Successfully reported this slideshow.
We use your LinkedIn profile and activity data to personalize ads and to show you more relevant ads. You can change your ad preferences anytime.

39101879 deficitul-de-atentie-si-hiperactivitate

2,396 views

Published on

  • ⇒ www.WritePaper.info ⇐ is a good website if you’re looking to get your essay written for you. You can also request things like research papers or dissertations. It’s really convenient and helpful.
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here
  • You can hardly find a student who enjoys writing a college papers. Among all the other tasks they get assigned in college, writing essays is one of the most difficult assignments. Fortunately for students, there are many offers nowadays which help to make this process easier. The best service which can help you is HelpWriting.net
       Reply 
    Are you sure you want to  Yes  No
    Your message goes here
  • Be the first to like this

39101879 deficitul-de-atentie-si-hiperactivitate

  1. 1. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ŞCOALA DOCTORALĂ – PSIHOLOGIE PROPUNĂTOR, Drd. VĂRĂŞTEANU CARMEN-MIHAELA ANUL I 2008-2009 UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
  2. 2. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI ŞCOALA DOCTORALĂ – PSIHOLOGIE PROPUNĂTOR, Drd. VĂRĂŞTEANU CARMEN-MIHAELA ANUL I 2008-2009 PSIHODIAGNOSTIC
  3. 3. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 Diagnosticarea copiilor cu ADHD (Diagnosing children with ADHD) Carmen-Mihaela Vărăşteanu1 Abstract A child who is hyperactive is not feeling in control of his body. His motor difficulties cause poor eye-hand co-ordination and affect his ability to write easily and clearly. This child has severe learning disabilities caused by impairment of perceptual abilities (visual, auditory and sometimes tactile). He is confused and irritated by the many stimuli in his environment. There are also many secondary effects that contribute to the child difficulties. Adults are impatient with him, do not trust him, yell at him and sometimes can’t stand him. He has few friends, since he has poor interpersonal relationship skills. He feels bad about his learning impairments and his self-image is usually very poor. This paper presents a complex plan for the diagnosis of attentiveless hyperactivity disorder. This plan combines different methods of diagnosis adapted for the teachers of these children but not only for them. The paper includes statistical data of the situation currently in Constanta county. Introducere ADHD - tulburare cu deficit de atenţie, hiperactivitate/impulsivitate este o afectiune comportamentala, de natura neurobiologica, destul de frecvent intalnita la copii si adolescenti fiind caracterizată de un set de manifestari implicand lipsa de atentie, agitaţia excesivă şi impulsivitatea. Un copil sare si topaie, lovindu-se de pereti, transformand sala de clasa sau propria casa intr-o arena. Un altul nu poate citi sau memora tabla inmultirii sau se rataceste adeseori pe coridoarele scolii pentru ca incurca stanga cu dreapta. Altul nu poate arunca sau prinde o minge si se impiedica la tot pasul,fiindu-i greu sa navigheze prin spatiul inconjurator. Apoi mai sunt si acei copii care au caderi nervoase si emotionale deoarece sunt cronic prea stimulati sau excitati de lumina si zgomot. Toti acesti copii sufera de ADHD (attention deficit hyperactivity disorder), dyslexia (copilul are probleme de 1 Asistent univeristar – Universitatea „Ovidius” Constanta - D.P.P.D.
  4. 4. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 invatare: dificultate in recunoasterea si intelegerea limbajului scris) si dyspraxia (incoordonare musculara totala sau partiala). Un numar mare de copii scolari are probleme comportamentale, jumatate dintre ei prezentând probleme legate de hiperactivitate sau atentie. Deseori, medicii sunt rugati sa evalueze si sa trateze copii care merg mai greu la scoala, au relatii necorespunzatoare cu colegii sau sfideaza disciplina impusa de parinti. Conform unor statistici zonale, România are de două ori mai mulţi copii hiperactivi ( 12-19%), faţă de media internaţională ( 6-9% ). Dintre aceştia, 80% sunt băieţi, iar 20% fete. ADHD este o tulburare cronica tratabila mai eficient cu cat este depistata mai devreme. Nediagnosticata si netratata la timp poate avea consecinte grave asupra vietii copilului (rezultate scolare slabe, depresie, dificultati in a-si face prieteni, etc) dar si probleme in dezvoltarea sa ulterioara ca adolescent si ca adult . De asemenea impactul este puternic si asupra parintilor si fratilor, fiind uneori cauza aparitiei problemelor în familie. Un copil cu ADHD care nu este diagnosticat şi tratat la timp se va confrunta cu multe probleme acasă şi în societate.“ Din cauza comportamentului la şcoală va fi izolat de grup, va fi respins de colegi. Profesorul îl va certa pentru că nu e atent. Acasă, simţindu-se ei înşişi vinovaţi, părinţii îşi vor revărsa şi ei angoasele pe copil. Cu timpul, atât situaţia de la şcoală, cât şi cea de acasă vor înrăutăţi simptomele, iar în lipsa tratamentului, copiii cu ADHD devin agresivi, dezvoltând comportamente antisociale şi prezintă un risc crescut de consum de droguri. Lucrarea de faţă îşi propune să identifice o situaţie statistică la nivelul judeţului Constanţa privind numărul de copii identificaţi cu ADHD care se află în centre de asistenţă psihopedagogică, dacă au fost semnalate şi alte cazuri locale care nu au fost cuprinse în programul de recuperare al centrelor şi modalităţile prin care se poate face diagnosticarea cât mai corectă a subiecţiilor.
