Un CV ilustrat (Partea I-a)

 Prof.univ. dr. ing.
Garabet Kümbetlian,
  membru titular al
     Academiei de
  Ştiinţe Tehnice din
       România.
M-am născut în Constanţa, la 11 martie 1936
După clasa I-a la Şcoala Germană,
şi alţi trei ani la Şcoala nr.5 din Constanţa,
am absolvit clasele gimnaziale ale
liceului Brukenthal din Sibiu în 1950,
cu “Diplom für Verdienste” ,
şi Liceul (Colegiul Naţional) „Mircea cel
  Bătrân” din Constanţa în anul 1954,
cu Diplomă de Maturitate.
Am urmat apoi cursurile Facultăţii de
    Mecanică a Institutului Politehnic
(Universităţii “Politehnica”) din Bucureşti,
obţinând în 1959 diploma de inginer în
     specialitatea maşini termice.
În anul 1976 am obţinut titlul ştiinţific de doctor
inginer în domeniul „Teoria elasticităţii mediilor
            structurale”, cu lucrarea:
„Calculul exact al plăcilor
acţionate hidrostatic şi cu stare
complexǎ de mobilitate a
conturului, pe baza rezolvării
problemei antimediane a teoriei
mobilitǎ tii elastice” ,
sub conducerea
  dr. doc. ing.
Mircea Mişicu, în
cadrul Centrului
(Institutului) de
    Mecanica
   Solidelor al
   Academiei
    Române .
Am ocupat succesiv
funcţiile de inginer
principal în cadrul
Electrica Constanţa
(1959-1966) şi în
paralel asistent în
cadrul catedrei de
fizică a Institutului
Pedagogic        din
Constanţa     (1964-
1968),
director şi profesor al Liceului
Energetic Constanţa (1966-1972),
şef de lucrări (1972-1976) şi conferenţiar (1976-
  1990) la Institutul de Marinǎ din Constanţa,
şi profesor universitar (1990-2006) la
Universitatea Maritimă din Constanţa.
Între anii 1990 şi 2004 am
fost şi şeful catedrei de
Inginerie Mecanicǎ Navalǎ ,
membru        al     Consiliului
Facultăţii de Electromecanică
Navală     şi    membru       al
Senatului Universităţii,
iar între anii 2002 şi 2006, director al Centrului de
     Cercetare în Inginerie Mecanicǎ Navalǎ al
       Universităţii Maritime din Constanţa.
Din anul 1992 şi până în 2006 (când m-am pensionat) am
   fost şi profesor asociat al Facultăţii de Construcţii a
           Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Am predat cursuri de Mecanicǎ ,
Rezistenţa Materialelor şi Teoria
Elasticităţii în cadrul Institutului de
Marinǎ , Universităţii Maritime şi
Universităţii       „Ovidius”       din
Constanţa.
Între anii 1987 şi 2010 am fost de mai multe ori
referent în comisiile pentru acordarea titlului
ştiinţific de doctor-inginer în cadrul Universităţilor
“Politehnica” din Bucureşti şi Timişoara,
“Universităţii Tehnice” din Cluj-Napoca şi
“Universităţii Tehnice de Construcţii” din Bucureşti,
Universităţilor “Transilvania” din Braşov,
       “Dunărea de Jos” din Galaţi,
şi Universităţii “Petrol-Gaze” din Ploieşti.
Între anii 1999 şi 2010 am fost conducător de
       doctorate în Inginerie Mecanicǎ ,
în cadrul Universităţii “OVIDIUS” şi
Universităţii Maritime din Constanţa,
iar în anii 2002-2003 am fost membru în comisiile Universităţii
Maritime şi “Ovidius” din Constanţa, pentru acordarea titlului
 ştiinţific de “Doctor Honoris Causa”. Am publicat 21 de cărţi,
monografii,tratate
cursuri universitare,
şi eseuri din domeniul Mecanicii Solidelor
 Deformabile şi Rezistenţei Materialelor,
două traduceri (din limbile germană şi engleză)
şi 123 de articole, din care 19 în revistele Academiei
Române şi Academiei de Ştiinţe Tehnice din România,
21 în reviste străine,
şi analele universităţilor,
19 în reviste
departamentale şi
  alte reviste de
specialitate, 29 în
 volumele unor
   manifestări
     ştiinţifice
 internaţionale,
şi 35 în
 volumele
    unor
manifestări
 ştiinţifice
naţionale
Am fost invitat să prezint
  conferinţe în cadrul “The
      9-th International
        Symposium on
    Experimental Stress
   Analysis and Material
    Testing” (Bucureşti-
   Constanţa,2002), şi în
     cadrul Seminarului
 Interuniversitar de Istoria
    Mecanicii (Bucureşti,
       2008,9,10 şi 11).
