1.
Viața în cantoanele elveţiene din inima Alpilor nu a fost deloc ușoară, căci era o ţară suprapopulată și foarte săracă.
Singura opţiune era emigrarea! Iar pentru tinerii bărbați puternici și rezistenți, crescuți în vitregia munților, una dintre cele mai
bine plătite slujbe era cea de soldat mercenar peste hotarele ţării. Mercenarii priveau meseria lor ca o emigrare pe timpul
verii: luau parte la lupte şi, dacă aveau noroc, se întorceau acasă cu bani, pentru a-și petrece iarna alături de familii.
Elvețienii acelor vremuri formau cele mai bune trupe armate.
Fără cavalerie şi cu artilerie redusă, elveţienii îşi dezvoltaseră nişte tactici speciale.
În Franţa şi în Spania mercenarii elvețieni erau la mare căutare. Deja în secolele XIII - XVI, după ce
Cantoanele elveţiene au devenit autonome, mulţi bărbaţi luptau și în Germania, în statele italiene
(Genova, Lorena, Milano, Veneția, Napoli, statul papal, Savoia, Toscana) și Țările de Jos.
Aşa se face că nu de puţine ori elveţienii, au jucat un rol important în istoria politică a Europei, ca
aliaţi ai uneia sau alteia dintre părţi, nu de puține ori luptând împotriva propriilor lor confrați.
Serviciul de mercenari – soldați plătiți în slujba altor puteri străine- al Confederației Elvețiane s-a desfașurat
începând cu anul 1291 până în 1859 când, a fost desființat prin lege!
a dominat 550 de ani viața țării din punct de vedere economic și politic, ca în nici o altă țară din lume!

2.
Anul 1618
Gărzi elvețiene
Anul 1750
Anul 1792

3.
Elvețienii au devenit aliaţi permanenţi şi trupe de mercenari, iar Confederaţia Cantoanelor s-a gândit să îi organizeze şi să
câştige de pe urma lor. Astfel era în continuare stăpână peste trupe rezervându-și dreptul de a le retrage dacă ceva nu îi
convenea.
Aceste corpuri armate de mercenari erau complet independente, având propriile lor regulamente, propriile tribunale şi
propriile steaguri. Ordinele erau date în propria lor limbă, germana, de către ofiţeri elveţieni, şi rămâneau supuse legii
Cantoanelor lor. Pe scurt, regimentul era patria lor şi toate aceste obiceiuri au fost confirmate în acorduri similare încheiate în
sutele de ani care au urmat.
Alianţa cu Franţa a fost cea mai importantă şi a început cu regele Carol al VII-lea în 1453, fiind mai apoi înnoită în 1474 de
regele Ludovic al XI-lea, care a fost martor la felul în care 1.500 de soldaţi elveţieni au făcut faţă la o armată de douăsprezece
ori mai numeroasă. În 1495 viaţa regelui Franţei- Carol al VIII-lea- a fost salvată datorită fermităţii de neclintit a infanteriştilor
lui elveţieni.
Serviciile militare străine ale Confederaţiei au fost mai bine reglementate în timpul alianţei din 1521 dintre Franţa şi
Cantoane, când elveţienii au fost de acord să trimită între 6 – 16.000 de oameni pentru protecția regelui, în schimb
Cantoanele urmau să beneficieze de protecţia celui mai puternic prinţ european.
Marchizul de Louvois, unul dintre cei mai mari ministri de război ai Franței, sub Ludovic al XIV-lea,
declara nemulțumit: „Cu banii plătiți de Franța pentru soldații elvețieni s-ar putea deschide
un drum de la Paris la Basel” (pe o distanță de 571 km, în acele timpuri!)
Ba mai mult, atât regele Franţei cât şi cel al Spaniei au apelat la elveţieni
ca instructori pentru armatele proprii.
In timpul Războaielor Italiene, istoricul italian Guicciardini îi descria pe
elveţienii drept „forţa şi speranţa unei armate”...

4.
Intrarea în micul parc Gletschergarten care adăpostește Löwendenkmal,
Memorialul & Monumentul Leului- un simbol al oraşul Lucerna, una dintre cele mai importante atracţii turistice.
Dacă nu ai știut despre acest monument, prima impresie când treci de poartă, este cea de uimire...

