Lucrarea analizează evoluția economiei Chinei și impactul reformelor economice din 1978 asupra dezvoltării sale globale. Aceasta evidențiază rolul chinez în comerțul mondial, relațiile comerciale cu marile puteri și implicațiile aderării la Organizația Mondială a Comerțului. În concluzie, documentul explorează perspectivele viitoare ale economiei chineze și posibilele sale consecințe asupra economiei mondiale.

1. UNIVERSITATEA CREsTINĂ “DIMITRIE CANTEMIR”
FACULTATEA DE RELAŢII ECONOMICE INTERNAŢIONALE
LUCRARE DE LICENŢĂ
CHINA IN ECONOMIA MONDIALĂ
Conducator stiintific :
Absolvent:
BUCUREsTI
2008
CUPRINS
INTRODUCERE........................................................................................................................ 3
Capitolul 1. PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI CHINA.................... 5
1.1. R.P. CHINA – ASPECTE
MONOGRAFICE........................................................................................................ 6
1.2. DEBUTUL REFORMEI
CONOMICE.................................................................................................................... 11
1.3. STADIILE REFORMEI – SCHIMBARI INDRAZNETE DE
ORIENTARE.................................................... 14
1.4. STRTEGIE SI POLITICI
MACROECONOMICE................................................................................................ 19
1.5. REFORMA
INTREPRINDERILOR.........................................................................................................................22
Capitolul 2. ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R.P. CHINA..................................... 30
2.1. ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A
CHINEI................................. 30

2. 2.2. DEZVOLTAREA ECONOMICA
REGIONALA.................................................................................................. 36
2.3. ECONOMIA CHINEI IN DATE
STATISTICE...................................................................................................... 41
Capitolul 3. ROLUL CHINEI IN EVOLUTIA COMERTULUI MONDIAL.................... 54
3.1. CHINA SI OMC54
3.2 .LOCUL CHINEI IN COMERTUL MONDIAL SI IN CEL AL EXTREMULUI
ORIENT................................ 63
3.3. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA –
SUA................................................................................................... 65
3.2.1. Strategiile industriale, de investitii si de schimb valutar ale Chinei si impactul asupra economiei
americane 67
3.2.2 .Relatia comerciala asimetrica între SUA si
China ............................................................... 69
3.4. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA –
UE...................................................................................................... 70
3.5. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA –
ROMANIA....................................................................................... 76
Capitolul 4. PERSPECTIVE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI SI
POSIBILE CONSECINTE LA NIVEL
MONDIAL.............................................................................................................. 79
4.1. EVOLUTIA RAPORTURILOR ECONOMICE CU TARILE
LUMII.................................................................. 79
4.2. AFIRMAREA CHINEI CA PUTERE ECONOMICA
REGIONALA................................................................... 80
4.3. PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE ECONOMICA A
CHINEI..................................................................... 90
CONCLUZII............................................................................................................................... 93
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................................................
........ 98
INTRODUCERE
Economia Chinei refuza sa se încadreze într-unul din sistemele economice cunoscute.
Privind nu doar tarile dezvoltate, ci si pe cele subdezvoltate, conceptul “another development”

3. arata ca scopul final în dezvoltarea unei tari nu este productia si cresterea economica sau
egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane. Paradigma occidentului
industrial nu este potrivita pentru societatile în curs de dezvoltare, fapt care a dus la aprecierea ca
“locomotivele tarilor dezvoltate sunt prea rapide pentru vagoanele lumii a treia”.
Dupa peste doua decenii de reforma, viziunea lui Deng Xiaoping, artizanul recunoscut al
reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corecta, drumul urmat potrivit acestei viziuni asigurând
economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai înalte din lume, premise solide
pentru modernizare si crestere a competitivitatii
Lucrarea intitulatǎ ”REPUBLICA POPULARA CHINEZA IN ECONOMIA
MONDIALA “este realizatǎ în scopul evidentierii aspectelor cu privire la procesul dereforma a
economiei chineze începuta în anul 1978 , proces de o amploare si complexitate deosebite, care
are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii, materializate în transformarile radicale
care s-au produs si se vor produce în continuare si care decurg dintr-o conceptie coerenta si
flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si caile de urmat pentru realizarea acestora.
Lucrarea este structuratǎ pe patru capitole.
Astfel, primul capitol evidentiazǎ cateva aspecte monografice ale Chinei referitoare
la imensitatea teritoriului si a populatiei tarii,la marile diferente naturale, economice si culturale
între regiunile tarii,ce confera politicii de dezvoltare economica regionala un rol primordial în
ansamblul politicilor specifice de înfaptuire a reformei economice. Tot in acest capitol se face o
prezentare a tabloului de ansamblu al reformei economice chineze si al realizarilor înregistrate în
contul acesteia.
Al doilea capitol face referire la aspecte privind date statistice minutioase care ilustreaza, în limbajul sintetic al cifrelor,
schimbarile majore petrecute în plan economic si social pe parcursul celor 5 decenii de existenta a Chinei Noi.Este evidentiat rolul
investitiilor straine in dezvolarea Chinei,precum si cel al dezvoltarii economice regionale ,acesta fiind un alt plan pe care s-a afirmat
pregnant reforma economica.
Al treilea capitol pune in lumina rolul Chinei in evolutia comertului mondial prin re latiile
sale comerciale pe care le desfasoara cu marile puteri ale lumii, SUA si Uniunea Europeana,
precum si pe cele pe care aceasta le are cu tara noastra.Tot aici sunt evidentiate si implicatiile
aderarii Chinei la OMC , la sfarsitul a 15 ani de negocieri bilaterale si multilaterale.
Ultimul capitol al lucrǎrii este destinat analizei perspectivelor de dezvoltare economica a
Chinei,prin prisma evolutiei raporturilor sale economice cu tarile lumii.Sunt prezentate
deasemenea posibilele consecinte la nivel regional si mondial ale ascensiunii Chinei pe scara
economica si nu numai. Pentru a-si asuma intr-adevar statutul de putere mondiala, China va
trebui, mai devreme sau mai tarziu, sa se confrunte deschis cu Statele Unite.
Motivul alegerii acestei teme derivǎ din dorinta de documentare cu privire la problematica
deosebit de complexa ridicata de evolutia economica fara precedent ,din ultimele decenii a
R.P.China si a posibilelor evolutii viitoare ale economiei acestei tari.

4. Astazi, nimeni nu poate prevedea unde va duce marsul impetuos al Chinei pe calea
dezvoltarii si daca aceasta isi va regasi rolul mitologic de centru al lumii sau daca se va prabusi in
haosul care i-a marcat de atatea ori istoria. Viitorul Chinei va depinde de gradul de coeziune al
statului. Controlul puterii centrale se intemeiaza pe un concept cultural: important nu este
controlul economic, ci controlul politic si moral.
CAPITOLUL 1
PRIVIRE DE ANSAMBLU ASUPRA ECONOMIEI
R.P. CHINA
Întelegerea de fond a resorturilor, formelor de realizare si finalitatilor acestui proces
urias de transformari înnoitoare pe care le comporta tranzitia sistemului economic chinez este
facilitata de pastrarea permanenta în atentie a câtorva trasaturi definitorii ale societatii si
modelului socio-cultural specifice acestei tari:
 populatia Chinei reprezinta peste o cincime din populatia întregului glob, ceea ce
confera o dimensiune impresionanta atât a efortului national de dezvoltare
economica si sociala, cât si a impactului acestei dezvoltari asupra economiei lumii;
 civilizatia chineza, una dintre cele mai proeminente si mai bine individualizate din
lume, s-a dezvoltat o lunga perioada în conditiile unei izolari considerabile, facilitata
si de barierele fizice ce delimiteaza arealul national;
 interventiile straine, de la colonialismul european la imperialismul japonez, au avut
efecte negative profunde asupra societatii chineze, soldate, printre altele, cu pierderi
teritoriale si cu intensificarea tendintelor regionaliste;
 populatia Chinei este puternic concentrata în regiunile costale, estice, zona centrala
si cea vestica a teritoriului tarii fiind mult mai putin populate, mai aride si mai putin
productive;
 centralizarea puternica a puterii politice de la revolutia din 1949 si crearea
Republicii Populare Chineze si pâna la începutul reformei economice din anul 1978
au imprimat modelului socio-cultural national mentalitati pe care actuala reforma
economica îsi propune sa le modifice fundamental;
 China rurala constituie un segment puternic traditionalist al societatii chineze,
modul de viata a populatiei rurale nesuferind transformari majore nici sub impactul
Revolutiei culturale, nici sub cel al actualei modernizari;
 efortul apreciabil de modernizare pe care l-a antrenat reforma economica a condus
la înregistrarea unor rezultate apreciabile; în acelasi timp, societatea chineza ramâne
precumpanitor rurala, cu un grad limitat de urbanizare si industrializare, concentrate

5. îndeosebi în zona de est. Pe fondul acestor trasaturi care explica multe dintre
orientarile reformei si modurile specifice de rezolvare a problemelor specifice
acesteia, vor putea fi evidentiate performantele înregistrate de economia chineza în
ultimele doua decenii de reforma, principalii factori care au determinat revirimentul
economic începând din anul 1978, momentul initierii procesului de reforma, precum
si perspectivele întrevazute de specialistii chinezi ai continuarii acestui proces.
1.1. R.P. CHINA – ASPECTE MONOGRAFICE
China (Zonghua Renmin Gongheguo), tara din estul Asiei, a treia tara ca suprafata
(dupa Rusia si Canada) si cu cea mai mare populatie dintre toate statele lumii, este marginita in
nord de Republica Mongola si de Rusia; in nord-est de Rusia si Korea de Nord, in est de marea
Galbena si Marea Chinei de Est; in sud de Marea Chinei de Sud, Vietnam, Laos, Myanmar
(cunoascuta si cu numele de Burma), India, Bhutan si Nepal; in vest este marginita de Pakistan,
Afghanistan si Tadjikistan si in nord-vest de Kyrghistan si Kazahstan. Chinei ii apartin mai mult
de 3400 de insule. Are o suprafata de 9.571.300 km2
, neincluzand Hong Kong, Macau si teritoriul
care se afla sub controlul Republicii Chineze din Taiwan, pe care China il considera o provincie
renegata. In 1971, Natiunile Unite au admis “Republica Populatiei Chineze” (principalul teritoriu
chinez) si au exclus “Republica Chineza” (Taiwan) din parteneriat. Cu toate ca majoritatea
guvernelor din toata lumea nu recunosc Taiwanul ca stat independent, insula mentine totusi o
economie si un guvern distinct. Hong Kong, oficial un teritoriu britanic, i-a revenit Chinei in
1997. Cu toate acestea, informatiile prezentate in aceasta lucrare nu se refera si la Hong Kong,
care mentine o economie separata si are o autonomie politica considerabila. Aceste date
deasemenea nu includ Macau, localizata langa Hong Kong pe coasta de sud a Chinei, care este un
teritoriu chinezesc administrat de Portugalia.
“Cateva caracteristici retin atentia de la prima vedere pentru cel ce se apropie de istoria
Chinei. In primul rand, unitatea spatiului si coeziunea civilizatiei. In pofida pustiitoarelor revolte
sociale, a conflictelor dinastice si a razboaielor civile, sau a repetatelor invazii externe, care au
determinat diviziuni ale unitatii statale, mai mult sau mai putin durabile, acestea nu au avut
consecinte geopolitice ireparabile.”[1]
Capiatala Chinei este Beijing, cel mai populat centru urban este Shanghai. China are
peste 20 de orase mari cu o populatie minima de 1 milion de locuitori. Profile de orase:
Beijing – capitala Chinei cu o populatie de 5,8 milioane de locuitori (10,8 milioane in
1999)
Shanghai – 15,1 milioane locuitori
Tianjin – 4,6 milioane locuitori
Shenyang – 3,6 milioane locuitori
Wuhan – 3,3 milioane locuitori

6. Guanghzou – 2,9 milioane locuitori
Chongqing – 2,3 milioane locuitori
Nanjing – 2,1 milioane locuitori
Xian – 2,0 milioane locuitori
China incadreaza o mare varietate de forme de relief si varietate corespunzatoare de
resurse naturale. In general, cele mai mari inaltimi de pe teritoriul Chinei se gasesc in vest, unde
se afla unii dintre cei mai inalti munti de pe Pamant. Trei dintre acestia, muntii Tien Shan,
Kunlun si Qinling, dateaza din perioada Paleozoica de ridicare muntoasa (orogeneza), care a
inceput in perioada Carbonifera si s-a terminat in perioada Permiana, cand toate portiunile de
pamant ale Terrei s-au unit pentru a forma un singur supercontinent, Pangaea. Muntii Himalaya,
sunt de origine mai recenta. S-au format cand sedimentele odata depozitate intr-o mare
mezozoica, numite “tethys”, au fost stranse intr-un loc si ridicate la suprafata datorita coliziunii
Indiei cu Eurasia, eveniment ce a inceput in timpul epocii Oligocene a perioadei Tertiare, in urma
cu aproximativ 40 milioane de ani.
Numeroasele tipuri de munti ale tarii inchid o serie de platouri si bazine care furnizeaza
o considerabila sursa de apa si de resurse minerale. Varietatea de tipuri climatice, de la subpolara
la tropicala si incluzand mari zone alpine si desertice, suporta o magnifica viata animala si o
deosebita flora.
Muntii ocupa aproximativ 43% din teritoriul Chinei; platourile muntoase mai ocupa
inca 26 de procente; bazinele, asezate in principal in zonele aride, ocupa 19%.Numai 12% din
totalul teritoriului reprezinta zonele de campie.
Mai mult de o cincime din totalul populatiei Pamantului traieste in China. China a dat
nastere celei mai vechi civilizatii din lume si are o istorie ce dateaza din urma cu 3500 de ani.
“Zhonghuo”, numele chinezesc pentru “tara”, inseamna “teritoriul central”, o referinta la credinta
chinezeasca in care se spune ca tara era centrul geografic al Pamantului si singura civilizatie
adevarata. In secolul al XIX-lea, China a devenit o natiune slaba din punct de vedere economic si
politic, dominata de puteri straine.
China a inregistrat multe schimbari in prima jumatate a secolului XX. Guvernul
imperial a fost inlaturat si in anii haotici care au urmat, doua formatiuni politice – Kuomintang
(KMT) si comunistii – s-au luptat pentru controlul tarii. In 1949, comunistii au castigat controlul
statului. Atunci guvernul “Republicii Chineze”, condus de KMT, s-a retras in Taiwan. Ridicarea
la putere a comunistilor din 1949 a constituit unul dintre cele mai importante evenimente din
istoria Chinei; intr-o remarcabil de scurta perioada de timp s-au facut schimbari radicale atat in
economie cat si in societate.
Prima masurare a numarului populatiei dupa preluarea statului de catre comunisti a avut
loc in 1953.[2] La acea data, populatia Chinei era de 582.600.000 locuitori. La cea de-a doua
masurare, care a vut loc in 1964, s-a aratat o crestere pana la 694.580.000; la cea de-a treia , in

7. 1982, masuratorile au aratat o populatie de 1.008.180.000 (fara Hong Kong, Macau si Taiwan),
facand din China primul stat care a trecut pragul de un miliard de oameni. Intre 1953 si 1997, rata
mortalitatii a cazut de la 22,5 la aproximativ 7 la 1000 de locuitori; rata natalitatii a cazut
deasemenea de la 45 la 1000 de locuitori in 1953, la aproximativ 16,4 in 1997. Ca rezultat,
cresterea numarului de oameni s-a micsorat de la 22,5 la mie in 1953, la 0,9 la mie in 1997. Chiar
si in aceste conditii, China tot inregistreaza o crestere anuala a populatiei de aproape 11 milioane
de oameni.
Descresterea fertilitatii inregistrata intre anii 1950 si anii 1990, a fost datorata in mare
parte eforturilor facute de guvern pentru incurajarea casatoriilor tarzii si, mai recent, influentarea
familiilor chineze sa aiba un singur copil. Acest program a fost cuplat cu o continua expansiune a
facilitatilor in domeniul sanatatii, care asigurau destule informatii despre controlul sarcinilor si
contraceptive foarte ieftine sau de multe ori gratis. A fost oficial estimat in 1984, ca 70% din
totalul cuplurilor de varsta fertila folosesc prezervative si ca 24 milioane de cupluri au declarat
oficial ca nu vor avea mai mult de un copil. Avortul este legal si presiuni sociale pentru a opri o
sarcina sunt facute femeilor care au deja un copil. Minoritatile nationale au fost in general
excluse din progranul guvernamental de control al nasterilor, pastrand tratatele de ingaduire a
acestora la un maxim de independenta culturala.
In 1980 guvernul a declarat ca 65% din populatie era sub varsta de 30 de ani. Astfel, o
proportie substantiala a populatiei chineze este la o varsta fertila de cel putin cateva decenii de
atunci. In septembrie 1982, liderul Partidului Comunist Chinez a declarat ca natiunea trebuie sa
limiteze populatia la 1,2 miliarde pana la sfarsitul secolului, o limita care intensifica eforturile de
control al populatiei. In 1988, guvernul a recunoscut ca acea limita era de neatins si au revizuit-o
la 1,27 miliarde.
China avea in 1977 o populatie estimata la 1.226.274.731 locuitori. Densitatea
populatiei era de 128 de persoane pe km2
, existand mari diferentieri teritoriale. Exista regiuni cu
o densitate foarte mare a locuitorilor, cum ar fi in Campia Chinei de Est. In bazinele fluviilor
Chang Jiang si Huang He, densitatea depaseste 1000 loc/km2
.Sunt deasemenea regiuni cu
densitati mici (in vest si nord) si foarte mici (Podisul Tibet) sub 2 loc/km2
. Densitatea populatie
scade astfel de la est la vest.
Mai mult de 70 milioane de oameni apartin la 55 de minoritati nationale. Majoritatea
acestor rase sunt distinse de chinezi mai mult prin limba si religie decat prin aspectul fizic.
Principalele minoritati sunt rasa Tai, care vorbesc limba Zhuang, numarand aproape 15,5
milioane, asezati in Regiunea Autonoma Guangxi Zhuang; rasa Hui, care sunt in jur de 8,6
milioane, asezati in Regiunea Autonoma Ningxia Hui, Gansu si Qinghai; aborigenii Miao,
aproximativ 7,4 milioane locuitori, ce ocupa regiunile numite Guizhou, Hunan si Yunnan;
minoritatea Turkic, care numara in jur de 7,2 milioane de oameni si vorbesc limba Uygur,
locuiesc in Regiunea Autonoma Xinjiang Uygur; rasa Tibetana, in numar de 4,6 milioane, care
locuiesc in Regiunea Autonoma Tibet, Qinghai, Sichuan si deasemenea Yunnan. Alte grupuri
minoritare includ Tujia (5,7 milioane), Bouyei (2,5 milioane), Koreeni (1,9 milioane) si
Manchus. Oamenii care apartin minoriatii Manchus sunt descendenti ai dinastiei care a cucerit
China in secolul al XVIII-lea si s-a stabilit in Qing sau Manchu. Numarand aproximativ 9,8
milioane, ei sunt aproape de nedistins de chinezi.

8. Desi foarte bine industrializata, China continua sa fie o natiune predominant rurala, cu o
agricultura foarte bine dezvoltata. Cu toate ca mari concentratii urbane au existat in China chiar si
inaintea Imperiului Roman (44 i.Hr – 476 d.Hr), tara are per ansamblu o urbanizare destul de
inceata. Se estimeaza ca 69% din populatie traieste in mediul rural.
Liderul comunist Mao Zedong credea ca marea diferenta dintre populatia rurala si
urbana era cauza diferentei sociale din China. In timpul anilor 60 si in prima jumatate a anilor 70,
statul a facut nenumarate eforturi de a trimite tineri educati din mediul urban in mediul rural
pentru cativa ani sau poate chiar definitiv. Aceasta miscare urmarea dezvoltarea modului de trai
urbanistic si in cel rural si totodata reducerea interesului taranior de amigra spre oras. Acest
program a fost partial stagnat in 1976, odata cu moartea lui Mao Zedong[3] si eliminata la
sfarsitul anului 1978, cand migrarea spre orase a inceput sa creasca.
Potrivit unei evaluari sumare facuta dupa desfasurarea celui de al cincilea recensamânt
la scara nationala, China are o populatie de l,2953 miliarde de locuitori, inclusiv regiunile
administrative speciale Hong Kong si Macao si Provincia Taiwan.
Populatia care traieste în partea continentala a cunoscut, în ultimii lo ani, un ritm de
crestere anual de l,07%, ceea ce înseamna o scadere de 0,4% fata de ultimii ani ai deceniului ’80.
Zhu Zhixin, directorul Oficiului National de Statistica, care a raspuns de grupul principal de lucru
în timpul desfasurarii celui de al 5-lea recensamânt national., a evidentiat faptul ca eforturile
Chinei în domeniul planificarii familiale au fost încununate de succes. China a evitat în acest fel
cresterea demografica exploziva înregistrata imediat dupa întemeierea Chinei Noi, în l949, si a
reusit sa controleze în mod eficient cresterea rapida a populatiei. In momentul de fata, în China
cresterea populatiei cunoaste un ritm mai scazut.
Al 5-lea recensamânt din China a avut loc la l noiembrie 2000. In prezent, se
prelucreaza datele înregistrate din teren.Elementele principale sunt în acest moment cunoscute si
se poate afirma ca populatia Chinei, în ansamblul ei, a înregistrat schimbari notabile.
Fata de cel de al 4-lea recensamânt, desfasurat în l990, populat 737c22h ia totala a celor
3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati subordonate direct autoritatii centrale, inclusiv
militarii în serviciu din partea continentala a Chinei (denumita în continuare “populatia
continentala”) a crescut cu l32,l5 milioane (+ ll,65%). Media anuala de crestere a fost de l2,79
milioane, adica o crestere de l,07%, adica 0,4% mai putin fata de ultimii ani ai deceniului al
noulea.[4]
Cresterea gradului de instruire a populatiei
Din rândurile populatiei continentale, 45,7l milioane persoane au absolvit facultatea (cel
putin 2 ani de studii post-liceale); l4l,09 milioane au absolvit o scoala medie (doua cicluri
scolare), inclusiv o scoala profesionala; 429,89 milioane au absolvit primul ciclu secundar.
Dupa l990, populatia instruita a crescut progresiv, (la un etalon de l0.000 de locuitori), de la l422
la 36ll (+ l54%); de la 8039 la ll.l46 (+ 39%) si de la 23.344 la 33.96l (+ 45%).
Populatia continentala înregistreaza 85,07 milioane de persoane de peste l5 ani sau mai mult, care
nu stiu sa citeasca deloc sau stiu sa citeasca putin). Numarul acestora este în scadere, de la
l5,88% la 6,72% (-9,l6%).

9. Cresterea rapida a numarului de persoane în vârsta
Recensamântul desfasurat recent a relevat o schimbare considerabila a structurii pe
grupe de vârsta a populatiei Chinei.
Grupa persoanelor de la 0 la l4 ani reprezeinta 22,89% din totalul populatiei, în scadere
cu 4,8% fata de anul l990; grupa persoanelor în vârsta de peste 65 de ani reprezinta 6,96%,
respectiv o crestere de l,39%.
Aceste cifre demonstreaza ca de la aplicarea politicii de reforma si de deschidere catre
exterior, nivelul de trai al populatiei a crescut, iar serviciile medicale si sanitare s-au îmbunatatit
considerabil; pe de alta parte, ritmul nasterilor s-a diminuat considerabil. Toate acestea contribuie
la grabirea procesului de îmbatrânire a populatiei.
Diminuarea dimensiunii familiei
Numarul mediu de persoane care alcatuiesc o fmilie este de 3,44 fata de 3,96, în l990.
Aceasta descrestere se datoreaza în principal masurilor de planificare familiala.
Progresul urbanizarii
Populatia urbana se ridica la 455,94 milioane persoane, adica 36,09% din populatia
totala, în vreme ce populatia rurala este de 807,39 milioane sau 63,90%. Procentul populatiei
urbane a crescut cu 9,86%, fapt care dovedeste ca procentul de urbanizare a crescut ca urmare a
dezvoltarii economiei tarii.
In conformitate cu hotarîrea Consiliului de Stat, în China a avutloc la l noiembrie 2000, cel de al
5-lea recensamânt al populatiei. Sub conducerea Consiliului de Stat si a guvernelor locale de la
toate nivelele si cu sprijinul si cooperarea populatiei diferitelor grupuri etnice, evaluarile pe teren
au fost efectuata prin eforturile sustinute si munca plina de abnegatie a aproximativ lo milioane
de lucratori însarcinati cu recensamântul. Evalzarea ulterioara -prin verificare pe esantioane- a
demonstrat ca recensamântul a fost corect. Toate datele[5] colectate la recensamânt au fost apoi
prelucrate la calculator, iar cifrele rezultate sunt urmatoarele
Numarul total al populatiei:
Populatia Chinei este de l.295,33 milioane locuitori, din care:
Populatia Chinei a 3l provincii, regiuni autonome si municipalitati (fara insulele Jinmen si Mazu
din provincia Fujian) si militarii în serviciu din China continentala totalizeaza l.265,83 milioane.
Populatia Regiunii administrative speciale Hong Kong: 6,78 milioane.

10. Populatia Regiunii administrative speciala Macao: 440.000
Populatia Provinciei Taiwan si a Insulelor Jinmen, Mazu si a câtorva insule din provncia Fujian:
22,28 milioane.
Cresterea demografica
Fata de numarul de locuitori de l.l33,68 milioane, înregistrati la recensamântul din l990
(ora zero a zilei de l iulie l990 – momentul de referinta), populatia totala a celor 3l de provincii,
regiuni autonome si municipalitati, incluzând si militarii în serviciu din China continentala a
crescut, în cei zece ani si patru luni, cu l32,l5 milioane de persoane, respectiv cu ll,66%. Media
anuala de crestere a fost de l2,79 milioane de persoane, rezultând un ritm de crestere de l,07%.
Populatia pe numar de familii
In cele 3l de provincii, regiuni autonome si mun.icipalitati din China continentala s-au
numarat 348,37 milioane de familii, numarul total al celor ce le alcatuiesc fiind l.l98,39 milioane
persoane. O familie este alcatuita în medie din 3,44 persoane cu 0,52 persoane mai putin fata de
recensamântul din l990, cifra fiind atunci de 3,96 persoane pe familie.
Compozitia populatiei pe sexe
Din totalul populatiei înregistrat în cele 3l provincii, regiuni autonome si municipalitati,
inclusiv militarii în serviciu din China continentala 653,55 milioane persoane, adica 5l,63% sunt
barbati, iar 6l2,28 milioane, respectiv 48,37%sunt femei. Raportul între sexe (la loofemei)este de
l06,74
Populatia pe grupe de vârsta
Din numarul total al locuitorilor celor 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati
si militari în serviciu din China continentala, 289,79 milioane persoane alcatuiesc grupa de vârsta
0-l4 ani, reprezentând 22,89%; 887,93 milioane persoane alcatuiesc grupa de la l5-64 ani,
respectiv 70,l5% din totalul populatiei, iar 88,l1 milioane persoane formeaza grupa de vârsta de
65 ani si peste, respectiv 6,96%. Fata de rezultatele înregistrate la recensamântul din 1990,
numarul celor cuprinsi în grupa de vârsta 0-l4 ani a scazut cu 4,80%, iar numarul celor cuprinsi în
grupa de vârsta de peste 65 de ani a crescut cu l,39%.
Populatia pe zone de rezidenta
In cele 3l de provincii, regiuni autonome si municipalitati din China continentala,
455,94 milioane reprezinta populatia urbana, respectiv 36,o9% din total; numarul locuitorilor de
la sate se ridica la 807,39 milioane, respectiv 63,9l%. Fata de recensamântul din anul l990,
populatia urbana a crescut cu 9,86%.

11. Unul dintre cele mai ambitioase eforturi ale guvernului comunist chinez inca din 1949, a
fost modificarea limbii chineze. Limba vorbita oficiala a Chinei este putonghua[6], acesta este
dialectul preluat din China de nord. Acesta a fost declarat limba comuna de catre Conferinta
Nationala pentru Reforma Chineza in Limba Scrisa din 1955. Astfel ca au fost facute eforturi
deasemenea pentu modificarea limbii scrise. Aceasta dateaza de mai bine de 3000 de ani.
1.2. DEBUTUL REFORMEI ECONOMICE
Începutul procesului de reforma economica si de deschidere puternica a economiei
chineze spre exterior s-a produs în anul 1978, la doi ani dupa încetarea Revolutiei culturale care
adusese economia chineza la marginea prapastiei. La cel de al XI-lea Congres National al
Partidului Comunist Chinez s-a hotarât schimbarea profunda de orientare a efortului national de
pe fagasul politic al luptei de clasa spre cel al dezvoltarii economice, realizata prin “reforma
profunda si deschidere”.
Din acel moment, economia chineza a cunoscut o dezvoltare neîntrerupta si în ritmuri
înalte, mult superioare celor înregistrate de alte tari recunoscute pentru ritmul alert al cresterii lor
economice. Potrivit datelor statistice, rata medie de crestere anuala a Produsului Intern Brut, în
intervalul 1978-2001, a fost de 9,8%, cu doua vârfuri înregistrate în anii 1984 si 1992, când ratele
de crestere au fost de circa 15%, respectiv 14%. În perioada 1980 (când au început sa apara
primele roade ale masurilor initiate în 1978) – 2000, PIB a crescut de 3,7 ori, cu o medie anuala
de crestere de 10,1%; în acelasi interval, PIB din industrie a crescut de 5,2 ori, cu o rata anuala de
crestere de 12,1%, cel din agricultura de 1,3 ori, cu o rata anuala de 5,5%, iar cel din servicii de
4,5 ori, cu o rata anuala de 11,3%. Aceste rezultate mai mult decât încurajatoare au demonstrat
justetea noilor orientari economice si au confirmat teza potrivit careia în sistemul economiei
planificate numai guvernul central era entuziast, pe când în sistemul economiei de piata atât
guvernul central, cât si guvernele locale, departamentele, întreprinderile si indivizii sunt
entuziasti.[7]
Cresterea semnificativa a performantelor economice s-a reflectat suficient de rapid
în îmbunatatirea nivelului de trai al populatiei. S-a rezolvat, în masura apreciabila, problema
asigurarii hranei si a articolelor de îmbracaminte pentru cea mai mare parte a populatiei. Nivelul
mediu national al consumului pe locuitor rezident a crescut de la RMB 184 yuani[8] în 1978 la
RMB 2675 yuani în 2000, adica de circa 13,7 ori. În acelasi interval, economiile populatiei
urbane si rurale rezidente au sporit de 182 de ori, de la RMB 21,06 miliarde yuani la RMB
3852,08 miliarde yuani, iar economiile pe locuitor au crescut de la RMB 21,9 yuani la RMB
3163,8 yuani, adica de 144 ori.
Agricultura, care a constituit sectorul în care a început reforma economica în 1978, a
înregistrat cresteri apreciabile ale performantelor: productia agricola bruta a crescut de la 304,77
milioane de tone în 1978 la 494,17 milioane tone în 1997, adica de 1,62 ori; venitul net pe
locuitor al rezidentilor rurali a crescut, în acelasi interval, de la RMB 133,57 yuani la RMB
2090,13 yuani, respectiv de 15,5 ori. Productiile totale de cereale si de bumbac au ajuns la 40,7
milioane tone, respectiv 60,7 milioane tone, China devenind primul producator mondial de
bumbac. În ciuda acestor progrese evidente, numeroase deficiente ample ramân sa fie rezolvate în
continuare: faramitarea terenurilor agricole a împiedicat mecanizarea intensa a lucrarilor agricole
si valorificarea avantajelor acesteia, ceea ce a determinat guvernul central sa adopte masuri de

12. stimulare a crearii de “mari ferme gospodaresti”, inclusiv prin concesionari de terenuri pentru a
se putea efectua operatii de mecanizare, fertilizare etc. pe scara mare; sprijinul insuficient al
inovarii agricole a dus la reducerea ratei de crestere a valorii adaugate în agricultura, ceea ce a
facut necesare masuri de încurajare a cercetarii si dezvoltarii în domeniul agricol si de
impulsionare a transferului rezultatelor cercetarii în activitatea practica etc.
Industria avea înainte de începerea procesului de reforma o structura profund
dezechilibrata, în cadrul careia industria grea, inclusiv cea chimica, aveau ponderi mult prea
ridicate fata de o configuratie normala a industriei prelucratoare, în timp ce sectoarele industriei
usoare, legate nemijlocit de standardul de viata a populatiei, erau mult mai putin dezvoltate.
Structura dezechilibrata a industriei, asociata cu productia industriala si cu cea agricola relativ
scazute, au facut ca economia chineza sa fie pâna în 1978 una de penurie, incapabila sa satisfaca
cerintele unei populatii uriase. Ca urmare a ajustarilor structurale determinate procesul de
reforma, structura productiei industriale s-a îmbunatatit semnificativ, iar industria si-a marit
considerabil capacitatea de a satisface cerintele interne în crestere si diversificare continua si de a
realiza surplusuri pentru export. Sectorul tertiar al economiei, care înaintea demararii reformei
reprezenta numai 23,7% din PIB, si-a accelerat puternic cresterea dupa anul 1978, ajungând, în
2001, sa reprezinte 32,1% (sectorul primar – 18,7%; sectorul secundar – 49,2%), mult înca sub
nivelul ce caracterizeaza structura economiei tarilor dezvoltate. Progresul este însa evident,
economia chineza avansând rapid pe calea ajustarilor structurale în economie si în cadrul
fiecaruia dintre cele trei sectoare care sa duca la o configuratie specifica economiilor moderne.
Modificarile profunde produse în economia chineza de reforma acesteia pot fi, de
asemenea, elocvent ilustrate de cresterile spectaculoase ale productivitatii muncii dupa anul 1978,
precum si de contributiile substantial îmbunatatite la cresterea productiei agregate ale intrarilor de
capital, de forta de munca si de productivitate. Cifrele demonstreaza ca de la o contributie
negativa a productivitatii la cresterea productiei totale agregate, înregistrata în perioada 1953-
1977, ceea ce reflecta eficienta scazuta a cresterii economice în aceasta perioada, dupa începerea
reformei contributia a devenit pozitiva, sporind la peste 36%, în detri mentul celei a factorilor
capital si forta de munca; în perioada 1978-1995,
(ajustarile structurale, controlul echilibrului macroeconomic etc.).
Ajustarile structurale realizate în cadrul procesului de reforma s-au desfasurat în cadrul a patru etape ce pot fi
identificate în orientarile majore ale politicii industriale, în sens larg, a statului.
Prima etapa, 1978-1982, s-a caracterizat prin schimbarea de fond a orientarii majore a dezvoltarii economice de la industria
grea spre sectoarele industriei usoare si agricultura, astfel încât sa se asigure îmbunatatirea rapida a ofertei de bunuri de consum.
Schimbarea centrului de greutate al efortului de dezvoltare s-a realizat prin:
• directionarea adecvata a investitiilor;
• cresterea apreciabila a productiei întreprinderilor orasenesti si comunale[9]
• introducerea sistemului de responsabilitati gospodaresti, care a determinat cresterea
rapida a productiei agricole prin realizarea echilibrului firesc între remunerarea
gospodariilor si productia realizata de acestea .