  5. 5. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 ADHD – PROBLEMĂ A SOCIETĂŢII CONTEMPORANE Istoric În 1902, doctorul britanic George H. Still descrie 43 de copii agresivi, sfidatori, emotivi, dezinhibati, care aveau o atentie limitata si tulburari de comportament. La acel moment, acest comportament s-a considerat a fi un defect la nivel moral (morbid failure of self-control), cu limitarea capacitatii individuale de autoreglare pe baza a ceea ce este corect, mentionând ca poate aparea la indivizi cu sau fara tulburari cognitive si afectiuni neurologice. Într-un fel, acest comportament era legat de deficitul de atentie si avea o baza neurologica. Kahu si Cohen descriu în 1934 copii si adolescenti cu istoric de encefalopatie dobândita dupa pandemia de encefalita Von Economo (encefalita letargica) care prezentau un sindrom comportamental postencefalitic caracterizat prin hiperactivitate, incoordonare, tulburari de învatare, impulsivitate si agresiune, reprezentând un sindrom de „agitatie organica“. Astfel, în anii ’30, accentul este pus pe relatia dintre simptome si afectarea cerebrala (infectii toxice, traumatisme craniene, hipoxie), inclusiv neonatala, facându-se asemanarea cu simptomele observate la animale sau oameni cu leziuni cerebrale la nivel frontal. În anii ’40-’50, Strauss si Lehtinen extind conceptul si includ si copiii fara afectare cerebrala, dar care prezentau impulsivitate si comportament hiperactiv. Ei descriu acesti copii ca având o leziune cerebrala minima, sugerând nu numai ca modelul comportamental este dovada directa a implicarii SNC, dar si ca numai
  6. 6. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 semnele clinice, singure, sunt dovezi suficiente pentru a diagnostica o afectare cerebrala minima. Ulterior (anii ’60), termenul de „leziune cerebrala minima“ este înlocuit de „disfunctie cerebrala minima“ (minimal brain dysfunction, MBD), întrucât, în majoritatea cazurilor, nu exista dovada de leziune. Abia la sfârsitul anilor ’50 hiperactivitatea începe sa joace rolul central în ipotezele de diagnostic si etiologice. Tot acum sunt recunoscute si rolurile cortexului, talamusului si ganglionilor bazali în reglarea comportamentului motor. Începe sa se foloseasca termenul de „reactie hiperkinetica a copilului“ si, în absenţa patologiei organice, se iau în considerare mecanisme bazate pe factori neurologici, dar si de mediu. Medicatia stimulanta e recunoscuta ca benefica de la sfârsitul anilor ’30, dar utilitatea ei se extinde mai mult în anii 1960. Tot atunci se elaboreaza si sustine conceptul de tratament multimodal. În anii ’70 cercetatorii recunosc din nou rolul central al deficitului de atentie, care pâna atunci fusese considerat doar ca fenomen asociat si se schimba din nou denumirea în „tulburarea cu deficit de atentie“ (attention deficit disorder, ADD). Sunt recunoscute si alte trasaturi ale sindromului ca impulsivitatea, dificultat ile de modulare a comportamentului. În anii ’70, atentia s-a centralizat asupra separarii în subtipuri pe baza prezentei sau absentei impulsivitatii si hiperactivitatii. Între anii ’80-’90, rolul central al neatentiei este pus sub semnul întrebarii; multi cercetatori considera ca deficitul central ar putea fi la nivelul prelucrarii informatiilor primite si elaborarea raspunsului sau în incapacitatea blocarii raspunsului adecvat pâna la prelucrarea tuturor informatiilor primite. Etiologie Cauza precisa a ADHD rămâne nedeterminată, însă noi studii aduc lumina asupra potentialilor factori de risc. ADHD ramâne un diagnostic comportamental. S-au propus numeroase etiologii, dar, din cauza heterogenitat ii afectiuniii, este putin probabil sa se gaseasca o singura etiologie care sa se aplice în mod satisfacator la toate cazurile. Când etiologia este mai bine înteleasa, este posibil sa fie considerata multipla (multifactoriala), fie între cazuri, fie în cadrul aceluiasi caz sau ambele, adica
  7. 7. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 un caz poate fi determinat de un alt factor decât alt caz, si chiar în acelasi caz pot exista mai multe cauze. 1. Teoria disfunctiei cerebrale În anii ’60, a evoluat conceptul de MBD, asociind tulburare de perceptie, conceptualizare, limbaj, memorie si control al atentiei, impulsurilor si al activitat ilor motorii cu probleme functionale ale SNC. Meritul acestui concept a fost acela ca a atras atentia asupra mecanismelor si functiilor cerebrale si s-a îndepartat de ideea prevalenta pâna atunci cum ca ADHD s-ar datora proastei cresteri a copilului de catre parinti. 2. Teoria leziunilor anatomice Este sustinuta de o serie de studii imagistice care dovedesc diferente între copiii cu ADHD si cei din lotul de control. Diferentele sunt localizate în special în regiunea anterioara a creierului si la nivelul striatului. Masuratori ale diferitelor regiuni specifice se pot obtine prin rezonanta magnetica cu scanarea imaginii. S-au efectuat câteva studii folosind analiza volumetrica a unor regiuni specifice ale creierului obtinute prin metoda de mai sus. Au fost incluse cortexul frontal, ganglionii bazali (caudat, putamen, globus palidus), cerebelul si corpul calos. Rezultatele difera de la un studiu la altul, dar în toate se observa ca lobul frontal sau cortexul prefrontal drept erau mai mici. Alte studii arata corpul calos anterior sau posterior mai mic sau pierderea asimetriei normale a lobului caudat (stângul mai mare ca dreptul), cu un globus palidus drept sau stâng mai mic. Acestea sugereaza implicarea circuitelor fronto-striate si posibil si a conexiunilor intracorticale, via corpul calos, în neuropsihologia deficien- telor asociate cu ADHD. Alte studii recente, folosind imagistica prin rezonanta magnetica (MRI) la copiii cu ADHD, gasesc volume mai mici ale creierului în toate regiunile. Tomografia cu emisie de pozitroni (Positron Emission Tomography, PET), care utilizeaza un trasor radioactiv pentru evaluarea activitatii metabolice a unor regiuni cerebrale specifice, a adus rezultate neconcordante, dar SPECT (Single-Photon Computed Tomography) a aratat hipoperfuzie cerebrala la nivelul striatului si hiperperfuzie în ariile senzoriale si senzorio- motorii. MRI functionala neinvaziva (fMRI) ofera o cale mai putin invaziva de masurare a
  8. 8. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 activitatii cerebrale regionale si furnizeaza date utile despre ADHD datorita usurintei de a se repeta scanarea în diferite situatii si conditii. Aceasta tehnica are posibilitatea de a mari întelegerea problemei, oferind date din timpul testelor de performanta. Studiile preliminare au aratat ca grupul experimental prezinta reducerea activitatii în anumite arii ale emisferei drepte, inclusiv regiunea frontala dreapta si activitate mai intensa în arii subcorticale, în special în insula dreapta si nucleul caudat stâng. Tehnologia axata pe electroencefalograma (EEG) cantitativa se bazeaza pe cuantificarea undelor tradi- tionale (alfa, beta, delta si teta) în situatii controlate, cum ar fi în timpul unui test de performanta. Este tot o metoda neinvaziva si de aceea poate fi repetata. Studiile preliminare arata activitate EEG alterata în timpul unei sarcini legate de atentie, cu cresterea activitatii corticale lente (în special în ariile frontale) si scaderea activitatii corticale rapide. Aceste modele indica un nivel de alerta diferit la copiii cu ADHD si sugereaza o întârziere în maturarea corticala functionala. Totusi, sunt necesare studii ulterioare pentru a trage o concluzie asupra acestui instrument clinic. Doua noi studii au arătat ca un neurotransmitator chimic numit dopamina ar putea juca un rol important in cauzele aparitiei sindromului ADHD. Studiile, publicate in editia din luna august a anului trecut a Archives of General Psychiatry, nu dezvaluie cauzele precise a acestei maladii. Primul din cele doua studii pune accentul pe cauzele genetice de aparitie a ADHD, mai precis pe variatia unei gene, numita gena DRD4, care determina aparitia unui receptor pentru dopamina la nivelul creierului. Dopamina este un neurotransmitator chimic foarte important folosit de catre celulele nervoase ale creierului pentru a comunica. Este corelat cu multe functii ale organismului printre care miscarea si starea psihica . Philip Shaw, medic in psihiatrie infantila la National Institute of Mental Health – SUA, si colegii sai au studiat gena DRD4 la 105 copii cu ADHD si la 103 copii fara ADHD. Copiii aveau varsta de 10 ani, la momentul demararii studiului. Cercetatorii au scanat creierul copiilor folosind imagistica de rezonanta magnetica (MRI). Deasemenea, creierul a 67 de copii a fost scanat si sase ani mai tarziu.
