SlideShare a Scribd company logo
1 of 4
Download to read offline
Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs




MTB Surmont 2011. Cel mai frumos înseamnă cel mai greu
de Roxana Lupu


Într-un fel ciudat, “cea mai frumoasă experienţă” se traduce, pentru mine şi, cred,
pentru toţi oamenii, în experienţa cea mai grea. E interesant, nu, să realizezi că te simţi
legat de o anumită situaţie din viaţa ta pentru că atunci ţi-a fost greu, foarte greu, cel
mai greu, şi, pentru că, într-un fel sau altul, ai izbutit, indiferent ce poate însemna asta în
cazul unei competiţii sportive: că ai reuşit să finalizezi cursa, că ţi-ai depăşit propriile
aşteptări, că ai reuşit să te situezi pe podium.




„Oare cum ar fi să termin eu traseul ăsta?”

Concursul Surmont MTB Challenge 2011 de la Azuga, din iulie anul acesta, a însemnat
pentru mine toate trei, dar, la final, podiumul a contat cel mai puţin dintre ele. Am
concurat doar trei fete la categoria traseului lung şi mă găseam în compania selectă a


Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011   http://bogdanantohe.ro
Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs




două sportive de elită ale mountainbike-ului feminin, Emese Fodor şi Anda Curuta.
Aşadar, pentru mine un loc 3 previzibil şi nu prea. De ce spun asta? Păi pentru că eu
aveam dubii că voi reuşi să termin cursa. Era primul traseu montan lung pe care îl
încercam şi nu lungimea lui de 44 de kilometri mă speria ci diferenţa de nivel, de 1.600
de metri în urcare.

Îmi amintesc cum m-am decis să mă înscriu la tura lungă. Am intrat pe site-ul
competiţiei şi acolo am citit descrierea, făcută parcă ori să te înspăimânte, ori să te
enerveze şi să te facă să te întrebi: „Oare cum ar fi să termin eu traseul ăsta?”. Scria
aşa: “Se adresează categoric şi în mod exclusiv elitei cicliştilor montani, cu experienţă
vastă în abordarea traseelor montane, capabili să suporte condiţiile dure ale unor urcări
susţinute, cu ruperi de ritm şi porţiuni de push-bike, până în golul alpin din creastă, la
peste 1.700 de metri altitudine, urmate de coborâri abrupte şi tehnice”. Mă luase cu
fiori, pentru că ştiam în primul rând că nu am antrenamentul necesar pentru asta. Că
sunt un om căruia îi place să meargă pe bicicletă în condiţii de concurs, un amator senin
şi cam atât.

Am luat startul în forţă, într-o dimineaţă superbă de vară şi am terminat cursa fix seara,
în jurul orei 18.00. Dar mai avem până acolo. Aşadar, am pornit pedalând energic,
înghiţind mult praf, cu un soare care devenea din ce în ce mai neprietenos. Se anunţa o
zi călduroasă, iar mie mi se părea de-a dreptul sufocantă după primii 8 kilometri. Mă
gândeam la tot felul de tâmpenii în timp ce pedalam: “Dacă fac pană la kilometrul 30, în
creierii munţilor?“, “Dacă nu reuşesc să ajung la ora patru la punctul de alimentare şi
ratez tot?!“ (regulamentul concursului prevedea ca, pentru încadrarea concurenţilor de
la tura lungă în limita de timp de 7 ore, ei să ajungă musai până în ora 16.00 la check
pointul de la kilometrul 33).

Două ceasuri rele

Cu aceste frumoase gânduri, ajung la nişte coborâri dezastruoase: rădăcini de copaci
imense, ieşite din pâmânt, ele însele o vegetaţie aparte de restul peisajului, încâlcite ca
într-un puzzle nerezolvat vreodată, într-o vale abruptă. Mi-am luat bicla în spate şi am
coborât la picior. Cum, necumn, începusem să mă încălzesc, aşa că valea de pământ
reavăn care mi se desfăşura în faţă am abordat-o de pe bicicletă, cu o viteză
considerabilă, pentru că simţeam că am de recuperat. În minutele următoare a început
o serie de întâmplări deznădăjduitoare. Prima: am căzut. Pe burtă, cu mâinile întinse
cumva înspre faţă, cu bicicleta sărind peste capul meu. M-am ridicat greu, am simţit că
mă doare mâna stângă (nici acum n-o pot întinde lateral maxim), aveam nişte julituri pe



Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011   http://bogdanantohe.ro
Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs




burtă şi la genunchi. Nişte tipi s-au speriat, au oprit repede lângă mine să-mi acorde
primul ajutor, i-am asigurat că nu e nevoie, aşa că au plecat mai departe.

