SlideShare a Scribd company logo
1 of 9
DESPRE MÂNDRIE
Invidia, osândirea, ținerea de
minte a răului și celelalte, toate
    pornesc de la mândrie



      MÂNDRIA ESTE
COMANDAMENTUL GENERAL AL
   TUTUROR PATIMILOR.
De cele mai multe ori,
pagubele vin din pricina
mândriei. Dacă unei gospodine
îi trece prin minte gândul ca
nicio altă gospodină nu spală
vasele la fel de bine ca ea, e
posibil ca să răstoarne întreg
dulapul cu farfurii și să spargă
toate.
Odată, o femeie, care lucra la
un magazin de articole din sticlă,
s-a gândit: ”Ce ușor cobor cutiile
cu pahare!”. De îndată ce a
avut acest gând, a scăpat din
mână cutiile și s-au spart toate
paharele.
Sau să presupunem că un șofer vede
un bătrânel neputincios și îl ia în
mașină ca să-l ducă la destinație.
Dacă îi trece prin cap gândul: ”Vezi,
care altul ar fi făcut aceasta? Ce
cuvinte frumoase va spune acum
bătrânelul despre mine!”, îl va
părăsi Harul lui Dumnezeu și se
poate să se izbească de un stâlp sau
să se urce pe trotuar și să lovească
pe careva!
Atunci când nu înțelegem că
prin ajutorul lui Dumnezeu
sporim și ne mândrim crezând că
reușim de uniii singuri,
Dumnezeu Își ia Harul Său, ca
să înțelegem că ale noastre
sunt numai voința și strădania;
puterea și roadele sunt de la
Dumnezeu.
Toate darurile sunt de la Dumnezeu.



Dumnezeu rânduiește, de pildă, să-i
meargă cuiva mintea la afaceri și să-
și poată deschide o întreprindere.
Să se mândrească acum pentru
faptul că reușește în viață? Puțin
de-l va părăsi Dumnezeu, poate să
dea faliment și să ajungă și la
închisoare.
Cel care are daruri, dar nu are
smerenie și-l rănește pe aproapele
cu purtarea lui provocatoare, Îl
silește pe Hristos să ia puțin
șurubelnița și să-i slăbească un picuț
șurubul, ca să se smerească de
nevoie.
Despre  mândrie

More Related Content

Viewers also liked

PresentacióN4442
PresentacióN4442PresentacióN4442
PresentacióN4442
guest02d7a1
 
Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?
Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?
Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?
Dent Estet
 
Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?
Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?
Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?
Dent Estet
 
Azi - Testele care prevad cariile
Azi - Testele care prevad cariileAzi - Testele care prevad cariile
Azi - Testele care prevad cariile
Dent Estet
 
Ce comunici cititorilor tai
Ce comunici cititorilor taiCe comunici cititorilor tai
Ce comunici cititorilor tai
Cristina Putan
 
Victor Kapra_SMSIASI_2012
Victor Kapra_SMSIASI_2012Victor Kapra_SMSIASI_2012
Victor Kapra_SMSIASI_2012
RevistaBiz
 
ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel
ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel
ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel
Gavin Stewart
 
Ai ideea extraordinara 7.iulie
Ai ideea extraordinara 7.iulieAi ideea extraordinara 7.iulie
Ai ideea extraordinara 7.iulie
Etiquette
 

Viewers also liked (19)

PresentacióN4442
PresentacióN4442PresentacióN4442
PresentacióN4442
 
Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?
Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?
Kudika.ro - Vizita la dentist: atac de panica?
 
Jornada sobre el Primer Ciclo de la Modalidad Secundaria Tecnico Profesional
Jornada sobre el Primer Ciclo de la Modalidad Secundaria Tecnico ProfesionalJornada sobre el Primer Ciclo de la Modalidad Secundaria Tecnico Profesional
Jornada sobre el Primer Ciclo de la Modalidad Secundaria Tecnico Profesional
 
Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?
Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?
Business Magazine - Cui ii este frica de dentist?
 