  9. 9. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 Astfel doctorii au observat ca, minorii care aveau ADHD erau predispusi la o variatie a genei DRD4, fata de copiii care nu manifestau simptomele specifice ADHD. Dar, nu toti copiii aveau acea variatie particulara a genei DRD4. In schimb, variatia acestei gene, DRD4, era prezenta mai ales la copiii care aveau un nivel IQ mai ridicat. Mai mult, aceasta variatie a genei DRD4 era prezenta printre copiii a caror simptome ADHD s-au redus in timp. “Concluzia cea mai importanta este aceea ca pana acum, cel mai important factor de risc genetic pentru ADHD (forma 7-de repetare a genei pentru receptorul dopaminic D4) a fost corelata cu simptome clinice mai bune in timp, si cu un nivel de inteligenta crescut intr-un grup vast de copii cu ADHD,” spune Shaw. Scanarile efectuate asupra creierului ar putea constitui un indiciu, legat de aceasta imbunatatire a simptomelor. Copiii cu ADHD care aveau aceasta variatie a genei DRD4, prezentau un cortex mai subtire, la nivelul regiunilor legate de atentie, atunci cand incepuse studiul, dar cortexul in aceste regiuni s-a ingrosat in urmatoarea perioada. “Studiul coreleaza genele cu simptomele clinice, precum si cu dezvoltarea creierului,” adauga Shaw. Deasemenea el sublinieaza ca majoritatea copiilor au luat medicamente ADHD la un moment dat in timpul studiului, dar ca aceste medicamente nu pot explica concluziile acestui studiu. Echipa lui Shaw spune ca gena DRD4 nu este singura gena responsabila de ADHD, si ca probabil mult mai multe gene influenteaza acest sindrom. Nora Volkow, doctor la National Institute on Drug Abuse – SUA, si echipa sa, au studiat activitatea dopaminica intr-o serie de teste care au inclus injectii intravenoase, cu substanta activa din medicamentul pentru ADHD numit Ritalin. Testele au aratat ca adultii cu ADHD aveau un sistem de secretie a dopaminei foarte lent. “Prin studierea subiectilor cu ADHD, a caror activitate dopaminica scazuse, putem intelege de ce medicamente ca Ritalin si Adderall, care ridica nivelul dopaminei din creier, ar fi benefice subiectilor cu ADHD, prin intarirea semnalelor neuronale dopaminice de la nivelul creierului,” spune Volkow. “Deasemenea ne furnizeaza probe ca ADHD este o boala care ia nastere prin distrugerea sistemului dopaminic,” mai adauga Volkow. Ea mai sublinieaza ca din moment ce “droguri ca nicotina sau cocaina maresc activitatea
  10. 10. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 dopaminica de la nivelul creierului, aceste studii ne ajuta sa intelegem de ce subiectii cu ADHD prezinta un risc crescut de abuz de droguri.” 3. Teoria genetica De mult timp se cunoaste ca ADHD apare grupat în familii. Studiile pe gemeni sau copii adoptati au dovedit ca aceasta agregare familiala este de cauza genetica si nu dobândita. Rudele de gradul I si II ale pacientilor cu ADHD au riscul cel mai mare pentru ADHD (de 5 ori mai mare pentru rudele de gradul I fata de rudele celor din grupul de control). De asemenea, acestia au risc mai mare pentru tulburarile antisociale, depresie majora, dependenta de droguri si anxietate. Alte dovezi sunt sugerate de sindromul Tourette, care se crede a fi determinat de o gena dominanta cu penetranta variabila. Jumatate dintre pacientii cu sindrom Tourette au si ADHD, dar asocierea genetica specifica nu este clara. Nu s-a descoperit un model genetic înnascut pentru ADHD, desi cercetatorii studiaza genele pacientilor. Analizele genetice sunt complicate însa de înalta comorbiditate si de varietatea de simptome din cadrul populatiei. Deocamdata, prin studii de biologie moleculara, sindromului ADHD i-au fost asociate 3 gene. În 1993, Hauser si colab arata ca aproximativ 40% dintre adultii si 70% dintre tinerii cu rezistenta generalizata la hormonii tiroidieni (generalized resistance to thyroid hormone, GRTH), o boala rara, autozomal dominanta, determinata de o mutatie la nivelul genei de pe cromozomul 3 pentru receptorul tinta tisular B, au un profil simptomatic si comportamental compatibil cu diagnosticul de ADHD. Totusi, aceasta este o cauza rara de ADHD (2-3%). În 1995, Cook si colab raporteaza asocierea între ADHD si o forma specifica a genei transportorului de dopamina (perechea de baze alele DAT1 480), fapt întarit si de Gill si colab (1997). Transportorul de dopamina detine un rol important în ADHD întrucât este locul celei mai importante actiuni farmacologice a metilfenidatului sau a altor agenti blocanti ai recaptarii dopaminei, eficace în ADHD. În câteva studii s-a asociat ADHD cu o forma particulara a receptorului dopaminergic tip 4 (DRD4-7), care contine un segment particular de ADN repetat de 7 ori (Lahoste, 1996; Swanson, 1998). Aproximativ 30% din indivizii cu ADHD prezinta alela repetata în timp ce în
  11. 11. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 populatia generala se întâlneste aproape la jumatate din frecventa mentionata. La adult, aceasta se asociaza cu un comportament de cautare a noului si determina un raspuns intracelular slab la dopamina. Acesta a fost socotit model pentru o posibila legatura între comportamentul asociat ADHD (cercetarea noului) si mecanismele dopaminergice de neurotransmitere. Recent, cercetatorii au crescut soareci carora le lipsesc unul dintre cei 5 receptori dopaminergici (D1 sau D3) sau transportorul dopaminergic responsabil de recaptarea dopaminei. Acesti soareci au un exces de dopamina la nivelul sinapsei si prezinta activitate motorie crescuta. ªoarecii carora le lipsesc receptorii D2 sau D4 au avut o diminuare a activitatii motorii. Waldman (1997) a raportat o asociere diferentiata între gene si domeniul simptomelor, simptomele de neatentie fiind mai puternic prezise de asocierea cu gena DRD4 si simptomele de hiperactivitate- impulsivitate asociate cu gena DAT. De asemenea, domeniul tulburarilor de atentie este puternic predictiv pentru afectare academica si în familie, independent de problemele hiperactivitateimpulsivitate. Se pare ca exista mai multe forme de ADHD, independente din punct de vedere genetic, care difera în severitatea domeniului simptomelor definite de DSM-IV si în modelul de comorbiditate. Aceasta sugereaza ca folosirea criteriilor de diagnostic DSM-IV pentru studii genetice poate fi problematica. Probabil folosirea altor definitii pentru fenotip va permite identificarea mai multor subtipuri omogene din punct de vedere genetic pentru studiu. Mai mult, aceste rezultate pot aduce o explicatie pentru raspunsul diferit la tratament al diferitilor copii. Formele de boala genetic diferite s-ar putea sa raspunda la variate interventii. În ciuda puternicelor dovezi în favoarea unei etiologii genetice, exista si cazuri sporadice fara istoric familial al simptomelor. 4. Teoria biochimica Cea mai recenta abordare a neurobiologiei ADHD se concentreaza asupra neurochimiei. Cercetarea fundamentala efectuata pe animale implica catecolaminele, dopamina (DA) si noradrenalina (NA) drept componente ale patofiziologiei ADHD (Soltano, 2002). Ele joaca un rol si în raspunsul clinic la medicatia stimulanta care actioneaza ca agonisti ai DA si NA în SNC si
