Successfully reported this slideshow.

More Related Content

Related Audiobooks

Free with a 14 day trial from Scribd

See all

Anuar APPC 2020

  1. 1. Anuarul 2020 1 Ce am făcut în ultimii 15 ani 2020 pare un an nepotrivit pentru a sărbători orice fel de aniversare. Am insistat totuși să or- ganizăm Gala Presei Clujene la 15 ani de la înfi- ințarea Asociației Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC). Sperăm ca îndrăzneala noastră să nu fie considerată o lipsă de respect și de empatie pentru familiile în doliu, pentru firmele aflate pe buza prăpastiei, pentru șomerii care nu știu ce vor pune mâine pe masă, pentru medicii care văd neputincioși cum hardughia pe care o numim „sistem de sănătate” scârțâie din toate încheieturile și se apropie, încet, dar sigur, spre un colaps dureros. Nu va fi o aniversare exuberantă, nu vom desfa- ce șampanii, nu vom bea bere până dimineața. Aniversarea de anul acesta este despre altceva. 15 ani de APPC înseamnă pentru mine o ani- versare a capacității de a merge mai departe a unor oameni pasionați de profesia asta. De 15 ani și un pic, de când sunt în presă (am intrat în APPC la relativ puțin timp după ce am intrat în breaslă), am văzut multe „pandemii” în care au dispărut din presă mulți jurnaliști excelenți. Cariera lor a „murit” prematur. Salariile modes- te, orarul care începe dimineața și se termină atunci când nu se mai întâmplă nimic, lipsa si- guranței zilei de mâine și lehamitea care te cu- prinde când începi să înțelegi câtă ipocrizie și corupție se ascund în spatele unui zâmbet de politician au umplut multora paharul. Au ridi- cat steagul alb și s-au apucat de altceva. În 15 ani, am asistat la prea multe prohoduri ținute la căpătâiul unor ziare. Unele au fost mediocre, altele bune și câteva au scris istorie. În ultimii 15 ani, presa locală o ține dintr-o criză în alta, dintr-o „pandemie” în alta. În secolul al XIV-lea, ciuma bubonică a omorât în circa șapte ani aproximativ jumătate din populația Europei. În lipsa unui vaccin sau a unui tratament adec- vat, singura cale prin care omenirea a scăpat de teribila maladie a fost imunitatea de turmă. În ultimii 15 ani, presa din Cluj a pierdut mai mult de jumătate din populația de jurnaliști. Anul acesta, în plină pandemie de COVID-19, îi săr- bătorim pe cei care au plecat, dar mai ales pe cei care au rămas. Pe „supraviețuitori”. Cred că, în majoritatea cazurilor, vaccinul lor împotriva „pandemiei” care a făcut ravagii printre jurna- liști a fost pasiunea lor pentru această profe- sie. De multe ori, această pasiune a fost pusă, aproape irațional, înainte de necesitatea lui „trebuie să trăim și noi”. O mică parte din ceea ce au făcut acești„supra- viețuitori” în ultimii 15 ani vedem în paginile acestui anuar. Anchete, interviuri, reportaje excelente cu impact asupra comunității cluje- ne. Un procent din ceea ce este astăzi Clujul îl datorăm articolelor pe care acești jurnaliști le- au scris. De nenumărate ori, acești oameni au gustat victoria unei exclusivități pentru care au muncit zile și nopți. Senzația aceea pe care o ai atunci când conștientizezi că TU ești primul din lumea aceasta care află informația este de neprețuit. Inima îți bate mai tare și simțurile îți sunt ascuțite ca o sabie de samurai. Apoi, când vezi articolul tău pe prima pagină, ai impresia că plutești, cel puțin până la prima ședință de sumar, când îți dai seama că mâine e o nouă zi și trebuie s-o iei de la capăt. Toate acestea au un preț care uneori este prea mare. Într-un interviu pe care l-am făcut, în vară, cu Cătălin Tolontan, l-am întrebat cum se simte când revede scenele din documentarul #colectiv, care a devenit între timp propunerea României la Oscaruri. Răspunsul lui m-a uimit într-o primă instanță, apoi am înțeles. Mi-a spus că imaginile acelea sunt răvășitoare pentru el. A fost o experiență atât de extremă, încât aminti- rea acesteia este aproape dureroasă. Clipele pe care le-a trăit în acea perioadă la nivel personal au fost răscolitoare. De multe ori jurnaliștii ab- sorb ca un burete durerea, disperarea, dezori- entarea celor cu care vorbesc. Anumite imagini și senzații ți se lipesc pe creier atât de tare încât pot deveni, uneori, obsesive. Să lucrezi zi de zi explorând, aproape permanent, partea mai pu- țin frumoasă a realității ajunge să te uzeze ex- trem de tare. „Jurnalism înseamnă să publici ceea ce altci- neva nu vrea să fie publicat. Restul sunt relații publice”, spunea George Orwell și cred că, în mare parte, avea dreptate. Astăzi, în era digita- lă, actorii publici nu mai au nevoie de medierea presei ca să ajungă la cetățeni. Primăriile au zia-
  2. 2. Anuarul 20202 re, băncile fac podcasturi, Biserica Ortodoxă Ro- mână are post de televiziune, politicienii devin influenceri pe rețelele sociale, publicația tipări- tă cu cel mai mare tiraj din România este revista Kaufland. Astfel, o mare parte din munca presei este să publice ceea ce aceste entități nu vor să fie publicat. O parte dintre jurnaliștii clujeni au făcut și vor face asta în continuare, dar să știți că nu au deloc o viață ușoară. Cei care fac asta de 15 ani, în ciuda tuturor cri- zelor și „pandemiilor” care au lovit constant presa clujeană, merită să fie sărbătoriți în ciuda pandemiei de COVID-19. Mă înclin în fața lor și am un singur mesaj: mergeți mai departe! Sunt șanse ca în perioada care va urma să fie și mai greu, deoarece criza economică ce vine după pandemie va lovi puternic presa. Este adevărat că presa din Cluj nu este perfectă și că mai avem de lucru, dar imaginați-vă cum ar fi să ne luăm toate informațiile din ziarul Primăriei, din publicația Kaufland și de pe conturile de Fa- cebook ale politicienilor. Poate unii clujeni vor fi mai zen, vor trăi fericiți în bula lor, vor posta #fainlaCluj și vor crede că viața în Cluj-Napoca este cea mai bună din galaxie. Eu vă spun sigur că nu va fi mai bine. În 15 ani de gazetărie am învățat un lucru despre politicieni: se schimbă și evoluează doar atunci când societatea pune presiune pe ei și le cere socoteală pentru ce au făcut în calitate de oameni aleși să ne conducă. „Nu avem politicienii pe care-i merităm, ci po- liticienii pe care-i suportăm”, mi-a spus acum mulți ani un jurnalist american. Dacă noi îi ac- ceptăm atunci când ne mint și sunt corupți, ei de ce s-ar schimba? Presa este probabil cea mai proastă metodă de a-i trage la răspundere pe politicieni, dar este cea mai bună dintre toate celelalte pe care oamenii le-au inventat, ca să parafrazez un adagiu celebru despre demo- crație. Așa că, pentru cei din afara presei care citesc aceste cuvinte, am un mesaj: citiți presă, nu ridicați din umeri când vedeți o problemă, ci vorbiți cu jurnaliștii, plătiți un abonament, do- nați pentru a sprijini jurnalismul independent și, nu în ultimul rând, faceți reclamă la afacerea voastră în presa locală și nu la giganții de la Fa- cebook sau Google. Nu va veni Mark Elliot Zuc- kerberg să vă ajute atunci când constatați că administrația orașului își bate joc de dumnea- voastră, dar o presă locală puternică s-ar putea să vă ajute. Remus Florescu Președinte Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj (APPC) Coordonatorul anuarului: Tiberiu Fărcaș Corectură: Elena Gădălean ISSN: ISSN 1842-0257, ISSN-L 1842-0257
  3. 3. Anuarul 2020 3 Echipa Mănășturului, protagonista primului meci internaţional al unei echipe din România întregită Povestea echipei de fotbal Victoria Cluj, echipa mănăştureană născută din mândrie locală, dis- trusă de presiunea administraţiei locale. “Rapoartele poliției și ale Comitetului Regional de Fotbal consemnează manifestări violente la meciurile CFR-ului de la Cluj. În 1922, la derby-ul local Victoria Cluj - CFR Cluj toți cei 22 de jucători intrați pe teren se aflau sub influența alcoolului”, apare scris în cartea lui Cantor Zoltan şi Ciprian Rus, „Centenarul unui vis”. Pornind de la acest pasaj, oarecum amuzant, nu poţi să nu te întrebi ce e cu această echipă Victoria Cluj. Cu puţin efort, am găsit informaţii despre un club sportiv al mănăşturenilor, con- dus de oameni ce şi-au lăsat amprenta asupra vremurilor: Prof. univ. Coriolan Tătaru, Dr. N. Bi- răescu, Prof. univ. dr. Liviu Pop, Patriciu Curea, Constantin Schipor etc., şi care a dat jucători ce au fost selecţionaţi în naţionala României. În arhive se menţionează că: „Victoria Cluj a fost un club românesc de fotbal, înființat în anul 1920, în cartierul Mănăștur, înglobând inițial studenții de la Academia Comercială din Cluj. A jucat două finale consecutive ale campionatu- lui național, în 1922 și 1923, ambele pierdute în faţa celor de la Chinezului Timișoara”. Echipa de bază în această perioadă a fost: Maksay (Mol- nar) - Husza (Chifor), Doczi - Polocsai, Szilaghi, Farkas - I. Istvanffy, Cipcigan, L. Istvanffy, Szan- to, Rosvan (Megyery). În 1921, la 3 iulie dispută primul meci inter- naţional al unei echipe din România întregi- tă, întâlnind campioana Cehoslovaciei, după cum se scria în ziarul Sportul: „Clujului i-a fost sortită fericirea să joace primul match internaţi- onal al României întregite prin care am intrat şi noi în viaţa sportivă internaţională a continen- tului. Ziua de 3 Iulie va rămâne o dată memo- rabilă în sportul românesc”. La meci asistă mai mult de 5000 de spectatori, umplând până la refuz tribuna, dar şi personalităţi ale vieţii pu- blice: prefectul Meteş, Prof. univ. dr. Haţieganu, şeful statului major sau prefectul poliţiei. Dintre „combatanţii victorieni - cei mai buni din Cluj” cronica meciului îi remarcă în mod special pe Cipcigan şi Mattauch. (Fotografia de deschidere și foto ziar fac parte din arhiva personală a ne- potului lui Cipcigan, jurnalistul Tiberiu Fărcaș.) În sezonul 1925-26, câștigă din nou campiona- tul regiunii Cluj, dar pierde meciul de baraj cu AMEFA Arad. În 1927 își schimbă numele în FC România Cluj. Sub această titulatură, în 1928 ajunge în sfertu- MIHAI ARMANCA A absolvit Management and Business Administration/ Marketing General, Comunicare în afaceri, Management strategic, Publicitate și Promovare Academia Britanică de comunicare. A debutat ca reporter la Mesagerul Transilvan. A fost, pe rând, corector, tehnoredactor, șef de producție, Art Director și redactor- șef. Și-a pus amprenta pe Mesagerul Transilvan, Știrea, Trasilvania Jurnal, Evenimentul Zilei - ediția de Transilvania, Pro Sport, Foaia Transilvană, Ziarul Nostru, Servus Cluj, Mesagerul de Cluj, Transilvania Reporter, Cluj 100%. În 2015 a fondat site-ul mănăștur.info