Am stat pe marginea potecii, singură, în liniştea şi răcoarea pădurii, mi-am reglat
respiraţia, şi am pornit din nou la drum. Când, după alţi cinci kilometri, la o urcare, ce să
vezi? Îmi cade, frate, şaua. Mă uit la ea, o văd pe jos, lângă picioarele mele, şi nu-mi vine
să cred. “Fără şa am murit!”, mi-am spus. Sărise din resortul ei de metal şi ideea era că
cele două bare din metal, care o prindeau, erau strâmbe din pricina căzăturii de mai
devreme. Nici chip s-o potrivesc la loc. Atunci a trecut pe lângă mine un băiat din
concurs, care s-a oprit şi, până nu mi-a prins şaua la loc nu şi-a continuat drumul. I-a luat
vreo 10 minute să facă asta, să-şi prindă unghiile şi să-şi julească degetele, şi ştiţi cu toţii
cât contează 10 minute într-un concurs. Pe această cale, cum se spune, vreau să-i
mulţumesc din nou! Fără el nu terminam cursa.


“Urcă-te pe bicicletă!!! De asta eşti aici!“

Am continuat să pedalez. Şi atunci a început URCAREA. Adevărata, prima urcare din
concurs. Erau cei “5 kilometri de urcare dură, în care se acumulează peste 400 de metri
diferenţă de altitudine, spre vârful Ţigăilor, aflat la 1.700 de metri”, aşa cum scria pe
site. Pe la kilometrul 3 eram praf. Căram după mine bicicleta, că de urcat pe ea... Şi mă
uitam în sus şi mi se părea că muntele nu se mai termină, şi cu fiecare pas părea că am
legată o ghiulea de picior. Atunci a apărut în scenă colegul meu Răzvan Toader, de la
BikersTeam. Şi-i mai mulţumesc şi lui o dată! A trecut pe lângă mine fluierând, pe
bicicletă, urcând abruptul acela în pedalare şi ţipând în urmă, după mine: “Urcă-te pe
ea!!! De asta eşti aici!“. Am prins curaj. M-am urcat pe bicicletă, iar am coborât, iar am
urcat. Şi tot aşa. Am început să mă grăbesc, pentru că eram în contratimp. Trebuia să
ajung la ora 16.00 la kilometrul 33.

“Nu mai ai cum să termini concursul!”

De aici încolo, imaginile sunt pentru mine o nebuloasă, cu câteva linii conturate.
Începusem să fiu foarte obosită. Gâfâiam rău de la urcări, mă dureau picioarele, îmi vuia
capul. În plus, mai aveam vreo cinci kilometri şi foarte puţin timp până la ora 4. Cu un
kilometru înainte de punctul de alimentare, adică la 4 fără cinci minute!, mi-a zis un tip
de pe margine, habar nu am cine era: “Unde te mai duci la ora asta? Nu mai ai cum să
termini concursul, tu ştii ce urcări te aşteaptă?“. Habar nu aveam că abia atunci începea
pentru mine greul: venea urcarea super abruptă spre pârtia Cocoşu (pe care-am urcat-o



Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011    http://bogdanantohe.ro
Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs




aproape plângând de nervi, pentru că mi se părea că este foarte târziu şi nu mai am
timp!), apoi o altă coborâre şi o nouă urcare abruptă şi toooot aşa!