  12. 12. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 periferic. Rezultatele sunt însa contradictorii. Masurarea nivelelor catecolaminelor si a metabolitilor lor în sânge, urina si lichidul cefalorahidian, pe perioade scurte de timp, ca raspuns la sarcini specifice, sugereaza ca acesti copii cu ADHD au o activitate a NA mai mare si nivele de adrenalina mai scazute ca cei din grupul de control. Mai mult, par a fi diferente între subgrupele de copii cu ADHD bazate pe caracteristici clinice. Cercetatorii au sugerat ca o activitate marcata în locus ceruleus (mic nucleu alcatuit din corpurile neuronilor de tip NA, localizat la nivel medular în tegmentul pontin, de la care se extind prelungiri spre numeroase regiuni ale creierului si în special spre cortex) poate duce la hiperactivitate si iritabilitate urmate consecutiv de slaba reglare a receptorilor alfa 2a din lobul frontal care determina o slaba concentrare si deficite ale memoriei functionale. La animal, distrugerea experimentala precoce a neuronilor DA duce la un comportament hiperactiv si, ulterior, la deficit de învatare, ambele simptome ameliorându-se cu agonisti DA, sustinând astfel ipoteza deficitului DA în ADHD. Desi unele studii arata ca serotonina joaca un rol în impulsivitate, mai ales în impulsivitatea cu agresivitate, aceasta nu pare sa joace un rol central în simptomatologia ADHD, desi inhibitorii receptarii serotoninei s-au dovedit a fi eficienti în trialurile desfasurate. Atât rolul geneticii cât si al neurotransmitatorilor în etiologia ADHD trebuie sa fie în continuare cercetat pe modele animale. 5. Teoria deficitului functiei neuropsihologice Exista 2 structuri cu importanta majora în întelegerea neuropsihologiei ADHD: memoria lucrativa si functiile executive. Prima este comparata cu un fisier de calculator, deschis; este locul unde informatiile utilizate sunt ulterior prelucrate în scopul efectuarii unei sarcini. Ea este o componenta mica a celei de-a 2-a constructii, functia executiva. Aceasta reprezinta un set de functii cerebrale unice la om, care implica autocontrolul, succedarea comportamentelor, flexibilitatea, oprirea raspunsurilor, planificarea si organizarea comportamentului. Pe scurt, este centrul executiv de control al creierului care ne permite sa gândim despre noi însine, despre ce se va întâmpla în viitor si cum putem sa îl influentam. Functiile executive se
  13. 13. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 maturizeaza asa cum un copil creste si devine adult si sunt alterate într-o serie de afectiuni neurologice. Cele mai importante substraturi anatomice ale acestora sunt cortexul frontal, mai ales prefrontal si legaturile sale cu corpul striat. Copiii cu ADHD au probleme similare cu acei indivizi cu deficite de lob frontal. Nu exista un test definitiv pentru functia executiva. Nu s-a gasit un set sau o baterie de teste neuropsihologice care sa valideze criteriile de diagnostic ADHD, care sa diferentieze clar între copiii si adolescent ii cu diferite subtipuri de ADHD sau între copiii cu ADHD si cei cu afectiuni înrudite. Componentele atentiei, memoria lucrativa si functiile executive se masoara printr-o serie de teste de laborator, complexe si variate. Acestea sunt testele de performanta continua (continous performance tests, CPTs), care evalueaza functia lobului frontal. Masurarea atentiei sugereaza ca, în general, copiii cu ADHD nu întâmpina greutatea cea mai mare în receptarea informatiei, ceea ce în mod gresit este considerata de majoritatea ca fiind atentia, ci în procesarea ulterioara a informatiei si selectarea raspunsului adecvat. Se poate spune ca ei nu sunt atenti întrucât actioneaza ca si cum nu ar acorda atentie. 6. Teoria inhibitiei comportamentale Teoriile noi în neuropsihologia ADHD se concentreaza asupra disfunctiei de emisie (procesare incorecta a informatiilor) ca fiind opusa disfunctiei de perceptie (neatentia). ADHD ar fi trebuit sa se numeasca deficit de intentie. Intentia reflecta pregatirea pentru actiune, adica ce se petrece între detectarea semnalului si raspuns. Ca si memoria activa, intentia este parte componenta a functiei executive. Studiile neuropsihologice demonstreaza deficienta pacientului în inhibarea raspunsurilor ca si în programarea si reglarea acestora. Barkley (1997) a propus un model etiologic în care ADHD este în mod primar un deficit în dezvoltarea raspunsului inhibitor al comportamentului. Abilitatea de a inhiba comportamentul include a nu raspunde imediat la un stimul, capacitatea de a întrerupe raspunsurile în desfasurare si de a ramâne concentrat pe un gând sau actiune în prezenta unui factor de distragere. Se considera ca aceasta inhibare are efect direct de blocare a raspunsurilor motorii imediate, furnizând timp pentru ca cele 4 functii executive majore sa opereze eficient. Acestea includ memoria
  14. 14. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 lucrativa non-verbala (capacitatea de a reprezenta vizual informatia în memorie, constientizarea timpului, pregatirea pentru evenimente ulterioare, rezolvarea decalata a componentelor unei sarcini), memoria lucrativa verbala (abilitatea de a vorbi cu sine însusi în timpul rezolvarii unei probleme, întelegerea textului citit), autoreglarea (stapânirea reactiilor emotionale, obiectivitatea si autoreglarea actiunilor directionate catre o tinta/scop) si reconstituirea (analiza, sinteza, sintaxa si fluenta comportamentului, creativitatea dirrectionata spre o tinta). În acest model, cele 4 functii executive moduleaza controlul motor, fluenta si sintaxa. Totusi, acest model nu poate fi urmarit prin structuri neuroanatomice specifice sau validat de teste neuropsihologice ale functiei executive (Pliszka, 1999). 7. Teoria factorilor de mediu si dobânditi În ciuda gradului mare de transmitere ereditara a ADHD, si factorii de mediu pot influenta expresia acestuia. Aceasta idee e sustinuta de faptul ca, nici între gemenii monozigoti, ereditatea ADHD nu e de 100%. Rezultatele studiilor arata influenta mai mare a factorilor de mediu individuali în determinarea ADHD decât a celor comuni. Factorii de mediu comuni includ factori biologici sau sociali, iar factorii de mediu individuali ar fi categoria sociala si caracterele parintilor. Nu este clar daca factorii de mediu pot fi determinati în anumite circumstante specifice sau daca actioneaza doar ca al 2-lea atac asupra unui individ deja predispus. O serie de injurii cerebrale asociaza un risc crescut de ADHD, dar nu s- a putut demonstra în mod cert acest fapt la majoritatea copiilor cu ADHD si, invers, nu toti copiii care au suferit insulte de acest fel au dezvoltat ulterior ADHD. Acesti factori includ hipoxiaperi si neonatala si alte traume obstetricale, rubeola congenitala si alte infectii sau boli parazitare, encefalita si meningita postnatala, traumatismele craniene. Toxicele, inclusiv plumbul, alcoolul si fumul de tigara par a fi capabile sa contribuie la simptomatologia ADHD. Dieta a fost considerata un alt tip de insulta cerebrala, mult mai subtila. Aceasta ar interveni fie prin componentele sale toxice, fie prin deficient e subclinice subtile. Ipoteza cea mai populara a fost elaborata de Benjamin Feingold, în anii ’70, care