CV
CVCV
CV
 
Sistema tegumentario
Sistema tegumentarioSistema tegumentario
Sistema tegumentario
 
Social media digital forum bucuresti
Social media digital forum bucurestiSocial media digital forum bucuresti
Social media digital forum bucuresti
 
Flashpoint
FlashpointFlashpoint
Flashpoint
 
Azi - Testele care prevad cariile
Azi - Testele care prevad cariileAzi - Testele care prevad cariile
Azi - Testele care prevad cariile
 
Ce comunici cititorilor tai
Ce comunici cititorilor taiCe comunici cititorilor tai
Ce comunici cititorilor tai
 
Creative Morning Cardiff
Creative Morning CardiffCreative Morning Cardiff
Creative Morning Cardiff
 
Victor Kapra_SMSIASI_2012
Victor Kapra_SMSIASI_2012Victor Kapra_SMSIASI_2012
Victor Kapra_SMSIASI_2012
 
Innovative lesson plan -a card play on plant hormones
Innovative  lesson plan -a card play on plant hormonesInnovative  lesson plan -a card play on plant hormones
Innovative lesson plan -a card play on plant hormones
 
ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel
ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel
ATSYD 13 - Social Media Monitoring Panel
 
Educar
EducarEducar
Educar
 
Ai ideea extraordinara 7.iulie
Ai ideea extraordinara 7.iulieAi ideea extraordinara 7.iulie
Ai ideea extraordinara 7.iulie
 
Comunicare Business 20
Comunicare Business 20Comunicare Business 20
Comunicare Business 20
 
intervenciones
intervencionesintervenciones
intervenciones
 
Het reduceren van het energieverbruik binnen Neopost Technologies (Industrial...
Het reduceren van het energieverbruik binnen Neopost Technologies (Industrial...Het reduceren van het energieverbruik binnen Neopost Technologies (Industrial...
Het reduceren van het energieverbruik binnen Neopost Technologies (Industrial...
 

Despre mândrie

  • 2. Invidia, osândirea, ținerea de minte a răului și celelalte, toate pornesc de la mândrie MÂNDRIA ESTE COMANDAMENTUL GENERAL AL TUTUROR PATIMILOR.
  • 3. De cele mai multe ori, pagubele vin din pricina mândriei. Dacă unei gospodine îi trece prin minte gândul ca nicio altă gospodină nu spală vasele la fel de bine ca ea, e posibil ca să răstoarne întreg dulapul cu farfurii și să spargă toate.
  • 4. Odată, o femeie, care lucra la un magazin de articole din sticlă, s-a gândit: ”Ce ușor cobor cutiile cu pahare!”. De îndată ce a avut acest gând, a scăpat din mână cutiile și s-au spart toate paharele.
  • 5. Sau să presupunem că un șofer vede un bătrânel neputincios și îl ia în mașină ca să-l ducă la destinație. Dacă îi trece prin cap gândul: ”Vezi, care altul ar fi făcut aceasta? Ce cuvinte frumoase va spune acum bătrânelul despre mine!”, îl va părăsi Harul lui Dumnezeu și se poate să se izbească de un stâlp sau să se urce pe trotuar și să lovească pe careva!
  • 6. Atunci când nu înțelegem că prin ajutorul lui Dumnezeu sporim și ne mândrim crezând că reușim de uniii singuri, Dumnezeu Își ia Harul Său, ca să înțelegem că ale noastre sunt numai voința și strădania; puterea și roadele sunt de la Dumnezeu.
  • 7. Toate darurile sunt de la Dumnezeu. Dumnezeu rânduiește, de pildă, să-i meargă cuiva mintea la afaceri și să- și poată deschide o întreprindere. Să se mândrească acum pentru faptul că reușește în viață? Puțin de-l va părăsi Dumnezeu, poate să dea faliment și să ajungă și la închisoare.
  • 8. Cel care are daruri, dar nu are smerenie și-l rănește pe aproapele cu purtarea lui provocatoare, Îl silește pe Hristos să ia puțin șurubelnița și să-i slăbească un picuț șurubul, ca să se smerească de nevoie.