de prevenţie.
Astfel, recomandările actuale referitoare la fotoprotecţie includ urmatoarele reguli de bază:
Fotoprotecţia trebuie să fie un gest de îngrijire zilnică, indiferent de anotimp sau
condiţiile meteorologice (80% din cantitatea de UV trece de stratul de nori; zăpada reflecta 80%
din cantitatea de radiaţie solară etc.);
Produsul ales trebuie aplicat pe toate zonele expuse, pe tegumentul uscat, cu aproximativ
30 de minute înainte de expunere;
Aplicarea trebuie făcută cu generozitate, fără a uita buzele;
Ideal este să se foloseasca un produs cu SPF ≥30, cu spectru larg (UVB + UVA),
rezistent la apa;
Este necesară reaplicarea la fiecare 2 ore şi după baie în mare sau piscină ori episoade de
hipersudoraţie (chiar şi pentru produsele rezistente la apă);
22. Îmbrăcăminte şi accesorii care să protejeze eficient (maneci lungi, pălării cu bor lat,
ochelari de soare etc.);
Evitarea expunerii la soare în intervalul 10.00-16.00 şi a folosirii solarului;
Administrarea (topică sau per os) de antioxidante (vitamine C si E, carotenoizi, ceai
verde, extract de Polipodium leucotomos etc.).
Managementul timpului de expunere la soare pentru a se fixa vitamin D şi a obţine un efect
moderat de bronzare, dar fără a creşte riscul apariţiei fotoîmbătrânirii şi a dezvoltării de cancer
de piele este esenţial. De asemenea, utilizarea produselor cu SPF este absolut necesară în orice
anotimp întrucât zăpada reflectă radiaţiile solare, iar norii nu constituie un filtru corespunzator
pentru UV.
22
9. Bibliografie
1. Produse cosmetice şi folosirea lor, Ing. Mihail Hunian, Editura Tehnică, Bucureşti
2. Tehnologia produselor cosmetice, volumul I – Substanţe active şi aditivi, Editura Kolos –
Iaşi, 2003
3. Rebecca Jansenn et al., Photoprotection - Part II. Sunscreen: Development, efficacy, and
controversies, J AM ACADEMY OF DERMATOLOGY, Vol. 69, Nr. 6, pag. 867-881,
dec. 2013
4. Salvador González et al., The latest on skin photoprotection, Clinics in Dermatology,
Vol. 26, pag. 614–626, 2008
5. Deanne Mraz Robinson, Sumaira Z. Aasi, Cosmetic concerns and management strategies
to combat aging, Maturitas, Vol. 70, pag. 256– 260, 2011
6. Jean-Claude Hubaud et al., Synthesis and spectroscopic examination of various
substituted 1,3-dibenzoylmethane, active agents for UVA/UVB photoprotection, Journal
of Photochemistry and Photobiology B: Biology, Vol. 92, pag. 103–109, 2008
7. Elisabetta Damiani et al., Changes in ultraviolet absorbance and hence in protective
efficacy against lipid peroxidation of organic sunscreens after UVA irradiation, Journal
of Photochemistry and Photobiology B: Biology, Vol.82, pag. 204–213, 2006
8. Stephan Lautenschlager et al., Photoprotection, Lancet, Vol. 370, pag. 528–537, 2007
9. Prisana Kullavanijaya et al., Photoprotection, J AM ACADEMY OF
DERMATOLOGY, Vol. 52, Nr. 52, pag. 937-958, 2005
10. Pulok K. Mukherjeea et al., Bioactive compounds from natural resources against skin
aging, Phytomedicine, Vol. 19, pag. 64– 73, 2011