  4. 4. Anuarul 20204 rile de finală ale turneului final, dar este elimi- nată de Jiul Lupeni. Un sezon mai târziu reușește performanța de a se califica în finală, unde este însă învinsă de Venus București. 11-le folosit în ultimul act: Molnar - Doczi, Chifor - Doboșan, Bradea, Baba -Tabacu, Deheleanu, Huniade, Cipcigan, Novac. După 1932 participă la primul campionat al Di- viziei A, ocupând locul șase în Seria I, urmat de un loc cinci în Seria II a ediției următoare. Din 1936 revine la numele Victoria Cluj sub care re- ușește un loc trei în sezonul 1937-38. În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial activitatea echipei este foarte redusă. După război, evoluează în Divizia B, ediția 1946-47, ocupând locul 14 în seria a 3-a, după care se destramă și dispare. Date destul de seci, dar urmele lăsate în istoria fotbalului nu se limitează la atât. Se ştie că ju- cători ai echipei Victoria au activat sub culorile Universităţii şi invers, fiind în mod constant se- lecţionaţi în echipa naţională. Un episod important, atât pentru mişcarea sportivă locală, cât şi pentru ceea ce va deveni mişcarea de rezistenţă a studenţilor, sprijiniţi fă- ţiş de mănăştureni, faţă de instaurarea regimu- lui comunist, are loc după încheierea sezonului competiţional ’26-’27. În anul 1927, la câteva zile după terminarea campionatului, administraţia locală hotăreşte fuziunea echipelor Victoria Cluj (din Mănăştur) şi Universitatea Cluj sub un nou nume: Româ- nia Cluj, chipurile pentru a da o replică mai vi- guroasă cluburilor din Timişoara sau Braşov. Această acţiune nu rămâne fără urmări în pla- nul vieţii sociale. Chiar dacă majoritatea jucă- torilor de la Universitatea încep campionatul în noua formulă, nimeni nu recunoaşte desfi- inţarea cluburilor şi formarea unei echipe noi, ci, lucru confirmat şi de desfăşurarea ulterioră a evenimentelor, doar schimbarea temporară a denumirii Victoria Cluj în România Cluj. Presiunea exercitată de mişcările studenţeşti, de protestele şi manifestările de la căminele şi cantinele studenţeşti, din diversele întruniri îm- potriva acestei fuziuni impuse are efect.„U”Cluj revine în campionat, chiar dacă primele etape se derulaseră deja şi cei mai mulţi jucători erau legitimaţi la echipa mănăştureană. Astfel, una din primele acţiuni prin care s-a în- cercat controlarea mişcării studenţeşti / univer- sitare, zdrobirea rezistenţei locale faţă de admi- nistraţia centrală şi anularea diferenţelor dintre Cluj şi Mănăştur pentru „binele comunităţii” a fost zădărnicită. Echipa mănăştureană revine la numele iniţial şi continuă să activeze în campi- onat până la destrămarea sa din 1947. Dispariţia echipei vine şi pe fondul grevei stu- denţeşti din 1946 şi a reprecursiunilor autori- tăţilor atât asupra mediului universitar, cât şi asupra mănăşturenilor ce şi-au oferit sprijinul studenţilor grevişti. Aceeaşi soartă a avut-o în anul 1948 şi Acade- mia de Înalte Studii Comerciale şi Industriale. Aceasta a fost desfiinţată abuziv de regimul co- munist prin noua lege de reorganizare a învăţă- mântului. Într-una din puţinele lucrări care au la bază documentele vremii, regretatul Gheorghe Bo- dea menţionează că: …prima reîntoarcere de după bejenia din 1940 a unei echipe de fotbal
  5. 5. Anuarul 2020 5 clujene, a fost Victoria, care la 8 aprilie 1945, pe stadionul din Parcul oraşului, întâlneşte echipa K.M.S.C. (fostă K.A.C., apoi Vasas, Fierar, Munci- torii). După cum scrie presa vremii, Victoria era „compusă din jucătorii care au activat în trecut în cadrele simpaticei echipe mănăşturene. Fără antrenament, fără coeziune, jucătorii Victoriei n-au putut face - cu tot elanul lor - un rezultat onorabil, mai ales că echipa clujeană (K.M.S.C.) deţine o formă excepţională, fiind în stare să obţină rezultate frumoase cu oricare echipă din ţară”. În acest meci au evoluat pentru Victoria: Costea, Felecan, Meşter, Soporean, Coman, Pál, Vigu I, Cornea, Vigu II, Jifcovici, Negruţiu (Vigu III). După cum se poate observa, în echipă apar şi câţiva „U”-işti”. Despre un alt meci al mănăş- turenilor ne lasă scris: ”La 13 iulie 1945, ziarele clujene anunţă programul echipei «Carmen» din Bucureşti, care va susţine la Cluj, sâmbătă, 14 iulie, un meci în compania echipei «Victoria». Bucureştenii de la «Carmen» au învins «Victoria» (Morariu, Felecan I, Felecan III, Bedő, Szaboki, Soporean, Cornea, (Kovacs VI), Pop Alexandru, Vigu II, Chiorean (Negruţiu), Căpuşan) cu 4:2. A. Vigu, unul din ispravnicii «Victoriei», declara: Victoria, după 2 luni de când s-a reîntors, şi-a spus cuvântul, obţinând un rezultat onorabil cu splendida echipă Carmen.” Iată ce spune Ştefan Dobay, o legendă a fotba- lului, despre întâlnirea dintre Chinezul Timişoa- ra şi Victoria Cluj, echipa Mănăşturului, rezultat 5-1 (foto jos), într-un text ce pare să confirme versurile galeriei “primul pas pe stadion / n-am să-l uit pân’am să mor”: “Era vară. În fața parcului, pe un panou, un afiș multicoloranunțacă,peArenaSportivă,vaavea loc duminică finala între echipele Victoria Cluj și Chinezul Timișoara, pentru desemnarea cam- pioanei țării pe anul 1921-1922. Noi, copiii din părculeț, l-am citit fiecare cu glas tare de multe ori, și… când lectura era în toi, apare domnul Kra- gel. Acest mare prieten al micilor fotbaliști ne-a luat cu el, ca de obicei, în parc, ne-a așezat pe iar- bă, în semicerc, și, stând în mijlocul nostru ca să-l vedem toți, ne-a explicat ce înseamnă finala cam- pionatului național. Intrați pe Arenă, după ce am vizitat stadionul, ne- am oprit în spatele porții dinspre Mehala. Cu pu- țin înainte de ora 5, din spatele tribunei auzim niște zgomote ciudate. Erau echipele mari, care ieșiseră în fața vestia- relor și făceau încălzirea, așa cum se proceda pe atunci. Fiecare trimitea balonul cât putea de sus. Adversarul proceda la fel. La 5 fix, formațiile au apărut pe teren. Căpitanul echipei oaspete a ieșit primul, cu mingea în mână, și cu o forță nemaipomenită, a tras un șut spre cer! Eu am crezut că mingea nu va mai cade jos nicioda- tă!… În echipa Victoria din Cluj jucau, printre alții, Chifor sau Cipcigan”. (Fragment din autobi- ografia lui Ștefan Dobay„Șut… goool!”) Astăzi, tradiţia sportului mănăşturean a fost preluată de clubul de rugby CS Mănăştur, având în componenţă studenţi români şi francezi ce studiază în special medicina la Cluj. Ca fapt di- vers, numele primului Cluj îl poartă cu mândrie o echipă de fotbal în şase care activează într-un campionat local dedicat amatorilor. Publicat în manastur.info
  6. 6. Anuarul 20206 Satele care și-au îngropat morții de două ori! “GPS-ul mă-sii de GPS! Când îți e lumea mai dra- gă, te bagă pe drumuri pe care nici dracu’ nu s-ar băga!“ se aude răcnind în mașină. Intrăm pe un drum imposibil, abrupt și foarte îngust, iar de sus tocmai coboară un taf pentru trans- portul de lemne. “Unde vreți să ajungeți?“ ne strigă iritat omul căruia părem să îi blocăm dru- mul.“La Geamăna!“ îi răspundem la fel de iritați celui care ne barează calea la rându-i. “Vreți să vedeți Biserica? Apăi nu mereți bine. Pă aici nu ajungeți. Dați înapoi și o luați pe sub pod și o țineți pe lângă pe lac“, ne spune acum calm și cu sentimentul victoriei că trebuie să batem în retragere. Așa că ne poticnim câteva sute de metri cu spatele până la bifurcație, la pod, și de acolo intrăm în lumea ciudată a Apusenilor de la Geamăna. CIPRIAN ARON S-a născut la 2 august 1980 în Ocna - Mureș. Absolvent al Facultății de Drept și a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării (FSPAC) a Universității ”Babeș- Bolyai”(UBB) Cluj- Napoca. Lucrează ca reporter la PRO TV Cluj (2006), redactor politic la cotidianul Ziua de Cluj (2006-2007), reporter și realizator al emisiunii ”Cluj zi de zi”la NCN TV (2007- 2011). În perioada 2012-2013 realizator la Realitatea TV Cluj, corespondent la Realitatea TV, editorialist la Ziua de Cluj, realizatorul emisiunii de radio ”Taxi Realitatea”la Realitatea FM Cluj. Din 2013 realizează emisiunea ”Transilvania zi de de zi”la Trasilvania Live TV. Actualmente lucrează la trustul LOOK, colaborează la Radio Transilvania și administrează și redactează site-ul de turism apusenitransilvania.ro
  7. 7. Anuarul 2020 7 Până sus în sat, pe Valea Arieșului am urcat prin ceață, aproape frustrați că vom avea o zi ratată de filmare când vom ajunge la destinația noas- tră. Și la fel ca-ntr-o poveste, am ieșit din lumea încețoșatăchiarlaintrareaînGeamăna,undene izbea o vreme teribil de frumoasă, de un senin primăvăratic, deși mai erau câteva zile până să vină Moș Crăciun. Lăsam în spatele nostru norii de ceață albă și pășeam în țara lui Făt Frumos acolo unde timpul își are mersul său. Suntem la granița de hotar dintre civilizație și lumea de după nori. Doar că basmul nostru pare a fi mai degrabă plasat în lumea zmeilor. Inițial am avut impresia unui peisaj de poves- te. În fața noastră se deschidea o panoramă a munților, a unui defileu și a unui lac de munte, care te purta cu imaginația la te miri ce desti- nație din Elveția sau Austria. “Oprește, mași- na. Sunt superbe cadrele. Vreau să iau imagini de aici“, e primul impuls al echipei. Firesc, ne oprim. Și de aici începem să ne mirăm în per- manență de nefirescul locului în care am intrat. Înconjurăm ușor lacul din stânga noastră, fără să ne deranjeze nimeni, fără să auzim măcar un zgomot. Cât de mic. “Adă mâncarea în casă“ e strigătul care ne trezește și pe noi din melan- colie. Un îndemn venit de la o casă solitară de pe unul din dealurile din dreapta. Dar în liniștea asta extremă, îl simțeam ca și cum s-ar fi vorbit de lângă noi. Ne apropiem, acolo unde locul ne permite, de marginea lacului de nămol toxic și descoperim astfel lumea pierdută a satului Geamăna. În 1977, statul român a decis strămutarea a câtor- va sute de case din vechea vatră a satului pen- tru ca locul să devină un iaz de deversare a ste- rilului de cupru pentru exploatarea de la Roșia Poieni. Dacă în anii 80, mai trăiau aici în jur de 11.000 de oameni, acum își duc viața vreo 20 de suflete în puținele case răsfirate în jurul lacului de nămol toxic, care se întinde pe vreo 130 de hectare. Și, care în fiecare an se extinde puțin câte puțin, furând cu nerușinare din pământul și din viața Apusenilor. Imaginea definitorie a acestei lumi se află chiar în mijlocul iadului de la Geamăna. Încă mai stă semeață deasupra lacului de steril turla biseri- cii. În 40 de ani, totul a fost înecat: case, cimitir, memoria celor care au trăit în Geamăna, doar biserica mai amintește de viața de odinioară. “Toți oamenii au plecat de aici, doar Dumnezeu mai veghează“, e remarca colegului când așază camera pentru a face și noi un stand up la fața locului. Impresia e atât de puternică, e ca și cum ai avea senzația de gol interior, care te cople- șește decisiv. E un sentiment pe care îl resimți fizic. Mai jos, cam pe la coada lacului, dăm de câteva