13. A doua etapa, 1983-1988, a cuprins o a doua schimbare de orientare a politicii
industriale, de asta data spre dezvoltarea industriei extractive, a sectorului energetic si a
infrastructurilor. Schimbarea a fost necesara întrucât efortul investitional consacrat industriei
usoare în primul stadiu crescuse peste limitele normale si începuse sa provoace noi dezechilibre
în economie. Deoarece dezvoltarea sectoarelor de baza ale economiei – cele producatoare de
materii prime, cel energetic, agricultura, transporturile –, reclama fonduri uriase de investitii pe
care guvernele locale nu erau interesate sa le dreneze din zonele industriei usoare si ale
industriilor prelucratoare, guvernul central, care controla preturile, a trebuit sa aplice ferm o
politica de dezvoltare a acestor sectoare. Sarcina guvernului central era îngreunata de faptul ca
descentralizarea responsabilitatilor în materie de fiscalitate, care s-a produs la începutul
procesului de reforma, a determinat, totodata, slabirea capacitatii investitionale a bugetului
central. Neputându-se, din aceasta cauza, interveni eficace pentru reorientarea efortului
investitional în directiile aratate, politica industriala urmata în acest al doilea stadiu a fost
considerata un insucces, întrucât penuria de produse si de servicii de baza a creat un puseu
inflationist în anul 1988, care a facut necesara adoptarea unor noi orientari.
A treia etapa, 1989-1993, a debutat cu stabilirea de catre guvernul central a unei
politici industriale unitare, coerente, oficiale, al carei obiectiv central era “reducerea si controlul
productiei de bunuri de folosinta îndelungata cu oferta în exces, îmbunatatirea si cresterea
productiei bunurilor cu oferta deficitara, îndeosebi concentrarea asupra productiei de alimente,
bumbac, carbune, energie electrica, textile si alte produse ale industriei usoare cu cerere ridicata
dar cu oferta redusa, precum si asupra transporturilor, precumpanitor a celor
feroviare”. Transpunerea în fapt a noilor orientari ale politicii industriale a condus la echilibrarea
treptata a cererii cu oferta pentru produsele si serviciile respective, precum si la producerea unor
modificari structurale pe masura în configuratia sectoarelor economiei si în cea a industriei.
A patra etapa a început în anul 1993, când accentul s-a schimbat de pe dimensiunea
extensiva a cresterii economice pe cea intensiva a unei dezvoltari economice echilibrate, de
factura moderna, axata pe realizarea eficientei superioare în alocarea si utilizarea resurselor, care
sa asigure cresterea semnificativa a competitivitatii produselor si serviciilor, penetrarea puternica
cu acestea pe pietele internationale. Pentru atingerea acestor obiective, Consiliul de Stat a
adoptat, în anul 1993, “Schita de politica industriala nationala pentru anii 1990”, actionând ferm
în continuare pentru dezvoltarea intensiva a agriculturii, industriilor de baza si industriilor
“pilon”. Un an mai târziu, s-a adoptat de catre Consiliul de Stat prima strategie sectoriala pentru
industria de automobile, ceea ce a marcat debutul unei perioade de stabilire a strategiilor pentru
fiecare dintre sectoarele industriale cheie.
Începând din anul 1995, accentul în cadrul politicii industriale de ansamblu si în
strategiile sectoriale s-a pus pe masurile destinate sa asigure dezvoltarea economica intensiva, cu
eficienta superioara, bazata, precumpanitor, pe generarea si asimilarea rapida a progresului
tehnologic. În scopul îmbunatatirii mecanismelor de elaborare a politicii industriale si a
strategiilor sectoriale, precum si al corelarii mai strânse a acestora cu politica nationala în
domeniul stiintei si tehnologiei, Consiliul de Stat a creat, în anul 1988, Biroul de Politica
Industriala al Comitetului pentru Economie si Comert, însarcinat cu formularea si corelarea
corespunzatoare a politicilor mentionate. Cele patru etape mentionate în evolutia politicii
industriale, marcate de schimbari de orientari si de reconsiderari ale unor masuri pe care practica
le-a dovedit neadecvate, s-au desfasurat pe fondul principalelor trei stadii ale reformei

14. economice, în care s-au produs ample schimbari institutionale, ale formelor si mecanismelor de
desfasurare a activitatii economice.
1.3. STADIILE REFORMEI – schimbari îndraznete de
orientare
Efortul la scara nationala de identificare a celor mai bune si eficiente cai de dezvoltare a
economiei chineze, dupa dezastrul provocat de Revolutia culturala, a permis conturarea treptata a
coordonatelor pe care trebuie sa se înscrie procesul de reforma, precum si a orientarilor majore
ale masurilor destinate sa transpuna în fapt coordonatele respective. Viziunea strategica cu privire
la coordonatele esentiale ale dezvoltarii si la orientarile de politica economica s-a perfectionat
treptat, a cunoscut schimbari de fond, a determinat, în functie de judiciozitatea ei, accelerari sau
încetiniri ale ritmului reformei. Dupa peste doua decenii de reforma, viziunea lui Deng Xiaoping,
artizanul recunoscut al reformei profunde a Chinei, s-a dovedit corecta, drumul urmat potrivit
acestei viziuni asigurând economiei chineze un ritm rapid de dezvoltare, printre cele mai înalte
din lume, premise solide pentru modernizare si crestere a competitivitatii. Doua trasaturi majore
pot fi desprinse din analiza modului în care s-a înfaptuit pâna în prezent reforma economiei
chineze. Prima este cea a realizarii unei reforme graduale, în care, potrivit cuvintelor lui Deng
Xiaoping[10], “se tatoneaza pietrele pentru a trece râul”. Abordarea graduala a reformei a fost
indicata întrucât – la aceasta idee subscriind numerosi specialisti – China se gaseste si va ramâne
înca multa vreme în stadiul socialist primar, având o economie de piata specifica caracterizata
printr-un nivel redus al productivitatii, mult inferior celui înregistrat de economia de piata
consolidata din tarile dezvoltate; standardul redus de viata al populatiei, care îi diminueaza mult
capacitatea de a face fata duritatilor reformei, precum si ritmul lent al schimbarii mentalitatilor
fac deci imperios necesara efectuarea reformei “pas cu pas”, într-un ritm mai lent dar cu o
avansare sigura si neîntrerupta. A doua trasatura este aceea ca orice schimbare majora produsa de
reforma este mai întâi temeinic experimentata în unitati pilot (întreprinderi, forme institutionale
noi etc.), dupa care, pe baza învatamintelor trase din încercarile soldate cu succes, schimbarea
respectiva se difuzeaza cu sanse sporite de reusita în întreaga economie.
Primul stadiu, 1978-1984: Realizarea unei economii precumpanitor planificate însotite de o economie
de piata
Reforma a început la nivelul microeconomic si, mai ales, la cel al gospodariilor din
domeniul rural, prin înlaturarea “comunelor poporului” si introducerea unui sistem de contractare
a responsabilitatii gospodariilor, care lucrau pamântul aflat în proprietate publica, de a furniza
statului o anumita cantitate de produse agricole pe baza de remunerare echitabila, proportionala
cu cantitatea oferita; sistemul, simplu si logic, constituia însa o ruptura neta cu vechiul sistem
egalitarist si nestimulativ specific economiei planificate. Potrivit acestui sistem, surplusul de
productie fata de cantitatea contractata cu statul putea fi vândut pe piata libera. Rezultatele
aplicarii sistemului au fost spectaculoase si rapide, productia agricola crescând semnificativ, iar
standardul de viata al unei bune parti a populatiei rurale îmbunatatindu-se vizibil.
În paralel cu masurile luate în ceea ce priveste economia rurala, guvernul central a
initiat reformarea managementului întreprinderilor prin reducerea controlului de stat al activitatii
acestora, cresterea puterii lor decizionale în gestionarea propriilor afaceri, introducerea în

15. întreprinderile de stat a sistemului de retineri pentru nevoile proprii din profit proportionale cu
marimea acestuia, introducerea de stimulente pentru obtinerea de performante economico-
financiare superioare. Cu sprijinul guvernului central, au început sa se dezvolte întreprinderi
aflate în proprietate colectiva sau individuala, întreprinderi orasenesti si comunale, acestea din
urma extinzându-se rapid si cunoscând un succes deosebit. Preturile majoritatii marfurilor, cu
exceptia celor esentiale (cereale, bumbac, carbune) au început sa fie liberalizate treptat,
fluctuatiile lor fiind de acum încolo determinate exclusiv de echilibrul cererii si ofertei de pe
piata. Au fost create în regiunile Guangdong si Fujian primele patru zone economice speciale
(ZEE) – Shenzen, Zhuhai, Shantou, Xiamen, considerate drept arii pilot pentru experimentarea
mecanismelor economiei de piata si adevarate ferestre deschise catre comertul international si
economia mondiala.
În general, în acest prim stadiu al reformei schimbarile produse au fost limitate ca
extindere si profunzime, nereusindu-se rezolvarea contradictiilor fundamentale ale economiei
chineze dar producându-se brese apreciabile în mecanismele de functionare ale economiei
planificate. “Economie precumpanitor planificata” semnifica faptul ca mecanismele planificarii
centralizate se mentineau în partea principala a economiei nationale, cea care determina
esentialmente ritmul si directiile de dezvoltare ale acesteia; economia de piata, care avea rol
complementar, era acceptata în partea mai putin importanta a activitatii economice.
Al doilea stadiu, 1984-1992: Realizarea economiei de marfuri planificate socialiste
În cursul acestui stadiu, concentrarea actiunilor de reforma s-a deplasat de pe sectorul
rural spre cel urban. A Treia Sesiune Plenara a celui de al 12-lea Comitet Central al Partidului
Comunist Chinez, desfasurata în octombrie 1984, a adoptat Decizia asupra Restructurarii
Economice, adoptata la cel de al 13-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, care a
statuat ideea esentiala potrivit careia economia planificata socialista reprezinta un sistem
consensual între plan si piata, controlul dezvoltarii economice facându-se prin instrumentele
adecvate ale ajustarilor planului si pietei. Complementul necesar si cu profitabilitate superioara al
economiei socialiste îl reprezinta, de acum încolo, întreprinderile aflate în proprietate nepublica,
precum si noile întreprinderi create cu participarea capitalului strain. În noul sistem în
care “economia integreaza planul si piata” – în sensul ca economia socialista este una de marfuri
planificata pe baza proprietatii publice, dar care nu este exclusiv planificata ca în trecut si nici
una de piata complet reglementata de mecanismele pietei –, “Statul controleaza piata, iar piata
ghideaza întreprinderile”. [11]
Principalele directii de actiune în cadrul acestui stadiu au fost reforma sistemului de
preturi si reforma întreprinderii. În domeniul preturilor mijloacelor de productie s-a aplicat
“sistemul cu doua cai”, potrivit caruia pentru o buna parte a acestor mijloace, evident cea mai
consistenta si cu mijloacele cele mai importante, preturile se stabilesc planificat, pentru restul
preturile fluctuând liber în functie de jocul cererii si al ofertei de pe piata.
Cel de al doilea pilon al reformei înfaptuite în acest stadiu, reforma întreprinderii, a
constat în cresterea puterii decizionale a managementului în domeniile productiei, aprovizionarii,
vânzarilor, gestiunii financiare si a personalului. S-a introdus, pe baza colaborarii strânse între
guvernul central si guvernele locale, un nou sistem de contractare care garanta Statului

16. posibilitatea de a colecta profiturile, întreprinderile începând sa plateasca taxe Statului în loc de
a-i ceda profitul.
A continuat deschiderea economiei chineze spre exterior, în acest scop principalele
masuri fiind:
 desemnarea în mai 1984 a 14 orase deschise de pe coasta de est, printre care
Shanghai, Tianjin, Guangzhou si Dalian, care sa permita accesul investitorilor
straini în zonele respective pentru initierea de afaceri;
 crearea în 1984 a zonelor de dezvoltare economica si tehnologica în 11 orase,
printre care Dalian, Tianjin si Guangzhou;
 crearea în 1985 a zonelor economice deschise în zona costala a deltelor Fluviului
Yangtze si Fluviului Perlei;
 înfiintarea în perioada mai 1988 – martie 1991 a 27 noi zone de dezvoltare de înalta
tehnologie în Beijing si Shanghai;
 construirea si înfiintarea în iunie 1990 a Noii Arii Pudong, în Shanghai, cea mai
cunoscuta si competitiva zona economica speciala.
Cel de al doilea stadiu a reprezentat un progres pe calea reformei mult mai consistent
decât cel înregistrat în stadiul precedent, principala coordonata a efortului fiind aceea de a crea si
consolida o bresa larga în constrângerile specifice vechilor concepte traditionale si antire-
formiste. Initierea unui nou suflu în activitatea economica prin dinamizarea întreprinderilor de
stat pe baza contractarii responsabilitatilor acestora, adoptarea sistemului cu doua cai în stabilirea
preturilor si deschiderea puternica a economiei chineze spre exterior au constituit directiile
majore de actiune care au dat continut celui de al doilea stadiu al reformei economice. Trebuie
mentionata, totodata, initierea masurilor de reformare a politicilor macroeconomice, a sistemului
de taxare si a institutiilor financiare, menite sa sustina eforturile de dezvoltare accelerata a
activitatii economice, de modernizare si eficientizare a acesteia.
Al treilea stadiu, dupa 1992: Edificarea economiei socialiste de piata
La cel de al 14-lea Congres National al Partidului Comunist Chinez, desfasurat în
octombrie 1992, Deng Xiaoping a afirmat ca principalul obiectiv în cadrul reformei economice
chineze este crearea si consolidarea economiei socialiste de piata. Dupa 14 ani de experimentari,
conducerea Chinei a confirmat hotarârea de a continua si consolida reforma economica prin
mentinerea pozitiei dominante a proprietatii publice în activitatea economica, paralel cu
dezvoltarea altor forme de proprietate; unitatile economice din cele doua forme juridice vor
colabora strâns si vor contribui cu mijloace specifice la cresterea competitivitatii activitatii
economice si la deschiderea în continuare a acesteia spre economia mondiala.

17. În februarie 1993, doua modificari de o importanta deosebita în Constitutia Republicii
au fost propuse celui de al VII-lea Congres National al Poporului, si anume, schimbarea
sintagmei “economie planificata pe baza proprietatii publice” în “economie socialista de piata”,
ceea ce a asigurat fundamentul juridic pentru înfaptuirea în continuare a reformei orientate spre
piata, precum si a sintagmei “întreprinderi conduse de stat” în “întreprinderi în proprietatea
statului”, ceea ce semnifica faptul ca întreprinderile aflate în proprietate publica pot fi conduse si
în alte forme decât întreprinderile conduse nemijlocit de catre stat. În decembrie 1993, guvernul
chinez a stabilit cadrul de baza al crearii si consolidarii economiei socialiste de piata, care are
drept coordonate: − crearea unui sistem modern de întreprinderi caracterizat prin “forma de
proprietate clar stabilita, puterea decizionala si responsabilitatile precis definite, separarea
întreprinderii de administratie, management stiintific”;
 stimularea si dezvoltarea sistemului de piata ca mijloc principal de alocare a
resurselor, construirea unei piete unificate si deschise bazata pe concurenta;
 perfectionarea sistemului de control macroeconomic si îmbunatatirea
functiilor guvernamentale.
În ceea ce priveste prima coordonata, Legea Corporatiei a fost promulgata în 1993,
reglementând formele si mijloacele prin care caracteristicile mentionate sunt transpuse în practica
organizarii si functionarii întreprinderilor. În scopul conturarii sistemului de organizare si
functionare a întreprinderilor, 100 de mari întreprinderi de stat au fost desemnate drept unitati-
pilot pentru experimentarea masurilor preconizate si eventuala reconsiderare a acestora în functie
de rezultatele experimentului; ulterior, experimentul s-a extins la alte 2000 de întreprinderi. În
acelasi scop al îmbunatatirii modului de functionare a întreprinderilor de stat, 18 orase-pilot au
fost desemnate în anul 1994 pentru “optimizarea structurii capitalurilor întreprinderilor”, ce avea
ca obiectiv reducerea datoriilor întreprinderilor de stat si capitalizarea acestora pentru a face fata
cu succes presiunilor concurentiale; si acest experiment s-a extins ulterior la 111 orase-pilot. În
anul 1995 au fost initiate experimente privind falimentarea sau fuziunea întreprinderilor ale caror
datorii depaseau activele lor, supravietuirea fiindu-le pâna atunci asigurata cu subventii
substantiale de la bugetul de stat.
În domeniile vizate de cea de a doua si a treia coordonata, este de mentionat, printre
principalele masuri initiate, reformarea sistemului financiar prin adoptarea în anii 1994 si 1995 a
Legii Bancii Populare a Chinei, Legea Bancilor Comerciale, Legea Documentelor Bancare etc.,
care înscriu functionarea sistemului pe coordonatele specifice unei economii moderne si separa
activitatea de stabilire a politicilor financiare de cea a finantelor comerciale. În acest ultim sens,
au fost create trei banci responsabile cu definirea politicilor financiare în domeniile lor
specializate – Banca de Export – Import a Chinei, Banca Chineza de Dezvoltare si Banca
Chineza de Dezvoltare Agricola –, precum si alte banci cu vocatie comerciala, dintre care unele
au rezultat din transformarea unor foste banci de stat (Banca Industriala si Comerciala a Chinei,
Banca Agricola a Chinei, Banca Chineza de Constructii). În domeniul monetar, în scopul
asigurarii definirii si urmarii unei politici coerente a fost creat, de catre Consiliul de Stat,
Comitetul de Politica Monetara.

18. În domeniul fiscal, taxele destinate bugetului de stat au fost separate de cele destinate
bugetelor gestionate de guvernele locale; totodata, au fost experimentate sisteme de transfer al
platilor.
În domeniul schimburilor economice externe, Legea Comertului Exterior a fost adoptata
în 1994, ceea a determinat o adevarata explozie a numarului întreprinderilor înfiintate cu capital
strain – peste 200.000 în 1996, precum si a capitalului strain cumulat din economia chineza, care
a atins 283,4 miliarde USD în perioada 1979-1996. Aceasta a contribuit, alaturi de alti factori, la
cresterea rezervelor valutare ale Chinei la 120 miliarde USD în anul 1996, plasând-o, din acest
punct de vedere, pe locul al doilea în lume.[12]
Trecerea sintetica în revista a principalelor orientari si masuri specifice celor trei stadii
în desfasurarea reformei economice demonstreaza ca eforturile de identificare, fundamentare,
reconsiderare si adoptare finala a celor mai potrivite cai de urmat pentru modernizarea economiei
chineze si cresterea competitivitatii acesteia s-au înscris pe câteva coordonate esentiale, pastrate
consecvent si armonizate treptat tot mai strâns:
a) asigurarea dezvoltarii macroeconomice echilibrate prin strategii si politici adecvate;
b) deschiderea puternica a economiei chineze spre economia mondiala pe calea
intensificarii comertului exterior si a atragerii puternice a capitalului strain, îndeosebi sub forma
investitiilor straine directe;
c) reforma întreprinderilor, în scopul de a le transforma în entitati economice relativ
independente, responsabile pentru propriile profituri si pierderi, capabile sa se restructureze si sa
se dezvolte prin eforturi proprii;
d) aplicarea politicilor de dezvoltare regionala destinate sa reduca disparitatile de nivel
de dezvoltare dintre regiuni si sa întareasca potentialul economic al acestora.
1.4. STRATEGIE SI POLITICI MACROECONOMICE
Economia chineza a cunoscut, dupa initierea procesului de reforma un ritm mediu
de crestere ridicat (9,8%); la înregistrarea acestui ritm mediu au contribuit însa perioade de
crestere accelerata si perioade de reducere semnificativa a ritmului anual de crestere, sintetizate
în cele patru cicluri de crestere tip “stop and go”. Alternanta acestor perioade a generat însa
dificultati de “supraîncalzire” a economiei si de crestere a inflatiei, masurile de combatere a
acestora provocând, catre sfârsitul deceniului 9, ample dezbateri si confruntari de idei între
specialisti, o parte a acestora argumentând necesitatea încetinirii ritmului de crestere economica.
Deng Xiaoping a aratat însa, în anul 1992, ca pentru o tara cu o economie
subdezvoltata ca cea a Chinei nu este indicata adoptarea unor ritmuri mai reduse de
crestere, ci dimpotriva, trebuie iden-tificate si valorificate adecvat toate caile si
oportunitatile de realizare a unei dezvoltari în ritmuri cât mai înalte, singura posibilitate

19. de depasire a conditiei de economie înapoiata, cu eficienta si com-petitivitate reduse.
Urmarirea realizarii unei dezvoltari economice în ritmuri înalte a devenit astfel o
constanta a strategiei de dezvoltare a tarii, accentul punându-se însa progresiv pe
dimensiunea sa intensiva. În acest sens, în anul 1995, Comitetul Central al Partidului
Comunist Chinez a avansat strategia de “promovare a tarii prin stiinta si educatie” si a
reiterat cerinta esentiala a accentuarii dimensiunii intensive a dezvoltarii economice.
Dezvoltarea economica accelerata a permis rezolvarea în mare masura a unor probleme
dificile cu care tara se confruntase înainte de 1978 (penurie alimentara, de materii prime,
subutilizarea capacitatilor etc.), dar a facut, în acelasi timp, sa apara probleme noi, una
dintre cele mai preocupante fiind aceea a extinderii peste masura a diapazonului
veniturilor, a distribuirii incorecte a acestora. Fata de vechi ul sistem egalitarist de
distributie a veniturilor, care nu oferea stimulente pentru îmbunatatirea muncii si cresterea
productivitatii, reforma a debutat, în 1978, printre altele, si cu ideea, revolutionara la
vremea respectiva, ca oamenii pot sa câstige mult de pe urma muncii intense si corecte.
Aceasta a dus însa la aparitia si adâncirea disparitatii veniturilor, care s-a manifestat,
îndeosebi, pe doua planuri: între veniturile medii ale populatiei urbane si cele ale
populatiei rurale, care se aflau în anul 1995 într-un raport de 2,5/1; între veniturile celor
doua paturi ale populatiei: cea mai bogata si cea mai saraca. Potrivit unor cercetari ale
specialistilor chinezi, coeficientul Gini al distributiei veniturilor a crescut pentru populatia
rurala de la 0,21 în 1978 la 0,34 în 1995, iar pentru populatia urbana de la 0,16 la 0,28 în
acelasi interval. Perceptia generala, la nivelul populatiei largi, este ca majoritatea
persoanelor care au acumulat averi apreciabile le-au obtinut fie prin afaceri ilegale, fie
beneficiind de anumite privilegii. Asa cum s-a aratat, problema este preocupanta pentru
guvernul chinez, care sa straduieste sa identifice cai pentru oprirea adâncirii clivajului
social si asigurarea conditiilor necesare dezvoltarii economice durabile a tarii.
În ceea ce priveste reforma sistemului fiscal, directia principala a înfaptuirii acesteia în
anii 1980 a constat în descentralizarea puternica a competentelor decizionale si de gestiune a
fondurilor, în sensul transferarii unei bune parti a acestora de la autoritatea financiara a
guvernului central catre guvernele locale. Importanta acestora din urma a crescut semnificativ în
dezvoltarea economiei locale ca urmare a ramânerii la dispozitia lor a unei cote crescânde a
fondurilor; catre sfârsitul deceniului al noulea, veniturile aflate în administrarea guvernelor locale
reprezentau circa jumatate din veniturile totale fiscale. Drept urmare, fluxurile financiare catre
guvernul central s-au redus simtitor, ceea ce a determinat cresterea deficitului bugetar si a
împiedicat angajarea la nivel national a unor lucrari de amploare, îndeosebi în domeniul
infrastructurii. De asemenea, capacitatea guvernului central de a orienta corespunzator
dezvoltarea economica de ansamblu si de a controla functionarea economiei nationale s-a redus
pe masura.
Replica prin politica fiscala la aceasta tendinta negativa a fost reforma profunda a
sistemului de taxare prin introducerea în anul 1994 a unui “sistem de împartire a taxelor”
potrivit caruia responsabilitatile erau mai bine delimitate între guvernul central si guvernele
locale, iar transferul platilor si restituirea platilor tarifare si altor taxe pentru bunurile importate si
reexportate au fost reglementate pe baze noi. Noul sistem a contribuit substantial la revigorarea
fortei financiare a guvernului central, ale carui venituri fiscale au crescut de la RMB 95,75
miliarde yuani în 1993 la RMB 421,65 miliarde yuani în 2001 de asemenea, ponderea partii

20. guvernului central în veniturile totale fiscale a crescut în acelasi interval de timp de la 22,0% la
48,8%.
Reforma sistemului de taxe realizata în anul 1994 s-a înscris într-o suita de cicluri de
încordare si de relaxare a politicii fiscale dupa anul 1978. Astfel, controlul“supraîncalzirii”
economiei si a cresterii alarmante a inflatiei s-a realizat prin înasprirea politicii fiscale, în scopul
controlului investitiilor si a reducerii consumului, în perioada 1980-1981, anii 1985 si 1987,
perioadele 1989-1991 si 1995-1997. Pe ansamblu însa, cu toate aceste perioade de încordare,
politica fiscala a guvernului chinez s-a dovedit mai curând a fi una destinsa, fapt ilustrat de mai
multe aspecte semnificative: ponderea veniturilor fiscale ale guvernului din taxe, impozite si alte
surse în venitul national a scazut constant, iar rata de crestere a acestor venituri fiscale a fost mai
redusa decât cea de crestere a venitului national, în unii ani fiind chiar negativa; deficitul fiscal a
fost per manent si ridicat, atât în anii de crestere economica accelerata cât si în cei în care politica
fiscala a fost înasprita; efortul investitional s-a intensificat rapid, rata medie anuala de crestere a
investitiilor fiind una ridicata, de 23%; veniturile individuale au crescut, de asemenea, în masura
apreciabila, rata medie anuala de crestere a salariilor fiind de 16% în perioada 1978-2001[13].
Reforma sistemului financiar a demarat pornindu-se de la situatia de “depresiune
financiara” existenta înainte de 1978, caracterizata prin existenta Bancii Poporului a Chinei care
juca concomitent rolul de banca centrala si de banca comerciala, lipsa unei piete financiare
puternice si dinamice, locul restrâns al finantarii directe. S-a statuat rolul exclusiv al Bancii
Poporului a Chinei de banca centrala si s-a largit semnificativ piata financiara prin înfiintarea de
banci specializate mentionate si anterior – Banca Chinei, Banca Agricola a Chinei, Banca
Industriala si Comerciala a Chinei, Banca Poporului de Constructie, precum si prin înfiintarea de
numeroase institutii financiare nebancare – companii de asigurari, companii financiare, corporatii
de investitii, corporatii de titluri de valoare etc. În 1985 au fost stabilite numeroase piete
interbancare, în anul urmator Banca Poporului a Chinei a început sa efectueze operatii de
rediscount pentru banci specializate si s-a creat o piata de recreditare interbancara la scara
nationala.
În anul 1994 s-au mai înfiintat trei banci specializate cu rol major în dezvoltarea
economica a tarii: Banca de Stat de Dezvoltare (al carei domeniu de creditare îl constituie marile
proiecte de infrastructura), Banca de Export si Import a Chinei si Banca de Dezvoltare a
Agriculturii, care si-au stabilit politici proprii de acordare a creditelor în domeniile
corespunzatoare, preluând aceasta res-ponsabilitate de la cele patru banci de stat care au fost
reorganizate în banci comerciale. În anul 1995 a fost adoptata o lege privind Banca Poporului a
Chinei, careia i s-a întarit rolul de banca centrala cu responsabilitati de stabilizare a cursului
monedei nationale si de supraveghere a institutiilor financiare. Începând din anul 1997, în zonele
economice speciale Shanghai si Shenzen a fost acordat unor numeroase banci straine dreptul de a
efectua afaceri limitate cu moneda nationala.
În anul 1984 s-a înfiintat prima companie pe actiuni, în 1990 si 1991 s-au înfiintat
bursele din Shanghai si Shenzhen, iar la sfârsitul anului 2001existau peste 800 de companii cotate
la bursa, valoarea totala de piata a actiunilor tranzactionate ridicându-se la peste RMB 2000
miliarde yuani.

21. Politica dobânzilor, instrument important în asigurarea stabilitatii macroeconomice, a
prezentat, în general pe parcursul procesului de reforma, caracteristicile contradictorii ale
mentinerii unui nivel relativ scazut al ratelor dobânzii: pe de o parte, a redus valentele benefice
ale aplicarii unei politici monetare adecvate si, pe de alta parte, a dus la folosirea în masura
insuficienta a acestui instrument pentru stimularea activitatii economice. Dupa ce, începând din
anul 1980, Banca Poporului a Chinei a majorat în repetate rânduri nivelul dobânzilor, în 1996
guvernul central a reglementat acest nivel, care nu se stabileste de catre banca centrala prin
operatiuni de piata deschisa si nici de catre bancile comerciale pe baza cererii si ofertei; bancile
comerciale au posibilitatea sa-si fluctueze propriile dobânzi în cadrul unei zone de abateri de la
nivelul dobânzii stabilite oficial. Este de mentionat faptul ca nivelul reglementat al dobânzilor s-a
situat, în general, sub cel al pietei potentiale, având chiar, în perioada 1994-1995, valori negative.
În anul 1996 s-a deschis însa piata interbancara, s-a liberalizat complet nivelul dobânzilor la
creditele pe termen scurt si s-au initiat emisiunile de obligatiuni nationale licitate pe piata, toate
acestea corectând disfunctionalitatile mentionate si îmbunatatind simtitor conditiile de
functionare a pietelor financiare. Pe planul politicii monetare, refacerea capitalului bancilor
comerciale la nivelul reglementat s-a favorizat prin emisiuni lansate de guvernul central de
obligatiuni nationale speciale, actiune la care s-a adaugat reducerea în cinci etape, în perioada
1996-1998, a nivelului dobânzilor (de la 9,18%, pentru depozitele anuale, în mai 1996 la 4,77%
în iunie 1998); în mod corespunzator, si nivelul rezervelor bancare si cel al ratei de scont au fost
reduse. Reformele profunde ale sistemelor fiscal, financiar si monetar, realizate pe baza
învatamintelor rezultate din evolutiile anterioare ale acestor sisteme, au permis folosirea mai
eficace a instrumentelor fiscale si monetare în cadrul strategiei de dezvoltare macroeconomica.
Reformele au fost înfaptuite progresiv, pe masura cresterii capacitatii guvernului central de a
stabili politici specializate coerente si de a mânui adecvat o gama din ce în ce mai larga de
instrumente în conducerea economiei nationale.
1.5. REFORMA INTREPRINDERILOR
Un alt domeniu în care reforma economica chineza s-a afirmat pregnant este cel microeconomic, în care
restructurarea întreprinderilor de stat a cunoscut progrese semnificative, sensibil mai mici însa decât cele înregistrate în alte
domenii abordate deja (comertul exterior, atragerea capitalului strain). Principiul esential care a guvernat restructurarea
întreprinderilor a fost cel al îmbunatatirii semnificative a conducerii întreprinderilor mari de stat – prin transformarea lor
în unitati economice care dispun de deplina autoritate de conducere si responsabilitate pentru propriile profituri si pierderi – si
al relaxarii concomitente a controlului asupra întreprinderilor mici, în paralel cu asigurarea conditiilor favorabile
pentru dezvoltarea lor accelerata, respectiv adoptarea unor forme organizatorice potrivite[14] de natura sa le permita
revigorarea si dezvoltarea.
Desi conform acestui principiu s-au initiat anumite masuri judicioase de reforma a întreprinderilor în perioada
1978-1991, sistemul întreprinderilor de stat a continuat sa-si pastreze configuratia si mecanismele de functionare, în sensul
ca cele care intrau în dificultati economico-financiare continuau sa se bazeze pe sprijinul statului, acordat în noile conditii nu
sub formele obisnuite înainte de 1978 (cote planificate, aprovizionari dirijate etc.), ci sub forma noua a “politicilor
preferentiale”. Drept urmare, reforma întreprinderilor de stat efectuata în perioada mentionata a fost sovaelnica si nu a dat
rezultatele asteptate.
Un succes neîndoielnic au înregistrat însa întreprinderile orasenesti si comunale (IOC), create îndeosebi în
industria usoara si în alte sectoare ale industriei prelucratoare caracterizate prin posibilitatea desfasurarii activitatii productive
la scara mica; aceste întreprinderi, aflate în proprietate colectiva si desfasurând activitati productive de nivel tehnologic
modest, cu intensitate redusa a capitalului, au functionat însa în conditiile efective ale economiei de piata, în sensul ca nu
primeau nici un fel de subventii si supravietuiau numai daca erau profitabile.

22. Succesul lor este ilustrat de faptul ca valoarea bruta a productiei industriale realizate de aceste întreprinderi a
crescut de la RMB 49,3 miliarde yuani în 1978 la RMB 5553,7 miliarde yuani în 2002, ponderea lor în valoarea totala a
productiei industriale crescând în aceeasi perioada de la 11,6% la 55,8%.
Privitor la functionarea întreprinderilor de stat, cuvântarea istorica a lui Deng Xiaoping din primavara anului 1992 a
determinat elaborarea unui document programatic care prevedea drept una dintre sarcinile majore ale reformei economice
“îmbunatatirea mecanismului de operare al întreprinderilor si orientarea lor progresiva catre piata”. În iulie 1992 au intrat în
vigoare “Prevederile asupra transformarii mecanismelor operationale ale întreprinderilor industriale de stat”, a caror esenta
consta în transformarea acestor unitati în entitati juridice independente în ceea ce priveste drepturile si obligatiile lor,
orientarea productiei de bunuri si servicii si conducerea lor de catre manageri responsabili deplini pentru profiturile si
pierderile realizate, capabile sa se autodezvolte si autoadapteze potrivit cerintelor competitiei de pe piata. Prevederile
puneau accent pe cerintele îmbunatatirii sistemului de contractare a responsabilitatilor manageriale pentru întreprinderile de
stat, specificau 14 elemente de autonomie manageriala si subliniau necesitatea asigurarii conditiilor corespunzatoare pentru
experimentari privind organizarea si functionarea întreprinderilor pe actiuni. Lipsa definirii clare a drepturilor de proprietate a
determinat însa adâncirea contradictiilor generate de reforma întreprinderilor, evidentiind clar faptul ca aceasta nu se va
putea finaliza cu succes fara rezolvarea corespunzatoare a problemei sale centrale – realizarea schimbarilor institutionale
privind drepturile de proprietate.
S-a mentionat anterior initiativa din februarie 1993 de modificare a Constitutiei tarii în ceea ce priveste
transformarea “economiei planificate pe baza proprietatii publice” în “economie socialista de piata”, precum si a
“întreprinderilor conduse de catre stat” în “întreprinderi aflate în proprietatea statului”. Transformarile mentionate, de
importanta capitala pentru noua filozofie privind desfasurarea activitatii economice, nu au clarificat însa problema drepturilor
de proprietate, lasând în aceasta privinta un spatiu larg pentru interpretari. Reforma întreprinderilor a continuat prin
adoptarea unor reglementari de natura sa asigure îmbunatatirea functionarii întreprinderilor de stat în conditiile pietei, printre
acestea putându-se evidentia:
o transformarea mecanismelor operationale ale întreprinderilor si orientarea puternica
a activitatii acestora spre
piata ;
o reforma sistemului de preturi si a controlului asupra nivelului preturilor prin
transformarea
o mecanismelor de operare ale întreprinderilor de stat si crearea de corporatii
moderne;
o reforma sistemului financiar ;
o reforma sistemului de impozitare în domeniul industrial si commercial;
o reglementarea managementului si supravegherii activelor statului în întreprinderile
de stat
o adâncirea reformei întreprinderilor si îmbunatatirea eficientei întreprinderilor de stat
mijlocii;
o experimentarea sistemului de functionare a întreprinderilor moderne într-un numar
de 100 de intreprinderi de stat mijlocii si mari desemnate în acest scop, precum si a
sistemului de actionariat al statului în trei corporatii ce opereaza la scara nationala
etc.
Ca urmare a acestor masuri s-au pus bazele unui sistem sensibil îmbunatatit de functionare a acestora prin care s-au creat
numeroase întreprinderi mari cu portofolii de activitati multiregionale si multiindustriale si s-au restructurat drepturile de proprietate în

23. care proprietatea de stat este considerata ca cea mai importanta forma. În sinteza, principalele îmbunatatiri aduse prin reforma
întreprinderilor si în domeniul mediului de actiune al acestora au constat în:
o introducerea unui sistem clar de responsabilitati manageriale în ceea ce priveste gestiunea patrimoniului încredintat
de stat, precum si de autoritate larga în exercitarea prerogativelor decizionale;
o crearea unui mediu deschis, favorabil desfasurarii unei competitii corecte pe piata,
prin aplicarea unui sistem de impozitare nediscriminatoriu pentru întreprinderile
autohtone si pentru cele cu capital strain;
o întarirea capacitatii de operare a întreprinderilor chinezesti pe pietele externe si a
celei de angajare a acestor întreprinderi în ample actiuni de cooperare în productie si
comercializare prin adoptarea sistemului dual de control al cursului de schimb,
precum si a celui de flotare libera a acestui curs între anumite limite peste sau sub
cursul anuntat de banca centrala.
Interesanta în reforma întreprinderilor asa cum a fost realizata în China este diversitatea de forme adoptate în vederea
dinamizarii si flexibilizarii activitatii economice a acestor unitati. Formele organizatorice si functionale adoptate se refera atât la
organisme cu prerogative specifice în asigurarea functionarii corespunzatoare a întreprinderilor, cât si la întreprinderi propriu-zise,
restructurate astfel încât sa poata actiona eficient pe piata. Principalele forme experimentate si-au probat oportunitatea, contribuind la
instaurarea unui climat de ordine si randament în activitatea unitatilor economice respective[15].
a) Agentii autorizate si împuternicite cu gestiunea activelor statului .Administratia
Generala a Activelor Statului a determinat la RMB 2684,6 miliarde yuani valoarea totala a
activelor statului la sfârsitul anului 1991 (cifra nu include resursele naturale, activele militare si
cele ale unitatilor colective); dintre acestea, guvernul central poseda 47,3%, iar guvernele locale
52,7%. Din aceeasi valoare, activele operationale reprezentau 72,8%, iar cele neoperationale
27,2%. Pâna în anul 1992 Administratia Generala a Activelor Statului si Ministerul
Finantelor erau recunoscute ca organismele cu rol de conducere în gestiunea activelor statului.
Printr-o prevedere a Consiliului de Stat din anul 1992, acesta a devenit proprietarul reprezentativ
al activelor statului, fara a se preciza însa formele în care îsi va exercita acest rol. Lipsa
reglementarilor clare în aceasta privinta a determinat însa guvernele locale sa caute solutii pentru
cresterea capacitatii întreprinderilor de a face fata cerintelor noi pe care le genereaza economia
socialista de piata, precum si presiunilor concurentiale. Încercarile de rezolvare a problemei au
condus la crearea de agentii autorizate si împuternicite cu administratia activelor statului care a
luat diferite forme concrete .
b) Întreprinderi în proprietate publica cu management privat .Fenomenul
închirierii în sistem leasing sau vânzarii integrale a întreprinderilor de stat de dimensiuni mici a
capatat amploare dupa 1995, generând necesitatea gasirii unor forme de conducere a activitatii
economice adecvate noilor conditii. Aceasta forma de functionare consta, în esenta, în încheierea
unui contract de leasing între autoritatile publice si persoane fizice, prin care acestea din urma
sunt împuternicite sa foloseasca si sa administreze activele statului din întreprinderile respective,
dar si sa beneficieze de o parte din profitul realizat.
În capitala tarii, Beijing, aplicarea acestui sistem s-a facut pe doua cai: prin închiriere în sistem leasing unor
persoane particulare, în octombrie 1993, a peste 3400 magazine comerciale aflate în proprietate publica; prin contractarea
de catre autoritatile publice cu întreprinderi a responsabilitatii de obtinere a unui profit; când profitul realizat depaseste nivelul
contractat, autoritatile returneaza taxele suplimentare pe venituri întreprinderilor, care pot retine 5% din valoarea
imobilizarilor initiale si 20% din profitul net pentru cresterea activelor publice si a productiei proprii (dupa achitarea datoriilor

24. si retinerea acestor fonduri pentru productie, întreprinderile au deplina autonomie în distribuirea profitului net). Sistemul de
functionare a întreprinderilor publice cu management privat s-a dovedit anul de succes în cazul întreprinderilor mici care l-au
adoptat. Extinderea acestuia la întreprinderile de dimensiune mijlocie si mare a generat dezbateri în rândurile oamenilor de
stiinta si a specialistilor, toti raliindu-se la ideea ca o asemenea extindere reclama adoptarea unor politici adecvate.
c) Privatizarea si proprietatea cooperativa a capitalului. Aceasta cale a fost
adoptata de unele guverne locale pentru a pune capat pierderilor crescânde înregistrate de
numeroase întreprinderi de stat, datorita eficientei reduse a activitatii lor economice. Ca si calea
precedenta, aceasta a fost autorizata de catre guvernul central în cazul întreprinderilor mici, cele a
caror privatizare nu pune problema schimbarii formei de proprietate pentru volume apreciabile de
active. În cadrul acestei forme, corespunzatoare cunoscutei metode MEBO, activele întreprinderii
a carei privatizare a fost aprobata se împart într-un numar de actiuni, fiecare cu o anumita valoare
nominala, orice salariat putând cumpara cel putin o actiune, valoarea totala a actiunilor
achizitionate fiind achitata în decursul unei perioade de 5-6 ani, dar nu mai putin de un anumit
procent în fiecare an. În cazul unor întreprinderi, statul a luat participatii la capitalul lor sub
forma unor actiuni, în asemenea situatii un reprezentant al departamentului financiar al autoritatii
publice locale fiind desemnat ca membru al consiliului de administratie al întreprinderii
privatizate, participând deci la conducerea acesteia, dar neposedând nici o actiune.
d) Companiile pe actiuni. Debutând în 1984, experimentul de creare a companiilor pe
actiuni a condus la crearea pâna în 1991 a peste 3200 de asemenea companii, fara a numara în
rândurile acestora societatile mixte create cu investitori straini si unitatile autohtone comune de
operatii. Din numarul total de asemenea companii existente la data mentionata, 11,8% erau cu
proprietari numai persoane juridice, 85,4% erau cu actiuni detinute de salariati, iar 2,8% erau
companii ale caror actiuni fusesera vândute publicului. Structura actionariatului era urmatoarea:
47% statul, 29% persoane juridice, 14% persoane fizice, 9% investitori straini. Dintre companiile
existente la acea data, 34 erau cotate la bursa de actiuni. Crearea de noi companii pe actiuni a
continuat, pâna la sfârsitul deceniului trecut înregistrându-se peste 13000 de asemenea companii,
cu un capital total de peste RMB 20863 miliarde yuani; 122 dintre acestea erau cotate la bursa,
iar 6 emisesera actiuni vândute în strainatate.
Experimentarea acestei forme de proprietate a capitalului întreprinderilor a avut un succes deosebit, forma
dovedindu-se cea mai dinamica si mai eficienta dintre toate cele încercate. În ciuda succeselor înregistrate, functionarea
companiilor pe actiuni a determinat, totodata, si aparitia unor probleme
preocupante:
 concentrarea eforturilor unor întreprinderi numai asupra acumularii imediate de fonduri, fara a acorda atentia
necesara îmbunatatirii mecanismelor de functionare, cu efecte benefice ample pe termen lung;
 desemnarea presedintelui consiliului de administratie în companiile cu participare
majoritara a statului de catre autoritatile publice si nu de catre actionari;
 cresterea poverii fiscale suportate de companiile pe actiuni si a dificultatilor în
accesul lor la facilitatile oferite de politicile preferentiale pentru ele, ceea ce
conduce la reducerea sensibila a partii retinute din profitul obtinut;
 evaluarea activelor facuta în absenta unor criterii rationale si precise[16].

