SlideShare a Scribd company logo
1 of 1
Ouă ieftine, dar cu hormon i 
SURSA: http://www.jurnalul.ro/stire-alimentatie-sanatoasa/avertisment-oua-ieftine-dar-cu-hormoni- 
504304.html 
Peste 90% dintre ouăle comercializate în România conţin hormoni de 
stress şi alte substanţe nocive pentru sănătate. Înainte de a merge la 
cumpă rături pentru Paşti, învăţaţi să deosebiţi ouăle de slabă calitate 
de cele sănătoase. 
În România, aproape toate ouăle comercializate provin de la găini crescute în baterii, pe o 
suprafaţă mai mică decât o coală de hârtie şi hrănite cu furaje chimizate. Potrivit prof. doctor 
Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, aceste ouă conţin 
hormoni de stress şi alte substanţe nocive pentru sănătate. Tocmai din acest motiv, Uniunea 
Europeană a propus ca din 2012 ele să fie retrase de pe piaţă. 
DESCIFRAŢI CODUL! 
Avem şi opţiuni mai sănătoase, iar pentru a deosebi ouăle de slabă calitate de cele sănătoase 
nu trebuie decât să interpretaţi cifrele inscripţionate pe ele. Astfel, pe lângă termenul de 
garanţie, oul este inscripţionat şi cu un cod de cifre (uneori mai puţin lizibil), pe care nu ar 
trebui să îl trecem cu vederea, pentru că el oferă informaţii foarte importante cu privire la 
calitatea produsului. 
Există patru categorii de ouă care, potrivit reglementărilor UE, pot fi comercializate. Această 
clasificate se face în funcţie de modalitatea de creştere a păsărilor de la care provin ouăle, iar 
marcarea respectă standardele europene. 
Astfel, prima cifră a codului precizează calitatea oului, iar următoarele cifre reprezintă codul de 
producător. Concret: ouăle marcate cu cifra 3 provin de la găini crescute în baterii şi 
reprezintă, din păcate, peste 90% dintre ouăle comercializate în România. 
Ouăle care provin de la găini crescute pe sol sunt marcate cu cifra 1, cele de la păsările 
dezvoltate în aer liber cu cifra 2, iar cele ecologice - cu 0. Acestea din urmă sunt cele mai 
sănătoase, subliniază profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Dar şi preţul ouălor ecologice este 
mai mare. În supermarketurile din ţara noastră se găsesc de obicei doar ouă de baterie şi 
ecologice. În ţara noastră, producţia de ouă de la găini crescute pe sol este foarte scăzută. 
PROTECŢIA ANIMALELOR 
Mai multe lanţuri de supermarketuri din Europa au renunţat deja la ouăle provenite de la găini 
crescute în baterii în favoarea celor de la găini crescute pe sol. Această schimbare vine şi ca 
urmare a presiunilor exercitate de organizaţiile pentru protecţia animalelor, care militează de 
mai mulţi ani pentru modificarea condiţiilor de creştere a găinilor. Aceste organizaţii susţin că 
tratamentul la care sunt supuse găinile este de două ori condamnabil: agresează păsările şi 
reprezintă un atentat la sănătatea consumatorilor.

More Related Content

More from Biro Bela

Une eglise tres speciale
Une eglise tres specialeUne eglise tres speciale
Une eglise tres specialeBiro Bela
 
Arta conversatiei
Arta conversatieiArta conversatiei
Arta conversatieiBiro Bela
 
Photos Mind-Blowing
Photos Mind-BlowingPhotos Mind-Blowing
Photos Mind-BlowingBiro Bela
 
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandireAngel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandireBiro Bela
 
Alfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintingsAlfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintingsBiro Bela
 
Un defect al femeii
Un defect al femeiiUn defect al femeii
Un defect al femeiiBiro Bela
 
Harta energetică a româniei
Harta energetică a românieiHarta energetică a româniei
Harta energetică a românieiBiro Bela
 
Urme pe nisip
Urme pe nisipUrme pe nisip
Urme pe nisipBiro Bela
 
Mari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lorMari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lorBiro Bela
 
Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.Biro Bela
 
Totul despre miel
Totul despre mielTotul despre miel
Totul despre mielBiro Bela
 
Martisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor GheorgheMartisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor GheorgheBiro Bela
 
Asasinii economici.
Asasinii economici.Asasinii economici.
Asasinii economici.Biro Bela
 
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaieDespre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaieBiro Bela
 
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel micPoveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel micBiro Bela
 
Gardens of greenhouse
Gardens of greenhouseGardens of greenhouse
Gardens of greenhouseBiro Bela
 

More from Biro Bela (20)

Une eglise tres speciale
Une eglise tres specialeUne eglise tres speciale
Une eglise tres speciale
 
