1. Interjecţia
Recapitulare

2. Definiţie
Interjecţia este partea de vorbire neflexibila care
exprima stări sufleteşti sau redă sunete din
natură.

3. Interjectia
 stări fizice si psihice: bravo!, uf!, vai!,
ah!,oh!;
 imita sunete sau zgomote din natura: poc!,
cart!, chiau!, tiha!, fas;
 un indemn: hai!, cea!, mars!, zat;
 o adresare: hei!, mai!, bre!, iaca!, iata!, uite!.

4. Interjecţia
Dupa structura, interjectia poate fi:
 simple: ah!, zau!, vai!, of!, oh!
 compuse: tic-tac!, lipa-lipa!, hei-rup!, cioca-
boca!, hodoronc-tronc!

5. Interjectia
Functiile sintactice ale interjectiei:
- subiect:
“De-abia se mai aude de departe: cioc – cioc – cioc!
(E. Garleanu)
 - predicat verbal:
“Hai si noi la craiul, draga”
(M. Eminescu)
 - nume predicativ:
E vai de el!
 - atribut adjectival:
Halal!
 - complement direct:
“De cate ori auzeau jart, auzeau si aoleo!”
(B.St. Delavrancea)
 - complement circumstantial de mod:
“Cotofenele s-au abatut pe varfurile copacilor, strigandu-se: caracara-ca!
caracara-ca!”
(M. Sadoveanu)

6. Interjecţia
 Observaţii cu privire la ortografia si
punctuatia interjectiei.
 Dupa interjectii se pune semnul exclamarii
sau virgula, marcand astfel intonatia
specifica (exclamativa).
“- Mai, vina mai aproape. Hai! vorbi gazda
mea catre primar.”
 (C. Hogas)