  15. 15. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 considera ca unii copii erau sensibili sau alergici la salicilatii sau aditivii alimentari, cum ar fi colorantii, conservantii si aromele artificiale. La majoritatea copiilor cu ADHD, studiile controlate nu au aratat ca aceasta ar fi o problema importanta, dar asemenea studii sunt foarte greu de condus. Cea mai populara ipoteza legata de dieta a fost cea a deficitului ortomolecular, care considera ca persoanele cu ADHD au un necesar constitutional mult mai mare pentru vitamine si alte elemente nutritive, dar rezultatele studiilor asupra deficitelor de fier, acizi grasi esentiali, zinc sau alte minerale si legatura între comportament si continutul în proteine si hidrati de carbon din dieta sugereaza ca sunt necesare cercetari ulterioare în aceasta directie. O mentiune merita acordata fierului, care este coenzima în productia catecolaminelor si care s-a dovedit a fi util în ameliorarea comportamentului când a fost administrat suplimentar în cazurile cu deficit usor. Mediul psihosocial poate fi important. Copiii care au suferit pierderi sau separare la vârste mici au prezentat simptome ADHD. Hiperactivitatea a fost considerata ca una dintre posibilele sechele ale deprivarii materne. Intuitia clinica sugereaza ca asemenea factori de stress social trebuie sa contribuie într-un fel la dezvoltarea sau severitatea simptomelor. Studiile au aratat ca un comportament matern negativ este mai degraba rezultatul si nu cauza dificultatilor în comportamentul copilului, desi anumite interac- tiuni specifice parinte-copil pot fi utile sau daunatoare pentru exprimarea simptomelor. De aceea, aceasta este o arie importanta pentru tratament. Prezenta simptomelor ADHD la populatia cu nivel socio-economic scazut, deprivata, neglijata sau abuzata poate fi considerata dovada care sustine aproape oricare ipoteza etiologica: pe lânga socializare, modelare si stress psihodinamic, poate sustine ipoteza genetica, traumatica (mediu înconjurator mai periculos), a pierderilor legate de nastere (sanatate si îngrijire perinatala slaba), a infectiilor SNC (expunere mai mare o data ce sistemul imun este stresat socio-economic), toxica (de exemplu, expunere mai mare la plumb) si a dezvoltarii cerebrale. 8. Teoria tulburarii de adaptare
  16. 16. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 Aceasta ipoteza sugereaza ca ADHD ar putea fi vazuta ca un set de raspunsuri adaptative care cauzeaza unele probleme în anumite medii. La începutul vietii, în epoca preistorica, supravietuiau aceia care erau impulsivi, foarte vigilenti, activi, rapizi, în cautare de noi stimuli, capabili sa-si comute atentia si sa raspunda. Acest model nu mai este adaptativ, mai ales la stilul de viata, inclusiv situatiile scolare. Aceleasi calitati pot face o persoana mult mai vulnerabila la stress-ul societatii moderne. Astfel, cu cât mediul înconjurator devine mai complex si cere din ce în ce mai mult, cu atât mai multi copii vor prezenta simptomele si vor îndeplini criteriile ADHD, nu neaparat din cauza unor modificari biologice, ci din cauza ca atentia este din ce în ce mai solicitata în societatea moderna. Acest model sugereaza ca unii indivizi pot pastra aceste trasaturi din cauza ramânerii în urma a remodelarii genomului. 9. Teoria mediului suprastimulant Este posibil, de asemenea, ca mediul înconjurator actual, complex, sa fie suprastimulant. Copiii care primesc o portie zilnica de jocuri video, televizor, numeroase activitati extrascolare sau au parinti grabit i si schimba frecvent persoanele care îi îngrijesc pot avea sistemul atentional reglat la un nivel mai jos, ca un mod de a reduce zgomotul. Ei se pot obisnui cu avalansa de noutati, stimuli complecsi si pot sa nu raspunda la stimuli de nivel inferior implicati în activitatea academica. ,,Motivul pentru care copiii noştri nu urmeresc sensul unei prezentiri sau discuţii, afirmă profesorii americani, este acela că ei işi schimbă rapid centrul atentiei, aceasta fiindu-le furat foarte repede de alt stimul, lucru sau gând. Aceşti copii nu mai ascultă nu mai pot urmări. Ei sunt puternic stimulaţi de vizionarea TV, prin ascultare la căşti încât s-au obişnuit să fie stimulaţi numai din afară. [...] Cred că micuţii s-au deprins cu obiceiul vizionării, iar atunci când profesorul vorbeşte, ei nu-l mai aud”. Aceastea sunt câteva din mărturiile profesorilor din lumea occindetală. Doctorul Russel Barldey, autor al cărţii „Copii hiperactivi” susţine că problema aceastor copii nu este numai aceea a concentrării atenţiei ci şi incapacitatea urmăririi sau ascultării Ei au nevoie de un impuls mult mai puternic pentru a se concentra asupra sarcinii
  17. 17. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 10. Modelul etiologic interactiv-aditiv Din cauza ca nici una dintre ipotezele etiologice nu poate explica toate cazurile de ADHD, poate fi utila crearea unui model etiologic sintetic, cu care sa se lucreze temporar, în scopuri clinice. Simptomele ADHD sunt exacerbate de obicei de stress, de situatii dezorganizate si de cererile complexe în scopul performant ei. Un adult care ofera un mediu organizat, suportiv, poate adesea sa suprime manifestarile exagerate la un copil. Dar un copil cu o predispozitie genetica este posibil sa aiba parinti care sa nu poata organiza o asemenea structura sau sa nu fie eficienti din cauza propriei lor încarcaturi genetice. Casa poate fi haotica în ciuda bunelor intentii ale parintilor. De aceea, majoritatea copiilor care au nevoie de structuri suportive nu le obtin, iar mediul psihosocial scoate la iveala predispozitia genetica. Alti factori de stress sau insulte cum ar fi alergiile, intoxicatiile subclinice cu plumb, nutritie sub nivelul optim, traumatismele sau abuzul, pot creste nivelul simptomelor pâna la punctul la care sa fie diagnosticate ca boala prin afectarea aditionala a functionalitatii unui SNC de granita din punct d evedere genetic. Este posibil ca într-un astfel de model sa fie suficient stress si insulte care sa creasca nivelul simptomelor peste nivelul de diagnostic, chiar fara o predispozitie genetica. Un copil cu o oarecare predispozit ie genetica ar fi mai susceptibil la stress, în timp ce altul cu încarcatura genetica severa ar manifesta boala chiar în cel mai suportiv mediu.