Am elaborat
  modele analitice
  originale pentru
  calculul plăcilor
   groase (în Rev.
   Roum. des Sci.
 Techn.“Mécanique
    Appliquée”,
Académie Roumaine
       1976),
pentru calculul barelor
   curbe de secţiune
  neomogenă (în Proc.
      of the Eighth
     Congress of the
      International
        Maritime
      Association of
    Mediterranean,
    Istanbul, Turkey
          1997)
şi pentru calculul
      tensiunilor
tangenţiale în barele
      de secţiune
oarecare (în Proc. of
      the Annual
  Symposium of the
   Institute of Solid
  Mechanics, Acad.
     Roum. 2005).
Am realizat 27 de inovaţii
      (pentru care am
 obţinut Locul I în cadrul
     primului salon de
    invenţii-inovaţii pe
   judeţul Constanţa şi
        Premiul II pe
     Comandamentul
   Marinei Militare, în
         anul 1989).
Am condus 29 de Grant-uri şi Contracte de Cercetare
ştiinţificǎ , din care unul cu Banca Mondială (1994),
două cu Ministerul Cercetării şi Tehnologiei (1993,1994)
şi patru cu Ministerul Învăţământului (1993-1996).
    Am efectuat analize experimentale de tensiuni (prin
măsurări tensometrice şi fotoelasticitate) pe nave,
bazine de încercări, standuri pentru încercarea
vinciurilor navale, rezervoare şi recipienţi, torpile şi
tunuri, etc.
        Sunt membru fondator al Comisiei Centrale de
Tensometrie (1977), al Asociaţiei Române de
Tensometrie (1990) şi al Societăţii Culturale Române
“Dobrogeţia” Athenaeum (2011).
Am primit recunoaşteri internaţionale din partea
“Naval Research Laboratory (Shok and Vibration
 Information Center) of Department of Defense”
             Washington D.C. USA
în calitate de “Key Investigator” (1979),
din partea “Indian Institute of Technology, Applied
  Mechanics Department”, Madras (1980,1982)
şi în calitate de “Scientist of the Armenian
Diaspora”,din partea “National Academy of Sciences
         of the Republic of Armenia” (2007).

Ppt.0.un cv ilustrat (partea i a)

  • 1.
    Un CV ilustrat(Partea I-a) Prof.univ. dr. ing. Garabet Kümbetlian, membru titular al Academiei de Ştiinţe Tehnice din România.
  • 2.
    M-am născut înConstanţa, la 11 martie 1936
  • 3.
    După clasa I-ala Şcoala Germană,
  • 4.
    şi alţi treiani la Şcoala nr.5 din Constanţa,
  • 5.
    am absolvit claselegimnaziale ale liceului Brukenthal din Sibiu în 1950,
  • 6.
    cu “Diplom fürVerdienste” ,
  • 7.
    şi Liceul (ColegiulNaţional) „Mircea cel Bătrân” din Constanţa în anul 1954,
  • 8.
    cu Diplomă deMaturitate.
  • 9.
    Am urmat apoicursurile Facultăţii de Mecanică a Institutului Politehnic (Universităţii “Politehnica”) din Bucureşti,
  • 10.
    obţinând în 1959diploma de inginer în specialitatea maşini termice.
  • 11.
    În anul 1976am obţinut titlul ştiinţific de doctor inginer în domeniul „Teoria elasticităţii mediilor structurale”, cu lucrarea:
  • 12.
    „Calculul exact alplăcilor acţionate hidrostatic şi cu stare complexǎ de mobilitate a conturului, pe baza rezolvării problemei antimediane a teoriei mobilitǎ tii elastice” ,
  • 13.
    sub conducerea dr. doc. ing. Mircea Mişicu, în cadrul Centrului (Institutului) de Mecanica Solidelor al Academiei Române .
  • 14.
    Am ocupat succesiv funcţiilede inginer principal în cadrul Electrica Constanţa (1959-1966) şi în paralel asistent în cadrul catedrei de fizică a Institutului Pedagogic din Constanţa (1964- 1968),
  • 15.
    director şi profesoral Liceului Energetic Constanţa (1966-1972),
  • 17.
    şef de lucrări(1972-1976) şi conferenţiar (1976- 1990) la Institutul de Marinǎ din Constanţa,
  • 18.
    şi profesor universitar(1990-2006) la Universitatea Maritimă din Constanţa.
  • 19.