25.  lipsa de concordanta a reglementarilor privind organizarea si functionarea
organelor de conducere ale întreprinderilor, în vigoare la data înfiintarii companiilor
pe actiuni (adunarea reprezentantilor lucratorilor, comitetul de partid, sindicatul
lucratorilor) si cerintele organizarii acestor organe specifice companiilor pe actiuni
(adunarea generala a actionarilor, consiliul de administratie, biroul executiv,
directorul executiv);
 în unele cazuri, transformarea întreprinderilor de stat în companii pe actiuni a
presupus tratarea diferentiata a activitatilor rentabile si a celor nerentabile ale
întreprinderilor: activitatile rentabile si dinamice au fost transformate în companii pe
actiuni, iar cele nerentabile au fost neglijate, povara mentinerii lor în continuare
revenind atât statului cât si întreprinderilor respective.
e) Tranzactionarea dreptului de proprietate. Tranzactionarea,în privinta careia nu
exista la început o viziune clara si un consens larg, era considerata ca o negociere a tuturor
drepturilor de care se bucura întreprinderile în vederea vânzarii acestora, fuzionarii cu alte
întreprinderi sau anexarii altor unitati. Una dintre cele mai eficace dar si controversate forme de
transfer al drepturilor de proprietate este realizarea acestuia catre investitori straini, prin crearea
de societati mixte în care acesti investitori detin ponderea majoritara.
Pentru asigurarea cadrului institutional si functional necesar efectuarii tranzactiilor de
drepturi de proprietate au fost create în diferite zone ale tarii institutii si piete specializate, 174
pâna în prima jumatate a anului 1994, dintre care 14 la nivel provincial, 104 la nivel de prefecturi
si municipii si 56 la nivel districtual.
Sistemul transferului de drepturi de proprietate s-a extins rapid, în ciuda atitudinii precaute si a politicilor
corespunzatoare ale guvernului central, guvernele locale recurgând la aceasta cale pentru a sprijini întreprinderile aflate în
situatie economico-financiara dificila sa-si depaseasca conditia si sa-si îmbunatateasca simtitor mecanismele de operare.
Interesul învestitorilor straini pentru întreprinderile chineze si disponibilitatea autoritatilor pentru efectuarea transferului au
mers pâna acolo încât în unele industrii întreprinderile de vârf, care acopera cea mai mare parte a pietei, sunt societati
mixte[17] .
f) Experimentari efectuate în vederea modernizarii corporatiilor .Începând de la 1
ianuarie 1994, sistemul de contractare a responsabilitatilor cu conducerile întreprinderilor a luat
sfârsit, fiind introdus un nou sistem unificat de impozitare, în care taxa pe valoarea adaugata
devine principalul flux de circulatie a impozitelor.
În noiembrie 1994, la o conferinta nationala consacrata transformarii unor întreprinderi de dimensiuni mijlocii si mari
în corporatii moderne, pe baza prevederilor Legii corporatiei, s-a afirmat clar ideea ca întreprinderile de stat ce urmeaza sa
se transforme vor îmbraca forma organizatorica de corporatie (societate comerciala), unele capatând statut de companii cu
raspundere limitata, iar altele de companii pe actiuni (din care o parte urmeaza sa fie cotate la bursa); drept urmare, 100 de
întreprinderi de stat au fost desemnate pentru experimentare, iar trei companii de importanta nationala au fost selectate
pentru a deveni companii de stat pe actiuni. Principalii investitori în activele de stat ale noilor corporatii erau institutiile de
investitii autorizate de stat[18] sau departamente din organisme guvernamentale cu atributii în domeniul investitiilor de
stat .
Pe lânga cele 100 de întreprinderi de stat de importanta nationala alese pentru experimentare de catre guvernul
central, au mai fost ulterior desemnate de catre guvernele provinciale si locale alte 1700 de întreprinderi de stat de
importanta mai redusa, experimentul transformarii acestora continuând si extinzându-si aria de cuprindere. Diversitatea
cailor si formelor de înfaptuire a reformei întreprinderilor de stat, evidentiaza dorinta guvernului central si a guvernelor locale

26. de a identifica cele mai potrivite modalitati de eficientizare a activitatii întreprinderilor si de crestere, astfel, a fortei lor
competitive. Nu toate experimentarile au condus însa la rezultate concludente si încurajatoare si nu au putut fi, în aceste
conditii, extinse la scara nationala.
Experimentarile, încheiate cu succes sau nereusita, au evidentiat însa dificultatile majore cu care se confrunta
întreprinderile de stat si care trebuie rezolvate prin continuarea reformei:
 managementul ineficient si gestiunea defectuoasa a activelor statului, concretizate
în eficienta economica redusa a activitatii desfasurate în unele întreprinderi,
investitii nejustificate în active care nu sunt imperios necesare, apelarea excesiva la
“companii de servicii”, proliferarea birocratismului si chiar a coruptiei;
 situatia financiara precara si accesul limitat la creditele bancilor de stat, concretizate
în ponderea redusa a capitalului propriu în pasive, capacitatea slaba de plata a
datoriilor, dificultatea în recuperarea creantelor, tendinta de scapare de datorii prin
falimentare (ceea ce ar afecta însa situatia bancilor creditoare) sau reorganizare în
companii pe actiuni sau societati mixte;
 cresterea presiunilor sociale asupra vechilor întreprinderi de stat, determinata de lipsa
unei retele sociale moderne pentru pensii, asistenta sanitara si somaj; aceasta a
determinat numeroase întreprinderi sa adopte calea “o întreprindere – doua sisteme”,
potrivit careia partea cea mai profitabila a unei întreprinderi de stat (cu staff-ul
aferent, echipamentele cele mai moderne etc.) este reorganizata într-o noua corporatie,
partea cea mai putin profitabila (cu muncitorii vârstnici, necalificati, cu echipamentele
cele mai slabe), fiind lasata sa functioneze în continuare sub vechea forma si
suportând, în consecinta, costurile sociale mari aferente situatiei sale. Apar astfel
contradictii vadite între interesele noilor corporatii si cele ale v-chilor întreprinderi de
stat, înlaturarea acestora reclamând solutii care, la rândul lor, genereaza noi probleme
dificile[19] .
Cu toate dificultatile relevate, reforma întreprinderilor si-a demonstrat însa cu
prisosinta oportunitatea si orientarea corecta, concretizate în pasii semnificativi care au fost
facuti înainte în urmatoarele directii:
 crearea sectorului ne-public al economiei a avut un puternic efect de demonstratie
pentru sectorul de stat în ceea ce priveste adoptarea unor forme noi de redistribuire a
drepturilor de proprietate, forme care s-au dovedit mult mai dinamice, eficiente si
competitive comparativ cu cele existente înainte de începerea procesului de reforma
economica în 1978; în plus, întreprinderile din sectorul ne-public al economiei au
aparut drept concurenti redutabili pe piata ai întreprinderilor de stat, obligându-le pe
acestea din urma sa se reorganizeze adecvat pe plan tehnologic, financiar si
managerial, pentru a-si spori potentialul productiv, comercial si financiar pâna la
nivelul rezistentei corecte pe piata (fara subventii, politici preferentiale etc.);
 generarea unei “culturi de întreprindere” de factura noua chiar în întreprinderile de
stat, pentru a nu vorbi de noile corporatii, în care lucratorii capata constiinta
capacitatii lor de autodepasire, de iesire din tiparele traditionale specifice culturii de
inactivitate si dependenta de bunavointa statului; aparitia acestei culturi de

27. întreprindere explica, în buna masura, performantele superioare ale celei mai mari
parti a corporatiilor noi si con-stituie o premisa deosebit de favorabila pentru
redistribuirea fortei de munca între sectorul de stat si cel ne-public;
 succesele înregistrate în domeniul reformei întreprinderilor au fost facilitate de
dezvoltarea a sectorului bancar, de crearea treptata a pietelor de capital, de actiuni, de
tranzactionare a drepturilor de proprietate, de institutii financiare de intermediere
etc., care au creat un mediu din ce în ce mai favorabil expansiunii economice si
desfasurarii normale a activitatii întreprinderilor.
Reforma economiei chineze începuta în anul 1978 este un proces de o amploare si
complexitate deosebite, care are efecte profunde asupra tuturor domeniilor societatii,
materializate în transformarile radicale care s-au produs si se vor produce în continuare si care
decurg dintr-o conceptie coerenta si flexibila privind obiectivele esentiale ce trebuie atinse si
caile de urmat pentru realizarea acestora.
Amploarea transformarilor antrenate de reforma si înfaptuite pâna în prezent poate fi
apreciata în mod realist daca se tine seama de conditia economiei chineze la începutul procesului
de reforma, care prezenta urmatoarele caracteristici definitorii: un înalt grad de centralizare; un
nivel redus de eficienta (productivitate, profitabilitate) si de competitivitate, amplificat de reculul
semnificativ înregistrat în perioada Revolutiei Culturale; structuri economice dezechilibrate,
anormale, aflate departe de cele specifice unei economii moderne; deschidere foarte redusa spre
economia mondiala.
Obiectivele majore urmarite constant pe parcursul reformei au fost cresterea sustinuta a
productivitatii, ridicarea standardului de viata al întregii populatii si întarirea fortei economice a
tarii în conditiile globalizarii si intensificarii competitiei la nivel mondial.
Reforma întreprinderilor a reprezentat, de asemenea, un domeniu în care schimbarile realizate au fost de
anvergura. Îmbunatatirea mecanismului de functionare a întreprinderilor si confruntarea lor nemijlocita cu rigorile pietei au
fost principalele obiective ale reformei pe acest plan.
Imensitatea teritoriului si a populatiei tarii, marile diferente naturale, economice si culturale între regiunile acesteia
confera politicii de dezvoltare economica regionala un rol primordial în ansamblul politicilor specifice de înfaptuire a reformei
economice.
Tabloul de ansamblu al reformei economice chineze si al realizarilor înregistrate în contul
acesteia prezinta numeroase zone luminoase, sustinute de argumente si date evidente, dar si zone
de umbra, determinate de amploarea si dificultatea demersului conceptual si pragmatic de
identificare a celor mai potrivite cai de înfaptuire a schimbarilor necesare si de aplicare a
masurilor corespunzatoare. Efervescenta generata de procesul de reforma, care a cuprins întreaga
societate chineza ,dezbaterile ample organizate pentru pregatirea si lansarea actiunilor
corespunzatoare diferitelor politici de înfaptuire a reformei, interesul larg pentru progresele
realizate si pentru corectarea eventualelor disfunctionalitati generate de transformarile produse în
activitatea economica constituie tot atâtea argumente care îndreptatesc speranta ca reforma va

28. continua cu succes si va împrima economiei chineze atributele de modernitate, dinamism si
eficienta superioara .
CAPITOLUL 2
ANALIZA EVOLUTIEI ECONOMIEI R. P. CHINA
<<Economia Chinei refuza sa se încadreze într-unul din sistemele economice
cunoscute. Privind nu doar tarile dezvoltate, ci si pe cele subdezvoltate, conceptul “another
development” afirma ca scopul final în dezvoltarea unei tari nu este productia si cresterea
economica sau egalizarea PIB-ului pe locuitor, ci satisfacerea trebuintelor social-umane.
Paradigma occidentului industrial nu este potrivita pentru societatile în curs de dezvoltare,
fapt care a dus la aprecierea ca “locomotivele tarilor dezvoltate sunt prea rapide pentru
vagoanele lumii a treia”>>
Realizarea cresterii spectaculoase a fluxului de capitaluri straine spre China a fost posibila prin aplicarea unor politici
preferentiale, în rândul carora cel mai frecvent folosite au fost concesiile si exceptarile de taxare. Astfel, în cazul implantarii
întreprinderilor cu finantare straina în zonele economice speciale si în ariile de experimentare economica rata de impozitare
a profitului este de 15%, iar pentru întreprinderile de înalta tehnologie si pentru cele de export aceeasi rata se reduce la 10%;
în plus, remiterile de profit, importul bunurilor de capital si exportul de produse sunt scutite de taxe, iar noile întreprinderi
beneficiaza de o perioada de gratie de doi ani, dupa care înca trei ani taxa pe venit este redusa la jumatate din cea normala.
Politica de atragere a capitalului strain a fost sustinuta dupa 1989 de adoptarea unei serii
de legi – a impozitarii, a muncii, a managementului schimburilor, a înregistrarii întreprinderilor, a
contractelor economice externe etc., destinate sa asigure un mediu de afaceri favorabil, atractiv,
capabil sa ofere conditii cât mai bune pentru initierea si dezvoltarea afacerilor
2.1. ROLUL INVESTITIILOR STRAINE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A CHINEI
ISD-urile au continuat sa penetreze China in mod perseverent in primul semestru al anului
2005, in acest ritm fiind foarte probabil sa se inregistreze recordurile anului trecut. Investitiile
contractate in prima parte a anului au depasit 35 miliarde $, mai mult cu aproximativ 4.5% fata de
anul trecut. ISD-urile utilizate efectiv au totalizat suma de 13.4 miliarde $ , depasind cu
aproximativ 9.15% sumele de anul trecut. Numarul de noi contractari a scazut putin la 9,305 sau
aproximativ 9.15% mai putin decat anul trecut, indicand o posibila crestere a marimii
proiectelor(vezi tabelul nr. 2.1).[20]

29. ISD-urile au inregistrat cifre record in 2004, toatalizand peste 153 md$ in contracte noi,
mai mult cu 1/3 fata de anul precedent. Investitiile utilizate efectiv , au depasit deasemenea cifre
record de aproximativ 61 md$, in crestere cu 13.3% fata de 2003.
In timp ce guvernul Chinei , inca incurajeaza ISD-urile , fluxul de capital starin si
competitia a determinat o serie de intrebari referitoare la beneficiile efective ale acestor investitii
masive.
Tabelul nr.2.1: Investitii straine in China, 2006
Numar de contracte Valoare contractata Valoare folosita
Instrumente
investitionale
Total
%
schimb
% din
Total
$
miliarde
%
schimb
% din
Total
$
miliarde
%
schimb
% din
Total
Investitii straine
directe(ISD)
43,664 6.29 100.0 153.47 33.38 100.00 60.63 13.32 100.00
Societati
mixte pe actiuni
11,570 -7.60 26.50 27.64 8.37 18.01 16.39 6.46 27.03
Societati mixte
pe baza de
contract
1,343 -13.19 3.08 7.79 4.13 5.08 3.11 -18.88 5.12
Intreprinderi in
proprietate
straina
30,708 13.97 70.33 117.28 43.70 76.42 40.22 20.49 66.34
Intreprinderi in
participatie cu
investitii straine
43 16.22 0.10 0.77 99.09 0.50 0.77 136.68 1.27
Dezvoltare
cooperatista
0 -100.00 0 0 -100.00 0 0.11 226.45 0.18
Sursa:Ministerul de comert si USCBC
Nota: procentajele pot sa nu totalizeze 100% deoarece anumite categorii au fost omise.
Cu toate acestea ISD-urile vor continua in ritm accelerat in 2007, nu numai in societatile
de productie manufacturiera cat si in echipamente electronice, tehnologie, divertisment, comertul
cu amanuntul si sectoarele de servicii financiare.
Miscari ale anului 2006
In ciuda eforturilor guvernamentale de a incetini economia, fluxul de ISD in China
continua sa creasca in 2006. Totusi Statele Unite si-au recapatat primul loc, ca detinatoare
majoritare de ISD, cu 121 mld$ ISD, utilizate.
Investitorii asiatici

30. Ca si in anii precedenti si, in 2006 investitorii asiatici au fost cei care au condus valul de
ISD in China. Hong Kong, a detinut majoritatea, urmat de Insulele Virgine( britanice), Koreea de
Sud si Japonia. SUA s-a clasat pe locul al 5-lea ca investitor in China, cu aprox 4 mld$ (vezi
tabelul nr 2.2).
Distributia
investitiilor pe
provincii.
In 2006 ISD-urile au inaintat catre N si in interiorul insulei mai mult decat catre centrele
obisnuite de investitii ( Peral, Raul Yangziti-Beijing ). In timp ce ISD in Guangdong au scazut cu
10% de la an la an, in primele luni ale lui 2006, fluxurile investitionle catre Yunnan si Shaanxi au
explodat cu 578%, respective 203%. Provinciile chinezesti de N-E sunt deasemenea mari
colectoare de ISD, cu o rata a cresterii de 78% si 40% in ceea ce priveste investitiile efectuate
deja. In 2006 Shanghai a colectat mai mult de 10% din totalul ISD( aprox.7 mld$ ).
Impactul limitat al controlului guvernamental
De la finele anului 2005, guvernul Chinei a incercat sa controleze sectoarele economice
care tind sa se dezvolte prea mult si mult prea rapid, in speta otelul, cimentul, alumuniul si
sectorul imobiliar. Desi ISD-urile in aceste sectoare au scazut relativ, impactul total al ISD
in China pe 2006 a fost semnificativ.
Conform cifrelor Ministerului Comertului, numarul ISD_urilor aprobate in industria
otelului au scazut cu 53% iar cele contractate cu 9%. Scaderea investitiilor in industria cimentului
a fost chiar mai abrupta: cele efectiv contractate au scazut cu 67%, respective 74% si nici o ISD
nu a mai fost aprobata in China pe 2006 in industria aluminiului.
In ciuda scaderii totalului ISD in acest sector, intreprinderile locale au fost mai afectate
decat investitorii straini, datorita concentrarii guvernului aupra reducerii numarului de proiecte
Tabelul nr. 2 .2 : Originea ISD, 2006
Origine Suma investita (miliarde $)
Hong Kong $19.00
Insulele
Virgine
$6.73
Corea de sud $6.25
Japonia $5.45
SUA $3.94
Taiwan $3.18
Insulele
Caiman
$2.04
Singapore $2.01
Samoa de Vest $1.13
Germania $1.06
Sursa: Ministerul de comert si USCBC

31. nepotrivite din punct de vedere al consumului energetic. Mai mult decat atat, guvernul actioneaza
drastic si asupra imprumuturilor bancare acordate proiectelor cu durata de viata scurta cat si
operatorilor de constructii in sectorul imobiliar( restrictionand practic dezvoltarea intreprinderilor
locale) .
Figura 2.1:Total ISD in China,1990-2004(miliarde $)
Sursa:US-China Business Council
Figura 2.2: Investitii directe ale SUA in China, 1990-2004 (miliarde $)
Sursa : US-China Business Council..
Intensificarea fuziunilor si achizitiilor
China a stabilit cateva reglementari menite sa favorizeze fuziunile si achizitiile . In loc sa
formeze noi societati mixte sau entitati cu capital integral strain, investitorii straini isi pot castiga

32. acum, mai rapid pozitia pe piata prin achizitionarea de firme locale ( pentru prima jumatate a
anului 2006 -23 md$= 65% din totalul anului precedent, din care 7,3 mld $pentru achizitionarea
de companii chinezesti=137% din totalul anului trecut).
Activitatea de fuziuni si achizitii va fi in crestere in urmatoarele 12-18 luni datorita
multinationalelor care incearca sa se extinda in China, in special in industria alimentara, alcool,
sectorul financiar si cel electronic [21] Insa si investitiile Chinei in strainatate , au crescut in 2004
( achizitionarea pachetului majoritar IBM Corp. de catre Levano Group, cu 1,75 md$).
Sistemul bancar
Avand in vedere deschiderea Chinei catre sectorul financiar ca membra a OMC, bancile
straine si institutiile financiare au depus eforturi sustinute pentru a obtine cat mai multe actiuni pe
piata locala. In prima jumatate a anului 2006, jucatorii straini importanti gen HSBC Holdings si-
au consolidat pozitia prin achizitii importante de actiuni la bancile locale.
Investitiile in cercetere dezvoltare continua sa creasca
Investitorii straini au stabilit peste 700 de centre de cercetare-dezvoltare in China pana la
mijlocul lui 2006, insumand un total investitional de 4mld$ in iunie 2006. Decizia Intel Corp de
anul trecut de a construi un centru in valoare de 39 milioane $ in Shanghai ( zona libera) este
reprezentativa pentru schimburile intre companiile straine de inalta tehnologie. In sept 2006,
Lucent Tehnologies a anuntat ca va investi inca 70 milioane$ in centrul de cercetare-dezvoltare
Mobility Research din Nanjing Jiangsu.
Dezbaterile subiectului ISD
In cursul lui 2006 si 2007 , dubiile in legatura cu beneficiile ISD in China s-au intarit
odata cu parerile economistilor asupra rezervelor excedentare de valuta si cu presiunile din partea
companiilor chinezesti care cer crearea unui sistem unic de taxare.
Desi dezbaterile vor continua si in 2007 este putin probabil ca guvernul sa actioneze
efectiv in directia limitarii ISD in cursul lui 2007.
Investitii favorabile in Chian-ul de N-E
Dupa ce au fost mult lasate in urma de catre alte zone ale Chinei, provinciile din partea de
N-E- Heilongjiang, Jilin si Liaoning care nu de mult reprezentau cartierul general de industrie
grea, au beneficiat de de o crestere a ISD, datoarte politicii guvernamentale favorabile, ce va
continua mai mult ca sigur si pe parcursul anului 2007. parte din aceste ISD se datoreaza
programului “ Revitalizarea Nord-Estului”, demarat de guvern in toamna anului 200.
Programul ofera un sistem de taxe preferential printre alte beneficii, investorilor in N-E.
(investitorii sunt atrasi si de infrastructura imbunatatita strategic in vederea livrarilor prompte).

33. In 2006 statisticile au demonstrat vaditul interes al investitorilor vis-a-vis de aceasta zona.
In iunie 2006 companiile Anheuser-Busch au cumparat grupul Harbin Brewery Ltd., in
schimbul sumei de 717 milioane$. Tot in industria alcoolului usor, Kirin Brewery Ltd ( Japonia)
a achizitionat 25% din Dailan Daxue Brewery din Liaoning contra 36 mil $ in noiembrie anul
trecut. Deasemenea din 7 dec 2004 FAW Volkswagen a introdus o noua linie de productie in
Changhun, Jilin. Noua linie presupune un total de 1.03 md$, fiind cel mai mare proiect
investitional de peste ocean, creand 8500 noi locuri de munca in regiune pana la momentul
functionarii depline a fabricilor.
Catalogul investitional revizuit
Sectoarele care au fost modificate sau care contin elemente de incurajare a investitiilor:
• Productia de hartie
• Manufacturarea fibrelor chimice
• Productia si manufactura de substante chimice
• Manufactura vehiculelor si echipamentelor de transport
• Echipamente electronice si de comunicatii
Interesante sunt insa, relaxarile restrictiilor investitionale in zone pana nu de mult
foarte controlate, programe radio-televiziune si difuzarea acestora, cat si productia de
film. Acestea au fost initial interzise pentru ca acum sa fie doar restrictionate desi partea
chineza trebuie inca sa retina mare parte din drepturile de difuzare. Price Waterhouse
Coopers sustine ca industria audio vizualului in China se va dezvolta cu aproximativ
25% anual, atingand 86 md $ pana in 2008,sectoarele de filme si televiziune sunt
considerate ca fiind in special mai profitabile, estimarile sumelor revenite din publicitate
atingand aproximativ 514 mil $ in 2005, in crestere pana la 693 mil $ in 2008. Jucatorii
importanti precum Walt Disney si Viacom International au inceput deja exploatarea
posibilitatilor de infiintare de societati mixte in televiziune. Acest sector va fi atent
monitorizat in 2007 de catre guvern si foarte restrictionat.
Provocari: drepturile de autor
Protejarea drepturilor de autor reprezinta inca o majora preocupare a companiilor
investitoare ce oprereaza in China. Piratarea bunurilor de consum si a bunurilor industriale este
larg raspandita iar exporturile de produse contrafacute sunt in crestere. Guvernul Chinei a
inregistrat o serie de progrese in protejarea drepturilor de autor dar nu suficiente pentru
inlaturarea frustrarilor legate de acest subiect. Linii directoare asupra modalitatilor de pedepsire a
contravenientilor in acest sector au fost trasate dar nu definitivate. Asadar problema drepturilor
de autor ramane o provocare considerabila in viitorul apropiat.
Obligatiile OMC- anul 4

34. La finele anului 2006, al treilea de apartenenta la OMC, China a deschis o gama larga de
sectoare catre niveluri mai inalte din punct de vedere investitional, conform intelegerilor
tratatului de aderare. Provocarile celui de-al 4 lea an pe care China trebuie sa le introduca vor
afecta in primul rand sectorul publicitar si cel financiar, excluzand deschiderea notabila fata de
intreprinderile cu capital strain majoritar intr-un numar semnificativ de sectoare. Obligatiile bine
specificate includ:
• Publicitate- acceptarea comercializarii de catre firme straine integrala a
pachetelor publicitare catre canalele de televiziune actuale incepand din 11 decembrie
2005.
• Serviciile bancare straine- vor trebui sa poata furniza RMB inca in 4 alte orase pana la
11 decembrie 2005: Ningbo,Zheijiang; Shanton, Guangdog, Shenyang, Liaoning si
Xi’an Shanvi.
• Companiile straine de asigurari nu vor mai fi obligate sa plateasca corporatiei chineze
de reasigurare o parte din profiturile provenite din asigurarile imobiliare, accidente
personale si asigurari de sanatate. In mod aditional nivelul minim obtinut de o firma de
brokeraj licentiata va scadea la 200 mil $ de la 500 mil $ la momentul aderarii Chinei.
Probleme nerezolvate
 Drepturile de comercializare si distributie - implementarea drepturilor mentionate
pentru firmele straine a intarziat, acestea trebuind sa apara pana la mijlocul lui 2006
insa lasandu-se asteptate in continuare de catre companiile care stau pe tusa in
asteptarea avantajelor acestor noi legi. Reglementarile presupun o reducere a
protectionismului local si a ineficientei corelate cu prezenta societatilor straine in
domeniu. Au fost emise alte cateva planuri privind sectoarele de logistica si retail.
Acestea ar presupune imbunatatirea productiei si o logistica adecvata obtinerii
produselor de o mai buna calitate , deschiderea unui numar mai mare de magazine in
China de vest si centrala, cresterea eficientei in agricultura si marirea numarului de
magazine atat in mediul urban cat si in cel rural.
 Sectorul de vanzare en-gross si en-detail- investitiile in lanturi ce functionau deja in
China au explodat odata cu liberalizarea pietei in 2004 [22].
 Legea vanzarii directe- istoria vanzarii directe in China este destul de controversata
mai ales dupa ce in 1998 aceasta a interzis comercializarile directe intr-un efort sporit
de a stopa intinderea schemelor piramidale frauduloase. Rezultatul a obligat
companiile de vanzare directa in China sa-si dezvolte rapid linii de magazine sau
relatii cu acestea. Multe dintre companiile straine au trebuit sa-si revizuiasca politicile
de investitii datorita acestui fapt. Noile reglementari vor fi considerate “interventii
chirurgicale majore” in ceea ce priveste companiile infiintate dupa 1998, mai putin
pentru cele mai vechi in domeniu( Amway, Avon, Herbalife, Mary
Kay). Fundamentarea masurilor definitive sunt astepate anul acesta.

35. Investitiile in China vor continua sa creasca pe masura ce aceasta va ridica din ce in ce
mai multe bariere pentru a-si indeplini obligatiile fata de OMC. Sectoare precum, productia de
inalta tehnologie, farmaceutica, chimica vor beneficia cu siguranta de foarte multa incredere din
partea investitorilor. Deasemenea centrele de cercetare-dezvoltare ale Chinei s-au dovedit a se
numara printre cele mai bune inregistrand costuri dintre cele mai mici, asadar investitiile vor
creste si aici. Bunurile de consum si distractia se vor numara printre punctele investitionale
menite sa creasca nivelul veniturilor.
2.2. DEZVOLTARE ECONOMICA REGIONALA
Un alt plan pe care s-a afirmat pregnant reforma economica este cel al dezvoltarii regionale, politicile specifice
adoptate în aceasta directie dupa 1978 având ca obiective corectarea disparitatilor preluate de la regimul economiei
planificate si realizarea în continuare a unei dezvoltari echilibrate. Natura acestor obiective si coordonatele politicilor de
dezvoltare regionala sunt determinate de existenta a trei regiuni majore în care se împarte vastul teritoriu al tarii: regiunea
estica, de coasta, cea mai dezvoltata, în care activitatile dominante sunt cele industriale si comerciale; regiunea centrala, mai
putin dezvoltata, cu profil dominant agricol; regiunea vestica, cea mai putin dezvoltata, bogata în zacaminte ale subsolului. În
conditiile sistemului economiei centralizate, guvernul central urmarea realizarea unei dezvoltari echilibrate a celor trei regiuni
prin directive de plan pe doua cai principale: i) prin dirijarea unei parti însemnate din veniturile realizate în regiunea de est
spre subventionarea activitatilor din celelalte doua regiuni, mult mai putin eficiente din punct de vedere economic[23] (ii)
prin orientarea investitiilor publice în constructii capitale amplasate precumpanitor în regiunea vestica si mai putin în cea
centrala (potrivit datelor statistice, în 1978 ponderile investitiilor efectuate de stat în cele trei regiuni erau de 40,1% în cea de
coasta, 30,6% în cea centrala si 20,4% în cea vestica; dupa începerea procesului de reforma, ponderile celor trei regiuni în
efortul investitional au fost, în anul 1995, de 54,9%, 22,7% si respectiv 15,2%). O asemenea orientare a determinat
înregistrarea unor rate de crestere economica în regiunile centrala si vestica la nivelul sau superioare celor din regiunea de
coasta, situatie neconforma însa cu potentialul real de dezvoltare al celor trei regiuni (în perioada 1953-1978, ratele medii de
crestere a PIB realizat în cele trei regiuni au fost de 5,75, 5,73 si respectiv 6,18, ceea ce a permis reducerea progresiva dar
insuficienta a disparitatilor între nivelurile de dezvoltare economica si sociala dintre cele trei regiuni; în schimb, ratele
rentabilitatii economice sunt mult mai ridicate, de peste 2 ori, în regiunea de coasta comparativ cu regiunea centrala si, mai
ales, cu cea vestica). Este evident ca politica de dezvoltare regionala adoptata înainte de începerea procesului de reforma a
fost benefica pentru regiunile centrala si vestica, contribuind la îmbunatatirea într-o oarecare masura a bazei lor economice
si ca a împiedicat valorificarea integrala a potentialului apreciabil pe care îl poseda regiunea de coasta. Dupa anul 1978,
guvernul central a initiat o politica de descentralizare economica semnificativa, acordând largi prerogative decizionale
guvernelor locale, care au început sa joace un rol continuu crescând în conceperea si aplicarea politicilor de dezvoltare
regionala, orientate tot mai accentuat în functie de considerente de eficienta economica. Politica de descentralizare a
generat însa, în prima faza, unele disfuntionalitati majore, cu efecte negative asupra dezvoltarii economice ulterioare atât a
regiunilor în cauza, cât si la nivel national:
 orientarea la nivel local a investitiilor în proiecte rentabile pe termen scurt, fara a tine
seama de cerintele dezvoltarii în perspectiva a regiunilor respective; drept urmare, unele
industrii prelucratoare au cunoscut o dezvoltare rapida, ceea ce a intensificat excesiv
concurenta pe plan regional si local, amplificând falimentele de întreprinderi si somajul,
iar investitiile în infrastructura (energetice, de transport, de telecomunicatii, de utilitati
urbane etc.) si în industria extractiva au fost neglijate;
 intensificarea masurilor protectioniste la nivel regional si chiar local, prin crearea unor
bariere comerciale între regiuni (interzicerea achizitiilor de marfuri din alte regiuni,
interzicerea livrarii în alte regiuni a materiilor prime locale ieftine etc.); aceasta a
determinat comportamente ale întreprinderilor neconforme cu functionarea normala a
pietei nationale si a întârziat semnificativ modernizarea necesara a activitatii
întreprinderilor respective;

36.  cresterea disparitatilor regionale în raport cu situatia dinaintea începerii procesului de
reforma, pe fondul dezvoltarii economice sustinute la nivel national. În perioada 1980-
2003, rata medie de crestere economica anuala a celor trei regiuni – de coasta, centrala si
vestica – au fost de 10,69%, 8,72% si respectiv 8,68%, ceea ce a determinat cresterea
semnificativa a decalajului între nivelurile de dezvoltare economica ale lor; aceeasi
concluzie rezulta si din compararea nivelurilor PIB/locuitor. Diferentele apreciabile de
eficienta economica a activitatii desfasurate în cele trei regiuni reies clar din faptul ca
regiunea de coasta producea, în ultimul an al perioadei mentionate, circa 60% din total
PIB, reprezenta 40% din populatia tarii si acoperea 20% din teritoriu.
Accentuarea disparitatilor în regiuni s-a facut sub impactul puternic al politicilor adoptate pe alte planuri ale
dezvoltarii economice, aflate însa în conexiune strânsa cu cel al dezvoltarii regionale. O astfel de politica cu impact important
asupra orientarii dezvoltarii regionale a fost Politica deschiderii largi a economiei chineze spre exterior. Principala beneficiara
a acestei deschideri a fost regiunea de coasta, cea care era conectata puternic la circuitele financiare si comerciale
internationale înca din perioada interbelica, care dispunea la începutul procesului de reforma de avantaje de locatie
apreciabile (infrastructuri mai dezvoltate, forta de munca superior calificata, apropierea de mari porturi etc.). Caracterul
preferential pentru regiunea de coasta al politicii de deschidere a economiei chineze spre exterior apare clar daca se iau în
considerare principalele zone de amplasare a investitiilor, care au constituit primele “ferestre deschise” spre economia
mondiala:
• provinciile Guandong si Fujian, situate în partea de sud-est a Chinei, pentru care au fost adoptate în anul 1979 politici
speciale cu titlu experimental în domeniuldescentralizarii managementului economic local, guvernele locale
primindprerogative sporite privind retinerea si alocarea veniturilor financiare;
• zonele economice speciale Shenzhen, Zhuhai, Shantou si Xiamen, din regiunea de est, create în anul 1980;
• 14 orase de pe coasta deschise spre exterior în anul 1984; − 253 de districte si orase de pe coasta incluse în anul 1985 în aria
economica deschisa spre lume;
• zona economica speciala Hainan creata în 1988;
• noul district Pudong – Shanghai creat în 1990, care beneficia de facilitatile stabilite prin politica privind zonele economice
speciale.
Drept urmare a acestei politici preferentiale, investitiile s-au orientat rapid spre regiunea de coasta, aceasta tendinta
accentuându-se pe parcursul procesului de reforma. Ca urmare a impulsului puternic dat de concentrarea efortului
investitional în activitatile economice din regiunea de coasta, ponderea acestora în PIB si în valoarea totala a productiei
industriale a crescut simtitor dupa anul 1980, reflectând adâncirea disparitatilor deja existente între nivelurile de dezvoltare
economica ale celor trei mari regiuni geografice. Amplificarea contributiei regiunii estice la crearea PIB si a productiei
industriale totale s-a facut, îndeosebi, pe seama regiunii centrale, care a înregistrat cele mai mari diminuari ale contributiei ei
la realizarea celor doi indicatori mentionati, si mai putin pe seama regiunii vestice, care a cunoscut, de asemenea, diminuari
sensibile. Amplificarea dezechilibrului economic între cele trei regiuni a indus, firesc, dezechilibre sociale si frustrari
psihologice pe care politicile macroeconomice si de control al dezvoltarii initiate în a doua jumatate a anului 1993 au încercat
sa le diminueze, cu ocazia trasarii celui de al 9-lea plan cincinal de dezvoltare economico-sociala a tarii si a stabilirii
obiectivelor de atins în perspectiva anului 2010. Principalele orientari ale politicii de dezvoltare regionala adoptate de
guvernul central si urmate începând din anul 1994 au fost urmatoarele:
a) orientarea precumpanitoare a investitiilor publice spre regiunile centrala si vestica si
stimularea localizarii activitatilor economice în acestea, prin intensificarea constructiei de
infrastructuri si favorizarea dezvoltarii industriei extractive si a industriilor intensive în resurse si
în forta de munca în regiunile respective.
Pot fi citate în acest sens câteva aspecte semnificative: dintre cele 153 de proiecte majore de investitii publice
initiate în anul 1994, 91 au fost localizate în regiunile centrala si vestica; în anul 1995, localizarea investitiilor publice în active
fixe facuta în favoarea regiunilor centrala si vestica a redus decalajul dintre acestea si regiunea estica, iar în anul 1998 rata
de crestere a investitiilor în primele doua regiuni a depasit-o pe cea din regiunea estica, ceea ce a dovedit ca noua politica
de dezvoltare regionala a început sa dea roade; sub presiunea cresterii apreciabile a costurilor terenurilor si fortei de munca
în regiunea de coasta, unde exista o concentrare economica puternica si o concurenta pe masura, numeroase unitati