Voiam doar să termin cursa şi micul meu cronometru de pe bicicletă îmi arăta că este
ora 6 fără 20. Dacă nu ajungeam la ora 6 la punctul de start, pierdeam concursul.
Ajunsesem să vorbesc singură, cu cronometrul, cu bicicleta, cu pietrele. Eram sfârşită.
Când în cele din urmă am ajuns, lumea era în pregătirile de premiere, majoritatea
concurenţilor plecase deja acasă. Aşa că nu m-a văzut mai nimeni când am apărut. Eu
mă uitam după oameni, oricare ar fi fost ei, şi voiam să-i îmbrăţişez, voiam să îmbrăţişez
de fapt tot universul. Chiar şi pe tipul ăla de pe margine, care mi-a strigat că n-o să
reuşesc.




           Dacă vreți să aflați mai multe despre Roxana,o puteți urmări pe blog sau pe Facebook




Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011   http://bogdanantohe.ro

More Related Content

Viewers also liked

Triathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presă
Triathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presăTriathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presă
Triathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presăBogdan Antohe
 
Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"
Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"
Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"Bogdan Antohe
 
Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012
Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012
Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012Bogdan Antohe
 
Cupa Castrol - Tabela Berger
Cupa Castrol - Tabela BergerCupa Castrol - Tabela Berger
Cupa Castrol - Tabela BergerBogdan Antohe
 
Sky Run fundraising pack
Sky Run fundraising packSky Run fundraising pack
Sky Run fundraising packBogdan Antohe
 
Sky Run pentru companii
Sky Run pentru companiiSky Run pentru companii
Sky Run pentru companiiBogdan Antohe
 
Vocabulary Català-anglès
Vocabulary Català-anglèsVocabulary Català-anglès
Vocabulary Català-anglèsdkvphilosopher
 
Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012Bogdan Antohe
 
ULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSAL
ULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSALULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSAL
ULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSALBogdan Antohe
 

Viewers also liked (9)

Triathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presă
Triathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presăTriathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presă
Triathlon Challenge Mamaia 2011 - Prezentare & comunicat de presă
 
Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"
Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"
Program Voluntariat Asociatia "Sport pentru Viata"
 
Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012
Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012
Rezultate (partiale) Triathlon Challenge Mamaia 2012
 
Cupa Castrol - Tabela Berger
Cupa Castrol - Tabela BergerCupa Castrol - Tabela Berger
Cupa Castrol - Tabela Berger
 
Sky Run fundraising pack
Sky Run fundraising packSky Run fundraising pack
Sky Run fundraising pack
 
Sky Run pentru companii
Sky Run pentru companiiSky Run pentru companii
Sky Run pentru companii
 
Vocabulary Català-anglès
Vocabulary Català-anglèsVocabulary Català-anglès
Vocabulary Català-anglès
 
Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Olimpic masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
 
ULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSAL
ULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSALULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSAL
ULTRA SWIM 2014 - SPONSORSHIP PROPOSAL
 

More from Bogdan Antohe

Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de startTurul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de startBogdan Antohe
 
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de startTurul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de startBogdan Antohe
 
Meciuri Cupa Castrol 2013
Meciuri Cupa Castrol 2013Meciuri Cupa Castrol 2013
Meciuri Cupa Castrol 2013Bogdan Antohe
 
Conferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentara
Conferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentaraConferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentara
Conferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentaraBogdan Antohe
 
Sa ne facem bagajul pentru Winter Tri
Sa ne facem bagajul pentru Winter TriSa ne facem bagajul pentru Winter Tri
Sa ne facem bagajul pentru Winter TriBogdan Antohe
 
Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012Bogdan Antohe
 
Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012Bogdan Antohe
 
Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012Bogdan Antohe
 
Grupe - Cupa Castrol
Grupe - Cupa CastrolGrupe - Cupa Castrol
Grupe - Cupa CastrolBogdan Antohe
 
smartatletic in 2012
smartatletic in 2012smartatletic in 2012
smartatletic in 2012Bogdan Antohe
 
Rezultate Winter Tri 2012 - Individual
Rezultate Winter Tri 2012 - IndividualRezultate Winter Tri 2012 - Individual
Rezultate Winter Tri 2012 - IndividualBogdan Antohe
 
Rezultate Winter Tri 2012 - Stafeta
Rezultate Winter Tri 2012 - StafetaRezultate Winter Tri 2012 - Stafeta
Rezultate Winter Tri 2012 - StafetaBogdan Antohe
 
