Documentul detaliază reconstituirea 'aparatului lui Uriel' de Christopher Knight și Robert Lomas, care este derivat din învățăturile lui Enoh și folosit pentru a realiza un calendar solar la Sarmizegetusa. Acest aparat, similar cu cele de la Stonehenge, era esențial pentru societatea dacică, având aplicații în agricultură și predicții astrologice, demonstrând cunoștințe avansate ale cerului și timpului. De asemenea, se subliniază legăturile culturale și religioase dintre populațiile neolitice și utilizarea sanctuarelor circulare în scopuri ritualice și de calcul al timpului.

1. Apararatul lui Uriel la Sarmisegetuza
3 septembrie 2011 de Karyn Maria Taulescu Lasă un comentariu
Am primit un material foarte interesant pe care doresc sa vi-l impartasesc:
In cartea „Aparatul lui Uriel”, doi cercetatori britanici au reconstituit „computerul ceresc” din Cartea lui Enoh si au obtinut
calendarul solar de la Sarmisegetuza.
„Aparatul lui Uriel” de la Sarmisegetusa era mai mobil, cu elemente din lemn
Christopher Knight si Robert Lomas au respectat exact indicatiile din „Cartea astrilor cerestri” a patriarhului antediluvian Enoh.
„Cartea astrilor ceresti” a lui Enoh cuprinde invatamintele pe care ingerii le-au lasat unor oameni, alesi de ei, ca sa masoare „traseele astrilor
si relatiile dintre acestia, potrivit claselor lor, teritoriului si anotimpului (…) precum si legile lor”.
O „cale in dar”…
„Aparatul lui Uriel”, de Christopher Knight si Robert Lomas, reconstituie sactuarele circulare cu rol
astrologic si astronomic
Este vorba despre un aparat de calcul astronomic, un calendar (”cale in dar”), ale carui elemente erau „stalpi, portaluri si ferestre”, dispuse in
cercuri concentrice, cu o „potcoava” din 21 de stalpi in centru – locul de observare. Cu ajutorul acestuia se studiau miscarile Soarelui si
Lunii, eclipsele de Soare si Luna, pozitiile nodurilor Lunare, schimbarile de solstitiu si echinoctiu e.t.c. Conform ”Cartii lui Enoh”, ingerul
Uriel i-a dat patriarhului secretul construirii acestui aparat, ale carui elemente difereau de la zona la zona, in functie de latitudinea de la care
se faceau masuratorile. De ”aparatul lui Uriel” depindea agricultura, deci viata sedentara si dezvoltarea societatilor. Cine erau acesti
”mesageri ai lui Dumnezeu”?
… data de mesagerii lui Dumnezeu

2. Lomas si Knight au respectat indicatiile din Cartea lui Enoh si le-a iesit calendarul de
la Sarmisegetusa
Misterioasa „Carte a lui Enoh” nu a fost niciodata inclusa in invataturile religioase pentru popor, pe motiv ca ea nu putea fi inteleasa cu
mintea omeneasca. In aceasta sunt descrise faptele ”ingerilor”, sau ale ”mesagerilor lui Dumnezeu”, niste fiinte foarte speciale, foarte inalte,
care au incalcat multe porunci divine, ba chiar si-au luat de soate pamantence, fapta pentru care nu au fost iertati, mai ales cand li s -au nascut
copii uriasi. Aceasta este si singura referire la ei ramasa in cartile Vechiului Testament. “Uriasi erau pe Pamant in vremurile acelea, dupa ce
s-au impreunat fiii lui Dumnezeu cu fiicele oamenilor si le-au nascut ele copii; acestia erau uriasii care au fost in vechime”. Din “Dictionarul
de mitologie generala” al lui V. Kernbach, aflam ca Enoh a fost un patriarh care a trait inainte de Potop.El era pe placul “mesagerilor lui
Dumnezeu”, care l-au luat cu ei 200 de ani, timp in care acestia l-au invatat toate tainele Pamantului si Cerului, pe care l-au pus sa le scrie, sa
le lase mostenire omenirii.
Impreunarea mesagerilor cu pamantencele
Cercurile de piatra de la Avebury sunt mai vechi decat cele de la Stonehenge
Enoh a lasat marturie scrisa ca mesagerii lui Dumnezeu pe Pamant erau 200 si aveau 18 sefi, iar cel care ii conducea pe toti se numea
Samiza. Citam cateva paragrafe din traducerea lui Kernbach : “1. Cand oamenii s -au inmultit in acele zile, au inceput ca fiicele lor sa se
nasca gratioase si frumoase; 2. Si cand ingerii, copiii cerului, le-au vazut, ei si-au spus unii altora: sa ne alegem femei dintre cele ale
oamenilor si sa avem copii cu ele; 3. Atunci Samiza, seful lor, le-a spus:eu ma tem mult ca voi nu va veti atinge scopul; 4. Si daca asa veti
face, ma tem ca eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre; 5. Insa ei au jurat ca n-or sa renunte; 6. Si s-au jurat intre ei cu blesteme
reciproce (…) 10. Si ei si-au ales fiecare cite o femeie si s-au apropiat si au trait cu ele si ei le-au invatat magia, toate incantarile si
proprietatile radacinilor si ale arborilor; 11. Si aceste femei au ramas grele si au nascut uriasi”. Mai departe, se povestes te cummesagerii lui
Dumnezeu i-au invatat pe fiii lor toate tainele Cerului si Pamantului, ”iar acest fapt s-a aflat in Ceruri si ei si-au patat renumele”, aducand
asupra lor si a progeniturilor mania divina.
Invatatura pentru oameni
Se poate presupune ca Enoh era fiul unui ”mesager”, astfel s-ar explica de ce s-a bucurat de simpatia lor si mai ales de ce era atat de
longeviv. ”Mesagerii” l-au luat in calatorii timp de 200 de ani, unele spatiale, atat de departe, incat “Pamantul nici nu se mai vedea si domnea
un intuneric deplin” ( “Cartea lui Enoh”, dupa V. Kernbach ). L-au dus si intr-un tinut indepartat, unde Uriel si ceilalti s-au straduit sa-l faca
sa priceapa cum se construieste ”computerul” astronomic, cercetat in detaliu de britanicii Lomas si Knight. Apoi, l-au pus sa scrie – in 366
de manuscrise, cate unul pe an – tot ce-i aratasera si-l invatasera, apoi l-au mai lasat un an printre ai lui, sa-i instruiasca in citirea operei, dupa
care l-au luat cu ei.
Locul secret unde a fost instruit Enoh
Enoh a fost dus de ingeri intr-un loc secret,unde ingerul Uriel i-a aratat un ”aparat” cu care se putea masura ”traseele astrilor si legile lor”,
precum si „ce se intampla in toti anii din lume pana cand se va termina noua creatie”. Refacand aparatul lui Uriel, dupa ”Cartea lui Enoh”,
Knight si Lomas si-au dat seama ca acesta corespunde megalitilor de la Stonehenge si au concluzionat ca acolo, in Campia Salisbury, isi

3. avusesera observatorulingerii si acolo fusese dus Enoh. Cum Enoh era un patriarh antediluvian, ori Stonehenge este mai vechi decat spun
istoricii (3.000 – 1.600 i.C), ori nu acolo a fost dus!Insa cei doi britanici mai pierd din vedere un element de localizare din povestirea
patriarhului: „ la vest, se ridica un munte mare si impunator, de cremene”! Ceea ce nu se afla la Stonehenge!Mai interesant decat locatia
initierii este insa ”computerul” reconstituit de ei si inclus in cartea lor ”Aparatul lui Uriel”. Acesta arata exact ca… sanctuarulde la
Sarmisegetuza, mai precis, ”calendarul solar”, cu tot cu observatia orientarii lui pe directia N-S si E-V si cu calcularea aproape moderna a
anului! Paul Lazar Tonciulescu, in “Impactul Romei asupra dacilor”, scria ca ”dacii cunosteau sifoloseau un calendar solar considerat cel
mai precis din antichitate. Anul dacic avea 365,242197 zile, fata de 365,242198 la care a ajuns astronomia moderna. Calendaru l dacic de la
Sarmisegetuza permitea numararea zilelor unui an cu ajutorul unor stalpi dispusiin forma de cerc, asa cum le-a iesit lui Knight si Lomas.
Insa, complexul megalitic de la Stonehenge avea o eroare fata de „aparatul lui Uriel”: anul iesea cu 366 de zile! Deci, modelul trebuia cautat
la alta latitudine! Spre deosebire de ”anul megalitic”, anul dacic era uimitor de precis, mai degraba acesta parand a fi insp irat din ”aparatul lui
Uriel”.
Cunostintele astronomice si astrologice ale dacilor
Sanctuarul de la Gobekli Tepe, Turcia, este cel mai vechi sanctuarsolar, cu 7000 de
ani mai vechi decat Stonehenge
Iordanes, care i-a cunoscut pe daci prinsec.VI e.n., consemna ca: „ in timpul marelui preot Deceneu, dacii stiau teoria celor 12 semne
zodiacale, cum creste si scade orbita Lunii, cu cat globul de aur al Soarelui intrece globul pamantesc, sub ce nume si sub ce semne cele 346
de stele trec de la rasarit la apus,eclipsele, rotatia cerului, regulile prestabilite ale astrelor…”. Adica, exact ce il invatase ingerul Uriel si pe
Enoh. Nicolae Popa, autorul unei analize comparative asupra complexului de la Sarmisegetuza si de Stonehenge, a observat ca aliniamentele
celor doua sanctuare sunt similare. Axul care sectioneaza vatra de foc imparte cercul exterior in doua jumatati egale din pun ct de vedere al
pozitiilor stalpilor: de doua ori 34 de pozitii. Potcoavele, atat la Stonehenge,cat si la Sarmisegetuza, prezinta un numar identic de pozitii: 21.
Dispunerea pe grupuri a pozitiilor lespezilor ce sustin stalpii este identica. Nicolae Popa considera ca ambele monumente tin de aceeasi
traditie cultural-religioasa a unor populatii neolitice si au servit atat la masurarea timpului, cat si pentru o destinatie ritualica. Constructia de
la Sarmisegetuza ar dovediin plus, fata de cea de la Stonehenge,un grad inalt de perfectiune in ceea ce priveste precizia calcularii timpului.
Modelul ”computerului ceresc” pe care ingerul Uriel i l-a aratat lui Enoh se regaseste in toate sanctuarele dacilor. Poate in muntii Daciei a
avut loc initierea patriarhului antediluvian. In plus,sanctuarele circulare sunt atribuite de istorici getilor si masagetilo r. De catre istoricii
straini, ca cei autohtoninu le atribuie nimic, decat,poate, ”branza”, ”miel”, ”ied”… Sanctuarele circulare abunda pe teritoriul Romaniei, la
Adamclisi, Sarmisegetuza, Cetatuia, Racos- 3 sanctuare,si, ultimul descoperit ( in aprilie 2005), de la Sacele, pe dealul Bunloc. Intr-adevar,
bun loc! Acest sanctuareste mult mai mare si, se pare, mai complex decat cel de la Sarmisegetuza.
Bun loc, la paralela 45!
„Aparatele ingerilor” de pe teritoriul Marii Britanii si Irlandei au fost durate in piatra, ca ele sa ramana in picioare pentru posteritate.Ale
dacilor erau mai „flexibile”, cu stalpi de lemn pentru elementele variabile ale ”computerului” si din andezit pentru cele fixe. Se poate trage
concluzia ca preotii daci stapaneau foarte bine tehnica de construire a acestoraparate circulare „ cu stalpi, portaluri si ferestre”. I-a ajutat la
calcule si „locul bun” pe care l-au ales, aproape de paralela 45, iar la 45 de grade, orice formula de calcul astronomic se simplifica pentru ca
tangenta si cotangenta de latitudine este egala cu 1 si se inlocuiesc, iar sinusulsi cosinusulsunt radical din 2 pe 2 si, la fel, se inlocuiesc. Cu
alte cuvinte, nu-si scranteau mintea in calcule! De aceea si ”calea in dar” era atat de precisa, in timp ce altii, avand acelasi model astron omic,
nu reuseau sa ajunga la precizia ”anului dacic”.
Predictii astrologice

