86 ani protectie_civila _romania

1. 1
86 de ani de Protecţie Civilă în România
Muzeul Național al Pompierilor
De-a lungul timpului, cronicari sau călători străini pe meleagurile româneşti au lăsat
însemnări despre preocuparea constantă a voievozilor şi comandanţilor de oşti pentru
salvarea populaţiei de la robie şi a bogăţiilor materiale şi spirituale de la prada
năvălitorilor, prin pârjolirea pământului, otrăvirea fântânilor şi arderea recoltelor.
Primele norme specifice de conduită în ceea ce privește populația civilă apar în
perioada primului război mondial.
Ordonanţa dată de prefectul Poliţiei Capitalei, la 15 august 1916, şi articolul „Măsuri
în contra atacurilor aeriene”, apărut în ziarul „Adevărul” din 16 august 1916, au avut
drept scop cunoaşterea şi însuşirea de către populaţia civilă a modului cum trebuie să
se comporte în timpul alarmei aeriene, pe timpul atacului din aer şi după aceasta.
Acum apar arme care ucid nu numai militarii, dar şi populaţia civilă din spatele
frontului, acolo unde se produc cele necesare ducerii luptei armate.
Arma chimică, concretizată în 39 de substanţe toxice de luptă, arma bacteriologică,
aviaţia de bombardament şi de vânătoare reprezintă doar un stadiu al rezultatelor
ştiinţei şi tehnicii. Marele Război a solicitat populaţia civilă în mod permanent.
Numărul uriaş de morţi, 10 milioane de morţi, cel al răniţilor, 22 de milioane, cifra
ridicată de prizonieri şi pierderile materiale şi financiare, de aproape 400 de miliarde
de dolari, au zdruncinat pentru totdeauna lumea.
La sfârşitul Primului Război Mondial, conferinţa de pace desfăşurată la Paris şi-a
asumat răspunderea de a organiza, pe baze noi, echilibrul politic rezultat.
Anii 20 însă, aveau să marcheze noi tensiuni în plan internaţional.
Astfel, oficialităţile militare româneşti vor întreprinde o serie de măsuri menite a
proteja populaţia civilă în situaţii de război.
La 20 ianuarie 1924 avea să ia fiinţă Şcoala Apărării Contra Gazelor, instituţie ce-şi
propunea să răspândească în armată, în primul rând, şi apoi la populaţia civilă, toate
cunoştinţele în legătură cu domeniul gazelor de luptă, pentru ca la 1 ianuarie 1925 să ia
fiinţă în mod oficial, Serviciul Apărării Contra Gazelor din Armata Română. Bazele
teoretice ale organizării şi funcţionării armei chimice din Armata Română se regăsesc
în „Instrucţiuni provizorii asupra protecţiei contra gazelor de luptă”, destinate
armatei, din anul 1926.
În anul 1927 se înfiinţază Revista „Antigaz” - cel mai activ şi eficient instrument
destinat asigurării unui conţinut ştiinţific al întregii activităţi de pregătire antichimică a
armatei. Şeful Serviciului Apărării Contra Gazelor, colonelul Popescu E. George
spunea: „Revista „Antigaz” nu trebuie considerată o revistă pur militară. Toată
naţiunea are interesul a contribui la apărarea ţării, şi dacă împrejurări vitregi, ne vor

2. 2
impune eventual în război cu gaze, este de prevăzut că populaţia civilă, va avea de
suferit mai mult decât armata combatantă, de efectul acestui gaz de luptă”.
În anul 1929 vor fi elaborate „ Instrucţiunile provizorii pentru organizarea protecţiei
civile contra gazelor de luptă”, care vor deveni normativ de stat în domeniu prin
aprobarea lor de către Consiliul de Miniştri în şedinţa din 25 octombrie 1929. Aceste
instrucţiuni reglementau juridic înfiinţarea primei organizaţii cu caracter de masă
destinată pregătirii şi protecţiei populaţiei pentru situaţii de război.
La 28 februarie 1930, prin Înalt Decret Regal nr. 468 se aprobă Regulamentul
Apărării Pasive Contra Atacurilor Aeriene, considerat actul de naştere al
Protecţiei Civile. Regulamentul este de inspiraţie franceză şi a fost pus în aplicare
începând cu 23 martie 1933, când a fost publicat în M.O. nr. 69/23.03.1933.
Conform acestuia, atribuţiile legate de apărarea pasivă revin autorităţilor centrale,
locale şi teritoriale; măsurile de siguranţă, preventive şi de salvare se constituie într-un
document unic denumit PLANUL APĂRĂRII PASIVE.
Legea nr. 56/03.04.1936 privind organizarea pompierilor stabilea: „Prevenirea şi
combaterea sinistrelor precum şi executarea măsurilor impuse pompierilor prin
Regulamentul Apărării Contra Atacurilor Aeriene sunt încredinţate pe tot cuprinsul
ţării Corpului Pompierilor Militari”.
În cadrul Comandamentului Pompierilor este înfiinţată Scoala de Gaze proprie pentru
instruirea tuturor cadrelor active şi de rezervă (ofiţeri şi subofiţeri de pompieri).
În perioada interbelică şi pe timpul celui de-al doilea război mondial, pompierii militari
au păstrat în compunerea lor unităţi şi subunităţi de apărare pasivă, la nivelul Capitalei
fiind organizat, în 1940, un Batalion de Pompieri de Apărare Pasivă, cu patru
companii; o puternică organizare de pompieri şi apărare pasivă a existat şi pe Valea
Prahovei, care se va transforma în regiment după 3 august 1943.
Regulamentul Apărării Pasive din 1933 şi Legea Apărării Antiaeriene Active şi Pasive
a Teritoriului din 6 martie 1939 au fost cele două acte normative care au jalonat
întreaga activitate de apărare pasivă în perioada ce a precedat începutul celui de-al
doilea război mondial şi în timpul acestuia.
Prin decretul nr. 24 din 17 ianuarie 1952 se înfiinţează Apărarea Locală Antiaeriană,
prin adoptarea Regulamentului Apărării Locale Antiaeriene şi apare Comandamentul
Apărării Locale Antiaeriene la Ministerul de Interne.
Prin Legea nr.2 din anul 1978, Apărarea Locală Antiaeriană îşi schimbă denumirea în
Apărare Civilă.

3. 3
În Legea Apărării Naţionale, nr. 45 din 01.07.1994, apare în mod oficial denumirea de
Protecţie Civilă. Orientarea Protecţiei Civile spre misiuni specifice la dezastre va
deveni evidentă abia după anul 1990. În octombrie 1996 se aprobă Legea nr. 106 a
Protecţiei Civile, care a fost abrogată şi înlocuită de o nouă lege a structurii, nr.
481/2004, ce integrează Protecţia Civilă în Sistemul Naţional de Management al
Situaţiilor de Urgenţă.
Din decembrie 2004, structurile şi misiunile Protecţiei Civile au fost preluate de
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, având ca obiectiv principal
profesionalizarea şi creşterea capacităţilor operative a celor două componente de bază -
pompieri şi protecţia civilă - pentru a fi în măsură să ofere o mai bună securitate şi
siguranţă cetăţenilor şi comunităţilor din care fac parte.