Gârboavele XC, Vlad Dulea
Gârboavele XC, Vlad DuleaGârboavele XC, Vlad Dulea
Gârboavele XC, Vlad DuleaBogdan Antohe
 
Diploma Smart Atletic Bloggers Team
Diploma Smart Atletic Bloggers TeamDiploma Smart Atletic Bloggers Team
Diploma Smart Atletic Bloggers TeamBogdan Antohe
 
Aqua Challenge - Clasament 5000m Masculin
Aqua Challenge - Clasament 5000m MasculinAqua Challenge - Clasament 5000m Masculin
Aqua Challenge - Clasament 5000m MasculinBogdan Antohe
 
Aqua Challenge- Clasament 5000m Feminin
Aqua Challenge- Clasament 5000m FemininAqua Challenge- Clasament 5000m Feminin
Aqua Challenge- Clasament 5000m FemininBogdan Antohe
 

More from Bogdan Antohe (17)

Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de startTurul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Prolog - Timpii de start
 
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de startTurul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de start
Turul Ciclist al Sibiului 2013 | Lista de start
 
Meciuri Cupa Castrol 2013
Meciuri Cupa Castrol 2013Meciuri Cupa Castrol 2013
Meciuri Cupa Castrol 2013
 
Conferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentara
Conferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentaraConferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentara
Conferinta Nationala ProVELO - Sectiunea ProVeloParlamentara
 
Sa ne facem bagajul pentru Winter Tri
Sa ne facem bagajul pentru Winter TriSa ne facem bagajul pentru Winter Tri
Sa ne facem bagajul pentru Winter Tri
 
Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint masculin - Triathon Challenge Mamaia 2012
 
Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultatea AG Sprint Feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
 
Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
Rezultate AG Olimpic feminin - Triathon Challenge Mamaia 2012
 
Grupe - Cupa Castrol
Grupe - Cupa CastrolGrupe - Cupa Castrol
Grupe - Cupa Castrol
 
Rezultate elite
Rezultate eliteRezultate elite
Rezultate elite
 
smartatletic in 2012
smartatletic in 2012smartatletic in 2012
smartatletic in 2012
 
Rezultate Winter Tri 2012 - Individual
Rezultate Winter Tri 2012 - IndividualRezultate Winter Tri 2012 - Individual
Rezultate Winter Tri 2012 - Individual
 
Rezultate Winter Tri 2012 - Stafeta
Rezultate Winter Tri 2012 - StafetaRezultate Winter Tri 2012 - Stafeta
Rezultate Winter Tri 2012 - Stafeta
 
Gârboavele XC, Vlad Dulea
Gârboavele XC, Vlad DuleaGârboavele XC, Vlad Dulea
Gârboavele XC, Vlad Dulea
 
Diploma Smart Atletic Bloggers Team
Diploma Smart Atletic Bloggers TeamDiploma Smart Atletic Bloggers Team
Diploma Smart Atletic Bloggers Team
 
Aqua Challenge - Clasament 5000m Masculin
Aqua Challenge - Clasament 5000m MasculinAqua Challenge - Clasament 5000m Masculin
Aqua Challenge - Clasament 5000m Masculin
 
Aqua Challenge- Clasament 5000m Feminin
Aqua Challenge- Clasament 5000m FemininAqua Challenge- Clasament 5000m Feminin
Aqua Challenge- Clasament 5000m Feminin
 