37. economice din aceasta regiune au început sa migreze spre celelalte doua regiuni, valorificând avantajele de locatie oferite
de acestea (proximitatea zacamintelor de resurse ale subsolului, costul redus al te-renurilor, forta de munca abundenta si
ieftina, concurenta slaba)[24];
b) folosirea instrumentelor fiscale pentru îmbunatatirea distributiei activitatilor economice pe teritoriul tarii, în
favoarea regiunilor care înregistreaza decalaje economice negative de dezvoltare. Reforma sistemului de impozite înfaptuita
în anul 1994 a schimbat modelul de distributie a veniturilor între guvernul central si guvernele locale, primul primind
responsabilitati sporite în ceea ce priveste colectarea si controlul impozitelor. Ca urmare a reformei sistemului de impozite,
raportul dintre veniturile guvernului central si cele ale guvernelor locale, care în anul 1995 era de 1:3,55, a devenit în anul
1997de 1:0,80, ceea ce a permis autoritatilor centrale sa trateze problema dezvoltarii regionale dezechilibrate prin transferuri
masive de plati financiare. Pentru regiunile centrala si vestica, schimbarea sistemului de impozitare a fost deosebit de
benefica, în sensul ca a permis guvernelor locale sa retina taxele pe resursele naturale din perimetrul lor (cu exceptia titeiului
extras din zacamintele off-shore), iar guvernului central sa decida legarea ratei de crestere a veniturilor din taxe ale
guvernelor locale de rata medie nationala de crestere a veniturilor colectate din taxa pe valoarea adaugata si taxa pe
consum; prin aceasta decizie, s-au asigurat fonduri sporite pentru dezvoltarea regiunilor centrala si vestica atât din surse
locale (taxele pe resursele locale), cât si rezultate din conectarea celor doua rate de crestere mentionate[25];
c) continuarea deschiderii spre exterior a economiei chineze favorizând în acest sens regiunile centrala si vestica
care, initial, au fost vitregite prin localizarea preferentiala a primelor zone deschise în regiunea de coasta. Favorizarea
deschiderii spre exterior a regiunilor centrala si vestica s-a facut atât prin declararea ca “deschise” a numeroase localitati din
aceste regiuni, cât si prin schimbarea politicii de atragere a investitorilor straini de la una centrata pe deschiderea anumitor
zone (însotita de politici preferentiale de impozite pentru acele zone) la una orientata spre stimularea dezvoltarii anumitor
industrii, prin înlaturarea diferentelor zonale în materie de impozitare. Investitiile straine în industria extractiva, agricultura,
infrastructura, proiecte de înalta tehnologie, în industriile orientate puternic spre export sau substituirea importurilor vor
continua sa fie stimulate prin tratamente fiscale preferentiale; aceasta va avea, de asemenea, efecte benefice pentru
dezvoltarea mai rapida a regiunilor centrala si vestica, care vor putea astfel sa-si valorifice superior resursele naturale pe
care le poseda (zone agricole pentru regiunea centrala, resurse ale subsolului mai ales pentru regiunea vestica), precum si
avantajele de locatie pe care le prezinta;
d) încurajarea legaturilor de cooperare economica si tehnologica dintre unitatile economice din regiunea de coasta si
cele din regiunile centrala si vestica. Cooperarea vizeaza combinarea resurselor tehnologice si financiare, a abilitatilor
manageriale si comerciale apreciabile din unitatile aflate în regiunea de est cu resursele apreciabile de forta de munca,
energetice si de materii prime de care dispun unitatile economice din regiunile centrala si vestica. Stimularea puternica a
acestei cooperari a determinat încheierea, în numai doi ani de la adop-tarea noii politici de dezvoltare regionala, a peste
30000 de proiecte de cooperare între unitati economice din regiunea estica pe de o parte, si din regiunea centrala si din cea
vestica, pe de alta parte.
Relatiile între cele trei regiuni s-au intensificat si pe calea angajarii în proiecte de investitii în cooperare, prin care
unitati de pe coasta de est furnizeaza celor din regiunile centrala si vestica servicii profesionale (consultanta tehnologica,
manageriala, financiara etc.), programe de instruire a personalului etc. Relatiile se dovedesc benefice pentru ambele parti,
unitatile din regiunile centrala si vestica beneficiind de un transfer de know how substantial si gratuit, iar cele din regiunea
estica pregatindu-si într-un fel cadrul prielnic extinderii în viitor a afacerilor lor în celelalte doua regiuni, inclusiv prin
relocalizarea unor subunitati;
e) sprijinirea regiunilor defavorizate din regiunile centrala si vestica pentru eradicarea saraciei pâna la sfârsitul
secolului.
Sprijinul s-a materializat în suplimentarea, începând din anul 1994, a fondurilor de baza destinate regiunilor
defavorizate cu RMB 1 miliard yuani, precum si în acordarea de împrumuturi cu dobânda redusa în valoare de RMB 1 miliard
yuani pentru stimularea afacerilor în acele regiuni. Actiunile conjugate întreprinse în cele cinci directii mentionate au
determinat accelerarea vizibila a dezvoltarii regiunilor centrala si vestica, începerea reducerii decalajului apreciabil ce le
desparte de regiunea estica, care a atins în numeroase zone un grad de prosperitate economica ce impresioneaza orice
vizitator strain. Deja din anul 1996 rata de crestere a investitiilor în regiunile centrala si vestica a depasit-o pe cea înregistrata
în regiunea de est. În acelasi an, primele trei regiuni din ierarhia stabilita la nivelul întregii tari în functie de ritmul de crestere
economica au fost din regiunea centrala – Anhui, Hubei si Jiangxi, care au înregistrat ritmuri de crestere de 20,9%, 20,4% si
respectiv 19,7%.[26]
Experienta chineza în materie de dezvoltare regionala a demonstrat clar ca mecanismele de piata, care au început
sa fie functionale în mediul economic dezvoltat si consolidat îndeosebi dupa 1990 pe coasta de est si care sunt guvernate de
principiul maximizarii eficientei economice, au accentuat, în acelasi timp, decalajele existente în dezvoltarea socio-
economica la nivel regional. Aceasta a impus interventia ferma a statului pentru corectarea disfunctionalitatilor mecanismelor
de piata, stoparea adâncirii disparitatilor regionale si înlaturarea surselor unor conflicte sociale potentiale. În aplicarea unei

38. politici de dezvoltare regionala echilibrata guvernul central a urmarit armonizarea cerintelor de descentralizare a activitatii
economice si administrative cu cele privind realizarea eficientei superioare în activitatea economica si cu cele ale reducerii
progresive a decalajelor apreciabile de dezvoltare existente între cele trei mari regiuni.
O asemenea politica a necesitat îmbinarea continuarii reformei si consolidarii succeselor
înregistrate în edificarea economiei socialiste de piata si sintetizate în rezultatele economice
remarcabile înregistrate în regiunea de est, pe de o parte, cu sprijinirea dezvoltarii mai rapide a
regiunilor centrala si vestica prin valorificarea superioara a avantajelor lor comparative, în scopul
reducerii decalajelor ce le despart de regiunea estica, pe de alta parte. Caile si instrumentele
folosite au fost coordonarea mai buna a intereselor la nivel central, regional si local, sistemul
unificat de impozitare, respectarea regulilor corecte si unitare de functionare a pietelor, controlul
preturilor resurselor, materiilor prime si principalelor produse, stimularea cooperarii între regiuni
si a transferului de activitati industriale de pe coasta de est catre regiunile din interior,
deschiderea echilibrata a regiunilor spre exterior.
2.3. ECONOMIA CHINEI IN DATE STATISTICE
Sumar
• Economia a crescut cu 9.5%, in special de pe urma investitiilor in bunuri imobiliare si
exporturi.
• Restrictiile guvernamentale asupra imprumuturilor si a aprobarii de proiecte au ingreunat cresterea investitionala in sectoare de
maxim interes cum ar fi aluminiul,cimentul si otelul.
• Problemele de transport si energie au incetinit economia anul trecut si este foarte probabil sa continue si anul acesta.
• Imbunatatirea guvernarii si alte astfel de reforme continua in sectorul financiar. Succesul economic al Chinei pe termen lung
depinde de succesul reformelor in domeniul financiar.
• Majoritatea analistilor asteapta o incetinire a cresterii de 8% in 2005.
• Previziunile Bancii Centrale a Chinei pe 2007: preturile la consumatori :3.3%, preturile la producatori fiind pasibile de
crestere.
• Controlul administrativ ramane principala unealta guvernamentala(in detrimentul politicilor de marketing) pentru modificarea
politicilor comerciale
• Presiunile monetare pentru ajustarea ratei de schimb continua sa creasca.
Schimbarile fundamentale care au avut loc în China de la proclamarea Republicii
Populare Chineze în 1949, respectiv ritmul accelerat al dezvoltarii economice, cresterea
generalizata a potentialului national, ridicarea nivelului de trai si schimbarile profunde în modul
de gândire al oamenilor sunt extrem de dinamice în aceasta tara.
Recent, Oficiul National de Statistica a publicat o serie de rapoarte statistice minutioase care ilustreaza, în limbajul sintetic al
cifrelor, schimbarile majore petrecute în plan economic si social pe parcursul celor 5 decenii de existenta a Chinei Noi.
Ritmul accelerat de dezvoltare economica si crestere notabila si generala a potentialului national. În 1952, produsul intern brut
(PIB) din China era de numai 67,9 miliarde yuani. În 1998, el a crescut la 7.795,3 miliarde yuani, înregistrând o medie anuala de crestere
economica de 7,7% si o rata a inflatiei, asa cum este ilustrata în graficul 2.1.
Graficul 2.1 – Cresterea PIB

39. Sursa: Ministerul de comert si USCBC
Media anuala de crestere economica a întrecut în aceasta perioada nivelul ratei mondiale cu 3%, cresterea accelerata a economiei
a reusit sa reduca substantial distanta dintre China si tarile avansate din punct de vedere economic. Potrivit estimarilor Bancii Mondidiale,
PIB al Chinei în 1997 a ocupat locul 7 în lume, situându-se dupa Statele Unite, Japonia, Germania, Franta, Anglia si Italia.
• Restructurarea treptata si îmbunatatirea economiei tarii. În PIB, ponderea sectoarelor economice: sectorul primar,
secundar si tertiar s-a modificat de la 50,5%, 20,9% si respectiv 28,6% în 1952, la 18,9%, 42,2% si 32,8% în 1998 (vezi
graficul 2.2).[27]
Graficul 2.2 - Ponderea sectoarelor primar, secundar si tertiar în PIB.
Dupa datele estimarii generale, structura sectorului industrial din China a cunoscut un stadiu avansat din punct de vedere al
modernizarii si progresului tehnic.
Dezvoltarea multilaterala a agriculturii, silviculturii, cresterii animalelor si pisciculturii. Valoarea adaugata a crescut de
la 34,4 miliarde yuani în 1952, la 1.429,9 miliarde yuani în 1998, înregistrând un plus de 3,5 ori mai mare si o rata medie anuala de
crestere de 3,3%, daca luam în calcul si cresterea preturilor. Detinând doar 10% din suprafata cultivata a Terrei, China a reusit sa-si
rezolve problemele de hrana si îmbracaminte ale populatiei sale.
Agricultura – Productia cerealiera a crescut da la putin peste 100 milioane tone în 1949, la peste 490 milioane tone în 1998, China
ocupând în acest fel primul loc în lume (vezi graficul 2.3). Productia de cereale pe cap de locuitor a sporit de la 288 kg în 1952 la peste
400 kg în 1998. Productia de bumbac s-a cifrat la un total de 4,5 milioane tone în 1998, fiind cea mai mare productie de bumbac din lume.
Graficul 2.3 - Productia totala de cereale.

40. Sursa: Ministerul de comert si USCBC
Sivicultura – Suprafata permanenta a padurilor plantate depaseste în prezent 34,26 milioane ha, situând astfel China tot pe primul
loc în lume. Media suprafetelor împadurite a crescut de la 12% la sfârsitul anilor ’70, la 14% în anii’90.
Cresterea animalelor – Productia totala de carne de porc, vita si oaie a fost de aproximativ 3.39 milioane tone, în primii ani dupa
proclamarea Chinei Noi. În 1997, totusi, ea a atins 40, 9 milioane de tone.
Piscicultura – productia produselor acvatice a crescut de 1,66 milioane tone, la începutul anilor’50, la 36,06 milioane tone în
1998.
Dezvoltarea continua a productiei industriale. Între 1949 – 1998, daca luam drept criteriu preturile comparabile, valoarea
productiei industriale totale a crescut, înregistrând o rata medie anuala de 13,6%. Între anii 1952-1998, valoarea adaugata în domeniul
industrial a crescut de 158 de ori, valoarea initiala a mijloacelor fixe a sporit de 498 de ori, iar numarul întreprinderilor industriale a
crescut de 46,8 ori (vezi graficul 2.4).
Graficul 2. 4.

41. Sursa: Ministerul de comert si USCBC
În comparatie cu primii ani, imediat dupa proclamarea Chinei Noi, productia produselor industriale de baza a crescut de la
câteva zeci pâna la câteva sute de ori, la produse cum sunt otelul, carbunele cimentul, îngrasamintele chimice si aparatele TV, China
situându-se pe primul loc în lume, dupa anul 1996.
În 1998, industria a reprezentat 42,2% din PIB si a contribuit cu 586 milioane yuani, sub forma de taxe achitate statului. Între
1991-1995, industria a adus statului un venit care a reprezentat o rata medie anuala de 42,2% din venitul anual financiar al statului.[28]
Dezvoltarea impetuoasa a sectorului tertiar. Valoarea adaugata în sectoarele transporturi, posta si telecomunicatii a crescut
de la 2,9 miliarde yuani în 1952, la 502,9 miliarde yuani în 1998, reprezentând o crestere de 42,5 ori si o crestere medie anuala de 8,6,
daca luam în calcul cresterea preturilor. Volumul marfurilor transportate a crescut de la 161 milioane tone în 1949, la 12,64 miliarde tone
în 1998, reprezentând o crestere de 78 de ori, în timp ce volumul transportului de pasageri a înregistrat o medie de 11 calatorii pe
persoana, în fiecare an. Valoarea adaugata în sectoarele bancare si de asigurari a sporit de la 1,1 miliarde yuani, în 1952, la 401,7 miliarde
yuani în 1996.
Îmbunatatirea substantiala a facilitatilor din sfera infrastructurii. Din 1950 , fondurile alocate în mijloace fixe s-au ridicat la
17.725,1.
Din aceasta suma, 7.212,5 miliarde yuani au fost investiti în constructii capitale, iar 3.251,6 miliarde yuani, în operatii de
retehnologizare. În acest fel, au fost terminate si date în folosinta peste 1,3 milioane de obiective din domeniul constructiilor capitale,
între care mai mult de 6.200 au fost obiective de capacitate mijlocie si mare.
Suprafata terenurilor irigate s-a extins de la 19,96 milioane hectare, în 1952, la 51,24 milioane ha, in 1997.
Reteaua de cai ferate s-a extins, de asemenea, de la 21.800 km în 1949, la 57.600 km în 1998, în timp ce reteaua rutiera destinata
traficului a crescut de la 80.700 km în 1949, la 1,28 milioane km în 1998. Pâna în anul 1998, aviatia civila a reusit sa deschida 1.122 de
linii aeriene destinate traficului intern si international. Sectorul de posta si telecomunicatii a instalat o retea si posturi si linii de
telecomunicatii, care leaga China de tot restul lumii. Capacitatea instalatiilor telefonice a sporit de la 470.000 linii în 1950, la 138
milioane, în 1998, China situându-se, dupa acest criteriu, pe locul doi în lume. În 1998, în toata tara, s-au înregistrat 23,86 milioane de
abonamente la serviciile de telefonie mobila.
Îmbunatatirea substantiala a nivelului de trai. Nivel real al cheltuielilor de consum ale populatiei a crescut de la 80 yuani în
1952, 2.973 yuani în 1998. Din totalul cheltuielilor populatiei urbane destinate intretinerii, cheltuielile care privesc hrana si
îmbracamintea au scazut de la 80% în primii ani de la proclamarea Chinei Noi, la 55,6% în 1998. Acelasi indicator, referitor la populatia
rurala, a scazut, de asemenea, de la peste 90% la 59,6%.
Pozitia tot mai avansata a tarii în domeniul comertului exterior. Volumul operatiilor de comert exterior din China a crescut de la
1,13 miliarde dolari în 1950, la 323,9 miliarde dolari în 1998, ceea ce înseamna o crestere de 286 ori mai mare si o rata medie anuala de
crestere de 12,5%. Rangul tarii în rândul celorlalte tari, dupa volumul operatiilor de comert exterior, a saltat de la locul 32, în 1978, la
locul 11 în 1998. Din totalul PIB, comertul exterior a reprezentat, în 1998, aproximativ 33,8%. Rezervele tarii destinate comertului cu
celelalte tarii s-au multiplicat, ca valoare, de la 2,15 miliarde dolari, în 1979, la 144,96 miliarde dolari, la sfârsitul anului 1998, ceea ce a
situat tara pe locul doi în lume.

42. În perioada 1978-1998 China a folosit capitalurile straine de 406,9 miliarde dolari si a aprobat peste 330.000 de proiecte finantate
în valuta. Rata medie a investitiilor cu capital strain a crescut de la 1,22 milioane dolari la începutul anilor’80, la 2,63 milioane dolari, în
1998.
Cresterea productiei si a investitiilor. Valoarea adaugata la productia industriala pe
ramurile primare,secunadare si tertiare a crescut cu 2.5,12.5, si respectiv 6.7%. (Biroul National
de Statistica nu a comunicat inca o cifra totala pentru 2003). Tehnologia de ultima generatie a
inregistrat o crestere de mai mult de 50% din ianuarie pana in noiembrie. Cu o asemenea
capacitate in crestere productia va inregistra o crestre im ensa in urmatorii 2-3 ani.
Investitiile in bunuri imobiliare au crescut cu 27% in 2003. in cele 11 luni pana in
noiembrie 88% din investitii au fost directionate catre proiecte guvernamentale, in 2002 suma
crescand cu aproximativ 40%. In mod invers sumele pe care guvernul central le-a investit au
scazut cu 14% indicand o suprainvestire la nivel local.
In timp ce 23.6% din aceste proiecte au fost fundamentate prin intermediul
imprumuturilor interne , aproximativ jumatate au fost intreprinse prin intermediul “strangerii de
fonduri”, o categorie care include fonduri extrabugetare de la ministerele guvernelor centrale,
guverne locale, intreprinderi si institutii , inclusiv fonduri personale. Investitiile straine directe si
aporturile bugetare statale au constituit aproape 3.4 si 5.3 %, respectiv din totalul investitiilor in
bunuri imobiliare de anul trecut.
Nivelurile extraordinar de ridicate din punct de vedere investitional in sectoare gen, otel,
automobile, aluminiu, proprietati imobiliare si bunuri la consumatori au adus motive de
ingrijoarare atat in China cat si in afara ei. Intr-adevar noua lege referitoare la otel( prima din
1949) si cea privind automobilele(asteptata in momentul de fata) tintesc in mare parte “racorirea”
procesului investitional in aceste domenii. Investitiile in otel erau previzionate a se dubla de la an
la an in 2003, crescand productia la 330 miliarde tone in 2005, insa cererea pe piata nu va creste
pana la acest nivel decat in 2010[29]. Banca Populara Chineza(BPC) a intreprins diverse miscari
de piata avand ca tinta incetinirea investitiilor in sectorul privat care a depasit 30% insumand un
sfert din investitiile imobiliare in noiembrie. Temerile privind un blocaj al proprietatilor
imobiliare par sa fie bine intemeiate.
Investitiile straine in utilitati au crescut cu numai 1.4% in 2003 dar au atins pragul record
de 53.5 miliarde $. Analistii atribuie cresterea mai grea SARS-ului cat si resurselor limitate de
electricitate si carbuni.
Proprietatea- blocaj sau nu? Supraveghetorii econimiei Chinei nu cad de acord aupra
acestui subiect. Cu siguranta preturile au crescut rapid in marile orase, dar acelasi lucru s-a
intamplat si cu cererea. In unele zone, insa, preturile cresc atat de mult incat investitorii pot
intalni probleme in a-si recupera investitia prin venitul din chirii.
Acest sector este foarte important datorita efectelor relationate. Noile constructii cresc
automat pretul la materiile prime, iar noii cumparatori cheltiuesc sume importante pe servicii,
mobilier pentru noile lor constructii, crescand astfel consumul. Imobiliarele au devenit investitii
preferate in ultimii ani datorita ratei dobanzii foarte scazute oferite de banci si de performantele
scazute ale bursei pietei locale. Guvernul a incercat “racirea” acestui sector prin intermediul

43. masurilor administrative, cum ar fi restrictii mai drastice la imprumuturile imobiliare , in special
la constructii cat si asupra transferului de pamant catre folosinta ne –agricola. Dar atata timp cat
rata dobanzii va ramane scazuta , interesul va ramane cu siguranta puternic.
Ca si in 2004 economia Chinei a inregistrat o crestre viguroasa anul trecut, impulsionata
de investitiile imobiliare si exporturi. Biroul National de Statistica a Chinei a anuntat o crestere
etimativa pt 2005 de 9.5%, usor mai ridicata decat asteptarile. Aceasta cifra ascunde o usoara
incetinire de la 9.8% in primul semestru la 9.1% in cel de-al 3-lea, desi rapoartele de presa indica
cresteri limitate in cel de-al 4-lea semestru, de 9.5 %
Cresterea investitionala, productia si rezervele banesti s-au imputinat in ultimele luni,
semnaland in sfarsit ca economia Chinei incetineste, desi nu cu mult. Anne Krueger(FMI) declara
ca este prea devreme sa ne pronuntam in aceasta privinta , contrazisa fiind de Nicholas Lardy si
Morris Goldstein de la Institutul International De Economie , sustinand ca incetinirea treptata a
Chinei va fi mai adanca decat poate observa majoritatea deoarece ea se va intinde pe cativa ani si
nu doar pe cateva semestre.
Suprainvestirea in anumite sectoare in primul semestru al anului 2006 a obligat guvernul
sa ia masuri privind imprumuturile cat si reducerea proiectelor de calitate dubitabila.
Majoritatea observatorilor economici sunt de parere ca invetitiile si exporturile vor
scadea pe 2007 dar nu si cele in imobiliare, energie, mediu cat si cele pe sectoarele rurale care cu
siguranta au o pozitie stabile.
Varfurile inflationiste raman bine definite. Preturile crescande la grane dupa o recolta
relativ saraca in 2005 au avut ca urmare inregistrarea varfurilor de inflatie la peste 5% fata de
vara trecuta. Inflatia a mai scazut in toamna cand recolta pe 2006 s-a dovedit a fi una buna insa
cresterea pretului la energie si proprietate va impiedica scaderea pretului hranei.
Preturile pentru educatie, cultura si menaj casnic au crescut usor in timp ce pentru
articolele de vestimentatie , mobilier, medicamente si comunicatii au scazut. Vanzarile en detail
au crescut cu 13% la 5.4 trilioane (652.6 miliarde $) in 2006, impinse de vanzari in masa de
petrol, echipament de comunicatii,automobile,elemente culturale, mobilier, cosmetice si bijuterii.
Vanzarile en detail sunt previzionate la o crestere de mai mult de 10% in 2007.
Cresterea productiei si a investitiilor capata sens descrescator. Valoarea adaugata la
productie si la intreprinderi industriale cu vanzari mai mari decat 5 milioane a crescut cu 16.7
% , cifrele lunare sublinind totusi o usoara diminuare a cresterii in cursul anului fata de 18% in
prima jumatate a acestuia.
Chiar si asa productia de utilaje agricole, nave, echipamente generatoare de electricitate,
faxuri si circuite inetegrate semiconductoare, a urcat cu peste 50%( unele au atins chiar 99%) in
primele 11 luni ale anului. Unii analisti considera aceasta depasire a mediei de crestere ca fiind o

44. dovada a problemelor in campul muncitoresc. Previziunile UBS via a vis de valoarea adaugata
arata cresteri de 11-12% in 2007.
Cresterea totalului valorii adaugate pe productia industriala a fost de 11.5 % in 2006 care
s-a ridicat la 760 miliarde $.
Investitiile in imobiliare au crescut cu 28.5%(847.7miliarde $), intr-o usoara scadere fata de
2005, indicand faptul ca economia nu ar fi intr-o faza de dramatica scadere asa cum ar sustine
majoritatea analistilor.
In primele 11 luni ale anului, 58% din investitii se aflau in sectorul detinut de stat sau
controlat de acesta;85% din investitii au fost la nivel local. Agricultura a detinut numai un
procent minuscul in raza investitionala , in timp ce industria si serviciile au absorbit 40% si
respective 59%.
Cea mai importanta crestere in primele 11 luni ale anului s-a inregistrat in mineritul fero-
metal(217%) si in combustibil fosil, inclusiv in prelucrarea deseurilor ( 104% si respective
131%). In mod surprinzator investitiile in infrastructura feroviara au scazut cu 2 procente intre
luna ianuarie si noiembrie, in ciuda faptului ca Agentia Xinhua News a raportat la inceputul lui
ianuarie o dublare a investiilor in acest sector pentru 2007.
Din punct de vedere geografic regiunea de est a preluat mai mult de jumatate din suma
investita intre aceste luni, restul impartindu-se intre regiunea centrala si de vest. Cel mai mare salt
in investitii s-a inregistrat in China de est, crescand cu 23% in 2003 in timp ce in partea centrala
si de vest 33% si respective 29%.
ISD-urile au crescut cu 13% (60.6miliarde $) in 2006 .
Imprumutrile si depozitele in impas; rata dobanzii in crestere. Pentru mentinerea
eforturilor in ceea ce priveste infalatia , Banca Populara a Chinei a incetinit cresterea depozitelor
de valuta de la aproximativ 20% la finele anului 2003 la aproximativ 14.5% la sfarsitul anului
2006. BPC a anuntat un procent de crestere cu 15% (pentru moneda aflata in circulatie si
depozitele pe termen scurt), o usoara imblanzire a politicii monetare din a doua jumatate a anului
2006, insa mai jos fata de tinta anului trecut de 17%.
In octombrie BPC a crescut rata dobanzii pentru prima oara in 9 ani dar nu suficient de
mult pe ntru a avea un efect de incetinire semnificativ asupra economiei. Mai importanta insa a
fot decizia bancii de a acorda cu o mai mare usurinta si in conditii mult mai accesibile
imprumuturi, in speta intreprinderilor mai mici si firmelor care reprezinta in momentul de fata un
important furnizor de locuri de munca pe piata chineza. .
Rezervele de valuta au atins 609.9 miliarde$ la finele lui 2006 , crescand semnificativ
pana la 51% de la sfarsitul anului 2005. China s-a vazut deasemenea nevoita sa permita unor
sume mai mari de bani sa paraseasca tara, datorita influxurilor de “bani fierbinti”.Totusi efectul
in urma acestor schimbari nu a fost atat de mare pe cat cel scontat. Astfel, impunand depozite mai
mari la banci si permitand turistilor si studentilor scoaterea unor cantitati mai mari de moneda in

45. strainatate cat si acordarea acestor drepturi de impunere altor institutii financiare,s-ar putea
diminua riscul de exces valutar nedorit.
Desi China a promis sa lucreze in favoarea unor masuri mai permisive in ceea ce priveste
schimbul valutar, s-a declarat ca aceste masuri nu vor favoriza speculatiile de gen.
Fluxurile speculative au inregistrat o scadere in cea de-a doua jumatate a anului 2006,
reflectand faptul ca masurile guvernamentale au actionat asupra mediului investitional facandu-l
mai putin atractiv.
Finantarile guvernamentale 2006: anul reformelor asupra taxelor. China a totalizat o
suma record din taxe anul trecut, crescand cu 25.7% iar cheltuierile guvernamentale la finele lunii
noiembrie au scazut cu 14.1%. La finele lunii noiembrie China a inregistrat un surplus fiscal de
34.2 miliarde $. Desi responsabilul cu taxe, Xie Xuren a declarat ca o astfel de crestere nu se va
mai inregistra in 2005, eforturile sustinute de colectare a taxelor confera guvernului o pozitie
puternica pentru a conduce reforma in doua directii: cresterea puterii de cumparare si schimbari
la nivelul TVA-ului[30].
Guvernul a promis majorarea fondurilor indreptate catre proiecte de infrastructura si
canalizare rurala. De asemenea au acordat deja 120 milioane $ pentru agricultura si vor urma
alte 460 milioane$ anul acesta. China a initiat desemenea un proiect pilot de taxe pentru nord-
estul Chinei in octombrie 2004 care priveste direct invetitiile in bunuri imobiliare si anumite
industrii. Insa companiile straine pot rasufla usurate deoarece discutiile asupra egalizarii taxelor
se vor finaliza cel mai devreme abia la finele lui 2008 . Ministrul de finante Jing Renqing a
declarat ca se asteapta ca atat nivelul taxelor cat si intinderea investitiilor in acest sens vor fi
moderate in 2008 . Deficitul bugetar al Chinei a ramas acelasi in ultimii ani . Desi cheltuielile
sociale vor creste usor, guvernul va emite mai putine actiuni pentru constructiile speciale limitand
in acelasi timp cheltuielile generale in 2008.
Sectorul financiar: schimbari in 2006
Bancile
Bancile straine continua sa se extinda:HSBC a preluat 20% din Banca Comunicatiilor in
august iar Newbridge Capital a obtinut intr-un final cei 18% din Banca de Dezvoltare Shenzhen,
in octombrie. Beijing-ul continua sa extinda teritoriul pentru participatiuni straine reducand
cerintele de capital si restrictiile asupra filialelor in ceea ce priveste bancile straine, in septembrie
si si-a depasit obligatiile de deschidere a pietei fata de OMC cand a initiat afaceri RMB in
Beijing;Kunming;Yunnan; Liaoning;Xi’an, Shaanxi; si Xiamen, Fujian cu banci straine in
decembrie.
Dupa liberalizarea integrala a asistemului bancar chinez stabilit pt 2008, bancile locale
chinezesti vor fi nevoite sa-si creasca competitivitatea. Se pot observa deja imbunatatiri in
managementul bancilor, in special, mai vizibil in cadrul Bancii Chinei, Bancii de Constructii care
va fi listata in curand de guvern.

46. Fundalul de reglare in conformitate cu obligatiile Chinei vis-a-vis de OMC se schimba de
asemenea. Beijing-ul a demarat procedurile de control administrativ, inclusiv
ingreunarea imprumuturilor interne si de asemenea o serie de masuri bazate pe studii exclusive
de piata.
Acestea au inclus prima crestere a ratei dobanzii in ultimii 9 ani, doua cresteri ale ratiilor
depozitelor de reserve si ajustari asupra ratelor sistemului de imprumut interbancar. Pentru a
aduce sistemul bancar chinez la standarde internationale s-au stabilit deja alte cerinte de capital
pentru martie cu termen limita de aplicare 1 ianuarie 2008.
Receptivitatea investitorilor la listare a Bancii Chinei si a celei de Constructii va fi un test
final vis-a-vis de eficienta sistemului bancar chinez.
Exista zvonuri cum ca surplusuri de capital ar fi pregatite pentru celelalte doua banci de
stat, Banca Industriei si Comertului si Banca Agricola, iar valabilitatea acestor zvonuri ar depinde
de listarea celor doua banci deja inregistrate. Pana in 2006 cele 4 mari banci vor plati inca putine
dividende, adunand profiturile pentru reajustari.
O alta initiativa interesanta este cea de supraveghere a bazei de date nationale de credite
individuale, stabiliata de cele 4 banci ca proiect pilot. Pentru prima data bancile vor imparti
refinantarile imprumuturilor si informatiile de garantare asupra imprumuturilor la persoane fizice
unind datele pe care le detin si care pot fi studiate in vederea reducerii riscurilor . Un alt pas
important asteptat in 2008 este legea falimentului. Legea care a fost deja schimbata de 2 ori va
stabili foarte clar modalitatile de dezinvestire si retragere a actionarilor cat si plata creditorilor
companiilor in faliment.
Masuri de protejare
Guvernul a anuntat noi initiative de incurajare a investitorilor in pietele de capital-
inclusive reducerea cheltuielilor tranzactionale , noi proceduri de inregistrare si planuri privind
firmele de audit financiar. Investitorii nu au fost insa resigurati datorita actualitatii morbide a
pietei chinezesti.
Piata saracacioasa a actiunilor in China continua sa dezavantajeze economia acesteia.
Lipsa posibilitatii de alegeri investitionale conduc la supradezvoltarea si saturarea pietei
imobiliare din moment ce persoanele fizice nu au alte posibilitati decat returnarile aproape nule la
banci.
Analistii nu exclude posibilitatea Chinei de a atrage investitori institutionali straini ca
modalitate de stabilire a disciplinei pe piete conform obligatiilor fata de OMC.
Asiguarile- promisiuni ale firmelor straine
Cresterea venitului din asigurari a incetinit in 2006 cu 11%, aproximativ jumatate din
ritmul de crestere al anului 2005. Analistii au atribuit aceasta incetinire a ritmului de crestere
maririi ratei dobanzii si reformelordin sectorul asigurarilor pe viata.