4. Sanctuarul de la Stonehenge are aceleasi elemente constitutive ca cel de la
Sarmisegetuza, numai ca este mult mai masiv
Asa cum au observat astronomii britanici legat de complexul de la Stonehenge,atat Sanctuarul Mare de la Sarmisegetuza, cat si celelalte
descoperite pana in prezent, nu numai ca au o orientare exacta Nord-Sud si respectiv Est-Vest, ci sunt astfel aliniate, incat razele Soarelui
care rasare il strabat de la un capat la celalalt doar intr-o singura zi pe an, pe 22 decembrie, atunci cand declinatia Soarelui este maxima si
incepe iarna astronomica. La acea data, pe intreg globul unde se celebrau cultele Soarelui si al Lunii, aveau loc ceremonii ale focului, ca
Soarele sa nu ”inghete” sau sa dispara. Cu acest prilej se faceau si prorociri generale. S-a observat la sanctuarele dacice pozitionarea
”nodurilor Lunare”, puncte care au mare insemnatate pentru astrologi. Includerea lor in ”aparatele” lui Uriel se justifica prin faptul ca
”mesagerii” i-au invatat pe fiii lor si cum sa prevada ”ce se intampla in toti anii”, sub aspect zodiacal. Toti astrologii care se respecta tin cont
de ”nodurile Lunare”, pentru ca Nodul Sud arata bagajul interior cu care ne nastem, iar Nodul Nord este calea pe care omul o are d e parcurs.
Din perspectiva geocentrica, Nodurile Lunare rezulta direct din miscarile Lunii si Soarelui in jurul Pamantului, care in fluenteaza
dimensiunea spirituala a vietii. Soarele simbolizeaza Spiritul, masculinitatea, actiunea. Luna este exponenta Sufletului, feminitatii,
receptivitatii.
sursa http://www.enational.ro
Secretele calendarului dacic. Ce legături existau între templele din Sarmizegetusa Regia şi felul în care strămoşii noştri calculau
trecerea timpului 24 august 2015, 02:50 deDaniel GuţăDevino fan Salvează în arhivă download pdf print article +1 (1 voturi)
cuvinte cheie:huendoara calendarul dacic calendar dac calendarul dacilor sarmizegetusa regia 4 comentarii 210 share 0
inShare Aboneaza-te la newsletter Abonare Sarmizegetusa Regia FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Vechile temple din Sarmizegetusa Regia şi altarele celorlalte cetăţi dacice din Munţii Orăştiei au dat naştere unei serii
nemărginite de ipoteze şi interpretări. Unii istorici au atribuit sanctuarelor antice rolul de calendare, iar teoriile asupra modului în
care strămoşii noştri măsurau trecerea timpului sunt numeroase.

5. Cea mai cunoscută relatare despre modul în care dacii se raportau la ştiinţă i-a aparţinut istoricului roman Iordannes şi datează
din secolul VI. Autorul lucrării „Getica” îi prezintă pe dacii din vremea regelui Burebista şi al sfătuitorului său Deceneu c a fiind
oameni instruiţi şi buni cunoscători ai ştiinţei şi ai naturii. Iordannes susţinea că geţii cunoşteau semnele zodiacului, mersul
planetelor şi aveau propriul calendar.
Deceneu i-a instruit, susţinea istoricul, în filosofie, ştiinţă, etică şi logică şi, „demostrându-le teoria celor douăsprezece semne
ale zodiacului, le-a arătat mersul planetelor şi toate secretele astronomice şi cum creşte şi scade orbita lunii şi cu cît globul de
foc al soarelui întrece măsura globului pămîntesc şi le-a expus sub ce nume şi sub ce semne cele trei sute şi patruzeci şi şase
de stele trec în drumul lor cel repede de la răsărit pînă la apus spre a se apropia sau depărta de polul ceresc”, informa Iordanes,
în Getica. Lucrarea autorului din Evul mediu timpuriu este contestată de istorici ca fiind bazată pe relatări fictive şi eronate.
Istorisirea lui Iordannes Alţi cercetători au folosit însă informaţiile oferite de Iordannes şi de istoricii din Antichitate pentru a
susţine propriile teorii legate de calendarul pe care l-ar fi folosit strămoşii noştri. S-au bazat în ipotezele lor şi pe rămăşiţele
sanctuarelor misterioase care se află în incinta sacră a Sarmizegetusei Regia.
„Confirmarea cea mai strălucită a spuselor lui Iordanes despre preocupările ştiinţifice (şi în special astronomice) la daci o
constituie însă marele sanctuar rotund din incinta sacră a Sarmizegetusei. Considerat multă vreme ca o enigmă, lui i s-au
atribuit, ipotetic, cele mai diverse destinaţii, de la aceea de circ până la aceea de necropolă sau de altar al zeului solar.
Academicianul C. Daicoviciu a făcut un mare pas înainte afirmând legătura acestui sanctuar cu calendarul. În realitate e vorba
nu numai de o simplă legătură; monumentul e un adevărat sanctuar-calendar al dacilor”, afirma Hadrian Daicoviciu, în volumul
„Dacii” (1965, Editura Ştiinţifică).
Un stâlp din Sarmizegetusa însemna o zi Vechiul sanctuar compus din trei cercuri concentrice (unul din blocuri de andezit, unul
din stâlpi de andezit şi unul din stâlpi groşi din lemn), care aveau în centru o construcţie din stâlpi groşi din lemn, în forma unei
potcoave, ar fi folosit la numărarea zilelor din an şi la calcule astronomice, susţin unii istorici.
Cei care au susţinut ipoteza sanctuarului – calendar precizau că un stâlp însemna o zi. „Numărul blocurilor de andezit care
alcătuiesc cercul exterior este de 104. Strâns lipite unul de altul şi uşor arcuite, ele formează un cerc perfect închis. Cercul al
doilea consta din două feluri de stâlpi: unii mai înguşti şi mai înalţi, ceilalţi mai laţi şi mai scunzi. Toţi stâlpii sunt paralelipipedici.
Şi stâlpii formează, deci, un cerc practic continuu, fără nici o întrerupere mai largă care ar putea reprezenta o intrare. În total,
sunt 180 de stâlpi înguşti, şi 30 de stâlpi laţi. Dar nu atât numărul stâlpilor, cât gruparea lor e importantă şi semnificativă:
invariabil, după 6 stâlpi înalţi şi înguşti urmează un al şaptelea, scund şi lat. Acest grup de 6+1 stâlpi se repetă de 30 de ori.
Îngrăditura centrală, în formă de potcoavă, a sanctuarului numără 34 de stâlpi de lemn, la fel cu cei ai cercului, dar mai puţin
înalţi”, informa istoricul.
Calendarul cu 360 de zile
“Admiţând că numai stâlpii subţiri reprezintă zile calendaristice, sanctuarul mare rotund cuprinde 180 de zile, repartizate în 30
de grupuri de câte 6. Să facem acum încă un pas înainte, afirmând că numărul de 180 de zile ne duce la concluzia existenţei
unui calendar în care anul era de 360 de zile”, explica istoricul Hadrian Daicoviciu. Potrivit acestuia, faptul că pe circumferinţa

