SlideShare a Scribd company logo
1 of 10
POLUAREA SOLULUI
Chirita Daria
Ce este solul?
• Acesta reprezintă stratul afânat de la
suprafața pământului, ce conține particule
de natură minerală, materiale organice și
organisme, precum și aer și apă.
Ce este poluarea solului?
• Prin poluarea solului se înțelege contaminarea
acestuia cu diverși factori dăunători, precum
substanțe chimice sau radioactive, elemente
toxice sau alte materii care cauzează probleme
atât în ceea ce privește creșterea normală a
plantelor, cât și sănătatea oamenilor și a
animalelor.
• Poluarea solului are loc în urma contaminării cu
agenți proveniți din activitățile umane, în cantități
considerabile, iar acesta are un impact asupra
calității solului, deteriorându-i echilibrul, conținutul
și chiar textura.
Poluarea solului – care sunt tipurile și sursele de
poluare
Poluarea industriala
-industriile de exploatare a cărbunelui și
mineralelor
-fabricile de celuloză și hârtie
-fertilizatorii chimici
-rafinăriile de petrol
-fabricile de zahăr
- tăbăcăriile, distileriile, textilele, oțelul,
fertilizatorii, pesticidele, medicamentele, sticla,
cimentul și altele.
Poluarea urbana
• gunoi și materiale precum plastic, sticlă,
conserve metalice, fibre, hârtie, cauciucuri,
resturi de pe stradă, reziduuri de
combustibil, frunze, containere, vehicule
abandonate, electrocasnice și așa mai
departe.
Practicile din agricultura
• cantitățile ridicare de fertilizatori, pesticide
și ierbicide care sunt folosite în scopul
îmbunătățirii recoltelor.
Poluarea biologica
• contaminarea cu organisme cum sunt bacteriile, virușii și
paraziții. Acestea sunt eliminate atât de om, cât și de animale,
și au un caracter patogen.
Poluarea solului – efectele asupra mediului
înconjurător
• boli sau afecțiuni ale oamenilor și ale animalelor
din cauza alimentației modificate;
• producție agricolă slabă cauzată de poluanții din
sol;
• modificarea climei, generate de procesele de
deșertificare și de degradare a atmosferei;
• împrăștierea agenților poluanți și în alte medii,
precum aerul și apa;
• extincția unor specii de animale sau alte
organisme vii;
• dislocări masive ale populațiilor.
Masuri de prevenire si combatere
pentru cetateni
• colectează deșeurile separat, pe categorii: sticlă, hârtie, plastic, metal;
• oferă spre reciclare deșeurile electrice, electronice, bateriile, becurile și alte
deșeuri potențial periculoase pentru sol
• compostează: crează în curte o groapă de compost sau folosește un
container și poți transforma deșeurile alimentare în îngrășământ natural;
• susține afacerile sustenabile, care folosesc ambalaje realizate din materiale
reciclate, biodegradabile sau ușor de reciclat la rândul lor;
• folosește obiecte cu impact minim asupra mediului: sacoșe refolosibile din
material textil, tacâmuri din materiale biodegradabile etc;
• achiziționează haine și încălțăminte realizate în mod sustenabil, cu minim
impact asupra solului sau realizate din materiale care nu afectează mediul
dacă sunt aruncate, dar care rezistă în timp, pentru a evita consumul
excesiv: in, bumbac organic și altele;
• sub nicio formă nu arunca resturi pe jos, indiferent dacă te afli în oraș sau
într-un spațiu natural.
SURSA
• https://stratos.ro/poluarea-solului-care-sunt-sursele-ce-efecte-are-si-cum-
poate-fi-combatuta/

More Related Content

Similar to Poluarea solului, 10 slide uri, perfect pt geografie, ed tehnologica sau fizica, chimie.

Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!Sniper .
 