Arta conversatiei
Arta conversatieiArta conversatiei
Arta conversatiei
 
Photos Mind-Blowing
Photos Mind-BlowingPhotos Mind-Blowing
Photos Mind-Blowing
 
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandireAngel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
Angel Escudero noesiterapie Vindecarea prin gandire
 
Alfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintingsAlfredo Rodriguez - paintings
Alfredo Rodriguez - paintings
 
Un defect al femeii
Un defect al femeiiUn defect al femeii
Un defect al femeii
 
Harta energetică a româniei
Harta energetică a românieiHarta energetică a româniei
Harta energetică a româniei
 
Urme pe nisip
Urme pe nisipUrme pe nisip
Urme pe nisip
 
Mari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lorMari scriitori rusi si sotiile lor
Mari scriitori rusi si sotiile lor
 
Zambézi
ZambéziZambézi
Zambézi
 
Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.Prado museum. Masterpieces from The Prado.
Prado museum. Masterpieces from The Prado.
 
Totul despre miel
Totul despre mielTotul despre miel
Totul despre miel
 
Martisor%20
Martisor%20Martisor%20
Martisor%20
 
Martisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor GheorgheMartisor cu Tudor Gheorghe
Martisor cu Tudor Gheorghe
 
Martisor
MartisorMartisor
Martisor
 
Asasinii economici.
Asasinii economici.Asasinii economici.
Asasinii economici.
 
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaieDespre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
Despre banane bicarbonat de sodiu si lamaie
 
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel micPoveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
Poveste esti puiul cel mare sau puiul cel mic
 
Gardens of greenhouse
Gardens of greenhouseGardens of greenhouse
Gardens of greenhouse
 
Thats god
Thats godThats god
Thats god
 

085 ouă ieftine

  • 1. Ouă ieftine, dar cu hormon i SURSA: http://www.jurnalul.ro/stire-alimentatie-sanatoasa/avertisment-oua-ieftine-dar-cu-hormoni- 504304.html Peste 90% dintre ouăle comercializate în România conţin hormoni de stress şi alte substanţe nocive pentru sănătate. Înainte de a merge la cumpă rături pentru Paşti, învăţaţi să deosebiţi ouăle de slabă calitate de cele sănătoase. În România, aproape toate ouăle comercializate provin de la găini crescute în baterii, pe o suprafaţă mai mică decât o coală de hârtie şi hrănite cu furaje chimizate. Potrivit prof. doctor Gheorghe Mencinicopschi, directorul Institutului de Cercetări Alimentare, aceste ouă conţin hormoni de stress şi alte substanţe nocive pentru sănătate. Tocmai din acest motiv, Uniunea Europeană a propus ca din 2012 ele să fie retrase de pe piaţă. DESCIFRAŢI CODUL! Avem şi opţiuni mai sănătoase, iar pentru a deosebi ouăle de slabă calitate de cele sănătoase nu trebuie decât să interpretaţi cifrele inscripţionate pe ele. Astfel, pe lângă termenul de garanţie, oul este inscripţionat şi cu un cod de cifre (uneori mai puţin lizibil), pe care nu ar trebui să îl trecem cu vederea, pentru că el oferă informaţii foarte importante cu privire la calitatea produsului. Există patru categorii de ouă care, potrivit reglementărilor UE, pot fi comercializate. Această clasificate se face în funcţie de modalitatea de creştere a păsărilor de la care provin ouăle, iar marcarea respectă standardele europene. Astfel, prima cifră a codului precizează calitatea oului, iar următoarele cifre reprezintă codul de producător. Concret: ouăle marcate cu cifra 3 provin de la găini crescute în baterii şi reprezintă, din păcate, peste 90% dintre ouăle comercializate în România. Ouăle care provin de la găini crescute pe sol sunt marcate cu cifra 1, cele de la păsările dezvoltate în aer liber cu cifra 2, iar cele ecologice - cu 0. Acestea din urmă sunt cele mai sănătoase, subliniază profesorul Gheorghe Mencinicopschi. Dar şi preţul ouălor ecologice este mai mare. În supermarketurile din ţara noastră se găsesc de obicei doar ouă de baterie şi ecologice. În ţara noastră, producţia de ouă de la găini crescute pe sol este foarte scăzută. PROTECŢIA ANIMALELOR Mai multe lanţuri de supermarketuri din Europa au renunţat deja la ouăle provenite de la găini crescute în baterii în favoarea celor de la găini crescute pe sol. Această schimbare vine şi ca urmare a presiunilor exercitate de organizaţiile pentru protecţia animalelor, care militează de mai mulţi ani pentru modificarea condiţiilor de creştere a găinilor. Aceste organizaţii susţin că tratamentul la care sunt supuse găinile este de două ori condamnabil: agresează păsările şi reprezintă un atentat la sănătatea consumatorilor.