6. sanctuarului nu sunt plasaţi 360 de stâlpi-zile, ci numai jumătate din acest număr, nu este o piedică în calea acceptării ipotezei
despre anul dacic de 360 de zile, deoarece sanctuarul rotund are un rol simbolic, de cult, şi nu un rol practic de calendar uzual
aflat la îndemâna tuturor.
“Ideea existenţei la daci a unui an calendaristic de 360 de zile nu are nimic surprinzător sau neverosimil, ţinând seama de
drumul parcurs în domeniul astronomiei şi al calendarului de multe alte popoare din antichitate, ea apare, dimpotrivă, ca foarte
posibilă şi chiar firească”, adăuga istoricul, care considera că dacii aveau un calendar original, însă cu timpul, pe măsură ce şi-
au dat seama de inexactitatea lui, au fost nevoiţi să îl corecteze.
Anul dacic - 47 sau 60 de săptămâni
Ştefan Bobancu, Cornel Samoilă şi Emil Poenaru au publicat, în 1980, un volum dedicat calendarului dacilor. Lucrarea
“Calendarul de la Sarmizegetusa Regia” a apărul la Editura Academiei Republicii Socialiste Române şi susţine, printre altele,
ipoteza că dacii aveau un sistem calendaristic complex. “Acest sistem era structurat pe baza ciclului de 13 ani. Anii dintr-un ciclu
erau de patru tipuri, ca valoare în zile de 364, 365, 366 şi 367, care aveau o succesiune fixă. Un an din calendarul civil dacic
avea 47 de săptămâni. Săptămânile erau de trei tipuri, de şase, şapte şi opt zile. Un an din calendarul ritualic dacic avea 60 de
săptămâni, toate având câte şase zile, iar fiecare an se corecta la sfârşit, cu ajutorul unei structuri anume construite, cu 4,5, 6
sau 7 zile, pentru a se alinia calendarului civil. Sistemul calendaristic dacic (atât civil, cât şi ritualic) avea proprietat ea
remarcabilă de a situa prima zi a Anului Nou, de fiecare dată, în prima zi a unei săptămâni”, susţineau autorii volumului editat de
Academia RSR. Evidenţa timpului era ţinută foarte uşor, adăugau cercetătorii.
Dacii îşi corectau calendarul o dată la doi ani
Un alt studiu asupra calendarului dacic a fost publicat de Sebastian Vârtosu şi Anişoara Munteanu, în 2013, şi a fost bazat pe
cercetarea ansamblului de sanctuare din Sarmizegetusa Regia. Cei doi cercetători stabileau că un an dacic conţine 52
săptămâni, ceea ce înseamnă 364 zile (52x7=364 sau 13 luni egale a câte 28 zile fiecare 13x28=364). “Să ne orientăm atenţia
la marele sanctuar circular. Cercul exterior din piatră este format din 104 piese. La prima vedere pare neobişnuit acest număr,
dar dacă ne gândim că acesta reprezintă de două ori numărul 52, dintr-o dată, totul capătă sens. 52 reprezintă numărul de
săptămâni dintr-un an, iar dacă vrem să vedem câte zile are anul acela, înmulţim 52 cu 7 şi avem răspunsul, 364 de zile.
Aşadar, o rotaţie completă a cercului exterior de piatră din Marele Sanctuar Circular se efectua la o dată la doi ani. Atunci dacii
efectuau corecţiile necesare. De ce nu după un an? Pentru că ar fi stricat simetria anului perfect. Toate lunile egale, cu câte 28
de zile fiecare, anotimpurile egale a câte 13 săptămâni fiecare (91 zile). Măcar un an trebuia păstrată această „perfecţiune”,
altfel lumea pierea în haos (asta spune multe şi despre religia lor şi despre psihologia şi mentalităţile lor). Dar de ce nu făceau
corecţia după trei, patru, cinci ani sau mai mulţi? Răspunsul este simplu - dacii erau oameni simpli, cu simţ practic, înţelepţi şi
extrem de inteligenţi, contrar părerii istoricilor care îi consideră barbari. .Dacă treceau prea mulţi ani până să se facă corecţia,
decalajul între anul tropic şi cel dacic ar fi fost prea mare”, susţineau autorii volumului “Calendarul dacic din ansamblul de
sanctuare de la Sarmisegetuza Regia” (2013).

7. Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii şi de ce nu foloseau scrierea.
Sute de cuvinte mai puţin ştiute pe care ni le-au lăsat moştenire strămoşii noştri 8 aprilie 2015, 06:10 deDaniel GuţăDevino fan
Salvează în arhivă download pdf print article +4 (20 voturi) cuvinte cheie:limba dacilor dacii scrisul dacic sarmizegetusa regia
dacii hunedoara 216 comentarii 278 share 4 inShare Aboneaza-te la newsletter Abonare Dacii, înfăţişaţi de cei de la Terra
Dacica Aeterna. Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre
oamenii de ştiinţă care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns
lingviştii consacraţi, însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse. ŞTIRI PE
ACEEAŞI TEMĂ Cele 10 secrete ale Sarmizegetusei Regia: cum a fost cucerită şi distr... Cât de veche e limba română şi cum
s-a format, de fapt. Controversele ... Dacii, războinicii blonzi cu ochii albaştri. Femeile dace, frumoase şi... Studiul originii limbii
vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o ştiinţă complexă, căreia i-au căutat răspunsul lingvişti şi filologi
renumiţi ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Potrivit istoricilor, circa 160 de cuvinte folosite în
limba română provin din fondul geto-dacic, deşi urmele certe ale limbii folosite în vremea strămoşilor noştri nu s-au păstrat ori
sunt contestate. Oamenii de ştiinţă au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populaţiile antice băştinaşe de pe actualul
teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu. Astfel cuvintele identificate ca fiind
autohtone şi arhaice nu îşi au originea în niciuna din limbile cu care limba română avea legătură: latina, greaca, slava, turca,
maghiara. În al doilea rând, ele pot fi regăsite în limba albaneză care ar fi avut origini commune cu cele ale tracilor. George
Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împărţit cuvintele autohtone, arhaice, în patru categorii: cuvinte
considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte autohtone care au un
corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără corespondent în
albaneză, listate de I.I. Rusu şi cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu. Lista cuprinde următorii termeni: A: abeş,
Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea, Argeş,
arunca, azugă. B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare,
bordei, bortă, brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc,
butură, buză. C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac,
copil, creţ, cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură, D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca,
dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău. F: fărîmă. G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe,
ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie, groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă. H: hojma. I:
iazmă, iele. Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema. J: jilţ. L: leagăn, lepăda, lespede, leşina. M: mal, maldac, maz ăre,
măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca, mânz, morman, mosoc,
moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat. N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian. O: ortoman. P: păstaie, păstra, pânză, pârâu,
prunc, pururea. R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză. S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână,
străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră, şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma,
sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza. T: tare, traistă, tulei, Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă. U: uita (a se), undrea,
urca, urcior, urdă, urdina, urdoare. V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol, Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma,
zimbru zîrnă. Denumirile antice Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antică, fără a avea neapărat
originea în limba dacilor. Printre ele se numără: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş,
Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos, Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos –
Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus, Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus –
Someş, Sargetia – Strei, Tyras – Nistru, Tibisis – Timiş. Lor li se adaugă numele de localităţi şi antroponime: Azizis, Acmonia,
Acidava, Albac, Altinum, Ampelum, Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—
antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus — antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin", Tapae,
Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi multe altele. De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni
cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante. Dacii nu foloseau
scrierea Cercetătorul Ariton Vraciu susţinea că dacii nu foloseau scrierea. „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au
avut o scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat
scrierea înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul istoricului Aelianus:
la vechii traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos s ă
foloseşti scrierea. Limba ilirillor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină.
Desigur, de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind,
sisteme de scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca
aşa să stea lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul, în
volumul Limba daco-geţilor. Timişoara: Editura Facla (1980). Istoricii Constantin şi Hadrian Daicoviciu susţineau însă că dacii
cunoşteau scrisul. Descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas ştanţat cu inscripţiile
Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine, i-au adus la această concluzie. „Cu multă dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat
inscripţia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripţie în limba dacilor, traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr,
cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul

8. grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO e
redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineşte sau măcar cu litere latineşti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe
o ciupercă. Tot aşa va fi scrisă şi epistola lui Decebal către Domiţian, semn că la cancelaria regească de la Sarmizegetusa
limba puternicului Imperiu roman era cunoscută şi folosită. Aşadar, dacii cunoşteau scrierea. Fireşte, ea n-a devenit niciodată
accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).
Citeste mai mult: adev.ro/nmgyx2
10 lucruri puţin ştiute despre Decebal,ultimul rege al Daciei.De ce era renumitdrept cel mai temutduşman al
Romei Antice
Decebal a fost ultimul rege al Daciei şi un personaj de legendă în istoria poporului român. A fost omul care a condus armatel e
Daciei în cele mai crunte înfruntări din Antichitate. Decebal a sfârşit ucigându-se, iar după moartea sa, o parte a teritoriilor aflate
în stăpânirea lui au intrat în componenţa Imperiului Roman.
Decebal, ultimul rege al Daciei, este unul dintre personajele fascinante din istoria românilor. Domnia sa, de două decenii, a avut
loc într-o perioadă în care Imperiul Roman se afla într-o continuă expansiune şi reprezenta cea mai mare ameninţare pentru
poporul care stăpânea teritoriile actuale ale României.
Armatele regelui dac au fost înfrânte în cele din urmă de romani, iar o parte a ţării a devenit provincie a Imperiului. Totuşi, regele
înfrânt a rămas în istorie ca un adversar de temut chiar şi pentru puternicul Imperiu Roman.
Iată zece lucruri mai puţin cunoscute despre regele Decebal:
1 Cea mai faimoasă descriere
Istoricul latin Cassius Dio l-a prezentat pe Decebal ca fiind un duşman de temut al romanilor.
„Decebal, regele dacilor, era priceput în ale războaielor şi iscusit la faptă, ştiind când să năvălească şi când să se retragă la
timp, meşter în a întinde curse, viteaz în luptă, ştiind a se folosi cu dibăcie de o victorie şi a scăpa cu bine dintr-o înfrângere:
pentru cari lucruri el a fost mult timp un potrivnic de temut”, relata Dio Cassius, în Istorii, volumele în care a descris războaiele
daco-romane.
2 Cum a ajuns rege
Potrivit istoricilor, Decebal s-a născut între anii 50 şi 60 ai erei noastre şi a ajuns la conducerea ţării în anul 87, într-o perioadă în
care Dacia se afla sub ameninţarea armatelor romane. Puterea i-a fost cedată de bunăvoie, potrivit relatărilor unor istorici antici,
de către regele Duras, iar decizia a permis astfel reorganizarea şi întărirea statului dac. Decebal ar fi fost fiul regelui Scorilo,
potrivit interpretării date de istorici unei inscripţii descoperite în Sarmizegetusa Regia. Este vorba de un vas, probabil unul de
cult, ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine. IstoriculHadrian Daicoviciu a tradus inscripţia prin:
Decebal fiul lui Scorilo. „Într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de
pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia
DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine”, constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii
(1965)