  8. 8. Anuarul 20208 case, una din ele abandonată de curând, pentru că sterilul e deja în bătătură. Ce e interesant e că acoperișul se vede destul de recent înlocu- it. Cum e oare să îți lași investiția, munca de o viață, ca să fugi din calea nămolului ce vine să te înghită? Descoperim aici și locul, pârâul pe unde se scurge sterilul de la exploatare. Un li- chid de un albastru-gri, iar solul cu formațiuni calcaroase de un roșu - maro îți oferă secvența unui SF din lumea asta modificată a României. E cumplit. Ne continuăm drumul și oprim în dreptul unei case unde ne latră, fără prea mare vlagă, trei dulăi,“Am oprit degeaba, cineva a în- chis ușa casei“ constată colegul meu. “Nu o să vorbească nimeni cu noi“, îi răspund. Nu greșesc foarte tare, pentru că puțin mai de- parte ne ajunge omul din casa cu pricina care ni se destăinuie, dar nu în fața camerelor.“V-am văzut când ați oprit la mine, în fața casei. Dar nu am vrut să vorbesc că oricum am dat inter- viu la alte televiziuni de m-or văzut nepoatele mele din Italia“, ne spune bărbatul.“Perfect, păi ne spuneți și nouă ceva. Vă văd iar nepoatele și se bucură“, îl provoc.“Gata, nu mai vorbesc, că e degeaba“, spune supărat interlocutorul nostru. “Dar cum era înainte, ați prins satul?“ continui să îl întreb.“Apăi îs aici de 50 de ai (ani - n.red.). O fost, dar s-o dus toate“, declară concluziv. Îi spunem la revedere și plecăm spre satul ve- cin, Vința. Sat afectat și el de sterilul de la Roșia Poieni. Am dat și aici de o ciudățenie a naturii. Vedeam de pe margine, printre copaci, o apă de un verde ireal. “Să vezi că ajungem în Lagu- na Albastră“, îmi spune Flo, colegul care mă în- soțește. Și nu greșește foarte tare. Ajungem în Vința, e capătul lacului, suntem precum într-un golf în care numărăm cele câteva case părăsi- te și fosta școală. Biserica veche de 200 de ani a fost salvată anul ăsta, fiind mutată în Muzeul Satului din Sibiu. Mărturisesc, locul de aici îmi provoacă un senti- ment și mai straniu. Lângă spațiul unde fusese până de curând Biserica, se află cimitirul satu- lui. Câteva cruci au rămas înfipte încă în pămân- tul neacoperit de steril iar pe ele încă mai poți descifra numele celor care au trăit aici și au dat culoare acestui loc, în vreme ce alte morminte cu cruci de piatră și cu gărdulețul care le încon- joară se văd de sub apa toxică, acum înghețată. “Dacă la Săpânța în Maramureș avem cimitirul vesel, în Apuseni, avem cimitirul viu“, e conclu- zia colegului meu. Cât de adevărat sună! Până acum am bătut cu mașina sau la pas doar Țara lui Făt Frumos din Apuseni, de data asta am descoperit și reversul. Am fost în satele care și-au îngropat morții a doua oară! Publicat în apusenitransilvania.ro
  9. 9. Anuarul 2020 9 Virusologul Molnar Geza: Omul şterge graniţa dintre el şi natură Pandemia de COVID 19 zguduie lumea. Comba- terea noului coronavirus a determinat adopta- rea de măsuri fără precedent pe întreg globul. Dar omul trăieşte cu virusurile dintotdeauna. Şi aşa va fi în continuare, şi după acest hop al omenirii. Unul dintre cei mai reputaţi virusologi din România, Molnar Geza, ne explică această convieţuire a omului cu microorganismele şi cu natura în general. Dar şi de unde vine şi către ce se înderaptă această pandemie cu noul co- ronavirus. Este şi vina noastră, pentru că barierele dintre umanitate şi lumea animală s-au restrâns Reporter: Acest nou tip de coronavirus de unde a apărut? Exista şi înainte? De ce a apărut acum? Molnar Geza: În relaţia umanităţii cu lumea din jur şi în primul rând cu lumea animală - în primul rând vertebrate - există tot timpul un schimb de microorganisme. De vreo 20 de ani tot apar alte microorganisme. Fără nicio discuţie, este şi din vina noastră, pentru că barierele sau zona de contact între umanitate şi lumea animală au devenit tot mai restrânse, mai apropiate. Putem să discutăm de ecologie, putem să discutăm de defrişări cu care deranjăm lumea animală etc. Dacă ne referim la coronavirusuri, aşa cum m-aţi întrebat, a existat o epidemie care a dat peste 8.000 de cazuri, SARS, în 2002 - 2003. La care, cu mare probabilitate, a fost identificată ca sursă animală liliecii. Pe urmă, în 2012 a apărut tot cu coronavirus, MERS, care a plecat din Arabia Saudită, deci nu din China. La MERS, cu certitu- dine s-a dovedit că rezervorul animal natural al acestui tip de coronavirus sunt liliecii. Acuma, că de ce a apărut acum, în 2019, în China, şi tot cu bănuiala că de la liliecii... Cercetările conti- nuă, dar cu mare probabilitate tot liliecii sunt rezervorul natural. Că de ce? De aceea, pentru că acum s-a ajuns ca în cazul acestui virus al li- liecilor - a anumitor populaţii de lilieci, pentru că sunt vreo 18 specii diferite de lilieci - există undeva o încercare de trecere, de tranzitare a unor microorganisme -nu numai virusuri, ci şi alte microorganisme- din lumea animală spre receptivitate la lumea umană. De obicei, exis- MARIUS AVRAM S-a născut la 4 noiembrie 1969. Debut în presă în 1991 la cotidianul local Mesagerul Transilvan. Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, diplomă de studii aprofundate, titlul de magister/ master în socio-psihopedagogie (1996), Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, diplomă de licenţă, titlul de asistent social, profilul sociopsihopedagogie (1994), Universitatea Babeş-Bolyai Cluj, Facultatea de Istorie şi Filosofie, specializare secundară în jurnalistică (1996). A lucrat la Agenţia Naţională de Presă Agerpres/Rompres, Radio Europa Liberă, revista Sinteza, Transilvania Reporter, Mesagerul de Cluj, citynews. ro, cluj24.ro, portalcj.ro, Transilvania Live, Tândală, Foaia Transilvană, Radio Cluj, Evenimentul Zilei, Radio România, Magazin Sălăjean, Sălăjeanul, Jurnalul Sălăjean, Transilvania Jurnal, Radio Vest, Integrarea, Curierul Naţional, Mesagerul Transilvan, Uniplus Radio, Tele Europa Nova Cluj, NCN, revista Privirea, Academia Caţavencu, diverse colaborări la publicaţii culturale.
  10. 10. Anuarul 202010 tă şi o gazdă intermediară, care în cazul acesta este încă în discuţie; că e vorba de pangolin sau de alt mamifer, încă nu s-a lămurit. Rep. Deci, acest tip de virus, această tulpină, acest COVID 19 exista şi înainte sau este rezul- tatul vreunei mutaţii în familia coronavirusului? MG: Coronavirusurile sunt cunoscute în lumea animală din anii 1960-1965. În lumea umană nu a existat până în 2002, până la apariţia SARS. Atunci a început să se identifice ca patologie umană. Sunt peste 20-30 de agenţi patogeni care se pregătesc să treacă la om Rep: Bun, şi SARS, şi MERS fac parte din familia mare a coronavirusurilor, dar acest nou tip de coronavirus, COVID 19, credeţi că exista sau e o combinaţie recentă între careva dintre familiile acestea de coronavirus? MG: Fără nicio discuţie, este o recombinare, o schimbare în structura virusului, pentru că vi- rusul propriu-zis al liliacului nu poate infecta omul, fiindcă omul nu are receptori pentru a primi virusul. Deci, tocmai de aceea se caută şi specia animală intermediară. E exact ca în cazul virusului gripal H1N1, cu epidemia din Mexic. Şi acolo e vorba de virusul păsărilor, care face mu- taţii şi recombinaţii, în primul rând la porcine, dar nu numai. Rep: Circulă mult şi ideea că acest COVID 19 ar putea să fi fost creat în laborator... MG: Domnule, acest lucru s-a discutat... Eu am 77 de ani şi n-o să mai apuc, peste 30 de ani, când se vor desecretiza anumite documente... Dar, cu multă probabilitate, nu a fost creat în laborator. Pentru că este vorba de aşa-zisele mi- croorganisme şi boli emergente. Nu e singura. Vedeţi că şi Ebola e cunoscută tot din anii 1960. Dar a fost cu nişte episoade epidemice localiza- te, în Africa Centrală în primul rând. Până atunci n-a deranjat pe nimeni sau i-a deranjat numai pe cei implicaţi, populaţia din zonă. Acum, când şi Ebola s-a extins mai mult, toată lumea este în- grijorată. Şi aceasta este o patologie, o infecţie emergentă. Dar, sunt cel puţin 20-30 de agenţi patogeni - nu numai virusuri, ci şi bacterii - care se pregătesc şi sunt atenţionări în acest sens. De aceea, de exemplu, izolările la lumea păsă- rilor a virusului gripal H5N8 sunt din ce în ce mai frecventă şi în Europa, şi în Asia de Sud-Est, motiv pentru care este supus unei atenţii mari, fiindcă oricând ar putea să dobândească carac- tere patogene contra omului. Şi atunci va apă- rea un nou virus gripal H5N8, care până acum n-a existat la om. Deci, astea sunt mecanismele biologice ale convieţuirii şi coexistenţei umani- tăţii cu lumea înconjurătoare, în primul rând cu lumea animală. De aceea se şi numesc zoonoze, adică provenind de la animale şi care se adap- tează pentru infectarea omului. De ce spun acest lucru, că se adaptează?! Adică, virusurile originale animale, 90%, nu pot infecta omul, decât foarte rar sau în circumstanţe absolut de coexistenţă. Să zicem, de exemplu, muncitorii de la crescătorii mari de porcine sau cabaline etc, care toată ziua sunt împreună cu acele mi- croorganisme. Acest lucru poate genera focare locale, cu îmbolnăviri locale, dar nu cu transmi- tere aşa cum se întâmplă cu acest nou corona- virus, care o transmisibilitate crescută, adaptată pentru om. Deci, nu cred în teoria conspiraţiei etc, dar, repet, unii discută, însă eu nu am date în sensul unor argumente ştiinţifice că aşa ar fi. În schimb, am argumente ştiinţifice bine fun- damentate că este vorba de evoluţia naturală a relaţiei umanitate cu lumea înconjurătoare. Aceste microorganisme încearcă să se adap- teze şi trec la om Rep: Până la urmă, ce rol au aceste microorga- niseme în lume? Virusurile, în particular. MG: Virusurile sunt întotdeauna patogene. Bacteriile, 90%, ne sunt folositoare. Dacă nu am avea bacterii în intestin, stomac etc, nu am putea utiliza alimentele pe are le consumăm. Dacă nu am avea bacterii care sunt prezente în procesul de nutrificare şi nitrificare a supra- feţei pământului, n-am avea agricultură, culturi etc. Deci, 90% din microorganismele care ne înconjoară ne sunt în sprijin. Dar rămâne 10% din multitudinea aceasta a lor, care sunt pato- gene şi produc îmbolnăviri. Dacă discutăm de bacterii, de exemplu meningita meningococică sau antraxul etc. Virusurile, dacă se adaptează
  11. 11. Anuarul 2020 11 omului, întotdeauna sunt patogene. Deci, îm- bolnăvesc, dau infecţie. Rep: Dar mă gândesc că natura are legile, me- canismele ei, că orice din natură are un rol în acest circuit foarte complex. Virusurile ce rol au, de ce au apărut, de ce există? MG: În lumea animală aceste coronavirusuri, la lilieci, de exemplu, nu produc nimic. Rep: Sunt un accident al naturii? Nu au şi vi- rusurile vreun rol pe care nu-l cunoaştem noi, poate? MG. Acuma, sigur, că virusurile care produc îmbolnăviri în lumea animală îşi au rolul lor de selectare a animalelor îmbătrânite, bolnave etc. Dar nu sunt enorm de multe situaţii. În lumea animală e vorba mai mult de convieţuire, fără a afecta organismul animal. Dar mă reîntorc la ce v-am spus în primele fraze: o dată ce noi, umani- tatea, sub toate aspectele, mergem şi ştergem din ce în ce mai mult acea graniţă între om şi lumea animală sau, mai extensiv, faţă de natu- ră, atunci... Vă daţi seama... Cu ocazia îmbolnă- virii cu MERS din Arabia Saudită, în grotele unui munte mic -nişte dealuri calcaroase, de fapt- au numărat 4.000 de lilieci/metru cub. Acuma, această populaţie de lilieci, deranjată de noi, a trebuit să găsească alte locaţii, începând de la hambare şi până la podurile locuinţelor. Liliecii pot migra până la 200 km în cazul în care sunt dislocaţi din grotele lor, din locaţiile lor natura- le. Ori, noi asta facem de multe ori, nu numai cu liliecii, ci şi cu alte animale. Dacă toate zonele de habitat natural ale animalelor sunt distruse, sigur că devin mai domestice, dar vin cu toate microorganismele lor, care pe ele nu le afectea- ză. Însă, aceste microorganiseme, încercând să se adapteze, fac anumite schimbări, pentru că şi microorganismele, ca şi umanitatea, doreşte să