  18. 18. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 ELEMENTE DE DIAGNOSTIC PENTRU ADHD Conform Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorders (DSM-IV- TR), simptomele ADHD se împart în trei categorii: inatenţie , hiperactivitate şi impulsivitate , putând surveni şi în formă combinată. Tipul inatent • Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de inatenţie . • Copilul inatent nu se poate concentra, face adesea greşeli din neglijenţă, nu ascultă până la capăt atunci când i se adresează cineva, nu finalizează sarcinile, nu respectă instrucţiunile, evită efortul intelectual susţinut. Tipul hiperactiv-impulsiv • Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate . • Simptomatologia include neastâmpăr, vorbire excesivă, agitaţie fizică în momente nepotrivite, întreruperea persoanelor care vorbesc şi dificultatea în a-şi aştepta rândul. Tipul combinat • Diagnosticul este stabilit în condiţiile în care copilul prezintă şase sau mai multe simptome de inatenţie sau şase sau mai multe simptome de hiperactivitate - impulsivitate . Toţi copiii se comportă în moduri care ar putea fi interpretate ca inatenţie, hiperactive sau impulsive , simptome centrale ale ADHD. De fapt, toţi visăm cu ochii deschişi, îi întrerupem pe alţii, răspundem neîntrebaţi, ne pierdem răbdarea sau suntem agitaţi, dar nu toţi suferim de ADHD. Criteriile ADHD conform DSM-IV sunt: • debutul simptomelor sa aiba loc înainte de vârsta de 7 ani;
  19. 19. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 • simptomele sa fie prezente de cel putin 6 luni de zile; • simptomele sa fie pervazive si sa se manifeste în cel putin 2 locuri diferite (scoala sau serviciu si acasa); • frecventa si severitatea simptomelor sa fie mai mari decât cele de la copiii cu • acelasi nivel de dezvoltare; • simptomele sa determine o afectare semnificativa a functionalitatii la nivel social, • academic sau ocupational; • simptomele sa nu apara exclusiv în cursul unor afectiuni de dezvoltare, schizofrenie • sau alte psihoze si sa nu se explice mai bine prin alte tulburari mentale (de exemplu • afective, anxioase, de personalitate); • copilul tebuie sa prezinte cel putin 6 din criteriile de inatentie si/sau hiperactivitate/impulsivitat. Simptomele ADHD se împart în două categorii principale: inatentie şi hiperactivitate - impulsivitate . Diagnosticul de ADHD se bazează pe numărul, persistenţa şi istoricul simptomelor ADHD, şi totodată pe măsura în care acestea produc modificări ale comportamentului copilului, în mai mult decât un singur context. Simptomele de inatenţie(9 itemi) a. deseori esueaza în a acorda atentie detaliilor sau face greseli din neatentie la temele de la scoala, în munca sau alte activitati b. deseori are dificultati în sustinerea atentiei la sarcinile date sau la joaca c. deseori nu pare sa asculte când i se vorbeste direct d. deseori nu urmeaza instructiunile si nu reuseste sa-si termine temele la scoala, treburile sau îndatoririle la locul de munca (nedatorându-se unui comportament opozitionist sau neîntelegerii instructiunilor) e. deseori are dificultati în organizarea sarcinilor si activitatilor f. deseori evita, nu îi place sau e refractar la angajarea în sarcini
  20. 20. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 care necesita efort mental sustinut (cum ar fi temele de la scoala sau de acasa) g. deseori pierde lucrurile necesare pentru sarcini sau activitati (de exemplu jucarii, notitele de la scoala, creioane, carti sau unelte) h. deseori este usor de distras de stimuli externi Simptomele de hiperactivitate-impulsivitate (6 itemi) Hiperactivitatea a. deseori agita mâinile sau picioarele sau se rasuceste în scaun b. deseori paraseste locul în clasa sau în alte situatii în care ar trebui sa stea asezat c. deseori umbla dintr-un loc în altul (încoace si-ncolo) sau se catara excesiv în situatii în care nu este adecvat (la adolescent sau adult poate fi limitata la senzatia subiectiva de neliniste) d. deseori are dificultati la joaca sau în angajarea în activitati libere în liniste e. deseori este pe picior de plecare sau actioneaza ca si cum ar avea un motor f. deseori vorbeste excesiv Impulsivitatea(3 itemi) a. deseori raspunde grabit, înainte de a se termina întrebarea b. deseori are dificultati în a-si astepta rândul c. deseori întrerupe sau deranjeaza pe ceilalti (de exemplu, se baga în conversatie, jocuri) Afecţiuni care pot apărea în paralel cu ADHD Mulţi copii cu ADHD suferă şi de alte boli care pot complica diagnosticul şi tratamentul. Cele mai frecvente afecţiuni care pot coexista cu ADHD sunt: Dizabilităţile de învăţare Dizabilităţile de învăţare includ dizabilităţi de citire, probleme la matematică şi la formulările scrise. Pacienţii cu dizabilităţi de învăţare obţin scoruri sensibil mai mici decât cele considerate normale în conformitate cu vârsta, şcolarizarea şi nivelul de inteligenţă. În plus, aceste caracteristici includ autoapreciere şi abilităţi sociale reduse.
  21. 21. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 Tulburarea opoziţionismului provocator (ODD , Oppositional Defiant Disorder) şi tulburarea de conduită (CD , Conduct Disorder) Conform National Institute of Mental Health (NIMH) din SUA, copiii cu ADHD, în special băieţii, au un risc mai mare de a dezvolta două tulburări psihiatrice, tulburarea opoziţionismului provocator şi tulburarea de conduită . • ODD se caracterizează printr-un comportament nesupus, sfidător, negativ şi ostil faţă de formele de autoritate, care persistă timp de cel puţin şase luni. • CD se caracterizează printr-un comportament persistent de violare a normelor sociale şi a drepturilor altora. • Deoarece în prezent nu există tratamente aprobate pentru ODD sau CD, părinţii pot avea nevoie o susţinere suplimentară pentru a putea controla aceste manifestări ale copiilor cu ADHD. Tulburările afective şi anxioase Copiii cu ADHD au risc mai mare de a dezvolta probleme privitoare la anxietate sau depresie, deşi este posibil ca aceste tulburări afective să nu se manifeste înainte de adolescenţă sau de vârsta adultă. Indiferent de originea tulburărilor, mulţi experţi consideră ca unele consecinţe ale comportamentelor cauzate de ADHD pot să producă prin ele însele anxietate sau depresie şi pot reduce stima de sine. Atunci când sunt prezente, tulburările afective sau anxioase necesită tratament specific, suplimentar faţă de ADHD. BATERIA DE PROBE PSIHODIAGNOSTICE 1. Anamneza. Se va utiliza o formă adaptată a Inteviului clinic pentru pacienţii copii hiperactivi realizat de un grup de specialişti de la Centrul Medical al
  22. 22. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 Universităţii din Massachusetts. Acesta este destinat intervievării părinţilor copiilor hiperactivi. Interviul conţine întrebări ce acoperă 7 domenii: 1) factori ai dezvoltării (istoria prenatală, istoria perinatală, perioada postnatală şi infantilă, repere ale dezvoltării); 2) istoria medicală; 3) istoricul tratamentului; 4) istoricul şcolar; 5) istoricul social; 6) probleme comportamentale curente; 7) istoricul familiei. 2. Interviul clinic semistructurat pentru copii 3. Scala de evaluare a hiperactivităţii cu deficit de atenţie completată de învăţător aplicată pretratament şi posttratament. Se calculează următoarele scoruri: 1. Numărul simptomelor prezente - prin adunarea numărului de itemi cotaţi cu 2 sau cu 3. Scorul egal sau mai mare de 8 simptome reprezintă limita pentru diagnosticul de hiperactivitate cu deficit de atenţie (după D.S.M. III-R). 2. Scorul total – suma numărului total de puncte pentru toţi cei 14 itemi. Dacă scorul depăşeşte 1.5, abaterea standard peste medie pentru vârstă şi sex se consideră că este semnificativ clinic. 3. Factorul I: Neatenţie – Hiperactivitate – suma scorurilor la itemii: - 1-3, 6-8, 12, 13 pentru scala completată de profesor; - 1-3, 6-8, 12-14 pentru scala completată de părinte. Dacă scorul depăşeşte 1.5, abaterea standard peste medie pentru vârstă şi sex se consideră că este semnificativ clinic. 4. Factorul II: Impulsivitate – Hiperactivitate - suma scorurilor la itemii: –1, 2, 4, 5, 9-11, 14 atât pentru scala completată de profesor, cât şi pentru scala completată de părinte.