9. 3 Cum arăta regatul lui Decebal
În vremea lui Decebal, regatul dac a cuprins Transilvania, Banatul, Oltenia, centrul şi sudul Moldovei, fiind considerat mai
puternic şi mai bine organizat, decât în vremea regelui Burebista, chiar dacă era mai puţin întins. Greniţele statului dac erau la
sud şi la vest Dunăera, la est Prutul şi Dunărea, Dobrogea fiind sub influenţă romană, iar la Tisa şi Prutul. Capitala era la
Sarmizegetusa Regia, în Munţii Orăştiei.
4 Primii ani de război ai lui Decebal
Din primii ani de domnie ai lui Decebal, Dacia se afla în conflict cu Imperiul Roman. În vremea împăratului Domiţian, romanii au
invadat teritoriile din sudul ţării, însă iniţial au fost înfrânţi şi zdrobiţi. În anul 88 romanii reuşesc să obţină o victorie împotriva
dacilor, la Tapae (Porţile de fier ale Transilvaniei, din zona Ulpia Traiana Sarmizegetusa), iar ulterior între cele două popoare se
instaurează pacea. Deşi Decebal fusese înfrânt, tratatul de pace încheiat cu Roma îi era avantajos, susţin istoricii. Decebal a
fost numit rege clientelar al Romei, dar regatul său beneficia de subvenţii din partea Romei, care a trimis în Dacia ingineri
constructori şi instructori militari, astfel încât ţara să se poată dezvolta şi organiza.
5 Cum a primit numele Decebal
Istoricii susţin că numele Decebal înseamnă „cel curajos” sau „cel puternic”. Regele dac s-a numit Diurpaneus înainte ca
faima cucerită în războaiele de la Tapae să îi aducă acest supranume. Unul dintre aceste războaie a fost purtat cu armatele
împăratului Domiţian, conduse de generalul Fuscus. În anul 87, romanii au trecut Dunărea, dar au fost opriţi la Tapae, în urma
unei ambuscade plănuite de Decebal. Istoricii susţin că aproape toţi soldaţii din Legiunea a V-a Aludae au fost ucişi, împreună
cu generalul Cornelius Fuscus. Înainte de această bătălie, Decebal, văzând numărul mare al forţelor armate romane, a propus
încheierea unui tratat de pace, însă a fost refuzat.
„Atunci a trimis o nouă solie, cu înştiinţarea că de-i vor cere lui romanii pe viitor pace, nu o va da decât în schimbul unui tribut de
doi oboli pe an de fiecare cap de roman din imperiu. Se pare că Fuscus a luat atunci insulta asupra sa şi că a intrat — pe cât de
furios, pe atât de imprudent — în Dacia, spre a pedepsi pe Decebal. Având un astfel de temperament, înţelegem cum Fuscus a
putut fi atras în cursă şi sfârmat, de cumintele, socotitul şi plinul de resurse strategice, Decebal al Dacilor. Steagurile ş i prada
cucerite de la romani — acum se va fi prăpădit întreaga Legio V Alaudae — fură duse — ştim sigur acest lucru delà Cassius Dio
— nu la Sarmizegetusa, ci în alte burguri din munţi”, scrie istoricul Vasile Pârvan, în volumul Getica
(1926).
6 Cum i-a înşelat pe romani
O altă mărturie a iscusinţei regelui dac în război a venit în urma înfrângerii din anul 88, de la Tapae, unde dacii au încercat să
ţină piept invaziei legiunilor romane conduse de generalui Tettius Iulianus. Istoricii susţin că atunco legionarilor romani li s-a
ordonat să îşi înscrie fiecare numele pe scut, pentru a putea fi urmăriţi în luptă. I-au învins pe daci, însă au suferit pierderi
însemnate. Armata lui Decebal s-a retras în munţi, din calea romanilor, care au renunţat să o urmărească şi să o zdrobească. O

10. legendă spune că una dintre capcanele întinse de regele Decebal romanilor a fost cea a curăţării trunchiurilor de copaci dint r-o
pădure, pe care le-au împodobit cu arme şi armuri, astfel încât legionarii au crezut că au în faţă o mare armată şi au evitat
înaintarea spre Sarmizegetusa. O altă istorisire despre bătălia de la Tapae îl prezintă pe dacul Vezinas, cel care a scăpat de
captivitate prefăcându-se mort, pe câmpul de luptă, şi fugind apoi noaptea la adăpost.
7 Armata lui Decebal
Potrivit istoricilor, armata lui Decebal se putea ridica la 60.000 de oameni, dintre care 40.000 erau daci, iar restul proveneau din
rândurile triburilor germanice şi sarmatice, care le-au fost aliate dacilor împotriva romanilor. Despre organizarea armată a
dacilor a scris istoricul Vasile Pârvan. „Atât organizarea trupelor, pe cete comandate de şefi pricepuţi în ale războiului (m ai ales
de guerilla şi de stratageme), cât şi armamentul şi maşinile de război, geţii le puteau perfect învăţa delà regii elenistici, ai
Macedoniei şi Thraciei, cu cari fuseseră în necontenite lupte, sau la cari serviseră ca mercenari. Dar principalele lupte ale geţilor
nu erau cu Grecii ori, pe urmă, cu Romanii, ci cu barbarii înconjurători: Scytho-Sarmaţi, Suebi, Bastarni, Celţi de toate felurile, în
sfârşit Thraci. Prin urmare oastea getică fiind mai mult o periodică ridicare în masă a populaţiei ţărăneşti turburate de vec inii
nomazi şi prădalnici, va fi avut acelaş caracter, ca şi oastea principatelor române de mai târziu: cete ţărăneşti, înarmate adesea
cu simple unelte agricole, ori măciuci şi buzdugane de lemn strujit şi pârlit. Pe vremea lui Decebal, dacii aveau de mult cet ăţi tari
şi maşini de războiu după modelele romane. Dar chiar în războiaiele cu Traian, dacii apar pe Columnă tot ca nişte ţărani,
înarmaţi ad-hoc, iar nu ca oaste de meserie”, scrie Vasile Pârvan. Istoricul adăuga că dacii întrebuinţau la atac ordinea de luptă
în formă de pană, care să intre şi să rupă în două frontul duşman.
8 Războaiele daco-romane
În primul război de cucerire a Daciei, romanii au folosit o armată care ajungea la 150.000 de militari. Războiul a început în
primăvara anului 101, dar fusese pregătit din anii precedenţi. Aurul şi celelalte resurse ale Daciei şi forţa ameninţătoare a
statului lui Decebal au fost cauze pentru care împăratul Traian a dorit cucerirea acestui teritoriu. În timpul primului război,
romanii au reuşit să distrugă mai multe fortăreţe din Munţii Orăştiei, dar apropierea iernii i-a obligat să îşi încetinească
înaintarea. O legendă prezintă armata romană în faţa unei cetăţi dacice, găsind înfipte în pari craniile prizonierilor romani.
Bătăliile dintre daci şi romani duc la pierderi mari de ambele părţi şi se încheie la sfârşitul anului 102, cu un armistiţiu dictat de
Traian, defavorabil dacilor. Al doilea război daco-roman a început în primăvara anului 105, când Decebal, bazat pe susţinerea
aliaţilor săi, atacă legiunile romane cantonate în Dacia, cu intenţia de a recupera teritoriile pierdute. Represaliile romanilor, care
dispuneau la acea vreme de o armată extinsă până la 200.000 de oameni, sunt puternice. Ele duc în vara anului 106, la
cucerirea şi distrugerea Sarmizegetusei Regia. Războiul se încheie astfel cu înfrângerea dacilor, cu moartea regelui Decebal, şi
cu proclamarea Daciei ca provicie
romană.
9 Comoara lui Decebal
Istoricii care au relatat despre războaiele daco-romane afirmă armatele împăratului Traian au luat prăzi care au totalizat peste
160 de tone de aur şi 300 de tone de argint. Cucerirea Daciei a fost sărbătorită timp de 123 de zile pe străzile Romei, iar