supravieţuiască. E un fenomen absolut bio- logic, absolut natural. Dar în care avem o mare vină şi noi sub astectul ştergerii acestor graniţe între habitatul uman şi habitatul natural din ju- rul habitatului natural. Rep: Deci, noi, oamenii suntem vinovaţi pentru că intervenim în ordinea, în legile naturii... MG: Pe de o parte, da. Şi, pe de altă parte, ve- deţi, de exemplu, cum anti-biotico-terapiile exagerate şi de foarte multe ori inutile au dus la apariţia unor microorganiseme rezistente, care până atunci nu făceau nimic, dar, căutând persoana susceptibilă, persoanele bolnave, a apărut rezistenţa la antibiotice, încât mâine-po- imâine n-o să mai ştii cu ce să-i tratezi. Numărul de infectaţi va fi acelaşi, indiferent de strategie Rep: Ce credeţi, britanicii procedează corect, cel puţin declarativ, lăsând coronavirusul să se răspândească, pentru a dobândi acea imunita- te colectivă? MG: Sunt două strategii posibile de aplicat. Una, aşa ca olandezii şi britanicii - dar şi acolo doar declarativ, fiindcă nu procedează chiar aşa, că şi ei au introdus o mulţime de îngrădiri. Dar ei zic aşa: lasă ca să se infecteze, să am vâr- ful epidemic cât mai apropiat la mine în ţară, ca să treacă cât mai repede epidemia. Dar la mine în teritoriu. Această abordare are două riscuri majore. Unul din punct de vedere economic şi al sistemelor, alta din punct de vedere umanitar şi deontologic. Bun, zic ei: din moment ce 80% din cazuri sunt viroze banale, uşoare, pe care le poţi trata şi la domiciliu şi trec în 5-7 zile.... Dar poate supraîncărca la un moment dat sistemul sanitar, cum s-a întâmplat în Italia de Nord. Nu s-au mai putut trata toate cazurile existente. Din punct de vedere deontologic: bine-bine, eu las să sară vârful şi să treacă cât mai repede, dar trebuie să ştiu că dintre cei bolnavi vor şi muri. Atunci, din punct de vedere deontologic nu este adecvat să spun că, domnule, ca să-mi treacă epidemia în trei săptămâni nu mă inte- resează că vor muri 300 sau 500 de oameni. A doua strategie e să încerci să temperezi numă- rul în timp, pe zile, dar, în schimb, acest lucru prezintă riscul ca, în loc de două-trei săptămâni, să ţină mai mult şi, până la urmă, tot atâtea ca- zuri voi avea şi cu tot atâtea cazuri grave şi po- sibile decese. Dar, în schimb, întind pe o perioa- dă mult mai lungă, când tot timpul am cazuri. Repet, numărul infectaţilor va fi acelaşi în final. Oricare dintre strategii poate fi aplicată, dar cert este că la noi, în România, legislativ au fost or- ganizate toate sistemele şi e bine să respectăm,
  12. 12. Anuarul 202012 chiar dacă este neplăcută pentru oameni aceas- tă distanţare socială, care, în lipsa unui vaccin, a unui medicament specific, este singura modali- tate de a mai tempera răspândirea virusului. Vor fi două vârfuri ale epidemiei în România; virusul va ajunge la sate Rep: Estimaţi un vârf al epidemiei? MG: În Europa ne pregătim spre vârf. În schimb, în America de Sud, în America Centrală a intrat cu două-trei săptămâni mai târziu şi încă n-au cazuri multe. În zone din Africa subsahariană nu au niciun caz, cel puţin raportat. Virusul se va plimba, inclusiv cu posibilitatea de reîntoar- cere în iarna următoare. Rep: Nu se dobândeşte imunitatea după infec- tare şi vindecare? MG: Ba da, dobândeşti imunitate. De aceea ur- mătoarele - dacă prognoza unor cercetători se va confirma că se va întoarce şi că va fi un fel de virus sezonier - nu vor avea aceeaşi intensitate a răspândirii, a numărului de cazuri.Va fi tot mai mică incidenţa, deoarece o bună parte din po- pulaţie se imunizează prin boală sau dacă se va descoperi un vaccin eficient. Rep: În România când estimaţi că va fi vârful epidemiei? MG: Dacă rămânem în România tot aşa ca acum ca depistare şi ca aplicare a strategiilor regle- mentate - şi-s bine reglementate, după părerea mea -, atunci primul vârf va fi undeva în maxi- mum două săptămâni. Dar..., dar, cunoscând obiceiurile şi disciplina populaţiei României, după Paşti, la 7-14 zile vom mai avea un vârf, fără nicio discuţie. Pentru că de sărbători mulţi vom năvăli în mediul rural, vom avea întâlniri, reuniuni familiale, rude etc. Sub acest aspect, din păcate, ne aşteptăm şi la ruralizarea acestor cazuri, la apariţia lor şi la sate, pentru că acum marea majoritate sunt în urban. Însă, în mediul rural nu va fi de proporţii mari, dar vor fi izbuc- niri familiale sau de comunitate, izolate. Dar să nu uităm că populaţia rurală din România este îmbătrânită. Deci, aici trebuie să te aştepţi in- clusiv la apariţia cazurilor cu indice de gravita- te mare şi, din păcate, inclusiv la decese. Şi nu numai în rural, ci în general vorbesc. Din clipa asta, esenţa va fi pe asistenţa medicală. Adică, să am capacitatea ca să încerc să salvez fiecare viaţă. Mortalitatea în Europa, exceptând Italia, nu depăşeşte nicăieri 3%, care nu este o mor- talitate nici înspăimântătoare, nici dătătoare de panică etc. Rep: Credeţi că această pandemie va schimba lumea în general? Medicina în particular? MG: Lumea va suferi, pentru că din cauza ab- senteismului şi a incapacităţii de muncă, a în- chiderilor de unităţi de producţie etc... Acestea vor genera inclusiv o problemă economică, fi- nanciară. Lumea va fi din nou la fel ca până acum Rep: Dar relaţiile dintre oameni, pe termen mai lung, vor fi altfel? Lumea va reveni la cum a fost înainte de panedmie sau se va schimba ceva mai substanţial în relaţiile interumane, în mo- dul nostru de a fi şi a ne comporta unii cu alţii şi cu natura? MG: Nu, nu vom fi altfel. Va trece şi această epi- demie. Şi nu există epidemie care să omoare pe toată lumea sau ca, din cauza unei epidemii, să fie sfârşitul lumii umane. Sigur că va fi o învăţă- tură, o experienţă pentru alte aspecte ale posi- bilelor pandemii pe viitor. Care, nu ştiu, vor veni peste un an sau peste 10; dar cert este, repet, în legătură cu relaţia animal-uman, că sunt candi- date încă multe microorganisme pentru a trece din lumea animală la om. Rep: Circulă tot felul de informaţii privind exis- tenţa unor medicamente experimentale în Chi- na sau a unor medicamente eficiente în Rusia... MG: Medicamente experimentale sunt multe, dar care au din ce în ce mai mult şi un iz comer- cial. Dar nu există până la ora actuală niciun me- dicament testat care să fie ţintit eficient pentru coronavirus. Că sunt candidaţi, că x a anunţat până şi numele medicamentului, că altul a zis că face cocktailuri şi combinaţii... Până acum, singurul lucru care a ajutat realmente la trata- rea cazurilor grave, de salvat viaţa, este hiperi- munglobulina, adică anticorpii care apără orga- nismul la cei care s-au vindecat. Şi s-a făcut un
  13. 13. Anuarul 2020 13 apel la donare de sânge, din care au preparat produse de gamaglobulină, deci hiperimunglo- bulină specifică. Este un fel de gamaglobulină în care sunt deja anticoprii de la bolnavii vinde- caţi şi care dă imunitate. În concluzie, nu există până la ora actuală ni- ciun medicament autorizat care poate fi produs şi distribuit pentru tratamentul coronavirusu- lui. Nu se poate da întregii lumi un medicament care a fost încercat pe 100 de pacienţi. Iar vac- cin pentru uz curent nu vom avea mai repede de un an. *Conf. Dr. Molnar Geza, născut în 1943 la Tur- da, este unul dintre cei mai reputaţi virusologi şi specialişti în epidemiologie şi sănătate publi- că din România. El a imunizat primele persoane din România împotriva hepatitei B, a participat la eradicarea tifosului exantematic şi febrei ti- foide şi a fost unul dintre cei care au făcut Legea asigurărilor de sănătate şi programele naţiona- le de sănătate. În anii 1990 a fost secretar de stat pentru şapte miniştri ai sănătăţii. Pubicat în cluj24.ro Conf. Dr. Monar Geza
  14. 14. Anuarul 202014 Cluj: A împuşcat un avocat şi a ajuns la psihiatrie Bărbatul care l-a împuşcat pe fiul avocatului care l-a divorţat de nevastă a ajuns la sanatoriu. Vincze Jozsef a fost în cursul săptămânii tre- cute escortat şi internat la un sanatoriu pentru boli nervoase. În urmă cu un an, lumea avocaţilor clujeni era zdruncinată de vestea că un membru al barou- lui a fost împuşcat, din răzbunare, de fostul soţ al unui client al tatălui său. Autorul agresiunii a ajuns într-un final la sanatoriu. Tribunalul din Sălaj a decis luna trecută în mod irevocabil ca Vincze Jozsef, clujeanul în vârstă de 65 de ani, care l-a împuşcat anul trecut pe tânărul avocat Marius Luca, de numai 26 de ani, să fie internat într-o unitate medicală specializată, până la vindecare. În data de 27 iunie 2008, avocatul Marius Luca se deplasa cu autorul agresiunii spre Huedin, cu maşina personală. La un moment dat, în drep- tul localităţii Stana, din judeţul Sălaj, Vincze a tras asupra sa cu un pistol cu gloanţe de cau- ciuc. Victima a reuşit să fugă, deşi a fost rănită în zona feţei. Rana la obraz a necesitat îngrijiri medicale de circa 12 zile. Vincze a fost descoperit de poliţişti în zonă, abia a doua zi. Agresorul care dorea recunoaşterea erorii avocatului le-a spus anchetatorilor o po- veste halucinantă. Şi-a recunoscut agresiunea asupra tânărului, susţinând că a dorit să-i atra- gă atenţia avocatului Remus Luca, tatăl victi- mei, că a greşit când l-a divorţat de prima soţie, în urmă cu 25 de ani. La divorţ, fosta soţie i-a luat pe cei trei copii. „Am dorit să-l conving astfel pe bătrânul avocat să le spună copiilor că nu eu am fost de vină”, le-a declarat Vincze anchetatorilor. Vincze le-a mai spus că nu a dorit să-l omoare pe avocat, ci doar să ajungă prin el la tatăl acestuia, care ar fi uzat de ilegalităţi pentru a obţine divorţul în urmă cu 25 de ani. I-a vorbit elogios despre familie. Victima, tânărul avocat Marius Luca, le-a decla- rat anchetatorilor că a fost solicitat de către Vin- cze să-l reprezinte pe băiatul acestuia, pentru o presupusă deţinere ilegală de armă şi pentru divorţ, la Judecătoria din Huedin. „M-a convins, vorbind în termeni elogioşi des- pre tatăl meu, cu care pretindea că avusese câş- tig de cauză într-un litigiu mai vechi, părând un apropiat al familiei”, şi-a justificat tânărul avocat uşurinţa cu care se deplasa cu agresorul spre Huedin. Procurorii care au anchetat cazul l-au scos pe Vincze de sub urmărirea penală, consi- derând că nu avea discernământ. Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj a cerut instanţei de ju- decată internarea lui Vincze, până la vindecare. Vincze are studii superioare şi a lucrat ca şi ca- dru didactic la Univeritatea Tehnică. Publicat în adevărul.ro MIHAI BACALU Are 58 de ani. A debutat în presă în toamna anului 1991, la săptămânalul clujean NU. A scris, dar s-a ocupat și de marketing și mică publicitate la Ziua de Nord Vest, Știrea, Transilvania Jurnal, Evenimentul zilei, Adevărul, Cotidianul, Libertatea, CancCan, Click, Citynews.ro, Servus Cluj. În televiziune a activat la CBN și B1 TV. A absolvit Liceul de Muzică ” Sigismund Toduță”Cluj în 1979 și Universitatea Tehnică în 1991. A urmat între 1991- 1993 Școala Superioară de Jurnalistică a Asociațiai Ziariștilor Români (AZR) din București. A lansat și scrie la publicația tipărită Muzica Instanțelor și la site-ul cu același nume.