47. Adevaratul succes insa, a fost constituit de aigurarile straine in China. Veniturile din
asigurarile straine au crescut de 4 ori rata cresterii economice interne, detinand 15.3% din piata
de asigurari in Shanghai si 8.2% in Guanhzhou. China si-a indeplinit promisiunile fata de OMC
in decembrie permitand asiguratorilor straini sa furnizeze fonduri asiguratorii de sanatate, grup si
pensii,eradicand orice limitare geografica in fata asiguratorilor straini si permitand firmelor
straine sa detina controlul majoritar in societati mixte. Usile sunt de asemenea deschise brokerilor
si agentilor de asigurari:in ianuarie Beijing-ul a injumatatit cerintele de capital pentru ramura de
brokeraj si a clarificat pe cele referitoare la filiale. Din nefericire cerintele mari de capital pentru
firmele straine de asigurari -24 milioane $ pentru sediu- au ramas neschimbate iar aprobarile de
filiale date pe rand.
Anul trecut au intrat pe piata si asigurarile furnizate din strainatate pentru agricultura din
vestul Chinei. Groupama SA a deschis un lant de filiale pentru stabilizarea veniturilor fermiere in
Chengdu si Sichuan. Beijing-ul si alti asiguratori vor monitoriza evolutia Groupama. Analistii
asteapta de asemenea alte legi pentru reducerea riscurilor in sectorul asigurarilor . Beijing-ul a
clarificat deja faptul ca asiguartorii de bunuri trebuie sa-si puna la punct o retea nationala comuna
de fonduri,o rezerva a asiguratorilor pentru acoperirea politelor in caz de faliment .
Un ultim punct de interes in 2007 este aprobarea fondurilor aiguratorii interne catre
investitii in strainatate.
Probleme rurale
China rurala a avut in sfarsit un an relativ bun in 2006. Preturile mari la mancare au
crescut veniturile rurale cu 6.8%, cea mai mare rata de crestere din 1997( veniturile urbane au
crescut cu 7.7%). Productia agricola a crescut cu 7 procente, in mare parte ca urmare a preturilor
mai mari.
De asemenea inflatia in mediul rural a devenit mai mare decat in mediul urban. Guvernul
central a eliminat taxele in unele zone rurale si urmeaza sa elimine taxele din agricultura si din
alte zone in 2005. Insa conditiile in mediul rural lasa mult de dorit iar abuzurile oficialitatilor sunt
inca punctul fierbinte al plangerile fermierilor. Mai mult decat atat, China a raportat ca in 2003
nivelul saraciei a atins cote critice care nu s-au mai inregistrat inca din 1978- unul din 11 locuitori
se afla sub limita oficiala a saraciei, aceasta insasi aflandu-se sub standardele internationale
acceptate-1$ pe zi la preturile din 1985.Un an bun nu va ajuta prea mult la micsorarea diferentei
de venit dintre mediul rural si cel urban- distributia veniturilor la ora actuala in China este mai
inegala decat in 2/3 din totalitatea tarilor . Problemele mediului rural vor continua sa fie fruntase
pe agendele de lucru ale guvernului inca multi ani.
Somaj
Oficial somajul urban este estimat la 4.2 % sau 14 milioane sub tinta de 4.7% pentru
2004[31].Insa acest procent exclude muncitorii in concediu de la intreprinderile de stat,
muncitorii din mediu rural care migreaza in cautare de locuri de munca la oras si in plus
milioanele de muncitori din mediul rural, asadar procentul real de someri poate fi chiar dublu fata
de cel declarat. Unii someri nu asteapta ajutorul autoritatilor ; Ministrul Muncii si al Sigurantei
Sociale Zheng Silin declara ca in present China trbuie sa ofere locuri de munca pentru 5 milioane

48. de someri si pentru 9 milioane de personae abia intrate in randul fortelor de munca.Ca urmare
somajul una din principalele griji alr guvernului.Unii dintre someri nu asteapta asistenta din
partea guvernului:numarul celor care se angajeaza independent in China este acum in jur de 100
de milioane sau aproximativ 40% din randul muncitorilor din mediul urban. Aceste cifre includ
profesionalisti( avocati, scriitori, liber profesionisti si interpreti) cat si menajere, zilieri si
muncitori necalificati.
Mai mult decat curioasa a fost anomalia de anul trecut in ceea ce priveste lipsa de
muncitori in cadrul catorva centre manufacturiere pe coasta de sud-est. Cateva fabrici, mai ales
cele in care coditiile de munca lasau de dorit , la fel ca si salarizarea de altfel,s-au declarat subit
in lipsa de cateva mii de muncitori. Astfel de conditii de munca cat si castigurile ridicate anul
acesta din mediul rural au facut ca o mare parte din tinerii care migrau in cautare de locuri de
munca sa se decida in favoarea fermelor din mediul rural.
De observat in 2007
Continuarea reformei economice
China va milita in continuare asupra aspectelor legale, bancare, de securitate, printr-o
politica de guvernare corporativa si transparenta in decursul aceatui an. Banca Nationala a Chinei
si Banca de Constructii a acesteia vor fi mai mult ca sigur inregistrate creand astfel oportunitati
pentru investitori.
Sectorul energetic
Aproape fiecare provincie din China a suferit pene de curent in timpul perioadelor de varf,
anul trecut. Desi noi puncte energetice sunt programate spre constructie in 2008 si 2009,
slabiciunile structurale vor continua sa inrautateasca situatia Chinei. Ne putem astepta si anul
acesta la intreruperi ale curentului electric iar cele mai afectate vor fi cu siguranta Jiangsu, Shanxi
si Zhejiang.
In 2008, cererea de carbune va ramane cu siguranta ridicata, in timp ce problemele de
tranpport, in special cele pe calea ferata vor duce la intarzieri in ceea ce priveste livrarile la
termen. Conform cotidianului “ China in fiecare zi” generatoarele, productia de fertilizatoare,
productia de otel, consumatorii individuali si exporturile vor avea prioritate in furnizarea de
carbuni. Asadar din moment ce carbunele este principala sursa de energie in China, guvernul
planuieste sa creeze o dependenta bine stabilita intre pretul carbunelui si cel al energiei anul
viitor.
China a devenit de asemenea un mare consummator de petrol in ultimii cativa ani si isi
creaza o rezerva strategica de titei pentru a se asigura in caz de criza energetica. Importul net de
petrol a crescut cu 35% anul trecut ( partial din cauza companiilor ce folosesc generatoare diesel
pentru productie in timpul penelor de curent), insa se asteapta o scadere anul acesta din moment
ce ritmul economiei incetineste deasemenea.
Apa

49. Preturile la apa vor creste ca urmare a lipsei rezervelor de aceasta natura.
Rata dobanzii
Cu amenintarea cotelor ridicate ale inflatiei ca fundal, cresteri bruste ale ratei dobanzii
sunt putin probabile. Analistii preconizeaza ca nivelul acesteia nu va fluctua cu mai mult de 1
punct procentual anul acesta.
Tabelul nr. 2.4: Previziunile PIB pentru 2005
Organizatia 2007
Credit Suisse FirstBoston 8.6
Deutsche Bank AG 8.7
Goldman Sachs Group, Inc. 8.8
JP Morgan Chase & Co. 8.5
PRC Center for National Accounting and Economic Growth 8-9
PRC Government target ~8.0
UBS AG 9.6
Soursa: Bloomberg; Deutsche Bank AG; JP Morgan Chase & Co.; PRC Government Work
Report; UBS AG; Xinhua News Agency
Tabelul nr.2.3: Indicatorii economici ai Chinei, 2002-2006
2002 2003 2004 2005 2006
PIB (RMBmiliarde) 8,946.8 9,731.5 10,479.1 11,669.4 13,651.5
Cresterea reala a PIB (%) 8.0 7.5 8.0 9.1 9.5
Investitii in mijloace fixe 10.3 13.0 16.9 27.7 25.8
Valoare adaugata productie industriala* 17.8 11.6 16.5 27.3 16.7
Vanzari En-Detail 9.7 10.1 11.8 9.1 13.3
Indicatorul pretului la consumator (%) 0.4 0.7 -0.8 1.2 3.9
Venitul urban pe cap de locuitor (RMB) 6,280 6,860 7,703 8,500 9,422
Venitul rural pe cap de locuitor (RMB) 2,253 2,366 2,476 2,622 2,936
Rata somajului urban (%)** 3.1 3.6 4.0 4.4 4.3
Soursa: PRC National Bureau of Statistics (NBS, www.stats.gov.cn) China Statistical
Yearbook,2006
Nota: *pentru companiile cu vanzari mai mari de 5 milioane RMB; *In concordanta cu datele
NBS, care nu includ somajul populatiei migratoare

50. Tabelul nr 2.5 : Indicatorii financiari ai Chinei , 2002-2006
Sursa: Asian Wall Street Journal; NBS China Statistical Yearbook, 2003; People's Bank
of China;Reuters
Note: necomunicate
(toate cifrele sunt in miliarde RMB sau procente)
2002 2003 2004 2005 2006
Aprovizionare M0 1,465.3 1,568.9 1,727.8 1,974.6 2,146.8
Crestere % 8.9 7.1 10.1 14.3 8.7
Aprovizionare M1 5,314.7 5,987.2 7,088.2 8,411.9 9,597.1
Crestere % 16.0 12.7 16.8 18.7 14.1
Aprovizionare M2 13,461.0 15,830.2 18,500.7 21,922.6 25,508.0
Crestere % 12.3 17.6 16.8 19.6 14.4
Rata de schimb (RMB/$) 8.3 8.3 8.3 8.3 8.3
Reserve Forex (miliarde $) 165.6 212.2 286.4 403.3 609.9
Venituri guvernamentale (total) 1,339.5 1,638.6 1,890.4 2,171.5 2,635.6
Venituri din taxe 1,258.2 1,530.1 1,763.6 2,001.7 2,572.0
Datorii interne 415.4 448.4 566.0 602.9 NA
Datorii externe (miliarde $) 145.7 170.1 171.4 193.6 NA
Deficit guvernamental 249.1 251.7 315.0 293.5 319.3
Majoritatea analistilor se asteapta la o scadere a fluxului investitional mai jos de 20%, in
2006 care pe viitor va determina o cerere scazuta de materie prima scazand astfel preturile.De
asemenea un real ajutor il va constitui scaderea pretului petrolului. Atata timp cat inflatia va
oscila intre 3 si 5% incercarile de marire a ratei dobanzii vor fi diminuate. Ideea este ca
imprumuturile si investitiile sa fie aprobate companiilor care le vor folosi in mod inteligent,
sustinand astfel reforma sectorului financiar. Investitiile majore vor reprezenta in continuare o
necesitate in multe sectoare, in speta, infrastructura, pentru sustinerea urbanizarii rapide,
imbunatatirii accesului mediului rural catre piete si crearea de noi locuri de munca in China. In
timp ce cifrele din economia Chinei vor necesita intotdeauna o doza de scepticism, majoritatea
analistilor sunt de acord ca aceasta va avea parte de o pozitie favorabila in anul 2007.
CAPITOLUL 3
ROLUL CHINEI IN EVOLUTIA COMERTULUI MONDIAL
China a incercat de nenumarate ori in ultimii ani sa devina membra a OMC,
agentia internationala de reglementare a comertului multilateral. Statutul de membru
OMC al Chinei (precum si cel al Taiwanului) a fost instituit oficial la Conferinta
Ministeriala OMC de la Doha, Qatar, in noiembrie 2001. La 11 decembrie 2001 China a
devenit membru OMC cu drepturi depline. Aceasta aderare va presupune insa din

51. partea Chinei o liberalizare a comertului si regimurilor sale de investitii, fapt ce ar putea
crea noi oportunitati comerciale semnificative pentru SUA. Principala preocupare a
Congresului american este respectarea de catre China a prevederilor OMC.
3.1. CHINA SI OMC
Dupa 15 ani de negocieri bilaterale si multilaterale, China a devenit membru cu
drepturi depline al OMC la 11 decembrie 2001. Negocierile purtate pentru aderare au
vizat o serie de practici utilizate de China pentru deturnarea fluxului comercial inspre si
dinspre China, cum ar fi tarifele ridicate si barierele non-tarifare, restrictia investitiilor
externe, lipsa reglementarilor nationale pentru companiile straine, protectia inadecvata a
dreptului la proprietate intelectuala si subventiile guvernamentale menite a deregla
procesele comerciale. Statutul de membru OMC va presupune schimbarea in China a
multor legi, institutii si strategii pentru a le aduce in conformitate cu reglementarile
comerciale internationale.
Printre obligatiile acceptate de China se numara:
• China va trata toti membrii OMC in mod nediscriminatoriu. Orice persoana fizica sau
firma straina inclusiv cei care nu au investit sau s-au inregistrat in China vor primi acelasi
tratament, nu mai putin favorabil decat cei care au acordul de investire in China, conform
dreptului comercial.
• China va elimina practicile de prêt dual cat si diferentele intre bunurile produse pentru a
fi comercializate in China si cele pentru export.
• Politica de control a preturilor nu va fi folosita pentru protejarea industriilor sau furnizorilor autohtoni.
• Acordul OMC va fi implementat in China integral prin revizuirea legilor interne cat si prin dezvoltarea si aplicarea unor noi
legi in conformitate cu acordul OMC.
• In cursul a 3 ani orice intreprindere va avea dreptul de import-export de bunuri pe teritoriile acceptate exceptand limitarile
cunoscute.
• China nu va mentine sau introduce subsidii de export in ceea ce priveste produsele agricole.
In timp ce China isi rezerva dreptul exclusiv de comercializare a produselor de gen, tutun,
cereale, combustibili si minerale, mentinanad anumite restrictii de transport si distributie a
bunurilor in interiorul tarii, multe dintre restrictiile companiilor straine in China vor fi eliminate
sau diminuate considerabil dupa 3 ani (perioada de tranzitie). In alte domenii, cum ar fi protejarea
dreptului de proprietate intelectuala, China va implementa Acordul TRIPS integral de la data
acceptarii.
Pe o perioada de 12 ani incepand de la data acceptarii va exista un Mecanism de
Salvgardare Tranzitionala in cazul importurilor de produse de origine chineza care ar cauza sau ar
ameninta sa produca tulburari ale pietei producatorilor interni ai tarilor member OMC.

52. Pe de alta parte interdictiile, restrictiile cantitative sau alte masuri mentinute impotriva
importurilor din China, intr-o maniera neconcordanta cu acordul OMC vor fi eliminate sau tratate
in concordanta cu termenii mutuali ai programelor specificati in anexa Protocolului de Aderare.
1.Bunurile
Incheierea negocierilor privind accesul pe piata al bunurilor reprezinta o obligatie a
Chinei de a elimina treptat barierele comerciale si de a extinde accesul pe piata a bunurilor din
tari straine. China a intezis orice tarif pentru bunurile importate. Dupa implementarea tuturor
obligatiilor asumate ,nivelul tarifului mediu al Chinei va scade cu pana la 15 % la produsele
agricole. Nivelul este intre 0 si 65 % cu medii mai mari pt cereale. Pentru bunurile industriale
tariful va scadea cu 8.9% intr-o raza de 0-47%, cele mai mari rate de tarif fiind aplicata filmelor
si automobilelor cat si produselor aferente. Unele tarife sunt eliminate din 2006, iar altele reduse
dar in nici un caz mai tarziu de 2010.[32]
Textile
Conform aderarii China va deveni membra a Acordului asupra Textilelor si
Articolelor Vestimentare si va fi supusa obligatiilor si drepturilor respective. Pt membrii
OMC in ceea ce priveste textilele si articolele vestimentare incheiat la 31 decemrie 2004
ramane in viguare Mecanismul de Salvgadare pana in 2008, permitand Guvernului Membrilor
OMC sa actineze in sistarea importurilor de produse textile chinezesti in cazul unor tulburari
de piata.
Agricultura
China a fost de accord cu limitarile subsidiilor la productia Agricola cu pana la 8.5% din
valoarea iesirilor ( art 6.4 din Acordul Agricol). China a fost de asemenea de acord sa aplice
aceleasi limite subsidiilor prevazute la art 6.2 din Acordul Agricol
2.Serviciile
Telecomunicatii
Dupa aderarea Chinei, furnizorilor straini de servicii li se va permite crearea de societati
mixte ,fara restrictii cantitative privind furnizarea serviciilor in diverse orase. Investitorii straini
in societatile mixte nu vor reprezenta mai mult de 25%. In decurs de un an de la aderare zonele
vor fi extinse pentr acoperirea altor orase iar investitiile straine nu vor trebui sa depaseasca mai
mult de 35%. In decursul a 3 ani de la aderare investitiile straine nu vor depasi 49%. Dupa 5 ani
de la aderare nu vor mai exista restrictii geografice.
Sistemul bancar
Dupa aderare, institutiilor financiare straine li se va permite sa furnizeze servicii in China
fara restrictii clientelare pentru afaceri in moneda straina. Pentru afaceri in moneda nationala in
decursul a 2 ani de la aderare li se va permite institutiilor financiare straine sa furnizeze servicii

53. intreprinderilor chinezesti. Dupa 5 ani de la aderare vor fi permise relatiile clientelare fara
restrictii.
Asigurarile
Asiguratorilor straini pentru bunuri li se va permite sa se dezvolte ca ramura sau ca
societati mixte cu 51% proprietate straina. Dupa 2 ani de la aderarea Chinei li se va permite
stabilirea cu proprietate deplina asupra societatilor respective. Asiguratorilor straini de viata li se
va permite deasemenea o proprietate de 50% intr-o societate mixta cu parteneri la alegere. Pentru
riscurile comerciale la scara mare, reasigurare si riscuri maritime internationale,aviatie si
transport_asiguarare si reasigurare, nu vor fi permise mai mult de 50% actiuni straine. La 3 ani
dupa aderare actiunile investitorilor straini vor creste pana la 51%, iar la 5 ani de la aderare vor fi
permise societati cu proprietate integral straina.[33]
In 2000 China era a 7a tara exportatoare si a8a importatoare la nivel mondial. Export-
249.2 miliarde dolari; import 225.1 miliarde dolari. Pentru servicii comerciale China era a12a
exportatoare mondiala si a 10a importatoare : export- 29.7 miliarde $, Import-34.8 miliarde $
Ca membru al OMC, China a trecut hotarât la reducerea taxelor vamale si a redus
semnificativ masurile privind scutirile de taxe. Ea a accelerat, totodata, ritmul accesului larg pe
piata serviciilor, a intensificat masurile de protejare a drepturilor privind proprietatea intelectuala
si a îndeplinit cu rigoare crearea relatiilor de comunicare cu OMC.
China a facut progrese însemnate în privinta deschiderii pietei interne. Astfel, în primele
zece luni ale anului 2002, volumul importurilor si exporturilor a totalizat 500,26 miliarde dolari,
crescând cu 19,7% în fiecare an. Volumul exporturilor s-a apropiat ca valoare de 262,5 miliarde
dolari, sporind cu 20,6%, iar cel al importurilor a depasit 237,76 miliarde dolari, crescând cu
18,7%.
Investitiile straine au continuat sa creasca. În perioada ianuarie-octombrie, 2002,
investitiile straine actuale s-au ridicat la 46,44 miliarde dolari, reprezentând o crestere de 34,87%.
În prima jumatate a anului 2002, investitiile straine, numai în sectorul serviciilor, au crescut cu
10,2 miliarde dolari, reprezentând un sfert din totalul volumului investitiilor absorbite.
Patrunderea capitalului strain a adus nu numai însemnate investitii straine, dar au contribuit la
stimularea dezvoltarii economice a Chinei si a creat noi locuri de munca.
Faptele dovedesc ca admiterea Chinei în OMC a creat o situatie reciproc avantajoasa, atât
pentru China, cât si pentru celelalte tari din lume.
Rezultate pe masura eforturilor
Odata cu admiterea în OMC, China a reusit sa-si îndeplineasca îndatoririle asumate. În
cursul anului trecut, diferite sectoare, de la nivelele centrale la cele locale si de la institutii

54. guvernamentale la întreprinderi, toate au depus eforturi sustinute pentru îndeplinirea acestui tel.
Începând cu luna februarie, au fost organizate numeroase cursuri de pregatire pentru
functionarii publici de la nivel central si local, pentru a-si însusi regulile care guverneaza
activitatea OMC. În acelasi timp, forurile de conducere de la nivel central si local, au accelerat
ritmul îndeplinirii reformelor în sistemul administrativ si al modificarilor aduse atributiilor care
revin organelor statului. La începutul lunii noiembrie, Consiliul de Stat a hotarât desfiintarea
sustinerii examenelor în administratie si a aprobat ca promovarea în acest sector sa se faca pe
baza rezultatelor obtinute la completarea unor teste cu 789 de indicatori[34]. China a început sa
aplice reglementarile OMC si în scopul apararii drepturilor sale. Sprijinindu-se pe reglementarile
impuse de OMC, China a rezolvat favorabil disputele sale de ordin comercial cu celelalte tari,
privind unele probleme, cum sunt dumpingul de export sau import, masurile de protectie si
barierele tehnologice.
China a participat activ la noua runda de negocieri asupra comertului multilateral în
cadrul OMC, participând cu un numar de peste 20 de delegati la convorbirile care s-au desfasurat
la Geneva. În timpul negocierilor, delegatii Chinei au avansat propuneri asupra problemei majore
privind marfurile, serviciile, drepturile asupra proprietatii intelectuale si agricultura, facând
cunoscute punctele de vedere si pozitia Chinei în cadrul noii runde de dezbateri. Acestea s-au
bucurat de sprijinul delegatiilor din tarile în curs de dezvoltare.
Ministerul comertului exterior si al cooperarii economice a deschis în mod oficial, în luna
septembrie, un site pe Internet al OMC. Fiind singurul site de stat pe probleme de afaceri în
cadrul OMC, el ofera surse autorizate de informare si promoveaza comunicarea între stat si
cercurile de afaceri. Deschiderea acestor site-uri reprezinta o masura activa din partea Chinei,
menita sa contribuie la îndeplinirea obligatiilor sale de a stabili cai diferite de informare si
comunicare cu celelalte tari, în concordanta cu obligatiile asumate odata cu intrarea în OMC. Ca
un mijloc de cea mai mare importanta de informare asupra OMC, creat la nivel guvernamental,
site-ul va avea un rol vital în difuzarea de informatii privind OMC, sporind transparenta asupra
politicilor comerciale ale altor tari si facilitând cunoasterea de catre companii si persoane private
a politicilor comerciale.
Masurile eficiente adoptate de China au contribuit la crearea unei conjuncturi favorabile,
prin continuarea politicii de deschidere a pietelor agricole, de servicii si de autoturisme, îndata
dupa admiterea ei în OMC. Sectorul agricol s-a dezvoltat neîntrerupt. Deschiderea sectoarelor
financiar, de asigurari si garantii, de telecomunicatii, logistica si alte servicii a avansat tot mai
mult în timp, dând un puternic impuls reformelor si dezvoltarii în aceste sectoare. Ritmul
reorganizarii si al modernizarii tehnologice în industria de autoturisme a fost mai viu decât în anii
precedenti. Reorganizarea si cooperarea dintre producatorii chinezi de autoturisme si gigantii
straini au adus beneficii ambelor parti.
Sectorul de presa si publicatii a trecut la reorganizare în scopul adaptarii lui la noua
situatie creata în urma intrarii Chinei în OMC. China a aprobat existenta a sapte companii
editoriale, cinci grupuri de difuzare de publicatii si 38 de grupuri de presa. În plus, reorganizarea
industriei aeronautice a condus la aparitia a trei companii de linii aeriene. Monopolul

55. telecomunicatiilor a fost desfiintat, sectorul marindu-si în acest fel puterea competitionala. Odata
cu intrarea Chinei pe piata mondiala ea a pasit într-o noua etapa.
Raspuns îndatoririlor asumate
In cadrul celei de a IV-a întruniri ministeriale a OMC de la Doha, în Katar, unde China a
primit statutul de membru al OMC, delegatia chineza a evidentiat eforturile Chinei pentru
aderarea la OMC, hotarârea ei de adâncire a reformei si deschiderea tot mai larga catre lumea din
afara. Delegatia a sustinut ca odata admisa ca membru al OMC, China va adopta prevederile
OMC, îsi va asuma îndatoririle, beneficiind totodata si de drepturile care-i revin, pe baza
principiului echilibrului dintre drepturi si îndatoriri.
Comisia din cadrul OMC, care raspunde de reglementarile referitoare la drepturile asupra
proprietatii intelectuale, a dat o apreciere pozitiva modului în care China aplica aceste
reglementari înca din primul an al aderarii la OMC. Înca înainte de întrunirea organizata de
OMC, destinata dezbaterii problemei privind drepturile asupra proprietatii intelectuale, China a
prezentat un raport cu privire la legile pe care deja le promulgase în acest domeniu si a raspuns la
101 întrebari formulate de Statele Unite, Uniunea Europeana, Japonia, Australia si de alti membri
ai OMC. Ei au dat o apreciere pozitiva modului în care China a tratat si a rezolvat problema
drepturilor privind proprietatea intelectuala.
Înca de la începutul anului 2004, China a redus tarifele vamale pentru 5.300 de bunuri de
import, de la 15% la 12%. Tarifele medii pentru bunurile manufacturiere s-au redus de la 14,7%
la 11,3%, iar cele pentru produsele agricole (cu exceptia produselor acvatice) au scazut de la
18,8% la 15,8%. China a desfiintat, de asemenea, contingentele autorizate si licitatiile pentru opt
tipuri de produse, între care cereale, lâna, bumbac si îngrasaminte chimice.[35]
În acord cu angajamentele asumate, China a trecut la revizuirea si anularea unui numar de
legi si reglementari care contravin reglementarilor OMC si a promulgat altele noi, în care
figureaza reglementarile privind contracararea dumpingului, cele referitore la subventii si la
masurile de protectie, care au început sa intre în vigoare înca de la începutul anului trecut. Legea
patentelor, a marcii comerciale, a drepturilor de autor si alte legi si reglementari de interes au fost
revizuite, iar legile si reglementarile interne referitoare la profitul investitorilor straini au fost
modificate.
În acelasi timp, cresterea competitiei a condus treptat la desfiintarea monopolurilor în
sectoare ca telecomunicatiile, aeronautica si sectorul energetic. Reforma politicii de taxe si
impozite a condus la uniformizarea suprataxelor, atât pentru societatile chineze cât si pentru cele
straine. Taxele ridicate pentru societatile cu capital strain au fost desfiintate, odata cu practicarea
taxelor standard duale pentru calatoriile aeriene, feroviare si navale, tichetele de admitere si
taxele de folosire a facilitatilor publice.

56. Accesul mai larg pe piata
Statutul de membru al OMC angajeaza China sa aplice principiul natiunii celei mai
favorizate si tratament national pentru toti membrii OMC, precum si sa liberalizeze comertul si
sectorul serviciilor. Ea se angajeaza, de asemenea, sa reduca tarifele vamale la nivelul tarilor în
curs de dezvoltare, de la 15,6% în anul 2002, la 10% în anul 2007, sa reduca si sa desfiinteze
masurile non-tarifare pentru importuri si sa revoce legile, reglementarile si normele care
contravin prevederilor OMC. China va trece la reforma sistemului de organizare a comertului, va
implementa politici uniforme si transparente de comert si va admite evaluarea anuala de catre
OMC a îndeplinirii angajamentelor asumate.
Telecomunicatiile
China va largi si mai mult piata serviciilor de telecomunicatii, în cel de al doilea an de la
aderarea la OMC. Numarul oraselor deschise furnizorilor straini de servicii de telecomunicatii va
creste de la 3 la 14; procentul de capital strain în societatile de telecomunicatii cu capital mixt
poate creste de la 25% la peste 35%. Dupa un studiu experimental, multe initiative ale
investitorilor straini se asteapta sa faca un hotarât pas înainte, prin patrunderea lor pe piata
chineza a serviciilor de telecomunicatii, prin înfiintarea de întreprinderi cu capital mixt si prin
investitii cu mult mai mari.
Sistemul bancar
Banca Populara a Chinei, care este banca cea mai mare a tarii, a anuntat ca de la 1
decembrie, 2004, institutiile financiare cu capital strain au dreptul sa initieze operatiuni în
moneda nationala, RMB, înca în cinci orase: Guangzhou, Zhuhai, Qingdao, Nanjing si Wuhan, pe
lânga cele care au beneficiat de acest drept înainte: Shanghai, Shenzhen, Tianjin si Dalian. Patru
mari banci comerciale de stat din China, Banca Chineza, Banca Chineza de Comert si Industrie,
Banca de Constructii si Banca Agricola din China, se vor deschide capitalului privat, inclusiv
capitalurilor straine.
Sistemul asigurarilor
Acest sector urmeaza sa-si deschida larg portile într-un interval de trei ani, de la primirea tarii în
OMC. Un numar sporit de companii straine vor obtine autorizatii pentru initierea de afaceri sau
aprobari pentru deschiderea de filiale. Pâna acum, 34 de firme de asigurari au primit autorizatie
de a opera în China sau sunt pe cale sa-si deschida sedii proprii. Potrivit angajamentelor asumate,
firmele straine de asigurari pe viata sau de alt profil vor primi aprobarea de a-si oferi serviciile în
Beijing, Chengdu, Chongqing, Fuzhou, Suzhou, Xiamen, Wuhan si Tianjin, în decurs de doi ani
din momentul intrarii Chinei în OMC.
Comertul cu amanuntul

57. Acest sector nu va functiona deplin înainte de termenul stabilit prin angajamentele
asumate. Capitalul strain va putea patrunde în acest sector prin fuzionarea de întreprinderi si prin
achizitii si va avea, de asemenea, acces în sfera publicitatii pentru vânzarile cu amanuntul.
Turismul
Dupa aderarea Chinei la OMC, turismul a devenit domeniul cu ritmul cel
mai alert de deschidere catre exterior. Pâna acum, 11 companii de turism cu capital mixt
si-au facut aparitia în China. Shen Huirong, functionar superior la Agentia Nationala de
Turism, a declarat ca turismul chinez se va deschide de acum înainte într-un ritm si mai
accelerat.. Asa cum este stipulat, China va permite înfiintarea de oficii straine de turism,
dar nu mai devreme de 1 decembrie 2005.
Industria
La începutul anului în curs, China a redus în continuare taxele vamale pâna la
11%. Controlul contingentelor pentru unele marfuri de import, cum sunt ceasurile si
camerele video va fi desfiintat. Contingentele la importul de autoturisme, de produse din
petrol si cauciuc natural, ca si la produse agricole si îngrasaminte chimice vor spori cu
15%. Drept consecinta, se asteapta ca pretul marfurilor de import sa scada.
Autoturismele
Taxele vamale la importul de autoturisme vor fi reduse în continuare, cu un
procent mai mic însa decât în anul precedent. Totusi, gratie ritmului accelerat al
deschiderii sectorului bancar din China, firmele straine care desfac pe credit se vor
impune probabil pe piata chineza.
Interesul Chinei in aderarea la OMC
China a facut din aderarea la OMC prioritatea numarul unu dintr-o serie de
motive. In primul rand, statutul de membru OMC insemna recunoasterea internationala
a importantei puteri economice a Chinei. In al doilea rand, permite Chinei asumarea
unui rol major in elaborarea de noi reguli comerciale internationale in cadrul OMC. In al
terilea rand, China are acces la procesul de solutionare a disputelor comerciale in OMC,
reducand astfel amenintarea de restrictii unilaterale asupra exporturilor chineze. In al
patrulea rand, inlesneste promovarea de strategii pentru liberalizare daca acestea sunt
necesare satisfacerii obligatiilor internationale ale tarii. In fine, liderii chinezi spera ca
statutul de membru OMC va determina SUA sa acorde Chinei clauza natiunii celei mai
favorizate si relatii comerciale normale permanente, eliminand astfel procesul anual de
actualizare a statutului comercial si in consecinta dezbaterile pe marginea relatiilor SUA
– China.
Rolul si interesele SUA in aderarea Chinei la OMC

58. SUA a jucat un rol important in procesul de aderare al Chinei la OMC. Oficialii
americani au insistat ca aderarea Chinei la OMC sa se faca in baza unor “termeni
semnificativi din perspectiva comerciala” ce ar impune Chinei reducerea barierelor
comerciale si de investitii pe o perioada de timp relativ scurta. Pentru multe companii
americane, China ramane o piata dificil de penetrat, in principal din cauza strategiilor
guvernului chinez menite a proteja si promova industriile interne. Aceste strategii
incurajeaza importul produselor utile dezvoltarii economice a Chinei, cum ar fi
tehnologia de varf, echipamente si materii prime utilizate de industriile orientate catre
export. Bunurile si serviciile ce nu sunt considerate de mare importanta sau cele care
intra in competitie directa cu companiile interne sunt supuse unei largi game de bariere
comerciale. Asemenea bariere determina companiile straine sa investeasca in China
pentru a obtine acces la piata, cu toate ca si in acest caz infrunta restrictii. Oficialitatile
americane condamna aceste strategii ca fiind motivul deficitului comercial crescand al
SUA cu China, deficit ce a atins 84 miliarde de dolari in anul 2000.
O serie de analisti americani au considerat aderarea Chinei la OMC o
oportunitate semnificativa de acces la piata chineza. China a devenit in ultimii ani
economia cu cel mai rapid grad de dezvoltare pe plan mondial (cresterea neta a PIB a
fost in medie de 9.5% pe an in perioada 1979 – 2000), si multi analisti sustin ca piata
chineza ar fi o importanta platforma de desfacere pentru bunurile si serviciile americane
daca accesul la piata s-ar inlesni. Aderarea la OMC ar impune Chinei reducerea
barierelor comerciale, stabilirea de reglementari nationale pentru companiile straine,
transparenta legislatiei comerciale si revizuirea regimului comercial in cadrul procesului
de solutionare a disputelor OMC. Alti avocati americani ai aderarii Chinei la OMC au
considerat accederea ca oportunitate pentru impunerea drepturilor omului in aceasta
tara prin consolidarea puterii legislative in activitatile comerciale, reducerea controlului
guvernamental asupra economiei si promovarea extinderii sectorului privat.
Acordul OMC: SUA – China, din noiembrie 1999
Oficialitatile americane si chineze au semnat un acord bilateral vizand aderarea
Chinei la OMC pe 15 noiembrie 1999. Acest acord ar angaja China in reducerea tarifelor
si eliminarea barierelor netarifare (o parte la momentul aderarii, altele in cadrul etapelor
pachetului de conformare la reglementarile OMC). Transcrierea completa a Acordului a
fost data publicitatii de catre administratia Clinton la 14 martie 2000.
Principalele angajamente ale Chinei includ:
• Acordarea de drepturi comerciale si de distributie (vizand si posibilitatea operarii
de
• servicii auxiliare distributiei) pentru companiile americane din China
• Reducerea tarifelor de baza la produsele agricole de la o medie de 22% la
17.5%; tarifele pentru principalele produse agricole americane (carne de vita,
struguri, vin, branza, carne de pasare si de porc) se vor reduce de la 31% la 14%.
Tarifele industriale globale se vor reduce de la o medie de 24.6% la 9.4%; tarifele
pentru principalele produse industriale americane se vor reduce pana la 7.1%;

59. tarifele pentru produse de tehnologia informatiei vor scadea de la o medie de
13.3% la 0%.[36]
• Stabilirea unui sistem de cote pentru importurile de comoditati agricole (cum ar fi
graul, porumbul, bumbacul, orezul si orzul), respectiv importurile pana la o
anumita cota ar fi evaluate la un tarif scazut (1 – 3%), in timp ce importurile ce
depasesc un anumit nivel ar fi evaluate cu un tarif ridicat. In plus comertul privat
cu produse agricole ar fi permis pentru prima data.
• Eradicarea restrictiilor cantitative (o serie la momentul aderarii, majoritatea pe o
perioada de doi ani).
• Eliminarea restrictiilor fara baza stiintifica (pe considerente sanitare) pentru
produsele agricole, stoparea subventiilor pentru export si reducerea subventiilor
interne.
• Deschiderea sectoarele de servicii, incluzand distributia, asigurarile,
telecomunicatiile, tranzactiile bancare si serviciile profesionale. China si-ar
extinde (in varii etape de tranzitie) spectrul serviciilor acceptate si ar elimina
restrictiile geografice pentru providerii straini de servicii. Volumul de control strain
acceptat in industria de servicii ar varia (si in unele cazuri ar creste in timp) de la
sector la sector.
• Reducerea restrictiilor la comertul auto. Tarifele pentru automobile scad de la 80
– 100% la 25% (tarifele la componente auto s-ar reduce in medie cu 10%) in
2006. Cotele auto au fost eliminate in 2005. Companiilor financiare americane li
s-ar permite acordarea de credite pentru achizitii auto in China.
• Eliminarea diferitelor restrictii pentru investitorii straini in China, vizand aici si
transferul de tehnologie, continut local si cerinte de performanta la export.
• Acceptarea utilizarii de catre SUA a unor prevederi de protectie, contra-mascare
si antidumping pentru contracararea unor posibile augmentari a importurilor de
varii produse din China, cum ar fi produsele textile, ce ar putea cauza dereglarea
pietei americane.
Aderarea Chinei la OMC a avut implicatii importante pentru sistemul comercial
mondial. Potrivit unor estimari, China este cea de a treia mare putere economica a lumii,
dupa SUA si Japonia, si a zecea mare putere comerciala. Un raport al Bancii Mondiala
estimeaza cota Chinei din comertul global la 9.8% pana in 2020 (de la 3.0% in 1992),
plasand China pe locul doi in topul marilor puteri comerciale, dupa SUA. Importanta
crescanda a Chinei in arena economiei mondiale este un factor esential in interesul
manifestat de membrii OMC in aderarea sa la Organizatie, permitandu-le astfel
impunerea de reglementari comerciale multilaterale asupra regimului economic chinez.
Candidatura Chinei la OMC a fost una aparte, cu un grad ridicat de dificultate, avand in
vedere ca este inca o tara in curs de dezvoltare, cu toate ca economia si activitatile sale
comerciale sunt semnificative. O serie de membrii OMC, dintre care si SUA, au
semnalat necesitatea efectuarii de reforme substantiale a regimului comercial in
vederea aderarii, in timp ce China dorea sa fie tratata ca o tara in curs de dezvoltare,
aspect ce ii acorda un timp mai indelungat de implementare a reformelor. In final, s-a
ajuns la un compromis ce impune Chinei reducerea imediata si extensiva a barierelor
comerciale si de investitii, dar permite mentinerea unui anumit nivel de protectie pentru
sectoarele sensibile tranzitiei.

60. Implicatiile aderarii Chinei la OMC pentru relatiile comerciale SUA –
China
Aderarea Chinei la OMC si extinderea de catre SUA a statutului de relatii
comerciale normale permanente pentru China, vor avea ramificatii esentiale pentru
relatiile economice intre SUA si China. In primul rand, Congresul nu va mai vota in
fiecare an asupra statutului comercial al Chinei, fapt ce ar putea aduce o mai mare
stabilitate si predictibilitate relatiilor comerciale dintre cele doua tari. In al doilea rand,
SUA (cat si China) vor putea utiliza procesul de solutionare a disputelor comerciale
OMC pentru inlaturarea problemelor, in loc de obisnuitele amenintari unilaterale de
sanctiuni comerciale. In al treilea rand, impunerea asupra regimului economic chinez a
reglementarilor multilaterale va insemna ca SUA nu mai trebuie sa actioneze de una
singura in incercarea de deschidere a pietei chineze; alti membrii OMC ar beneficia de
aceeasi putere de persuadare in conformarea Chinei cu reglementarile OMC. In fine,
aderarea Chinei la Organizatie va ameliora climatul de afaceri din China, creand o serie
de oportunitati comerciale si de investitii pentru companiile americane. O crestere
importanta a exporturilor americane inspre China ar reduce si ea tensiunile pe probleme
comerciale.
Cu toate acestea, exista analisti care si-au pus problema abilitatii si dorintei
guvernului de la Beijing de a implementa in totalitate reformele OMC. Pe baza
experientei americane in materie de acorduri comerciale cu China, exista posibilitatea
unor neintelegeri vizand potrivirea noilor legi si reglementari chineze cu normele OMC,
precum si modul de implementare si utilizare a acestor noi reglementari. O serie de
dispute vizand OMC au izbucnit deja. De exemplu, in iunie 2001, China anunta
implementarea unui nou set de reglementari privitoare la alimente modificate biologic,
insa nu prezenta detalii ale acestor reglementari (fapt ce a speriat SUA ca soia
americana pentru export nu va fi primita in China) si chiar isi intensifica procedurile de
inspectare si punere sub carantina; acest aspect a dus la un dezechilibru in exporturile
americane de soia in China. Presedintele Bush a discutat pe marginea problemei cu
Presedintele chinez Jiang Zemin in octombrie 2001, finalizat printr-un acord din partea
Chinei de utilizare provizorie a certificatelor americane si straine pana la implementarea
noilor reglementari privind biotehnologia (concesie ce ar putea deveni mai tarziu un
punct de plecare pentru contestarea de catre SUA a acestor reglementari ca fiind
irationale si impotriva normelor OMC).
3.2. LOCUL CHINEI IN COMERTUL MONDIAL SI IN CEL AL EXTREMULUI ORIENT
In perioada 1990-2001, regiunea Extremului Orient, cunoscuta ca fiind zona cu cele mai dinamice ritmuri de crestere
economica de pe glob, a înregistrat schimbari majore ale pozitiilor fruntase din punctul de vedere al participarii la schimburile mondiale.
Astfel, China care în 1990 era cel de-al IV-lea mare exportator si cel de-al V-lea mare importator din Asia, comertul sau echivalând abia
cu o cincime din volumul comercial obtinut de Japonia, a ajuns treptat cea de-a doua mare putere comerciala a regiunii, dupa Japonia.
Totusi, comertul sau reprezinta numai jumatate din volumul comercial nipon. Concret, conform Raportului anual publicat de OMC la
sfârsitul anului 2001, volumul total al schimburilor comerciale chineze (importuri+exporturi) s-a ridicat la aproximativ 480 de miliarde de
dolari, comparativ cu un total comercial de 859 de miliarde de dolari înregistrat de Japonia în anul 2000.
In anul 2001, majoritatea economiilor din “regiunea dragonilor”, cunoscute prin
remarcabila contributie a produselor de înalta tehnologie în realizarea unor ritmuri substantiale
ale exporturilor, au suferit o importanta reducere a cererii mondiale.