    Între anii 1990şi 2004 am fost şi şeful catedrei de Inginerie Mecanicǎ Navalǎ , membru al Consiliului Facultăţii de Electromecanică Navală şi membru al Senatului Universităţii,
  • 20.
    iar între anii2002 şi 2006, director al Centrului de Cercetare în Inginerie Mecanicǎ Navalǎ al Universităţii Maritime din Constanţa.
  • 21.
    Din anul 1992şi până în 2006 (când m-am pensionat) am fost şi profesor asociat al Facultăţii de Construcţii a Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
  • 22.
    Am predat cursuride Mecanicǎ , Rezistenţa Materialelor şi Teoria Elasticităţii în cadrul Institutului de Marinǎ , Universităţii Maritime şi Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
  • 23.
    Între anii 1987şi 2010 am fost de mai multe ori referent în comisiile pentru acordarea titlului ştiinţific de doctor-inginer în cadrul Universităţilor “Politehnica” din Bucureşti şi Timişoara,
  • 24.
    “Universităţii Tehnice” dinCluj-Napoca şi “Universităţii Tehnice de Construcţii” din Bucureşti,
  • 25.
    Universităţilor “Transilvania” dinBraşov, “Dunărea de Jos” din Galaţi,
  • 26.
  • 27.
    Între anii 1999şi 2010 am fost conducător de doctorate în Inginerie Mecanicǎ ,
  • 28.
    în cadrul Universităţii“OVIDIUS” şi Universităţii Maritime din Constanţa,
  • 29.
    iar în anii2002-2003 am fost membru în comisiile Universităţii Maritime şi “Ovidius” din Constanţa, pentru acordarea titlului ştiinţific de “Doctor Honoris Causa”. Am publicat 21 de cărţi,
  • 30.
  • 31.
  • 32.
    şi eseuri dindomeniul Mecanicii Solidelor Deformabile şi Rezistenţei Materialelor,
  • 33.
    două traduceri (dinlimbile germană şi engleză)
  • 34.
    şi 123 dearticole, din care 19 în revistele Academiei Române şi Academiei de Ştiinţe Tehnice din România,
  • 35.
    21 în revistestrăine,
  • 36.
  • 37.
    19 în reviste departamentaleşi alte reviste de specialitate, 29 în volumele unor manifestări ştiinţifice internaţionale,
  • 38.
    şi 35 în volumele unor manifestări ştiinţifice naţionale
  • 39.
    Am fost invitatsă prezint conferinţe în cadrul “The 9-th International Symposium on Experimental Stress Analysis and Material Testing” (Bucureşti- Constanţa,2002), şi în cadrul Seminarului Interuniversitar de Istoria Mecanicii (Bucureşti, 2008,9,10 şi 11).
  • 40.
    Am elaborat modele analitice originale pentru calculul plăcilor groase (în Rev. Roum. des Sci. Techn.“Mécanique Appliquée”, Académie Roumaine 1976),
  • 41.
    pentru calculul barelor curbe de secţiune neomogenă (în Proc. of the Eighth Congress of the International Maritime Association of Mediterranean, Istanbul, Turkey 1997)
  • 42.
    şi pentru calculul tensiunilor tangenţiale în barele de secţiune oarecare (în Proc. of the Annual Symposium of the Institute of Solid Mechanics, Acad. Roum. 2005).
  • 43.
    Am realizat 27de inovaţii (pentru care am obţinut Locul I în cadrul primului salon de invenţii-inovaţii pe judeţul Constanţa şi Premiul II pe Comandamentul Marinei Militare, în anul 1989).
  • 44.
    Am condus 29de Grant-uri şi Contracte de Cercetare ştiinţificǎ , din care unul cu Banca Mondială (1994), două cu Ministerul Cercetării şi Tehnologiei (1993,1994) şi patru cu Ministerul Învăţământului (1993-1996). Am efectuat analize experimentale de tensiuni (prin măsurări tensometrice şi fotoelasticitate) pe nave, bazine de încercări, standuri pentru încercarea vinciurilor navale, rezervoare şi recipienţi, torpile şi tunuri, etc. Sunt membru fondator al Comisiei Centrale de Tensometrie (1977), al Asociaţiei Române de Tensometrie (1990) şi al Societăţii Culturale Române “Dobrogeţia” Athenaeum (2011).
  • 45.
    Am primit recunoaşteriinternaţionale din partea “Naval Research Laboratory (Shok and Vibration Information Center) of Department of Defense” Washington D.C. USA
  • 46.
    în calitate de“Key Investigator” (1979),
  • 47.
    din partea “IndianInstitute of Technology, Applied Mechanics Department”, Madras (1980,1982)
  • 48.
    şi în calitatede “Scientist of the Armenian Diaspora”,din partea “National Academy of Sciences of the Republic of Armenia” (2007).