  15. 15. Anuarul 2020 15 Cum renaște un castel: O nouă viață pentru monumentele uitate și era Electric Castle Deși acțiunile de popularizare și inventariere ale castelelor de sec. XVI-XVIII au crescut după anii ’90, perioada actuală nu este deloc favora- bilă pentru castelele din România. Sunt cazuri fericite în care o fundație sau o administrație locală a găsit o soluție pentru salvarea unui astfel de monument, sau există un proprietar care a investit în întreținerea și restaurarea unei anume clădiri, dar în foarte multe cazuri nu mai există nicio speranță de a interveni sau de a sal- va clădirile din arhitectura unor perioade atât de importante. În foarte multe cazuri, de primă importanță pentru istoria arhitecturii din Tran- silvania, nu s-a intervenit la timp, iar procesele de retrocedare blochează în continuare orice tip de lucrări asupra castelelor care ar putea fi încă salvate. În ultimii zece ani însă, subiectul castelelor a în- ceput să coaguleze tot mai mulți profesioniști, în majoritate provenind din mediul privat, care alături de o societate civilă activă și-au propus să își dedice energia în scopul recuperării patri- moniului cultural. Proiecte precum Monumen- te Uitate sau Castel în Transilvania au venit cu soluții pentru documentarea şi promovarea castelelor şi conacelor din România, iar actori ai scenei culturale au venit cu idei pentru revitali- zarea lor. Mai există timp pentru castelele asu- pra cărora nu s-a intervenit în ultimii 20 de ani. Dar puțin. În spatele acestor castele stăteau pre vremuri domenii întinse de terenuri arabile sau păduri, astfelîncâtîntreținerealoreraposibilădinresur- se financiare furnizate de aceste domenii. După reforma agrară din anii ’20 - ‘30, când familiile nobiliare își pierd domeniile, multe castele din Transilvania, de exemplu, sunt demolate pentru simplul fapt că nu mai există pentru ele o bază materială de întreținere. Cum este cazul caste- lelor demolate de la Bahnea, județul Mureș, sau de la Vlaha, județul Cluj. A urmat apoi perioada naționalizărilor în anii ’50 când s-a pierdut mult mobilier și decorațiuni interioare din epoca Re- nașterii sau Barocului, inclusiv vechile biblioteci ale acestor castele sau impresionantele galerii de portrete. Pierderea a fost cu atât mai mare. Pe de altă parte, sunt și multe castele care au primit funcția de hotel sau de spațiu expozițio- nal, sau mai sunt unele cazuri când, după retro- cedare, castelele au început să funcționeze ca locuințe. Sau de ce nu ar funcționa ca școli sau ca primării? Trebuie să se înțeleagă, însă, că nu există un model de succes pentru toate. Rolul turistic poate fi și el o opțiune. Castelul Daniel dinTălișoara sau Castelul Kálnoky din Micloșoa- ra, ambele în județul Covasna îndeplinește deja, CRISTINA BELIGĂR Absolventă de Litere în Cluj-Napoca. Practică jurnalismul începând cu anul 2010, după absolvirea Masteratului de studii literare românești și editare de carte. A lucrat în redacțiile Foaia Transilvană, Mesagerul de Cluj și City News și ca reporter în studiourile Transilvania Live. Din 2012 este redactor la Transilvania Reporter, ziar cu apariție cotidiană, mai târziu, săptămânală, colaboratoare constantă a revistei de cultură și gândire strategică Sinteza și colaboratoare ocazională a publicației Scena 9 din București. Editor la Sinteza. Domeniile sale de interes sunt sectorul cultural, în special mediul streetart, arta vizuală și new media, dar și sectorul științei și tehnologiei. Este pasionată de înălțimi, de fotografia aeriană cu drona și caută mereu istoriile monumentelor uitate din Transilvania.
  16. 16. Anuarul 202016 astfel de roluri după renovare, așa cum Castelul Bánffy de la Bonțida Cluj, și Castelul Teleki din Gornești, Mureș, au festivaluri asociate: Electric Castle, respectiv Awake Festival. Există și intervenții mai puțin reușite, cum sunt cazurile în care un castel se restaurează în mod total neprofesionist și foarte brutal, cazuri în care se pierde substanța istorică a clădirii. O altă problemă este în ce măsură reușești să păstrezi detaliile vechi ale clădirii, pardoseli, feronerii, tâmplării. Se văd cazurile fericite, dar o foarte mare parte din toată moștenirea arhitecturală a acestei țări se transformă în ruină. „Nu există o viziune generală, unitară asupra castelelor. Nu există o evidență care să le clase- ze importanța din punct de vedere istoric, ar- tistic sau al decorațiilor. Pierderea cea mai mare atunci când dispare un castel ține de pierderea unei părți din istoria artei și arhitecturii vremii. Avem cazuri unice în România ale unor feno- mene arhitecturale sau artistice europene. În al doilea rând, este o pierdere simbolică pentru comunitatea respectivă. În secolele anterioare, de multe ori, aceste castele nu erau doar cen- trele unor domenii, ci erau și importante centre culturale”, explică istoricul Kovács Zsolt, lector la Facultatea de Istorie și Filozofie din Cluj. Monumente Uitate La mai bine de zece ani de când a fost inițiat, proiectul Monumente Uitate a rămas fidel sco- pului inițial, respectiv cel educațional. Dacă la început principalii beneficiari erau studenții arhitecți, astăzi proiectul se adresează tuturor celor care vor să se apropie de patrimoniu, și în particular de castelele și conacele din România. Inițiatorilor săi, dr. prof. arh. Anca Brătuleanu și mai târziu Asociației ARCHÉ li s-a dezvăluit în ul- timul timp, însă, un impact mult mai larg. Baza de date construită a devenit o resursă pentru fundamentarea proiectelor de revitalizare a reședințelor nobiliare. Astfel, s-a ajuns în punc- tul în care atât specialiștii, cât și administrațiile publice utilizează platforma pentru o varietate de proiecte, de la restaurări, până la strategii și planuri de acțiune locale și regionale. De ase- menea, Monumente Uitate este un punct de plecare în planificarea multor rute de călătorie, un sprijin al turismului sustenabil, fiind folosit deseori ca o busolă de teren care îndrumă pași către locuri și experiențe inedite. „Nu în ultimul rând, credem cu tărie că ceea ce am inițiat prin proiectul Monumente Uitate, re- spectiv reînnodarea relației dintre publicul larg și patrimoniul construit al zonelor rurale, este punctul de plecare pentru construirea unui viitor durabil. Vechile reședințe nobiliare erau locuri ale sinergiilor, unde, prin tradiție, au fost create cunoștințe și modele de trai ce pot fi va- lorificate pentru consolidarea legăturilor între construcția comunitară și fructificarea bunului comun, între natură și om, între peisaj, agricul- tură și mediu construit”, declară echipa proiec- tului Monumente Uitate. Acum mai bine de o decadă, societatea româ- nească era, în ansamblu, mai neglijentă în ceea ce privește resursele pe care le avea la dispozi- ție, a observat echipa proiectului. Atât resursele naturale, cât și bunurile culturale erau prea pu- țin cunoscute, interpretate, înțelese și, astfel, se depărtaseră de percepția și atașamentul public. Se mai adăugau atunci și lipsa sau insuficiența mijloacelor financiare, situațiile juridice incerte, apatia autorităților publice și insuficiența me- diului de specialitate din domeniu. „Astăzi avem concursul mediului public, al ce- lui privat, din ce în ce mai mulți profesioniști și o societate civilă activă și dornică să coagule- ze energiile în scopul recuperării patrimoniului cultural, pentru a putea găsi un parcurs durabil și în respect cu resursele limitate pe care le are la dispoziție. Însă lipsa continuă a unei viziuni în domeniu și a unui plan de acțiune concret pe termen mediu, la nivel local, regional și națio- nal, încă își produce efecte în fiecare zi. În teren, situația era și încă este gravă. În ultimii 10 ani,
  17. 17. Anuarul 2020 17 s-a intervenit pe 15-20% din clădiri, iar cele care aveau nevoie urgentă de intervenții au rămas, în mare parte, neglijate. De asemenea, alături de castel sau conac, în cadrul acestor ansam- bluri există și parcuri și anexe, care sunt deseori neprotejate. Localitățile nu dezvoltă documen- tații de urbanism care să trateze aceste structuri istorice ca întreg și, în timp, multe dintre valori se pierd”, precizează istoricul de artă Irina Leca, coordonator al proiectului Monumente Uitate, membru fondator și vicepreședinte al Asociați- ei ARCHÉ. Cui îi„aparține”un castel? Monumentele istorice sunt în primul rând, în egală măsură responsabilitatea statului, ca autoritate centrală și a proprietarilor de drept, afirmă echipa proiectului Monumente Uitate, motivând că, indiferent de statutul de proprietate, calitatea de monument istoric produce efecte juridice asupra imobilelor clasate. Prin urmare, spun specialiștii implicați în proiect, situația actuală în care restaurarea, punerea în valoare și întreținerea unui domeniu istoric sunt integral lăsate pe umerii proprietarilor produce un dezavantaj pentru aceștia, mai ales în cazul proprietăților private. „Acestea fiind spuse, credem că este important să menționăm că statul este până la urmă per- sonificarea juridică a cetățenilor, obiectivele de patrimoniu «aparținând» astfel și angajând și responsabilitatea acestora în moduri diferite și complementare”, explică arhitectul Raluca Bărbulescu, colaborator constant al proiectului Monumente Uitate încă din 2008 și actual pre- ședinte al Asociației ARCHÉ. Conform documentelor ce stau la baza viitoru- lui Cod al Patrimoniului, obiectivele de patri- moniu aparțin și angajează în egală măsură res- ponsabilitatea statului, proprietarilor de drept, comunităților patrimoniale și cetățenilor. „Sperăm ca aceste idei să se traducă în viitorul apropiat în roluri cât mai clare pentru fiecare grup implicat, astfel încât o responsabilitate co- mună să nu însemne pasarea ei de la un grup la altul, iar fiecare dintre cei vizați să aibă instru- mentele legale și financiare necesare pentru a acționa spre binele patrimoniului”, completea- ză Irina Leca. Ce roluri își mai asumă astăzi statul în salvarea acestor monumente? Din observațiile echipei proiectului Monu- mente Uitate, statul funcționează în general pe modul avarie în ceea ce privește protejarea monumentelor istorice. Adică răspunde punc- tual nevoilor semnalate în teren, desfășoară ac- tivitatea minimă obligatorie în ceea ce privește restaurarea și punerea în valoare și încearcă să țină o evidență a valorilor fondului istoric con- struit. „Ceea ce ne simțim obligați să menționăm este că în zona profesională există dorință și capaci- tate de schimbare și sperăm ca aceasta să be- neficieze din ce în ce mai mult de susținere din partea factorilor de decizie. Astăzi statul își asu- mă doar într-o mică măsură rolul de protector și promotor al monumentelor istorice, rol impus de modul în care a fost gândit domeniul după perioada comunistă. În acest context, societa- tea civilă a preluat cu timpul parte din atribu- țiile aferente rolului asumat de stat. Împărțirea responsabilităților prin implicarea societății civile în actul de guvernare este în momentul de față direcția adoptată la nivel european, iar România, fără să dorească neapărat, a dat deja startul în acest sens și are ocazia de se alinia la noul mod de abordare a conservării și valorifi- cării patrimoniului cultural construit”, explică Raluca Bărbulescu. În viziunea lor, statul ar trebui să devină din pro- tector și promotor al patrimoniului construit, managerul domeniului și să pună la dispoziția tuturor celor care au responsabilitatea salvării monumentelor istorice un cadru de politici sta- bil care să favorizeze creșterea inițiativelor regi- onale, județene și locale, precum și instrumen- Castelul Radák-Pekri din Ozd, județul Mureș Foto credit: Cristina Beligăr
  18. 18. Anuarul 202018 te care să răspundă nevoilor reale din teren. Într-o oarecare măsură, schimbarea este deja demarată prin faptul că în prezent se lucrează atât la Codului patrimoniului, cât și la Strategia pentru monumente istorice. Cu toate acestea, schimbarea va fi posibilă doar în momentul în care statul va asigura atât resursele necesare la nivel instituțional, cât și aplicarea legii. Ce ar trebui să salvăm și ce nu? Toate castelele ar trebui salvate? Teoretic, da, spun „oamenii castelelor”, dacă vrem să luăm în considerare importanța unui castel pentru o anumită comunitate. Dar, bi- neînțeles, este indicat să existe priorități. Un considerent este starea castelului asupra că- ruia poți să intervii pentru întreținerea lui. Alt considerent este funcția clădirii, dacă are deja o funcție sau dacă are potențial pentru o anumită funcție. Echipa Monumente Uitate a identificat în teren aproximativ 700 de castele și conace în Româ- nia, unele având statut de monument istoric, altele nu, unele iubite de comunitățile locale, altele reprezentând răni deschise pentru aces- tea, unele care păstrează imaginea istorică de la începutul secolului XX, altele care au suferit în ultimii ani transformări majore, fiind irecupe- rabile. Prin urmare deși teoretic toate ar trebui salvate, practic fiecare are propriul parcurs. „Legal, toate monumentele istorice trebuie conservate, prin urmare măcar pe acestea ar trebui să ne străduim să le salvăm. Din păcate, la nivel național nu există resursele necesare pentru conservarea imediată a tuturor monu- mentelor istorice, deci e nevoie de stabilirea unor priorități, conform unor criterii ce se con- struiesc împreună cu autoritățile, proprietarii, comunitățile locale și specialiștii. Acestea ar pu- tea fi valoarea de patrimoniu, contextul socio- economic favorabil transformării obiectivului în resursă pentru dezvoltare locală pe termen scurt și mediu, capacitatea de administrare a proprietarilor etc.”, precizează echipa Monu- mente Uitate. Există zeci de ansambluri cu statut de monu- ment istoric în stare de precolaps care au ne- voie de resurse minime, dar mobilizare imedia- tă, pentru a putea supraviețui în următorii ani, până la găsirea unor soluții sau resurse pentru o restaurare amplă. Altele sunt în stare medie și bună de conservare, au proprietari și adminis- tratori interesați și capabili ce au pus la punct proiecte de restaurare și care acum așteaptă oportunitatea unor finanțări. Discuția despre scenariul de reutilizare a caste- lelor și conacelor e amplă, spune echipa Monu- mente Uitate, acestea având nevoie de o vizi- une integrată și intersectorială, precum și de o abordare teritorială. Este o capcană să credem că toate castelele și conacele, majoritatea aflate la distanțe mici unele de altele, ar trebui să fie restaurate pentru a deveni infrastructură cultu- rală. „Tendința de a transforma toate aceste foste ansambluri rezidențiale în muzee sau centre culturale este o consecință a limitelor impuse de diferite instrumente de finanțare internați- onală, dar este datoria noastră (a statului, a so- cietății civile, a specialiștilor și a zonei private) să generăm surse de finanțare cu reguli diferite și să susținem inovarea pe zona de reutilizare a monumentelor istorice. Scenariile de refuncțio- nalizare a castelelor și conacelor nu ar trebui să răspundă strict regulilor instrumentelor de fi- nanțare, ci ar trebui să răspundă nevoilor impu- se de viziunea locală de dezvoltare durabilă a comunității de care acestea țin. Un proiect solid și sustenabil are o legătură strânsă cu vecinătă- țile sale, are de oferit și de câștigat de pe urma acestei legături”, consideră echipa Monumente Uitate.