  23. 23. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 Dacă scorul depăşeşte 1.5, abaterea standard peste medie pentru vârstă şi sex se consideră că este semnificativ clinic. 4. Fişa de observaţie comportamentală în timpul lecţiei (adaptare după Barkley, op.cit.), aplicată pretratament şi posttratament. Această fişă este proiectată pentru a observa şi înregistra simptomele hiperactivităţii cu deficit de atenţie în timpul muncii individuale în bancă. Copilul se observă în sala de clasă, atunci când i s-a dat muncă independentă în bancă, timp de 15-20 minute, în comparaţie cu un copil de nivel mediu din clasă. Notarea comportamentelor observate se face în intervale de 30 secunde, marcându- se pe fişa de observaţie comportamentele pe care copilul le manifestă. Fişa de observaţie cuprinde cinci categorii comportamentale: 1. Susţinerea atenţiei la sarcină; 2. Agitaţia psihomotorie; 3. Vorbitul excesiv în timpul lecţiei; 4. Jocul cu obiecte în timpul lecţiei; 5. Capacitatea de a rămâne aşezat în timpul lecţiei. ( Adaptare după Kestenbaum, C., Williams, D., Handbook of Clinical Asessment of Childrens and Adolescents, New York University Press, U.S.A., 1988). 5. Matrici Progresive Raven Color, probă aplicată cu scopul măsurării nivelului intelectual al copiilor cuprinşi în studiu. 6. Testul Bender-Santucci, forma prescurtată (cu cinci desene). Reuşita la această probă depinde foarte mult de nivelul de dezvoltare a funcţiei perceptiv-motorii, adică de aptitudinea de a percepe cu exactitate configuraţii spaţiale şi de a le compara între ele. Proba va constiui un instrument de diagnostic bun pentru copiii cu tulburari psihice şi in special cu leziuni cerebrale. 7. Desenul omuleţului, probă proiectivă utilizată cu scopul cunoaşterii imaginii de sine a copiilor cuprinşi în studiu.
  24. 24. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 8. Desenul familiei, probă proiectivă utilizată cu scopul cunoaşterii relaţiilor pe care copiii le au cu membrii familiei şi cu persoanele semnificative din viaţa lor. Bibliografie: 1. Accardo P – A rational approach to the medical assessment of the child with attention deficit/hyperactivity disorder. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 845-856; 2. Albu, M. - Construirea şi utilizarea testelor psihologice, Editura Clusium. 1998; 3. Allport, D.A. -Visual attention. In M.I. Posner Foundations of cognitive neuroscience. Cambridge MA:MIT Press, 631-682. 1989; 4. American Psychiatric Association – Diagnostic and statistical manual of mental disorders, 4th ed Revised, Washington DC, American Psychiatric Association; 5. Anitei M.-Psihologie experimentala, Ed. Polirom, Iasi, 2007; 6. Baars, B. A cognitive theory of consciousness. Academic Press, 78- 98, 137-145. 1988 7. Baddeley, A.D., & Hitch, G.J. Developments in the concept of working memory. In Neuropsychology , 14, 485-493. 1994, 8. Baddley, A. & Weiskrantz, L. Attention: selection, Awareness and control; A Tribute to Donald Broadbent. Claredon Press, Oxford, 111- 134. 1993; 9. Barkley R.A. -Attention Deficit Hyperactivity disorder: A Handbook for Diagnosis and Treatment. Guilford Press, New-York. 1990, 10.Barkley, R.A. - Behavioral Inhibition, Sustained Attention, And Executive Functions: Constructing a Unifying Theory of ADHD In Psychological Bulletin nr. 1, vol 121,65-86. 1997, 11.Barrickman L – Disruptive behavioural disorders. Pediatr Clin North Am, 2003, 50, 1005-1011;
  25. 25. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 12.Barkley, Russell A. - Taking Charge of ADHD New York: Guilford Press, 2000; 13.Biederman J, Faraone SV, Monuteaux MC et al – Growth deficits and attention-deficit/hyperactivity disorder Revisted: impact of gender, development and treatment. Pediatrics, 2003, 111, 554-563; 14.Blondis TA – Motor disorders and attention-deficit/hyperactivity disorder. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 899-913; 15.Bower, A.M. / Hayes, A, 1998 – Mothering in families and without a child ith disability, International journal of disability and education, 1998, 45; 313-322; 16.Broadbent, D.E. - Stimulus set and response set: two kinds of selective attention. In Mostofsky, D. Attention: Contemporary Theory and Analysis. Meredith Corporation, 94-135. 1970; 17.Chervin RD, Hedger Archbold K, Dillon JE et al – Inattention, hyperactivity and symptoms of sleep-disordered breathing. Pediatrics, 2001, 108, 883-892; 18.Conners CK – Clinical use of rating scales in diagnosis and treatment of attention-deficit/hyperactivity disorder. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 857-870; 19.Cramond B. - The Coincidence of Attention Deficit Hyperactivity Disorder and Creativity. 2006. www.borntoexplore.org; 20. Cucu-Ciuhan, G. - Psihoterapia copilului hiperactiv - o abordare experientiala, Ed. Sylvi, Bucuresti, 2001; 21.David, D. - Psihologie clinică şi psihoterapie. Editura Polirom, Iaşi. 2006; 22.David, D. - Tratat de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale. Editura Polirom Iaşi, 2006; 23.DeSocio, Janiece E. - Accessing Self-development through Narrative Approaches in Child and Adolescent Psychotherapy în , Journal of Child and Adolescent Psychiatric Nursing, (2005) Apr.-Iun. 24.Dobrescu I. - Copilul neascultator, agitat si neatent, Editura Almateea, , Bucureşti, 2005;
  26. 26. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 25.Dolan, M. - Relationship between 5-HT function and impulsivity and aggression in male offenders with personality disorders, in The Bristish Journal of Psychiatry, 178, 2001, p. 352-359; 26.Dragos Carneci - Demascarea Secolului -; Ce face Creierul din noi?”, 2004; 27. D.S.M - IV -; TR” (Manual de diagnostica si statistica a tulburarilor mentale), Ed. Asociatiei Psihiatrilor Liberi din Romania, 2000; 28.Dumitru, Al. I. – Consilierea Psihopedagogica. Bazele teoretice si sugestii practice, Ed. Polirom, Iaşi, 2008; 29.Egan K. - Educatia elevilor hiperactivi si cu deficit de atentie Editura Didactic Press, 2008, 30.Egeth & Yantis - Visual attention: Control, Representation and Time course. In Psichological Review , vol. 48,269-279. 1997; 31.Epston David, White Michael - Termination as a Rite of Passage: Questioning Strategies for a Therapy of Inclusion" în "Constructivism in Psychotherapy", vol. editat de Neimeyer Robert A. si Mahoney Michael J. 1999; 32.Epston D., Lobovitz D, Freeeman J. - ANNALS OF THE NEW DAVE: Status: abled, disabled, or weirdly abled", articol în arhiva Dulwich Centre 1997 http://www.narrativeapproaches.com, 33.Fletcher JM, Shaywitz SE, Shaywitz BA – Comorbidity of learning and attention disorders. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 885-897; 34.Gerring JP, Brady KD, Chen A et al – Premorbid prevalence of ADHD and development of secondary ADHD after close head injury. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 1998, 37, 647-654; 35.Greydanus DE, Patel DR, Pratt HD – Behavioural pediatrics, part II. Pediatr Clin North Am, 2003, 50, XIII-XVII; 36.Greydanus DE, Pratt HD, Sloane MA et al – Attention-deficit/ hyperactivity disorder in children and adolescents: interventions for a complex costly clinical conundrum. Pediatr Clin North Am, 2003, 50, 1049-1092; 37.Guevara J, Lozano P, Wickizer T et al – Utilization and cost of health care services for children with attention-deficit/hyperactivity disorder. Pediatrics, 2001, 108, 71-78;