11. cetăţenii ei au fost scutiţi timp de un an de plata impozitelor. Înainte ca Dacia să fie cucerită de romani, Decebal ar fi as cuns
însă o parte a comorilor în albia râului Sargeţia, care curgea în apropierea capitalei Sarmizegetusa Regia, potrivit lui Dio
Cassius. "Decebal abătuse râul cu ajutorul unor prizonieri şi săpase acolo o groapă. Pusese în ea o mulţime de argint şi de aur,
precum şi alte lucruri foarte preţioase, aşezase peste ele pietre şi îngrămădise pământ, iar după aceea aduse râul din nou în
albia lui. Tot cu oamenii aceia Decebal pusese în siguranţă, în nişte peşteri, veştminte şi alte lucruri la fel. După ce făcu toate
acestea, îi măcelări, ca sa nu dea nimic pe faţă”, relata Dio Cassius. Istoricul roman susţine însă că Decebal a fost trădat de
Biciclis, unul dintre apropiaţii săi, căzut prizonier în război, iar romanii ar fi descoperit comoara. O altă relatare despre comoara
lui Decebal a revenit în actualitate 14 secole mai târziu, când localnicii au găsit în râul Strei tezaure extrem de valoroase, despre
care se credea că au aparţinut regelui dac. „Mergea nişte pescari români cu şeicile din Mureşu în Streiu şi, legându-şi luntrile cu
un trunchiu, au zărit că sclipeşte ceva. Vrând să scoată din apă cceea ce sticlise prin rădăcinile lemnului şi cercând mai de
adinsul, au aflat şi mai mulţi galbeni, mai cu seamă de ai lui Lisimahu, craiul Traciei, cu inscripţie greceas că. Cum am înţeles din
oameni vrednici de credinţă, la 400.000 de galbeni şi mulţi sloi (n.r. piese) de aur au aflat.”, relata Gheorghe Şincai, în Hronica
Românilor.
10 Cum a murit Decebal
Scena dramatică a morţii lui Decebal a fost ilustrată pe Columna lui Traian. Fresca îl înfăţişează pe acesta înconjurat de ostaşii
romani, în timp ce îşi taie gâtul cu un pumnal. “Decebal ştia bine că după ce totul a fost pierdut urma să fie târât în robie, să
împodobească triumful împăratului învingător. Mândria lui nu suporta o asemenea ruşine şi de aceea a preferat să-şi curme
singur viaţa”, explica istoricul Ioan Horaţiu Crişan. Scena a fost relatată şi de istoricul latin Dio Cassius. „Când a văzut Decebal
că scaunul lui de domnie şi toată ţara sunt în mîinile duşmanului, că el însuşi este în primejdie să fie luat prizonier, îşi curmă
zilele. Capul său fu dus la Roma”, relata istoricul latin Dio Cassius. Despre locul unde s-ar fi petrecut evenimentul se ştie mai
puţin. Unii istorici plasează sinuciderea în apropierea cetăţii Sarmizegetusa Regia, iar o legendă spune că acesta ar fi Poiana
Omului, din Munţii Orăştiei.
Ce limbă vorbeau, de fapt, dacii şi de ce nu foloseau scrierea. Sute de cuvinte mai puţin ştiute pe care ni le -au lăsat
moştenire strămoşii noştri
Aproape 200 de cuvinte din limba română îşi au originea în limba vorbită de daci, potrivit celor mai mulţi dintre oamenii de ştiinţă
care s-au dedicat studierii limbilor arhaice. Dacii nu foloseau scrierea, este o altă concluzie la care au ajuns lingviştii consacraţi,
însă cele mai multe dintre teoriile privind limba sau scrisul în vremea antică au stârnit controverse.
Studiul originii limbii vorbite în vremea dacilor pe actualul teritoriu al României este o ştiinţă complexă, căreia i-au căutat
răspunsul lingvişti şi filologi renumiţi ca Ariton Vraciu, Ioan Iosif Rusu sau Bogdan Petriceicu Haşdeu. Potrivit istoricilor, circa
160 de cuvinte folosite în limba română provin din fondul geto-dacic, deşi urmele certe ale limbii folosite în vremea strămoşilor
noştri nu s-au păstrat ori sunt contestate. Oamenii de ştiinţă au identificat aceste cuvinte ca fiind folosite de populaţiile antice
băştinaşe de pe actualul teritoriu al României folosind un criteriu eliminatoriu, potrivit lingvistului George Pruteanu. Astfel
cuvintele identificate ca fiind autohtone şi arhaice nu îşi au originea în niciuna din limbile cu care limba română avea legătură:
latina, greaca, slava, turca, maghiara. În al doilea rând, ele pot fi regăsite în limba albaneză care ar fi avut origini commune cu
cele ale tracilor. George Pruteanu, autor al unui studiu dedicat limbii daco-gete a împărţit cuvintele autohtone, arhaice, în patru
categorii: cuvinte considerate autohtone de Bogdan Petriceicu Haşdeu, în „Etymologicum Magnum Romaniae”, cuvinte
autohtone care au un corespondent de origine indo-europeană în albaneză, listate de Ioan Iosif Russu, cuvinte autohtone fără
corespondent în albaneză, listate de I.I. Rusu şi cuvinte considerate autohtone de Ariton Vraciu.
Lista cuprinde următorii termeni:
A: abeş, Abrud, abur, acăţa, adămană, ademeni, adia, aghiuţă, aidoma, ală, alac, aldea, ameţi, amurg, anina, aprig, argea,
Argeş, arunca, azugă.
B: baci, baier, baligă, baltă, bară, Barbă-cot, barză, bască, batal, băga, băiat, bălan, balaur, beregată, boare, bordei, bortă,
brad, brânduşă, brânză, brâu, brusture, bucur, buiestru, bunget, burghiu, burlan, burtă, burtucă, burtuş, butuc, butură, buză.
C: caier, caţă, căciulă, căpuşă, căpută, cătun, cioară, cioban, cioc, ciocîrlie, ciomag, cârlan, cârlig, codru, copac, copil, creţ,
cruţa, cujbă, culbec, curma, curpăn, cursă, custură,
D: darari, daş, dărâma, deh, deretica, descăţa, descurca, dezbăra, desghina, dezgauc, doină, don, dop, droaie, dulău.
F: fărîmă.
G: gard, gata, gălbează, genune, ghes, ghiară, ghimpe, ghiob, ghionoaie, ghiont, ghiuj, gîde, gîdel, gordin, gorun, grapă, gresie,
groapă, grui, grumaz, grunz, gudura, guşă. H: hojma. I: iazmă, iele. Î: încurca, înghina, îngurzi, înseila, întrema.
J: jilţ.
L: leagăn, lepăda, lespede, leşina.
M: mal, maldac, mazăre, măceş, mădări, măgură, mălai, mămăligă, mărcat, mătură, melc, Mehadia, mieru, mire, mistreţ, mişca,
mânz, morman, mosoc, moş, moţ, mugure, munună, murg, muşat.
N: năpârcă, năsărâmbă, niţel, noian.
O: ortoman.
P: păstaie, păstra, pânză, pârâu, prunc, pururea.
R: raţă, ravac, răbda, reazem, ridica, rîmfă, rînză.

12. S: spânz, stăpân, stărnut, sterp, stejar, steregie, stână, străghiată, strepede, strugure, strungă, sugruma, suguşa, şale, şiră,
şopârlă, şoric, şut, scăpăra, scrum, scula, scurma, sâmbure, sîmvea, sarbăd, Sarmisegetuza.
T: tare, traistă, tulei,
Ţ: ţap, ţarc, ţarină, ţăruş, ţundră, ţurcă.
U: uita (a se), undrea, urca, urcior, urdă, urdina, urdoare.
V: vatră, vătăma, vătui, viezure, viscol,
Z: zară, zăr, zburda, zestre, zgardă, zgîria, zgârma, zimbru zîrnă.
Denumirile antice
Potrivit istoricilor, o serie de nume de râuri provin din perioada antică, fără a avea neapărat originea în limba dacilor. Printre ele
se numără: Alutus, Aloutas – Olt, Amutrion, Amutria – Motru, Argessos, Ordessos – Argeş, Crisus – Criş, Hyerassus, Tiarantos,
Gerasus, Seratos – Siret, Istros, Donaris – Dunărea, Maris, Marisos – Mureş, [B]useos – Buzău, Naparis – Ialomiţa, Patissus,
Pathissus, Tisia – Tisa, Pyretus, Pyretos, Pyresos, Porata – Prut, Rabon – Jiu, Samus – Someş, Sargetia – Strei, Tyras –
Nistru, Tibisis – Timiş. Lor li se adaugă numele de localităţi şi antroponime: Azizis, Acmonia, Acidava, Albac, Altinum, Ampelum,
Bersovia (Berzobis), Degis — antroponim, Dicineus — antroponim, Decebalus—antroponim, Dierna, Dinogessia, Ditugentus —
antroponim, Durpaneus — antroponim, Drobeta,— „Turnu Severin", Tapae, Tur(i)dava, Scorylo, Siosto, Potaissa, Sacidaba şi
multe altele. De asemenea, conform unor istorici medievali, dacii erau buni cunoscători ai plantelor medicinale, iar din vremea
lor s-au păstrat aproape 80 de denumiri dace de plante.
Dacii nu foloseau scrierea
Cercetătorul Ariton Vraciu susţinea că dacii nu foloseau scrierea. „Ştim sigur că tracii şi ilirii din perioada istorică nu au avut o
scriere proprie sau un alfabet. Traco-dacii, la fel ca majoritatea populaţiilor antice n-au cunoscut şi n-au întrebuinţat scrierea
înainte de începutul influenţei greceşti (Russu 1967). Semnificativ este în această privinţă pasajul is toricului Aelianus: la vechii
traci nimeni nu cunoştea slovele, iar toate neamurile barbare din Europa socoteau că este un lucru foarte ruşinos să foloseşt i
scrierea. Limba ilirillor o cunoaştem tot indirect, din fragmentele ce au rămas întâmplător în scriere greacă sau latină. Desigur,
de aici nu trebuie trasă concluzia că, într-o perioadă mai veche, în aceste zone n-ar li putut exista, teoretic vorbind, sisteme de
scriere — autohtone ori importate —, care ulterior au dispărut sau nu au putut fi încă descifrate. Nu este exclus ca aşa să stea
lucrurile în cazul tabletelor de la Tărtăria, datînd cu aproximaţie din anul 3000 î.e.n”, concluziona lingvistul, în volumul Limba
daco-geţilor. Timişoara: Editura Facla (1980). Istoricii Constantin şi Hadrian Daicoviciu susţineau însă că dacii cunoşteau
scrisul. Descoperirile arheologice, printre care cea din Sarmizegetusa Regia, a unui vas ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per
Scorilo, scrise cu litere latine, i-au adus la această concluzie.
„Cu multă dreptate acad. C. Daicoviciu a interpretat inscripţia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripţie în limba dacilor,
traducând-o prin: Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul
de „fiu”, ca, de pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la
Sarmizegetusa inscripţia DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineşte sau măcar cu
litere latineşti a fost redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciupercă. Tot aşa va fi scrisă şi epistola lui Decebal către Domiţian,
semn că la cancelaria regească de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscută şi folosită. Aşadar, dacii
cunoşteau scrierea. Fireşte, ea n-a devenit niciodată accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”,
constata Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).
Citeste mai mult: adev.ro/nmgyx2
Cele 10 secrete ale Sarmizegetusei Regia: cum a fost cucerită şi distrusă de romani, ce înseamnă Decebalvs per
Scorilo şi misterele sanctuarelor solare
Sarmizegetusa Regia a fost capitala Daciei, înainte de războaiele romane care au dus la distrugerea ei. În prezent situl
arheologic al vechiului oraş antic este inclus în patrimoniul UNESCO, importanţa fiindu-i astfel recunoscută pe plan mondial.