  19. 19. Anuarul 2020 19 Mai există„timp”pentru castelele asupra cărora nu s-a intervenit până acum? Depinde foarte mult de starea de conservare în care se găsește clădirea și când a fost întreruptă utilizarea ei. În perioada comunistă, utilizarea continuă a clădirilor le-a asigurat întreținerea, iar degradarea avansată a început după 1989, mai ales după începerea litigiilor. O clădire de secol XVI-XVIII rezistă uneori mult mai bine de- cât una de secol XIX, dacă materialele folosite sunt bune. „Totuși, primii 10 ani de neutilizare pot trece fără să lase urme prea mari, dar odată ce apar probleme la nivelul acoperișului sau infiltrații la fundație, degradarea se accelerează. În 20 de ani de abandon se poate ajunge la colaps, mai ales dacă clădirea este și„ajutată” să cadă. Deci mai există timp pentru castelele asupra cărora nu s-a intervenit în ultimii 20 de ani, dar puțin”, mai spune echipa proiectului. Planuri de adopție În ultimii ani, Asociația ARCHÉ s-a gândit frec- vent la posibilitatea de a„adopta”un ansamblu nobiliar, însă momentan nu a găsit un caz potri- vit pentru resursele pe care le deține. Un astfel de demers ar implica întreaga echipă, în detri- mentul unor proiecte de impact sau altor cola- borări începute cu proprietari de monumente istorice și autorități publice. „Totuși, ca un exercițiu de imaginație, dacă am adopta un castel, ne-am orienta către un an- samblu cu o clădire principală de dimensiuni mici sau medii, cu parc amplu și anexe varia- te, astfel încât proiectul de restaurare să poată fi etapizat ușor. Am începe prin realizarea de studii și cercetări prin care să identificăm toate valorile domeniului, așa cum propunem acum proprietarilor cu care lucrăm în proiectul Școa- la de Vară ARCHÉ. De asemenea, am utiliza încă de la început cât mai mult din spațiul disponi- bil, prin activități și proiecte destinate comu- nității, create special pentru nevoile acesteia. Restaurarea și reactivarea ar fi construite pe baza unei viziuni și strategii inițiale, îmbunătă- țită constant prin discuții cu toți actorii intere- sați (autoritățile locale, comunitatea, societatea civilă, mediul de afaceri, partenerii internațio- nali) pentru a asigura durabilitatea demersului pe termen mediu și lung”, spun reprezentanții Asociației ARCHÉ. Având în vedere profilul asociației, echipa își imaginează un loc în care rolul patrimoniului să fie în continuu cercetat și experimentat. Un fel de laborator în managementul participativ al patrimoniului, în care toți cei de care acest patrimoniu„aparține”să fie mobilizați activ și să poată învăța. Trei exemple pozitive de castele salvate în România Față de acum 10 ani, există deja numeroase exemple pozitive, din categorii variate: de la afaceri private, în care clădirile au fost trans-
  20. 20. Anuarul 202020 formate în hoteluri și centre de evenimente, la destinații culturale și spații ale comunității. Evident, nu există o rețetă standard, care odată aplicată să ducă sigur la salvarea unei clădiri, ci întreg procesul este un parcurs continuu, con- diționat de tipul de proprietar, buget, capacita- tea de management a echipei, nevoile comu- nității, dimensiunile și starea de conservare a clădirii etc. Echipa Monumente uitate a ales trei exemple pozitive în care proprietarii privați au înțeles puterea societății civile și care au construit sau s-au alăturat unor demersuri bazate pe princi- piile managementului participativ: l Castelul Teleki din Gornești (jud. Mureș), unde proprietarii au inițiat numeroase activități încă din primii ani de la retrocedare, prin inter- mediul Asociației Castel Teleki. Sunt un exem- plu prin eforturile depuse în direcția apropierii comunității locale și deschiderii domeniului că- tre publicul larg. Ne sunt în mod deosebit, dragi deoarece lucrăm împreună încă din 2012. Aici am organizat primul Castle Break (programul de tururi culturale la castele mai puțin cunos- cute, lansat în 2013) și tot aici am început Școa- la de Vară ARCHÉ, un program interdisciplinar dedicat studenților ce vor să dobândească cu- noștințele teoretice și abilitățile practice nece- sare pentru a iniția intervenții responsabile de revitalizare a obiectivelor de patrimoniu. l Domeniul Cantacuzino de la Florești (jud. Prahova) deține un patrimoniul cultural de va- loare format dintr-un palat în ruine, o biserică de secol XVIII, mai multe vile de secol XIX și un mare parc de plimbare amenajat în urmă cu un secol și jumătate. Acest parc servește Fun- dației Cantacuzino Florești drept cadru pentru mai multe activități culturale și educaționale, precum și loc de întâlnire, plimbare și petrece- re pentru comunitatea locală. De asemenea, specialiști din domenii complementare patri- moniului cultural colaborează în vederea reali- zării mai multor evenimente precum Școala de Vară de restaurare peisageră „În Florești”, parte a Școlii de Vară ARCHÉ, Karpatia Horse Show, Tabăra Voluntarilor etc., precum și la elaborarea unui masterplan și a unei strategii de dezvolta- re a domeniului. l Cula Cornoiu din Curtișoara (jud. Gorj), unde Asociația Artis Peritia organizează ateliere in- ternaționale cu studenți, lucrează la revitaliza- rea proprietății și la construirea unui parcurs comun cu Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, un muzeu în aer liber a cărui fondare în imediata apropiere a domeniului istoric a con- tribuit semnificativ la salvarea culei și a parcului în perioada comunistă. Strategia„Castel în Transilvania” În martie 2015, Grupul PONT a lansat un proces strategic de anvergură prin proiectul „Castel în Transilvania - strategii și modele de dezvoltare”. Ca un rezultat al acestui demers, în iunie 2016 s-a realizat Strategia Castel în Transilvania, un document care oferă modele și soluții sustena- bile de dezvoltare pentru revitalizarea castele- lor și conacelor din Transilvania. Prima atestare a proiectului Castel în Transilva- nia este undeva în 2010 când, într-un mail in- tern, echipa organizației Grupul PONT, creată cu un an înainte, și-a propus să abordeze su- biectul castelelor. Proiectul nu s-a născut din- tr-o finanțare deja existentă, ci a venit dintr-o nevoie. Aceea de a crea o bază de date a cas- telelor din Transilvania și de a corecta și com- pleta informațiile deja existente. Până în 2014, proiectul Castel înTransilvania a primit finanțări de mică anvergură, mai ales de la Administra- ția Fondului Cultural National (AFCN), sau de la Departamentul pentru Relații Interetnice (DRI). Un moment important a fost în 2015 când au apărut finanțările fondurilor norvegiene pe pa- trimoniu. „Noi am intrat pe granturi mici care nu țineau de dezvoltarea infrastructurii sau restaurare. Propunerea noastră a fost de a crea un cadru strategic privind modul cum am vrea noi să abordăm tema castelelor. Conjunctura a făcut ca acest proiect să fie extins de două ori până în 2017. Finanțarea a fost la început de aproxi- mativ 75.000 de euro, sumă care a fost dublată pe parcurs”, explică Farkas András, coordonator al proiectului. Astfel a fost creat un cadru strategic, mai exact un document în care echipa a prezentat planul de lucru. A identificat mulți stakeholderi, a creat o coaliție de colaborare cu proprietari, a înce- put să identifice anumite castele pentru a crea
  21. 21. Anuarul 2020 21 anumite modele de business și a organizat și o tabără interdisciplinară cu studenți pentru a identifica niște funcționalități pentru castelele respective. În ultimii doi ani proiectul a avut trei finanțări de la AFCN, una pe crearea unor jocuri inter- active pentru copii, EduCASTEL, una pe conti- nuarea taberei interdisciplinare Tabăra Castel Formula și o a treia finanțarea pentru History is our story, un film prin care a fost abordată tema castelelor cu scopul principal de a prezenta poveștile a trei castele și comunități unice din regiune: Castelul Bethlen din Bahnea, Castelul Apaffy din Dumbrăveni și Castelul Rhedey din Sângeorgiu de Pădure. Câte castele sunt în Transilvania? După datele estimative există peste 600 de cas- tele și conace în Transilvania, iar când vorbim deTransilvania, înțelegem de fapt 16 județe din regiunile istorice aleTransilvaniei, Maramureșu- lui, Crișanei și Banatului. Enunțul că există peste 600 de clădiri de acest gen este atestat numai vag de o analiză realizată încă în anii ‘90 de or- ganizația Transylvania Nostra, care a realizat o inventariere aprofundată privind starea fizică a peste 160 de castele și conace. Multe castele nu apar însă pe lista monumentelor, deși fizic sunt încă în picioare. Ca urmare, informațiile sunt ambigue. Baza de date Castel în Transilvania conține în prezent 301 castele și conace din zona Tran- silvaniei, Maramureșului, Crișanei și Banatului. Este o listă preliminară cu acele edificii ce pot constitui obiective de analizat în cadrul realiză- rii cadrului strategic. „Am actualizat unde s-a putut și pozele, și loca- ția geografică.Timpul însă își spune cuvântul pe măsură ce noi vorbim și transformările pot inter- veni de la o zi la alta”, avertizează Farkas András. Pe baza împărțirii pe județe, în prezent, baza de date a proiectului Castel în Transilvania se con- stituie astfel: Județul Alba (16 edificii), județul Arad (10 edificii), județul Bihor (38 de edificii), județul Brașov (12 edificii), județul Cluj (27 edi- ficii), județul Covasna (73 edificii), județul Hune- doara (16 edificii), județul Harghita (14 edificii), județul Maramureș (6 edificii), județul Mureș (36 edificii), județul Sibiu (6 edificii), județul Să- laj (13 edificii), județul Satu Mare (11 edificii), județul Timiș (6 edificii). În strategie, unul dintre experții din echipa pro- iectului a definit foarte clar șase stări fizice ale castelelor: Starea de ruină, Starea de semirui- nă-cu subansambluri în stare de colaps și preco- laps, Starea avansat degradată - nefuncțională, Starea mediu degradată - funcțională, Starea ușor degradată - funcțională, Starea tehnică ge- nerală bună. În lipsa unei strategii comune care să facă ordi- ne în haos, cine ar trebui să stabilească ce castel merită salvat, cărui castel ar trebui să-i conser- văm starea, sau ce castel ar trebui refăcut com- plet? Funcționalitate și gândire antreprenorială Mulți proprietari pe care echipa Castel în Tran- silvania i-a intervievat în proiect își doresc să își transforme castelele în centre de conferințe, în centre educaționale sau în muzee. Cum ar fi însă, ca pe Valea Mureșului, unde ai câte un cas- tel aproape în fiecare comună, sau chiar sat, să funcționeze în fiecare castel un muzeu? În acest caz ai nevoie de o gândire extinsă și de mode- le diferite. Unii proprietari nu au capacitatea să gândească funcționalități și atunci trebuie să primească ajutor. Nu în ultimul rând, este nevoie să combini abor- darea antreprenorială, cu rolul de clădire de patrimoniu. Purtând anumite valori culturale, evident, trebuie să păstrezi și să respecți aceste valori. Din fericire, în România crește numărul exemplelor pozitive unde există o gândire inte- ligentă antreprenorială. „Asta încercăm să spunem și în abordarea noas- tră. Vrem să abordăm subiectul castelelor și co- nacelor din perspectiva secolului XXI: Cum res- pecți patrimoniul și cum te adaptezi, totodată, realității secolului prezent. Pe de o parte, cineva este proprietar, pe de altă parte, cine adminis- trează castelul? Cine are abordarea unui admi- nistrator, cine simte această responsabilitate? Comunitatea din jur ar putea avea și ea un cu- vânt de spus. Un cuvânt de spus ar putea avea consiliile județene și apoi statul. Mai pot veni recomandări și de la UE față de modul în care
