SlideShare a Scribd company logo
1 of 1
Diplome spiru



Peste 10.000 de procese intentate Universităţii "Spiru Haret" (USH) de foşti
studenţi, care au absolvit în 2009 cursurile la distanţă (ID) şi cu frecvenţă redusă
(FR), însă nu le-au fost eliberate diplomele de licenţă, au fost câştigate de
aceştia, potrivit Cabinetului de Avocatură Coltuc,

Absolvenţi din 2009 ai Universităţii "Spiru Haret", la formele de învăţământ FR
şi ID, au început să dea în judecată unitatea de învăţământ pentru neeliberarea
diplomelor de licenţă în 2010, primul dosar de care s-a ocupat C.A. Coltuc fiind
soluţionat favorabil în 29 noiembrie 2012, a declarat marţi, într-o conferinţă de
presă, avocatul Laura Scutarul, colaborator al cabinetului de avocatură din
Bucureşti.

Avocatul a precizat că, iniţial, tribunalele şi-au declinat competenţa în aceste
cazuri curţilor de apel, iar recursurile s-au judecat la Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie (ICCJ), ceea ce a dus la stabilirea unor termene de judecată foarte
îndepărtate, dat fiind numărul mare de cazuri de pe rolul acestor instanţe.

La 20 februarie 2012 însă, ICCJ a emis o decizie care prevedea ca tribunalele să
fie prima instanţă competentă în aceste cazuri, iar recursurile să se judece la
curţile de apel.
www.coltuc.ro

avocat@coltuc.ro

0745150894

More Related Content

Viewers also liked

Reglamento autonomo
Reglamento autonomoReglamento autonomo
Reglamento autonomoKhathy Eliza
 
Historia de la Comunicación Social
Historia de la Comunicación SocialHistoria de la Comunicación Social
Historia de la Comunicación SocialClaudio Vitor Vaz
 
Urbana IDR fachadas ventiladas
Urbana IDR  fachadas ventiladasUrbana IDR  fachadas ventiladas
Urbana IDR fachadas ventiladasUrbanaIDR
 
Natural born killers(2)
Natural born killers(2)Natural born killers(2)
Natural born killers(2)deez12130569
 
1 agenda 1 suara
1 agenda 1 suara1 agenda 1 suara
1 agenda 1 suaraone mix
 
จักรกลของร่างกาย 08 สมอง
จักรกลของร่างกาย 08 สมองจักรกลของร่างกาย 08 สมอง
จักรกลของร่างกาย 08 สมองKunkru PeeChat
 
Why You should Consider Arend Safaris for your East Africa Tour
Why You should Consider Arend Safaris for your East Africa TourWhy You should Consider Arend Safaris for your East Africa Tour
Why You should Consider Arend Safaris for your East Africa TourThomas B Kilongola
 
I think manual final electronic
I think manual final electronicI think manual final electronic
I think manual final electronicCyril Sualan
 
La pobreza precentacion
La pobreza precentacionLa pobreza precentacion
La pobreza precentacionmendisidad
 
Principles of marketing l4 (w4)2012(1)
Principles of marketing l4 (w4)2012(1)Principles of marketing l4 (w4)2012(1)
Principles of marketing l4 (w4)2012(1)philb1486
 

Viewers also liked (12)

Reglamento autonomo
Reglamento autonomoReglamento autonomo
Reglamento autonomo
 
Historia de la Comunicación Social
Historia de la Comunicación SocialHistoria de la Comunicación Social
Historia de la Comunicación Social
 
Urbana IDR fachadas ventiladas
Urbana IDR  fachadas ventiladasUrbana IDR  fachadas ventiladas
Urbana IDR fachadas ventiladas
 
Natural born killers(2)
Natural born killers(2)Natural born killers(2)
Natural born killers(2)
 
1 agenda 1 suara
1 agenda 1 suara1 agenda 1 suara
1 agenda 1 suara
 
จักรกลของร่างกาย 08 สมอง
จักรกลของร่างกาย 08 สมองจักรกลของร่างกาย 08 สมอง
จักรกลของร่างกาย 08 สมอง
 
Why You should Consider Arend Safaris for your East Africa Tour
Why You should Consider Arend Safaris for your East Africa TourWhy You should Consider Arend Safaris for your East Africa Tour
Why You should Consider Arend Safaris for your East Africa Tour
 
I think manual final electronic
I think manual final electronicI think manual final electronic
I think manual final electronic
 
La pobreza precentacion
La pobreza precentacionLa pobreza precentacion
La pobreza precentacion
 
Embroidered tray mats
Embroidered tray matsEmbroidered tray mats
Embroidered tray mats
 
Principles of marketing l4 (w4)2012(1)
Principles of marketing l4 (w4)2012(1)Principles of marketing l4 (w4)2012(1)
Principles of marketing l4 (w4)2012(1)
 
Spain, Lepe 2015
Spain, Lepe 2015Spain, Lepe 2015
Spain, Lepe 2015
 

More from coltuc1

Univ spiru
Univ spiruUniv spiru
Univ spirucoltuc1
 
Spiru haret diplome licenta 2009
Spiru haret diplome licenta 2009Spiru haret diplome licenta 2009
Spiru haret diplome licenta 2009coltuc1
 