13. Sarmizegetusa Regia este este considerată „perla” Parcului Natural Grădiştea Muncelului Cioclovina, rezervaţia naturală întinsă
pe aproape 40.000 de hectare în Munţii Şureanu. Sarmizegetusa a fost cea mai importantă şi cea mai mare aşezare din istoria
Daciei, iar în prezent este unul dintre siturile istorice principale din România. Este, de asemenea, monument UNESCO, alături
de alte cinci foste cetăţi dacice din Munţii Orăştiei. 1 De unde provine numele Sarmizegetusa Toponimul Sarmizegetusa a
apărut în inscripţiile antice şi la autorii antici sub diferite forme Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege,
Sarmizege. Potrivit istoricilor, numele este compus din două părţi zermi (stâncă, înălţime) şi zeget (palisadă, cetate), iar între
date sunt „cetatea de pe stâncă”, „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade”. Istoricul Vasile Pârvan arăta că numele aşezării indica
sacralitatea acesteia, faptul că Sarmizegetusa era o cetate a regilor. 2 Cum arăta Sarmizegetusa Regia în Antichitate Aşezarea
Sarmizegetusa Regia, de pe Dealul Grădiştii, era formată din trei părţi dinstincte: cetatea, incinta sacră şi cartierele unde se
aflau construcţiile civile. Potrivit istoricilor, întreaga aşezare a Sarmizegetusei era dotată cu instalaţii de captare şi de transport a
apei potabile şi de drenare a apei de ploaie. În Sarmizegetusa Regia au funcţionat la un moment dat şapte temple, afirmă
Cristina Bodo, în lucrarea „Munţii Orăştiei, centrul regatului Dac”, publicată în Monografia judeţului Hunedoara. Potrivit is toricului
Hadrian Daicoviciu, Sarmizegetusa era şi un loc de refugiu al dacilor. „Aşezarea avea şi o cetate, cuprinzând o suprafaţă de
circa trei hectare între zidurile ei cu plan neregulat. Dar Sarmizegetusa n-avea în primul rând însemnătate strategică; spre
deosebire de celelalte cetăţi care domină ţinutul dimprejur, aceasta, deşi se află la 1200 metri înălţime, este ea însăşi dominată
de înălţimile înconjurătoare mai mari. E, prin urmare, o cetate de refugiu, menită să adăpostească numeroasa populaţie din
împrejurimi. La Sarmizegetusa, locuinţele aşezării civile se întindeau în afara zidurilor cetăţii pe distanţa de vreo trei kilometri,
înşirându-se pe terasele Dealului Grădiştii şi lăsând, pare-se, între ele adevărate străzi”, scria Hadrian Daicoviciu, în volumul
Dacii, publicat în 1965.
3 Capitala Daciei apărată de un lanţ de cetăţi Capitala Daciei era bine protejată în faţa invadatorilor, de un sistem de fort ificaţii
unitar. „O simplă privire pe hartă arată că fortificaţiile de la Costeşti, Blidaru, Vârful lui Hulpe, Piatra Roşie, Băniţa, ca şi
numeroasele elemente defensive de mai mică însemnătate, au fost concepute în vederea unui scop limpede: protejarea marelui
centru economic, politic şi religios-cultural de la Sarmizegetusa (Dealul Grădiştii). Cetăţile menţionate nu sunt simple centre
tribale întărite. Ele sunt construite în astfel de locuri, încât se văd şi se sprijină reciproc”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în
volumul Dacii, publicat pentru prima dată în 1965, la Editura Ştiinţifică. Din aceste fortificaţii erau supravegheate căile de acces
spre Sarmizegetusa Regia, iar în jurul lor erau aşezări civile. În prezent, în jurul Sarmizegetusei din Munţii Orăştiei mai s unt
câteva sate risipite pe văile şi pe culmile munţilor, locuri unde trăieşte o populaţie mult mai mică decât în trecut. 4 Cine sunt cei
care au domnit la Sarmizegetusa Potrivit istoricilor, Sarmizegetusa a devenit capitala politică a Daciei în vremea lui Deceneu,
urmaşul lui Burebista la conducerea poporului. „Deceneu este cel care mută capitala politică a Regatului Dac de la Costeşti -
Cetăţuie (unde a funcţionat în timpul lui Burebista) la Sarmizegetusa Regia (Dealul Grădiştii), unde se afla şi centrul religios.
Astfel, din această perioadă funcţiile de rege şi mare preot sunt reunite, iar indicii privind separarea celor două funcţii până la
finalul existenţei Regatului Dac nu există”, relata cercetătorul ştiinţific Cristina Bodo, în studiul publicat în Monografia judeţului
Hunedoara „Opera târzie a lui Iordanes ne ajută, aşadar, să stabilim următoarea succesiune la tronul de la Sarmizegetusa:
Deceneu, Comosicus, Coryllus, Dorpaneus, Decebal. Deceneu, primul rege al Daciei transilvănene după asasinarea lui
Burebista, nu e un personaj necunoscut şi succesiunea lui la tron apare foarte firească dacă ne gândim că tocmai el fusese
colaboratorul cel mai apropiat al defunctului rege”, scria istoricul Hadrian Daicoviciu, în volumul Dacii, publicat la Editura
Ştiinţifică, în 1965. Alţi istorici susţin că şi regele Koson ar fi domnit la Sarmizegetusa Regia. 5 Misterul inscripţiei Decebalvs Per
Scorilo Una dintre cele mai importante descoperiri înregistrate la Sarmizegetusa Regia a fost un vas înalt de un metru şi cu un
diametru asemănător, care i-a făcut pe istorici să susţină că dacii cunoşteau scrisul. Vasul, probabil unul de cult, potrivit
cercetătorului Hadrian Daicoviciu, era ştanţat cu inscripţiile Decebalvs Per Scorilo, scrise cu litere latine. „Cu multă dreptate
acad. C. Daicoviciu a interpretat inscripţia de pe vasul de la Sarmizegetusa ca o inscripţie în limba dacilor, traducând-o prin:
Decebal fiul lui Scorilo; într-adevăr, cuvântul per (înrudit cu latinescul puer) are în limba traco-dacilor înţelesul de „fiu”, ca, de
pildă, în numele Zuper. Alfabetul grecesc e înlocuit cu cel latin; pe marele vas de cult descoperit la Sarmizegetusa inscripţia
DECEBALVS PER SCORILO e redactată în limba dacilor, dar cu litere latine. În latineşte sau măcar cu litere latineşti a fost
redactat mesajul trimis lui Traian pe o ciupercă. Tot aşa va fi scrisă şi epistola lui Decebal către Domiţian, semn că la cancelaria

14. regească de la Sarmizegetusa limba puternicului Imperiu roman era cunoscută şi folosită.Aşadar, dacii cunoşteau scrierea.
Fireşte, ea n-a devenit niciodată accesibilă tuturor dacilor. Exemplele de folosire a scrierii sunt rare”, constata Hadrian
Daicoviciu, în volumul Dacii (1965).
6 Ce rol aveau sanctuarele Sarmizegetusei Construcţiile religioase din Sarmizegetusa Regia sunt impresionante. Au fost
dispuse pe două terase, iar istoricii au stabilit că au fost ridicate unele din vremea regelui Burebista, iar altele în vremea lui
Decebal, în care Sarmizegetusa s-a aflat în apogeul dezvoltării ei. Soarele de andezit este unul dintre cele mai misterioase
astfel de construcţii. ”În imediata apropiere a marelui sanctuar rotund, despărţit de el prin canalul deschis ce venea dinspre
piaţeta pavată, se afla unul din cele mai interesante monumente ale incintei sacre: un pavaj de lespezi de andezit aşezate în
formă de raze în jurul unei lespezi rotunde din aceeaşi rocă. Datorită formei sale, acest pavaj circular de aproape şapte metri în
diametru, aşezat pe o temelie de blocuri calcaroase, îşi merită pe deplin numele de „soare de piatră” care i-a fost dat. El servea
ca altar de jertfă; sub el se află un bloc cioplit în formă de lighean, care dă în canalul de scurgere: pe aici c urgea apa folosită la
ceremonii sau chiar sângele jertfelor. Dacă rostul „soarelui de piatră” a fost lămurit, enigmatică rămâne menirea unui coridor nu
prea lung acoperit cu lespezi de calcar, aflat în apropiere. Presupunerea cea mai plauzibilă este că el a servit ca „depozit” de
ofrande”, scria Hadrian Daicoviciu.
Potrivit istoricului, marele sanctuar rotund din Sarmizegetusa Regia era folosit şi la efectuarea unor observaţii cereşti. „Rostul
acestui sanctuar n-a putut fi încă desluşit, dar nu încape îndoială că şi în construcţia lui se oglindesc anumite observaţii
astronomice. Legătura dintre calendarul dacic şi religia dacilor e evidentă. O subliniază însăşi prezenţa calendarului de piatră în
incinta sacră, alături de alte sanctuare, o subliniază spusele lui Iordanes despre rolul hotărâtor al lui Deceneu în dezvoltarea