  22. 22. Anuarul 202022 cultura și patrimoniul cultural pot fi un vector de dezvoltare economică ș.a.m.d.”, explică Far- kas András. În căutare de soluții sustenabile. Asumarea responsabilității Farkas András crede că domeniile Bonțida și Gilău au început să aibă un rol tot mai semnifi- cativ pentru comunitatea din județul Cluj, deși niciunul din cele două nu au pe proprietate un castel complet funcțional. Asta nu înseam- nă că nu sunt prezente în mentalul oamenilor. Sustenabilitatea se poate construi în timp și, pe termen lung, crowdfunding-ul, ar putea fi principala sursă de sustenabilitate, pe lângă un model de business care generează venituri co- merciale. „Să ne uităm la ce face organizația National Trust în Marea Britanie, organizație dedicată conservării patrimoniului cultural al unei anu- mite regiuni geografice și unde comunitatea contribuie conștiincioasă la realizarea obiec- tivelor. Poate o astfel de abordare pe termen lung ar fi potrivită. Întrebarea este dacă Bonți- da sau Gilău ar trebui să facă separat asta, sau împreună. Cert este că oamenii trebuie să știe la ce anume sunt folosite contribuțiile lor. Poți să ai 100 de susținători, dar nu vei avea impact mare. Dar dacă ai un milion de oameni dinTran- silvania care donează 10 lei pe lună, adică un milion de lei pe lună, adică 12 milioane de lei pe an, cu acești bani poți să restaurezi un castel mai mic. Contribuția nu trebuie să fie neapărat una financiară, ci poți să te implici ca voluntar, poți să te implici intelectual cu o idee de busi- ness pentru un proprietar de castel, poți să te implici cu materiale. Nu pot exista schimbări radicale pe termen scurt, dar fiecare trebuie să își asume un rol: proprietarul, administratorul, organizațiile, statul, investitorii. E un întreg eco- sistem”, explică Farkas András. În anii ‘90 și chiar mai târziu, prin 2000, comu- nitatea românească, mai ales, avea o anumită reticență față de castele, pentru că țineau de o altă comunitate, respectiv de o altă„eră”. În ulti- mii zece ani, percepția s-a schimbat foarte mult în sens pozitiv, mai ales în rândul comunității urbane care vede o altfel de resursă în patrimo- niu, inclusiv valoare sentimentală. „Nu știu din ce motiv, în prima parte a dece- niului trecut, statul a început să aibă un com- portament defensiv, în sensul că a încercat să ia înapoi astfel de clădiri. Nu știu dacă ține de problematica etnică. Și nu știu dacă astfel de atitudini nu periclitează procesul de revitaliza- re. În altă ordine de idei, jumătate din aceste că- diri oricum se vor pierde în următorii 50 de ani, întrebarea este cum reușim să conservăm ceea ce există, sau cum reușim să documentăm di- gital ceea ce există deja”, spune Farkas András. În ceea ce privește proiectul Castel în Transilva- nia, echipa se află acum într-un moment în care și-a dat seama că are nevoie de un centru de resurse, ca punct de legătură între proprietari și experți, pentru ca procesul de revitalizare a castelelor să se dezvolte. Grupul PONT a primit oferte să preia castele în gestiune, dar echipa nu se află la acel nivel de dezvoltare pentru a-și asuma acest lucru. Au lansat o cerere de finanțare pentru noul ciclu de finanțări norvegiene și își propun ca în paralel cucentrulcarearfiimplementatlaCluj-Napoca, să creeze și un centru de vară în Târgu-Mureș, la Castelul Degenfeld din Cuci. „Vom încerca să facem clădirea funcțională ca centru de resurse în perioada caldă. Dacă res- taurezi fizic un castel, nu înseamnă că este re- vitalizat. E un drum lung pentru a-l readuce în percepția oamenilor”consideră Farkas András. Un foarte vechi și nou castel Castelul Bánffy de la Bonțida, construit în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, reprezintă un caz important al arhitecturii Renașterii târzii din Transilvania. Este interesant acest castel cu atât mai mult cu cât păstrează elemente din cel puțin trei mari perioade istorice. Era unul dintre cele mai frumoase castele dinTransilvania și era proprietatea uneia dintre cele mai importante familii din istoria regiunii care a dat inclusiv doi guvernatori ai Transilvaniei. „Bonțida a avut drept model castelul din Gi- lău în acea perioadă, acesta din urmă fiind un castel princiar. Perioada cea mai importantă a Bonțidei a fost secolul al XVIII-a perioada baro- că, când castelul a fost transformat într-unul din
  23. 23. Anuarul 2020 23 cele mai frumoase castele baroce din Transilva- nia. Nu degeaba îi spunem„Versailles-ul Transil- vaniei”, precizează istoricul de artă Kovács Zsolt. În prezent, Castelul Bánffy din Bonțida, județul Cluj, cel mai impozant ansamblu castelar din Transilvania, funcționează ca centru cultural și educațional. În anul 2007 castelul a fost conce- sionat de către Fundația Transilvania Trust pe o perioadă de 49 de ani de la familia Bánffy, însă reabilitarea a început mai devreme, încă din anul 1999, proces în care fundația s-a implicat începând cu anul 2001. Dintre programele culturale și educaționale desfășurate de fundație, restaurarea castelului Bánffy din Bonțida reprezintă o prioritate de la începutul activității, de asemenea și în pla- nurile referitoare la viitor, spun reprezentanții fundației. România are un patrimoniu material și imaterial extrem de bogat, din care patrimo- niul construit reprezintă un segment extrem de important. De aceea fundația se implică de mai bine de 20 de ani în formarea specialiștilor în restaurarea monumentelor istorice în tabere de vară sau Programul de formare profesională în reabilitarea monumentelor istorice cu o durată de doi ani, organizat în colaborare cu Universi- tatea„Babeș-Bolyai”. Prin programele educaționale de restaurare, prin programul și Centrul de Specializare în Re- abilitarea Patrimoniului Construit, al cărui prin- cipiu (restaurare prin educație și educație prin restaurare) a primit premiul Europa Nostra în 2008, cu aproximativ 3.000 de participanți / vo- luntari până în prezent, echipa fundației a reușit să reabiliteze clădirea fostei bucătării în propor- ție de 90%, unde a amenajat locuri de cazare, bucătărie și sală de mese utilizate în acest pro- gram educațional. Tot în această clădire funcți- onează cafeneaua culturală. Clădirea Miklós a fost reabilitat în proporție de 60%, unde a fost amenajată o sală de conferințe și apartamente, care servesc în primul rând acest program edu- cațional. S-a reușit, de asemenea, acoperirea clădirii principale, însă lucrări de restaurare în interiorul clădirii au fost efectuate doar în fosta capelă (aripa estică). În anii 1960 a avut loc o inițiativă de restaura- re din partea Direcției Monumentelor Istorice, prin realizarea unui planșeu din beton armat. Calitatea materialelor și executarea neadecvată au dus la o stare de degradare și mai avansa- tă. În prezent acest planșeu este aproape de a se prăbuși sub propria greutate, explică repre- zentanții fundației. În sala de recepție a clădirii principale a fost deschis în anul 2016 Centrul de Arte și Meserii, realizat din fonduri europene și cu sprijinul Guvernului Ungariei. Reprezentanții Fundației Transilvania Trust au mai explicat pentru Revista Sinteza că, în de- cembrie 2018, Guvernul Ungariei a acordat un sprijin, din care în următorii doi ani se va putea salva clădirea principală. „Vom consolida structura clădirii. Vom recon- strui bolțile, vom efectua consolidarea planșe- ului de beton sau desfacerea lui unde aceasta devine necesar, iar în aripa vestică (romantică) vom înființa un spațiu dedicat memoriei conte- lui Miklós Bánffy.Tot în această aripă, la etaj pla- nificăm amenajarea unui apartament de epocă, care va evoca acea ultimă perioadă de glorie a castelului, primele decenii din secolul XX., când o mare perioadă a anului membrii familiei și- au trăit viața de zi cu zi la castel. Aceste inter- venții vor fi efectuate pe baza și în conformita- te cu cercetările și proiectarea desfășurată în anul precedent, realizate de specialiști atestați în restaurarea monumentelor istorice. Tot din aceste fonduri vom efectua lucrări la clădirea fostului manej, parte a curții de onoare, care - în lipsa unei intervenții - se poate prăbuși în tota- litate în orice moment. După reabilitare (care constă în primul rând în lucrări de consolidare) aici vom amenaja un atelier de tâmplărie și dul- gherie tradițională și de restaurare de mobilier vechi”. Lucrările de restaurare din acest sprijin finan- ciar au fost începute la finalul anului 2019: s-a lucrat la consolidarea zidăriei și reconstruirea bolților la nivelul pivniței din clădirea principa- lă. Tot în 2019, în cadrul taberelor de restaurare s-au construit bolți în clădirea fostelor grajduri, respectiv s-a intervenit la refacerea tencuielii clădirii bucătăriei. Pentru restaurarea în totalitate a castelului se estimează o sumă necesară de 5,5-6 milioane de euro. Din 2002 statul român nu acordă spri- jin pentru restaurare, conform unei decizii, prin
  24. 24. Anuarul 202024 care clădirile cu valoare de patrimoniu aflate în proprietate privată nu pot beneficia de granturi SEE, fonduri europene sau de stat. Deși de mai mult de 20 de ani, castelul servește scopuri co- munitare, în reabilitare fundația se poate baza pe fonduri ca cea acordată de Guvernul Ungari- ei sau sponsorizări precum cea acordată anual de Electric Castle sau de alte fundații de profil din Europa și SUA. Principalul beneficiu adus de Electric Castle, cu toate că sprijinul financiar este foarte impor- tant, constă în conștientizarea unui public larg asupra valorii patrimoniului construit. Se întâm- plă anual, ca zeci, sute de mii de tineri, actori de impact major în societate, să vină la castel, și pe lângă faptul că se distrează, sunt martori la ceea ce înseamnă și poate reprezenta patrimo- niul construit, care nu înseamnă doar un decor pentru un festival, ci chiar este contextul viu al acestuia. „Exemplul de bună practică al castelului Bán- ffy din Bonțida poate fi urmat în salvarea altor castele degradate din țară și poate fi conside- rat un precedent, ca dovadă că obiectivele de patrimoniu pot fi salvate și altfel decât cu bani publici. Castelul Bánffy este totodată o excep- ție fericită, în fundal aflându-se foarte multă muncă, eforturi enorme, creativitate, respectiv curajul de a aborda tot procesul într-un mod inovativ și neconvențional”, precizează repre- zentanții Fundației Transilvania Trust. Era Electric Castle În cele șapte ediții organizate la castelul Bán- ffy din Bonțida, echipa Electric Castle a învățat ce îi permite și ce nu îi permite acest domeniu. Chiar dacă sună puțin romantic, spun organiza- torii festivalului, cu fiecare ediție au descoperit tot mai mult castelul. În toți acești ani au tre- cut de la a-i înțelege structurile principale, la a-i descoperi noi și noi detalii, încercând să trans- mită aceste sentimente și publicului din festi- val. Dacă un simplu turist ignoră, poate, multe dintre elementele care constituie ansamblul domeniului, după cinci zile petrecute în inima acelui spațiu îți va fi imposibil să nu stabilești o relație personală cu castelul. Principalul bene-
  25. 25. Anuarul 2020 25 ficiu pe care festivalul l-a adus castelului a fost notorietatea, inclusiv pentru comună. Mulți din- tre participanți au descoperit pentru prima oară Castelul și Bonțida prin prisma festivalului. În plus, spun organizatorii EC, dacă aruncăm o pri- vire pe lista locurilor în care anumiți artiști și-au programat turneele, nu e puțin lucru să vezi că Florence & Machine, Jared Leto sau Twenty One Pilots, după Londra, Tokyo, New York sau Berlin s-au oprit la Bonțida. Lipsa unor repere interne, a unor practici nați- onale de a integra un obiectiv de patrimoniu într-un eveniment de asemenea amploare a ridicat multe întrebări, astfel încât a fost nevo- ie de căutarea unor soluții cât mai aproape de viziunea inițială. E o foarte mare provocare să faci un festival într-un spațiu cu multe limitări și restricții când poți să alegi varianta de a merge într-o zonă urbană, cu înzecit mai multe facili- tăți. Dar ambiția organizatorilor și deschiderea Fundației Transylvania Trust au făcut ca lucruri- le să funcționeze. Toate intervențiile care sunt făcute pe dome- niul Bánffy în săptămânile premergătoare festi- valului sunt extrem de riguroase, unii ar spune chiar exagerate, afirmă organizatorii. În cea mai mare parte, festivalul e construit de la zero la fiecare ediție iar fiecare structură e gândită în aceeași filosofie, de a pune în evidență castelul și domeniul. „Practic construim o minisocietate temporară, iar tocmai această temporaritate ne permite să fim creativi, să venim cu soluții inedite care să răspundă în mod egal celor două nevoi majo- re: de a pune în evidență patrimoniul pentru a beneficia la maxim de ce oferă spațiul și de a servi unor nevoi specifice evenimentelor de entertainment, oameni veniți să se simtă liberi, să descopere, să experimenteze”, spune Andi Vanca, director de comunicare la Electric Castle. Un exemplu clar este Booha Mansion, un loc iconic în festival. Întreaga construcție e o rein- terpretare modernă a castelului, cu turnuri,„zi- duri” groase, cu o terasă la etaj ce oferă vedere panoramică asupra castelului. Totul creat din materiale moderne (prefabricate) cu multifunc- ționalitate perfectă - are incorporat scenă, ba- ruri, spații de activări și inclusiv billboardul cu mesaje. „E ceva ce primele ediții nu ne-au permis, din lipsă de resurse în principal. Puțini își amintesc la EC #1 s-a desfășurat pe o suprafață ce se în- tindea de la vechea poartă de acces în castel până la lac, iar acum ajungem la peste 30 de hectare. Schimbările care au apărut și odată cu evoluția lucrărilor de restaurare, la care suntem fericiți că putem contribui, ne-au ajutat și ele pentru că ne-au permis, treptat, să deschidem