61. In contrast, economia chineza, ajutata de un ritm sustinut al cererii interne, a suferit mai
putin ca efect al slabirii ritmului cererii externe la aceste produse, ceea ce i-a permis sa
înregistreze o evolutie net superioara celorlalte state vecine. In perioada 1990-2000, economia
chineza a înregistrat ritmuri anuale de crestere atât la importuri, cât si la exporturi, de 10%, în
medie.
Dar dezvoltarea puternica a comertului chinez poate fi atribuita, conform expertilor din
cadrul OMC nu numai cererii interne puternice, dar si stabilitatii cursului de schimb al yuanului
fata de dolarul SUA, precum si a ponderii relativ mici a echipamentelor de birou si
telecomunicatii în total comert cu bunuri.
Tabelul nr.3.1 :
Ponderea exporturilor si importurilor chineze în total comert cu bunuri în perioada 2000
-mld $-
Volumul valoric al comertului mondial
în 2000
Volumul valoric al comertului chinez în 2000
Exporturi Exporturi
Importuri Importuri
6186 249
6490 225
Sursa: OMC/Raport Anual/ 2001
Tabelul nr.3.2.
Evolutia modificarilor anuale ale schimburilor comerciale chineze în perioada 1990-2000
-%-
1990-2000 1999 2000
Exporturi 15 6 28
Importuri 15 18 36
Sursa: OMC/Raport Anual/ 2001
Tabelul nr. 3.3
Primii exportatori si importatori în comertul mondial în anul 2000
-mld $-
Exporturi
Volumul
valoric Pondere (%)
Ritm de
crestere Importuri Volum valoric Pondere (%) Ritm de crestere

62. 1 SUA 781,1 12,3 11 1 SUA 1257,6 18,9 19
2 Germania 551,5 8,7 1 2 Germania 502,8 7,5 6
3 Japonia 479,2 7,5 14 3 Japonia 379,5 5,7 22
4 Franta 298,1 4,7 -1 4
Marea
Britanie 337,0 5,1 5
5
Marea
Britanie 284,1 4,5 6 5 Franta 305,4 4,6 4
6 Canada 276,6 4,3 16 6 Canada 244,8 3,6 11
7 China 249,3 3,9 28 7 Italia 236,5 3,5 7
8 Italia 237,8 3,7 1 8 China 225,1 3,4 36
9 Olanda 212,5 3,3 6 9 Hong Kong 214,2 3,2 19
1
0 Hong Kong 202,4 3,2 16 10 Olanda 198,0 3,0 4,0
Sursa: OMC/Raport Anual/ 2001
Fenomenul regionalizarii, prezent în toate colturile lumii îsi face simtita prezenta si în
zona Asiei de Sud-Est. Astfel, exporturile intra-zonale au crescut într-un ritm accelerat, în special
dupa 1990. Pentru ilustrare, prezentam tabelul urmator:
Tabelul nr. 3.4
Evolutia exporturilor de bunuri în Asia de Sud-Est, pe principalele destinatii, în perioada
1990-2000
-mld $-
Volumul
valoric în
anul 2000
Ponderi în exportul
mondial (%) Modificari anuale (%)
1990 2000 1990-2000 1998 1999 2000
Total
mondial 1649,2 100 100 8 -6 7 18
Intra-Asia 807,0 42,1 68,9 10 -17 12 25
Japonia 159,3 10,4 9,7 8 -16 13 28
China 107,7 3,3 6,5 16 -9 8 29
Alte state 500,2 25,7 30,3 10 -20 13 25
Sursa: OMC/Raport anual/2001
3.3. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA-SUA
Investitiile americane directe catre China vizeaza o gama larga de sectoare de
productie, o serie de importante proiecte hoteliere, lanturi de restaurante si produse
petrochimice. Companiile americane au incheiat acorduri ce stabilesc peste 20000 de
intreprinderi comune pe actiuni cu dobanda variabila (joint ventures), intreprinderi
comune contractuale si intreprinderi cu control exclusiv strain in China. Peste 100 de

63. companii multinationale au proiecte in China, unele dintre ele chiar cu investitii multiple.
Investitia cumulativa a SUA in China este estimata la 35 miliarde de dolari.
Totalul comertului bilateral intre China si SUA a crescut de la 33 miliarde de dolari
in 1992 la peste 180 milarde de dolari in 2006(vezi tabelele3.5-3.7)[37]. SUA este al
doilea mare partener comercial al Chinei, iar China se plaseaza acum pe locul trei in
clasamentul celor mai importanti parteneri comerciali ai SUA (dupa Canada si Mexic).
Exporturile americane in China au crescut mai rapid ca in orice alta piata (pana la 15.3%
in 2002 si 28.4% in 2003). Importurile americane din China au crescut si ele insa mai
lent, inregistrand un nivel de 21.7%, insa deficitul comercial al SUA cu China a depasit
124 miliarde de dolari in 2005.
Tabelul nr.3.5: Comertul Chinei cu SUA (miliarde $)
2001 2002 2003 2004 2005 2006
SUA Exporturi 13.1 16.3 19.2 22.1 28.4 34.7
% schimburi -8.0 24.4 18.3 14.6 28.5 22.2
SUA Importuri 87.8 107.6 109.4 133.5 163.3 210.5
% schimburi 16.9 22.6 1.6 22 22.3 29.0
Total 100.9 123.9 128.6 155.6 191.7 245.2
% schimburi 12.9 22.8 3.8 21 23.2 27.9
Balanta SUA -74.7 -91.3 -90.2 -111.4 -134.9 -175.8
Sursa: Departamentul de comert al SUA
Tabelul nr.3.6:Exportul SUA catre CHINA(milioane $)
HTS # Descrierea marfurilor 2005 2006 % Schimb
84 Echipament electric 4,639.6 6,224.3 34.2
85 Echipamente si masini electrice 4,782.6 6,061.7 26.7
12 Seminte si fructe oleaginoase 2,877.4 2,371.0 -17.6
90 Echipament medical 1,594.0 2,079.3 30.4
88 Avioane 2,451.2 1,950.5 -20.4
28, 29 Produse chimice organice si anorganice 1,105.3 1,900.1 32.3
39 Articole din plastic 1,247.5 1,792.6 43.7
52 Bumbac 769.3 1,431.4 86.1
72, 73 Fier si otel 1,213.9 1,330.6 9.6
47 Hartie 600.6 753.9 25.5
Sursa:Departamentul de comert al SUA
Tabelul nr.3.7: Importurile SUA din CHINA
HTS # Commodity Description 2005 2006 % Change
84 Echipament electric 31,039.8 45,417.3 46.3
85 Echipament si masini electrice 30,043.1 41,709.0 38.8
95 Jocuri si jucarii 17,399.9 18,741.2 7.7
94 Mobila 13,670.4 16,749.4 22.5

64. Tabelul nr.3.7: Importurile SUA din CHINA
64 Incaltaminte 11,144.8 12,014.1 7.8
61, 62 Aparatura 9,156.8 11,314.0 23.6
72, 73 Fier si otel 3,855.5 6,322.1 64.0
42 Piele si obiecte de calatorie 5,440.6 6,209.5 14.1
39 Articole din plastic 4,779.9 5,821.1 21.8
90 Instrumente medicale 3,386.9 3,965.9 17.1
Sursa:Departamentul de comert al SUA
Factorii ce determina deficitul comercial al SUA cu China includ:
• Un transfer al sectoarelor industriale de asamblare din noile economii industralizate
asiatice catre China. China a devenit ultima veriga a vastului lant de productie cu
valoare adaugata. Din pricina faptului ca datele comerciale ale SUA atribuie costul
total al produsului sectiunii de asamblare, valoarea adaugata chineza este
supraevaluata.
• Cererea americana de bunuri ce necesita cicluri ample de productie depaseste
oferta domestica.
• Practicile comerciale restrictive ale Chinei, ce includ o serie de bariere pentru
bunurile si serviciile straine, sunt frecvent utilizate pentru protejarea intreprinderilor
de stat. Conform acordului de aderare OMC, China reduce tarifele si elimina
cerintele de certificare a importurilor, pe langa modificarea altor sanctiuni
comerciale.
Abordarea SUA a relatiilor sale economice cu China are doua aspecte:
• In primul rand, SUA urmareste integrarea completa a Chinei in sistemul comercial
global, dominat de reguli economice stricte. Participarea Chinei la economia globala
va sustine procesul de reforma economica si va consolida rolul Chinei in stabilitatea
si prosperitatea Asiei de Est.
• In al doilea rand, SUA urmareste extinderea accesului importatorilor si exportatorilor
la piata chineza. Prin evolutie si dezvoltare economica, cererea Chinei de produse si
servicii importate va creste intr-un ritm extrem de alert.
La intalnirea Comitetului Economic Bilateral din septembrie 2002 de la
Washington, SUA si China au discutat pe marginea consolidarii cooperarii in lupta
impotriva finantarii celulelor teroriste internationale si a spalarii de bani, a proiectelor de
investitii externe directe catre serviciile financiare chineze si a dependentei regionale de
dezvoltarea macroeconomica americana. Evolutia perpetua a Chinei a transformat-o
intr-un motor regional de dezvoltare, iar China si-a reexprimat angajamentul de a
elabora o strategie de reforme de piata si de a crea si pastra o deschidere economica
globala.
3.3.1. Strategiile industriale, de investitii si de schimb valutar ale Chinei si
impactul asupra economiei americane

65. In 2005, SUA a inregistrat un deficit comercial la buget de 535.5 miliarde de
dolari, din care 124 de miliarde in urma relatiilor cu China. Deficitul comercial al SUA in
raport cu China a reprezentat 23.2% din deficitul comercial total, China fiind cea mai
importanta componenta singulara a deficitului cumulat. Exportul de bunuri catre China in
2003 a fost de 28.4 miliarde, in timp ce totalul importurilor a atins cifra de 152.4 miliarde
de dolari. China are un grad mare de independenta pe piata americana, cu aproximativ
35% din totalul exporturilor chineze fiind catre SUA, in timp ce numai 4% din totalul
exporturilor americane iau calea Chinei. Magnitudinea deficitului comercial ameninta
sectorul producator al tarii, un segment vital pentru securitatea nationala si economica.
In 2006, deficitul comercial inregistrat de SUA in raport cu China s-a marit. In
primele trei luni ale anului, deficitul a crescut de la 24.7 miliarde la 30.2 miliarde de
dolari, o crestere de peste 20%. Augmentarea deficitului comercial in sectorul
Produselor de Tehnologie Avansata (PTA) a fost proportional si mai spectaculoasa. In
primele trei luni ale lui 2006, deficitul PTA a sarit de la 3.3 miliarde la 6.3 miliarde de
dolari, o crestere de 89%.
Potrivit Biroului pentru Analiza Economica, produsul intern brut al SUA a crescut
in 2005 cu 3.1%, deficitul comercial general scazand rata de dezvoltare cu 0.42%.
Deteriorarea deficitului comercial american in raport cu China a reprezentat o treime din
aceasta contributie negativa la dezvoltare.
China intervine in mod sistematic pe piata schimburilor valutare intr-un efort de a-
si mentine moneda nationala subcotata. Subevaluarea yuanului chinezesc a contribuit la
un deficit comercial in raport cu China si a afectat sectoarele de productie americane.
Aceasta se datoreaza faptului ca yuanul slab face ca produsele chinezesti sa fie ieftine
pe piata americana, in timp ce produsele americane de pe piata chineza au preturi
ridicate. Yuanul slab afecteaza si sectorul agricol. Daca yuanul ar fi apreciat corect, asa
cum s-a dictat de catre jucatorii pietei, produsele agricole americane ar fi mai ieftine pe
piata chineza, fapt ce ar determina o crestere a cererii pentru aceste produse din partea
Chinei. O reevaluare imediata si semnificativ crescatoare a yuanului in raport cu dolarul,
combinata cu eliminarea practicilor comerciale discriminatorii ale Chinei, ar reduce
deficitul comercial al SUA in raport cu China. Se manifesta de asemenea necesitatea
stoparii interventiilor abuzive pe piata schimburilor valutare, pentru castigarea
competitivitatii, ale altor tari est asiatice (Japonia, Taiwan si Coreea de Sud). Aceste
state beneficiaza de importante surplusuri comerciale in raport cu SUA si isi mentin rata
de schimb valutar la un nivel scazut, in parte, pentru a se mentine competitive in cursa
cu China. Daca China si-ar reevalua moneda nationala, aceste state ar urma fara doar
si poate exemplul. Departamentul Trezoreriei americane a negat in mod repetat
importanta acestor aspecte in raportul sau semianual pe probleme de strategii de
schimb valutar international, determinand astfel administratia sa actioneze in mod gresit
fata de manipularea valutara.
China continua sa atraga fluxuri masive de IED, cu 57 miliarde de dolari in 2003.
Strategiile sale de atragere a investitiilor externe au fost dublate de politica industriala
focalizata pe dezvoltarea capacitatii de productie nationala in sectoare industriale cheie.
Aceste strategii asista companiile chineze printr-o gama larga de masuri si reglementari

66. ce include tarife, limitarea accesului la canalele de marketing intern, conditii pentru
transferul de tehnologie, selectia guvernamentala a partenerilor pentru importante
aliante de afaceri internationale, creditele preferentiale de la bancile de stat, credite
subventionate, acces privilegiat la cotele bursiere de pe pietele nationale si
internationale, scutirea discriminatorie de taxe, acces privilegiat la proprietate, precum si
asistenta directa de la buget pentru proiecte de cercetare - dezvoltare. Astfel de strategii
confera industriei chineze un avantaj competitiv injust, contribuind in acest fel la
erodarea bazei americane de productie. Multe dintre aceste strategii nu sunt conforme
cu reglementarile OMC si nici cu legislatia comerciala a SUA.
Industria textila si cea vestimentara au suferit importante disponibilizari din cauze
comerciale. Rata de munca in combinatele textile, in combinatele producatoare de
bunuri textile si vestimentatie a scazut cu aproape jumatate in ultimul deceniu. Expirarea
la finele lui 2004 a Acordului Multifiber va creste si mai mult importul american de
produse textile si vestimentare din China, cauzand noi valuri de disponibilizari in aceste
sectoare.
Pe plan general, problemele cu care se confrunta relatiile comerciale americano-chineze
puncteaza multe dintre problemele globalizarii. Dintre acestea somajul in sectorul
industrial, competitia salariala interna si migratia catre posturi in segmentul de servicii
afectand serios remuneratia multor muncitori americani. Strategii trebuie sa minimizeze
si sa stopeze aceasta presiune competitionala sistematica pe care politica si practicile
Chinei o exercita asupra pietei de munca din SUA.
Supraevaluarea dolarului american in raport cu restul monedelor mondiale a
reprezentat un factor principal in agravarea deficitului comercial al SUA din ultimii ani. O
problema majora in acest sens este subaprecierea yuanului chinez in raport cu dolarul.
China isi reglementeaza rata de schimb in functie de dolar, iar yuanul se vinde la o rata
de 8.28 pe dolar inca din 1998. In acesta perioada China a cunoscut o dezvoltare
masiva a productivitatii la export, stimulata fiind de fluxul de IED. Aceasta situatie a marit
excesiv avantajul competitional al Chinei, determinand subaprecierea yuanului. Intr-o
piata libera, dezvoltarea productivitatii Chinei, surplusul comercial si fluxul de IED ar fi
cauzat o masiva reapreciere a ratei de schimb. Insa China intervine in mod sistematic
pe piata valutara pentru a preveni o astfel de reapreciere, mentinandu-si astfel
importantul avantaj competitional pentru export.
3.3.2. Relatia comerciala asimetrica între SUA si China
Dupa cum am mai spus, factorul dominant al relatiilor comerciale americano-
chineze in 2003 a fost deficitul comercial. Acesta a crescut de la 103 miliarde de dolari
in 2002 la 124 miliade de dolari in 2003, o crestere de 20.3%. Deficitul comercial cu
China a crescut cu un procent mediu de 21% in ultimii 13 ani, ridicandu-se de la 10.4
miliarde de dolari in 1990, la 124 miliarde de dolari in 2003. Extinderea deficitului
comercial al SUA in raport cu China s-a produs in tandem cu cresterea deficitului
comercial american total. Intre 1997 si 2003, deficitul comercial total al SUA a crescut
de la 180.5 miliarde la 535.5 miliarde de dolari.

67. Totusi, parte a unui deficit comercial cumulat, exista o serie de factori ce arata ca
deficitul comercial cu China este distinct din perspectiva cantitativa si mult mai
problematic:
• Deficitul cu China reprezinta 23.2% din deficitul comercial cumulat al SUA. Procent
superior in raport cu deficitul cu Japonia de 12.3% din cel total si cu cele 11 state
europene ce reprezinta la un loc 14.1%.
• In 2003 deficitul comercial al SUA a crescut cu 67.2 miliarde la 535.5 miliarde de
dolari, iar China a fost responsabila de 31.3% din aceasta crestere. Daca deficitul
comercial al SUA cu China continua de creasca in urmatorii cinci ani cu o rata de
21% pe an - asa cum s-a intamplat inca din 1990 - va atinge o cifra de 321 miliarde
de dolari in 2008.
• Din 1988, deficitul comercial cu China a crescut de la 2.8 miliarde la 124 miliarde de
dolari, in timp ce deficitul comercial total al SUA a crescut de la 118.5 miliarde la
535.5 miliarde de dolari. Deficitul cu China a devenit prin urmare un segment mai
extins din deficitul total. Aceste manifestari au doua posibile implicatii deosebit de
importante. In primul rand, China contribuie la un deficit total extensiv, ce costa SUA
un numar mare de locuri de munca si reduce dezvoltarea economica. In al doilea
rand, China isi reorienteaza exporturile in detrimentul tarilor in curs de dezvoltare,
provocand probleme serioase in aceste regiuni.
Deficitul comercial SUA – China reprezinta cea mai asimetrica relatie comerciala
majora a SUA. Acest fapt reiese din echilibrul import-export al SUA asa cum evidentiaza
figura 1.3, ce arata ca importurile chineze in SUA sunt de 5 ori mai mari decat exportul
american in China. In ceea ce priveste alti parteneri comerciali importanti, procentele
sunt mult mai apropiate, indicand un echilibru mai bun intre import si export.
China a urmat pasi inadecvati in incercarea sa de a corecta relatia comerciala
asimetrica cu SUA, printre care si pasivitatea in reaprecierea ratei de schimb a monedei
nationale. Aceasta atitudine se afla in contrast cu pozitia Canadei si a tarilor europene.
Acest grup are un surplus comercial cu SUA de 195.8 miliarde de dolari, insa monedele
lor nationale sunt cotate mult mai bine in raport cu dolarul (fig.1.5). Acest aspect va tinde
sa reduca deficitul comercial prin cresterea pretului la produsele de import si ieftinirea
celor produse in SUA.
3.4. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA- UE
Intre prioritatile politicii sale externe, China si-a inscris constructia unor relatii sigure si
solide cu Uniunea Europeana, in ansamblu, si cu principalele state componente, in plan bilateral.
Germania – principalul partener al Chinei in Europa – alaturi de Marea Britanie, Franta, Italia,
Olanda constituie nucleul raporturilor chino-europene. Din punctul de vedere al Uniunii
Europene, obiectivul declarat al dialogului cu R.P.Chineza este asistenta acordata Chinei in
tranzitia sa catre un stat de drept, in care drepturile omului sa fie respectate.
In ultimii ani, cooperarea economica si comerciala dintre China si Uniunea Europeana s-a dezvoltat rapid, ca urmare a evolutiei
economice a Chinei, a reformelor si a deschiderii pietei sale.
Statutul si rolul Uniunii Europene

68. Crearea si dezvoltarea Uniunii Europene reprezinta unul dintre evenimentele majore care au avut loc dupa cel de-al doilea razboi
mondial. De la infiintarea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului (CECO)[38], Uniunea a devenit ceea ce este azi, trecand prin
stadiile de uniune vamala, piata unica si uniune economica si monetara.
Uniunea Europeana este in prezent o comunitate puternica, avand cel mai inalt nivel de
integrare intre toate formatiunile de acest gen din lume. Cu o economie dezvoltata si un comert
care reprezinta 35% din comertul mondial, Uniunea Europeana se afla pe unul din primele locuri
in ceea ce priveste venitul pe locuitor si investitiile straine.
Anul acesta, Uniunea Europeana va primi in randurile ei 10 noi membri, devenind
“Europa celor 25”. In aceasta situatie, noua Uniune va cuprinde mare parte din statele din vestul
si estul Europei, intinzandu-se pe o suprafata de 4 milioane km², avand o populatie de 450
milioane locuitori si un PIB de peste 10 000 miliarde USD.
Cu toate dificultatile si provocarile pe care le are inainte, procesul de integrare european
este ireversibil, iar Uniunea Europeana va juca un rol din ce in ce mai important, atat la nivel
regional, cat mai ales pe scena internationala.
Politica Chinei fata de Uniunea Europeana
China acorda o mare importanta rolului si influentei Uniunii Europene in afacerile
regionale si in cele internationale. Acest fapt este clar demonstrat inca din 1975, anul cand s-au
pus bazele relatiilor diplomatice dintre China si Comunitatea Economica Europeana. In ciuda
anumitor diferente de opinie care au aparut de-a lungul timpului, relatiile Chinei cu Uniunea
Europeana s-au dezvoltat foarte mult in ultima perioada. In 1998, China si UE au lansat
mecanismul discutiilor anuale, pentru ca in 2003 cele doua parti sa stabileasca un parteneriat. In
octombrie 2003, China a prezentat pentru prima data documentul privind politica sa fata de
Uniunea Europeana.
De altfel, trebuie mentionat faptul ca imbunatatirea relatiilor cu Uniunea Europeana
reprezinta o componenta importanta a politicii externe a Chinei. Drept urmare, principalele
obiective ale politicii Chinei fata de Uniunea Europeana sunt:
• Promovarea unei dezvoltari constante a relatiilor politice cu UE, pe baza increderii si
respectului reciproc, precum si contribuirea la mentinerea pacii si stabilitatii globale;
• Adancirea cooperarii economice si amplificarea comertului cu Uniunea, in baza
principiului reciprocitatii, a consultatiilor si a beneficiilor de ambele parti; promovarea
dezvoltarii comune;
• Extinderea schimburilor culturale si promovarea progresului cultural intre est si vest.
Politica Uniunii Europene fata de China
Principalele obiective ale politicii Uniunii Europene fata de China sunt:

69. Includerea Chinei tot mai mult pe scena internationala, printr-un dialog politic mai amplu cu
comunitatea internationala;
• Sprijinirea Chinei in tranzitia sa catre o societate deschisa, bazata pe existenta statului
de drept si respectarea drepturilor omului;
• Incurajarea integrarii Chinei in economia mondiala, prin includerea acesteia in
sistemul comercial international, precum si sprijinirea procesului de reforma
economica si sociala care se deruleaza in prezent in China;
• Cresterea importantei si imaginii Uniunii Europene in China.
In prezent, politica Uniunii Europene fata de China se bazeaza pe actul adoptat de
Comisia Europeana la 15 mai 2001, intitulat “Strategia Uniunii Europene fata de China:
Implementarea Comunicarii din 1998 si Strategii pentru o politica viitoare mai eficienta a
Uniunii”. Un alt document, numit “Un parteneriat in dezvoltare: interese comune si provocari in
relatiile UE-China” a fost aprobat de catre Uniune la 13 octombrie 2003.
Acest document include sugestii privind caile de dezvoltare a relatiilor dintre UE si
China, precum si metode concrete de actiune pe care Uniunea sa le utilizeze in politica sa fata de
China, in urmatorii 2-3 ani.
Relatiile economice si comerciale
Principalii indicatori economici atat pentru China, cat si pentru Uniunea Europeana, se
afla in tabelul urmator:
Tabelul nr. 3.8
China si Uniunea Europeana – Principalii indicatori economici
China Uniunea Europeana
PIB • 1 200 mld USD (2002) -
PIB/locuitor • Nominal: 940 USD
• PPP: 5500 USD
• 22 520 €
Cresterea PIB (%) • 8,0% (2002)
• 7,3% (2001)
• 0,9% (2002, prov.)
• 1,5% (2001)
Repartizarea pe sectoare • Agricultura: 15%
• Industrie: 51%
• Servicii: 34%
• Agricultura: 2%
• Industrie: 26%
• Servicii: 72%

70. Productia industriala (modificari
%)
• 13,0% (2002)
• 9,7% (2001)
• -0,7% (2002)
• 0,0% (2001)
Rata somajului • 4,0% (dec 2002) • 7,6% (mar 2002)
Venitul disponibil pe locuitor • urban: 928 USD
• rural: 298 USD (2002)
• 7,6% (mar 2002)
Vanzarile cu amanuntul
(modificari %)
• 10,1% (2001)
• 8,8% (2002)
• 2,6% (2000)
Indicele preturilor de consum • -0,8% (2002)
• 0,7% (2001)
• 2,1% (2002, prov.)
• 2,3% (2001)
Balanta de cont curent • 17,4 mld USD (2001) • 28,5 mld USD (2001)
Investitiile straine directe
(intrari)
• 52,7 mld USD, +12,5% fata de anul
anterior (inv. utilizate, 2002)
• 323,0% mld USD, -60,1% fata de
anul anterior (UNCTAD, 2001)
Investitiile straine directe (iesiri) • 1,8 mld USD, +93,8% fata de anul
anterior (2001)
• 365,2 mld USD, -62,3% fata de anul
anterior (UNCTAD, 2001)
Comertul exterior 2002 (mld USD) Crestere 2002 (mld €) Crestere
Total 620,8 21,8% 1972,1 -1,9%
Exporturi 295,2 21,2% 988 0,6%
Importuri 325,6 22,3% 984,1 -4,3%
Balanta 30,4 34,7% 5,1 0,0%
Moneda (media anului 2002) 1 USD = 8,28 RMB
(Renminbi Yuan)
1 USD = 1,116 € (2001)
Sursa: Ministerul de comert si USCBC
a. Comertul
Alaturi de SUA si Japonia, Uniunea Europeana este al treilea partener comercial ca
marime al Chinei. Conform statisticilor Administratiei Vamilor Chineze, volumul comertului
dintre China si UE a atins 48,86 mld USD in 1998, cu 13,6% mai mult decat in 1997, incluzand
28,14 mld USD din exporturi (adica o crestere cu 18,1% fata de perioada corespunzatoare a
anului precedent), si 20,71 mld USD din importuri (adica o crestere cu 7,9%).
Tabelul nr.3.9 :Comertul Chinei cu principalii sai parteneri comerciali
Comertul Chinei cu
principalii sai
ian-apr 2006 2005 2004 2003

71. parteneri comerciali
Comertul global
Total (mld USD) 243,9 620,8 509,8 474,3
Importuri 121,9 295,2 266,2 -
Exporturi 122,0 325,6 243,6 -
Balanta comerciala 0,1 30,4 22,6 -
Comertul cu UE
Total (mld USD) 35,6 86,8 76,6 69,0
Importuri 15,6 38,5 35,7 30,8
Exporturi 20,0 48,2 40,9 38,2
Balanta comerciala 4,3 9,7 5,2 7,3
Comertul cu SUA
Total (mld USD) 36,3 97,2 80,5 74,5
Importuri 11,1 27,2 26,2 22,4
Exporturi 25,2 70,0 54,3 52,1
Balanta comerciala 14,1 42,7 26,2 29,7
Comertul cu Japonia
Total (mld USD) 40,3 101,9 87,8 83,2
Importuri 22,3 53,5 42,8 41,5
Exporturi 18,0 48,4 45 41,7
Balanta comerciala -4,3 -5,1 2,2 0,1
Sursa: Ministerul de comert si USCBC
In 2002, China a depasit Japonia, devenind al treilea partener comercial ca importanta al
Uniunii Europene, dupa SUA si Elvetia. Uniunea Europeana se afla pe locul doi ca sursa de
importuri in lista partenerilor comerciali ai Chinei (13,0% din total) si este a treia piata de export
(14,8% din total). China reprezinta a doua sursa de importuri ca marime pentru UE (8,3% din
total in 2002) si a cincea piata de desfacere (3,4% din totalul exporturilor), fata de 2001, cand se
situa pe locul sapte.
Comertul dintre China si Uniunea Europeana a continuat sa creasca in anul
2002, desi cu o rata mai mica decat in anii anteriori. Exporturile UE catre China au
stagnat, ceea ce a dus la o crestere a deficitului comercial al Uniunii. Acesta a atins un
record in 2002, constituind din nou cel mai mare deficit pe care Uniunea l-a avut cu
vreunul dintre partenerii sai comerciali (din 2000, China a luat locul Japoniei in aceasta
privinta). Acest rezultat negativ este urmare directa a barierelor comerciale mentinute
inca de China, dar si a investitiilor directe ale Uniunii din ultimii ani, orientate in special
catre exporturi.
In perioada ianuarie-iulie 2003, volumul comertului s-a situat la valoarea de 29,83 mld
USD (adica o crestere cu 16,3%), incluzand 15,78 mld USD din exporturi (adica o crestere cu
1,5% fata de perioada corespunzatoare a anului precedent) si 14,05 mld USD din importuri,
reprezentand o crestere cu 39%.
b. Investitiile directe
In 1998 existau 994 de proiecte ce implicau investitii directe ale Uniunii Europene, cu o
valoare contractuala de 5,91 mld USD din care s-au platit deja 4 mld USD, adica o crestere cu
39,8% respectiv 3,1%. Pana in iunie 1999, tarile din Uniunea Europeana au investit direct intr-un

72. numar de 9738 de proiecte cu o valoare contractuala de 38,17 mld USD din care 19,07 mld USD
au fost deja platiti, plasand astfel Uniunea Europeana pe locul cinci in topul tarilor si regiunilor
ce investesc in China.
Tabelul nr.3.10 :Investitii directe in China
Investitii directe
in China
(mld USD)
ian-mar 2006 2005 2004 2003
Total
Utilizate 13,1 52,7 46,9 40,7
Contractate 23,0 82,8 69,2 62,4
Uniunea Europeana
Utilizate 1,0 3,7 4,2 4,5
Contractate 1,3 4,5 5,2 8,9
SUA
Utilizate 1,1 5,4 4,4 4,4
Contractate 2,5 8,2 7,5 8,0
Japonia
Utilizate 1,1 4,2 4,3 2,9
Contractate 1,4 5,3 5,4 3,7
Taiwan
Utilizate 0,9 4,0 3,0 2,3
Contractate 1,7 6,7 6,9 4,0
Singapore
Utilizate 0,6 2,3 2,1 2,2
Contractate 0,9 2,8 2,0 2,0
Sursa: Ministerul de comert si USCBC
In 2002, Uniunea Europeana a trecut pe locul 4, dupa SUA, Taiwan si Japonia, atat in
ceea ce priveste investitiile contractuale (cele care se intentiona a fi folosite), cat si cele utilizate.
Proportia investitiilor Uniunii in totalul investitiilor realizate in China a scazut de la 11,0%
(pentru investitii utilizate), respectiv 14,2% (pentru investitii contractuale) in 2000 – cand UE a
fost principalul investitor strain al Chinei, la 7,0%, respectiv 5,4% in 2002. investitiile din
Uniune au scazut pentru al doilea an la rand, in timp ce investitiile din Taiwan si SUA au
cunoscut o crestere puternica. Cu toate acestea, se astepta ca anul 2003 sa aduca o oarecare
imbunatatire a situatiei, dupa cum aratau datele din primul semestru (investitiile crescusera cu
77,7% fata de aceeasi perioada a anului 2002).
c. Imprumuturile guvernamentale
In 1998 imprumuturiledin partea Uniunii Europene catre China aveau o valoare
contractuala de 1,01 mld USD ceea ce reprezenta 34% din valoarea totala a imprumuturilor
primite de China in acea perioada. Pana la sfarsitul lui1998, statele membre ale Uniunii Europene
si institutiile financiare oficiale au furnizat Chinei, pe baze cumulative, 15,277 mld USD in
imprumut guvernamental contractual, adica 36,2% din totalul imprumuturilor acordate Chinei de
guverne si institutii financiare straine, mai mult decar orice alt creditor.

73. d. Transferul de tehnologie
Uniunea Europeana este cel mai mare furnizor de tehnologie avansata si echipamente al
Chinei. In 1998 s-au inregistrat un numar de 1700 de contracte de transfer de tehnologie din
Uniunea Europeana catre China, implicand o valoare contractuala de 7,53 mld USD, ceea ce
reprezenta 46% din valoarea totala a contractelor Chinei din acea perioada. Pana la sfarsitul lui
1998 s-au inregistrat 8564 de contracte de transfer de tehnologie din Uniunea Europeana catre
China, cu o valoare contractuala totala de 45,52 mld USD, adica 45,1 % din valoarea totala din
perioada corespunzatoare.
e. Cooperarea in tehnologia industriala
In 1995, Ministerul Comertului Exterior si al Cooperarii Economice a semnat un acord cu
Comisia Europeana in problema Cooperarii Industriale, in care cele doua parti au decis sa
coopereze in domeniul aviatiei, telecomunicatiilor, automobilelor si altele. In 1996 s-a semnat,
intre China si Uniunea Europeana, Acordul cu privire la Cooperarea Industriala in Aviatie. Apoi,
in 1998 a fost semnat Acordul de Cooperare Industiala in Aviatie si Telecomunicatii. In 1997,
Acordul de Cooperare in Industria Automobilelor intre China si Uniunea Europeana a intrat in
vigoare prin schimbul de scrisori oficiale, debutand astfel cooperarea intre cele doua parti in
domeniul standardizarii productiei, mai intai in sectorul auto. In iulie 1999, a fost semnat intre
China si Uniunea Europeana acordul cu privire la controlul poluarii rezultate prin noxele degajate
de automobile.
f. Asistenta pentru dezvoltare
Din 1983, China si Comisia Europeana si-au extins constant cooperarea in cadrul
dezvoltarii asistentei in trainingul de personal, restructurarea economica, cooperarea comerciala,
protectia mediului, agricultura si combaterea saraciei. Pana acum, 19 proiecte au fost finalizate,
proiecte ce au implicat 146 mil ECU. 18 proiecte sunt in desfasurare si include 124 mil ECU. Din
1995 asistenta anuala pentru dezvoltare din partea Comisiei Europene pentru China se ridica la
65 mil €.
g. Cadrul de cooperare
In 1985, China si Comunitatea Europeana au semnat Acordul de Cooperare in
Comert si Economie. Acest acord, bazat pe Acordul Comercial semnat in 1978, a extins
in mare masura cooperarea economica dintre cele doua parti. Conform acestui acord, a
fost infiintat un comitet economic si comercial comun intre China si Uniunea Europeana,
care se intruneste in mod regulat la nivel ministerial. Acest comitet constituie un cadru
important pentru consultarile bilaterale privind comertul si cooperarea. In iunie 1998, Shi
Guangsheng, Ministrul Cooperarii Economice si Comertului Exterior, si Sir Leon Brittan,
Vicepresedintele Comisiei Europene au condus cea de-a 16-a sesiune a Comitetului
Comun, la Bruxelles. In noiembrie acelasi an, cele doua parti au semnat cel de-al
saselea acord privind produsele textile.
3.5. SCHIMBURILE COMERCIALE CHINA – ROMANIA

74. Înainte de 1989, China era una din pietele traditionale ale României. Desi între
România si China relatiile de colaborare au fost foarte bune, începând din anii 1990
volumul schimburilor comerciale nu a mai înregistrat acelasi ritm de crestere. Astfel, la
sfârsitul anului 2000, volumul schimburilor economice înregistrau o crestere de 55,7%
fatã de 1999, ajungând la 298 milioane de dolari SUA, în timp ce la sfârsitul anului
2003 cresterea indicatorului a fost de circa 19% fatã de anul 2002.
Schimbãrile profunde din cele douã tãri, restructurarea sistemelor economice au
dus la abandonul vechilor cãi de comert. La începutul anului 2002 s-a semnat un Acord
de cooperare între Camera de Comert si Industrie a României si Consiliul Chinez pentru
Promovarea Comertului International (CCPIT). În baza acestui acord, cele douã
organizatii au înfiintat câte un Consiliu al Oamenilor de Afaceri, organisme menite sã
dinamizeze relatiile economice bilaterale. Consiliile au identificat proiecte care s-ar
putea realiza prin conlucrarea oamenilor de afaceri din cele douã tãri, organizãnd
misiuni economice sau participãri colective la târguri si expozitii.
Momentul extinderii bunelor relatii în plan politic si în plan economic si comercial
s-a dovedit a fi foarte oportun, tinând cont de recenta admitere a Chinei în Organizatia
Mondialã a Comertului, statut ce plaseazã viitorul acestor raporturi într-o nouã
perspectivã.
Comertul exterior si investitiile sunt teme de mare importantã pentru Beijing, care
vede în România, si, în general, Europa Centralã si de Est, o punte de legãturã cu
vestul continentului.
Cu un numãr de 8460 de firme înmatriculate si o valoare a capitalului social
subscris de 117,6 milioane de euro, China ocupã la sfârsitul anului 2004, locul 18 în
clasamentul principalelor tãri de provenientã a capitalului strãin investit în România.
Investitiile chineze realizate pe piata româneasca se ridicã la aproximativ 150 de
milioane de euro. A investi pe o piata noua presupune existenta capitalului, o economie
sanatoasa în zona de provenienta a banilor si o piata de desfacere. China îndeplineste
aceste conditii. Alimentatã de infuzia de capital strãin, China începe sã sufere de douã
mari probleme: criza energeticã si excedentul valutar. În 2004, excedentul, manifestat
prin depozitele valutare, se cifra la aproximativ 400 de milioane dolari SUA. Dar
economia chinezã mai are o caracteristicã: mâna de lucru ieftinã, productivitate mare.
Acestea sunt motivele pentru care China tinteste Europa, ca piata de desfacere, si
România, ca zonã de investitii.
România a dovedit cã poate fi o piata buna pentru marfurile „made în China“. În
2004, valoarea importurilor din China a crescut la 1,2 miliarde dolari SUA, de trei ori mai
mare decât se înregistra cu numai doi ani în urmã.
Dacã imediat dupã 1991 valoarea comertului bilateral nu depasea 200 de
milioane dolari SUA, în 2003, schimburile comerciale totale între China si România au
atins valoarea de 944,3 milioane de dolari SUA, pentru ca în 2004 sa se situeze la circa

75. 1,3-1,5 miliarde dolari, o crestere de peste 5 ori fatã de 2000 (181,2 milioane de dolari
SUA).
Graficul nr.3.1: Schimburile comerciale bilaterale China-România în perioada 2002-
2006
-
în mii dolari SUA –
Sursa: Centrul Român de Comert Exterior, Jurnalul Afacerilor, iunie
2006.
În perioada 2002-2005, exporturile Chinei cãtre România s-au majorat
semnificativ, de la 198 milioane de dolari SUA în 2000, la 1,5 miliarde dolari SUA în
2004, o crestere de 4,6 ori fatã de 2000 (graficul nr. 3.2 ).
Importurile Chinei din România au cunoscut, în perioada analizatã, o evolutie net
ascendentã, majorându-se de la valoarea de 96 miloane de dolari SUA în 2000, la 1,2
miliarde dolari SUA în 2004, o crestere de 8 ori fatã de 2000.
Balanta comercialã a Chinei pe relatia România a înregistrat, pe întreaga
perioadã de analizã, un sold pozitiv, în crestere de aproape 3 ori, de la 102 miloane de
dolari SUA în 2000, la 300 milioane dolari SUA în 2004.
În perioada 2000-2004, China a exportat în România, în principal, urmãtoarele
produse:
- masini, aparate si echipamente electrice 50,1%
- îmbrãcãminte si produse textile 11,3%
- produse metalurgice 7,0%