Mtb Surmont 2011, Roxana Lupu

  • 1. Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs MTB Surmont 2011. Cel mai frumos înseamnă cel mai greu de Roxana Lupu Într-un fel ciudat, “cea mai frumoasă experienţă” se traduce, pentru mine şi, cred, pentru toţi oamenii, în experienţa cea mai grea. E interesant, nu, să realizezi că te simţi legat de o anumită situaţie din viaţa ta pentru că atunci ţi-a fost greu, foarte greu, cel mai greu, şi, pentru că, într-un fel sau altul, ai izbutit, indiferent ce poate însemna asta în cazul unei competiţii sportive: că ai reuşit să finalizezi cursa, că ţi-ai depăşit propriile aşteptări, că ai reuşit să te situezi pe podium. „Oare cum ar fi să termin eu traseul ăsta?” Concursul Surmont MTB Challenge 2011 de la Azuga, din iulie anul acesta, a însemnat pentru mine toate trei, dar, la final, podiumul a contat cel mai puţin dintre ele. Am concurat doar trei fete la categoria traseului lung şi mă găseam în compania selectă a Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011 http://bogdanantohe.ro
  • 2. Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs două sportive de elită ale mountainbike-ului feminin, Emese Fodor şi Anda Curuta. Aşadar, pentru mine un loc 3 previzibil şi nu prea. De ce spun asta? Păi pentru că eu aveam dubii că voi reuşi să termin cursa. Era primul traseu montan lung pe care îl încercam şi nu lungimea lui de 44 de kilometri mă speria ci diferenţa de nivel, de 1.600 de metri în urcare. Îmi amintesc cum m-am decis să mă înscriu la tura lungă. Am intrat pe site-ul competiţiei şi acolo am citit descrierea, făcută parcă ori să te înspăimânte, ori să te enerveze şi să te facă să te întrebi: „Oare cum ar fi să termin eu traseul ăsta?”. Scria aşa: “Se adresează categoric şi în mod exclusiv elitei cicliştilor montani, cu experienţă vastă în abordarea traseelor montane, capabili să suporte condiţiile dure ale unor urcări susţinute, cu ruperi de ritm şi porţiuni de push-bike, până în golul alpin din creastă, la peste 1.700 de metri altitudine, urmate de coborâri abrupte şi tehnice”. Mă luase cu fiori, pentru că ştiam în primul rând că nu am antrenamentul necesar pentru asta. Că sunt un om căruia îi place să meargă pe bicicletă în condiţii de concurs, un amator senin şi cam atât. Am luat startul în forţă, într-o dimineaţă superbă de vară şi am terminat cursa fix seara, în jurul orei 18.00. Dar mai avem până acolo. Aşadar, am pornit pedalând energic, înghiţind mult praf, cu un soare care devenea din ce în ce mai neprietenos. Se anunţa o zi călduroasă, iar mie mi se părea de-a dreptul sufocantă după primii 8 kilometri. Mă gândeam la tot felul de tâmpenii în timp ce pedalam: “Dacă fac pană la kilometrul 30, în creierii munţilor?“, “Dacă nu reuşesc să ajung la ora patru la punctul de alimentare şi ratez tot?!“ (regulamentul concursului prevedea ca, pentru încadrarea concurenţilor de la tura lungă în limita de timp de 7 ore, ei să ajungă musai până în ora 16.00 la check pointul de la kilometrul 33). Două ceasuri rele Cu aceste frumoase gânduri, ajung la nişte coborâri dezastruoase: rădăcini de copaci imense, ieşite din pâmânt, ele însele o vegetaţie aparte de restul peisajului, încâlcite ca într-un puzzle nerezolvat vreodată, într-o vale abruptă. Mi-am luat bicla în spate şi am coborât la picior. Cum, necumn, începusem să mă încălzesc, aşa că valea de pământ reavăn care mi se desfăşura în faţă am abordat-o de pe bicicletă, cu o viteză considerabilă, pentru că simţeam că am de recuperat. În minutele următoare a început o serie de întâmplări deznădăjduitoare. Prima: am căzut. Pe burtă, cu mâinile întinse cumva înspre faţă, cu bicicleta sărind peste capul meu. M-am ridicat greu, am simţit că mă doare mâna stângă (nici acum n-o pot întinde lateral maxim), aveam nişte julituri pe Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011 http://bogdanantohe.ro