Inregistrari marci
Inregistrari marciInregistrari marci
Inregistrari marcicoltuc1
 
Adresa monitor oficial
Adresa monitor oficialAdresa monitor oficial
Adresa monitor oficialcoltuc1
 
Publicare monitor oficial
Publicare monitor oficialPublicare monitor oficial
Publicare monitor oficialcoltuc1
 
Monitor oficial 2012
Monitor oficial 2012Monitor oficial 2012
Monitor oficial 2012coltuc1
 
Monitor oficial
Monitor oficialMonitor oficial
Monitor oficialcoltuc1
 
Proprietate industriala
Proprietate industrialaProprietate industriala
Proprietate industrialacoltuc1
 
Sediul social
Sediul socialSediul social
Sediul socialcoltuc1
 
RECUPERARI CREANTE
RECUPERARI CREANTERECUPERARI CREANTE
RECUPERARI CREANTEcoltuc1
 
LICITATIE PUBLICA
LICITATIE PUBLICALICITATIE PUBLICA
LICITATIE PUBLICAcoltuc1
 
forum ush
forum ushforum ush
forum ushcoltuc1
 
INFIINTARE FIRMA
INFIINTARE FIRMAINFIINTARE FIRMA
INFIINTARE FIRMAcoltuc1
 
cazier fiscal
cazier fiscalcazier fiscal
cazier fiscalcoltuc1
 
Monitorul oficial
Monitorul oficialMonitorul oficial
Monitorul oficialcoltuc1
 
caut avocat
caut avocatcaut avocat
caut avocatcoltuc1
 
avocat drept comercial
avocat drept comercialavocat drept comercial
avocat drept comercialcoltuc1
 
onorariu avocat
onorariu avocatonorariu avocat
onorariu avocatcoltuc1
 
avocat stagiar
avocat stagiaravocat stagiar
avocat stagiarcoltuc1
 
cumparam creante
cumparam creantecumparam creante
cumparam creantecoltuc1
 

More from coltuc1 (20)

Univ spiru
Univ spiruUniv spiru
Univ spiru
 
Spiru haret diplome licenta 2009
Spiru haret diplome licenta 2009Spiru haret diplome licenta 2009
Spiru haret diplome licenta 2009
 
Inregistrari marci
Inregistrari marciInregistrari marci
Inregistrari marci
 
Adresa monitor oficial
Adresa monitor oficialAdresa monitor oficial
Adresa monitor oficial
 
Publicare monitor oficial
Publicare monitor oficialPublicare monitor oficial
Publicare monitor oficial
 
Monitor oficial 2012
Monitor oficial 2012Monitor oficial 2012
Monitor oficial 2012
 
Monitor oficial
Monitor oficialMonitor oficial
Monitor oficial
 
Proprietate industriala
Proprietate industrialaProprietate industriala
Proprietate industriala
 
Sediul social
Sediul socialSediul social
Sediul social
 
RECUPERARI CREANTE
RECUPERARI CREANTERECUPERARI CREANTE
RECUPERARI CREANTE
 
LICITATIE PUBLICA
LICITATIE PUBLICALICITATIE PUBLICA
LICITATIE PUBLICA
 
forum ush
forum ushforum ush
forum ush
 
INFIINTARE FIRMA
INFIINTARE FIRMAINFIINTARE FIRMA
INFIINTARE FIRMA
 
cazier fiscal
cazier fiscalcazier fiscal
cazier fiscal
 
Monitorul oficial
Monitorul oficialMonitorul oficial
Monitorul oficial
 
caut avocat
caut avocatcaut avocat
caut avocat
 
avocat drept comercial
avocat drept comercialavocat drept comercial
avocat drept comercial
 
onorariu avocat
onorariu avocatonorariu avocat
onorariu avocat
 
avocat stagiar
avocat stagiaravocat stagiar
avocat stagiar
 
cumparam creante
cumparam creantecumparam creante
cumparam creante
 

Diplome spiru

  • 1. Diplome spiru Peste 10.000 de procese intentate Universităţii "Spiru Haret" (USH) de foşti studenţi, care au absolvit în 2009 cursurile la distanţă (ID) şi cu frecvenţă redusă (FR), însă nu le-au fost eliberate diplomele de licenţă, au fost câştigate de aceştia, potrivit Cabinetului de Avocatură Coltuc, Absolvenţi din 2009 ai Universităţii "Spiru Haret", la formele de învăţământ FR şi ID, au început să dea în judecată unitatea de învăţământ pentru neeliberarea diplomelor de licenţă în 2010, primul dosar de care s-a ocupat C.A. Coltuc fiind soluţionat favorabil în 29 noiembrie 2012, a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, avocatul Laura Scutarul, colaborator al cabinetului de avocatură din Bucureşti. Avocatul a precizat că, iniţial, tribunalele şi-au declinat competenţa în aceste cazuri curţilor de apel, iar recursurile s-au judecat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), ceea ce a dus la stabilirea unor termene de judecată foarte îndepărtate, dat fiind numărul mare de cazuri de pe rolul acestor instanţe. La 20 februarie 2012 însă, ICCJ a emis o decizie care prevedea ca tribunalele să fie prima instanţă competentă în aceste cazuri, iar recursurile să se judece la curţile de apel. www.coltuc.ro avocat@coltuc.ro 0745150894