76. - mobilã si jucãrii 5,0%
- încãltãminte 5,0%
- produse chimice 4,0%
Exporturile de produse ale industriei constructoare de masini (inclusiv
electrotehnicã) si-au majorat ponderea în totalul exporturilor Chinei în România de la
25,7% în 2000, la 53,6% în 2004, valoarea acestor exporturi crescând de aproape 10
ori.
În ceea ce priveste exporturile Chinei în România de produse ale industriei textile
si de pielãrie, acestea au cunoscut, de asemenea, o crestere considerabilã în anul
2004, comparativ cu anul 2000 (de circa 3 ori), cumulând, în anul 2004, o pondere de
17,8%, în totalul exporturilor cãtre România.
Exporturile Chinei de produse ale industriei chimice si mase plastice cu destinatia
România au prezentat, în perioada 2000-2004, un trend pozitiv, crescãnd de la 22,4
milioane dolari SUA, la 52,8 milioane dolari SUA, o crestere de peste 2 ori.
Cresteri semnificative ale exporturilor s-au înregistrat si în cazul produselor
industriei lemnului, hârtiei (inclusiv mobilã), de peste 3,6 ori, si respectiv în cazul
metalelor comune si articolelor din acestea, de aproape 3,2 ori.
În perioada 2000-2004, China a importat din România, cu precãdere, metale
comune si articole din acestea si în mai micã mãsurã, produse ale industriei lemnului,
produse ale industriei chimice si produse ale industriei constructoare de masini.
Importurile de metale comune si articole din acestea au marcat o evolutie
puternic ascendentã, crescând de aproape 29 de ori, de la valoarea de 7 milioane de
dolari SUA în 2000, la 202,7 milioane de dolari SUA în 2004. Importurile acestor
produse au dominat în anul 2004 livrãrile totale ale României câtre piata Chinei,
cumulând o pondere majoritarã de 71,8%.
O evolutie ascendentã au înregistrat si importurile de produse ale industriei
lemnului, hârtiei, de la 11,6 milioane de dolari SUA în 2000, la 31,9 milioane de dolari
SUA în 2004. China a importat din România produse ale industriei chimice în valoare de
31,7 milioane de dolari SUA, în 2004, de peste 7 ori mai mult decât în 2000 (4,3
milioane de dolari SUA). Importurile din România de produse ale industriei
constructoare de masini, desi au înregistrat o crestere valoricã de peste 3,6 ori de la 3,5
milioane de dolari SUA în 2000, la 13 milioane de dolari SUA în 2004, au cunoscut o
scãdere a ponderii lor în totalul importurilor din România pe aceastã relatie, de la 9,9%
în 2000, la 4,6% în 2004.
Comertul exterior si investitiile sunt teme de mare importantã pentru Beijing, care
vede în România, si, în general în Europa Centralã si de Est, ca o punte de legãturã cu

77. vestul continentului. Odatã cu apropierea momentului aderãrii României la Uniunea
Europeanã interesul oamenilor de afaceri chinezi de România creste.
În relatiile între China si România apare însã si necesitatea încheierii unui acord
de cooperare vamalã între cele douã tãri. Acordul cerut cu insistentã de partea românã
are menirea de a preîntâmpina subevaluarea în vamã a unor produse de origine
chinezã, cu atât mai mult cu cât din anul 2005 vor fi anulate plafoanele stabilite pentru
mãrfurile textile chinezesti în întregul comert international.
.
CAPITOLUL 4
PERSPECTIVE IN DEZVOLTAREA ECONOMICA A
CHINEI SI POSIBILE CONSECINTE LA NIVEL MONDIAL
Politica externa a Chinei din secolul 20 poate fi impartita in doua etape dinstincte, avand
ca punct de reper anul 1949, cand s-a proclamat Republica Populara Chineza. Inainte de aceasta,
marile puteri din Occident au pus la cale multe razboaie de agresiune impotriva Chinei, care a
fost silita sa semneze tot felul de tratate inegale si umilitoare. Anul 1949 a marcat inceputul unei
noi pagini in analele diplomatiei chineze. Dupa proclamarea Chinei noi ca stat independent,
suveran, doritor de pace, si-a facut simtita tot mai puternica prezenta pe arena internationala.
Obiectivul politicii sale externe este de a mentine suveranitatea si integritatea statului si de a crea
o ambianta internationala si regionala de pace si stabilitate. In treburile internationale China
sustine mereu dreptatea, se opune hegemonismului si politicii de forta. Pana acum a stabilit relatii
diplomatice cu 161 de tari din lume.
In anii’50, China a stabilit succesiv relatii diplomatice cu Uniunea Sovietica si alte tari
socialiste, ca Norvegia, Suedia si alte tari din Europa de Nord.
Avand in vedere rolul de loc de neglijat pe care il joaca China pe plan international, cea
de-a 26-a intalnire a Adunarii Generale a O.N.U. a adoptat la 25 octombrie 1971, proiectul de
rezolutie nr. 2758, rezolutie care a dus la restabilirea drepturilor R.P.Chineze. Astfel, s-a restabilit
locul cuvenit Chinei pe plan international .
4.1. EVOLUTIA RAPORTURILOR ECONOMICE CU TARILE LUMII
Spre sfarsitul anilor’70, odata cu inceperea reformei si deschiderii catre exterior, China a
supus politica sa externa unei restructurari conform afirmatiei stiintifice facute de liderul Deng
Xiaoping, careia, “pacea si dezvoltarea constituie cele doua teme majore ale lumii
contemporane”. Punctele urmarite de politica externa in aceasta noua perioada le constituie
mentinerea independentei si suveranitatii, opozitia fata de hegemonism, salvgardarea pacii

78. mondiale, promovarea dezvoltarii si crearea unei ambiante internationale de pace si stabilitate
durabila.
In ultimii 20 de ani, sub calauza gandirii diplomatice a lui Deng Xiaoping si sub
conducerea celei de-a treia generatii avand drept nucleu pe Jiang Zeming, diplomatia chineza a
obtinut o serie de realizari rasunatoare. Unitatea si cooperarea cu tarile in curs de dezvoltare s-a
intarit, marea realizare fiind impulsionata cu putere, Hong Kongul si Macao revenind cu succes la
patrie.
In calitate de cea mai mare tara in curs de dezvoltare, China joaca un rol foarte
important in cadrul ONU si in rezolvarea problemelor internationale majore, reprezentand o
forta de sprijin pentru mentinerea pacii mondiale si promovarea dezvoltarii comune.
Relatiile dintre China si Statele Unite s-au dezvoltat. In cadrul conferintei consacrate
implinirii a 30 de ani, 25.02.2002, de la publicarea comunicatului comun american de la
Shanghai, vicepremierul chinez, Qian Qichen[39], a declarat ca relatiile dintre China si Statele
Unite reprezinta un factor important in cadrul raporturilor internationale din secolul
21. De-a lungul acestor 30 de ani relatiile chino-americane au cunoscut o dezvoltare rapida, fapt
care dovedeste ca relatiile bilaterale au o baza solida, iar comunicatele comune, care
directioneaza dezvoltarea acestora, sunt pline de vitalitate. China si Statele Unite reprezinta doua
tari importante in zona Asia – Pacific, de aceea intarirea colaborarii dintre ele poate aduce
contributia la apararea stabilitatii si prospetimii regionale. De asemenea, in mentinerea securitatii
internationale problema combaterii terorismului si in dezvoltarea altor probleme globale, China si
Statele Unite avand interese comune.
Parteneriatul ruso – chinez a atins un nivel de cooperare de neimaginat, numai cu un
deceniu in urma. Frontiera care separa cele doua tari a fost stabilita definitiv, eliminandu-se astfel
una din principalele surse de tensiune din relatiile bilaterale. China a cumparat echipament militar
rusesc in valoare de miliarde de dolari, de la avionele de lupta SU-27 pana la cele mai moderne
nava de lupta achizitionate in 1999. China are bani, dar nu dispune de tehnologie si personal
calificat. Rusia are oameni de stiinta cu inalta calificare, dar nu dispune de bani. In perspectiva
mileniului III, China ar putea furniza nu numai fondurile necesare pentru cercetare si dezvoltare,
dar si o piata gigantica, dupa ce armele ies de pe linia de fabricatie.
Relatiile diplomatice dintre China si Japonia au simtit o mare imbunatatire. Relatiile
dintre China si Europa s-au dezvoltat brusc. Anul 2000 a marcat cea de-a 25-a aniversare, de
cand s-au pus bazele formala ale relatiilor dintre China si Uniunea Europeana, incercand sa
contribuie mai mult la dezvoltarea acestui parteneriat constructiv si de lunga durata.
China este tara care are cei mai multi vecini din lume. China a devenit un factor
important in mentinerea pacii regionale si inernationale, realizand un progres substantial in
relatiile sale cu vecinii.
Se estimeaza ca prin 2010 China si India vor deveni a doua si, respectiv, a patra
putere economica din lume, cu SUA in frunte, separate fiind doar de Japonia. Din punct de
vedre al prognozelor pe o perioada mai lunga, China poate deveni prima putere economica din
lume. Succesele Chinei impresioneaza, ele devenind un fenomen unical al istoriei mondiale din

79. ultimile decenii, fenomen recunoscut atat de economistii interni si externi, cat si deorganismele
economico-financiare internationale.
4.2. AFIRMAREA CHINEI CA PUTERE ECONOMICA REGIONALA
Prin greutatea economica crescânda si relatiile diplomatice de succes, influenta Chinei în
Asia se situeaza pe o traiectorie ascendenta. China a lucrat pentru consolidarea legaturilor
bilaterale economice si de securitate cu aproape toate tarile vecine, pentru energizarea comertului
regional si a gruparilor pe probleme de securitate – cum sunt Organizatia pentru Cooperare de la
Shanghai (China, Rusia si patru state central-asiatice) si forurile multilaterale ale Asociatiei
Natiunilor Sud-Asiatice. Fara precedent în era moderna, statele de pe întregul teritoriul asiatic tin
cont de factorul de influenta al Chinei în sustinerea relatiilor externe si în elaborarea strategiilor
economice.
În perioada 2002 – 2003, China a devenit, în detrimentul SUA, singura mare piata de
export pentru Japonia, Coreea de Sud si Taiwan. În tarile din Asia de nord-est si sud-est,
exporturile au crescut datorita cererii progresive a Chinei de materii prime, echipamente si
componente industriale. În acelasi timp însa, mîna de lucru, investitiile si productia anumitor
sectoare economice din regiune au fost puternic afectate de schimbarea directiei investitiilor
directe straine catre China si de dezvoltarea acesteia ca principala putere producatoare în industrii
dominate odinioara de alte state asiatice.
China îsi extinde influenta chiar si în conditiile în care SUA este perceputa în regiune ca
fiind axata pe problema irakiana si nord-coreeana, pe razboiul împotriva terorismului, fiind astfel
mai putin preocupata de problemele economice si comerciale din regiune. Din perspectiva
asiatica, se considera ca SUA a permis atrofierea mecanismului pentru liberalizarea comertului
regional al Organizatiei pentru Cooperare Economica Pacifico-Asiatica (APEC), favorizând
astfel negocierile comerciale bilaterale.
Liderii chinezi au ignorat si sanctionat cererile societatii civile din Hong Kong pentru
alegeri directe si o guvernare mai activa. O decizie recenta a Comitetului National al Congresului
Popular neaga dreptul la alegerea directa a executivului si a consiliului legislativ din Hong Kong
pâna cel putin în 2012. Aceasta atitudine a înabusit sperantele Hong Kong-ului la un vot
universal imediat si a slabit considerabil abilitatea statului de a se guverna singur în formula “o
tara, doua sisteme”.
China si-a utilizat atuul economic si politic pentru a izola progresiv Taiwanul, operând
excluderea sa din majoritatea forurilor economice regionale si demobilizarea altor state în
încheierea de tratate comerciale bilaterale cu aceasta tara, care se afla într-o perioada decisiva în
istoria sa moderna.
Taiwanul se confrunta cu securizarea identitatii sale politice si consolidarea securitatii
nationale, concomitent cu solutionarea problemelor comerciale si obtinerea de investitii externe
prin stabilirea unor linii directe de transport si comunicatii cu Republica Populara
Chineza. Interesele de afaceri în Taiwan considera conexiunile directe ca fiind esentiale în

80. prevenirea marginalizarii continue a Taiwanului într-o economie regionala focalizata din ce în ce
mai mult pe China. Nu a existat însa nici un dialog oficial pe aceste probleme din 1998.
Tensiunile din regiunea vizata au cunoscut un nou grad de intensitate în cursul anului
trecut. Factorii principali au fost mobilizarea militara continua si testele armate ale Chinei la
granitele Taiwanului, referendumul organizat în Taiwan pe probleme de securitate si militare,
realegerea în functie a presedintelui taiwanez Chen Shui-Bian si propunerea acestuia a unei
revizuiri constitutionale în 2008 .
În ultimii doi ani, China a câstigat un rol esential în comertul regional si global, în
investitii externe si productie. Aceste tendinte au cunoscut o accelerare clara prin aderarea Chinei
la OMC în decembrie 2001 si prin obtinerea statutului pentru relatii comerciale normale
permanente. În plus, în aceeasi perioada, China si-a sustinut puterea economica crescânda printr-
o serie de initiative diplomatice importante pe tot teritoriul Asiei. Abordarea în politica sa externa
a aspectelor regionale în maniera amiabila a fost numita “campania zâmbetelor”, însa ea
reprezinta mult mai mult – China a adus un plus de energie în parteneriatele bilaterale, în
comertul multilateral si în acordurile privind securitatea. Participarea activa a Chinei în grupari
regionale precum Forumul Economic Pacifico-Asiatic, Organizatia pentru Cooperare de la
Shanghai si Forumul Regional ASEAN, reflecta strategia chineza de utilizare a relatiilor
multilaterale pentru atingerea scopurilor economice si politice proprii. Acest efort diplomatic
regional este menit a favoriza strategia de pace si dezvoltare a Chinei prin asigurarea unui mediu
de securitate stabil si a accesului la sistemul comercial mondial, concomitent cu amplificarea
dezvoltarii economice interne si consolidarea militara nationala.
Relatiile China – Taiwan intra într-un nou stadiu de transformare, prin manifestarea a
doua tendinte. Pe de o parte, investitorii din Taiwan, în special cei interesati de sectorul IT
(tehnologia informatiei), au alocat fonduri importante, personal de conducere si echipamente în
proiecte pe continent. Comertul dintre cele doua state si valul de investitii înregistreaza cote
extrem de ridicate, cu traiectoria exportului si a investitiilor predominant pe axa Taiwan –
Continent. Cu toate ca exporturile de pe continent catre Taiwan au crescut în ultima perioada,
Taiwanul restrictioneaza în continuare investitiile RPC din motive de securitate. Pe de alta parte,
atitudinea politica pe ambele maluri ale strâmtorii s-a rigidizat. Nu exista dialog public efectiv
între cele doua tari. China continua sa izoleze Taiwanul din perspectiva internationala. În timp ce
restul Asiei si întreaga comunitate internationala stabileste legaturi directe cu porturile,
aeroporturile, zonele de investitii si centrele financiare chineze, potentialul Taiwanului ca
platforma de legatura pentru comertul si investitiile din China s-a diminuat. Taiwanul este din ce
în ce mai marginalizat într-o economie regionala.
Comertul regional si investitiile Chinei
Comertul regional si modelele de investire conturate în a doua jumatate a anilor ’90 au
devenit din ce în ce mai pronuntate în ultimii doi ani. Un volum ridicat de Investitii Externe
Directe – majoritatea originând din economiile est-asiatice – continua sa alimenteze expansiunea
economica orientata catre export a Chinei, cu toate ca nivelul global al investitiilor externe
directe a scazut. Aderarea la OMC în decembrie 2001 a asigurat Chinei o deschidere permanenta
la principala sa piata de export, SUA. Acest factor a redus semnificativ gradul de risc pentru

81. investitiile externe directe în China si a stimulat fluxul de investitii. Implicatiile sunt resimtite la
nivelul tuturor economiilor regionale, în special în tarile din Asia de Sud-Est, care au avut deja de
suferit de pe urma relativului declin al investitiilor si care ar putea fi astfel depasite de China în
evolutia tehnologica.
China a primit în 2002 cea mai importanta contributie financiara la nivel global – 52,7
miliarde de dolari – dupa ce îsi mentinuse o medie a investitiilor externe de 40 de miliarde de
dolari pe an în ultimii sapte ani. Proiectele de investitii în China sunt concentrate catre câmpuri
de activitate noi, experimentale, spre deosebire de cele directionate catre SUA, ce vizeaza în
general preluarea externa de companii americane. Fluxul global de investitii externe în China în
ultimii sapte ani a depasit investitiile cumulate din restul Asiei de Est (incluzând Japonia si
Singapore, excluzând însa Hong Kong). Valoarea investitiilor externe directe în China – estimate
la 550 miliarde de dolari la sfârsitul lui 2003 – reflecta intensa acomodare a Chinei în retelele
globale de productie. SUA a contribuit relativ putin – în medie cu 4% - la fluxul anual si valoarea
cumulativa a investitiilor externe directe în China, majoritatea contributiilor venind din Asia, în
special din Taiwan, Hong Kong, Japonia, Coreea de Sud, Thailanda si Singapore.
Aderarea Chinei la OMC, fluxul ridicat de investitii externe directe si noua capacitate de
productie au dus catre o expansiune fara precedent a volumului comercial al Chinei. Comertul
total cu marfuri al Chinei a crescut cu 20% în 2002 si cu 37% în 2003 (cu o crestere de 40% a
importurilor). Fara a tine cont de tranzitul importurilor si exporturilor prin Hong Kong, China
reprezinta astazi a patra mare putere comerciala si exportatoare din lume, dupa SUA, Germania si
Japonia; daca includem tranzitul prin Hong Kong, cifra de afaceri a Chinei ar depasi-o pe cea a
Japoniei. Fara îndoiala însa, în 2003, China a devenit a treia mare importatoare de bunuri la nivel
mondial, precedata fiind numai de SUA si Germania.
La finele lui 2003, China si-a asumat statutul de principala piata de export pentru Japonia,
Coreea de Sud si Taiwan, din nou în detrimentul SUA. Toate aceste tari s-au bucurat de un
surplus comercial semnificativ în urma relatiilor cu China în 2003 (Taiwan – 40 miliarde de
dolari; Coreea de Sud – 23 miliarde de dolari; Japonia – 15 miliarde de dolari). Profitul din
comert al Chinei cumulat cu tarile ASEAN a atins 78 miliarde de dolari în 2003, cu importurile
Chinei din grupul de tari ASEAN de pâna la 50%, de aproximativ 47 de miliarde de dolari (fata
de 31 miliarde de dolari în exporturi din China catre ASEAN), oferind astfel acestor state un
profit cumulat de 16 miliarde de dolari. Acest surplus din comertul regional cu bunuri reflecta
rolul central al Chinei în retelele globale producatoare de bunuri pentru tarile dezvoltate. De
asemenea, trebuie mentionat ca, în 2003, China a înregistrat un surplus comercial de 124 de
miliarde de dolari in relatiile cu SUA.
Centrul de gravitate în Asia oscileaza între Japonia si China. Politicienii japonezi sunt din
ce în ce mai preocupati de consecintele strategice pe termen lung ale ascensiunii Chinei. Actuala
schimbare de directie a productiei si investitiilor externe directe catre China a dereglat stabilitatea
retelelelor regionale de productie centrate pe Japonia. În ultimii ani, importante companii
internationale japoneze au ajuns la concluzia ca stabilirea unei baze de productie în China
reprezinta o conditie esentiala a viitorului lor financiar. În anii ’80 – ’90, companiile japoneze
dominau retelele de productie din Asia de Sud-Est ce reglementau exporturile industriale din
Japonia si facilitau importurile de bunuri pe piata japoneza si chiar pe piata mondiala. În aceasta

82. perioada, companiile japoneze îsi bazau un procent relativ mic al productiei peste hotare,
înregistrând un volum scazut de investitii catre China, în favoarea altor regiuni.
În urma crizei financiare asiatice (1997 – 1998), volumul investitiilor în Asia de Sud-Est
s-a aflat în scadere fata de China, iar Japonia si-a vazut liniile de productie concurate de cele
chineze. La sfârsitul anilor ’90 si începutul anilor 2000, Japonia si-a marit investitiile în China si
si-a bazat o serie de centre de productie în aceasta tara. La finele anilor ’90, companiile japoneze
au început sa se îngrijoreze de migrarea unor întregi sectoare de productie catre China, însa în
ultimii ani acest proces nu a facut decât sa se accelereze. Profitabilitatea investitiilor japoneze în
China a crescut de asemenea în ultimii doi ani.
Fluxul de investitii al Coreei de Sud catre China reprezinta sub 5% din totalul investitiilor
interne si anumite companii coreene vad în asocierea cu piata chineza un beneficiu pentru
reformele economice interne. Exporturile crescânde ale Coreei de Sud în China au tonifiat
relatiile dintre cele doua tari, interesele economice de ambele parti fiind mai sincronizate ca
niciodata. Unii analisti considera însa ca economia Republicii Coreene a avut de suferit de pe
urma investitiilor si a relatiilor comerciale cu China. Producatorii coreeni de utilaje grele, de
exemplu, si-au transferat operatiunile în China, Coreea de Sud resimtind aceste dislocari
economice mai acut decât Japonia – o tara mult mai mare. Porturile Shanghai si Shenzhen, de
exemplu, s-au dezvoltat impresionant si au întrecut Pusan-ul, în cursa pentru obtinerea locurilor
trei si patru in ierarhia mondiala a celor mai mari si mai profitabile porturi în transferul de
marfuri. Exporturile textile globale ale Coreei de Sud au scazut cu 15,2 miliarde de dolari în 2003
– nivelul cel mai scazut în 13 ani –, în mare parte datorita competitiei chineze. Între timp, se
contureaza o noua tendinta ce sugereaza o posibila strategie a Chinei de a obtine în viitor un
avantaj economic sporit: companiile chineze ce importau tehnologie si experienta coreeana încep
sa investeasca în sectoare industriale strategice în republica.
Cresterea rapida a exporturilor din restul Asiei pentru a alimenta sectorul producator al
Chinei a temperat tendinta de transfer a productiei catre alte tari. În 2003, majoritatea
economiilor asiatice au înregistrat surplusuri comerciale importante cu China. Problema este însa
daca dezvoltarea tehnologica a Chinei va evolua de asa maniera încât actualele importuri din
restul tarilor asiatice se vor reduce sau îsi vor schimba structura.
Specialistii pe probleme de dezvoltare economica clasica considera ca Japonia, Coreea de
Sud, Taiwan-ul si grupul de state ASEAN nu au de ales si vor trebui sa accepte provocarea
Chinei, dezvoltându-si propriile capacitati tehnologice, daca vor sa ramâna în competitie, sa-si
pastreze oportunitatile de munca interne si sa-si ridice nivelul de trai. Se preconizeaza ca
productia si exportul chinez de textile si vestimentatie va spori si se va mentine la un nivel ridicat
în urma eradicarii cotelor sub reglementarile Acordului Multifibra al OMC de la 1 ianuarie 2005,
exercitând astfel o presiune sporita asupra producatorilor periferici din Asia de Sud si Sud-Est.
Ofensiva diplomatica regionala a Chinei
Diplomatia regionala a Chinei serveste strategia economica globala a tarii, ce vizeaza
mentinerea accesului la un sistem comercial multilateral deschis, factor esential pentru
dezvoltarea rapida. Sustine de asemenea strategia de securitate nationala a tarii prin conditionarea

83. actorilor regionali la ascensiunea sa pasnica, o tendinta considerata pozitiva economic, dar
negativa politic de catre actorii regionali, în special de catre Coreea de Sud si natiunile ASEAN.
Asia traverseaza o perioada de schimbari geopolitice istorice, determinate de ascensiunea
Chinei. Regiunea este în cautarea unei noi structuri prin care sa acomodeze puterea si influenta
ridicata a Chinei si sa pastreze pacea si stabilitatea în zona. Strategia Chinei de promovare a
dialogului bilateral si regional si a acordurilor comerciale, precum si masurile de consolidare a
încrederii în propria putere sunt consistente cu scopul sau de politica externa pentru pace si
dezvoltare. Mass-media chineza a definit ascensiunea Chinei ca putere economica si politica
regionala drept o ascensiune pasnica (“heping jueqi”). Summit-ul CEPA din 2001 de la Shanghai
reprezinta o linie de start convenabila pentru o noua implicare activa a Chinei în politica
regionala. Din momentul respectiv, China a dat dovada de o pozitie proactiva în implicarea în
parteneriate strategice, si-a sporit sustinerea si participarea la mecanismele pentru securitate
regionala, relevante fiind Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai, Forumul Regional
ASEAN si exercitiile militare bilaterale; si a accentuat influenta economica si politica, reducând
astfel atentia lumii asupra consolidarii puterii sale militare.
China pretuieste si îsi lauda politica de non-implicare în problemele interne ale altor state
si pune în opozitie abordarea sa neutra cu cea a SUA, care urmareste o strategie de combatere a
terorismului si de promovare a drepturilor omului si a guvernarii democratice. În afara sustinerii
importantei recunoasterii si acceptarii de catre parteneri a unei “singure RPC” – vizând în special
Taiwanul – China nu are prea multe pretentii politice de la vecinii sai asiatici. Este evident ca
standardele de mediu, drepturile omului sau munca nu se regasesc în mod agresiv în diplomatia
Chinei, strategiile sale regionale fiind mobilizate în parte de nevoia de securizare a surselor
energetice. Proiecte importante implica conectarea Chinei la sondele de petrol si gaze naturale
din Asia Centrala si Estul Rusiei. Mai mult, companiile chineze producatoare de energie au
semnat contracte pe termen lung pentru importul de gaze naturale lichefiate din Australia,
Indonezia si Iran.
China a continuat sa promoveze crearea si consolidarea institutiilor regionale
multilaterale, cum ar fi Acordul de la Bangkok, Organizatia pentru Cooperare de la Shanghai si
forurile ASEAN Plus Unu (China) si ASEAN Plus Trei (China, Japonia si Coreea de Sud). RPC
îsi extinde influenta chiar în conditiile în care SUA se vede implicata în problema irakiana, în cea
nord-coreeana si în razboiul global anti-terorism, în detrimentul problemelor economice,
comerciale si de dezvoltare regionala. Pe fondul unei agende globale de negocieri si acorduri
comerciale bilaterale, SUA este facuta responsabila pentru permiterea atrofierii mecanismului de
liberalizare comerciala regionala a CEPA. Pe de alta parte, guvernul american nu a contestat în
maniera directa victoriile diplomatice ale Chinei în regiune, afisând în general o atitudine
benevola fata de masurile de cooperare economica si de consolidare a încrederii în puterile
proprii ale statului chinez.
Initiativele Chinei în Asia de Sud-Est
La cel de al optulea summit al ASEAN în Phnom Penh, Cambodgia, din noiembrie 2002, premierul chinez Zhu Rongji a
prezentat o serie de initiative diplomatice. În numele guvernului RPC acesta:
• A sters datoriile Vietnamului, Laosului, Myanmarului si Cambodgiei fata de China;

84. • A anuntat instituirea unui regim de scutire a taxelor pentru importurile din Cambodgia,
Laos, Myanmar si a promis extinderea clauzei natiunii celei mai favorizate pentru
importurile din Vietnam;
• A subscris la o declaratie de reglementare a comportamentului partilor implicate în
Marea Chinei de Sud;
• A acceptat un acord de fond pentru ASEAN – zona de comert liber – un proiect propus
de vicepremierul chinez Wen Jiabao în noiembrie 2001.
La 8 octombrie 2003, la cel de-al noualea summit ASEAN din Bali, Indonezia, China a aderat la Tratatul de
Cooperare si Prietenie 1976 – pactul de neagresiune pe baza caruia s-a creat ASEAN. China, urmata la scurt timp de India,
a fost prima tara non-ASEAN care a aderat la acest pact. Guvernele statelor ASEAN, alaturi de guvernul chinez au semnat
la Bali si o Declaratie Comuna de Parteneriat Strategic pentru Pace si Prosperitate, act ce promoveaza un program de
consolidare a cooperarii pe plan politic, economic, social, regional si de securitate. Prin aceasta s-au angajat la dezvoltarea
unui dialog consistent pe probleme de securitate regionala si la extinderea comertului în zona China – ASEAN cu 100
miliarde de dolari pâna în 2005. Diplomatia proactiva a Chinei în relatiile cu tarile ASEAN pare sa dea rezultate. Potrivit lui
Sarasin Viraphol, fost diplomat thailandez, “din ce în ce mai mult, China actioneaza asa cum facea odinioara SUA:
coopereaza, promoveaza relatiile comerciale, ofera asistenta … oamenii nu mai sunt acum atât de speriati de China”. Kavi
Chongkittavorn, editor-sef la grupul jurnalistic Nation din Thailanda, sustine ca regiunea ASEAN a fost cuprinsa de “o febra
chineza, de entuziasm si toata lumea vorbeste despre oportunitati”. Un sondaj recent efectuat de Centrul pentru Cercetare
Kasikorn din Bangkok, arata ca peste 75% din respondentii thailandezi vad China drept aliatul principal al tarii lor, fata de
numai 9% SUA si mai putin de 8% – procentul celor care ar acorda Japoniei titlul de prieten. Profesorul Wang Gungwu,
director al Institutului Est-Asiatic – Universitatea Nationala din Singapore – recunoaste ca pozitia proactiva a Chinei a
reprezentat “un avânt nemaipomenit pentru ASEAN”. Afirma de asemenea ca implicarea Chinei a determinat un nou interes
din partea Japoniei si a Coreei de Sud si a contribuit la schimbarea de atitudine fata de ASEAN a Indiei si Australiei; si-a
exprimat totodata speranta ca poate SUA va acorda mai multa atentie grupului ASEAN.
Începând din 20 iulie a.c., China si membrii ASEAN au început reducerea treptata a
taxelor vamale pentru 7000 de categorii de produse care fac obiectul importurilor si exporturilor
din cele doua parti, ceea ce marcheaza faptul ca zona de comert liber China-ASEAN a intrat în
etapa principala de structurare.
Practica a fost programata în conformitate cu “Acordul privind comertul de marfuri",
încheiat anul trecut între China si ASEAN.
La 20 iulie a fost aplicat oficial programul de reducere a taxelor vamale în
comertul cu marfuri între China si ASEAN. China si Brunei, Indonezia, Malayzia,
Mianmar, Singapore si Thailanda vor aplica reciproc taxe vamale stabilite în spiritul
acordului privitor la constituirea unei zone de comert liber. Cambodgia, Laos, Filipine si
Vienam, si ele state membre ale ASEAN, vor aplica taxele vamale amintite în comertul cu
China, dupa ce vor examina si ratifica documentul[40].
Potrivit acordului amintit, membrii ASEAN si China vor elimina treptat taxele vamale
pentru 7000 de categorii de produse care fac obiectul comertului bilateral, astfel încât pâna în
2010, între China si 6 state membre ASEAN , Brunei, Indonezia, Malayzia, Filipine, Singapore si
Thailanda ,taxele vamale aplicate la majoritatea celor 7000 de categorii de produse sa fie anulate.
Pâna în 2015, vor fi anulate taxele vamale la majoritatea produselor exportate sau importate între
China si membrii ASEAN.
Zona de comert liber China-ASEAN este prima dintre China si alte tari. Dupa finalizarea
sa în 2010, zona respectiva va deveni cea mai mare zona de comert liber din Asia, ce acopera o
populatie de 1,8 miliarde de locuitori, si al carei volumul comercial pe an însumeaza peste 2000

85. miliarde de dolari americani, fiind totodata cea mai mare zona de acest gen între tarile în curs de
dezvoltare.
Intrucât economia chineza si cea a statelor din ASEAN au un caracter complementar,
masurile de reducere reciproca a taxelor vamale si de creare a unei zone de comert liber vor
accelera dezvoltarea economiei din spatiul ASEAN si China. El a afirmat ca demararea
programului de reducere a taxelor vamale sugereaza faptul ca marfurile pot circula liber pe cele
doua mari piete, China si ASEAN, si ca produsele exportate de ambele parti vor obtine astfel
avantajul competitivitatii. De exemplu, în tarile din ASEAN agricultura este un sector puternic
dezvoltat si fructele tropicale sunt cautate în China. În felul acesta, China si statele ASEAN
reusesc sa-si sporeasca randamentul productiei si sa perfectioneze modul de distribuire a
resurselor."[41]
Dupa reducerea substantiala a taxelor vamale între China si ASEAN, va creste si volumul
exportului tarilor ASEAN catre China a unor produse precum materii prime - petrol, gaze
naturale, ulei de palmier, cauciuc natural, lemn si fructe tropicale, dar si produse petrochimice,
circuite integrate, semiconductori, produse mecanice si electrice. Produsele chinezesti electrice si
textile vor avea de asemenea acces nelimitat pe piata statelor ASEAN, ceea ce va impulsiona
dezvoltarea comertului exterior din ambele parti.
Specialistii sunt de parere ca zona de comert liber China-ASEAN, formata din 11 tari cu
ritm de dezvoltare economica rapida va impulsiona si dezvoltarea economiei mondiale.
Pozitia oficiala a Japoniei fata de ascensiunea Chinei
Pozitia oficiala a Japoniei fata de ascensiunea Chinei ramâne în liniile declaratiei
facute de premierul Koizumi cu ocazia vizitei presedintelui Comitetului National al
Congresului Popular Chinez, Wu Bangguo în 5 septembrie 2003: “Dezvoltarea Chinei
nu reprezinta o amenintare, ci mai degraba o oportunitate pentru Japonia”. Dintre toti
partenerii si aliatii SUA din regiune, Japonia pare cu toate acestea statul cel mai pregatit
sa contracareze puterea si influenta crescânda a Chinei, atât în alianta cu SUA, cât si
de una singura. Pentru Japonia, China reprezinta principalul factor din perspectiva
economica si de securitate în viitor, importanta ce ramâne însa de cele mai multe ori
nedeclarata. Ţinând cont de nivelul ridicat de investitii externe directe în China, de
competitia interna acerba între producatori si de costurile scazute de productie,
companiile japoneze beneficiaza de o influenta minima în evaluarea si stabilirea pretului
de vânzare al bunurilor produse pe piata chineza, fie ele pentru consum intern sau
pentru export. Companiile japoneze ce exporta capacitati industriale sau echipamente
pe piata chineza înregistreaza un profit clar, cu toate ca industriile japoneze se lupta cu
cresterea costului materiilor prime (otel, produse chimice si fibre), în mare parte datorita
imensei cereri chineze. Profitul întreprinderilor în Japonia nu are de câstigat prin urmare
atât de mult de pe urma factorului China.
În timp ce China urca rapid pe scara dezvoltarii tehnologice – în productia de
semiconductoare, biotehnologie, telecomunicatii si echipamente electronice – apare
problema modalitatii prin care Japonia poate alimenta avansul Chinei, mentinându-si
totodata superioritatea tehnologica în timp. Acest aspect da mult de gândit japonezilor
asupra necesitatii unei reevaluari strategice a nevoilor de inovatie ale tarii, vizând aici si
sursele de capital, educatia, training-ul tehnic, cercetarea si dezvoltarea. Japonia are o

86. serie de preocupari imediate în legatura cu abilitatea companiilor nationale de a concura
cu producatorii chinezi – atât pe piata chineza, cât si pe piete terte – daca anumite
proiecte legislative ale guvernului RPC sunt aprobate. Guvernul japonez îsi pregateste
raspunsul la încercarile Chinei de implementare a unui nou set de stadarde tehnice
pentru tehnologiile informationale de ultima ora, cum ar fi standarde software pentru
aparate mobile performante si DVD playere si noi standarde de criptare pentru retelele
locale. Japonia considera taxa discriminatorie a Chinei pentru importul de chip-uri
semiconductoare ca un abuz al normelor OMC si are în desfasurare un proces împotriva
Chinei, alaturi de cel intentat de catre SUA pe aceeasi problema.
China-India – relatii cordiale
În ultimii ani, India si China s-au apropiat din ce în ce mai mult, miscare ce ar
putea afecta realitatile strategice din Asia. Legaturile economice sunt din ce în ce mai
solide. Relatiile comerciale dintre India si China au generat o crestere de la abia 264,8
milioane de dolari în 1991, la 4,3 miliarde de dolari în 2002. Estimarile comerciale pentru
perioada 2004 – 2005 vad o crestere continua pâna la 7 miliarde de dolari, cu 10
miliarde pe segmentul 2005 – 2006.
China continua sa atraga investitii externe directe la un nivel mai ridicat decât
India (52,7 miliarde de dolari fata de 5,5 miliarde de dolari în 2002). China se arata
interesata de succesul Indiei în dezvoltarea de software, în timp ce deschiderea catre
reforma economica în India se bazeaza în principal pe exemplul chinez.
Asistenta pentru Asia Centrala si Rusia
China si-a continuat procesul de consolidare a relatiilor cu republicile din Asia
Centrala în ultimii doi ani, atât bilateral, cât si prin intermediul Organizatiei pentru
Cooperare de la Shanghai. În ultimii doi ani, comertul realizat de China cu Republicile
Central Asiatice si cu Rusia a urmat o traiectorie ascendenta sustinuta, pornind de la un
nivel relativ scazut, iar proiectele energetice si de transport ce leaga China de
Kazakhstan continua sa se dezvolte. OCS îsi asuma rolul din ce în ce mai activ al unui
forum pentru relatii economice regionale. Membrii acestei organizatii au semnat un
acord de fond pentru cooperarea economica în septembrie 2003. În ianuarie 2004, OCS
si-a stabilit un birou oficial la Beijing, sub conducerea unui fost vice-ministru al afacerilor
externe al RPC.
Atentia acordata de China cooperarii pe probleme de securitate în Asia Centrala
serveste scopurilor sale de stabilizare a frontierelor nationale, de combatere a
terorismului intern si international si de crestere a atuului politic într-o regiune în care
prezenta militara americana este semnificativa. Cu toate ca republicile central asiatice si
Rusia sunt preocupate de influenta economica crescânda a Chinei în regiunile lor putin
populate, ele manifesta totusi speranta ca relatiile comerciale de peste hotare vor
stimula economiile locale.
China si Hong Kong - parteneriat economic

87. Asa cum puncteaza Actul Strategic pentru Hong Kong din 2004: “Interesele SUA
fata de Hong Kong raman substantiale. Comertul, investitiile si afacerile americane in
Hong Kong, a 11-a mare entitate comerciala si a 13-lea mare centru bancar
international, prospera intr-un mediu preponderent deschis. In 2003 exporturile
americane in Hong Kong au insumat 13.5 miliarde de dolari, transformand Hong Kongul
in cea de a 14-a mare piata transatlantica pentru export. Investitiile americane directe in
Hong Kong in 2002 s-au ridicat la peste 35.8 miliarde de dolari. Mai mult de 1000 de
companii americane rezidente functioneaza pe teritoriul Hong Kongului, iar peste 50000
de cetateni americani traiesc astazi in Hong Kong”.
In ultimul an, Regiunea Administrativa Speciala a Hong Kong (RAS) a cunoscut o
revitalizare economica determinata in special de cresterea principalelor piete de
desfacere pentru Hong Kong, China si SUA, insa relatiile politice cu China sub egida “o
tara, doua sisteme” au devenit tensionate.
Pana in vara anului 2003, liderii chinezi erau vizibil preocupati de aceasta situatie
tensionata. O solutie era accelerarea si finalizarea negocierilor pentru primul FTA al
Chinei – Acordul pentru Parteneriat Economic Apropiat (APEP) cu Hong Kongul – ca
modalitate de demonstrare a preocuparii Chinei cu bunastarea Hong Kongului. APEP
ofera, de la 1 ianuarie 2004, produselor si serviciilor originare din Hong Kong acces
privilegiat la piata chineza, inaintea programului de liberalizare OMC si, in anumite
cazuri, depasind beneficiile tratatului de aderare a Chinei la OMC. Fiind considerat un
FTA in acord cu prevederile OMC, APEP nu discrimineaza pe baza nationalitatii;
companiile straine stabilite in Hong Kong pot fi inregistrate ca producatori de servicii
originare din Hong Kong. APEP are posibilitatea de a transforma Hong Kongul intr-o
platforma atractiva pentru anumiti producatori si pentru companii de servicii
internationale.
Taiwan – Legaturile economice se dezvolta, tensiunile politice cresc
De la aderarea Chinei si Taiwanului la OMC, integrarea economica in zona
stramtorii s-a accelerat in ciuda lipsei unor cai de transport direct. Aproximativ 60000 de
companii taiwaneze opereaza pe continent, cu o valoare totala a investitiilor externe
directe estimata intre 70 de miliarde si 100 de miliarde de dolari. In 2003 China a
reprezentat destinatia a mai mult de jumatate din investitiile externe ale insulei, 7.7
miliarde de dolari. In acelasi timp cifrele IED in Taiwan au scazut pana la 3.58 de
miliarde de dolari in 2003, de la valoarea de 7.61 de miliarde in 2000. Aproximativ 7000
de fabrici au fost inchise in 2003 pe insula, de doua ori mai multe decat in 2002. Cu
toate ca cifrele exacte sunt greu de calculat din pricina varietatii factorilor intermediari,
Taiwanul a fost responsabil pentru cel mai important flux singular de IED in China in
ultimul deceniu. Migratia progresiva a sectoarelor industriale (incluzand majoritatea
segmentelor industriei de tehnologie a informatiei) din Taiwan catre China este
considerata drept principal factor al ratei ridicate a somajului in Taiwan, atingand o cifra
record de 5.2% in august 2003, scazand insa la 4.3% in aprilie 2004. Cu toate ca fluxul
de investitii din Taiwan catre continent se mentine la cote ridicate, investitiile interne
brute au atins in Taiwan un nivel de 48.2 miliarde de dolari in 2002 – cel mai scazut
nivel in ultimii patru ani. Cifra s-a ridicat relativ in 2003 atigand 48.6 miliarde de dolari.