  • 3. Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs burtă şi la genunchi. Nişte tipi s-au speriat, au oprit repede lângă mine să-mi acorde primul ajutor, i-am asigurat că nu e nevoie, aşa că au plecat mai departe. Am stat pe marginea potecii, singură, în liniştea şi răcoarea pădurii, mi-am reglat respiraţia, şi am pornit din nou la drum. Când, după alţi cinci kilometri, la o urcare, ce să vezi? Îmi cade, frate, şaua. Mă uit la ea, o văd pe jos, lângă picioarele mele, şi nu-mi vine să cred. “Fără şa am murit!”, mi-am spus. Sărise din resortul ei de metal şi ideea era că cele două bare din metal, care o prindeau, erau strâmbe din pricina căzăturii de mai devreme. Nici chip s-o potrivesc la loc. Atunci a trecut pe lângă mine un băiat din concurs, care s-a oprit şi, până nu mi-a prins şaua la loc nu şi-a continuat drumul. I-a luat vreo 10 minute să facă asta, să-şi prindă unghiile şi să-şi julească degetele, şi ştiţi cu toţii cât contează 10 minute într-un concurs. Pe această cale, cum se spune, vreau să-i mulţumesc din nou! Fără el nu terminam cursa. “Urcă-te pe bicicletă!!! De asta eşti aici!“ Am continuat să pedalez. Şi atunci a început URCAREA. Adevărata, prima urcare din concurs. Erau cei “5 kilometri de urcare dură, în care se acumulează peste 400 de metri diferenţă de altitudine, spre vârful Ţigăilor, aflat la 1.700 de metri”, aşa cum scria pe site. Pe la kilometrul 3 eram praf. Căram după mine bicicleta, că de urcat pe ea... Şi mă uitam în sus şi mi se părea că muntele nu se mai termină, şi cu fiecare pas părea că am legată o ghiulea de picior. Atunci a apărut în scenă colegul meu Răzvan Toader, de la BikersTeam. Şi-i mai mulţumesc şi lui o dată! A trecut pe lângă mine fluierând, pe bicicletă, urcând abruptul acela în pedalare şi ţipând în urmă, după mine: “Urcă-te pe ea!!! De asta eşti aici!“. Am prins curaj. M-am urcat pe bicicletă, iar am coborât, iar am urcat. Şi tot aşa. Am început să mă grăbesc, pentru că eram în contratimp. Trebuia să ajung la ora 16.00 la kilometrul 33. “Nu mai ai cum să termini concursul!” De aici încolo, imaginile sunt pentru mine o nebuloasă, cu câteva linii conturate. Începusem să fiu foarte obosită. Gâfâiam rău de la urcări, mă dureau picioarele, îmi vuia capul. În plus, mai aveam vreo cinci kilometri şi foarte puţin timp până la ora 4. Cu un kilometru înainte de punctul de alimentare, adică la 4 fără cinci minute!, mi-a zis un tip de pe margine, habar nu am cine era: “Unde te mai duci la ora asta? Nu mai ai cum să termini concursul, tu ştii ce urcări te aşteaptă?“. Habar nu aveam că abia atunci începea pentru mine greul: venea urcarea super abruptă spre pârtia Cocoşu (pe care-am urcat-o Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011 http://bogdanantohe.ro
  • 4. Cea mai frumoasă experiență dintr-un concurs aproape plângând de nervi, pentru că mi se părea că este foarte târziu şi nu mai am timp!), apoi o altă coborâre şi o nouă urcare abruptă şi toooot aşa! Voiam doar să termin cursa şi micul meu cronometru de pe bicicletă îmi arăta că este ora 6 fără 20. Dacă nu ajungeam la ora 6 la punctul de start, pierdeam concursul. Ajunsesem să vorbesc singură, cu cronometrul, cu bicicleta, cu pietrele. Eram sfârşită. Când în cele din urmă am ajuns, lumea era în pregătirile de premiere, majoritatea concurenţilor plecase deja acasă. Aşa că nu m-a văzut mai nimeni când am apărut. Eu mă uitam după oameni, oricare ar fi fost ei, şi voiam să-i îmbrăţişez, voiam să îmbrăţişez de fapt tot universul. Chiar şi pe tipul ăla de pe margine, care mi-a strigat că n-o să reuşesc. Dacă vreți să aflați mai multe despre Roxana,o puteți urmări pe blog sau pe Facebook Poveste participantă în Concursul Nutricult.ro | 10-24 decembrie 2011 http://bogdanantohe.ro