Protectia mediului material didactic
Protectia mediului  material didacticProtectia mediului  material didactic
Protectia mediului material didacticDenis Lanciu
 
Factori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul RomanFactori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul RomanDia Diana
 
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02Mihai Alex
 
Omul si mediul 1
Omul si mediul 1Omul si mediul 1
Omul si mediul 1Cornelia76
 
Sănătatea mediului
Sănătatea mediuluiSănătatea mediului
Sănătatea mediuluistefanmoraru
 
Natura ne cere ajutor!.pdf
Natura ne cere ajutor!.pdfNatura ne cere ajutor!.pdf
Natura ne cere ajutor!.pdfCiubreiAna
 
Proiect tic a_2b_florea_dumitru
Proiect tic a_2b_florea_dumitruProiect tic a_2b_florea_dumitru
Proiect tic a_2b_florea_dumitruFlorea Gabriela
 
Poluarea in cateva_cuvinte
Poluarea in cateva_cuvintePoluarea in cateva_cuvinte
Poluarea in cateva_cuvinteIngulcik
 

Similar to Poluarea solului, 10 slide uri, perfect pt geografie, ed tehnologica sau fizica, chimie. (20)

Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!Efectele factorilor de mediu!
Efectele factorilor de mediu!
 
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediuCum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
Cum poti sa fii responsabil ca tanar in problemele de mediu
 
Poluarea 2
Poluarea 2Poluarea 2
Poluarea 2
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
Omul si mediul
Omul si mediulOmul si mediul
Omul si mediul
 
Protectia mediului material didactic
Protectia mediului  material didacticProtectia mediului  material didactic
Protectia mediului material didactic
 
Factori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul RomanFactori de poluare in orasul Roman
Factori de poluare in orasul Roman
 
Poluarea mediului
Poluarea mediuluiPoluarea mediului
Poluarea mediului
 
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
Powerpointpoluare 140105051636-phpapp02
 
poluarea mediului
poluarea mediuluipoluarea mediului
poluarea mediului
 
Omul si mediul 1
Omul si mediul 1Omul si mediul 1
Omul si mediul 1
 
Protectia mediului
Protectia mediuluiProtectia mediului
Protectia mediului
 
Poluare
PoluarePoluare
Poluare
 
Protejati mediul
Protejati mediulProtejati mediul
Protejati mediul
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
Sănătatea mediului
Sănătatea mediuluiSănătatea mediului
Sănătatea mediului
 
Natura ne cere ajutor!.pdf
Natura ne cere ajutor!.pdfNatura ne cere ajutor!.pdf
Natura ne cere ajutor!.pdf
 
Proiect tic a_2b_florea_dumitru
Proiect tic a_2b_florea_dumitruProiect tic a_2b_florea_dumitru
Proiect tic a_2b_florea_dumitru
 
Poluarea in cateva_cuvinte
Poluarea in cateva_cuvintePoluarea in cateva_cuvinte
Poluarea in cateva_cuvinte
 
Poluare
PoluarePoluare
Poluare
 

More from Daria561699

1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primavera
1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primavera1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primavera
1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primaveraDaria561699
 
Traditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTT
Traditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTTTraditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTT
Traditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTTDaria561699
 
RAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSS
RAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSSRAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSS
RAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSSDaria561699
 
Proiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUI
Proiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUIProiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUI
Proiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUIDaria561699
 
Mihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si na
Mihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si naMihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si na
Mihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si naDaria561699
 
Dragobeteeeee nici nu mai stiam ca il aveam
Dragobeteeeee nici  nu mai stiam ca il aveamDragobeteeeee nici  nu mai stiam ca il aveam
Dragobeteeeee nici nu mai stiam ca il aveamDaria561699
 
Ferigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 a
Ferigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 aFerigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 a
Ferigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 aDaria561699
 
Petrol si carbuni de 9n slife uri e insp
Petrol si carbuni de 9n slife uri e inspPetrol si carbuni de 9n slife uri e insp
Petrol si carbuni de 9n slife uri e inspDaria561699
 

More from Daria561699 (8)

1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primavera
1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primavera1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primavera
1 Martie-8 Martie powerpoint fortziniii de primavera
 
Traditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTT
Traditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTTTraditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTT
Traditii de Craciun/ PERFEEEECTTTTTTTTTTT
 
RAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSS
RAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSSRAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSS
RAZBOAIELE MEDICE ISTORIEEEE PERFECTOOSSS
 
Proiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUI
Proiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUIProiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUI
Proiect la Info/ COMPONENTELE CALCULATORULUI
 
Mihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si na
Mihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si naMihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si na
Mihai Eminescu e superb!!!!! l am fct in clasa a 5 a si na
 
Dragobeteeeee nici nu mai stiam ca il aveam
Dragobeteeeee nici  nu mai stiam ca il aveamDragobeteeeee nici  nu mai stiam ca il aveam
Dragobeteeeee nici nu mai stiam ca il aveam
 
Ferigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 a
Ferigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 aFerigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 a
Ferigile powerpoint frumos la biologie (l am fact in clasa a 9 a
 
Petrol si carbuni de 9n slife uri e insp
Petrol si carbuni de 9n slife uri e inspPetrol si carbuni de 9n slife uri e insp
Petrol si carbuni de 9n slife uri e insp
 

Poluarea solului, 10 slide uri, perfect pt geografie, ed tehnologica sau fizica, chimie.

  • 2. Ce este solul? • Acesta reprezintă stratul afânat de la suprafața pământului, ce conține particule de natură minerală, materiale organice și organisme, precum și aer și apă.
  • 3. Ce este poluarea solului? • Prin poluarea solului se înțelege contaminarea acestuia cu diverși factori dăunători, precum substanțe chimice sau radioactive, elemente toxice sau alte materii care cauzează probleme atât în ceea ce privește creșterea normală a plantelor, cât și sănătatea oamenilor și a animalelor. • Poluarea solului are loc în urma contaminării cu agenți proveniți din activitățile umane, în cantități considerabile, iar acesta are un impact asupra calității solului, deteriorându-i echilibrul, conținutul și chiar textura.
  • 4. Poluarea solului – care sunt tipurile și sursele de poluare Poluarea industriala -industriile de exploatare a cărbunelui și mineralelor -fabricile de celuloză și hârtie -fertilizatorii chimici -rafinăriile de petrol -fabricile de zahăr - tăbăcăriile, distileriile, textilele, oțelul, fertilizatorii, pesticidele, medicamentele, sticla, cimentul și altele.
  • 5. Poluarea urbana • gunoi și materiale precum plastic, sticlă, conserve metalice, fibre, hârtie, cauciucuri, resturi de pe stradă, reziduuri de combustibil, frunze, containere, vehicule abandonate, electrocasnice și așa mai departe.
  • 6. Practicile din agricultura • cantitățile ridicare de fertilizatori, pesticide și ierbicide care sunt folosite în scopul îmbunătățirii recoltelor.
  • 7. Poluarea biologica • contaminarea cu organisme cum sunt bacteriile, virușii și paraziții. Acestea sunt eliminate atât de om, cât și de animale, și au un caracter patogen.
  • 8. Poluarea solului – efectele asupra mediului înconjurător • boli sau afecțiuni ale oamenilor și ale animalelor din cauza alimentației modificate; • producție agricolă slabă cauzată de poluanții din sol; • modificarea climei, generate de procesele de deșertificare și de degradare a atmosferei; • împrăștierea agenților poluanți și în alte medii, precum aerul și apa; • extincția unor specii de animale sau alte organisme vii; • dislocări masive ale populațiilor.
  • 9. Masuri de prevenire si combatere pentru cetateni • colectează deșeurile separat, pe categorii: sticlă, hârtie, plastic, metal; • oferă spre reciclare deșeurile electrice, electronice, bateriile, becurile și alte deșeuri potențial periculoase pentru sol • compostează: crează în curte o groapă de compost sau folosește un container și poți transforma deșeurile alimentare în îngrășământ natural; • susține afacerile sustenabile, care folosesc ambalaje realizate din materiale reciclate, biodegradabile sau ușor de reciclat la rândul lor; • folosește obiecte cu impact minim asupra mediului: sacoșe refolosibile din material textil, tacâmuri din materiale biodegradabile etc; • achiziționează haine și încălțăminte realizate în mod sustenabil, cu minim impact asupra solului sau realizate din materiale care nu afectează mediul dacă sunt aruncate, dar care rezistă în timp, pentru a evita consumul excesiv: in, bumbac organic și altele; • sub nicio formă nu arunca resturi pe jos, indiferent dacă te afli în oraș sau într-un spațiu natural.