15. preocupărilor astronomice la daci. Natural, astronomi erau preoţii. Prin cunoştinţele lor despre mişcarea corpurilor cereşti, prin
reglementarea calendarului, atât de necesară agriculturii de exemplu, ei îşi sporeau autoritatea asupra maselor, apărând în faţa
acestora nu ca nişte simpli cărturari, ci ca posesori ai unor puteri misterioase şi supranaturale”, scria Daicoviciu.
7 Descoperirile din Sarmizegetusa Din anul 1990, Sarmizegetusa Regia a devenit unul din locurile preferate ale căutătorilor
de comori. Cele mai importante descoperiri au fost făcute în urma unor acte de braconaj, iar piesele valoroase de patrimoniu au
ajuns pe piaţa neagră a antichităţilor. Cele mai importante bijuterii din vremea dacilor aflate pe teritoriul României sunt c ele 13
brăţări spiralice din aur masiv descoperite în Sarmizegetusa Regia. Tezaurul cântăreşte aproape 13 kilograme şi a fost scos la
iveală de braconieri în perioada anilor 1990 - 2000, alături de alte obiecte valoroase. Comorile au fost traficate pe piaţa neagră
a antichităţilor, iar din 2007 autorităţile române au reuşit treptat recuperarea lor. Potrivit anchetatorilor din dosarele comorilor
dacice, există alte 11 brăţări spiralice din aur, scoase ilegal din ţară de braconieri, care sunt pe cale de a fi repatriate. În urmă cu
aproximatv doi ani în Sarmizegetusa Regia a fost descoperit un obiect de mare valoare, o matriţă despre care se presupune că
a fost folosită la fabricarea bijuteriilor. Din aşezarea dacică provin şi numeroase unelte agricole: coase, seceri, sape, săpăligi,
greble, târnăcoape, cosoare pentru vie, cuţite şi brăzdare de plug. Au fost desoperite, de asemenea, pumnale curbe (sicae),
săbii drepte sau curbe, vârfuri şi călcâie de lănci şi suliţe (câlcâiele îmbrăcau capătul de lemn al armei care putea fi astfel înfiptă
mai uşor în pamânt), scuturi, vase dacice şi chiar o trusă de medicină antică. „Într-o locuinţă de la Sarmizegetusa, a fost
descoperită o adevărată trusă medicală conţinând un bisturiu, o pensetă, mai multe văscioare pentru păstrarea substanţelor
medicamentoase şi o placă mică de cenuşă vulcanică, materie care, presărată pe o rană, avea proprietatea de a grăbi
cicatrizarea. Cu ajutorul instrumentelor chirurgicale, preoţii-medici daci ştiau să execute operaţii grele şi complicate.
Numeroasele cisterne şi conducte aduse la lumină de săpăturile din Munţii Orăştiei atestă existenţa unor preocupări de igienă
publică”, arăta istoricul Hadrian Daicoviciu.
8 Cum a fost cucerită şi distrusă Sarmizegetusa Regia
Cei mai mulţi dintre istoricii care au cercetat Sarmizegetusa au stabilit că aşezarea a fost cucerită şi distrusă de romani în anul
106. După înfrângerea dacilor, cetatea a fost devastată, iar templele ei au fost incendiate. „La fel ca în celelalte situaţii, şi în
cazul Sarmizegetusei gestul a avut motivaţii politice, economice, dar şi religioase. Se pare că rezistenţa armată a dacilor s -a
fundamentat pe sentimentul religios, astfel că a fost distrus în totalitate centrul religios şi politic al acestora”, afirma Cristina
Bodo. Scenele asediului Sarmizegetusei sunt redate pe Columna lui Traian, constata istoricul Hadrian Daicoviciu. „Soldaţii
romani atacă cu îndârjire, conştienţi că au în faţă ultimul mare obstacol care-i desparte de victorie: se văd folosite maşini de
război şi scări pentru urcarea pe ziduri. La rândul lor, dacii apără cu eroism cetatea, suferind pierderi grele. Lupta e însă
inegală: romanilor le sosesc, desigur, întăriri, în timp ce apărătorii închişi în cetate suferă nu numai din pricina armelor vrăjmaşe,
ci mai ales de sete. Se pare că Traian tăiase conductele ce aduceau apa în cetatea de refugiu a Sarmizegetusei: aşa s -ar
explica dramatica scenă în care apărătorii capitalei dacice, sleiţi de puteri, îşi împart ultimele picături de apă. E preludiul
capitulării cetăţii care, după cum atestă descoperirile arheologice, va fi sistematic şi cu sălbăticie distrusă împreună cu aşezarea
civilă şi cu monumentala incintă sacră”, scria Hadrian Daicoviciu. Regele Decebal se sinucide în timp ce era urmărit de un
detaşament de călăreţi romani, tăindu-şi gâtul cu o sabie încovoiată. După cucerire, pe locul capitalei Regatului Dac a staţionat
o unitate militară romană, pentru aproximativ 11 ani.
9 Cum a apărut "cealaltă Sarmizegetusa" Potrivit istoricilor, aşezarea Upia Traiana Sarmizegetusa a fost întemeiată în anii
următori războaielor daco-romane şi a primit la început numele de Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica. Ulterior, împăratul
Hadrian i-a adăugat numele de Sarmizegetusa. „Numele dacic care se dă capitalei romane e un element al acţiunii de pacificare
întreprinse de Hadrian. În concepţia împăratului, el avea valoarea unui simbol, subliniind continuitatea de guvernare dintre
regatul lui Decebal şi stăpânirea romană”, arăta istoricul Daicoviciu.

16. 10 Cum a ajuns Sarmizegetusa Regia sit UNESCO În anul 1999, cetăţile dacice din Munţii Orăştiei au fost incluse în
patrimoniul UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură). Le-a fost recunoscută astfel, pe plan
internaţional, importanţa istorică şi culturală. Conform standardelor UNESCO, aşezările istorice îndeplineau trei criterii necesare
pentru a intra în Patrimoniul Mondial: “Cetăţile dacice reprezintă sinteza unică a unor influenţe culturale externe şi a unor tradiţii
locale în privinţa tehnicilor de construcţie şi a arhitecturii militare antice. Cetăţile dacice sunt expresia concretă a nivelului de
dezvoltare excepţional al civilizaţiei regatelor dacice de la sfârşitul mileniului I, înainte de Hristos. Cetăţile dacice sunt
monumente exemplare pentru fenomenul evoluţiei de la centrele fortificate la aglomerările proto-urbane, caracteristice sfârşitului
Epocii fierului în Europa. Dintre cele şase cetăţi recunoscute ca monumente UNESCO, Sarmizegetusa Regia, Costeşti Cetăţuia,
Piatra Roşie, Costeşti Blidaru şi Băniţa se află pe teritoriul Parcului Natural Grădiştea Muncelului–Cioclovina, iar cetatea
Căpâlna este în judeţul Alba, în apropierea limitelor ariei protejate”.
Citeste mai mult: adev.ro/nmf5bm
Pe Valea Ialomiței, între Lacul Bolboci și Scropoasa, se află un loc unic în lume, care ascunde o
sursă de apă misterioasă. Cu toate că primele cercetări au fost efectuate în urmă cu 88 de ani, nici
în momentul de față nu s-a putut găsi o explicație precisă cu privire la ce se întâmplă aici.
În anul 1927 au fost efectuate primele cercetări în Munții Bucegi, care au vizat zona cunoscută drept
“Șapte Izvoare”. Interesant este faptul că, după ce au efectuat o analiză a apei, cercetătorii au ajuns la
concluzia că aceasta nu are nicio bacterie și nici azotaţi sau azotiţi, fiind cea mai pură din lume.
Au urmat și alte cercetări, inclusiv ale străinilor, iar rezultatele au rămas, de fiecare, neschimbate. Se
presupune că cele șapte izvoare sunt chiar “apa sfântă” a dacilor. Aceștia credeau că izvoarele aveau
puteri miraculoase de vindecare.
De altfel, pe scuturile de luptă ale dacilor se afla și simbolul celor șapte izvoare misterioase din locul pe
care chiar îl numeau “Zona Nemuririi”
Pe Valea Ialomiței, între Lacul Bolboci și Scropoasa, se află un loc unic în lume, care ascunde o
sursă de apă misterioasă. Cu toate că primele cercetări au fost efectuate în urmă cu 88 de ani, nici
în momentul de față nu s-a putut găsi o explicație precisă cu privire la ce se întâmplă aici.
În anul 1927 au fost efectuate primele cercetări în Munții Bucegi, care au vizat zona cunoscută drept
“Șapte Izvoare”. Interesant este faptul că, după ce au efectuat o analiză a apei, cercetătorii au ajuns la
concluzia că aceasta nu are nicio bacterie și nici azotaţi sau azotiţi, fiind cea mai pură din lume.

17. Au urmat și alte cercetări, inclusiv ale străinilor, iar rezultatele au rămas, de fiecare, neschimbate. Se
presupune că cele șapte izvoare sunt chiar “apa sfântă” a dacilor. Aceștia credeau că izvoarele aveau
puteri miraculoase de vindecare.
De altfel, pe scuturile de luptă ale dacilor se afla și simbolul celor șapte izvoare misterioase din locul pe
care chiar îl numeau “Zona Nemuririi”.
CEAUȘESCUA CERUT SĂ FIE ÎNCHISĂ ZONA
În anii 1981 –1982, și societatea Hidrotehnica a efectuat studii cu privire la misterioasa apă din inima
Bucegilor, iar după aflarea rezultatelor, Nicolae Ceaușescu a cerut ca toată zona să fie închisă.
“Președintele de atunci a fost informat că această sursă de apă este cunoscută de peste 2.000 de ani și
că se găsește în zona inițiatică a dacilor, în Masivul Bucegi, că scrierile vechi pomenesc despre o apă din
care a băut Zamolxe înainte de a deveni zeu, și că există un simbol al celor șapte izvoare pe scuturile
dacice redate pe Columna lui Traian.
Lui Ceaușescu i-a sunat bine mai ales faptul că acolo s-ar afla zona nemuririi, adică un punct energetic
pozitiv. Dosarele de la Șapte Izvoare au fost redeschise după ‘90, iar testele recente au arătat ca
informațiile lui Ceaușescu nu erau chiar departe de realitate”, susține Ion Olteanu, unul dintre cercetătorii
fenomenelor stranii din Bucegi. Astfel, în timpul comunismului, apa de aici era consumată doar de familia
Ceaușescu.
CELE DOUĂ IPOTEZE ALE OAMENILORDE ȘTIINȚĂ
Cu un debit de aproximativ 400 de litri pe secundă, apa izvorăşte dintr-o grotă în care se află un imens lac
subteran care nu a secat niciodată. Cercetătorii au două ipoteze privind puritatea apei celor “Șapte
izvoare”.
Prima se referă la faptul că este posibil să treacă printr-un câmp magnetic, fiind curățată astfel de toate
impuritățile. A doua ipoteză implică existența unui zăcământ de argint pe lângă care trec izvoarele, fiind
împiedicată astfel dezvoltarea bacteriilor.
Totuși, nu se știe dacă vreuna dintre aceste variante este cea reală, astfel că zona rămâne în continuare
învăluită în mister. Potrivit bioenergeticienilor, în zonă există energii pozitive foarte puternice. De altfel, de-
a lungul vremii, au existat și mărturii ale unor oameni care au susținut că s-au vindecat miraculos de
anumite boli.
Biblia, cartea de căpătâi a omenirii, a fost considerată de-a lungul timpului nu doar o carte sfântă ci
și una în care creatorul și-a pus amprenta ascunzând în spatele unui cod întreg destinul omenirii.
Primul om care a pretins că Biblia nu este o carte oarecare, ci are ascuns între paginile sale un cod secret
a fost Isaac Newton. Omul de știință devenise obsedat de descifrarea acestui cod, cauză pentru care și-a
dedicat o perioadă mare din viață cercetărilor ezoterice. Newton nu a reușit să descopere destinul
omenirii, dar a lăsat moștenire mai multe piste prin care se putea descifra codul.