  27. 27. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 38.Hudziak J, Heath AC, Madden PF et al – Latent class and factor analysis of DSM-IV ADHD. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 1998, 37, 848-857; 39.Iancu M, Popescu V, Dragomir D et al – Probleme de diagnostic într-un caz de convulsii recurente. Poster, Congres National de Pediatrie, Iasi, 2000; 40.Iancu M, Popescu V, Dragomir D et al – ADHD si afectiuni comorbide. Poster, Congres National de Pediatrie, Mamaia, 2003; 41.Ellen Key – Secolul copilului, EDP Bucureşti,1987; 42.Leibson CL, Katusic SK, Barbaresi WJ et al – Use and costs of medical care for children and adolescents with and without attention- deficit/hyperactivity disorder. JAMA, 2001, 285 (1), 60-66; 43.McEwan,E.K. - The Principal’s Guide To Attention Deficit Hyperactivity Disorder. Corwin Press, 80-134. 1988; 44.Mercugliano M – What is attention-deficit/hyperactivity disorder? Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 831-843; 45.Messick, S. - Validity of Psychological Assessment. Validation of Inferences From Persons’ Responses and Performances as Scientific Inquiry Into Score Meaning. American Psychologist, 50, 741-749. 1995; 46. Miclea, M. - Psihologia Cognitivă – Modele teoretico experimentale, Editura Polirom, Iaşi. 1999; 47. Milliken, B., Merikle, M, Joordens, S. & Seiffert, E. - Selective attention: a reevaluation of the implications of negative priming. In Psychological Review. Nr.2,75-92, 1988; 48. Mitrofan, N. - Testarea psihologica a copilului mic, Ed. Mihaela, Bucuresti, 1997; Mitrofan, N. - Psihometria si directiile ei de dezvoltare la inceput de milenium, in "Psihologia la inceput de milenium", Polirom, Iasi, 2001; 49. Mitrofan, N., Mitrofan L. - Testarea psihologica. Inteligenta si aptitudinile, Ed. Polirom, Iasi, 2005; 50. Mitrofan, I – Cursa cu obstacole a dezvoltării umane, Ed. Polirom, Iaşi, 2006;
  28. 28. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 51. Mitrofan, I., Nuţă, A., - Consiliere psihologică. Cine, ce şi cum?, Editura SPER, Bucureşti, 2005; 52. Mitrofan, I., - Psihopatologia, psihoterapia si consilierea copilului - abordare experientiala, Ed. SPER, Bucuresti, 2001; 53. Morgan AM – Diagnosis of attention-deficit/hyperactivity disorder in the office. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 871-884; 54. Muro,J.,Kottman,T. - Guidance and Counseling in the Elementary and Middle School. Dubuque,IA:Brown&Benchmark, 1995; 55.Musu, I., Taflan, A. (coord.)- Terapia educationala integrata, Ed. Pro Humanitate, 1997; 56.Neacşu I., - Conduita hiperactivă la copii:Abordare metodologic – explicativă şi repere de analiză psiho-pedagogică, Rev. “Învăţământul preşcolar”, nr.3 – 4 / 2006; 57.Neuman RJ, Todd RD, Heath AC et al – Evaluation of ADHD typology in three contrasting samples. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 1999, 38, 25-33; 58.Nopoulos P, Brg S, Castellenos FX et al – Developmental brain anomalies in children with attention-deficit/hyperactivity disorder. Journal of Child Neurology, 2000, 15, 102-108; 59.Popescu V – Copilul cu sindrom THADA (ADHD). In: Popescu V (ed): Algoritm diagnostic si terapeutic în pediatrie, Bucuresti, Ed. Amaltea, 2003, 40, 464-467; 60.Popescu V – Copilul cu tulburari hiperkinetice si deficit de atentie (sindromul THADA). Viata Medicala, 1999, 20, 2; 61.Popescu V – Copilul cu tulburari hiperkinetice si deficit de atentie (sindromul THADA sau ADHD). Pediatrie, 2000, XLIX (2), 217-222; 62.Rascanu , R: -Psihologie si Comunicare - Editura Universitatii din Bucuresti, Editia a III –a, Bucuresti, 2007; 63.Rascanu, R -Psihologie Aplicata - Editura Universitatii din Bucuresti, Editia a III –a, Bucuresti, 2007; 64.Rascanu, R- Introducere in Psihodiagnoza clinica” – partea I-a si a II-a, Editura Universitatii din Bucuresti, Bucuresti, 2007; 65.Răşcanu, R. - Introducere în psihologia aplicata, Ed. Ars Docendi, Bucuresti, 2000;
  29. 29. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 66.Răşcanu, R. – Psihologie medical si Asistenta social , Editura "Stiinta si Tehnica S.A.". Bucuresti, 1996, 67.Rascanu, R -Psihologia sanatatii: de la credinte si explicatii la sisteme de promovare a ei” ; „Psihologia la raspântia meleniilor” (sub red. M. Zlate) Collegium, Editura Polirom, Iasi, 2001, pag 133-230; 68.Reiff MI, Stein MT – Attention-deficit/hyperactivity disorder evaluation and diagnosis. A practical approach in office practice. Pediatr Clin North Am, 2003, 50, 1019-1048. 69.Singer, M., Singer, L.T. & Trina A. T.- Handbook for screening Adolescents at Psychosocial Risk. Macmillan Inc., 135-176. 1993, 70.Smalley S.L. - Attention deficit-hyperctivity disorder, Elsonline, 2000; 71.Smucker WD, Hedayat M – Evaluation and treatment of ADHD. American Family Physician, 2001, 64, 817-829, 72.Solis E. - ADHD: Negative traits or unrecognized talents 2006; www.modernlife.org 73.Spencer T, Biederman J, Wilens T – Attention-deficit/hyperactivity disorder and comorbidity. Pediatr Clin North Am, 1999, 46, 915-927; 74.Spreen, O., Risser, A. & Edgell, D. - Developmental Neuropsychology. Oxford University Press, 78-136. 1995; 75.Sprich S, Biederman J, Harding Crawfort M et al – Adoptive and biological families of children and adolescents with ADHD. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 2000, 39, 48-55.; 76.Stan, A. - Testul psihologic. Evoluţie construcţie, aplicaţii. Editura Polirom,Iasi, 2002; 77.Sunohara GA, Roberts W, Malone M et al – Linkage of the Dopamine D4 receptor gene and attention-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 2000, 39, 1537-1542; 78.ShawGA. - Hyperactivity and Creativity: The tacit dimension. Bull.of the Psychonomic Soc. 1992; 79.Şchiopu U., Verza E., - Psihologia vârstelor, EDP, Bucureşti, 1997 80.Thompson,L.C.,- Counselig Children.Pacific Grove,CA:Brooks/Cole Publishing Company. 1992;
  30. 30. 4 Diagnosticarea copiilor cu ADHD 2009 81.Todd RD – Genetics of childhood disorders: XXI. ADHD, Part 5: A behavioural genetic perspective. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 2000, 39, 1571-1573; 82.Tomşa, Gh., Oprescu, N., Bazele teoretice ale psihopedagogiei şcolare, Editura V&I Integral, Bucureşti, 2007; 83.Verza E., Verza E.F.,-Psihologia vârstelor, Editura Prohumanitas, Bucuresti, 2000; 84.Vrasmas E.-Educatia cerintelor speciale, Ed. Aramis, Bucuresti, 2003; 85.Willoughby MT, Curran PJ, Costello EJ et al – Implications of early versus late onset of attentio-deficit/hyperactivity disorder. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 2000, 39, 1512-1519; 86.Wilmshurst, L. – Psihopatologia copilului, Ed. Ploirom , Iaşi, 2007; 87.Wozniak J, Harding Crawfort M, Biederman J et al – Antecedents and complications of trauma in boys with ADHD. J Am Acad Child Adolesc Psychiatry, 1999, 38, 48-55.

×