5.
loialităţii şi curajului elveţian

6.
„Leul ucis”
este una dintre poveștile adevărate despre celebra
„Gardă elvețiană”
Monumentul Leului din Lucerna comemorează gărzile elvețiene, care au fost masacrate în anul 1792,
în timpul Revoluției Franceze, când revoluționarii francezi au luat cu asalt Palatul Tuileries din Paris.

7.
Tabloul „Cucerirea palatului Tuileries la 10 august 1792”, de Jean Duplessis-Bertaux- Muzeul Versailles
Povestea adevărată a garzii elvețiene, din ziua de 10 august 1792,
zi decisivă a Insurecției Revoluției Franceze, care a dus la prăbușirea monarhiei constituționale.

8.
Incă din sec. al 17 - lea, un regiment de gardă elvețiană a servit permanent Casei Regale Franceze.
La 6 octombrie 1789, în perioada de început a Revoluției Franceze, regele Ludovic al XVI- lea a fost forțat să se mute cu familia
sa de la Palatul Versailles la Palatul Tuileries din Paris.
În 1792, pe 10 august, considerată prima zi a Insurecției franceze, revoluționarii au luat cu asalt Palatul Tuileries.
Gărzile elvețiene care îl apărau pe rege (un regiment profesionist și disciplinat din vechea armată regală, format aproape în
întregime din mercenari cu tradiție în serviciul monarhiei franceze) erau în avantaj, dar la un moment dat au ramas fără muniție
și fiind depășite numeric de forțele inamice care erau susținute și de artilerie, au trebuit în final, să se predea.
Dintre cei 950 de soldații ai gărzilor elvețiene care apărau în ziua aceea Palatul Tuileries, mai mult de 600 au fost uciși în
timpul luptelor sau masacrați după ce s-au predat. Se estimează că aproximativ alți 200 au murit în închisoare, urmare a rănilor
suferite sau au fost uciși în timpul masacrelor care au urmat în luna septembrie. Maiorul Karl Josef von Bachmann aflat la
comanda gărzii elvețiene care apăra Tuileries a fost ghilotinat în septembrie, purtând încă uniforma roșie a gărzilor elvețiene.
Doar vreo 100 de soldați ai gărzii au scăpat din Tuileries.
Singurii supraviețuitori ai regimentului a fost un detașament de vreo 300 de soldați, care, cu autorizația regelui, fuseseră
trimiși în Normandia, cu câteva zile mai înainte, pentru a escorta niște convoaiele de cereale.
Peste ani, doi dintre ofițerii elvețieni supraviețuitori, au atins ranguri militare înalte, sub comanda lui Napoleon Bonaparte.
Regele Ludovic al XVI-lea (1754- 1793), rege al Franței și al Navarei,
a fost ghilotinat la Paris, fiind ultimul reprezentant al
Absolutismului și o victimă a Revoluției Franceze.

9.
Monumentul Leului : „cea mai tristă şi cea mai emoţionantă sculptură în stâncă din lume”. (Mark Twain)

10.
Inițiativa de a crea monumentul în onoarea și memoria camarazilor săi, a fost luată de Karl von Pfyffer Altishofen,
un ofițer al Gărzii elvețiene, care la momentul luptelor de la Tuileries fusese în concediu în Lucerna.
El a început colectarea de bani, din țară și din străinătate, în anul 1818, primind donații printre altele de la împăratul Rusiei,
împăratul Prussiei, familia regală franceză și Prințul Christian Frederik al Danemarcei.
Monumentul a fost proiectat de sculptorul danez Bertel Thorvaldsen și săpat de sculptorul german Lukas Ahorn,
într-o fostă carieră de gresie în apropiere de Lucerna, în perioada 1820-1821..
Monumentul LEULUI măsoară 10 m lungime și 6 m lățime.
Deasupra lui, săpată în stâncă se vede inscripția:
„Helvetiorum fidei AC Virtuti”- Pentru loialitatea și curajul elvețienilor.
Suferința Leului aflat în agonie este covârșitoare. Imaginea mă infioară, îl privesc printre lacrimi.
Durerea transcende percepția și parcă simt nevăzuta aripă întunecată a nopții eterne ce se-așterne peste el...
Este prăbușit dar își păstrează noblețea. Fruntea încordată și ochii închiși lasă să se înțeleagă durerea profundă a inimii
străpunsă de sulița ruptă, al cărei tăiș îi stă la căpătâi... Parcă încercă să mai tragă încă o gură de aer... Stă cu capul sprijit pe
labele așezate protector peste scutul cu flori de crin, simbol al monarhiei franceze, ca și cum l-ar apăra și cu ultimele sale
puteri. Lângă el, vertical, liber și demn, scutul cu stema Elveției, cu lancea ruptă așezată în fața lui, dă de înțeles că:
„Peste mine nu se trece! Loialitate și dincolo de moarte!”
Mai jos sub sculptura Leului, în peretele stâncii sunt săpate numele ofițerilor (26 ucisi și 16 salvați)
și numărul aproximativ al soldaților care au murit (DCCLX = 760) și a celor care au supraviețuit (CCCL = 350).