18. Odată cu dezvoltarea tehnologiei, oamenii de știință au folosit computere performante și au reușit să
determine existența acestui cod. L-au numit Torah și după numeroase încercări au anunțat că au reușit să-
l spargă. Se spune că Dumnezeu a introdus în Biblie codul Torah, în spatele căruia a ascuns întreg
destinul omenirii.
Cum funcționează codul?
Cu ajutorul unor calculatoare și al unui program special toate spațiile dintre cuvintele din Biblie (exemplarul
original) au fost înlăturate. În acest sistem chiar și regulile de punctuație sunt ignorate și rezultă o singura
secvență de 304,805 litere. Literele din secvenţa sunt preluate din 10 în 10 sau din 20 în 20 și astfel
rezultă cuvinte. Aceste cuvinte puse cap la cap, oferă informații incredibile despre evenimentele care s-au
produs în lume.
Asasinate celebre precum ale lui John F. Kennedy, Anwar Sadat, sau chiar Yitzhak Rabin sunt
anunţate în codul biblic. De asemenea, cele două războaie mondiale sau chiar catastrofe importante stau
consemnate în Biblie.
Oamenii de știință care au anunțat că au spart acest cod, susțin că întreg adevărul despre creatorul nostru
este raportat în Biblie. Singura problemă este că nicio oficialitate nu are dorința de a recunoaște acest cod
pentru că astfel religia ar dispărea, iar viitorul omenirii ar fi o carte deschisă pe care ar putea s-o citească
oricine. Odată cu dispariția religiilor impactul economic s-ar resimți puternic în economia mondială, iar
libertatea față de divinitate ar putea conduce masele la reacții violente majore.
Adevărul este lângă noi
Deși pare incredibil adevărul despre ceea ce reprezintă Dumnezeu se află la îndemâna oricui. Dacă întreg
destinul omenirii este ascuns în codul biblic atunci realizăm că totul a fost stabilit în momentul creației, iar
noi nu sunt altceva decât niște simpli pioni care își execută rolul pe care l-a primit.
Cât de multe știm despre cetățile geto-dace sau daco-romane? Cât și-au devoalat
ele misterele? Am auzit de Sarmizegetusa Regia, de Ulpia Traiana – dar câți dintre
noi știu că alte cinci cetăți ale dacilor sunt incluse deja în patrimoniul UNESCO?
Munții Daciei ascund un „Machu Pichu” al Europei de Est.
Sarmizegetusa, marea capitală a statului dac, principalul centru politic şi religios, este,
sau ar trebui să fie pentru români, ceea ce este Mecca pentru musulmani. Loc încărcat
de istorie şi sacralitate, dovadă de necontestat a sângelui nostru dac, un Machu Pichu
al Europei de est, cetatea dacică dezvăluie stilul de viaţă al unei civilizaţii cucerite şi
subjugate, dar care îşi păstrează încă identitatea şi tăria. Complexul din comuna
Orăştioara, cu sistemul său de fortificaţii şi cetăţi, creionează o lume de mult apusă, dar
care încă ne marchează prezentul. Un adevărat monument al istoriei, pe care UNESCO
l-a introdus în patrimoniul său mondial.

19. SARMIZEGETUSA REGIA sau CASA REGILOR DACI
Cea mai veche construcţie, dintre cele 6 intrate în Patrimoniul UNESCO, este
Sarmizegetusa Regia. A fost capitala dacică preromană, alcătuită dintr-un complex de
sanctuare, la altitudinea de 1200 de metri, în Munţii Orăştiei. Se presupune că a fost
construită în secolele III-II î. Hr., dar sunt şi specialişti care afirmă că a fost construită
chiar cu 600 de ani mai devreme, iar una dintre explicaţii ar fi faptul că Marele Sanctuar
Circular din interiorul complexului seamănă izbitor cu cel de la Stonehenge.
Dacă stăm să ne gândim că la acea dată, în epoca fierului, dacii cunoşteau paradigmele
culturale ale tracilor sudici, ilirilor, celţilor (înăuntrul arcului carpatic) şi mai cu seamă ale
grecilor şi romanilor, nu ar trebui să ne surprindă supoziţia că Stonehenge şi Marele
Sanctuar par a fi făcute după schiţa aceluiaşi arhitect.
Un alt lucru foarte intersant la aceste sanctuare este şi modul lor de folosire. Se pare că
ele erau utilizate pentru măsurare timpului, un fel de templu-calendar, asemănător celui
maiaş. În urma cerecetărilor şI a calculelor, s-a descoperit că dacii aveau un calendar
bazat pe cicluri de 13 ani, anul dacic avñd 47 de săptămâni. Anii dacici nu aveau un
număr fix de zile.
Citeste si: Mistere din România: Triunghiul sacru şi energia divină
Datorită rotirii continue, a faptului că fiecare an are 47 de săptămâni şi a două
săptămâni de excepţie (care aveau 7 şi, respectiv 6 zile, faţă de numărul obişnuit de 8
zile), numărul de zile dintr-un an varia între 364 şI 367 de zile. Anul era împărţit în trei
trimestre de 13, 21 şi din nou 13 săptămâni. Trimestrul de 21 de săptămâni corespunde
„perioadei vegetative” a viţei-de-vie şi a altor căteva culturi, perioadă ce probabil
constituia o durată distinctă din an, mai ales pentru un popor de agricultori şi
păstori.Interesant este faptul că anul dacic începea mereu în prima zi a unei săptămâni
şi se termina mereu în ultima, iar eroarea acestui calendar era de o zi la 8840 de ani!
ULPIA TRAIANA SARMIZEGETUSA
Capitala Daciei a atins apogeul sub Decebal, regele dac înfrânt de Imperiul Roman în
timpul domniei de împăratul Traian. După înfrângerea dacilor, cuceritorii au stabilit o
garnizoană militară acolo şi au început să dărâme cetatea. Noua capitală romană,
Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa a fost construită la o distanţă de

20. 40 km de Sarmizegetusa Regia. Pentru ca noua capitală să fie percepută ca o
continuare a celei dacice, denumirea de Sarmizegetusa s-a păstrat şi în denumirea noii
cetăţi. Ulpia Traiana ne dezvăluie imaginea unui oraş roman, la fel ca multe altele, cu
forul, palatul augustalilor, thermele, amfiteatrul, edificii publice şi particulare. În 1982 a
fost inaugurat un muzeu unde se află expuse obiecte de argint şi bronz, ceramică,
statuii ale zeilor romani, monede, pietre de mormânt, medalione, mozaicuri, fibule şi
altele care ne indroduct direct în viaţa daco-romanilor de secol II.
Citeste si: Mistere din România: SVASTICA, UN SIMBOL AL SPAȚIULUI CARPATO-DANUBIAN-PONTIC
CETĂŢI DE APĂRARE
Dintre numeroasele cetăţi şi fortificaţii întâlnite în Munţii Orăştiei, cu scopul de a
împiedica cotropitorii de a ajunge la capitala statului dac, cinci au fost şI ele incluse în
Patrimoniul Mondial UNESCO. Este vorba despre cetăţile Costeşti-Cetăţuie, Blidaru,
Piatra Roşie, Baniţa şi Căpâlna.
La Costeşti, pe un deal numit „Cetăţuia”, se află una dintre cele mai însemnate cetăţi
dacice din ultimele două secole de dinaintea cuceririi romane. Fortificaţia avea o
înălţime de peste doi metri care proteja partea superioară a dealului, platoul şI terasele.
În partea de sud-vest, fortificaţia era dublată de un zid masiv, prevăzut cu turnuri şi un
zid de apărare speific dacilor numit murus dacicus. În partea de nord se găseau şi două
turnuri de pază, iar în partea de est încă unul.
Cetatea de la Costeşti a fost reşedinţa unora dintre regii geto-daci şi apoi a constituit
principalul avanpost al capitalei dacice Sarmizegetusa. Distrusă în timpul primului război
daco-roman, cetatea este grabnic refăcută şi abandonată în anul 106, o dată cu
cucerirea Daciei de către romani, ruinele ei servind drept carieră de piatră pentru
construirea caselor din zonă.
Tot la Costeşti se află şi cetatea Blidaru. Considerată cea mai puternică fortificaţie a
sistemului defensiv din Munţii Orăştiei, cetatea este singura care nu a putut fi cucerită
de către romani, apărătorii săI predñdu-se din cauza epuizării resurselor. Pe lângă
cetate, pe dealul Blidaru au fost descoperite rămăşiţe a numeroase turnuri izolate care
vegheau văile masivului. Având un scop pur militar, cetatea Blidaru avea cele mai multe
fortificaţii: vârful dealului a fost escavat pentru a se obţine suprafaţa netedă din interior,

21. la colţuri au fost ridicate turnuri patrulatere şi un turn izolat la sud-vest, precum şi
renumitele „murus dacicus”. A fost apoi construită o altă parte a complexului, de forma
unui trapez neregulat.
Cetatea Piatra Roşie controla accesul spre capitală dinspre Valea Streiului. Aflată la o
altitudine mai mare decât cetatea Blidaru, cetatea de la Piatra Roşie avea un drum de
acces flancat de trei turnuri de pază şI cinci turnuri interioare. În interiorul incintei s-au
găsit urme ale unui sanctuar, ale unei cisterne cu apă şi ale mai multor locuinţe.
La Baniţa, cetatea construită cu murus dacicus şi trei terase amenajate special cu ziduri
de piatră era ascunsă ingenios în munte, menită să apere capitala. Printre descoperirile
făcute la Baniţa se numără: ceramică dacică de diferite tipuri, unelte de fier, fibule de
metal, vârfuri de săgeţI, brăţări de argint, greutăţi pentru războiul de ţesut, prâsnele de
lut, pietre de râşniţă, tipare de lut pentru turnat obiecte de metal şi multe altele.
Cu o bună poziţie strategică şi dominând valea Sebeşului, cetatea Căpâlna era alcătuită
din trei terase şI având un platou de formă ovală, a servit, până la cucerirea romană,
drept reşedinţa unui nobil dac şi avea un caracter vădit militar.
În ciuda valorii lor inestimabile, aceste vestigii nu sunt îndeajuns exploatate în scop
turistic. O mai bună prezentare a lor şi a rutelor care conduc la ele, cu pornire din
principalele oraşe ale judeţelor dimprejur ar putea să permită includerea lor într-un
circuit turistic coerent, ceea ce, de altfel, merită cu prisosinţă.