3. Legende

4. Cândva, era un copil cu un
suflet ce nu cunoştea
păcatul, cu ochi calzi ca ai
unui miel. Era fata unui om
bogat şi a unei femei
crude. Avea mai mulţi fraţi
şi surori, care iubeau banii
şi răutatea, ca părinţii lor.
Primăverii, fetei cu codiţe,
nu-i plăceau aceste lucruri,
ci adevărul, dreptatea,
oamenii simpli şi iubirea, de
care nu avea parte. Părinţii
Primăverii aveau un castel
în deşert, iar asta o chinuia
pe fată. Visa să audă râul
curgând repede, melodios,
să simtă colţul ierbii sub
picioare şi să audă glasul
pădurii răsunând.

6. Într-o zi, ea a plecat de acasă pentru că se săturase de
minciuna şi ura din jur. Mergea rătăcind prin deşert de parcă
auzise glasul cuiva, glasul unui om ce o chema la el ca şi cum ar
fi fost fata lui. Era obosită, moartă de sete, dar totuşi
mergea, până a căzut. Când a deschis ochii, era într-un loc
sărăcăcios, dar plăcut privirii. Acolo se afla Dumnezeu. El o
întrebă pe fată ce îşi doreşte mai mult. Primăvara a răspuns:
- Îmi doresc să mă răzbun pe răul ce a cuprins familia mea.

8. Atunci Dumnezeu a trimis frigurile cele
mai aspre ce au cuprins deşertul.
Părinţii Primăverii şi-au dat seama de
lipsa ei şi au început să se vaite şi să-
şi regrete faptele rele. Fetei i se
rupea inima când vedea aceste lucruri.
Ceru să se întoarcă şi să-şi mai vadă o
dată părinţii şi fraţii. Dumnezeu o
trimise ca un înger pentru a desface
blestemul. Când a pus piciorul pe
pământ, acesta a înverzit, au răsărit
copaci şi s-au auzit râuri curgând şi
păsări cântând. Toţi şi-au cerut
iertare de la ea şi i-au spus că vor să
trăiască ca nişte oameni obişnuiţi în
împărăţia lui Dumnezeu. Acum ei
locuiesc acolo şi speră ca lumea să-şi
amintească povestea lorşi să nu facă la
fel!”

10. Una din legendele vehiculate o înfățișează pe Dochia ca o
fecioară frumoasă, neprihănită, sora regelui Decebal.
Aceasta se îndrăgostește de însuși Traian. Hăituită de
soldații romani, aceasta se trezește în sanctuarul natural al
munților, unde îl imploră pe Zeul Suprem sau Primordial să o
salveze din calea acestora, riscând să ajungă trofeu de
război. Zeul o transforma, alaturi de oile acesteia, în stanele
de piatră ce se află în munții Ceahlau și astăzi.

12. Legenda Crinului
Legenda spune că trăia pe vremuri o vrăjitoare deosebit de rea şi de
puternică. Se făcea că tot ce atingea această vrăjitoare se prefăcea în
stană de piatră. Dar dacă se atingea de un copil, acesta era prefăcut
într-o floare.
Pe acea vreme, trăiau doi copii, frate şi soră, care nu aveau părinţi şi
plecaseră în lumea largă pentru a-şi găsi o familie. Cei doi copii ajung la
castelul vrăjitoarei şi, apropiindu-se prea mult de castel, fata este
prefacută într-o floare.

14. Băiatul, dorind să îşi salveze sora, cere ajutorul Zânei Florilor, care îi
dă o floare care să îl ajute să îşi salveze sora. Se pare că această
floare, dacă atingea un obiect fermecat de vrăjitoare, rupea vraja care
îl cuprinsese. Cu ajutorul acestei flori, băiatul reuşi să îşi descânte
surioara şi să o transforme pe aceasta la loc în fată.
Cei doi încearcă apoi să fugă, dar sunt prinşi de vrăjitoare, care îi
preschimbă în doi crini, două flori albe, al căror miros este foarte
puternic, pentru ca nimeni să nu se poată apropia de ei cu floarea
fermecată pentru a-i salva.

16. Legenda Lăcrămioarei
Legenda spune că trăiau
odinioară, în mijlocul unui castel
din basme, doi copii de rege: un
băiat şi o fată. La naştere, cei
doi copii primiseră de la zâna lor
cea bună cele mai minunate
daruri: frumuseţe, înţelepciune,
cuminţenie.
Cei doi copii crescuseră împreună
şi îşi petreceau majoritatea
timpului împreună, jucându-se în
grădinile castelului, grădini pline
de flori.
Din păcate, atunci când copiii au
împlinit 10 ani, o boală nemiloasă
a cuprins ţinutul în care locuiau şi
întregul lor regat a fost cuprins
de jale. Printre cei atinşi de
boală s-a numărat şi fata regelui,
care până la urmă moare.

18. Băiatul regelui, care ţinea foarte mult la sora lui, de care
era nedespărţit, a început atunci să plângă şi nu s-a mai
putut opri. Atunci, lacrimile sale s-au transformat în nişte
flori albe, micuţe, care s-au aşternut peste toate văile şi
grădinile unde se jucau pâna atunci cei doi prinţi. Prinţul a
fugit de la castel şi s-a ascuns de lume, pentru a nu fi văzut
de ceilalţi că îşi plânge sora. Florile născute din lacrimile
sale au căpătat numele de lăcrămioare.

20. Legenda Margaretei
Legenda spune că Margareta era o prinţesă deosebit de frumoasă, care
fusese promisă la naştere Împăratului Florilor.
La vârsta de 16 ani, Margareta se îndrăgosteşte de un prinţ nespus de
frumos şi nespus de viteaz. Cei doi se iubesc şi plănuiesc să fugă împreună
pentru a se putea căsători şi pentru a scăpa de promisiunea făcută
Împăratului Florilor.
Împăratul Florilor află şi îl provoacă pe prinţ la duel. Cei doi se bat în săbii
şi paloşe trei zile şi trei nopţi şi în final prinţul este ucis.

22. Speriată şi îndurerată,
Margareta fuge în munţi,
iar Împăratul Florilor fuge
pe urmele ei. Dându-şi
seama că nu are scăpare,
Margareta se roagă,
plângând, să moară mai
bine decât să fie a
Împăratului Florilor. Ruga
îi este ascultată şi
Margareta moare.
Îndurerat şi dându-şi
seama de greşeala făcută,
Împăratul Florilor o
transformă pe Margareta
într-o floare albă, pentru
ca aceasta să poată trăi
veşnic fără ca cineva să o
poată atinge.