88. Aceste valori contribuie la impresia generala ca afacerile taiwaneze nu reinvestesc in
insula, preferand alternativele continentale.
Statisticile guvernelor taiwanez si chinez asupra comertului trans – stramtoare
difera. Tranzitul prin Hong Kong, subevaluarile din Taiwan si supraapreciarile de pe
continent sunt posibile cauze ale acestei discrepante. Cu toate acestea cifrele
vehiculate de ambele parti arata ca RPC a devenit in 2003 principalul partener
comercial al Taiwanului. RPC sustine ca relatiile comerciale duale au generat peste 58
de miliarde de dolari in 2003, in timp ce Consiliul Taiwanez pentru Comert Exterior
afirma la 1 martie 2004 ca totalul obtinut in urma comertului trans – stramtoare a fost de
46.3 miliarde, cu un surplus la export pentru Taiwan de 24.4 miliarde de dolari.
Exporturile Taiwanului catre regiunea asiatica continentala au crescut cu 20% in
2003. Potrivit ministerului economic al tarii, aceste exporturi reprezentau 34.51% din
totalul exporturilor taiwaneze, un procent superior celor 23.97% in 2000. Profesorul
Peter Chow de la City University din New York defineste aceste aspecte ca fiind
dependenta comerciala asimetrica a Taiwanului de piata chineza, tinand cont de faptul
ca exporturile Chinei in Taiwan din ultimii ani au reprezentat numai 2% sau 3% din
totalul exporturilor RPC.
In tehnologia informatiei, companiile taiwaneze producatoare de
semiconductoare si echipamente electronice detin roluri globale principale, iar
expansiunea lor catre China continua, fara a cauza insa o erodare semnificativa pentru
controlul de echitati din Taiwan. In timp ce o serie de sectoare din industria usoara
transferate de catre Taiwan pe continent in anii ’80 si ’90 “au fost acaparate de
competitorii continentali”, o serie de produse valoroase si cu grad ridicat de varietate
cum ar fi pantofii de sport sau bicicletele de performanta au ramas in mare parte sub
controlul de echitati taiwanez. “Daca aceste sectoare de productie, cu nivelul lor relativ
scazut de tehnologie si cu ciclurile de productie mai lente, ar ramane sub control
taiwanez decenii la rand in viitor, exista motive serioase sa credem ca sectoarele IT vor
ramane clar sub monopol taiwanez ani de-a randul”.
In ciuda prezentei extinse a afacerilor taiwaneze pe continent, a evolutiei relatiilor
comerciale si a investitiilor trans – stramtoare, exista in sanul comunitatii de afaceri de la
Taipei sentimentul ca Taiwanul insusi – ca platforma pentru investitii, productie, logistica
si finante – se afla in pericol de a fi marginalizat in Asia. Portul de la Kaohsiung –
odinioara al patrulea in lume ca flux de bunuri – ocupa acum locul sase, cu porturile
chineze Shenzhen si Shanghai devansandu-l acum cativa ani.
4.3. PERSPECTIVELE DE DEZVOLTARE ECONOMICA A CHINEI
Analizand economia chineza si relatiile Chinei cu statele lumii, trebuie sa recunoastem ca,
in ciuda performantelor remarcabile înregistrate de economia chineza, exista inca o serie de
probleme cu care se confrunta aceasta: structura disproportionata a economiei, conditiile de trai
înca nesatisfacatoare ale populatiei cauzate de cresterea prea lenta a veniturilor agricultorilor,
presiunea puternica referitoare la ocuparea fortei de munca, sarcina grea a transformarii
întreprinderilor de stat, care se adapteaza greu la conditiile de piata.

89. In ce priveste comportamentul international, democratiile victorioase in razboiul rece aveau de ales intre o politica
externa conservatoare si prudenta, urmarind propriile interese, si o politica externa radicala, riscanta chiar, "menita sa-i ajute
si pe altii cum le ajuta pe ele". Evenimentele ultimilor ani au aratat clar faptul ca Occidentul a optat pentru a doua varianta,
ceea ce inseamna o afirmare viguroasa, ofensiva atunci cand se cere, a democratiei. Dar pentru o interventie in numele
democratiei e nevoie de trei conditii: un apel clar la ajutor strain, un sprijin solid al opiniei publice si o certitudine in privinta
castigarii razboiului. O asemenea lume nu va fi pe deplin pasnica, dar va ajuta la atingerea acestui tel. Iar "ultima si cea mai
buna dintre ideologii" va fi aceea in care fiecare popor va fi capabil sa-si decida propria cale, la nevoie fiind ajutat in acest
sens.
Peste 50 de ani, lumea nu va arata chiar atat de diferit fata de cea de astazi incat sa nu mai poata fi recunoscuta.
Pe scena mondiala vor actiona, ca in perioada de dinaintea razboiului rece, mai multe puteri, dintre care una (Statele Unite)
are un mare avans fata de celelalte, dar nu se poate sti cat se va mentine acest avantaj si nici care dintre principalii sai
competitori se va desprinde din pluton in cursa pentru suprematia planetara.
Raporturile de forta ale viitorului depind, in principal, de doi factori. Primul: daca actualul parteneriat dintre SUA si
Europa se va mentine printr-o aparare comuna (in cadrul unui NATO redefinit sau al unei eventuale Aliante pentru
Democratie) sau daca Alianta se va sparge. In acest caz, America se va apropia de Japonia, dar va deveni mai slaba, iar
Europa "va fi aproape paralizata".
Al doilea factor: cine va fi “challengerul” Americii? Pentru moment, mari sanse are China, al carei produs national
brut l-ar putea egala in 2020 pe cel al Americii, depasindu-l de doua ori pe cel al Rusiei. Dar "o China mai puternica ar putea
sa nu fie o China razboinica", in orice caz nu mai mult decat au fost Statele Unite in secolul al 20-lea.
Rusia anilor 2020, surclasata economic de China si preocupata de refacerea fortei sale militare, va trebui sa se
concentreze asupra vulnerabilitatii teritoriilor sale estice, ceea ce ar putea-o determina sa se apropie de NATO; dupa cum ar
putea ramane departe de Alianta Atlantica, repliindu-se in arealul slav, incercand sa recupereze Ucraina si urmarind interese
speciale in Baltica si Balcani.
Oricum, asa cum aprecia Zbigniew Brzezinski in cartea sa “Marele esichier”, din 1997, marile jocuri planetare se
vor face in Eurasia (si nu in Africa, Americi sau Pacificul de Sud), intre patru, cinci sau sase mari puteri, care se vor concura
sau coaliza in diverse variante.
“Punctul moale” al marelui esichier euroasiatic va fi, dupa Brzezinski, Asia centrala, cu rezervele sale inca
neevaluate de petrol si gaze – o zona care ar putea deveni viitorul "butoi cu pulbere" al lumii. In orice caz, autorul britanic
care s-a hazardat sa schiteze peisajul mondial al anilor 2050 tine sa incheie intr-o maniera incurajatoare, urandu-ne "Bun
venit intr-un interesant secol al 21-lea".
Se estimeaza ca prin 2010 China si India vor deveni a doua si, respectiv, a patra putere
economica din lume, cu SUA in frunte, separate fiind doar de Japonia. Din punct de vedere al
prognozelor pe o perioada mai lunga, China poate deveni prima putere economica din lume.
Succesele Chinei impresioneaza, ele devenind un fenomen unicat al istoriei mondiale din ultimile
decenii, fenomen recunoscut atat de economistii interni si externi, cat si de organismele
economico-financiare internationale.
In ceea ce priveste schimburile bilaterale cu Romania, schimbarile profunde din cele doua
tari, restructurarea sistemelor economice au dus la abandonul vechilor cai de comert. Chiar daca
in anul 2000 comertul bilateral a depasit cu peste 57% volumul declarat de oficialitatile vamale in
1999, exporturile chinezesti se situeaza in jurul valorii de 198 milioane USD, iar exporturile
romanesti, la circa 102 milioane USD.
Concluzionând, se poate observa ca, începând cu anul 1980, China are economia cu cea
mai mare rata de dezvoltare, PIB-ul majorându-se de peste 4 ori. Aceasta dezvoltare accelerata,
fara precedent într-o alta tara a lumii s-a realizat prin eforturi proprii. Modelele occidentale de
dezvoltare industriala, atât de amintite în construirea economiei de piata în alte zone ale globului
nu sunt viabile si in China, deoarece nu exista suficiente resurse pentru a functiona. Resursele
globale de teren si apa sunt insuficiente pentru a satisface necesarul de cereale în crestere în
China, daca se va merge în continuare pe calea dezvoltarii economice curente.
China întâmpina o provocare extraordinara în modelarea unei strategii de dezvoltare, doar
din cauza densitatii populatiei sale. Desi are aproape aceeasi suprafata cu SUA, majoritatea
populatiei traieste pe o fâsie de 1500 de km, de-a lungul coastei de sud si de est. Pentru ca SUA

90. sa atinga o densitate echivalenta, ar fi necesara comprimarea întregii populatii a SUA în teritoriul
de la est de Mississippi si apoi aceasta sa fie multiplicata de 4 ori.
De remarcat ca, desi China are un spor natural important, veniturile sale cresc cu o viteza
fara precedent. Cresterile economice record de 13% în 1992, 11% în 1994, 10% în 1995 însumate
dau o expansiune fenomenala de 47% a economiei Chinei în doar 4 ani. In nici o alta perioada,
veniturile unui numar impresionant de mare de oameni nu au crescut atât de repede.
Aceasta expansiune economica rapida va duce în scurt timp la aparitia unei probleme
legate de satisfacerea unor nevoi crescute de hrana. Când Europa de Vest, America de Nord si
Japonia au inceput sa aplice modelul economiei de consum, dupa al doilea razboi mondial, ele
aveau câte 340, 190 si, respectiv, 100 de milioane de locuitori. Prin contrast, China intra în
aceeasi etapa cu o populatie de 1,2 miliarde de locuitori si o economie ce se dezvolta de doua ori
mai rapid. Daca dezvoltarea sa economica continua, China poate sa depaseasca SUA si sa devina
cea mai mare economie a lumii în urmatorul deceniu.
CONCLUZII
Asa cum am aratat, chinezii par sa aiba o raportare la timp diferita fata de europeni. Timpul lung prevaleaza, chinezii gandesc
in perioade generoase de timp. China duce o politica pe termen lung, care ar putea cuprinde doua stagii. In prima etapa, China trebuie sa
isi creeze o baza economica, sa isi multiplice resursele financiare pentru a se putea dezvolta strategic si afirma politic. Dupa aceea, China
se poate manifesta ca o mare putere, la nivel regional si global. Prima etapa este oricum departe de a fi incheiata.
In planul relatiilor internationale se vede deja o ofensiva discreta a Chinei. Chinezii au investitii in Africa si America Latina si
relatii politice bune cu lideri din aceste zone. Tenacitatea si perseverenta chineza dau roade. Companiile chineze extrag petrol, exporta
sau construiesc fabrici si strazi in Angola, Gabon, Sudan, Africa de Sud. Politica chineza include si pregatirea unei elite africane pregatite
in China: 10.000 de studenti africani studiaza in universitati chineze in fiecare an. Din 15 miliarde de dolari investiti in Africa anul trecut,
aproape 1 miliard a fost investitii chineze, China avand relatii diplomatice cu 47 din cele 53 de tari de pe continentul negru. Tot ce cere
China este recunoasterea drepturilor sale asupra Taiwanului si unda verde pentru investitii chineze si comert. Oriunde altii lasa terenul
gol, chinezii isi sporesc prezenta. Din primele 15 firme straine care opereaza in cea mai mare tara din Africa, Sudan, 13 sunt chineze. In
schimbul petrolului extras din aceasta tara, China acorda sprijin politic guvernului de la Khartoum cand Consiliul de Securitate, in care
China este membru permanent cu drept de veto, intentioneaza sa adopte o linie mai transanta fata de guvernul sudanez pentru a opri
atrocitatile din Darfur si a incheia definitiv procesul de pace cu rebelii din Sud. China incepe sa arate ca este un jucator global, chiar daca
nu dispune inca de atuuri sa joace tot timpul in divizia A. Demersurile politice si economice sunt sprijinite si prin trupele cu care China
contribuie la misiunile ONU de mentinere a pacii, de pilda in Liberia si Republica Democratica Congo, tari bogate in resurse. China
intentioneaza anul acesta sa trimita trupe sub stindardul ONU si in Sudan.
Dincolo de incercarea de a-si constitui propria zona de influenta, China s-a lansat in cooperari regionale. In 2001, a incheiat cu
Rusia si patru din "stanurile" din Asia Centrala un acord de cooperare. Organizatia pentru cooperare convenita la Shanghai prevede
contraponderea Americii prin cooperare politica, economica, stiintifica si tehnologica intre membri. Fosti aliati din timpul Razboiului
Rece ai SUA, chinezii s-au aliat cu rusii, care le furnizeaza majoritatea importului de armament si o importanta parte a petrolului si
gazelor.
Confruntare sau inevitabila cooperare
Chiar si in aceste conditii, interesele divergente dintre SUA si China in Pacific pot conduce spre confruntare militara, un al doilea
Razboi Rece fiind iminent, odata cu mutarea centrului geostrategic de gravitate din Europa si Orientul Apropiat spre Asia. Argumentele
sale sunt investitiile de 30 de miliarde de dolari ale Chinei, in 2006, in industria de aparare si in dezvoltarea capacitatilor militare cu
vocatie de proiectare a fortei la distanta: rachete, submarine si avioane de vanatoare.
Este o dovada a unui spirit beligerant alocarea a 10% mai mult in fiecare an bugetului apararii? China isi da seama ca, daca vrea
sa fie credibila politic, trebuie sa fie puternica si militar, nu doar economic. Rationament pe care Uniunea Europeana nu pare sa il
impartaseasca cand majoritatea tarilor membre sunt puse in fata problemei de a investi in industria de aparare, cercetare strategica sau
constituirea unei forte militare comune. Este adevarat, China se afla pe locul patru in lume in privinta bugetului alocat apararii si are cea

91. mai mare armata din lume - 2,5 milioane de oameni. Dar, chiar si in aceste conditii, China nu cheltuieste pe aparare decat 10% din cat
aloca anual Congresul SUA Pentagonului.
Intelepciunea chineza spune sa amani bataliile pe care nu este sigur ca poti sa le castigi. China trebuie sa se concentreze asupra
unei strategii de crestere economica. Odata creat fundamentul economic, China ar putea trece la alta etapa in care sa aiba o atitudine mult
mai ofensiva in politica internationala. Pentru moment nu isi permite sa isi sperie actualii parteneri economici, depinzand de investitiile
straine, in special ale SUA, Europei, Japoniei si ale "tigrilor" asiatici, care urmaresc cu atentie miscarile Chinei si ar amenda imediat orice
politici militare hazardate sau o politica insotita de iz imperialist.
In ciuda vocilor alarmiste, cel mai probabil insa competitia dintre China si SUA nu va fi militara, ci se va exprima economic. O
rivalitate susceptibila sa fie transata, ca si in cazul razboaielor economice dintre SUA si Uniunea Europeana in privinta exportului de
branza, banane, otel sau a subventiilor pentru Boeing sau Airbus, prin mijloace de negociere si compromis in cadrul Organizatiei
Mondiale a Comertului, din care face parte si China din 2001. Asa cum Romania s-a transformat in ultimii 15 ani prin reforme care sa
incorporeze, sub presiunea integrarii europene, in legislatia si practica interna standardele Uniunii Europene, in mod similar China a
trebuit sa isi deschida si mai mult piata si sa adopte reforme care sa ii permita aderarea la Organizatia Mondiala a Comertului.
Oficialii chinezi, dar si chinezii de rand, par sa fie mai curand orientati spre o viata mai buna si succes prin afaceri, desi recentele
manifestatii antijaponeze din China au aratat ca exista un rezervor plin al nationalismului care poate scapa de sub controlul comunist. In
fond, si chinezii pasesc pe o terra incognita, ineditul modelului si particularitatile situatiei facand ca experimentul lor sa se construiasca
din mers, prin incercari si rectificari.
Competitie pentru resurse
Anul acesta, Earth Policy Institute a anuntat ca SUA au fost depasite de China in consumul de otel, carbune, carne si grane. O
competitie pentru resurse, un razboi economic e mai probabil decat o confruntare militara intre SUA si China. Cele doua tari concureaza
deja acerb pentru petrolul mondial. China produce 3,3 milioane de barili de petrol pe zi, jumatate din cat consuma in prezent. Iar nevoile
Chinei cresc pe masura ce economia sa se dilata. O economie in crestere are nevoie de energie. Modernizarea Chinei si coeziunea sa
interna depind de gasirea de noi resurse de petrol si gaze. China secondeaza deja SUA, fiind al doilea consumator de petrol din lume. Cele
20 de milioane de masini din China vor ajunge, in 2020, 120 de milioane, pe masura ce mai multi chinezi o sa aiba putere de cumparare si
vor renunta la traditionalele biciclete. Chiar si asa, vor fi departe de cele 230 de milioane de masini din SUA, in 2001, care consuma 21
de milioane de barili de petrol pe zi. Aceasta la o populatie de aproape patru ori mai mica decat a Chinei. Nu numai China si SUA au
nevoie de mai mult petrol. India si alte economii in expansiune impartasesc setea de energie. Presedintele Venezuelei, tara care produce 3
milioane de barili de petrol pe zi, a anuntat ca ar putea reorienta exportul titeiului din tara sa dinspre SUA catre China. Petrolul
venezuelean acopera 10% din necesarul SUA. China extrage deja petrol din tari africane, acoperind mai bine de 25% din nevoile sale
actuale. China se afla totodata in relatii de concurenta pentru petrolul rusesc si din Kazahstan atat cu Japonia, cat si cu Uniunea
Europeana, traseul unui nou oleoduct facand obiectul unor negocieri intense. Diverse previziuni, de la colaps intern si implozie bancara
pana la consolidare economica si militara ce va conduce spre un conflict inevitabil cu actuala superputere mondiala, SUA, alimenteaza
strategiile si viziunile privind viitorul Chinei si configurarea relatiilor internationale in secolul abia inceput. Anumiti analisti prevad deja
decaderea SUA si triumful Chinei. Unii dintre ei s-au grabit sa anunte ca, dupa dominatia Europei asupra lumii incepand din secolul al
XVII-lea si cea a Americii incepand din secolul al XX-lea, asistam la urmatoarea mare schimbare de paradigma mondiala prin mutarea
centrului de putere in Asia, cu exponentii China, India si Japonia.
Poate cel mai onest ar fi sa recunoastem ca este mai probabil ca centri de putere sa se dezvolte concurand SUA mai degraba la
nivel regional, precum China si India in Asia, sau Uniunea Europeana pe vechiul continent, fiind posibila si reemergenta Rusiei. Acesti
centri de putere nu vor fi insa autonomi, ci legati prin retele care ii interconecteaza prin interese comune.
SUA nu par sa fie pregatite sau animate de dorinta de a preda stafeta Chinei. In topul celor 500 de mari companii din lume, doar
15 sunt chinezesti, marea majoritate fiind americane si europene. In ciuda globalizarii, SUA sunt in continuare cel mai mare producator
mondial, acoperindu-si in proportie de 75% propriile nevoi de consum. Alte tari si zone ale lumii pot prelua locul Chinei, daca vor reusi
sa produca mai ieftin si calitativ mai bine. India are in regiunea Bangalore un al doilea Silicon Valley, unde sunt localizate toate marile
companii care produc si ofera servicii in domeniul tehnologiei de varf.
Arnold Toynbee, in studiul sau comparativ asupra a 26 de civilizatii care au marcat istoria omenirii, surprinde cauzele care au dus
la geneza, cresterea si decaderea marilor imperii si civilizatii dominante de-a lungul istoriei. Suntem avertizati ca o sursa a ridicarii
puterilor dominante in lume, dar si a declinului lor, a fost dobandirea sau, respectiv, pierderea coeziunii sociale interne si a unei
creativitati si vitalitati deosebite. SUA inca nu par sa duca lipsa de acestea, in timp ce China nu poate pretinde ca sta foarte bine la toate
aceste capitole. Totusi, deficitul bugetar al SUA si prezenta peste hotare a 500.000 de militari americani avertizeaza asupra disiparii
resurselor, extinderii si ambitiilor nemasurate, cauze care au condus la prabusirea altor mari puteri.
Interdependente

92. Incontestabil, China va fi o mare putere. Intrebarea este cat de mare. In prezent, nici o tara nu se poate dezvolta in afara realitatii
globalizarii si a retelelor internationale. Conflictul, sub forma unui razboi conventional, nu este inevitabil, mai ales cand interdependenta
este atat de mare. Nivelul total al investitiilor americane in China este in prezent de 48 de miliarde de dolari. Nu numai China beneficiaza
de pe urma investitiilor americane, ea insasi investind, in 2004, un miliard de dolari in SUA. Exporturile Chinei in SUA au crescut de
1.600 ori in ultimii 15 ani. China are in bancile sale rezerve de 600 de miliarde de dolari. Cea mai mare corporatie americana si mondiala,
Wal-Mart, importa anual bunuri in valoare de 18 miliarde de dolari produse in China. Volumul exporturilor UE in China a crescut cu
600% in 15 ani.
Relatiile politic tensionate dintre Japonia si China nu au impiedicat 28.000 de companii japoneze sa investeasca in regiunea
Dalian din sud-vestul Chinei, deschizandu-si sucursale de productie. La fel, investitiile taiwaneze in China continentala si profitul mutual
nu par sa tina seama de frictiunile politice.
Pentru Romania, aspectul strategic, oricat de important international, ar trebui sa paleasca in fata celui economic, national.
Schimburile economice cu China ar trebui sa evolueze de la importul de carioci, traficul cu falsuri sau exportul de materii prime. Anul
trecut balanta comerciala a fost net defavorabila tarii noastre. Importam mult mai mult decat exportam, deficitul comercial fiind de 1,2
miliarde de dolari. Valoarea totala a investitiilor chineze in Romania atinge doar 180 de milioane de dolari. Primul forum de afaceri
Romania-China de anul acesta a fost considerat un succes, dar trebuie sa semnam contracte. Fostul numarul unu chinez, Jiang Zemin, fost
diplomat in Romania, este vorbitor perfect de romana, fiind capabil sa recite din Eminescu. In fond, China arata ca noul pamant al
fagaduintei. De ce nu am reusi si noi, mai ales ca alte tari europene sunt masiv prezente in zona? Bunavointa, interes si simpatie din
partea Chinei exista.
Un imperiu fragil
Nimic nu pare acum sa poata opri cresterea economiei chineze (8% anual, in medie, intre 1999 si 2003); nici macar eforturile
conducerii de partid si de stat, care incearca sa domoleasca rata expansiunii, temandu-se - cu bune motive - ca ascensiunea ar putea fi
urmata de o prabusire la fel de necontrolabila... Fostul Imperiu de Mijloc este iarasi in pericol sa reia, mai rapid si la o scara mai ampla,
ciclul expansiunii si decadentei, pe care l-a parcurs de multe ori in indelungata sa istorie. Dimpotriva, daca guvernantii vor reusi sa
stapaneasca fortele dezlantuite de reforme - chiar atat de partiale cum au fost -, o China solida si stabila poate nutri ambitii de hegemonie,
nu doar regionala si continentala, ci poate chiar planetara. „Reforma economica nu pare sa fie un scop in sine, ci instrumentul unei
strategii de putere menite sa restabileasca intreaga influenta a Chinei imperiale“[42]. „Indelungatele perioade ale istoriei chineze in care
tara a fost injosita si umilita vor avea repercusiuni inverse. Reamintirea istoriei este importanta pentru a intelege de ce China, care
considera ca a suferit de pe urma Occidentului (si ramane astazi o tara cu orgoliul ranit), nu admite sa i se impuna un model occidental
nici in ce priveste relatiile internationale.“[43]
Pana la afirmarea ca mare putere regionala sau planetara, China are inca mari probleme interne de rezolvat. Aparenta sa vitalitate
economica ascunde o adevarata bomba sociala cu potential devastator. Fructele dezvoltarii nu au ajuns la toata lumea: egalitatea aproape
generala in saracie, de pe vremea lui Mao, a facut loc unei polarizari frapante si tot mai pronuntate a veniturilor. Alaturi de cei mai abili
intreprinzatori, care au stiut sa profite de haosul tranzitiei pentru a-si cladi averi colosale, partea leului a revenit uriasei armate de birocrati
fara de care nici o afacere nu este posibila. Clasa mijlocie, cu venituri suficiente pentru a aspira la nivelul de viata occidental, se dezvolta
in marile centre urbane si mai ales in „regiunile economice speciale“, unde s-a concentrat dezvoltarea economica. In contrast, lumea
rurala pare condamnata pentru totdeauna la saracie. Epidemia de pneumonie atipica (SRAS) a scos la iveala starea dezastruoasa a satelor
chineze, unde traieste 60% din populatie (circa 800 de milioane de oameni!). Suprafata arabila se restrange constant in fata urbanizarii
galopante, preturile de achizitie ale produselor agricole raman modeste, iar taranii sunt, in plus, striviti sub povara unor impozite absurde.
Multi dintre ei - milioane - nu mai pot suporta mizeria si isi cauta norocul la oras, dar nici acolo nu gasesc fericirea mult visata. De obicei,
ei trebuie sa se resemneze cu muncile cele mai umile si prost platite, putand fi oricand inlaturati cu brutalitate si trimisi acasa sau internati
in „centre de detentie si repatriere“, daca autoritatile locale au impresia ca sunt prea numerosi sau strica imaginea orasului. Dificultatile au
fost recunoscute si de premierul Wen Jiabao in formulari ale limbii de lemn: „Diferentele dintre venituri sunt in crestere si se mentin
numerosi factori care pot zdruncina stabilitatea sociala“. Partidul si guvernul isi propun sa reduca decalajul dintre sat si oras, dar planul pe
2007 prevede, pentru veniturile satenilor, o crestere de numai 5%, fata de 6% pentru locuitorii oraselor.
Saracia, somajul, coruptia autoritatilor locale - aliate, adesea, cu gruparile mafiote - provoaca din ce in ce mai des violente revolte
locale care nu mai pot fi trecute cu vederea. Puterea politica isi pierde vigoarea. . Cel mai mic conflict poate degenera daca deciziile
autoritatilor locale sunt considerate nelegitime.
Astazi, nimeni nu poate prevedea unde va duce marsul impetuos al Chinei pe calea dezvoltarii. Fostul Imperiu de Mijloc isi va
regasi rolul mitologic de centru al lumii? Sau, dimpotriva, se va prabusi in haosul care i-a marcat de atatea ori istoria? „In mare parte,
viitorul Chinei va depinde de gradul de coeziune al statului. . Controlul puterii centrale, astazi ca si ieri si in toate epocile istoriei chineze,
se intemeiaza pe un concept cultural: important nu este controlul economic, ci controlul politic si moral“. [44].
BIBLIOGRAFIE

93. Literatura de specialitate de autori romani :
Bari, loan Probleme globale contemporane, Ed. Economica,
Bucuresti,2003
Capanu, Ion; Angelache C.
lndicatori macroeconomici. Continut, metodologie de
calcul, sianaliza economica. Ed. Economica, Bucuresti,2001
Ciochina, luliana
Marile puteri si forte in economia mondiala. Ed. Independenta
economica, Bucuresti, 2000
Dumitrescu, Sterian; Bal,Ana
Economia mondiala, Ed. Economica, Bucuresti, 2002
Negut, Silviu; Suditu Bogdan
Geografie economica mondiala, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2000
Suta, Nicolae; Suta-Selejan,
Sultana Comert int
ernational si politici
comerciale
contemporane, ed.
economica,
Bucuresti, 2003
Literatura de specialitate de autori straini :
Bradshaw Michael World Regional Geography. The new global order,
Ed. McGraw-Hill Companies, Boston, 2000
Chauprade Aymeric, Thual Francois Dictionar de geopolitica, Grupul editorial Corint, Bucuresti, 2003
Elissef Danielle lstoria Chinei, Ed. Lucmasn, Bucuresti, 1980
Epperson Ralph Noua ordine mondiala, Ed. Alma, Bucuresti, 1997
Gamblin Andre Economia lumii 2004, Ed. stiintelor sociale si
politice, Bucuresti, 2003
Gardels Nathan Schimbarea ordinii mondiale, Ed. Antet, Oradea,
2001
Gilpin Robert Economia mondiala in secolul XXL Provocarea
capitalismului global, Ed. Polirom, Iasi, 2004
Hobsbawn E. Secolul extremelor, Ed. Lider, Bucuresti, 1998
Huntington P. Samuel

94. Ciocnirea
civilizatiilor si refacerea
ordinii mondiale, Ed. Antet,
Oradea, 1998
Kamenarovic P. Ivan Lal
Rollie
Lester R. Brown
Lombard Denys
Mende Tibor
Roy Denny
Huang,Kwei-Bo
Reviste si publicatii:
Adevarul economic
Capital
Capital, supliment
Pagini
web:http://www.cia.govhttp://www.oecd.orghttp://www.worldbank.orghttp://www.wto.orghttp://www.unctad.orghtt
p://unido.org http://china.org.cn
China clasica, Ed. Bicall, Bucuresti, 1999
China’s Economic and Political Impact on South Asia, RAND
Corporation, 2003
Probleme globale ale omenirii. Starea lumii 1996 Cine va hrani
China? Apel la desteptare pentru 0 planeta mica, Ed. Tehnica,
Bucuresti, 1996
China imperiala, Ed. Corint, Bucuresti, 2003
China, Weltmacht von morgen, Eugen Diederichs
Verlag, Duesseldorf, 1961
China’s Pitch for a Multipolar World. The New Security
Concept,Asia-Pacific Center for Security Studies, vol 2, nr.
1/2003
The China-ASEAN Free Trade Area: background, Framework
and Political Implications, National Chengchi University, 2002
nr, 33, 15-21 august
2001 nr. 26, 06-30 iunie
2004

95. nr. 11, 11 martie
2004 nr. 17, 22 arilie
2004 nr. 19, 6 mai
2004
nr. 27, 1 iulie 2004
nr, 40, 30 septembrie
2004 nr. 45, 4 noiembrie
2004 nr. 6, 10 februarie
2005
nr. 9, 3 martie 2005
nr. 11, 17 martie 2005
nr. 18, 5 mai
2005 decembrie
2004
[1] Horia C Matei, Enciclopedia Asiei, Editura Meronia, Bucuresti, 1999
[2] China este statul care a organizat primele recensaminte riguroase ale populatiei sale
[3] Mao Zedong, sef al statului chinez (1949–1959), presedinte al Partidului Comunist Chinez (1943–1976) (m. 9 septembrie 1976)
[4] Comunicat privind unele date principale din recensamântul din anul 2000
[5] Oficiul National de Statistica al R.P,Chineze – 28 martie 200l
[6] Circa 53% dintre chinezi pot sa comunice în limba standard putonghua
[7] Yang Shengming, The Practices in the Past 20 Years Proved that the Transition of China’s Economic System Was Highly Successful,
‘Social Sciences: Chinese Academy of Social Sciences Forum’, Foreign Affairs Bureau, Chinese Academy of Social Sciences, Economic
Management Publishing House, Beijing, 2000, p.30
[8] aproximativ RMB 8 Yuani =1 USD
[9] Aceasta forma specifica de organizare a productiei adoptata în acest prim stadiu s-a dovedit de succes
[10] Deng Xiaoping, l904 – 1997, a fost omul care a schimbat fata Chinei, reusind sa impuna in perioada anilor 70-80 o doctrina
comunista proprie, adaptata tarii si care s-a dovedit de un succes incontestabil. El a renuntat la doctrinele comuniste rigide si a incorporat
elemente ale liberei initiative in sistemul economiei chineze
[11] Foreign Affairs Bureau, Chinese Academy of Social Sciences, Economic Management Publishing House, Beijing, 2000, p.30
[12] Yang Shengming, The Practices in the Past 20 Years Proved that the Transition of China’s Economic System Was Highly
Successful

96. [13] Wang Tongsan, Op.cit., p.18.
[14] Restructurari, reorganizari, fuziuni, contractare de responsabilitati, leasing etc.
[15] Formele prezentate în continuare reprezinta sinteza unei parti din studiul lui Jin Bei, A New Stage of China’s State-Owned
Enterprises Reform, ‘Social Sciences: Chinese Academy of Social Sciences Forum’, Foreign Affairs Bureau, Chinese Academy of Social
Sciences, Economic Management Publishing House, Beijing, 2000, p.47-59.
[16]Punctul de vedere oficial este ca la transformarea întreprinderilor în companii pe actiuni activele acestora
trebuiau devalorizate, viziune neîmpartasita de conducerile întreprinderilor.
[17] In industria electrotehnica, piata interna a transformatoarelor este dominata în proportie de 40%
de Shunde Transformer Factory, în care 70% din actiuni sunt în posesia investitorilor straini; pe piata
interna a aparatelor de aer conditionat, Huabao Enterprises Group, în cadrul careia investitorii straini detin
60% din actiuni, acopera 10% din aceasta piata etc..
[18]Corporatia de Investitii a Statului, Corporatia de Stat de Actiuni, Corporatia de Stat de Management al Activelor etc.
[19] Sarcina sociala asupra vechilor întreprinderi sa fie preluata de stat – capacitatea acestuia fiind însa limitata
de constrângerile bugetare – sau de noile corporatii, ceea ce presupune adoptarea unor tactici preferentiale care
distorsioneaza si mai mult concurenta de pe piata.
[20] www.uschina.org
[21] Amazon Com. a achizitionat Joyo Com., a 2a companie chinezeasca in domeniul comertului on-line.
[22] Carrefour, 7-Eleven, Wal-Mart, Price-smart.
[23] Inainte de 1978, între 85-87% din veniturile financiare realizate în provinciile Shanghai si Jiangsu, situate în regiunea de est, erau
preluate de guvernul central, o parte a acestora luând forma subventiilor pentru sustinerea dezvoltarii în celelalte doua regiuni.
[24]C.Russu, Reforma economica chineza,pg. 238
[25] Intrucât rata de crestere a veniturilor din taxe si impozite este mult mai mare în regiunea estica, legarea acesteia de rata medie
nationala de crestere a venituri lor colectate din taxa pe valoarea adaugata si taxa de consum produce surplusuri care pot fi dirijate spre
sustinerea dezvoltarii celorlalte doua regiuni.
[26] C.Russu, Reforma economica chineza,pg.256
[27] www.uschina.org
[28] C.Russu, Reforma economica chineza,pg.267
[29] www.uschina.org
[30] PRC National Bureau of Statistics (NBS, www.stats.gov.cn) China Statistical Yearbook, 2006
[31] PRC National Bureau of Statistics (NBS) China Statistical Yearbook, 2006
[32] www.wto.org, WTO successfully concludes negotiations on China's entry
[33] www.wto.org, WTO successfully concludes negotiations on China's entry

97. [34] www.chinaembassy.org.ro, CHINA POPULARA -- Buletin al Ambasadei R.P.Chineze in Romania -- Nr.2(242)/2001
[35] www.chinaembassy.org.ro, CHINA POPULARA -- Buletin al Ambasadei R.P.Chineze in Romania -- Nr.2(242)/2001
[36] www.wto.org, WTO successfully concludes negotiations on China's entry
[37] www.uschina.org
[38] Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO) a fost fondata în 1951 (Tratatul de la Paris), de Franta, Germania de
Vest, Italia, Belgia, Luxemburg siOlanda pentru a partaja resursele de otel si carbune ale statelor membre, prevenind astfel un nou razboi
european. A reprezentat aplicarea unul plan dezvoltat de economistul francez Jean Monnet, facut public de ministru de externe
francez Robert Schuman. A fost promovat intens de Statele Unite
[39] Qian Qichen, membru al Biroului Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist Chinez,
vicepremier al Consiliului de Stat si ministru de externe al Chinei.
[40]Chong Quan, Purtatorul de cuvânt al Ministerului Comertului din China.
[41] Shen Jiru, cercetator la Institutul de Studii Economice si Politice Mondiale din cadrul Academiei de stiinte Sociale din China.
[42] Ludovic Woets, consultant in strategie la Ministerul francez al Apararii.
[43] Ludovic Woets, consultant in strategie la Ministerul francez al Apararii
[44] Ludovic Woets, consultant in strategie la Ministerul francez al Apararii