11.
Monumentul a fost dezvelit și inaugurat pe
10 august anul 1821 – exact la 29 ani după tragicele evenimente de la Tuileries.

12.
Mai mult de 60 de ani, până în 1882 când a intrat în posesia
oraşului, monumentul a fost în proprietate privată.

13.
„Leul se află în grota lui, pe fața perpendiculară la baza stâncii -
pentru că el este sculptat în roca vie a unei cariere de gresie.
Dimensiunea lui este colosală, atitudinea lui este nobilă.
Cu capul plecat, cu lancea ruptă înfiptă-n umăr, încă potejează
cu laba lui scutul pe care se văd crinii casei regale Franceze.
Vița de vie atârnă în jos pe stâncă mișcîndu-se ușor în adierea
vântului și un fir de apa, clar, de mai sus, se prelinge și se varsă
într-un iaz de la baza stîncii, iar în suprafața netedă a lacului se
reflectă leul în agonie.
În jurul sculpturii sunt copaci verzi și iarbă.
Locul este un adăpost, o depresiune împădurită, tihnită, departe
de orice zgomot, agitație și confuzie - și toate acestea sunt
potrivite, pentru că leii mor în astfel de locuri, și nu pe
piedestale de granit în piețele publice împrejmuite cu balustrade
din fier lucrat cu fantezie.
Leul din Lucerna ar fi impresionant oriunde, dar nicăieri atât
de impresionant ca aici.”
Mark Twain on the Lion monument- A Tramp Abroad, 1880
Mark Twain, impresii

14.
Ilustrată de epocă

15.
în cinstirea memoriei soldaților Gărzii elvețiene,
în costume ca la curtea regală franceză.
Pentru unii, manifestări de mândrie...

16.
Alții, nemulțumiți de mersul istoriei și al politicii,
de sacrificile umane, de ceea ce a însemnat Garda Elvețiană...
în spirit de frondă, vandalizează...

17.
Motto-ul
„Acriter et fideliter” -
în limba latină
„curajos și fidel” sau
„cu bărbăție și fidelitate”
Garde suisse
*'''Auteur''': Arnaud Gaillard/ Wikipedia

18.
Renumiţi şi apreciaţi de secole pentru curajul şi devotamentul lor, soldaţii elveţieni au atras, cum era de așteptat și atenţia
Papilor de la Roma. Astfel încă din anul 1479 fusese încheiat un acord între Confederația Elvețiană și Papa Sixt al IV-lea
care prevedea recrutarea de mercenari elvețieni pentru serviciul de gardă.
La 22 ianuarie 1506 intrau în Roma, pe Porta di Popolo, primii 150 de soldaţi elvețieni care au primit binecuvântarea papei
Iulius al II-lea, marcând astfel naşterea oficială a Gărzii Elveţiene Pontificale, o structură militară specială care, de
peste 500 de ani, asigură apărarea Vaticanului, „sediul central al Bisericii catolice”.
În 1914, Papa Pius al X-lea a stabilit numărul de soldați care alcătuiesc acest corp special la 100, plus 6 ofițeri (inclusiv
comandantul gărzii).
În prezent, Garda Elvețiană Pontificală se ocupă de siguranța papei și a Statului Vatican, supraveghind apartamentele
palatului papal și menținând ordinea pe timpul ceremoniilor religioase, rămânând, până astăzi, singurul corp armat al
Vaticanului.
„Elveţienii sunt un popor de războinici, faimos pentru curajul soldaţilor lui”
scria marele istoric latin Tacitus (55- 155 d.Cr)