  26. 26. Anuarul 202026 mai mult castelul înspre public”, explică Andi Vanca. În 2016, Corina Șuteu, pe atunci ministru al cul- turii, declara că Electric Castle îmbină perfect ceva ce România a visat întotdeauna să aibă: patrimoniu și cultură alternativă. În 2019, caste- lul a intrat în epoca artei digitale, transformân- du-se în cea mai mare „scenă” pentru artiștii new media, printr-o zonă special creată în spa- țiile castelului. De la an, la an, a fost foarte clar că festivalul nu urmărea să aibă o formă defini- tivă. „Am pornit acest festival și ca să schimbăm re- gulile jocului, să provocăm niște schimbări în relația cu patrimoniul și în abordarea unui astfel de eveniment, făcut pentru o comunitate. Am vrut să construim o platformă alternativă prin care să ne exprimăm creativitatea, să ne pro- vocăm pe noi și mai departe să-i provocăm pe oameni prin ceea ce se întâmplă acolo. Totul ca la final să plecăm cu toții mai câștigați, într-un fel de câștig evolutiv. Ne dorim în continuare să fim îndrăzneți și să experimentăm, atât în produsul palpabil, intrinsec (festivalul, muzica, New Media Castle, arhitectură, design și pro- ducție în general), cât și cum îl comunicăm și ce putem să inovăm. Este un proiect atât de mare și atât de ofertant, că poate fi provocator la fie- care nivel”, precizează Andi Vanca. New Media Castle este un proiect absolut unic, spune el, un pas foarte mare pe care echipa în- drăznește să-l facă pe o piață în care această la- tură artistică este aproape inexistentă. „Și un efort pe măsură, financiar dar și de im- plementare, pentru că nu e deloc ușor să inte- grezi artă de secol XXI, generată de computer, într-un spațiu gândit acum 500 de ani. Cu acest proiect reușim cu adevărat să dăm o nouă viață castelului, a fost obiectivul de la care am pornit. Toate instalațiile create de artiștii internaționali au fost concepute pornind de la castel, am ran- dat zidurile, încăperile, toate detaliile, și le-am trimis în SUA, Japonia, Berlin pentru ca artiștii să poată dezvolta proiectul. Ediția de anul aces- ta va fi chiar mai spectaculoasă”, afirmă directo- rul de comunicare al festivalului. EC a adus o nouă formulă de intervenție în con- textul unui monument istoric naţional, fiind un exemplu că obiectivele de patrimoniu pot fi sal- vate și altfel decât cu bani de la stat. „Suntem un stat prea întortocheat și prea încet pentru a putea spera că soluțiile vor veni vreo- dată doar de la autorități. Într-un scenariu ideal, în care brusc s-ar găsi bani pentru restaurarea tuturor monumentelor, ce facem cu ele dacă nu suntem în stare să construim drumuri până la ele? Asta nu înseamnă că nu ar trebui să pu- nem presiune pe autorități să-și asume aceste obiective de patrimoniu și să investească în ele”, consideră Andi Vanca. Castelul Bánffy din Bonțida nu ar trebui privit ca o excepție, spune Andi Vanca, deși este, ci ca un studiu de caz care demonstrează că lucrurile pot fi deblocate. Incorect este faptul că efortul de finanțare a restaurării, nu a festivalului, a ve- nit aproape exclusiv din zona privată. „Nu toate castele din România se vor salva prin- tr-un festival sau un eveniment. Aici ar trebui să intervină autoritățile și să asigure un cadru legal, viziune, infrastructură și un plan, iar apoi să deschidă porțile către toți cei care vor să se implice. Până la urmă, s-au vândut castele de pe Valea Loarei cu un franc pentru a fi salvate de investitori privați. Cui aparține un castel? Noi decidem. Poate fi al statului, uitat într-un colț de țară, al românilor care îl vizitează, poate, o dată în viață și în rest preferă să meargă în con- cediu în Bulgaria, sau a milioane de oameni din lumea întreagă care l-au văzut, și-au creat aici amintiri și povestesc mai departe despre el”, spune Andi Vanca. Contribuțiile Electric Castle pentru renovarea Castelului Banffy cresc anual și echipa va conti- nua să deruleze campanii de donații. În ultimii ani oamenii dar și sponsorii au devenit tot mai atenți la castel, spun organizatorii, iar donațiile și implicarea partenerilor au crescut considera- bil. „Pe lângă beneficiile financiare pe care le are Castelul în urma acestor campanii, credem ca e foarte important să existe acest context de asu- mare a întregii noastre comunități”, precizează Andi Vanca. Apărut în 06/02/2020 în varianta online a revistei Sinteza
  27. 27. Anuarul 2020 27 Revoltător! Clujenii BEAU cea mai proastă apă din ultimii cinci ani. Autoritățile se spală pe mâini din cauza șmecherilor cu vile și bărci de la Tarnița Calitatea apei din lacul Tarnița s-a înrăutățit brusc anul trecut, în 2018, apa devenind MODE- RATĂ, deși cu un an înainte calitatea era BUNĂ. Astfel, clasa de calitate a apei din Tarnița a fost timp de patru ani, în perioada 2014-2017 BUNĂ, iar în 2018 a pierdut o clasă și a devenit MODE- RATĂ. Următoarea clasă la care se va ajunge, fără îndoială, dacă autoritățile nu iau măsuri ur- gente este calitate SLABĂ. Această degradare a calității apei, s-a produs pe fondul creșterii unor indicatori care sunt influențați de cantitatea de materii organice (cel mai probabil pentru că a crescut cantitatea de dejecții din lac). Reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Someș-Tisa (ABAST) au precizat că ” în contex- tul creșterii presiunilor antropice (n.red. acțiunile omului asupra naturii) din zona lacului Tarnița, începând cu anul 2018 se observă creșteri ale va- lorilor medii pentru unii indicatori fizico-chimici din grupa «Regimul oxigenului» (CBO5 şi CCO Cr, indicatori sensibili la încărcarea în materii organi- ce a apei lacului)”. Datele au fost furnizate de ABAST, care nu a oferit însă, informații concrete despre nivelul și modificările acestor indicatori, motivând că ” buletinele de analiză și valorile indicatorilor de calitate sunt informații exceptate de la li- berul acces la informații”. Conform surselor Știri de Cluj, indicatorul CBO5 din lacul Tarnița ar fi ajuns la nivelul 4, de la ni- velul 1 cât era acum câțiva ani. Informația nu este, însă, confirmată de oficialități, deoarece, deși Știri de Cluj a adresat ABA Someș - Tisa o întrebare exact despre acest indicator, repre- zentanții instituției au spus că aceasta nu este o informație publică. Grav este că de la nivelul 5 al indicatorului CBO5, apa ar putea fi declarată nepotabilă. Apele de suprafață destinate potabilizării se în- cadrează în trei categorii: - A1 (apă care necesită tratare fizică simplă și dezinfecție), - A2 (apă care necesită tratare normală fizică, chimică și dezinfecție [de exemplu: preclorina- re, coagulare, floculare, decantare, filtrare, dez- infecție (clorinare finală)]. - A3 (apă care necesită pe lângă tratamentele obișnuite, tratare chimică specială pentru a de- veni potabilă) Apa din Tarnița se încadrează în prezent în ca- tegoria A2, dar dacă autoritățile nu iau măsuri urgente față de ceea ce se întâmplă la Tarnița, cu siguranță se va ajunge mai devreme sau mai târziu la A3. Instituțiile strategice ale statului român sunt în alertă în acest caz și monitorizează atent situ- ația de la Tarnița, mai ales că în ultimii doi ani lucrurile s-au agravat, pe fondul inerției autori- tăților. DELIA CĂRBUNE A terminat Facultatea de Studii Europene, specializarea Științe politice. A lucrat ca jurnalist în presa scrisă la Curentul, Știrea, Mesagerul Transilvan, în radio, la CD Radio și în televiziune, TVR Cluj, Realitatea TV, Prima TV. A înființat în decembrie 2009 www. Stiridecluj.ro, ziar on-line la care activează și în prezent. La această publicație a realizat emisiunea Știri de Cluj LIVE și publică, ocazional, investigații de presă.
  28. 28. Anuarul 202028 Autoritatile se spală pe mâini și dau vina una pe alta că nu se iau măsuri Revoltătoare sunt mai multe lucruri: 1. Faptul că politicienii locali, potentați, au sus- ținut în 2008 o Hotărâre de Guvern semnată de premierul Călin Popescu - Tăriceanu, prin care lacurile Beliș - Fântânele și Tarnița au fost făcute navigabile, fără, atenție, a fi emis și un regula- ment de navigabilitate, adică fiecare făcea ce dorea. 2. Garda de Mediu Cluj, autoritate de control, a făcut doar 2 controale în ultimii 5 ani, și nu a dat nicio amendă, pentru ca nu a constatat evacu- ări de ape uzate!!!!!. 3. Calitatea apei din lac este clar mai slabă, iar acest lucru are evidentă legătură cu apariția a zeci de pontoane și ambarcațiuni pe lac, dar și a vilelor de vacanță cu fose septice de pe malul lacului, dar și din amonte. Cu toate acestea, au- toritățile de control, conduse politic și în legă- tură cu potentații vremii, refuză să indice exact cauza. 4. Deși Hidroelectrica (instituție condusă de soțul senatoarei ALDE, Steluța Cătăniciu) este administratorul lacului Tarnița, conducerea insi- tuției spune că nu are nicio atribuție în privința lacului. Singuraatribuție:producereadeenergie electrică. Cu alte cuvinte, folosești un bun națio- nal, dar fără nicio obligație sau responsabilitate. Garda de Mediu Cluj a făcut două controale în cinci ani Să începem, însă, cu Garda de Mediu Cluj. Insti- tuția de control este condusă acum de Valentin Suciu, fost șef al Serviciului de Ordine Publică din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, și soț al primăriței din Chinteni, Lucia Su- ciu, dar pe scaunul de șef s-au perindat și alte personaje susținute politic. Garda de Mediu a făcut laTarnița, în ultimii 5 ani, numai două con- troale pentru identificarea evacuărilor de ape fecaloid menajere. Un control 2015 și al doilea în 2018. Fără niciun rezultat. Practic nu s-au gă- sit evacuări în apa din Tarnița a apelor uzate de la cabanele sau pontoanele din zonă și nici nu s-au aplicat sancțiuni. Lucrurile stau atât de bine, încât Garda de Me- diu se laudă cu raportul privind starea mediului pe anul 2018, publicat pe site-ul Agenției de Protecție a Mediului Cluj, unde se menționează că s-a observat o conformare cu standardele de calitate a apei, iar apa din lacul Tarnița este ” la o categorie bună”. Analizele făcute în lac, în diverse puncte ara- tă că lucrurile la Tarnița s-au înrăutățit Analizele Administrației Bazinale de Apă Someș - Tisa (ABAST) îi contrazic, însă, pe cei de la Gar- da de Mediu. ABA Someș Tisa arată că ” monito- rizarea efectuată până în anul 2017 a înregistrat o constanță a valorilor medii pentru indicatorii fizico-chimici și biologici. În contextul creșterii presiunilor antropice (n.red. acțiunile omului asupra naturii) din zona lacului Tarnița, înce- pând cu anul 2018 se observă creșteri ale valo- rilor medii pentru unii indicatori fizico-chimici din grupa «Regimul oxigenului» (CBO5 şi CCO Cr, indicatori sensibili la încărcarea în materii or- ganice a apei lacului)”. În plus, din datele oferite de instituție, așa cum am arătat și mai sus, rezultă clar că apa a fost de calitate BUNĂ timp de patru ani, iar în 2018 a devenit de calitate MODERATĂ. Momentul 2018 a coincis cu o creștere explozivă a numă- rului de pontoane și bărci cu motor pe lac. În 2019, în lipsa unor măsuri, numărul pontoane- lor și bărcilor a continuat să crească. Potrivit ABAST, ” starea calitativă se evaluează la

×