19.
În anul 1527 trupele lui Charles, duce de Burbon, au
invadat Roma, ucigând peste 4.000 de locuitori și jefuind
bogății inestimabile. Roma fost devastată de armatele
împăratului Sfântului imperiu roman de națiune germană,
Carol Quintul.
Garda Elvețiană Pontificală formată din 189 de soldați
care apărau Vaticanul, s-a baricadat în curtea Bazilicii
Sf.Petru și a apărat Sfântul Scaun în fața asediului a mii de
soldați.
Papa a fost salvat printr-un pasaj secret- pasajul Borgo,
lung de 750 m, existent și în zilele noastre, care leagă
Vaticanul de Castelul Sant’Angelo.
Au căzut eroic în luptă 147 luptători elvețieni, masacraţi
pe treptele altarului principal din Bazilica San Pietro,
împreună cu 200 de fugari.
Au supraviețuit numai 42 dintre soldații gărzii, cei care îl
însoțeau pe papă.
Această luptă eroică este celebrată în fiecare zi de
6 mai, dată care a devenit ziua prestării
jurământului pentru noii recruți din
Garda Elvețiană Pontificală.

20.
Condiţiile pentru a fi admis în Garda Elveţiană Pontificală
sunt neschimbate de secole:
candidatul trebuie să fie cetăţean elveţian, necăsătorit (numai ofiţerii superiori au
voie să se însoare), credincios romano- catolic, cu vârsta între 19 – 30 de ani,
absolvent de liceu sau şcoală profesională, cu o înălţime de minimum 1,74 m, cu
stagiul militar satisfăcut în Elveţia şi reputaţie ireproşabilă.
Până în ziua de azi, în garda pontificală nu au fost primite femei.
Militarii sunt angajaţi cu un contract de cel puţin 2 ani şi de maximum 25,
perioadă în care primesc cetăţenia statului Vatican, dar nu au voie să doarmă în
afara graniţelor lui, sunt scutiţi de taxe şi de plata locuinţei, primind o soldă lunară
de 1.200 de euro.
Pregătirea zilnică a membrilor gărzii include, în special după atentatul asupra
Papei Ioan Paul al II-lea, din 13 mai 1981, exerciţii de tir – ei având în dotare
pistoale şi puşti de asalt – arte marţiale, cu perfecţionarea, cu predilecţie, a
metodelor de luptă neînarmată ori cu arme mici, tip cuţit, şi tactici specifice
gărzilor de corp, de strategie şi apărare a demnitarului. La ceremonii, însă, ţinuta
soldaţilor include, în continuare, săbii şi halebarde.
Garda Elveţiană Pontificală.
Soldatul din stânga este înarmat cu o halebardă,
iar cel din dreapta, cu o spadă.

21.
Uniforma oficială a Gărzii Elvețiene Pontificală este realizată în stilul Epocii Renascentiste şi asociază culorile albastru, roşu şi
portocaliu. Potrivit unei legende, modelul ar fi fost creat de însuşi Michelangelo, dar nu există nicio dovadă în acest sens.
Modelul modern de uniformă datează din anul 1914, fiind opera Comandorului Jules Repond, care s-a inspirat din picturile lui
Rafael Sanzio. Pe lângă uniforma de paradă, soldaţii Gărzii Elveţiene Pontificale dispun şi de uniforma de lucru, compusă
dintr-o beretă neagră, bluză şi pantaloni albaştri.

22.
- www.maison-du-chapeau.ch/luzern/loewendenkmal.php
- Vatican.va- Istoria garzii elvețiene- Oana Capan;
- Garda elvețiană pontficală-wikipedia;
- Braţul armat al Sanctităţii Sale: Garda Elveţiană;
- www.infotour.ro-ghid turistic.
Prezentare:
averio13@yahoo.ro
Foto personale & net
- Muhtesem Yüzyi-Jenerik;
- Carlos Alberto Bau- Memorial.
Monedă comemorativă